CUPRINS

• Introducere....................................................................................................................3
• Istoricul cercetărilor......................................................................................................4
1. Poziţia şi aşezarea geografică.......................................................................................5
2. Cadrul fizico-geografic.................................................................................................7
2.1. Elemente de ordin geologic...................................................................................7
2.2. Particularităţi ale reliefului....................................................................................9
2.3. Caracteristici climatice.........................................................................................11
1 2.4. Hidrografia...........................................................................................................12
2 2.5. Potenţialul biopedogeografic...............................................................................14
3 -Vegetaţia....................................................................................................................14
4 -Fauna........................................................................................................................ 17
5 -Solurile......................................................................................................................18
3. Populaţia……………………………………………………………..………….........21
3.1. Dinamica populaţiei....................................................................................... ......21
- Evoluţia numerică………………………………………………………...………...21
- Mişcarea naturală……………………………………………………………….......22
- Mişcarea migratorie………………………………………………………….…......24
3.2. Structuri geodemografice…………………………………………………...…..25
- Structura pe grupe de vârstă şi sexe………………………………………………...27
- Structura naţională………………………………………………………………….28
- Structura populaţiei după starea civilă………………………………….…………..28
- Structura populaţiei active pe ramuri ale economiei naţionale……………………..29
4. Originea şi evoluţia teritorială a localităţilor……………………...................………31
4.1. Factorii naturali şi condiţiile economice şi istorice care au favorizat apariţia
localităţilor…………………………………..................................................................31
4.2. Istoricul localităţilor şi aşezări umane care au existat pe vetrele
acestora şi în împrejurimi………………………………………….…………………..32
4.3. Evoluţia comparativă a localităţilor după 1950 şi tendinţe de
înglobare sau transformare a acestora............................................................................35
4.4. Fizionomia localităţilor.......................................................................................35
- Localizarea şi evoluţia localităţilor..........................................................................35
- Tipologia satelor comunei.......................................................................................36
4.5. Clădirile...............................................................................................................37
- Echiparea tehnico-edilitară şi probleme de sistematizare........................................38
4.6. Funcţiile localităţilor...........................................................................................39
5. Economia ...................................................................................................................41
5.1. Scurt istoric al activităţii economice...................................................................41
5.2 Agricultura...........................................................................................................42
5.2.1. Modul de utilizare a terenurilor.......................................................................41
5.2.2. Îmbunătăţiri funciare.......................................................................................43
5.2.3. Structura ramurilor de producţie pe proprietari...............................................47
5.2.4. Mecanizarea şi chimizarea..............................................................................48
5.2.5. Producţia agricolă şi centrele de producţie agricolă........................................50
-Pomicultura...............................................................................................................52

1
 -Structura producţiei animaliere..............................................................................52
-Piscicultura………………………………………………….………….......…….53
5.3. Industria………………………………………………………….......…….…54
5.4. Turismul……………………………………………………………........…....55
5.5. Transporturile…………………………………………………………............57
6. Introducere în cadastrul forestier…………………………………......………..…..58
7. Elemente generale de cartografie…………………………………….............….....69
7.1. Necesitatea utilizării diferitelor produse grafice şi cartografice.............. ........69
7.2. Metode de întocmire a acestor produse cartografice în această lucrare..... ...... 70
• Concluzii..……………………………………………………………...… ..….. ..73
• Bibliografie………………………………………………………………… . …..78

2
 INTRODUCERE

Studiul aplicaţiilor grafice şi cartografice şi al elementelor cadastrale din comuna

Snagov , reprezintă o lucrare realizată în scopul susţinerii examenului de absolvire al
Colegiului de Cartografie şi Cadastru din cadrul Facultăţii de Geografie, Bucureşti.
În timpul elaborării lucrării am fost îndrumată şi sprijinită de domnul profesor
lector universitar doctor Cristian Braghină, căruia ţin să-i aduc mulţumiri, precum şi de
celelalte cadre didactice din Facultatea de Geografie Bucureşti, cărora le mulţumesc
pentru sprijinul acordat. În special doresc să mulţumesc domnului profesor universitar
doctor Mihai Grigore, directorul Colegiului de Cartografie şi Cadastru. De asemenea,
mulţumesc locuitorilor Snagovului pentru bunăvoinţa acordată, mai ales domnului
secretar al Primăriei Ghermăneşti-Snagov, Grigore Dima, precum şi cartografilor de la
Institultul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol şi reprezentanţilor Ministerului
Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Nu în ultimul rând doresc să mulţumesc familiei
pentru sprijinul moral şi material.
Acest studiu este prima lucrare de geografie umană şi economică ce se referă
exclusiv la teritoriul acestei comune. De asemenea s-a făcut o primă încercare de
îmbinare a elementelor geografice cu cele specifice cadastrului forestier. Acest nou tip de
studiu se doreşte a fi dezvoltat pe viitor, mai ales că necesităţile actuale în acest domeniu
sunt foarte variate.
S-a încercat descoperirea aspectelor actuale ale activităţilor economice şi ale
realităţilor sociale din această perioadă.
Utilizând numeroase date statistice, date bibliografice, materiale cartografice şi
fotografice şi chiar simple păreri ale locuitorilor satelor componente ale comunei s-a
ajuns la realizarea acestei lucrări.
Acest studiu al elementelor geografice fizice şi economice al comunei Snagov
reliefează interdependenţa dintre cadrul natural şi comunitatea umană de pe acest
teritoriu, şi de asemenea evoluţia particulară a personalităţii teritoriului faţă de comunele
vecine, care s-au confruntat cu condiţii fizice, istorice şi economice mai mult sau mai
puţin asemănătoare.
Natura nu oferă un cadru spectaculos, ca cel din zonele montane, aici existând o
diferenţă de nivel de numai 10-15 metri, dar ansamblul lacustru Snagov imprimă
particularitatea fizică a acestei zone, precum şi personalitatea economică şi umană.
Limaul fluviatil Snagov face parte integrantă din fiinţa locuitorilor şi oferă sursele de
existenţă necesare în foarte multe cazuri. Proximitatea lacului şi a pădurii oferă venituri
din potenţialul turistic, precum şi din cel piscicol şi stuficol. Acestea sunt câteva exemple
din problemele ce vor fi dezbătute pe larg în acest studiu.
Studiul are la bază cercetări pe teren, incursiuni de observare şi cartare, precum şi
de fotografiere ce acoperă întreg teritoriul comunei. De un real ajutor a fost consultarea
materialului bibliografic, enumerat în capitolul de bibliografie şi care a completat
numeroase pasaje rămase neclare în urma studiului de teren. Partea ştiinţifică este
completată de hărţi generale şi speciale, diagrame, cartograme, cartodiagrame şi
fotografii, realizate în scopul înţelegerii mai exacte a textului, evidenţierii trăsăturilor
cadrului natural şi uman.

3
 Lucrarea oferă şi o bogată colecţie de date statistice referitoare la elementele
hidrografice, soluri şi mai ales la dinamica şi structurile demografice ale populaţiei şi
activităţile economice.
Monografia doreşte să găsească răspuns la unele întrebări specifice perioadei
istorice actuale sau chiar, să pună unele întrebări. Astfel, lucrarea se vrea a fi şi un semnal
de alarmă pentru cei ce deţin posibilitatea îmbunătăţirii tehnologiilor de transformare şi
conservare a cadrului natural şi mai ales a celui antropic. Lucrarea se doreşte a fi utilă
celor interesaţi de aspectele geografice ale comunei Snagov.
Scopul general al lucrării constă în prezentarea datelor sistematizate şi analizate
ştiinţific unor persoane interesate de caracteristicile teritoriului comunei.
Nu în ultimul rând se doreşte a aminti cititorilor că acest studiu este perfectibil şi
că se doreşte a constitui un punct de plecare pentru viitoare studii mai complete şi mai
aprofundate.

ISTORICUL CERCETĂRILOR

Câmpia Română a făcut obiectul de cercetare al celor mai renumiţi geologi şi

geografi români încă de la sfârştul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea,
dar despre Câmpia Vlăsiei şi mai ales despre cea a Snagovului s-a scris foarte puţin,
existând doar studii răzleţe şi neaprofundate.
Există trei teze de doctorat cu subiectul Câmpia Română în primele decenii ale
secolului trecut, şi anume Emm. de Martone (1904), Al. Dumitrescu-Aldem (1911) şi G.
Vâlsan (1915). Există şi lucrarea lui Em. Protopopescu-Pache, care a avut tot scopul unei
lucrări de doctorat, dar care nu a putut fi prezentată datorită războiului.
În 1924, Vintilă Mihăilescu publică lucrarea “V lăsia şi Mostiştea “, poate
singura lucrare aprofundată şi care vizează special această zonă. În 1934, N. Cernescu
determină factorii climatici şi zonele de sol din cadrul Câmpiei Române. În 1936, I. P.
Voiteşti localizează un lac cuaternar pe teritoriul Câmpiei Române, iar M. Paucă
descoperă fosile ale mamiferelor pleistocene în jurul Bucureştilor.
Între anii 1944 şi 1966 apare o nouă orientare sub raport metodologic, teoretic şi
pe teren. Astfel, cercetările geologice, geomorfologice, hidrogeologice, pedologice,
geotehnice şi agronomice iau o mare dezvoltare prin numeroase colective şi institute de
specialitate. Apar acum cercetări de amănunt, sinteze, proiecte geotehnice şi de
dezvoltare a agriculturii.
Între anii 1944 şi 1945, C. Brătescu ţine un curs special anului terminal, numit
Evoluţia lacului din partea de est şi nord-est a Câmpiei Române . Acesta analizează şi
profile geologice în loess şi orizonturile de soluri fosile.
În 1947 apare lucrarea lui N. M. Popp, intitulată Formarea Câmpiei Române .
Între 1952 şi 1953, E. Liteanu efectuează cercetări hidrogeologice şi de geologie
asupra zonei Bucureştilor şi împrejurimi. Tot în această perioadă, împreună cu A.
Pricăjeanu, C. Opran, T. Brandabur, C. Ghenea şi D. Slăvoacă rezolvă unele probleme de
litologie, stratigrafie şi tectonică cuaternară. În această perioadă şi în această zonă Fl.
Crăciun şi D. Popescu se ocupă de geotehnică.

4
 I. Conea, în 1970 şi 1972 şi N. Spirescu, în 1970 studiază depozitele superficiale
şi analizează paleosolurile şi loessul, folosind metode moderne de laborator. În 1960,
1968 şi 1972, N. Macarovici efectuează studii asupra moluştelor şi mamiferelor şi
analizează polenul pentru fixarea depozitelor cuaternare.
Importante sunt şi studiile arheologice efectuate de C. N. Plopşor între 1930 şi
1959, în strânsă legătură cu depozitele cuaternare.
N. Botzan efectuează studii ale conductelor de irigaţii, desecări şi agroamelioraţii
între anii 1956 şi 1966.
Mai există studii asupra extinderii irigaţiilor şi a influenţei acestora asupra
solurilor şi dinamicii lor, asupra echilibrului natural etc. I.N.M.H. a realizat studii în acest
sens în anul 1973.

1. POZIŢIA ŞI AŞEZAREA GEOGRAFICĂ

Fig. 1. Snagov- pozitia geografica in cadrul Romaniei

Teritoriul comunei Snagov se află situat, din punct de vedere fizico-geografic, în

partea de sud-est a României (fig. 1 . Poziţia geografică în cadrul României), în zona
central-estică a unitătii Câmpiei Române . Mai exact, teritoriul comunei ocupă o parte a
Câmpiei tabulare a Vlăsiei (sau a Ciornulesei), respectiv subunitatea acesteia - câmpia
Snagovului, cuprinsă între văile Prahovei şi Ialomiţei la nord şi valea Căldăruşanilor la
sud.

5
 Fig 2. judetul Ilfov

Comuna Snagov se află situată, din punct de vedere administrativ, în nordul

judeţului Ilfov, aproape de limita sudică a judeţului Prahova şi de cea nordică a
municipiului Bucureşti (fig. 2 Judeţul Ilfov). Astfel, pe drumul naţional DN 1, distanţa
din Bucureşti până în comuna Snagov este de 29 km, iar de aici până în Ploieşti este de
30 km, comuna aflându-se la aproximativ jumătatea distanţei dintre Bucureşti şi Ploieşti.
Teritoriul se află în zona de influenţă economică a oraşelor Ploieşti şi Bucureşti.
De asemenea, distanţa dintre Buftea, singurul oraş din judeţul Ilfov, şi comuna Snagov
este de aproximativ 17 km. Judeţul Ilfov se află la intersecţia meridianului de 26°
longitudine E şi a paralelei de 44° 30 “ latitudine N între judeţele Prahova la N, Ialomiţa
la E-NE, Călăraşi la E-SE, Giurgiu la S-SV şi Dâmboviţa la V-NV.
Suprafaţa judeţului este de 1593 km2, ceea ce reprezintă 0,67% din suprafaţa ţării.
De asemenea, alături de comuna Snagov, în administraţia judeţului Ilfov se mai află 37 de
comune, 102 sate şi doar un oraş – Buftea.
Calculându-se pe baza hărţii topografice la scara 1:25000, s-a aflat că punctele
extreme ale comunei Snagov au următoarele coordonate: cel mai nordic punct se află la
latitudinea de 44o44'30"N şi la longitudinea de 26o08'17"E, cel mai sudic punct se află la
latitudinea de 44ş38'00"N şi longitudinea de 26ş10'30"E, cel mai vestic punct se află la
latitudinea de 44ş38'33"N şi la longitudinea de 26ş01'38"E, cel mai estic punct se află la
latitudinea de 44ş41'47"N şi la longitudinea de 26ş13'45"E. Centrul comunei, considerat
a fi clădirea Primăriei Ghermăneşti-Snagov are coordonatele următoare: 44ş41'22"
latitudine N şi 26ş08'50" longitudine E.
Coordonatele centrelor satelor au fost şi acestea calculate. Astfel, satul Tâncăbeşti
se află la latitudinea de 44ş40'47"N şi la longitudinea de 26ş04'32"E, satul Vlădiceasca se
află la 44ş40'16" latitudine N şi 26ş05'26" longitudine E. Satul Ciofliceni se află la
44ş40'58" latitudine N şi 26ş07'06" longitudine E, iar satul Snagov se află la 44ş42'34"
latitudine N şi 26ş10'18" longitudine E. Coordonatele satului Ghermăneşti pot fi
considerate cele ale centrului comunei, respectiv ale primăriei .
Comunele vecine ale Snagovului fac parte tot din judeţul Ilfov şi sunt în număr de
cinci: în nord-est comuna Gruiu, cu patru sate, în sud-est comuna Moara Vlăsiei, cu două
sate, în sud-sud-vest comuna Baloteşti, cu trei sate, în vest comuna Periş, cu trei sate şi în
nord-vest comuna Ciolpani, cu patru sate. Comuna Snagov are de asemenea cinci sate:

6
Tâncăbeşti, Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov, înşirate pe malul drept al
limanului fluviatil Snagov, în afară de Tâncăbeşti care se întinde şi pe malul stâng.
Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordică a pădurii Snagov,
la sud pârâul Vlăsia, afluent pe partea stângă a râului Cociovaliştea, şi el afluent al
Ialomiţei, la est limita estică a pădurii Vlăsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul
Snagov şi limita sudică a pădurii Ciolpani şi la nord-vest limita vestică a pădurii Snagov.
Delimitarea hotarelor comunei s-a făcut între anii 1970 şi 1972 şi de atunci, indiferent de
schimbările administrative petrecute în interiorul judeţului Ilfov, hotarele comunei nu au
mai fost modificate. Între aceste limite comuna deţine o suprafaţă de 88 km2, adică 8835
ha. Dintre aceştia, 35 km2, adică 3500 ha reprezintă suprafaţa agricolă, iar doar 1 km 2,
adică 100 ha reprezintă suprafaţa intravilanului. Restul suprafeţei este deţinut de păduri şi
lacul Snagov, acesta din urmă măsurând 7,80 km2, adică 780 ha.
Aşezarea geografică a permis dezvoltarea economică şi, mai ales, statornicirea
locuitorilor pe aceste meleaguri. O dovadă în acest sens o constituie şi întoarcerea
oamenilor pe vatra satului Vlădiceasca, ce a fost desfiinţat, şi reconstruirea din temelii a
acestuia, într-un timp foarte scurt, de numai 7-10 ani.
Trăinicia vetrelor satelor comunei se datorează mai ales terenurilor agricole foarte
fertile, neatacate de eroziune şi care oferă prosperitate locuitorilor. Totodată, producătorii
au la dispoziţie o piaţă de desfacere a produselor foarte variată şi apropiată, respectiv
oraşele Bucureşti şi Ploieşti, cu un număr mare de consumatori.
Se poate observa că aproape întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse
păduri de stejari, care au oferit de-a lungul timpului protecţie atât împotriva atacurilor
oştilor străine, cât şi a asperităţilor naturii. Lacul, de asemenea a completat necesităţile
economice şi spirituale ale populaţiei. Lacul a oferit producţia piscicolă, ca o varietate a
specificului economic al zonei de câmpie, de asemenea surplusul de apă necesar unei
producţii agricole îmbelşugate şi mai ales a oferit potenţialul turistic important din punct
de vedere economic şi spiritual.
Drumurile de legătură cu zonele învecinate şi apoi cu întreaga ţară sunt de
asemenea foarte lesnicioase şi foarte importante pentru schimburile economice şi
culturale şi mai ales pentru turism. Astfel, prin satul Tâncăbeşti trece cel mai important
drum naţional, ce leagă Bucureştii de restul ţării, şi anume Drumul Naţional 1, precum şi
Drumul Judeţean 101B, care străbate comuna de la un capăt la altul. De asemenea, există
legătură pe calea ferată între Bucureşti şi satul Snagov

2. CADRUL FIZICO-GEOGRAFIC

2.1. ELEMENTE DE ORDIN GEOLOGIC

Câmpia Snagovului, ca de altfel întreaga Câmpia Română, la suprafaţă, face parte

din cele mai noi unităţi geomorfologice ale ţării, totuşi adâncurile teritoriului au o origine
destul de îndepărtată în timp. Astfel, fundamentul cristalin pe care s-a consolidat câmpia
este chiar mai vechi decât unele părţi ale Carpaţilor.

7
 Blocul rigid al fundamentului aflat la adâncimi foarte mari s-a format în diferite
etape sau faze de eroziune şi acumulare a sedimentelor marine şi lacustre. Sedimentările
s-au suprapus în etape diferite până la nivelul cel mai extins, în Cuaternar, nivel pe care
ne aflăm astăzi. Depresiunea Valahă, cum se mai numeşte acest fundament este o
complexă depresiune de scufundare.
Din analiza cadrului morfostructural la zi se observă că fundamentul Câmpiei
Române are legătură cu unităţile de relief înconjurătoare. Dinspre S fundamentul moesic
cade în trepte din ce în ce mai adânci spre geosinclinalul carpatic.
Teritoriul care corespunde astăzi comunei Snagov reprezintă o suprafaţă a cărei
geneze constă într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonă cu caracter
subsident, pe un fundament cretacic aparţinând Platformei Moesice (prebalcanice).
Coloana de deasupra este alcătuită din formaţiuni neogene şi cuaternare, cu unele
discontinuităţi rezultate din faze când teritoriul a fost exondat şi au lipsit condiţiile de
sedimentare, dar acesta se întămplă la sud de Bucureşti. Depozitele loessoide mai noi, din
Pleistocenul Superior şi Holocenul Superior se găsesc în Câmpia Vlăsiei, Mostiştei şi
terasele fluviatile .
Astfel, începând din Preordovician, pe fondul unor geosinclinale s-au acumulat
sedimente metamorfozate, respectiv şisturi cristaline mezo şi epimetamorfice. Acestea au
suferit o peneplenizare în mai multe faze, ceea ce constituie primul etaj de relief fosil,
caracterizat printr-un aspect ondulat, prin grabene şi horsturi.
În Paleozoic are loc acoperirea cu sedimente de tipul faciesuri, detritice şi totodată
ridicarea şi peneplenizarea paleozoică.
În Permian-Triasic există mai multe faze de sedimentare şi a treia fază de
peneplenizare. În Jurasic-Cretacic şi Eocen are loc o sedimentare marină cu materiale
detritice şi calcare care şi acestea suferă o peneplenizare (după D. Paraschiv, 1966
Peneplena Moesică sau Valahă).
Depozitele sarmaţiene şi pliocene sunt variate , detritice (nisipuri, pietrişuri, argile
nisipoase, marne nisipoase, argile, marne). În Sarmaţian are loc o stratificaţie ritmică de
nisipuri şi argile. Astfel, Dacianul este nisipos, Levantinul conţine stratificaţii torenţiale
continuate şi în Cuaternar.
Sub raport morfotectonic, Câmpia Snagovului face parte din sectorul estic, la est
de Argeş, unde mişcările de subsidenţă au continuat din Levantin până în Pleistocen şi
Holocen, ceea ce explică lipsa teraselor în zona de divagare.
Deşi mai scurt, Cuaternarul reprezintă o etapă mult mai complexă şi mai
importantă din punct de vedere tectonic, stratigrafic, climatic şi pedobiologic, mai ales
datorită multiplei activităţi a vieţii sociale şi economice. Acest lucru este dovedit şi de
harta geologică a comunei Snagov . Acum au fost conturate condiţiile principale ale vieţii
omeneşti şi ale societăţii.
Poziţia periglaciară în timpul Cuaternarului dovedeşte prezenţa loessului şi
ritmicitatea acestuia în timpul schimbărilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza
depozitelor loessoide corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Acest
lucru a fost demonstrat de descoperirile de fosile de Mammuthus Trogontherii şi de
Paracamelus Alutensis , mamifere ce aparţin faunei termofile din acea perioadă.
Depozitele loessoide, din care fac parte loessul propriu-zis şi derivatele secundare
ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid, adică lehmul acoperă toate porţiunile interfluviale,
inclusiv podul teraselor fluviatile cu grosimi între 10 şi 25 de metri.

8
 Depozitele loessoide, având caracteristicile tipice acestei roci, se prezintă ca un
înveliş continuu, uniform ce acoperă largi părţi ale câmpiei şi coboară pe terasele
inferioare şi pe lunci. Repartiţia loessului şi grosimea acestuia se află în raport cu
vânturile de nord şi nord-est, originare din Rusia. Din acest motiv, loessul este considerat
vechiul nămol glaciar uscat şi ridicat de vânturile anticiclonale în epoci mai uscate decât
acum. Depunerea eoliană nu a încetat nici în zilele noastre. Cronicele povestesc că, în
verile foarte uscate, praful se aduna ca zăpada în jurul caselor şi a copacilor. Depozitele
loessice din această zonă au un caracter eolian mai pregnant decât în alte zone.
Loessul este cenuşiu-brun, foarte fin, cu un diametru de 0,02-0,006 mm şi conţine
cuarţ, rotund sau oval, niciodată unghiular, mica albă, mica brună, ortoza, epidotul,
granatele. O altă parte a acestui loess este format din aluviunile râurilor, remaniate de
vânturi (seeloess) şi reprezintă un depozit post-glaciar.
Separările pe bază granulometrică şi chimică nu sunt prea multe, dar E. Liteanu a
concis că pe teritoriul Câmpiei Snagov, cantitatea de SiO2 atinge un procent de 68-74% în
depozitele loessice aleuritice şi 83-84% în cele fin nisipoase. Cantitatea de CO3Ca este de
5,09-5,25% în depozitele loessice fin nisipoase şi de 10-24% în cele aleuritice. Al2O3 se
află într-un procent de 3-6% în depozitele fin nisipoase şi de 5-13% în depozitele
aleuritice. Fe2O3 reprezintă 2-8,1% în depozitele loessice aleuritice.
Fl. Crăciun, D. Popescu şi Em. Protopopescu-Pache, în anul 1963, au calculat
gradul de tasare al loessului la diferite sarcini. Acest lucru are o importanţă deosebită
pentru agronomie şi geotehnică.
În aceste formaţiuni geologice există cantonată o mare cantitate de apă freatică la
adâncimi foarte mici, de numai 5-20 metri, ce constituie şi o sursă importantă de
alimentare a bazinului hidrografic.

2.2. PARTICULARITĂŢI ALE RELIEFULUI

Câmpia Bucureşteană, în sens larg, se întinde între Argeş, Dâmboviţa, Colentina

şi Valea Sărăţii şi este formată din câmpii subcolinare şi de subsidenţă, apoi, spre sud
Câmpia Vlăsiei, terminată în grui între Argeş şi Dâmboviţa. În partea de nord a Câmpiei
Vlăsiei se află Câmpia Snagovului, pe care este situat teritoriul comunei Snagov.
Limitele Câmpiei Vlăsiei nu se pot stabili cu precizie. Spre margini, o parte din
caractere dispar şi sunt înlocuite cu unele ale regiunilor vecine. La contactul dintre zona
de divagare şi regiunea Câmpiei Vlăsiei se află o subdiviziune importantă şi anume conul
de dejecţie aflat între Dâmboviţa şi Ialomiţa, unde curbele de nivel se precipită, apele
curg mai repede, stagnările sunt rare, dar pe pantele conurilor se observă vechile divagări
radiale ale Ialomiţei.
Împrejurimile Bucureştilor oferă în Câmpia Română un aspect nou care se
repercutează imediat în distribuirea populaţiei. Aşezările omeneşti ţin seama de cursurile
de apă, satele se rânduiesc de o parte şi de alta a luncilor reapărute, ca nişte case de-a
lungul unei străzi. Acesta este un rezultat indirect al adâncirii râurilor în câmpie şi al
formării vâlcelelor.
Câmpia tabulară, cu terase, se găseşte în sudul zonei de subsidenţă şi aici se întind
câmpuri netede, largi, acoperite de depozite loessoide, loess şi, local, dune de nisip.
Acestea sunt mai strâmte în zona câmpiei Snagovului.

9
 Câmpia Snagovului se înfăţişează cu un microrelief destul de variat, cu văi cu apă
relativ multă. Această apă stagnează sub forma bălţilor şi a lacurilor ce împrumută
formele concave şi convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Apa ce
alimentează aceste lacuri provine şi din izvoarele ce apar la contactul argilei lacustre de
bază cu o pătură de pietrişuri, groasă şi îmbibată de apă.
Câmpia tabulară loessică se extinde în zona Snagovului şi se caracterizează prin
văi puţin adâncite, albii părăsite, terase fluviatile îngropate, acoperite cu depozite
loessoide de 10 - 25 metri, care sunt afectate la suprafaţă de crovuri, movile, văiugi, dar
care atât ca adâncime, cât şi ca densitate sunt mai reduse faţă de Câmpiile Mostiştei şi
Burnazului.
Interfluviile acoperite de loess, plane şi foarte întinse, n-au putut fi drenate
superficial, realizându-se astfel zone semiendoreice, care au condus la intensificarea
proceselor clastocarstice de sufoziune şi tasare şi la formarea numeroaselor depresiuni de
crov.
Câmpia Snagovului are altitudini cuprinse între 80 şi 100 de metri, iar văile ce o
străbat sunt orientate de la vest la est. Pe măsura înaintării lor către est, văile se adâncesc
şi luncile se transformă în cuvete lacustre. Altitudinea maximă din cadrul comunei
Snagov este de 105 metri, în V, spre comuna Periş. Altitudinea medie oscilează între 90
şi 95 metri, iar cea minimă este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlăsia. Panta este
foarte mică, nu depăşeşte 3%.
Ca urmare, la zona de confluenţă, majoritatea văilor mici se termină prin limane
fluviatile, ca cele de la Snagov, Bălteni, Balta Neagră, Căldăruşani, Comana. Acestea se
găsesc pe partea dreaptă a văii Ialomiţei.
Cauza transformării acestor cursuri de ape într-o salbă de iazuri este panta mică a
văilor în profil longitudinal.
Densitatea fragmentării reprezintă gradul de discontinuitate generat în planul
orizontal al suprafeţelor morfologice din cadrul comunei Snagov, în urma modelării şi
împărţirii suprafeţelor de către factorii exogeni, respectiv de către reţeaua hidrografică.
Elementul caracteristic al densităţii fragmentării îl reprezintă alternanţa culoarelor de văi
şi a interfluviilor. Se poate observa că în zona comunei Snagov, această alternanţă nu este
frecventă, ceea ce face ca densitatea fragmentării să fie, în general, redusă ca valoare .
Astfel o suprafaţă de 22 km2 are valoarea densităţii fragmentării 0. Aceste zone
sunt răspândite în partea central-vestică şi în cea vestică a comunei.
Valorile cele mai mari ale densităţii fragmentării, de peste 1,51 km/km2 se află
mai ales în zona lacului Snagov, deci în centrul comunei, precum şi în sudul acesteia, pe
unde trece pârâul Vlăsia şi ocupă o suprafaţă de 15 km 2. Cea mai mare valoare este de
2,75 km/km2.
Suprafeţele cu valori între 0,01 şi 0,25 km/km2 măsoară 16 km2, cele cu valori
între 0,26 şi 0,50 km/km2 măsoară 8 km2, cele cu valori între 0,51 şi 1 km/km2 măsoară
16 km2 iar cele cu valori între 1,01 şi 1,50 km/km2 măsoară 12 km2.
Ialomiţa, în cursul său mijlociu, prezintă o terasă de 4 m ce este o dovadă că a fost
nevoită să-şi potrivească profilul de echilibru după o vale mai adâncă, odată ce a luat-o
spre sud. Dovada că acestă vale era mai adâncă o constituie limanurile fluviatile, înguste,
cu coturi, ramificări, maluri convexe şi concave, grădişti. Aceste limanuri fluviatile erau
simple văi pe fundul cărora curgea un pârâu, afluenţi ai râului adânc, pe valea căruia a
invadat Ialomiţa. Pe o parte, aceste limanuri, inclusiv lacul Snagov, au fost aluvionate de

10
către Ialomiţa, însă pe cea mai mare parte sunt văi adânci, cu maluri bine săpate, umplute
cu o apă fără scurgere. O probă evidentă a existenţei acestor mici văi afluente o constitue
pădurea fosilizată de pe fundul lacului Snagov.
Lunca Ialomiţei măsoară 4-7 km, iar malul drept, pe care ne aflăm, este mult mai
înalt şi mai abrupt decât cel stâng, datorită înclinării câmpiei şi a vânturilor. Tot această
înclinare a câmpiei explică şi alunecarea cursurilor şi direcţia râurilor din această zonă.
Există două etape mari în evoluţia Câmpiei Snagovului, determinate de Petru
Coteţ, şi anume faza iniţială de realizare a văilor mici, secundare, prin procesele de tasare
(văi de tip Maia) şi faza secundară în care aceste văi se leagă de reţeaua hidrografică
majoră, respectiv Ialomiţa. Tot acum există procese de eroziune influenţate de mişcările
de subsidenţă.
Apele freatice şi subterane constituie una din resursele importante ale subsolului,
mai ales în condiţiile climatice actuale şi datorită particularităţilor reţelei hidrografice -
adâncimea de 5 - 20 metri, debit, calităţi fizico-chimice. Apele freatice şi subterane sunt
cantonate în nisipurile cu granulaţie mijlocie aflate în Câmpia Snagov.
Prezenţa acestor bogate pânze de ape freatice la mică adâncime, a unor soluri
fertile şi a unei mari pieţe de desfacere, în perimetrul capitalei au favorizat dezvoltarea
unei activităţi agricole, în general şi legumicole, în particular.

