Capitolul I. Noţiuni generale despre dreptul economic.

1.Istoricul apariţiei şi dezvoltării reglementării activităţii de antreprenoriat şi a

dreptului economic în Republica Moldova.
2.Noţiunea şi însemnătatea dreptului economic ca ramură de drept.
3.Obiectul dreptului economic, metodele de reglementare a acestui drept.
4.Principiile dreptului antreprenoriatului.
5.Sistemul dreptului economic ca ramură de drept.
6.Delimitarea dreptului economic de dreptul civil şi alte ramuri de drept.
7.Izvoarele dreptului economic.
8.Situaţii practice.

1. Istoricul apariţiei şi dezvoltării reglementării activităţii de antreprenoriat şi a

dreptul economic în Republica Moldova.
Este cunoscut faptul că activitatea economică la noi în ţară şi - a schimbat esenţa
concomitent cu declararea independenţei statului nostru. Este evident că noi construim un
stat bazat pe drept ceea ce înseamnă că se tinde spre aceea ca orice relaţie din societate
trebuie să fie reglementată de norme de drept. Deci şi activitatea economică care în
conformitate cu art. 127 al Constituţiei Republicii l Moldova este o economie de piaţă
trebuie să fie legiferată.
In Republica Moldova aspectul juridic al apariţiei şi dezvoltării activităţii economice (de
antreprenoriat) poate fi divizat în mai multe etape. Nu ne vom opri la toate, vom evidenţia
doar două: etapa I din 1918 până la declararea independenţei statului nostru adică până în
anul 1991 şi etapa după declaraţia independenţei statului nostru.
Prima etapă de reglementare a apariţiei si dezvoltării activităţii antreprenoriatului are mai
multe perioade care se deosebesc între ele prin forma statală ce domina şi formele sau
regimurile de dezvoltare.
Până în 1918 se aplicau actele normative ale Rusiei ţariste, care reglementau ' activităţii de
antreprenoriat din ţara noastră.
După l decembrie 1918 această activitate este reglementată de Codul comercial român din
1887 şi alte acte normative speciale care au fost extinse pe teritoriul Basarabiei prin decretul
nr. 1731 din4mai 1919şipânăîn 1944.'
După război, Basarabia a fost inclusă în componenţa Uniunii Sovietice trecând' pe cale
socialistă de dezvoltare, iar activitatea economică era reglementată de diferite coduri: civil,
economic, al colhozurilor, funciar şi alte legi şi acte normative a Uniunii Sovietice.
Activitatea economică era desfăşurată sub principiile de dezvoltare socialistă, care nu
recunoştea proprietatea privată, ci doar cea a stătului,iar munca individuală cu scopul de a
obţine venituri era interzisă. Era recun oscută doar proprietatea individuală sau personală care
era strict reglementată prin lege (o persoană fizică avea dreptul doar la un apartament sau casă
cu metraj limitat, la sate şi câte un lor de pământ în folosinţă, un automobil, nu se permiteau să se
dispună de mijloace de producţie, pământ, tractoare, maşini agricole etc.)
Forma comerţului care se dezvoltă la momentul actual pe teritoriul statului nostru era
considerată infracţiune care se numea speculaţie. Cetăţenilor le permitea1 doar comerţul cu
produse le din activitatea gospodăriilor personale, iar aceste persoane trebuiau să demonstreze
că ei realizează producţia obţinută din gospodăriile proprii sau cu munca proprie. Nu se
permitea angajarea la muncă de unele persoane a altor persoane, aceasta se considera
exploatarea omului de către om şi era contra principiilor de dezvoltare socialistă.
A doua etapă care de fapt s-a început încă din 1989, dar de iure din 27 august 1991 când
Republica Sovietică Socialistă Moldovenească a fost declarată ca stat independent şi cu
denumirea de Republica Moldova. Legislaţia adoptată în această perioadă, a schimbat în esenţă
modul de dezvoltare a statului din stat socialist a trecut la calea capitalistă de dezvoltare, iar
economia statului s-a prefăcut într-o economie de piaţă. Această schimbare a început din
momentul adoptării Legii cu privire la proprietate nr. 459-XII, din 22.01.1991,2 care alături de
proprietatea statului a recunoscut şi egalat cu aceasta, proprietatea privată, anulând toate
limitele
existente până atunci. Astfel, de exemplu, în art. 13 al legii este scris, că orice
persoană fizică are dreptul să aibă în proprietate loturi de pământ, mijloace de
conducere pentru înfăptuire a activităţii economice, case de locuit..." etc.
Dar bineînţeles momentul decisiv al dezvoltării legale a activităţii economice s-a început
din 03.01,1992 când a fost adoptată Legea nr. 845 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi3
prin care s-a permis persoanelor fizice şi juridice să practice o activitate economică numită
activitate de întreprinzător independent de cea1 a statului, pe riscul propriu, din proprie
iniţiativă, care să le aducă venit sau profit. Astfel, p. l al articolului l, al Legii prevede, că:
"antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din
proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu
scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri"4.
Un moment nou şi important din această lege este şi acela că pentru prima dată au fost
permise crearea unor noi categorii de persoane juridice cum ar fi Societăţile
cu răspundere limitată,(SRL) Societăţile în nume colectiv, (SNC) Societăţile în
comandită(SC), Societăţile pe acţiuni (SA), Cooperative de producţie(CP), între-
prinderi individuale (Î.I.),, Asociaţii, Uniuni de întreprinderi, etc.
Pentru a dezvolta această activitate în statul nostru s-a început procesul de creare a proprietăţii
private care era fondată, în primul rând, prin restituirea coţii valorice cetăţenilor care se
desprindea din proprietatea statului în formă deBonuri patrimoniale. Mai apoi începând cu l
( (
> )3 au fost adoptate un şir de legi care au legiferai procesul de privat i/urc a proprietăţii
statului adică transformării ei în proprietate privată. Aici putem evidenţia Legea cu privire la
privatizare, Legea cu privire la privatizarea întreprinderilor de stal, Legea cu privire la
privatizarea spaţiului locativ, Noul cod funciar care reglementa procesul de privatizare a
pământului, Codul apelor etc.
Mai apoi au fost adoptate multe legi care reglementează modul de organizare şi desfăşurare
a activităţii de antreprenoriat, cum ar fi Regulamentul cu privire la societăţile economice pe
teritoriul RM adoptat prin hotărârea nr.500 a Guvernului din lOseptembrie 1991, Legea cu
privire la societăţile pe acţiuni, 1992,cu modificări prin cea din 1997, nr. 1137 legea cu
privire la cooperaţie din 1992 şi Legea cu privire la cooperativele de producţie din 2002,
Legea privind patenta de întreprinzător din 1998, nr.93, M.O. nr.72-7, Lege cu privire la
vânzarea - cumpărarea de mărfuri, Lege cu privire la vânzarea - cumpărarea pământului şi
preţului nominal al acestuia, Lege cu privire la protecţia consumatorului, etc.
Deşi unii autori autohtoni consideră că un rol foarte important în dezvoltarea
relaţiilor economice îl joacă Noul Cod Civil nr. 1107din 06.06.2002 pus în aplicare
în 2003, noi considerăm că este mai bine de a crea un Cod economic care ar codifica toată
legislaţia existentă ce reglementează relaţiile economice, perfectând-o,
deoarece codul civil doar a preluat unele prevederi din Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi, privind unele categorii de persoane juridice creându-le un aspect comercial.
Dacă studiem codul civil, stabilim că pe teritoriul RM pot exista doar societăţi comerciale,
contracte comerciale, însă cum se reglementează relaţiile de producţie, procesul de
producere. Persoanele juridice ce practică activitatea de producător în diferite ramuri a
economiei naţionale nu este în deajuns reglementată. Un stat poate deveni puternic şi
bine dezvoltat numai când are o economie bazată pe propria producţie industrială, grea şi
uşoară, agricolă etc., aceasta trebuie să fie scopul dezvoltării unui stat, dezvoltarea economiei
proprii de antreprenoriat şi nu comercializarea produselor altor state. Noi avem o ţară cu un
potenţial care permite dezvoltare economiei naţionale şi în cadrul ei a unei industrii proprii.

