Sunteți pe pagina 1din 77

CAPITOLUL II

MODELAREA ACTIUNILOR DE LUPTĂ

ASPECTE TEORETICE PRIVIND LUPTA ARMATA , STADIUL CUNOASTERII IN


DOMENIUL ACTIUNII MILITARE

„Pe teatrul de operaţiuni al viitorului forţele inamice vor fi localizate, urmărite şi


lovite aproape simultan datorită utilizării modelelor matematice, legăturilor informatice şi
controlului automat al focului. O dată cu apropierea de certitudine a probabilităţilor de
distrugere ale primei lovituri şi datorită sistemelor de supraveghere care pot să urmărească
continuu inamicul, nevoia de forţe numeroase pentru a neutraliza rezistenţa va fi mai puţin
important”1
Fenomen extrem de complex, lupta armată, poate fi descrisa pe baza unui model
logic că un sistem format din câteva elemente definitorii și anume: elementul director-politic
și influența lui asupra luptei armate; componenta materiala a luptei armate (forțele și
mijloacele); componenta conceptuala a luptei armate (fizionomia, principiile, formele și
procedeele de lupta); cadrul geo-temporal în care se desfășoară orice lupta (spațiu şi timpul).
De asemenea lupta armată se înfățișează că un ansamblu de conexiuni complicate
între tendințele contradictorii care se prezintă atât ca realitate complexa, cât şi ca explicație
logică. În acest sens, lupta armată ca obiect al cercetării științifice este studiata: a) ca proces
real și ca proces gândit; b) ca expresie a interacțiunilor multiple; c) ca schimbare și dezvoltare
a componentelor şi situațiilor; d) prin serii conceptuale de contrarii.
Ca proces real și ca proces gândit, lupta armată se prezintă, pe de o parte, sub forma
unei realități bazate pe legități obiective, în care toate formele de lupta, interacțiunile,
schimbările există şi se desfășoară în temeiul determinismului social și militar, iar pe de alta
parte, sub formă de concepte, idei, teorii, doctrine care având propria lor dezvoltare, o
independența relativă și un rol activ în organizarea şi conducerea luptei armate. Multitudinea
factorilor militari ai luptei armate, prezenți în situații de luptă, atât sub raportul influentei ce o
exercită asupra luptei, a caracteristicilor permanente de dedublare pe care o au, dar mai ales

1
Wilhem Westmoreland
sub cel al multiplelor, variatelor şi complexelor interacțiuni ce se stabilesc între acestea au
implicații asupra desfășurării și deznodământului unei acțiuni militare.
Lupta armată, în plan politic, contribuie la crearea condițiilor pentru menținerea
existentei statale, pentru că astfel sa-si poată folosi instrumentele de care dispune și sa-si
exercite influenta prin intermediul organismelor internaționale. Prin lupta armată statul își
poate asigura apărarea unor valori fundamentale juridice și morale, cum sunt independenta și
suveranitatea naționala, integritatea teritoriala, unitatea, democrația.
În plan militar, lupta armată urmărește nimicirea sau epuizarea (grupărilor) de
forte ale adversarului, temporizarea sistemului lor de acțiune, distrugerea materialului de
război, dezorganizarea sistemului de conducere, câștigarea timpului necesar pentru
acumularea unor noi forte şi mijloace şi pentru a da posibilitatea mijloacelor politice şi
celorlalte mijloace nemilitare ale statului să acționeze pe plan intern şi internațional în sensul
câștigării războiului. Pe plan economic, lupta armată exercita o dubla inferență. Pe de o parte
contribuie la epuizarea materiala a adversarului, pe de alta parte creează condiții pentru
funcționarea economiei proprii prin apărarea zonelor economice vitale.
Pe planul armamentului şi mijloacelor de lupta, în funcție de durata războiului,
„lupta armată oferă un câmp larg de experimentări a unor noi tipuri de armament, de
efectuare a unor analize comparative a performantelor armamentului și materialului de război
propriu și al adversarului, de capturare a unor modele de armament de la acesta".
Lupta armată si-a lărgit conținutul și modificat fizionomia ca urmare a
dezvoltării mijloacelor de lupta, a participării la acțiunile militare a unor structuri
diversificate și specializate, a îmbogățirii teoriei şi practicii militare. Redimensionarea
conținutului şi fizionomiei luptei armate sunt determinate de o serie de factori precum:
caracterul dur al ciocnirii dintre parți, rezultat al intransigentei scopurilor care anima părțile
aflate în conflict; mijloacele folosite de adversar; diversitatea de forme și procedee de acțiune
militara; structura forțelor aflate în conflict. Lupta armată specifică acestui sfârșit de mileniu
tine pasul cu realizările din domeniile gândirii și practicii umane şi poseda disponibilitățile
necesare adaptării la cerințele viitoare. La baza actualelor mutații care se produc în lupta
armată stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o determinare obiectiva.
Cei mai importanți dintre aceștia pot fi considerați: revoluționarea bazei economice a
societatii; creșterea rolului informației; asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice
contemporane, în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare; demasificarea
armatelor. Rolul informației tinde să devina un patrimoniu strategic, o puternică pârghie,
capabila să influențeze şi să modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al adversarului.
Asimilarea rezultatelor cunoașterii tehnico-științifice contemporane în domeniul mijloacelor
de ducere a acțiunilor militare - armament și tehnică de lupta, cercetarea sociologică,
polemologică, psihologică va reflecta gândirea strategică despre „bătălia de profunzime",
„interdicție", „masificarea țintelor" și importanta „armelor inteligente" care vor permite să
adâncească bătălia în toate caracteristicile acțiunilor militare: distanta, altitudine, timp.
Armele vor fi folosite în sisteme, între care, ca „sistem complex interactiv", armamentul cu o
mare putere de foc va deveni dominant. Computerizarea, ca indicator al componentei
cunoașterii încorporate în mijloacele de lupta, a dus la creșterea capacitații acestora de a
pătrunde în zone de înalta amenințare, al îmbunătățirea substanțiala a preciziei pentru o
distrugere specializata cu minime pagube colaterale. În viitor, armele neconvenționale își vor
spori ponderea în favoarea celor convenționale, în cadrul cărora „inteligenta" artificiala va
avea locul preponderent. Câmpul de lupta al secolului XXI va fi unul extins în care nici o
zona nu va fi ferita de atacurile precise nimicitoare. Anumiți specialiști militari prevăd chiar
că bătălia se va desfășura după modelul celei navale la 360o. Extinderea câmpului de lupta în
timp, spațiu și scop prin toate resursele disponibile, va permite: varietatea operațiilor terestre,
aeriene și maritime, a operațiilor speciale, în timp şi spațiu; demasificarea țintelor prin
precizie și selectivitate care au determinat trecerea de la loviturile (focul) de suprafața la cele
punctuale şi răsfrângerea teatrului de operații militare.
enomen extrem de complex, lupta armată, poate fi descrisă pe baza unui model logic
ca un sistem format din câteva elemente definitorii și anume: elementul director-politic;
componenta materială (forțele și mijloacele); componenta conceptuală (fizionomia,
principiile, formele și procedeele de luptă) şi cadrul geo-temporal (spațiu și timpul).
Lupta armată si-a lărgit conținutul și modificat fizionomia ca urmare a dezvoltării
mijloacelor de lupta, a participării la acțiunile militare a unor structuri diversificate și
specializate, a îmbogățirii teoriei şi practicii militare.
Redimensionarea conținutului și fizionomiei luptei armate sunt determinate de o serie
de factori precum: caracterul dur al ciocnirii dintre parți, rezultat al intransigenţei scopurilor
care anima părțile aflate în conflict; mijloacele folosite de adversar; diversitatea de forme și
procedee de acțiune militară; structura forțelor aflate în conflict.
Figura nr.1 Lupta armată modernă

Lupta armată a obţinut treptat dimensiuni şi caracteristici noi care au fost


determinate, în principal, de multitudinea şi eterogenitatea forţelor şi mijloacelor de luptă,
care pot executa o gamă foarte diversificată de acţiuni militare, unele de tip armat clasic,
altele de tip guerilă, terorism şi război de falie, ce în ansamblu conturează un tablou specific
înfruntării armate cu agresorul.

PRECIZIA
CREŞTEREA RAPIDITATEA
TEHNICI SISTEMELOR DE
ROLULUI DECIZIEI
LOVIRE
INFORMAŢIEI
ŞI TEHNOLOGII

MODERNE

LUPTA
ARMATĂ

CARACT
ERISTICI
DINAMISM EFICIENŢĂ

MOBILITATE

Figura nr.2 Factorii care au determinat noile caracteristici ale luptei armate

Astăzi apare în mod evident că revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană a


imprimat luptei armate dinamism, mobilitate, mare eficienţă şi este de aşteptat ca în viitor
acestor trăsături definitorii să li se adauge altele, în special datorită amplificării acţiunilor pe
verticală, din aer şi sporirii performanţelor armamentului. Lupta armată specifică acestui
mileniu ţine pasul cu realizările din domeniile gândirii şi practicii umane şi posedă
disponibilităţile necesare adaptării la cerinţele viitoare. La baza actualelor mutații care se
produc în lupta armată stau o serie de factori care exercita asupra acestui fenomen o
determinare obiectiva. Rolul informației tinde să devina un patrimoniu strategic, o puternică
pârghie, capabila să influențeze şi să modifice deciziile de la cel mai înalt nivel al
adversarului. Cei mai importanți dintre aceștia pot fi considerați: revoluționarea bazei
economice a societăţii; creșterea rolului informației; asimilarea rezultatelor cunoașterii
tehnico-științifice contemporane, în domeniul mijloacelor de ducere a acțiunilor militare
(armament și tehnică de luptă); demasificarea armatelor 2. Cercetarea sociologică,
polemologică, psihologică va reflecta gândirea strategică despre „bătălia de profunzime",
„masificarea țintelor" și importanta „armelor inteligente" care vor permite să adâncească
bătălia în toate caracteristicile acțiunilor militare: distantă, altitudine, timp. Armele vor fi
folosite în sisteme, între care, ca „sistem complex interactiv" 3, armamentul cu o mare putere
de foc va deveni dominant.

Figura nr.3 „Sistem complex interactiv", armamentul cu o mare putere de foc

Demasificarea țintelor prin precizie și selectivitate determinată trecerea de la loviturile


de suprafața la cele punctuale. Computerizarea, ca indicator al componentei cunoașterii
încorporate în mijloacele de lupta, a dus la creșterea capacitații acestora de a pătrunde în zone
de înalta amenințare, la îmbunătățirea substanțială a preciziei pentru o distrugere specializată
cu minime pagube colaterale. În viitor, armele neconvenționale își vor spori ponderea în
favoarea celor convenționale, în cadrul cărora „inteligenţa" artificială va avea locul
preponderent. Extinderea câmpului de lupta în timp, spațiu și scop prin toate resursele
disponibile, va permite: varietatea operațiilor terestre, aeriene și maritime, a operațiilor
speciale, în timp şi spațiu.

2
Constantin Moştoflei, Grigore Văduva Tendinţe în lupta armată Editura Universităţii
Naţionale de Apărare Bucureşti 2004
3
Steven M. Jones, Re-Examining Tomorrow’s Battlefield: Taking the Fight into the
Cities, în Student Issue Paper, june 2003
2.1 Concepte şi teorii privind lupta armată în acţiunile militare moderne

Lupta armată, înţeleasă ca bătălie, ca succesiune de acţiuni violente armate, ca


mulţime a acţiunilor de luptă, a fost şi încă mai este vârful de lance al războiului, momentul
lui culminant şi chiar decisiv. Confruntarea armată este etapa cea mai gravă, cea mai
dramatică, cea mai costisitoare şi cea mai mare consumatoare de resurse umane şi materiale
din fizionomia unui război. Lupta armată mai are însă şi alte înţelesuri, care nu sunt strict
legate de fenomenul război. Ea este, adesea, privită şi înţeleasă ca modalitate de realizare
rapidă a unor scopuri, prin acţiuni armate violente de mai mică sau mai mare amploare, care
nu fac însă parte dintr-un război. În această sferă, se înscriu acţiunile revoluţionare,
răscoalele, revoltele, actele de piraterie, jafurile armate şi chiar luptele armate dintre clanuri,
dintre organizaţii şi reţele mafiote, confruntările din lumea interlopă, reglările de conturi prin
mijloace armate violente etc.
Reprezentările grafice de mai jos cronograma care prezintă trendul conflictelor armate
în a doua jumătate a secolului XX şi începutul secolului XXI şi cartograma alcătuită de mai
jos care prezintă acţiunile de luptă anul 2012 au fost realizate de programul UPPSALA şi
demonstrează că lupta armată nu a devenit fapt istoric.

Figura nr 4 Cartogramă şi cronogramă referitoare la repartiţia teritorială ţi trendul


conflictelor armate (Sursa UCDP4)

În plan militar, lupta armată urmărește nimicirea sau epuizarea (grupărilor) de forţe
ale adversarului, temporizarea sistemului lor de acțiune, distrugerea materialului de război,
dezorganizarea sistemului de conducere, câștigarea timpului necesar pentru acumularea unor

4
Uppsala Confict Data Program
noi forţe şi mijloace şi pentru a da posibilitatea mijloacelor politice şi celorlalte mijloace
nemilitare ale statului să acționeze pe plan intern şi internațional în sensul câștigării
războiului. Pe plan economic, lupta armată exercită o dublă inferenţă. Pe de o parte
contribuie la epuizarea materială a adversarului, pe de alta parte creează condiții pentru
funcționarea economiei proprii prin apărarea zonelor economice vitale. Pe planul
armamentului și mijloacelor de luptă, lupta armată oferă un câmp larg de experimentări a
unor noi tipuri de armament, de efectuare a unor analize comparative a performanţelor
armamentului și materialului de război propriu și al adversarului.
Lupta armată poate fi considerată ,,ca modul de acţiune a unuia dintre instrumentele
politicii – forţa armată – în vederea realizării scopurilor pe care politica nu le-a putut atinge
folosind mijloacele sale paşnice“5. Ea include ,,totalitatea acţiunilor ce se desfăşoară la nivel
strategic, operativ şi tactic de către toate categoriile de forţe armate“ 6. Într-o formă extinsă,
lupta armată reprezintă confruntarea militară violentă, între două forţe adverse, organizate din
punct de vedere militar, cu putere de luptă (informaţii, conducere, protecţie, manevră, putere
de lovire), care urmăresc, fiecare în parte, îndeplinirea scopurilor propuse. În sens teoretic,
lupta armata apare ca modalitate prin care se pune în opera, prin mijloace tactice, o strategie
de deblocare a unei situații conflictuale 7. În sens practic, lupta armată înseamnă „tăierea
nodului gordian“, cu toate consecinţele care rezultă de aici, unele dintre ele greu de anticipat.
Caracterul extrem de violent reprezintă o altă însușire importantă, din toate timpurile,
a luptei armate. Pe măsură ce mijloacele de luptă se perfecţionează, violenţa se mută, din
spaţiul fizic nemijlocit, în cel al influenţei prin ameninţare şi descurajare. Violenţele cresc
însă indefinit în acţiunile de tip terorist. Angajarea constituie totdeauna cea mai delicată
problemă a luptei armate. În Antichitate şi în Evul Mediu, armatele rămâneau, uneori, zile în
şir faţă în faţă, fără ca vreuna dintre ele să se hotărască să înceapă atacul. Astăzi, angajarea
este, de regulă, disproporţionată. În timpul luptei, mai ales în conflictele frontaliere între ţări
cu potenţialuri asemănătoare, părţile se echilibrează. Pentru a-şi crea un avantaj sau o situaţie
favorabilă, care să determine câştigul de cauză, părţile aflate în conflict armat vor căuta noi
resurse, vor angaja noi forţe, ceea ce va duce fie la încheierea conflictului (în avantajul uneia

5
Constantin Moştoflei, Gheorghe Văduva, Tendinte în lupta armată, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004
6
Grigore Alexandrescu Perspective în lupta armată. Bucureşti: Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, 2006
7
*** Lupta armatiă, Bucureşti, Editura Militară, 1978, p. 27
dintre părţi), fie la escaladarea lui (Angola, Somalia, spaţiul iugoslav, Ruanda, Congo etc.),
fie la extinderea lui în întreaga regiune (spaţiul fostei Iugoslavii sau URSS).
Lupta armată are totdeauna efecte distructive greu de controlat.

Figura nr. 5 Efecte distructive greu de controlat ale luptei armate

Putem concluziona că, lupta armată8:


- reprezintă o escaladare a tensiunilor din spaţiul de confruntare care duce la un blocaj de
unde nu se poate ieşi decât prin acţiuni violente;
- foloseşte arme letale sau non-letale, în funcţie de împrejurări;
- are un caracter extrem de violent;
- are caracter secvenţial, pulsativ şi discontinuu;
- presupune o angajare disproporţionată;
- are, în general, efecte imprevizibile;
- are efecte distructive greu de controlat;
În viitor, lupta armată nu-şi va mai propune să-l ucidă pe inamic, ci să-l determine
să accepte condiţiile impuse. Rezultă că va creşte rolul armamentului nonletal, şi cel al
strategiei de influenţare prin informaţie descurajare şi chiar ameninţare. Se revine, în acest
fel, la unul dintre preceptele artei militare a antichităţii timpurii, atât de bine exprimat în
„Arta războiului“ a lui Sun Tzi 9 şi în „Arthashastra“ a indianului Kautilya, şi anume acela al
obţinerii victoriei, pe cât posibil, fără luptă sau fără pierderi mari.

Principii privind folosirea luptei armate. În general, se consideră că lupta armată


este ultima soluţie, adică ultima cale tactică de a ieşi dintr-un blocaj la care s-a ajuns prin
eşuarea acţiunii politice şi escaladarea rapidă a etapelor precedente. Folosirea armelor nu se
face însă oricum, ci potrivit unor principii dintre care se impun din ce în ce mai mult
următoarele : principiul suficienţei (proporţionalitatea), principiul sinergiei (concentrarea

8
Stancila L.,Legile şi principiile luptei armate moderne, Editura Academiei de Înalte Studii
Militare, Bucuresti, 2001
9
Sun Tzî Arta războiului, Editura Militara, Bucuresti, 1976
efectelor), principiul surprinderii, principiul descurajării, principiul fermităţii, principiul
flexibilităţii procedurilor, principiul pierderilor minime (economia forţelor şi mijloacelor).
Sub influenţa factorilor ce stau la baza schimbărilor în fizionomia războiului modern
arta militară îşi adaptează continuu principiile, metodele, procedeele şi regulile de pregătire şi
ducere a acţiunilor militare astfel încât acestea să corespundă transformărilor organizaţionale,
structurale şi privind dotarea, proprii sistemului militar modern. Tendinţele de evoluţie a
luptei armate moderne, caracteristicile viitorului câmp de luptă, trăsăturile dominante ale
forţelor şi mijloacelor şi cerinţele generale pentru succesul operaţiilor în conflictul militar
modern s-au modificat10au determinat schimbarea conţinutului unor principii şi formularea
unor principii noi. Vom descrie o parte din principii:
Definirea clară a obiectivelor (misiunii) presupune identificarea şi urmărirea
înfăptuirii unui scop clar definit şi realizabil şi reprezintă orientarea precisă spre un final bine
stabilit şi realist.
Principiul libertăţii de acţiune, având un conţinut bivalent, se manifestă sub
aspectul propriei libertăţi de acţiune, concomitent cu îngrădirea libertăţii de acţiune a
adversarului
Principiul concentrării eforturilor este, adesea, perceput ca reprezentând o
utilizare concentrată a forţelor şi mijloacelor, punându-se accentul în mod special pe latura
cantitativă, în sensul realizării unei superiorităţi pe anumite direcţii şi raioane. Concentrarea
forţelor şi mijloacelor nu trebuie văzută ca o „îngrămădire a tot ce avem într-un singur loc“,
ci esenţială este conjugarea acţiunilor spre realizarea unui scop unitar „... orientarea tuturor
acțiunilor concomitent către scopul comun“11.Unitatea de efort presupune comanda unică a
tuturor forţelor şi mijloacelor. în mediul anticipat al secolului XXI, importanţa unităţii de
efort nu se va diminua.
Organizarea şi executarea oportună a manevrei presupune coordonarea aplicării
resurselor în momentele, locurile şi în modalităţile care urmăresc cel mai bine realizarea
obiectivului.
Manevra presupune: rapiditate în gândire, planificare, organizare şi acţiune flexibilă.
Cooperarea impune integrarea acţiunilor conjugate ale tuturor categoriilor de forţe,
unităţilor, genurilor de armă, instituţii (militare şi civile).

