86 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

Capitolul 5
SISTEME ACVIFERE

5.1. CLASIFICAREA ACVIFERELOR

Prin acvifer se înţelege o formaţiune geologică care conţine apă şi care permite,
în condiţii normale, circulaţia unei cantităţi semnificative de lichid. (aqua = apă, ferre =
a purta, a duce, phreatos = puţ).

5.1.1. Pânza freatică sau acviferul cu suprafaţă liberă

Presupunem un sol poros, uniform şi permeabil. Apa de ploaie se infiltrează şi
saturează roca poroasă până la un anumit nivel, numit suprafaţă liberă.
Numim pânza freatică sau acvifer freatic, zona saturată, aflată între suprafaţa
liberă şi stratul impermeabil de la bază.

a) In pânza freatică apa circulă spre zona de izvorâre care cuprinde punctele de cotă
minimă ale topografiei (izvoare, râuri din reţeaua hidrografică de supafaţă).

Fig. 5.1: Schematizarea unei pânze freatice “de vale”

In Figura 5.1 sunt reprezentate liniile de curent şi liniile de egală sarcină (echipotenţiale,
curbe izopieze, curbe piezometrice, hidroizohipse).
Dacă permeabilitatea este izotropă, liniile de curent sunt ortogonale la liniile
echopotenţiale.
 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 87

Panta suprafeţei libere indică sensul circulaţiei în pânză. Apa circulă pe toată
grosimea acviferului, vitezele fiind mai mari la suprafaţă decât la adâncime, întrucât
traiectoriile sunt mai scurte pentru aceeiaşi diferenţă de sarcină.
In cursul anului, suprafaţa liberă a pânzei oscilează între valori maxime (aprilie-
mai) şi valori minime (octombrie-noiembrie) datorită timpului de parcurgere a zonei
nesaturate, de către apa rezultată din ploaie. In multe cazuri panta suprafeţei libere este
mică, echipotenţialele sunt practic verticale, iar liniile de curent sunt practic paralele cu
suprafaţa liberă (aproape orizontale). Excepţie face zona din imediata apropiere a
regiunilor de izvorâre şi de alimentare (Figura 5.2).

Fig. 5.2: Pânză freatică cu curgere orizontală

b) Pânză freatică din zonele aride.

Fig. 5.3: Pânză freatică alimentată din apele de suprafaţă

In cazul în care alimentarea pânzei din precipitaţii este slabă, suprafaţa liberă a
pânzei este coborâtă iar aspectul suprafetei libere este ca cel din figura 5.3. Alimentarea
pânzei se face din apele de suprafaţă.

c) Pânze aluvionare.
In câmpiile aluvionare, materialul aluvionar depus de râu (nisip, pietriş), este
foarte permebil, legătura dintre apele de suprafaţă şi apele subterane fiind foarte
puternică. In figura 5.4 se observă că, pe anumite porţiuni, apa subterană alimentează
pânza freatică. Suprafaţa liberă a pânzei freatice este foarte apropiată de suprafaţa
88 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

solului şi de multe ori deasupra nivelului râului. Astfel de pânze se mai numesc şi
subfluviale.
Legătura dintre râu şi pânza freatică poate fi împiedicată prin colmatarea
fundului râului sau lacului.

Fig. 5.4: Pânză freatică aluvionară

d) Pânze nealimentate de râu şi suprapuse.

Aceste pânze au la bază un strat impermeabil (de exemplu marne, argile) şi sunt
cantonate într-un mediu poros foarte permeabil. Curgerea se face spre punctele cele mai
coborâte, unde apar zone de izvorâre. Se poate întâmpla ca, sub stratul impermeabil să
existe un alt strat permeabil (de exemplu, calcar) în care să se formeze o altă pânză
freatică. Intre cele două pânze pot exista legături verticale, prin drenanţă.
 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 89

