Molocea Alexandra Mihaela

Master: Istoria comunismului în România, Anul I

Curs: Mutații și performanță economică în perioada comunistă

RECENZIE

Stephan Haggard; Marcus Noland, Famine in North Korea: Markets, Aid, and Reform,
New York, Columbia University Press, 2007.

Stephan Haggard este profesor la Universitatea din California, San Diego. Activitatea sa
se concentrează asupra economiei politice internaționale și economiei comparate, cu un interes
deosebit pentru regiunea Asia-Pacific și peninsula coreeană1. Lucrările sale, precum: The
Politics of Adjustment: International Constraints, Distributive Conflicts and the State (1992) sau
Voting for Reform: The Political Economy Adjustment in New Democracies (1994) și The
Economic Economy of the Asian Financial Crisis (2000), tratează subiecte legate de crizele
financiare ale statelor și încercările lor de reformă. Odată cu anii 2000, Haggard și-a îndreptat
atenția asupra economiei politice a Coreei de Nord, iar lucrările Witness to Transformation:
Refugee Insights into North Korea (2011) și Hard Target: Sanctions, Inducements and the Case
of North Korea (2017), analizează politicile și strategiile economice din Coreea de Nord.2

Marcus Noland este președintele Institutului Peterson pentru Economie Internațională,

fost consilier economic pentru Consiliul Biroului executiv al presedintelui Statelor Unite, și
consultant ocazional pentru organizații, precum Banca Mondială și Consiliul Național de
Informații. Lucrările lui Noland sunt dedicate economiilor Japoniei și Chinei, problemelor din
Coreea de Nord, inclusiv relațiilor economice ale S.U.A. cu Asia. Cartea sa, Avoiding the
Apocalypse: the Future of the Two Koreas (2000) a câștigat prestigiosul premiu Ohira
Memorial3.

1
https://gps.ucsd.edu/faculty-directory/stephan-haggard.html, accesat la data 10.04.2020.
2
https://www.ned.org/experts/stephan-haggard/, accesat la data 31.03.2020.
3
https://www.eastwestcenter.org/about-ewc/directory/marcus.noland, accesat la data 31.03.2020.
 În anul 2007, Stephan Haggard alături de Marcus Noland au adus pe piață o cercetare ce
a avut ca subiect central statutul Coreei de Nord din punct de vedere economic.

Haggard și Noland și-au concentrat lucrarea de cercetare în trei secțiuni. Partea întâi,
formată din capitolele 2 și 3, analizează foametea cu care s-a confruntat Coreea de Nord la
mijlocul anilor 1990, cauzele și efectele fenomenului. A doua secțiune, cuprinde capitolele 4 și 5,
și este dedicată unei dezbateri despre economie politică și asistență umanitară. Este studiată
dimensiunea ajutorului umanitar și capacitatea guvernului de a-l administra. În a treia secțiune,
capitolele 6 și 7, sunt evidențiate problemele de politică ridicate de starea de penurie din Coreea
de Nord. Sunt dezbătute reformele economice elaborate de guvern, alături de perpectivele de
viitor ale statului. Capitolul 8 conține concluziile cercetării celor doi profesori4. Capitolele sunt
susținute prin numeroase abordări statistice și analize ale teoriilor fenomenului foametei.

Lumea postbelică a supraviețuit uneia dintre cele mai distructive fenomene ale secolului
XX – Foametea. Procesul de eradicare a foametei a cuprins aproape toate părțile globului,
excepție făcând Africa, China, Cambodgia și Coreea de Nord. Cazul nord-coreean demonstrează
că aproximativ șaptezeci de milioane de oameni au murit din cauza foametei în secolul XX,
adică circa 5% din întreaga populație a țării5.

