Constructii Sem2 PDF

Capitolul 7
Construcţii pentru cabaline
7.1. Soluţii de întreţinere pentru cabaline
Stabulaţia legată este soluţia obişnuită de cazare a cailor de serviciu,

utilizaţi pentru tracţiune şi călărie. Standurile, exclusiv de tip lung, se
dimensionează după talia animalelor, la (2,60 … 3,60) m lungime netă. Lăţimea
standurilor se adoptă între 1,40…1,60 m, pentru rase obişnuite şi cai de serviciu,
respectiv (1,60 … 1,80) m, pentru rasele grele sau animale de valoare ridicată.
Poziţia înaltă a ferestrelor evită insolaţia dăunătoare pentru ochii
cabalinelor (fig. 7.1. a şi 7.2).
Standurile pardosite au o pantă de scurgere de (1 … 2,5)% spre rigola de
urină iar cele cu aşternut adânc drenează partea lichidă spre suportul de pietriş sau
zgură. Treimea anterioară a standurilor va fi elastică iar partea posterioară poate fi
pardosită cu cărămidă pe muchie sau asfalt turnat, în grosime de (3 … 4) cm (fig.
7.1. b, c).
Ieslea se reduce ca dimensiuni transversale până la dimensiuni de (40 x
25) cm şi ca lungime, la (60 … 70) cm. Grătarul de fân poate lipsi în cazul
furajării la sol a fibroaselor. Pentru adăpare se utilizează jgheaburi cu nivel
constant, amplasate lângă fluxul de circulaţie din adăpost. Aleile de circulaţie din
spatele standurilor, exclusiv rigolele neacoperite, se prevăd de (1,40 … 1,80) m
lăţime, pentru un rând de standuri şi de (2,00 … 2,30) m între două şiruri de
standuri.
Stabulaţia în boxe individuale se prevede pentru armăsari de reproducţie
şi pentru iepe în maternitate (fig. 7.3.).
- 266 -
c
Fig. 7.1. Standuri pentru stabulaţia legată a cabalinelor:
(după Cucu şi colab.)
a- elemente de cazare; b,c- structuri de pardoseli pentru cai de tracţiune; d- detaliu de iesle redusă, pentru
administrarea concentratelor cu grătar de fibroase şi dispozitive de legare cu autoîntinderea lanţurilor; 1-
grătar de fân din bare de oţel-beton ø 16 mm, la 12,5 cm interval; 2- stănoagă din lemn rotund protejat cu
tablă zincată; 3- contur perete despărţitor plin; 4- pardoseală din calupuri de stejar, rostuite cu bitum, de 12
cm grosime pe strat de nisip de 3 cm grosime, beton simplu B100 de 10 cm grosime şi strat de balast de
10 cm grosime; 5- pardoseală din cărămizi pe muchie rostuite cu bitum sau cu mortar de ciment; 6-
scliviseală rugoasă; 7- pardoseală din lut bătut, de 15 cm grosime, pe strat de balast de 10 cm grosime; 8-
pardoseală din asfalt turnat de 3 cm grosime, pe beton simplu B100 de 10 cm grosime şi balast de 10 cm
grosime; 9-glisarea legăturii cu lanţ; varianta de legare mobilă cu contra greutăţi.
- 267 -
Fig. 7.2. Stabulaţia legată a cabalinelor
Fig. 7.3. Adăpost pentru 30 cai de serviciu, cu rezervă de 10% şi boxe pentru armăsari,
iepe în maternitate sau mânji între (0,5…3) ani:
1- pardoseală din calupuri de lemn; 2- pardoseală din cărămidă pe muchie; 3- cameră supraveghetor;
4- cameră harnaşamente; 5- cameră furaje; 6- adăpare; 7- boxe cu pardoseală din pământ bătut; 8 -
variantă de grătar pentru fibroase şi iesle pentru concentrate; 9- variantă cu troacă pentru concentrate
şi administrarea fibroaselor la sol; 10- rigolă de urină
- 268 -
Fig. 7.4. Stabulaţia în boxe individuale a cabalinelor
Stabulaţia liberă, în grupuri mari este modul tradiţional de cazare în

herghelii a mătcii femele, cu mânji până la 6 luni, precum şi a tineretului pe sexe
şi categorii de vârstă.
Încăperi şi instalaţii anexe adăposturilor de cabaline se prevăd pentru
depozitarea de scurtă durată a furajelor, pentru harnaşamente, pentru
supraveghetori şi pentru preîncălzirea apei de băut.
7.2. Tipuri de adăposturi pentru cabaline
Adăposturile destinate armăsarilor pepinieri trebuie să fie spaţioase,

luminoase şi bine aerate (fig. 7.5.). Obişnuit adăposturile sunt înalte de (3,5 ... 4)
m, amenajate în interior cu boxe individuale pe unu sau pe două rânduri şi un
culoar de deservire lat de (1,75 ... 2,25) m (lateral), respectiv de (2,8 ... 3) m
(central).
- 269 -
Fig. 7.5. Adăpost pentru armăsari
Suprafaţa boxelor este de 16 m², cu dimensiuni de (3,5 x 4,5)m, prevăzute

cu pereţi despărţitori înalţi de (2,2 ... 2,4) m, sau chiar până la tavan, din care (1,3
... 1,4) m perete de scândură compact şi restul din stinghii, ceea ce permite o
uşoară supraveghere (fig.7.6.).
Fig. 7.5. Imagini interioare din adăposturi cu boxe individuale pentru cabaline
Boxele au câte o uşă lată de 1,35 m, care se deschide în faţă sau poate fi
glisantă. În interior, boxele sunt prevăzute cu iesle, montate cu partea lor
inferioară la nivel abdominal, în care se administrează în principal concentratele.
Lungimea ieslei şi a grătarului variază între (0,6 ... 1,2) m, apa asigurâdu-se prin
adăpători automate. Armăsarii se întreţin dezlegaţi şi nepotcoviţi, pe pardoseală
din pământ bătut.
- 270 -
Pentru armăsarii pepinieri este necesar ca boxele individuale să
corespundă la exterior cu un padoc înierbat de minimum 50-60 m², unde pot avea
acces în perioada caldă a anului şi chiar în restul anotimpurilor cu zile frumoase.
Adăposturile destinate iepelor gestante sunt construite în sistem hală, cu
lăţimea de 10 m şi cu lungimea dimensionată după numărul iepelor cazate (fig.
7.6.).
Fig. 7.6. Adăpost pentru iepe gestante
Adăposturile sunt prevăzute de-a lungul pereţilor cu iesle de beton, largi

de 0,60 m la partea lor superioară şi de 0,40 m la partea inferioară, cu o adâncime
de (0,35 ... 0,40) m.
Pardoseala poate fi din pământ bătut sau din zgură tasată pe toată
suprafaţa şi lipsită de rigole pentru scurgerea urinei; respectiv pavată cu cărămidă
sau asfalt, prevăzute cu rigole de scurgere a urinei. În aceste adăposturi iepele se
pot întreţine dezlegate, grupate pe stări fiziologice apropiate, fiind legate la iesle
numai pentru administrarea concentratelor sau pentru pansaj. Pentru evitarea
accidentelor de natură mecanică, în a doua perioadă de gestaţie se recomandă a fi
legate la iesle şi separate prin stănoage înfăşurate în funie de paie, situate la 0,90
m distanţă de pardoseală (fig. 7.7.).
Fig. 7.7. Stănoagă pentru separarea standurilor la cabaline

(după Velea şi colab.)
- 271 -
Tavanul trebuie să fie la (3 ... 3,5) m înălţime, tencuit şi prevăzut cu
aerisiri sub formă de coş.Volumul de aer asigurat trebuie să fie de minimum 20
m³/cap, care se înlocuieşte de cel puţin trei ori/oră. Luminozitatea se asigură prin
ferestre situate la (1,8 ... 2) m de pardoseală, cu deschiderea spre interior în partea
lor superioară, dimensionate pentru asigurarea unui indice de iluminare de (1/10
... 1/13).
După primele (8 ... 10) zile de izolare, iepele mame fătate la date
apropiate se grupează în loturi de (7 ... 10) capete, iar după o lună se regrupează.
Iepele în lactaţie se întreţin în adăposturi sistem hală compartimentate pe grupe, în
funcţie de vârsta mânjilor. Iepele în adăpost se întreţin nelegate, legarea făcându-
se doar pentru administrarea nutreţurilor concentrate şi pentru efectuarea
pansajului.
Suprafaţa de adăpost este de (12 ... 16) m² , din care (9 ... 12) m² pentru
iapă şi 3-4 m² pentru mânz, pardoseala fiind din pământ bătut sau din cărămidă,
cu un aşternut gros de paie.Tavanul trebuie să fie la o înălţime de 3 m,
asigurându-se (30 ... 40) m³ pentru fiecare iapă cu mânz.
În primele 8-10 zile de la naştere, mânjii sugari se menţin liberi în
maternitate, alături de iepele mame, în boxele individuale ale acestora (fig. 7.8.).
Fig. 7.7. Boxă individuală pentru iapă mamă şi mânz
După această vârstă, mânjii împreună cu iepele mame sunt trecuţi în

adăposturi sistem hală. Adăposturile sunt prevăzute cu iesle şi adăpători automate,
pe pereţii laterali, interiorul fiind amenajat prin despărţituri care să asigure
gruparea a 7-10 iepe cu mânji (până la vârsta de o lună); după această vârstă se
poate face regruparea pe loturi mai mari (duble).
Compartimentarea adăpostului se realizează cu ajutorul unor pereţi din
lemn demontabili sau lese înalte de (1,3 ... 1,4) m şi prevăzute cu uşi de acces.
De-a lungul acestor despărţituri, la înălţimea de (0,7 ... 0,8) m de la podea, se
asigură jgheaburi adânci de (0,15 ... 0,20) m, largi de 0,15 m la fund şi de 0,20 m
la la partea superioară, necesare pentru administrarea concentratelor la mânji,
calculând un front de furajare de (0,3 ... 0,4) m. Foarte importantă este asigurarea
unui strat gros de paie în permanenţă, care se schimbă zilnic.
- 272 -
Adăposturile destinate mânjilor înţărcaţi sunt prevăzute de-a lungul
pereţilor cu iesle din beton, situate la (0,8 ... 0,9) m de la pardoseală, adânci de 0,3
m şi largi de (0,25 ... 0,30) m în partea lor inferioară, respectiv 0,40 m în partea lor
superioară, prevăzute cu belciuge de legare la un interval de (1,2 ... 1,3) m.
Pardoseala este din pământ bătut, din cărămidă sau asfalt, prevăzută cu paturi lungi
de (2 ... -2,5) m şi cu rigole de scurgere(0,15 x 0,10 m) cu pantă de scurgere de 1%
şi respectiv 2%, iar pe mijloc cu un culoar de (2 ... 2,5) m. Tavanul trebuie să fie
bine încheiat şi puţin înalt situat la (2,2 ... 2,5) m de pardoseală, iar ferestrele să fie
amplasate la (1,7 ... 1,8) m de sol, calculându-se un indice de iluminare de 1:12 –
1:14.
Suprafaţa de adăpost necesară este de (4 ... 6) m² /cap, mânjii fiind grupaţi
pe loturi de (10 ... 15) indivizi. În acest scop, adăposturile se compartimentează
prin pereţi de scândură(sau cărămidă) întregi, sau prin despărţituri înalte de (1,3 ...
1,4) m. Deschiderea compartimentelor trebuie să corespundă cu un padoc care să
asigure o suprafaţă de minimum (10 ... 12) m² pe mânz, uşile adăposturilor se vor
menţine deschise pe timpul zilei până la venirea frigului, pentru ca tineretul să
stea cât mai mult timp în aer liber.
Adăposturile destinate tineretului de la vârsta de un an se grupează pe
sexe în secţii diferite. Se poate face creşterea în aceiaşi secţie dar în adăposturi
diferite. Adăposturile trebuie compartimentate astfel încât să permită lotizarea
tineretului pe structuri de vârstă.
Fig. 7.8. Adăpost pentru tineret cabalin
Dimensionarea adăposturilor este în funcţie de necesităţile hergheliei, o

suprafaţă de (6 ... 8) m² /cap pentru tineretul în vârstă de 1-2 ani şi (8 ... 10) m²
/cap pentru tineretul de peste 2 ani.
Legarea la iesle se face numai pe durata administrării nutreţurilor
concentrate, efectuarea pansajului şi examenul copitei.
Adăposturile pentru perioda de dresaj şi antrenament sunt dimensionate
proporţional cu efectivul unei generaţii şi amenajate în interior corespunzător
întreţinerii în sistem legat, crupă la crupă. Ieslele sunt amplasate de-a lungul
pereţilor şi prevăzute cu câte două inele de legare pentru fiecare individ. Standul
este lung de (2,5 ... 3) m şi individualizat prin stănoage situate la intervale de câte
1,7 m. Standurile sunt pavate cu cărămidă sau asfalt, iar stănoagele, cu diametrul de
(10 ... 12) cm, sunt suspendate la 0,9 m de la nivelul standului şi învelite în funie de
- 273 -
paie. În loc de stănoage se pot amenaja pereţi despărţitori din scândură, înalţi de
1,3-1,4 m. Între standuri se asigură o alee centrală de (2,5 ... 3) m, care pe lângă
deservirea adăpostului, foloseşte şi la manevrarea tineretului sau la efectuarea unor
prime operaţiuni de dresaj. Se va asigura un volum de aer de 20 - 25 m³ / cap de
animal, volum care trebuie primenit de trei ori în decurs de o oră. Zilnic se schimbă
aşternutul, care trebuie să fie abundent (circa 4kg/cap şi zi), uscat şi afânat.
Adăposturile pentru caii de muncă se vor amenaja în sistem hală,
dimensionându-se în funcţie de numărul lor. Amenajările interioare sunt
corespunzătoare dispunerii cailor pe două rânduri, crupă la crupă, cu ieslea
amplasată de-a lungul pereţilor laterali. Dimensiunile ieslelor sunt de (0,30 ...
0,35) m adâncime; (0,40 ... 0,45) m lăţime în partea lor superioară şi (0,25 ...
0,30) m în partea lor inferioară; situate la 1,2 m de pardoseală. Frontul de furajare
este egal cu lăţimea patului sau prevăzut cu iesle individuale de 0,7-0,8 m
lungime. Pentru această categorie nu se recomandă montarea grătarelor pentru fân
deasupra ieslelor, deoarece praful din fân cade pe capul şi în ochii animalului sau
pe furajele din iesle, obligând calul de a ridica mult capul în sus şi să-şi îndoaie
coloana vertebrală, ceea ce-i influenţează negativ conformaţia. În cazul montării
grătarelor, acestea trebuie fixate imediat deasupra ieslei, pentru a evita
neajunsurile amintite. Obişnuit patul poate avea o lungime de (2,5 ... 2,9) m
pentru caii de talie mijlocie şi de (3 – 3,1) m, pentru caii de talie mare, cu o
înclinare de 1% spre rigola din spate, care este adâncă de 0,10 m şi lată de (0,15 ...
0,20) m. Lăţimea patului este de (1,5 ... 1,7) m pentru caii de talie mijlocie şi de
1,8 – 1,9 m pentru cei de talie mare, despărţite cu stănoage( cu diametru de 12
cm) situate la 0,9 m de sol şi înfăşurate în funie de paie sau de pereţi ficşi din
lemn, înalţi de (1,2 ... 1,5) m în partea dinspre iesle şi 1,0 m spre partea
posterioară a patului. În mod obişnuit patul este pavat cu cărămidă (în cant sau pe
lat) sau cu asfalt cald.
Aleea de deservire este lată de (1,8 ... 2) m în cazul aşezării cailor în
adăpost pe un rând şi de 2,5 – 2,6 m când aceştia sunt aşezaţi pe două rânduri,
fiind folosită şi la manevrarea calului în interiorul adăpostului(fig.7.9.).
Fig. 7.9. Planul unui adăpost pentru cabaline cu aşezare pe unul respectiv două rânduri
(după Velea şi colab.)
Înălţimea interioară a grajdului este de (4,5 ... 5) m, iar ferestrele trebuie
să asigure un indice de iluminare de 1/12 – 1/13, se montează la 2,5 – 3 m de la
pardoseală, având o deschidere basculantă spre tavan.Volumul de aer ce trebuie
asigurat este de (30 ... 50) m³ / cap de animal, fiind necesară o primenire de
- 274 -
minimum trei volume/oră, fără a produce însă curenţi, viteza de deplasare a
aerului fiind iarna de 0,3 m/sec, respectiv vara de maximum 0,5 – 0,6 m/sec.
Pe lângă adăpostul propriu-zis, mai sunt necesare şi unele anexe pentru
păstrarea harnaşamentelor, respectiv pentru păstrarea şi prepararea nutreţurilor.
Anexa destinată păstrării harnaşamentelor este dimensionată în funcţie de
numărul cailor, considerându-se (0,15 ... 0,20) m², pe cap de animal, fiind
prevăzută cu cuiere pentru agăţarea şi păstrarea harnaşamentelor.
Încăperea destinată pentru păstrarea şi pregătirea nutreţurilor este
amplasată la mijlocul sau la unul din capetele adăpostului, revenind (0,30 ... 0,40)
m², pe cap de animal. Pardoseala trebuie să fie impermeabilă şi să fie prevăzută cu
un sistem de ventilaţie pentru controlul umidităţii.
7.3. Construcţii pentru antrenament, dresaj şi competiţii hipice
Culoarele de antrenament, de formă eliptică, cu circumferinţa începând

de la 360 m şi lăţimi minime de 6 m se cuprind între garduri paralele de 1,20 m
înălţime, servind la alergarea zilnică a tineretului din herghelii.
Pistele de galop, măsurate la 2,00 m de la marginea interioară, se prevăd
cu circumferinţe de 1200, 1600 sau 2400 m, având raze minime de curbură de
100 m iar lăţimea de (1,5 x înălţimea la greabăn x numărul cailor ce aleargă
simultan) (fig. 7.10. şi 7.14. a, b).
Pistele de trap se dispun de regulă concentric, în interiorul pistelor de
galop având o structură asemănătoare cu cea prezentată în (fig. 7.14, c).
Fig. 7.10. Pistă de galop

1-pistă pentru alergări (iarbă); 2- pistă pentru antrenament (nisip)
(după Moldoveanu şi colab.)
Fig. 7.11. Pistă de antrenament şi curse de trap
- 275 -
AB = 160 m ; ab = 102 m
BC = 500 m ; bc = 340 m
aE = 51 m
Lungimea pistei = 1000 m
Fig. 7.12. Parcurs de obstacole