2. Noţiunea şi însemnătatea dreptului economic (antreprenoriatului) ca ramură de drept

O discuţie aprinsă s-a creat în jurul conceptului formării şi denumirii ramurii de
drept economic care se conturează în doctrină. Pentru aceasta este important să ne
amintim definiţia ramurii de drept adusă în teoria dreptului conform căreia, ramură
de drept include în sine un ansamblu de norme juridice legate organic între ele, care ,
reglementează relaţii(raporturi) sociale patrimoniale sau nepatrimoniale
Reieşind din definiţiile adusă ramurii de drept în teoria generală a dreptului, dreptul
economic presupune a fi o ramură de drept, care include în sine un ansamblu de norme
juridice omogene, legate organic între ele, care reglementează relaţii(raporturi) sociale
patrimoniale sau nepatrimoniale ce au acelaşi specific adică apar în rezultatul desfăşurării
 activităţii de antreprenoriat cu scopul de a obţine venituri permanente, la care participă
economic şi care folosesc aceeaşi metodă sau acelaşi complex de metode.
Noţiunea dreptului economic este cunoscută din cele mai vechi timpuri.
La momentul actual o vom studia ca o ramură ă de drept, care neoficial întruneşte toate
condiţiile7 necesare pentru a fi creată ca ramură de drept. Aceste condiţii au fost create în
temeiul Legii Republicii Moldova "Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi" nr. 845-XII din
03.01.1992. Prin adoptarea acestei legi s-a schimbat în esenţă modul activităţii economice în
Republica Moldova. Astfel, această lege a reglementat pe nou relaţiile privind activitatea
de întreprinzător care apare din propria iniţiativă a persoanelor fizice sau juridice, în numele
lor, pe riscul propriu, cu scopul de a asigura o sursă permanentă de venituri. Pînă atunci
persoanele fizice sau juridice nu aveau dreptul să se ocupe cu o activitate de întreprinzător,
de sinestătător, in afara statului, care să le aducă venituri. Deşi aceste relaţii au un început de
reglementare şi în Codul civil, totuşi majoritatea lor cer o reglementare mai specifică,
necesită metode specifice de reglementare, prin dezvoltarea şi modificarea Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, concretizarea principiilor dezvoltării economice din
Constituţia ţării care a fost adoptată mai tîrziu decît legea.
Ca ramură de drept, după importanţa ei considerăm, că ocupă unul din locurile centrale
printre ramurile dreptului din Republica Moldova. Acesta se datorează, în primul rând,
multitudinii relaţiilor (raporturilor)8 sociale care sunt cuprinse prin reglementarea de normele
juridice ce constituie izvoarele acestei ramuri, care depăşesc după număr multe izvoare a
altor ramuri de drept, precum şi celui fapt că este un drept al tuturor persoanelor fizice şi
persoanelor juridice ce practică activitatea de economic, atât de stat, cât şi private, atât, din
ţară cât şi de peste hotarele ei.
În literatura de specialitate se folosesc mai mulţi termeni care denumesc această ramură de
drept.Astfel, cunoscuţii autori autohtoni Băieşu S., Roşea N, denumesc această ramură:
dreptul afacerilor, care după cum se exprimă ei, este o denumire modernă a dreptului
comercial, prin care ei înlocuiesc noţiunile de întreprinzător, business, activitate comercială,
activitate de antreprenoriat sau activitate economică. Dar tot aceşti autori nu sunt consecvenţi
deoarece reduc relaţiile economice la relaţii comerciale. 9 Noi nu susţinem această denumire
deoarece cuvântul „afaceri" nu are un sens pozitiv în practica folosirii lui. Astfel, în Dicţionarul
explicativ al limbii române: „afacere sau afacerism, este folosirea sau utilizarea în tranzacţii
comerciale, financiare, industriale de interes personal a poziţiei sociale, profesionale sau politice
a cuiva. - Afacere + suf. -ism."10
în opinia savanţilor români, drept comercial este un ansamblu de norme juridice, privind
comerţul. In literatură se concretizează că noţiunea de comerţ se foloseşte şi în sens
economic." Prin aceasta se recunoaşte faptul că producerea mărfurilor, intrarea lor în circulaţie
sunt relaţii economice, iar producătorii de mărfuri sunt agenţi economici.
Alţi autori din Rusia, Ucraina, numesc această ramură - drept economic, susţinând această
opinie.12
In Republica Moldova nu există cod comercial iar relaţiile comerciale sunt reglementate
de codul civil şi de legi speciale, alte acte normative.
Relaţiile economice sunt reglementate de legi speciale, alte acte normative. Şi deoarece suntem la
început de cale, considerăm că va fi mai corect să o numim drept economic, Această propunere se
bazează, în primul rând, pe prevederile constituţionale Astfel, art.126 al Constituţiei evidenţiază
activitatea economică care se reglementează. În facultăţile de drept se face specializarea în
domeniul dreptului economic.
Am putea să numim această ramură, dreptul al antreprenoriatului după denumirea Legii
Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, precum şi după denumirea
catedrei din cadrul Facultăţii de drept a Universităţii de Stat din Moldova, dar dreptul
economic totuşi este o noţiune mai largă care o cuprinde. Evidenţiind - o ca ramură de drept
economic, considerăm că este un ansamblu de norme juridice, legate organic între ele, care
reglementează relaţiile sociale (omogene) patrimoniale sau nepatrimoniale ce apar în rezultatul
activităţii economice practicată de persoane fizice sau juridice, cu scopul de a asigura o sursă
permanentă de venituri, folosind metode specifice.
Considerăm că, dreptul economic nu este o alternativă a dreptului afacerilor sau a dreptului
comercial cum menţionează autorii autohtoni citaţi mai sus, ci este, în primul rând, o ramură mai
largă adică cuprinde nu numai relaţii comerciale care se includ în servicii ca gen de activitate a
antreprenoriatului, dar cuprinde norme de drept ce reglementează raporturi de producere a
bunurilor, executări de lu crări, servicii de orice natură, cuprinde activitatea de
antreprenoriat în legătură cu crearea şi utilizarea inovaţiilor, raţionalizărilor, descoperirilor
ştiinţifice, operelor literare, deartă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale, presupune
totalitatea relaţiilor sociale ce apar în rezultatul fondării diferitor persoane juridice ce
practică aceste activităţii de producere, executării diferitor lucrări şi servicii, modul lor de
organizare, relaţiile interne şi externe ale acestora şi care au ca scop de a asigura o sursă
permanentă de venituri, activitatea statului de reglementare, control şi participare la activitatea
economică etc.
Considerăm că dreptul economic poate fi a cea ramură de drept, care cuprinde un ansamblu
de norme de drept ce reglementează totalitatea (raporturilor)'3 relaţiilor sociale patrimoniale şi
personal nepatrimoniale, stabilite între persoane fizice şi (sau) persoane juridice, care practică
o activitate de economică cu scopul de a obţine venituri permanente, sau fără să urmărească
acest scop.
În conformitate cu art. 126 al Constituţiei, economia naţională cuprinde toată activitatea
economică care se desfăşoară în republică, adică relaţiile de producere a bunurilor
materiale,activitatea de fabricarea producţiei,executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, relaţiile în legătură cu crearea şi utilizarea inovaţiilor,raţionalizărilor ,
descoperirilor ştiinţifice, operelor literare, de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale
Din cele expuse mai sus evidenţiem doua mari categorii derelaţii sociale asupra cărora
acţionează norma juridică ce constituie izvorul de drept a dreptului economic:
Relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale şi care în continuare se prefac în raporturi
juridice. Divizarea raporturilor în patrimoniale şi nepatrimoniale se face în
dependenţă de conţinutul lor economic. Astfel, este un raport patrimonial, raportul care
are un conţinut economic şi poate fi exprimat în bani. De exemplu: raportul creat din prestarea
serviciilor de transport, confecţionarea bunurilor imobile, mobile ş. a.
Majoritatea raporturilor juridice a dreptului economic sunt patrimoniale. Ele apar în
legătură cu aflarea patrimoniului în posesia, folosirea sau dispoziţia unei
persoane concrete, sau cu trecerea acestuia de la o persoana la alta ş. a. Este nepatrimonial
acel raport conţinutul căruia nu poate fi exprimat in bani dar folosit în procesul unei
aelivităţi de antreprenoriat produce sau creează o proprietate intelectuală. De exemplu:
dreptul la denumire, de autor, la descoperire, ş. a.
Dreptul economic nu cuprinde toate relaţiile patrimoniale şi nepatrimoniale din
societate. Sunt reglementate de norma juridică a dreptului economic doar acele relaţii în
cadrul cărora părţile se aflu pe poziţii de egalitate şi desfăşoară o activitate de întreprinzător
cu sau fără scopul de a obţine venituri.
Un caracter specific al acestui raport juridic este activitatea de întreprinzător.
Nu toate persoanele din societate pot fi subiecte ale dreptului economic. De exemplu p.2 a
art.2 al legii expres prevede, că nu au dreptul de a practica antreprenoriatul şefii şi
specialiştii din autorităţi ale administraţie publice, în a căror atribuţie intră hotărîrea
problemelor legate de desfăşurarea activităţii de antreprenoriat sau controlul asupra unei
asemeni activităţi.
în conformitate cu prevederile art. Legii Republicii Moldova "Cu privire la antreprenoriat
şi întreprinderi" nr. 845-XII din 03 ianuarie 1992, activitatea de întreprinzător este orice
activitate cu excepţia muncii pe bază de contract, a persoanelor fizice şi/sau juridice,
întreprinsă din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu, şi sub răspunderea lor
patrimonială cu scopul de a asigura o sursă permanentă de venituri, sau ca urmare a căreea,
indifferent de scopul activităţii,obţin venit. Deci, din definiţia legii evidenţiem următoarele
caractere a activităţii, iniţiativă proprie, independenţă, acţiune din nume propriu; riscul propriu,
răspundere personală, orientarea activităţii spre a obţine venit.

3. Obiectul dreptului economic, metodele de cercetare şi reglementare de ,

drept comun şi ale dreptului economic.

Este cunoscut că obiectul reglementării juridice reprezintă un ansamblu, o totalitate de relaţii

sociale calitativ omogene, care sunt reglementate de normele juridice ce se referă lao ramură de
drept sau alta.14 Deci cum s-a mai evidenţiat, obiectul dreptul economic îl constituie acele relaţii
sociale patrimoniale şi personale nepatrimoniale ăpărute în legătură cu activitatea de
întreprinzător ce sunt reglementate de normele dreptului economic. Din definiţia adusă se
evidenţiază doua mari categorii de relaţii sociale asupra cărora acţionează normajuridică:
relaţiile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale legate cu cele patrimoniale şi care fiind
reglementate de normele dreptului economic în continuare se prefac în raporturi juridice
economice. Divizarea raporturile juridice în patrimoniale şi nepatrimoniale se face în dependenţă
de conţinutul lor economic. Astfel, dacă raportul juridic antreprenorial are un conţinut economic
şi poate fi evaluat în bani este patrimonial. Spre exemplu, se consideră raport juridic patrimonial ,,
obiect al căruia poate fi producerea materiei prime, bunurilor, prelucrarea pământului etc, şi
toate aceste implicate într-o activitate efectuată cu scopul de a prodice venituri, ,, Este
nepatrimonială relaţia socială care nu are conţinut economic şi care m, f, poate fi evaluată în
bani, dar care este implicată într-o activitate economică de creare a proprietăţii intelectuale, spre
exemplu, dreptul de autor, la descoperire etc.
Deci, constituie obiectul dreptului antreprenoriatului doar acele în
relaţiile(raporturile) sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale legate cu cele patrimoniale
care se crează în procesul activităţii economice şi sunt reglementate din normele juridice ce
constituie izvorul acestuia. Astfel, aici putem include relaţiile economice de producere, şi
dobîndire, cele de executare a lucrărilor şi de acordare a serviciilor precum şi de creare a
proprietăţii intelectuale din domeniul activităţii de antreprenoriat, precum şi toate relaţiile de
constituire şi funcţionare a subiectelor dreptului afacerilor.Tot obiectul acestui drept cuprinde
şi relaţiile organizaţionale a prosecului
activităţii economice precum şi relaţiile organizaţionale interne ale subiectelor dreptului
antreprenorial, relaţiile dintre aceste subiecte, reglementate de normele de drept ce constituie
izvoarele dreptului antreprenoriatului.
Cercetarea ştiinţifică din domeniul dreptului se bazează pe folosirea unei metodologii, a
unui ansamblu de metode si procedee cu ajutorul cărora are loc studierea statutului şi
dreptului.In literatura de specialitate sunt mai multe definiţii privind metode de
reglementare. Astfel, prin metodă se înţelege un ansamblu de operaţii intelectuale care sunt
folosite pentru atingerea unuia sau mai multor obiective privind cunoaşterea unui
fenomen, în acest scop pot fi folosite şi anumite procedee tehnice, care sunt auxiliare
metodelor, şi nu trebuie confundate cu acestea.
În literatura de specialitate sunt mai multe definiţii privind metotele de reglementare. Astfel,
prin metoda reglementării juridice se înţelege, căile, procedeile de interacţiune a normelor
de drept care stabilesc sau determină caracterul relaţiilor sociale, interzic sau admit un anumit
comportament al oamenilor.15
Dreptul antreprenorial dispune de două categorii de metode: metode specifice
dreptului comun, specifice şi pentru dreptul antreprenorial şi metode specifice d oar
dreptului antreprenorial.
Teoria generală a dreptului, ca şi celelalte ramuri ale ştiinţelor juridice folosesc anumite
metode concrete de cercetare folosite pentru investigarea fenomenului juridic. Aceste
metode sunt următoarele:
1. metoda istorică. Ştiinţa juridică prezintă dreptul în evoluţia lui istorică, studiind în
acelaşi timp şi mediul în care sau format o serie de categorii cu care ea lucrează la
momentul de faţă, cum sunt: tipul de drept, esenţa dreptului, forma dreptu lui, funcţiile
ş.a.m.d.
2. metoda logică se găseşte în strânsă legătură cu metoda istorică.
Ea poate fi definită ca o totalitate de procedee şi operaţii metodologice specifice prin care se
creează posibilitatea de cunoaştere a structurii şi dinamicii interne, formelor şi raporturilor
sociale interne, într-un cuvânt, a logicii obiective a dezvoltării sociale.
Utilizarea mijloacelor în studierea problemelor dreptului este deosebit de importantă cu
referire la faptul, că instaurarea puterii de stat, constituirea sistemului de organe ale statului,
corelaţia dintre ele sunt orientate în conformitate cu modul raţional, iar activitatea de elaborare
a dreptului cît şi cea de aplicare a lui, trebuie să aibă un caracter logic. Logica este aplicată
unei sfere largi de probleme juridice cum sunt:
 - definiţii legale, metodele de formare şi clasificare a conceptelor juridice, sistemalizarea
normelor juridice, soluţionarea conflictelor de norme, regulile raţ ionamentului
juridic, interpretarea normelor juridice.
4.3. metoda expermentală. Experimentul, aparţinea iniţial ştiinţelor exacte. Însă fiind o
operaţie provocată, el oferă posibilitatea repetării de un număr mare de ori a
fenomenului cercetat şi este acea metodă de cunoaştere în care subiectul cunos cător obligă
obiectul de cunoscut să se manifeste acolo şi unde vrea el, în condiţiile pe care i le
impune cu scopul descrierii şi sesizării esenţelor şi legilor lui.
Experimentarea poate fi făcut în laborator sau «pe teren», în domeniul ştiinţelor
juridice se utilizează atât experimentul în laborator (în special în domeniul criminalisticii,al cercetărilor
penale), cât şi experimentarea pe teren (mai ales în domeniul reglementării juridice).
metoda comparativă. Logica defineşte comparaţia ca pe o operaţie ce urmăreşte constatarea
unor elemente identice sau diferite la două fenomene. Compararea sistemelor de drept ale
diverselor state a trăsăturilor ramurilor, instituţiilor şi normelor acestora a determinat chiar în
unele sisteme de învăţământ juridic ,recunoaşterea existenţei unei ramuri ştiinţifice - ştiinţa
dreptului comparat.
5.metoda sociologică. Existenţa dreptului este foarte mult legată de viaţa socială. Toate
fenomenele juridice sunt fenomene sociale. Cercetările sociologice juridice dau o perspectivă
nouă studiului realităţii juridice, ca realitate sociala, verificând modul în care societatea
influenţează dreptul şi suportă la rândul său influenţă din partea acestuia.
6.metoda cantitativă. Metoda cantitativă urmăreşte obţinerea unui spor de precizie
caracteristic ştiinţelor exacte. Ea constă în aplicarea datelor matematice în domeniul ştiinţelor
juridice. Cel mai des datele matematice se folosesc în domeniul statisticii juridice. Uneori organele
de urmărire penală folosesc datele statistice în studierea fenomenului infracţional, putând astfel
evidenţia caracteristicile cantitative ale criminalisticii. Şi în dreptul civil această metodă este des
întâlnită mai ales în relaţiile civile economice cu persoanele juridice, la crearea acestora se duce o
evidenţii
statistică etc. Este folocotă metoda cantitativă mai ales la executarea contractelor de
vănzare-cumpărare, antrepriză, arendă etc. Deoarece dreptul antreprenoriatului,,
s-a desprins de la deptu civil această metodă este specifică şi pentre această instituţie.
Dacă obiectul dreptului civil răspunde la întrebarea: ce relaţii sociale sînt reglementate de
norma juridică civilă, atunci metoda dreptului civil răspunde la întrebarea, cum şi în ce mod se
realizează această reglementare S. Baeş în opera sus citată aduce următoarea definiţie a acestei
metodă: prin metoda de reglementare se înţelege totalitatea de mijloace cu ajutorul cărora
dreptul influenţiază relaţiile sociale, comportarea subiecţilor în aceste relaţii. Astfel normele de
drept pot interzice anumite acţiuni participanţilor în raporturile juridice, pot prescrie un
comportament concret al acestora sau pot permite părţilor să-şi aleagă singure acest
comportament.Pentru dreptul civil sînt specifice acele norme care permit părţilor singure să
aleagă caracterul relaţiilor dintre ele. Deci, aceasta este specifică şi pentru dreptul
antreprenoriatului.
Metoda dispozitivă reiese din predominanţa în legislaţia dreptului economic al
antreprenoriatului a normelor de drept cu caracter dispozitiv, care dispun părţilor o conduită ce
pot singure să-şi - o alegă.Aceasta reiese din conţinutul p. l al art. 10 al Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, care prevede că, întreprinderea este în drept să practice orice
genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege.
Metoda egalităţii subiectelor în cadrul raporturilor juridice, conform acestei metode
subiectele participante la raporturile juridice civile nu pot impune ci forţa participarea la
raporturile juridice civile. Această metodă reiese din conţinutul art. l CCRM care prevede, că
legislaţia civilă este întemeiată pe recunoaşterea egalităţii participanţilor la raporturile
reglementate de ea. Aceasta reiese şi din
conţinutul art.l al Legii cu privire la antreprenoriat şi intreprinderi şi deci este
specificâ şi acestei ramuri.
Metoda ocrotirii drepturilor subiectelor este o metodă folosită în toate ramurile de
drept, în drept antreprenorial, însă ea dispune de caractere specifice care constă în aceia că
normele acestea de drept nu numai că creează, sting sau modifică drepturi şi obligaţii civile
dar prevăd şi măsuri de pedeapsă atunci când aceste drepturi nu se respectă sau obligaţiile nu se
execută de bună voie. Caracterele specifice ale acestei pedepse constă în primul rând, în
aceia, că ea este materială. In al doilea rând, ea poate fi aplicată dacă s-a produs un prejudiciu
prin încălcarea drepturilor, prin neexecutarea obligaţiilor, executarea lor necorespunzătoaren
sau prin întârziere şi dacă partea pătimită se adresează în judecată pentru a cere recuperarea
prejudiciului.