10
G. Toma, L. Stăncilă, C. Ţenu, Arta operativă între contrarii. Actualitate şi
perspectivă. Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 2001, p.139
11
Richard D. Downie, Defining Integrated Operations, in Joint Force Quarterly, no. 38/2005
Simplitatea, claritatea planurilor şi a ordinelor contribuie la succesul operaţiilor
pregătirea strategiilor clare, adaptate la posibilităţile structurilor.
Surprinderea presupune a mări disproporţionat avantajul propriu, printr-o acţiune
pentru care adversarul nu este pregătit. Se poate realiza prin: viteză, informaţii oportune şi
exacte, inducere în eroare, măsuri de securitate, schimbare bruscă a tacticii folosite,
procedeelor şi metodelor de acţiune şi folosirea avantajelor oferite de mediu. Abilitatea de a
aduna, clasifica, procesa şi înţelege informaţia inegal distribuită între naţiuni în secolul XXI.
Iniţiativa impune executarea de acţiuni ofensive şi are în vedere atitudini şi acţiuni
constant agresive. Iniţiativa creează capacitatea de a stabili, impune şi vehicula condiţiile de
ducere a operaţiilor.
Agilitatea este o calitate atât fizică cât şi mentală, dar şi o condiţie a preluării şi
menţinerii iniţiativei. Acţionând cu agilitate, forţele proprii îşi concentrează elementele tari
împotriva punctelor slabe ale inamicului.
Adâncimea presupune extinderea operaţiilor în timp şi spaţiu, în întrega zonă de
responsabilitate, inclusiv a resurselor şi scopurilor urmărite.
Sincronizarea reprezintă încadrarea operaţiilor în timp şi spaţiu. Impune o coordonare
precisă a forţelor, mijloacelor şi activităţilor în cadrul unei operaţii.
Siguranţa şi protecţia constau dintr-un ansamblu de măsuri şi acţiuni desfăşurate
continuu pentru asigurarea condiţiilor de siguranţă acţională, morală şi materială necesare
planificării şi desfăşurării operaţiilor, prevenirea realizării surprinderii de către adversar,
precum şi reducerii vulnerabilităţii forţelor proprii.
Flexibilitatea impune adaptabilitate la modificările survenite acţiunile de luptă şi
actualizarea planurilor de acţiune, funcţie de aceste modificări.
Menţinerea unui moral ridicat şi sprijinul logistic (asigurarea ritmică şi oportună a
resurselor) sunt factori decisivi în obţinerea succesului.
este o condiţie vitală pentru succesul operaţiei şi are în vedere.
Sinergia constituie o condiţie esenţială pentru desfăşurarea cu succes a acţiunilor de
luptă, iar potrivit specificului acestora cooperarea devine principala cale de realizare. în
condiţiile participării unor forţe numeroase şi eterogene,
Concomitenţa şi succesiunea acţiunilor de luptă trebuie bine încadrate în timp şi spaţiu,
deoarece numai efectele cumulate pot afecta major sistemul acţiunilor inamicului.
Asigurarea acţiunilor şi protecţia trupelor sunt indispensabile creării condiţiilor de
succes în toate formele acţiunilor militare.
Pentru succesul operaţiilor militare, principiile sunt un ghid general pentru desfăşurarea
acestora, la toate nivelurile şi vor rămâne general valabile, atât pentru operaţiile clasice, cât şi
pentru operaţiile militare viitoare.

Caracteristici ale luptei armate în acţiunea militară modernă . Fiecare formă şi


fiecare procedură a luptei armate îşi au caracteristicile lor specifice, date de forma de conflict,
de condiţiile concrete ale situaţiei, de forţele angajate, de scopurile fixate şi de obiectivele
urmărite, etc.
Acțiunile de luptă din cadrul războiului se caracterizează prin: scădere în
amploare şi creştere în intensitate, disproporţionalitate, creştere a preciziei loviturilor şi
reducere accentuată a efectelor colaterale, transparenţă, caracter internaţional pronunţat;
reducere a duratei, profesionalizare înaltă.
Acţiunile de luptă care nu sunt strict legate de fenomenul război au următoarele
particularități: violenţă, caracter surprinzător, apariţie şi desfăşurare în mozaic, diversitate.
Acţiunile din cadrul terorismului se caracterizează prin: ferocitate, caracter
surprinzător, conspirativitate, diversitate, omniprezenţă, desfăşurare în reţea şi în mozaic,
spirit kamikadze.
Acțiunile de luptă specifice războiului împotriva terorismului se particularizează prin:
caracter comunitar, complexitate, caracter preventiv, omniprezenţă, diversitate,
complementaritate, dinamism12.
Ca urmare a dezvoltării impetuoase a mijloacelor materiale ale luptei, a participării la
luptă a unor forţe din ce în ce mai diversificate şi complexe, în evoluţia să istorică lupta
armată şi-a redimensionat sferele de cuprindere, şi-a modificat fizionomia şi a căpătat treptat
noi caracteristici ce stau la baza ,,luptei moderne“. Din aceste perspective, lupta armată are
unele caracteristici comune, dar şi unele particularităţi. Dintre principalele caracteristici
comune fac parte şi următoarele13 : diversitatea luptei; caracterul decisiv şi pluridimensionat;
caracterul dinamic şi manevrier; caracterul de independenţă şi autonomie acţională;
rapiditatea, fluiditatea şi flexibilitatea; convergenţa; discontinuitatea; omnidirecţionalitatea;
automatizarea şi digitalizarea.

Eugen Bădălan,. Teodor Frunzeti, Acliuni militare altele decât razboiul, Editura Militară,
12

Bucureşti, 2001, p.7


Grigore Alexandrescu Caracteristici ale luptei armate Editura Universităţíi Naíonale de
13

Apărare Carol I Bucureşti 2012


Diversitatea luptei în plenitudinea extensiei sale este mai sugestivă dacă se iau în
analiză unele criterii precum: formele şi procedeele de acţiune; mediul în care se desfăşoară
lupta armată; categoriile de forţe, genurile şi specialităţile militare; caracteristicile terenului,
condiţiile de timp şi anotimp. După fizionomie, amploare şi conţinut lupta se diversifică ca
forme şi procedee de luptă, ceea ce în cazuri şi situaţii speciale poate asigura forţelor multiple
oportunităţi combinatorii. Multiplele elemente componente ale luptei armate sunt variabile
complexe şi schimbarea conţinutului şi fizionomiei acestora creează o gamă largă de condiţii
în care trupele sunt chemate să acţioneze eficient.
Lupta armată este rezultatul confruntării dintre două părţi, cu obiective diametral
opuse, şi care încearcă pe toate căile militare, şi nu numai,
să se nimicească reciproc14.

Figura nr. 6 Diversitatea confruntărilor armate şi implicit a luptei armate 2012


Sursa http://www.nato.int

Diversitatea confruntărilor armate şi implicit a luptei armate, modificarea


caracteristicilor sunt rezultatul unui complex de factori de ordin economic, social, politic,
tehnico-ştiinţific, demografic, geospaţial.

Constantin Moştoflei, Gheorghe Văduva, Tendințe în lupta armată, Editura Universităţii


14

Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004, p.23


Caracterul decisiv şi pluridimensionat este determinat de scopurile urmărite:
nimicirea, capturarea sau izgonirea forţelor adversarului, de creşterea puterii de foc şi lovire a
mijloacelor din dotarea categoriilor de forţe armate, şi a preciziei loviturilor ca urmare a
cibernetizării conducerii şi mijloacelor de luptă.
Caracterul dinamic şi manevrier al acţiunilor de luptă se manifestă, în egală măsură,
din partea ambilor participanţi la operaţie. Nu puţine vor fi situaţiile în care eşaloanele tactice
vor trebui să ducă lupte cu un puternic caracter de independenţă şi autonomie acţională. Cu
toate performanţele, de altfel de necontestat, pe care armamentul le-a atins, şi a tendinţei de
eliminare a efectelor colaterale, rezultatele ultimelor conflicte militare nu au fost pe deplin
cele anticipate. Dacă ne raportăm la ultimul conflict din Irak, constatăm cât de imprevizibile
au fost acţiunile de gherilă din perioada post-conflict, precum şi dimensiunea costurilor
materiale şi pierderilor umane colaterale.
Convergenţa exprimă, în esenţă, cerinţele derivate din întegrarea şi sincronizarea
acţiunilor unor categorii diverse de forţe şi mijloace din perspectiva concentrării eforturilor şi
efectelor în punctele vulnerabile ale adversarului, de natură să asigure rezultatele preconizate.
Chiar dacă acţiunile nu sunt convergente sub aspectul poziţionării lor în spaţiu, caracteristica
trebuie să se manifeste sub raportul complementarităţii scopurilor propuse.
Automatizarea şi digitalizarea sunt consecinţele creşterii rolului şi importanţei
informaţiilor în finalitatea confruntărilor armate. Informaţiile tind să devină un patrimoniu
strategic şi confruntarea în plan informaţional nu mai reprezintă doar o problemă de
informaţii pe câmpul de luptă sau de atacuri tactice asupra reţelelor de transmisiuni, ci o
puternică pârghie capabilă să influenţeze şi să modifice deciziile de cel mai înalt nivel ale
adversarului.

Concepte şi teorii privind lupta armată. Lupta armată, "reprezintă angajarea


violentă a forţelor armate organizate, înzestrate cu armament şi tehnică militară, pe baza unor
principii, reguli şi norme ale artei militare, ducerea unor operaţii, bătălii şi lupte de amploare
diferită, şi toate consecinţele desfăşurării lor" , pentru impunerea voinţei proprii asupra
inamicului, prin producerea de pierderi umane şi materiale, nimicirea sau capturarea acestuia.
În trecut, datorită rolului determinant al confruntării armate dintre beligeranţi în desfăşurarea
şi deznodământul războaielor, esenţa acestora era definită aproape exclusiv de componenta
lor violentă, lupta armată, războiul fiind câştigat sau pierdut pe câmpul de bătaie, în timp ce
alte domenii de confruntare jucau un rol secundar.
Teoria generală a ştiinţei militare, şi de fapt practica militară a confirmat, două
concepte : strategia războiului şi strategia luptei armate. Acestea sunt definite astfel:
Strategia războiului “este arta de a întrebuinţa, pe baza unei concepţii de ansamblu, toate
forţele şi mijloacele de care dispune statul în diferite domenii (politic, economic, diplomatic,
cultural, tehnico-ştiinţific, demografic, militar etc.) şi de a conduce acţiunile acestora în
vederea realizării scopului politic al războiului". Strategia luptei armate: "este arta de a folosi
la pace şi în situaţii de război, pe baza unui plan de ansamblu, forţele armate ale statului şi
conducerea acţiunilor militare în vederea participării la îndeplinirea integrală a scopului
confruntării militare"15.
Lupta armată ţine pasul cu realizările din domeniile gândirii şi practicii umane şi
posedă disponibilităţile necesare adaptării la cerinţele viitoare. Astfel şi-a lărgit conţinutul şi
modificat fizionomia ca urmare a dezvoltării mijloacelor de luptă, a participării la acţiunile
militare a unor structuri diversificate şi specializate, a îmbogăţirii teoriei şi practicii militare
şi a obţinut treptat dimensiuni şi caracteristici noi care au fost determinate, în principal, de
multitudinea şi eterogenitatea forţelor şi mijloacelor de luptă, gama foarte diversificată de
acţiuni militare (clasice, de tip guerilă, terorism, război de falie). În combaterea terorismului,
lupta armată este doar unul dintre mijloace, cel mai radical un corolar al celorlalte măsuri şi
acţiuni care pornesc de la depistarea şi eradicarea cauzelor care generează acest fenomen şi
rezolvarea gravelor probleme cu care se confruntă omenirea la începutului secolului al XXI-
lea.
În concluzie, lupta armată va deveni, în esenţă, o confruntare complexă, cu o
puternică tentă informaţională, caracterizată prin folosirea unor mecanisme de distribuire şi
combinare a căilor şi mijloacelor de susţinere a conflictului şi care se va înscrie în sfera
violenţei disimulate şi numai rareori exprimate prin utilizarea mijloacelor armate .

2.2 Fizionomia luptei armate în spațiul de luptă actual

Apariţia, dezvoltarea şi folosirea unor noi tehnologii a dus la schimbarea fizionomiei


acţiunilor militare. În secolul XXI, modelul istoric poate fi următorul: tendinţele de
dezvoltare ale actualelor tehnologii vor arăta noi tehnologii posibil de a fi dezvoltate – se va
studia şi evidenţia impactul lor asupra fizionomiei viitoarelor acţiuni militare; se vor crea noi
concepte; se va determina care tehnologii trebuie dezvoltate şi ce mai trebuie inventat sau

15
cssas.unap.ro, Principii ale războiului şi luptei armate. Realităţi şi tendinţe, Bucureşti, 2003
inovat. Unii teoreticieni susţin „primatul” problemelor economice asupra celor de securitate
şi consideră ca fiind suficientă simpla înlocuire a confruntării militare cu competiţia
economică. Presupunere falsă deoarece tendinţa de creştere a costurilor de înarmare relevată
în cel mai recent studiu realizat de IHS16urmând o tendinţă de reştere economică"17.

Figura nr. 7 Evoluţia cheltuielilor militare şi economiei mondiale 1998-2013


Sursa Total Factor Productivity Index (as calculated by RBI)
Factorul principal a evoluției luptei armate care determină actualele tendinţe de
evoluţie a luptei armate este revoluţionarea bazei economice a societăţii. Ne găsim, după
cum susţine Alvin Toffler, în plină perioadă denumită de acelaşi autor „balamaua istoriei” 18
în care civilizaţia „hornului de uzină” este înlocuită de o alta, a informaţiei, a electronicii, a
nanotehnologiei. Această remarcabilă schimbare în economia lumii aduce cu sine mutaţii
profunde şi în conceptele cu care se operează în lupta armată.
Un al doilea factor determinant în domeniul luptei armate il reprezintă reconsiderarea
rolului informaţiei şi creşterea vitezei de transformare a proceselor specifice acestui fenomen.
Informaţiilenu mai sunt doar simple date culese de forţe specializate şi nespecializate, ci „o
puternică pârghie, capabilă să influenţeze şi să modifice deciziile de cel mai inalt nivel” ale
acestuia19.
Al treilea factor determinant al actualelor tendinţe de evoluţie a luptei armate se
bazează pe progresele înregistrate în domeniul tehnologiilor înalte şi îl reprezintă asimilarea
rezultatelor „epocii high-tech” în sfera militară. De-a lungul timpului, societatea a fost cea
care a beneficiat, de cele mai multe ori, de rezultatele cercetărilor în domeniul militar.

16
Jane's Aerospace, Defence & Security
17
www.economica.net
Alvin şi Heidi Toffler, Rălzboi şi antirăzboi, supravieţuirea în zorii secolului XXI, Editura
18

Antet, Bucureşti, 1995, pag. 16.


19
Corneliu Sirbu, Lucian Stăncilă, Constantin Florea, Frământările zeului Marte (eseuri de
ştiinţă strategică), Editura Sitech, Craiova, 2004. p.30.
Radarul, calculatorul electronic, sistemul de poziţionare geospaţială (GPS) şi multe alte
sisteme, au fost create şi experimentate în domeniul militar.

Figura nr. 8 Radarul, calculatorul electronic, sistemul de poziţionare geospaţială (GPS)

Un alt factor care determină actualele tendinţe de evoluţie a luptei armate îl


constituie modificarea misiunilor armatelor. Instituţia militară, misiunile şi filozofia ei s-au
adaptat noilor realităţi. După mii de ani de experienţă, în genul de luptă armată denumită
acum „tradiţională”, armata este nevoită ca, într-un timp extrem de scurt, să elaboreze noi şi
insuficient testate doctrine, strategii şi tactici, să se transforme organizatoric şi să acţioneze
fără să aibă clar definite misiunile de răspuns la provocările acestui mileniu.

Tendința în configurare şi fizionomia luptei armate. Lupta armată definită drept


„instrument al forţei violente” , se înnoieşte, desprinzându-se de tiparele clasice, tradiţionale.
Modalităţi de acţiune considerate până acum nespecifice luptei armate caută să pătrundă în
recuzita ei:acţiuni specifice gherilei, insurgenţei, crimei organizate şi terorismului, procedee
„kamikaze” şi implicare activă a necombatanţilor,„lovituri chirurgicale” şi folosirea roboţilor
în spaţiul material al luptei, energia undelor şi confruntarea în spaţiul cibernetic. Se caută o
adaptare „din mişcare” la noile realităţi, „acţiunile de luptă atipice”, care ofereau, până acum,
imaginea unei preocupări secundare, au devenit deja o prioritate centrală în cadrul planificării
apărării20. Fizionomia conflictelor militare desfăşurate după 1990 şi până în prezent scoate în
evidenţă faptul că asistăm la declanşarea unei noi etape în organizarea şi ducerea luptei
armate. Exemplul cel mai concludent ne este oferit, în anul 2003, de instanţa supremă de
decizie aspra întrebuinţării forţelor armate irakiene – Saddam Hussein.

20
http://www.nato.int/docu/reviev/2005/issue1/art5_pr.html
Figura nr. 9 Vieţi pierdute şi enorme pagube materiale în luptele armate din Irak 2003

Saddam nu a înţeles niciodată că o formă de război cu totul nouă era pe cale să


schimbe întreaga natură a beligeranţei. şi aceasta l-a costat pe el libertatea şi pe poporul
irakian, mii de vieţi pierdute şi enorme pagube materiale, unele irecuperabile pentru istoria
civilizaţiei mondiale.
Din punct de vedere al tendinţei de configurare a fizionomiei luptei armate se
întrevăd următoarele:
– lupta va sta la baza tuturor confruntărilor de mare amploare, care din punct de

vedere conceptual pot fi operative sau strategice, dar acţional se vor consuma la nivel
tactic;
– secvenţele luptei se vor derula după nevoia atingerii obiectivelor planificate cu rezultate
maxime, costuri minime şi în timp scurt;
– un rol esenţial il capătă „manevra dominantă“ concept ale cărui conotaţii depăşesc sfera de
cuprindere atotcunoscută din arta militară;
– raportul de forţe trece din sfera cantitativă în cea calitativă şi este puternic amprentat de
viteza de reacţie a forţelor;
– lupta va fi o confruntare a înaltelor tehnologii militare, cu prezenţa omului în plan secund,
dar în centrele de decizie, coordonare şi control;
– mijloacele luptei armate vor trece din sfera distrugerilor umane în cea a influenţei şi
dominaţiei prin distrugerea voinţei adversarului, de natură să ducă la slăbirea capacităţii lui
de reacţie;
– lupta va fi mai mult o demonstraţie de forţă, şi mai puţin un instrument punitiv în
îndeplinirea misiunilor.
Succesul în luptă a fost şi a rămas dependent de o serie de factori obiectivi şi subiectivi.

Devansarea
adversarului în
executarea
loviturilor
Folosirea Aplicarea eficientă
judicioasă a principiilor
a terenului Neutralizarea mijloacelor dominante ale
şi sistemelor de cercetare, luptei, asigurarea
lovire de înaltă precizie, acţiunilor şi
Cantitatea şi calitatea protecţia trupelor
forţelor şi mijloacelor
Figura nr. 10 Factori ai succesului luptei armate

Cu siguranţă nimic nu este întâmplător, aşa cum s-a spus lupta armată, ca sistem,
este rezultatul unui complex de relaţii ce se statornicesc în interiorul său, cât şi cu alte
elemente din exterior cu care intercondi- ţionează. Sistemul de relaţii este influenţat direct sau
indirect de factorii de situaţie şi, pe cale de consecvenţă, rezultatul interacţiunii produce
modificări asupra conţinutului şi fizionomiei luptei armate.

Cantitatea şi calitatea forţelor şi mijloacelor participante la luptă. În ceea ce


priveşte cantitatea şi mai ales calitatea fortelor şi mijloacelor participante la luptă, cu
siguranţă acest factor deţine un loc de prim rang în rândul condiţiilor de succes. Experienţa
ultimelor conflicte militare demonstrează, fără echivoc, că raportul de forţe cantitativ nu mai
poate fi o garanţie a succesului în operaţie, balanţa victoriei înclinând adesea către gruparea
ce realizează mai degrabă un raport superior calitativ.
Folosirea judicioasă a terenului trebuie privită ca pe o constantă în derularea
acţiunilor militare. După Carl von Clausewitz „... terenul influenţează acţiunea militară prin
trei proprietăţi şi anume: ca obstacol de acces, ca obstacol de vedere şi ca acoperire contra
acţiunii focului inamic. Toate celelalte se reduc la aceste trei proprietăţi“ .
Modificarea raportului dintre spaţiu şi timp. Spaţiul şi timpulsunt două elemente
care au avut până nu demult importanţă egală în cadrul acţiunilor militare 21. Acţiunile militare
recente au reliefat că una dintre tendinţele care se manifestă tot mai pregnant în fizionomia
luptei armate este tocmai aceea de a da conţinut unor noi corelaţii în triada spaţiu - timp -
luptă armată. Lecţiile învățate din cele mai recente confruntări militare ne înfățișează faptul
că frontul nu se va mai afla acolo unde are loc bătălia principală, confruntarea angajându-se,
cel mai adesea, simultan în toate dimensiunile spaţiului de luptă (la contact, în adâncime şi la
altitudine), ceea ce face ca noţiunea de front de luptă să capete o nouă semnificaţie. Dacă
spaţiul de confruntare tinde să se extindă considerabil, durata acţiunilor se diminuează.
Extinderea spaţială a acţiunilor, concomitent cu reducerea duratei acestora, produce mutaţii în
dialectica raporturilor dintre spaţiu şi timp. Actuala manifestare a corelaţiei dintre spaţiu,
timp şi lupta armată se concretizează în arta militară prin adoptarea conceptului de
„adâncime”. Acesta concretizează extinderea acţiunilor militare în timp, spaţiu, resurse şi
scop, pentru a influenţa evoluţia situaţiei în sensul dorit.