2.3. CARACTERISTICI CLIMATICE

Clima păstrează caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române,

caracterizat printr-o largă desfăşurare a elementelor meteorologice - temperatură,
precipitaţii, vânturi - cu aceeaşi valoare.
Sumele anuale ale radiaţiei solare şi mediile anuale de temperatură: +10o +11oC -
ating valori dintre cele mai ridicate din ţară. Temperatura maximă absolută înregistrată a
fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimă absolută
înregistrată a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942. De asemenea,
amplitudinile dintre sezonul rece şi cel cald ating 22o-26oC. Amplitudinile anuale ale
valorilor absolute sunt de 70o-74oC .
Precipitaţiile sunt mult mai slabe decât în restul ţării. Influenţa sistemelor barice
determină nuanţări climatice mai accentuate decăt în zone montane sau deluroase.
Regimul eolian se caracterizează prin predominarea vânturilor de nord-est, care
reprezintă un procent de 21,6% din totalul vânturilor, apoi sunt cele de est care reprezintă
19,7%, cele de sud-vest - 16,8%, şi de vest - 13,8% .Vitezele vânturilor ating valori, în
general, între 2 şi 2,5 m/sec., dar iarna crivăţul care bate dinspre nord-est şi est atinge
viteze de 125 km/oră, cum s-a întâmplat în anul 1954.
Nebulozitatea se caracterizează prin valori medii de 6 - 5,5 - 7 în luna februarie şi
de 3,5 - 4 în luna iulie. În timpul anului nebulozitatea este cuprinsă între aceste valori.
Anual, în zona comunei Snagov sunt înregistrate, în medie, 100-110 zile senine şi 120-
140 zile cu cer acoperit de nori .
Astfel în Câmpia Snagovului, vara se caracterizează printr-un climat uscat şi
foarte călduros şi un cer senin, ceea ce rezultă din continentalizarea maselor de aer.
Ariditatea şi caracterul continental sunt efecte şi ale deficitului de umiditate şi al
caracterului negativ al bilanţului hidric al suprafeţei active, determinat de valori mai mari

11
ale potenţialului de evapotranspiraţie faţă de cele ale precipitaţiilor (691 mm faţă de 555
mm - date măsurate la staţia meteorologică Bucureşti Băneasa). Bilanţul radiativ a fost
calculat la 120 kcal/cm2/an. Valoarea acestuia se datorează maselor de aer tropical-uscat
şi fierbinte din Africa de N şi continental uscat şi fierbinte din E - anticiclonii părţii
europene a Federaţiei Ruse. Precipitaţiile sunt în cantităţi reduse şi au un caracter
torenţial şi variabilitate în timp. Numărul zilelor de vară, adică cu temperaturi mai mari
de 25oC sunt în jur de 100 de zile, iar numărul celor tropicale sunt de 40, şi atunci se
înregistrează temperaturi mai mari de 30oC.
Iernile sunt reci datorită maselor de aer continental rece din E sau arctic din N,
astfel temperaturile sunt, în medie de -10o, -20oC. Stratul de zăpadă este instabil şi
discontinuu, iar vântul de NE - crivăţul - troieneşte zăpada în vâlcele, crovuri, văi, păduri
şi, mai ales în sate şi în localităţile mari din apropiere - Bucureşti şi Ploieşti (în iarna
1953-1954 - stratul de zăpadă din localităţi era de 5-6 metri). Precipitaţiile solide
reprezintă 16% din cantitatea totală a precipitaţiilor. Primul îngheţ apare, de obicei, între
19 octombrie şi 1 noiembrie, iar ultimul îngheţ din iarnă are loc între 1 şi 13 aprilie.
Astfel, există aproximativ 189 de zile pe an fără îngheţ, dar 80 de zile solul este îngheţat
şi neacoperit de zăpadă - ceea ce este foarte dăunător culturilor agricole de primăvară.
Stratul de zăpadă acoperă suprafaţa solului doar 52 de zile pe an.
Primăvara începe în februarie cu topirea bruscă a zăpezii. Ploile provocate de
norii cumuliformi de convecţie se desfăşoară mai ales spre sfărşitul acestui sezon, când
cade cea mai importantă cantitate de precipitaţii şi într-un moment prielnic culturilor
agricole. Astfel, luna iunie, urmată, ca valoare de lunile mai şi iulie, asigură 40% din
totalul precipitaţiilor, iar în perioada de vegetaţie a plantelor, adică între lunile martie şi
septembrie cad aproximativ 70% din totalul precipitaţiilor. Primăvara bat vânturi uscate
şi foarte puternice dinspre est-nord-est, care antrenează particule fine de praf de pe
solurile descoperite, cum s-a întâmplat în anii 1960 şi 1965.
Toamna, în primele luni - septembrie şi octombrie - clima este uscată, dar în luna
noiembrie cad ploi lungi ca durată, dar cu intensitate mică. Există, însă şi excepţii ca în
toamna anului 1969, când masele de aer au stagnat la suprafaţa teritoriului întreaga
toamnă, neexistând precipitaţii sau chiar ca în anul 1999 şi 2000.
În modificarea valorilor climatice, un rol important îl au şi complexul lacustru
Snagov şi pădurile compacte Vlăsia, Snagov, Ciofliceni, Tâncăbeşti şi Vlădiceasca, care
creează topoclimate proprii.

2.4. HIDROGRAFIA

Teritoriul comunei Snagov are ca principal organism hidrografic valea Snagov, un

afluent pe partea dreaptă a Ialomiţei . Valea Snagov are o prea mică importanţă din
punctul de vedere al dimensiunilor morfometrice.
Limanele din cursul mijlociu şi inferior al Ialomiţei sunt cele mai bine
reprezentate în Cămpia Română. Aceste lacuri sunt numeroase, dispuse alternativ pe o
parte şi pe alta a râului şi au un grad de mineralizare variat.
Lacurile s-au format din văile mici, secundare care au avut obârşia în zona de
câmpie. Datorită debitului mic şi al energiei mici de relief, din scurgerea superficială şi
din procesele de tasare în depozitele loessoide, văile s-au transformat, în condiţii naturale,

12
în cursuri lacustre. La zonele de confluenţă au avut loc inundaţii, prin pătrunderea
Ialomiţei, iar văile au fost lărgite şi barate prin aluviuni rezultând limane fluviatile.
Acestea au evoluat apoi independent prin procesele de tasare şi astăzi sunt foarte bine
reprezentate în bazinul Ialomiţei.
Lacul Snagov este cel mai important liman fluviatil din Câmpia Română, cel mai
important complex turistic periurban din apropierea Bucureştiului şi cel mai bine
amenajat .Acest lac are un caracter permanent, o suprafaţă de 7,80 km2, o lungime de 13
km şi o adâncime maximă de 9 m (cea mai mare faţă de cele ale lacurilor din Câmpia
Română)
Limanul fluviatil al Snagovului respectă formele concave şi convexe ale malurilor
sculptate de meandrele râului, are o formă alungită, îngustă, foarte sinuoasă, cu multe
golfuri care sunt de fapt vâlcele afluente, coturi, ramificări, grădişti, bălţi şi mlaştini
învecinate. Aceste vălcele se numesc cozi Coada Căţelului, Coada Rece, Coada Lungă,
Coada Ţigăniei.
Lacul Snagov are o mineralizare redusă, de regulă sub 1g/l, determinată de aportul
din bazinul de recepţie şi de scurgerea din lac. Datorită condiţiilor hidrice şi climatice,
aici se dezvoltă o vegetaţie acvatică luxuriantă specii submerse ce acoperă fundul cuvetei
(Ceratophilum, Myriophylum) sau tapisează malurile (Phragmites, Typha, Juncus).
Acestea pot chiar să alcătuiască un pod plutitor de plaur cu grosimi de 0,80 , 1 - 1,5 metri
către Ialomiţa şi în cozi. Acest exces production (exces de materie organică) se depune la
fund colmatare biogenă rapidă - şi intră în circuitul natural al materiei rezultând gaze
nocive (hidrogen sulfurat) ce afectează fauna piscicolă din lac. Din cauza protejării
malurilor de către această vegetaţie nu există nici procesul de abraziune lacustră.
Caracteristicile biotice impun şi culoarea lacului gri-petrol. Petre Gâştescu, la 6
decembrie 1960, făcând analiza hidrochimică a lacului găsea următorii indici: suma
ionilor 94,8 (Σ mg/l), cationi: Na+K+ - 52,6/2,3; Ca++ - 34/1,7; Mg++ - 18,2/1,5; anioni:
Cl-- - 53,9/1,5; SO4-- - 22,6/0,5; HCO3- - 213,5/3,5; astfel lacul este bicarbonatat sodic sau
calcic, cu un grad de mineralizare până în 100 mg/l. Ca rezultat, biohidrocenozele sunt
tipice lacurilor dulci.
În avale există o insulă, unde s-a construit mănăstirea Snagov - această insulă este
un martor de eroziune ce indică o fază în care eroziunea fluviatilă era mult mai intensă
decât astăzi. Acest lucru demonstrează că valea pe care se găseşte lacul Snagov este la
origine o vale de eroziune, formată în condiţiile unei energii de relief mai mari, iar
ulterior, prin mişcările de subsidenţă (neotectonice ,negative), au fost invadate de ape şi
barate de râul colector.
Aceşti martori de eroziune emerşi sau submerşi sunt prezenţi în mai multe astfel
de limane fluviatile din bazinul Ialomiţei. Lacul Snagov avea legătură cu Ialomiţa printr-
un emisar pârâul Gruiu de 8 km lungime, care trecea pe sub versantul câmpului, prin
localităţile Şanţu Floreşti, Gruiu, Lipia şi se vărsa în Ialomiţa la Bojdani. În 1969 s-a
săpat un canal de 2 km între lac şi Ialomiţa prevăzut cu un stăvilar şi punte de măsurare a
debitelor.
O altă explicaţie a formării acestor limane fluviatile (Bălteni, Snagov,
Căldăruşani) ar fi că acestea reprezintă o serie de cursuri părăsite ale Ialomiţei (George
Vâlsan Câmpia Română) în retragerea ei succesivă de la sud-est spre nord-vest
determinată de aria de subsidenţă, dovada fiind trunchiurile de copaci de pe fundul
lacului Snagov resturi ale unei păduri ce acoperea fundul văii ce ulterior a fost inundată.

13
Reţeaua hidrografică a lacurilor Bălteni, Snagov şi Căldăruşani se lega, în trecut, prin
văile Burdufului şi Colceagului cu Mostiştea, formând un singur bazin hidrografic.
Astfel, prin migrarea Ialomiţei spre sud şi prin captări succesive s-au format aceste văi
lacustre ce aparţin Ialomiţei.
La zona de confluenţă a limanului cu valea, datorită pantei mici în profil
longitudinal, apa stagnează sub formă de mostişte lacuri acoperite de vegetaţie - pe care
s-au construit baraje. Datorită acestora, valea Snagovului se întinde până în amonte de
localitatea Butimanu.
Datorită condiţiilor climatice, bazinul hidrografic trebuie să fie mai mare în raport
cu suprafaţa lacului, pentru a putea persista şi avea posibilităţi trofice mai ridicate datorită
evacuării sărurilor prin scurgeri superficiale.
De asemenea, malurile lacului şi zona înconjurătoare prezintă o trecere spre o
mlaştină eutrofă, respectiv o bahnă. Colmatarea se produce prin acumularea şi depunerea
treptată a rămăşiţelor organice, începănd de la maluri şi progresând spre mijlocul lacului.
Mlaştina se formează pe seama apelor de infiltraţie, bogate în substanţe minerale nutritive
şi se localizează sub nivelul general al reliefului. Treptat lacul se umple de turbă şi ciclul
de formare al mlaştinii se încheie, evoluînd spre pajişte sau pădure.
Pentru asigurarea unui volum corespunzător de apă şi pentru primenirea apei, în
lacul Snagov se aduce un surplus de apă prin canalul Bilciureşti, dintre Ialomiţa şi Argeş.
Depresiunea lacustră adâncită intersectează pânzele freatice, fiind astfel alimentată şi
subteran.
Apele freatice şi subterane se află într-o cantitate însemnată pe teritoriul studiat şi
la o adâncime foarte mică, de 5-20 metri, aproape de suprafaţa activă, un considerent
important pentru economia agricolă. De asemenea calităţile fizico-chimice şi mecanice -
debitul şi viteza sunt propice activitţilor agricole. Apele freatice şi subterane sunt
cantonate în nisipurile cu granulaţie mijlocie aflate în Câmpia Snagov.

2.5. POTENŢIALUL BIOPEDOGEOGRAFIC

Vegetaţia. Pe baza analizei repartiţiei geografice a diferitelor elemente floristice,

al procentului lor în cadrul covorului vegetal au fost efectuate mai multe regionări
fitogeografice corespunzătoare întregului teritoriu al ţării.
Acestea se bazează pe situarea României la intersecţia celor trei mari regiuni
fitogeografice ale Europei centrală, estică şi sudică. Din punctul de vedere al trăsăturilor
regionale ale florelor, specificului compoziţiei, genezei şi dependenţei lor de diversitatea
condiţiilor fizico-geografice au fost delimitate următoarele regiuni: regiunea central-
europeană cu provincia est-carpatică, regiunea macronezo-mediteraneană (subregiunea
submediteraneană), cu provincia dacică, provincia daco-ilirică şi panono-ilirică, regiunea
ponto-caspică cu provincia ponto-dunăreană.
Teritoriul comunei Snagov aparţine regiunii fitogeografice macaronezo-
mediteraneană, respectiv subregiunii submediteraneene şi se află în provincia dacică,
respectiv subprovincia daco-moesică.
Această regiune macronezo-mediteraneană se evidenţiază prin prezenţa
numeroaselor specii mediteraneene şi submediteraneene, unele recent descoperite în urma
ultimelor studii efectuate în mai multe zone ale ţării. În urma acestor studii s-au extins

14
limitele unităţilor regionale în care vegetaţia spontană mediteraneană şi
submediteraneană joacă un rol important în structura covorului vegetal.
În această zonă a Câmpiei Române, cantitatea de precipitaţii depăşeşte 500 mm pe
an, vara umezeala aerului este mai mare, iar pânzele freatice se găsesc mai la suprafaţă,
ceea ce condiţionează expansiunea silvostepei şi creşterea pădurilor de cerete.
Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct de vedere teritorial, subzonei
pădurii de stejari submezofili-termofili prezentă în Câmpia Vlăsiei, respectiv în Câmpia
Snagovului, stepei şi silvostepei. Elementele vegetaţiei spontane sunt formate din stejar
pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi se află pe soluri brun-roşcate, ce sunt
caracteristice subzonei cerului şi gârniţei. Acest fenomen fitogeografic de neconcordanţă
între caracterul vegetaţiei şi al solului prezintă un deosebit interes.
Totuşi suprafaţa ocupată de aceste formaţiuni este mică, locul acestora fiind luat
de vegetaţia cultivată.
De-a lungul văilor, încă se mai întind păduri mari, în care predomină stejarul. În
mijlocul câmpiei netede şi arse de soare există câte un stejar singuratic, ultimele urme
rămase dintr-o uriaşă pădure ce acoperea toată regiunea şi trecea chiar pe o parte a
platformei Burnas. Având accesul la o pânză freatică apropiată de nivelul terenului şi la
o luncă largă, pădurea s-a putut dezvolta, formând o legătură între pădurile carpatice şi
cele balcanice şi rupând stepa română în două. Numele acestei păduri Vlăsia
demonstrează existenţa pe cuprinsul ei a unei vechi populaţii româneşti.
Vegetaţia naturală forestieră este mult mai bine reprezentată şi formată din pâlcuri
de păduri de gârniţă (Quercus rainetto) şi de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur),
ulm (Ulmus carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arţar tătăresc (Acer tataricum),
salcâm (Robinia pseudacacia). Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar
(Prunus spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), păducel (Crataegus monogyna),
măceş (Rosa canina).
Pădurea Vlădiceasca se extinde de la limita S a satului Vlădiceasca până la pârâul
Vlăsia în S (foto nr. 4). Altitudinea maximă se găseşte în extremitatea V şi ajunge la 99,2
metri. Altitudinea medie este de aproximativ 90 metri. În partea de V, stejarul este mai
rar. Aici stejarul ajunge la 25 metri înălţime şi are un diametru mediu de 0,30 metri.
Distanţa medie între copaci este de aproximativ 2 metri. Spre N se face tecerea la esenţele
de tei, care ajung la o înălţime de 24 metri înălţime şi un diametru mediu de 0,60 metri;
distanţa între copaci fiind de 5 metri. Aproape de satul Vlădiceasca, adică la extremitatea
N a pădurii, caracteristicile pădurii de tei devin 25 de metri înălţime, 0,60 metri diametrul
mediu şi 6 metri distanţa medie între copaci.
Pădurea Tâncăbeşti conţine esenţe de frasin, care ating 25 metri înălţime, 0,30
metri în diametru şi aproximativ 2 metri între arbori. Spre Ciofliceni, înălţimea medie
scade la 20 de metri, dar diametrul creşte la 0,35 metri şi de asemenea pădurea se răreşte,
distanţa între arbori fiind de 4 metri. Aceste păduri sunt străbătute de drumuri naturale
îmbunătăţite cu lăţimea de 4 metri, acoperite de piatră şi de drumuri de exploatare.
Pădurea Ciofliceni Arbore este alcătuită din stejar cu înălţimea medie de 20 metri,
diametrul de aproximativ 0,35 metri şi distanţa de aproximativ 4 metri între copaci.
Pădurea Ciofliceni este alcătuită spre N (spre sat), din stejar cu înălţimea de 18
metri, diametrul aproximativ de 0,30 metri şi distanţa medie între copaci de 4 metri. În
centru, înălţimea copacilor scade la 16 metri, pentru ca la limita de S a comunei, arborii

15
să ajungă la 7 metri înălţime, 0,15 metri în diametru şi 4 metri distanţa medie între
copaci.
Pădurea Paşcani este alcătuită din stejar cu înălţimea între 16 şi 20 metri şi
diametrul între 0,25 şi 0,35 metri; distanţa între copaci fiind de 3 metri. Spre N, salcâmul
ia locul stejarului. Caracteristicile acestuia sunt înălţimea de 16 metri, diametrul mediu de
0,20 metri şi distanţa medie între copaci de 4 metri.
Pădurea Nuca conţine esenţe de stejar, cu înălţimea de 18 metri, diametrul mediu
de 0,35 metri şi distanţa medie între copaci de 5 metri. Un pâlc de stejari, spre
Ghermăneşti are înălţimea medie de 16 metri, diametrul mediu de 0,30 metri, distanţa
medie între stejari fiind de 4 metri.
Spre Pădurea Vlăsia, stejarul ajunge la înălţimea de 12 metri, diametrul de 0,30
metri şi se răreşte deoarece distanţa medie între copaci ajunge la 6 metri. Această pădure
este străbătută de calea ferată.
Pădurea Vlăsia este situată la o altitudine de 90 metri în S-E şi 95 metri în N-V.
Esenţele ce se găsesc aici sunt cele de carpen, care ating 12, 16 până la 20 metri înălţime
şi 0,25 - 0,30 - 0,35 metri în diametru. Distaţa între aceşti copaci este între 3 şi 5 metri.
Spre N esenţele se schimbă treptat în cele de stejar care au înălţimi cuprinse între 8 şi 25
metri şi diametre între 0,15 şi 0,45 metri. Distanţa între arbori variază între 1 metru şi 6
metri. În centrul pădurii se află un pâlc de salcâmi mai rari şi mai tineri. Lângă satul
Snagov, frasinul este esenţa dominantă, cu înălţimi medii de 8 metri, diametre de 0,15
metri şi distanţe medii între arbori de numai 1 metru. În cadrul acestei păduri există
numeroase lacuri sau mlaştini, sau chiar foste lacuri La Lacu Zgăvărdei, La Lacu cu
Sovar, La Lacu Lupăria, La Lacu Sârbului, La Lacu lui Pană, La Lacu lui Băjenaru.
Pădurea Bărboşi conţine stejari mari, cu înălţimea de 30 metri, diametrul de 0,45
metri şi distanţa medie de 4 metri.
Pădurea Fundu Lacului se află situată la N de satul Snagov şi conţine exemplare
de stejar cu înălţimea de 30 metri şi diametrul de 0,85 metri, de asemenea distanţa dintre
arbori este de 4 metri.
Pădurea Snagov conţine esenţe de carpen şi ulm în N, cu înălţimi de 5 metri şi
diametre între 0,10 şi 0,20 metri, foarte deşi, la distanţe de 1-2 metri. Sunt şi pâlcuri de
carpen mai rari. Spre est nord - est, carpenul atinge şi înălţimi de 8 şi 10 metri, iar spre
V, înălţimi de 20 metri şi diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanţa medie între copaci
este de 8 metri. Stejarul se găseşte în partea de S a pădurii şi măsoară înălţimi de 30 metri
şi diametre de 0,45-0,55 metri. Distanţa între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a
pădurii se găsesc specii de tei cu înălţimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri şi distanţele
dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Există zone, în cadrul pădurii, cu vegetaţie
ierboasă şi higrofilă muşchi şi stuf. Spre sud - est se află Valea Coşarnei, iar spre sud-
vest Lacu Ursului. Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximă este de 100,5
metri şi cea medie oscilează între 95 şi 97 metri. Aici se află baza sportivă, camping,
ştrand, tabăra de copii, Parcu Snagov şi Hanu Vlăsiei.
Producţia de lemn a acestor asociaţii este destul de scăzută, aproximativ 300 - 400
3
m /ha, la 100 de ani.
Pajiştile, extinse pe suprafeţe restrânse, au suferit o degradare profundă datorită
păşunatului intens. Elementele vegetale de aici sunt păruşca de stepă (Festuca valesiaca),
troscot (Polygonum aviculare), firuţa cu bulb (Poa bulbosa), pir gros (Cynodon dactylon),
obsiga (Bromus tectorum), pătlagina (Plantago major), trifoi (Trifolium repens).

16
 Vegetaţia mlaştinilor eutrofe prezintă, de obicei, mai multe centuri concentrice de
vegetaţie. Astfel, în locuri puţin adânci, la mal, apare zona stufului, cu plante înalte stuf
(Phragmites comunis), papura (Thypha latifolia), ţipirigul (Scirpus), limba broaştei
(Alisma), piciorul cocoşului (Ranunculus lingua) .Spre centrul mlaştinei se dezvoltă
fanerogame acvatice feriga (Dryopteris thelypteris), drăgaica (Galium palustre),
(Comarum palustre), trifoiştea (Menyanthes trifoliata), răchitanul (Lythrum salicaria).
Vegetaţia acvatică se împarte în trei benzi: vegetaţie acvatică de mal - formaţiuni
stuficole şi alte specii asociate, vegetaţie plutitoare plaur cu grosimi de 0,80-1-1,5 metri,
nufăr galben (Nuphar luteum), mai rar nufărul alb (Nymphaea alba) (Phragmites, Typha,
Juncus), plutică (Nymphoides peltata), ciulini (Trapa nantas), iarba broaştelor
(Hydrocharis morsus ranae) şi vegetaţie submersă - brădiş (Myriophyllum verticilatum şi
spicatum), (Ceratophylum) ce tapisează fundul lacului Snagov şi al celorlalte lacuri cu
regim hidrologic constant şi permanent, paşă (Potamogeon crispus), moţ (Potamogetom
perfoliatus), otrăţel (Urticularia vulgaris), chora şi alte caracee ce formează pajişti
submerse. În lacul Snagov se formează exces production . În plancton se găseşte frecvent
copepodul Eudiaptomus gracilis.
Rezervaţia ştiinţifică de la Snagov a fost creată în vederea conservării unor
anumite specii floristice. Această rezervaţie se întinde în limitele unui areal de 967 ha de
pădure şi 180 ha de apă ce aparţine limanului fluviatil Snagov.
Pădurea este un rest al vestiţilor Codrii ai Vlăsiei, ce aparţine pădurii de şleau.
Speciile forestiere protejate aici sunt stejarul (Quercus robur), teiul alb (Tilia tomentosa),
carpenul (Carpinus betulus), frasinul (Fraxinus excelsior), ulmul (Ulmus carpinifolia),
jugastrul (Acer campestre), paltinul de câmp (Acer platanoides), sorbul (Sorbus
torminalis) şi specii de arbuşti. Aici există exemplare monumentale de frasin, stejar şi tei
care ajung la un diametru de 80-90 centrimetri şi o înălţime de 30 de metri.
Speciile floristice acvatice protejate sunt Aldrovandia vesiculosa - un relict terţiar,
Sagittaria latifolia, Nelumbo nucifera - nufărul indian, care a fost adus şi adaptat cu
speciile indigene - Castalia alba şi Nuphar luteum.
Fauna este de asemenea caracteristică zonei Câmpiei Române şi cuprinde o mare
varietate de specii de mamifere, care nu sunt locuitori specifici ai acestei zone şi ajung
până la munte sau în stepă - mistreţi, căpriori (Capreolus capreolus), veveriţe, vulpi, ,
specii de păsări - gaiţe, ciocănitori, piţigoi, cinteze, cuci, mierle, fazani ce au fost
colonizaţi, specii de reptile - şerpi, şopârle etc. Acestea sunt specifice zonei de pădure.
Pe câmp, fauna este reprezentată mai ales de rozătoare cum ar fi popândăii
(Citellus citellus), hârciogii (Cricetus cricetus), şoarecii şi şobolanii de câmp (Microtus
arvalis, Apodemus agrarius), orbetele (Spalax leucodon), cârtiţele, iepurii de câmp
(Lepus europaeus) şi dihorii (Putorius putorius), nevăstuica (Mustela nivalis), hermelina
(Mustele erminea).
Printre păsările de aici se pot observa prepeliţele (Coturnix coturnix), pasărea
ogorului (Bushinus vericnernus), prigoriile (Merpos apiaster), presura (Emberiza
calaudra), privighetorile, ciocârliile de câmp (Melanocorypha calandra), heretele alb
(Circus macrourus), dropia (Otis tarda), şorecarii, ulii, vrăbiile, porumbeii, guguştiucii.
O mare varietate de insecte îşi găsesc aici habitatul propice dezvoltării şi
reproducerii. Numărul speciilor de insecte depăşeşte cu mult numărul celorlalte specii de
mamifere sau păsări.

17
 Raţele, gâştele, berzele, stârcii, lişiţele, nagâţii trăiesc în apropierea lacurilor
populate cu specii de plătică, somn, crap, ştiucă, biban, roşioară, caracudă, şalău, guvizi
(Gobius, Proterhorhynus). Principalele grupe de animale sunt spongierii (Spongilla
lacustris), celenteratele (Chlorohydra viridisima, Pelmatohydra), toate fixate pe plante,
turbelariatele, rotiferii, oligochetele, hirudineele, lamelibranhiatele, gasteropodele
pulmonate, prosobranhiate etc. Aceste specii faunistice sunt adaptate la viaţa de pădure,
de cămp sau de apă.
Solurile. Prezenţa solurilor fertile care domină această câmpie constitue o
premisă favorabilă pentru dezvoltarea unei agriculturi de mare randament.
Cultivarea cerealelor, a plantelor tehnice, a legumelor şi a furajelor are o bază
pedologică dintre cele mai favorabile.
Solurile se diferenţiază în funcţie de criterii regionale, cele mai importante fiind
particularităţile bioclimatice şi mai puţin altitudinale, deci dispunerea zonală orizontală
luând locul celei pe verticală .
Se înregistrează o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri brun-roşcate de
pădure. Direcţia de evoluţie a procesului pedogenetic de pe interfluviile plane orizontale
sau cvasiorizontale din zona pădurilor de foioase, condiţionată de faciesul bioclimatic
sud-european este caracteristic Câmpiei Vlăsia.
Formele plate, tabulare, cu o fragmentare slabă oferă condiţii mult mai bune
pentru desfăşurarea procesului pedogenetic. Astfel, aici se găsesc solurile cele mai
evoluate, de o vârstă înaintată, deşi acest relief este tânăr.
Clima mai caldă şi mai puţin umedă, amplitudinile termice mai mari şi apariţia
unor perioade îndelungate de uscăciune determină o slabă fertilizare a scoarţei de
alterare.
Principalele caractere ale procesului pedogenetic sunt determinate de condiţiile de
climă. Substanţa organică depusă anual la partea superioară a solului se mineralizează
rapid şi, de aceea, se formează cantităţi relativ mici de acizi humici, care nu pot fi
neutralizaţi complet. Sub acţiunea humusului slab acid, compuşii minerali din substrat
suferă o alterare pronunţată, formând minerale argiloase secundare şi chiar hidroxizi ce
precipită pe locul formării lor.
În perioada uscată şi caldă a anului, lunile iulie-septembrie, acizii hidroxizi se
deshidratează parţial, iar culoarea lor ruginie sau roşcată dă nuanţa generală a solului.
Aciditatea slabă a soluţiei favorizează migrarea parţială a coloizilor minerali (argilă,
sesquioxizi de fier). Aceştia se acumulează în orizontul B, care devine astfel mai argilos
şi cu o pigmentare ruginie-roşcată mai pronunţată.
Regimul hidric periodic transpercolativ al solului determină levigarea completă a
sărurilor solubile într-un orizont C inferior. Acestă levigare este mai puternică decăt la
solurile din silvostepă, dar mai slabă decăt la cele formate în condiţii climatice central-
europene. Solurile rezultate astfel sunt de tipul argiloiluvial brun-roşcat de pădure, socotit
ca un termen de tranziţie între solurile brune de pădure ale zonei temperate din vest şi
cele roşcate mediteraneene din zona sudică. Ele pot evolua, în condiţiile creşterii
umidităţii climatice, determinată de relief, până la stadiul de sol argiloiluvial podzolic.
Însuşirile interne fizico-chimice le conferă o productivitate mai mare faţă de cele
brune de pădure, însă au nevoie de umezire suplimentară în timpul verii.
Solurile brun-roşcate de pădure sunt specifice vegetaţiei alcătuite din cerete,
gârniţe, frasin, tei. Defrişarea pădurii atrage dezvoltarea procesului de înţelenire

18
secundară şi modificări însemnate în distribuirea luminii, căldurii, umezelii, ceea ce duc
la însemnate modificări morfologice şi fizico-chimice.
De asemenea, lucrările hidroameliorative, cum ar fi cele de desecare, drenaj,
irigare, modifică regimul hidric al solului şi provoacă mutaţii morfologice şi fizico-
chimice, mai ales dacă sunt aplicate neraţional sau fără măsuri preventive. Solurile
îndiguite şi irigate din luncile râurilor pot să se degradeze prin procese de salinizare
secundară.
Roca mamă predominantă o formează luturile loessoide. Aceste soluri se
caracterizează printr-un conţinut de humus redus, de aproximativ 3-9%, o argilizare
accentuată a orizontului B şi prezenţa orizontului C. De asemenea prezintă o tasare
uşoară şi o porozitate scăzută.
Profilul acestor soluri este gros de peste 2 metri. Orizontul A este relativ afânat cu
structură grăunţoasă, orizontul AB are o structură alunară, iar orizontul B este gălbui şi
are, în bază, o structură prismatică şi este argilos (tabel 1 Profilul solului brun-roşcat de
pădure). Orizontul C prezintă carbonaţi sub formă de pete sau concreţiuni.
tabelul nr. 1
Profilul solului brun-roşcat de pădure

Orizont Ad.(cm) Argilă % CO3Ca % T(me) V% Ph humus

A 0-17 31 - 23,95 85,2 6,7 2,5
A/B 35-50 37,1 - 29,44 85,1 7,0 1,7
B“ 50-68 38,7 - 29,84 86 7,5 1,4
B“ 125-145 36,2 - 29,46 92,1 - 0,6
C 18-200 33 16 23,28 100 - -

Sursa: C-tin Chiţu, Relieful şi solurile României

Din cauza înrăutăţirii regimului hidric şi de aeraţie în cadrul microdepresiunilor,

apare o mare varietate de forme de degradare morfogenetică a solului zonal. Astfel
solurile ajung la stadiul de podzolire slabă sau pseudogleizare slabă determinată de
stagnarea apei în unele perioade ale anului deasupra orizontului iluvial B, devenit greu
permeabil prin acumularea argilei migrată din orizontul superior.
Solurile stagnogleice, materializate prin bălţi sau mlaştini, se caracterizează prin
scăderea fertilităţii şi pierderea substanţelor bazice, un impediment în executarea
lucrărilor agrotehnice de primăvară şi stagnarea dezvoltării plantelor semănate toamna.
Aceste crovuri, padine sau găvane ocupă 20% din suprafaţă.
Sectoarele depresionare prezintă un înveliş de soluri mai complex: gleice sau
semigleice în părţile cele mai coborâte, unde nivelul hidrostatic al pânzei freatice este la
numai 1-2 metri, soluri cernoziomice freatic-umede aflate în diverse stadii de levigare în
cea mai mare parte a sectoarelor larg depresionare şi pe unele porţiuni mai ridicate din
cadrul acestora. Microrelieful de grinduri vechi reprezentat de proeminenţe şi
microdepresiuni alungite (estompate) este generat de depuneri fluviatile vechi şi de vânt.
Eroziunea este neapreciabilă, dar degradarea prin acţiunea apei se manifestă prin
tasarea loessurilor sau a depozitelor loessoide în microrelieful de crovuri (stagnarea apei).
Scoarţa de alterare de tip acumulativ a condiţionat formarea solurilor cu cele mai
dezvoltate profile şi cu cea mai bună fertilitate naturală din ţară.