4. Principiile dreptului economic şi clasificarea lor.

Orice activitate îşi are începutul în baza unor idei călăuzitoare în legătură cu care se desfăşoară
şi se exercită în continuare această activitate. Ideile călăuzitoare mai sunt numite în societate-
principii. Fiecare stat dispune de acele principii care reies din esenţa acestuia. Principiile stau ca
fundament şi în statul bazat pe drept.
Principiile , în dependenţă de diferite criterii se împart în mai multe categorii. Astfel, în
dependenţă de volumul de relaţii ce sunt cuprinse în reglementarea lor putem deosebi principii
fundamentale, principii ramurale, principii de specialitate etc.ale statului bazat pe drep.
Fundamentale sunt acele principii care întruchipează ideile de bază ale statului respectiv.
Evident că toate categoriile de principii îşi au începutul în izvorul legislativ principal al
republicii noastre - Constituţia Republicii Moldova. De exemplu, in conformitate cu
prevederile Constituţiei la această categorie se atârnă principiile democraţiei şi pluralismului
politic(art.5), legalităţii (art. 7), separarea şi colaborarea puterilor (art. 6), egalităţii (art. 16),
principiile fundamentale privind proprietatea(art.9)etc.
In afară de principii fundamentale deosebim şi principii ramurale, care sînt la fel de
importante ca cele fundamentale, dar stau la baza reglementării diferitor domenii. La această
categorie am putea enumera principiile administraţiei publice, principiile administraţiei publice
locale, principiile dreptului muncii, principiile dreptului penal, principiile dreptului financiar,
principiile dreptului civil, activităţii notariale, principiile dreptului antreprenorial, etc. Astfel
am putea enumera mai multe categorii de principii în dependenţă de ramurile dreptului.
În continuare ne vom referi la categoria de principii ce stau la baz dreptului
antreprenorial.Evidenţiind principiile acestui drept este important să accentuăm că deoarece
această ramură se desprinde de la dreptul civil ea dispune de priincipii comune specifice
dreptului civil şi bineînţeles principii specifice doar ei.
După părerea noastră, atât pentru dreptului antreprenorial, cât şi pentru dreptul civil sunt
specifice trei categorii de principii care reiese din ansamblul forţei juridice a normelor de
drept ce reglementează această activitate:
1.principii fundamentale ale dreptului comun (general);
2.principii fundamentale ale dreptului economic;
3 .principii specifice unor instituţii (subramuri) ale dreptului civil economic.
1.Din prima categorie fac parte principiile ce-şi au începutul din Constituţia Republicii
Moldova. Din această categorie fac parte:
1.principiul legalităţii,
2.principiul egalităţii;
3.principiul democraţiei,
4.principiul neretroactivităţii legii,
5.principiul supremaţiei legii,
6.principiul proprietăţii etc.
2.Din a doua categorie de principii fundamentale ale dreptului economic fac parte
principiile:
1.principiile legalităţii şi egalităţii subiectelor în cadrul dreptului civil;
2.principiul egalităţii subiectelor în cadrul raportului juridic economic;
3.principiul ocrotirii drepturilor subiectelor de drept economic.
4.principiul inviolabilităţii proprietăţii;
5.principiul inadmisibilitaţii imixtiunii in afacerile private;
6.principiul necesitaţii de realizare libera a drepturilor economice,
7.principiul de garantare a restabilirii persoanei în drepturile în care a fost lezată sau
principiul apărării judiciare a drepturilor;
8.principiul neretroactivităţii legii economice;
9.principiul aplicării imediate a legii noi;
10.principiul bunei credinţe, etc.
3.Din a treia categorie de principii: principii specifice unor instituţii (subramuri) ale
dreptului economic fac parte:
1.principiul răspunderii juridice;
2.principiul retroactivităţii efectelor nulităţii actului juridic;
3.principiul libertăţii contractuale;
4.principiul obligativităţii executării obligaţiilor;
5.principiul egalităţii proprietăţii publice şi private
6.principiul inviolabilităţii proprietăţii etc.

Unul din cele mai importante principii care îşi are începutul în temeiul Constituţiei este
principiul legalităţii, în conformitate cu acest principiu, toată activitatea de antreprenoriat
este reglementată de legislaţia în vigoare. Alături de Constituţie, izvorul principal de
reglementare a dreptului antreprenoriatului Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
a Republicii Moldova nr. 84 adoptată la 03.01.1992. Legalitatea cuprinde ansamblul
normelor juridice care guvernează viaţa socială, precum şi obligativitatea respectării acestor
norme.
Un alt principiu important este principiul egalităţii subiectelor.
Esenţa acestui principiu n constă în aceia că acţiunile de drept antreprenorial se întocmesc
pentru orice doritor, în mod egal, fără deosebire de rasă,de Naţionalitate, de origine etnică,
de limbă, de religie, de sex, de apartenenţă politică, origine socială pentru persoane fizice.
Pentru persoane juridice acest principiu trebuie înţeles astfel: toate persoanele juridice dintr-
o anumită categorie ce se supun în mod egal legislaţiei. Acest principiu ca şi primul îşi are
originea în Constituţie. De principiul egalităţii subiectelor de drept trebuie deosebit
principiul egalităţii subiectelor în cadrul raporturilor juridice de antreprenoriat care este
prevăzut de art. l a Legii nr.845 şi conform căreia subiectele de drept trebuie să decidă de
sine stătător de a participa la raporturile juridice de antreprenoriat, precum şi la realizarea
acestor raporturi.
Trebuie de menţionat ca atît legislaţia, cît şi literatura de specialitate a altor ţări
reglementează şi prevăd mul mai multe principii în domeniu.
Astfel Cornel Boldeanu examinează şi principiul parteneriatului, neutralităţii, stabilităţii,
credibilităţii, răspunderii civile, adevărului, forţei probante.(l)
Vorbind despre principiile unor instituţii a dreptului evidenţiate în legislaţia şi literatura de
specialitate a Republicii Moldova şi României am vrea să ne oprim la principiul răspunderii
civile a persoanelor fizice şi juridice. La autorii concretizaţi mai sus acest principiu este
analizat sub două aspecte. Cornel Boldeanu vorbeşte despre răspunderea juridică a
persoanelor fizice şi juridice sub toate aspectele, atît legislative, cît şi teoretice, aducând
comparaţii cu prevederile din literatura franceză, germană19(3)
Spre exemplu, Nicolae Bălan concretizează că prejudiciul material se produce atunci cînd
se aduce o atingere patrimoniului unei persoane care a întocmit un act juridic. În cadrul
răspunderii civile este necesar ca aceasta să provină din culpă, deci prejudiciul material
cauzat celui ce a fost parte la actul notarial să provină din activitatea sau inactivitatea
notarului public, ca urmare a săvârşirii unei fapte pâgubitoare. Această culpă, condiţie a
răspunderii civile, trebuie probată (dovedită) anticipantul la actul jiridic care a fost păgubit,
deoarece ea nu se prezumă.

