Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GEORGHE GURĂU
Extrudare directă
Presiunea pe poanson
Extrudare inversă
Cursa poansonului
tehnologia materialelor
GEORGHE GURĂU
CUPRINS 5
CUPRINS
CUPRINS ................................................................................................................... 5
CAPITOLUL 1 ............................................................................................................ 7
1. INTRODUCERE ÎN TEHNOLOGIA MATERIALELOR ........................................... 7
1.1. Obiective.......................................................................................................... 7
1.2. Procese tehnologice ........................................................................................ 7
1.2.1. Proces ....................................................................................................... 7
1.2.2. Proces de producţie .................................................................................. 9
1.3. Rezumat ........................................................................................................ 10
CAPITOLUL 2 .......................................................................................................... 11
STRUCTURA MATERIALELOR .............................................................................. 11
2.1. Obiective........................................................................................................ 11
2.2. Introducere .................................................................................................... 11
2.3. Structuri cristaline .......................................................................................... 11
2.3.1. Tipuri de structuri cristaline specifice metalelor....................................... 12
2.3.2. Imperfecţiuni în cristale ........................................................................... 13
2.3.3. Deformarea în cristalele metalice............................................................ 15
2.3.4 Deformarea agregatelor policristaline ...................................................... 17
2.4. Structuri amorfe ............................................................................................. 18
2.5. Rezumat ........................................................................................................ 20
CAPITOLUL 3 .......................................................................................................... 21
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR............................................. 21
3.1. Obiective........................................................................................................ 21
3.2. Introducere .................................................................................................... 21
3.3. Rezistenţa şi plasticitatea .............................................................................. 21
3.3.1. Variaţia tensiunii convenţionale R cu deformaţia specifică e. Curba
convenţională .................................................................................................... 23
3.3.2. Variaţia tensiunii σ cu gradul de deformare ε. Curba raţională................ 25
3.4. Alungirea la rupere ........................................................................................ 25
3.5. Gâtuirea la rupere.......................................................................................... 26
3.6. Duritatea ........................................................................................................ 26
3.6.1. Determinarea durităţii prin metoda Brinell ............................................... 26
3.6.2. Determinarea durităţii prin metoda Vickers ............................................. 27
3.6.3. Determinarea durităţii prin metoda Rockwell........................................... 28
3.7. Rezilienţa ....................................................................................................... 29
3.8. Rezumat ........................................................................................................ 31
CAPITOLUL 4 .......................................................................................................... 32
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE .................................................................. 32
4.1. Obiective........................................................................................................ 32
4.2. Metalele ......................................................................................................... 32
4.2.1.Oţelul........................................................................................................ 32
4.2.2.Fonta........................................................................................................ 35
4.3. Ceramicele..................................................................................................... 38
4.4.Polimerii .......................................................................................................... 38
4.5.Compozite ...................................................................................................... 39
4.6. Rezumat ........................................................................................................ 40
CAPITOLUL5 ........................................................................................................... 41
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE ....................................................... 41
5.1. Obiective........................................................................................................ 41
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
6 CUPRINS
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
INTRODUCERE INTEHNOLOGIA MATERIALELOR 7
CAPITOLUL 1
1.1. Obiective
În acest capitol îţi voi prezenta ştiinţa Tehnologia Materialelor
importanta acesteia precum si conceptul ce stă la baza acestei
discipline şi anume conceptul de proces tehnologic.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
8 INTRODUCERE INTEHNOLOGIA MATERIALELOR
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
INTRODUCERE INTEHNOLOGIA MATERIALELOR 9
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
10 INTRODUCERE INTEHNOLOGIA MATERIALELOR
1.3. Rezumat
Tehnologia materialelor este o ştiinţă tehnico aplicativă
care are ca scop descrierea transformărilor pe care le suferă
diferite materiale în timpul unui proces tehnologic. Procesele
tehnologice fac parte integrantă a proceselor de producţie şi
pot fi: procese de formare, de îmbunătăţire a proprietăţilor, de
prelucrare a suprafeţelor sau de asamblare.
Răspunsuri la întrebări: 1. b
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
STRUCTURA MATERIALELOR 11
CAPITOLUL 2
STRUCTURA MATERIALELOR
2.1. Obiective
În acest capitol va voi rezuma o serie de informaţii despre
structura intimă a materialelor, despre imperfecţiunile lor
precum şi despre mecanismul deformării plastice.
2.2. Introducere
Materialele de bază utilizate în inginerie sunt: metalele şi
aliajele, materialele ceramice şi polimerii. Combinaţiile dintre
Mateterialele utilizate în aceste trei clase principale de materiale conduc la o a patra
inginerie sunt: metalele, clasă , materialele compozite. Toate materialele despre care
aliajele, ceramicele, am amintit sunt formate din atomi şi molecule. Dispunerea
polimerii şi combinaţiile
lor materialele compozite
atomilor şi moleculelor se poate face dezordonat ca în cazul
gazelor sau poate prezenta o ordonare pe distanţă scurtă,
cazul lichidelor. În cazul materialelor solide insă atomii şi
moleculele se leagă prin intermediul unor forţe de coeziune
specifice şi pot prezenta două forme structurale: cristaline şi ne
cristaline sau amorfe.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
12 STRUCTURA MATERIALELOR
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
STRUCTURA MATERIALELOR 13
Tabelul2.1.
Structura Metal
Cubică centrata Crom
intern(CVC) Fier
Molibden
Tantal
Wolfram
Aluminiu
Cubică cu feţe centrate Cupru
(CFC) Aur
Plumb
Argint
Nichel
Magneziu
Titan
Hexagonal compactă Zinc
(HC)
Test de autoevaluare
1. Care sunt cele trei tipuri comune de structuri
cristaline la metale?
2. Numiţi câte un element pentru fiecare pentru
fiecare tip de structură cristalină.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
14 STRUCTURA MATERIALELOR
Principalele imperfecţiuni
punctiforme sunt:
1. vacanţe
2. atom interstiţial
3. atom de impuritate
interstiţial
4. impurităţi de substituţie
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
STRUCTURA MATERIALELOR 15
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
16 STRUCTURA MATERIALELOR
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
STRUCTURA MATERIALELOR 17
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
18 STRUCTURA MATERIALELOR
Test de autoevaluare
Care sunt mecanismele de bază ale deformării
plastice?
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
STRUCTURA MATERIALELOR 19
Test de autoevaluare
1. Care este diferenţa dintre structura cristalină şi structura amorfă a
materialelor?
2. Daţi câteva exemple de materiale amorfe.
3. Daţi câteva exemple de materiale cu structură cristalină.
4. Care este diferenţa dintre procesul de solidificare (topire) în cazul
structurii cristaline respectiv a structurii amorfe.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
20 STRUCTURA MATERIALELOR
Test de autoevaluare
1. Care dintre următoarele stă la baza
materiei?
a) atomul,
b) electronul,
c) elementul chimic,
d) molecula, e) nucleul
4. Dislocaţiile sunt:
a) defecte punctiforme,
b) defecte lineare,
c) defecte de suprafaţă,
d) cel mai probabil defecte volumice.
2.5. Rezumat
Structura cristalină a materialelor determină proprietăţile fizice,
chimice, mecanice şi tehnologice ale acestora. Marea
majoritate a metalelor cristalizează în sisteme cu simetrie
simplă: cubic sau hexagonal. In inginerie sunt necesare cristale
perfecte însă marea majoritate a aplicaţiilor folosesc materiale
a căror structură cristalină prezintă imperfecţiuni. Aceste
imperfecţiuni de exemplu dislocaţiile stau la baza
mecanismelor de deformare plastică
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 21
CAPITOLUL 3
3.1. Obiective
Capitolul Proprietăţile mecanice ale materialelor iţi va descrie
principalele proprietăţi mecanice ale materialelor şi ce este mai
important, modul de determinare a acestora. Îţi voi dezvolta
metodele de determinare rezistenţei şi plasticităţii materialelor
a durităţii şi rezilienţei.