21
Grozea, Traian, Despre rolul timpului în desfăşurarea acţiunilor militare, Bucureşti,
Editura Militară, 1966, pp. 62-64
Creşterea importanței focului în lupta armată tinde să devină o componentă
dominantă. Planificarea focului se transformă, încet-încet, intr-o preocupare majoră chiar şi
pentru eşaloanele strategice. Diversificarea senzorilor pentru culegerea datelor în toate
mediile, performanţele tot mai ridicate ale armamentului de înaltă precizie şi muniţiei
inteligente, creşterea puterii distructive a muniţiei permit, executarea loviturilor cu foc
selective sau a „loviturilor chirurgicale” cu efecte psihologice profunde asupra adversarului.
Viteza şi precizia dau posibilitatea învingerii în timp scurt a adversarului, dar cu
victime cât mai puţine. Această antiteză va fi considerată din ce în ce mai puţin antinomică în
filozofia acţiunilor militare contemporane.
Componenta psihosocială a acţiunilor militare va creşte în importanţă. Informaţiile
despre adversar, dar şi despre forţele proprii, acţiunea directă asupra adversarului şi protecţia
trupelor proprii sunt doar câteva dintre direcţiile principale în care probabil se va dezvolta
aceasta.
Mediul de desfășurare a acţiunile militare formate din societăţi complexe, greu de
înscris în modele care să permită sistematizări favorabile stabilirii celor mai eficiente căi de
acţiune. În configurarea mediului sunt implicate segmente sociale, structuri, organizaţii,
inclusiv multinaţionale, persoane, mijloace media, societate civilă etc. Mediul de confruntare
va fi afectat de acţiunile destinate exploatării, deteriorării, anihilării sau distrugerii
informaţiilor şi funcţiilor informaţionale ale adversarului, asigurării propriei protecţii faţă de
aceste acţiuni precum şi realizării condiţiilor pentru desfăşurarea propriului război
informaţional.
Principalii actorii ai acţiunilor militare sunt structurile militare aparţinând unor
guverne sau altor autorităţi statale, structurile paramilitare, bandele înarmate sau teroriste
aflate în afara instituţiilor oficiale ale statului. Ca urmare, actorii cu doctrine transparente, cu
principii şi reguli cunoscute, în spiritul şi litera prevederilor dreptului umanitar se confruntă
cu alţii, aparent lipsiţi de doctrine, dar cu motivaţia întreţinută şi alimentată prin fanatism,
exagerarea interesată a diferenţelor etnice, religioase, de civilizaţie etc. Această situaţie
scoate în evidenţă un alt actor important al acţiunii militare – populaţia civilă. În cazul unor
conflicte de durată, populaţia civilă devine sursă de regenerare a forţelor chiar şi cu
participanţi netradiţionali (copii, femei, bătrâni). Eterogenitatea actorilor, polarizarea
obiectivelor urmărite şi ambiguitatea motivaţiei în faţa propriilor comunităţi sociale fac
acţiunea militară vulnerabilă faţă de raportările la legile războiului, dreptul internaţional, etc.

Determinările acţiunii militare sunt:


Determinări Politice. Planificatorii acţiunilor militare sunt nevoiţi să ia în calcul
elemente care până nu demult aveau relevanţă mică ori erau ignorate din motive de eficienţă:
- eliminarea pierderilor exagerate chiar cu riscul neatingerii rapide a scopului;
- protecţia trupelor proprii şi unor obiective ale adversarului;
- schimbarea rapidă a cursurilor acţiunii, în funcţie de reacţiile opiniei publice interne şi
externe;
- evidenţierea, monitorizarea şi planificarea de acţiuni în locurile şi momentele în care
adversarul ar putea acţiona prin provocări ce ar afecta imaginea trupelor proprii etc.
Determinări economice Acţiunea militară devine un domeniu organizat şi
planificat precum o investiţie în adevăratul sens al cuvântului, în care, cu cheltuieli şi
resurse minime să se obţină câştiguri maxime. Ca urmare, comandanţii şi statele majore vor
fi obligaţi să aibă în vedere şi asemenea considerente precum:
- identificarea şi analizarea „centrelor de greutate economică”;
- identificarea şi intervenţia în circuitele de finanţare a adversarului;
- planificarea întrebuinţării în acţiune a armamentului şi tehnicii de luptă în funcţie de
exigenţele operaţionale, performanţe, dar şi de vechime, termene de garanţie şi expirare,
gradul de încărcare a depozitelor, eliberarea spaţiilor şi capacităţilor logistice, bugetele
viitoare etc.
Determinări Tehnologice. Revoluţia provocată cu câţiva ani în urmă de armamentele
de înaltă precizie, muniţia inteligentă, explozivii puternici, programele cosmice este
desăvârşită astăzi de infinitele deschideri provocate de computere în domeniul
nanotehnologiilor, comunicaţiilor, culegerii şi transmiterii datelor şi informaţiilor, în ştiinţă
şi economie. S-a creat, astfel, posibilitatea asocierii produselor letale cu destinaţie militară,
supuse, de regulă, unor restricţii pentru mediile non-militare, cu tehnologiile de vârf, uşor
accesibile. De această combinaţie pot beneficia nu numai structurile militare, dar şi
teroriştii, grupurile insurgente paramilitare, În aceste condiţii, acţiunile militare vor fi
influenţate progresiv de noile realităţi:
- impactul dominaţiei informaţionale în spaţiul luptei;
- exercitarea comenzii-controlului şi luarea deciziei în condiţiile circulaţiei fluxurilor
informaţionale în timp cvasi-real;
- necesitatea realizării comenzii-controlului şi în condiţiile în care fluxurile
informaţionale sunt întrerupte etc.
Determinări imagologice. Acţiunile militare în care violenţa armată este exagerată
pot duce la pierderea sprijinului public în propriile medii, chiar dacă raţiunile militare o
justifică. Imaginea obligă acţiunile militare la o reconsiderare a criteriilor de eficienţă.
Determinări demografice, geografice. Nu putem ignora o realitate
socio¬demografică a zilelor noastre ce îşi va pune tot mai mult amprenta asupra acţiunii
militare: aproximativ jumătate din populația lumii trăieşte în oraşe, iar în viitor populatia
citadină va fi şi mai numeroasă. Progresiv, ponderea acţiunilor militare pentru controlul
oraşelor şi a căilor de comunicaţie dintre ele se va accentua. Aglomerările urbane
avantajează structurile mai puţin manevriere şi uşor înarmate cum sunt cele teroriste,
paramilitare, de guerilă etc.
Interoperabilitatea acţională şi caracterul întrunit al acţiunilor militare.
Caracterul multinaţional şi interaliat al acţiunilor militare va fi determinant. Va spori
interoperabilitatea acţională, tehnică şi administrativă dintre structurile militare aparţinând
unor state diferite, cerinţă impusă de necesitatea omogenizării conducerii şi execuţiei
operaţiilor. Începând din anul 2001, operaţiile din Afganistan, urmate de cele din Irak au
scos în evidenţă un aspect inedit: alături de unităţile militare, acţionau şi alte forţe.
reprezentanţii organismelor internaţionale, agenţii nonguvernamentale structuri speciale22.
Modalităţile de acţiune în formulă interagenţii, dacă pentru SUA au început să se
clarifice23, pentru celelalte state, aria căutărilor se extinde. Caracterul întrunit al acţiunilor
militare rezultă prin mixarea acţiunilor celor trei componente - terestră, aeriană şi navală -
pentru îndeplinirea aceloraşi misiuni Este posibil, ca în viitor, acţiuni întrunite să se realizeze
în combinaţia grupă/echipaj - aparat de zbor24:

Acţiunile componentei terestre În majoritatea armatelor lumii componenta terestră


este şi va rămâne decisivă în acţiunile militare întrunite. Studiile reliefează că forţele
aparţinând acestei componente vor fi în măsură să execute toată gama acţiunilor militare, cu
caracter terestru şi aeromobil, de regulă în orice zonă, întrunit cu celelalte componente sau,
uneori, pentru rezolvarea unor situaţii de scurtă durată, independent. Forţele terestre vor fi
întrebuinţate pentru realizarea controlului spaţiului terestru în vederea prevenirii şi

22
James C. Royse, Gold is the New Purple: Interagency Operations in Campaigns and
Expeditions, in www.stormingmedia.us/15 /1585/A158534.html
23
Richard D. Downie, Defining Integrated Operations, in Joint Force Quarterly, no. 38/2005,
p. 12
24
Richard B. Myers, A Word from the Chairman, Joint Force Quarterly, no. 37/2005, p.5.
descurajării atacurilor armate, gestionării situaţiilor de criză, obţinerii victoriei militare asupra
adversarului, participării la operaţii de stabilitate.

Figura nr. 11 Întrebuinţarea forţelor terestre

Infanteria va rămâne genul de armă cel mai uşor adaptabil la orice fel de
schimbare de situaţie, capabil să îndeplinească practic orice tip de misiune 25. Tancurile vor
capătă un rol tot mai important pentru protecţia trupelor proprii. Ultimele conflicte au
demonstrat potenţialul încă insuficient relevat al tancurilor pentru lupta în afara localităţilor
în schimb, combinaţia dintre foc şi protecţie, pe care o oferă tancul, va fi de neînlocuit încă
ani buni. Dezvoltarea şi intrarea în dotarea structurilor luptătoare a muniţiei inteligente va
revoluţiona modul de întrebuinţare a acestora în operaţie şi va face posibilă reducerea
pierderilor.
Creşterea vitezei de acţiune va schimba configuraţia acţiunii. Metodologia şi fazele
cunoscute de angajare se vor modifica în mod dramatic. Timpul se comprimă. Nevoia de date
şi informaţii „on line” despre inamic şi spaţiul luptei va conduce la creşterea importanţei şi
valorii cercetării. Dezvoltarea aeromobilităţii trupelor va determina creşterea importanţei
manevrei pe verticală în dauna manevrei pe orizontală. Pentru acţiunile în localităţi ale
infanteriei şi tancurilor „lecțiile învăţate” din Irak şi Cecenia scot în evidenţă că se vor
dezvolta noi tehnici de asalt, concomitent cu creşterea gradului de protecţie a trupelor.
Modificări revoluţionare vor cunoaşte concepţia de ducere a luptei în localităţi, mijloacele de
combatere a blindatelor de la distanţe mici, fără a produce pierderi umane şi materiale
colaterale. În teren „deschis” se vor realiza dispozitive în care structurile grele vor alterna cu
cele uşoare, mobile. Bunele rezultate obţinute în acţiunile desfăşurate pe timp de noapte
conduc la concluzia că acest tip de acţiune va creşte în importanţă. Probabil că acest lucru va
determina restrângerea accesului la tehnologiile de producere a mijloacelor de vedere pe timp
de noapte şi creşterea preţului lor. Se fac studii intense pentru folosirea roboţilor pe
câmpurile de luptă.

Figura nr. 12 Folosirea roboţilor pe câmpurile de luptă

25
Virgil Bălăceanu, Puterea de luptă a infanteriei, Editura UNAp., Bucureşti, 2004, p.103
Toate modificările în configuraţia acţiunilor viitoare ale forţelor terestre vor
determina probabil, în următorii ani, o legătură şi mai strânsă cu celelalte componente ale
acţiunii întrunite.

Adaptarea caracteristicilor luptei armate la noua fizionomie.În multitudinea


căutărilor şi transformărilor suportate de acţiunea militară există câteva caracteristici care ies
în evidenţă.
Accentuarea caracterului expediționar. Schimbările strategice intervenite pe
continentul european, lărgirea spaţiului de apărare al NATO şi asumarea de misiuni „out of
area” de către alianţă fac puţin probabile în Europa atacurile armate ale unui stat împotriva
altui stat deși situația actuală din Ucraina poate evolua în această direcție. În acelaşi timp, se
menţin zone de instabilitate în unele regiuni periferice ale Europei ori în spaţii din alte
continente, dar cu efecte directe asupra securităţii statelor europene. În aceste condiţii,
problema apărării colective şi naţionale capătă noi semnificaţii, eforturile concentrându-se
asupra prevenirii situaţiilor destabilizatoare şi apărării unor valori comune. Printre
numeroasele măsuri politice, economice, militare etc. întreprinse în acest scop iese în
evidenţă şi necesitatea desfăşurării unor acţiuni militare la distanţe mari de teritoriul naţional,
adică a unor acţiuni cu caracter expediţionar. Cu o mare probabilitate, aceste acţiuni vor fi
multinaţionale, deci, vor fi expediţionare. Proiecţia forţei în teatre ceea ce impune exigenţe
sporite faţă de:
- structurarea elastică, modulară a forţelor;
- realizarea interoperabilităţii şi constituirea în unităţi închegate;
- menţinerea unui potenţial de luptă, identic cu cel din locaţia să permanentă;
- realizarea „podurilor” pentru transferul forţelor în teatru conform planificării.
Principalul avantaj al acţiunilor expediţionare este acela că sursele de generare şi
regenerare a forţei sunt scoase în afara loviturilor „clasice” ale adversarului. Ele rămân
vulnerabile, însă, la acţiunile teroriste.
Caracterul întrunit al acţiunilor militare obţinut prin alăturarea acţiunilor celor trei
componente, terestră, aeriană şi navală pentru îndeplinirea aceloraşi misiuni şi impune
participanţilor exigenţe deosebite faţă de:
- abilitatea de a organiza acţiuni întrunite în câmpul tactic, pentru rezolvarea unor situaţii care
cer soluţii rapide, neplanificate de eşaloanele superioare;
- realizarea interoperabilităţii între elemente ale categoriilor de forţe;
- formarea deprinderilor la comandanţii eşaloanelor inferioare pentru a acţiona împreună cu
elemente aparţinând altor categorii de forţe.
Focul tinde să devină componenta dominantă a acţiunii militare. Creşterea puterii
distructive a muniţiei însoţită de reducerea volumului permit executarea loviturilor cu foc
selective sau a „loviturilor chirurgicale” cu efecte psihologice profunde asupra adversarului.

Figura nr 13 Focul tinde să devină componenta dominantă a acţiunii militare

Expresia esenţializată a rolului determinant al focului în viitoarele acţiuni militare o


constituie noul concept de război bazat pe reţea, triumful aplicării „high-tech” în acţiunile
militare.
Convergenţa formelor principale de luptă „Lecţiile învăţate” de armatele
care au participat la cel de al doilea război din Golf, oglindesc, prin puterea evidenţelor, că
este tot mai greu să stabileşti cu certitudine la ce formă de luptă asistăm sau pentru care ne
26
pregătim. Convergenţa formelor principale de luptă va determina ca lupta de întâlnire să
reprezinte modalitatea de exprimare cea mai des întâlnită a acestei „simbioze”. Se consideră
că soldatul va rămâne şi în viitor elementul esenţial în operaţiile urbane, care vor fi
componentele majore ale operaţiilor viitorului . Manevra şi surprinderea, întrebuinţate
combinat, vor asigura succesul şi în anii ce vor urma. Apărarea în teatrul de operaţii,
indiferent de inamic, va trebui să fie flexibilă şi va consta dintr-un şir neîntrerupt de manevre
şi riposte. Deşi nu vor fi excluse formele clasice de luptă ele îşi vor estompa caracteristicile
cunoscute acum, tocmai datorită fluidităţii şi manevrabilităţii spaţiului de luptă.
Hipertehnologizarea luptătorilor este un alt deziderat. Pentru realizarea acestui
deziderat li s-au asigurat militarilor, la declanşarea celui de al doilea război din Golf, tehnica
necesară cunoaşterii „on line” a mediului înconjurător, primirii ordinelor şi transmiterii
rapoartelor şi cererilor de sprijin, protecţiei personale, ducerii cu succes a luptei în orice
condiţie de teren şi stare a vremii, o independenţă logistică cât mai mare.

Tadeus Kotarbinski, Tratat despre lucrul bine făcut, Editura Academiei, Bucureşti, 1992, p.
26

123.
Figura nr 14 Hipertehnologizarea luptătorilor
Militarii erau obligaţi să poarte permanent peste 50 kg. de echipament 27. Pentru a se
evita un astfel de handicap a fost elaborat conceptul de „soldat-sistem”.

Figura nr. 15 Conceptul de „soldat-sistem”

Etapele acţiunii militare pot fi identificate folosind criterii diferite. În demersul


nostru l-am folosit pe cel al intensităţii violenţei armate. Astfel, principalele etape sunt:
a). Etapa pregătitoare în care violenţa armată este o excepţie, iar pentru recurgerea
la ea se invocă diferite motive, de natură umanitară, erori, etc.
b). Etapa decisivă este dominată de violenta armată, aplicată selectiv şi însoțită de
demonstrații care să convingă că ceea ce va urma, va fi mai grav. Vor fi lovite simultan toate
obiectivele care contribuie la realizarea puterii militare a adversarului militare şi civile.
Loviturile executate din toate mediile, vor fi însoţite permanent de măsuri de război
electronic.

27
Noah Schachtman, Mobile Robots Take Baby Steps, în Wired News Technology, 2004, p.1
c).Etapa de stabilizare este cea în care violenţa armată se va exercita mai mult ca
reacţie sau preventiv.
Fizionomia acţiunilor militare se schimbă în ritm alert. Suntem surprinşi de noutăţile
apărute în conflictele militare declanşate în cine ştie ce parte a planetei. Desigur, nimeni nu
poate să le studieze în detaliu acolo unde se desfăşoară, dar totodată, nimeni nu-şi poate
permite să ignore perspectivele.

2.3 Impactul tehnologiilor moderne asupra configurării luptei armate

Dezvoltarea fără precedent a tehnologiilor militare asupra fizionomiei luptei armate


moderne. Influenta tehnologiilor moderne și evoluția mediului de securitate asupra modului
de planificare și desfășurare a operațiilor militare se concretizează în cerința structurilor
militare de a dobândi o mai mare autonomie acțională, astfel încât să poată executa
permanent misiuni rapide, decisive, dinamice și manevriere. Forţele militare trebuie să
încorporeze noile tehnologii, care, la rândul lor, conduc spre noi concepte tactice, operative
sau strategice şi spre adaptări organizaţionale semnificative. Exemplele secolului al XX-lea
includ războiul submarin purtat de Germania în primul Război Mondial, „războiul-fulger” şi
bombardamentele strategice din al doilea Război Mondial, sau crearea forţelor strategice
dotate cu rachete nucleare intercontinentale în perioada Războiului Rece. În această
schimbare ies în evidenţă trei situaţii, arătându-ne cum se vor schimba viitoarele operaţii
militare:
În primul rând, sistemele de armament cu rază şi precizie mare, combinate cu
mobilitatea fără precedent, senzorii sofisticaţi, sistemele de comandă şi superioritatea
informaţională vor modifica fizionomia operaţiilor militare. Angajarea precisă la distanţă
mare poate juca un rol proeminent în proiectarea puterii la toate eşaloanele în orice acţiune
militară.
În al doilea rând ne putem referi la transformarea operaţiilor informaţionale.
Tehnologiile informaţionale vor îmbunătăţi esenţial capacitatea forţelor armate de a colecta,
procesa, stoca şi distribui informaţiile în timp aproape real.
În al treilea rând se are în vedere potenţialul şi folosirea mai intensă a sistemelor
spaţiale. Capacitatea de localizare şi distrugere, cu o mare probabilitate, a ţintelor extrem de
importante, fixe sau mobile, de pe pământ sau din spaţiu, poate schimba fundamental modul
în care gândim despre război.
Figura nr. 16 Sisteme spaţiale militare

Nu numai că sistemele şi tehnologiile informaţionale moderne vor asigura „o


adâncime şi o lăţime” a informaţiei fără precedent în istoria militară, dar sistemele de
armament mobile şi rapide vor folosi această informaţie pe tot cuprinsul spaţiului de luptă. În
consecinţă, următoarele patru grupe de tehnologii vor fi critice în următorii ani: tehnologiile
de mascare şi micşorare a observabilităţii (low-observable/masking tehnologies); tehnologiile
armelor inteligente; tehnologiile de lovire la distanţă mare şi cu precizie; tehnologiile
informaţionale. Tehnologiile de mascare şi micşorare a observabilităţii vor fi dezvoltate în
continuare. Tehnologia bazată pe unde electromagnetice şi pe „capacitatea de-a rămâne
neobservat la cercetarea pasivă în spectrul infraroşu” (passive infrared stealth capability) 28
vor putea înlocui tehnicile de reducere a semnăturii radar, asigurând o creştere
corespunzătoare a gradului de supravieţuire a vehiculelor în spaţiul de luptă. Capacitatea
sistemelor de armament de a-şi reduce semnătura, în mod pasiv sau activ, va reprezenta un
factor de multiplicare a puterii de luptă.
Ca rezultat al tendinţelor de creştere a capacităţii de stocare computerizate şi a
gradului de automatizare a luptei, microprocesorul va fi folosit în sistemele de arme
inteligente. Evoluţiile în domeniul arhitecturii computerelor şi inteligenţa artificială vor
ajunge în punctul în care sistemele de armament vor putea: să analizeze mediul înconjurător
şi stadiul operaţiei; să cerceteze zonele probabile de dispunere a ţintelor; să descopere şi să
analizeze ţintele; să ia independent deciziile de atacare a ţintelor descoperite; să selecteze şi
să lanseze muniţiile adecvate; să raporteze rezultatele acţiunii.
Combinaţia dintre probabilitatea mărită de supravieţuire şi posibilitatea concentrării
focului din poziţii dispersate va avea un impact considerabil asupra operaţiilor militare .
Fuziunea senzorilor cu sistemele de armament şi cu sistemul de management al spaţiului de
luptă va produce o revoluţie în spaţiul de luptă în acest secol. Multe din tehnologiile viitorului
se bazează pe folosirea spectrului electromagnetic.

