CAPITOLUL I

I.1 EPOCA ANTICĂ (introducere)

Antichitatea reprezintă acea perioadă îndelungată din trecutul omenirii, de aproximativ patru
milenii, care se situează între Epoca Preistorică (a Societății Primitive) și Evul Mediu. Această
epocă începe în a doua jumătate a mileniului IV a. C. Sfârșitul Antichitații este considerat anul
476, când dispare Imperiul Roman de Apus. Este o dată convențională, deoarece lumea antică nu
a dispărut în mod catastrofic, la o anumită dată, ci ca urmare a unor îndelungate procese
economice, sociale și politice care s-au manifestat cu intensitate diferită.
Cele mai vechi civilizații antice au apărut în a doua jumătate a mileniului IV a. C. Primele
state au apărut în Egipt și în Mesopotamia, datorită condițiilor favorabile create de marile fluvii
care curgeau acolo, Nilul, Tigrul și Eufratul, care au facilitat practicarea unei agriculturi mai
eficiente, cu eforturi mai mici, cu efecte benefice asupra situației economice și asupra evoluției
sociale și politice a populațiilor de acolo. Totuși, și în alte regiuni, în condiții geografice diferite,
unele comunități umane au evoluat treptat către civilizația de tip antic. Este vorba de state
timpurii care au apărut în Siria, Canaan, Anatolia, nordul Mesopotamiei și Assyria ca urmare a
unei evoluții interne complexe.
Antichitatea marchează trecerea de la preistorie la istorie. Ceea ce deosebește epoca
preistorică de cea istorică este nu tipul de economie, de societate sau de organizare politică, ci
calitatea surselor la care apelează specialiștii pentru cunoașterea trecutului. Inventarea scrisului
reprezintă una dintre cele mai de seamă realizări ale omului. Apariția izvoarelor scrise separă
epoca istorică de cea preistorică.

 Proprietatea:

Pământul aparținea statului. Regele, ca reprezentat al său, oferea acest pământ spre
folosință templelor, comunităților sau indivizilor, în schimbul prestării unor servicii.
Statul:
-era proprietarul pământului și al atelierelor meșteșugărești
-controla comerțul la mare distanță
-exercita monopolul asupra unor activități (ex: extregerea și prelucrarea unor metale)

1
 -deținea rolul principal în operațiunile imobiliare și de credit
Statul își exercita această funcție (de proprietar) prin impozitele pe care le aplica și prin
controlul asupra activităților economice. Poziția excepțională a monarhului era justificată
religios, divinitatea era cea care îi conferise această putere.

 Politica:

Proprietatea statului asupra mijloacelor de producție și asupra pământului a dus la

formarea statelor de tip despotic, în care monarhul își exercita puterea fără vreo îngrădire din
partea altor instituții ale statului.
Locuitorii statului se aflau în stare de dependență față de statul întruchipat de monarh. De
asemenea conducerile despotice orientale explică marile constucții (piramide, palate, temple),
sau realizarea și întreținerea marilor sisteme de irigație, care au necesitat mobilizarea unui mare
număr de brațe de muncă.

I.2 MESOPOTAMIA

Mesopotamia constituie teritoriul cuprins între Tigru și Eufrat, care astăzi aparține
Irakului, Syriei și Turciei. Cele două fluvii izvorăsc din Munții Armeniei și curg paralel pe o
distanță de câteva mii de km, delimitând o câmpie aluvionară unde, în antichitate se practica o
agricultură profitabilă datorită unei rețele de canale de irigație. În antichitatea timpurie apele
celor două fluvii nu se uneau, dar masa mare de aluviuni pe care acestea le trasportă și le depun
la vărsare în Golful Piersic a făcut ca uscatul să înainteze în golf și să unească apele. Numele de
Mesopotamia apare prima dată la istoricul grec Polybios (sec. II a.C) și semnifică „Țara dintre
râuri”.
Mesopotamia era lipsită și de zăcăminte, excepție făcând petrolul. De asemenea, se
remarcă absența pietrei de construcție, ceea ce i-a obligat pe locuitori să folosească în construcții
cărămizile uscate la soare, de unde, slaba rezistență și masivitatea acestora.
Poziția geografică a Mesopotamiei, ca teritoriu deschis în toate direcțiile, a determinat
pătrunderea de-a lungul secolelor a numerose populații atrase de o existență mai ușoară. Pe fâșia
de pământ dintre cele două fluvii s-au așezat în antichitate populații diverse: sumerieni,

2
accadieni, amoriți, aramei, guti, kassiți, hurriți, medo-perși, greci. Acestea au contribuit la
realizare splendidei civilizații mesopotamiene.