3.2. Introducere
Proprietăţile mecanice ale materialelor reflectă
comportarea acestora atunci când sunt supuse unor eforturi
mecanice externe. Aceste proprietăţi pot fi proprietăţi de
rezistenţă (limită de rupere, limită de curgere, duritate) sau
proprietăţi de plasticitate (alungirea la rupere, stricţiunea sau
gâtuirea la rupere ). Atunci când un material are pe lângă
proprietăţi de rezistenţă şi proprietăţi bune de plasticitate
putând absorbi energie în domeniul deformaţiilor plastice este
un material tenace. Proprietăţile mecanice sunt deosebit
importante atât în proiectare cât şi în alegerea tehnologiilor de
prelucrare. Dacă în primul caz materialele trebuie să aibă o
rezistenţă suficient de mare pentru a suporta eforturile
exterioare astfel încât geometria piesei să nu sufere modificări
semnificative, in cazul prelucrării forţele exterioare trebuie să
aibă valori mai mari decât rezistenţa la deformare a
materialelor. Este de înţeles că proiectanţii îţi doresc materiale
foarte rezistente în timp ce specialiştii în prelucrări cei care
trebuie sa materializeze aceste proiecte îşi doresc materiale
care sa poată fi prelucrate uşor. În acest capitol ne propunem
să examinăm proprietăţile mecanice ale materialelor importante
în prelucrarea materialelor.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
22 PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR
F
σ= [Mpa] (1)
S
Plasticitatea este proprietatea materialelor de a suporta
deformaţii permanente fără ca în interiorul materialului să apară
fisuri.
Rezistenţa şi plasticitatea materialelor se pot determina
Rezistenţa şi prin mai multe tipuri de încercări mecanice distructive:
plasticitatea sunt încercarea la tracţiune, încercarea la compresiune, încercarea
proprietăţi în general
opuse.
la răsucire etc.
În cele ce urmează vom defini principalele proprietăţi de
rezistenţă şi plasticitate utilizând încercarea la tracţiune, curba
tensiune, deformaţie reprezentând relaţia de bază care
defineşte aceste proprietăţi.
Încercarea la tracţiune presupune aplicarea lentă şi
continuu crescătoare (10 N/s) a unei forţe pe capetele unei
probe până la ruperea acesteia.
Proba (fig.3.2.) prezintă o zonă calibrată pe care de la
început se marchează prin punctare două repere având între
ele distanţa L0 . După rupere cele două capete ale probei se
aduc în contact şi se măsoară distanţa dintre cele două repere
notată acum cu L.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 23
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
24 PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 25
S 0 ⋅ L0 = S ⋅ L = S ( L − ΔL)
S0 S
S= = 0 (7)
ΔL 1 + e
1=
L0
F F
σ= = (1 + e) = R(1 + e)
S S0
Deformaţia raţională ε se calculează astfel:
L
dL L ⎛ L + ΔL ⎞
ε =∫ = ln L − ln L0 = ln = ln⎜⎜ 0 ⎟⎟ (8)
0
L L0 ⎝ L0 ⎠
ε = ln(1 + e)
După depăşirea limitei de elasticitate, deformaţiile mari
pe care le capătă epruveta încep să producă o micşorare
importantă a secţiunii transversale. Din această cauză,
tensiunea reală din probă egală cu raportul dintre forţa de
tracţiune înregistrată pe maşină şi aria secţiunii momentane
reale este mai mare decât valoarea convenţională obţinută prin
raportarea forţei la aria secţiunii iniţiale. Dacă în sistemul de
coordonate R, e se obţine o curbă caracteristică convenţională,
în coordonate σ ,ε se obţine caracteristica raţională, reală
(fig.3.5.). Deşi în punctul D forţa începe să scadă, tensiunea
reală creşte în continuare deoarece epruveta se gâtuieşte iar
secţiunea acesteia scade rapid.
3.4. Alungirea la rupere
Probele, după cum am văzut, prezintă pe zona calibrată
două repere între care se consideră lungimea iniţială L0 .
Această lungime se alege funcţie de diametrul probei d0 astfel
încât raportul n= L0/ d0 numit factor dimensional să aibă
valoarea 5 sau 10.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
26 PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR
L − L0 (9)
A5 = ⋅100 [%]
L0
3.5. Gâtuirea la rupere
Notată cu Z, gâtuirea la rupere sau stricţiunea se
calculează ca raport dintre diferenţa ariei secţiunii transversale
Alungirea la rupere şi
gâtuirea la rupere iniţiale şi a secţiunii ultime respectiv a secţiunii în zona gâtuită
caracterizează după rupere şi aria secţiunii iniţiale a probei. Gâtuirea se
plasticitatea exprimă în procente.
materialului
S0 − S
Z= ⋅100 [%] (10)
S0
3.6. Duritatea
Duritatea se defineşte ca rezistenţa pe care o opune
materialul la acţiunea de pătrundere din exterior a unui corp dur
numit penetrator. Metodele de determinare a durităţii se pot
clasifica funcţie de forţa cu care se acţionează penetratorul în
două categorii:
a. metode statice la care viteza de acţionare este sub 1mm/s şi
care se deosebesc între ele în special prin forma
penetratoarelor. Dintre aceste metode amintim: metoda
Brinell, Rockwell, Vikers
b. metode dinamice
• dinamico-plastice (metoda Poldi )
• dinamico-elastice (metoda Shore)
•
3.6.1. Determinarea durităţii prin metoda Brinell
Duritatea Brinell simbolizată HB (H de la englezescul
hardeness, B de la Brinell) apărută la începutul secolului trecut
permite determinarea durităţii metalelor netratate termic
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 27
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
28 PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR
F F
HV = [MPa] (12) HV = 0,1891 [ MPa] (13)
S d2
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 29
W=G(H-h) [J]
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
30 PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR
KV=W [J]
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PROPRIETĂŢILE MECANICE ALE MATERIALELOR 31
Test de autoevaluare
Întrebări
1. Care este dilema între proiectare şi fabricaţie ţinând seama de
proprietăţile mecanice?
2. Care este diferenţa între alungirea absolută şi alungirea relativă la
încercarea la tracţiune?
3. Definiţi tensiunea convenţională R. În ce se exprimă aceasta?
4. Definiţi legea lui Hooke.
5. Definiţi limita de proporţionalitate, limita de elasticitate tehnică,
limita de curgere şi limita de rupere.
6. Definiţi alungirea la rupere şi gâtuirea la rupere.
7. Definiţi duritatea Brinell.
8. Definiţi duritatea Rockwell.
9. Definiţi duritatea Vickers.
10. Definiţi rezilienţa. Specificaţi diferenţa dintre KV şi KCU
Chestionar cu răspunsuri multiple
1. Care sunt cele trei tipuri de solicitări la care poate fi supus un
material?
a) compresiune,
b) curgere,
c) forfecare,
d) reducerea secţiunii,
e) tracţiune,
f) duritate.
2. Care dintre următoarele definiţii este corectă?
a) rezistenţa la rupere este dată de punctul care face trecerea dintre
comportarea elastică şi cea plastică, pe curba tensiune deformaţie,
b) rezistenţa la rupere este dată de raportul dintre forţa maximă
înregistrată în timpul încercării şi secţiunea iniţială a probei,
c) raportul dintre forţa maximă înregistrată la ruperea probei şi
secţiunea minimă a probei în zona gâtuirii.
3. Care dintre următoarele eforturi prezintă
valoarea maximă?
a) tensiunea convenţională,
b) raţională.
4. Zona de curgere a materialului prezintă o
proporţionalitate între tensiune şi deformaţie.
a) adevărat,
b) fals.
5. Care dintre următoarele materiale au duritatea
mai mare?
a) aluminiul,
b) diamantul,
c) titanul,
d) wolframul.