Pistele de steeple-chase (vânătoare de obstacole) servesc cursele de galop
pe parcursuri până la 4 000 m, cu obstacole fixe de 1,40 m înălţime, la minimum
1,60 m interval. Structura lor este asemănătoare cu cea a pistelor de galop (7.14. a).
Terenurile pentru obstacole, cu 12…15 obstacole şi maximum 19 sărituri,
pe parcursuri de 400…1 000 m lungime, au o structură cu cea asemănătoare cu
cea prezentată în (fig. 7.14. d, e).
Terenurile pentru dresaj (echitaţie) sunt dreptunghiulare, 20 x 60 m,
împrejmuite cu gard scund de 40…60 cm înălţime şi aşternute cu un strat de
15…20 cm nisip sau nisip argilos (fig. 7.14, f).
Manejurile acoperite,servesc la probe de dresaj şi obstacole, se prevăd cu
dimensiuni de (24 x 60) m…(18 x 42) m. Structura pardoselii este prezentată în
(fig. 7.13. şi 7.14. g).
Fig. 7.13. Manej acoperit
- 276 -
Fig.7.14. Terenuri pentru dresaj, antrenament şi competiţii hipice:
a- dispunere concentrică a trei piste pentru probe de alergări diferite; b-structură pentru piste de galop şi
steeple-chase; c- structură pentru pistă de trap; d- teren de obstacole cu trasarea unui parcurs; e- structură
pentru teren de obstacole; f- structură pentru teren de dresaj(echitaţie); g- structură de teren pentru manej
acoperit; 1- pistă de galop; 2- pistă de trap; 3-pistă de steeple-chase; 4- ierburi perene;5-strat vegetal
humo-nisipos; 6- pietriş sau balast; 7- strat de amestec în părţi egale argilă şi nisip+pietriş; 8- criblură; 9-
piatră spartă; 10- nisip sau nisip argilos; 11- strat de amestec 2/3 rumeguş +1/3 nisip; 12- nisip; 13-pământ
bătut(lut) sau zgură cilindrată.
- 277 -
Construcţii pentru suine
8.1. Caracteristicile adăposturilor pentru suine
Caracterul intensiv al creşterii suinelor, legat de însăşi natura speciei, prin furajarea aproape
exclusivă cu concentrate, prin prolificitate, prin dezvoltarea rapidă şi prin viaţa economică scurtă,
favorizează realizarea unui grad ridicat de industrializare a întreţinerii acestora.
Pe măsura promovării acestui proces, elementele de cazare, echipamentele de furajare şi cele
de condiţionare a ambianţei adăpostului se diferenţiază tot mai mult, după particularităţile categoriilor
de vîrstă şi d e stare fiziologică. Astfel, dacă în sistemul gospodăresc erau necesare boxe individuale
de maternitate pentru scroafe, cu câte un compartiment separat pentru hrănirea suplimentară a purceilor
sugari şi boxe colective, mai mari sau mai mici, pentru toate celelalte categorii de animale, în sistemul
industrial s-a validat utilizare-a cuştii individuale nu numai pentru scroafele lactante dar şi pentru
perioada de montă şi de gestaţie, iar creşterea în baterii a purceilor înţărcaţi s-a consacrat, după cel mai
scurt timp de experimentare.
In figura 8.1 şi tabelul 8.1 sunt prezentate elementele biometrice pentru cazarea suinelor pe
diverse categorii de vârstă.
Delimitarea spaţiului de cazare în cadrul unui adăpost în sistem gospodăresc, indiferent că este
construit pentru cazarea unui singur porc sau pentru mai mulţi, constituie un prim aspect în realizarea
dezideratului „adăpostul trebuie să fie igienic”( S. Lungu., Anca Lungu 1986).
Adăpostul, pentru a putea fi folosit cât mai eficient, se compartimentează şi se dotează cu
instalaţii specifice direcţiei de producţie şi categoriei de animale pe care le creştem şi exploatăm.
Pentru porcii la îngrăşat, boxele în care animalele sunt întreţinute trebuie să asigure atât prin
loc de amplasare în hală, suprafaţă, formă, împărţire interioară, dotare tehnică, înălţime, cât şi prin
modul cum se delimitează de celelalte boxe (tipul de despărţituri) confortul tehnologic optim, astfel
încât să se obţină indici de producţie cât mai aproape de cei stabiliţi în activitatea de ameliorare genetică.
Zona de odihnă se amenajează în partea cea mai caldă a adăpostului, delimitată în sistemul
gospodăresc de restul suprafeţei printr-o bară din lemn de 10-15 cm grosime. Această bară nu va permite
ca aşternutul din paie să fie împrăştiat, dar care va fi împrospătat zilnic.
Zona de furajare o constituie suprafaţa din preajma jgheabului de administrare a hranei. Acest
jgheab de furajare plasat în aşa fel încât să permită animalelor să se poată hrăni nestânjenite, iar pentru
crescător să poată administra furajele fără să mai intre în boxă. Indiferent de materialul din care este
construit trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- capacitatea lui să fie egală cu o dată şi jumătate cu raţia zilnică de furaje;
- să nu poată fi răsturnat de animale;
- să nu aibă unghiuri de îmbinare drepte sau ascuţite, care să împiedice curăţirea uşoară a
acestuia.
Dimensiunile acestor jgheaburi depind de poziţia animalelor în boxă, de locul unde sunt
amplasate.
Zona de defecare constituie locul unde animalele trebuie obişnuite să-şi depună
dejecţiile.Această zonă este absolut necesară deoarece, contrar credinţei răspândite, porcul este un
animal din instinct foarte curat.
Fig. 8.1. Elemente biometrice pentru cazarea suinelor şi tipuri de autohrănitori:
(după Cucu I. şi colab.)
a- elemente biometrice; b,c - jgheaburi semicirculare pentru furajarea umedă;
d,e,f- automate pentru furajarea uscată a purceilor în maternitate, a tineretului în creşă şi a porcilor la îngrăşat; 1- varianta de
jgheab cu căptuşeală din ceramică smălţuită;
2- scurgere pentru spălare, la aproximativ 6 m interval; 3- pardoseală din plăci antiacide; 4- grilaj mobil; 5- închidere acces.
Tabelul 8.1
Indici corporali medii şi elemente de dimensionare a adăposturilor pentru suine,
în sistem intensiv
Scroafe Vieri
Tineret reproducţie şi Porci
Elemente Tineret
Nr. grăsuni graşi Tinere Adulte Tineri Adulţi
dimensionale şi
crt.
unităţi de măsură Plafon de vârstă al categoriei în luni
1 3 5,5 8 9 - 9 -
Masa corporală
la plafonul de
1 7 25 60 110 90 180 100 220
vârstă al
categoriei (kg)
Lungime
corporală la
2 plafonul de 35 80 110 130 130 170 140 185
vârstă al
categoriei, L (cm)
Lăţime corporală
la plafonul de
3 13 20 25 35 30 45 40 50
vârstă al
categoriei, B (cm)
Înălţime greabăn
la plafonul de
4 20 35 45 68 70 90 75 98
vârstă al
categoriei, H (cm)
Înălţime liberă
5 sub gât, la 15 23 30 33 30 36 33 38
plafonul de
vârstă al
categoriei, h; (cm)
Suprafaţă boxe colective la pardoseală exclusiv jgheaburi sau hrănitoare :
minimum
- 0,28 0,35 0,56 1,30 1,70 1,60 2,00
(m2/cap);
6 zona de odihnă
- 75 60 40 67 67 70 70
(%);
zona de defecare
- 25 40 60 33 33 30 30
(%)
Suprafaţă cuşti în baterii, minimum m2/cap, pentru :
purcei,
- 0,125 - - - - - -
36.. .65 zile;
7 purcei,
- 1,200 - - - - - -
36 .. 90 (95) zile
porci la îngrăşat,
- - 0,50...0,45 - - - -
3...8 luni
Mărime colectivităţi recomandate (capete) : - boxe pentru grupuri :
mici; - 30 50...80 50...80 25...35 25...35 4...8 4...8
8
mari; - 100 100...600
cuşti baterii - 8...15 10 15 - - - -
Front de furajare în boxe şi baterii (cm./cap) :
jgheaburi,
12 20 25 30 30 40 40 40
9 furajare umedă;
hrănitoare,
12 20 25 30 30 - - -
furajare uscata
Număr capete la un
10 O familie 2 4 5 - - - -
loc de furajare
Înălţimea părţii spre
11 animale la jgheaburi 7 14 18 20 20 22 20 22
şi hrănitoare (cm)
Număr capete la o
12 O familie 15 20 O adăpătoare pe boxă
adăpătoare automată
Înălţimea maximă a
13 adăpătorilor de la 7 12 20 25 25 30 25 30
pardoseală (cm)
Boxe individuale (scroafe în montă –gestaţie, cuşti în maternitate, vieri:
Lungime (cm); - - - - 2,00 2,10 2,40 2,50
14
Lăţime (cm); - - - - 55 60 70 80
Înălţime (cm); - - - - 95 100 100 105
Înălţime pereţi boxe
15 colective sau cuşti 50 60 85 100 100 100 120 120
baterie (cm)
Lăţimea aleilor de
16 - - 80 - 90 - - -
circulaţie între boxe
Intervale libere la grătare, măsurate la;
faţa superioară
10...12 11...13 23...27 25...30 23...27 27...35 23...27 27...35
17 (mm);
sau ochiuri reţea
10...15 13...15 - - - - - -
(mm);
Lăţime rigle sau vergele de grătar, măsurate la
faţa superioară
5...14 10...11 40...60 55...70 40...60 55...70 40...60 55...70
18 (mm)
Sau grosime vergele
1,8...2,5 1,8...2,5 - - - - - -
oţel în reţea, (mm)
Menţinerea curăţeniei din boxă sau adăpost este condiţionată în primul rând de respectarea
suprafeţelor pe cap de animal, dar şi de existenţa spaţiului necesar pentru zona de defecare. De regulă
porcul defecă în locul cel mai retras dar şi cel mai umed al adăpostului.
Suinele trebuie să fie adăpostite în condiţii care să asigure un confort corespunzător pentru
realizarea performanţelor de creştere, producţie, reproducţie, precum şi menţinerea unei bune stări de
sănătate pe întregul ciclu de viaţă. În condiţiile ţării noastre, aproximativ 1/3 din timpul unui an
condiţiile climatice nu sunt favorabile exploatării intensive a raselor moderne de porcine. În timpul
iernii temperaturile sunt de regulă prea scăzute, iar vara sunt prea ridicate. Porcii trebuie să fie adăpostiţi
în hale special construite care să asigure un anumit confort, precum şi o anumită organizare a procesului
de producţie pe categorii de vârstă şi stare fiziologică.
Fundaţiile adăposturilor pentru porcine se execută după regulile clasice. Datorită faptului că
evacuarea dejecţiilor se face hidraulic prin canale executate în adăpost şi care trec pe sub fundaţie în
exterior, este necesar ca aceste canale să fie bine etanşate pentru a nu se produce infiltraţii de apă sub
fundaţii. Canalele trebuie să aibă o pantă de scurgere a apei care antrenează dejecţiile.
Structura de rezistenţă, reprezentând scheletul rezistent al adăpostului, poate fi constituită din stâlpi
de beton armat sau din metal. La adăposturile din unităţile de tip industrial structura de rezistenţă s-a executat
din beton armat fiind formată din stâlpi de susţinere, grinzi şi pane. La unele adăposturi de tip gospodăresc,
de capacitate mai redusă, unde există surse locale de materiale, partea de susţinere a adăposturilor se execută
din zidărie din cărămidă, iar structura de rezistenţă a acoperişului (şarpanta) este din lemn şi este montată pe
centură de beton.
Acoperişul trebuie să fie un bun termoizolant datorită faptului că în timpul iernii cca 48% din
căldura interioară se pierde prin acoperiş, iar pe timpul verii termoizolaţia reduce supraîncălzirea din
adăpost. De asemenea stratul termoizolant are rolul de a nu permite condensarea vaporilor pe plafon.
Pentru a îndeplini aceste cerinţe, la unele adăposturi acoperişul este compact fiind format din
următoarele straturi:
- suportul de rezistenţă, alcătuit din elemente prefabricate din beton armat sau ferme metalice;
- bariera de vapori, executată dintr-un strat de carton asfaltat şi un strat de bitum sau din folie de
polietilenă;
- termoizolaţia realizată din pâslă, din vată minerală, plăci din polistiren expandat, plăci P.F.L. poros
bituminat;
- hidroizolaţia, alcătuită din carton asfaltat lipit cu bitum sau tablă ondulată;
- stratul de protecţie, realizat din nisip mărgăritar împrăştiat uniform peste stratul exterior, în cadrul
hidroizolaţiei cu carton asfaltat şi bitum.
La adăposturile de tip gospodăresc cu acoperişuri cu pod, termoizolaţia se asigură printr-un
tavan montat pe structura de rezistenţă a acoperişului.
Pereţii au rol important în menţinerea microclimatului optim din interior, în care scop ei trebuie
să fie termoizolanţi şi să evite formarea condensului. La executarea pereţilor se utilizează zidăria din
cărămidă obişnuită, blocuri sau panouri B.C.A., panouri prefabricate din beton armat şi azbociment cu
strat termoizolant.Pereţii trebuie să fie protejaţi, până la înălţimea de 1 m, împotriva deteriorării lor de
către animale. Protecţia se realizează prin tencuială sclivisită.
Uşile şi ferestrele trebuie să se închidă etanş, pentru a reduce formarea curenţilor şi pierderile
de căldură, mai ales în timpul iernii. Se recomandă ferestrele basculante cu ramă metalică, pentru a
dirija curenţii de aer către plafon.
Pardoselile reprezintă elementul de construcţie cel mai important, deoarece animalul este în
permanenţă în contact cu suprafaţa pardoselii. Aprecierea pardoselilor din adăposturile de porcine poate
fi făcută după mai multe criterii:
-după soluţiile constructive;
-după efectul termoizolant;
-după influenţele asupra comportamentului şi sănătăţii animalelor;
-după capacitatea de izolare faţă de rozătoare.
În funcţie de soluţia constructivă adoptată,în general la porcine se folosesc pardoseli continue
şi pardoseli grătar.
Pardoselile continue au fost cele mai răspândite, dar în prezent la majoritatea complexelor
industriale ponderea lor a scăzut , crescând în mod considerabil suprafaţa ocupată cu pardoseli din grătar
(fig. 8.2. şi 8.3.).
Pardoselile grătar au fost adoptate cu scopul de a asigura căderea dejecţiilor direct în canalele
de evacuare hidraulică, pentru reducerea volumului de muncă necesar curăţeniei boxei. Pentru evitarea
curenţilor la nivelul grătarului este indicat ca zona cu grătar să reprezinte 40-60% din suprafaţa
boxei,funcţie de categoria de animale. Este de foarte mare importaţă pentru scurgerea rapidă a
dejecţiilor lichide şi a apei spre canale, ca pardoseala continuă să aibă o pantă de 3,0-4,5% (funcţie de
categorie) către zona cu grătar. Trebuie dată o mare atenţie realizării acestei pante şi diferenţei de nivel
între pardoseala continuă şi grătar, aceste elemente fiind determinante în comportarea corectă a boxei
în timpul exploatării.
Urmărind fluxul tehnologic al creşterii suinelor, pe filiera reproducţiei, a creşterii tineretului şi
a îngrăşării, rezultă sectoare distincte, prin tehnologiile de producţie, respectiv prin specificul
problemelor de cazare.
8.2. Sectorul de montă gestaţie
Halele din sectorul de montă şi gestaţie trebuie să fie împărţite în două sau mai multe
compartimente pentru a permite depopularea lor periodică. Fiecare compartiment este împărţit în boxe,
dispuse pe unul sau mai multe rânduri cu acces la aleile de serviciu. Boxele pot fi colective (fig. 8.4.) sau
individuale (fig. 8.5.).
Fig. 8.2. Raportul între suprafaţa pardoselii şi a grătarului din boxe.
Fig. 8.3. Tipuri de grătare

Fig. 8.4. Hală de porcine cu boxe
colective
Fig. 8.5. Hală de porcine cu boxe individuale
Organizarea interioară a boxei colective (fig. 8.6), trebuie să asigure 3 zone distincte:
-zona de furajare;
-zona de odihnă;
-zona de defecare.
Fig. 8.6. Boxă colectivă pentru tineret porcin
Pardoseala continuă în zona de odihnă trebuie să aibă o pantă de 3-4% spre zona de defecare,
iar diferenţa de nivel dintre pardoseala plină şi grătar trebuie să fie de 6-10 cm, ambele dimensiuni fiind
în funcţie de adâncimea boxei şi raportul dintre zona plină şi zona cu grătar (fig. 8.7. şi 8.8.).
Fig. 8.7. Adăpost gestaţie, cu boxe pe un rând (cu padocuri):
(după Ghenea N. Şi colab)
1- zonă de odihnă; 2- zonă de defecare în adăpost; 3- adăpătoare automată; 4- uşiţă de circulaţie spre padocuri; 5- zonă de
mişcare; 6- canal acoperit cu grătar; 7- hrănitoare.
Fig. 8.8. Adăpost gestaţie, cu boxe pe două rânduri dispuse longitudinal şi cu padocuri:
1- padoc; 2- rigolă; 3- zonă de defecare în adăpost; 4- adăpătoare automată; 5- zonă de odihnă; 6- hrănitoare automată ; 7-
uşiţă de circulaţie spre padocuri; 8- alee de serviciu.
La adăposturile cu o lăţime mai mare de 18 m şi la care nu se pot scoate scroafele în padoc,

boxa este colectivă, cu furajare normată, dozată individual, în care fiecărei scroafe i se acordă un front
de furajare de 40 cm. Adâncimea boxei variază între 2,60 şi 3,40 m, iar zona cu grătar reprezintă 40 -
60% din suprafaţa boxei.
8.3. Sectorul de maternitate
Halele de maternitate sunt împărţite în compartimente. În funcţie de tipul de adăpost, boxele

de fătare pot fi dispuse pe două sau mai multe rânduri, evitându-se amplasarea acestora lângă pereţii
exteriori (fig. 8.9 şi 8.10).
Fig. 8.9 Adăpost maternitate cu boxe compartimentate pentru scroafe pe diagonală
1- boxă individuală pentru scroafă cu purcei; 2- alee de serviciu; 3- cameră de serviciu.
Fig. 8.10. Boxe pentru scroafe în diagonală
În fermele de tip gospodăresc se utilizează două tipuri de boxe: cu spaţiu separat pentru purcei
şi fără spaţiu separat pentru purcei (fig. 8.11.).
Fig. 8.11. Boxe de maternitate de tip gospodăresc, pentru scroafe şi purcei:
a- cu dispoziţie laterală a compartimentelor pentru hrănirea suplimentară şi încălzirea purceilor; b- compartimentare după
necesitate (gestaţie şi alăptare); c- cu formarea compartimentelor pentru purcei din aleea posterioară şi posibilitatea de reunire
a acestora într-un spaţiu comun; d- protector pentru purcei la baza pereţilor boxei; 1- padoc cu orientare spre sud sau vest; 2-
zonă scroafă; 3- cuib purcei; 4 - zonă hrănire purcei; 5 – rigolă; 6- apărător de vânt; 7 – zonă scroafă şi odihnă purcei; 8- uşiţă
ieşire în padoc (20 x 30) cm.
În figura 8.12. este prezentat planul unui adăpost cu boxe individuale iar în figura 8.13., planul
unui adăpost cu boxe pentru două scroafe.
Fig. 8.12. Adăpost maternitate cu boxe sistem italian:

1- boxă individuală pentru scroafă şi purcei; 2- alee de serviciu;
3- cameră de serviciu; 4 – cameră îngrijitori.
Fig. 8.13. Adăpost maternitate cu boxe pentru purcei înfrăţiţi:
1- boxă individuală pentru două scroafe cu purceii lor; 2- alee de serviciu;
3- cameră de serviciu; 4 – cameră îngrijitori.
În cazul în care, din punct de vedere constructiv, se pot realiza construcţii cu deschideri mari,
adăpostul se organizează cu o capacitate dublă, prin comasarea adăposturilor simple (fig. 8.14.).
Comasarea adăposturilor este recomandată mai ales la unităţile care au capacităţi foarte mari, deoarece
duce la o folosire mai raţională a suprafeţei de teren, obţinându-se reduceri ale incintei cu până la 30%.
Fig. 8.14. Hală maternitate în construcţie comasată