Repararea daunei trebuie să satisfacă prejudiciul cauzat. Spre exemplu: la încheerea unui
contract greşit întocmit de notarul public, greşeala care a prejudecat părţile , desdăunarea va
avea în vedere restituirea cheltuielilor făcute —taxe de timbru judiciar şi onorariul notarial,
dar nu toate cheltuielile pe care le-a făcut subiectul pasiv cu procurarea actelor, iar daunele
pentru a fi stabilite trebuie evaluate. In vederea acoperirii daunelor stabilite, fie
convenţional prin recunoaştere, fie prin hotărîre judecătorească, art.29 Legii cu privire la
notariat prevede înfiinţarea Casei de Asigurări, pentru garantarea responsabilităţii civile a
notarilor publici, cu personalitate juridică şi statut propriu. Art.24 din Regulamentul de de
aplicare a legii precizează că răspunderea civilă a notarului public,pentru prejudiciile
cauzate prin modul în care-şi execută obligaţiile profesionale ce-i revin, este garantată prin
casa de asigurări, notarul public devine membru al acestei case chiar la începutul activităţii
sale.Aceleaşi prevederi sunt prevăzute şi în legislaţia Republicii Moldova.
A treia categorie de principii sunt cele specifice unor instituţii de drept cum ar fi principiul
obligativităţii executării obligaţiilor; principiul libertăţii contractuale; principiul inviolabilităţii
proprietăţii; principiul libertăţii contractuale; principiul liberei concurenţe, principiul libertăţii
comerţului şi a activităţii de întreprinzător; etc.
Aceste principii sunt specifice anumitor instituţii a dreptului civil, unul din care este dreptul
antreprenoriatului, sunt obligatorii de respectat pentru subiectele participante la raporturile
juridice civile apărute în cadrul acestora.
Spre exemplu, principiul obligativităţii executării obligaţiilor este specifică instituţiei
dreptului obligaţional, care prevede, că deşi la asumarea obligaţiilor civile subiectele trebuie
să respecte principiul egalităţii participanţilor, principiul libertăţii contractuale; adică ele prin
exprimarea benevolă a consimţământului participă la raporturi juridice obligaţionale, însă dacă
ele îşi asumă anumite obligaţii acestea trebuie să fie executate obligatoriu, în caz de neexecutarea
binevola partea pătimaşă are dreptul să recurgă la forţa de constrângere a statului pentru a cere
o executarea forţată.
Este un principiul foarte important, principiul inviolabilităţii proprietăţii, care este specific
instituţiei dreptului de proprietate, mai ales începând cu anul 1991 când a fost adoptată Lege nr.
459 "Cu privire la proprietate", prin care au fost recunoscute şi considerate egale proprietate
publică şi privată, ceea ce înseamnă că ambele sunt ocrotite de stat în aceiaşi măsură.
Reglementarea proprietăţii în cele două forme principale a fost preluată de Constituţia din
1994, art.9. Acest principiu este reglementat şi de art. l al Codului civil al Republicii Moldova,
cifre prinp.lalart.315 reglementează conţinutul dreptului de proprietate: dreptul de posesie,
folosinţă şi dispoziţie.
Se ştie că dreptul de proprietate, ca drept real, a fost considerat principal în toate timpurile,
atât pentru persoane fizice, cât şi pentru persoane juridice.
Tot în conţinutul Constituţiei, în primul rând, sunt formulate şi principiile fiundamentale ale
activităţii economice. Astfel, art. 126 prevede că economia naţională este o economie de piaţă, de
orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în
concurenţă liberă.
Deoarece particularitatea principală al acestei ramuri este activitatea economică de
întreprinzător cu scopul de a obţine venituri, putem delimita următoarele principii fundamentale
ale acestei activităţi, care î-şi au temelia în Constituţie, şi desfăşurate prin Legea cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi, codul civil şi alte legi speciale.
l .Principiul legalităţii activităţii economice, care este prevăzut de p. a) al art. L26 al Constituţiei,
ceea ce înseamnă că reglementarea activităţii economice se face de stat iar agenţii economici
trebuie să activeze în conformitate cu prevederile legale. De exemplu, art. 10 al Legii nr. 485
prevede că:" Veniturile ilicite obţinute de agenţii economici prin exagerarea costului producţiei,
rentabilităţii, adaosului comercial, volumului de lucrări efectuate în construcţii şi tarifelor la
serviciile prestate, nere Pectîndu-se astfel actele nonnative care reglementează formarea şi
aplicarea preţurilor, precum şi amenzile aplicate în cuantum echivalent acestor venituri se
percep la bugetul de stat prin decizie adoptată de Curtea de Conturi sau de Departamentul Control
Financiar şi Revizie de pe lîngă Ministerul Finanţelor."
2.Libertatea activităţii de întreprinzător. Acest principiu este prevăzut în p. b) al art.126 al
Constituţiei RM, care înseamnă că statul nostru îşi asumă obligaţia de a asigura aceastâ libertate
iar în cazurile de încălcare a acestui principiu, să aplice măsuri de constrângere pentru a
pedepsi pe cei vinovaţi.
3.Principiul liberei concurenţe care este reglementat de p, l al art.126 al Constituţiei ce
prevede că toate subiectele ce practică activitatea economică pot liber să concureze între ele în
dependenţă de stăruinţa fiecăruia. Nimeni nu are dreptul să creeze o concurenţă neloială,
artificială, impusă sau nesănătoasă.
4.Protecţia concurenţei loiale. Deci, acest principiu îşi are începutul tot în Constituţie şi este
parcă o continuare a celui precedent. Este important să amintim că statul nostru se bazează pe
economia de piaţă şi deci această economie se dezvoltă atît pe baza proprietăţii private, cât şi pe
celei publice care sunt antrenate spre a concura liber şi loial adică cinstit şi numai o astfel de
concurenţă poate fi protejată de stat, adică dacă se încalcă de cineva limitele concurenţei
cinstite, statrul aplică măsuri de constrângere.
6.Iniţiativa proprie a subiectelor dreptului economic, care înseamnă că orice persoană
fizică sau juridică de sune stătător şi din propria s-a iniţiativă adică ne impus de nimeni decide
să practice o activitate economică în orice domeniu şi formă. Iar orice activitate presupune
riscul unor posibile pierderi;
7.Independenţa subiectelor constă în aceea că nimeni nu are dreptul să se amestece în
activitatea de întreprinzător, deoarece pentru a desfăşura o activitate subiectele investesc
anumite investiţii. Acest principiu îşi are temelia în Constituţia RM. Astfel, p.2,h al art.126
prevede că statul trebuie să asigure inviolabilitate a investiţiilor persoanelor fizice şi juridice ce
practică activitatea de întreprinzător.
8.Activitatea din nume propriu. Acest principiu se bazează atât pe art. 29CCRM care
reglementează utilizarea numelui persoanei fizice, p.2 al căruia prevede că persoana fizică
dobândeşte şi exercită drepturile şi execută obligaţiile în numele său, deci şi în cazul
activităţii de întreprinzător. Iar p. (3) prevede măsuri de pedeapsâ pentru cei ce nu respectă
articolul. Astfel, cel care utilizează numele altuia este răspunzător de toate confuziile sau
prejudiciile care rezultă. Atît titularul numelui, cât şi soţul sau rudele lui apropiate pot să
se opuna acestei utilizări şi să ceara repararea prejudiciului. Pentru persoanele juridice esenţa
principiului este redată în articolul 66 CCRM care reglementează denumirea persoanei juridice
şi conform p. (1), persoana juridica participa la raporturile juridice numai sub denumire
proprie, stabilită prin actele de constituire şi înregistrare în modul corespunzător.
P.(6) al art. 66 CCRM prevăd consecinţele ce survin în caz de nerespectare.Astfel, persoana
juridică a cărei denumire este înregistrată are dreptul sa o utilizeze . Cel care foloseşte
denumirea unei alte persoane juridice este obligat, la cererea ei, să înceteze utilizarea
denumirii şi să ii repare prejudiciul.
7. Răspunderea proprie. Acest principiu reiese din conţinutul art. l al Legii cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi. Această răspundere este specifică tuturor subiectelor ce practică
activitatea economică şi poate fi în orice formă a răspunderii juridice. Astfel, în izvoarele
legislative se concretizează subiectele.De exemplu art. 18,p.2 al Legii nr.485 prevede că
cooperativele de producţie şi de întreprinzător sînt persoane juridice şi răspund pentru
obligaţiile asumate cu patrimoniul lor.
8. Orientarea activităţii spre obţinerea de profit. Acest principiu evidenţiază dreptul
antreprenoriatului de alte ramuri de drept, deoarece direct este precizat că activitatea trebuie să
fie sursa de venituri, iar alte legi speciale prevăd că dacă după anumite termene activitatea
persoanelor juridice nu este profitabilă statul are dreptul să ceară lichidarea lor forţată.(p. l ,art. l
al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi).
9. Orientarea activităţii de a
obţine venituri sub riscul propriu. Şi acest principiu evidenţiază dreptul economic de dreptul
civil şi de alte ramuri de drept. Sensul principiului este acela că fiecare activitate presupune şi
unele riscuria a unor posibile pierderii şi deci statul prin prevederea dată accetuiază acest
moment.Acest principiu reiese din prevederile p. l al art. l al Legii cu privire la antreprenoriat
şi întreprinderi. Putem menţiona, că acest principiu nu este specific pentru toate statele. Astfel
unele state de exemplu, Polonia, Germania, Franţa,
Canada etc., pentru unele domenii ale activităţii economice, de exemplu, în agricultură, statul îşi
asumă riscurile.

5. Sistemul dreptului economic ca ramură de drept.

Este cunoscut, că dreptul cuprinde în sine mai multe ramuri de drept care în dependenţă de
diferite criterii creează un sistem al dreptului. Fiecare ramură a1 dreptului dispune atât de
caractere comune tuturor ramurilor de drept precum şi caractere specifice personale. Fiecare
ramură de drept, este complexă şi cuprinde în sine mai multe ramificaţii, care în totalitatea lor
creează un sistem. Astfel, ea este separată pe părţi, instituţii sau subramuri.
Aceasta este specific şi pentru ramura dreptului economic. Astfel, în opinia, noastră, sistemul
dreptului economic poate fi constituit din două părţi principale ale acestuia: partea generală care
cuprinde totalitatea normelor de drept ce reglementează totalitatea relaţiilor sociale care apar în
domeniul activităţii economice, ale căror prevederi sunt obligatorii tuturor compartimentelor
dreptului economic, şi partea specială care cuprinde totalitatea normelor de drept ce
reglementează raporturi sociale economice omogene ale căror prevederi sunt obligatorii doar
pentru aceste raporturi. Tot odată părţile cuprind în structura lor şi diferite instituţii ale dreptului
economic. Astfel, în prima parte a dreptului economic sunt incluse noţiuni, principii, metode,
subiecte, institutul activităţii de întreprinzător, dreptului de proprietate a acestora şi a altor
drepturi reale, institutul subiectelor dreptului şi categoriile acestora, obligaţiilor dreptului
antreprenorial şi contractele, instituţia răspunderii juridice civile în dreptul antreprenorial etc.,
iar în partea specială a dreptului economic sunt plasate: Particularităţile relaţiilor contractuale
a subiectelor activităţii economice în diferite domenii ale economiei naţionale; specificul
reglementării activităţii persoanelor fizice şi juridice ce practică activitatea economică în
industria grea şi uşoară, duferite categorii de obligaţii, instituţia
proprietăţii intelectuale şi industriale, dreptului de autor, instituţia impozitării subiectelor ce
practică activitatea economică etc.

6. Delimitarea dreptului economic de alte ramuri de drept

Dreptul economic este ramura de drept ce face parte din sistemul dreptului general ţi deci,
dispune de toate caracterele specifice dreptului şi tuturor celorlalte ramuri drept. Astfel pentru
ca o ramură de drept să existe de sinestătător ea trebuie să dispună de: obiect, subiecte,
principii, raporturi sociale, metode de reglementare, drepturi, obligaţii, sancţiuni, etc.
Totodată aceste elemente enumerate mai sus au caractere specifice pentru fiecare ramură de
drept. Astfel, spre exemplu, dacă obiectul dreptului civil î1 constituie totalitatea raporturilor
sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale, atunci, obiectul dreptului economic îl
constituie doar totalitatea raporturilor sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale apărute în
rezultatul activităţii economice, deci, obiectul dreptului economic este mai îngust decât cel al
dreptului civil. Aceiaşi, am putea spune şi despre subiectele acestor două ramuri de drept.
Dacă subiectele dreptului civil pot fi atât persoane fizice, cât şi persoane juridice, subiectele
dreptului economic pot fi doar persoanele fizice sau juridice care dispun de anumite calităţi,
adică practică activitatea economică.
In viaţă raporturile sociale sunt concomitent reglementate de norme de drept ale
diferitor ramuri şi pentru a verifica corectitudinea reglementării este necesar să stabilim
cărui ramuri de drept îi aparţine norma, pentru a putea aplica şi regulile acestei ramuri.
Deoarece şi multe izvoare legislativei adoptate conţin norme de drept cu referinţe la diferite
ramuri de drept însă în lege, spre exemplu, nu este indicat că această normă de drept este
specifică pentru dreptul civil, iar cealaltă dreptul administrativ, etc. Noi specialiştii le
selectăm în dependenţă de caracterele specifice fiecărei ramuri. Deacea este necesar să
cunoaştem caracterele de delimitare a diferitor ramuri de drept. Astfel studiind dreptul
economic ca o ramură de sinestătătoare a dreptului, am stabilit caracterele specifice ale
acesteia. Aceste caractere specifice sunt: poziţia de egalitate a subiectelor în cadrul
raporturilor jiridice ce apar în activitatea de antreprenoriat, predominarea normelor
dispozitiv e de drept în conţinutul legislaţiei, inviolabilitatea proprietăţii, libertatea
concurenţei, libertatea activităţii de antreprenoriat şi contractuale, riscul propr iu,
activitate ce crează venituri, caracterul patrimonial al sancţiunii, principii şi metode specifice
etc.
Delimitarea dreptului economic de alte ramuri de drept este foarte important ă mai
ales la examinarea litigiilor în instanţa de judecată, la întocmirea actelor juridice care de
asemene se deosebesc în dependenţă de ramura de drept. Deci, unele condiţii de
valabilitate sunt stabilite pentru actele juridice civile şi cu totul altfel de cerinţe sunt
stabilite faţă de actele juridice administrative, etc.

3. Raportul dreptului afacerilor cu alte ramuri ale dreptului

Dispoziţii generale. Fiind o ramură a sistemului de drept, dreptul afacerilor se află în

corelaţie cu alte ramuri ale dreptului, între ramurile de drept există atît asemănări, cît şi
deosebiri.
Dreptul afacerilor are mai multe tangente cu dreptul civil, dreptul comerţului
internaţional, dreptul procesual civil, dreptul procedurii arbilrale decît cu dreptul
adminislraliv, dreptul financiar, dreptul muncii, dreptul penal.

1.Raportul dreptului afacerilor cu dreptul civil.

S-a vorbii deja că dreptul civil şi dreptul afacerilor (comercial) sînt subramuri ale
dreptului privat şi ambele reglementează relaţii patrimoniale, precum şi relaţii
nepatrimoniale între persoane fizice şi juridice.

Articolul 5 din Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi prevede că "relaţiile în

legătură cu anlreprenorialul. indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sînl
reglementate de pre/enta Lege. de legislaţia civilă şi alte legi".
Deoarece activitatea economică în Republica Moldova este exercitata numai prin
întreprinderi, considerăm că dreptul afacerilor reglementează raporturile patrimoniale la care
participă întreprinderile cu sau tară personalitate juridică. Normele Codului civil se aplică în
cazul în care legile speciale nu reglementează un anumit raport patrimonial. Drept pildă
pentru asemenea situaţii pot servi termenele de prescripţie, dreptul obligaţiilor, dreptul de
proprietate, contractele de mandat, de comision, care sînt instituţii ale dreptului civil.
Domeniul de reglementare a acestor două ramuri este deosebit. Dacă dreptul afacerilor
reglementează activitatea de producţie, de executare a lucrărilor, prestare a serviciilor de
către agenţii economici, dreptul civil reglementează raporturile cu participarea persoanelor
fizice, care mai sînt numite şi consumatori ai mărfurilor şi serviciilor oferite de agenţii
economici, precum şi raporturile juridice cu participarea persoanelor juridice care nu sînt
legale de aclivilalea de antreprenorial.
Astfel, o afacere încheiată între un agent economic şi o persoană fizică arc o reglementare
dublă. Pe de o parte, agentul economic (ca producător, prestator de servicii, executor de
lucrări) procură materii prime, materiale, le transportă, le păstrează, produce,
comercializează produse etc. Aceste activităţi sînl reglementate de norme ale dreptului
afacerilor. Pe de altă parte, persoana fizică care procură mărfuri sau beneficiază de servicii
oferite de agenţii economici (în calitate de consumator) se supune reglementării normelor
dreptului civil.
Dreptul civil conţine norme privind persoanele juridice, dar care au liii caracter general.
Ne sîm aplicabile tuturor persoanelor juridice, inclusiv întreprinderilor cu personalitate
juridică, în acest sens ne referim mai întîi de loate la articolele 23-27; 29-30; 38 din Codul
civil.
Unii specialişti privesc dreptul afacerilor ca o instituţie a dreptului civil, lratînd-o numai
ca disciplină de studii şi nu ca ramură de drept, în sprijinul acestei opinii, drept argument se
invocă lipsa unui act normativ unic care ar întemeia existenţa dreptului afacerilor ca ramură.
Există însă opinii conform cărora dreptul afacerilor este calillcat ca ramură independentă
de drept. Ca argument în susţinerea acestei opinii se invocă Legea cu privire la
anlreprenoriat şi întreprinderi, care ar fi tocmai acel act normativ de ba/ă care evidenţia/ă ca
ramură independentă.