3.8. Rezumat
Încercările de duritate, tracţiune şi încovoiere prin şoc ne dau o
imagine destul de fidelă asupra proprietăţilor mecanice ale
materialelor
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
32 MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
CAPITOLUL 4
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
4.1. Obiective
În acest capitol identifica principalele materiale utilizate în
industrie. Acestea se pot clasifica în trei categorii de bază:
metale, materiale ceramice, polimeri.
Fiecare dintre aceste materiale prezintă caracteristici
chimice, fizice şi mecanice, specifice, precum şi procese de
prelucrare diferite pentru a fi transformate în produse finale.
În afară de categoriile de bază amintite mai sus mai
putem vorbi şi de o treia categorie - materiale compozite. Sunt
trei tipuri de bază (fig. 4.1.) de materiale compozite: compozite
- metal-ceramice, ceramice – polimeri şi metale – polimeri.
4.2. Metalele
În general materialele metalice utilizate în industrie se
regăsesc sub forma unor aliaje. Aliajele sunt formate din
amestecuri de două sau mai multe elemente din care cel puţin
unul este metal. Putem vorbi astfel de două categorii de
metale: feroase şi neferoase.
Metale feroase – Metalele feroase sunt nişte aliaje care
au ca bază fierul. Aceasta categorie de materiale formată din
oţeluri şi fonte, constituie grupul de materiale comerciale cel
mai important având o pondere de trei pătrimi din totalul
metalului utilizat astăzi în lucru.
Astfel, deşi fierul pur are o utilizare comercială restrânsă,
aliat cu carbonul prezintă cea mai mare valoare comercială,
superioară oricărui metal.
4.2.1.Oţelul
Oţelul reprezintă categoria cea mai importantă din
grupul metalelor feroase şi se poate defini ca un aliaj al fierului
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE 33
Clasificarea oţelurilor
După destinaţie, oţelurile carbon se clasifică în oţeluri de
construcţie, pentru scule şi cu destinaţie specială. Pot fi livrate
în stare turnată sau laminată, cu sau fără tratament termic final.
Simbolizarea lor exprimă destinaţia, tehnologia de prelucrare,
caracteristicile mecanice sau conţinutul în carbon.
Oţelurile nealiate turnate pentru construcţii mecanice de
uz general, prevăzute în SR ISO 3755:1995, se prezintă în
anexa1 (tabelul 4.1), în corespondenţă cu mărcile din STAS
600-82. Sunt oţeluri hipoeutectoide, care se livrează în stare
recoaptă, după normalizare şi detensionare sau după
normalizare, călire şi revenire.
Oţelurile de uz general şi calitate pentru construcţie,
conform SR EN 10025+A1: 1994, cuprind mărcile de oţeluri
destinate fabricării produselor laminate la cald, sub formă de
laminate plate şi bare forjate, pentru construcţii mecanice şi
metalice. Sunt oţeluri hipoeutectoide, care se livrează cu
diferite clase de calitate şi grade de dezoxidare. Sunt cele mai
ieftine oţeluri, cu o largă utilizare, fără alte deformări plastice la
cald sau tratamente termice. Sunt uşor prelucrabile prin
aşchiere, sudabile, cu capacitate de deformare plastică la rece.
În anexa1 (tabelul 4.2) sunt indicate mărcile prevăzute în
acest standard, cu mărcile corespondente din STAS 500/2-80
şi principalele domenii de utilizare. Mărcile de oţeluri se
simbolizează prin litera S - oţelul de construcţie şi prin litera E –
oţelul pentru construcţii mecanice, urmată de trei cifre, care
reprezintă valoarea minimă a limitei de curgere exprimată în
N/mm2 pentru grosimi ≤ 16mm, urmată de clasa de calitate şi
gradul de dezoxidare. Sunt prevăzute patru clase de calitate,
care garantează:
- JR - caracteristicile de tracţiune, de îndoire la rece şi valoarea
minimă a energiei de rupere determinată la încercarea de
încovoiere prin şoc la 20˚C;
- JO - valoarea minimă a energiei de rupere este determinată la
încercarea de încovoiere prin şoc la 0˚C;
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
34 MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE 35
Clasificarea fontelor
Fontele cenuşii cu grafit lamelar (obişnuite sau
modificate) turnate în piese sunt prevăzute în standardul SR
EN 1561:1999 (tabel 4.6.). Fontele cenuşii cu grafit lamelar
sunt caracterizate fie prin rezistenţa la tracţiune, pe probe
turnate separate sau ataşate la piesă, fie prin duritatea Brinell
pe suprafaţa piesei turnate.
Mărcile de fontă cenuşie se simbolizează prin gruparea de
litere EN-GJL, urmată de rezistenţa la tracţiune minimă
garantată sau duritatea Brinell maximă admisă. De exemplu:
EN-GJL-150 sau EN-GJL-HB 175 SR EN 1561:1999.
Proprietăţile fontelor se corelează cu masa metalică,
dimensiunile şi forma grafitului. Fonta de rezistenţa minimă
100N/mm2 are masa metalică feritică şi separări grosiere de
grafit. Creşterea rezistenţei minime peste 200N/mm2 este
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
36 MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE 37
Metale neferoase
Metalele neferoase cuprind ale elemente metalice şi
aliaje, aliajele având ponderea cea mai mare comparativ cu
metalele pure.
Materialele neferoase inclus metale şi aliaje pure de:
aluminiu, cupru, magneziu, nichel, staniu, titan, zinc şi alte
metale.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
38 MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
Cel mai uşor de procesat este aluminiul iar cel mai dificil
nichelul şi titanul.
4.3. Ceramicele
Un material ceramic se defineşte ca un compus care
conţine elemente metalice (sau nemetalice) precum şi
nemetale. Elementele nemetalice sunt: oxigenul, azotul şi
carbonul.
Materialele ceramice prezintă o mare varietate de
materiale tradiţionale şi moderne. Între materialele tradiţionale
care se utilizează de mii de ani se află argila, din abundenţă în
scoarţa terestră, compusă din particule fine de silicaţi hidrataţi
de aluminiu şi ale minerale, şi utilizându-se pentru obţinerea
vaselor din ceramica. Alte materiale ceramice tradiţionale:
silicea nisipul SiO2 – utilizat în procesul de fabricaţie a sticlelor,
alumina Al2O3 şi carbura de siliciu, două materiale abrazive
utilizate la obţinerea sculelor abrazive.
Materialele ceramice moderne pot include unul din
materialele ceramice tradiţionale, de exemplu: alumina (Al2O3)
ale cărei proprietăţi sunt îmbunătăţite prin nişte procedee de
prelucrare moderne. Materialele ceramice avansate includ
carburi metalice, precum carbura de tungsen, carbura de titan,
nitruri metalice şi semimetalice precum nitrura de titan, bor, etc.
Putem clasifica materialele ceramice astfel:
- ceramice cristaline;
- sticle.
Materialele metalice cristaline se obţin prin diferite
procedee, plecând de la pulberi care se sinterizează ulterior
respectiv se încălzesc la o anumită temperatură la care unul
din componenţi se topeşte înglobând celelalte elemente
aranjându-le la răcire.
Sticlele ceramice se obţin prin procedeu similar
procesului de obţinere a sticlei.
4.4.Polimerii
Un polimer este compus format prin repetarea unor
unităţi chimice structurale în care atomii pun în comun electroni
formând astfel molecule foarte mari. Polimerii în general sunt
constituiţi pe bază de carbon şi alte elemente chimice precum:
hidrogenul, azotul, oxigenul, clorul.
Polimerii se împart în trei categorii:
- polimeri termoplastici – aceşti polimeri pot fi supuşi unor
cicluri repetate de încălzire şi răcire fără a lise altera
proprietăţile, respectiv structura moleculară. În această
categorie includem: polietilena, polistirenul, clorura de polivinil
şi nylonul.
- polimeri termorigizi – aceste molecule se transformă
chimic într-o structură rigidă la răcire. Din această categorie:
răşinile fenolice, răşinile epoxidice, amino răşinile.