În complexele de tip industrial există mai multe tipuri de boxe cu spaţiu separat pentru furajarea
şi adăparea scroafei şi purceilor (fig. 8.15.).
Fig. 8.15. Tipuri de boxe de maternitate:
a- boxă cu patru compartimente, încăzirea purceilor cu raze infraroşii; b- boxă cu trei compartimente prevăzute cu grătar peste canal
la partea posterioară, încăzirea purceilor cu serpentină de apă caldă, c- boxă cu grătar deasupra unuicanal de evacuare hidraulică; d-
boxă cu dispoziţie oblică a scroafei, f- boxă extensibilă cu eliberarea scroafei la 7 zile de la fătare când nu mai periclitează viaţa
purceilor; 1- compartiment scroafă; 2- zonă hrănire purcei; 3- zonă odihnă purcei; 4- zonă hrănire şi mişcare scroafă; 5- distanţier
pentru protecţia purceilor; 6- pereţi laterali din tablă pe rame din ţeavă cu înălţimea de 45...60 cm; 7- adăpătoare cu nivel constant
pentru purcei; 8- gură canal; 9- grătar prefabricat cu bare de 3cm lăţime şi interspaţii de 2 cm; 10- panou prefabricat; 11- adăpătoare
suzetă pentru purcei; 12- dale ceramice; 13- hrănitor purcei; 14- serpentină încălzire; 15- alee furajare; 16- alee evacuare dejecţii; 17-
compartiment fătare (0...7 zile); 18- zonă purcei (0...7 zile); 19- lampă încălzire cu infraroşii.
Capitolul 9
Construcţii pentru ovine
9.1. Condiţii de cazare pentru ovine
În accepţiunea actuală, adăpostul pentru ovine are atât rolul de adăpostire,

cât şi rolul de suport şi structură de rezistenţă pentru instalaţiile de administrare
mecanizată sau automată a furajelor şi de asigurare a apei, precum şi pentru
lucrările de tuns, de muls, de evacuare a dejecţiilor.
Pentru a se asigura condiţii optime de viaţă ovinelor şi procesului de
producţie, în general adăposturile trebuie să îndeplinească cerinţele esenţiale
privind spaţiul, temperatura, lumina, aerisirea, odihna, alimentaţia (în unele cazuri
şi adăparea), precum şi mişcarea animalelor, toate acestea determinând condiţiile
de cazare a animalelor (tabelul. 9.1).
Tabelul 9.1
Elemente de dimensionare a adăposturilor pentru ovine
(după Cucu I., şi colab.)
Suprafaţa de cazare
cu furajare
Nr Inclusiv exterioară Front de Front de
Soluţii de stabulaţie şi categorii de ovine furajare în sau furajare adăpare
crt
saivan marginală (cm/cap) (cm/cap)
(m²/cap) boxei
(m²/cap)
SAIVANE TRADIŢIONALE
1 Oi adulte, mioare, miori în turmă 0,70...1,00 0,50...0,60 40 8
2 Oi cu miei, fătări timpurii (dec. - febr.) 1,40...1,60 - 40 8
3 Oi cu miei, fătări de primăvară (martie) 1,00...1,20 0,70...0,90 40 8
Oi în maternitate compartimentată
4 individual şi pe grupe de vârstă a 1,80...2,20 - 40 8
mieilor, de la 2...7 zile şi 8...30 zile
Miei sugari în ţarcuri cu hrănire
5 0,20 - 15...20 -
suplimentară
6 Cârlane şi cârlani în turmă (prima iarnă) 0,50...0,60 0,40 30 4
7 Berbeci reproducători în turmă 1,40...2,20 0,90...12,00 70 12
Berbeci reproducători în boxe
8 3,60...4,80 - 70 30
individuale
Berbecuţi sau batali pentru lână şi carne,
9 0,60...0,90 0,50...0,60 40 8
până la 14 luni în turmă
10 Ovine adulte, rase de carne la îngrăşat 0,80...1,00 0,60 40 8
ADĂPOSTURI DE TIP INDUSTRIAL
1 Oi şi mioare de reproducţie - 0,50...0,70 20...25
2 Oi cu miei sugari - 0,80...1,00 20...25
3 Miei alăptaţi artificial 2...40 zile - 0,27...0,33 14...17
4 Miei reproducători înţărcaţi, la 12...40 kg - 0,35...0,45 12...14 1 cupă
adăpătoare
5 Miei la îngrăşat, 11...25 kg - 0,29...0,33 10...12 la 20...40
6 Miei la îngrăşat, 25...35 kg - 0,35...0,40 12...14 capete
Berbecuţi pentru lână şi carne, maximum
7 - 0,40...0,50 14...16
14 luni
8 Ovine adulte la îngrăşat - 0,40...0,50 14...16
- 298 -
Adăposturile pentru ovine sunt în general construcţii mai puţin pretenţioase
şi necesită cheltuieli mai reduse în comparaţie cu adăposturile pentru alte specii.
Obişnuit la construirea lor se folosesc materiale locale: lemn, chirpici, piatră,
cărămidă pentru pereţi, eventual oţel şi beton, iar pentru învelitorile acoperişului se
foloseşte şindrilă, eventual ţiglă, în trecut folosindu-se şi azbocimentul.
Saivanele sunt construcţii specifice stabulaţiei oilor în turme, oferindu-le
în primul rând adăpost împotriva precipitaţiilor atmosferice şi a vântului, iar în al
doilea rând confortul termic, minim necesar.
Zona largă de indiferenţă termică a speciei, cuprinsă între 0 şi 29°C, permite,
pentru rasele rustice şi pentru zonele mai temperate ale ţării, construirea de saivane
deschise, având trei pereţi orientaţi spre direcţia vânturilor dominante de iarnă şi o
latură deschisă, în general spre sud, prin care se face trecerea spre padocul, de
asemenea protejat de vânt. În perioada de ger, latura liberă poate fi redusă sau
închisă cu elemente cortină (obloane, panouri etc), iar pentru reducerea circulaţiei
aerului, înălţimea peretelui longitudinal, bătut de vânt, se poate limita la talia unei oi
şi la stratul maxim de gunoi ce se acumulează într-o iarnă (2 x 0,80=1,60 m),
înălţimea la streaşină a laturii libere va fi de minimum 1,80 m (20 cm. strat de gunoi
la prag), peste care intră un om aplecat). Furajarea practicându-se de regulă în
padocuri, suprafaţa saivanelor deschise se dimensionează la strictul necesar cazării.
Forma în plan poate fi (lineară), în (L) sau în (U), ultimele două protejând
mai bine padocul iar secţiunea transversală prezintă o structură de şopron, fără tavan,
cu învelitoare pe cât posibil etanşă la vânt (fig. 9.1.). Dacă se organizează fătări
timpurii, apare necesitatea unui compartiment de maternitate închis, cu asigurarea
temperaturii de +8 °C, având 20 ... 25 % din suprafaţa totală de cazare. Acesta se
prevede cu amenajări demontabile, de boxe colective pentru animale în ultimele zile
de gestaţie, boxe individuale pentru fătare şi acomodare la alăptat, în primele 2... 3
zile (de 0,80 x 1,20 ... 1,00 x 1,40 m), boxe colective pentru oi cu miei de 3 ... 7 zile,
respectiv de 8 ... 30 zile şi ţarcuri pentru furajarea suplimentară a mieilor (fig. 9.1.,
d).
Zonele climatice reci, rasele perfecţionate sau creşterea intensivă, cu 1,7
. . . 2 fătări pe an, conduc la prelungirea stabulaţiei pînă la 6 . . . 8 luni sau la
permanentizarea acesteia şi totodată la necesitatea unor saivane închise (fig. 9.2.
şi 9.5.), cu regim termic de minimum +3 . . . +15 °C, care să asigure şi spaţiul
necesar furajării în interiorul lor. Acestea permit mecanizarea mobilă sau
staţionară a administrării furajului unic, iar prin înălţimea mai mare a construcţiei
devine posibilă evacuarea periodică a gunoiului, cu buldozere şi încărcătoare. Ca
formă în plan sunt avantajoase saivanele lineare, atât din punctul de vedere al
mecanizării cât şi al grupării mai multor construcţii în ferme de mare capacitate.
Utilizarea padocurilor care au suprafeţe de 2. . . 2,5 ori suprafaţa saivanelor, se
face pentru mişcare pe vreme bună şi pentru furajarea fibroaselor sau a grosierelor
netocate, iar pentru accesul în padocuri se prevăd porţi largi pe grupe de câte 300
oi. Funcţiunea de maternitate se asigură într-un compartiment încălzit, pentru
fătări timpurii sau poate fi preluată de un singur adăpost, în cadrul fermelor mari,
pentru o perioadă de minimum 7 zile după fatare, ca suficientă până la readucerea
oilor cu miei în saivanele închise ale turmelor de bază.
- 299 -
Centrul de activitate gospodărească în perioada de păşunat îl constituie stâna
(fig. 9.1.e). În sens larg prin “stână” se înţelege atât amplasamentul care cuprinde
încăperea în care se prepară mâncarea pentru ciobani şi se fierbe laptele, numită
fierbătoare şi încăperea în care se prepară şi se păstrează brânzeturile, numită căşerie
sau celar, cât şi strunga pentru muls. Comarnicul sau acoperişul strungii, precum şi
ocolul mare şi ocolul mic (numuit cotar) constituie anexe ale strungii. Pentru
construirea stânii şe foloseşte material local, piatră, lemn, stuf. O anexă a stânii este
târla sau ţarcul, cu împrejmuire permanentă sau demontabilă, în care se odihnesc oile.
Fig. 9.1. Construcţii tradiţionale pentru ovine:

a-saivan deschis, de formă lineară orientat favorabil pentru zonele extracarpatice;
b- saivan deschis, completat cu maternitate închisă, orientat favorabil pentru zonele intracarpatice;c-
secţiune transversală printr-un saivan deschis, cu înălţimi minime pentru exploatarea manuală; d-
detalii de compartimentări mobile pentru o maternitate de ovine; e- schema unei stâne tradiţionale
9.2. Saivane
Saivanele liniare sunt cele mai adecvate pentru unităţile mijlocii şi mari
(fig. 9.1,a). Acestea permit atât efectuarea mecanizată şi automatizată a lucrărilor
în interiorul lor şi a ocoalelor, cât şi dispunerea lor în grup sub formă de baterii –
condiţie de bază pentru ridicarea gradului de tehnicitate şi economicitate a
unităţilor.
- 300 -
Fig. 9.2. Saivan închis pentru ovine de reproducţie:
a-furajare interioară cu mecanizare mobilă a transportului longitudinal şi distribuţie laterală
manuală; b- furajare exterioară sub acoperiş, cu furaj unic distribuit în automate de hrănire; 1-
travee curentă, cu suprafaţa de 90,6 m² şi front de furajare de 41,6 m; 2- travee de capăt cu suprafaţa
de 88,4 m² şi front de furajare de 40 m; 3- uşă pentru utilajul de evacuare a gunoiului; 4- pardoseală
din balast în grosime de 15 cm, pe strat de argilă de 15 cm grosime
Echipamentele aferente saivanelor şi padocurilor de furajare constau din

grătare simple pentru fibroase, jgheaburi pentru concentrate, grătare combinate cu
jgheaburi, automate pentru hrănirea la discreţie a furajelor granulate sau unice
- 301 -
(fig. 9.3.) şi adăpători cu nivel constant, încălzite cu rezistenţe electrice, în cazul
temperaturii interioare apropiate de îngheţ.
Fig. 9.3. Echipamente pentru stabulaţia tradiţională a ovinelor:

a- grătar simplu pentru fibroase, cu acces bilateral; b- grătar pentru fibroase combinat cu jgheab
pentru concentrate; c- hrănitor automat cu variantă de reglare a deschiderii după tipul de furaj( c1); d-
jgheab pentru concentrate; e- sul de protecţie a lânii la stâlpii porţilor; 1- rigidizare; 2- tablă de 1mm
grosime; 3- şuruburi pentru lemn M6 (cap bombat, cu piuliţe fluture)
Porţile saivanelor se dimensionează la lăţimi de 2,5...4,00 m cu două
canaturi, pentru o turmă de 300 oi, recomandîndu-se porţi împărţite la jumătatea
- 302 -
înălţimii, pentru economisirea căldurii din saivan în timpul gerurilor. Pentru
protecţia lânii împotriva frecării, la stâlpii, porţilor se montează suluri de protecţie
din lemn, care se rotesc sub presiunea animalelor împinse lateral (fig. 9.3, e).
Compartimentările interioare, padocurile şi ţarcurile demontabile se
realizează din panouri aerate, de 0,90 . . . 1,20 m înălţime, elementele
demontabile din scânduri sau şipci, respectiv din elemente metalice executându-se
de 2,00 . . . 4,00 m lungime (fig. 9.4). Trecerile libere pentru oi, la muls (strungi)
vor avea 40 . . . 45 cm lăţime şi 70 . . . 90 cm înălţime, iar trecerile pentru miei în
ţarcurile de hrănire au dimensiunile de (20 x 40) . . . (25 x 50) cm.
Fig. 9.4. Saivan închis pentru ovine cu padocuri exterioare

şi compartimentarea interioară cu panouri aerate
În privinţa caracteristicilor constructive şi de exploatare se disting trei

tipuri de saivane: deschise, semideschise şi închise.
Saivanele deschise prezintă trei pereţi, faţada principală fiind deschisă. Se
folosesc uneori în zonele de deal pentru adăpostirea raselor rustice şi rezistente la
intemperii,dar pot fi întâlnite şi în Câmpia de Vest. Peretele din faţă poate fi
improvizat pe timp de iarnă din baloţi de paie, plăci de stufit, prelate sau alte
materiale ieftine.
Saivanele semideschise sunt compartimentate în părţi distincte: o parte
sau un compartiment dechis, în care sunt adăpostite oile gestante până în preajma
fătării, tineretul şi berbecii, iar altă parte, închisă complet, constituie
compartimentul de fătări. Acesta reprezintă în jur de 30% din suprafaţa totală a
adăpostului şi este prevăzut cu tavan la înălţimea de 2,5-3 m, uşi şi ferestre etanşe.
Compartimentul de fătări poate fi dispus fie la mijlocul saivanului, fie la una sau
amândouă extremităţile, în funcţie de cerinţe.
Saivanele închise au toţi pereţii construiţi. În unităţile cu efective mici, un
saivan închis poate adăposti toate categoriile de ovine. În acest scop se
delimitează compartimente separate fie prin pereţi interiori zidiţi –compartimente
pentru fătare, fie prin lese sau panouri din plasă de sârmă-cele pentru tineret şi
berbeci. Saivanele de acest tip au de regulă dimensiuni mai mari şi uşile mai largi,
pentru a permite atât organizarea interioară corespunzătoare, cât şi accesul
mijloacelor mecanizate şi circulaţia comodă a îngrijitorilor pentru deservire şi a
animalelor. În multe unităţi s - au construit adăposturi liniare închise prevăzute cu
şed sau cu deflector pentru iluminare şi aerisire (fig. 9.6.). O variantă a acestui tip
- 303 -
de adăpost prevede şi padoc acoperit parţial sau total cu o copertină, sub care sunt
amplasate ieslele sau automatele de furaje.
Fig. 9.5. Saivan linear închis
9.3. Adăposturi de tip industrial
Adăposturile pentru creşterea intensivă de tip industrial prezintă

caracteristici constructive şi de exploatare specifice (fig. 9.6.). Unele adăposturi
de tip industrial sunt considerate polivalente, putând fi destinate unor faze diferite
ale fluxului tehnologic:gestaţie, fătare, maternitate şi creşă; după scoaterea
ovinelor de reproducţie la păşune, pot fi folosite pentru îngrăşarea tineretului şi
recondiţionarea ovinelor adulte.
Fig. 9.6. Adăpost pentru exploatarea intensiv – industrială

- 304 -
Într-un adăpost se organizează compartimente pentru diferitele categorii: oi
gestante, oi ce fată (maternitatea), oi fătate cu miei şi tineretul femel de reproducţie.
Compartimentul pentru oi gestante se organizează lângă maternitate
pentru loturi de 50-100 oi, asigurându-se o suprafaţă de 1,5 m² pe cap. Oile se
aleg şi se introduc în acest compartiment cu două săptămâni înainte de fătare.
Compartimentul maternitate se foloseşte pentru fătare şi creşterea mieilor
cruzi şi mijlocii, compartimentarea făcându-se în următoarele boxe funcţionale:
boxe individuale de fătare, cu 120 cm lungime şi 60-80 cm lăţime; boxe comune
pentru câte 26 oi cu miei mijlocii în vârstă de 7-30 zile. asigurându-se câte 1,6 m²
de fiecare cuplu (fig. 9.7. şi 9.8.).
Fig. 9.7. Boxe colective pentru oi în maternitate
Fig. 9.8. Padocuri exterioare aferente maternităţilor pentru ovine
Compartimentul de întreţinere a oilor fătate cu miei zburaţi se

amenajează cu boxe comune pentru câte 50-100 oi cu miei, asigurându-se câte 1,6
m² de fiecare cuplu. În interiorul boxelor cu cu miei zburaţi şi gemeni se
amenajează front de furajare pentru pentru miei cu ţarc grătar prin care trec numai
miei.
Compartimentul pentru tineretul femel de reproducţie este împărţit în
boxe a câte 12 m² fiecare, în care se introduc câte 40-45 capete tineret ovin (fig
9.9.), în funcţie de vârstă şi destinaţie (Anastase Rigani 1986).
- 305 -
Fig. 9.9. Boxe pentru tineretul femel ovin de reproducţie
9.4. Amenajări şi construcţii anexe
În fermele de ovine se preconizează şi alte construcţii care servesc

procesului de producţie: camere pentru îngrijitori, farmacia şi infirmeria, spaţii
pentru tuns, bazine pentru îmbăierea antiscabioasă, punctul de însămânţări artificiale,
magazia de furaje concentrate, bucătăria furajeră, birou de lucru, parcul de maşini,
sala pentru muls, camera de prelucrare a laptelui şi magazia de brânzeturi.
Spaţiile pentru tuns trebuie să fie echipate cu instalaţii electrice pentru
tunsul mecanic, atribuind un front de lucru de 1,50 m şi o productivitate medie
zilnică de 60 oi pe tunzător. Începînd de la simple încăperi sau şoproane închise şi
pardosite, în care oile sunt tunse pe duşumea, de către tunzătorul aplecat, pentru
efective mari se construiesc hale cu flux organizat, pentru executarea tunsului pe
mese, urmată de cântărirea şi clasarea cojoacelor, de balotarea, depozitarea şi
expediţia lânii. Fluxul oilor se dirijează perpendicular pe linia tunzătorilor, între
ţarcuri sau boxe de aşteptare înainte de tuns şi ţarcuri pentru oile tunse (fig. 9.10).
Caruselurile de tuns cu 6 posturi, specializează tunzătorii pe zone corporale, iar
oile fixate pe posturi sunt rotite în faţa operatorilor.
Fig. 9.10. Hală pentru tunsul mecanic al oilor, sortarea şi livrarea lânii:
1- padoc exterior pentru oi netunse; 2- ţarc de strângere a oilor; 3- masa de tuns sau locul de tuns la
podea; 4- transportor suspendat pentru lână în cojoace; 5,6- ţarc interior şi padoc pentru oi tunse; 7-
cântar individual pentru cojoace; 8 – mese de sortare; 9- cărucioare conteiner pentru lână pe sorturi;
- 306 -
10- depozit lână sortată; 11- balotare; 12- cântar pentru baloţi; 13- linie de transport pentru baloţi;
14- depozit temporar
Construcţiile pentru îmbăierea antiscabioasă sunt utilizate profilactic,
îndeosebi după tuns sau terapeutic, la nevoie şi constau din bazine înguste de
beton, de 80 . . . 90 cm lăţime, 1,00 . . . 1,20 m adâncime şi 3,0 . . . 6,0 m lungime.
Oile sînt scufundate pe rând, de la un capăt vertical, fiind silite să înoate până la
capătul opus, unde ies din bazin pe trepte sau pe un plan înclinat rugos, la nivelul
unei platforme de scurgere, de pe care se recuperează o parte din soluţia
insecticidă. Îmbăierea trebuie să dureze 1 . . . 2 min, iar ciobanii supraveghetori,
plasaţi în gropi paralele cu bazinul, apasă animalele odată sau de două ori în baie,
cu cap cu tot (fig. 9.11.).
Faţă de productivitatea, de circa 200 oi pe oră, a bazinelor lineare, pe
lîngâ un efort uman susţinut, pentru efective mari se prevăd bazine circulare cu
capacitatea de 50 . . . 100 oi, obligate să înoate, în timp ce deasupra lor se
învîrteşte un carusel de duşuri cu patru braţe. Oile sînt introduse în bazin şi scoase
pe platforma de scurgere prin intermediul unui plan înclinat. Instalaţiile moderne
realizează îmbăierea antiscabioasă exclusiv prin duşuri, cu recuperarea lichidului
de pe platforma utilajului.
Fig. 9.11. Bazin pentru îmbăierea antiscabioasă a oilor:

1- padoc pentru oi în aşteptare; 2- bazin; 3- platformă scurgere oi îmbăiate.
Infirmeriile sunt camere sau boxe necesare izolării animalelor accidentate

sau bolnave, dimensionate la aproximativ 2,5 m2 pentru un efectiv de 100 oi.
Punctele de însămînţări artificiale, în forma cea mai completă, realizează
pe de o parte recoltarea şi diluarea materialului seminal de la berbecii
reproducători, iar pe de altă parte se depistează oile în călduri, se separă din turme
şi se însămânţează în două reprize, la interval de 12 ore. Aceste operaţii comportă
următoarele construcţii şi amenajări exterioare (fig. 9.12.).
- 307 -
-saivan sau şopron pentru adăpostirea berbecilor reproducători, cu padoc
de mişcare şi cameră de recoltare a materialului seminal, prin salt pe oi în călduri.
Se lucrează de regulă câte două ore dimineaţa şi seara, în boxe individuale de
recoltare, de 1,50 x 2,50 m, obţinându-se un flux orar de recoltare de 7 sau 8
berbeci/boxă ;
-laborator pentru controlul materialului seminal, diluţia acestuia, cu
eventuala conservare refrigerată şi întreţinerea instrumentarului, care va avea
suprafaţa minimă de 9,0 m2 ;
-depistarea oilor în călduri, cu berbeci încercători, se urmăreşte de regulă
în saivanele sau ţarcurile turmelor de bază, în orele de dimineaţă, astfel încât
numai oile identificate, în proporţie zilnică de maximum 10% din efectiv, se aduc
în padocurile de aşteptare ale punctului de însămânţări, la o densitate ridicată de
0,40 . . . 0,50 m2/cap. În grupuri mai mici oile sunt trecute în boxa de insămânţări,
din care se înscriu fie pe rampele de urcare ale standurilor de însămânţare, fie spre
standuri la nivelul pardoselii, faţă de care operatorii stau denivelaţi, în gropi de 50
. . . 60 cm adîncime. Fluxul orar de însămânţare este de 24 . . . 30 oi pe stand şi
operator, lucrându-se de regulă dimineaţa şi seara câte două ore.
Fig. 9.12. Punct de însămânţări artificiale pentru ovine (capacitate 200...250 oi/zi)
- 308 -
9.5. Amenajări şi construcţii pentru exploatarea oilor de lapte
Ţarcurile, ocoalele sau târlele, ca împrejmuiri demontabile sau

permanente, servesc pentru strângerea şi supravegherea oilor, în cursul nopţii sau
în orele de repaus (fig 9.13.).
Fig. 9.12. Ţarcuri pentru ovine din panouri demontabile
Strungi se numesc portiţele dintre două ţarcuri, dimensionate pentru

trecerea unei oi în dreptul mulgătorilor, iar acoperirea, strungii se numeşte
comarnic (în unele zone însuşi ţarcul mic, de strângere a oilor înainte de muls, se
numeşte strungă iar trecerile sunt gurile strungii).
Umbrarele sunt şoproane pentru adăpostirea de insolaţie şi de ploi reci,
necesare raselor perfecţionate şi tineretului ovin sub un an, în regim pastoral.
Sălile de muls reduc efortul uman, măresc productivitatea muncii (de la 60 ...
70 oi pe mulgător manual şi oră, la 120 oi pe mulgător şi oră), măresc producţia de
lapte cu 15 ... 20%, prin dezvoltarea reflexelor, datorită uniformităţii mulsului
mecanic, respectiv a stimulării prin concentrate şi îmbunătăţesc igiena laptelui. Se
realizează atât săli de muls în construcţii stabile cât şi platforme mobile pentru mulsul
pe păşune, cu 12 .. . 60 posturi (fig. 9.13., 9.14., 9.15., 9.16. şi 9.17.).
Fig. 9.13. Sală de muls pentru

oi de lapte cu 12 posturi
- 309 -
Fig. 9.14. Mulsul pe stand la ovine ordinea de fixare a paharelor de muls pe stand
Fig. 9.15. Aparat de muls la bidon pentru ovine
a b c
Fig. 9.16 Unitate de muls pentru ovine
a-colector; b-pulsator; c- pahar de muls
Pentru crescătoriile fracţionate sau

dislocate este posibilă utilizarea unei instalaţii
de muls speciale. Este o instalaţie completă,
montată în întregime pe o remorcă tractată de
tractor, care oferă toate caracteristicile şi
avantajele unei instalaţii fixe chiar şi
crescătorilor care deţin mai multe grupuri de
animale care nu sunt concentrate (fig. 9.17.).
Fig. 9.17. Platformă mobilă
de muls pentru ovine
- 310 -
Capitolul 10
Construcţii pentru caprine
Dr. ing. Zaharia Nicu
Caprinele sunt animale foarte agile şi care se pot adapta cu uşurinţă la

diferiţi factori de mediu. Acestea pot ocupa o parte importantă a agriculturii de
subzistenţă în unele regiuni din Asia, Africa sau America Latină, unde li se
asigură un minim de adăpostire, ori în agricultura intensivă din Europa sau
America de Nord. Într-un cadru natural caprele nu necesită adăpostire, însă, dacă
se construieşte un adăpost, fie el simplu sau elaborat, acesta trebuie să asigure
cerinţele animalelor. Caprele nu trebuie ţinute într-un mediu suprapopulat şi
trebuie să fie protejate pe cât posibil de intemperii. Factorii de mediu cum ar fi
căldura, umiditatea, ploaia şi vântul, pot constitui factori de stres pentru caprine,
slăbindu-le sistemul imunitar şi de aici posibilitatea apariţiei problemelor
parazitare şi respiratorii care uneori pot fi fatale. În acelaşi timp, caprele pot tolera
temperaturi scăzute sau ridicate, atâta timp cât li se asigură un mediu uscat, bine
ventilat şi lipsit de curenţi de aer puternici. Vremea rece şi umedă favorizează
apariţia problemelor respiratorii, pe când căldura asociată cu umiditatea duc la
apariţia problemelor parazitare, mai ales la tineretul caprin în creştere. În plus,
factorii morfo-fiziologici cum ar fi curiozitatea, agilitatea, talia mică şi
vulnerabilitatea acestora faţă de animalele de pradă, fac necesară construirea unor
adăposturi adecvate (Solaiman, 2010).
10.1. Sisteme de întreţinere folosite în creşterea şi exploatarea

caprinelor
Cerinţele de adăpostire pentru animalele întreţinute în diferite sisteme de
producţie variază în primul rând în funcţie de disponibilitatea şi de modul de
utilizare a terenurilor şi a resurselor zonale. Sistemele de întreţinere se împart în
sisteme agricole de subzistenţă, sisteme extensive care folosesc preponderent
pajiştile din zonă şi sisteme intensive sau stabulaţie permanentă.
Datele comparative privind eficienţa economică a diferitelor sisteme de
producţie sunt foarte limitate. Pentru a justifica învestiţiile în tehnologii
complexe, Lupton şi colab. (2008) au comparat un sistem de producţie intensiv cu
unul extensiv bazat pe păşunat şi cu unul superintensiv, în toate trei exploatându-
se caprine pentru carne şi fibre. Din punct de vedere economic, în sistemul
intensiv şi în cel extensiv rezultatele au fost asemănătoare, iar amândouă
sistemele au fost mai profitabile în comparaţie cu cel superintensiv atât la
- 311 -
producţia de carne, cât şi la fibre. Prin aplicarea tehnologiilor moderne se obţin
animale de calitate, însă învestiţiile foarte mari nu sunt fezabile. Alocarea unor
sume mari pentru construirea de adăposturi complexe se justifică numai dacă
produsele obţinute sunt vândute cu un preţ mare direct de la fermă.
Sistemul de creştere de tip subzistenţă este practicat în multe zone din
Africa, Asia şi America Latină, dar şi în unele ţări din Europa. În cadrul acestui
sistem numărul caprinelor dintr-o exploataţie este redus (1 – 5 animale). De cele
mai multe ori crescătorii deţin suprafeţe foarte reduse de teren, sau nu au deloc.
Vara, păşunatul animalelor se face preponderent pe terenuri marginale
(margini de drumuri, în jurul satului sau culturilor agricole, ori prin tufişuri sau
păduri) sau pe terenuri care nu pot fi valorificate în alt scop. În sezonul rece,
furajele care intră în alimentaţia acestora sunt de obicei grosiere (coceni, paie,
frunze), la care se mai adaugă resturile alimentare din gospodărie.
Adăpostirea se face în adăposturi improvizate (în zonele cu climat
temperat), sau chiar în aer liber. Reproducţia animalelor exploatate în acest sistem
se desfăşoară în mod neorganizat pe tot parcursul anului în zonele calde, sau în
sezonul de călduri la cele din zona temperată.
Producţiile care se obţin de la aceste animale sunt valorificate în
gospodăria proprie, din punct de vedere economic acest sistem de creştere fiind
total neproductiv.
Sistemul de întreţinere extensiv este practicat cu succes în diverse ţări cu
climat tropical cum ar fi Australia, Noua Zeelandă, Argentina, SUA (în special la
caprinele exploatate pentru producţia de carne sau pentru fibre), dar şi în unele
ţări din zona Mediteranei (Spania, Grecia, Italia). Vegetaţia din aceste regiuni
prezentă pe tot parcursul anului (datorită climatului cald) permite menţinerea
turmelor pe păşune în cea mai mare parte a anului, în condiţiile în care atât
producţia, cât şi reproducţia sunt de tip intensiv. De asemenea, datorită
disponibilităţii unor suprafeţe mari de păşuni, acest sistem de exploatare este
practicat la scară largă şi în România, mai ales în zonele montane şi submontane.
Gradul ridicat de utilizare a acestui sistem derivă din faptul că nu necesită
investiţii mari (Pascal, 1998).
Din punct de vedere al alimentaţiei, sistemul de creştere extensiv se
bazează pe valorificarea pajiştilor (ameliorate sau neameliorate) în anotimpul
cald, pe parcursul anotimpului rece acestea valorificând furajele fibroase şi
grosiere (fânuri, coceni, paie, frunze), la care se adaugă unele nutreţuri
concentrate (tărâţe, boabe de cereale) şi subproduse industriale (borhoturi, şroturi,
gozuri). Cu toate că această variantă presupune şi o perioadă de stabulaţie,
investiţiile în adăposturi (fixe sau mobile) sunt minime, în acest scop fiind
utilizate materialele locale.
Ca şi în cazul sistemului de exploatare prezentat anterior, reproducţia se
desfăşoară în mod neorganizat, din acest punct se vedere utilizarea acestui tip de
exploatare prezentând marele dezavantaj că nu permite aplicarea unui program de
ameliorare a caprinelor.
Din punct de vedre economic acest sistem se dovedeşte a fi unul eficient,
deoarece permite valorificarea pajiştilor disponibile, iar investiţiile în adăposturi
- 312 -
şi echipamente sunt minime. În cea mai mare parte producţiile obţinute de la
caprinele exploatate în acest sistem sunt valorificate pe plan local.
Sistemul intensiv de exploatare este practicat cu precădere în zonele
cerealiere mai ales în ţările cu tradiţie în creşterea acestei specii. Aplicarea acestui
sistem se face de obicei în stabulaţie permanentă la caprinele crescute pentru
producţia de lapte, sau/şi pe păşune (ameliorată) la cele crescute preponderent pentru
producţia de carne. Rasele de caprine crescute în sistem intensiv sunt specializate
pentru producţia pentru care sunt exploatate, iar forţa de muncă este specializată.
Stabulaţia animalelor se face în adăposturi specializate, care întrunesc
toate cerinţele tehnologice şi de microclimat necesare caprinelor. Acestea oferă o
bună protecţie a animalelor, atât faţă de eventuali prădători, cât şi faţă de
condiţiile de mediu nefavorabile.
În adăpost, microclimatul este controlat cu ajutorul ventilatoarelor pentru
mişcarea aerului pe timp de vară şi cu ajutorul instalaţiilor de încălzire în
anotimpul rece. Furajarea se face cu furaj unic pe tot parcursul anului, fiind
administrat în mod adecvat, în funţie de performanţele şi de starea fiziologică a
animalelor. Atât furajele, cât şi apa, sunt administrate direct în adăpost.
În afară de spaţiul pentru animale (separat pentru caprele adulte, pentru
iezi şi pentru ţapii de reproducţie), adăposturile mai sunt prevăzute şi cu alte spaţii
anexe specifice. Astfel, adăposturile sunt prevăzute cu spaţii destinate mulsului,
depozitării şi prelucrării primare a laptelui, spaţii pentru păstrarea furajelor şi a
nutreţurilor concentrate, pentru centrala termică, spaţii destinate carantinei, filtru
sanitar-veterinar, spaţiu destinat personalului administrativ, etc..
Reproducţia animalelor se face în mod organizat, în sezonul normal sau în
extrasezon (prin inducerea artificială a căldurilor), utilizând ţapi amelioratori, prin
montă dirijată sau prin efectuarea însămânţărilor artificiale. După fătare, iezii sunt
crescuţi separat şi hrăniţi în mod artificial cu colostru şi cu înlocuitor de lapte, în
vederea valorificării cât mai eficiente a laptelui muls. În acest sistem, mulsul
caprelor se face mecanic cu ajutorul instalaţiilor de muls, prin utilizarea acestora
fermierul având posibilitatea de a monitoriza producţiile individuale de lapte, în
vederea aplicării programelor de selecţie şi ameliorare a caprinelor.
Deşi se pot folosi în mod eficient suprafeţe de teren mai mici, acest sistem
necesită forţă de muncă suplimentară, precum şi investiţii mult mai mari, care nu
pot pot fi sustenabile decât atunci când se investeşte într-un sistem integrat.
În România, datorită disponibilităţii unor suprafeţe mari de păşuni, cel mai
utilizat sistem este cel extensiv, puţine ferme utilizând tehnologii de creştere întensive.
10.2. Cerinţele caprinelor faţă de condiţiile de mediu

În această secţiune se vor specifica câteva principii de bază privind
cerinţele caprinelor faţă de condiţiile de mediu, în special faţă de microclimat,
despre materialele folosite în construcţia fermelor, spaţiul necesar şi despre tipul
de pardoseală indicat.
Majoritatea caprelor, cu excepţia tipului de lapte, produc puţine bunuri a
caror profit nu justifică investiţii în tehnologie sofisticată. Totuşi, în planificarea
- 313 -
unei ferme trebuie să se ia în consideaţie condiţiile climatice şi particularităţile de
producţie din regiunea respectivă. De aceea, trebuie utilizate datele climatologice
pentru a ajuta la luarea deciziilor în proiectarea sistemelor de izolaţie, de ventilaţie,
precum şi alţi factori care concură la construirea unui adăpost adecvat. În această
privinţă există multe date care pot fi folosite atunci când se doreşte înfiinţarea unei
ferme. De aceea, pentru a concepe o construcţie de acest fel trebuie să se ţină cont
de mai mulţi factori cum ar fi: cerinţele animalelor, performanţa materialelor
folosite, standardele de construire şi alte recomandări specifice.
Pentru o luminozitate optimă într-un adăpost destinat întreţinerii
caprinelor, ferestrele trebuie să aibă o suprafaţă de cel puţin 8 – 10% din suprafaţa
pardoselii. Acoperişurile din materiale plastice îmbunătăţesc luminozitatea în
grajd, reducând nevoia de a avea ferestre. În ceea ce priveşte acoperişul din metal,
acesta trebuie să fie făcut din materiale mai ieftine, cum ar fi aluminiul sau oţelul,
însă neajunsul este că acestea au un coeficient de izolare redus.
Elementele interioare dintr-o fermă de caprine pot fi de diferite tipuri;
însă trebuie să confere rezistenţă mecanică şi la umezeală şi să poată fi uşor de
curăţat. Chiar dacă sunt slab izolatoare, de preferat este folosirea materialelor
metalice în comparaţie cu cele din lemn, din mai multe considerente: rezistă mai
mult timp fără reparaţii, se curăţă şi se decontaminează mai usor, nu cauzează
leziuni caprelor (lemnul poate fi rupt şi îngerat de caprine, mai ales când acestea
se plictisesc).
Izolaţia adăposturilor este necesară mai ales petru clădirile construite din
materiale „reci”. Aceste construcţii trebuie să ofere un minim de izolaţie, atât pe
timp de vară, cât şi în anotimpul rece (Parker, 2008). În multe regiuni de pe glob
se pot folosi adăposturi ieftine care pot fi construite din structuri de lemn, iar
pentru pereţi şi acoperiş pot fi utilizate împletituri din crengi de copac. În toate
cazurile suprefeţele interioare a tuturor construcţiilor şi echipamentelor la care
animalele au acces nu ar trebui să aibă margini sau vârfuri ascuţite.
Pardoseala utilizată în adăposturile caprinelor trebuie să fie făcută din
materiale durabile şi care să nu fie alunecoase. Aceasta trebuie să fie bine drenată
şi uşor de curăţat şi de întreţinut. Sunt preferate pardoselile din pietriş sau din
argilă amestecată cu nisip care măresc suprafaţa de absorbţie a lichidelor.
Atunci când la pardoseală se foloseşte lemnul, acesta trebuie să fie de
esenţă tare şi să nu fie şlefuit. Totuşi, pardoseala din lemn poate deveni
alunecoasă atunci când este udă, iar urina şi furajele care se adună printre
crăpături crează un mediu prielnic pentru rozătoare. Pardoselile din beton sunt
dure pentru copitele animalelor, însă sunt rezistente şi uşor de curăţat şi de
decontaminat. Pentru a asigura minimul de confort aceasta trebuie să fie acoperită
cu un strat de 10 – 15 cm de paie sau alte materiale absorbante cum ar fi fânul de
slabă calitate, talaş sau rumeguş, hârtie tocată, coji de seminţe de floarea soarelui
sau de arahide, ori nisip. De asemenea, se mai pot utiliza şi covoraşe din cauciuc,
dar acestea nu sunt recomandate din cauza unor inconveniente de natură tehnică,
fiind în acelaşi timp şi destul de costisitoare.
Un alt tip de pardoseală utilizată în creşterea caprinelor în zonele tropicale
sau pe timp de vară în zonele temperate este făcută din grătare suspendate. Acestea
- 314 -
pot fi construite din diferite materiale cum ar fi din lemn, metal, panouri din plastic
sau din beton (la fel ca şi la suine). În comparaţie cu alte sisteme de întreţinere,
caprinele întreţinute pe pardoseală supraînălţată au nevoie de mai puţină forţă de
muncă, stau într-un mediu mai curat, nu au paraziţi interni, au blana mai curată,
obţinându-se produse mai valorase, fie că ne referim la carne sau la fibre.
Pardoseala ridicată are menirea de a proteja animalele de torenţii de
ploaie, păstreză copitele uscate, permite mişcarea curenţilor de aer, reduce
acumularea urinei şi murdărirea acestora şi ajută la ţinerea sub control a
transmiterii unor boli sau paraziţi. Singurul impediment major al utilizării acestui
tip de pardoseală (fig. 10.1.) îl constituie costul foarte ridicat, care nu prea se
justifică în creşterea caprinelor pentru carne sau fibre (Lupton şi colab., 2008).
Fig. 10.1. Capre întreţinute în adăpost cu pardoseală suspendată