28
William S. Lind, Understanding Fourth Generation War, Marine Corps Gazette
(SUA).2008
Fără îndoială, dezvoltarea actualelor sisteme şi folosirea lor într-un mod diferit îşi va
găsi locul meritat în operaţiile militare ale începutului de secol. Ajutată de tehnologia
galopanta,armata se pregătește să lanseze o noua generație de arme ucigătoare, Gândite de
minți neliniștite în laboratoarele secrete ale forțelor armate aparținând marilor puteri, armele
secolului XXI promit să întreacă în forța de distrugere toate tipurile de unelte ale morții
inventate de omenire pana în prezent.
Războiul informațional vizează în mod specific rețelele de comunicare şi computerele.
După cum au dovedit ultimele confruntări din Irak şi Afghanistan, războiul informațional este
complet ineficient în fata unor adversari care nu dau doi bani pe tehnologie.
Sistemele de apărare cu rachete.În viitor, aceste instrumente ale morții, derivate din
celebrele “orgi ale lui Stalin”, care au semănat moarte în perioada celui de-al doilea Război
Mondial, vor fi echipate cu senzori ultraperformanți, fapt care le va spori, cel puțin teoretic,
eficienta pana într-atât încât vor putea elimina orice amenințare cu rachete.
Arme bazate pe frecvente foarte puternice ale microundelor (e-bombe )sunt
capabile să emită fascicole puternice de microunde poate “praji”,la propriu, calculatoarele,
aparatele electronice şi electrice ale inamicului şi distrug ușor sistemele de comunicații
militare şi civile. O intensificare puternica a câmpului electromagnetic va fi transformată într-
un flux concentrat de microunde dirijat direct pe obiectivul care se dorește a fi distrus.
Tunurile pe baza de curent electric. Arma poate arde instalația electrica a unui tanc
inamic sau poate fi folosita asupra grupurilor de soldați dușmani din trupele de asalt. Pulsul
electric care străbate trupul omenesc întrerupe temporar controlul voluntar al mușchilor, ceea
ce duce la capturarea de prizonieri.
Rachetele nucleare.Probabil cele mai periculoase arme aflate la îndemâna omului,
rachetele cu încărcătura nucleara au o putere distructiva neegalata de nici o alta arma. Unul
sau mai multe ogive nucleare pot fi montate pe o racheta balistica, aceasta fiind apoi lansata
în plan vertical. Racheta se poate înalta pana în straturile superioare ale atmosferei, urmând să
fie ghidata de la sol sau din spațiu, direct spre destinația stabilita, unde va exploda cu efecte
de cele mai multe ori incalculabile.
Active Denial System (arma valului milimetric). O antena lunga de 2 metri şi un
generator mobil, care produce fasciculul de radiații cu frecventa de 95 gigahertzi (lungimea
de unda = cca. 3 milimetri), vor fi ușor de atașat tancurilor şi mașinilor de teren. O astfel de
“raza a morții” poate imobiliza, la propriu, grupul de oameni asupra căruia este îndreptata.
Figura nr.17 Active Denial System

Aviația militara hipersonica (sau faimoasele scramjet - uri). Zborurile hipersonice au


fost demonstrate doar prin intermediul unor avioane prototip fără pilot, care au fost
transportate cu mare viteza, la altitudini mari, de către alte avioane.
Armele spațiale. În situațiile de atacuri cu rachete balistice îndreptate
împotriva țintelor de pe Pământ flote de interceptare, alături de staţii de lupta, vor staţiona pe
orbita cu scopul precis de a trage asupra rachetelor balistice.
Laserele de mare putere. Razele laser se deplasează cu viteza luminii şi pot lovi
instantaneu la distante de mii de kilometri. Oglinzi de dimensiuni uriașe vor concentra
puternicele fascicule laser pe puncte mici din ținta. Căldura produsa în acest mod, va fi atât
de puternica, încât va produce combustia suprafeței țintelor. Ceea ce se traduce prin
distrugerea focoaselor rachetelor, explozia avioanelor militare sau a tancurilor şi a buncărelor
de la sol.
Bomba cu puls electromagnetic.Cea mai eficienta contratehnologie, capabila să facă
praf atuurile oricărei armate computerizate, este bomba cu puls electromagnetic 29care poate
anula temporar sau distruge complet sistemele de comunicații şi componentele electronice ale
computerelor pe o arie extrem de întinsă. În viitor, aparatele electronice militare vor beneficia
de o protecție sporita, datorita folosirii unui material numit Gallium Arsinide (GaAS), opac la
undele distrugătoare create de EMP. Arma HERF30 este un dispozitiv care „trage” semnale
radio de mare putere către o ținta electronica.
Avionul invizibil,tancul şi camuflajul invizibil se strecoară neobservat prin apărarea
antiaeriana a adversarilor şi să fie capabil să atace şi să distrugă țintele inamice fără a se
angaja vreodată în vreo lupta. B-2, “bombardierul invizibil”,una dintre cel mai avansate
aeronave actuale , în ceea ce privește “rafinamentul” tehnologic cu care a fost conceputa şi

29
ElectroMagnetic Pulse –EMP
30
High Energy Radio Frequency
construită, este un avion uriaș proiectat în așa fel încât să rețină radiaţia electromagnetică
produsă de funcționarea aparaturii electronice de bord dar care pe ecranele radarelor apare
mai mic decât o vrabie. După avionul invizibil a fost inventat acum şi tancul care poate trece
neobservat pe câmpul de luptă. Indiferent de felul cum va arata, armura viitorului va trebui
să-i ofere soldatului, în primul rând, o buna protecție împotriva agenților NBC (Nuclear,
Biologic, Chimic).

Figura nr. 18 Avionul invizibil,tancul şi camuflajul invizibil

Deja exista mai multe experimente militare vizând construcția unei arme automate –
eventual bazate pe laser – care să fie implantata în casca. De asemenea, designerii încearcă
legarea sistemelor de vizualizare din casca de un mecanism de țintire automata ce va fi folosit
de mai multe arme-prototip. Acest mecanism va transmite imagini direct în casca.

Figura nr. 19 Objective Individual Combat Weapon

În prezent, prototipul unei asemenea arme, OICW , este folosit de US Army. În cască
sunt amplasați şi senzorii care monitorizează starea generală a soldatului şi informează, în
timp real, comandanții despre câţi oameni sunt apți de lupta, ce subordonați sunt potriviți
fizic şi psihic pentru diverse operațiuni şi cât timp mai au combatanții pana să ajungă la
epuizare.

Concordanța dintre dotarea forțelor și evoluția operațiilor militare.În secolul


XXI forţele armate îşi vor spori mereu capacităţile convenţionale de luptă. Dotarea cu
tehnică de luptă și materiale este puternic determinată de caracterul operațiilor militare și de
impactul tehnologiilor avansate asupra acestora, relația dintre cerințele operaționale şi
posibilitățile tot mai largi ale echipamentelor fiind biunivocă și în continuă evoluție. În
privința sistemelor de arme, acestea au evoluat în două direcții, ale căror efecte sunt
convergente: perfecționarea caracteristicilor tactice şi tehnice ale armamentelor clasice
(tancuri, tunuri, rachete, avioane, elicoptere, nave de luptă etc.), modernizarea
echipamentelor folosite şi realizarea unor platforme de luptă complexe şi eficiente, cu mare
precizie de lovire şi la distante tot mai mari (zeci de mii de kilometri), în orice mediu și
condiții. Concomitent, au apărut noi echipamente și tehnologii de lovire, digitalizate, de fapt
sisteme de arme care leagă într-un singur complex atât mijloacele de supraveghere,
identificare şi localizare cât și mijloacele de prelucrare a datelor ,mijloace de lovire sau
neutralizare a forţelor adversarului.
Caracterul dinamic, manevrier şi flexibil al operațiilor militare impune
reconsiderarea structurii unităților. În acest context, și structura sistemelor logistice va trebui
să fie transformată, în concordanță cu fizionomia operațiilor militare, ceea ce impune ca şi
acestea să fie modulare, flexibile și integrate în raport cu componentele forței bazate pe
elemente unitare de asigurare cu muniții, carburanți, alimente şi echipamente. Precizia
armamentului individual ori colectiv ar putea determina reducerea consumurilor de muniții
ori schimbarea structurii acestora în spațiul de luptă; la fel, și tehnologiile avansate ar putea
duce la consumuri energetice mai mici pe timpul operațiilor militare ori vor inversa raportul
dintre consumul de energie electrică şi cel de energie bazată pe hidrocarburi în favoarea
primei categorii. Ritmul tot mai ridicat de acțiune, rata mare a schimbărilor în spațiul de
luptă, nevoia de autonomie în acțiune sau alte asemenea evoluții vor duce la modificarea
structurii și filozofiei sistemelor logistice şi vor determina adoptarea unor concepte și
procedee moderne în concordanță cu fizionomia operațiilor militare.

Dimensiunea tehnologică a revoluției în domeniul militar. În condițiile ultimelor


tipuri de amenințări asimetrice, demersul complex de consolidare a unei arhitecturi
tehnologice înalte, pentru o nouă formă de război, cel asimetric, aparține revoluției în
domeniul militar RMA31. RMA incumbă o activitate de transformare a unui sistem militar
vechi intr-unul nou, adaptat unor concepte militare adecvate, sau „o schimbare de fond în
natura războiului, cauzat de aplicarea inovatoare a noilor tehnologii care, combinate cu

31
Revolution in Military Affairs –RMA
schimbările în profunzime ale doctrinei militare și conceptelor operaționale și
organizaționale, alternează radical caracterul și conduita operațiilor militare“32.
În ultimul deceniu, noile tehnologii au transformat lupta armată într-un domeniu al
high-tech. Informația permite lovituri rapide şi precise, integrarea „sistemelor spațiale și
aeriene moderne, marea precizie distructivă a armelor convenționale avansate şi viteza
comunicațiilor moderne.33 Dezvoltările tehnologice ale viitorului se bazează pe avansul
tehnologic uriaș, pe accesul la sistemul de inteligență şi informație global, pe alocări bugetare
consistenteetc.

Figura nr. 20 RMA.Integrarea „sistemelor spațiale și aeriene moderne, marea


precizie distructivă a armelor

RMA se caracterizează prin evoluția rapidă a tehnologiilor militare, datorată


evoluției marcate în numeroase sectoare tehnologice: informatică, electronică sau
telecomunicații.

Modalități de sporire a eficienței în lupta armată . În operațiile militare, un


important criteriu de eficiență îl constituie raportul dintre rezultat și efortul cu care a fost
acesta obținut, criteriul efortului fiind subordonat scopului. Vorbim despre eficiență în
operațiile militare dacă îndeplinirea misiunii se realizează cu forțele și mijloacele planificate,
iar pierderile sunt minime. Eficacitatea cu un înțeles mai restrâns are în vedere doar
concordanta dintre rezultat și scop și este utilizată cu precădere pentru a determina
proprietățile şi modul de întrebuințare a armamentului în acțiunile de luptă, fără a lua în
considerare efortul şi consumul de resurse. Scientizarea gândirii operativ-tactice este o
modalitate de a conferi viabilitate şi eficientă luptei armate actuale. Ea trebuie să se
caracterizeze prin realism și originalitate, să fie orientată prioritar spre aspectele calitative,
intensive, asigurându-se valorificarea eficace a forțelor şi mijloacelor la dispoziție. O altă
modalitate de sporire a eficientei în lupta armată o constituie economisirea energiei umane.

32
Antulio J.Echevarria II, Fourth-Generation War and Other Myths,
http://www.StrategicStudiesInstitute.army.mil/, pp.16-17
33
http://www.StrategicStudiesInstitute.army.mil
Pentru ducerea operațiilor în câmpul de luptă înalt tehnologizat vor trebui să fie create
structuri standard. Standardizarea viitoarelor structuri va viza: dotarea compatibilă a grupării
de forte și a luptătorului în domeniul observării, comunicației, protecției, mobilității,
susținerii și echipamentelor; schimbul permanent de informații. Modularizarea structurii de
forte este esențială pentru ducerea acțiunilor viitoare. Organizarea modulară a grupării de
forte viitoare asigură:
- capacitate de luptă ridicată, dar cu resurse stabilite rațional;
- putere de foc şi de lovire amplificată;
- mobilitate sporită;
- conducere anticipativă-preventivă;
- manevra și contramanevra oportună;
- logistică permanentă, cu posibilitate de sustenabilitate ridicată în teatru.
Noul tip de organizare prevăzut de conceptele de ducere a luptei armate în viitor va
permite o autoreglare anticipativă, ceea ce va asigura devansarea decisivă în acțiune a
adversarului. În același timp, acesta va mări precizia și oportunitatea de angajare.
Flexibilitatea viitoarei structuri modulare generează multifuncționalitate, inițiativă în raport
cu tipurile de acțiune pentru care a fost constituită. Principala calitate a acestui tip de
structură este caracterul pro-activ (preventiv), care permite ca modulul forței să-l devanseze
permanent pe adversar în acțiune. În confruntarea atipică cu elemente şi grupări teroriste, o
structură modulară are cele mai mari șanse de reușită.

Impactul tehnologiei în angajarea eficientă a structurilor militare în luptă


Noile cuceriri tehnologice fac ca acțiunile militare să aibă, azi, dar probabil și în viitor,
amploare în timp şi în spațiu, forte și mijloace specializate, caracter întrunit, intensitate și
complexitate sporite, schimbări bruște ale situațiilor la toate nivelurile şi vor fi duse în toate
mediile, cu o mare diversitate de procedee tactice, în special la flancuri, în intervale și în
adâncimea dispozitivului inamicului, rapid și în condiții variate de teren, timp şi
vreme.Pentru a exploata potențialul noilor tehnologii, trebuie dezvoltată, într-o manieră
sistematică, întreaga gamă de îmbunătățiri necesare. Acest proces începe cu dezvoltarea unui
nou cadru conceptual pentru viitoarele operații cu baza în capacitățile îmbunătățite de
comandă şi control ce pot fi asigurate prin superioritatea informațională. Avansul tehnologic
va influenta hotărâtor evoluția conflictelor armate. Noile generații de arme inteligente,
sistemele C4I, sistemele electronice de supraveghere, cercetare şi lovire, tehnicile și
tehnologiile războiului informațional și psihologic vor fi folosite masiv în operație și în
luptă.Se prevede realizarea unui sistem de luptă multifuncțional, multimisiune,
reconfigurabil, dar şi a sistemului tactic de comunicații digitale, care va forma baza
capabilităților forței viitorului. Aceasta, împreună cu alte capacități dezvoltate de către noile
tehnologii, vor transforma funcțiile tradiționale ale manevrei, focului, protecției şi logisticii
care vor deveni noi concepte operaționale
Aplicarea acestor patru concepte operaționale. (manevra dominantă angajarea
precisă,protecția multidimensională, logistica focalizată) ce vor fi dezvoltate în următorii ani
va da posibilitatea forțelor armate de a realiza o dominație totală necesară pentru obținerea
victoriei.

Modificări survenite în fizionomia acţiunilor militare moderne. Pentru a analiza


modificările ce vor caracteriza fizionomia acţiunii militare a secolului XXI trebuie luate în
calcul câteva criterii de bază ale pregătirii şi ducerii acestora, forţele care acţionează şi nu în
ultimul rând scopul politico-militar al acestora. Fizionomia conflictelor s-a schimbat mult
datorită unui cumul de factori: situaţii politico-economice şi strategii de insecuritate noi, noi
scopuri politice şi strategice, o altă concepţie şi intensitate, spaţii diferite de desfăşurare,
moduri tot mai sofisticate de manifestare a violenţei. O altă caracateristică a fizionomiei
acţiunii militare viitoare se referă la o continuă modificare a raportului spaţiu - timp.
Schimbarea acestui raport este determinată, în primul rând, de creşterea puterii de lovire şi a
mobilităţii trupelor angajate în luptă. Spaţiul de desfăşurare a acţiunilor militare viitoare tinde
să devină tot mai integrat, complet cibernetizat, cu tendinţe accentuate de a se extinde tot mai
mult în mediul electromagnetic pe baza evoluţiilor importante din domeniul tehnico-ştiinţific.
Specialiştii militari apreciază că succesul acţiunilor este determinat de câştigarea supremaţiei
în toate domeniile spaţiului de luptă modern, incluzând acţiuni informaţionale, psihologice şi
speciale desfăşurate de forţe profesionalizate. Astfel, se prefigurează o nouă fizionomie a
spaţiului de luptă modern caracterizat de înalta tehnologie folosită, operaţii informaţionale şi
speciale, acţiuni de simulare şi diversiune ale forţelor speciale. Acţiunile militare moderne
vor exprima tot mai mult dimensiunea reală a aportului inteligenţei şi tehnologiei militare la
obţinerea succesului strategic, operativ şi tactic. Planificarea şi desfăşurarea operaţiilor
întrunite trebuie să aibă în vedere, abordarea unor realităţi ale secolului al XXI-lea care se
referă la filozofia şi fizionomia de reţea, la proiecţia forţei, la caracterul flexibil şi
expediţionar al acestora, la spaţiul de luptă integrat, digitalizat, la ciberspaţiu şi la tot ce
depinde de caracterul acestor entităţi, inclusiv al unităţilor cibernetizate şi luptătorului
autonom. Esența confruntării înalt tehnologizate este transformarea informației în putere de
lupta, utilizarea forței strict necesare, manevra oportună, asigurare şi logistică continuă.

Figura nr. 21 Confruntarea înalt tehnologizatăCAPITOLUL II

2.4 Tendințe și mutații semnificative în evoluția luptei armate

Începutul anului 2006 înregistra un record sumbru: războiul împotriva terorismului


depăşise ca durată cel de al Doilea Război Mondial, unanim apreciat drept cea mai mare
dramă cunoscută de omenire. Şcoli strategice din diferite colţuri ale lumii au ajuns la
concluzia că modalităţile de pregătire şi ducere a războiului au suferit în ultimul timp
modificări de substanţă care, vor conduce la mutaţii în fizionomia acestuia. Pentru o mai
lesnicioasă analiză a conflictelor interumane, teoreticienii şi strategii au împărţit scara
evolutivă a războaielor moderne în mai multe faze distincte denumite „generaţii”, acestea
grupează războaiele astfel:
- prima generaţie a războiului modern a fost caracterizată de prezenţa pe câmpul de
luptă a unor mase mari de militari;
- perfecţionarea mijloacelor de luptă a condus la creşterea puterii de foc a
armamentului, fapt ce individualizează războaiele de generaţia a doua. Corolarul acestei
etape se consideră că îl constituie primul război mondial;
- generaţia a treia se defineşte prin amplificarea mobilităţii forţelor, proces care a
condus la creşterea importanţei manevrei în spaţiul luptei, în întregul spectru al acţiunilor
militare. Teoreticienii consideră că acţiunile Germaniei (Blitzkrieg) în cel de al Doilea
Război Mondial au marcat începutul etapei;
- generaţia a patra a evoluat pe fondul Războiului Rece când realităţile politice,
sociale, economice, militare şi de altă natură au determinat apariţia unor forme
neconventionale de luptei cu adversarul ideologic, considerat o forţă greu de combătut cu
succes numai cu mijloace militare. Deşi numărul de conflicte militare a crescut pierderile
umane provocate au scăzut în ultimele decenii

Figura nr. 22 Trendul pierderilor produse în luptele armate


Sursa http://www.pcr.uu.se/digitalAssets/66/66314_1one-sided_fatalities_2011jpg.jpg

2.1 Noua paradigmă a spațiului de luptă


În fiecare an, în jurul lumii, vechile conflicte se înrăutăţesc, altele noi ies la iveală şi,
ocazional, anumite situaţii se îmbunătăţesc. Un top 10 al ameninţărilor globale a fost realizat
de Grupul Internaţional de Criză. Acesta, însă, nu include violenţele legate de traficul de
droguri din Mexic, tensiunile crescânde din Marea Chinei de Est sau posibilitatea unui
conflict în peninsula coreeană în cazul unui atac al Phenianului 34şi nici recentele conflcte din
Ucraina. Turcia, Afganistan, Pachistan, Mali şi Nigeria, Congo, Keny, Siria şi Liban,Asia
centrală, Irak, Columbia, Filipine, Maynmar sunt considerate zone fierbinţi .