2.Raportul dreptului afacerilor cu dreptul comerţului internaţional.

Dreptul afacerilor reglementează raporturi juridice patrimoniale apărute între agenţii
economici naţionali, adică înregistraţi în Republica Moldova.
Dreptul comerţului internaţional se referă la raporturile juridice patrimoniale la care
participă un agent economic din Republica Moldova şi unul străin, adică înregistrat într-liii
alt stat. întreprinderile eu investiţii străine, înregistrate în Republica Moldova, sîm agenţii
economici naţionali şi raporturile juridice, la care ci participă, reglementate de dreptul
intern, dacă contraagcnţii sînt rezidenţi ai Republicii Moldova, în cazul în care contraagenţii
sînt rezidenţi ai altor state, raporturile juridice la care aceştia participă sunt reglementate de
dreptul comerţului internaţional.
In cazul în care părţile la raportul juridic sunt o întreprindere naţională şi una străină
acestea pot conveni prin contract ca legea aplicabilă să fie legea Republicii Moldova, în
asemenea cazuri, reglementarea va fi aceeaşi ca şi pentru un raport dintre doi agenţi
economici naţionali.
Normele dreptului afacerilor, care este un drept naţional, poale reglementa deci şi
raporturi (iiridice cu elemente de extraneitate.
 3.Raportul dreptului afacerilor cu dreptul de procedura civilă.
Dreptul de procedură civilă prevede modalitatea de soluţionare a litigiilor şi de apărare a
drepturilor.
Toate litigiile apărute între agenţii economici cu şi tară personalitate juridică,între agenţii
economici şi persoanele fizice, precum şi între persoanele juridice şi organele de stat. sînl
examinate de către instanţele judecătoreşti din Republica Moldova, în temeiul Codului de
procedură civilă.
Prevederile actelor normative cuprinse în dreptul afacerilor sînt norme materiale utilizate
de instanţe la adoptrea hotărîrilor şi deci/iilor judecătoreşti.
Cu titlu de excepţie există legi ce conţin norme de procedură obligatorii, alît pentru
instanţele de judecată, cît şi pentru părţile procesuale. O astl'el de lege care cuprinde norme
procesuale esle Legea cu privire la faliment.

4.Raportul dreptului afacerilor cit dreptul fiscal.

Agenţii economici, începîndu-şi activitalea, sînt obligaţi să se înregistreze la organul
fiscal din teritoriu] unde-şi au sediul central, să obţină Codul fiscal, să calculeze şi să achite
impozitele stabilite de stat pentru a completa bugetul. Inspectoratul fiscal primeşte
trimestrial şi anual dările de seamă contabile şi bilanţul anual. HI este în drept să întreprindă
controale ale activităţii de untreprenoriat. De aceea, o bună cunoaştere a legislaţiei fiscale
prezintă interes pentru dreptul afacerilor. Prin intermediul impozitelor statul fie că
stimulează anumite activităţi, fie că frînează dezvoltarea lor. Bunăoară, în cazul
supraproducţiei impozitul poale fi majorat, pentru a păstra concurenţa. Cunoaşterea la timp a
modificărilor din legislaţia fiscală permite antreprenorilor să se reorienteze la un alt domeniu
de activitate, ori să ia anumite măsuri privind activitatea practicată.
La închiderea întreprinderii, comisia de lichidare va comunica obligatoriu organului
fiscal teritorial despre acest fapt. Astfel radierea întreprinderii din Registrul de stat al
comerţului va avea loc numai cu permisiunea organului fiscal.

5.Raportul dreptului afacerilor cu dreptul muncii.

Întreprinderile, după înregistrare, pentru a desfăşura o activitate de producere, în afară de
materii prime, materiale, utilage, maşini, au nevoie şi de surse umane. Legea prevede
obligativitatea respectării legislaţiei muncii din partea tuturor agenţilor economici, indiferent
de forma de organi/.are juridică şi de tipul de proprietate asupra patrimoniului.
Astfel, la toate întreprinderile, salariaţii sînt în drept să ceară respectarea contractului
individual de muncă, să li se plătească un salariu corespunzător, dar nu mai mic decît
salariul minim stabilit pe republica. IZ i beneficiază de dreptul la concediu anual plătit,
precum şi de dreptul de a se asocia în sindicate.
Pentru juriştii care activează în cadrul întreprinderilor este obligatorie cunoaşterea
normelor legislaţiei muncii, în caz contrar întreprinderile pot suporta cheltuieli nejustil'icate,
legate de soluţionarea litigiilor de muncă.

7. Izvoarele dreptului economic.

Expresia izvor de drept are mai multe sensuri. Astfel, "izvor de drept" este folosită în
două sensuri ori înţelesuri.
Intr-un prim sens, prin izvor al dreptului înţelegem condiţiile materiale de existenţă care
generează normele acestei ramuri; suntem în prezenţa noţiunii de "izvor de drept" în sens
material în cel de al doilea sens, juridic, expresia "izvor de drept desemnează formele
specifice de exprimare a normelor dreptului economic; de data aceasta, suntem în faţa noţiunii
de "izvor de drept economic" în sens formal. Atragem atenţia că nu trebuie să se confunde
acest sens formal al noţiunii "izvoare de drept economic " cu o noţiune apropiată, ca1
formulare, dar diferită, ca şi conţinut, şi anume "izvoarele, raportului juridic economic concret".
Dacă prima noţiune priveşte actele normative, cea de a doua se referă la actele si faptele juridice
(individuale).
Izvoarele dreptului economic, ca şi în alte ramuri de drept, se clasifică în dependenţă de
mai multe criterii. Astfel, izvoarele dreptului economic se deo sebesc în dependenţă de
organul de stat care le emite, în dependenţă de forţa juridică a lor, de vocaţiile, de acţiunea
în timp spaţiu şi după persoane etc.
în dreptul economic normele sale îmbracă forma generică de acte normative adică acte ce
emană de la organe le de stat investite cu prerogativa legiferării.
7.1. Izvorul principal de drept, pentru toate ramurile şi pentru dreptul economic este
Constituţia. Legea fundamentală Constituţia stabileşte prerogativele legiferării.
Astfel, în art. 66 al Constituţiei se prevede că: "Parlamentul adoptă legi, hotărîri şi
moţiuni,", iar art. 72 (1) dispune: "Parlamentul adoptă legi constituţionale, legi organice şi
legi ordinare", Articolul 74 al Constituţiei prevede că legile organice se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor aleşi, legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii
deputaţilor prezenţi. Potrivit art. 76: "Legea se publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova şi intră în vigoare la data publicării sau la data prevăzută în textul ei. Ne
publicarea legii atrage inexistenţa acesteia".
Preşedintele , în executarea atribuţiilor sale evite decrete obligatorii pentru executare pe
întreg teritoriul statului şi decrete care se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova
(art.94 al Constituţiei).
Guvernului Republicii Moldova care este organul central al puterii executive şi care
exercită în conformitate cu legea, administraţia publică pe întreg teritoriul ţării, adoptă
hotărâri şi ordonanţe în exercitarea atribuţiilor proprii, si regulamente de aplicare dacâ prin lege
s-a prevăzut aceasta Membrii guvernului pot propune proiecte de hotărâri privind ramura sau
domeniul de activitate de care răspund. Regulamentele se elaborează potrivit deciziei primului-
ministru. Hotărârile guvernului, cu excepţia celor care, potrivit legii, constituie secret de stat,
precum şi regulamentele, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova (art. 102 al
Constituţiei). Hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor. Ordonanţele se emit în
temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele, şi condiţiile oferite de aceasta.
Constituţia (art. 109-110) prevede că autorităţile administraţiei publice locale sunt
consiliile locale, primarii aleşi. Consiliul local adoptă hotărâri, iar primarul emite dispoziţii,
respectiv ordine.
Deci, în prezent, principalele forme juridice în care se exprimă izvoarele dreptului economic
sunt legile—acte normative adoptate de Parlamentul Republicii Moldova şi hotărîrile
Guvernului. Evident, pot fi socotite izvoare ale dreptului antreprenoria tului numai acele
acte normative care conţin norme generale (iar nu şi decrete individuale) şi numai dacă au
ca obiect de reglementare relaţii sociale care intră în "obiectul dreptului economic".
Tot caracter de izvor al dreptului economic are şi actul normativ adoptat de un ministru
ori şeful unui alt organ central al administraţiei de stat—indiferent de denumire: ordin,
instrucţiune, regulament etc.,-— dacă are ca obiect de reglementare relaţii sociale ce intră în
"obiectul dreptului economic".

7.2. Categoriile actelor normative ce constituie izvoarele ramurii dreptului economic.

Este important să menţionăm, că Constituţia Republicii Moldova, ca izvorul

fundamental al dreptului este şi izvorul principal al dreptului economic, deoarece în
Constituţie se conţin norme în formă de principii care se referă la acest domeniu al dreptului,
spre exemplu, art.46,126,127,128,130, etc. Astfel, de exemplu, expres în art. 126 al
Constituţiei sunt prevăzute unele principii de bază ale activităţii economice. Constituţia - în
doctrină se face deosebire între legea fundamentală, care este Constituţia, şi legile celelalte,
numai ordinare, care includ şi codurile.
Deşi, este principalul izvor pentru dreptul constituţional, Constituţia este izvor
important si pentru dreptul economic, deoarece: 1) unele din drepturile fundamentale ale
cetăţenilor sunt, în acelaşi timp, drepturi subiective ale persoanelorîntreprinzătoare, care au
ca titular persoana fizică; 2) principiile fundamentale ale dreptului economic, au ca izvor
primar chiar textele constituţionale; 3) normele constituţionale care reglementează organele
statului interesează dreptul economic sub aspectul regimului persoanelor juridice.
 In afară de actele normative sus menţionate ca forme de izvoare ale dreptului economic,
— se cuvine a se reţine că, în măsura în care n-au fost abrogate după evenimentele din
1991, constituie izvoare ale dreptului economic şi actele normative anterioare, care
reglementau raporturi economic,: legi, decrete, hotărâri.
In categoria izvoarelor dreptului economic, trebuie încadrate şi reglementările internaţionale
(convenţii, pacte, acorduri etc.) cu condiţia ca Republicii Moldova să fie parte la ele (prin
aderare ori ratificare) şi, evident, numai dacă acestea privesc relaţii sociale ce intră în obiectul
dreptului economic. Cu titlu de exemplu, asemenea izvoare sunt: Pactul internaţional privind
drepturile civile şi politice ale omului (ratificat prin Decretul nr. 212/1974) şi Convenţia cu
privire la drepturile copilului (aprobată prin Decretul nr. 47/1990 şi ratificată prin Legea nr.
18/1990). De altfel art. 8 din Constituţia Republicii Moldova prevede "că ea se obligă să
respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor unite şi tratatele la care este parte", iar pot rivit art.
4: (1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului vor fi inter pretate şi
aplicate în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte
tratate la care Republicii Moldova este parte.(2). Dacă există ne concordanţe între pactele şi
tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care Republica Moldova este
parte şi legile interne, au prioritate reglementările internaţionale.