(http://thekebun.wordpress.com/category/goat-houses/)
Prin spaţiul acordat, fiecare animal trebuie să aibă libertate de mişcare,

precum şi posibilitatea de socializare, de odihnă şi furajare. De asemenea,
caprinele sunt mai vulnerabile la infestarea cu paraziţi atunci când sunt întreţinute
în stabulaţie. De aceea, asigurarea unui spaţiu optim reprezintă un factor
important în managementul social şi de sănătate al caprinelor. Studii recente au
aratat că atunci când caprele au fost ţinute într-un spaţiu mai restrâns acestea s-au
odihnit mai puţin şi au interacţionat între ele mai mult (Anderson şi Bøe, 2007).
Aceiaşi autori au mai raportat că animalele de rang inferior s-au odihnit mai puţin
în comparaţie cu celelalte. În tabelul 10.1. sunt prezentate informaţii privitoare la
spaţiul necesar pentru caprine în funcţie de sistemul de exploatare aplicat.
- 315 -
Tabelul 10.1.
Spaţiul necesar pentru întreţinerea caprinelor în diferite sisteme (m2)
BGS1 UNH2
Capre Capre
Sistemul de întreţinere Capre Capre
adulte cu iezi
adulte adulte
Individuală 1,4 – 1,8 2,3 4 1,8 – 2,3
Stabulaţie Grup 0,56 - 2 -
Padoc 2,3 2,3 3-4 4
Direct pe păşune 650 - - -
Extensiv (adăpostite în grup) 1,1 – 1,4 - - -
Solaiman, 2010
1
British Goat Society, 2002 (http://www.allgoats.com/housing.htm)
2
University of New Hampshire Cooperative Extension
(www.umaine.edu/animalsci/Sheepgoats/Dairy%20Goat%)
În general, datele furnizate de pulicaţiile americane prezintă valori mai

mici în comparaţie cu cele considerate optime pentru caprine şi publicate de
British Goat Society (BGS) (2002). Potrivit BGS, dacă pardoseala este făcută din
beton şi poate fi uşor de curăţat şi în mod regulat, acordarea unui spaţiu de 4
m2/capră este considerat ca fiind optim dacă sunt ţinute în boxe individuale şi 2
m2/capră atunci când sunt adăpostite în grup. Acest spaţiu poate fi restrâns dacă
animalele sunt întreţinute pe o pardoseala din grătare suspendate. Potrivit
American Dairy Goat Asociation (ADGA) (2004), o suprafaţă de 1,4 m2 curată,
uscată, bine aerisită şi lipsită de curenţi de aer este suficientă pentru odihna unei
capre de lapte. În plus, este nevoie de minimum 2,3 m2 de spaţiu bine îngrădit
destinat celorlalte activităţi cotidiene. Dacă animalele sunt întreţinute pe o păşune
ameliorată aflată în zona temperată este nevoie de cel puţin 0,2 ha pentru o capră
de lapte. În schimb, este nevoie de mai multă suprafaţă dacă pentru păşunat se
utilizează terenurile marginale, evitând astfel suprapăşunatul.
Incidenţa comportamentului agresiv creşte atunci când numărul de animale
este mai mare pentru acelaşi spaţiu de furajare (Bøe şi colab., 2008), deoarece
caprele de la baza ierarhiei petrec mai puţin timp cu furajarea şi stau mai mult la
coadă (aşteptând) faţă de cele dominante. Aceasta indică faptul că pentru
performanţe optime caprelor trebuie să li se ofere un front de furajare adecvat (tab.
10.2.) pentru a reduce agresiunea dintre ele şi pentru a se hrăni şi cele mai slabe.
Tabelul 10.2.
Spaţiul necesar pentru furajarea caprinelor întreţinute în stabulaţie (cm)
Furajare Furajare
Specificare Concentrate
restricţionată la discreţie
Caprine adulte
50 25 15
> 60 kg greutate vie
Tineret caprin
40 20 15
< 35 kg greutate vie
Iezi înţărcaţi
30 15 10
< 20 kg greutate vie
Sursa: Adaptare după ADAS, 1987
- 316 -
În consens cu cele afirmate anterior, hrănitorile ar trebui să fie uşor
accesibile pentru animale, dar destul de ridicate pentru a nu contamina furajele cu
materii fecale.
Există mai mulţi factori care pot afecta productivitatea caprinelor şi care
trebuie luaţi în considerare atunci când adăpostirea lor este necesară. Aceşti factori
sunt reprezentaţi de climă, sănătatea animalelor, confortul şi bunăstarea acestora
(Whates şi Charles, 1994). Întrunirea cerinţelor caprinelor faţă de condiţiile
climatice, de sănătate şi confort au o influenţă directă asupra performanţelor
acestora, în timp ce bunăstarea animalelor este un factor reglementat pentru toate
fermele de animale din lume. Factorii climatici pot influenţa productivitatea şi
bunăstarea animalului şi trebuie corelaţi cu sistemul de întreţinere. Aceşti factori
sunt temperatura, mişcarea curenţilor de aer şi concentraţia acestuia în amoniac,
dioxid de carbon şi alţi poluanţi de origine microbiologică.
Productivitatea maximă a caprinelor se obţine în zona termică neutră,
când căldura degajată în urma metabolismului şi consumul de energie sunt
minime. Totuşi, sub temperatura minimă critică (aproximativ 10°C) şi peste
punctul critic maxim (aproximativ 30°C) acestea pierd energie prin reglarea
temperaturii corporale. Caprele de lapte sunt mai puţin afectate de temperaturile
mai mici decât punctul critic minim şi mai mult afectate de temperaturile foarte
ridicate (peste punctul critic maxim) (Mount, 1979).
Condiţiile climatice ideale pentru majoritatea raselor de caprine sunt
acelea caracteristice climatului semiarid şi arid. De fapt, potrivit FAO majoritatea
caprinelor se găsesc în aceste regiuni ale globului. Totuşi, caprinele tind să
tolereze mai puţin climatul cald şi umed, acest fapt fiind indicat de viabilitatea lor
redusă în aceste zone.
Ventilaţia este de asemenea importantă pentru a elimina poluanţii din aer
cum ar fi amoniacul, pentru a creea un mediu propice întreţinerii acestora.
Concentraţia maximă admisă pentru dioxid de carbon este de 0,3%, în timp ce
pentru amoniac aceasta trebuie sa fie mai mică de 25 ppm.
10.3. Elemente esenţiale pentru înfiinţarea unei ferme de caprine

Atunci când se construieşte o fermă, trebuie acordată o mare atenţie
tipului de construcţie. Grajdurile şi celelalte construcţii din fermă pot fi de diferite
forme şi dimensiuni, dar şi foarte variate ca şi valoare, costurile fiind direct
corelate cu tipul de materiale folosite. În cazul unei exploataţii de caprine tipul de
producţie reprezintă un factor determinant atunci când se planifică structurile
acesteia.
O unitate specializată pentru producţia de lapte va include întodeauna
construcţii speciale pentru mulgerea caprelor şi stocarea laptelui. Pentru cele care
exploatează caprine specializate pentru producţia de fibre sunt necesare
construcţii speciale pentru tunderea şi colectarea fibrelor, pentru clasificare,
sortare şi depozitarea acestora. Dacă se are în vedere şi practicarea
agroturismului, atunci ferma trebuie să deţină spaţii sigure şi confortabile pentru
- 317 -
cei care o vizitează. Chiar dacă includ costuri semnificativ mai mari, totuşi
acestea sunt justificate deoarece şi profitul aferent este considerabil mai mare.
Dacă se are în vedere ridicarea unor construcţii permanente, locaţia
acestora este extrem de importantă. De aceea, atunci când se construieşte o fermă
trebuie luaţi în considerare o serie de factori cum ar fi:
- direcţia vântului dominant pentru a preveni disconfortul caprinelor,
precum şi deteriorarea clădirilor;
- drenajul solului – când este ineficient favorizează băltirea apei şi de aici
probleme cu afecţiunile podale;
- panta care poate crea probleme cu scurgerea apei în timpul ploilor
torenţiale;
- distanţa faţă de copaci, linii de înaltă tensiune, de case sau de alte clădiri
pentru a minimiza eventualele pagube care pot apărea pe timpul
intemperiilor;
- planurile viitoare de extindere;
- drumul de acces până la locul ales;
- accesul la apă, utilităţi şi alte servicii.
Unele agenţii internaţionale cum ar fi Heifer International, FAO şi unele
organizaţii non-guvernamentale pot oferi sfaturi şi planuri pentru construirea unei
ferme de caprine.
Atunci când se plănuiesc facilităţi specifice creşterii caprinelor de carne,
simplitatea este cea mai bună alegere. O construcţie mică şi joasă din lemn cu
acces liber la spaţiul exterior reprezintă soluţia cea mai bună în majoritatea
cazurilor.
Partea din faţă (cea deschisă) a adăpostului trebuie să se afle pe partea
opusă direcţiei vântului dominant. Acestea asigură o protecţie foarte bună a
animalelor pe timp de vânt şi ploaie puternică, în acelaşi timp oferind durabilitate
structurii. Acest tip de construcţie trebuie să asigure un spaţiu cuprins între 1,4 şi
1,8 m2 pentru fiecare capră adultă (Porter, 2000). Partea din faţă a adăpostului
trebuie sa fie înaltă de 1,5 - 1,8 m, iar cea din spate să aibe între 1 şi 1,2 m
(McKinney, 2000). Aceste construcţii mici pot fi aşezate direct pe pământ sau
plasate pe şine ori pe roţi pentru a putea fi uşor mutate dintr-un padoc în altul.
Un alt tip de construcţie portabilă poate fi făcută din panouri speciale
îmbinate. Aceste adăposturi sunt ieftine şi simplu de construit. Adăposturile
portabile (fig. 10.2.) sunt importante în creşterea caprinelor mai ales atunci când
se foloseşte păşunatul raţional. Acestea asigură o bună utilizare a păşunilor, dar în
acelaşi timp şi o prevenţie adecvată a parazitozelor.
- 318 -
Fig. 10.2. Adăpost provizoriu folosit în creşterea caprinelor de carne
(http://www.siffordsojournal.com/uploaded_images/goat_shed_001-722689.jpg&imgrefurl)
Construcţiile permanente pot fi ridicate direct pe păşune şi trebuie să

asigure spaţiul minim necesar pentru fiecare animal. Acestea ar trebui să aibe trei
părţi închise cu pereţi din lemn sau metal până la 1,2 m înălţime şi completate cu
0,6 – 1,2 m de împletitură de sârmă (ori jumătate lemn/jumătate sârmă) pentru a
asigura o ventilaţie adecvată. Partea din faţă trebuie să fie deschisă şi prevăzută cu
o poartă de acces. Partea din spate, cu înălţimea la streaşină de 1,2 – 1,8 m şi
partea din faţă cu înălţimea de 1,8 – 2,4 m este ideală pentru a oferi o pantă bună
acoperişului pentru a facilita scurgerea apei pe timp de ploaie. Acoperişul din foi
metalice care trebuie să treacă peste pereţi cu cel puţin 24 cm va oferi o protecţie
adecvată împotriva intemperiilor. Aşa cum s-a menţionat şi anterior, un pat de
pietriş bine făcut şi o pardoseală din beton cu pantă de scurgere sunt ideale, însă
sunt mai scumpe şi necesită aşternut suplimentar. Aşternutul permanent poate fi la
fel de util, dar dacă nu este proiectat corespunzător acesta poate reţine umezeala,
având nevoie de shimbări frecvente de aşternut.
Îngrădirea unei exploataţii pentru creşterea caprinelor are la bază două
motive principale. Primul scop important este acela de a ţine animalele în spaţiu
dorit, minimizând pagubele produse de prădători cu ajutorul unui gard despărţitor.
Al doilea scop este acela de a oferi posibilitatea efectuării păşunatului raţional. O
îngrădire corespunzătoare printr-un gard despărţitor reprezintă o investiţie de
capital majoră; însă aceasta depinde de tipul de materiale folosite. De exemplu, un
gard electric confecţionat din şase sârme tensionate este mai ieftin decât unul din
- 319 -
plasă de sârmă. Cunoaşterea legilor referitoare la îngrădirea unui spaţiu este utilă
pentru stabilirea corectă a hotarelor şi pentru evitarea eventualelor conflicte de
interese şi de dispute viitoare cu vecinii. Un gard corespunzător ar trebui să aibe
cel puţin 1,5 – 1,8 m înălţime, în funcţie de intensitatea şi de tipul de prădători din
zonă. Astfel, un gard permanent de 1,2 m confecţionat din împletitură de sârmă,
cu două sârme ghimpate sau electrice deasupra, poate fi considerat unul bun. Dacă
se adaugă încă un fir de sârmă ghimpată în partea de jos aceasta va oferi gardului
o durabilitate mai mare. Însă, folosirea sârmei ghimpate pentru îngrădirea caprelor
trebuie să fie făcută cu mare atenţie deoarece acestea se pot răni la uger atunci
când se împing în el. Un mod eficient de a îngrădi caprinele se face prin folosirea
gardurilor cu opt sârme bine tensionate, la care, începînd cu a doua şi până la a
şasea sârmă să se folosească curentul electric. Totuşi, se recomandă ca şi prima
sârmă să fie pusă sub tensiune atunci când se îngrădesc caprele cu iezi, până la
momentul înţărcării. De asemenea, gardurile electrice portabile se pot folosi
pentru îngrădirea temporară atunci când se foloseşte păşunatul raţional.
Echipamentele folosite într-o fermă pot include toate tipurile de hrănitori,
adăpători, ţarcuri, precum şi alte echipamente de lucru dintr-o exploataţie pentru
caprine de carne, sau echipamente mult mai specializate cum ar fi instalaţiile de
muls şi de depozitare a laptelui într-o fermă de capre cu lapte. Acestea trebuie să
fie uşor de folosit şi să servească scopului pentru care au fost concepute. Atunci
când se aleg, trebuie avut în vedere şi uşurinţa cu care acestea pot fi curăţate şi
decontaminate. Din acest punct de vedere, echipamentele din plastic şi cele din
metal sunt mai uşor de întreţinut în comparaţie cu cele confecţionate din lemn.
Într-o fermă furajele reprezintă cele mai scumpe materii. Cele mai bune
furaje din lume pot deveni uşor gunoi de grajd deoarece odată ajunse pe jos
caprele nu se mai ating de ele. De aceea, sunt preferate hrănitorile care
minimizează pierderile. Atunci când se alege o hrănitoare trebuie să se ţină cont
de umătoarele aspecte:
- pierderile de furaj – atunci când caprele apucă furajul;
- acordarea frotului de furajare necesar – pentru evitarea comportamentului
de dominanţă;
- uşurinţa de îndepărtare a resturilor furajere - caprinelor nu le place hrana
care miroase ori este amestecată cu salivă;
- durabilitatea – trebuie să reziste atacurilor animalelor;
- poziţia hrănitorii – pentru a evita rănirile sau pierderile de furaje;
- curăţarea şi decontaminarea – pentru a ţine sub control răspândirea
bolilor;
- să fie mobile – când se păşunează pe suprafeţe întinse şi animalele sunt
mutate des.
Este important să se aleagă acele hrănitori care să fie practice atât pentru
fermier, cât şi pentru animale. În figura 10.3. sunt prezentate câteva hrănitori
folosite cu succes la caprine.
- 320 -
Fig. 10.3. Hrănitori pentru fibroase (centru) şi concentrate (stânga) folosite la caprine
(http://www.bugrepel.com/sheep_and_goat_feeders.htm)
Apa este cel mai important nutrient într-o fermă de caprine, caprele
putând rezista o perioadă mai lungă de timp fără harnă decât fără apă. În plus,
aceasta trebuie să fie curată şi potabilă. Adăpătorile folosite în fermele de caprine
pot avea diferite forme şi dimensiuni (fig.10.4.).
Fig. 10.4. Adăpători de capacităţi diferite folosite în fermele

de caprine crescute pentru carne
(http://www.waterls.com/wm_150s.htm)
Pentru adăparea iezilor se recomandă folosirea unor recipiente mai mici şi

mai puţin adânci pentru a permite acestora să iasă uşor atunci când se urcă în ele.
- 321 -
Adăparea caprinelor în pâraie sau bălţi nu este recomandată, mai ales dacă nu se
cunoaşte calitatea apei. De altfel, nici statul în apă a acestora nu este recomandat,
evitându astfel contaminarea apei în aval şi răspândirea bolilor.
Sistemele de distribuţie a apei din ferme sunt cele automate şi
semiautomate, fiecare cu avantajele şi dezavantajele lor. Avantajul principal al
unui sistem automat este asigurarea permanentă a animalelor cu apă proaspătă şi
cu un efort minim. Dezavantajul este acela că poate fi destul de costisitor de
instalat şi faptul că pompa se poate defecta, iar conductele de apă se pot sparge.
Dacă adăpătorile se află în afara adăpostului, pe timp de iarnă trebuie instalate
elemente suplimentare pentru încălzirea apei. Principalul avantaj al sistemelor
semiautomate se datorează faptului că deşi acestea sunt ieftine, necesită forţă de
muncă suplimentară.
Sursa apei de pe păşune este un alt factor important care trebuie luat în
considerare, din acest punct de vedere aceasta ar trebui să fie localizată într-o
zonă convenabilă pentru a permite accesul animalelor din mai multe direcţii în
acelaşi timp. Locaţia optimă a sursei de apă depinde în mare măsură de
dimensiunea pajiştilor şi de distanţa parcursă de animale până acolo. Până la sursa
de apă caprele pot parcurge uşor distanţe de 300 – 400 m pe teren plan, sau 250 m
pe teren înclinat (Solaiman, 2010).
Într-o fermă de caprine este nevoie şi de anumite facilităţi cum ar fi
ţarcurile şi boxele interioare, precum şi alte echipamente pentru uşurarea
activităţilor de tratare a animalelor bolnave, vaccinare, curăţarea copitelor,
prinderea acestora, pentru cântărire sau pentru încărcarea animalelor în vederea
transportării acestora (Schoenian, 1999).
Pentru protejarea animalelor de eventualele contaminări provenite de la
animalele nou introduse în fermă, fiecare exploataţie de caprine trebuie să aibe o
zonă de carantină (un spaţiu separat care să permită izolarea temporară a acestor
animale). De asemenea, ferma trebuie să mai aibă şi un spaţiu separat, special
conceput, pentru cazarea animalelor bolnave.
Acolo unde se practică reproducţia dirijată, exploataţia respectivă trebuie să
deţină un spaţiu destinat acestei activităţi, unde caprele în călduri să fie ţinute
împreună cu ţapul ales pentru montă. Spaţiul respectiv poate avea dimensiuni diferite
în funcţie de tipul de producţie al exploataţiei respective (carne sau lapte). Într-o
exploataţie destinată producţiei de lapte cel puţin 150 m2 sunt suficienţi pentru 30 –
40 de capre pentru a permite mişcarea liberă a acestora în sezonul de călduri.
Un alt spaţiu important pe care trebuie să-l deţină fiecare fermă este acela
destinat fătărilor. Acestea sunt spaţii temporare, cu o suprafaţă de cel puţin 2 – 4
m2 fiecare, de preferat în adăpost pe timp rece, ori la adăpostul unui umbrar în
perioada caldă, atunci când caprele sunt pe păşune. Aceste spaţii sunt folosite
înainte şi câteva zile după fătare pentru a se stabili legătura între caprele mame şi
iezii lor în vederea protejării acestora de celelalte capre atunci când se iese la
păşune. La fel ca şi la spaţiile destinate carantinei, sau pentru animalele bolnave şi
acestea trebuie prevăzute cu adăpători, hrănitori şi zonă de odihnă adecvate.
De altfel, pentru o exploataţie de caprine trebuie să se mai aibe în vedere
şi existenţa unor ţarcuri sau pajişti speciale, destinate iezilor în perioada înţărcării.
Mai mult, o fermă trebuie să deţină şi alte spaţii speciale destinate întreţinerii
ţapilor reproducători în afara sezonului de reproducţie.
- 322 -
Adăposturile destinate caprinelor specializate pentru producţia de lapte
sunt mult mai complexe decât cele pentru caprele de carne sau de fibre. Cerinţele
cele mai importante pentru o fermă de capre cu lapte sunt ventilaţia adecvată,
tavanul fără condens, spaţii de odihnă uscate şi curate, harănitori şi adăpători
decontaminate şi alte facilităţi care să permită accesul liber pentru animale şi
pentru a uşura munca fermierului.
Zona de confort termic pentru caprele de lapte se situează în limitele 13 –
21°C, acestea rezistând mai bine la temperaturi reduse (între -18 şi +13°C) decât
la temperaturi de peste 27°C, aceasta ducând la scăderea poftei de mâncare şi
implicit a producţiei de lapte. Aceste adăposturi pot fi construite şi din materiale
prefabricate (mai ieftine), însă în acest caz aleea de furajare şi cea de lucru trebuie
proiectate în aşa fel încât să ţină caprele la distanţă de pereţi pentru a
preîntâmpina distrugerea acestora (Porter, 2009). În plan mai trebuie inclus şi
adăpostul pentru iezi şi tineretul caprin, care se recomandă a fi ţinuţi separat de
caprele în lactaţie. Spaţiul destinat ţapilor de reproducţie trebuie să fie construit în
partea opusă vântului dominant şi să deţină toate facilităţile.
Spaţiul destinat mulsului trebuie să fie separat de zona de odihnă.
Construcţia va avea şi o zonă unde animalele să stea înainte de a intra în sala de
muls. Dimensiunea sălii de muls depinde de construcţiile din fermă disponibile
pentru această activitate, de numărul de capre cu lapte şi de numărul de aparate de
muls. Cele mai întâlnite sunt acelea unde caprele stau dispuse paralel, cu
deschiderea laterală sau în formă de os de peşte (brăduleţ).
Pardoseala sălii de muls se va construi din beton pentru a fi uşor de
curăţat. Standul de muls va avea o înălţime faţă de podea de cel puţin 45 cm, iar
în funcţie de tipul platformei de muls, aceasta trebuie să asigure un loc de 45 cm
lat şi 1 m lung pentru fiecare capră (fig. 10.5.). Pentru mulsul caprelor în afara
fermei se pot folosi paltforme mobile.
Fig. 10.5. Sală de muls pentru capre de tip rotolactor