Figura nr 23 Top 10 al ameninţărilor globale a fost realizat de Grupul Internaţional de


Criză

Lupta armată în cadrul războiului de generaţia a patra. Acest ultim tip de război s-
a dezvoltat, ulterior, în contextul amplificării crizei de legitimitate a statelor, generată de
reactualizarea problemelor istorice rămase deschise cu vecinii, nemulţumirea faţă de actorii
internaţionali mai puternici, apariţia unor grupuri umane intolerante în raport cu religia,
cultura, nivelul de trai şi filozofia despre viaţă a altora. Efectele globalizării şi dezvoltarea
tehnologiei informaţiei au oferit cadrul propice de evoluţie. Atacurile masive, cu bilanţuri
îngrozitoare, asupra World Trade Center şi Pentagon, urmate de agresiunile terifiante asupra
civililor din gările Madridului şi din metrourile londoneze ne îndreptăţesc să afirmăm că
fenomenul terorist cunoaşte mutaţii de amploare.

Figura nr. 24 Atacurile asupra World Trade Center şi Pentagon

34
www.adevarul.ro/international/in-lume/zece-conflicte-ameninta-stabilitatea-globala-2013
Terorismul, numit ca atare sau nu, înţeles ca violenţă gratuită împotriva civililor sau
noncombatanţilor a făcut parte din orice tip de război. Acum, spre deosebire de perioadele
anterioare, acţiunile teroriste nu mai sunt întâlnite ca lovituri punctuale sau ansambluri de
lovituri de sine stătătoare, ci ele sunt constituente ale unor operaţii de mare amploare35.

Forţe şi mijloace participante. Pierderea monopolului de stat asupra violenţei,


acutizarea conflictelor culturale, etnice şi religioase şi globalizarea sunt doar câteva ferestre
de oportunitate de care au profitat din plin „forţele oponente”. Pe baza experienţei dobândite
de armatele care s-au confruntat în războaie de tipul celui studiat şi prezentate în „lecţii
învăţate” sau în monografii, reiese că teatrul de război este deteritorializat. Orice colţ al lumii
poate fi o zonă de operaţii. Armamentul folosit de forţele oponente este eterogen - un amestec
de cibernetică, tehnică de ultimă oră şi mijloace artizanale. Forţele oponente pot fi grupuri
transnaţionale, fără baze teritoriale stabile, care nu acţionează în structuri predefinite.
Formele şi metodele de luptă sunt împrumutate din panoplia războiului de gherilă, acţiunilor
teroriste sau conflictului de joasă intensitate. Aceste forţe pot îndeplini misiuni tactice,
operative sau strategice. Valoarea lor militară rareori coincide cu importanţa obiectivelor
vizate.

Modalităţi de acţiune. Pentru o analiză pertinentă a trendului luptei armate în cadrul


războiului de generaţia a patra se impune un studiu de caz focalizat pe teatrele de război
active azi. Irakul şi Afganistanul, alături de Cecenia, Teritoriile Palestiniene şi zonele de
conflict latent (aşa-zis îngheţat) din jurul Mării Negre, din Balcanii de Vest, ne pot oferi
câteva repere concludente ale direcţiei de dezvoltare a luptei armate.
La nivelul strategic asistăm la o modificare substanţială de paradigmă a conflictelor
armate. Distrugerea forţelor armate ale adversarului şi a capacităţii acestora de regenerare nu
mai constituie prioritatea supremă. Adversarul poate fi învins chiar dacă îi rămân forţele
armate intacte.Declanşarea războiului din Afganistan şi a celui împotriva lui Saddam Hussein
constituie doar două exemple de acţiune conform acestei strategii. Atacurile teroriste de la
teatrul din Moscova, gările Madridului, şcoala din Beslan, metroul londonez, turnurile
gemene şi Pentagon au demonstrat că întreaga lume civilizată este ameninţată, iar modalitatea
de „contraacţiune americană” poate constitui un factor credibil de descurajare.

Thomas X. Hammes, 4th Generation Warfare: Our Enemies Play to Their Strengths, in
35

Armed Forces Journal, November 2004, pp. 40-44;


La nivel operativ forţele de opoziţie, prin acţiunile lor, deloc declanşate la
întâmplare, trimit mesaje concrete către diferite segmente ale puterii sau ale vieţii publice
dintr-un stat. Societatea informatizată de azi permite transmiterea rapidă, sigură, direcţionată
sau nu, a oricărui mesaj. Mass-media constituie cea mai importantă cale de penetrare a ideilor
forţelor oponente în rândul populaţiei şi liderilor statului-ţintă. Exemplele de mesaje bine
direcţionate transmise de terorişti şi preluate de postul de televiziune saudit Al-Jazeera au fost
primite de presa, radioul şi televiziunea din statul vizat, fără nici cel mai mic efort din partea
mesagerilor.Folosind vechiul principiu “divide et impera”, insurgenţii pot obţine un dublu
beneficiu: compromit unitatea statală şi câştigă simpatizanţi. Aceasta se poate transforma
într-o cale importantă de recrutare de noi adepţi şi de strângere de fonduri.
La nivel tactic o analiză succintă a confruntărilor armate desfăşurate în ultima
perioadă între entităţi militare, aparţinând nu neapărat armatelor puternice, cu forţe teroriste
sau insurgente (Somalia, Filipine, Irak, Afganistan, Cecenia ş.a.) evidenţiază că balanţa
victoriei s-a înclinat, în majoritatea cazurilor, de partea armatelor naţionale. Este o dovadă că
subunităţile şi unităţile militare s-au adaptat rapid la modul de acţiune nemijlocită cu forţelor
oponente. La aceasta a contribuit din plin capacitatea instituţiei militare de a asimila prompt
şi constructiv lecţiile învăţate.
Teoreticienii războiului au părerile împărţite despre locul şi rolul luptei armate în
cadrul acestuia. Unii consideră că aceasta se desfăşoară „în mediul complex al conflictelor de
joasă intensitate”, alţii că „operaţiile au o natură asimetrică” iar cei mai conservatori susţin că
acţiunile militare se desfăşoară conform principiilor războiului convenţional. Desigur,
introducerea în practica luptei armate a unor noutăţi care să desfiinţeze automatismele create
pe parcursul a atâtor secole nu este o întreprindere nici simplă, nici uşoară. O parte dintre
teoreticienii şi practicienii, în uniformă sau nu, se declară de acord cu faptul că suntem
martorii unei schimbări de paradigmă în lupta armată.

Noua paradigmă a luptei armate. La ce se apelează pentru a învinge la nivel tactic


în lupta armată a secolului XXI?
În primul rând, se urmăreşte modernizarea unor procedee mai vechi care au dat
rezultate în confruntarea dintre grupări slabe militar şi forţe armate puternice.
În al doilea rând, se caută tehnici noi, ingenioase, de acţiune, care, aplicate la
situaţia concretă, pot da rezultatele scontate.
În al treilea rând, în baza alianţelor stabilite cu capii lumii interlope, ai crimei
organizate, ai traficului de arme, droguri, mijloace de distrugere în masă şi ai tuturor celor
care desfăşoară activităţi contrare ordinii de drept se stabilesc forme de colaborare şi
cooperare, fie pentru o anumită lovitură, fie pentru o perioadă mai îndelungată.
Rezultă formele acţiunilor militare, modul de organizare a operaţiei şi procedeele de
ducere a luptei vor ieşi din tiparele clasice. Un „hipersoldat” şi structura din care face parte,
dotată cu cele mai diversificate şi sofisticate mijloace de apărare şi lovire, pot fi anihilaţi de
forţele de opoziţie, mai puţin protejate şi înzestrate cu echipamente şi tehnică militară, dar
care cunosc şi folosesc cu abilitate punctele nevralgice şi limitele sistemelor ce le asigură
viabilitatea.
În concluzie asistăm la modificarea paradigmei luptei înţeleasă până acum ca un
ansamblu de acţiuni militare, de ciocniri violente desfăşurate în mod organizat între două
grupări de forţe armate. În perspectivă, forţele de opoziţie din cadrul acestui tip de război nu
vor mai căuta să scoată din luptă forţele militare, ci vor evita, pe cât posibil, o angajare
directă cu acestea. Strategia lor este să câştige războiul, nu luptele. Activităţile şi le vor
concerta asupra voinţei politice a adversarului. În aceste condiţii se impune readaptarea
acţiunilor organismului militar la noile realităţi din spaţiul de confruntare. Pentru a face faţă
în mod constant unei ameninţări multiple este nevoie de acţiunea concertată a tuturor forţelor
statului. Sinergia acestora este asigurată de dorinţa comună de supravieţuire în faţa unui
inamic care acţionează fără reţinere în distrugerea tuturor valorilor ce aparţin aceluia care i se
opune. Efortul militar, în aceste condiţii, se impune a fi organizat ca o reţea, renunţându-se la
sistemul vertical, tradiţional, mult prea birocratic, greoi, lipsit de elasticitate.
Noua paradigmă a luptei armate constă în organizarea şi desfăşurarea ei în cadrul
unui proces. El trebuie să intre în funcţiune încă din timp de criză şi să se desfăşoare în mod
continuu, până la restabilirea păcii. Suportul fizic al procesului îl constituie o reţea bine
structurată de relaţii între toate componentele naţionale, de solidaritate necondiţionată, cu
ajutorul căreia se realizează schimbul de informaţii şi se furnizează asistenţă şi ajutoare.
Pentru buna ei funcţionare se impune „trecerea de la războiul bazat pe reţea la cel bazat pe
cultură”. Această schimbare „de paradigmă”, va oferi o bază conceptuală comună pentru
amplificarea „eficacităţii coordonării procesului interagenţii”.

2.5 Tendințe de evoluție a luptei armate prin prisma noilor concepte


operaționale

Evoluţia mediului de securitate şi tehnologiile moderne au impus fenomenului militar


mutaţii esenţiale, materializate în lărgirea spectrului de confruntare, creşterea deosebită a
complexităţii, ritmului şi efectelor acţiunilor militare, precum şi extinderea influenţei acestora
în noi medii şi domenii ale existenţei umane.
Preocupările specialiştilor orientează eforturile spre crearea unui mediu de confruntare
complet şi complex, eficient, cu efecte masive asupra centrelor de gravitate ale adversarului,
prin pregătirea şi desfăşurarea a mai multor genuri de activităţi, letale şi neletale,
convenţionale sau neconvenţionale, simetrice ori asimetrice. În acest context, se degajă
tendinţele specifice de evoluţie a spaţiului de confruntare al secolului XXI, care, în esenţă,
surprind următoarele aspecte: foarte important, la nivel strategic şi operativ, va fi ritmul într-
un spaţiu de confruntare cu densitate redusă; acest lucru impune întrebuinţarea unor forţe de
dimensiuni mai mici, mai abile, de tip multirol, a unor formaţiuni de logistică moderne, a
sistemelor de comandă-control şi de supraveghere, achiziţie a ţintelor şi de cercetare
avansate; ameninţările asimetrice vor determina cerinţele operaţionale pentru protecţia
multidimensională, complexă a forţelor şi mijloacelor faţă de întreaga gamă de atacuri,
incluzând armele de distrugere în masă şi terorismul; dezvoltarea tehnologică va impune
atenuarea diferenţelor dintre focul direct şi cel indirect, dintre capacităţile de luptă şi cele de
sprijin de luptă sau logistice; mediul urban va fi, probabil, cel mai folosit pentru conflictele
secolului XXI; exploatarea spaţiului cosmic, dominaţia informaţională, digitalizarea şi
spectrul electromagnetic vor asigura o nouă bază, modernă, pentru realizarea unor avantaje
importante în ceea ce priveşte precizia, viteza de manevră şi masarea efectelor la distanţe
mult mai mari; standardizarea şi interoperabilitatea vor avea o importanţă crescândă în
realizarea simultaneităţii pe timpul operaţiilor întrunite sau multinaţionale.

Analiza mediului operaţional contemporan. Mediul operaţional reprezintă o sumă de


condiţii, circumstanţe şi influenţe care afectează întrebuinţarea forţelor proprii şi care necesită
decizii ale comandanţilor. Mediul operaţional actual se extinde în spaţiile aerian, terestru,
maritim, spaţial şi include sistemele asociate acestora de pe poziţii ostile, amice sau neutre
(politice, militare, economice, sociale, de informaţii, de infrastructură, de natură juridică etc.),
care sunt relevante pentru o anumită operaţie multinaţională întrunită. Natura acestui mediu
operaţional este definită de elemente comune din care putem aminti: globalizarea, ca
principalul fenomen care influenţează mediul de securitate, creând atât oportunităţi de
dezvoltare, cât şi noi riscuri şi ameninţări; persistenţa sau creşterea în intensitate a tensiunilor
determinate de vechi dispute de natură etnică sau religioasă, separatiste ori de contestare a
frontierelor existente (cazul Kosovo, în special), precum şi criminalitatea transfrontalieră în
creştere; disponibilitatea, pe pieţele mondiale, a tehnologiilor avansate pentru o largă
varietate de state naţionale sau pentru actori nonstatali; integrarea într-un complex de acţiuni
diplomatice, informaţionale, economice şi de altă natură a intervenţiei militare pentru
apărarea intereselor naţionale; modernizarea forţelor armate, chiar în condiţiile unor
constrângeri ale economiilor naţionale proprii.
Analiza mediului operaţional contemporan reprezintă una dintre activităţile
importante în cadrul procesului de proiectare a scenariilor. Gradul crescând al interacţiunilor
globale vor influenţa puternic viitoarele ameninţări. Accesul larg la tehnologiile avansate,
împreună cu posibilitatea deţinerii şi folosirii armelor de distrugere în masă, vor mări
numărul „actorilor” cu un potenţial militar suficient pentru a schimba echilibrele regionale de
putere. Considerăm că elaborarea unei imagini cât mai exacte a mediului operaţional permite,
de asemenea, planificarea integrată a acţiunilor tuturor instrumentelor de putere ale unei
naţiuni şi dă posibilitatea comandamentelor multinaţionale întrunite să realizeze un sistem de
colaborare cu celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare, agenţii şi organizaţii
pentru coordonarea acţiunilor care sunt în afara sferei de responsabilitate a comandantului
forţei.
Manevra reprezintă un element esenţial în desfăşurarea acţiunii militare fiind folosită
ca sistem de operare pentru crearea condiţiilor necesare succesului operaţiei, prin deplasarea
forţelor în raport cu inamicul, în aşa fel încât acesta să fie într-o poziţie defavorabilă.
Sprijinul de foc este un element decisiv în obţinerea succesului în lupta armată şi
constă în acţiunea simultană şi coordonată a mijloacelor de lovire terestre, navale, aeriene şi a
celor de război electronic, pentru a susţine operaţiile, atât la eşaloanele la nivel strategic şi
operativ, cât şi cele la nivel tactic.
Mobilitatea şi protecţia forţelor este funcţiunea care contribuie la realizarea libertăţii
de manevră, respectiv la apărarea forţelor proprii faţă de efectele acţiunilor armamentului
inamicului, dar şi ale fenomenelor naturale.
Logistica aşa cum bine cunoaştem încorporează o varietate de specialităţi tehnice şi
activităţi funcţionale precum şi folosirea infrastructurii disponibile din zona de
responsabilitate.
Comanda şi controlul reprezintă arta conducerii şi luării deciziei prin exercitarea
autorităţii militare a comandantului în scopul planificării, coordonării şi controlului acţiunilor
forţelor participante.
Lupta armată modernă a cunoscut, în ultimul deceniu, mutaţii de anvergură, într-o
evoluţie ascendentă, de la prima mare confruntare din Golf până la războiul din fosta
Iugoslavie şi, de aici, la cele din Afghanistan sau Irak. Conflictele armate viitoare, prefigurate
de operaţiile multinaţionale „Cauză Justă“, „Furtună în Deşert“, „Restabilirea Speranţei“ şi
„Forţa Aliată“ nu se vor mai desfăşura numai într-un spaţiu tridimensional, ci într-unul cu
cinci dimensiuni, în care spaţiul cosmic şi cel informaţional vor constitui noi medii de
confruntare pentru domeniul militar. În aceste condiţii, numai adaptarea acţiunii militare la
situaţiile strategice reale şi abordarea sistemică, integratoare a tuturor domeniilor războiului,
poate determina luarea unor decizii anticipative şi corecte.

Mutaţii semnificative în fizionomia acţiunilor militare. Caracteristica fundamentală a


oricărui tip de război viitor o constituie demasificarea şi neutralizarea mijloacelor prin
distrugerea selectivă şi punctuală a obiectivelor vitale, folosindu-se sistemele de armament de
înaltă precizie . Fizionomia conflictelor s-a schimbat extrem de mult, complexul factorilor
care o individualizează incluzând: situaţii politico-economice şi strategice de insecuritate noi,
noi scopuri politice şi strategice, noi obiective, forţe şi mijloace de acţiune specifice, o altă
concepţie şi intensitate, o altă atitudine faţă de adversar, spaţii diferite de desfăşurare, o paletă
foarte vastă de tipuri dominante de acţiune şi moduri tot mai sofisticate şi neaşteptate de
manifestare a violenţei.
Tendinţa ce apare frecvent în scenariile privind acţiunile militare ale viitorului este aceea de a
urmări obţinerea unor efecte strategice cu forţe de valoare tactică. Un viitor război va fi
purtat, probabil, fără întrebuinţarea armei nucleare, dar nu se exclude pericolul folosirii
armelor chimice şi biologice de către un eventual agresor .
Lumea acestor conflicte este una a confruntărilor asimetrice. Scopul lor politic a vizat
şi vizează gestionarea crizelor, lichidarea conflictelor deschise şi prevenirea apariţiei unor noi
conflicte. Analiştii militari au inventariat, în războaiele de la graniţa mileniilor II şi III, şi
previzionează că va fi folosită şi în conflictele armate viitoare, o multitudine de mijloace de
acţiune specifice conflictelor asimetrice, sistemele strategice ale confruntării relevând o
asimetrie majoră, permiţând realizarea supremaţiei aeriene, dar şi elemente de echivalenţă,
mai ales în plan informaţional, mediatic şi în spectrul electromagnetic, ceea ce a compensat şi
va compensa superioritatea obţinută în alte domenii ale luptei . În iniţierea şi desfăşurarea
acţiunilor militare, se vor avea în vedere: raţiunea strategică, susţinerea de către opinia
publică, oportunitatea recurgerii la lupta armată, corelaţia între scopul politic şi scopul
militar, menţinerea unui raport echilibrat între scopurile şi amploarea acţiunilor, intensificarea
graduală şi controlată a violenţei/ripostei armate, alegerea forţelor şi mijloacelor în funcţie de
scopurile politice urmărite.
Uneltele inteligente produc arme inteligente. Nimic nu o demonstrează mai bine decât
modul în care s-au desfăşurat conflictele din Afganistan, Golful Persic şi din Iugoslavia, care
pot fi caracterizate ca un război al spiritului contra materiei. Spaţiul de desfăşurare al
intervenţiilor militare este mult mai mare, ceea ce le conferă acestora caracteristica de
conflicte regionale. Fiind un spaţiu de luptă fluid, luptătorii aflaţi în dispozitive de luptă
asimetrice, neliniare, desfăşoară acţiuni de luptă asimetrice, pe principiile descentralizării,
manevrabilităţii, flexibilităţii, mobilităţii, dispersării şi al folosirii unei game extrem de largi
de acţiuni, în toate mediile. Dinamica luptei, gradul sporit de incertitudine şi efectul armelor
moderne sunt de natură să creeze o mare presiune psihologică asupra combatanţilor.