19
 Solurile brun-roşcate închise de pădure fac tranziţia spre cernoziomuri levigate cu
un conţinut de humus mai bogat.
Cernoziomurile levigate sunt specifice condiţiilor climatice ce se găsesc în această
zonă, adică precipitaţii relativ slabe, continentalism accentuat şi evapotranspiraţie
accentuată.
Orizontul A este gros de 40-50 cm, negru sau brun, cu structură grăunţoasă. Spre
deosebire de cernoziomurile propriu-zise, cele levigate au şi orizontul B foarte bine
dezvoltat, de culoare brun-cenuşie; acesta are o structură uniformă până la prismatică.
Orizontul C prezintă pete şi concreţiuni de CO3Ca (carbonat de calciu).
tabelul nr. 2
Profilul solului cernoziom levigat

Orizont Ad.(cm) Argilă CO3Ca T(me) V% Ph humus

A 0-10 33 - 31,65 91,1 6,91 3
A/B 40-50 36,3 - 32,71 91,9 7,36 3,5
B“ 55-65 36,4 - 32,03 92,5 7,65 3,2
B“ 80-90 35,1 - 31,18 93,8 7,72 3,1
C 130-140 28,5 13,8 23,44 100 7,93 2,7

sursa: C-tin Chiţu, Relieful şi solurile României

Roca mamă a cernoziomurilor levigate este constituită tot din loess sau depozite
loessoide, argile, nisipuri etc. Cernoziomurile levigate formate pe loessuri au o bună
permeabilitate şi un bogat conţinut de humus, de aproximativ 2,8-4,8%. Cele formate pe
argile sunt cunoscute şi sub numele de cernoziomuri levigate zlotoase; apar în zonele de
divagare şi sunt nestructurate. Mai fertile sunt cernoziomurile levigate formate pe
loessuri.
Câmpia, fiind caracterizată printr-o uniformitate mare a condiţiilor ecologice, nu
prezintă o complexitate prea mare a măsurilor de organizare a teritoriului şi a celor
pedoameliorative.

20
 3. POPULAŢIA

3.1 DINAMICA POPULAŢIEI

Evoluţia numerică. Numărul exact de locuitori, la o anumită dată, se poate afla

numai în urma recensămintelor. Informaţii şi aprecieri asupra numărului de locuitori
există însă, încă din antichitate. Este cunoscut faptul că spaţiul comunei Snagov a fost
locuit încă din cele mai vechi timpuri, dar datele despre populaţia aşezată aici nu sunt
precise.
La recensământul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la
comună şi la satele acesteia şi nu la regiune sau provincia istorică. Comuna Snagov
adăpostea un număr de 4257 de persoane. Astfel, satul Tâncăbeşti număra 1220 de
locuitori ceea ce reprezenta o pondere de 29% din populaţia totală a comunei. Satul
Ciofliceni număra 1577 de locuitori, adică 36% din totalul populaţiei comunei. În satul
Snagov locuiau 490 de persoane, care reprezentau doar 12% din populaţia comunei iar în
satul Ghermăneşti locuiau 970 de persoane, adică 23% din populaţia comunei. În anul
1966, la recensământ, populaţia comunei număra un total de 5716 persoane, dintre care
1508 locuiau în satul Snagov, respectiv 26,5% din populaţia comunei, 1120 în satul
Ciofliceni, adică 19,5% din populaţia comunei, 1311 în satul Ghermăneşti, adică 23%,
1540 în satul Tâncăbeşti, respectiv 27% din populaţia comunei şi 237 în satul
Vlădiceasca, adică 4% din populaţia comunei .
De-a lungul timpului, datorită factorilor sociali şi naturali, populaţia a evoluat de-
a lungul unei curbe sinusoidale, menţinându-se aproximativ numărul de locuitori. Astfel,
la recensământul de la 7 ianuarie 1992, populaţia comunei număra 5698 de locuitori,
dintre care 1454 locuiau în satul Snagov, ceea ce însemna o popndere de 25,5% din
populaţia comunei, 929 locuiau în Ciofliceni, respectiv 16,5%, 1770 locuiau în
Ghermăneşti, adică 31%, 1398 locuiau în Tâncăbeşti, respectiv 24,5% din populaţia
comunei şi 147 locuiau în Vlădiceasca, adică 2,5%. Acest ultim sat deţinea o pondere atât
de mică din numărul total al populaţiei deoarece reconstrucţia totală a acestuia începuse
doar de doi ani
Evoluţia numerică a populaţiei se caracterizează prin numeroase creşteri şi scăderi
ale populaţiei mai line sau mai bruşte . Astfel, începând cu anul 1966, populaţia a
înregistrat o creştere destul de bruscă a numărului de locuitori, până în anul 1976.
Creşterea rapidă, de la 5716 locuitori la 6155 de locuitori s-a înregistrat până în anul
1971. Astfel, în anul 1967 erau 5783 de locuitori, în 1968 erau 5958, în anul 1969 erau
6021, în anul 1970 erau 6103 de locuitori, iar în anul 1971 erau deja 6155 de locuitori.
Această creştere s-a datorat revenirii economice şi sociale după cel de-al doilea război
mondial, dar mai ales interzicerii întreruperilor de sarcină şi politicii de încurajare a
creşterii populaţiei.
Creşterea a continuat, dar mai lin, până în anul 1976, astfel, în anul 1972,
populaţia comunei Snagov număra 6147 de locuitori, în anul 1973 erau 6169 de locuitori,
în anul 1974 erau 6221 de locuitori, în anul 1975 erau 6283 de locuitori iar în 1976 erau
6327 de locuitori.
După acest an, populaţia nu a mai atins niciodată acest număr de locuitori,
cunoscând o continuă scădere. Acest lucru nu se datorează schimbării condiţiilor sociali

21
sau economici, ci strămutării populaţiei tinere în centrele urbane, mai ales în Bucureşti, în
vederea căutării unui loc de muncă. Această scădere a fost lină dar continuă până în anul
1990. Astfel, în anul 1977, populaţia comunei Snagov era alcătuită din 6199 de oameni,
în 1978, erau 6192 de oameni, în 1979 erau 6146 de locuitori, în 1980 erau 6073, în 1981
erau 6038, în 1982 erau 6013, în 1983 erau 5957, în 1984 erau 5918, în 1985 erau 5887
de locuitori, în 1986 erau 5829 de locuitori, în 1987 erau 5763, în 1988 erau 5709, în
1989 erau 5655 iar în 1990 populaţia număra 5602 locuitori.
După anul 1990 populaţia înregistrează o scădere vertiginoasă într-un singur an,
de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizării întreruperilor de
sarcină şi deci scăderii natalităţii. Apoi, până în anul 1992, populaţia a crescut la fel de
brusc până la 5615 locuitori. Creşterea a continuat şi în anii următori până în 1998, dar
mult mai încet, populaţia ajungând la un număr de 5906 locuitori.
Se poate observa că în perioadele în care populaţia a crescut, numărul acesteia era
mai mare la data de 1 iulie a fiecărui an faţă de 1 ianuarie al aceloraşi ani. Situaţia este
inversă în perioadele în care numărul populaţiei comunei a scăzut, respectiv valorile
populaţiei erau mai mari în ianuarie decât în iulie .
Evoluţiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales după 1992 valorile
densităţii totale a populaţiei în cadrul suprafeţei totale a comunei. Astfel, în anul 1966
densitatea populaţiei era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul
1998, valoarea densităţii a scăzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km 2. Oricum, în
decursul timpului, valoarea densităţii s-a menţinut sub media valorii densităţii naţionale.
Mişcarea naturală a populaţiei este unul dintre factorii ce influenţează direct
sensul evoluţiei numerice a populaţiei şi a altor indicatori demografici, cum ar fi
structurile pe grupe de sexe, de vârstă etc.
Gradul de dezvoltare socio-economic determină valorile numerice ale mişcării
naturale dar şi invers. Indicii care determină mişcarea naturală, respectiv sporul natural
sunt natalitatea şi mortalitatea.
Natalitatea este reprezentată de numărul născuţilor vii, într-un an, raportat la
1000 de locuitori.
De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 şi până în 1992, indicele natalităţii
cunoaşte o evoluţie sinusoidală determinată de diferiţii factori socio-economici Astfel, în
anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8 , în anul 1976, natalitatea avea valoarea de
17,54‰, iar în 1992, natalitatea era de 9,26 .
Se poate observa o creştere bruscă a numărului de născuţi vii într-un singur an
1966-1967. Numărul născuţilor vii a crescut de la 79 la 207 datorită mai ales
interzicerilor întreruperilor de sarcină şi politicii de încurajare a creşterii natalităţii prin
acordarea de către stat a alocaţiilor pentru copii, a concediilor de maternitate şi a altor
beneficii.
O nouă etapă, de scădere a natalităţii se poate observa între anii 1967 şi 1972, cu o
uşoară creştere în anul 1971. Astfel, în anul 1968 au fost născuţi 167 de copii, în anul
1969 au fost născuţi 121 de copii, în anul 1970 au fost născuţi 109 copii, în anul 1971 au
fost născuţi 118 copii vii iar în anul 1972 au fost născuţi 76 de copii vii.
Din acest an până în anul 1974 indicele natalităţii creşte moderat, astfel în 1973
au fost născuţi în comuna Snagov 87 de copii vii iar în 1974 au fost născuţi 112 copii.
Perioada de timp dintre anul 1974 şi 1977 se caracterizează printr-o menţinere a
indicelui natalităţii în jurul valorii de 110 copii născuţi vii.

22
 Astfel, în anul 1975 au fost născuţi 114 copii, în anul 1976 au fost născuţi 111
copii iar în anul 1977 au fost născuţi 112 copii.
O nouă perioadă de scădere se poate observa până în anul 1980. În anul 1978,
numărul copiilor născuţi vii a fost de 100, apoi, în anul 1979, numărul acestora a scăzut la
79, în 1980 la 74. În anul 1981 a avut loc o uşoară creştere a natalităţii, fiind născuţi 86
de copii în cadrul comunei Snagov, dar după anul 1982 scăderea a continuat, numărul
născuţilor vii fiind de 54. În anul 1983 au fost născuţi 57 de copii, în anul 1984, 64 de
copii au văzut lumina zilei, în anul 1985 au fost născuţi 65 de copii. Se observă o uşoară
creştere constantă a natalităţii.
În anul 1986 numărul copiilor născuţi vii a fost de 71, valoare care s-a menţinut şi
în anul 1987 , în anul 1988 au fost născuţi 81 de copii iar în anul 1989 au fost născuţi 75
de copii. În anul 1990, cănd s-au legalizat întreruperile de sarcină, natalitatea a scăzut
brusc la 40 de copii născuţi.
Aceeaşi valoare a fost înregistrată şi în anul 1991, dar a crescut în anul 1992 la 52
de copii născuţi. Această valoare s-a păstrat constantă în anii următori şi datorită
programelor de planificare familiară.
Mortalitatea reprezintă numărul persoanelor decedate, de orice vârstă, în decurs
de un an, raportat la 1000 de locuitori.
Valoarea mortalităţii s-a menţinut, în general, mai mică decât cea a natalităţii,
indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuă creştere .
Astfel, la recensământul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95 , la cel din
1976, avea valoarea de 9,32 , iar la recensământul din anul 1992, avea valoarea de 16,38 .
De asemenea valoarea mortalităţii populaţiei comunei Snagov s-a menţinut în
jurul cifrei de 65-70 de decedaţi pe an, înregistrând mici creşteri sau scăderi. Astfel, în
anul 1966, numărul deceselor în comuna Snagov a fost de 34. Acesta a crescut în anul
1967 când a fost de 50.
Valoarea mortalităţii a continuat să crească uşor şi în 1968, când a fost de 57, în
1969 când a fost de 61 şi în 1970, când a fost de 65. De la această dată valoarea
mortalităţii a oscilat în jurul cifrei de 65 decedaţi. În anul 1971, valoarea a fost de 61, în
anul 1972 au murit 68 de oameni, în anul 1973 au decedat 58 de oameni, în anul 1974 au
fost 69 de decese, în anul 1975 cifra deceselor a fost de 64, în 1976 de 59, în 1977 de 66,
în 1978 de 62, în 1979 şi 1980 de 76.
În anul 1980 s-a înregistrat pentru prima oară un număr mai mare al mortalităţii
decât cel al natalităţii. În anii 1981 şi 1982 au murit 66 de locuitori ai Snagovului, în
1983 au murit 65, în anul 1984 au murit 54 de oameni.
Anii 1982 şi 1983 au înregistrat din nou o valoare mai mare a mortalităţii decât a
natalităţii, ca şi în anii de după 1985, de altfel, când valoarea mortalităţii a fost de 68, 84,
85, 88, 90, 75, 87 şi 92 de decedaţi în cadrul comunei Snagov. Se poate observa nu numai
scăderea fertilităţii populaţiei, dar şi creşterea numărului persoanelor decedate, care
înregistrează o medie de 80-85 de locuitori.
Acest lucru se datorează unui proces mai vechi de îmbătrânire a populaţiei
favorizat atât de valorile scăzute ale naşterilor, cât şi de fenomenul amplificat de
strămutare a populaţiei tinere în centrele urbane în scopul găsirii unui loc de muncă. În
aceste condiţii, bătrânii au ajuns să deţină o pondere mai mare în cadrul populaţiei totale
a comunei, ceea ce explică valorile mai ridicate ale mortalităţii.

23
 Sporul natural este indicele demografic care caracterizează creşterea sau
scăderea numărului unei populaţii. Acesta reprezintă diferenţa dintre valorile natalităţii,
respectiv a numărului născuţilor vii şi valorile mortalităţii, respectiv a numărului
persoanelor decedate, în cursul unui an.
Evoluţia sporului natural între anii 1966 şi 1992 a cunoscut o linie sinusoidală, de
oscilaţii ale creşterilor şi ale scăderilor valorilor sporului natural .Totuşi, tendinţa
generală este de scădere a sporului natural.
Astfel, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, sporul natural a avut o
valoare de 7,85 , apoi de 8,22 , pentru ca apoi să devină negativ, înregistrând o valoare de
7,12 .
Dacă, în timp de un an, 1966-1967 a avut loc o creştere vertiginoasă a sporului
natural de la 45 de locuitori la 157 de locuitori, în anii următori, sporul natural a continuat
să scadă, ne-mai-atingând niciodată această valoare.
Au existat totuşi perioade de creştere sau cel puţin de stagnare a valorilor sporului
natural. Cu toate acestea, sporul natural nu a fost întotdeauna pozitiv, înregistrându-se şi
valori negative mai ales în ultimele două decenii.
Astfel, în anul 1968, sporul natural a fost de 110 persoane, în 1969 de 60 de
persoane, în 1970 de 44 de persoane, în 1971 de 57, în 1972 de 8, în 1973 de 29, în 1974
de 43, în 1975 de 50, în 1976 de 52, în 1977 de 46, în 1978 de 38, în 1979 de 3, în 1980
de -2, în 1981 de 20, în 1982 de -9, în 1983 de -4, în 1984 de 10, în 1985 de -3, în 1986
de -13, în 1987 de -15, în 1988 de -7, în 1989 de -15, în 1990 de -35, în 1991 de –47 şi în
1992 de –40 persoane.
Mişcarea migratorie se referă la procesele de plecare a populaţiei comunei spre
alte teritorii administrative şi de sosire a unor persoane în cadrul comunei .Aceste plecări
şi sosiri pot fi permanente, sezoniere sau navetiste.
Ponderea populaţiei plecate a înregistrat, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi
1992, valori de 14,52 , 17,7 şi, respectiv de 17,8 .
Valoarea populaţiei plecate se menţine de-a lungul timpului, între anii 1966 şi
1989 în jurul cifrei de 60-80 de persoane. In anul 1990 se înregistrează o creştere bruscă
şi foarte mare a populaţiei plecate, ajungându-se de la 71 de locuitori plecaţi în 1989 la
454 de locuitori plecaţi în 1990. Acest lucru se datorează schimbării regimului politic.
După această dată, procesul s-a temperat, în anul 1991 plecând doar 104 persoane, iar în
1992 doar 100 de persoane.
În anul 1966 au plecat din comună 83 de locuitori, în 1967, 66 de locuitori, în
1968, 73 de locuitori, în 1969, 74, în 1970, 76, în 1971, 102 de locuitori. Toate aceste
persoane se îndreptau în special către capitală, care oferea mirajul unei vieţi moderne şi
dezvoltate. În anul 1972, populaţia plecată număra 94 de locuitori, în 1975, 114, în 1976,
118, în 1977, 68 de locuitori, în 1978, 112, în 1979, 88, în 1980, 70 de locuitori.
Majoritatea populaţiei plecate era tânără, în căutarea unui loc de muncă. Datorită acestui
fapt, astăzi este mai pregnant ca oricând procesul de îmbătrânire a populaţiei în satele
Snagovului.
Populaţia sosită din alte regiuni, respectiv întoarsă în locurile natale contribuie la
realizarea sporului migratoriu şi la temperarea scăderii numărului populaţiei comunei.
Totuşi, numărul celor sosiţi nu poate acoperi numărul celor decedaţi sau plecaţi.
Astfel, ponderea celor sosiţi în comună, în anii recensămintelor 1966, 1976 şi
1992 a fost de 10,67 , 16,12 şi, respectiv 38,11 .

24
 Până în anul 1976, timp de zece ani, numărul mediu al celor sosiţi a fost de 75 de
persoane pe an, dar după acest an, până în 1989, numărul populaţiei sosite s-a menţinut la
valori foarte mici. Cea mai mică valoare înregistrată a fost în anul 1986, când în comuna
Snagov nu s-au stabilit decât 5 noi locuitori.
Totuşi, după 1989, numărul acestora a crescut continuu şi constant, ajungând în
anul 1992 la 214 locuitori noi veniţi, cifră neatinsă până atunci. Această populaţie este, de
fapt, în mare majoritate, populaţia întoarsă pe locurile natale în urma reîmproprietăririi.
De asemenea reconstrucţia satului Vlădiceasca a fost o chemare puternică pentru foştii
locuitori ai acestui sat.
Sporul migratoriu reprezintă diferenţa dintre numărul persoanelor sosite şi cel al
persoanelor plecate.
Din analiza evoluţiei sporului migratoriu între anii 1966 şi 1992 se poate observa
că în mulţi ani valoarea sporului migratoriu a scăzut sub valoarea 0 sau oscilează în jurul
acesteia . Acest lucru se datorează preponderenţei numerice a persoanelor plecate din
comuna Snagov.
Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de 3,85 , în anul 1976,
valoarea era de 1,58 , iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv,
datorită persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31 . Se poate
observa o creştere a valorii sporului migratoriu, chiar foarte mare în ultimul deceniu.
Singurele valori pozitive sunt înregistrate în 1967, de 36 de persoane, în 1970, de
23 de persoane, în 1972, de 11 persoane, în 1975, de 27 de persoane, în 1991, de 9
persoane şi în 1992 de 114 persoane.
Restul valorilor sunt negative, chiar mult sub valoarea 0. Astfel, în anul 1978 a
fost atinsă o valoare de 84 de persoane, dar cea mai mică valoare a sporului migratoriu a
fost atinsă în anul 1990, de 371 de persoane.
De asemenea se poate observa că pe întreg intervalul de timp 1966-1992, numărul
total al persoanelor sosite în comună este de aproape două ori mai mic decât al celor
plecaţi. Astfel, numărul total al persoanelor sosite în comună de-a lungul timpului,
începând cu 1966 este de 1675, iar al celor plecate este de 2563.

3.2. STRUCTURI GEODEMOGRAFICE

Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe, în cadrul comunei Snagov, se

evidenţiază o populaţie cu simptome clare de îmbătrânire demografică şi preponderenţa
numărului femeilor faţă de numărul bărbaţilor.
Acest lucru se datorează atât scăderii numărului de naşteri încă din trecut, cât şi
amplificării procesului migratoriu mai ales în cadrul populaţiei tinere şi masculine. Dacă
în anul 1930, populaţia feminină a comunei reprezenta 49% din totalul populaţiei, iar cea
masculină 51%, în anul 1966, populaţia feminină reprezenta 54%, iar în anul 1992, 53%,
populaţia masculină reprezentând 46%, respectiv 47% din totalul populaţiei comunei.
De asemenea, în cadrul piramidei vârstelor se poate observa că în anul 1966,
ponderile fiecărei grupe de vârstă erau proporţionale . Astfel, majoritatea grupelor
deţineau cam 200 de persoane. Cu toate acestea, grupa de 0-4 ani deţinea doar 203,
respectiv 181 băieţi şi, respectiv fete, iar grupa de peste 65 de ani deţinea o populaţie
numeroasă de 217, respectiv 266 bărbaţi, respectiv femei.

25
 În anul 1992, populaţia masculină oscilează, în cadrul grupelor de vârstă mijlocie,
în jurul cifrei de 140 de bărbaţi, iar populaţia feminină, în jurul cifrei de 160 de femei,
chiar 230 la grupele de vârstă mai mare. Populaţia tânără este ceva mai numeroasă decât
în anul 1930, iar cea peste 65 de ani este şi această cu mult mai numeroasă .
În anul 1998, situaţia este asemănătoare, cu menţiunea că populaţia tânără este în
continuă scădere, baza piramidei micşorându-se .
Din analiza graficului populaţieiei satelor comunei Snagov pe grupe de sexe în
anul 1930 se poate observa că ponderea populaţiei masculine este cu puţin mai mare
decât a populaiei feminine. Excepţie face doar satul Tâncăbeşti, unde numărul bărbaţilor
este de 588, iar cel al femeilor este de 632 .
În satul Ciofliceni, care deţinea şi cel mai mare număr de locuitori, bărbaţii erau
în număr de 803, iar femeile de 774.
În satul Snagov, bărbaţii numărau 253 de locuitori, iar femeile 237 şi în
Ghermăneşti 489, respectiv 481 de locuitori.
Analizând aceleaşi date la 7 ianuarie 1992 se observă că numărul femeilor a
depăşit pe cel al bărbaţilor .Astfel, în satul Snagov erau 678 de bărbaţi şi 776 de femei,
în Ciofliceni erau 435 de bărbaţi şi 494 de femei, în Ghermăneşti erau 873 şi respectiv
897 bărbaţi şi femei, în Tâncăbeşti erau 612 şi 786 de bărbaţi şi femei şi în Vlădiceasca,
bărbaţii numărau 70 de persoane şi femeile 77 .
În satul Tâncăbeşti, la recensământul din 1992 se poate observa că populaţia
tânără între 15 şi 24 de ani şi cea bătrână de peste 50 de ani înregistrează valori ridicate,
pe când populaţia mijlocie ca vârstă, cât şi copiii până în 10 ani înregistrează valorile cele
mai mici. Populaţia feminină încadrată în grupa de vârstă cuprinsă între 10 şi 14 ani
numără cele mai multe persoane, respectiv 108 .
În satul Vlădiceasca, la acelaşi recensământ s-a înregistrat o situaţie interesantă a
grupelor de vârste, mai ales numărului mic de locuitori ai satului.
Astfel, nici o grupă de vârstă nu numără mai mult de 11 persoane, iar unele grupe
nici nu au reprezentanţi în acest sat. Baza piramidei este destul de mare pentru numărul
total al populaţiei satului, dar valorile cele mai ridicate sunt deţinute de grupele de vârstă
de 20-24 de ani şi 60-64 de ani. De asemenea, nu există femei cu vârste cuprinse între 55
şi 59 de ani sau între 80 şi 84 de ani .
În satul Ciofliceni se observă un accentuat proces de îmbătrânire a populaţiei.
Cele mai mari valori, de peste 45 de persoane caracterizează grupele de vârstă de peste 50
de ani. În acelaşi timp, populaţia de până la 10 ani deţine cel mai mic număr de persoane.
Tinerii între 14 şi 25 de ani, deci cei născuţi în deceniul al 7-lea sunt ceva mai numeroşi,
dar nu ating valorile populaţiei bătrâne .
În satul Ghermăneşti, de asemenea, grupa de vârstă cea bine reprezentată este tot
cea a tinerilor între 20 şi 24 de ani. Numărul populaţiei masculine este de 136, iar al celei
feminine este de 108. Grupa de vârstă 0-4 ani este şi această bine reprezentată. Cu toate
acestea procesul de îmbătrânire demografică este destul de pregnant .
În satul Snagov populaţia feminină este numeroasă şi mai ales cea de vârstă
înaintată de peste 55 ani. În cadrul acestor ultime grupe de vârstă populaţia atinge un
număr impresionant. Baza piramidei poate susţine, pe viitor, greutatea populaţiei, dar se
impune o întinerire a populaţiei . Deşi numărul femeilor este mai mare decât cel al
bărbaţilor, diferenţa dintre acestea rămâne constantă .

26
 Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe reprezintă o problemă deosebit de
importantă pentru funcţionarea mecanismului social din cadrul comunei Snagov.
Îmbătrânirea şi scăderea accentuată a fertilităţii reprezintă cauze principale ale procesului
de depopulare. Totuşi între anii 1992 şi 1998 se poate observa o creştere a numărului de
locuitori în comuna Snagov de la 2668 bărbaţi la 2762 şi de la 3030 de femei la 3140.
Proporţia dintre populaţia masculină şi cea feminină a rămas aceeaşi, femeile fiind mai
numeroase .
Analiza structurii naţionalităţii populaţiei ce locuieşte într-un teritoriu
administrativ poate explica multe caracteristici ale indicilor demografici, cum ar fi
natalitatea şi mişcarea migratorie, precum şi gradul de dezvoltare şi cultură a societăţii
respective.
În cadrul comunei Snagov populaţia de naţionalitate română a reprezentat o
pondere majoritară, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în 1992 .
La recensământul din anul 1930, populaţia de naţionalitate română reprezenta un
procent de 98% din totalul populaţiei comunei şi populaţia de naţionalitate ţigănească
deţinea un procent de 1,9% (tabelul nr. 3 Structura naţionalităţii populaţiei satelor
comunei Snagov în anul 1930).
În satul Tâncăbeşti trăiau 1178 de români, respectiv 96% din populaţia satului, 41
de ţigani, adică 3,36% din locuitorii satului şi 1 locuitor de naţionalitate germană.
În satul Ciofliceni populaţia română deţinea o pondere de 97,3%, iar populaţia
ţigănească reprezenta 2,5% din totalul populaţiei satului. La acest recensământ a fost
declarat şi un locuitor de naţionalitate rusă.
În satul Ghermăneşti populaţia română deţinea o pondere de 100%, respectiv 970
de locuitori.
Aceeaşi situaţie era întâlnită şi în satul Snagov, unde populaţia română era de 490
din totalul de 490 de locuitori.
Tabelul nr. 3
Structura naţionalităţii populaţiei satelor comunei Snagov în anul 1930

Satul Total Români Ţigani Germani Ruşi

Tâncăbeşti 1220 1178 41 1 0
Ciofliceni 1577 1536 40 0 1
Ghermăneşti 970 970 0 0 0
Snagov 490 490 0 0 0

Sursa : Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1930

La recensământul din 7 ianuarie 1992, situaţia era aproximativ aceeaşi, ponderea
populaţiei de naţionalitate română fiind de 99% .
În satul Snagov, cei 1446 de români deţin o pondere de 99% din totalul populaţiei,
iar cei 6 rromi reprezintă 0,4%. Alături de aceştia mai trăiesc 1 maghiar şi 1 german.
În satul Ciofliceni, romănii, în număr de 928 reprezintă 99,8%, alături de aceştia
trăind un singur rrom.
În satul Ghermăneşti românii sunt în număr de 1765, ceea ce înseamnă 99,7%,
maghiarii sunt în număr de trei, iar ruşii unul singur.

27
 Satul Tâncăbeşti încă mai deţine cea mai mare pondere a rromilor din comună
1,5%, fiind în număr de 21. Restul de 98,5% este reprezentat de români, aceştia fiind în
număr de 1376.
Satul Vlădiceasca este singurul sat în care ponderea populaţiei române este de
100% - 147 de locuitori. Acest aspect se poate datora şi faptului că acest sat are un număr
foarte mic de locuitori.
În timp, în comuna Snagov s-au stabilit patru persoane de naţionalitate maghiară,
iar populaţia de naţionalitate ţigănească s-a diminuat. Declararea naţionalităţii este însă
un act personal, astfel că numărul rromilor poate fi mai mare în realitate. Oricum, se
poate observa că prima minoritate, ca pondere a populaţiei, este reprezentată de rromi.
Structura populaţiei în funcţie de religie se află într-o strânsă legătură cu
naţionaliatea populaţiei. Astfel, populaţia română majoritară este de religie ortodoxă.
Ponderea religiei ortodoxe, în comuna Snagov este de 99-100%. Dovadă stau şi lăcaşele
de cult, care sunt în totalitate biserici ortodoxe.
Structura populaţiei după starea civilă
Populaţia se analizează în funcţie de starea civilă a locuitorilor, respectiv
necăsătoriţi, căsătoriţi, văduvi şi divorţaţi.
La recensământul din 1930, populaţia necăsătorită reprezenta 56%, respectiv 2370
de locuitori, populaţia căsătorită reprezenta 37% din populaţie, adică 1606 locuitori, iar
populaţia văduvă reprezenta 7%, adică 274 de persoane (tabelul nr. 4 Structura
populaţiei după starea civilă în anul 1930).
Tabelul nr. 4
Structura populaţiei după starea civilă în anul 1930

Satul Necăsătoriţi Căsătoriţi Văduvi

Tâncăbeşti 700 420 100
Ciofliceni 874 601 89
Snagov 260 203 27
Ghermăneşti 536 368 61

Sursa : Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1930

În satul Tâncăbeşti erau 700 de femei şi bărbaţi necăsătoriţi, 420 de femei şi
bărbaţi căsătoriţi şi 100 de femei şi bărbaţi văduvi. Aceasta înseamnă că populaţia
necăsătorită reprezenta 57% din populaţia satului, cea căsătorită reprezenta 34%, iar cea
văduvă 8%.
În satul Ciofliceni, populaţia necăsătorită reprezenta 55%, respectiv 874 de
bărbaţi şi femei, populaţia căsătorită reprezenta un procent de 39%- 601 persoane, iar
populaţia văduvă de 6%, respectiv 89 de persoane.
În satul Snagov, populaţia necăsătorită număra 260 de persoane, adică 53%,
populaţia căsătorită număra 203 persoane, adică 42%, populaţia văduvă număra 27 de
persoane, adică 5% din populaţia totală a satului.
În satul Ghermăneşti, populaţia necăsătorită numără 536 de locuitori, adică 55%,
populaţia căsătorită reprezenta 368 de persoane, adică 38% din populaţia satului, iar
populaţia văduvă reprezenta 61 de persoane, adică 7%.
La recensământul din 1992, situaţia era aproximativ aceeaşi, în ceea ce priveşte
ponderile, cu menţiunea că a crescut numărul persoanelor divorţate.