(http://www.qubik.co.nz/what-we-do/milking-systems/rotary/goat.html)
- 323 -
Camera de depozitare a laptelui trebuie să cuprindă chiuvetă dublă, boiler
pentru apă caldă, o masă de lucru şi un stativ pentru uscarea şi depozitarea
ustensilelor (fig. 10.6.).
Fig. 10.6. Cameră specială destinată depozitării şi prelucrării laptelui

(http://www.google.ro/imgres?imgurl)
Mai mult de 50% din suprafaţa acesteia va fi destinată echipamentelor

specifice din cameră. Aceasta trebuie să ofere posibilitatea menţinerii laptelui la
temperatura de refrigerare (4°C) pentru a nu se acidifia (Stevens & Ricketts,
1993). În acest scop se pot utiliza recipiente de stocare şi de răcire a laptelui prin
scufundarea acestora în apă rece, sau pentru un control eficient al temperaturii
acestuia se pot folosi tancuri speciale de răcire.
Amenajarea interioară în cazul întreţinerii intensive este adecvată acestui
sistem. Aproape toate lucrările zilnice sunt efectuate mecanizat. La unul din
capetele adăpostului, este amenajată sala de muls mecanic.
Cu scopul de a obţine o raţională gestionare a exploataţiei şi rezultate
economice favorabile, fără a neglija bunăstarea şi deci performanţele animalelor,
s-a considerat necesară împărţirea adăposturilor în următoarele zone funcţionale:
Caprele adulte pe timpul unui an calendaristic, sunt întreţinute diferenţiat,
în funcţie de starea fiziologică:
- pregătirea pentru montă;
- perioada de montă;
- perioada de gestaţie;
- perioada de fătare;
- perioada de muls;
- 324 -
Boxele pentru animalele de producţie pot fi pe aşternut adânc constituit
din paie sau talaş (de grosime 30-40 cm), care se evacuează de circa 2-3 ori pe an
în corespondenţă cu operaţiunile şi perioadele de fertilizare a terenurilor(fig
10.7.). Se adoptă de regulă boxe multiple, care să poată caza un grup de animale
cu un numar variabil în funcţie de dimensiunile crescătoriei.
Fig. 10.7. Boxă de producţie cu aşternut adânc din paie
Zona de furajare este constituită dintr-o treaptă cu pardoseală în pantă

(aproximativ 3 cm) care este dispusă în interiorul boxei între zona de pat
permanent şi peretele grilajului de furajare(fig.10.8). De lăţime egală cu 80 / 100
cm, este delimitată, spre iesle, de peretele care ţine grilajul de furajare. Acesta, a
cărui deschidere pe cap adult variază între 25 şi 33 cm în funcţie de rasă, va trebui
să fie de tip “ autocapturant” (disponibil în tipologia animalelor cu sau fără
coarne), pentru a facilita blocarea animalelor, facilitând astfel operaţiunile de
îngrijire şi control.
Fig. 10.8. Boxă de producţie cu aşternut adânc din paie
În ceea ce priveşte adăparea, soluţia universal adoptată şi valabilă este tot

aceea cu adăpătoare cu nivel constant de dimensiuni normale echivalente cu
- 325 -
20x80 cm, astfel încât să permită accesul a două animale simultan, fără a avea un
volum mare de apă stătătoare (fig. 10.9.).
Fig. 10.9. Adăpătoare cu nivel constant pentru caprine
Folosirea carului unifeed în creşterea caprinelor are rezultate foarte bune,

atât pentru recuperarea cheltuielilor fermei, cât şi pentru creşterea producţiilor,
fiind necesare alei de furajare (fig. 10.10.). Atunci când, din motive de spaţiu, nu
e posibil să dimensionăm alei atât de ample, sau când se doreşte mecanizarea
lucrărilor de furajare, se pot adopta benzi automate, cu front de utilizare simplă
sau dublă, care distribuie furajele în boxe.
Benzile automate, pot avea diferite lăţimi, (30 cm cu iesle simplă la perete; 60
cm cu iesle centrală dublă pentru animalele fară coarne, 75 cm dacă este dublă,
pentru animalele cu coarne).
Fig. 10.10. Alei centrale de furajare în adăposturile pentru caprine
Padocul exterior, întotdeauna util, este cu siguranţă de recomandat a se

dimensiona la (2,5 ... 3,5) m²/cap dacă este pe pardoseală şi (5 ... 8) m²/cap dacă
este din pământ. Este de regulă delimitat de împrejmuiri metalice din oţel zincat la
cald, prevăzute cu deschideri adecvate, de minim 3 m, pentru intrarea mijloacelor
necesare operaţiunilor de curăţare (fig. 10.11.).
- 326 -
Fig. 10.11. Padocuri exterioare adăposturilor pentru caprine
Înţărcarea precoce în boxe singulare, este de regulă utilizată pentru

masculii destinaţi îngrăşării sau pentru gemenii respinşi de mame. Sunt în mod
obişnuit boxe prefabricate cu pereţi lavabili cu funcţia de a găzdui animalul singur
în perioadele în timpul cărora au nevoie de îngrijiri şi atenţie deosebită.
Înţărcarea în boxe multiple este realizată în boxe divizate cu plase, care
găzduiesc în grup, circa 20-40 de iezi (fig. 10.12.).
Perfecţionarea tehnologiilor de creştere şi exploatare a caprinelor are
drept scop sporirea producţiei de lapte şi carne pentru creşterea eficienţei
exploataţiei, urmărindu-se totodată obţinerea unor produse de foarte bună calitate
(ecologice).
Fluxul tehnologic pe categorii de vârstă şi starea fiziologică a caprinelor
se desfăşoară pe parcursul unui an calendaristic în funcţie de întreţinerea
animalelor, în cazul stabulaţiei libere permanente, este exclus păşunatul (fig.
10.13.).
Fig. 10.12. Boxă pentru înţărcare
- 327 -
Fig. 10.13 Schema compartimentelor funcţionale într-o fermă de caprine
Pentru a garanta maxima funcţionalitate a adăposturilor, mai ales în

centre de dimensiuni mari, sunt necesare structuri secundare, ca exemplu
culoarele de triere a animalelor, de adunare şi culoarele pentru controalele şi
tratamentele sanitar-veterinare(fig.10.14). Fiecare compartiment de triere va
trebui să conţină de regulă toate animalele unei boxe şi să aibă suprafaţa de 0,3 m²
/ cap. Există posibilitatea de dotare a spaţiului de triere cu o aparatură specială de
blocare a animalului, care-l întoarce şi-l imobilizează, favorizând ulterior toate
operaţiunile de gestionare şi control asupra animalelor.
Fig. 10.14. Spaţii pentru trierea caprinelor
Elementele de dimensionare pentru stabulaţia caprinelor sunt asigurate

astfel:
Suprafaţa: 1,5 m2/cap capre adulte; 1,4m2/cap tineret caprin; 2,3-2,5
m2/cap capre cu iezi; 0,4 m²/ cap iezi şi 4-5m²/cap la ţapi.
- 328 -
Frontul de furajare: 40-45 cm/cap, capre adulte; 30-40 cm/ cap, tineret
caprin; 20 cm/cap, iezi şi 50 cm/ cap, la ţapi.
Grupul de muls cuprinde sala de muls şi lăptăria iar sala de alăptare asigură 0,4-
1m²/cap.
În spaţiul destinat maternităţii, sunt amplasate compartimente pentru
capre în stare de gestaţie avansată, boxe individuale de fătare şi compartimente
pentru caprele cu iezi, asigurându-se 1,5 m2 spaţiu util de cazare şi 0,3 m front de
furajare pentru caprele mame şi un refugiu prevăzut cu hrănitori speciale pentru
iezi.
Sunt vizate în primul rând cerinţele nutriţionale, confortul biologic,
particularităţile reproducţiei, etc, iar în al doilea rând sunt vizate cerinţele de
calitate ale laptelui proaspăt muls.
Datorită faptului că laptele este un produs organic perisabil, fluxul
tehnologic este stabilit astfel încât mulsul, colectarea, depozitarea şi livrarea
laptelui să se poată face fără a fi depreciată calitatea sa.
- 329 -
Capitolul 11
Construcţii pentru păsări
În activitatea de creştere a păsărilor pentru producerea de carne şi ouă se are în vedere obţinerea
unor producţii cât mai mari, în condiţiile în care se asigură la nivelul optim maximal, factorii care
reprezintă adăpostirea, îngrijirea, alimentaţia şi reproducţia (Ştefănescu Gh., şi colab. 1999).
În ceea ce priveşte sistemele de creştere şi exploatare a păsărilor, acestea pot fi grupate în trei
categorii:
- sisteme extensiv –gospodăreşti;
- sisteme semiintensive;
- sisteme intensiv industriale.
11.1 Sistemul extensiv de creştere a păsărilor (tradiţional)

Păsările se cresc în mod natural, în curţile fiecărui gospodar, cu posibilitatea de mişcare liberă,
în curţile, grădinile sau terenurile din jurul casei, cu adăpostire în coteţe, în care păsările, din una sau
mai multe specii, stau singure sau împreună cu alte animale (în grajduri, saivane, etc.).
În ideea folosirii cât mai raţionale a suprafeţei de teren din preajma casei, este recomandabil
realizarea unei construcţii care să răspundă mai multor cerinţe. Printr-o compartimentare bine gândită,
o astfel de construcţie poate servi ca adăpost pentru mai multe specii, magazie pentru utilajul agricol,
garaj.
Sub acest acest aspect în figura 11.1., este prezentat un adăpost ce permite cazarea pe timpul
iernii a unui porc, a 5-7 gâşte şi a circa 15 găini.
Spaţiile de cazare sunt astfel calculate încât numai pe baza căldurii animale se poate realiza o
temperatură apropiată de cea normală. Acest lucru este posibil prin construirea pereţilor din cărămidă,
şi prin etanşeizarea tuturor uşilor.
Fig. 11.1. Adăpost de capacitate mică pentru întreţinerea găinilor, gâştelor şi a unui porc(secţiuni
transversale)
Boxa destinată porcului are o suprafaţă de 1,4 m², cea a gâştelor de 2,6 m² , iar cea a găinilor de
4,0 m². Spaţiul de cazare a găinilor este reprezentat de podul acestui adăpost. Acesta este delimitat în
partea de sus de acoperişul propriu-zis, iar jos, de tavanul fals al celor două compartimente, cel destinat
porcului şi cel destinat gâştelor. Acest tavan constituie pentru spaţiul destinat găinilor pardoseala
înclinată pe care cad dejecţiile. Ea are o înclinare de aproximativ 10 grade. Deasupra ei se găseşte în
poziţie orizontală un grătar din lemn pentru odihna găinilor.
Evacuarea dejecţiilor se face prin scoaterea în afara adăpostului a acestei pardoseli înclinate,
care poate fi alcătuită din două sau trei părţi culisabile de-a lungul unor ghidaje asemănător unor sertare.
Tot o astfel de asociere, adăpost destinat păsărilor şi porcilor, dar de dimensiuni mai mari
(10,80/6,00 m) este cea prezentată în figura 11.2. Adăpostul respectiv cuprinde trei compartimente
pentru găini (aproximativ 70-80 păsări), un compartiment pentru cazarea a şapte porci, o magazie pentru
utilajul agricol şi un atelier. Totodată el poate fi realizat şi cu pod spaţiu în care va fi depozitat fânul.
Fig. 11.2. Adăpost pentru găini ouătoare şi porci (perspectivă şi plan)
Foarte utile pentru gospodăria particulară sunt şi adăposturile care permit cazarea alături de
păsări a iepurilor, oilor sau caprelor (fig. 11.3.).
Fig. 11.3. Adăpost pentru găini iepuri şi capre (perspectivă, plan, secţiuni transversale)
Complexitatea poate merge până acolo încât sub acelaşi acoperiş să se amenajeze şi un garaj
(figura 11.4. şi 11.5.). Astfel un adăpost cu deschiderea de 6,240/5,240 m poate servi pentru cazarea a
35 de găini (2,940/3,570 m), amenajarea unei magazii de unelte şi utilaje agricole (2,940/1.200 m şi a
unui garaj (5,240/2,940 m).
Fig. 11.4. Adăpost multifuncţional-perspectivă şi plan construcţie
Fig. 11.5. Adăposturi

multifuncţionale-plan
Adăposturile tradiţionale sunt iluminate natural prin ferestre mari, dispuse de regulă pe faţada
sudică (raport de vitrare 1:10…1:12) şi prevăzute cu uşiţe de acces spre padocuri, ţarcuri înierbate sau
voliere, sunt destinate întreţinerii păsărilor adulte în timpul iernii, respectiv producţiei sau reproducţiei
în sezonul cald. Pentru galinacee se prevăd şi stinghii de dormit (fig. 11.6.).
Fig. 11.6. Construcţii avicole
tradiţionale:
a-adăpost pentru găini, cu acces la
padoc sau la ţarc înierbat; b-
variantă cu podină de colectare a
dejecţiilor pentru amenajarea
spaţiului util; c- adăpost pentru
palmipede cu padoc uscat şi rigolă
de apă; d- creşterea bobocilor pe
grătare din material plastic, plasă
de sârmă( reţea cu ochiuri de 10
mm) sau tablă perforată; 1- cuiburi
capcană (1 la 4...5 găini); 2-
acoperiş termoizolat; 3- şipci din
lemn 24x48 mm, cu muchiile
rotunjite; 4- aşternut permanent;
5 –transportor cu racleţi; 6- aşternut
schimbat la 3…5 zile; 7- umbrar; 8-
rigolă cu apă; 9- grătar
Ca aşternut permanent se utilizează rumeguş, nisip, coji de floarea soarelui, paie tocate sau
talaş, ultimile fiind indicate de excesul de umiditate produs de palmipede. În cazul creşterii artificiale a
tineretului, este necesară o sursă de încălzire generală şi eleveuze pentru încălzirea locală. Aceste soluţii
constructive, de tip gospodăresc rămân de actualitate nu numai pentru micul crescător ci şi pentru marea
producţie a unor specii şi categorii de păsări, cu o serie de particularităţi specifice. Elementele
dimensionale pentru cuibare sunt prezentate în figura 11.7.
Fig. 11.7. Cuibare pentru principalele specii avicole (secţiuni transversale şi planuri):
a- cuibar pentru găini întreţinute la pardoseală, fără paturi (cotele libere corespund raselor grele, cele în paranteză se modifică
la rasele uşoare; în prezenţa paturilor consola de jos se suprimă); b-cuibar pentru curci întreţinute la pardoseală; c- cuibar
pentru palmipede(cotele libere corespund raţelor, cele în paranteză gâştelor); 1- dulapi (24 x 98) mm; 2- şipci (24 x 24) mm;
3- şipci (48 x 48) mm; 4- PFL dur de 6 mm grosime; 5- şipci (24 x 38) mm
11.2 Sistemul semiintensiv

Foloseşte elementele de intensivizare tehnologică utilizate în sistemul intensiv industrial, aplicat
în fermele mici şi mijlocii, folosind condiţiile existente, ca şi unele investiţii noi, care să conducă la
creşterea productivităţii muncii şi a eficienţei economice. Elementele de intensivizare tehnologică pot
fi:
- utilizarea unor rase de păsări şi hibrizi performanţi, pentru producerea de carne şi ouă;
- folosirea unor investiţii existente, în condiţiile gospodăreşti, prin adaptare şi reamenajare, a
elementelor tehnologice uşor de utilizat: hrănitori şi adăpători automate, sisteme moderne de încălzire,
sisteme de ventilaţie naturală
- folosirea în hrana păsărilor a nutreţurilor combinate, capabile să ducă la obţinerea unor
producţii superioare. În lipsa nutreţurilor combinate, se vor utiliza furaje din cele existente în
gospodărie, judicios amestecate sub formă măcinată, prin întocmirea unor raţii bine echilibrate sub
forma aşa numitului „amestec de fermă”.
11.3 Sistemul intensiv industrial

Creşterea păsărilor în marile unităţi de producţie se caracterizează printr-un înalt grad de
industrializare, prin realizarea unor densităţi biologice ridicate în spaţiul construit şi prin controlul
perioadei de lumină, ca factor de dirijare a dezvoltării corporale sau a funcţiunilor de reproducţie.
Astfel, necesitatea tehnologică de dirijare a luminii a impus realizarea halelor oarbe, fără ferestre
(figura 11.8.), ca soluţie constructivă generală a aviculturii actuale, întreţinerea tradiţională, la lumina
zilei şi cu acces în ţarcuri sau voliere, limitându-se la câteva specii şi categorii de animale.
Fig.11.8. Hale avicole fără ferestre în sistemul intensiv industrial
Halele avicole industriale cu întreţinere la pardoseală pe aşternut permanent sunt caracterizate

prin mecanizarea proceselor de producţie, prin dirijarea programată a perioadei de lumină şi prin
controlul ambianţei interioare, cu ajutorul ventilaţiei naturale sau electromecanice şi a surselor de
încălzire centrală sau locală, respectiv cu ajutorul climatizării automatizate, incluzând
ventilaţia,încălzirea, refrigerarea şi umidificarea, după necesitate (fig. 11.9.).
Fig. 11.9. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală în sistemul intensiv industrial
Întreţinerea la pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate pentru găini si cocoşi de

reproducţie (figura 11.10A. şi 11.10B.);
Fig. 11.10A. Hale avicole de tip industrial cu întreţinerea păsărilor la pardoseală

(pe aşternut permanent) secţiune transversală:
a- construcţie etajată, echipată pentru păsări de reproducţie, cu paturi de dormit; b- construcţie-parter echipată
pentru puii de carne sau tineret de înlocuire a păsărilor de reproducţie; 1- hrănitoare;2- adăpătoare; 3- pat din şipci şi plasă de
sârmă; 4- cuibare; 5- ventilator pentru evacuare aer viciat;6- eleveuză; 7- conductă de apă;8- transportor cu noduri pentru furaje
Fig. 11.10B. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală în sistemul intensiv industrial pentru găini şi cocoşi de
reproducţie
Întreţinerea la pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate şi pentru tineretul de

înlocuire a găinilor ouătoare (figura 11.11.);
Fig. 11.11. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală în sistemul intensiv

industrial pentru tineretul de înlocuire a găinilor ouătoare
Întreţinerea pe grătare de pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate şi pentru găini
ouătoare (figura 11.12.);
Fig. 11.12. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală în sistemul intensiv industrial pentru găini ouătoare
Întreţinerea la pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate şi pentru pui de carne

(broileri) (figura 11.13.);
Fig. 11.13. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală
în sistemul intensiv industrial pentru pui broiler de găină (www.bigdutchman.de)
Halele pot fi construite pe structuri din beton armat sau pe structură metalică cu deschideri
diferite având sau nu stâlpi de susţinere în interiorul halei (figura 11.14.).
Fig. 11.14. Hale avicole cu întreţinere la pardoseală

pe structuri de rezistenţă din beton armat şi structură metalică
Un sistem de adăpare cu picurători prin linii de adăpare suspendate (fig. 11.15. şi 11.16.) oferă
multiple avantaje atât la exploatarea halelor de păsări cât şi la populare, depopulare sau igienizare având
următoarea componenţă:
- dispozitiv de reglare a presiunii, cu sau fără sistem de clătire (fig. 11.17. şi 11.18.);
- ţeavă cu picurători, Super, Super-Combi sau DOS (fig. 11.19, tabelul 11.1 şi 11.2) ;
- sistem de aerisire pivotant, cu indicator de nivel (fig. 11.18.);
- sistem de suspendare.
Fig. 11.15. Sistem de adăpare cu picurători suspendat:

1-troliu cu contragreutate pentru reglarea înălţimii; 2- distanţa maximă între punctele de suspendare 300 cm; 3- racord la
conducta principală prin intermediul unui robinet cu bilă; 4- regulator de presiune; 5- indicator de nivel şi aerisire
(www.bigdutchman.de)
Fig. 11.16. Sisteme de furajare şi adăpare pentru puii broiler de găină

Fig. 11.17. Dispozitiv de reglare a presiunii cu indicator de nivel

Fig. 11.18. Sistem de aerisire pivotant, cu indicator de nivel

Fig. 11.19. Tipuri de picurători

Tabelul 11.1
Recomandări privind utilizarea picurătorilor Super şi Super-Combi
Tipul de picurători Super şi Super-Combi
Număr maxim de picurători/linie 300
Număr recomandat de păsări/picurător
Pui de carne( până la 2 kg) * 20-22 păsări/picurător
Puicuţe ( până la 1,5 kg)* 12-16 păsări/picurător
Raţe ( până la 3,5 kg)* 9-12 păsări/picurător
*în cazul unor păsări mai grele, în zonele cu climă mai caldă numărul de păsări/picurător se va reduce
considerabil
Tabelul 11.2
Recomandări privind utilizarea picurătorilor DOS
Tipul de picurători DOS
Număr maxim de picurători/linie 450
Număr recomandat de păsări/picurător
Pui de carne( până la 1,8 kg)* 12- 15 păsări/picurător
Puicuţe ( până la 1,5 kg)* 12- 15 păsări/picurător
Găini ouătoare şi păsări de reproducţie 9-12 păsări/picurător
considerabil
Pentru puii de carne se recomandă o linie de adăpare la (2,5 ... 3,5) m lăţime de hală, cu una în
plus faţă de numărul liniilor de furajare.
Unitatea de racord aşezată între reţeaua de apă potabilă şi utilajul de adăpare, este o parte
esenţială a întregului sistem. Presiunea apei la intrarea în instalaţia de adăpare este controlată de un
regulator, iar o derivaţie asigură posibilitatea introducerii în circuit a unui dozator de medicamente. Apa
trece apoi printr-un filtru decantor iar consumul este înregistrat cu un apometru (fig. 11.20.).
Fig. 11.20. Schema unităţii de racord din cadrul unui sistem de alimentare cu apă:
1-reductorul principal de presiune; 2- racord pentru dozatorul de medicamente;
3- filtru decantor; 4- apometru; 5- dozator de medicamente
În cadrul sistemului de creştere la sol se pot utiliza şi adăpători circulare suspendate de tip
JUMBO-B (tabelul 11.3).
Tabelul 11.3
Recomandări privind utilizarea adăpătorilor circulare suspendate JUMBO –B**
Tipul de adăpătoare JUMBO -B
Număr recomandat de păsări/adăpătoare
Pui de carne( până la 1,5 kg)* 100- 150 păsări/ adăpătoare
Păsări de reproducţie 100- 150 păsări/ adăpătoare
Găini ouătoare 100- 150 păsări/ adăpătoare
considerabil
**pentru pui de o zi se vor folosi suplimentar adăpători speciale
Întreţinerea la pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate şi pentru curcile de
reproducţie, separate pe sexe în aceeaşi construcţie, cu practicarea însămânţărilor artificiale (fig.
11.21.).
Întreţinerea la pardoseală în sistem industrial, rămâne de actualitate şi pentru tineret de înlocuire
pentru curci de reproducţie, respectiv pentru pui de curcă de carne (broileri).
Fig. 11.21. Hală pentru curci de reproducţie, întreţinute pe aşternut permanent, cu compartimentări din plasă de
sârmă pentru ouătoare, curcani şi desclocirea curcilor:
1- reţea de alimentare cu apă (6 adăpători la 100 capete); 2- circuit furajer prin transportor cu noduri sau spiromatic (12
hrănitoare la 100 capete); 3- cuibare în variantă cu un singur nivel (1 cuibar la 5 curci); 4- cuibare în variantă cu două niveluri
Pentru o hală de creştere şi îngrăşare a curcilor pe perioadă scurtă se va utiliza o linie de furajare
(fig. 11.22.), pentru o lăţime de hală de 5-6 m, cu 75- 85 păsări pe un hrănitor de tip BIG PAN 430, până la
o greutate de 2,5 kg şi 70-60 păsări pe un hrănitor de tip BIG PAN 430 (fig. 11.23. şi 11.24), la o greutate
de 5-7 kg.
Pentru o hală de creştere şi îngrăşare a curcilor pe perioadă lungă şi reproducţie se va utiliza o
linie de furajare pentru o lăţime de hală de 6-9 m, cu 60- 40 păsări pe un hrănitor de tip BIG PAN 430
P (fig. 11.25.), la o greutate de 7- 20 kg/pasăre.
Fig. 11.22 Schema alimentării cu furaje la o hală pentru broilerul de curcă

Fig. 11.23. Linie de furajare pentru curci
Fig. 11.24. Hrănitori pentru curci Fig. 11.25. Hrănitori pentru curci
BIG PAN 430 BIG PAN 430 –P
Alături de o furajare eficientă, distribuirea apei pentru adăparea păsărilor este deosebit de
importantă. În acest scop trebuie ca pasărea să poată avea acces uşor la apă proaspătă, curată şi în
cantitate suficientă.
Pentru curci se pot folosi diferite tipuri de adăpători circulare, respectiv JUMBO-T (fig. 11.
26), pentru curci de peste 2 kg şi JUMBO-B pentru curci de până la 10 kg şi curci de reproducţie.
Numărul recomandat de curci de până la 10 kg pe o adăpătoare de tip JUMBO-T este de 80-
100, iar pentru curci de peste 2 kg pe o adăpătoare de tip JUMBO-B este de 80-100.
Fig. 11.26. Adăpătoare circulară suspendată pentru curci de tip JUMBO-T
Şi bobocii de raţă de carne (broileri) se pot întreţine la pardoseală în sistem industrial.

Ca soluţii constructive se adoptă hale prefabricate, până la 18.0 m lăţime, cu 1…3 deschideri,
având pardoseala înclinată spre guri de scurgere pentru spălare, după evacuarea mecanică sau manuală
a aşternutului. Ca anexe se prevăd buncăre pentru furaje şi camere pentru mecanismul de acţionare al
transportoarelor de furaje, pentru centrale de ventilaţie, încălzire şi pentru tablouri electrice. Nivelurile
superioare ale construcţiilor etajate se deservesc prin ascensoare, pentru circulaţia personalului, pentru
populări – depopulări şi pentru coborârea produselor.
Întreţinerea păsărilor în baterii a reprezentat forma cea mai avansată de industrializare a
aviculturii, prin densitatea maximă realizată în cuştile grupate sub formă de baterii şi prin mecanizarea
completă a întreţinerii, acest tip de hale avicole s-a utilizat la următoarele specii şi categorii de de păsări:
-găini pentru ouă de consum;
-puicuţe de înlocuire;
-găini în cuşti familiale;
-pui de carne (broileri);
-găini şi cocoşi în cuşti individuale de selecţie;
-curci de reproducţie;
-boboci de raţă la îngrăşat.
Exploatarea păsărilor în baterii s-a justificat prin creşterea productivităţii muncii până la 100
000 păsări la un supraveghetor, prin sporirea producţiei medii a găinilor ouătoare. Formele de asamblare
a cuştilor urmăresc eficienţa maximă a construcţiilor, a utilajelor staţionare, respectiv a instalaţiilor
pentru furajare, adăpare, colectarea ouălor şi evacuarea dejecţiilor, distingându-se următoarele soluţii
tehnice:
-baterii orizontale (flat-deck), grupau două şiruri de cuşti la o linie tehnologică de furajare-
adăpare-recoltare a ouălor (fig. 11.27. a).
-baterii piramidale (californiene), care constau de regulă din patru şiruri de cuşti decalate, două
câte două, pe niveluri diferite în formă de trepte (fig. 11.27. b).
Fig. 11.27. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare( soluţii Big Dutchmann):
a- baterie orizontală (flat-deck), cu furajare mecanică prin transportor cu lanţ în jgheab, colectarea ouălor pe benzi şi evacuarea
mecanică a dejecţiilor, în şanţuri amplasate sub liniile de baterie;b- baterie piramidală cu furajare prin buncăr mobil şi colectarea
manuală a ouălor; 1- jgheab adăpare; 2- jgheab furajare; 3- placă protecţie ouă; 4-bandă textilă(iută), de 9 cm lăţime, pentru transportul
ouălor, cu colectare universală la capăt;5- şanţ dejecţii cu lamă racloare trasă longitudinal; 6- transportor transversal pentru dejecţii la
capătul halei; 7- variantă de buncăr uscat; 8- variantă cu lagună hidraulică
-baterii semipiramidale, care constau din două sau trei niveluri de cuşti ce se suprapun parţial,
astfel încât numai dejecţiile etajului inferior cad direct în canal (fig. 11.28.).
-baterii verticale, cu trei sau patru niveluri, care conduc la densitatea maximă de încărcare a
construcţiilor, fiind larg utilizate atât pentru găini ouătoare şi puicuţe de înlocuire, cât şi pentru pui de
carne (fig. 11.29.).
Fig. 11.28. Tipuri de baterii pentru găini ouătoare:

a- baterie semipiramidală necesitând împingerea transversală a dejecţiilor de la cele două niveluri superioare, spre scocul central (soluţie
Big Dutchmann);b- baterie semipiramidală cu dirijarea dejecţiilor prin planuri înclinate la 55° şi evacuarea acestora , cu un singur raclet
fluture; 1-jgheab adăpare; 2- jgheab furajare
Fig. 11.29. Baterii verticale româneşti, cu trei etaje:
a- secţiune curentă prin bateria pentru găini ouătoare B.G.O. -3, echipată cu adăpătoare-picurătoare (a1), respectiv cu
adăpătoare-jgheab(a2), evacuarea dejecţiilor prin raclare pe plăci de sticlă(a1), respectiv prin benzi transportoare
cauciucate(a2); b- secţiune curentă prin bateria universală B.U.-3, echipată pentru găini ouătoare(b1), respectiv pentru puicuţe
de înlocuire(b2); c- plan hală avicolă cu 6 baterii, furajate într-un buncăr exterior, cu două variante de amplasare a centralei de
ventilaţie(cotele în paranteză corespund echipării cu baterii B.U.3); 1 - buncăr furaje; 2 - hală cu suprafaţă de 835 m²; 3 -
cameră colectoare ouă sau cameră de ventilaţie; 4 - centrala de ventilaţie
-baterii speciale, care sunt construite pentru particularităţi de specie, categorii de păsări şi
tehnologii, cum sunt:
→baterii conteinerizate pentru puii de carne;
→baterii pentru familii de 10 găini şi un cocoş, având 1.00m lungime de front, 80 cm adâncime,
80 cm în faţă, şi 70 cm înălţime în spate;
→baterii pentru selecţie, cu cuşti individuale (fig. 11.30.);
Fig. 11.30. Baterii pentru selecţie
→baterii pentru curci, cu cuşti de 45 cm lungime de front, 45…70 cm adâncime şi 50 cm

înălţime, pentru două păsări;
→baterii pentru curcani, cu cuşti individuale de 1,82m lungime, 91,5 cm adâncime şi 81 cm
înălţime.
Soluţiile constructive utilizate pentru baterii sunt următoarele:
-scheletul pentru susţinerea cuştilor bateriilor se realizează din oţel profilat;
-cuştile bateriilor sunt confecţionate din grilaje de sârmă galvanizată sau zincată la cald, cu
diametrul de (2,0 … 3,5) mm, exceptând grătarele de podea, la care elasticitatea optimă pentru căderea
şi rostogolirea ouălor se obţine la sârme de (1,4 … 1,6) mm sau la vergele acoperite cu material plastic;
-reţeaua de ochiuri potrivită pentru păsări adulte este de (2,5 x 7,5) cm, atât pentru grătarele
podea cât şi pentru pereţii laterali, de fund şi pentru tavanul ultimului nivel, aceste dimensiuni
nepermiţând accidentarea picioarelor, aripilor sau a capetelor;
-pentru grilajul de la frontul de furajare se prevăd intervale de (5 … 6) cm între bare, lăţime
necesară pentru ca vergelele să nu deplumeze gâtul păsărilor;
-uşiţele pentru introducerea şi scoaterea comodă a găinilor trebuie să aibă dimensiuni de (20 x
25) cm;
-înclinarea grătarelor de podea se prevede de (12,5 … 25)% (1:8…1:4), menţionându-se
procentul cel mai mic de deteriorare a ouălor la înclinarea de 14,3 % (1:7).
Avantajele bateriei de tip Big Dutchman cu uscarea dejecţiilor pe bandă se referă la următoarele
aspecte :
- mediul de hală este îmbunătăţit ;
- se asigură o asimilare superioară a furajului;
- scade numărul ouălor murdare;
- producţia de ouă este mai mare;
- dejecţiile cu aproximativ 55% substanţă uscată, pot fi uşor stocate şi administrate pe teren fără
probleme de mediu.
Capacitatea de ouat a viitoarelor găini este determinată de calitatea tineretului de înlocuire
pentru găinile ouătoare. Obţinerea la vârsta de transfer a unui tineret de înlocuire valoros depinde de:
- alimentarea cu furaj şi apă în concordanţă cu necesarul păsării;
- un mediu interior plăcut pentru puicuţe;
- obţinerea unor dejecţii uscate;
- pierderi tehnologice minime.
Pentru asigurarea cerinţelor tehnologice corespunzătoare creşterii puilor de o zi şi a puicuţelor,
bateria de tineret „EUROVENT STARTER” are două părţi distincte: nivelul puilor de o zi (fig. 11.31.)
şi nivelele pentru puicuţe începând cu a 40-a zi (fig. 11.32.).
Adăpători cu picurător Jgheab de furajare

Fig. 11.31. Baterii de tip Big Dutchman pentru tineret de înlocuire găini ouătoare –EUROVENT STARTER
(pui de ozi)
Jgheab cu lanţ de furajare Adăpătoare cu picurător
Fig. 11.32. Imagini ale unei cuşti baterie de tip Big Dutchman pentru tineret de înlocuire găini ouătoare –
EUROVENT STARTER (puicuţe de la 40 zile)
Utilizându-se banda de dejecţii ventilată, aerul preâncălzit este distribuit centralizat la fiecare
etaj al bateriei, apoi prin conducte de aer până în zona puicuţelor cu un schimbător de căldură şi cu un
amestecător de aer. Datele tehnice ale acestor tipuri de baterii sunt prezentate în figura 11.33, şi în
tabelul 11.4.
a b
Fig. 11.33. Secţiune transversală printr-o baterie EUROVENT STARTER:

a-cu canal mic de aer; b- cu canal mare de aer
Tabelul 11.4
Dimensiunile bateriilor de tip EUROVENT STARTER
EV-S
EV-S
630 EV-S EV-S
Tipul bateriei U.M. 540 EV-
EV-S 630A 490 A
S 540a
630a
Înălţimea sistemului 3 nivele mm 1990 1990 1990 1990
(X) 4 nivele mm 2580 2580 2580 2580
conform fig.11.33 6 nivele mm 3960 3960 3960 3960
Lăţimea sistemului (Y) conform fig.11.33 mm 1600 1700 1420 1420
Adâncimea sistemului (Z) conform fig.11.33 mm 630 630 540 490
Suprafaţa cuştii cm² 6325 6325 5422 4920
Cu 300 cm²/pasăre cap 21 21 18 16,4
Păsări /cuşcă
Cu 330 cm²/pasăre cap 19 19 16,4 15
Numărul de linii de Cu12 m lăţimea halei nr/cm 4/112 4/104 5/82 5/82
baterii şi lărgimea Cu14 m lăţimea halei
nr/cm 5/100 5/92 6/78 6/78
culoarului
Sursa: www. Big Dutchman-Eurovent rumän
La bateriile EUROVENT (fig. 11.34.) a fost revăzută complet concepţia tehnologică cu scopul
de a face bateria mai confortabilă pentru păsări şi mai puţin poluantă pentru mediu.
Fig. 11.34. Baterii de tip Big Dutchman pentru găini ouătoare –EUROVENT
În halele cu baterii de tip Big Dutchman admisia aerului proaspăt se putea face pe la partea
superioară a halei unde avea loc o preîncălzire a acestuia, după care era dirijat către nivele de jos ale
bateriilor şi apoi evacuat din hală (fig. 11.35.).
Fig. 11.35. Schema admisiei aerului proaspăt într-o hală cu baterii

de tip Big Dutchman –EUROVENT pe 8 nivele
Aerul proaspăt necesar deshidratării dejecţiilor şi aerării interiorului bateriei EUROVENT era
preîncălzit cu ajutorul unui schimbător de căldură (fig. 11.36). sau a unui amestecător de aer (fig. 11.
37.).
a b
Fig. 11.36. Schema circulaţiei aerului cu ajutorul schimbătorului de căldură

a-Secţiune transversală printr-o hală de păsări cu baterii EUROVENT cu patru nivele;
b- schimbător de căldură
Fig. 11.37. Schema amestecătorului de aer, într-o hală cu baterii

de tip Big Dutchman –EUROVENT
Pentru halele de păsări se pot adopta diferite sisteme de ventilaţie în funcţie de lăţimea halei şi
în funcţie de anotimp, variante prezentate de la figura (11.38. până la figura 11.44).
Fig. 11.38. Admisii în unul din pereţii laterali, ventilatoare în acelaşi perete
Fig. 11.39. Admisii în unul din pereţii laterali, ventilatoare în peretele opus
Fig. 11.40. Admisii în ambii pereţi laterali, ventilaţie în capătul halei
Fig. 11.41. Admisii în ambii pereţi laterali, ventilatoare de coamă distribuite uniform pe lungimea halei
Fig. 11.42. Admisii frontale lateral, ventilatoare în capătul halei
Fig. 11.43. Admisii în ambii pereţi laterali,

ventilatoare în capătul halei plus admisii tunel în faţă
Fig. 11.44. Admisii frontal în ambele capete ale halei,

ventilatoare în mijlocul halei în pereţii laterali
Fiecare nivel de baterie era dotat cu o bandă fără sfârşit care colecta dejecţiile timp de mai multe
zile, care erau transportate la căpătul bateriei de unde un transportor transversal le evacua din hală.
Datorită faptului că aveau peste 50% substanţă uscată, exista posibilitatea de a fi împrăştiate direct pe
câmp sau stocate într-o hală special amenajată (fig. 11.45.).
Fig. 11.45. Colectarea dejecţiilor, într-o hală cu baterii de tip Big Dutchman –EUROVENT, depozitarea şi
modul de valorificare
Datele tehnice ale cuştilor şi bateriilor cu uscare a dejecţiilor de tip EUROVENT, sunt
prezentate în tabelul 11.5 şi tabelul 11.6.
Tabelul 11.5
Dimensiunile cuştii la bateriile de tip EUROVENT
Tip UM EV 450/450a/450AV EV 500/500a/500AV
Lăţime mm 502 502
Adâncime A mm 450 500
Înălţime faţă mm 445 445
Înălţime spate mm 390 385
Înălţimea uşii mm 220 220
Suprafaţa cuştii cm 2260 2510
Suprafaţa/pasăre* cm 452 502
Podeaua cuştii
Ochiuri mm 25,4 x 38,1 25,4 x 38,1
Înclinare - 7º& 12% 7º&12%
Diametrul sârmei mm 2,05/2,45 2,05/2,45
* cu 5 păsări/ cuşcă
Bateriile de tip EUROVENT, au fost fabricate şi livrate cu 3 până la 8 nivele, în funţie de

solicitări (fig. 11. 46).
Fig. 11. 46. Baterii de tip Big Dutchman –EUROVENT cu 3-8 nivele
(secţiune transversală)
Tabelul 11.6
Dimensiunile bateriilor de tip EUROVENT
EV
Tip EV 450/450a EV450AV/ 500/500a
500AV
Lăţime totală 1220 1320 1420
Număr de etaje 3 4 5 6 7 8
Înălţimea totală (H*) 1960 2550 3140 3930 4520 5110
Înălţimea culoarului de control (h*) - - - 2095 2685 2685
Lungimea unui tronson 2008
Distanţa între etaje 590
*compensare pe înălţime 30 mm = reglaj total de 60 mm
Bateriile destinate pentru creşterea efectivelor de părinţi pentru găini ouătoare au în dotare cuşti
care pot caza 18 până la 35 de păsări (fig. 11. 47.).
Fig. 11.47. Baterii de tip EUROVENT pentru reproducătorii de găini ouătoare
Sistemul de baterii EUROVENT pentru reproducătorii de găini ouătoare, a fost disponibil cu două ,
respectiv trei nivele, versiunea EV-P şi EV-P/aer (fig. 11.48.).
EV-P cu 2 nivele EV-P cu 3 nivele E-VP/aer cu 2 nivele EV-P/aer cu 3 nivele