Câmpul de luptă al viitorului va fi cu totul altul decât până acum. Concepţiei


tradiţionale (liniare), potrivit căreia există un front şi o adâncime, îi va urma un câmp de luptă
extins, adică tridimensional, în care nici o zonă nu va fi ferită de atacurile precise şi
nimicitoare. Extinderea câmpului de luptă în timp va determina în opinia noastră, o serie de
modificări, cum ar fi: varietatea operaţiilor terestre, aeriene şi maritime, atât de nivel
strategic, cât şi de nivel operativ, a luptei în timp şi spaţiu, precum şi îndeplinirea obiectivelor
strategice, respectiv operative sau tactice; integrarea orizontală a unor noi arme sau
componente. Înalta tehnologie, biotehnologia, nanotehnologia revoluţioneză modul în care
interacţionează actorii statali şi non-statali, schimbă radical principiile tradiţionale ale
managementului şi organizării.

Figura nr. 25 Înalta tehnologie, biotehnologia, nanotehnologia şi tehnologia militară

Creaţie de recunoscută fineţe, extrasă din câmpul inteligenţei umane, asimetria


conflictului a traversat timpurile, până în zilele noastre, când a căpătat o mare complexitate şi
diversitate. Terorismul, ameninţările cu folosirea armelor de nimicire în masă, ca şi acţiunile
de război informaţional (domenii ale războiului asimetric) cer modalităţi asimetrice de
răspuns, care să-i afecteze adversarului voinţa, iniţiativa şi libertatea de acţiune. Replica la
metodologiile neconvenţionale sau netradiţionale impuse de disproporţionalitatea forţelor şi
mijloacelor adversarilor are la bază efortul de gândire al cercetătorilor conflictelor, care
surclasează prin inteligenţă. Războiul non-contact, ca tip de confruntare asimetrică, practicat,
de exemplu, în 1991, în Golf, reuşeşte, prin combinarea inteligenţelor strategilor americani,
să descurajeze adversarul, realizând o puternică presiune psihologică şi militară, o angajare
limitată, prin lovirea punctelor vulnerabile şi a centrilor vitali, iar în scurt timp, să-l facă pe
acesta să capituleze.
Disproporţionalitatea unor războaie ce au inclus operaţii ca Furtună în Deşert (Golf –
1991), Forţa Aliată (Iugoslavia – 1999) sau Libertate pentru IRAK 2003 s-a exteriorizat prin
manevre subtile, rod al inteligenţei în concepţie şi execuţie, cu scopul de a genera
superioritate de forţe şi mijloace, pe anumite direcţii, astfel ca, la momentul oportun,
adversarul să fie lovit necruţător, iar iniţiativa strategică să fie cucerită şi menţinută. Gherila
ca produs al strategiei asimetrice, utilizată intens, după 1 mai 2003, dă un răspuns
neconvenţional, pe grupuri mici, zi şi noapte, acestora, provocând sistematic pierderi umane.
Concepţia operaţiilor sau acţiunilor de luptă mizează pe inteligenţă, pentru a realiza
supunerea adversarului.
În era informaţională, pe primul plan se situează dezvoltarea tehnologiei informaţiei,
pentru a se crea astfel condiţiile tehnice necesare utilizării potenţialului exploziv al
răspândirii şi prelucrării rapide a datelor şi informaţiilor

. Figura nr. 26 Dezvoltarea tehnologiei în era informaţiilor


2.3 Principii şi cerințe actuale şi de perspectiva ale luptei armate

Dintre principiile generale ale luptei armate, cel mai înalt grad de aplicabilitate îl au:
surprinderea, manevra, libertatea de acţiune, concentrarea eforturilor (realizarea superiorităţii
asupra inamicului pe direcţia sau zona dorită), economia forţelor, sinergia acţiunilor.
Surprinderea este o condiţie a reuşitei în ducerea acţiunilor de luptă. Efectele surprinderii se
produc dacă, pe lângă măsurile obişnuite de ascundere şi de inducere în eroare a inamicului,
în ce priveşte intenţiile proprii, se vor evita stereotipia,acţiunile cu desfăşurare limitată,
uniformă, înscrise riguros în canoane previzibile, cunoscute şi controlate, în egală măsură, de
agresor. Surprinderea se realizează printr-o concepţie flexibilă şi de excelentă inovare, pe o
activitate minuţios organizată şi prin execuţia precisă, rapidă, de mare vivacitate a acţiunilor
planificate. Mobilitatea, velocitatea, dinamismul cu care se desfăşoară acţiunile constituie,
cerinţe primordiale şi garanţii de succes. Realizarea unei viteze de deplasare corespunzătoare
şi apariţia pe neaşteptate în zona de acţiune oferă posibilitatea de a devansa inamicul în
desfăşurare şi, implicit, în deschiderea focului. Sporirea vitezei în executarea manevrei de
foc, forţe şi mijloace presupune luarea acelor măsuri care să permită crearea, în timpul cel
mai scurt, a grupărilor de lovire, alegerea justă a direcţiei de efort, a locurilor de aplicare a
loviturilor şi a modalităţilor de sustragere de sub loviturile inamicului.

Tipologia operaţiilor militare ale viitorului. Conflictele militare contemporane au


scos în evidenţă noi orientări şi concepţii privind desfăşurarea acţiunilor militare. În cadrul
acestor concepţii un loc deosebit de important l-au ocupat preocupările privind identificarea
şi evidenţierea tipologiei operaţiilor desfăşurate sau preconizate a se desfăşura în războiul
modern. Pentru a studia acest aspect, din multitudinea de criterii utilizate de către specialiştii
militari, vom apela numai la câteva, pe care le-am considerat cele mai relevante în acest sens.
Un prim criteriu de clasificare al operaţiilor este cel al nivelului artei militare la care acestea
se desfăşoară. Deşi nu există limite sau graniţe precise între ele, din acest punct de vedere
acestea se pot clasifica în operaţii de nivel strategic, de nivel operativ şi de nivel tactic .
Operaţiile militare ale viitorului vor continua să fie o expresie violentă a
conflictualităţii politice, economice şi sociale. Conflictele militare nu vor dispare (sau cel
puţin caracterul armat al acestora). Principala caracteristică a acestora va fi dependenţa, de
relaţiile şi realităţile politice, economice şi sociale, de strategiile politice, economice,
informaţionale şi sociale globale, regionale şi naţionale. Operaţiile militare ale viitorului se
vor desfăşura, deopotrivă, în cosmos, în spaţiul aerian, în spaţiul terestru şi în cel maritim şi,
în ascuns, în spectrul cibernetic, psihologic şi informaţional, folosindu-se la maximum
reţelele de tot felul şi arma informaţiei. În aceste conflicte pot fi sau nu pot fi angajate însă şi
forţe militare, paramilitare sau militarizate.
În urma analizei ultimelor publicaţii de specialitate şi a studiului lecţiilor învăţate ale
conflictelor militare din ultimele trei-patru decenii, considerăm că principalele criterii care
conturează tipologia operaţiilor militare ale viitorului sunt: natura şi scopul lor, forţele
participante, mediului în care se desfăşoară şi componenta principală a forţei, reţeaua de
comunicaţii şi informatică; informaţia, principalul element al realizării supremaţiei în zona de
conflict; asimetria, trăsătură actuală şi viitoare determinată de tehologiile conflictului militar;
politicile militare, factor determinant în diminuarea consecinţelor negative şi socio-umane ale
conflictului armat.
În funcţie de natura şi scopul lor, structurile militare pot executa următoarele tipuri de
operaţii: operaţii specifice luptei armate (angajarea violentă a forţelor, cu utilizarea
armamentului şi tehnicii militare, pentru impunerea voinţei proprii asupra inamicului prin
producerea de pierderi umane şi materiale, nimicirea sau capturarea acestuia, sub cele două
forme de bază - ofensiva şi apărarea); operaţii de stabilitate şi de sprijin (se desfăşoară în
scopul descurajării, prevenirii conflictelor, restabilirii, menţinerii, impunerii şi edificării păcii,
păstrării sau restabilirii ordinii constituţionale, acordării ajutorului umanitar şi se execută, de
regulă, prin alte mijloace decât lupta armată); operaţii intermediare (măsuri, activităţi şi
acţiuni premergătoare sau consecutive, prin care unităţile sunt pregătite sau aduse în starea
din care să poată desfăşura operaţia următoare sau să înceteze misiunea) Un alt criteriu
important este dat de apartenenţa forţele participante. Având în vedere acest aspect acţiunile
militare se pot clasifica în: acţiuni militare multinaţionale (executate de o grupare de forţe în
compusă din unităţi din armatele a două sau mai multe state); acţiuni militare întrunite
(executate în cadrul unei grupări de forţe din care fac parte unităţi din cel puţin două categorii
de forţe ale armatei); acţiuni militare independente (reprezintă acţiunile executate exclusiv de
către unităţi din compunerea unei categorii de forţe ale armatei, din ce în ce mai rar întâlnite
în condiţiile războiului modern.) .
Un alt criteriu pe care ne-am propus să-l abordăm pentru clasificarea acţiunilor
militare este cel al mediului în care se desfăşoară şi componenta principală a forţei. În acest
sens, în principiu, acţiunile militare sunt delimitate în: acţiuni militare terestre; acţiuni
militare aeriene; acţiuni militare navale.
Tipologia acţiunilor militare este deosebit de complexă, datorită multitudinii de
criterii ce pot fi folosite pentru clasificarea acestora şi a mutaţiilor produse în conţinutul
războiului modern. Tipologia acţiunilor militare coroborate cu factorii care influenţează
acţiunile militare, acestea au determinat o serie de tendinţe de evoluţie a acestora .

Cerințe actuale şi de perspectivă ale luptei armate. Din cele arătate până acum, putem
concluziona faptul că fizionomia acţiunilor militare este în continuă schimbare, progresele
tehnologice impun schimbări conceptuale, doctrinare şi acţionale. Realităţile lumii
contemporane, în plin proces de globalizare, scot la iveală tehnici de contracarare a
decalajelor acoperite de praful istoriei.
Implicarea armatei în sistemul interagenţii, aşa cum reiese din lecţiile învăţate în
Afganistan şi Irak, a fost mai bine conturată după ce lupta a fost câştigată. Pentru finalizarea
etapei următoare - reconstrucţia celor două state devastate de guvernările anterioare şi de
război –, armata nu a putut da rezultatele scontate doar cu mijloace proprii. Era nevoie de
remodelarea instituţiilor statului, de refacerea economiei, a infrastructurii, a vieţii publice şi
protejarea acestora de acţiunile de gherilă şi teroriste declanşate de forţe care se opun
schimbării. S-a declanşat astfel o gamă multiplă de misiuni complexe, ce pune în faţa armatei
obiective pe care le îndeplinise numai disparat, cu entităţi organizatorice distincte. În cadrul
operaţiilor altele decât războiul s-a acţionat într-un fel pentru restabilirea păcii şi în alt fel şi
cu un alt gen de unităţi pentru refacerea infrastructurii Bosniei¬Herţegovina, de exemplu. În
cadrul războiului de generaţia a patra, gruparea de forţe de pe teatru trebuie să răspundă
adecvat tuturor provocărilor generate de acesta. În ultimii ani, astfel de conflicte au fost
urmate de o creştere a recrudescenţei terorismului, acţiunilor de gherilă urbană, ameninţărilor
asimetrice şi transfrontaliere de orice fel. Toate acestea impun promovarea unor strategii de
combatere adecvate noii situaţii.
Lupta armată va trebui să asigure contracararea unui inamic multiplu, neidentificat.
Pentru aceasta este necesar să îmbrace forme noi şi să işi schimbe metodele de acţiune.
Numitorul comun al tuturor demersurilor va fi: cunoaşterea permanentă a adversarului,
înţelegerea acţiunilor lui pentru anticiparea acestora, coerenţa ripostei, acribia planificării şi
fermitatea execuţiei. Militarii se vor instrui pentru a acţiona într-un mediu ostil, caracterizat
de pericole multiple şi permanente, greu de controlat.
Acţiunile militare au suferit o serie de schimbări radicale în tipologie şi conţinut
pentru a putea avea o reacţie eficientă şi oportună ca răspuns la noile tipuri de riscuri şi
vulnerabilităţi la adresa securităţii statale, regionale şi globale, de tip asimetric, adesea cu
manifestare omnidirecţională36. Proliferarea şi dezvoltarea fără precedent a reţelelor teroriste şi
crimei organizate transnaţionale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţii,
materiale radioactive şi strategice, migraţia necontrolată a unor mase mari de persoane, sunt
numai câteva din motivele care pot conduce la crize majore în măsură să genereze
instabilitate la nivel local sau chiar regional şi să pericliteze securitatea şi stabilitatea în zone
mult mai mari decât focarele respective. Contribuţia la managementul acestor crize a adus
în faţa forţelor armate, pe lângă o serie de noi actori, riscuri, situaţii, necesitatea participării
la noi tipuri de acţiuni, altele decât cele specifice războiului, de stabilitate şi sprijin,
desfăşurate în cadrul unor Operaţii de Răspuns la. Caracterul lor asimetric, în ceea ce
priveşte forţele, mijloacele şi procedeele acţiune, a impus identificarea şi adoptarea unor
procedee specifice de acţiune, diferite de cele folosite pe timpul operaţiilor militare
„clasice” (ofensiva şi apărarea).
Revoluţia provocată cu câţiva ani în urmă de armamentele de înaltă precizie, muniţia
inteligentă, explozivii puternici, programele cosmice este desăvârşită astăzi de infinitele
deschideri provocate de computere în domeniul
nanotehnologiilor, comunicaţiilor, culegerii şi transmiterii datelor şi informaţiilor,
în ştiinţă şi economie37.

Figura nr. 27 Deschideri provocate de computere în domeniul comunicaţiilor,


culegerii şi transmiterii datelor şi informaţiilor

Nu există domeniu de activitate umană care să nu fie influenţat de aceste deschideri.


S-a creat, astfel, posibilitatea asocierii produselor letale cu destinaţie militară, supuse, de regulă,
unor restricţii pentru mediile non-militare, cu tehnologiile de vârf, uşor accesibile. De această
combinaţie pot beneficia nu numai structurile militare, dar şi teroriştii, grupurile insurgente
paramilitare, o parte a liderilor politico – militari locali, care vor dispune, astfel, de posibilităţile

36
Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2001, p. 18.
37
Balzacq Thierry, La Revolution dans les Affaires Militaires, Bienvenue dans la guerrehigh-
tech, www.stratisc.org.accesat la data de 15.01.2009.
de protecţie şi coordonare a acţiunilor la nivel global, de lărgire a spectrului acţiunilor, de a se
transforma într-un adversar capabil să lovească oriunde şi oricând.
Aglomerările urbane avantajează structurile mai puţin manevriere şi uşor înarmate
cum sunt cele teroriste, paramilitare, de guerilă, insurgenteAceastă realitate va impune noi
exigenţe pentru planificarea şi desfăşurarea acţiunilor în localităţi de către structurile militare
manevriere şi bine înzestrate, astfel încât potenţialul distructiv de care ele dispun să nu se
întoarcă împotriva lor.
Cele mai recente conflicte de amploare au scos în evidenţă faptul că parcurgem o
nouă etapă de schimbări profunde în pregătirea şi desfăşurarea operaţiilor militare. În lupta
armată se manifestă o serie de tendinţe caracteristice pentru toate nivelurile acesteia, care
constau în mod deosebit într-o nouă manifestare a corelaţiei spaţiu – timp - lupta armată,
sincronizarea şi integrarea acţiunilor, sporirea caracterului decisiv al confruntării,
diseminarea frontului de luptă, diversificarea procedeelor de acţiune”38.
Principiile care identifică fizionomia şi tipologia noilor conflicte militare sau non-
militare, rezultate din impactul modern al legilor generale ale războiului şi conflictelor
militare cu provocările societăţii actuale şi, probabil, ale celei viitoare, conturează un nou tip
de conflictualitate ce devine din ce în ce mai difuză, mai disproporţionată şi, de aceea, mai
greu de controlat şi de gestionat. Operaţiile militare ale viitorului vor fi caracterizate de
combinarea posibilităţilor unei forţe şi folosirea mediului într-un cadru operaţional unic. Ele
vor avea în vedere folosirea conceptului de oportunitate derivat din condiţiile de mediu în
defavoarea întrebuinţării unilaterale a capacităţilor militare, specifică războaielor de uzură.
Aceasta este noua paradigmă a operaţiilor.
Cele mai importante caracteristici ale operaţiilor militare prezente şi viitoare în noile
medii operaţionale sunt: desfăşurarea lor cu precădere în teren complex şi mediu urban;
desfăşurarea lor în condiţiile războiul informaţional/operaţiilor informaţionale; desfăşurarea
operaţiilor în mediul cosmic; proiectarea puterii în afara teritoriului naţional; pierderea
invulnerabilităţii teritoriului propriu; limitări ale posibilităţilor forţelor militare; desfăşurarea
operaţiilor în condiţiile existenţei unor relaţiile complexe; impunerea regulilor de angajare;
operaţia „în direct“ prin mass-media; desfăşurarea operaţiilor cu resurse limitate; mediul
operaţional ambiguu; rapiditatea operaţiilor; mediul operaţional disimetric; protecţia forţei.

38
Corneliu Sîrbu, Lucian Stăncilă, Constantin Florea,Stigmatul razboiului, Editura SITECH,
Craiova, 2008, p. 241.
Viitorii adversari îşi vor concentra acţiunile în aceste două tipuri de mediu, pentru a
contrabalansa avantajul tehnologic în domeniul informaţional şi al sistemelor de armament,
folosindu-se de condiţiile oferite de acestea pentru a crea spaţii sigure faţă de efectele lor.
Aceste medii operaţionale degradează performanţele sistemelor de armamente, necesită forţe
numeroase pentru a fi controlate, consumuri de materiale mari şi adaugă un element de
complexitate în aplicarea puterii de foc prin faptul că impune planificatorilor evitarea
distrugerilor şi pierderilor colaterale. Se estimează că 65% din populaţia lumii trăieşte în
prezent în mediul urban şi se pare că în următorii 20 de ani acest procent va creşte la 80%.
Astfel, operaţiile în mediul urban vor fi din ce în ce mai greu de evitat.
Lumea de astăzi este martora unei migraţii în creştere a capacităţilor spaţiale în
procesul de exploatare a exploziei tehnologice informaţionale. Avantajul relativ al unor mari
puteri în ceea ce priveşte sateliţii de cercetare, comunicaţii şi navigaţie se va degrada, pe
măsură ce numărul statelor care folosesc programe spaţiale în scopuri militare va creşte, iar
comercializarea spaţiului cosmic va pune aceste posibilităţi la dispoziţia tuturor. În afara
pierderii acestui avantaj disimetric, accesul la sistemele comerciale va permite chiar şi
statelor mai puţin dezvoltate tehnologic să obţină capacităţi specifice erei informaţionale.
Abilitatea de a „vedea“ câmpul de luptă se va reflecta în viitor în programele de achiziţii de
armament performant.

Figura nr. 28 Achiziţii de armament performant

Tendinţa marilor puteri militare, şi nu numai, este de constituire a unor capacităţi de


proiectare a unor forţe şi de rezolvare a problemelor de securitate în afara teritoriului
naţional. Dacă în trecut beligeranţii îşi concentrau eforturile pentru interzicerea liniilor de
comunicaţii aeriene şi navale ale forţelor adversarului concomitent cu protejarea celor proprii,
astăzi putem vedea o focalizare a atacurilor asupra punctelor de debarcare aeriene şi navale
pentru a împiedica intrarea în teatrul de operaţii a forţelor. În viitor forţele proprii vor fi
nevoite să se desfăşoare rapid şi să aibă o letalitate superioară. Terorismul este un fenomen, o
manifestare a asimetriei. Prezenţa acţiunilor de tip terorist reprezintă în opinia noastră o
caracteristică a operaţiilor militare viitoare. Forţele armate vor continua şi în viitor să
acţioneze folosind resurse limitate de timp, personal şi echipamente. În plus, datorită faptului
că forţele armate moderne acţionează după o doctrină bine stabilită şi au structuri dotate şi
echipate prin programe de achiziţii bine definite, este posibil ca, în viitor, inamicul potenţial
să posede sisteme tactice şi operative mai performante decât cele ale forţelor desfăşurate.
Tendinţa globală este de a comprima timpul. Rapiditatea se va manifesta tactic,
operativ şi strategic. Spre exemplu, progresele realizate în domeniul aparaturii de vedere pe
timp de noapte şi posibilitatea achiziţionării acestora de pe piaţa liberă au permis armatelor să
opereze noaptea în aceleaşi condiţii ca şi ziua în domeniile culegerii informaţiilor,
supravegherii, cercetării şi în cel al acţiunilor letale. Agilitatea fizică şi mentală la toate
eşaloanele sunt calităţi esenţiale adaptării la ritmul crescând al acţiunilor militare.
Războiul disimetric are în vedere punerea în balanţă a unui avantaj propriu şi a unei
vulnerabilităţi relative a inamicului. Operaţiile viitoare, ca şi cele din trecut şi din prezent, se
vor concentra asupra evitării pierderilor de vieţi omeneşti. Orice conflict viitor va fi
caracterizat de voinţa unei părţi a potenţialilor inamici de a provoca pierderi masive în rândul
forţelor proprii cât mai devreme şi cât mai repede posibil. Programele de securitate destinate
protecţiei forţelor, echipamentelor şi infrastructurii din zonele de dislocare, precum şi
planificarea şi integrarea măsurilor de securitate fizică a operaţiilor şi individuale vor domina
mediile operaţionale ale războaielor viitoare.
Fizionomia acţiunilor militare este în continuă schimbare, progresele tehnologice
impun schimbări conceptuale, doctrinare şi acţionale. Realităţile lumii contemporane, în
prin proces de globalizare, scot la iveală tehnici de contracarare a decalajelor acoperite de
praful istoriei.