28
 Analizând situaţia căsătoriilor între anii 1966 şi 1992 se poate observa că numărul
acestora este direct proporţional cu numărul populaţiei comunei, respectiv cu modul de
evoluţie sinusoidal al acesteia.
Astfel, cel mai mic număr de căsătorii într-un an, respectiv 23 a fost în anul 1971,
iar cel mai mare, de 52, a fost în anii 1966 şi 1976. Cele mai multe căsătorii într-un an au
avut loc în perioada 1972-1976, iar cele mai puţine, în perioada 1967-1971.
De asemenea, se poate observa că în perioadele cu multe căsătorii au loc şi cele
mai multe divorţuri, respectiv anii 1976, 1977, când au avut loc 10 divorţuri. Perioadele
cu puţine căsătorii sunt caracterizate, de asemenea, de puţine divorţuri. Astfel, în anii
1967-1971 nu a existat nici un divorţ, la fel şi în anii 1991 şi 1992. Numărul divorţurilor
nu reprezintă un indice demografic îngrijorător, acesta fiind destul de redus .
Structura populaţiei active pe ramuri ale economiei naţionale. Populaţia
activă este un element important în definirea profilului economic al unităţii teritoriale
studiate. În funcţie de numărul populaţiei ocupate în fiecare ramură a activităţii
productive sau neproductive economice se poate determina caracteristica unităţii
teritoriale.
Urmărind ponderea populaţiei active din totalul populaţiei se observă că, aceasta
atinge valoarea de 58% din totalul populaţiei comunei de 5716 locuitori în anul 1966 şi
de doar 38% în anul 1992 din totalul populaţiei de 5698 de locuitori.
La recensământul din 1992, în comuna Snagov, populaţia activă reprezenta 2189,
dintre care 257 de persoane lucrau în agricultură, 5 persoane în piscicultură, 645 de
persoane în industria prelucrătoare, 43 de persoane în industria distribuţiei energiei
electrice, gazelor şi apei, 140 în construcţii, 340 în comerţ şi turism, 291 de persoane
lucrau în transporturi şi telecomunicaţii, 18 în finanţe şi asigurări, 41 în cercetare, 73 în
administraţie, 74 în învăţământ, 90 în sănătate şi asistenţă socială, 7 în cultură şi 21 în
alte activităţi. Se observă că numărul populaţiei feminine ce lucrează în îndustrie este
mult mai mic decât cel al populaţiei masculine. Femeile ocupă o pondere mai mare în
domenii economice ca turismul, comerţul, finanţele, administraţia publică, sănătate,
cultură şi învăţământ (tabelul nr. 5 - Situaţia populaţiei active în anul 1992).
Tabelul nr. 5
Situaţia populaţiei active în anul 1992

Satul Total Ind. Constr. Agr. Comerţ Învăţământ. Altele

Snagov-com 3349 230 249 2093 45 233 499
Snagov-sat 869 33 45 551 17 74 0
Ciofliceni 651 45 41 385 9 52 119
Ghermăneşti 799 32 81 507 7 37 135
Tâncăbeşti 900 108 73 583 10 51 75
Vlădiceasca 130 12 9 67 2 19 21

Sursa: rezultatele definitive ale recensământului din anul 1992

În anul 1998, 52% din populaţia activă, adică 461 de persoane, era ocupată în
industria prelucrătoare, 11% - 95 de persoane - era ocupată în agricultură, la fel şi în
comerţ. Restul populaţiei era împărţită astfel: 8% - 69 de persoane în învăţământ, 6% -

29
53 de persoane în transporturi, poştă şi telecomunicaţii, 4% - 32 de persoane în
administraţia publică, 1% - 9 persoane - în industria energiei electrice, termoficare şi apă
şi 0,3% - 4 persoane - în activităţi financiare .
Gradul de cultură al populaţiei, respectiv nivelul şcolilor absolvite are o foarte
mare legătură cu domeniul preponderent al ocupaţiei locuitorilor. Important este şi modul
în care populaţia matură actuală încurajează învăţământul. În prezent, majoritatea copiilor
urmează o anumită formă de învăţământ . Astfel, 106 copii sunt înscrişi la grădiniţă, dar
numai 5 educatori se ocupă de învăţământul preşcolar. În învăţământul primar sunt
înscrişi 354 de elevi şi doar 33 de cadre didactice predau în aceste instituţii. În
învăţământul gimnazial sunt 338 de elevi înscrişi şi 25 de cadre didactice profesează. Cei
517 liceeni sunt îndrumaţi de 19 cadre didactice. Se poate observa o discrepanţă foarte
mare între numărul mare de elevi şi numărul extrem de redus al profesorilor. Astfel, un
cadru didactic trebuie să instruiască aproximativ 22 de copii, respectiv elevi.
Aceşti indici geodemografici se caracterizează prin relaţii de interdependenţă şi
oferă răspunsul unor probleme atât sociale, cât şi geografice, cum ar fi răspândirea
populaţiei în teritoriu, evoluţia populaţiei şi altele.

30
4. ORIGINEA ŞI EVOLUŢIA TERITORIALĂ A LOCALITĂŢILOR

4.1. Factori naturali şi condiţiile economice şi istorice care au favorizat

apariţia localităţilor

Gruparea populaţiei este un fenomen specific fiinţei omeneşti ce derivă din

necesitatea formării unei societăţi şi din necesitatea apărării în faţa naturii şi a
duşmanilor. Astfel se formează concentrări de populaţie mai mici sau mai mari, în funcţie
de gradul de populare şi de favorabilitatea condiţiilor naturale.
Aşezările rurale sunt formaţiuni spaţiale ce cuprind mediul de locuit şi oamenii
ce-şi obţin mijloacele de trai într-un spaţiu geografic, denumit moşie, cu profil
predominant agricol. Satele şi comunele sunt considerate organizări superioare de habitat,
deşi traiul se desfăşoară într-o strânsă legătură cu mediul natural.
Habitatul rural adăposteşte comunitatea umană, dar nu se rezumă numai la
locuinţă. Comunitatea umană rurală se bazează pe unitatea factorilor organizatorici,
sociali, materiali, spirituali şi culturali. Astfel, satul include necesităţile referitoare la
locuinţe, muncă, învăţământ, sănătate, recreere şi odihnă, aprovizionare cu alimente, apă,
energie, transporturi, salubritate; toate acestea incluse în cadrul fizico-geografic. Legătura
cu mediul natural este cea mai puternică în cadrul habitatului rural, acesta având un grad
scăzut de artificialitate.
Vatra satului, delimitată de perimetrul construibil, reprezintă locul pe care s-a
format aşezarea, adică terenul pe care s-au construit locuinţele, drumurile, alte construcţii
necesare populaţiei. Vatra este o realitate socială şi economică.
Moşia se identifică cu spaţiul destinat activităţii populaţiei, respectiv cu terenurile
destinate culturilor agricole şi creşterii animalelor. Aceasta a evoluat diferit faţă de vatra
satelor datorită condiţiilor economice şi politice.
Populaţia întregeşte componentele aşezărilor rurale şi reprezintă totalitatea
persoanelor ce trăiesc în vatra respectivă.
Satul se caracterizează prin mărime, număr de locuitori, densitate şi echipare
tehnico-edilitară.
Originea satelor se pierde în negura timpului, iar evoluţia acestora constituie un
proces continuu, de la comunitatea gentilică până la organizarea superioară rurală şi, în
acest caz, până la stadiul de periurban.
Spaţiul periurban se defineşte ca fiind teritoriul din jurul unui oraş principal,
respectiv Bucureşti, în care influenţele acestuia se resimt nemijlocit şi în cadrul căruia se
stabilesc multiple legături de cooperare în dublu sens. Procesul de evoluţie este
considerat ireversibil, iar acest spaţiu se caracterizează printr-o dinamică proprie, mai
mare decât în oricare altă zonă urbană sau rurală.
Această evoluţie a avut loc sub influenţa factorilor geografici relief şi climă, a
factorilor sociologici gradul de cultură al populaţiei, consideraţii politice şi ocupaţia de
bază a populaţiei, şi a factorilor cronologici perioada de evoluţie şi posibilităţile tehnice
ale epocii. Satele comunei Snagov au fost influenţate de aceşti factori, alături de cei
accidentali.
Încă din cele mai vechi timpuri, populaţia a fost atrasă de această zonă datorită
climei propice funcţiilor biologice, potenţialului cinegetic aflat în pădurile bogate şi

31
apropierii apei dulci. Un factor decisiv pentru stabilirea populaţiei pe aceste meleaguri a
constituit-o şi fertilitatea solului pentru culturile agricole, dar şi poziţia de apărare oferită
de perdeaua de copaci în faţa atacatorilor migratori. Aceste populaţii nu erau stabilite
exact pe spaţiul actualelor vetre de sat, dar oricum în apropierea acestora, tot pe malul
lacului şi în inima pădurii, atunci mult mai deasă şi mult mai întinsă decât în zilele
noastre.
Astfel, primele urme ale existenţei umane în apropierea vetrelor actuale datează
din Neolitic, respectiv culturile Boian (mileniul 4 î.Hr.) şi Gumelniţa (mileniile 4-3 î.Hr.).
De asemenea, aici au fost stabilite familii ale triburilor tracice şi geto-dacice ce se ocupau
cu topirea şi prelucrarea bronzului şi, mai târziu a fierului. Documente istorice care
atestă existenţa unor localităţi în jurul lacului Snagov datează, însă, din secolul al XIV-
lea.
Nucleul vetrei de sat primitive se formează pe baza unor relaţii productive şi de
locuire. Când acestea evoluează din punct de vedere demografic şi productiv, din cadrul
acestora se desprind grupuri de populaţie ce dau naştere unor noi aşezări în apropierea
celei de origine, cu care mai păstrează legături sociale şi economice.

4.2. Istoricul localităţilor şi aşezări umane care au existat pe vetrele

acestora şi în împrejurimi

Judeţul Ilfov, din care face parte şi comuna Snagov, a suferit de-a lungul timpului
numeroase modificări, teritoriul acestuia pendulând între limite variate. Astfel, primele
urme ale existenţei umane pe teritoriul acestui judeţ datează Neolitic, respectiv culturile
Boian (mileniul 4î.Hr.) şi Gumelniţa (mileniile 4-3î.Hr.). De asemenea, există urme ale
triburilor tracice şi geto-dacice cu privire la topirea şi prelucrarea bronzului şi a fierului.
În Evul Mediu, Snagovul, legat de mănăstirea Snagov apare în hrisoavele
secolului al XIV-lea ca aşezare stabilă, ctitorie a domnului Mircea cel Bătrân. Se pare că
judeţul şi-a primit numele de la râul Ilfov şi este amintit pentru prima oară într-un hrisov
din 23 martie 1482, emis la Gherghiţa, de către domnul Basarab cel Tânăr. Prin acest
document, domnitorul acordă unele privilegii mănăstirii Snagov şi oferă câteva sate: Şi
iarăşi oricâte sate are Sfânta mănăstire în judeţul Elhov, iar la ele să se ia birul de la
vecinii mănăstirii .
Până la 17 februarie 1968, oraşul Bucureşti făcea parte din teritoriul judeţului
Ilfov, dar la această dată a fost declarat municipiu şi unitate administrativă de sine
stătătoare, cu rang de judeţ. În continuare, mai ales în a doua jumătate a secolului al XX-
lea, teritoriul judeţului a continuat să fie ajustat.
Astfel în 1937, judeţul avea 5176 km2 şi 10 plăşi, 2 oraşe şi 419 sate, iar în 1972,
suprafaţa a ajuns la 8225 km2 şi deţinea 2 municipii, 2 oraşe, 125 de comune şi 418 sate.
La 8 septembrie 1950, conform legii 5, teritoriul acestui judeţ şi unele porţiuni din
judeţe vecine au fost integrate regiunii Bucureşti. Astfel în anul 1964, această regiune
avea o suprafaţă de 20480 km2 şi 15 raioane, 10 oraşe şi câteva sute de sate.
La 17 februarie 1968, conform legii 2, judeţul Ilfov a fost reînfiinţat cu reşedinţa
la Bucureşti, pentru ca la 23 ianuarie 1981, prin Decretul Consiliului de Stat nr.15,
judeţul să fie desfiinţat din nou. Teritoriul său a fost împărţit judeţelor nou înfiinţate
Călăraşi şi Giurgiu, iar mici porţiuni au fost repartizate şi judeţului Ialomiţa şi

32
municipiului Bucureşti (aceasta din urmă funcţionând ca un sector de sine stătător -
Sectorul Agricol Ilfov, cu un oraş - Buftea, 26 comune şi 73 sate, reşedinţa la Baloteşti).
Între 23 ianuarie 1981 şi 12 aprilie 1996 comuna Snagov a făcut parte din
Sectorul Agricol Ilfov. Limitele Sectorului Agricol Ilfov au mai fost modificate de-a
lungul timpului conform unor Decrete ale Consiliului de Stat: nr.368/27noiembrie 1985,
nr.209/18 iunie 1986 etc.
La 12 aprilie 1996, conform Legii 24, articolul 124, denumirea de Sectorul
Agricol Ilfov a fost înlocuită de Judeţul Ilfov: De la data intrării în vigoare a prezentei
legi şi până la noua organizare administrativ-teritorială a ţării, Sectorul Agricol Ilfov se
va numi judeţul Ilfov . Legea nr.50 a apărut la 10 aprilie 1997 şi conform articolului 126,
paragraful 1 al acestei legi, teritoriul a fost trecut în categoria judeţelor: De la data intrării
în vigoare a prezentei legi şi până la noua organizare administrativ-teritorială a ţării,
Sectorul Agricol Ilfov va avea statut de judeţ, cu denumirea de judeţul Ilfov, având
reşedinţa în municipiul Bucureşti.
Judeţul Ilfov este astfel cel mai mic judeţ din cele 41 ale ţării, cuprinzând o
suprafaţă totală de 1593 km2 şi 38 de comune, 102 sate, un oraş - Buftea şi reşedinţa în
municipiul Bucureşti - o amintire a judeţului secolului al XV-lea.
Satul Vlădiceasca a fost demolat în totalitate în anul 1987 din ordinul lui Nicolae
Ceauşescu şi reînfiinţat după 1990.
Snagovul împleteşte în mod armonios amintirea trecutului cu prezentul şi
adăposteşte monumente istorice şi de artă de mare valoare. Printe acestea se numără
mănăstirea Snagov, care a fost atestată documentar pentru prima oară în anul 1408 şi
refăcută între anii 1517 şi 1521. Această mănăstire este un important centru de cultură,
mai ales că aici funcţiona una din tipografiile înfiinţate de domnitorul Constantin
Brâncoveanu. Tipografia adăpostea pe cărturarul Antim Ivireanul. Mănăstirea
Căldăruşani este datată între anii 1638 şi 1639 şi adăposteşte colecţii de artă medievală,
picturi din tinereţea lui Nicolae Grigorescu.
În împrejurimi au mai fost construite Palatul de la Mogoşoaia, în anul 1702, în stil
brâncovenesc şi biserica, în anul 1688. Palatul Ştirbei de la Buftea datează din secolul al
XIX-lea, la fel ca şi mănăstirile Ţigănşti şi Bălteni.
Cadrul natural pitoresc, vestiţii codri ai Vlăsiei cu stejari falnici, lacul Snagov, şi-
au pus amprenta asupra dezvoltării comunei Snagov, cunoscută nu numai ca o localitate
cu profil turistic, ci şi prin îndepărtatul ei trecut istoric. La 22 decembrie 1994 comuna
Snagov a fost declarată staţiune climaterică.
Izvoarele istorice atestă că, în jurul lacului Snagov, încă din secolul al XIV-lea, au
fost înfiinţate aşezări omeneşti. Acest lucru este explicat de poziţia izolată, în plin codru
al Vlăsiei. Astfel, aşezările erau ferite de atacurile tătare şi turceşti, dar, mai important în
statornicirea acestor aşezări a fost bogăţia în peşte a lacului Snagov, bogăţia animalelor
de vânat, precum şi apropierea râului Ialomiţa, o arteră de mare circulaţie pe care se putea
ajunge uşor în capitala Ţării Româneşti pe atunci cetatea Târgoviştei.
Dintre aşezările omeneşti şi satele din jurul lacului Snagov, izvoarele istorice
enumeră satele: Frăngiseşti, Izvorani, Ghermăneşti, Popeşti, Dobroşeşti şi Tâncăbeşti.
La început, satul Snagov s-a numit Dobroşeşti, după numele celui care arenda
terenurile agricole Dobrescu. Această denumire a purtat-o până în anul 1937, aşa cum
rezultă din documentele arhivei fostei primării a comunei Dobroşeşti.

33
 Către mijlocul secolului al XIX-lea, aici au fost aduşi şi colonizaţi lipoveni din
Delta Dunării, spre a fi exploatată mai bine bogăţia de peşte a lacului Snagov. Pentru că
lipovenii purtau barbă, zona satului în care aceştia s-au stabilit s-a numit Barboşi, nume
pe care îl poartă şi astăzi o parcelă de pădure din apropierea satului Snagov. Acest fapt
este confirmat şi de scriitorul Alexandru Odobescu, în urma unei călătorii făcute la
Mănăstirea Snagov în anul 1862 Câteva ore la Snagov .
Satul Ciofliceni îşi are numele de la un mic pârâiaş, afluent al văii Snagovului,
care astăzi nu mai există, dar care a lăsat urme în satele Ghermăneşti şi Ciofliceni.
Pârâiaşul se numea Cioflec. Hanul din satul Ciofliceni datează din secolul al XIX-lea.
Satul Ghermăneşti poartă denumirea unui anume Gherman, arendaş de moşie,
nume care mai este întâlnit şi astăzi în satele comunei, atât ca nume de familie cât şi ca
prenume. În satul Ghermăneşti a fost atestată pentru prima dată biserica cu hramul
Sfântul Nicolae în anul 1790.
Referitor la denumirea satului Tâncăbeşti există mai multe ipoteze.
Prima ipoteză susţine ca numele acestui sat derivă de la Tâncăb, numele unui
pârcălab în timpul domniei lui Mihai Viteazul, menţionat în documentul lui Vlad
Călugărul.
Dat fiind că Mihai Viteazul a domnit între anii 1593 şi 1601, iar documentul de
mai sus datează din 1482, ipoteza nu poate fi admisă, în sensul că Tâncăb nu a fost
pârcălab în timpul domniei lui Mihai Viteazul.
Cea de-a doua ipoteză pretinde că numele satului s-ar trage de la Tinca-Beşci, o
cadână a moşierului fanariot Filitis. Este adevărat că la sfărşitul secolului al XVIII-lea în
timpul domniilor fanariote a fost proprietar la Tâncăbeşti un oarecare fanariot Filitis, dar
satul nu putea lua numele acestei femei care a trăit mult mai târziu de anul 1482.
Se crede că satul poartă numele unui pârcălab Tâncăb, dar nu din timpul domniei
lui Mihai Viteazul, ci cu cel puţin un secol înainte. În acest sens pledează şi faptul că
pârcălabii erau administratorii satelor boiereşti şi ai mănăstirilor.
Un alt act emis de o cancelarie domnească datează din 3 iunie 1626 de pe vremea
lui Alexandru Coconul, care a domnit între anii 1623 şi 1627, fiind fiul lui Radu Mihnea.
Acesta spunea: io, Alexandru Voievod şi domn în toată ţara Ungro-Valahiei, dă domnia
mea această poruncă a domniei mele Jupanului Preda, spătar ce să-i fie satul Tâncăbeşti
cu tot hotarul şi vecinii şi cu tot venitul din câmp şi din pădure şi din apă .
Din acest act reiese că satul Tâncăbeşti i-a fost închinat acelui Jupân Preda.
În satul Tâncăbeşti, biserica Sfăntul Nicolae a fost atestată în secolul al XIX-lea.
În trecut comuna Snagov s-a făcut cunoscută datorită Mănăstirii Snagov, veche
ctitorie probabil a lui Mircea cel Bătrân. Mănăstirea a fost refăcută şi restaurată de mai
multe ori de domnitorii ce i-au urmat: Vlad Ţepeş şi Mircea Ciobanul şi a fost înzestrată
cu întinse moşii. Biserica a rezistat timpului, fiind tăinuită în codrii Vlăsiei, izolată pe
ostrovul din mijlocul lacului. De asemenea a folosit adeseori ca loc de refugiu pentru
familiile domnitoare sau de surghiun pentru cei care erau osândiţi, dar a rămas vestită
pentru activitatea tiparniţei lui Antim Ivireanul, ce a tipărit aici primele cărţi cu litere
latine.
Comuna Snagov are o întindere de 8835 de ha şi o populaţie stabilă de 5700
locuitori, este străbătută de la nord la sud de Drumul Naţional 1 Bucureşti-Ploieşti, iar de
la vest la est de Drumul Judeţean 101 B.

34
 Prin poziţia sa geografică, comuna Snagov şi împrejurimile acesteia, favorizează
existenţa permanentă a unui bioclimat favorabil evoluţiei organismului uman şi prezintă
interes din acest punct de vedere.

4.3. Evoluţia comparativă a localităţilor după 1950 şi tendinţe de

înglobare sau transformare a acestora

Localităţile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncăbeşti, Vlădiceasca,

Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban. Acest
lucru a fost posibil în contextul oferit de condiţiile apropierii de o mare zonă urbană
aflată într-o continuă dezvoltare Bucureşti.
Creşterea vertiginoasă a numărului de locuitori ai capitalei, mai ales după 1950,
datorită şi condiţiilor politice, a creat atmosfera propice dezvoltării funcţiei agricole
speciale de aprovizionare a metropolei. De esemenea populaţia navetistă ce venea în
contact direct cu metropola a avut un rol important în dezvoltarea satelor prin reprofilarea
în industrie.
O evoluţie dinamică reală se înregistrează însă după anul 1990. Până atunci se
dorea o înglobare a teritoriului comunei în cadrul metropolei şi desfiinţarea propriu-zisă a
satelor. Acest lucru este demonstrat de demolarea completă a satului Vlădiceasca în anul
1997 şi strămutarea populaţiei acestuia în Ghermăneşti şi Snagov. Aici se crease o
atmosferă pseudourbană prin construirea blocurilor de 2 etaje, fără încălzire, gaze şi alte
condiţii minime de trai .
După anul 1990, în toate satele, nu numai în Vlădiceasca, a început un proces de
reconstrucţie modernă şi utilitară a locuinţelor şi a clădirilor industriale particulare. În
acelaşi timp, clădirile proprietăţii statului suferă o continuă degradare, ajungând chiar în
stadiul de ruină.
Evoluţia pe viitor a localităţilor comunei Snagov se preconizează a fi foarte
dinamică şi benefică locuitorilor comunei, dar este necesar un plan de organizare şi
sistematizare a localităţilor.

4.4 . Fizionomia localităţilor

Studiul fizionomiei unei comune constă în analiza aspectului exterior dar şi a

texturii şi structurii reţelei de căi de comunicaţii şi a densităţii locuinţelor şi a
construcţiilor în general, sub influenţa factorilor fizico-geografici şi economico-sociali.
Astfel topografia reliefului, incluzând aici şi existenţa şi poziţia organismului lacustru,
izolarea sau legătura cu aşezările vecine, dar şi tradiţiile au o influenţă hotărâtoare asupra
aspectului general al comunei.
Localizarea şi evoluţia localităţilor
Aşezările de pe teritoriul comunei Snagov s-au format într-un lung proces istoric
şi social. Aceste localităţi au parcurs de-a lungul timpului numeroase etape cu condiţii
social-politice diferite, dar şi-au păstrat locul de aşezare al vetrei şi specificul fiecăreia.
O caracteristică dominantă a localităţilor de aici o constituie continuitatea locuirii
acestui spaţiu, fapt datorat îndeosebi condiţiilor fizico-geografice. Dispariţia de pe hartă a

35
satului Vlădiceasca pentru trei ani, între 1987 şi 1990 s-a datorat factorilor politici şi nu
celor geografici.
Acest proces a fost brusc şi nu s-a datorat unei evoluţii în timp. Dovada
persistenţei în timp o constituie rapiditatea cu care a fost reconstruit acest sat, atunci când
populaţia a avut posibilitatea unei alegeri.
Analizând vechile hărţi austriece şi ruse se poate observa cum vetrele celor cinci
sate se aflau aproximativ în aceeaşi poziţie ca şi astăzi, în lungul malului lacului Snagov
şi înconjurate de o arie vastă de pădure, care în trecut avea o întindere şi mai mare.
De asemenea, poziţia localităţilor a ţinut cont şi de existenţa terenurilor plane, cu
soluri fertile, în imediata apropiere a intravilanului.
Populaţia a căutat să se aşeze în locuri uşor accesibile pentru stabilirea legăturilor
economice şi culturale, dar, care să ofere, în acelaşi timp, siguranţă în faţa eventualelor
invazii şi ocupaţii străine.
Orice comună ia naştere în jurul unui nucleu polarizator, care în timp îşi poate
pierde din importanţă sau îşi poate modifica poziţia în teren.
În cazul comunei Snagov acest nucleu este considerat a fi însuşi lacul, ce poartă
acelaşi nume. Cursurile de apă întrunesc cele mai bune condiţii pentru dezvoltarea vieţii
umane şi concentrează în lungul lor o mare parte a aşezărilor omeneşti. De asemenea,
limanul fluviatil Snagov reprezintă axul orizontal al comunei, pe malurile căruia s-au
dezvoltat localităţile. În exterior, la nord, sud şi est, localităţile împreună cu lacul sunt
înconjurate de păduri de stejari, menite să apere teritoriul comunei, dar şi să constituie
hotarul natural al comunei Snagov.
Astfel trupul comunei apare ca un organism viu, ca oază de mişcare în mijlocul
liniştii oferite de pădure. Comuna Snagov a împrumutat exact forma alungită a limanului
fluviatil explicată de geneza acestuia.
Tipologia satelor comunei
Comuna Snagov este alcătuită din cinci sate, aşezate unul în prelungirea celuilat,
de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncăbeşti, în cea mai mare parte pe malul
drept) şi de-o parte şi de alta a drumului judeţean .Cele cinci sate sunt Tâncăbeşti,
Vlădiceasca, Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov. Aceste sate vor fi studiate tipologic după
forma exterioară, textură şi structură.
Sistemul aşezărilor rurale determină structura teritorială a producţiei materiale şi
oferă premise pentru dezvoltarea ulterioară a producţiei, respectiv zone de amplasare a
unităţilor economice, resurse de muncă şi infrastructură socială.
Forma exterioară este datorată suprafeţei topografice pe care s-au dezvoltat,
precum şi condiţiilor istorice.
Satele comunei au o formă alungită, fiind considerate, din punctul de vedere al
formei, ca fiind sate lineare sau sate drum , foarte adunate. Neexistând pante, lacul a fost
factorul hotărâtor în geneza aşezărilor omeneşti. Aceste aşezări sunt dispuse pe direcţia
vest-est, pe o singură linie principală de dezvoltare, constituită de drumul judeţean.
Acestea prezintă tendinţe tentaculare, dar numai în părţile cele mai vechi ale satelor, deci
mai evoluate, cum ar fi în Ghermăneşti şi Snagov sau acolo unde se întretaie drumuri
importante, cum ar fi în Tâncăbeşti .Acest fapt rezidă din necesităţile oamenilor de ieşi cu
locuinţa la stradă .
Extinderile de vetre, în urma evoluţiei satelor sau a reconstrucţiei acestora au fost
tot lineare, deoarece nu a existat un plan de organizare şi sistemetizare a teritoriului.

36
 Formele cele mai evoluate sunt prezente în cadrul satelor mai vechi şi mai
dezvoltate, cum ar fi satul Ghermăneşti, care s-a extins şi în afara axului drumului
judeţean. Astfel, satul Ghermăneşti este mult mai compact şi străbătut de mai multe
străzi. Acest lucru a fost permis şi de condiţiile fizice, respectiv de forma lacului, dar şi
de faptul că satul este considerat centrul comunei şi satul de reşedinţă în devenire al
comunei, de asemenea aici este concentrată o populaţie mai numeroasă.
Textura vetrelor satelor este reprezentată de fizionomia reţelelor de drumuri
modernizate sau nu. Textura depinde de condiţiile topografice ale terenului, planul
cvasiorizontal al acestuia fiind propice dezvoltării reţelei de comunicaţii şi a vetrei
satelor, dar şi de perioada mai mare sau mai mică a existenţei vetrei.
Astfel se detaşează o textură simplă, neregulată, lineară. Se poate observa cum,
cel mai nou sat, ce numără doar un deceniu de existenţă Vlădiceasca are şi textura cea
mai simplă şi mai ordonată faţă de satul Ghermăneşti ale cărui străzi se ramifică din
drumul judeţean.
Satul Tâncăbeşti s-a dezvoltat de-a lungul drumului naţional, de la nord la sud,
dar şi de-a lungul celui judeţean, de la vest la est .
Locuinţele sunt dispuse pe ambele părţi ale drumului. În timp, extinderea vetrelor
nu a beneficiat de un plan de sistematizare, astfel că localnicii au determinat, prin
construcţii noi, o textură mai neregulată, dar nu întâmplătoare. Noile construcţii încă mai
ţin cont de specificul satului adunat, în lungul unui drum, dar au şi o tendinţă tentaculară,
acolo unde spaţiul nu mai permite extinderea strict lineară.
Structura satelor se referă la modul de grupare al locuinţelor în cadrul vetrei, sub
influenţa factorilor fizico-geografici şi socio-economici. Structura morfologică a satelor
din această zonă este dată de caracterul adunat al acesteia.
Astfel, locuinţele sunt construite pe o parte şi pe alta a drumului, una lângă alta,
pentru a câştiga cât mai mult teren agricol. Evoluţia vetrei se face prin construirea caselor
spre periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.
Dacă nu se va dispune de un plan de sistematizare, abia după această contopire,
evoluţia satului se va face perpendicular pe căile de comunicaţie acum existente. Acest
lucru este foarte posibil şi datorită funcţiei rezidenţiale din ce în ce mai pregnante a
satelor şi, deci, a procesului de construire accelerat.

4.5. Clădirile

Clădirile, mai ales cele care au o vechime mai mare de câteva decenii, cu
destinaţie de locuit, sunt construite din paiantă sau chirpici şi acoperite cu stuf .Clădirile
noi sunt construite cu structuri de rezistenţă din zidărie sau beton armat cu planşeu din
beton armat .
Fundaţia poate fi din beton, piloţi, radier, lemn etc, iar pereţii pot fi din cadre de
beton armat, diafragmă mixtă, lemn, zidărie portantă etc.
Acoperişul poate fi realizat din tablă mai ales, dar şi din şindrilă, ţiglă, olane,
azbociment, bituminoase. De asemena acoperişul poate fi o terasă circulabilă sau nu.
La construcţia clădirilor, mai ales a locuinţelor se folosesc materiale moderne,
rezistente, uşoare şi ieftine, cum ar fi prefabricate, beton-armat, cărămidă, lemn şi altele.

37
Aspectul şi forma exterioară a caselor sunt variate, mai ales la cele noi, care nu mai
respectă stilul tradiţional, dar care sunt caracterizate de diferite funcţionalităţi.
Numărul de încăperi, dar şi numărul nivelelor este diferit şi depinde de situaţia
materială a proprietarilor. Regimul de înălţime este, însă, pentru casele din ultimul
deceniu, de parter+1 etaj sau parter+2 etaje ,faţă de cele mai vechi care se caracterizează
printr-un singur nivel parter .Curţile acestora sunt spaţioase, cu grădini în spatele caselor,
iar dependinţele tind să fie incluse în corpul principal al casei. De asemenea, noile case
au fost dotate cu canalizare şi încălzire centrală.
La recensământul de la 7 ianuarie 1992 existau în comuna Snagov 2867 de
locuinţe ce ocupau o suprafaţă de 103239 mp. Aceste clădiri ofereau un număr de 7977
de camere de locuit. În anul 1998 existau 3175 locuinţe şi ocupau ocupau o suprafaţă de
129566 mp (tabelul nr. 6 Situaţia locuinţelor satelor comunei Snagov).
Tabelul nr. 6
Situaţia locuinţelor satelor comunei Snagov

Satul Nr. Locuinţe Nr. Camere Suprafaţa – mp

Snagov 838 2398 31591
Ciofliceni 397 1135 13320
Ghermăneşti 1045 2816 38234
Tâncăbeşti 509 1483 17800
Vlădiceasca 78 145 2294

Sursa: Rezultatele definitive ale recensământului din anul 1992

Blocurile de două nivele sau patru din centrul satului Ghermăneşti oferă condiţii
minime de locuit ce nu se ridică la standardele moderne. Acestea au fost construite în anii
1980 şi erau destinate în principal populaţiei strămutate din satul Vlădiceasca. Multe
dintre acestea nu au fost finalizate şi nici nu se întrevăd posibilităţi de finalizare. Dacă, în
trecut populaţia era obligată să se mute în aceste blocuri, astăzi nu mai există posibili
locatari.
În ultimul deceniu se observă o amplificare a procesului de construire atât a
locuinţelor permanente moderne şi dotate cu toate utilităţile necesare unui trai modern,
cât şi a celor sezoniere case de vacanţă. Acestea din urmă sunt locuite de proprietari
numai la sfârşit de săptămână şi în timpul verii sau sunt închiriate.
Datorită acestui fenomen, de amplificare a funcţiei rezidenţiale a comunei, mari
suprafeţe destinate în trecut culturilor agricole au intrat în cadrul intravilanului.

Echiparea tehnico-edilitară şi probleme de sistematizare. Teritoriile

administrative necesită anumite dotări tehnico-edilitare care permit desfăşurarea în bune
condiţii a vieţii locuitorilor.
Teritoriul comunei Snagov se află în cadrul spaţiului periurban al municipiului
Bucureşti. Acest lucru face ca analiza organizării teritoriale să fie foarte complexă, mai
ales datorită dinamicii accelerate şi ireversibile.
Spaţiul periurban este definit de cele trei caracteristici principale: caracterul
rezidenţial şi recent, caracterul navetist şi cel de subansamblu al oraşului.