1. Legile.
l. Izvorul principal al dreptului economic în Republica Moldova după constituţie Legea cu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII, din 3 ianuarie 1992 -XII.21 Această lege a pus temelia
posibilităţii de a practica activitatea economică liberă a persoanelor fizice şi juridice,
independentă de cea a statului, a dat definiţie noţiunii de antreprenoriat şi a legiferat posibilitatea
persoanelor fizice de a practica acesta activitate, de a crea pe teritoriul statului nostru diferite
categorii noi de persoane juridice, reglementând aceste categorii.
Codul civil al RM. Cum este şi firesc, Codul civil reprezintă o totalitate de norme juridice
civile care reglementează raporturile sociale patrimoniale şi personal nepatrimoniale la care
participă subiectele de drept civil. Noul cod avînd ca modele trei proiecte de Coduri, a fost
adoptat prin Legea nr. 1107-XV de la 6 iunie 2002 si a fost pus în aplicare la 14 iunie 2003. în
dreptul economic se folosesc norme de drept civil ce reglementează statutul persoanelor fizice
şi juridice din societate, diferite categorii de contracte etc.
Legea cu privire la proprietate nr. 459 din 1991 a definit noţiunea dreptului de proprietate, a
legiferat şi egalat dreptul de proprietate privată cu dreptul de proprietate publică.
Reglementează obiectele dreptului de proprietate, subiectele dreptului de proprietate,
modalităţile de apărare a dreptului de proprietate care sunt foarte o importante în activitatea
economică, este importantă ca izvor şi prin faptul că reglementează şi dreptul la proprietate a
diferitor categorii de persoane juridice: gospodării ţărăneşti, întreprinderi la arendă, societăţi
pe acţiuni etc.
Legea cu privire la societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 2.04.1997, MO, 1997, nr.38-39,
reglementează caracterele, modul de creare şi lichidare, formele acestor persoane juridice,
organele de conducere, modul de emitere a acţiunilor categoriile acestora etc.
Legea cu privire la întreprinderea de Stat nr. 146-XUIdin 16iunie 1994, aduce definiţia
întreprinderii de stat, modul de înfiinţate şi lichidare, bunurile capitalul social etc.*
Se constituie izvoare ale drepturii economic şi:
Legea cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor nr. 1265/2000,
MO, 2001, nr.31-34;
Legea cu privire la piaţa valorile mobiliare nr.199-XIV, 18.XI.1998, MO,
1999,nr.27-28.-
Legea cu privire la investiţiile străine, din l .04.1993, Monitorul, 1993, nr.41.
Legea insolvabilităţii nr. 632/2001, MO, 2001, nr.139-140.
Legea privind licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30.07.2001, MO,
2001, nr. 108-109.
Legea cu privire la patenta de întreprinzător nr.93-XIVdin5.07.1998, MO,1998 ,nr.72-73
Legea contabilităţii nr.426-XIII din 4.04.1995, MO, 1995,nr.28.
Legea privind protecţia concurenţei nr. 103/2000, MO-166-168;
Legea privind măsurile antidumping, compensatorii şi de salvgardare nr.820 din
17/02.2000,MO-5-7/2001;
Legea cu privire la grupele financiar industriale nr. 1418/2000, MO, nr.27-28/
2001;
Legea privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier), nr. 1353/2000, MO, nr. 14-15;
Legea privind zonele economice libere nr.440/2000, MO, 2000, nr. 108-109;
Legea privind Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare nr. 192-XIV din12.11.1998,
MO, 1998, nr.22-23.
Legea cu privire la limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea concurenţei
nr.906-XII din 29.02.1992, Monitorul, 1992, nr.2.
Legea privind cooperativele de producţie nr. 1007/2002, MO, 2002, nr.71 -73.
Legea privind cooperativele de întreprinzător nr.73/2001, MO, 2001, nr.49-50.
Legea cu privire la arendă nr. 861-XII din 14.01.1992, Monitorul, 1992, nr.l.
Legea cu privire la întreprinderea de stat nr.l46-Xm din 16.06.1994, MO, 1994, nr.2.
Legea privind Fondurile de investiţie nr. 1204-XIII din 05.06.1997, MO, 1997,nr45
Legea instituţiilorfmanciarenr.550-Xnidin21.07.1995,MO j 1996,nr.l.
Legea cu privire la susţinerea şi protecţia micului business nr. 112 din 20.05.1994,
MO,1994, nr.2.
Codul Fiscal aprobat prin Legeanr.H63-XIIdin24.04.1997,MO, 1997,nr.62.
Legea cu privind protecţia mediului înconjurător nr. 1516-XII din 16.06.1993,
Monitorul, 1993, nr. 10.
Legea cu privire la gaj, don 2003, reglementează contractul de gaj şi de ipotecă, ca
mijloace de garantare a executării atât a obligaţiilor civile, cât şi celor de antreprenoriat. Este
reglementată, forma, caracterele, părţile, drepturile şi obligaţiile acestora, modul de încheiere
şi încetare a acestor contracte.
Legea cu privire la arendă, din 1992, reglementează modul privind arenda obiectelor
ce pot fi arendate, plata de arendă precum şi conţinutul contractului de aren dă.
2. Decretele.
Stricto sensu, termenul Lege desemnează actul normativ ce emana de la puterea legislativă
— Parlamentul Republicii Moldova, având această denumire.
Lato sensu, prin lege se desemnează şi celelalte acte normative: decretele, hotărîrile
guvernului, ordinele miniştrilor etc. Decretele preşedintelui care conţin norme de drept civil
servesc drept izvoare ale dreptului civil.
3. Hotărârile şi ordonanţele Guvernului Republicii Moldova.
Acte normative emise de conducătorii organelor centrale ale administraţiei de stat şi acte
normative adoptate de organele locale executive.
în măsura în care au caracter normativ şi reglementează relaţii sociale care intră în obiectul
dreptului economic, aceste două categorii de acte normative intră în noţiunea de "izvoare de
drept economic».
Cităm câteva exemple: Hotărârea Guvernului nr.500 din l O septembrie 1991,, care a aprobat
Regulamentul societăţilor economice din Republica Moldova. ,
Hotărârea Guvernului nr.284 din 21 mai 1993 care a aprobat Regulamentul. întreprinderii la
arendă
Hotărârea Guvernului nr.387 din 6 iunie 1994 care a aprobat Regulamentul-model al
întreprinderii municipale. Monitorul Oficial, 1994, nr.3
Regulamentul - model al întreprinderii municipale aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.387 din 06.06.1994, MO, 1994, nr.2.
Regulamentul societăţilor economice aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.500
din 10.09.1991.
Regulamentul provizoriu cu privire la holdinguri aprobat prin Hotărârea Guvernului
nr.550din26.07.1994,MO, 1994,nr.2.
Regulamentul nr. 37/09-01 din 15.11.1996 cu privire la deschiderea filialelor de către bănci,
MO, 1996, nr.75-76.
Regulament din 28.11.1994 cu privire la registrul acţionarilor şi registrul posesorilor de
obligaţii ai societăţii pe acţiuni, MO, 1996, nr. 5-6.
Instrucţiunea privind modul de transmitere a dreptului de proprietate asupra
hîrtiilor de valoare şi înregistrarea transferului.
 Hotărârea Guvernului cu privire la reglementarea monopolurilor, nr. 582 din
17.08.95, MO, 1995, nr. 59-60.
Hotărârea Guvernului cu privire la reforma contabilităţii nr. 1187 din 24.12.1997,
MO,1997,nr.88-91.
Ordin cu privire la aprobarea şi punerea în aplicare a Standardelor Naţionale de Contabilitate
şi a Planului de conturi contabile al activităţii economico Financiare a întreprinderilor nr. 174 din
25.12.1997, MO, 1997, nr.88-96.
Hotărîrea CNVM cu privire la indicaţii referitor la procedura de schimb a hîrtiilor de valoare în
legătură cu reorganizarea societăţilor pe acţiuni nr. 76 din 29.12.1997 MO, 2000, nr.42-44,
etc.

4.Denumirea specifică a unor acte normative.

Anumite acte normative — care sunt, în fond, legi, hotărâri ale guvernului
sau ordine, instrucţiuni ale miniştrilor—poartă o denumire speciala: Statut, Regulament,
Contract-cadru sau Contract tip, Standard, Norme. După părerea noastră, suntem în prezenţa
unor denumiri specifice ale izvoarelor de drept al antreprenoriatului menţionate mai sus, iar nu
în prezenţa unei categorii distincte de 1„izvoare de drept l directe», cum s-a pretins în doctrină,
aşa cum o denumire specifică pentru lege este aceea de Cod.
Pentru a rezolva problema valorii obiceiului ca izvor de drept este
necesar să distingem în prealabil, în funcţie de conţinutul normei care alcătuieşte
obiceiul, între obiceiurile care reprezintă o rămăşiţă nesănătoasă a trecutului şi împotriva
cărora statul luptă prin legile sale, obiceiuri faţă de care atitudinea statului este indiferentă
din punct de vedere juridic şi pe care, dacă le combate, nu o face prin mijloace de
constrângere, ei prin mijloace morale, de convingere (a căror recunoaştere juridică ar fi
totuşi în contradicţie cu politica statului de combatere a lor fie şi prin mijloace ne juridice)
şi, în sfârşit, obiceiurile pe care statulul le sancţionează, dându-le putere juridică obligatorie.
Este evident că numai acestea din urmă pot constitui un izvor de drept valoare care le este
conferită prin referirea pe care legea o face în unele dispoziţii ale sale, la „noile obiceiuri» (se
citează: art. 970 alin. 2,1450,600,607,610 şi 1080 din Codul civil); „In sfîrşit, trebuie să amintim
si cazurile în care obiceiul are direct valoarea unui izvor de drept. Exemple de acest fei găsim în
special în dreptul maritim, unde aşa-numitele „uzuri interpretative» (practici ale diferitelor porturi)
sunt un important izvor de drept, fiind chiar, adesea „codificate» în regulamente ale uzurilor
diferitelor porturi»22.
Regulile de convieţuire socialistă nu pot fi, ca atare, considerate ca izvor de drept,
întrucât, aşa cum s-a arătat în literatură ele sunt o varietate de reguli morale. a căror
respectare este asigurată exclusiv prin măsuri de influenţare, şi nu prin posibilitatea unor
măsuri de constrângere, trăsături caracteristice normelor juri dice23 .„Practica judiciară nu
este un izvor de drept». „Opiniile diferiţilor jurişti(ştiinţa juridică) nu pot constitui un izvor
direct de drept»24.
Considerăm că au valoare de izvoare de drept, numai acele obiceiuri la care textele
legale fac trimitere expresă dar şi-n aceste cazuri asemenea obiceiuri sunt incorporate,
„nostrificate» de actul normativ în cauză, astfel că nu sunt izvoare distincte de actele,
normative». Nici, doctrinei (literatura de specialitate) nu i se poate recunoaşte calitatea de
izvor de drept. Principiile de drept, în general, cele de drept ale antreprenoriatului, în
special „fiind consacrate în texte exprese din diferitele acte normative nu pot fi considerate
un izvor distinct, ci ele se aplică în calitatea lor de dispoziţii ale actelor normative»23.
Pentru a se armoniza cu principiile statului de drept, soluţiile ce urmează a fi reţinu te—în
ce priveşte izvoarele dreptului economic — considerăm că trebuie să fie, în esenţă,
următoarele:
3. Sunt izvoare ale dreptului economic numai actele normative; în aceasta noţ iune,
însă, se încadrează atât reglementările interne (legi, decrete hotărâri si ordonanţe ale
guvernului, ordine sau instrucţiuni), cât si cele internaţionale ac ceptate de Republica
Moldova (prin „aprobare», „aderare» ori „ratificare»);
obiceiul (cutuma) şi morala (bunele moravuri) nu sunt şi nu pot fi izvoare
distincte ale dreptului economic; regulile de conduită cristalizate în cadrul acestora se
integrează în ipotezele şi dispoziţiile normelor de drept civil, în măsura în cărei aceste
norme fac trimitere expresă la obicei sau regulile de convieţuire sociala (morală); ,,
precedentul judiciar (practica judiciară) şi doctrina (literaturii de specialitate) nu
sunt şi nu pot fi izvoare ale dreptului economic: ele prezintă, însă, utilitate în interpretarea
şi aplicarea, corectă a normelor cuprinse în actele normative, ca şi în perfecţionarea
legislaţiei civile.
5.Uzanţa. Articolul 4 a CCRM prevede un nou izvor al dreptului civil numit uzanţă.
Conform articolului uzanţa reprezintă o normă de conduită care, deşi neconsfinţită de
legislaţie, este general recunoscută şi aplicată pe parcursul unei perioade îndelungate într-
un anumit domeniu al raporturilor civile. Uzanţa se aplica numai daca nu contravine legii,
ordinii publice şi bunelor moravuri. Unii autori consideră că acesta poate servi şi ca izvor al
dreptului economic.

4. Izvoarele dreptului afacerilor

Dispoziţii generale. Noţiunea de izvoare ale dreptului afacerilor are două accepţiuni.
Prima accepţiune ar fi izvoare în sens de literatură juridică în domeniul dreptului afacerilor.
Deoarece pe parcursul expunerii materialului vor fi făcute trimiteri la diferite lucrări
ştiinţifice şi manuale, iar la sfirşit vom anexa o listă a lucrărilor consultate, considerăm că nu
e neapărat să examinăm această problemă separat. Cit priveşte a doua accepţiune a noţiunii
prin izvoare se înţelege sursele unde sînt cuprinse normele juridice ale dreptului afacerilor.
in acest sens, doctrina juridică indică ca izvoare uzanţele comerciale, actele normative şi
practica judiciară.

l.Uzanţele comerciale ca izvoare ale dreptului afacerilor.