 Periodizarea istoriei Mesopotamiei:

1. Epoca sumeriană
2. Epoca accadiană
3. Epoca dominației gutilor
4. Epoca renașterii sumeriene
5. Epoca Isin și Larsa
6. Epoca Regatului vechiului Babilon
7. Epoca kassiților
8. Epoca assyriană
9. Epoca Regatului Noului Babilon
10. Epoca dominației persane
11. Epoca elenistică

 Epoca sumeriană

Mnsbbdjnckdnckkdsks
mdcksnd

3
 ION BUHUȘ (1660-1716) – boier, ctitor
Era fiul lui Nicolae Buhuș mare logofăt, unul dintre cei mai influenți și bogați boieri ai
timpului. Provenea din una dintre cele mai vechi familii boierești, menționată încă din secolul al
XIV-lea. În 1690, Ion Buhuș este trimis la Sibiu de către domnul Constantin Cantemir să încheie
tratul de alianță cu imperialii. A stat închis timp de un an la Sibiu. Urcă toate dregătoriile vremii:
clucer, mare paharnic, mare logofăt, caimacam și hatman, spre sfârșitul vieții. În anii 1695-1695,
a fost cămăraș de ocnă, perioadă în care începe construirea bisericii „Buna Vestire” împeună cu
un negustor bogat, Pavel. Construirea bisericii a durat mai mulți ani și probabil s-a făcut în etape.
A fost căsătorit cu Maria, fiica lui Chiriac Sturza, mare paharnic și cu Ileana, fiica lui
Dumitrașco-Ceaurul mare logofăt. Fiica sa Maria se va căsători cu Radu Racoviță mare logofăt și
împreună cu fiica lor Ilinca vor reface biserica în 1763, numită ulterior „Răducanu”.

4
 PAVEL – târgoveț bogat
Era ginerele lui Șărban birău. El era originar din Tg. Trotuș unde îl găsim în calitate de
șoltuz, fost șoltuz sau martor. El acumulează o avere consistentă, cu terenuri, case, prăvălii și
mori la târgul Trotuș și satul Ocna, devenind partener al marelui logofăt Ion Buhuș la ridicarea
acestei mănăstiri.
RADU RACOVIȚĂ (1700-1768) – boier, ctitor
Fiul lui Dumitrașco Racoviță hatman și al Ilincăi, fiica lui Mihai Cantacuzino, mare
spătar în Țara Românească. Tatăl său era frate cu domnitorul Mihai Racoviță. A fost cămăraș de
ocne, vistier și mare logofăt. Căsătorit cu Maria, fiica lui Ion Buhuș mare logofăt. A avut două
fete Ilinca și Nastasia. În vara anului 1737, când austriecii au ocupat mai multe ținuturi ale
Moldovei dinspre munte, Radu s-a închinat acestora, dar pe ascuns trimitea informații domnului
Grigore al II-lea Ghica. Pentru acesta s-a bucurat de trecere din partea domnului.
În 1763, împreună cu soția sa Maria și cu fiica lor Ilinca, refac Biserica „Buna Vestire”
din Târgu Ocna, ridicată de Ion Buhuș mare logofăt. O înzestrează și cu teren cumpărat de la
Ștefan Buhăescu vel comis, loc pentru care se va judeca și el și fiica sa, timp de câteva decenii,
cu locuitorii din Târgu Trotuș. Grigore al III-lea Ghica va atribui locul trotușenilor pe motiv că ar
fi fost moșie domnească.

ILINCA RACOVIȚĂ (d. 1790) – jupâneasă, ctitor

Fiica lui Radu Racoviță mare logofăt și a Mariei. Căsătorită cu Petrache Videli. A refăcut
împreună cu părinții săi, Biserica „Buna Vestire” din Târgu Ocna, în 1763. Pentru că biserica
suferă noi stricăciuni Ilinca o repară din nou și face și o nouă catapeteasmă pe la 1777. Reînchină
mănăstirea la Muntele Athos (Mănăstirea Iviron) și îi donează moșia Grozești. Pentru că donația
era contestată de sora ei Nastasia îi atribuie moșia Prăjești, din ținutul Roman. S-a bucurat de
prețuire din partea Mănăstirii Iviron, unde numele ei este pomenit până astăzi.
COSTACHE NEGRI (Iași1812- Tg. Ocna1876), om politic și scriitor
A fost fiul lui Petrache Negre, agă, și al Smarandei Doinici. Familia Negre era
descendentă din Mavrodi Apostol grecul, stabilit în Moldova pe timpul lui Vasile Lupu.
Copilăria și-a petrecut-o la Bârlad, moșia Blânzi, Tecuci și Focșani. Moartea tatălui său, în 1832,
a fost o grea lovitură pentru familia atât de numeroasă. Familia se va muta la Iași.