1.1 MODELE MATEMATICE ALE ACTIUNILOR DE LUPTĂ

Orice activitate umanã începe cu construirea unui model .Acesta constituie o


reprezentare a situaþiei, scopului, a procedeului ipotetic de acþiune. Modelul este destinat
efectuãrii unor raþionamente sau experimente în scopul cunoaºterii proprietãþilor
sistemului real, dar ºi identificãrii unor posibile procedee de aplicare a acestuia, eventual
de trasformare în vederea lãrgirii sferei de aplicabilitate. În ciuda caracterului lui limitat
modelul matematic reprezintã un mijloc de cunoaºtere operativ ºi comod.
O analizã atentã a modelelor matematice prin prisma informaþiilor pe care le conþin ºi le pot
oferi, precum ºi interpretãrii rezultatelor obþinute pe baza lor ne poate conduce la o clasificare în
douã mari grupe:
a)deterministe (parametrii ce caracterizeazã procesul modelat sunt cunoscuþi cu precizia necesarã
garantãrii valabilitãþii rezultatelor iar modelul nu are în structura sa nici un factor aleator)

b)stohastice (unii din parametrii sunt variabile aleatoare)

Rezolvarea modelelor stohastice reprezintã obiectul programãrii stohastice în ale cãrei


preocupãri intrã toate modelele matematice pe care le trateazã cercetarea operaþionalã.

Extinderea programãrii stohastice ºi la fenomenele militare este justificatã, deoarece


adoptarea deciziilor este complexã ºi implicã, cu necesitate, utilizarea metodelor probabilistice pentru
alegerea unei decizii juste, convenabile. Aceastã metodã ne dã posibilitatea descoperirii unor legitãþi
care acþioneazã în domeniul fenomenelor de masã, ce compun ansamblul probabilistic, acolo unde la
suprafaþã apare un haos de întâmplãri.

1.1.1 Programarea matematicã este folositã la analiza situaþiilor economice , comerciale militare
când de obicei existã resurse deficitare ( oameni, maºini, armament ) care trebuie folosite în aºa fel
încât sã se realizeze cantitãþile necesare de produse, aducându-se la valoarea optimã unul sau mai
multe scopuri (cheltuieli, venituri, pierderi ale inamicului pierderi proprii, probabilitatea de
descoperire, probabilitatea de distrugere, etc. )

În cazul programãrii liniare de exemplu modelul este de forma :

n n
min(max) f  x   cjxj in conditiile :  aij x j  , ,  t  i  1,..., n ; xj 0  j  1,..., n 
j 1 j i

 f(x) - Funcþia scop poate fi probabilitatea de îndeplinire a misiunii ,numãrul mediu de


purtãtori nimiciþi de contraacþiunea inamicã ,rezultatul mediu al acþiunii forþelor
( mijloacelor )asupra obiectivelor inamice.
Coeficienþii pot avea interpretãrile:

 cj - probabilitatea distrugerii mijlocului j de inamic; probabilitatea de nimicire a þintei de


tip j în intervalul de timp în care armamentul de tip j trebuie sã execute o misiune; etc;
 cij - probleme de transport ( costuri, distanþe);
 ai j- numãrul de lovituri de tip i aflate pe purtãtorul j ;
 ti - cantitatea totalã de lovituri de tip i aflate la dispoziþie la un moment dat;
Marea majoritate a situaþiilor militare se trateazã cu modele neliniare dezvoltate odatã cu
introducerea metodei multiplicatorilor.Acestea au urmãtoarea structurã:

-sã se determine extremul funcþiei f(x) cu urmãtoarele condiþii:


gi(x) { ¿ , = ,  } bi , ( i =1,…,m ),

unde:x este ( x1,…, xn ); f - o funcþie neliniarã; g i – funcþii neliniare; b i – constante date. De astfel de
modele se ocupã programarea neliniarã, un capitol al cercetãrii operaþionale cu multiple aplicaþii în
domeniul militar, cum ar fi problema repartiþiei loviturilor pe þinte.

Alte fenomene ale domeniului militar au o evoluþie care, pe planul gândirii,poate fi con

ceputã ca având o desfãºurare în etape. Aºa sunt de exemplu procesele de luare a deciziilor. Acestea se
pot aborda utilizând modele de programare dinamicã. Esenþa programãrii dinamice constã în analiza
secvenþialã a proceselor. În acest scop se folosesc relaþii de recurenþã care caracterizeazã procesul ºi
ecuaþii funcþionale corespunzãtoare acestora (la baza stabilirii lor stã principiul lui Bellman).

Exemple de aplicare ar fi :

 încãrcarea optimã a mijloacelor de transport;


 problema repartizãrii optime a tragerilor pe obiective în scopul realizãrii unor distrugeri
cât mai mari;
 repartizarea mijloacelor de luptã între unitãþi în acþiunile ce se desfãºoarã în mai multe
etape.
1.1.2. Modelele teoriei jocurilor Aceastã clasã foarte importantã de modele matematice a fost
generatã de situaþiile conflictuale specifice domeniulul militar. Deoarece în problemele cu mai mulþi
parteneri ºi de dimensiuni mari încercãrile de optimizare nu sunt satisfãcãtoare apelul la teoria
jocurilor poate furniza soluþii destul de bune, ea având rolul sã ordoneze dupã o mulþime datã de
criterii mulþimea variantelor obþinute prin variaþia parametrilor . Etapele sunt :

 elaborarea definiþiei soluþiei jocului;


 demonstrarea exibtenþei soluþiei ;
 elaborarea mijloacelor de gãsire;
 aspecte practice.
Acest mod de abordare s-a dovedit util în tratarea problemelor de cãutare a þintelor în care
optimizarea probabilitãþii de descoperire oferitã de lanþurile markov neomogene este extrem de
greoaie .

1.1.3. Combinatorica are rolul de a îmbogãþi structura problemelor cu caracter combi- natoriu cu o
serie de caracteristici numerice ce reflectã anumite proprietãþi profunde ale esenþei fenomenelor
.Spre exemplu:

 amplasarea pe câmpul de luptã a unor obiective care acþioneazã la distanþã ( a staþiilor


de radiolocaþie, a minelor, etc. );
 construirea codurilor pentru transmiterea informaþiilor cu caracter secret ;
 alegerea itinerariilor.
1.1.4. Teoria grafurilor. Aplicaþii mai interesante în domeniul militar pot fi :

 optimizarea transporturilor ºi deplasãrilor;


 planificarea optimã a realizãrii unor lucrãri ( genistice, de mascare ) sau acþiuni (alarmã,
trecerea la ofensivã ).
1.1.5. Programarea stohasticã a rezultat din îmbinarea teoriei probabilitãþilor ºi a statisti- cii
matematice cu teoria optimizãrii. În preocuparea ei intrã practic majoritatea modelelor folosite în
domeniul militar .

1.1..6 Lanþuri Markov

Pentru a defini noþiunea de lanþ Markov vom considera un sistem care poate trece prin n stãri
( n=1, 2, 3,…) ce pot apãrea numai în momentele Ti ( i=1, 2, 3,…).Fie pn(i) probabilitatea ca în
momentul i sistemul sã se gãseascã în starea S n. Ansamblul de probabilitãþi (pn(i)) corespunzãtoare
unui anumit moment i poate fi reprezentat printr-o matrice (în care numãrul elementelor sistemului
este egal cu numãrul stãrilor posibile), limitatã ca mãrime de condiþia ca toate componentele sã fie
nenegative, iar suma lor egalã cu 1 adicã:

II p(i) II=II p0(i)…p1(i)…pn(i) II; (2.42)

0 ¿ Pn ¿ 1; n=0, 1, 2… (2.43)

n
∑ pn
i=1 =1
(2.44)

Matricea care îndeplineºte condiþiile (2.42) ºi (2.43) se numeºte stohasticã; dacã elementele
acesteia sunt probabilitãþile de stare ale sistemului ea este matricea de stare a sistemului respectiv,S.

Sã presupunem cã trecerea sistemului de la o stare la alta, adicã fiecãrei perechi de stãri ( S n,


sn) îi corespunde probabilitatea condiþionatã pnn, ceea ce însemnã cã sistemul S se aflã în starea n’ la
momentul i+1, cu condiþia sã se fi gãsit în starea n în momentul i. Presupunând ccã probabiltãþile
iniþiale pn(0) sunt cunoscute, atunci se pot scrie stãrile unui lanþ Markov a cãrui matrice asociatã
satisface egalitatea:

∑ pn (i)
Pn(i+1)= n pnn’ n’=0, 1, 2… (2.45)

care poate fi prescurtatã astfel:

II p(i+1) II=II p(i) IIII  II. (2.46)


unde  este matricea pãtraticã alcãtuitã din elementele p nn’ ce satisfac condiþiile:

0≤ p nn ' ≤1 pentru toþi n ºi n’ (2.47)

ºi

∑ pnn ' =1
n pentru toþi n.
(2.48)

în aceste condiþii un lanþ Markov este complet determinat de matricea stohasticã II II ºi de
ansamblul probabilitãþilor iniþiale pn(0). Matricea probabilitãþilor de trecere II II poate de pinde de
timp, adicã probabilitãþile de trecere, pnn’, pot fi funcþii de i ºi atunci:

∑ pn (i)
Pn’(i+1)= n pnn’(i) (2.49)

unde pnn’(i) sunt valori date.Un asemenea lanþ se numeºte neomogen.

2.DUELUL DE FOC ÎNTRE DOUÃ TANCURI


2.1. CONSIDERAÞII GENERALE

În cele ce urmeazã voi prezenta unele modele ale acþiunilor de lupta de tip duel, unde pãrþile
adverse dispun de câte un singur mijloc de luptã (tanc - tanc, arma antitanc - tanc, navã - navã, avion –
avion, racheta - antirachetã, etc.). Evident, fiecare parte aflata în duel urmãreºte distrugerea în timp cât
mai scurt a adversarului, astfel cã noþiunea de þintã ca obiectiv pasiv asupra cãruia se executa
tragerea îºi schimbã sensul, constituind, în acelaºi timp ºi un mijloc de foc care acþioneazã asupra
pãrþii adverse.

Modelul matematic propus nu analizeazã problematica respectivã sub toate aspectele ei, dar
obþinem o serie de rezultate ce caracterizeazã lupta in dinamica desfãºurãrii ei ºi putem urmãri
influenþa diferiþilor factori asupra ducerii luptei ºi rezultatului luptei. Rezultatul acþiunilor de foc
depinde de caracteristicile armamentului folosit, de distanta de tragere, de protecþia þintei, etc.
Lovirea þintei fiind deci un fenomen aleator va fi mãsuratã cu procedee probabilistice. Vom
presupune cunoscuta legea de împrãºtiere a proiectilelor la þintã. Este evident, cã în cazul nelovirii cu
prima loviturã (salvã), probabilitatea de lovire pentru proiectilul urmãtor creºte datorita corecþiilor
care se pot face (în prima faza voi face abstracþie de aceastã creºtere). Chiar în cazul lovirii,
proiectilul nu distruge întotdeauna obiectivul. Se poate face ºi observaþia cã pentru unele inte nu este
necesar ca proiectilul sã loveascã direct þinta, pentru ca, prin explozia acestuia la o anumita distanta
aceasta este oricum distrusã .( În modelarea pe care o voi realiza voi considera cã þinta este distrusã
doar dacã este atinsã de proiectil).

Convenim ca in urma executãrii tragerii, þinta se poate afla în una din situaþiile :

- þinta distrusa;

- þinta nedistrusã .

Privit din perspectiva celor prezentate, modelul meu este oarecum limitat (ca de altfel toate
modele) putând fi, evident, îmbunãtãþit.

2.2.MODELUL DUELULUI DE FOC DINTRE DOUÃ TANCURI FOLOSIND SCHEMA


GEOMETRICÃ GENERALIZATÃ

Pentru a exprima mai bine procesul analizat este necesar sa se ia in considerare ºi


contraacþiunea care, în situaþia de faþã, se determinã prin folosirea schemei loviturilor succesive (o
schema geometrica generalizatã). Momentele loviturilor se considerã cunoscute ºi deci, se pot stabili
din timp.

Lupta se va dã între douã tancuri pe care le voi nota A si B. Convenim ca atât tancul A cât ºi
tancul B pot concentra un numãr suficient de mare de lovituri.

Notãm cu Ai - evenimentul ca la tragerea i tancul A sã loveascã tancul B, ºi cu B -


evenimentul ca la tragerea i tancul B sã loveascã tancul A.

P(Ai) = p, i = 1, 

P(Bi) = q, I = 1, 

Am considerat în modelele mele cã p ºi q nu se modificã. Vom considera cã dupã fiecare


tragere executatã de tancul A urmeazã una executatã de tancul B, dupã care trage din nou A si aºa mai
departe. Duelul se opreºte când unul din tancuri este distrus.

Sã calculãm probabilitatea apariþiei evenimentului ca tancul B sã fie distrus în situaþia în


care tancul A acþioneazã primul. Notãm acest eveniment cu E.

Atunci :

E1 = ( A1  A 1  B 1  A2 )  ( A 1  B 1  A 2  B 2  A 3 )  ...

unde s-a nota cu A i , respectiv B i , evenimentele contrare evenimentelor

Ai, respectiv Bi .

X i
E1 = i 1 , unde X : distrugerea tancului B are loc la lovitura I executatã

de tancul A, in situaþia în care tancul A deschide primul focul.

Evident, X sunt incompatibile douã câte douã, deci :


P (E 1)   P ( Xi ).
i 1

Presupunem ca P este o  probabilitate.

____ _____

Mai presupunem cã evenimentele (Ai)i = 1,  si (Bi)i = 1,  sunt independente în


totalitate  ele sunt independente douã câte douã :

Atunci :

i 1  i 1 __
 P ( Aj )
j 1 .
 (Bj )
j 1 .
P(Xi) = P(Aj) = (1-p)i-1 .(1-q)i-1 . p

deci :

  

  
P(E1) = i 1 (1-p)i-1 . (1-q)i-1 . p = p . i 1 (1-p)i-1 . (1-q)i-1 . p = p . i 1 [ (1-p).(1-q)]i-1


Seria de puteri i 1 Xk , are raza de convergenta 1. Deci, este o convergenþã pentru orice X
(-1,1)

In cazul nostru X = (1 - p ).(1 - q)<1

<1 <1

Se poate, evident, verifica direct cã este satisfãcut criteriul raportului a i = [(1-p) (1-q)]i-1


an  1
lim an = (1-p).(1-q) < 1 

n 1 i 1 aj  [c]

 lim
i 1 aj = n1 Sn, unde Sn este ºirul sumelor parþiale asociate seriei respective.


Sn = i 1 aj = 1-(1-p)(1-q)+[(1-p)(1-q)]2 +...+[(1-p)(1-q)]n

[(1  p)(1  q ) n 1  1]
 Sn = (1  p)(1  q )  1 , Sn fiind o progresie geometrica cu raþia r = (1 - p) . (1 -q) ºi b1 = 1.

 b1(q n  1) 
 Sn 
 q1 

lim
Se ºtie cã n Xn = 0 daca x  (-1,1) 

1
lim n Sn = 1  (1  p )(1  q )

P
Atunci : P(E1) = 1  (1  p )(1  q )

În mod analog se determinã ºi probabilitatea evenimentului E 2 : Tancul A este distrus în


ipoteza cã el trage primul.


E2 = i 1 Yi , unde Yi: tancul A este distrus la tragerea i executatã de tancul B, când tancul
A deschide focul ;

Yi = A 1  B 1  A 2  B 2 ... A i  B i

P(Yi) = (1-p)i . (1-q)i-1 . q

 

 
deci P(E2) = i 1 (1-p)i . (1-q)i-1 . q = q(1-p) i1 [(1-p)(1-q)]i-1

unde : [(1-p)(1-q)]i-1 = ai


1 q . (1  p )

Cum i 1 ai = 1  (1  p)(1  q )  P(E2) = 1  (1  p). (1  q )

Relaþiile finale ale lui P(E1) ºi P(E2) sunt valorile în ipoteza cã prima loviturã este trasã de
tancul A, dar problema poate fi analizatã ºi în cazul când tancul B trage primul, principiul duelului
rãmânând acelaºi.

În aceastã situaþie :
E1 fiind evenimentul ca tancul B sã fie distrus în situaþia în care tancul B acþioneazã primul
ºi E2 fiind evenimentul ca tancul B sã fie distrus în situaþia în care prima loviturã îi aparþine.

q
P(E1*) = 1  (1  p)(1  q )

P (1  q )
P(E2*) = 1  (1  p)(1  q )

De exemplu, pentru p=0,5 si q=0,25, se obþine:

0,5 0,5. 0,75


 0,8  0,6
P(E1) = 1  0,5 0,75 ; P(E2*) = 1  0,5 0,75
. .

0,25. 0,5 0,25


 0,2  0,4
P(E2) = 1  0,5 0,75 ; P(E1*) = 1  0,5 0,75
. .

Deci, comparând P(E1)=0,8 cu P(E2)=0,6 ºi P(E2)=0,2 cu P(E1)=0,4 se constatã cã întâietatea


loviturii are o influenþã deosebitã asupra finalului luptei. De aici concluzia cã succesiunea loviturilor
nu poate fi luatã la întâmplare în schema acþiunilor de luptã de tip duel.

În condiþiile când oricare din tancuri poate deschide primul focul, se poate folosi formula
probabilitãþii totale :

- E; tancul A distruge tancul B

- F1; tancul A trage primul

- F2; tancul B trage primul

{F1, F2} sistem complet de evenimente

P(F1)=P(F2)=1/2=0,5

2
1 1
 P (Fk ) . PFk (E ) 
2
 P (E 1)   P (E 2* ) 
2
P(E) = k 1

P (1  1  q ) P (2  q )
 P (E )  
2[1  (1  p )(1  q )] 2[1  (1  p)(1  q )]

Folosind un raþionament asemãnãtor se poate calcula ºi probabilitatea apariþiei


evenimentului.
F: tancul B distruge tancul A

 1 1
P(F) = k 1 P(Fk) . PFk (F) = 2 . P(E2) + 2 . P(E1*) 

q (1  p  1) q (2  p )

 P(F) = 2[1  (1  p )(1  q )] 2[1  (1  p )(1  q )]

În particular, pentru p ºi q stabilite ulterior, obþinem :


P(E) = 0,7

P(F)= 0,3 Observaþie: Evenimentele E ºi F (ca ºi E1 si E2, E1* si E2*) sunt

evenimente contrare; P(F)=1 - P(E); valorile obþinute ne permit sã evidenþiem procentul de dueluri
care se pot termina cu distrugerea tancului A ºi respectiv a tancului B.

Din P(E)=0,7 ºi P(F)=0,3 rezultã cã din numãrul total de dueluri circa 30% se vor termina
prin distrugerea tancului A ºi circa 70% prin distrugerea tancului B.

2..3. MODELUL DUELULUI DE FOC ÎNTRE DOUA TANCURI FOLOSIND SISTEMELE DE


ECUAÞII DIFERENÞIALE

Metoda prezentatã in paragraful 4.2 este simplã, însã ipoteza admisã, a cunoaºterii dinainte a
momentelor acþiunilor, nu corespunde, în general realitãþii, mai ales în ceea ce priveºte repetiþia
loviturilor în timpul desfãºurãrii acþiunilor de luptã. De cele mai multe ori momentele acþiunilor nu
pot fi precizate dinainte.

Astfel, atât momentul tragerii cât ºi numãrul loviturilor trase de fiecare tanc trebuie
considerate ca variabile aleatoare ºi luate în considerare la elaborarea modelului.

Vom considera, ca ºi paragraful 4.2. cã tancurile A ºi B se aflã în duel, având cadenþa de


tragere identicã ºi constanta egalã cu ““ lovituri pe unitate de timp ( fiind frecvenþa).
Probabilitãþile de lovire rãmân p ºi q. Fiecare tanc va trage pe mãsura pregãtirii elementelor de tragere
ºi lovitura nu depinde nici de cea precedentã nici de durata pregãtirii ei.

Presupunem cunoscutã legea de repartiþie:

F (t  t )  F (t ) P (t  A  t  t
lim
t  0 t
 lim
t  0 t
fA(t) = unde am notat cu A variabila
aleatoare asociatã distrugerii tancului A.

(A=t): tancul A este distrus la momentul t,

P(At)=PA(t) = probabilitatea ca tancul A sã fie distrus pânã la momentul t.