Legislaţia Republicii Moldova nu recunoaşte uzanţele (obiceiurile) ca izvor de drept şi
normă juridică obligatorie pentru participanţii la raporturile juridice, cu excepţia afacerilor.
Astfel, Legea vînzării de mărfuri, în articolul 7, stabileşte că "contractul se interpretează prin
identificarea intenţiilor fiecărei părţi şi scopul urmărit în contract, ţinîndu-se cont de
corespondenţa şi de comportamentul părţilor, de practica comercială, de uzanţele şi
obiceiurile din operaţiunile de afaceri". De aici rezultă că în dreptul afacerilor se admit ca
izvor şi uzanţele comerciale. Ne abţinem de a exemplifica această concluzie cu o uzanţă
aplicată în Republica Moldova. Facem doar trimitere la normele dreptului comerţului
internaţional, unde ca uzanţe convenţionale sînl recunoscute regulele INCOTLRMS.
aprobate de Camera Internaţională de Comerţ din Paris, Regulile, uzanţele uniforme
referitoare la acreditivul documentar etc.

2. Practica judiciară şi doctrina juridică ca izvoare ale dreptului afacerilor.

Legislaţia Republicii Moldova nu recunoaşte practica judiciară şi doctrina judiciară ca
izvoare ale dreptului care să fie aplicate în mod obligatoriu. Curtea Supremă de Justiţie a
Republicii Moldova (pînă nu demult şi Arbitrajul de Stat al Republicii Moldova) face
periodic analiza practicii judiciare pe anumite categorii de dosare şi în urma acestor anali/e
sînt adoptate hotărîri cu anumite recomandări. Cu toate că aceste recomandări nu poartă un
caracter obligatoriu, instanţele de judecată, la adoptarea deciziilor, fac trimiteri la ele.
Doctrina juridică deseori dă soluţii eficiente de soluţionare a litigiilor. Practicienii, mai ales
avocaţii, în luările de cuvînl. Iac adesea trimiteri la autoritatea anumitor savanţi-jurişti,
pentru a fi mai convingători. Desigur, aceste soluţii sînt doar nişte interpretări, opinii proprii
ale savanţilor şi ele nu au forţă obligatorie decîl în cazul în care ele au ca suport norma de
drept.

3.Actele normative ca izvoare ale dreptului afacerilor.

Izvoare ale dreptului afacerilor sînt considerate actele normative care cuprind norme
juridice ce reglemenlea/ă raporturile la care participă agenţi economici. Astfel de acte
normative sînt considerate legile adoptate de Parlament, decretele emise de Preşedinte şi
hotărîrile Guvernului, în concordanţă cu aceste acte normative, ministerele şi departamentele
adoptă, în limitele competenţei, regulamente şi instrucţiuni.
Actele sus-nuniile sînt considerate acte oficiale şi capătă valoare juridică numai după
publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Conform art. l alin. 3 din Legea
privind modul de publicare şi intrare în vigoare a actelor oficiale "Biroul Permanant al
Parlamentului şi Cancelaria de Stat asigură remiterea actelor oficiale pentru publicarea lor în
Monitorul Oficial, care intră în vigoare la data publicării lor". Nepuhlicarea legii atrage
inexistenţa acesteia.
în continuare vom anali/a principalele acte normative ea i/voare ale dreptului afacerilor.
Acte normative ca izvoare
3.l. Legile adoptate de Parlament. Reglementarea juridică a activităţii economice
este stabilită prin legi organice şi legi ordinare. Legile sînt adoptate de Parlament şi după
promulgarea lor de Preşedintele Republicii Moldova capătă forţă obligatorie pe între»
teritoriul republicii. O importanţă deosebită pentru activitatea de antrcprenoriat o au
următoarele legi:
3.1.1.Constituţia Republicii Moldova. Principalul act normativ ce reglementează
relaţiile economice este Constituţia Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994.
Constituţia, care a intrat în vigoare la 27 august 1994. stabileşte că factorii de ba/ă ai
economiei Moldovei sînt piaţa, libera iniţiativă şi concurenţa loială. Articolul 126 din
Constituţie prevede că "economia Republicii Moldova este o economie de piaţă de orientare
socială, bazată pe proprietatea privată şi publică, antrenate în concurenţă liberă".
Statul trebuie să asigure:
reglementarea juridică a activităţii economice:
libertatea comerţului şi a activităţii de întreprinzălor, protecţia concurenţei loiale,
crearea unui cadru favorabil valori licării tuturor factorilor de producţie:
inviolabilitatea investiţiilor persoanelor fizice .şi juridice, inclusiv străine.
In executarea prevederilor articolului 126 din Constituţie în Republica Moldova au lost
adoptate un şir de acte normative, inclusiv legi. decrete ale Preşedintelui, hotârîri ale
Guvernului, pe care Ic considerăm izvoare ale dreptului afacerilor.

3.1.2. Codul civil (adoptai Iu 26 decembrie 1964 si publicai in l'eşli/e Sovietului Su/)i'cni
al R.S.S. Moldoveneşti nr. 36. 1964). Codul civil esie un act normativ tic o importanţă
deosebită. Iii reglementează un şir de raporturi juridice cu caracter patrimonial şi personal
nepatrimonial. Instituţii utilizate pe larg în activitatea de antreprenorial sînt: dreptul
obligaţiilor, apărarea dreptului de proprietate, termenul de prescripţie, contractul de mandat,
contractul de comision, contractul de transport şi alte norme juridice.
Totuşi multe instituţii ale Codului civil nu corespund situaţiei economice actuale. Unele
şi-au pierdut pur şi simplu valoarea în virtutea evoluţiilor din ultimii ani. Pentru altele au foii
t adoptate legi speciale care reglementează corespunzător noile realităţi. Printre ele sînl
Legea cu privire la anlreprenorial şi întreprindei i. Legea cu privire la vînzarcă mărfurilor,
Legea cu privire la arendă. Legea cu privire la proprietate. Legea cu privire la întreprinderea
de stat. Cu regret, funcţionarea în paralel a normelor Codului civil, precum şi a normelor
celorlalte legi. ce reglementează aceleaşi raporturi juridice identice, dai' dau soluţii diferite,
creează confuzii la aplicarea acestor norme. Situaţia dată impune şi mai mult necesitatea
adoptării unui nou Cod civil, asupra căruia se lucrează în prezent.
3.13. Legea nr.845 cu privire la antreprenorial şi întreprinderi. Adoptată la 3 ianuarie
1992 şi publicată în Monitorul Of. nr. 2. 1994.
Această lege stabileşte principiile generale ale activităţii de antreprenoriat, formele
juridice de organizare a întreprinderilor şi caracteristica lor succintă. Sunt prevăzute
condiţiile, modul de înfiinţare a întreprinderilor, conţinutul actelor de constituire, procedura
înregistrării şi reînregistrării agenţilor economici, precum si modalitatea ele încetare a
activităţii întreprinderilor prin lichidare şi reorganizare.
Considerăm această lege actul normativ de bază al dreptului afacerilor. In concordanţă cu
aceasta lege. au fost adoptate un şir de alte acte normative pe care de asemenea le calificăm
ca i/voare ale dreptului afacerilor şi de aceea considerăm că ele trebuie cunoscute.

3.1.4. Legea nr. l 134-XII1 cu privire la societăţile pe acţiuni, adoptată la 2 aprilie

1997 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 38-39. 1997). Această lege stabileşte modul de
constituire, funcţionare şi încetare a activităţii societăţilor pe acţiuni. Legea cu privire la
societăţile pe acţiuni are un rol important în procesul deetati/ării proprietăţii de stat şi
afirmării iniţiativei private.
 Prioritatea societăţilor pe acţiuni faţă de alte forme de organi/are a întreprinderilor este
evidentă, deoarece prin intermediul ei esle posibil de a mobili/a modestele capitaluri ale
cetăţenilor din diferite pături sociale, pentru a le pune în circuit şi a reali/a beneficii.
Societăţile pe acţiuni permit de asemenea de a alege o conducere competentă şi organe de
control care să pre/inle cu adevărat interesele acţionarilor.
Cu toate acestea, dată fiind practica modestă în acest domeniu, precum şi faptul că
majoritatea acţionarilor încă nu posedă cunoştinţele necesare, ne mai ciocnim adesea de
multe abu/uri din pârlea persoanelor cu funcţii de răspundere şi în societăţile pe acţiuni.
Avem însă convingerea că pe parcurs va 11 perfecţionat şi cadrul legislativ, acţionarii vor
deveni mai versaţi, fapt ce va conduce la înregistrarea unor succese mult mai îmbucurătoare.
Pînă la intrarea în viiioare a pre/.entei legi un rol important în perioada translormării
întreprinderilor de stat în societăţi pe acţiuni 1-a jucat Legea nr. 842-X11 din 3 ianuarie
1992, în pre/enl abrogată.
Legea cu privire la societăţile pe acţiuni prevede de asemenea norme ce reglementează
tipurile hîrtiilor de valoare, emisia şi modalitatea de subscriere la acţiuni, drepturile şi
obligaţiile acţionarilor, formarea organelor de decizie, conducere şi control ale societăţii pe
acţiuni, norme referitoare la patrimoniul societăţii, la repartiţia dividendelor ele.
3.1.5. Legea nr 841-XII cu privire la gospodăria ţărănească (de fermier), adoptată la 3
ianuarie 1992. Legea publicată in Monitorul nr. l.,1992. Legea a fost adoptată în scopul de a
descătuşa ţăranul, de a-i da posibilitatea să-şi manifeste libera iniţiativă muncind pe propriul
său teren, fără a fi dirijat de cineva. Din anumite eau/e obieclive. dar mai eu scamă
subiective, această lege nu şi-a ocupat locul care-l merilă. Convingerea noastră fermă este că
economia republicii va avea numai de ciştigat dacă gospodăriile ţărăneşti vor activa liber şi
ncstingherit.
Legea stabileşte statutul juridic al gospodăriei ţărăneşti, drepturile şi obligaţiile
membrilor ei. patrimoniul gospodăriei şi sursele de formare a lui. Gospodăria ţărănească
poate să aiiiiaje/e salariaţi, să obţină credite, să comcrciali/e/e produsele muncii lor aşa cum
consideră necesar. E de menţionai însă faptul că personalitatea juridică a uospodăriei
ţărăneşti nu este bine conturată clin lipsa patrimoniului persoanei juridice şi a răspunderii
pentru obligaţiile asumate.

3.l.6. Legea nr. 786-XIII cu privire la faliment, adaptată la 26 martie 1906 şi publicată
în Monitorul Oficial nr. 58, 1996. Legea cu privire la faliment stabileşte bazele juridice ale
responsabilităţii întreprinderii faţă de creditorii sociali, iar în cazul întreprinderilor fără
personalitate juridică şi responsabilitatea fondatorilor pentru eficienţa administrării
întreprinderii constituite. Legea are scopul de a satisface creanţele creditorului din
patrimoniul debitorului falit, de a proteja interesele debitorilor şi ale creditorilor, inclusiv
tendinţa de a păstra întreprinderea ca agent economic.
Procesul de faliment poate fi intentat numai în instanţa de judecată a Republicii Moldova,
dacă întreprinderea este înregistrată pe teritoriul ei. l-'ilialele întreprinderilor nerezidente. în
ca/.ul falimentului întreprindeni-mamă, îşi vor retrage patrimoniul din Republica Moldova
numai după satisfacerea cerinţelor creditorilor în modul stabilit de Legea eu privire la
antreprenoriat şi întreprinderi.
3.1.7. 861-Xll cu privire la arendă,, adoptată la 14 ianuarie !992 şi publicată în
Monitorul Oficial nr. l, 1992 . Legea cu privire la arendă reglementează relaţiile de arendă
ce apar între persoanele care dau în arendă şi arendaşi. Raportul acesta este reglementat şi de
prevederile capitolului 26 din Codului civil, întitulat "închirierea de bunuri". Scopul arendei
ele bunuri este utili/.arca acestora cli maximă eficienţă. Cu ajurotul unor astfel de contracte
au fost arendate întreprinderi întregi, cu tot utilajul, tehnica şi imobilul lor. Au fost create şi
întreprinderi de arendă — o formă specială de întreprinderi, folosită temporar în perioada de
trecere ele la economia planificată la economia de piaţă. La l ianuarie 1996 în Republica
Moldova existau 338 de întreprinderi de arendă ".
3.1.8. Legea nr. 864- XII cu privire la cooperaţie, adoptată la 16 ianuarie 1992 şi
publicată in Monitorul Oficial nr. l, 1992. Această lege stabileşte bazele iuridice. economice,
condiţiile de constituire, funcţionare şi încetare a cooperativelor şi a asociaţiilor de
cooperative. Având statut de întreprindere, cooperativa diferă totuşi ele alte tipuri de
întreprinderi. Pentru a constitui o cooperativă este nevoie de asocierea a cel puţin 3 persoane
fizice care au atins vîrsla de 16 ani. Statutul juridic al coopeialivei, al altor tipuri de
întreprinderi îl vom examina ulterior cînd vom examina statului juridic ai acestora. Deoarece
activitatea de antreprenoriat este practicată numai de cooperativa de producţie, la analiza
juridică vom reflecta doar particularităţile acesteia, selectîndu-le atent elin cuprinsul legii.