Fig. 5.5. Pânze freatice suprapuse

5.1.2. Pânza captivă sau acviferul sub presiune

Fig. 5.6. Acviferul sub presiune

Un acvifer sub presiune (confinat) este limitat deasupra şi dedesubt prin

formaţiuni impermeabile. Intr-un puţ care străbate un acvifer sub presiune, nivelul apei
se ridică deasupra stratului impermeabil superior (coperiş). Acest nivel indică sarcina
piezometrică din centrul puţului. Nivelul apei dintr-un număr infinit de astfel de puţuri
de observaţie reprezintă o suprafaţă imaginară, numită suprafaţă piezometrică. Un
acvifer artezian este un acvifer sub presiune pentru care nivelul suprafeţei piezometrice
este deasupra suprafeţei solului. Un puţ practicat într-un astfel de acvifer va permite
curgerea apei in sus, spre suprafaţa solului, fără pompare. Numele vine de la localitatea
Artesia din nordul Franţei unde, in secolul XII, au fost construite astfel de puţuri. Două
acvifere pot comunica între ele, pe anumite porţiuni din suprafaţa lor, prin intermediul
straturilor semimpermeabile ce le despart –( leaky acvifer). Astfel, pot exista acvifere
sub presiune, alimentate prin drenanţă, dintr-un strat cu presiune mai mare.
90 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

Fig. 5.7. Analogia între o pânză captivă şi un permeametru “U”

5.1.3. Tipuri de acvifere în funcţie de condiţiile de margine

În figura 5.8 este schematizata o clasificare a principalelor tipuri de acvifere, din
punct de vedere al condiţiilor de margine, respectiv al condiţiilor de alimentare.
Astfel, atât pentru acviferele cu suprafaţă liberă cât şi pentru acviferele sub
presiune, se pot defini urmatoarele tipuri:

1. acvifere infinite, la care zona de alimentare se afla la mare distanta de puţul

de extracţie,
2. acvifere semiinfinite, la care una din zonele de alimentare se afla la mare
distanta iar in apropiere de puţul de extracţie se află o limită impermeabilă
sau o altă zonă de alimentare,
3. acvifere tip bandă, la care zonele de alimentare sau limitele impermeabile
se afla la mică distanţă de puţul de extracţie şi sunt în general paralele,
4. acvifere unghiulare, la care limitele amintite mai sus formează un unghi
oarecare, cunoscut,
5. acvifere închise pe contur, la care limita de alimentare sau limita
impermeabilă este reprezentată de un contur închis, bine determinat,
cunoscut.
Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 91

Fig. 5.8. Tipuri de acvifere

92 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

5.1.4. Definirea acviferelor conservative şi neconservative.

Caracterul conservativ sau neconservativ al mişcării apelor subterane spre
lucrările de captare şi drenaj rezultă din condiţiile de margine pe verticală.

wi = modul de infiltrare eficace (m3/m2zi) (debit uniform distribuit)

wd’ = modul de alimentare prin drenanţă prin acoperiş (m3/m2zi)
wd” = modul de alimentare prin drenanţă prin culcuş (m3/m2zi)

Fig. 5.9. Condiţii de frontieră

 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 93

5.2. ROLURILE UNUI ACVIFER

Sursă de apă reînnoibilă.

Un acvifer poate fi alimentat din precipitaţii în funcţie de distribuţia şi de

intensitatea ploii, de topografia terenului, de acoperirea cu vegetaţie şi de
permeabilitatea solului. Apele de suprafaţă pot constitui condiţii de frontieră pentru
apele subterane. Ele pot alimenta freaticul sau pot fi alimentate de acesta.
Există acvifere de adâncime, în care apa provine din înmagazinarea în ere
îndepărtate, în condiţii climatice diferite de cele actuale. Acestea reprezintă surse
nereînnoibile.

Rezervor de înmagazinare.

Mari cantităţi de apă pot fi stocate într-un acvifer freatic, folosind tehnici de
încărcare artificială (pentru perioade mai lungi sau mai scurte).

Mediu conductor.

Apa poate fi introdusă într-un punct din freatic şi captată, prin pompare,
într-un alt punct. Apa injectată va curge dinspre zona cu nivel ridicat, din zona de
încărcare, spre puţul de pompare (cu nivel scăzut).

Filtru.

Prin tehnica de încărcare artificială, un acvifer poate fi folosit ca filtru şi purificator

pentru apa injectată, încărcată cu impurităţi. Astfel filtrarea va consta din:
 reţinerea suspensiilor;
 reacţii chimice (adsorbţia şi schimburi ionice la suprafaţa materiei solide, în special
în solurile argiloase);
 amestecul apei poluate, injectate, cu apa din acvifer (datorită geometriei
traiectoriilor şi mecanismului dispersiei hidrodinamice).

