EPITET

Epitetul (lat. epithetum, din gr. epitheton = “adăugat”) este o figură de stil de nivel

sintactic care constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la altul, pentru a
obține o valoare estetică.

Cu ajutorul epitetului se impune atenției o însușire (sau grup de însușiri) considerată

caracteristică și expresivă pentru un anumit obiect sau o anumită acțiune. Epitetului
reprezintă felul în care scriitorul vede însușirile estetice ale obiectului sau acțiunii și
care au răsunet în fantezia și sensibilitatea cititorului. [pentru epitete care pun în
lumină însușirile obiectelor vezi mai jos V. Alecsandri – Sfârșitul iernii; pentru cele
care pun în lumină însușirile acțiunilor vezi mai jos Miorița]

Epitetele din punct de vedere gramatical

Într-o altă definiție care ține cont de categoriile gramaticele, epitetul reprezintă o
determinare a substantivului sau o determinare a verbului. Cu alte cuvinte, epitetul
stă pe lângă un substantiv sau verb și este exprimat prin părți de vorbire care
determină substantive și verbe.

Epitetele substantivelor se pot exprima prin: adjective calificative, verbe la gerunziu,

substantive cu funcția sintactică de atribut apozițional, substantive  cu prepoziție,
substantive în genitiv. Epitetele verbelor se pot exprima prin: adverbe, locuțiuni
adverbiale, substantive cu prepoziție. [pentru exemple vezi mai jos Exemple de
epitete din punct de vedere morfologic]

Dintre toate categoriile gramaticale de epitete enumerate mai sus, epitetul exprimat
printr-un adjectiv al unui substantiv este cel mai des întâlnit (nori groși,
noapte adâncă).

Din perspectivă sintactică, epitetele pot fi: atribut, propoziție atributivă, nume
predicativ, element predicativ suplimentar, apoziție.

informație preluată