Fie momentele succesive t1=t si t2=t+t unde t > 0.

Atunci (At2)(At1)

(t1At2)=(At2)\(A<t1)

P(t1At2)PA(t)=>

=> PA(t)=P[(At2) - (A<t1)]=P(At2) - P(A<t1)


PA(t)=PA(t+t) - P(t)

dar P(tA<t+t)=F(t+t) - F(t)

Daca F- diferenþiala,  =FA(t)=fA(t)=q (funcþia de probabilitate este datã prin numãrul


mediu de lovituri în unitatea de timp) si 0 (t) a.î. continuã.

PA(t)=FA(t) t+o(t) ºi

o (t )
PA(t)=qt+o(t).
lim
t  0 t
0

Distrugerea tancului A pana la momentul t 2 se poate face în intervalul de timp t sau dacã
nici unul din tancuri nu ºi-a lovit adversarul în acest interval, la momentul t+t:

__ __ _ __ __ __ __ __ __ _ __ __ __ __ _ __ _

(A  t  t) = (t  A < t + t)  [ (t  A  t  t )  (t  B  t  t ) ( A  t  t )]

pentru a calcula PA(t+t) þinem cont cã se poate folosi formula lui De Magent:

(t  A  t  t )  (t  B  t  t )  (t  A  t  t )  (t  B  t  t )

deci: PA(t+t)=PA(t)+(1-PA(t)-PB(t)P(A=t+t)

cum: PA(t)-PA(t)=(1-(p+q)qt+o(t)

PB(t)=qt+o(t)

PA(t+t)-PA(t)=(1-(p+q) t)P(A=t+t)=2 o (t) P(A=t+t)

Împãrþim la t ºi trecem la limitã:

PA (t  t )  PA (t ) P ( A  t  t )
lim
t  0 t
 lim
t  0 t

(p+q) . P(A=t)

dPA (t )

dt q - (p+q) . P(A=t)

dPB (t )
evident: dt = p - (p+q) . P(B=t)

putem considera ca P(A<t)=0 deci P(A=t)=P(At)=PA(t)

dPA (t )
dt = p - (p+q) . PA(t)
atunci:

dPB (t )
dt = p - (p+q) . PB(t)

Acestui sistem de ecuaþii diferenþiale îi putem ataºa o problemã Couchy:

PA(o)=PB(o)=0

Este interesant de cunoscut momentul când probabilitãþile de distrugere au valori stabilite,


adicã valorile limitã.

Se observã cã:

dPA (t ) dPB (t )
 
dt dt 0 când t0, adicã

dPA dPB (t )
lim dt  lim
t  t  dt
0

Trecând la limita ecuaþiilor din sistemul diferenþial, obþinem :

q
limP (t)=
t pq
A

p
limP (t)=
t pq
B

pentru p=0,5 si q=0,25 se obþine :

0,25
 0,33
PA = P(F) = 0,25  0,5

0,5
 0,67
PB = P(E) = 0,25  0,5

Aceste rezultate se deosebesc foarte puþin de cele obþinute in paragraful 4.2., dar pentru
obþinerea lor nu au mai fost necesare ipoteze suplimentare referitoare la ordinea executãrii loviturilor.

Evident, se poate îmbunãtãþi schema pentru situaþiile când vitezele de tragere ale
mijloacelor diferã ºi depind de o serie de factori suplimentari (relieful, probabilitatea de descoperire a
adversarului, etc.). Pentru cazul luptelor în grup, principiul poate fi extins, dar este mult îngreunat.

Se poate determina, dacã þinem cont de acest rezultat ºi numãrul mediu de lovituri m 1,
respectiv m2, care trebuie trase de fiecare tanc ca sã obþinã o anumitã probabilitate de distrugere.
p p q
 (1  p )m1  1  
Dacã: P(E) = p  q pq pq

Probabilitatea ca tancul A sã nu loveascã in m 1 trageri este (1-p)m1. Dacã vrem ca el sã


loveascã la cel puþin o tragere, considerãm probabilitatea evenimentul contrar 1-(1-p) m1.

Evident,

P(E)=1-(1-p)m1 unde P(E) poate fi calculatã ca la paragraful 4.2. sau 4.3.

ln q  ln( p  q )
Prin logaritmare  m1 = ln(1  p) .

ln p  ln( p  q )
La fel se obþine ºi m2 = ln(1  q )

În cazul particular, p=0,5 si q=0,25, obþinem:

ln(0,25)  ln(0,5  0,25)


 1,59
m1 = ln(1  0,25)

ln(0,5)  ln(0,5  0,25)


 1,41
m2 = ln(1  0,25)

Aceste rezultate aratã cã pe timpul duelului fiecare din pãrþi executã în medie douã lovituri.

Aceastã metodã oferã posibilitatea de a rezolva un întreg ºir de probleme, dar ea prezintã un
interes deosebit la stabilirea indicatorilor cantitativi de eficacitate ai acþiunilor de luptã ale pãrþilor.

Rezultatele obþinute servesc practic ºi pentru aprecierea sfârºitului unui duel când numãrul
de lovituri este limitat. Putem afla care este probabilitatea de distrugere la lovitura î, sau numãrul de
lovituri necesare pentru a distruge adversarul cu o anumitã probabilitate.

Notând: PAi - probabilitatea ca tancul A sã fie distrus de B la lovitura i

PBi - probabilitatea ca tancul B sã fie distrus de A la lovitura i

mi – numãrul loviturii

Cum am vãzut mai înainte, probabilitatea ca tancul A sã tragã m i lovituri ºi sã nu loveascã


tancul A este (1-p)mi. Ca el sã loveascã la cel puþin o tragere, considerãm probabilitatea
evenimentului contrar:

1-(1-p)m1
deci: PBi=1-(1-p)mi

la fel obþinem ºi: Pai=1-(1-q)mi

Sã urmãrim care este probabilitatea ca un tanc sa-l distrugã pe celalalt la lovitura i, în tabelul
de mai jos (pentru p=0,5 si q=0,25)

m1 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

PBi 0,5 0,75 0,875 0,938 0,969 0,984 0,992 0,996 0,998 0,999
PAi 0,25 0,438 0,578 0,684 0,736 0,822 0,866 0,899 0,925 0,944

Se observã cã in condiþiile exemplului numeric de mai înainte, dupã cinci lovituri tancul A
distruge tancul B cu probabilitatea de 0,97. Dacã se þine cont cã are loc un schimb de focuri, atunci
devine clar cã în majoritatea covârºitoare a duelurilor, tancul B va fi distrus (si deci duelul se terminã)
mai înainte ca partea A sã fi executat a ºasea loviturã. Iatã deci cã din punct de vedere practic, în duel
este indiferent dacã se considerã cã tancul A are 6,10 sau un numãr infinit de lovituri.

Evident, fiecare parte urmãreºte sã-ºi distrugã adversarul. Eficienþa acþiunii pãrþilor poate fi
evaluatã prin probabilitatea de distrugere a inamicului în duel, deoarece este un indicator cantitativ ce
reflectã corect scopul pãrþilor aflate in luptã. Cu cât valoarea acestui indicator este mai mare, cu atât
probabilitatea îndeplinirii misiunii este mai mare si invers.

Pentru a reflecta cât mai corect lupta trebuie sã se ia în considerare dinamica luptei, adicã,
faptul cã fiecare din pãrþi poate schimba, la un moment dat viteza de deplasare, deci variind distanþa
de tragere, variazã ºi probabilitatea de lovire a loviturilor separate, precum ºi alþi factori ca: condiþiile
de vizibilitate, de anotimp, de stare a vremii, a reliefului, etc.

Dar, datorita complexitãþii deosebite pe care o introduc, considerarea

acestor factori nu este raþionalã. De regulã, la stabilirea modelului matematic al

duelului se þine seama numai de factorii esenþiali.

2.4. MODELUL DUELULUI DE FOC ÎNTRE DOUÃ TANCURI FOLOSIND


LANÞURILE MARKOV
In acest subcapitol voi modela duelurile de foc dintre douã tancuri folosind teoria lanþurilor
Markov prezentatã în capitolul de teorie.Vom considera ca ºi în cazurile anterioare douã cazuri:
2.4.1.1Modelul când se cunoaºte momentul acþiunii

În acest model vom asocia cele douã tancuri aflate în duel cu un sistem care se poate afla la un
moment dat în ana din stãrile:

S11-ambele tancuri sunt intacte;duelul continuã;

S10-tancul A a obþinut victoria;

S01-tancul B a obþinut victoria.

Când lovitura o executã A matricea de trecere este:

1− p p 0

A=
( 0 1 0
0 0 1 )
Când lovitura o executã B matricea de trecere este:

1−q 0 q

B=
( 0 1 0
0 0 1 )
Matricea stãrilor iniþiale este:

S(0)=( 1 0 0 ).

2.4.1.1 Cazul în care tancul A deschide primul focul

în acest caz lanþul Markov ataºat este unul neomogen deoarece matricea de trecere variazã în
timp.

Dupã prima loviturã matricea probabilitãþilor de stare va deveni:

S(1)= S(0)A

Analog:

S(2)= S(0)A B

S(3)= S(0)A BA

S(n)= S(0)A BA…..


Considerând cã cele douã tancuri dispun de un numãr nelimitat de lovituri ne intereseazã
valoarea ( p( ∞ )).

Pentru aceasta voi calcula în continuare (AB)n

1− p p 0 1−q 0 q (1−p)(1−q) p (1− p)q

AB=
( 0 1 0
0 0 1 ) ( 
0 1 0
0 0 1 ) (
=
0
0
1
0
0
1
)
Vom face urmãtoarea notaþie: (1-p)(1-q)=k.

k n p(1+k+..+k n−1 ) (1− p)q(1+k+..+k n−1 )

(AB) = n
( 0
0
1
0
0
1
)
Dar 1+k+ .. kn-1 este o progresie geometricã de raþie k a cãrei sumã este:

1−k n 1
Qn= 1−k iar când n  ∞ Qn= 1−k deoarece 0≤k  1.

Deci:

p(1−k n ) (1− p)q(1−k n )

(AB)n=
( kn
0
0
1−k
1
0
1−k
0
1
)
p(1−k n ) (1− p)q(1−k n )

( )
n
k
1−k 1−k
0 1 0
a)S(n)= S(0)(AB) n/2
=( 1 0 0 )
0 0 1 =

p(1−k n ) (1− p )q (1−k n )


=
( k n
1−k 1−k ) . În cazul în care cele douã pãrþi dispun de un numãr
nelimitat de lovituri matricea probabilitãþilor de stare devine:

p (1−p )q p (1− p )q
S(n)=
( 0
1−k 1−k ) ( =
0
p+q− pq p+q− pq )
2.4.1.2 Cazul în care tancul B deschide primul focul

Dupã prima loviturã matricea probabilitãþilor de stare va deveni:

S(1)= S(0)b

Analog:

S(2)= S(0)B A

S(3)= S(0)B AB

S(n)= S(0)B AB…..

în continuare vom calcula produsul (BA)n

1−q 0 q 1− p p 0 (1−p)(1−q) (1−q) p q

BA=
( 0 1 0
0 0 1 )( 0 1 0
0 0 1 ) ( =
0
0
1
0
0
1
)
k n (1−q ) p(1+k+..+k n−1 ) q(1+k+. .+k n−1 )

(BA)n=
( 0
0
1
0
0
1
)
Dar 1+k+ .. kn-1 este o progresie geometricã de raþie k a cãrei sumã este:

n
1−k 1
Qn= 1−k iar când n  ∞ Qn= 1−k deoarece 0≤k  1.

Deci:

(1−q) p(1−k n ) q(1−k n )

( )
n
k
1−k 1−k
0 1 0
(BA) = n 0 0 1
(1−q) p(1−k n ) q(1−k n )

( )
n
k
1−k 1−k
0 1 0
S(n)= S(0)(BA)n / 2=( 1 0 0 )
0 0 1 =

(1−q) p(1−k n ) q (1−k n )


=
( k n
1−k 1−k ) . În cazul în care cele douã pãrþi dispun de un numãr
nelimitat de lovituri matricea probabilitãþilor de stare devine:

(1−q ) p q
S(n)=
( 0
1−k 1−k )
4.4.1.3 Cazul în care ambele tancuri deschid focul în acelaºi timp

De aceastã datã vom asimila duelul cu un sistem ce se poate gãsi la un


moment dat în una din stãrile:
S11-ambele tancuri sunt intacte: duelul continuã;

S10-tancul A a obþinut victoria;

S01-tancul B a obþinut victoria;

S00-ambele tancuri sunt distruse;

Dupã cum se poate observa în acest model vom considera cã cele douã tancuri deschid focul
la acelaºi moment.

Matricea probabilitãþilor de stare va fi:

S(0) = (1 0 0 0 )

în acest caz matricea de trecere va fi:

(1−p)(1−q) p(1−q) q(1− p ) pq

=
0
0
0
( 1
0
0
0
1
0
0
0
1
)
Dupã prima loviturã matricea probabilitãþilor de stare este egalã cu:

S(1)= S(0)

Analog:
S(2)= S(0)2

S(3)= S(0)3

S(n)= S(0)n

în continuare vom calcula puterea a-n-a a matricii : n

n p q pq(1−k n )
(1−k n ) (1− p )(1−k n )

( )
k (1−q )
1−k 1−k 1−k
0 1 0 0
0 0 1 0
0 0 0 1
n=

(Deoarece 1+k+ .. kn-1 este o progresie geometricã de raþie k a cãrei sumã este:

n
1−k 1
Qn= 1−k iar când n  ∞ Qn= 1−k deoarece 0≤k  1.)

Demonstraþia se face prin inducþie matematicã.

Matricea probabilitãþilor de stare dupã n lovituri este:

n
p q pq(1−k )
k n (1−q ) (1−k n ) (1− p )(1−k n )

S(n)=( 1 0 0 0 )
( 0
0
0
1−k
1
0
0
1−k
0
1
0
1−k
0
0
1
) =

(1−q) p(1−k n ) q(1− p)(1−k n ) pq(1−k n )


=
( k n
1−k 1−k 1−k ) .

Când cele douã tancuri dispun de o cantitate nelimitatã de muniþie S (n) devine (n ):

(1−q ) p q(1− p ) pq
S(n)=
( 0
1−k 1−k 1−k )
2.4.2Modelul duelului când nu se cunoaºte momentul acþiunii:
Vom considera aceleaºi ipoteze ca cele fãcute la punctele 4.5.1.1 ºi
4.51.2.

Matricea probabilitãþilor de stare este:

(100) iar matricea probabilitãþilor trecere de este:

1−αp−βq αp βq

: =
(
0
0
1 0
0 1 )
unde am notat - probabilitatea ca A sã execute o loviturã la un moment
dat

λ1 t λ1
=
= λ1 t + λ2 t λ 1+ λ 2 ºi cu

- probabilitatea ca B sã execute o loviturã la un moment


dat

λ2 t λ
2
=
λ
= 1 t + λ 2 t λ 1 λ2
+

Dupã prima loviturã matricea probabilitãþilor de stare este egalã cu:

S(1)= S(0)

Analog:

S(2)= S(0)2

S(3)= S(0)3

S(n)= S(0)n\

în continuare vom calcula puterea a-n-a a matricii  ºi vom nota 1-p-q=f


αp(1−f n ) βq (1−f n )

)( )
n n−1 n−1 n
f αp(1+f +..+f ) βq(1+f +. . f ) f

= n
( 0
0
1
0
0
1
=
0
0
1−f
1
0
1−f
0
1

(Deoarece 1+f+ .. fn-1 este o progresie geometricã de raþie k a cãrei sumã este:

n
1−f 1
Qn= 1−f iar când n  ∞ Qn= 1−k deoarece 0≤k  1.)

Demonstraþia se face prin inducþie matematicã.

Matricea probabilitãþilor de stare dupã n lovituri este egalã cu:

αp(1−f n ) βq(1−f n )

( )
n
f
1−f 1−f
0 1 0
S(n)=( 1 0 0 )
0 0 1 =

αp(1−f n ) βq(1−f n )
=
( f n
1−f 1−f ) .

Când cele douã tancuri dispun de o cantitate nelimitatã de muniþie S (n) devine (n ):

αp βq
S(n)=
( 0
1−f 1−f )
Înlocuind pe f, ºi  în aceastã formulã obþinem:

λ1 p λ2 q

S(n)=
( 0
λ1 p+ λ2 q λ1 p+ λ 2 q ) iar în cazul în care 1=2 formula devine:

p q
S(n)=
(0 p+q p +q ) .
Se observã cã utilizarea lanþurilor Markov prezintã urmãtoarele avantaje
faþã de metodele prezentate în paragrafele 4.2 ºi 4.3:
- este mai simplã;
- se poate lua în considerare ºi cazul în care ambele tancuri executã focuri în acelaºi timp;
- poate fi transpusã uºor într-un program pe calculatorul electronic;
- poate fi mai uºor generalizatã în cazul luptei de grup.

De asemenea utilizarea lanþurilor Markov ne creeazã o viziune sistemicã


mult mai completã asupra proceselor aleatoare, permiþând luarea în considerare
(într-un model viitor mult mai complex) ºi a unor factori suplimentari prin
folosirea lanþurilor Markov neomogene.
2.5.Program
Cazul in care se cunoaste momentul actiunii
Introduceti probabilitatea de lovire a tancului A:
p= 0.6500
Introduceti probabilitatea de lovire a tancului A: B:
q= 0.7650
Matricile probabilitatilor de trecere :
0.3500 0.6500 0.0000
T(A) = 0.0000 1.0000 0.0000 (cand lovitura este executata de tancul A)
0.0000 0.0000 1.0000

0.2350 0.0000 0.7650


T(B) = 0.0000 1.0000 0.0000 (cand lovitura este executata de tancul B)
tancul A)
0.0000 0.0000 1.0000

0.0823 0.1528 0.2678 0.4973


0.0000 1.0000 0.0000 0.0000 (cand cele doua tancuri trag in acelasi timp)
T(C) = 0.0000 0.0000 1.0000 0.0000
0.0000 0.0000 0.0000 1.0000

Matricile probabilitatilor de stare vor fi initial:


S(0)= ( 1.0000 0.0000 0.0000 ) (pentru cazurile in care sistemul are 3 stari 3 stari)
S(0) = ( 1.0000 0.0000 0.0000 0.0000 )(pentru cazurile in care sistemul are 4 stari
1)A incepe .Matricea probabilitatilor de stare este: 2)B Matricea probabilita
stare: incepe
Nr.lov. S1 S2 S3 Nr.lov. S1 S2
L1 = ( 0.3500 0.6500 0.0000 ) L1 = ( 0.2350 0.000
L2 = ( 0.0823 0.6500 0.2678 ) L2 = ( 0.0823 0.152
L3 = ( 0.0288 0.7035 0.2678 ) L3 = ( 0.0193 0.152
L4 = ( 0.0068 0.7035 0.2898 ) L4 = ( 0.0068 0.165
L5 = ( 0.0024 0.7079 0.2898 ) L5 = ( 0.0016 0.165
L6 = ( 0.0006 0.7079 0.2916 ) L6 = ( 0.0006 0.166
L7 = ( 0.0002 0.7082 0.2916 ) L7 = ( 0.0001 0.166
L8 = ( 0.0000 0.7082 0.2917 ) L8 = ( 0.0000 0.166
L9 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L9 = ( 0.0000 0.166
L10 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L10 = ( 0.0000 0.166
L11 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L11 = ( 0.0000 0.166
L12 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L12 = ( 0.0000 0.166
L13 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L13 = ( 0.0000 0.166
L14 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L14 = ( 0.0000 0.166
L15 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L15 = ( 0.0000 0.166
L16 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L16 = ( 0.0000 0.166
L17 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L17 = ( 0.0000 0.166
L18 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L18 = ( 0.0000 0.166
L19 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L19 = ( 0.0000 0.166
L20 = ( 0.0000 0.7083 0.2917 ) L20 = ( 0.0000 0.166

Cazul in care nu se cunoaste momentul actiunii

Matricea probabilitatilor de trecere este:


0.2925 0.3250 0.3825
T(D)= 0.0000 1.0000 0.0000
0.0000 0.0000 1.0000

Matricea probabilitatilor de stare:


Nr.lov. S1 S2 S3
L1 = ( 0.2925 0.3250 0.3825 )
L2 = ( 0.0856 0.4201 0.4944 )
L3 = ( 0.0250 0.4479 0.5271 )
L4 = ( 0.0073 0.4560 0.5367 )
L5 = ( 0.0021 0.4584 0.5395 )
L6 = ( 0.0006 0.4591 0.5403 )
L7 = ( 0.0002 0.4593 0.5405 )
L8 = ( 0.0001 0.4593 0.5406 )
L9 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L10 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L11 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L12 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L13 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L14 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L15 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L16 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L17 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L18 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L19 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )
L20 = ( 0.0000 0.4594 0.5406 )