Controlul curgerii de bază,

se poate realiza (în izvoare şi râuri) prin controlul nivelului apei în acviferele care le
alimentează.

5.3. MANAGEMENTUL SISTEMULUI APELOR SUBTERANE

Se poate considera că apele subterane constituie un sistem care îndeplineşte
diferite funcţii specifice şi care poate fi exploatat astfel încât să fie realizate anumite
obiective.
Managementul sistemului apelor subterane constă în luarea unor decizii de
modificare a stării actuale a sistemului, în vederea realizării unor scopuri şi obiective.
94 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

Managementul include selecţia celor mai bune seturi de decizii (poliţii) care să
ducă la realizarea unuia sau a mai multor obiective, simultan.
Funcţia scalară a variabilelor decizii care măsoară eficienţa diferitelor poliţii
alternative este numită funcţie obiectiv.
Managementul unui acvifer înseamnă determinarea valorilor numerice ale unor
variabile “decizii” prin maximizarea sau minimizarea unor funcţii obiectiv, ţinând
seama de anumite constrângeri.

Exemple de variabile de stare:

 nivelul apei;
 concentraţia soluţiei;
 denivelarea terenului;
 intruziunea apei mării.

Exemple de variabile de decizie.

 Distribuţia spaţială şi temporară a pompajului;

 Distribuţia spaţială şi temporară a încărcării artificiale;
 Nivelul apei în râurile sau lacurile aflate în contact cu acviferul;
 Calitatea apei ce urmează a fi folosită pentru încărcarea artificială;
 Calitatea apei pompate;
 Capacitatea noilor instalaţii de pompare sau de injecţie (încărcare artificială),
localizarea lor şi planificarea în timp a construcţiei lor;
 Localizarea puţurilor folosite pentru operaţiile de depoluare a acviferului.

Exemple de funcţii obiectiv.

 Beneficiile totale nete, rezultate din acţiunea asupra sistemului acvifer, într-o
anumită perioadă de timp. Se doreşte maximizarea acestei funcţii;
 Costul operaţiilor de depoluare, a acviferului. Se doreaşte minimizarea costului;
 Costul unităţii de volum de apă, furnizată la consumator. Se doreşte minimizarea
acestei funcţii;
 Consumul total de energie (se minimizează);
 Suma valorilor absolute, ale diferenţelor între nivelul apei dorit şi cel actual (sau
suma pătratelor diferenţelor) (se minimizează).

Exemple de constrângeri hidrologice.

 Nivelul apei să nu depăşească un anumit nivel maxim;

 Nivelul apei să nu scadă sub un anumit nivel limită, admisibil;
 Debitul unui izvor să nu scadă sub o valoare minimă admisă;
 Scurgerea de bază dintr-un râu, alimentată din acvifer, să nu scadă sub un minim
admisibil;
 Concentraţia unor anumite specii în soluţie, în apa pompată, să nu depăşească
valorile specifice admisibile;
 Pompajul total trebuie să satisfacă cererea de apă dintr-o anumită zonă
 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 95

 Debitul de pompare (sau de încărcare artificială) nu trebuie să depăşească

capacitatea instalată admisibilă a puţului;
 Perioada de timp în care apa injectată rămâne în acvifer înainte de a fi pompată
trebuie să depăşească o valoare minimă;
 Lungimea distanţei de pătrundere, a apei mării în acvifer nu trebuie să depăşească o
valoare dată.

Prognozarea răspunsului sistemului acvifer este o parte intrinsecă a managementului

optim.
Trebuie cunoscute valorile viitoare ale variabilelor de stare caracteristice unui
acvifer, ca rezultat al implementării unui set de decizii propus,
 astfel încât să respecte constrângerile hidrologice specifice;
 şi să fie minimizate (maximizate) funcţiile obiectiv.