- elastomerii – aceşti polimeri prezintă proprietăţi elastice
importante de unde şi denumirea de elastomeri. Amintim:
cauciucul natural, neoprenul, poliuretanul şi siliconicile.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE 39
4.5.Compozite
Materialele compozite nu constituie realmente o categorie
separată de materiale, ele fiind de fapt combinaţii ale celelalte
tipuri de materiale.
Un material compozit comun cu doua faze se obţine prin
procesarea separata a celor doua faze care apoi se unesc,
proprietăţile compozitului astfel obţinut fiind superioare,
proprietăţilor celor două componente luate separat. Prin fază
se înţelege acea masă de material omogen de exemplu
agregat de grăunţi cu o structură identică – un metal.
Structura uzuală unui material compozit este formată din
particule sau fibre ale unei faze amestecată cu o fază
secundară numită matrice.
Compozitele pot fi întâlnite în stare naturală (de exemplu
lemnul) dar de cele mai multe ori se produc sintetic. Această
ultimă categorie este de fapt cea care ne interesează. Putem
exemplifica: fibre de sticlă în matrice de polimer – plastic întărit
cu fibre; fibre de polimer dintr-o anumită clasă într-o matrice
constituită tot dintr-un polimer de exemplu epoxy – Kevlar;
materiale ceramice în matrice metalică: precum carbura de
tungsten) wolfram în matrice de cobalt.
Proprietăţile materialelor compozite depind de
componentele acestora precum şi de modul în care ele se
îmbină pentru a forma materialul compozit.
Unele materiale compozite prezintă o rezistenţa înaltă
dublată de o greutate extrem de redusă şi sunt mult utilizate
pentru realizarea componentelor avioanelor, caroserii auto,
rachete de tenis şi beţe de undită. Alte materiale compozite
sunt dure şi au capacitate de a-si menţine această proprietate
la temperaturi înalte – exemplu fibrele de carbon cementat.
Test de autoevaluare
1. Care sunt principalele clase de
materiale?
2. Definiţi oţelurile.
3. Definiţi fontele.
4. Clasificaţi fontele.
5. Definiţi materialele ceramice.
6. Ce sunt polimerii?
7. Definiţi şi clasificaţi materialele
compozite.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
40 MATERIALE UTILIZATE ÎN INGINERIE
4.6. Rezumat
Metalele şi aliajele lor, ceramicele şi polimerii sunt trei clase de
materiale care prin combinaţiile lor dau materialele compozite.
Aceste împreună cu materialele de bază acoperă marea
majoritate a aplicaţiilor inginereşti.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 41
CAPITOLUL5
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
5.1. Obiective
In acest capitol îţi voi prezenta procesele tehnologice care
conduc la obţinerea materialelor metalice feroase şi neferoase
plecând de la minereu dar şi principalele tehnologii de
prelucrare a acestora precum turnarea, prelucrarea prin
deformare plastică şi asamblare.
Minerale de fier
Oxizi anhidri (Fe3O4) oxid feric Magnetit 72.4%Fe,negru , proprietăţi magnetice
(Fe2O3) oxid feros Hematit 70% Fe, culoare roşiatică
Oxizi hidrataţi (2Fe2O3 3H2O Limonit 63%Fe, culoare galbenă
Carbonaţi (FeCO3) Siderit 48.2%Fe
Clorite ferice (3FeOAl2O3SiO23 H2O) Chamozit 33%Fe
Sulfuri (FeS) Pirita
Neferoase
Minerale de Cupru
Oxizi (Cu2O) Cuprit 70.8%Cu
(CuO) Tenorit 79.9%Cu
Sulfuri (Cu2S) Covelina 66,4% Cu
Minerale de aluminiu
(Al2O3) Corindon 100%Al2O3
(Al2O3 H2O) Boehmitul 85%Al2O3
(Al2O3 3H2O) Hidralgiritul 65.4%Al2O3
Pentru a creşte eficienţa procesului de extracţie a
metalelor, minereurile se supun unor operaţii de prelucrare
care au drept scop: creşterea cantităţii de util prin îndepărtarea
cât mai avansată a sterilului, aducerea minereurilor la forme şi
dimensiuni precum şi proprietăţi mecanice proprii proceselor de
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
42 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 43
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
44 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 45
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
46 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 47
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
48 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 49
Zona de reducere:
Fe2O3+CO→2Fe3O4+CO2
Fe3O4+CO →3FeO+CO2
FeO+CO →Fe+CO2
FeO+H2 →Fe+H2O-Q
FeO+C →Fe+CO-Q
Zona de carburare
3Fe+C→Fe3C
3Fe+2CO→Fe3C+CO2
Paralel cu reducerea oxizilor de fier în furnal se reduce
si Mn, P, Si, Ti, formându-se zgura de furnal. Evacuarea fontei
şi a zgurii se face la intervale de 2- 6 ore, mai întâi zgura şi
apoi fonta.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
50 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 51
[FeO] = L
FeO
( FeO)
Expresia de mai sus indică un echilibru, aspect mai rar întâlnit
la elaborare. Dacă însă:
[FeO] < L
FeO
( FeO)
avem o concentraţie a (FeO) în zgură mai mare decât la
echilibru ceea ce indică un transfer de oxid din zgură în baia
de metal topit proces propriu oxidării elementelor însoţitoare.
Acest proces este mult accelerat prin insuflare directă de
oxigen.
[FeO] > L
FeO
( FeO)
În acest caz (FeO)în zgură mai mic decât la echilibru iar difuzia
se realizează în celălalt sens. Procesul se numeşte dezoxidare
prin difuzie.
Influenţa concentraţiei elementelor însoţitoare asupra
procesului de oxidare este dată de legea acţiunii maselor.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
52 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
( SiO2 ) ⋅ [Fe]
2
( SiO2 ) ⋅1
K Si = sau [ Si ] =
( FeO) ⋅ [ Si ]
2
K Si ( FeO) 2
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 53
Alierea
Elementele de aliere conferă oţelului proprietăţi
deosebite. Introducerea lor în topitură se face sub formă de
feroaliaje şi ţine cont de aviditatea acestora faţă de oxigen.
Astfel unele elemente de aliere se introduc înainte de
dezoxidare (Ni), altele după dezoxidare (Ti, Nb,V). Calculul
cantităţii de feroaliaj se face cu ajutorul relaţiei:
M ⋅ c M ⋅ c0 m ⋅ c1 m ⋅ ca
= + −
100 100 100 100
c − c0
m=M
c1 − ca
unde: M- masa de oţel supus alierii
m – masa de feroaliaj
c -. concentraţia elementului de aliere care se doreşte în
oţel
c0 – concentraţia elementului de aliere preexistent în oţel
c1 – concentraţia elementului de aliere în feroaliaj
ca – concentraţia pierdută prin ardere
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
54 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 55
Test de autoevaluare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
56 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 57
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
58 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 59
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
60 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 61
Test de autoevaluare
Întrebări
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
62 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 63
Turnarea continuă
Turnarea continuă este un proces de turnare de mare
productivitate prin care se obţin brame turnate continuu.
Bramele sunt produse lungi (2-6 m) cu secţiune
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
64 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 65
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
66 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 67
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
68 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 69
Q = v1A1 = v2A2
TUF =V/Q
Fluiditatea
Dacă fluiditatea este Fluiditatea este o caracteristică a metalului topit care
corespunzătoare piesa indică capacitatea acestuia de a umple o formă înainte de
turnată este de calitate solidificare. Fluiditatea este inversul vâscozităţii. Pe măsură ce
în caz contrar piesa fluiditatea creşte vâscozitatea scade şi invers. Există metode
rezultă imcompletă
normalizate în vederea determinării fluidităţii metalului topit ca
de exemplu forma spiralată (fig.5.28) unde se măsoară
lungimea canalului înainte de solidificare.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
70 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TTS=Cm( V/A)2
unde : TTS - timpul total de solidificare, Cm - coeficient care
depinde de materialul din care este făcută forma, proprietăţile
termice ale topiturii, temperatura de turnare ( Cm se determină
experimental), V - volumul piesei, A - suprafaţa piesei turnate
Regula Chvorinov - indică faptul că o piesă cu raportul
V/A mai mare se solidifică mai repede decât o piesă cu raportul
V/A mai mic.