38
 Organizarea spaţiului periurban din comuna Snagov, ca şi din alte zone de altfel,
presupune mai multe măsuri şi acţiuni complexe referitoare la structura administrativă a
fiecărei localităţi, precum şi a oraşului Bucureşti. Aceste măsuri constau în realizarea
sistemului recreativ al municipiului, în restrucurarea reţelei de aşezări, organizarea
activităţii comerciale şi zonarea producţiei agricole.
Suprafaţa locuibilă a comunei este de 129566 m2, dintre care 19744 m2 sunt aflaţi
în proprietate publică, iar 109801 m2 sunt proprietate privată. Pe aceste terenuri sunt
construite 3175 de clădiri, dintre care 2492 sunt proprietate particulară, iar 682 de clădiri
sunt proprietate publică. În anul 1998 au fost terminate 85 de noi construcţii din fonduri
private. De asemenea comuna mai dispune de 67 de unităţi de cazare, dintre care 2 sunt
hoteluri şi 65 vile turistice. Acestea oferă 534 de locuri de cazare.
Cei 5900 locuitori ai comunei au la dispoziţie mai multe dotări edilitare publice.
Astfel, Primăria comunei Snagov se află în comuna Ghermăneşti . Există patru şcoli
primare şi gimnaziale, una în fiecare sat în afară de Vădiceasca, patru grădiniţe de copii şi
un liceu în satul Snagov. În cadrul acestor 9 instituţii de învăţământ există 48 de săli de
clasă, 3 laboratoare şcolare şi 3 ateliere şcolare. De asemenea, comuna dispune de 5
biblioteci şi 3 unităţi P.T.T.R. Există un dispensar teritorial şi un cabinet stomatologic
particular. Cele două farmacii din comună aparţi sectorului privat.
Reţeaua de distribuţie a apei potabile măsoară 4,8 km lungime şi se află
răspândită pe întreaga suprafaţă a intravilanului. Lungimea simplă a reţelei de canalizare
măsoară 13,3 km şi, de asemenea, se află în cadrul intravilanului. Aceste reţele trebuie
completate pe o suprafaţă mai mare, iar cele deja existente necesită îmbunătăţiri.
De asemenea sunt necesare lucrări pentru reţeaua de distribuţie a gazelor, pentru
reţeaua de termoficare şi pentru cea termică. Există încălzire centralizată în anumite
locuinţe datorită minicentralelor termice.

4.6. Funcţiile localităţilor

Localităţile comunei Snagov sunt caracterizate de anumite funcţii specifice unui

teritoriu administrativ, în care se desfăşoară anumite activităţi economice, culturale, în
care se desfăşoară viaţa.
Principala funcţie a celor cinci sate este cea agicolă şi industrială dată de
majoritatea populaţiei ce lucrează în aceste ramuri economice .
Majoritatea populaţiei este implicată direct sau indirect în agricultură, chiar dacă
un număr foarte mare de oameni sunt salariaţi în industrie, în municipiul Bucureşti.
Aceştia din urmă produc necesarul agricol pentru consumul propriu în gospodării, nefiind
salariaţi ai unei asociaţii agricole sau ai unei ferme de exploatare agricolă.
Există două asociaţii agricole care funcţionează în locul fostelor unităţi de
producţie. Acestea sunt Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti, în locul fostului I.A.S.
Mogoşoaia ferma 12 şi Asociaţia Agricolă Snagov. Ferma Vlăsia aparţine de R.A.P.P.S.,
Intreprinderea Agricolă Băneasa.
Industria este reprezentată de unităţi mici, particulare, cum ar fi minilaminorul
S.C. Arca S.A. din Vlădiceasca şi fabrica de componente electronice Interelectronik SRL.
Funcţia turistică şi sportivă a comunei Snagov se datorează condiţiilor fizico-
geografice care permit dezvoltarea turismului în sezonul de vară. De asemenea, comuna
Snagov a fost declarată şi staţiune climaterică la 22 decembrie 1994.

39
 Existenţa pădurii Snagov şi a lacului au permis, în timp, amenajarea teritoriului în
scopuri turistice. Astfel, s-au construit unităţi de cazare în număr de 67, care oferă 534 de
locuri. Dintre acestea, două sunt hoteluri cu 58 de locuri şi 64 sunt vile turistice cu 458 de
locuri. De asemenea, s-au construit baze sportive şi terenuri de sport pe care se
antrenează chiar şi echipele olimpice, cum ar fi cea de cayac-canoe. Există complexul
turistic Snagov, complexul turistic Pacea şi cel C.F.R. Snagov. Această funcţie a
localităţilor, mai ales a satului Snagov, se datorează şi turiştilor ce exercită o presiune
destul de mare asupra teritoriului.
Funcţia comercială este de asemenea prezentă în toate localităţile şi, prin aceasta
se asigură necesarul de produse locuitorilor, prin intermediul magazinelor universale, în
majoritate alimentare . Populaţia navetistă, care are acces la magazinele variate din cadrul
oraşului, nu se aprovizionează din sate. De asemenea, locuitorii din satul Vlădiceasca
sunt nevoiţi să realizeze schimburile comerciale în satele învecinate.
După anul 1990 au apărut magazine particulare din ce în ce mai multe, benzinării,
magazine cu diferite profile. Numărul de persoane care se ocupă în comerţ este de 95 şi
este în creştere.
Funcţia sanitară a localităţilor este foarte importantă. Există trei dispensare în
Tâncăbeşti, Ghermăneşti şi Snagov. De asemenea există şi un cabinet medical veterinar.
Farmaciile aparţin sectorului privat şi sunt în număr de două. Cabinetul stomatologic este
tot particular şi este deservit de doi medici stomatologi. De asemenea există şase medici
şi şapte asistenţi medicali. Numărul mediu al salariaţilor în sănătate şi asistenţă socială
este de 21 de persoane.
Funcţia culturală este determinată de desfăşurarea activităţilor de învăţământ,
culturale şi de recreere intelectuală. Există nouă unităţi de învăţământ, dintre care patru
grădiniţe de copii, patru şcoli din învăţământul primar şi gimnazial în Tâncăbeşti,
Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov şi liceul teoretic Mihail Kogălniceanu în Snagov.
Aceste instituţii adăpostesc 48 de săli de clasă şi cabinete şcolare, trei laboratoare şi trei
ateliere şcolare. Totalul elevilor înscrişi în şcoli este de 1209 iar totalul personalului
didactic este de 82. De asemenea există cinci biblioteci deschise cititorilor şi Casa de
Cultură a comunei Snagov. Populaţia deţine 1192 abonamente radio şi 942 abonamente la
televiziune.
Funcţia administrativă este deţinută de Ghermăneşti-Snagov. Noua Primărie a fost
construită în Ghermăneşti şi funcţionează din anul acesta. Vechiul sediu al Primăriei era
în Snagov. Tot aici se află şi sediul Poliţiei. Aceste sate au centre administrative unde
sunt comasate principalele instituţii de interes public.

40
 5. ECONOMIA

5.1. Scurt istoric al activităţii economice

În această zonă a comunei Snagov, în primul rând datorită condiţiilor

biopedoclimatice, ocupţia de bază a locuitorilor este agricultura, dar şi industria.
Baza ştiinţifică în analiza culturilor agricole se formează în timp numai prin
studiul condiţiilor naturale care trebuie să satisfacă anumite cerinţe biologice ale plantelor
agricole şi ale animalelor. Astfel, culturile agricole cu pondere mare în suprafaţa
cultivată, cum sunt în cazul zonei de faţă, grâul şi porumbul, necesită o distribuire în
zonele cele mai favorabile pentru a nu se recurge la mărirea suprafeţelor agricole şi la
distrugerea ecosistemului natural. Din acest studiu al cadrului natural rezultă expresia
geografică a modului în care se poate repartiza, pe viitor, potenţialul ecologic al
agriculturii pe teritoriul României, în general şi pe teritoriul comunei Snagov, în
particular.
Cu acestă ocazie se vor studia şi alte şi alte probleme ecologice, cum ar fi acţiunea
limitantă a factorilor de vegetaţie, optimul ecologic, delimitarea ecosistemelor agricole,
adică determinarea locului precis ce revine plantelor agricole, animalelor crescute şi chiar
omului însuşi şi a habitatului acestuia.
Omul poate atribui sistemului ecologic proprietatea de a fi economic, iar biomasa,
producţia biologică poate fi considerată recoltă.
Producţia agricolă vegetală stă la baza existenţei umane ca hrană directă sau
indirectă, omul fiind introdus în lanţul trofic al ecosistemelor.
Omul nu a modificat doar limita teritorială a ecosistemelor agricole ci a impus şi
noi condiţii de fertilizare şi dezvoltare a plantelor şi animalelor, a creat noi soiuri şi rase,
noi relaţii între acestea, a creat medii artificiale de dezvoltare, care erau mai uşor de
controlat. Odată cu acest studiu se pot face şi preconizări ale evoluţiei pe termene diferite.
Factorii mediului fizic, indispensabili activităţii biologice a plantelor sunt factorii
pedoclimatici , respectiv lumina, căldura, aerul, apa şi substanţele minerale. Aceşti factori
şi gradul lor de influenţare diferă de la o specie la alta şi chiar la aceaşi specie în decursul
perioadelor de vegetaţie.
Cerinţele mereu crescânde pentru produsele agricole au dus la o creştere a
suprafeţei agricole prin extinderea pe noi terenuri şi în noi regiuni, până aici înţelenite sau
acoperite de păduri şi păşuni .
În primele şase decenii ale secolului al XIX-lea, peisajul Câmpiei Române şi mai
ales al regiunii din apropierea capitalei s-a schimbat radical. Analizând hărţile timpului,
adică harta austriacă din 1790, cea rusească din 1830-1831 şi cea austriacă din 1857, se
poate observa cum arăturile s-au extins mereu în detrimentul pădurii şi al stepei.
Desţelenirea stepei şi silvostepei şi despădurirea zonei stejarului din zona comunei de
astăzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate perioadele
anterioare.
Sistemul arendării moşiei mănăstireşti a Snagovului şi a celei boiereşti, uneltele
rudimentare ale ţăranilor clăcaşi, lipsa capitalului pentru achiziţionarea maşinilor agricole
şi exploatarea plugărimii prin învoieli nedrepte sunt principalele aspecte negative ale
agriculturii secolului al XIX-lea.

41
 Există, însă şi aspecte pozitive care decurg din extinderea producţiei agricole şi a
suprafeţelor cultivate. Printre acestea se numără şi creşterea inventarului agricol,
introducerea maşinilor de treierat, de semănat, secerat şi vânturat. Apar chiar şi modeste
lucrări de îmbunătăţiri funciare cum ar fi îndiguiri şi irigaţii. Toate aceste progrese
culminează cu reforma agrară a lui Alexandru Ioan Cuza din anul 1864.
O caracteristică importantă a agriculturii din această zonă este constituită de
evoluţia de la agricultura de subzistenţă la cea de piaţă, mai ales după 1800.
Pănă în 1989, agricultura era organizată în unităţi mari de producţie, se foloseau
soiuri superioare, se aplica rotaţia culturilor şi tratamente chimice, de asemenea creşterea
animalelor era supravegheată de medici veterinari, se creşteau rase superioare în condiţii
speciale.
După 1989, datorită împărţirii proprietăţilor, culturile au fost amplasate în
neconcordanţă cu condiţiile pedoclimatice, nu s-a mai făcut rotaţia culturilor, oamenii nu
au mai investit în îmbunătăţirea condiţiilor. În această perioadă nu s-a mai făcut nici o
lucrare de îmbunătăţire funciară, şi mai mult, cele deja existente au fost distruse.

5.2 Agricultura

5.2.1. Modul de utilizare a terenurilor

În condiţiile unui relief cvasiorizontal, de câmpie tabulară, cu altitudini cuprinse
între 80 şi 100 de metri, puţin fragmentat, zonarea şi parcelarea terenului este relativ
simplă.
Structura modului de utilizare a terenului comunei a variat în decursul timpului.
Dacă în secolele trecute cea mai mare parte a suprafeţei comunei era acoperită de păduri,
în timp, întinse suprafeţe silvice au fost defrişate şi înlocuite de culturi agricole.
În prezent se observă un fenomen deosebit ce constă în extinderea suprafeţelor
destinate construcţiilor în detrimentul celor destinate culturilor agricole. Astfel, vetrele
satelor se măresc, datorită funcţiei rezidenţiale predominante.
Astăzi, suprafaţa totală a teritoriului comunei este de 8835 ha..
Aprope jumătate (47%) din această suprafaţă este acoperită de păduri, respectiv
4166 ha. Pădurile sunt aşezate în nordul comunei pădurea Snagov, în sudul acesteia
pădurile Vlădiceasca, Tâncăbeşti, Ciofliceni şi Nuca şi în estul comunei pădurile Vlăsia,
Bărboşi şi Fundu Sacului.
Suprafeţele acvatice măsoară 700 de ha şi reprezintă 8% din suprafaţa comunei.
Cea mai mare unitate acvatică este lacul Snagov. Acesta este înconjurat, aproape în
totalitate, de mlaştini, cea mai extinsă aflându-se în partea de nord-est a comunei, unde în
trecut, pârâul Snagov se vărsa în Ialomiţa.
Limita de sud a comunei este alcătuită de pârâul Vlăsia, iar în cadrul comunei se
mai află câteva lacuri foarte mici, majoritatea înmlăştinite La Lacu Ursului, La Lacu
Zgăvărdei, La Lacu lui Băjenaru etc.
Suprafeţele agricole deţin o pondere importantă de 43,5%, măsurând 3860 ha, în
trecut acoperite de păduri . Aceste suprafeţe se găsesc în imediata apropiere a vetrelor
satelor, pentru a putea fi accesibile lucrătorilor. Suprafeţele cele mai îndepărtate aflate la
limita pădurilor sunt cele mai noi teritorii defrişate.

42
 Suprafaţa arabilă măsoară 3560 ha, dintre care, cea cultivată cu grâu şi secară
reprezintă 762 ha, cea cultivată cu porumb boabe reprezintă 1218 ha.
Suprafaţa destinată culturii de floarea soarelui reprezintă 605 ha, cea destinată
culturii de cartofi reprezintă 30 ha şi cea destinată culturii de legume reprezintă 33 ha.
Suprafaţa destinată păşunilor măsoară 20 ha.
Livezile şi pepinierele pomicole sunt extinse pe o suprafată de 234 ha, iar viile şi
pepinierele viticole deţin o suprafaţă de 46 ha. Acestea din urmă se află în imediata
apropiere a locuinţelor, intrând chiar în cadrul intravilanului.
Suprafaţa intravilană măsoară 129 ha, reprezintă 6% din suprafaţa comunei şi este
în continuă dezvoltare. Această suprafaţă este repartizată celor cinci sate ale comunei, dar
într-un mod neunitar. Astfel, satul Vlădiceasca deţine o pondere foarte mică în
comparaţie cu celelate.
Intravilanul deţine căi de comunicaţie rutiere modernizate, ce fac legătura cu
zonele învecinate, dar şi calea ferată Bucureşti-Snagov Sat. Drumurile nemodernizate,
respectiv potecile, traversează mai ales suprafeţele arabile şi pădurile.
5.2.2. Lucrările de îmbunătăţiri funciare influenţează în mod hotărâtor modul
de utilizare al terenului, constituind un factor antropic de cea mai mare importanţă pentru
modificarea mediului geografic, în scopul dezvoltării producţiei agricole. Acestea
constau în îndiguiri, desecări, irigaţii, bazine de acumulare, regularizări de cursuri, lucrări
de ameliorare a sărăturilor şi terenurilor nisipoase, lucrări de combatere şi prevenire a
eroziunii solului.
Lucrările de îmbunătăţiri funciare au ca scop mărirea capacităţii de producţie a
terenurilor agricole. Acestea se realizează izolate sau combinate în funcţie de felul
problemelor pe care le ridică condiţiile naturale şi economice locale.
Diferenţierea geografică a teritoriului, în vederea sporirii fertilităţii solurilor şi a
planificării folosirii raţionale prin aplicarea unor măsuri ameliorative a avut la bază
cunoaşterea şi clasificarea factorilor naturali care condiţionează fertilitatea solului şi care
prezintă, pe teritoriul analizat, deosebiri semnificative, în măsură să diferenţieze zone
distincte.
1. Zona de desalinizare pe câmpie şi pe terasele Ialomiţei (25-60m)
2. Zona intermediară de desalinizare presupune irigarea pe suprafeţe masive, şi,
într-un viitor mai îndepărtat, fără colectoare adânci de desecare va putea
provoca procese de sărăturare.
3. Zona de acumulare a sărurilor, cu cote mai joase şi cu drenajul natural mai
slab în depresiunile lacurilor de pe zonele interfluviale presupun măsuri
speciale, cum ar fi spălări, drenări, amendări.
Prin suprapunerea factorilor de zonare se generează schema zonării măsurilor de
hidroamelioraţii. Factorii de zonare sunt reprezentaţi de climă, respectiv precipitaţii,
temperatură, vânt, regimul hidrologic şi de săruri al solului, hidrogeologia, adică aportul
de apă în sol din pânza freatică, relieful, vegetaţia, cultura agricolă, respectiv rezerva de
apă din sol şi coeficientul de înmagazinare al precipitaţiilor de iarnă.
În această zonă, cu climă subumedă, vegetaţie formată din pădure de foioase,
respectiv şleau, soluri brun-roşcate de pădure, cu un regim hidrologic al solului periodic
semipercolativ, cu un strat acvifer aflat la o adâncime de 1-2 metri şi o mineralizare sub
1g/l, principalele măsuri hidroameliorative sunt drenajul spre zona umedă, irigaţia şi
uneori prevenirea sărăturilor spre zona semiumedă.

43
 Drenajul se efectuează împotriva excesului de apă spre zona umedă şi a excesului
de apă şi a sărurilor spre zona semiumedă.
În Câmpia Română se înregistrează cele mai mari deficite, astfel că recolta este
compromisă. În anii foarte secetoşi, ca o măsură disperată de supravieţuire, stuful din lac
a fost folosit ca hrană pentru animale, în combinaţie chiar, cu frunze de stejar şi plop.
Urmările secetei au repercursiuni şi asupra albinelor care nu mai au de unde strânge polen
şi nectar, păşunile se usucă şi ard, pădurile se incendiază foarte uşor, fântânile seacă, la
fel şi bălţile şi lacurile.
Perioade de secetă au fost înregistrate încă din secolele trecute în documentele
oficiale, începând cu anul 1758, 1794, 1815, 1831, 1873, 1894, 1896, 1899, 1903, 1904,
1907, 1945, 1946, 1950, 1952. Se observă că în 194 de ani au fost 15 secete, cu o
periodicitate de 14 ani. Seceta cea mai intensă, cu un deficit de 4000 m3/ha a fost
înregistrată în anul 1945, când s-a impus irigarea în perioada de vegetaţie.
Perioada actuală, 2000 - 2001 se confruntă cu toate condiţiile unei seceete de mari
proporţii.
Teritoriul comunei Snagov se situează în zona foarte necesară pentru irigare de
gradul II, cu precipitaţii de 200-250 mm/an şi temperaturi medii în sezonul cald de 20-
22oC.
Lucrările pentru irigaţii se construiesc în scopul amenajării şi organizării
terenurilor arabile. Deşi, teoretic cel puţin, umiditatea trebuie să fie menţinută constantă
la un plafon optim, în realitate se foloseşte, în cel mai bun caz, un plafon minim al
umidităţii solului. Astfel pentru doar o tonă de grâu sun necesare 4000 tone de apă la
hectar.
Numărul lucrărilor pentru irigaţii din bazinul Snagovului este de 13. Acestea au
început a fi construite din 1958, dar majoritatea au fost definitivate între anii 1974 şi
1976. Sursa apei pentru irigaţii este la suprafaţă, iar tipul captării este prin pompare.
Debitul atinge 1120 l/sec.
Suprafeţele amenajate pentru irigaţiile prin brazde cumulează 301 ha iar cele
pentru aspersiune 422 ha. În total există 723 ha amenajate pentru irigaţii. Din acestea,
grădinile pentru zarzavat reprezintă 229 ha iar culturile de câmp 422 ha. Acestea la un loc
cumulează 651 ha. Debitele apelor captate, în medie ating 111 l/sec., debitele maxime
ating şi 1120 l/sec.
Volumul captat anual este de 1468000 m3, din care nimic nu este restituit.
Irigaţiile au un caracter de suplimentare, ce asigură creşterea recoltei şi regularizarea
acesteia. Astfel, sunt administrate norme de udare mici prin metoda aspersiunii (ploaie
artificială), nefiind necesare udări de aprovizionare.
Pe luncile râurilor, unde există un sol aluvial cernoziomic puternic levigat, iar
regimul hidrologic al solului este nepercolativ sau periodic percolativ, stratul acvifer se
află la 2-5 metri de suprafaţă şi mineralizarea este între 1 şi 3g/l, domină deficitul de
umiditate. Ca urmare a acestei caracteristici a zonei se impun irigaţiile, ca măsură de
bază, administrate în norme de udare mari pe brazde şi fâşii, irigarea realizându-se prin
scurgere la suprafaţă. Irigarea prin brazde este folosită la culturile agricole în rânduri rare,
cum ar fi prăşitoarele sau în livezi. Irigarea prin fâşii se recomandă la culturi agricole în
rânduri dese, cum ar fi păioasele şi plantele furajere. Aceste irigaţii au un caracter de
aprovizionare dar ridică câteva probleme speciale cum ar fi tasarea depozitelor loessoide.

44
 Folosirea irigaţiilor impun o serie de lucrări agro-pedo-ameliorative, ce au ca scop
optimizarea şi conservarea unor însuşiri fizice şi chimice ale solului în vederea măririi
producţiei.
Astfel, spălarea solurilor reprezintă o măsură radicală de ameliorare a solurilor
sărăturoase. Această metodă se aplică numai în cazurile în care terenul este amenajat cu
sisteme de irigare, drenaj şi desecare, ca şi în cazul de faţă. Spălarea solului constă, de
fapt, în inundarea terenului nivelat sau prin suprairigare (aspersiune), cea ce permite
infiltrarea apei în straturile inferioare ale solului şi migrarea, odată cu apa, a sărurilor.
Astfel, sărurile vor fi răspândite uniform în cadrul întregului orizont de sol, evitându-se
suprasărăturarea la suprafaţa orizontului. Eficienţa spălării solului scade, însă, odată cu
permeabilitatea.
Spălarea se recomandă a fi aplicată toamna sau la începutul iernii, când pierderile
de apă prin evapotranspiraţie sunt minime datorită temperaturii reduse, iar adâncimea
apei freatice este relativ mare. De asemenea, primăvara, solul are posibilitatea să se
zvânte, permiţând lucrările agricole. Aceste măsuri sunt recomandate a fi aplicate odată la
câţiva ani, între 4 şi 7 ani.
De asemenea, în cazul crovurilor de dimensiuni reduse şi instalate pe terenuri
devenite sărăturoase, în urma evaporărilor succesive a bălţilor instalate aici la fiecare
ploaie, se recomandă copertarea solurilor inapte pentru producţie prin aportul de material
pământos.
Măsurile de preîntâmpinare a înmlăştinirilor şi a sărăturărilor constau în drenări
combinate cu îndiguiri, folosirea drenajului la subirigare, acolo unde apa subterană nu
conţine săruri, drenări adânci pe terenuri sărăturate şi irigaţii prin aspersiune.
Regimul de inundare se manifestă diferenţiat, chiar pe acelaşi râu, între diversele
sale sectoare. Zonele inundabile au aspectul unor fâşii situate de-a lungul cursului de apă,
adesea discontinue şi cu lăţimi reduse. În bazinul hidrografic al Ialomiţei există 39730 ha
inundabile. Lipsa scurgerii sau întârzierile în scurgerea apei conduc la exces de umiditate
în solul din zonele depresionare situate pe câmpia interfluvială.
Folosirea economică a terenurilor inundabile şi cu exces de umiditate prezintă
particularităţi strâns legate de condiţiile ecologice şi tehnice speciale în care se desfăşoară
procesele de producţie pe aceste terenuri. În anii în care se produc inundaţiile, procesele
de producţie sunt întrerupte şi culturile agricole existente pe teren sunt distruse. Pagubele
provocate producţiei vegetale au repercursiuni şi asupra creşterii animalelor.
Planificarea şi organizarea producţiei pe terenurile inundabile sunt îngreunate de
fluctuaţiile regimului de inundabilitate. Lucrările de apărare contra inundaţiilor se fac din
anul 1849 şi 1865. Îndiguirile au fost executate lent şi pe o suprafaţă redusă. La adăpostul
digurilor şi al sistemelor de desecare s-au introdus în circuitul agricol noi suprafeţe şi s-au
înlăturat pagube provocate de inundaţii, s-au putut introduce irigaţiile şi spori
productivitatea.
Seceta pedologică este expresia bilanţului între primirile şi consumurile de apă,
care poate fi materializat prin excedent sau deficit. Consumul optim al plantelor este dat
de evapotranspiraţia potenţială.
Nu s-au înregistrat degradări de albii şi maluri. De asemenea, aici nu au fost
executate îndiguiri, desecări, lucrări hidrotehnice pentru protecţia albilor şi a malurilor şi
nu au fost construite centrale hidroelectrice.

45
 Pe cursul râului Snagov există 13 alimentări cu apă potabilă. Sursele sunt
subterane, prin pompare şi au un debit de 76 l/sec. Debitul zilnic al apei potabile captate
este de 57 l/sec., iar al celei restituite este de 13,7 l/sec. Volumul anual de apă captată
este de 347000 m3, iar al celei restituite este de 159000 m3. Alimentări cu apă industrială
nu există în această zonă.
În această zonă, solurile suportă o eroziune neapreciabilă pe majoritatea
suprafeţei. Accidental, se instalează o eroziune de mal în lungul reţelei hidrografice, deci
a lacului Snagov şi chiar a văilor temporare. În aceste soluri de luncă predomină procese
de aluvionare şi coluvionare.
Erodarea solului, datorită pierderii stratului de sol de la suprafaţă, înregistrează o
serie de modificări ale însuşirilor mecanice, hidrofizice şi chimice care înrăutăţesc
condiţiile pedologice. Astfel se micşorează stabiliatea hidrică, textura devine mai
grosieră, capacitatea de câmp pentru apă se reduce şi scurgerile se accentuează, de
asemenea conţinutul de substanţe nutritive, humus şi azot se reduce. Limita inferioară a
terenurilor arabile trebuie să fie pe pante de 3%. De asemenea pomii fructiferi, la pante
sub 8% se vor orienta transversal pe pantă.
Mecanizarea reprezintă gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adică de 80-
100%. Acest lucru în 1965, însemna că unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil.
Chimizarea trebuie să ţină seama, imperios, de tipul solului. Astfel, cernoziomul
levigat este considerat ca având o fertilitate naturală relativ ridicată, ceea ce recomandă
ca îngrăşămintele chimice să fie aplicate combinat şi nu separat, cu azot sau cu fosfor,
deoarece dau rezultate slabe.
Pe solurile brun-roşcate de pădure, cerealele reacţionează mai ales la
îngrăşămintele cu azot pe când plantele tehnice şi viţa de vie răspund la aplicarea
combinată a îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu.
Îngrăşămintele organice sunt mai eficiente când se dau împreună cu superfosfatul
şi azotatul de amoniu şi calciu, deoarece sunt uşor solubile în apă în zonele uscate.
Eficienţa acestora variază şi în raport cu cultura.
Îngrăşarea cu gunoi de grajd dă rezultate pe toate tipurile de sol, mai ales în
combinaţii cu alte îngrăşăminte organice, cum ar fi turba, mustul de gunoi de grajd,
îngrăşămintele verzi şi diverse amestecuri organo-minerale şi chiar îngrăşăminte
bacteriene.
Eficienţa acestora variază cu tipul de sol, planta cultivată, felul acestor
îngrăşăminte, momentul aplicării lor, mărimea dozei şi concentraţia, precum şi modul de
combinare al diferitelor îngrăşăminte.
Spre exemplu, azotul are o eficienţă moderat spre bine pentru grâul de toamnă, iar
azotul, împreună cu fosforul are o eficienţă tot moderat spre bine pentru porumb, dar
numai aplicate combinat.
Factorul soi poate spori producţia agricolă cu 10-35%, mai ales când cultivarea se
face numai în zonele ecologice specifice structurii lor biologice. Cerintele umane de la
aceste soiuri îmbunătăţite nu sunt numai de ordin cantitativ ci şi calitativ, de rezistenţă la
iernare, la secetă. Astfel se face zonarea soiurilor şi hibrizilor care, prin modul în care se
desfăşoară perioada de vegetaţie sunt în afara acţiunii dăunătoare a arşiţei şi a lipsei de
apă.
De asemena se mai urmăreşte rezistenţa la cădere a păioaselor, la bolile
criptogamice şi la dăunători animali. Cei mai tardivi hibrizi de porumb sunt şi cei mai

46
productivi. Grâul de toamnă este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca,
Bucureşti 1, Scorospelka 3, grâul de toamnă Măgurele 7, secara de toamnă Petkus
ameliorat, orz de toamnă Cenad 345, ovăz Târgu Frumos 9, orez Krasnodor 424, 3352,
porumb HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg pentru boabe F44, mazărea de câmp ICA
332, soia Chipewa, Lincoln, in pentru fuior Deta, cânepă Fibramulta, cartof Irish
Kobler, Bintje, Urgenta, Braşovean.
Analiza condiţiilor naturale şi economice diferite de pe teritoriul României,
nevoile de consum ale oraşelor şi centrelor populate, necesităţile de aprovizionare a
fabricilor de conserve au dus la delimitarea unor bazine legumicole, specializate în
diferite culturi. Acest lucru este specific mai ales zonelor periurbane pentru
aprovizionarea marilor centre, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti. Aici se cultivă legume
termofile, cum ar fi roşii, vinete, ardei, iar pentru export, se cultivă soiurile timpurii, cum
ar fi tomatele, castraveţii, cartofii, varza, conopida, ardei, gogoşari, pepeni verzi, ceapa,
praz, usturoi.
Creşterea animalelor constă în exploatarea taurinelor: rasa brună de Maramureş şi
a ovinelor Merinos.

5.2.3. Structura ramurilor de producţie pe proprietari

Structura proprietarilor pe teritoriul agricol studiat a suferit numeroase modificări
de-a lungul timpului, mai ales în perioada anilor 1989-1990.
Dacă până în secolul al XIX-lea, proprietarii acestei regiuni erau mănăstirile
Snagov şi Căldăruşani şi câţiva moşieri, după cel de-al doilea război mondial au început
să ia naştere marile unităţi de producţie sub forma I.A.S.- urilor şi a C.A.P.- urilor.
Astfel, până în 1989, pe aceste terenuri au funcţionat, cu un randament mai mare
sau mai mic, C.A.P. ul de la Tâncăbeşti Sud şi cel de la Ghermăneşti, dar mai existau
grajduri la Ciofliceni şi la Snagov. De asemenea, exista I.A.S.- ul Scai Mogoşoaia, ferma
12, ale cărei dotări tehnice mai sunt folosite şi în prezent.
Ferma Vlăsia aparţinea Întreprinderii Agricole Băneasa şi aceasta aparţinea de
R.A.P.P.S. (Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat). Unităţile agricole
funcţionau sub observaţia Centrului de exploatări agricole din Tâncăbeşti. Acestea
produceau peste 2500 de tone de cereale păioase şi peste 4500 de tone de porumb. Tot
aceste asociaţii aveau în proprietate un număr ridicat de culturi pomicole.
Există şi întreprinderi agricole zootehnice specializate, cum ar fi cele de creştere a
păsărilor, avicole, foarte dezvoltate. Acestea creşteau peste 250000 de păsări, în special
găini. Una dintre acestea se afla în Tâncăbeşti, la marginea vestică a comunei, spre Periş,
iar o alta la Snagov, pe malul stâng al lacului Snagov.
Aceste unităţi de exploatare agricolă aveau în proprietate şi în administraţie
aproape totalitatea suprafeţei agricole de 3500 de hectare din comună. Micii proprietari
deţineau doar suprafeţe restrânse, în cadrul gospodăriilor, acestea fiind reprezentate în
special de grădinile de zarzavat, adică aproximativ 500 de hectare.
După 1989, situaţia politică a permis reîmproprietărirea persoanelor fizice.
Astfel, cele 3500 de ha au revenit agricultorilor din Snagov.
Aceştia doresc să lucreze singuri suprafeţele mici de teren ce le revin pentru a
avea un beneficiu mai mare, pentru a fi independenţi şi pentru a elimina eventualii
intermediari. Datorită cerinţelor de producţie, atât pentru subzistenţă, cât şi pentru piaţă,

47
agricultura are nevoie de specialişti şi de aplicarea unor reguli agrotehnice. Acestea nu
pot fi asigurate decât în cadrul unor mari asociaţii, datorită costurilor ridicate.
Astfel, după câţiva ani, adică în 1993-1995, o mare parte a lucrătorilor agricoli
s-au reasociat. Astăzi există două asociaţii agricole: Asociaţia Agricolă Snagov şi
Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti. De asemenea, cum am mai amintit, ferma 12 mai
funcţionează în cadrul fostului I.A.S. Mogoşoaia şi ferma Vlăsia care încă mai aparţine
de R.A.P.P.S. Acestea, însă deţin suprafeţe mult mai reduse decât cele din perioada
anterioară.
Proporţia între asociaţii şi proprietarii individuali s-a inversat în favoarea
ultimilor. Asociaţiile încă mai obţin cea mai mare parte din producţia comunei Snagov,
aproape dublu şi în unele situaţii chiar triplu faţă de proprietarii individuali la un loc.