Coreea de Nord a cunoscut o serie de șocuri politice și economice în prima jumătate a

anilor ’90. Dependentă față de ajutorul economic și militar din Uniunea Sovietică și China,
Coreea de Nord se confruntă cu contextul extern nefavorabil de la începutul anilor 1990.
Prăbușirea Uniunii Sovietice, orientarea ajutorului rusesc spre Coreea de Sud, alături de
competiția economică constantă cu aceasta, schimbarea tiparelor comerciale cu China 6, a afectat
puternic Coreea de Nord. Schimbarea raporturilor internaționale și pierderea suportului extern,
explică începutul crizei din Coreea de Nord. Împrumuturile și asistența internațională devenise în
acele condiții, imperios necesară și vitală pentru supraviețuirea populației. Cu toate acestea,
Coreea de Nord a fost o țintă dificilă pentru asistența umanitară, din cauza ideologiei țării și a
privării populației de drepturi politice și libertăți cetățenești. Aceste realități au diminuat
dimensiunea asistenței sociale, dar, în cele din urmă, răspunsul umanitar a fost generos,

4
Stephan Haggard, Marcus Noland, Famine in North Korea: Markets, Aid, and Reform, New York, Columbia
University Press, 2007, pp. 5-6.
5
Ibidem, p. 3.
6
Ibidem, p. 157.
comunitatea internațională oferind Coreei de Nord peste 1,5 miliarde de dolari doar în ajutor
alimentar7.

Finalul lucrării lui Stephan Haggard și Marcus Noland apelează la tehnica istoriei
contrafactuale. Șcenariile propuse de către cei doi se referă majoritar, ori la comportamentul
populației, care în viziunea profesorilor ar fi trebuit să fie progresit și să confrunte autoritățile,
ori la atitudinea guvernului și metodele pe care acesta le-ar fi putut lua pentru evitarea foametei.
O altă abordare contrafactuală pe care autorii o aduc în atenția cititorilor este o strategie de
schimbare a regimului, care ar putea fi posibilă în cazul în care s-ar reduce dimensiunile
asistenței internaționale în Coreea, și astfel, evoluția sa politică și economică nu ar mai fi
încurajată8.

Corpusul documentar al lucrării este complex, majoritatea surselor utilizate de către cei
doi profesori sunt secundare, predominând articolele stiințifice, precum cele ale lui Nicholas
Eberstadt9, care tratează prin studiile sale procesul de dezvoltare, crizele și performanța
economică a Coreei de Nord. De asemenea, autorii au folosit în procesul de elaborare a cărții și
lucrări generale ample, asemenea celor ale lui Stephen Devereux10, care și-a orientat cercetarea
asupra fenomenului foametei sau celor ale lui Charles Armstrong 11, care își concentrează studiul
asupra istoriei financiare a Coreei de Nord și încercările acesteia de prefacere economică. În
plus, Stephan Haggard și Marcus Noland oferă o atenție deosebită asupra teoriei lui Amartya
Sen12, care a antrenat una dintre cele mai importante dezbateri asupra fenomenului foametei.
Aceasta susține că, în ciuda sprijinului extern și a aprovizionării de hrană, populația continuă să
sufere de foamete, din cauza unui sistem defectuos de distribuție a produselor alimentare13.