5.4. MODELAREA MATEMATICA A CURGERII IN ACVIFERE

Un model poate fi definit ca o versiune simplificată a sistemului real care

simulează aproximativ relaţia excitaţie-răspuns a acestuia.
Simplificările sunt introduse sub forma unui set de ipoteze care exprimă
înţelegerea noastră privind natura sistemului şi comportarea sa. Ca urmare, nu va exista
un model unic pentru un sistem acvifer dat. Fiecare set de ipoteze va duce la un alt
model. Astfel, pot fi definite modelele matematice numerice, fizice, analogice.
Alegerea celui mai potrivit model, pentru un caz dat, depinde de obiectivele
investigaţiei şi de resursele disponibile (timp, buget, computere).
Majoritatea modelelor exprimă bilanţul, cantităţilor considerate (masa de apă,
masa de poluant, căldura).
Primul pas de modelare este construirea unui model conceptual al domeniului
acvifer. Acesta constă dintr-un set de ipoteze care reduc problema reală şi domeniul
real, la o versiune simplificată, acceptabilă din punct de vedere al obiectivelor şi al
problemelor de management asociate.

Aceste ipoteze trebuie să fie referitoare la:

 geometria frontierelor domeniului acvifer;

 tipul materialului acviferului (omogenitate, izotropie);
 tipul de curgere (unidimensional, bidimensional, tridimensional, orizontal);
 regimul de curgere (laminar, turbulent);
 proprietăţile apei (referiri la omogenitate şi compresibilitate);
 efectul solidului dizolvat, al temperaturii, densităţii şi vâscozităţii;
 prezenţa unor frontiere lichid-lichid în cazul intruziunilor apelor sărate sau a
poluanţilor;
 variabilele de stare relevante şi aria sau volumul pe care se poate lua în considerare
o medie a acestora;
 surse şi puţuri de extracţie de apă sau de poluant,in domeniu (se referă la tipul
acestora: punctuale sau distribuite);
96 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere.

 condiţiile de frontieră, care exprimă interacţiunea domeniului acvifer cu zonele

limitrofe.

Modelul conceptual trebuie exprimat printr-o formă matematică, numită model

matematic. Acesta trebuie să conţină:

 Definirea geometriei domeniului considerat şi a frontierelor;

 Ecuaţiile care exprima bilanţul mărimilor considerate;
 Ecuaţiile care descriu fluxurile cantităţilor extensive considerate (variabilele de stare
relevante);
 Ecuaţiile constitutive care definesc comportarea materialelor (fluid, solid);
 Condiţiile iniţiale care descriu starea sistemului la momentul iniţial;
 Condiţiile pe frontiere, care descriu interacţiunea acviferului cu mediul înconjurător.

Odată construit modelul matematic, în funcţie de variabilele de stare relevante,

acesta trebuie rezolvat pentru cazuri de interes practic.( Sunt preferate metodele
analitice, acestea dând soluţii general valabile). De cele mai multe ori metodele analitice
nu pot fi folosite din cauza dificultăţii modelului. În acest caz se folosesc metode
numerice, pentru care:

 Soluţia este dată prin valori discrete în timp şi spaţiu (nu prin valori continue);
 Ecuaţiile cu derivate parţiale sunt înlocuite printr-un set de ecuaţii algebrice care
conţin valori discrete ale variabilelor de stare;
 Soluţia este obţinută folosindu-se un set de valori numerice ale coeficienţilor
caracteristici acviferului.

O etapă importantă a modelării o reprezintă calibrarea modelului. Aceasta

presupune estimarea parametrilor caracteristici acviferului astfel încât rezultatele
modelului să coincidă cu cele măsurate.

Modelul astfel obţinut trebuie validat. Validarea se face prin compararea valorilor
obţinute cu ajutorul modelului cu valorile măsurate sau pentru cazuri simple cu cele
obţinute analitic. Astfel se pot înlătura erorile rezultate din aproximarea numerică.
Modelarea unui caz concret de curgere într-un acvifer va conţine:

1. Descrierea problemei.
2. Obiectivele modelării.
3. Ipoteze de calcul.
4. Modelul conceptual.
5. Ecuaţiile matematice ale modelului.
6. Coeficienţii şi parametrii modelului.
7. Modelul numeric. Programul utilizat.
8. Calibrarea şi estimarea parametrilor.
9. Simulări ale fenomenelor.
10. Studiul sensibilităţii modelului.
11. Concluzii.
 Hidrodinamica apelor subterane. Sisteme acvifere. 97

Fig. 5.10. Dezvoltarea unui model numeric hidrogeologic (Peck, 1988)