Sunteți pe pagina 1din 1

Scrisoare

Stimate Orator,

Lumii nu a încetat niciodată să-i placă adevărul. Am fost membru al bisericii timp de
mai bine de cincizeci de ani. Cred că am avut vreo douăzeci de pastori, sau mai mulţi. Nici nu
mai ştiu sigur. Nici unul dintre ei n-a zăbovit prea mult. Fiecare dintre ei a spus adevărul. De
fapt, te puteau plictisi ore întregi vorbind despre adevăr. Dintre toţi pastorii care s-au perindat
pe aici, doar pe unul singur chiar am vrut să-l păstrăm. El spunea adevărul într-un mod
interesant. Odată s-a îmbrăcat în halat de baie şi a interpretat rolul Regelui David. Cu
siguranţă că a fost interesant. Altă dată a făcut pe cârciumarul din Bethleem. Cu altă ocazie,
şi-a mânjit faţa cu funingine – chiar arăta foarte ciudat – şi ne-a spus că era Iov. Ştiam cu toţii
ce face, şi ştia şi el că ştim, dar nu înţelesesem niciodată Cartea lui Iov până la acea predică.
Odată s-a înveştmântat într-o robă albă şi a apărut în amvon purtînd un semn. Ne-a spus că
este un Arhanghel. Părea atât de convins, încât l-am crezut. Interesant este că făcea aproape
orice ca să ne atragă atenţia. Întotdeauna a procedat astfel. O biserică mare din Chattanooga
l-a angajat şi a plecat departe de noi. Lucrurile bune se termină întotdeauna.
Zilele trecute a fost arestat un bărbat în Grenville. L-au trimis la închisoare. Mergea prin
oraş îmbrăcat într-o robă albă, purtând un afiş care spunea „LUMEA SE APROPRIE DE FINAL.”
Nu ştiu de ce l-au arestat. Aproape toţi credeau că are dreptate. După mine, spunea adevărul
într-un mod interesant. Săptămâna trecută, pastorul nostru a predicat exact despre acest
lucru. Modul în care a spus acelaşi adevăr nu a fost deloc la fel de interesant. Se poate să nu fi
băgat la închisoare pe cine trebuie.
Cu siguranţă că pentru mine este important ca adevărul să fie spus într-un mod
interesant. Nu foarte mulţi oameni fac asta. O parte dintre noi, care îţi ascultă predicile, ar
vrea să o faci şi tu. Ai putea încerca partea cu roba cea albă şi afişul. Doar nu ieşi afară.

- Audienţa ta

S-ar putea să vă placă și