5
 Costache a studiat franceza și germana cu dascălul Joseph Frantz Gall. Un sprijin
important va căpăta Smaranda Negre din partea lui Costache Conachi, cu care se va căsători în
1828 și vor avea o fată, pe Ecaterina-Cocuța. Costache va continua studiile la pesionul lui Louis
Repey din Odesa. Moartea mamei sale, în 1831, a fost o nouă lovitură pentru tânărul Negri. O
parte din copii rămân în grija lui Costache Conachi, iar sora lui mai mare, Catinca, se căsătorește
cu Vasile Rosetti-Pribești.
Costache Negri este trimis la studii în Franța, Italia și Germania, dar tânărul peregrinează
prin Europa câțiva ani (1832-1837). În 1836, se naște unica sa fiică, Josefina (1839-1903), dintr-
o legătură sentimentală cu Sabina Heinelitter. Revenit la Paris în 1839, îl cunoaște pe Vasile
Alecsandri cu care va lega o statornică și curată prietenie pentru tot restul vieții. Printre prietenii
săi se numărau: Ion Ghica, N. Kretzulescu, frații Golești. Anii călătoriilor în apusul Europei,
între 1832-1840, au contribuit la formarea personalității sale.
A avut și preocupări literare. A scris mai multe povestiri, poezii cu inspirație folclorică
sau istorică, fabule, traducerea poemului Mazeppa de Byron. Modesta activitate literară se
explică prin implicarea lui în marile evenimente istorice ale vremii care i-au absorbit toate
energiile. Mai nuanțată ca valoare literară și documentară este corespondența sa particulară și
diplomatică, în mare parte în limba franceză. A purtat corespondență cu Al. I. Cuza, V.
Alecsandri, M. Kogălniceanu, D. Bolintineanu, N. Bălcescu, Gh. Sion, Manolache Costache-
Epureanu, Titu Maiorescu, Iacob Negruzzi, fiica sa Josefina, ș.a.
În perioada premergătoare revoluției de la 1848, a călătorit din nou prin Europa, iar în
1849 va pleca la Constantinopol. În timpul domniei lui Grigore Ghica va îndeplini mai multe
funcții și misiuni diplomatice: președinte al Judecătoriei ținutului Covurlui, pârcălab de
Covurlui, ministru la Departamnetul Lucrărilor Publice (1854-1856). Este trimis de Grigore
Ghica la Viena pentru a informa conferința de pace asupra drepturilor Țărilor Române. O altă
misiune diplomatică o întreprinde la Constantinopol în problema secularizării averilor
mănăstirești (1855-1856). În perioada 1856-1859 se implică în lupta pentru realizarea Unirii
Principatelor.
În 1856, din cauza datoriilor contractate, vinde moșia Mânjina și cumpără o casă la Tg.
Ocna. Retras la Tg. Ocna, unde începe construcția casei sale din Tisești, are o corespondență
bogată cu M. Kogălniceanu, Baligot de Beyne, I. Ghica, V. Sturza. A fost numit directorul

6
Băncii Moldovei. Face peregrinări la Iași, Galați și Constantinopol, cu scurte popasuri la Târgu
Ocna.
La Galați este ales, împreună cu A. I. Cuza, deputat pentru Adunarea ad-hoc a Moldovei.
Va fi desemnat vicepreședinte al Adunării ad-hoc de la Iași. Vasile Alecsandri insistă pentru
desemnarea lui Negri drept candidat la domnie, dar acesta refuză cu încăpățânare. În final
Adunarea Electivă a Moldovei îl alege domnitor pe A. I. Cuza. Pentru obținerea investiturii lui
Cuza e desemnat C. Negri. El a fost timp de 7 ani (1859-1866) agentul Principatelor Române la
Constantinopol. Printre cele mai importante realizări se numără: obținerea recunoașterii dublei
alegeri a lui A. I. Cuza, pregătirea celor două vizite ale domnitorului la Constantinopol (1860,
1864), recunoașterea internațională a Uniunii administrative și legislative (1861), secularizarea
averilor mănăstirilor închinate (1863) etc.
După abdicrea lui Cuza se retrage la Tg. Ocna. Ultimii ani ai vieții și-i petrece în casa sa
din Tisești, ocupându-se de grădinărit și câștigându-și un binemeritat prestigiu. Aici primește
vizita principelui Carol I la 24 august 1866, dar și vizitele unor prieteni de ai săi. Deși este ales
senator de Piatra Neamț, deputat de Galați și București, primar la Tg. Ocna, a refuzat de fiecare
dată. S-a implicat în rezolvarea unui litigiu de frontieră cu Austro-Ungaria (1869). Din cauza
veniturilor modeste este nevoit să își vândă colecția de monede de aur și cea de tablouri.
Tablourile sunt și astăzi expuse în Muzeul de Artă din Iași. În urma unei pneumonii se stinge din
viață pe 28 septembrie 1876. A fost înmormântat în ziua de 1 octombrie 1876 în curtea bisericii
Răducanu. Au fost prezenți la acest trist eveniment surorile sale, fiica sa Josefina, V. Alecsandri,
Manolache Costache-Epureanu, reprezentanții guvernului I. C. Brătianu și colonelul Greceanu,
din partea regelui Carol.
Personalitate națională, cu rol important în istoria noastră modernă, cu calități atât de rar
întâlnite la oamenii politici, Negri a fost omagiat de scriitori, artiști și chiar unii oameni politici.
Numele său a fost dat vechiului drum al sării, Școlii de băieți nr.2 (1913-1948), Colegiul
Național, iar în 1944 s-a amplasat bustul său în centru orașului, opera sculptorului Dimitriu
Bârlad.
C. Negri este marea personalitate a orașului Tg. Ocna, un model pentru generațiile
prezente și viitoare. (sursă: Corneliu Stoica, Istoria ilustrată a orașului Tg. Ocna din cele mai
vechi timpuri până în 1918, Editura Aristarc, Onești, 2003)

7
8