3.1.9.Legea nr. 906-XII privind limitarea activităţii monopoliste şi dezvoltarea

concurenţei, adoptată la 29 februarie 1992 şi publicată în Monitorul nr. 2, 1992". Prin
această lege statul stabileşte o seric de interdicţii pentru agenţii economici. Unele din acestea
se referă numai la agenţii economici care au o situaţie dominantă pe piaţă. Alte interdicţii
privesc pe toţi agenţii economici. In situaţia cînd în Moldova au rămas un şir de
întreprinderi-giganţi, care asigurau nu numai republica, dar şi alte regiuni ale fostei URSS.
astăzi devenind monopoliste. Această lege trebuie să aibă un rol important şi la
ilemonopoli/areu sistemului energetic.

3.l.10. Legea nr. 998-XII privind investiţiile străine, adoptată la l aprilie 1992 şi
publicată în Monitorul nr.4, 1992. Legea privind investiţiile străine stabileşte o reglementare
specifică pentru fondatori, persoane fizice şi persoane juridice străine, care doresc să
participe la constituirea întreprinderilor în Moldova.
Normele de organizare juridică a întreprinderilor mixte şi cu capital străin sînt aceleaşi ca
şi pentru întreprinderile naţionale, cu exepţia întreprinderilor de stat, municipale şi de
arendă. Legea stabileşte şi unele derogări în ceea ce priveşte actele de constituire şi
formalităţile de înregistrare. Legea mai prevede o serie de facilităţi şi garanţii de care nu
beneficiază întreprinderile cu capital naţional.

3.1.11 .Legea nr.1327-XII privind circulaţia hîrtiilor de valoare si burselor de valori,

adoptată la 18 mai 1993 şi publicată în Monitorul nr.7. 1993. rin această lege a fost stabilită
modalitatea de emitere şi circulaţie a acţiunilor şi a obligaţiilor. Aeeată lege este de o
importanţă deosebită, dat fiind faptul că fiecare cetăţean al Republicii Moldova a primii bon
patrimonial, pe care l-a schimbat contra acţiuni ale intreprinderilor privali/ate şi astfel are
posibilitatea de a-şi valorifica drepturile incorporate în acţiuni. Legea reglementează de
asemenea modul de înregistrare a titlurilor de valoare, de ţinere a Registrelor acţionarilor şi
obligaţionarilor, de transmitere a dreptului de proprietate asupra titlurilor de valoare ele.
în temeiul acestei legi a fost fondată şi Bursa de valori, un instrument necesar, cu ajutorul
căruia hîrtiile de valoare vor asigura o circulaţie normală a valorilor mobiliare.

3.1.12.Legea ni: 1451-XII privind zonele antreprenor/atului liber, adoptată la 25 mai

1993, publicată in Monitorul nr.7. 1993. Această lege are ca scop atragerea investitorilor
străini în anumite teritoriul Republicii Moldova. Statutul acestor teritorii este adoptat de
Parlament la propunerea Guvernului. Agenţii economici care activează în aceste teritorii se
bucură de facilităţi vamale şi fiscale, iar operaţiunile de achitare pot fi efectuate în valută
naţională şi în valută convertibilă. In prezent, pe teritoriul Republicii Moldova, în condiţiile
acestei legi funcţionează două zone ale antreprenoriatului liber: "Expo-Dussines-Chişinău şi
"Tvardiţa".

3.l.13.Legea nr. l12-XII cu privire la susţinerea şi protecţia micului business.

adoptată la 20 mai 1994 şi publicată în Monitorul nr. 2. 1994. Legea cu privire la susţinerea
şi protecţia micului business stabileşte în primul rinei agenţii economici care se bucură ele
protecţia ei. Astfel, agenţii economici care au un număr mediu anual pînă la 19 salariaţi sînt
numiţi microîntreprincleri. Dacă numărul mediu anual de salariaţi este mai mare de 19, dar
nu depăşeşte cifra de 75 aceşti agenţi au statut de întreprinderi mici. Atît
microîntreprinderile. cit şi întreprinderile mici beneficiază de facilităţi fiscale în domeniile
prioritare ele activitate.
3.l.l4.Legea nr. 146-XIII cu privire la întreprinderea de stat, adoptată la 16 iunie 1094
şi publicată în MO-2. 1994. Legea cu privire la întreprinderea de stat stabileşte modul de
constituire, funcţionare, reorganizare şi lichidare a întreprinderii de siat. Această lege
stabileşte un regim juridic deosebit al patrimoniului. Spre deosebire de alte întreprinderi cu
personalitate juridică, care au drept de proprietate asupra bunurilor ce le aparţin,
întreprinderea de siat arc doar dreptul de a gestiona bunurile deţinute (gestiune economică).
Astfel, administratorul unei atare întreprinderi nu poate dispune liber de bunurile acestora
decît doar în limita atribuţiilor statutare sau cu acordul prealabil al fondatorului, în temeiul
acestei legi statul capătă posibilitatea să practice activitate de anireprenoriat. dar totodată să-
şi protejeze patrimoniul, stabilind norme speciale ce intcr/ic transmiterea în gaj a anumitor
categorii de bunuri, precum şi urmărirea acestora pentru datorii.

3.1. 15. Legea vînzării mărfurilor, nr. 134-XIII, adoptată la 3 iunie 1994 şi publicată în
MO-17, 1994. Legea vînzării ele mărfuri reglementează raporturile juridice între agenţii
economici ce ţin de vînzarea-cumpărarea bunurilor materiale. Legislatorul încearcă, prin
norme legale, să stabilească specificul contractului de vînzare-cumpărare, care se încheie
intre întreprinderi, şi anume: forma contractului, executarea obligaţiilor contractuale,
protecţia juridică a vînzătorului şi a cumpărătorului, rezilierea contractului e te.

3.1.16.Legea nr. 731-XllI cu privire la leasing adoptală la 15 februarie 1996 şi

pnblicată în MO-49-50, 1996. Legea cu privire la leasing regelementează pentru prima dată
în legislaţia noastră contractul de leasing. Prin contractul ele leasing se realizează operaţiuni
de închiriere a bunurilor pe termen lung cu pe>sibi!italea ca la sln'şitul perioadei de
închiriere, chiriaşul să devină proprietar al acestor bunuri. Contractul de leasing este o
tehnică modernă de comerţ ce îmbină chiria (arenda) de bunuri cu finanţarea. În situaţia
actuală, cînd societăţile comerciale au surse de finanţare, dar creditorii nu au siguranţă că la
sllrşitul perioadei creditoare vor fi în stare să-şi onoreze pe deplin obligaţiile, aceştia ar
putea recurge la o atare modalitate de activitate.

3.1.17. Legea nr.838-XIII cu privire la gaj, adoptată la 23 mai 1996 şi publicată în MO

nr.61-62, 1996. Legea cu privire la gaj a fost adoptată în scopul de a proteja interesele
creditorilor şi ale debitorilor, în ca/ul garantării creditelor prin gaj. Legea reglementează
într-un mod deosebit si ipoteca, adică gajarea bunurilor imobile.

3.2.Decretele Preşedintelui Republicii Moldovei.Prin decrete ale Preşedintelui au fost

aprobate regulamente de o importanţă majoră pentru reforma economică.
O importanţă deosebită în acest sens o au Decretul nr. 48 din 16 februarie 1994 cu privire
la proprietatea fiduciară (trast). // MO-3 din 1994 şi Decretul nr. 50 din 18 februarie 1994.
Prin ultimul au fost aprobate Regulamentul fondurilor de investiţie şi Regulamciilul
provi/.oriu al companiilor fiduciare (de traşi // MO-3 clin 1994. Modificări. Prin Decretul nr.
281 clin 17.10.1994. (V/. MO-12. 1994) în Decretul nr.50: 18.02.94 au fost operate unele
modificări.

3.3. Hotărîrile Guvernului ca izvoare ale dreptului. Hotărîrea Guvernului nr. 500 din 10
septembrie 1991, prin care a fost aprobai Regulamelul societăţilor economice. Această
hotărîre a suferit anumite modificări: operate prin Hotărîrea Guvernului nr. 770 din
25.11.1992. /( Monitorul nr. 11. 1992).
Hotărîrea Guvernului nr. 50 din 29 ianuarie 1992, prin care a fost aprobat "Regulamentul
înregistrării de stat a întreprinderilor în Republica Moldova", (MO-1, partea II, 1992 cu
modificările operate prin: Hotărîrea Guvernului nr.770 din 25.11.1992. ( MO-ll, 1992);
Hotărîrea Guvernului nr.425 din 14.07.1993. ( MO-7, 1993); Hotărîrea Guvernului nr.640
din 26.08.1994. ( MO-5, 1994); Hotărîrea Guvernului nr.754 din 13.10.1994. ( MO-12,
1994); Hotărîrea Guvernului nr. 387 clin 6 iunie 1994. prin care a fost aprobat
"Regulamentul — model al întreprinderii municipale". (MO-2. 1994); Hotărîrea Guvernului
nr. 284 din 21 mai 1993, prin care a fost aprobat "Regulamentul întreprinderii de arendă".
( MO-5. 1993): Hotărîrea Guvernului nr. 550 din 26 iulie 1994, prin care a fosl aprobat
"Regulamentul provizoriu cu privire la holdinguri". ( MO-2. 1994): Hotărîrea Guvernului nr.
581 din 17 august 1995 cu privire la reglementarea unor genuri de aclivilate în Republica
Moldova. ( MO-59-60, 1995); Hotărîrea Guvernului nr. 582 din 17 august 1995 cu privire la
reglementarea monopolurilor. (MO-59-60. 1995); Hotărîrea Guvernului nr. 547 din 4 august
1995 cu privire la măsurile de coordonare şi de reglementare de către stat a preţurilor
(tarifelor). ( MO-53-54, 1995).
 6. Particularităţile analogiei legii si analogiei dreptului.

Analogia legii şi analogia dreptului sunt noţiuni fundamentale ale dreptului comun dar
sunt specifice şi dreptului economic, deoarece în viaţa cotidiană sunt situaţi în care organul
de aplicare a normelor de drept fiind sesizat pentru soluţionarea juridică a unei speţe, nu
găseşte această normă juridică în care să se încadreze situaţia de fapt pe care o constată, în
plus, aşa cum prevăd sistemele de drept contemporane, judecătorul nu poate refuza
judecarea cauzei adusă în faţa lui pe motiv că legea nu o prevede, este lacunară sau
întunecată, în aceste cazuri se recurge la aplicarea dreptului prin analogie, cunoscându-se în
acest sens două forme principale:
-Analogia legii, are loc atunci când constatându-se lipsa normei juridice în care să poată
fi inclus cazul ce urmează a fi soluţionat, organul de aplicare găseşte totuşi norme juridice
care se referă la o situaţie asemănătoare, pe care le aplică, demonstrând analogia cazului
judecat cu cazul prevăzut, lacuna legii şi necesitatea aplicării normelor juridice existente.
Punctul l al art. 5 CCRM prevede că în cazul ne reglementării prin lege ori prin acord al
părţilor şi lipsei de uzanţe, raporturilor prevăzute la art.2 li se aplică, dacă aceasta nu
contravine esenţei lor, norma legislaţiei civile care reglementează raporturi similare
(analogia legii).Legislaţia economică nu conţine o astfel de prevedere expresă, dar analogia
poate di aplicată şi în această ramură.
Analogia dreptului constituie o altă formă a analogiei la care se recurge atunci când în
soluţionarea unei cauze se constată că lipseşte norma juridică, care se referă la acea cauză
dar nu pot fi găsite nici norme sau texte juridice care să reglementeze cauze asemănătoare în
această situaţie, organul de aplicare va asigura soluţionarea juridică a cauzei date recurgând
la principiile generale ale dreptului.
Punctul (2) al art. 5 CCRM prevede următoarea definire a analogiei dreptului: dacă
aplicarea analogiei legii este imposibilă, drepturile şi obligaţiile părţilor se determină în
funcţie de principiile generale şi de sensul legislaţiei civile (analogia dreptului),Considerăm
că şi în dreptul economic poate fi folosită analogia dreptului
Dreptul comun prevede că analogia nu poate fi aplicată în trei categorii de situaţii.
-a pedepselor prevăzute de codul penal. Aici funcţionează principiul incriminării
legitime şi principiul legalităţii pedepsei după care nici o faptă nu poate fi pedepsită decît
dacă ea a fost în modexpres, determinată de o normă juridică;
-excepţiile, pe care legislatorul le poate prevedea la o normă juridică;
-prezumţiilor legale absolute.
Folosirea analogiei se face cu titlu excepţional de aceea, soluţia dată are putere juridică
numi în situaţia respectivă şi exclusiv asupra părţilor implicate.
Legislaţia civilă(p.3 art.5 CCRM) nu admite aplicarea normelor de drept prin analogie
în următoarele cazuri:
(3) Nu se admite aplicarea prin analogie a normelor care limitează drepturile civile sau
care stabilesc răspundere civilă.Legislaşia economică nu conţine astfel de restricţii.
Instanţa de judecată nu este în drept să refuze înfăptuirea justiţiei în cauzele civile pe
motivul că norma juridică lipseşte sau că este neclară