Această relaţie permite proiectarea maselotelor care
pentru a putea îndeplini funcţia de rezervor suplimentar de
metal lichid trebuie să aibă timpul total de solidificare mai mare
decât al piesei principale.
Contracţia la solidificare
Contracţia la solidificare se produce în trei etape:
contracţia lichidului în timpul răcirii înainte de solidificarea
totală, contracţia în timpul transformării de faza numită şi
contracţia la solidificare, contracţia piesei turnate la răcire până
la temperatura ambiantă (fig.5.29)
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 71
Tabelul 5.3.
Contracţia la Contracţie termică a
Metal solidificare solidului
% %
Aluminiu 7 5.6
Aliaje tipice de aluminiu 7 5
Fontă cenuşie 1.8 3
Oţel cu conţinut redus de carbon 3 7.2
Cupru 4.5 7.5
Bronz cu staniu 5.5 6
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
72 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 73
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
74 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 75
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
76 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 77
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
78 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
F mv 2 v2
k= = =
G Rmg Rg
Viteza v se poate scrie:
2πRN πRN
v= =
60 30
unde N – viteza de rotaţie [rot/min]
În aceste condiţii factorul k devine:
2
⎛ πN ⎞
R⎜ ⎟
⎝ 30 ⎠
k=
g
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 79
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
80 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 81
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
82 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
σ = C1ε n
(1)
unde n este exponent de ecruisare ( n = d (lopgσ ) / d (log ε ) )
2.Legea Ludwick ( curba2 ) valabila in cazul materialelor
metalice cu limita de curgere mare si cu valoare foarte mare a
modulului lui Young , respectiv cu valoarea neglijabila a
deformaţiilor elastice. Aceasta este exprimata matematic prin
expresia:
σ = σ c + C2 ε n
(2)
3.Legea Swift ( curba 3 ) aplicabila aceleiaşi categorii de
materiale ca si legea Ludwick si este exprimata prin ecuaţia:
σ = C2 (ε 0 + ε ) n (3)
4.Legea lui Hartley ( curba 4) sub forma exponenţiala
exprimata prin relaţia:
⎡ε 0 + ε ⎤
n
σ = σ0 exp⎢ ⎥ (4)
⎣ ε* ⎦
5.Legea Voce ( curba 4 ) stabilita pe baza unui model fizic al
evoluţiei structurii si densităţii dislocaţiilor:
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 83
σ = σ0 + A(1 − e− nε ) (5)
6.Legea Goff-Saada ( curba 2 ) reprezentând o dependenta
logaritmica a rezistentei la deformare cu gradul de deformare :
σ = A1 + B ln(ε 0+ ε ) (6
7.Legea Ramberg-Osgood (curba 5 ) pentru materiale cu
comportare la deformare elasto-plastică cu ecruisare:
σ ⎛σ ⎞
n
ε = + C3 ⎜ ⎟ (7)
E ⎝E⎠
În relaţiile de mai sus C1,C2,n, εo,ε, σo ,ε* ,A,A1,B,C3 sunt
constante de material ,E-modulul lui Young. Folosirea uneia
sau alteia dintre legile de ecruisare prezentate se face in
funcţie de curba de ecruisare experimentala a materialului
metalic.
Test de autoevaluare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
84 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
5.3.2. Laminarea
Laminarea este procesul de deformare plastică la cald
sau la rece care se realizează între cilindri de laminare în
mişcare de rotaţie, antrenând astfel prin frecare, materialul în
zona în care are loc deformarea. Utilajul de lucru poartă
denumirea de laminor, procesul de deformare laminare, iar
produsul rezultat laminat.
Laminarea are ca scop pe de o parte modificarea
Prin laminare se obţin geometriei semifabricatului supus deformării, pe de altă parte
produse plate (bandă
şi tablă) dar se obţin şi modificarea structurii şi implicit a proprietăţilor aceluiaşi
profile, ţevi şi chiar semifabricat.
bile de rulmenţi. Procedeele de laminare se împart în două categorii:
laminare longitudinală (fig.5.43) şi laminare transversală sau
elicoidală (fig.5.44.)
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 85
Clasificarea laminoarelor
Prin laminor se înţelege, în cazul cel mai simplu, maşina
de sine stătătoare care execută procesul de deformare plastică
a materialului de prelucrat între cilindri.
Clasificarea laminoarelor se poate face după mai multe criterii.
După destinaţie laminoarele sunt:
a. degrosisoare:
• bluminguri
• slebinguri
• laminoare de semifabricate
b. laminoare de profile
• uşoare
• mijlocii
• grele (şine şi grinzi)
c. laminoare de tablă groasă şi laminoare de
tablă subţire în foi
d. laminoare de benzi la cald şi la rece
e. laminoare de ţevi
• fără sudură laminat la cald
• sudate pe generatoare
• sudate elicoidal
• de ţevi la rece
f. laminoare cu destinaţie specială
• de roţi pentru cale ferată
• de roţi şi bandaje
• de bile
• de roţi dinţate
• de profile periodice
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
86 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 87
h0 − h
reducerea relativă εh =
h0
h
coeficientul de reducere λ= 0
h
Mărimi ce caracterizează modificarea lăţimii:
lăţirea absolută Δb = b0 − b
b − b0 Δb
lăţirea relativă εb = =
b0 b0
b
coeficientul de lăţire β=
b0
Mărimi ce caracterizează modificarea lungimii:
alungirea absolută Δl = l − l0
l − l0 Δl
alungirea relativă εl = =
l0 l0
l
coeficientul de alungire λ=
l0
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
88 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
⎡ ⎛ Δh ⎞⎤
μ = tg ⎢arccos⎜1 − ⎟
⎣ ⎝ D ⎠⎥⎦
⎝ D⎠ ⎝ 2 ⎠
lC ≈ RΔh sau
l
sinα = 1 − C ⇒ l C = Rsinα
R
RΔh Δh
sinα = =
R R
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 89
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
90 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
πDn V1 − V p V1
Vp = ; Sa = = −1
60 Vp Vp
V p cosα − V0 V0
Si = = 1−
V p cosα V p cosα
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 91
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
92 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
Fig.5.51.Semifabricat laminat
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 93
l0 ⋅ b0 ⋅ h0 = l1 ⋅ b1 ⋅ h1 ⋅ k
l1 ⋅ b1 ⋅ h1 ⋅ k
l1 =
b0 ⋅ h0
Stabilirea regimului de încălzire. Regimul termic de încălzire
ţine seama de compoziţia chimică a materialului, de
dimensiunile semifabricatului de pornire cât şi de frecvenţa de
încărcare a agregatului.
Stabilirea numărului de treceri. Obţinerea dimensiunilor finale
se face prin deformări succesive ale semifabricatului iniţial de
fiecare dată reducând înălţimea acestuia. Considerând un
coeficient de alungire mediu: λ= 1.2- 1.25 avem:
lf Af A1 A2 A3 A Af
λtotal = = = ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ n−1 ⋅
l0 A0 A0 A1 A2 An−2 An−1
Putem scrie:
λtotal = λ1 ⋅ λ2 ⋅ λ3 ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅ ⋅λn
deci
lf Af
λtotal = = = λnm
l0 A0
prin logaritmare
Af
ln = ln λn m
A0
ln A f − nA0 = n ln λm
ln A f − nA0
n=
ln λm
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
94 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
λ λ λ
λm λm λm
n n n
a) b) c)
n
n
d) e)
Calculul forţei la laminare. Forţa la laminare se consideră ca
fiind produsul dintre presiunea medie şi suprafaţa de contact
cilindru – material..