5.2.4. Mecanizarea şi chimizarea

Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a
cernoziomurilor levigate oferă condiţii pentru dezvoltarea biologică a multor plante de
cultură, dar ca în orice alt ţinut, necesităţile tot mai crescânde ale omului duc la o
continuă încercare nu numai a îmbunătăţirii recoltei din punct de vedere calitativ dar mai
ales din punct de vedere cantitativ.
Pentru ca aceste necesităţi să fie satisfăcute se impun în primul rând mecanizarea
şi chimizarea.
O altă direcţie avută în vedere de aceste măsuri amelorative este consevarea
condiţiilor naturale actuale, care sunt mai mult decât favorabile pentru dezvoltarea unei
agriculturi sănătoase şi productive în această zonă.
Solurile brun-roşcate de pădure dezvoltate pe depozite loessoide sunt printre cele
mai fertile soluri, alături de cernoziomurile din vecinătate. De asemenea aceste soluri se
lucrează în condiţii optime într-un interval mai scăzut de umiditate datorită stabilităţii
hidrice a structurii relativ scăzute.
Pot exista, însă, şi anumite deficienţe în regimul aerohidric al solului datorită
tasării. Rezervele de humus, azot şi fosfor sunt moderate şi variază în funcţie de timpul
când sunt cultivate.
Astfel, nevoia de îngrăşăminte este moderată şi sporuri mari de recoltă se obţin
mai ales prin aplicarea gunoiului de grajd, a îngrăşămintelor minerale cu azot, cum ar fi
sulfatul de amoniu, azotatul de amoniu şi cianamida de calciu.
Îngrăşămintele cu potasiu sunt aplicate numai în asociaţie cu azotul şi fosforul şi
numai pentru plantele cu consum mare de potasiu. Astfel, cerealele reacţionează mai ales
la îngrăşămintele cu azot pe când plantele tehnice şi viţa de vie răspund la aplicarea
combinată a îngrăşămintelor cu azot, fosfor şi potasiu. Cu toate aceste măsuri, totuşi,
calităţile de panificaţie ale grâului sunt mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi
silvostepă.
Se observă că eficienţa îngrăşămintelor variază cu tipul de sol, planta cultivată,
felul acestor îngrăşăminte, momentul aplicării lor, mărimea dozei şi concentraţia, precum
şi modul de combinare al diferitelor îngrăşăminte.
Spre exemplu, azotul are o eficienţă moderat spre bine pentru grâul de toamnă, iar
azotul, împreună cu fosforul are o eficienţă tot moderat spre bine pentru porumb, dar
numai când sunt aplicate combinat.

48
 Cea mai bună metodă de fertilizare a solului îl reprezintă îngrăşămintele organice,
care au fost de la începuturile agriculturii cele mai utilizate şi mai eficiente substanţe
fertilizatoare. În zilele noastre acestea sunt şi mai eficiente dacă sunt administrate
împreună cu superfosfatul şi azotatul de amoniu şi calciu, deoarece sunt uşor solubile în
apă în zonele uscate, deci specifice acestei zone cu o medie a precipitaţiilor de 250
mm/an.
Dintre aceste îngrăşăminte organice cele mai cunoscute şi mai eficiente, precum şi
cele mai ieftine şi uşor de procurat sunt considerate a fi gunoiul de grajd, turba, mustul de
gunoi de grajd, îngrăşămintele verzi şi diverse amestecuri organo-minerale şi chiar
îngrăşăminte bacteriene.
Tabelul nr. 7
Sporul de recoltă în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5)

Tipul de sol Azot Fosfor

Grâu Ovăz Porumb Grâu Ovăz Porumb
Cernoziom levigat 10 8,5 8,4 7 7,7 6,7
Sol brun-roşcat de 10,3 10,5 14,5 6 6,8 -
pădure

Sursa: Rădulescu N., Petrescu I., Velcea I. Geografia agriculturii României

Tabelul nr. 8
Parametrii îngrăşămintelor pentru diferitele tipuri de soluri cernoziom levigat şi
sol brun-roşcat de pădure

Cultura Sol brun roşcat de pădure Cernoziom levigat

Doza Kg/ha % Kg/t de Kg/ha % Kg/t de
t/ha gunoi gunoi
Grâu 20 341 28 17 234 13 11
40 542 41 13 464 41 11
Porumb 20 488 15 24 266 10 13
30 481 17 16 267 6 9
40 522 16 13 511 16 12
60 530 15 9 593 17 9

Sursa: Rădulescu N., Petrescu I., Velcea I. Geografia agriculturii României

Tabelele nr. 7 şi 8 (Sporul de recoltă în boabe la 1 kg de azot (N) sau fosfor (P2O5)
şi Parametrii îngrăşămintelor pentru diferitele tipuri de soluri cernoziom levigat şi sol
brun-roşcat de pădure) prezintă o structură a principalelor îngrăşăminte chimice şi
organice, respectiv sporul de recoltă pentru diverse culturi pe diverse tipuri de sol şi doza
îngrăşământ necesară la un hectar pe diverse tipuri de sol.
Mecanizarea reprezintă gradul ridicat de accesibilitate pentru tractor, adică de 80-
100%, deoarece această zonă are o pantă foarte mică, terenurile fiind aproape orizontale.

49
 Acest lucru în 1965, însemna că unui tractor îi reveneau 105-116 ha arabil din
cele 3500 ha agricole. Mijloacele tehnice au transformat,în timp, un teritoriu inapt pentru
agricultură într-unul chiar foarte productiv, dar şi administrarea improprie a acestor
lucrări a dus la degradarea unor terenuri foarte fertile, cum este şi cazul comunei Snagov.
Mai ales după anul 1989, când s-au divesificat formele de proprietate şi mai mult,
proprietarul a devenit incert, suprafeţele agricole au avut de suferit, fiind distruse
sistematic datorită dorinţei de câştig imediate şi datorită unei exploatări improprii de către
necunoscători.
Astăzi în comuna Snagov dotarea tehnică cu utilaje agricole este foarte slabă.
Micii proprietari, persoanele fizice nu deţin tractoare proprii, decât în număr de trei în
toată comuna, datorită preţului ridicat de achiziţionare.
Doar cele două asociaţii agricole ale comunei, care administrează o mare parte
din suprafaţa arabilă a comunei deţin mici parcuri de utilaje agricole şi acestea
insuficiente pentru obţinerea unei producţii reale potenţialului agricol din această zonă şi
pentru practicarea unei agriculturi decente specifice secolului actual.
Micii propritari ajung să închirieze utilaje agricole pe perioada lucrărilor de
pregătire, însămânţare şi recoltare a terenurilor, iar cei ce nu au nici această posibilitate
preferă să introducă pământul în administrarea celor două asociaţii şi astfel să obţină un
profit mult mai mic, să-l vândă, fapt ce a luat o amploare deosebită în ultimii ani sau în
cel mai rău caz să lase pământul în pârloagă, neinvestind deloc pentru chimizarea sau
lucrarea acestui pământ.

5.2.5. Producţia agricolă şi centrele de producţie agricolă

Teritoriul comunei Snagov se încadrează, conform hărţii ce prezintă zonele şi
perioadele cu excedent şi deficit de apă în sol, în zona cu o perioadă de aproximativ 9
luni pe an excedent de apă şi 3 luni pe an deficit de apă în sol.
Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a
cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de cultură, atât plante de câmp,
cât şi plante de nutreţ, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi.
Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnă şi porumbul. Calităţile de
panificaţie ale grâului sunt însă mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi silvostepă. Se
cultivă, de asemenea, orz de toamnă şi de primăvară, ovăz, sfeclă de zahăr, care găseşte
aici condiţii favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepă, in de ulei, rapiţă, leguminoase
pentru boabe (mazăre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere, cum ar fi sfecla
de nutreţ, iarbă de sudan, trifoi, lucernă.
Dintre pomii fructiferi, aici găsesc condiţii favorabile caisul, piersicul, cireşul,
vişinul, nucul, dudul, mărul şi părul. Doar mici suprafeţe din aceste soluri mai sunt
ocupate de vegetaţia spontană specifică, respectiv pădurile de stejar.
Cum am arătat în subcapitolul Mecanizare şi chimizare, solurile specifice acestei
zone sunt deosebit de fertile şi nu necesită decât măsuri minime de îmbunătăţire a
producţiei şi mai mult măsuri de transformare a agriculturii existente într-o agricultură
intensivă.
Totuşi, această prefacere are nevoie de mai mult timp şi în primul rând de o
dezvoltare materială, respectiv cât mai multe utilaje mecanice şi îngrăşăminte chimice în
concentraţii şi cantităţi suficiente.

50
 De asemenea, pe teritoriul comunei Snagov trece izolinia 1000 m3/ha a deficitului
de umiditate din sol a culturilor de grâu şi izolinia de 3000 m 3/ha a deficitului de
umiditate din sol a culturilor de porumb.
Schiţa fenologică arată că recoltarea grâului este propice acestui teritoriu în
perioada cuprinsă între 1 iulie şi 10 iulie.
O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupaţi în agricultură şi
silvicultură, respectiv 257 de persoane, mult mai mulţi sunt implicaţi indirect în această
ramură.
Astfel, există două principale asociaţii agricole, respectiv Asociaţia Agricolă
Snagov şi Asociaţia Agricolă Izvorul Tâncăbeşti. De asemenea mai există un fost I.A.S.
Mogoşoaia ferma 12. Ferma Vlăsia este administrată de Întreprinderea Agricolă Băneasa,
dar aparţine de Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat (R.A.P.P.S.).
În afară de aceste unităţi mari de producţie agricolă mai există numeroase
gospodării ce produc pentru propria existenţă dar şi pentru piaţa de desfacere a marilor
oraşe, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti.
Suprafaţa agricolă, ca şi producţia diferitelor culturi s-a modificat de-a lungul
timpului, şi chiar în perioade relativ scurte, de la un an la altul .Ca un exemplu, în anul
1996 exitau 3026 ha agricole, în 1997 - 3024 ha, pentru ca în 1998, această suprafaţă
agricolă să crească până la 3860 ha.
În cadrul acestora, pe suprafeţele arabile s-au cultivat grâu şi secară, într-un
volum de aproximativ 1500 de tone, 5000 tone de porumb, 800 tone de floarea soarelui şi
500 de tone de legume, toate acestea anual .
Grâul de toamnă este reprezentat de soiurile Bezostaia 1, Triumf, Ponca,
Bucureşti 1, Scorospelka 3, Măgurele 7, dar aceste soiuri prezintă o calitate pentru
panificaţie mai scăzută decât aceleaşi specii de grâu dar care sunt cultivate în zona de
stepă şi silvostepă, secara de toamnă Petkus ameliorat, orz de toamnă Cenad 345, ovăz
Târgu Frumos 9, orez Krasnodor 424, 3352, porumb HD 206, 208, 311, 196, 405, sorg
pentru boabe F44.
Alături de aceste specii pe care le găsim în acestă zonă, se mai cultivă şi speciile
leguminoase: mazărea de câmp ICA 332, soia Chipewa, Lincoln, in pentru fuior Deta,
cânepă Fibramulta, cartof Irish Kobler, Bintje, Urgenta, Braşovean, legumele termofile,
cum ar fi roşii, vinete, ardei, castraveţi, varza, conopida, gogoşari, pepeni verzi, ceapa,
praz, usturoi.
Tabelul nr. 9 (Producţia diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 şi 1998)
prezintă cuantumul principalelor culturi de pe teritoriul comunei Snagov, în anii 1996,
1997 şi 1998, aceştia fiind cei mai reprezentativi pentru perioada de tranziţie prin care
trece agricultura românească.
Tabelul nr. 9
Producţia diferitelor culturi, în tone, în anii 1996, 1997 şi 1998

Cultura Anul 1996 Anul 1997 Anul 1998

Grâu, secară 883 2361 1876
Porumb 3192 4161 9983
Floarea soarelui 961 322 910
Legume 901 598 442

51
Sursa: Date culese de la Primăria Ghermăneşti-Snagov

Pomicultura. România dispune de un vechi şi important patrimoniu pomicol,

condiţiile naturale şi economice fiind favorabile dezvoltării pomilor şi arbuştilor
fructiferi. Documente istorice consemnează existenţa livezilor în Valahia încă din secolul
al XIV-lea, tot de atunci datează şi altoirea pomilor pădureţi pentru obţinerea soiurilor
superioare de fructe. România, înainte de primul război mondial era considerată ţara
pometurilor şi a doua ţară europeană după Franţa în ceea ce priveşte producţia de fructe
pe locuitor.
Deşi altitudinile cuprinse între 300 şi 500-800 metri sunt propice culturilor,
întălnim şi la altitudini mai joase de 100 metri, culturi de piersic, cais şi cireş.
Cerinţele acestor specii pot fi satisfăcute de condiţiile naturale din acestă zonă,
respectiv temperaturi medii ridicate, de 20-22oC în sezonul cald, respectiv în perioada de
vegetaţie, precipitaţii mai scăzute, de 200-300 mm (aceste specii de caişi şi piersici sunt
adaptaţi la condiţiile de secetă), iar solul brun-roşcat de pădure este foarte fertil.
Totuşi, alte specii, cum ar fi merii şi prunii, mai ales, nu găsesc condiţii propice
de dezvoltare datorită precipitaţiilor scăzute, îngheţurilor şi brumelor târzii de primăvară
care sunt foarte frecvente.
Problemele ce se doresc a fi rezolvate de către speciliştii în pomicultură constau
în producerea materialului săditor, în îmbunătăţirea proporţiilor dintre specii şi mai ales
extinderea plantaţiilor pe terenurile degradate pentru combaterea eroziunii solului.
Structura producţiei animaliere. Există o legătură organică între agricultură şi
păstorit, ele existând împreună şi dezvoltându-se într-o strânsă legătură de
interdependenţă, mai ales că acestea două sunt ocupaţiile de bază ale poporului român.
Păşunile carpatice ofereau condiţii de hrană vara, iar cele din Ţara Românească,
iarna, ofereau o completare necesară. Păşunile naturale şi efectivul de animale cel mai
mare aparţineau domnului, marilor latifundiari sau mănăstirilor, de asemenea şi prisăcile.
Tipul de bază furajeră din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderenţa
nutreţurilor verzi şi însilozate, urmate de concentrate şi de grupa paie-coceni, şi în
proporţie mai mică de fân. Participarea în mod redus a fânului şi în volum destul de mare
a paielor şi cocenilor a influenţat nivelul de furajare al ierbivorelor, în special în lunile de
iarnă, dar cantităţile relativ mari de porumb boabe produse în acestă zonă au dat
posibilitatea să se realizeze o furajare mai bună a porcinelor şi a păsărilor şi să se
completeze cea a bovinelor şi a ovinelor.
În incintele îndiguite, păşunile şi fâneţurile naturale au fost desţelenite şi înlocuite
cu culturi cerealiere, în special porumb şi plante furajere.
Fostele asociaţii agricole deţineau grajduri şi utilaje speciale, astăzi distruse şi
nefolosite. Ameliorarea speciilor se făcea în Centrul de exploatări agricole din Tâncăbeşti
prin însămânţări artificiale cu material genetic din rasele evoluate, mai ales Holstein la
bovine. Astăzi producătorii individuali nu mai realizează aceste ameliorări decât la scară
mică.
Efectivul de animale este, de obicei în creştere, dar nu şi în ultimii ani .
După 1997 se înregistrează o scădere a efectivului de animale mai ales datorită
lipsei furajelor. De asemenea, oamenii preferă să vândă porumbul în plus decât să-l
folosească drept furaj pentru animale.

52
 Vacile de lapte, care reprezintă peste 40% din efectivul total de bovine, se găsesc
în număr mai mare în jurul oraşelor mari, cum ar fi Bucureşti şi Ploieşti, deci şi în zona
comunei Snagov. Bovinele numără aproximativ 600 de capete şi sunt reprezentate de
Sura de stepă, de rasa brună de Maramureş şi de rasa Holstein, porcinele 3000 de capete,
iar ovinele Merinos 1000 de capete .
Creşterea păsărilor este una din cea mai veche activitate umană. Avicultura este
foarte dezvoltată în sudul ţării, în zonele cerealiere. Aici 80% din totalul păsărilor
crescute sunt găinile, dar în unităţile lacustre se cresc cu precădere palmipedele raţele şi
gâştele. Întreprinderile avicole din Tâncăbeşti şi Snagov erau recunoscute pentru
producţia de pui de îngrăşat. Anual, în acestă comună se cresc aproximativ 250000 de
păsări, în special găini. Acest efectiv de păsări, ca şi efectivul de animale în general este
crescut în gospodăriile individuale .
Tabelul nr. 10(Structura creşterii animalelor în anii 1996, 1997 şi 1998) prezintă
datele exacte ale creşterii animaliere, atât numărul total al acestora, cât şi numărul celor
aflate în gospodăriile particulare.

Tabelul nr. 10
Structura creşterii animalelor în anii 1996, 1997 şi 1998

Animale Anul 1996 Anul 1997 Anul 1998

Total Gosp. Total Gosp. Total gosp.
Bovine 677 243 716 297 674 223
Porcine 3120 1426 3468 1635 2948 1220
Ovine 1175 523 650 224 782 256
Păsări 258075 122432 245845 109579 182680 95682

Sursa: Date culese de la Primăria Ghermăneşti-Snagov

Apicultura este o ramură cu vechi tradiţii în ţara noastră, aşa cum rezultă din
documentele vechi istorice. Astăzi se practică pe scară largă, condiţiile naturale fiind
foarte favorabile.
Prin condiţii propice se înţelege o bogată şi variată bază meliferă asigurată de
pădurile de tei, dar şi de păşuni şi fâneţe. În judeţele din sudul ţării producţia de miere
reprezintă 1/3 din producţia totală.
Numărul de familii de albine este de aproximativ 250-300 şi au crescut în ultimii
zeci de ani.
Piscicultura
Piscicultura are vechi tradiţii pe acest teritoriu, unde lacul Snagov reprezintă axul
pricipal al vieţii locuitorilor comunei Snagov şi chiar al celor învecinate.
Pe suprafaţa bazinului hidrografic Snagov, în anul 1966 existau 9 lacuri de
acumulare, respectiv iazuri cu destinaţie piscicolă care cumulau un volum de 3,656 mil.
m3 şi care măsurau 192 de ha. Debitul mediu captat era de 97 l/sec. Astăzi există 11
crescătorii piscicole, în amonte, pe lacul Snagov, la Bilciureşti. Acestea sunt împărţite în
zona Snagov 1 şi în zona Snagov 2.

53
 5.3. Industria

Funcţia preponderentă a comunei Snagov este cea agricolă, chiar dacă cea mai
mare parte a populaţiei lucrează în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab
reprezentată în cadrul comunei.
Numărul mare al salariaţilor în industrie este explicat de procesul de navetism,
astfel, muncitorii din industrie lucrează în unităţile industriale din Bucureşti şi chiar din
Ploieşti.
Unităţile industriale din terioriul comunei Snagov au un capital majoritar
particular şi au capacităţi mici de producţie.
Cea mai veche unitate industrială, care a avut un capital majoritar de stat a fost
Fabrica de Covoare. Lucrătorii, în majoritate femei, erau specializaţi în producţia de
covoare. În urma închiderii acestei fabrici a crescut cu mult procentului şomajului
populaţiei. Neexistând cereri de muncă în acest domeniu, populaţia a revenit la vechea
ocupaţie agricultura.
Unităţile industriale au luat naştere după anul 1989, când micii producători au
primit dreptul de funcţionare. Întreprinzătorii sunt, de obicei, persoane specializate în
domeniu, care lucrau în oraşele mari.
Patronii au domiciliul în comuna Snagov şi au fost disponibilizaţi, pierzându-şi
locurile de muncă din oraş. Fostele unităţi industriale în care lucrau şi în care s-au
specializat au dat faliment sau au trecut printr-o perioadă de restructurare a personalului
pentru a împiedica falimentul. Primii oameni disponibilizaţi, care lucrau în aceste tipuri
de unităţi industriale, au fost navetiştii.
Întreprinzătorii au pornit cu un capital mic şi s-au extins treptat, în funcţie de
cerinţa pe piaţă a produsului executat. De obicei, nu au existat investitori din alte zone,
întreprinzătorii fiind chiar locuitori ai Snagovului.
S-au extins foarte mult firmele de construcţii, mai ales în urma cererii crescute de
echipe de constructori şi de materiale moderne, ieftine şi durabile de construcţie. La cele
85 de clădiri executate în anul 1998 au contribuit mai multe firme de construcţie, printre
care cea mai extinsă firmă este SC MAREX 2 Com SRL.
De asemenea mai există şi alte firme cu diferite profile. Astfel, SERAD Com SRL
realizează printre altele şi apărători de mal, iar INTERELECTRONIK SRL realizează
componente electronice.
O firmă industrială care s-a extins destul de mult în ultima vreme este
minilaminorul SC ARCA SA, produsele realizate aici fiind din ce în ce mai căutate.
Muncitorii care lucrează în cadrul acestor firme sunt în majoritate bărbaţi şi sunt
locuitori ai comunei Snagov.
Pe viitor se întrevede posibilitatea extinderii acestor firme şi înglobarea lor într-o
zonă industrială periferică a oraşului Bucureşti. Supravieţuirea acestor firme depinde şi
de existentă unor contracte avantajoase cu firme puternice din domeniul respectiv,
precum şi existenţa unei cereri mari de produse industriale pe piaţa românească şi nu
numai.

54
 5.4. Turismul

Activitatea economică a comunei Snagov este impulsionată de existenţa

resurselor turistice. Peisajul, respectiv ansamblul creat de întinse păduri, cum sunt
Snagov şi Vlăsia şi lacul Snagov, bioclimatul de câmpie moderat termic datorită
microclimatului de pădure, fondul cinegetic şi piscicol crează condiţiile optime pentru
desfăşurarea unei activităţi turistice recreative cerută mai ales de locuitorii marelui oraş
din apropiere. Aceasta nu este întotdeauna benefică mediului natural, dar este pentru
prosperitatea locuitorilor comunei.
De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna Snagov a fost declarată staţiune
climaterică, deci, oficial, aceasta reprezintă o zonă cu interes turistic deosebit.
Spaţiul verde, respectiv cel forestier, al cărui valoare este dublată de proximitatea
lacului Snagov, trebuie organizat funcţional sub toate aspectele numărul de potenţiali
solicitanţi, accesibilitatea respectiv drumurile modernizate şi starea acestora, drumurile
forestiere, dotările turistice hoteluri, vile, restaurante, terenuri sportive etc.
Lucrările de amenajare se execută permanent în funcţie de gradul de solicitare.
Amenajările pentru diversificarea peisajului constau în ameliorarea compoziţiei
arboretului alcătuit din esenţe de tei, carpen şi stejar. În această zonă tăierile copacilor
sunt interzise, dar se impun lucrările de curăţire şi de îngrijire a copacilor, precum şi
asigurarea unei vizibilităţi de minimum 100 m şi a vetrelor pentru foc. În aceste zone
forestiere nu se obţine o producţie de lemn, ce în mod normal ar fi de 300-400 m3
lemn/ha, la 100 de ani.
Pădurea Snagov se încadrează în categoria pădurilor parc, situată în zona
periurbană interioară a Bucureştilor de până la 35 km distanţă, cu drumuri de acces,
dotări edilitare pentru recreaţie şi odihnă pentru diferite perioade de timp, unităţi de
alimentaţie publică.
O noutate o constitue şi amenajările pentru practicarea sporturilor, mai ales pentru
călărie, cross, tir şi tenis. Pădurea Snagov este considerată ca fiind o pădure de agrement
excepţională din punct de vedere al accesibilităţii, al interesului turistic şi ştiinţific, al
distanţei faţă de Bucureşti şi Ploieşti, al stării drumurilor de acces, al peisajului natural în
care se află amenajările turistice.
Gradul de solicitare al numărului de potenţiali vizitatori este din ce în ce mai mare
pentru această zonă, deşi există mai multe zone forestiere cu potenţial recreativ
asemănător în chiar imediata apropiere a acesteia. Acest lucru se datorează şi unei
mentalităţi a populaţiei împământenită încă dinainte de anul 1989.
Prin acest fapt se exercită, de către locuitorii capitalei şi ai oraşului Ploieşti, o
presiune, asupra teritoriului, mai mare decât poate fi suportată.
Potenţialul ridicat recreativ şi turistic este dat de complexul mediului natural
alcătuit de pădurea Snagov şi ansamblul lacustru Snagov. Acest complex oferă condiţii
speciale recreative plimbări prin pădure, pe malul lacului, plimbări cu barca, pescuit,
practicarea sporturilor, toate în acelaşi cadru peisagistic deosebit.
Pădurea parc, respectiv zona de intereres turistic este alcătuită din zona de
recreere pasivă situată departe de căile de acces, deci de zgomot şi poluare. Aici,
densitatea turiştilor pe un hectar este mult mai mică. Această zonă este rezervată
plimbărilor în aer liber şi de aceea sunt necesare anumite amenajări cum ar fi bănci,
adăposturi pentru intemperii, poteci, panouri pentru orientare.

55
 Zona de recreere activă şi mixtă se află situată lângă drumurile de acces, în
anumite zone ale malului lacului şi ale marginii pădurii. Aici, presiunea umană poate fi
mai mare, de 20-50 turişti pe hectar, pe zi. Această zonă mai zgomotoasă este dotată cu
plaje, poieni pentru joacă şi sporturi de familie (volei, badmington). Dar aici sunt
amenajate şi terenuri speciale de sport de tenis, tir, cross, călărie şi baza sportivă veche,
unde se antrenează lotul oloimpic de cayac-canoe.
Tot aici se află spaţii de campare, două pensiuni turistice şi numeroase vile
turistice, hoteluri particulare Flamingo şi Holiday Magnum , complexul turistic
S.N.C.F.R., cu spaţii de cazare şi restaurant. Alte spaţii de cazare sunt încă în construcţie.
În total există 67 de unităţi de cazare, care oferă 534 de locuri de cazare, dintre care 58 în
hoteluri şi 458 în vile şi pensiuni.
Există şi un debarcader care în trecut deţinea ambarcaţiuni destinate curselor de
agrement şi care, în prezent sunt dezafectate. Tabăra de elevi se află de asemenea într-o
stare nefuncţională.
Alături de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul
exploatării turistice există şi o serie de obiective turistice antropice cu valoare istorică,
arhitecturală şi culturală. Snagovul împleteşte în mod armonios amintirea trecutului cu
prezentul şi adăposteşte monumente istorice şi de artă de mare valoare. Printre acestea
Palatul Snagov şi Mănăstirea Vlad Ţepeş sunt cele mai interesante din punct de vedere
arhitectural, dar şi istoric. Muzeul, bibliotecile şi Casa de Cultură reprezintă obiective
turistice interesante. De asemenea, bisericile din Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov sunt
cunoscute ca adevărate opere de artă şi lăcaşe de cult ce atrag numeroşi credincioşi.
Mănastirea Snagov aşezată chiar pe o insulă a lacului Snagov este atestată din
anul 1408 şi este refăcută între anii 1517 şi 1521. Acesta este un important centru de
cultură, aici funcţionând tipografia înfiinţată de domnitorul Constantin Brâncoveanu,
administrată de cărturarul Antim Ivireanul. Această mănăstire, precum şi cele din
apropiere sunt vizitate anual de 300-400000 de turişti români şi străini.
Există obiective turistice în afara teritoriului administrativ al comunei Snagov, dar
care fac parte din circuitele turistice ale zonei Snagov.
Astfel, în sud-estul comunei se află Mănăstirea Căldăruşani, atestată documentar
între anii 1638 şi 1639, care adăposteşte colecţii de artă medievală şi picturi din perioada
de tinereţe ale lui Nicolae Grigorescu şi Schitul Balamuci, pe malul lacului Căldăruşani,
precum şi Mănăstirea din pădurea Grădiştea, în comuna Moara Vlăsiei.
Tot în această zonă se mai află şi lacurile de acumulare Dridu şi Căldăruşani şi
lacurile Balta Neagră, Moara Vlăsiei , Ţigăneşti şi Bălteni şi pădurile de agrement Gruiu,
Căldăruşani, Balta Neagră şi Vlăsia.
În sudul comunei, în comuna Mogoşoaia, se află Palatul Mogoşoaia, în stil
Brâncovenesc, atestată în anul 1702, iar biserică în 1688. Palatul Ştirbei Vodă şi parcul
ce-l înconjoară, în Buftea datează din secolul al XIX-lea.
În comuna Baloteşti se află Comlexul Sanatorial Baloteşti pentru odihnă şi
tratament.
În nord-vestul comunei, în Ciolpani, se află Mănăstirea Ciolpani şi pădurea de
agrement Ciolpani, iar în Scroviştea, Palatul Scroviştea. Popasul turistic Sineşti este, şi
acesta, un loc agreat de turişti.
Armonizarea perfectă dintre peisajul natural şi amenajările turistice existente fac
din comuna Snagov un loc ideal pentru petrecerea vacanţelor, precum şi a sfârşiturilor de

56
săptămână. De asemenea, se preconizează că, în viitorul apropiat, o mare pondere din
venitul total al comunei va fi asigurat de activităţile turistice.

5.5. Transporturile

Transporturile în această zonă sunt numeroase şi asigură accesul către zonele cele
mai populate dar nu numai .
Astfel satul Tâncăbeşti este traversat de la nord la sud de drumul naţional DN1,
acoperit cu asfalt, într-o stare destul de bună, cu o lăţime a carosabilului de 16 m şi o
lăţime totală de 18 m . Distanţa dintre Bucureşti şi Tâncăbeşti, pe acest drum este de 30
km. Pe suprafaţa comunei acest drum măsoară aproximativ 5 km şi este intersectat
aproape perpendicular de drumul judeţean 101B , care străbate comuna de vest la est şi
trece prin centrul Tâncăbeştilor. Acesta este acoperit tot de asfalt şi are o lăţime a
carosabilului de 7 m şi o lăţime totală de 9 m. acest drum trece prin toate cele cinci sate,
fiind paralel cu malul lacului. Astfel, satele sunt specifice zonei de câmpie, de tip linear,
sate drum , de-a lungul unei văi şi al unui drum.
Alte drumuri asfaltate, ce asigură lagătura cu zonele forestiere şi acvatice de
recreere, se află în nordul, sudul şi sud-estul comunei. Aceste drumuri asgură accesul şi
spre comunele învecinate: Gruiu, Moara Vlăsiei, Baloteşti, Periş şi Ciolpani. Există şi
drumuri acoperite cu pietriş, cu o lăţime a carosabilului de 4 m, ce fac legătura cu
celelalte păduri, drumuri forestiere Vlădiceasca, Vlăsia, Bărboşi. În interiorul pădurilor
şi a suprafeţelor agricole se află poteci, drumuri nemodernizate, ce asigură accesul
pietonal către diferite obiective de interes local, turistice sau economice. Accesul public
spre această comună este asigurat de mijloacele de transport în comun R.A.T.B., ce au
câte două staţii de oprire în fiecare sat pe ruta autobuzului 400 şi de cele speciale ale
autogării Filaret din Bucureşti. Totuşi, datorită aşezării lineare a satelor, distanţa dintre
acestea este destul de mare.
Căile ferate asigură legătura între Bucureşti şi Snagov, prin trenurile personale pe
ruta gara Bucureşti Nord halta Snagov Sat , halta Snagov Plaje. Această legură este
posibilă, în prezent, numai în sezonul de vară, turistic, respectiv între lunile iunie şi
septembrie. În afara acestei perioade nu există flux turistic şi datorită creşterii ratei
şomajului nu mai există nici navetişti, decât foarte puţini, ce utilizează automobilele
personale.
De asemenea, există şi alte tipuri de transport, şi anume cel fluviatil de agrement.
Există un debarcader pe malul lacului Snagov, la Pacea, care, în trecut deţinea
ambarcaţiuni destinate plimbărilor pe lac, dar care, în prezent sunt dezafectate.
Întreprinzători particulari pot oferi turiştilor astfel de plimbări cu barca sau chiar yahturi.
Aşezările şi transporturile reprezintă un factor determinant în evoluţia unei
societăţi, reflectând, în acelaşi timp gradul de dezvoltare şi personalitatea societăţii
respective.