7
Ibidem, p. 52.
8
Ibidem, p. 232.
9
Nicholas Eberstadt, North Korea’s Interlocked Economic Crises, Asian Survey 38, nr. 3: 203– 30, 1998; The End
of North Korea, Washington D.C., American Enterprise Institute, 2000; Our Own Style of Statistics: Availability
and Reliability of Official Quantitative Data for the Democratic People’s Republic of Korea, The Economics of
Korean Reunification 5, nr. 1: 68–93, 2001.
10
Stephen Devereux, Theories of Famine, London, Harvester Wheatsheaf, 1993; Famine in the Twentieth Century,
Sussex, Institute of Development Studies, 2000.
11
Charles Armstrong, The Nature, Origins, and Development of the North Korean State, New York, Palgrave, 2001;
The North Korean Revolution, Ithaca, Cornell University Press, 2002.
12
Amartya Sen, Dreze Jean, Hunger and Public Action, Oxford, Oxford University Press, 1989.
13
Stephan Haggard, Marcus Noland, Op. Cit., p. 10.
 În ceea ce privește metodologia de cercetare aplicată de cei doi autori, se poate observa,
în primul rând, metoda descriptivă, utilizată pentru a prezenta, într-un mod amplu, capacitatea
guvernului de a reacționa și de a gestiona situațiile extreme. În acest sens se remarcă mai ales
discuția cu privire la hotărârea guvernului nord-coreean de a diminua, în condițiile apariției
foametei, producția internă și de a stopa exporturile. Tot prin această metodă este susținută și
explicația autorilor, conform căreia, în loc să folosească asistența umanitară ca adaos la
aprovizionare, guvernul a folosit-o, în mare parte, ca suport pentru balanța de plăți, prin
reducerea importurilor de produse alimentare și alocarea economiilor la alte priorități, precum
dotarea forței armate coreene14. Astfel, ajutorul extern a înlocuit efectiv, mai degrabă decât să
suplimenteze, alimentele necesare pentru susținerea populației. O altă metodă folosită pentru
realizarea acestei cercetări este metoda comparativă. Ea se poate remarca în analizele și
statisticile realizate de către cei doi profesori, în care sunt confruntate ratele mortalității din state
atinse de fenomenul foametei15 sau în care sunt comparate situațiile din zone regionale diferite
ale Coreei de Nord16. Aplicând metoda analitică, Haggard și Noland au examinat documentele,
teoriile și studiile care au contribuit la dezvoltarea cercetării lor. De asemenea, metoda
explicației cauzale se poate întâlni în cadrul lucrării atunci când autorii prezintă cauzele și
efectele fometei, consecințele pe termen lung ale întregului fenomen, dar și urmările măsurilor
luate de guvernul nord-coreean. De exemplu, se arată că foametea a declanșat în cele din urmă
un proces de reformă economică în nord. Încercarea statului de a redresa economia este
interpretată de către Haggard and Noland, mai mult ca o tentativă de a se restabili controlul în
societate. Cert este că acestea au dus la un nivel ridicat de inflație. Prețurile produselor
alimentare au crescut mult mai repede decât salariile nominale, ajungându-se la o scădere
accentuată a bunăstării celor forțați să achiziționeze alimente pe piață17.

Cercetarea celor doi profesori a dus la formarea unor concluzii în ceea ce privește statutul
economic al Coreei de Nord. În primul rând, soarta Coreei de Nord în anii `90 a fost influențată
de mai mulți factori externi și interni, precum deteriorarea situației economice a țării din cauza
condițiilor meteorologice neprielnice și a contextului extern nefavorabil. Se arată astfel poziția
vulnerabilă a Coreei de Nord, incapabilă de redresare economică și dependentă de asistența

14
Ibidem, p. 52.
15
Ibidem, p. 9.
16
Ibidem, p. 65.
17
internațională. Din 1995 până în 2005, comunitatea internațională a donat aproximativ 2,3
miliarde de dolari pentru combaterea foametei din Coreea. Mai mult de jumătate din această
sumă a luat forma ajutorului alimentar, iar restul ajutorului s-a concentrat pe securitatea
alimentară sau reabilitarea și dezvoltarea agricolă. Conform calculelor, majoritatea ajutoarelor au
provenit din China și Coreea de Sud, urmând apoi țările europene 18. Un alt rezultat al cercetării
celor doi este acela că statul nord-corean este menit declinului, întrucât economia sa se aseamănă
mai mult cu cea a României și a statelor fost socialiste, decât cu cea a statelor asiatice, cum ar fi
China, Japonia și Vietnam19.

18
Ibidem, p. 83.
19
Ibidem, pp. 213-214.