F = pmbmlc = pmbm RΔh
pm - presiunea medie
bm - lăţimea medie a suprafeţei de contact
lc - lungimea arcului de contact
b +b
SC = 0 1 (h0 − h1 ) ⋅ R
2
Dacă între cilindri există o diferenţă mare între diametre,
suprafaţa de contact se calculează cu relaţia:
b + b 2 R1 ⋅ R2
SC = 0 1 (h0 − h1 )
2 R1 + R2
Lăţimea b1 a semifabricatului după laminare se poate stabili
aproximativ cu relaţia:
h −h
b1 = b0 + C 0 1 ⋅ lc
h0
unde C = 0,35 ÷ 0,45, pentru oţeluri C = 0,35, pentru aluminiu C
= 0,45
În practică, pentru calculul forţei de laminare o mare utilitate o
are formula lui Ekelund care dă rezultate bune la laminare la
cald pentru temperaturi mai mari de 8000C.
F = pmSc
•
AR pm = (k + η ε m )(1 + m ) E
Kk = Rezistenţa la deformare la temperatura de deformare în
daN/mm2
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 95
daN
η – vâscozitatea materialului ⋅s
mm 2
ε& m – viteza medie de deformaţie
m– coeficient ce depinde de μ f , Δh, R
Pentru cazul laminării la rece a benzilor pentru calculul
presiunii de deformare se foloseşte formula lui Stone.
pm =
(K − σ )e m − 1
m
În care: K - rezistenţa la deformare,σ - tensiunea medie în
bandă, m - coeficient care ţine cont de factorii geometrici.
Test de autoevaluare
1. Ce este laminarea?
2. Care sunt procedeele de laminare pe care le cunoaşteţi?
3. Ce este avansul şi întârzierea la laminare?
4. Ce este o schemă de laminare?
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
96 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
5.3.3. Forjarea
Este procesul de deformare plastică prin care materialul
este comprimat între două scule numite nicovale. Cunoscută
din antichitate (anul 5000I.H.) forjarea este şi astăzi unul dintre
cele mai importante procese de deformare plastică. Prin forjare
se obţin astfel componente de înaltă rezistenţă utilizate în
construcţia de autoturisme, industria aerospaţială, industria
energetică.
Procesele de forjare se clasifică după mai multe criterii.
Unul dintre acestea este temperatura de deformare. Marea
majoritate a proceselor de forjare se desfăşoară la cald la
temperaturi superioare temperaturii de recristalizare, pentru a
reduce eforturile necesare deformării plastice cu toate
avantajele care decurg de aici. O bună parte dintre produsele
forjate se obţin însă prin forjare la rece, rezultând componente
de mare rezistenţă. Un alt criteriu de clasificare este viteza cu
care se aplică efortul de deformare respectiv utilajul de
deformare. Prin impact în cazul forjării pe ciocane de forjă sau
lent în cazul forjării pe prese. O altă diferenţă între procesele
de forjare o constituie modul în care este limitată curgere
materialului. Ţinând cont de acest criteriu avem două tipuri de
procese forjare: forjarea liberă în care sculele mai mult sau mai
puţin plane nu restrâng în nici un fel curgerea materialului
(decât la contactul scule – material) şi forjarea în matriţă sau
matriţare. Matriţarea fiind matriţare deschisă sau cu bavură, în
care sculele se imprimă în material, şi matriţare închisă, fără
bavură sau matriţare de precizie.
Forjarea liberă
Prin forjare liberă se obţin piese cu configuraţie relativ
Prin forjare liberă se
pot obţine piese masive simplă şi precizie dimensională redusă precum: discuri, arbori,
cu configuraţie relativ inele sau tuburi. Aceste tipuri de semifabricate forjate se obţin
simplă prin combinarea unor operaţii de forjare liberă dintre care
amintim: refularea, întinderea, găurirea.
Refularea
Refularea este operaţia prin care semifabricatele îşi
micşorează înălţimea în favoarea creşterii secţiunii
transversale. Prin refulare semifabricatele sunt comprimate în
direcţia axei lor longitudinale, scopul fiind:
• mărirea gradului de deformare plastică, pentru a obţine o
structură cât mai fină mai ales atunci când se pleacă de la
semifabricate turnate, caracterizate de o structură de turnare
cu grăunţi grosolani.
• obţinerea pieselor cu secţiune transversală mai mare decât a
semifabricatului iniţial;
• reducerea anizotropiei caracteristicilor mecanice;
• ca operaţie prealabilă în vederea găuririi.
Ca operaţie de bază a proceselor tehnologice de forjare,
refularea poate fi considerată uniformă (fig.5.52) numai în
anumite condiţii. Acestea se referă atât la proprietăţile
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 97
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
98 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 99
1 3 5 7 9 11 13
2 4 6 8 10 12 14
1 5 9 13 17 21
2 6 10 14 18 22
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
100 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
a b
c d
Fig.5.55. Modul de crestare a semifabricatelor la întindere
Întinderea cu lăţire este operaţia prin care se urmăreşte
atât alungirea semifabricatului cât şi lăţirea secţiunii
transversale a acestuia. În acest scop lungimea de prindere a
semifabricatului între scule trebuie să fie cât mai mare, iar
suprafaţa de lucru plană. Întinderea cu lăţire în concordanţă cu
legea minimei rezistenţe, pe măsura creşterii lungimii de
prindere scade alungirea şi creşte lăţirea
Dacă totuşi la valorile maxime ale raportului dintre
lungimea de prindere a semifabricatului între scule şi lăţimea
acestuia raportul dintre lăţire şi alungire se menţine
nesatisfăcător pentru mărirea în continuare a lăţirii se folosesc
scule adecvate acestui scop
Întinderea profilată sau întinderea cu gâtuiri sau
proeminenţe este operaţia prin care se urmăreşte alungirea
semifabricatului însoţită de modificarea diferită a mărimii şi
formei secţiunii transversale. Pentru întinderea profilată, în
funcţie de felul profilării este necesară execuţia unor operaţii
preliminare de crestare (figura 5.55).
Acest fel de întindere se întâlneşte în cazul pieselor cu
secţiune variabilă,piese care formează marea majoritate a
produselor forjate
Întinderea cu dezaxare constituie operaţia de forjare prin
care se urmăreşte atât întinderea semifabricatului cât şi
deplasarea unor porţiuni faţă de axă. În general, întinderea cu
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 101
P P
B flanşă dorn
P
P extractor
g
d
a b
Fig.5.57. Întinderea pe dorn cu menţinerea diametrului interior constant
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
102 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
P P
1 1
2 B 2
3
d
3
g
4 4
L
h0-Δh A
1 '
A0 b0
A1
A1 '
A2
'
A1
' '
Az
Δh
A2 A2
h0
Az
h0
h1
h1'
b'1 b0'
Δ b/
2
Fig.5.59. Succesiunea operaţiilor şi forma semifabricatului la întindere
A1 A A
În mod similar C2= ; C3= 2 … Cz= z −1 .
A2 A3 Az
A A A
Produsul coroiajelor parţiale C1·C2·C3…·Cz= 0 · 1 · 2 ·...