57
 6. INTRODUCERE ÎN CADASTRUL FORESTIER

Cadastrul forestier este un subsistem al cadastrului general, de evidenţă şi

inventariere sistematică a bunurilor imobile din fondul forestier national, sub aspect
tehnic şi economic, cu respectarea normelor tehnice elaborate de Oficiul Naţional de
Cadastru, Geodezie şi Cartografie şi a datelor de bază din cadastrul general, privind
suprafaţa, categoria de folosinţă şi proprietarul.
Componenta tehnică constă în determinarea poziţiei, configuraţiei şi mărimii
suprafeţelor terenurilor pe destinaţii, categorii de folosinţă şi pe proprietari, precum şi
parametrii construcţiilor, numai pe bază de măsurători.
Componenta economică constă în determinarea valorii economice a bunurilor
imobile, pe baza realizării componentei tehnice, respectiv stabilirea destinaţiei,
categoriilor de folosinţă a parcelelor şi a altor elemente.
Componenta juridică constă în identificarea proprietarului pe baza actului de
proprietate şi prin publicitatea imobiliară.
În cadrul lucrărilor de introducere a cadastrului forestier sunt executate lucrări
geodezice, topografice, fotogrammetrice de teledetecţie, cartografice şi altele, de către
persoane fizice şi juridice autorizate de Oficiul Naţional de Cadastru, Geodezie şi
Cartografie, pe baza articolului 4 din Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare nr.
7/1996 . Această lege desemnează ca organizatori ai cadastrului fondului forestier,
Ministerul Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului şi Regia Naţională a Pădurilor.
Alături de această lege, cadastrul fondului forestier mai este reglementat de Legea
nr. 18/1991 a fondului funciar , de Legea nr. 26/1996 Codul silvic , de Hotărârea
Guvernului nr. 1038/1996 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Naţional de
Cadastru, Geodezie şi Cartografie , de Norme tehnice pentru introducerea cadastrului
general , de Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra
terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului
funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 169/1997 şi de Hotărârea Guvernului nr.
180/2000 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind procedura de
constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate
privată asupra terenurilor şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi
punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 .
Astfel, conform Legii nr 26/1996, pădurile, terenurile destinate împăduririi, cele
care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, iazurile, albiile
pâraielor, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice constituie,
indiferent de natura dreptului de proprietate, fondul forestier naţional. Acesta este, după
caz, proprietate publică sau privată şi constituie bun de interes naţional. Pădurile sunt
terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă mai mare de 0,25 ha, cuprinse în
fondul forestier naţional. Există, însă, şi alte terenuri cuprinse în fondul forestier naţional,
cum ar fi terenurile în curs de regenerare, terenurile degradate şi poienile stabilite prin
amenajamentele silvice să fie împădurite, pepinierele, solariile, plantajele, culturile de
răchită şi cele cu arbuşti ornamentali şi fructiferi, terenurile destinate asigurării hranei
vânatului şi animalelor din dotarea unităţilor silvice, terenurile date în folosinţă temporară

58
personalului silvic şi terenurile ocupate de construcţii, drumuri şi căi ferate forestiere,
fazanerii, păstrăvării, crescătorii de animale, dotări tehnice specifice sectorului forestier.
Titlul de proprietate a statului asupra terenurilor din fondul forestier are ca bază
amenajamentul silvic.
Parcela este acea porţiune de teren componentă a unui bun imobil situat într-un
teritoriu administrativ, având o singură categorie de folosinţă şi aparţinând unui singur
proprietar sau mai multor în indiviziune. Aceasta poate avea sau nu construcţii pe
suprafaţa ei şi poate cuprinde mai multe parcele sau subparcele amenajistice. Parcela
cadastrală din care face parte o unitate amenajistică va fi menţionată la descrierea unităţii
amenajistice respective. Corespondenţa dintre parcela cadastrală şi structurile cadastrale
forestiere, pentru pădurile proprietate de stat, cum este şi pădurea Snagov din comuna
Snagov, va fi ţinută la zi în Registrul cadastral forestier al parcelelor (şi în bazele de date
computerizate ale cadastrului forestier) care se păstrează de către Inspectoratele Silvice
Teritoriale şi de către Direcţiile silvice. Aceste date se centralizează de către serviciul
abilitat din cadrul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului. Aceste date se
pun la dispoziţia organelor răspunzătoare de evidenţa cadastrului general şi publicitate
imobiliară ONCGC, OJCGC Şi judecătorii.
Parcela amenajistică este o diviziune cu caracter permanent a fondului forestier
care serveşte ca unitate de organizare teritorială a acestuia, bine delimitată prin forme de
relief ale terenului (văi, culmi) sau prin linii artificiale cu caracter permanent (drumuri,
căi ferate, linii deschise). Aceasta poate fi sau nu divizată în subparcele. Subparcela
amenajistică, omogenă din punct de vedere staţional, biometric, funcţional şi al folosinţei
şi care reclamă aceleaşi măsuri de gospodărire silvică pe întreaga ei suprafaţă.
Subdiviziunile fiscale ale parcelei sunt porţiuni cu aceeaşi clasificare calitativă.
Clasificarea calitativă este necesară pentru furnizarea către organele Ministerului
Finanţelor a evidenţelor necesare impunerii contribuabililor. În cadastrul forestier
subdiviziunile fiscale ale parcelei, pentru terenurile cu folosinţa pădure, sunt unităţile
amenajistice.
Amenajamentul silvic furnizează majoritatea informaţiilor privind fondul forestier
naţional. Completarea informaţiilor necesare cadastrului forestier se realizează prin
următoarele operaţiuni: delimitarea cadastrală a fondului forestier, delimitarea unităţilor
teritoriale şi a proprietăţilor din cadrul fondului forestier, identificarea şi delimitarea
parcelelor cadastrale.
Baza cartografică este reprezentată de planurile topografice la scara 1 : 5000
(sistem de proiecţie Stereografic 1970 şi sistem de cote cu plan de referinţă Marea
Neagră). Acolo unde nu există bază cartografică 1 : 5000 se vor folosi planuri topografice
1 : 10000 urmând ca, în mod obligatoriu, la următoarea reamenajare să se treacă la
utilizarea planurilor topografice la scara 1 : 5000.
Pentru introducerea cadastrului forestier în comuna Snagov se va utiliza planul
topografic, la scara 1 : 5000, L-35-113-C-d-1-III. Pe planurile topografice sunt transpuse
limitele amenajistice: limite de ocol silvic (O.S.), de unitate de producţie (U.P.), de
parcele şi subparcele, precum şi alte elemente necesare amenajamentului silvic şi limitele
cadastrului general.
Cadastrul forestier se va actualiza odată cu lucrările de amenajare sau atunci când
este solicitat acest lucru în mod special în caz de litigii, reconstituirea dreptului de
proprietate etc.

59
 Delimitarea cadastrală se efectuează după limitele corespunzătoare cadastrului
general şi cele specifice cadastrului forestier. Astfel, există delimitări între cadastrul
forestier şi alte cadastre de specialitate şi delimitări în cadrul fondului forestier (limite
între unităţile administrativ teritoriale şi limita de proprietate). Aceste limte se trasează de
comisii autorizate, conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general ,
Legii pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor
forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 , republicată,
a Legii nr. 169/1997 şi a Hotărârii Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi
completarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea
comisiilor pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor şi modului
de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor ,
aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 . Limitele specifice cadastrului forestier
sunt trasate în cadrul lucrărilor de amenajare a pădurilor şi sunt reprezentate de limita de
parcelă şi limita de subparcelă.
În cazul în care planurile cadastrale vor fi transpuse sau lucrate direct în formă
digitală se vor respecta prevederile Normelor tehnice de realizare a bazelor de date GIS
în silvicultură . De asemenea, sistemele în care se vor realiza bazele de date GIS vor fi
toatal compatibile cu cele ale cadastrului general şi vor fi obligatoriu sisteme GIS
dedicate şi în nici un caz sisteme care le emulează, cum sunt sistemele pentru proiectare
asistată (CAD). Lucrările geodezice, cartografice, topografice şi fotogrammetrice vor fi,
de asemenea, executate conform normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general
şi a altor reglementări sau norme elaborate de O.N.C.G.C.
Delimitarea cadastrală a fondului forestier se organizează ca lucrare de bază
prin care se identifică, se măsoară la teren, se materializează şi se oficializează limitele
dintre fondul forestier şi suprafeţele vecine, aparţinând altor cadastre de specialitate.
Identificarea terenurilor care constituie fondul forestier naţional se face pe baza
amenajamentelor silvice existente la data adoptării Codului silvic (Legea nr. 26/1996).
Limita fondului forestier naţional este cea figurată pe planurile topografice de bază la
scara 1 : 5000 sau 1 : 10000 şi va fi materializată în teren iar coordonatele vor fi
determinate conform metodologiei O.N.C.G.C.
Delimitarea va fi realizată în mai multe etape:
1. Se convoacă o comisie pentru stabilirea limitelor fondului forestier. Aceasta va fi
alcătuită din delegatul Inspectoratului Silvic Teritorial, care şi convoacă comisia şi
este preşedintele acesteia, delegatul Direcţiei Silvice de care aparţine zona respectivă,
şeful ocolului silvic, primarul şi secretarul primăriei teritoriului administrativ prin
care trece limita fondului forestier, delegatul Oficiului Judeţean de Cadastru,
Geodezie şi Cartografie, proprietarii suprafeţelor de teren proprietate privată
învecinate cu limita fondului forestier, reprezentanţii instituţiilor de stat ale căror
terenuri au limită comună cu fondul forestier, reprezentantul Direcţiei generale de
urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul în care fondul forestier se delimitează de
teritoriu intravilan şi reprezentantul autorizat al executantului lucrării de cadastru.
Această comisie necesită aprobarea Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei
Mediului şi a Prefectului. Delegatul O.J.C.G.C. şi şeful ocolului silvic pun la
dispoziţia comisiei documentele existente referitoare la ultima delimitare cadastrală
pentru stabilirea prealabilă a concordanţei între documente şi situaţia reală din teren.

60
2. Se parcurge traseul şi se pichetează locurile unde se vor instala borne. În situaţia în
care apar neînţelegeri privind traseul limitei fondului forestier între membrii comisiei,
pe schema de delimitare se vor prezenta ambele variante, suprafaţa de litigiu se va
stabili pe baza documentelor de proprietate legale, iar în procesul verbal de delimitare
se vor menţiona argumentele părţilor în litigiu şi se vor anexa copii după documentele
prezentate. De asemenea, punctele de hotar se marchează în ambele variante,
provizoriu, cu stâlpi de lemn (L=100cm, Φ=10cm), vopsiţi în alb şi numerotaţi.
Numerele se vor trece în procesul verbal, împreună cu descrierea amplasamentului şi
cu menţionarea cărei părţi în litigiu aparţine varianta respectivă de trasare a hotarului.
După soluţionarea litigiului, limita se reface şi se materializează definitiv.
3. Se instalează bornele. Punctele de hotar vor fi amplasate obligatoriu la frângerile
traseului, la intersecţia cu alte limite cadastrale şi acolo unde asigură vizibilitate între
punctele de hotar atunci când traseul este în linie dreaptă. Fiecare punct de hotar va
primi un cod SIRUES/NR, unde SIRUES este codul teritoriului administrativ pe care
este amplasat punctul de hotar, iar NR este un număr care începe cu 1 pentru fiecare
teritoriu administrativ şi nu se repetă în cadrul aceluiaşi teritoriu administrativ.
Materializarea limitei fondului forestier se va efectua prin bornare cu borne tipizate,
din lemn, aşezate în punctele de hotar stabilite de comisia de delimitare şi înconjurate
cu movile de pământ sau piatră întărite cu împletituri de răchită sau plasă de sârmă.
Pe bornă este înscris numărul punctului de hotar. În cazul în care punctul de hotar se
află situat în locuri improprii bornării (mlaştini, ape, cariere) sau supuse degradării,
borna se va amplasa în apropierea punctului respectiv, ca bornă martor, având scrise
orientarea şi distanţa până la punctul de hotar, precum şi numărul punctului de hotar.
Materializarea punctelor de hotar prin borne se efectuează de către executantul
lucrării de cadastru. Pentru a se putea reconstitui punctele de hotar, în cazul dispariţiei
bornelor sau a schimbării abuzive a amplasamentului, sub acestea se vor îngropa
materiale nedegradabile, cum ar fi cărbune, cioburi, fragmente de ţiglă sau cărămidă.
Materialele folosite vor fi specificate în procesul verbal de delimitare. Limita fondului
forestier se poate materializa şi prin şanţuri cu lăţimea de 100cm şi adâncimea de
50cm, acolo unde este posibil zone de câmpie şi deal. Pământul rezultat în urma
săpării şanţului va forma un val spre interiorul fondului forestier. De asemenea, şanţul
va fi în interiorul fondului forestier.
4. Se execută operaţiunile necesare pentru determinarea coordonatelor punctelor de
hotar. Dacă linia de hotar este şi linie de frontieră a ţării, coordonatele punctelor de
hotar se preiau, în mod obligatoriu, de la Institutul de Geodezie, Fotogrammetrie,
Cartografie şi Cadastru. Coordonatele punctelor de hotar se vor determina cu precizia
prevăzută de Normele tehnice pentru introducerea cadastrului general , respectiv
ą10cm în intravilan, iar în extravilan ą20cm în zone de şes, ą30 cm în zone colinare şi
ą50cm în zone de munte. Coordonatele determinate vor fi furnizate O.N.C.G.C. sub
formă de liste pe hârtie şi pe suport compatibil cu computerul (magnetic sau optic) în
format ASCII.
5. Se execută planurile cadastrale şi hărţile. Planul topografic amenajistic constituie
baza cartografică a cadastrului forestier. Semnele convenţionale pentru reprezentarea
cartografică a limitelor cadastrale vor fi stabilite ulterior.
6. Se întocmesc actele de confirmare a limitelor cu acordul membrilor comisiei.

61
7. Se întocmeşte dosarul pentru delimitarea limitelor fondului forestier şi marcare
cadastrală a acestora. Acest dosar conţine următoarele documente: schiţa generală a
hotarului fondului forestier, schiţele segmentelor de limită a fondului forestier
cuprinse între două puncte de trei sau mai multe hotare cu acordul şi semnăturile
membrilor comisiei de delimitare, schiţele de reperaj ale tuturor punctelor
materializate, descrierile topografice ale tuturor punctelor materializate şi inventarul
coordonatelor pentru toate punctele de hotar, inventarul de coordonate pe suport
compatibil cu tehnica de calcul automat. Dacă măsurătorile se execută cu tehnică
topo-geodezică clasică (alta decât mijloacele GPS), se vor anexe dosarului de
delimitare cadastrală şi schiţa măsurătorilor efectuate schiţa vizelor, fişiere ASCII,
pe suport compatibil cu tehnica de calcul automat cu datele rezultate din măsurătorile
de teren denumirea, numărul punctului de staţie, numerele punctelor vizate, direcţii
măsurate, distanţe măsurate şi procesul verbal de delimitare cu descrierea
tronsoanelor de hotar corespunzătoare fiecărui teritoriu vecin, cu acordul şi
semnăturile membrilor comisiei de delimitare. Fiecare membru al comisiei va deţine
o copie a acestui proces verbal.
Delimitarea suprafeţelor în cadrul fondului forestier
Delimitarea cadastrală a teritoriilor administrative face obiectul lucrărilor de
cadastru general şi se realizează de către organele abilitate (OJCGC) ale ONCGC
conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului general . Coordonatele
segmentelor acestor limite care trec prin fondul forestier vor fi reprezentate pe planurile
topografice amenajistice. Bornele amplasate pentru delimitarea teritoriilor administrative
în cadrul fondului forestier naţional vor fi evidenţiate prin marcarea arborilor celor mai
apropiaţi cu vopsea galbenă (benzi de 10 cm la înălţimea de 150 cm de la sol. Pe banda
galbenă va fi trasată cu vopsea roşie o săgeată care să indice poziţia bornei şi va fi
înscrisă distanţa în metri până la aceasta. Marcajul va fi amplasat astfel încât să asigure
vizibilitatea din toate direcţiile.
Delimitarea cadastrală între proprietăţi se efectuează cu ocazia punerii în posesie
a proprietarilor în condiţiile prevăzute de actele normative: Legea pentru reconstituirea
dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi a celor forestiere, solicitate potrivit
prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, şi a Legii nr. 169/1997, nr.
1/2000 , Hotărârea Guvernului nr. 180/2000 pentru modificarea şi completarea
Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor
pentru stabilirea dreptului la proprietate privată asupra terenurilor şi modului de atribuire
a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 131/1991 . Coordonatele limitelor de proprietate se vor solicita
de la OJCGC şi vor fi utilizate pentru transpunerea pe planurile topografice amenajistice
a acestor limite. De asemenea vor fi solicitate numerele cadastrale ale proprităţilor şi
proprietarii. Semnele de hotar se întreţin în stare bună de către ocolul silvic, chiar dacă
teritoriul vecin este proprietate particulară. În cazul în care semnele de hotar se află între
proprietăţi particulare această sarcină revine proprietarilor respectivi .
Numerotarea cadastrală forestieră. Pentru parcela cadastrală forestieră se
utilizează sistemul de numerotare al cadastrului general. Parcela, ca unitate cadastrală de
bază, se individualizează prin numărul cadastral, care asigură legătura dintre planul
cadastral, registrele cadastrale şi înregistrările din cartea funciară. Numărul cadastral al
parcelei este unul dintre identificatorii de legătură logică între baza de date grafice şi baza

62
de date alfanumerice în sistemul informatic al cadastrului. Numerotarea cadastrală într-un
teritoriu administrativ se face conform Normelor tehnice pentru introducerea cadastrului
general . Dacă la încheierea numerotării se constată omiterea unor parcele, acestea vor
primi numere în continuarea numerotării în teritoriul administrativ respectiv. Dacă un bun
imobil (parcelă, părţi dintr-o parcelă sau o construcţie) îşi schimbă proprietarul , fiecare
parte din aceasta va fi numerotată cu un număr cadastral nou, în continuarea ultimului
număr atribuit la ultima numerotare cadastrală. Un număr cadastral vechi nu se va atribui
altei parcele ci va rămâne înregistrat în baza de date a cadastrului, la istoricul parcelei
respective. Numerele cadastrale din vechile cărţi funciare vor fi înregistrate, în baza de
date, la istoricul parcelei.
Codul de identificare al unei parcele, la căutarea în baza de date a cadastrului
general şi a celui forestier este compus din codul SIRUTA, cod extravilan/intravilan,
număr cadastral al parcelei/corpului de proprietate.
Parcela cadastrală cu folosinţa pădure este compusă din parcele şi subparcele
amenajistice cărora li se atribuie identificatori conform Normelor tehnice pentru
amenajarea pădurilor . Fiecărei unităţi amenajistice i se va atribui un cod forestier
naţional CFN care va fi unic pe ţară. Codul forestier naţional va fi poziţional, numeric
şi se va forma din următoarele coduri, în această ordine:
• Codul direcţiei silvice 2 poziţii
• Codul O.S. (ocol silvic) 2 poziţii
• Codul U.P. (unitate de producţie) 2 poziţii. Cifra romană va înlocuită cu
cifra arabă corespunzătoare.
• Codul parcelei 3 poziţii
• Codul subparcelei 2 poziţii. Litera va fi înlocuită cu cifra arabă
corespunzătoare.
În cazul schimbărilor administrative, codul se va schimba, dar codul vechi se va
păstra în baza de date a istoricului u.a.-ului.
Parcelele amenajistice vor avea codul forestier naţional format din primele 9 cifre.
Dacă U.A.- ul va fi format de o parcelă amenajistică (nesubdivizată în subparcele) atunci
codul parcelei va fi 0.
Planul cadastral forestier este planul topografic amenajistic pe care este
reprezentată şi limitele cadastrului general.
Dacă există un plan de amenajare digital, realizat în sistem GIS, limitele
cadastrale corespunzătoare cadastrului general vor constitui strat separat de tip poligon.
Aceste poligoane vor corespunde parcelelor, iar limitele vor fi copiate din stratele
existente, în cazul coincidenţei lor, şi se vor adăuga limitele care nu existau la data
realizării planului amenajistic digital. În baza de date digitală vor fi introduse codurile
parcelelor cadastrale ca atribut de bază, apoi proprietarii, categoria de folosinţă şi
teritoriul administrativ din care fac parte. Planul cadastral forestier este la scara 1 : 5000.
Se pot folosi şi planuri la scara 1 : 10000, dar va trebui să se treacă la utilizarea planurilor
amenajistice la scara 1 : 5000 (fig. 49 – Pădurea Snagov – Plan cadastral).
Datele cadastrale forestiere se ţin în registre speciale şi fac legătura cu parcela
cadastrală prin intermediul codului cadastral. Realizarea bazelor de date cadastrale
computerizate se poate face cu sisteme RDBMS (sisteme de gestionare a bazelor de date
relaţionare) care pot genera baze de date direct conectabile (sau importabile) în sistemul

63
GIS. În cazul existenţei planului cadastral forestier digital, aceste date vor fi conţinute în
tabelul de atribute al stratului cadastral (tema cadastrală).
Datele cadastrale conţin în mod obligatoriu elementele de cadastru general,
respectiv suprafaţa parcelei, proprietarul şi categoria de folosinţă şi elementele de
cadastru forestier.
Elementele referitoare la terenurile acoperite de pădure sunt suprafaţa, compoziţia
arboretelor pe specii, productivitatea arboretelor, bonitarea staţiunii, categoria funcţională
şi accesibilitatea faţă de căile de transport.
În comuna Snagov suprafaţa forestieră introdusă în cadastrul forestier măsoară
4166 ha.
Condiţiile bio-pedo-climatice au fost deosebit de propice dezvoltării vegetaţiei
forestiere. Mai mult, accesul la o pânză freatică apropiată de nivelul terenului şi la o
luncă largă, pădurea a putut evolua la suprafaţa imensă ocupată între Carpaţi şi Balcani.
Deşi zona a fost defrişată aproape în totalitate, aici încă se mai întind păduri mari,
în care predomină stejarul, resturi ale vestiţilor Codrii ai Vlăsiei.
Fenomenul de defrişare a cunoscut o amploare deosebită mai ales în primele şase
decenii ale secolului al XIX-lea, când arăturile s-au extins mereu în detrimentul pădurii
compacte. Astăzi au rămas doar pâlcuri izolate. Acest lucru se poate observa şi din hărţile
vechi dinainte de această perioadă şi după această perioadă: harta austriacă din 1790, cea
rusească din 1830-1831 şi cea austriacă din 1857. Despădurirea zonei stejarului din zona
comunei de astăzi a Snagovului au dus la prefaceri ale peisajului mai mari decât în toate
perioadele anterioare.
Teritoriul comunei Snagov se află în cadrul subzonei pădurii de stejari
submezofili-termofili din Câmpia Vlăsiei, respectiv din Câmpia Snagovului. Elementele
vegetaţiei spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi
se află pe solurile brun-roşcate, caracteristice, de fapt, subzonei cerului şi gârniţei.
Vegetaţia naturală forestieră este reprezentată, în general, de pâlcuri de păduri de
gârniţă (Quercus rainetto) şi de cer (Quercus cerris), stejar (Quercus robur), ulm (Ulmus
carpinifolia), carpen (Carpinus betulus), arţar tătăresc (Acer tataricum), salcâm (Robinia
pseudacacia), tei. Subarboretul este format din corn (Cornus mas), porumbar (Prunus
spinosa), lemn câinesc (Lygustrum arvense), păducel (Crataegus monogyna), măceş
(Rosa canina).
Pădurea Snagov conţine esenţe de carpen şi ulm în N, cu înălţimi de 5 metri şi
diametre între 0,10 şi 0,20 metri, foarte deşi, la distanţe de 1-2 metri. Sunt şi pâlcuri de
carpen mai rari. Spre E-NE, carpenul atinge şi înălţimi de 8 şi 10 metri, iar spre V,
înălţimi de 20 metri şi diametre de aproximativ 0,25 metri. Distanţa medie între copaci
este de 8 metri. Stejarul se găseşte în partea de S a pădurii şi măsoară înălţimi de 30 metri
şi diametre de 0,45-0,55 metri. Distanţa între copaci atinge 6 metri. În limita de S-E a
pădurii se găsesc specii de tei cu înălţimi de 30 metri, diametre de 0,45 metri şi distanţele
dintre tei sunt de aproximativ 6 metri. Există zone în cadrul pădurii cu vegetaţie ierboasă
şi higrofilă muşchi şi stuf. Spre S-E se află Valea Coşarnei, iar spre S-V Lacu Ursului.
Aici altitudinea scade la 90 metri. Altitudinea maximă este de 100,5 metri şi cea medie
oscilează între 95 şi 97 metri. Aici se află baza sportivă, camping, ştrand, tabăra de copii,
Parcu Snagov şi Hanu Vlăsiei.
Producţia de lemn a acestor asociaţii forestiere este destul de scăzută, aproximativ
300 - 400 m3/ha, la 100 de ani.

64
 În prezent aceste păduri se află în proprietatea şî administrarea Regiei Autonome
a Pădurilor şi Apelor din Romănia. Până acum nu există proprietari particulari, persoane
fizice sau juridice, astfel întreaga suprafaţă forestieră de pe cuprinsul comunei Snagov
aparţine Statului Român. În prezent, defrişarea în orice scopuri este ilegală, efectuându-se
doar curăţirea pădurilor de esenţele uscate.
Tabelul nr. 11
Coordonatele punctelor caracteristice ale parcelelor
Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)
X Y
589650 359420
PD 38 590092 359425 210615
590075 358930
589640 358955
590092 359425
PD 54 590522 359430 77610
590517 359240
590085 359255
590522 359430
PD 57 590950 359435 86220
590940 359220
590517 359240
590085 359255
590517 359240
PD 52 590505 358940 139302,5
590460 358940
590460 358915
590075 358930
590517 359240
PD 59 590940 359220 78155
590935 359900
590510 358915

Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)

X Y
590075 358930
590935 358900
PD 48 590930 358577 266625
590160 358605
590150 358745
590065 358740
590060 358605
PD 45 590930 358577 277410

65
 590920 358255
590050 358290
590050 358290
PD 42 590920 358255 279815
590915 357920
590037 357950
589610 357960
PD 87 590915 357920 254725
590905 357740
589600 357750
589640 358955
PD 41 590075 358930 426207,5
590037 357950
589610 357960
590915 357920
PD 88 591607 357895 104757,5
591610 357775
590905 357740
590920 358255
PD 67 591360 358240 145875
591345 357905
590915 357920
590930 358577
PD 65 591375 358560 142242,5
591360 358240
590920 358255
590935 358900
PD 62 591380 358885 142365
591370 358565
590930 358577

Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)

X Y
590945 358990
PD 28 591110 359135 97950
591395 359150
591380 358885
590935 358900
590950 359435
591585 359445
591585 359365
591525 359365
PD 23 591525 359295 195967,5
591585 359295

66
 591586 359160
591110 359135
590945 358990
591395 359150
PD 27 591586 359160 55412,5
591592 358875
591380 358885
591380 358885
PD 77 591592 358875 69180
591590 358555
591370 358565
591375 358560
591590 358555
PD 79 591600 358270 68487,5
591470 358270
591470 358240
591360 358240
591360 358240
591470 358240
PD 82 591470 358190 79422,5
591605 358190
591607 357895
591345 357905
590065 358740
A 47 590150 358745 12725
590160 358605
590060 358605

Nr. parcelei Coordonatele pc. Suprafaţa parcelei (m2)

X Y
591470 358270
A 80 591600 358270 10600
591605 359190
591470 358190
590460 358940
Cc 50 590505 358940 1187,5
590510 358915
590460 358915
591585 359365
Cc 24 591525 359365 4200
591585 359295
591525 359295
589650 359420
TOTAL 591585 359445 3293762

67
 591610 357775
589600 357750

Elementele referitoare la terenurile care servesc nevoilor de cultură (pepiniere,

plantaje, colecţii dendrologice) sunt reprezentate de suprafaţa acestora, speciile utilizate,
bonitarea staţiunii şi accesibilitatea faţă de căile de transport.
Datele despre terenurile care servesc nevoilor de productivitate silvică sunt
suprafaţa, specii utilizate, bonitarea staţiunii, accesibilitatea pentru arbuşti fructiferi,
suprafaţa, speciile cultivate pentru vânat, bonitarea staţiunii pentru terenurile pentru hrana
vânatului, suprafaţa luciului de apă pentru ape stătătoare, suprafaţa luciului de apă,
suprafaţa construcţiilor şi producţia păstrăvăriei pentru păstrăvării, suprafaţa cu voliere, a
construcţiilor, producţia pentru fazanerii, suprafaţa construcţiilor, producţia de blănuri
pentru crescătoriile de animale cu blană fină, suprafaţa totală şi cea a construcţiilor şi
producţia de fructe de pădure pentru centrele de fructe de pădure, suprafaţa totală şi cea a
construcţiilor şi producţia de ciuperci pentru ciupercării, suprafaţa şi producţia de miere
pentru secţii şi puncte apicole.
Datele despre terenurile care servesc nevoilor de administraţie forestieră se referă
la suprafaţa totală şi cea a construcţiilor, felul fundaţiei, al pereţilor, acoperişul şi
numerele de camere pentru construcţii şi curţi, lungimea, lăţimea, suprafaţa şi valoarea de
inventar pentru căile ferate forestiere, lungimea, lăţimea, suprafaţa şi felul suprastructurii
pentru drumurile forestiere, lungimea, lăţimea şi suprafaţa pentru liniile de pază contra
incendiilor şi pentru depozitele forestiere, lungimea, lăţimea şi felul digului sau al
canalului pentru diguri şi canale.
Datele referitoare la terenurile afectate împăduririi constau în suprafaţă, bonitarea
staţiunii, categoria funcţională şi accesibilitatea.
Datele despre terenurile neproductive se referă la suprafaţa stâncăriilor,
abrupturilor, bolovănişurilor, pietrişurilor, nisipurilor, râpelor, ravenelor şi a săturilor cu
crustă.
Datele despre terenurile scoase temporar din fondul forestier şi nereprimite se
referă la suprafaţa, bonitarea staţiunii, categoria funcţională şi accesibilitate.
Datele cadastrale forestiere se extrag din amenajamentul silvic şi/sau se culeg la
teren atunci când este necesar. Datele privind proprietatea se înscriu pe baza titlurilor de
proprietate.
Evidenţa mişcărilor imobilelor ce fac obiectul cadastrului forestier va fi ţinută
conform Legii nr. 26/1996 Codul silvic şi a Ordinului Ministerului 398 din 10
noiembrie 1998 .