A1 A2 A3
Az −1 A0
= =C
Az Az
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 103
A0 A0 A1 A2 A
C= = · · ·... z −1
Az A1 A2 A3 Az
C = C1·C2·C3…·Cz
Adoptând o valoarea constantă a coroiajelor parţiale Cp
necesare realizării fiecărei treceri, vom obţine:
A A A A
C = 0 · 0 · 0 …= C pz = 0
A1 A2 A3 Az
Logaritmând, vom obţine:
zlgCp = lgA0 – lgA
lgA 0 - lgA z
z=
lgC p
Coroiajul parţial variază între limitele Cp = 1,4÷1,7
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
104 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
P P
d d
H0
H1
H1
H0
D0 D0
D1 D1
P P
1 2 P 3
H0
H1
h
D0 D1
a b c
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 105
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
106 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
σ2 ε2
σ1 ε1
1
1
d1
R
2
σ3 ε3
σ2 ε2
Rc
o
σ1 ε1
d 2
σ3 ε3
o' o''
Fig.5.62 Starea de tensiuni şi deformaţii la îndoire
după
îndoire
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 107
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
108 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
Fd = p ⋅ S + M ⋅ g = M ⋅ a
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 109
Ld = Rd ⋅V ⋅ ε ⋅η
Rd mε pS
M= −
ρghη g
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
110 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 111
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
112 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 113
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
114 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
Test de autoevaluare
1. Ce este forjarea liberă? Care sunt principalele operaţii de forjare
liberă?
2. Ce este matriţarea?
3. Cum se întocmeşte desenul unei piese matriţate?
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 115
5.3.5. Extrudarea
Extrudarea este procesul de deformare plastică prin
compresiune în care materialul este forţat să curgă prin
deschiderea unei matriţe căpătând astfel o anumită secţiune
transversală. Deşi este cunoscută încă de la 1800, extrudarea
rămâne şi astăzi un proces modern prin care se obţin o mare
varietate de produse, în special la extrudare la cald, cu o mare
precizie dimensională .Prin extrudare se ameliorează structura
cristalină a materialului şi prin aceasta proprietăţile mecanice.
Pierderile de material în procesul de extrudare sunt foarte
reduse.
Tipuri de extrudare. Un criteriu de clasificare este
configuraţia fizică a procesului. Avem astfel două tipuri de
extrudare: extrudare directă şi extrudare inversă. Un alt criteriu
este temperatura de deformare: extrudare la cald, extrudare la
rece. În final extrudarea poate fi continuă sau discretă.
Extrudare directă şi extrudare inversă
Extrudarea directă (fig.5.81.) presupune împingerea unui
volum de metal cu ajutorul unui poanson prin deschidere
calibrată a unei matriţe de extrudare. Se observă că
semifabricatul extrudat se deplasează în acelaşi sens cu
sensul de avans al poansonului. La acest tip de extrudare se
observă o porţiune de material care nu poate fi extrudată şi
care poartă numele de capăt, capătul semifabricatului care este
separat de produsul extrudat la nivelul ieşirii din matriţă. O
problemă la extrudarea directă este forţa de frecare la nivelul
containerului şi al matriţei care conduce la creşterea importantă
a forţei care trebuie dezvoltată în proces. Totodată la
deformarea la cald frecarea aceasta este accentuată de
pelicula de oxizi la nivelul suprafeţei pastilei de extrudat.
Problema se rezolvă introducând între material şi piston un
bloc metalic cu diametrul mai mic decât diametrul pistonului şi
care permite trecerea unei cantităţi de material, în marea
majoritate oxizi, pe lângă poanson, lăsând în acest fel
suprafaţa materialului curată de oxizi.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
116 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
F=FD+Fα+Fd+Pd
Unde: D – diametrul containerului, α – unghiul conului de
deformare, d – diametrul orificiului de calibrare, h – înălţimea
pragului activ, FD – forţa de frecare pe zona containerului, Fα –
forţa de frecare pe zona conică de deformare, Fd – forţa de
frecare pe zona de calibrare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 117
Explicitând avem:
⎡ ⎛H h⎞ ⎛ μ ⎞ A0 ⎤
Fedirectă = Rd ⎢4 μ ⎜ − ⎟ + ⎜⎜1 + ⎟⎟ ln ⎥
⎣ ⎝ D d ⎠ ⎝ tg α ⎠ A1 ⎦
⎡ h ⎛ μ ⎞ A0 ⎤
Feinversa = Rd ⎢4 μ + ⎜⎜1 + ⎟⎟ ln ⎥
⎣ d ⎝ tgα ⎠ A1 ⎦
Reprezentarea grafică a variaţiei forţei la extrudarea directă
respectiv extrudarea inversă este prezentată în figura 5.78.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
118 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
Test de autoevaluare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 119
Ftr=Fd+Ffα+Ffi
⎡ A ⎤
Ftr = σ tr ⋅ A1 = Rd ⎢4 μ 1 + (1 + μtgα )ln⋅ 0 ⎥ ( A0 − A1 )
l
⎣ d1 A1 ⎦
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
120 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
πd12 π
σ tr ⋅ A1 ≥ σ comp ( A0 − A1 ) ; σ tr ⋅
4
≥ σ comp
4
(d 2
0 − d12 )
σ tr ⋅ d12 ≥ σ comp (d 02 − d12 ) ⇒ (σ tr + σ comp ) ⋅ d12 = σ comp d 02
σ comp
d12 = d 02 ⋅
σ tr + σ comp
A0 A0 A1 A2 A
λtot = = ⋅ ⋅ ⋅ K ⋅ n−1
An A1 A2 A3 An
λtot = λ1 ⋅ λ2 ⋅ λ3 ⋅ K ⋅ λn
λ ≈ λ2 Kλmed
A0 log A0 − log An
n lg λmed = lg ⇒ n=
An log λmed
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 121
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
122 PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE
A0 v1
k1 = = ⇒ v1 = k1v0
A1 v0
A1 v2
k2 = = ⇒ v2 = k 2 v1 = k1k 2 v0
A2 v1
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA MATERIALELOR METALICE 123
Similar:
v3=k1k2k3v0,
Vitezele se determină cu uşurinţă, adoptându-se un coeficient
de deformare mediu: k=1.1-1.2
Test de autoevaluare
Rezumat
În acest capitol se face o trecere în revistă a proceselor de
obţinere a metalelor şi aliajelor din minereuri precum şi
principalele procese de prelucrare.
Răspunsuri la chestionare: Cap5.1- 1b, 2b, 3a, 4a, 5a, 6b, 7c. Cap.5.2.- 1c, 2c, 3b,
4d, 5ce, 6d,. Cap5.3- 1cde, 2acd, 3bce, 4abd, 5b, 6b
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
124 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
CAPITOLUL6
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 125
a b c d e
f g h
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
126 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 127
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
128 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
HB
[MPa]
Fig.6.4. Variaţia durităţii cu
a.
creşterea conţinutului de
500
carbon în cazul unor oţeluri
b. recoapte (a) şi în ZIT(b)
200
Material
de adaos
piesă
Fig.6.5.Arc electric
a. arc electric direct - electrod fuzibil, b. arc electric direct - electrod
nefuzibil, c. arc electric cu acţiune indirectă
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 129
anod 2 mm
Isc + + +
a. b. c.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
130 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
1
(-)
l
2
4
7 5
U [V]
UK UCA UA (+) 6
Ua
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 131
V = Al
l
( )
ρA cΔT + λ K + U A I s tη
t
1
t
U A I sη
v=
(cΔT + λ KρA )
6.6.2.Echipamentul tehnologic la sudarea cu arc electric
Surse de curent pentru sudarea cu arc electric
Funcţionarea stabilă a arcului este condiţionată de legile
de variaţie ale tensiunii şi curentului în circuitul electric, format
de sursa de sudare şi rezistenţa neliniară a descărcării. Pentru
ca sudarea să poată avea loc, sursei de sudare i se impune să
aibă o caracteristică statică înţelegând prin caracteristica
statică variaţia tensiunii la bornele sursei funcţie de curent,
atunci când sursa debitează pe o rezistenţă cunoscută.
Se observă (fig.6.9.) că funcţionarea stabilă a arcului nu
poate avea loc decât în punctele de intersecţie în care arcul se
autoreglează.