7. ELEMENTE GENERALE DE CARTOGRAFIE

68
 7.1 Necesitatea utilizării diferitelor produse grafice şi cartografice
Produsele cartografice rezultă în urma tuturor operaţiunilor ştiinţifice şi tehnice,
care constau în observaţii directe sau consultarea unei documentaţii. Cartografia a devenit
o ştiinţă separată de Geografie, alcătuită din ramuri cum ar fi Cartografia matematică,
Întocmirea hărţilor, Cartoreproducerea, Cartometria şi Cartologia. Aceste ramuri studiază
procedeele de reprezentare a suprafeţei terestre cu ajutorul formulelor matematice,
metodele de realizare a originalului, de editare şi multiplicare,instrumentele şi
măsurătorile ce se pot efectua pe hărţi şi planuri şi istoricul acestei discipline.
În timp, s-au individualizat cartografia topografică sau generală şi cea tematică
sau specială, din care fac parte cartografia fizico-geografică, geologică şi economico-
geografică. Acestea se împart la rândul lor în mai multe ramuri. Astfel, hărţile speciale
social-economice cuprind hărţi ale populaţiei, hărţi economice - ale repartiţiei industriei,
ale modului de utilizare al terenurilor, ale repartiţiei resurselor, hărţi de sistematizare,
hărţi politico-administrative etc.
Produsele cartografice sunt indispensabile în studiul geografic, fizic sau
economic, deoarece oferă o cantitate mult mai mare de informaţii, într-un mod mult mai
explicit. Prin interpretarea hărţilor se înţelege identificarea semnelor convenţionale şi
determinarea relaţiilor dintre elementele de pe teren reprezentate aici. Interpretarea
hărţilor presupune analiza datelor generale despre hartă, cum ar fi titlul, teritoriul
reprezentat, scara, proiecţia utilizată, destinaţia etc.; analiza conţinutului hărţii. Astfel, se
studiază elementele de altimetrie (relief, reţea hidrografică, vegetaţie) şi de planimetrie -
reţea de localităţi, reţea de comunicaţii şi utilizarea terenurilor. Studiul acestora se referă
la metodele de reprezentare - specifice fiecărui element, semnele convenţionale, culorile,
alte date explicative aflate pe hartă. Pentru reţelele de aşezări umane se vor urmări
numărul acestora, tipul, structura şi textura, localitate cea mai importantă, relaţiile de
interdependenţă dintre localităţi şi relief sau cadrul natural în general, căile de
comunicaţii, reţeaua hidrografică, frecvenţa gospodăriilor izolate şi alţi factori
determinanţi ai localităţilor. Căile de comunicaţii vor fi studiate din punctul de vedere al
categoriilor, al datelor caracteristice ce se pot afla pe hartă sau deduce, al altor
particularităţi - cum ar fi ramblee, deblee, poduri etc. De asemenea se vor face precizări
în ceea ce priveşte categoriile de utilizare a terenurilor, accentuarea categoriei
predominante şi relaţiile de interdependenţă cu relieful. Important mai este şi studiul
exploatării resurselor naturale - tipul acestora, mărimea, importanţa, relaţia acestora cu
centrele de prelucrare şi felul transporturilor speciale. În această operaţie de analiză şi
interpretare a hărţii un rol foarte important îl deţine legenda hărţii, care nu poate lipsi de
pe nici o hartă. De asemenea o hartă, pentru a putea fi interpretată trebuie să fie lizibilă şi
redactată conform normelor de cartografiere specifice hărţii respective, care are o
anumită scară, temă, destinaţie etc.
Orice hartă, în timp, trebuie reambulată, în funcţie de schimbările produse pe
teren - acestea fiind mult mai dese în cazul unor harţi cu caracter uman şi economic. Mai
mult în cazul hărţilor speciale umane şi economice, reambularea periodică permite şi o
monitorizare a evoluţiei în timp a diferiţilor factori.

7.2. Metode de întocmire a acestor produse cartografice în această lucrare

69
 În lucrarea de faţă sunt prezentate hărţi speciale, precum şi planuri şi alte produse
cartografice - diagrame, grafice etc. Acestea au fost realizate de pe o bază cartografică
originală cu ajutorul unor metode de reprezentare cartografice specifice, după anumite
reguli. Această lucrare are un caracter geografic economic-uman, astfel că metodele de
întocmire prezentate aici vor fi particularizate pentru a putea răspunde cerinţelor
subiectului cercetat.
O primă categorie foarte des utilizată este reprezentată de metodele statistice, din
care fac parte diagrama, cartodiagrama şi cartograma. Cu ajutorul acestor metode,
procesele şi fenomenele geografice sunt reprezentate grafic, acestea fiind mai des
utilizate în cadrul ramurei umane şi economice a geografiei.
Metodele statistice redau anumiţi indicatori statistici ce pot fi comparaţi sau doar
prezentaţi şi care nu sunt condiţionaţi de amplasarea celorlalte elemente geografice.
Diagramele sunt reprezentări grafice ce oferă posibilitatea comparării simultane a
mai multor tipuri de date numerice complexe din care vor rezulta informaţii greu de
observat sau de descoperit prin mijloace clasice. Diagramele pot fi construite cu sistemul
de coordonate rectangulare sau polare, cu scară grafică aritmetică, logaritmică,
probabilistică sau combinată, fiecare fiind folosită în funcţie de datele folosite şi de
scopul realizării acesteia - ceea ce se doreşte a fi determinat sau scos în evidenţă.
Astfel, a fos folosită metoda diagramei în coloane, ce se realizează cu ajutorul nui
sistem de axe YOX, pe ordonată reprezentându-se scara reprezentării, iar pe abscisă
bazele coloanelor care sunt egale. Coloanele pot fi una lângă alta sau distanţate, în acest
ultim caz, distanţele trebuie să fie proporţionale cu intervalele care le separă. Astfel s-au
realizat diagrama cu numărul populaţiei satelor din comuna Snagov la recensământul din
7 ianuarie 1992 şi diagrama comparativă cu numărul populaţiei în 1992 şi 1998. De
asemenea au mai fost realizate diagramele populaţiei pe grupe de sexe, după starea civilă
şi naţionalităţi la 7 ianuarie 1992.
Cronograma sau histograma este utilizată pentru reprezentarea dinamicii
fenomenelor. Aceasta este construită pe baza sistemului de coordonate rectangulare. Pe
abscisă se trece timpul, respectiv perioada de referinţă. Punctele rezultate în urma
ridicării perpendicularelor de pe abscisă şi ordonată se unesc cu o linie ce arată dinamica
fenomenului. Acestea pot fi simple, cum sunt histogramele evoluţiei sporului migratoriu
în comuna Snagov între anii 1966 şi 1992, a evoluţiei sporului natural între anii 1966 şi
1992 şi a precipitaţiilor şi a temperaturilor medii lunare în cursul unui an, sau corelate,
cum sunt histogramele evoluţiei populaţiei între anii 1966 şi 1992, la 1 ianuarie şi
respectiv 1 iulie, a căsătoriilor şi a divorţurilor între anii 1966 şi 1992, a născuţilor vii şi a
decedaţilor între anii 1966 şi 1992 şi a populaţiei sosite şi plecate între anii 1966 şi 1992
în comuna Snagov.
Diagrama prin sectoare circulare poate prezenta ponderea unui anumit fenomen
sau element în cadrul unui întreg reprezentat de un cerc sau de un disc. Cercul poate fi de
o rază oarecare, iar sectoarele de cerc reprezintă ponderea elementelor componente. Prin
această metodă s-au construit diagramele populaţiei active pe ramuri ale economiei
naţionale în anul 1998, a învăţământului în anul 1998 şi a populaţiei celor cinci sate din
comuna Snagov din anul 1998. De asemenea această metodă a fost reprezentativă pentru
reliefarea ponderii producţiilor agricole şi a suprafeţelor agricole, precum şi a ponderii
animalelor şi a producţiei animaliere în gospodării şi ferme de stat în anul 1998.

70
 Piramida structurală este utilizată pentru reprezentarea grafică a distribuţiei
populaţiei pe grupe de vârstă şi pe sexe. Piramida structurală este reprezentată, de fapt, de
două diagrame în benzi aşezate faţă în faţă, cu aceleaşi intervale pe abscisă, respectiv pe
ordonată. Astfel, în partea stângă este reprezentată populaţia masculină, iar în partea
dreaptă populaţia feminină. S-au realizat piramide structurale pentru fiecare sat al
comunei, cu valorile recensămâtului de la 7 ianuarie 1992 şi pentru întreaga comună cu
valorile din anii 1966, 1992 şi 1998.
Hărţile cuprinse în această lucrare sunt executate manual şi se află la scara
1:5000, cum ar fi planul cadastral forestier, la scara 1:12500, cum ar fi hărţile vetrelor şi
tramelor stradale ale satelor comunei Snagov la scara 1:25000, cum ar fi harta densităţii
fragmentării, harta modului de utilizare a terenului şi harta organizării şi sistematizării
teritoriului comunei Snagov, la scara 1:100000 harta geologică, harta pedologică, harta
administrativă şi cea a coordonatelor geografice. Există şi hărţi la scara 1:200000 – harta
bazinului hidrografic Snagov, la scara 1:1750000 harta poziţiei geografice a Câmpiei
Vlăsia în cadrul Câmpiei Române.
Aceste hărţi au fost realizate prin diferite metode cartografice, sau mai precis
cartografo-geografice, de obicei corelate, ce se caracterizează prin aceea că reprezentarea
şi amplasarea fenomenelor şi proceselor se face în mod geografic, cu exactitate şi în
funcţie de o serie de factori fizico-geografici şi economico-geografici. Aceste metode
sunt cea a semnelor convenţionale, prezente pe toate hărţile, cea a arealelor şi cea a
fondului calitativ.
Astfel s-au folosit semne convenţionale pentru redarea localităţilor, a căilor de
comunicaţie, a reţelei hidrogafice, a limitelor etc.
Harta densităţii fragmentării a fost realizată prin metoda cartogramelor, care
indică gradul diferit al intensităţii unui fenomen într-o anumită unitate teritorial㠖
respectiv 1 km2.
Metoda arealelor a fost utilizată pentru realizarea unor hărţi ca cea a
coordonatelor geografice, unde este reprezentat arealul pădurilor şi cea a poziţiei comunei
în cadrul judeţului Ilfov. Reprezentativă este harta organizării şi sistematizării teritoriului
comunei Snagov. Arealul reprezintă o suprafaţă în care este răspândit continuu un
fenomen sau un element geografic. Această metodă este combinată cu cea a semnelor
convenţionale.
Metoda fondului calitativ a fost cea mai utilizată metodă în această lucrare. Astfel,
s-au reprezentat, calitativ, fenomene şi elemente geografice cu răspâdire continuă, dar
neuniformă, împrăştiată, în cadrul unor anumite limite. Fiecare suprafaţă se colorează
(metoda fondului colorat) sau se haşurează (metoda haşurării calitative) diferit. Şi această
metodă se poate combina cu cea a semnelor convenţionale. Reprezentativă pentru această
metodă este harta modului de utilizare a terenurilor comunei Snagov, la scara 1:25000,
unde sunt reliefate terenurile acoperite de păduri, de ape, de culturi agricole, căi de
comunicaţie şi terenuri destinate construcţiilor. Tot prin metoda fondului calitativ au fost
realizate şi hărţile geologică şi pedologica, dar şi cea a poziţiei geografice a câmpiei
Vlăsia în cadrul Câmpiei Române.
Pentru realizarea acestor hărţi s-au folosit mai multe baze topografice, la scara
1:25000 (hărţile cu nomenclatura L-35-113-C-c, L-35-113-C-d, L-35-125-A-a, L-35-125-
A-b), harta administrativă a judeţului Ilfov la scara 1:100000, harta geologică la scara
1:200000, harta pedologică la scara 1:200000 precum şi hărţi din Atlasul Geografic al

71
României harta unităţilor de relief, la scara 1:1750000 şi harta României la scara
1:4000000.
Aceste produse grafice şi cartografice au ca scop evidenţierea şi completarea
informaţiilor geografice prezentate în această lucrare.

72
 CONCLUZII

În urma efectuării studiului geografic uman şi economic asupra teritoriului

comunei Snagov şi a satelor acesteia s-a ajuns la diferite concluzii privind specificul
geografic al unităţii teritoriale.
Teritoriul comunei Snagov se află situat, din punct de vedere fizico-geografic, în
partea de sud-est a României, în zona central-estică a unitătii Câmpiei Române. Mai
exact, teritoriul comunei ocupă o parte a Câmpiei tabulare a Vlăsiei (sau a Ciornulesei),
respectiv subunitatea acesteia - câmpia Snagovului.
Comuna Snagov face parte, din punct de vedere administrativ, din judeţul Ilfov.
Mai exact, comuna Snagov este una dintre cele mai nordice comune ale judeţului Ilfov,
situată foarte aproape de limita sudică a judeţului Prahova. Teritoriul se află în zona de
influenţă economică a oraşelor Ploieşti şi Bucureşti.
Limitele administrative ale comunei sunt la nord limita nordică a pădurii Snagov,
la sud pârâul Vlăsia, afluent pe partea stângă a râului Cociovaliştea, şi el afluent al
Ialomiţei, la est limita estică a pădurii Vlăsia, la nord-est lacul Snagov, la vest lacul
Snagov şi limita sudică a pădurii Ciolpani şi la nord-vest limita vestică a pădurii Snagov.
Delimitarea hotarelor comunei s-a făcut între anii 1970 şi 1972 şi de atunci, indiferent de
schimbările administrative petrecute în interiorul judeţului Ilfov, hotarele comunei nu au
mai fost modificate.
Între aceste limite comuna deţine o suprafaţă de 88 km2, adică 8835 ha. Dintre
aceştia, 35 km2, adică 3500 ha reprezintă suprafaţa agricolă, iar doar 1 km2, adică 100 ha
reprezintă suprafaţa intravilanului. Restul suprafeţei este deţinut de păduri şi lacul
Snagov, acesta din urmă măsurând 7,80 km2, adică 780 ha.
Întreg teritoriul comunei este înconjurat de întindse păduri de stejari, care au
oferit de-a lungul timpului protecţie atât împotriva atacurilor oştilor străine, cât şi a
asperităţilor naturii. Lacul, de asemenea a completat necesităţile economice şi spirituale
ale populaţiei.
Teritoriul care corespunde astăzi comunei Snagov reprezintă o suprafaţă a cărei
geneze constă într-o succesiune de procese de acumulare într-o zonă cu caracter
subsident, pe un fundament cretacic aparţinând Platformei Moesice (prebalcanice).Poziţia
periglaciară în timpul Cuaternarului dovedeşte prezenţa loessului şi ritmicitatea acestuia
în timpul schimbărilor paleoclimatice. Vârsta nisipurilor de la baza depozitelor loessoide
corespunde perioadei Mindel-Riss, în Pleistocenul Mediu. Depozitele loessoide, din care
fac parte loessul propriu-zis şi derivatele secundare ale acestuia, cum ar fi lutul loessoid,
adică lehmul acoperă toate porţiunile interfluviale, inclusiv podul teraselor fluviatile cu
grosimi între 10 şi 25 de metri.
Pe acest suport geologic se află Câmpia Vlăsiei, respectiv Câmpia Snagovului în
partea de nord a acesteia, şi teritoriul comunei Snagov.
Câmpia Snagovului se înfăţişează cu un microrelief destul de variat, cu văi cu apă
relativ multă. Această apă stagnează sub forma bălţilor şi a lacurilor ce împrumută
formele concave şi convexe ale malurilor sculptate de meandrele râurilor. Câmpia
Snagovului are altitudini cuprinse între 80 şi 100 de metri, iar văile ce o străbat sunt
orientate de la vest la est. Pe măsura înaintării lor către est, văile se adâncesc şi luncile se
transformă în cuvete lacustre. Altitudinea maximă din cadrul comunei Snagov este de

73
105 metri, în V, spre comuna Periş. Altitudinea medie oscilează între 90 şi 95 metri, iar
cea minimă este de 85 metri, în S, în valea Pârâului Vlăsia. Panta este foarte mică, nu
depăşeşte 3%.
Există două etape mari în evoluţia Câmpiei Snagovului, determinate de Petru
Coteţ, şi anume faza iniţială de realizare a văilor mici, secundare, prin procesele de
tasare (văi de tip Maia) şi faza secundară în care aceste văi se leagă de reţeaua
hidrografică majoră, respectiv Ialomiţa. Tot acum există procese de eroziune influenţate
de mişcările de subsidenţă.
Limanul fluviatil Snagov are un caracter permanent, o suprafaţă de 7,80 km2, o
lungime de 13 km şi o adâncime maximă de 9 m (cea mai mare faţă de cele ale lacurilor
din Câmpia Română) şi s-a format prin colmatarea gurii de vărsare a râului Snagov în
Ialomiţa datorită profilului longitudinal al râului Snagov puţin înclinat.
Clima păstrează caracteristicile generale ale climatului Câmpiei Române,
caracterizat printr-o largă desfăşurare a elementelor meteorologice - temperatură,
precipitaţii, vânturi - cu aceeaşi valoare.
Sumele anuale ale radiaţiei solare şi mediile anuale de temperatură: +10o+11o C -
ating valori dintre cele mai ridicate din ţară. Temperatura maximă absolută înregistrată a
fost de 40°C la Snagov, la data de 20 august 1945, iar temperatura minimă absolută
înregistrată a fost de -35°C la Snagov, la data de 25 ianuarie 1942. De asemenea,
amplitudinile dintre sezonul rece şi cel cald ating 22o-26o. Precipitaţiile sunt mult mai
slabe decât în restul ţării, atingând valori medii anuale de 550 de mm şi o medie lunară
multianuală de 40-50 mm/lună. Regimul eolian se caracterizează prin predominarea
vânturilor de nord-est, care reprezintă un procent de 21,6% din totalul vânturilor. Vitezele
vânturilor ating valori, în general, între 2 şi 2,5 m/sec., dar iarna crivăţul care bate dinspre
nord-est şi est atinge viteze de 125 km/oră.
Teritoriul comunei Snagov aparţine regiunii fitogeografice macronezo-
mediteraneană, respectiv subregiunii submediteraneene şi se află în provincia dacică,
respectiv subprovincia daco-moesică. Teritoriul comunei Snagov corespunde, din punct
de vedere teritorial, subzonei pădurii de stejari submezofili-termofili prezentă în Câmpia
Vlăsiei, respectiv în Câmpia Snagovului, stepei şi silvostepei. Elementele vegetaţiei
spontane sunt formate din stejar pedunculat în asociaţii pure sau amestecate şi se află pe
soluri brun-roşcate.
În această zonă se înregistrează o trecere de la cernoziomuri levigate la soluri
brun-roşcate de pădure, specifice ceretelor, gârniţei, frasinului şi teiului. Cernoziomurile
levigate sunt specifice condiţiilor climatice ce se găsesc în această zonă, adică precipitaţii
relativ slabe, continentalism accentuat şi evapotranspiraţie accentuată.
În contextul acestui cadru fizico-geografic, de-a lungul timpului, a evoluat o
grupare specifică a populaţiei, care astăzi reprezintă locuitorii satelor comunei Snagov.
Numărul exact de locuitori, la o anumită dată, se poate afla numai în urma
recensămintelor.
La recensământul din anul 1930 au fost oferite primele date referitoare exclusiv la
comună şi la satele acesteia şi nu la regiune sau provincia istorică. Comuna Snagov
adăpostea un număr de 4257 de persoane.
În anul 1966, la recensământ, populaţia comunei număra un total de 5716
persoane. De-a lungul timpului, datorită factorilor sociali şi naturali, populaţia a evoluat
de-a lungul unei curbe sinusoidale, menţinându-se aproximativ numărul de locuitori.

74
 După anul 1990 populaţia înregistrează o scădere vertiginoasă într-un singur an,
de la 5602 locuitori la 5163 de locuitori. Acest fapt s-a datorat legalizării întreruperilor de
sarcină şi deci scăderii natalităţii. Apoi, până în anul 1992, populaţia a crescut la fel de
brusc până la 5698 locuitori. Creşterea a continuat şi în anii următori până în 1998, dar
mult mai încet, populaţia ajungând la un număr de 5906 locuitori.
Evoluţiile indicatorilor geografici au modificat, mai ales după 1992 valorile
densităţii totale a populaţiei în cadrul suprafeţei totale a comunei. Astfel, în anul 1966
densitatea populaţiei era de 64,75 loc./km2, iar în anul 1992 de 67,11 loc./km2. În anul
1998, valoarea densităţii a scăzut destul de mult, ajungând la 63,80 loc./km 2. Oricum, în
decursul timpului, valoarea densităţii s-a menţinut sub media valorii densităţii naţionale.
De-a lungul timpului, respectiv din anul 1966 şi până în 1992, indicele natalităţii
cunoaşte o evoluţie sinusoidală determinată de diferiţii factori socio-economici. Astfel, în
anul 1966, natalitatea avea valoarea de 13,8 , în anul 1976, natalitatea avea valoarea de
17,54 , iar în 1992, natalitatea era de 9,26 .
Valoarea mortalităţii s-a menţinut, în general, mai mică decât cea a natalităţii,
indicând un spor natural pozitiv, dar, de-a lungul timpului a fost în continuă creştere.
Astfel, la recensământul din anul 1966, mortalitatea avea valoarea de 5,95 , la cel din
1976, avea valoarea de 9,32 , iar la recensământul din anul 1992, avea valoarea de 16,38 .
La recensămintele din anii 1966, 1976 şi 1992, sporul natural a avut o valoare de
7,85 , apoi de 8,22 , pentru ca apoi să devină negativ, înregistrând o valoare de 7,12 .
Ponderea populaţiei plecate a înregistrat, la recensămintele din anii 1966, 1976 şi
1992, valori de 14,52 , 17,7 şi, respectiv de 17,8 , iar ponderea celor sosiţi în comună, în
anii recensămintelor 1966, 1976 şi 1992 a fost de 10,67 , 16,12 şi, respectiv 38,11 .
Astfel, în anul 1966, valoarea sporului migratoriu era de 3,85 , în anul 1976,
valoarea era de 1,58 , iar în anul 1992, valoarea sporului migratoriu a devenit pozitiv,
datorită persoanelor întoarse în satele natale, înregistrând valori de 20,31 .
Structura populaţiei pe grupe de vârstă şi sexe, în cadrul comunei Snagov,
evidenţiază o populaţie cu simptome clare de îmbătrânire demografică şi preponderenţa
numărului femeilor faţă de numărul bărbaţilor.
De asemenea, în cadrul comunei Snagov populaţia de naţionalitate română a
reprezentat o pondere majoritară, de peste 95% în toate perioadele istorice, chiar 99% în
1992. De asemenea, populaţia de religie ortodoxă corespunde celei de naţionalitate
română.
Populaţia activă este un element important în definirea profilului economic al
unităţii teritoriale studiate. Urmărind ponderea populaţiei active din totalul populaţiei se
observă că, aceasta atinge valoarea de 58% din totalul populaţiei comunei de 5716
locuitori în anul 1966 şi de doar 38% în anul 1992 din totalul populaţiei de 5698 de
locuitori.
În anul 1998, 52% din populaţia activă, adică 461 de persoane, era ocupată în
industria prelucrătoare, 11% - 95 de persoane - era ocupată în agricultură, la fel şi în
comerţ. Restul populaţiei era împărţită astfel: 8% - 69 de persoane în învăţământ, 6% -
53 de persoane în transporturi, poştă şi telecomunicaţii, 4% - 32 de persoane în
administraţia publică, 1% - 9 persoane - în industria energiei electrice, termoficare şi apă
şi 0,3% - 4 persoane - în activităţi financiare.
Această populaţie s-a grupat pe teritoriul comunei, în anumite zone compacte,
unde şi-au construit locuinţe şi au format sate, respectiv vetre de aşezări. Limanul

75
fluviatil Snagov reprezintă axul orizontal al comunei, pe malurile căruia s-au dezvoltat
localităţile.
Comuna Snagov este alcătuită din cinci sate, aşezate unul în prelungirea celuilat,
de-a lungul malului stâng al lacului (singurul Tâncăbeşti, în cea mai mare parte pe malul
drept) şi de-o parte şi de alta a drumului judeţean.
Localităţile rurale din cadrul comunei Snagov, respectiv Tâncăbeşti, Vlădiceasca,
Ciofliceni, Ghermăneşti şi Snagov au evoluat treptat spre stadiul de periurban.
O caracteristică dominantă a localităţilor de aici o constituie continuitatea locuirii
acestui spaţiu, fapt datorat îndeosebi condiţiilor fizico-geografice. Dispariţia de pe hartă a
satului Vlădiceasca pentru trei ani, între 1987 şi 1990 s-a datorat factorilor politici şi nu
celor geografici.
Satele comunei au o formă alungită, fiind considerate, din punctul de vedere al
formei, ca fiind sate lineare sau sate drum, foarte adunate. Se detaşează o textură simplă,
neregulată, lineară şi o structură morfologică dată de caracterul adunat al locuinţelor.
Astfel, locuinţele sunt construite pe o parte şi pe alta a drumului, una lângă alta, pentru a
câştiga cât mai mult teren agricol. Evoluţia vetrei se face prin construirea caselor spre
periferie în continuarea celorlalte, fapt ce va duce, în viitor, la o contopire a satelor.
Locuinţele sunt realizate din variate tipuri de materiale, atât ieftine cât şi mai
scumpe, durabile sau mai puţin durabile. Clădirile sunt şi foarte vechi, dar un număr mare
de locuinţe datează după anul 1990. Acestea din urmă pot avea un regim altitudinal mai
mare.
De asemenea, locuitorii trebuiau să producă necesarul existenţial în cadrul moşiei.
În timp, activitatea economică a devenit o caracteristică determinantă a unui grup de
oameni.
O mare parte din locuitorii comunei Snagov sunt ocupaţi în agricultură şi
silvicultură, respectiv 257 de persoane, mult mai mulţi sunt implicaţi indirect în această
ramură.
Condiţiile climatice şi însuşirile solurilor brun-roşcate de pădure, precum şi a
cernoziomurilor sunt prielnice pentru foarte multe plante de cultură, atât plante de câmp,
cât şi plante de nutreţ, legume, viţă de vie şi pomi fructiferi.
Principalele plante cultivate sunt grâul de toamnă şi porumbul. Calităţile de
panificaţie ale grâului sunt însă mai slabe decăt ale celui obţinut în stepă şi silvostepă.
Se cultivă, de asemenea, orz de toamnă şi de primăvară, ovăz, sfeclă de zahăr,
care găseşte aici condiţii favorabile, floarea soarelui, tutun, cânepă, in de ulei, rapiţă,
leguminoase pentru boabe (mazăre, fasole, linte, soia), cartofi, diferite plante furajere,
cum ar fi sfecla de nutreţ, iarbă de sudan, trifoi, lucernă.
Dintre pomii fructiferi, aici găsesc condiţii favorabile caisul, piersicul, cireşul,
vişinul, nucul, dudul, mărul şi părul. Producţiile acestor culturi, pe suprafaţa arabilă de
3530 de ha, sunt de 1500 de tone de grâu şi secară, 5000 tone de porumb, 800 tone de
floarea soarelui şi 500 de tone de legume, anual.
Tipul de bază furajeră din zonele de câmpie este caracterizat prin preponderenţa
nutreţurilor verzi şi însilozate, urmate de concentrate şi de grupa paie-coceni, şi în
proporţie mai mică de fân.
După 1997 se înregistrează o scădere a efectivului de animale mai ales datorită
lipsei furajelor. Bovinele numără aproximativ 600 de capete, porcinele numără 3000 de
capete, iar ovinele 1000 de capete, aparţinând în majoritate gospodăriilor particulare.

76
 Anual, în comuna Snagov se cresc aproximativ 250000 de păsări, în special găini.
Acest efectiv de păsări crescut în gospodăriile individuale, dar şi în intreprinderile avicole
de la Tâncăbeşti şi Snagov specializate în pui de îngrăşat şi în producţia de ouă.
Funcţia preponderentă a comunei Snagov este cea agricolă, chiar dacă cea mai
mare parte a populaţiei lucrează în industrie. Industria, propriu-zis, este foarte slab
reprezentată în cadrul comunei. Firmele industriale reprezentative în comuna Snagov
sunt: minilaminorul SC ARCA SA, fabrica de componente electronice Interelectronik
SRL şi firmele de construcţii SC Marex SRL şi Serad Com SRL.
O altă funcţie importantă a comunei Snagov este cea turistică. Peisajul, respectiv
ansamblul creat de întinse păduri, cum sunt Snagov şi Vlăsia şi lacul Snagov, bioclimatul
de câmpie moderat termic datorită microclimatului de pădure, fondul cinegetic şi piscicol
crează condiţiile optime pentru desfăşurarea unei activităţi turistice recreative cerută mai
ales de locuitorii marelui oraş din apropiere. De asemenea, la 22 decembrie 1994 comuna
Snagov a fost declarată staţiune climaterică, deci, oficial, aceasta reprezintă o zonă cu
interes turistic deosebit.
Alături de aceste obiective turistice naturale, care au fost amenajate în scopul
exploatării turistice există şi o serie de obiective turistice antropice cu valoare istorică,
arhitecturală şi culturală, cum ar fi Palatul Snagov, Mănăstirea Vlad Ţepeş, cele trei
biserici, Mănăstirea Snagov, restaurante şi muzee.
Accesul în aceste zone turistice este asigurat de numeroase tipuri de transporturi
rutiere şi feroviare.
Astfel comuna Snagov este traversată de la nord la sud de drumul naţional DN1 şi
de la vest la est de drumul judeţean 101B. De asemenea, alte drumuri comunale asigură
legătura cu comunele şi satele învecinate.
Prin poziţia sa geografică, comuna Snagov şi împrejurimile acesteia favorizează
existenţa permanentă a unui bioclimat favorabil organismului uman şi a desfăşurării
eficiente a activităţilor economice, mai ales agricole şi prezintă interes pentru
reconfortare şi asigurarea odihnei şi refacerea capacităţii de muncă.

BIBLIOGRAFIE

77
1. Boeru, S. Lucrări de îmbunătăţiri funciare, Rev. Terra, IV, XXIV, nr. 2, Bucureşti,
1975
2. Băcănaru, I., Ştefănescu, Ioana, Deică, P., Bugă, D. Contribuţii la studiul clasificării
funcţionale a aşezărilor rurale din România, Rev. Probl. de geogr., X, Bucureşti, 1963
3. Chiriţă, C. Zona forestieră din Câmpia Română cu soluri brun-roşcate de pădure,
Rev. Cercetări de pedologie, Bucureşti, 1975
4. Gâştescu, P. Lacurile din România limnologie regională, Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1971
5. Gâştescu, P., Iordan, I. Judeţul Ilfov, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1970
6. Giurcăreanu, Cl., Năstase, A. Cartografierea economico-geografică, Centrul de
Multiplicare al Universităţii Bucureşti, Bucureşti, 1969
7. Ghinea, D. - Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti,
1996
8. Gogoaşă, T., Cucută, Al. Cercetări pedologice în partea estică a Câmpiei Vlăsiei
(raionul Snagov), D.d.S. Com. geol., XLII, Bucureşti, 1959
9. Ielenicz, M., Laura Comănescu, Mihai, B. Dicţionar de geografie fizică, Editura
Corint, Bucureşti, 1999
10. Ionescu Siseşti, Gh. Irigarea culturilor, Editura Ceres, Bucureşti, 1982
11. Mihăilescu, V. Cartografierea populaţiei prin metoda punctului şi cea a sferelor
proporţionale, Rev. Bul. Soc. Rom. Geogr., XLIX, Bucureşti, 1931
12. Mihăilescu, V. O hartă a principalelor tipuri de aşezări rurale din România, Rev.
Bul. Soc. Rom. Geogr., XLVI, Bucureşti, 1938
13. Moţoc, M., Trăsculescu, Fl. Eroziunea solului pe terenurile agricole şi combaterea
ei, Editura Agro-Silvică, Bucureşti, 1959
14. Năstase, A., Gabriela Osaci-Costache - Topografie Cartografie, lucrări practice,
Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2000
15. Petrescu, N. Eficienţa economică a lucrărilor de îndiguiri, desecări şi irigaţii, Rev.
Problemele agriculturii“, nr. 6, Bucureşti, 1965
16. Rădulescu, N. Consideraţiuni geografice asupra fenomenelor de secetă din România,
Rev. Natur, nr. 1, Bucureşti, 1964
17. Tufescu, V. Studiul utilizării terenurilor în organizarea teritoriului şi dezvoltarea
agriculturii României, Rev. Natura, nr. 6, Bucureşti, 1963
18. Vâlsan, G. Câmpia Română, Rev. Bul. Soc. Rom. Geogr., Bucureşti 1916
***, Geografia României Geografie umană şi economică, vol. II, Editura Academiei
Române, 1985
***(1970), Topografie Militară, D.T.M., Bucureşti
***,Atlasul geografic al Judeţelor României
***,Atlasul geografic al României - ediţiile 1965, 1977
***, Baza topografică - 1:50000 – L-35-113-C
- L-35-125-A
- 1:25000 – L-35-113-C-c
L-35-113-C-d
L-35-125-A-a
L-35-125-A-b
- 1:5000 – L-35-113-C-d-1-III
***, Harta Administrativă a Judeţului Ilfov, scara 1:100000

78
***, Harta Geologică a României, scara 1:200000
***, Harta Pedologică a României, scara 1:200000
***, Date culese de la - Primăria Ghermăneşti-Snagov,
- Şcoala generală Ghermăneşti
- Institutul de Cadastru şi Organizarea Teritoriului Agricol
(ICOTA)
***, Legea cadastrului şi publicităţii imobiliare, nr. 7/1996 (Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 61 – 26 martie 1996)
***, Codul Silvic n Legea nr. 26/1996 (Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 93 –
8 mai 1996)
***, Norme tehnice pentru introducerea cadastrului general (Monitorul Oficial, partea I,
nr. 78 25 martie 1999)

79