Ua [V]
Caracteristica
Sursei
Fig.6.9. Caracteristici statice
l1 Caracteristicile ale arcului electric respectiv a
l2 arcului sursei de sudare
A1
l3 A2
A3
I [A]
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
132 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
R
+
Ue
Φm Wm Fig.6.10. Convertizorul de
- sudură cu excitaţie separată şi
înfăşurare serie antagonistă
Φdm -
Wdm
+
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 133
6
-
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
134 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
4
6
3
5 Fig.6.12. Schema sudării
sub start de flux
2 7
1 8
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 135
+ + +
- - -
a. b.
Fig.6.13. Sudare sub strat de flux cu mai multe sârme electrod
a. topirea într-un singur arc electric, b. arc electric separat
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
136 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
Ar (-) Ar
5
(-)
4 6 8
1 2
7
3
(+) (+)
(+)
(-)
(-)
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 137
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
138 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
(+)
3 4
5 H2O
(-)
1 6 H2O
1
Fig.6.17. Schema sudării în baie se zgură
5
4
3 6
2
1
7
Fig.6.18. Schema sudării aluminotermice
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 139
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
140 SUDAREA MATERIALELOR METALICE
1 2 3 4 5
Curen
t
1 2 3 4 5
Ciclul sudării în puncte
-
3
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
SUDAREA MATERIALELOR METALICE 141
Test de autoevaluare
Întrebări
1. Ce este sudarea?
2. Care sunt fenomenele care conduc la sudare?
3. Care este structura unei îmbinări sudate?
4. Care este parametrul de clasificare a oţelurilor în clase de sudabilitate? Daţi
exemple.
5. Care este principiul de funcţionare al arcului electric?
6. Ce este caracteristica arcului electric? Dar caracteristica sursei de sudare?
7. Care este principiul constructiv funcţional al convertizorului de sudură cu
excitaţie separată? Dar al redresorului de sudură?
8. Care este principiul constructiv funcţional al sudării sub strat de flux?
9. Care este principiul de sudare în mediu de gaze protectoare?
10. Care este principiul de sudare în mediu de hidrogen atomic? Dar în mediu de
dioxid de carbon?
11. Care este principiul sudării aluminotermice? Dar al sudării în baie de zgură?
Chestionar cu răspunsuri multiple
1. Diferenţa dintre sudarea prin topire şi sudarea în stare solidă este că la sudarea
prin topire marginile pieselor se topesc.
a) adevărat,
b) fals.
2. Care dintre următoarele procese de sudare se realizează prin topire?
a) sudare în puncte,
b) sudare sub strat de flux,
c) sudare în mediu de gaze protectoare,
d) sudarea cap la cap,
e) sudarea aluminotermică.
3. Care dintre următoarele procese de sudare se realizează în stare solidă?
a) sudarea în baie de zgură,
b) sudarea în puncte,
c) sudarea în mediu de hidrogen,
d) sudarea cap la cap,
e) sudarea manuală cu arc electric,
f) sudarea cu flacără.
4. Arcul electric este o descărcare stabilă în gaz.
a) adevărat,
b) fals.
5. Care dintre următoarele procese de sudare folosesc electrozi fuzibili?
a) MIG,
b) WIG,
c) MAG
6. Care dintre următoarele sunt utilizate ca gaze protectoare?
a) H2,
b) CH4,
c) Ar,
d) CO2,
7. Sudarea prin presare dezvoltă căldura necesară procesului prin efect Joule la
nivelul interfeţei dintre cele două piese unde rezistenţa electrică este maximă?
a) adevărat,
b) fals
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
142 PRELUCRAREA STICLELOR
7. PRELUCRAREA STICLELOR
7.1. Obiective
În acest capitol îţi voi prezenta un material cunoscut de multă
vreme şi totuşi la fel de actual - sticla. Vei vedea care este
materia primă care se foloseşte la fabricarea sticlelor. Totodată
îţi voi explica principiile de funcţionare a utilajelor pentru
producerea sticlelor.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA STICLELOR 143
1 2. 3 4.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
144 PRELUCRAREA STICLELOR
2
3
4
3
4
Fig.7.3. Fabricarea produselor din sticlă prin presare
1. poanson, 2. semimatriţă superioară, 3, sticlă topită, . semimatriţă
inferioară, 4. produs finit din sticlă
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA STICLELOR 145
Test de autoevaluare
1 F
Aer sub presiune
v
8
2
4 5 6 7
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
146 PRELUCRAREA STICLELOR
7
1 2 3
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA STICLELOR 147
Test de autoevaluare
Sunt mai multe procese de fabricaţie a sticlelor plane. Descrieţi-le.
aer
3 4
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
148 PRELUCRAREA STICLELOR
Test de autoevaluare
1. Care este compusul chimic predominant în sticle?
2. Descrieţi procesul de fabricare a sticlelor prin centrifugare.
3. Sunt mai multe procese de fabricaţie a sticlelor plane. Descrieţi-le.
4. Care este principiul constructiv-funcţional al fabricaţiei sticlelor
prin suflare.
5. Cum se obţin tuburile din sticlă?
6. Cum se obţin fibrele din sticlă?
7. Fabricarea fibrelor din sticlă utilizează o placă găurită din:
a) aur
b) argint
c) platină
7.6. Rezumat
Sticla cunoscută din cele mai vechi timpuri este un material
foarte actual datorită aplicaţiilor sale de la cele mai comune la
cele avansate. Sticlele se obţin prin procesarea termică a unei
încărcături în care conţinutul maxim este dioxidul de siliciu din
nisipul cuarţos. După elaborare sticla se poate turna în piese
masive sau poate fi laminată sau presată în piese dintre cele
mai diverse. O aplicaţie de mare importanţă pentru industria
materialelor compozite este fibra de sticlă.
Răspunsuri la întrebări: 1 c d, 2b, 3 b, 4 c, 5b.
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 149
8 PRELUCRAREA CAUCIUCULUI
8.1. Obiective
În cele ce urmează vei face cunoştinţă cu un material utilizat de
la guma de mestecat la tălpile pantofilor până la anvelopele
aeronavelor. Von identifica principalele procese de producere
şi prelucrare a cauciucului
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
150 PRELUCRAREA CAUCIUCULUI
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 151
Test de autoevaluare
Poanson
Pâlnie de alimentare
cauciuc
Rotoare
a. b. Sistem de evacuare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
152 PRELUCRAREA CAUCIUCULUI
Test de autoevaluare
Alimentator cu Cilindri
l
Produs extrudat
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
PRELUCRAREA CAUCIUCULUI 153
Alimentare cu cauciuc
Substrat
Substrat cauciucat
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
154 PRELUCRAREA CAUCIUCULUI
Test de autoevaluare
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
156 BIBLIOGRAFIE
bibliografie
TEHNOLOGIA MATERIALELOR
ANEXE
Tabel 4.9. Fonte cu grafit nodular caracterizate prin încercarea de duritate Brinell
Simbolizare SR EN 1563:1999 Interval Alte caracteristici (informativ)
alfanumerică numerică de duritate Brinell Rm Rp0,2 {N/mm2]
HB [N/mm2]
EN-GJS-HB130 EN-JS2010 ≤ 160 350 220
EN-GJS-HB150 EN-JS2020 130-175 400 250
EN-GJS-HB155 EN-JS2030 135-180 400 250
EN-GJS-HB185 EN-JS2040 160-210 450 310
EN-GJS-HB200 EN-JS2050 170-230 500 320
EN-GJS-HB230 EN-JS2060 190-270 600 370
EN-GJS-HB265 EN-JS2070 225-305 700 420
EN-GJS-HB300 EN-JS2080 245-335 800 480
EN-GJS-HB330 EN-JS2090 270-360 900 600
Tabel 4.11. Fonta maleabilă cu inima albă (W) şi inimă neagră (B)
Simbolizare SR EN 1562:1999 Diametru Rezistenta la Alungire la Duritate Brinell
alfanumerică numerică epruvetă tracţiune rupere HB
d Rm min. (Lo=3d) (informativ)
[mm] [N/mm2] A[%]
EN-GJMW-350-4 EN-JM1010 6 270 10
9 310 5 max.230
12 350 4
15 360 3