Fig. 11.48. Caracteristicile bateriilor de tip EUROVENT pentru reproducătorii de găini ouătoare
Creşterea părinţilor pentru găini ouătoare în baterii cu trei nivele, asigură o densitate dublă
comparativ cu sistemul de creştere la sol pe aşternut permanent.
Datele tehnice ale cuştilor din dotarea bateriilor pentru reproducătorii de găini ouătoare sunt
prezentate în tabelul 11.7.
Tabelul 11.7
Date tehnice ale cuştilor ale bateriilor pentru reproducătorii de găini ouătoare
Tipul de baterie U.M. EV-P EV-P/AER
Lungime mm 502/1004/1506/2008/...(variabil în paşi de
502 mm)
Secţiune Lăţime de la jgheb la jgheab mm 900 1000
cuşcă Înălţimea la mijloc mm 625 625
Înălţimea în faţă mm 680 680
Spaţiu recomandat/pasăre cm² > 600 > 600
Lungime mm 2008 2008
Lăţime de la jgheb la jgheab mm 1220 1320
Tronson
Înălţime; 2 nivele mm 2030 2030
Înălţime; 3 nivele mm 2665 2665
Sursa: www. Big Dutchman International GmbH
Bateriile pentru găini ouătoare de tip UNIVERSA de la firma Big Dutchman (fig. 11.49.), au
fost fabricate pentru zona EURO (EU) (fig. 11.50. şi 11.52.). şi pentru export (EX) (fig. 11.51. şi 11.53.).
Modelul EURO (EU), este dotat cu cuşti conforme cu cerinţele europene pentru această categorie de
păsări.
Fig. 11.49. Baterii de tip Big Dutchman – UNIVERSA
Avanatajele bateriilor de tip UNIVERSA (tabelul 11.8.) se referă la:

- controlul simplu al păsărior, prin supravegherea cu uşurinţă a fiecărei cuşti;
- iluminare rapidă şi completă la toate nivelele pe ansamblul halei;
- evacuarea dejecţiilor fără dotări tehnologice speciale;
- practicarea unei densităţi de creştere mare, pe 4 nivele;
- o bună circulaţie a aerului, condiţie pentru menţinerea unei bune stări de sănătate a
efectivului de păsări.
Tabelul 11.8
Datele tehnice ale bateriilor de tip Universa
UNIVERSA
Dimensiunile bateriei Dimensiunile cuştii în
170 205 240 160 185 225
în (mm) (mm)
EU EU EU EX EX EX
Numărul de niveluri 2 3 4 2 3 4 Lăţime 502
B-lăţimea bateriei 1700 2050 2400 1630 1850 2250 Înălţime 450
H*-înălţimea bateriei 1660 2325 3115 1645 2145 2695 Adâncime 500
A- lăţimea canalului de Suprafaţă
1250 1600 1950 1150 1400 1800 2510
dejecţii (cm²)
C*- înălţimea până la
445 330 330 530 330 330 - -
prima linie de furajare
D*- înălţimea până la
prima linie de colectare 350 225 225 425 225 225 - -
a ouălor
E- distanţa între
790 790 790 685 685 650 - -
niveluri
F- decalare niveluri 175 175 175 125 125 150 - -
Lungime tronson 2010 2010 2010 2010 2010 2010 - -
* înălţimea se poate ajusta cu aproximativ 40 mm
Sursa: www. Big Dutchman International GmbH
Fig. 11.50. Universa 240 EU Fig. 11.51. Universa 225 EX

Fig. 11.52. Bateria de tip UNI 205 EU cu rigolă adâncă pentru dejecţii umede
Fig. 11.53. Bateria de tip UNI 185 EX cu eliminarea dejecţiilor uscate prin intermediul canalului de centură
Normele UE privind creşterea găinilor ouătoare, conform Directivei UE 1999/74/EG prin care
se interzice utilizarea din anul 2011 a bateriilor convenţionale şi înlocuirea acestora cu baterii
îmbunătăţite stabilesc noile tehnologii de creştere (Covaşă Ana Maria,. 2005).
Standardele minime necesare protecţiei găinilor ouătoare, prevăzute în Directiva UE
1999/74/EG sunt:
- 9 păsări/m² la sol;
- 750 cm²/pasăre în baterie;
- 12 cm front de furajare/pasăre;
- 15 cm stinghie /pasăre;
- 10 păsări/picurător;
- cuibar.
Creşterea în baterii trebuie să se adapteze cerinţelelor hibridului ouător, de la o densitate maximă
de 9 păsări pe cuşcă, adică 400 cm²/pasăre, la 5 păsări pe cuşcă, adică 750 cm²/pasăre, cu stinghie cuibar
şi aşternut sau în familii de 20 - 40 sau 60 păsări (fig. 11.54. şi 11.55.).
Fig. 11.54. Cuşti de tip Eurovent

Fig. 11.55 Organizarea interioară a unei cuşti Eurovent
Creşterea la sol (fig. 11.56. şi 11.57.), se poate face într-un sistem alternativ, cu respectarea
cerinţelor UE, şi anume:
- 250 cm² suprafaţă de aşternut pe pasăre, dar nu mai puţin de 1/3 din suprafaţa halei;
- 120 păsări/m² de cuibar familial sau 7 păsări/cuibar simplu;
- 12 cm front de furajare/pasăre;
- 15 cm stinghie /pasăre, nu deasupra aşternutului, cu cel puţin 30 cm distanţă una de alta şi
la minimum 20 cm distanţă de perete;
- 10 păsări/picurător;
- 10 cm front de furajare /pasăre.
Fig. 11.56. Componente ale sistemului de creştere a găinilor ouătoare la sol

Fig.11.57. Secţiune transversală printr-o hală de creştere a găinilor ouătoare la sol
11.4. Staţii de incubaţie

Activitatea de incubaţie se desfăşoară în staţii de incubaţie ale căror caracteristici
constructive trebuie să corespundă integral cerinţelor procesului tehnologic.
Amplasate în vecinătatea sau în cadrul fermelor d e reproducţie, izolate de restul
construcţiilor avicole şi de alte surse poluante, staţiile de incubaţie adăpostesc un proces
tehnologic de mare exigenţă sanitară, cu separarea unor zone susceptibile de
contaminare, prin contact direct cu exteriorul sau prin natura subproduselor, respectiv a
unei zone de protecţie severă, accesibilă numai prin filtrul sanitar.
Staţia de incubaţie implică fluxuri în sens unic pentru ouă, pui, reziduuri, personal, cât şi pentru
aerul de ventilaţie (fig.11.58.). Zonele susceptibile de contaminare cuprind funcţiunile de: recepţie şi
sortare a ouălor, depozitarea cojilor şi a ouălor respinse la miraj, spălarea sitelor de la incubatoare şi
eclozionatoare, spălarea filtrelor de aer, precum şi depozitarea şi expedierea puilor.
Fig. 11.58. Schema de compartimentare funcţională a unei staţii de incubaţie pentru producerea puicuţelor de
înlocuire, (operaţia de sexare) sau a puilor de carne (fără sexare)
Zona de protecţie severă cuprinde: spălarea, dezinfectarea, depozitarea, preîncălzirea şi
incubaţia ouălor (fig. 11.59., fig. 11.60. şi 11.61.), precum şi eclozionarea (fig. 11.62. şi 11.63.), sortarea
şi sexarea puilor, pentru fiecare sală aferentă procesului biologic precizându-se, pe specii, regimul
termic şi hidric.
Compartimentarea interioară a staţiilor de incubaţie se face ţinând seama de desfăşurarea
procesului tehnologic şi de cerinţele deosebite pe care le are sala de incubaţie. Aceasta se amplasează,
pe cât permite forma clădirii, spre mijlocul construcţiei, pentru a fi mai puţin expusă variaţiilor termice
din exterior.
Dimensionarea sălii de incubaţie se face în funcţie de de numărul, tipul şi gabaritul
incubatoarelor şi eclozionatoarelor, respectând distanţele minime prescrise dintre aparate şi pereţi şi
cele dintre aparate. Incubatoarele se pot aşeza pe un singur rând sau pe mai multe rânduri.
Depozitul de ouă pentru incubaţie se plasează în imediata apropiere a sălii de incubaţie, dar în
aşa fel ca temperaturile din cele două încăperi să nu se influenţeze reciproc. Pentru aceasta este
recomandabil ca între depozit şi sala de incubaţie să nu existe comunicare directă, circulaţia făcându-se
printr-un coridor. Capacitatea depozitului de ouă se dimensionează în funcţie de tipul incubatorului (M.
Bălăşescu şi colab., 1980).
Fig.11.59. Incubator de tip „Buckeye” (după M. Bălăşescu şi colab.)

A- vedere exterioară; B- interiorul aparatului;
1-stelaje cu sertare; 2-ventilatoare; 3-serpentină de răcire; 4- panou de comandă.
Fig. 11.60. Incubatoare de tip Petersime
Fig. 11.61. Site de incubator Petersime

Fig. 11.62. Eclozionator „Buckeye” E.V.60 (după M. Bălăşescu şi colab.)
Fig. 11.63. Eclozionatoare de tip Petersime
Elementele de construcţie se execută astfel încât spaţiile de producţie să fie cât mai termostatice,
cu umiditatea constantă şi cât mai bine ventilate (excepţie face depozitul de ouă care nu are nevoie de
un sistem de ventilaţie intensă). Pereţii interiori se finisează cu faianţă sau se vopsesc în ulei. Pardoselile
trebuie să fie continue şi cu pantă de scurgere, pentru scurgerea apelor de spălare.
11.5. Staţii de sortare pentru ouăle de consum
Anexate fermelor pentru producerea ouălor de consum, staţiile de sortare
adăpostesc fluxul de recepţie-sortare-depozitare şi expediţie a ouălor. În acest scop se
prevăd în succesiune: o sală de recepţie (fig. 11.64.) a ouălor aduse din ferme (fig. 11.65.
şi fig. 11.66.), stivuite în containere sau pe cărucioare, o hală de sortare mecanică
automatizată şi ambalare, depozite de scurtă durată, în general refrigerate şi o sală de
expediţie. Pe partea opusă fluxului principal se prevede depozitul de ambalaje pliate şi
lăzi, care comunică cu hala de sortare printr-o sală de formare a cutiilor, staţia
completîndu-se cu anexe social-sanitare.
Colectarea oualor se face automat cu ajutorul a 3 sisteme lift pentru cele 4 etaje, păstor electric
pentru protejarea oualor pe bandă, banda (350 mm lăţime, 62 m lungime) pentru transportul automat al
oualor din hală în camera de sortare. Staţia de sortare este complet automatizată şi este dotată şi cu
aparat pentru inscripţionarea oualelor.
Fig. 11.64. Recepţia ouălor în staţia de sortare
Fig. 11.65. Recoltarea şi transportul ouălor la staţia de sortare
Fig. 11.66. Transportul ouălor la staţia de sortare
11.6. Creşterea palmipedelor

Palmipedele sunt mai puţin pretenţiose decât alte specii de păsări (găini, curci, bibilici etc.). În
ceea ce priveşte spaţiile de creştere, în prima fază de creştere şi în special primele patru săptămâni de
viaţă, realizarea condiţiile de mediu artificial sunt tot atât de necesare ca şi la celelalte specii. Există
chiar particularităţi (în special în privinţa adăpatului şi menţinerea corespunzătoare a aşternutului) care
necesită unele măsuri drastice decât la alte specii.
În funcţie de mărimea şi dotarea crescătoriei se poate adopta sistemul tradiţional, sistemul
semiintensiv şi sistemul intensiv.
Sistemul tradiţional sau ţărănesc este cel mai întâlnit în gospodăriile rurale şi este caracterizat
prin ouat sezonier, clocit natural, demarare (creştere) pe lângă o cloşcă (adesea din altă specie), apoi
creşterea ca tineret şi ca adult în libertate, utilizând pentru hrănire surse furajere cerealiere gospodăreşti
şi păşunatul, adesea de-a lungul apelor curgătoare sau bălţilor. Este de dorit ca acest sistem tradiţional
să fie îmbunătăţit prin asigurarea unui spaţiu închis, climatizat pentru perioada de starter.
Sistemul semiintensiv este adesea asimilat cu sistemul sezonier, pentru că din considerente care
ţin de dotare, creşterea se reduce în timpul iernii, menţinându-se doar matca de reproducţie apoi odată
cu venirea primăverii şi cu ouatul, să se crească masiv, pentru producţie, un număr mai mare de boboci,
în scopul obţinerii de carne, de ficat gras sau de pene.
Sistemul intensiv de creştere este însă singurul recomandat, dacă se doreşte realizarea unei
exploatări economice. Palmipedele pot fi crescute intensiv chiar în efective relativ mici, cu condiţia ca
acestora să li se asigure condiţii optime de creştere şi de hrănire, în flux continuu, tot timpul anului, fără
a da dimensiuni industriale (Van I., şi colab.2000).
În cazul palmipedelor se pot folosi adăposturi pentru tineret şi hale pentru adulte, unde acestea
sunt cazate în perioada ouatului şi în timpul iernii. Pe timp de vară se pot caza în adăposturi construite
pe păşuni în apropierea surselor de apă.
Este adevărat că păsările de apă sunt mai rezistente la intemperii decât găinile sau curcile, însă
trebuie avut în vedere că, un microclimat adecvat cerinţelor acestor păsări, asigurat în adăposturile
folosite în acest scop, poate determina producţii mai bune, prevenind şi micşorând pierderile din
efective.
Adăposturile pentru tineret se pot construi din materiale diferite în funcţie de zonă şi de
resursele locale. Pardoseala trebuie să fie rezistentă, uşor de curăţat şi de dezinfectat. Pereţii pot fi din
cărămidă, BCA sau panouri termoizolante, pe o structură de rezistenţă cu stâlpi din beton armat sau
metalici.
Mărimea adăposturilor pentru tineret este în funcţie de numărul de păsări care urmează a fi
cazate. Pentru boobocii de raţă se pot construi adăposturi de 2000-2500 capete. Densitatea normală din
adăposturile pentru tineret până la o lună este de 6-7 boboci de raţă şi 4-5 boboci de gâscă pe metrul
pătrat.
Interiorul adăposturilor va fi împărţit pe compartimente, în care se vor repartiza bobocii pe
loturi. Fiecare lot nu trebuie să depăşescă 200 capete. Pereţii despărţitori se realizează din plasă de
sârmă fixată pe rame din scânduri, înălţimea acestora nu trebuie să fie mai mare de 80 cm.
Înălţimea adăposturilor, până la tavan, nu trebuie să depăşească 2,8 m pentru a se putea încălzi cu
uşurinţă. În faţa fiecărui adăpost, se va amenaja un padoc înierbat, cu umbrare unde se distribuie hrana şi
apa bobocilor în zilele cu soare după ce aceştia au împlinit 10 zile ( bobocii de raţă se pot scoate în padoc
la 2 săptămâni). Ieşirea în padocuri se face prin uşiţe de 30/40 cm. Suprafaţa de padoc pentru un boboc
este mult mai mare decât cea de adăpost, plecând de la 1 m² /boboc, mergând până la limita maximă care
se poate asigura de fiecare fermier.
Adăposturile pentru raţe şi gâşte, se construiesc după aceleaşi principii, din aceleaşi materiale,
respectându-se aceleaşi condiţii legated e amplasare şi orientare.
Mărimea se va calcula în funcţie de efectivele care se vor creşte ţinând seama de suprafaţa pe care
trebuie să o repartizăm fiecărei păsări adulte. În cazul raţelor, se repartizează până la 2,5 pasări/m², iar în
cazul gâştelor până la 1,5 pasări/m².
Padocul se va amenaja în continuarea adăpostului cu care comunică prin uşiţe de 40/40 cm.
Suprafaţa de padoc necesară se calculează ţinând seama de faptul că unei păsări trebuie să-i acordăm
10 m², atât pentru raţe cât şi pentru gâşte. Este bine ca padocurile să aibă ieşire la sursele de apă (iazuri,
heleştee).
Adăposturile de vară se pot construi din materiale uşoare, pentru a asigura protecţie atât în
timpul zilei când temperaturile cresc foarte mult dar şi în timpul ploilor. Pentru fiecare 500-600 păsări
adulte sau 1000 capete tineret se va amenaja câte un adăpost cu dimensiuni de 30 m lungime şi 3 m
lăţime. Padocul va avea o lăţime de 30 m iar lungimea va fi egală cu cea a adăpostului.
Adăpostul poate avea peretele din spate înalt de 1 m iar înălţimea în faţă de 1,8-2 m. Padocul
va fi împrejmuit cu gard din plasă de sârmă înalt de 1m. Aceste adăposturi este bine să se construiască
în apropierea surselor de apă (Tudor V., 1968).
Creşterea la sol pe aşternut permanent se poate face în hale solide cu fundaţii continue sub
stâlpi, acoperişul fiind termo şi hidroizolat, pereţii pot fi din zidărie de cărămidă sau prefabricaţi cu
termoizolaţie, pardoseala din beton sclivisit prevăzută cu zone de adăpare fără padoc exterior.
Hala poate fi închisă, prevăzută cu instalaţie electrică trifazată pentru alimentarea tuturor
utilajelor şi cu ventilaţie mecanică. În aceste spaţii se poate creşte tineretul de reproducţie până la 4-8
săptămâni şi tineretul pentru carne (fig. 11.67. şi 11.68.).
Fig. 11.67 Aspecte interioare din halele de creştere a raţelor
Fig. 11.68 Padocuri exterioare adăposturilor pentru c

Capitolul 12
Construcţii pentru iepuri de casă
şi animale de blană
Cuşca, drept unitate generală de cazare a acestor animale, poate fi

individuală, familială, pentru mame cu pui sugari sau colectivă, îndeosebi pentru
grupuri de tineret. Dimensionarea şi echiparea cuştilor cu hrănitori, adăpători şi
cuiburi, se adaptează particularităţilor de specie şi de stare fiziologică, iar cuştile
grupate, de la simpla înşirare până la formarea unor baterii deservite mecanizat, se
adăpostesc sub şoproane deschise sau chiar în construcţii închise şi climatizate,
pentru reproducţia şi creşterea tineretului în tot timpul anului(Şerban Al., şi
colab).
12.1 Construcţii pentru iepuri de casă

Crescătorii de iepuri urmăresc în activitatea pe care o desfăşoară să obţină
un număr cât mai mare de produşi care să se bucure de o bună stare de sănătate.
Existenţa numeroaselor tipuri de adăposturi se explică atât prin natura
diversă a materialelor folosite la confecţionare, prin modul diferit în care au fost
construite, cât şi prin destinaţia urmărită, grad de mecanizare şi confort, în toate
cazurile fiind necesară asigurarea condiţiilor de zooigienă (Dascălu Al., şi colab
1984).
Indiferent de materialul din care este construită şi de tipul ei cuşca trebuie
să satisfacă următoarele cerinţe:
- să protejeze iepurele împotriva intemperiilor (ploaie, vânt, zăpadă, frig,
caniculă etc.) şi să nu permită accesul altor animale;
- să împiedice evadarea iepurelui;
- să asigure acestuia un loc de odihnă comod, spaţiu corespunzător de
mişcare şi să fie dotat cu mijloacele necesare hrănirii şi adăpării;
- să aibă amenajat cuibul de fătare şi de creştere a puilor;
- să se poată exploata cu uşurinţă, iar curăţenia şi dezinfectarea să se
execute corespunzător;
- să fie durabilă şi ieftină;
- părţile supuse degradării în timpul folosirii să fie uşor de reparat sau de
înlocuit.
Pardoseala cuştii este cea mai importantă parte a cuştii, care trebuie astfel
construită încât să poată fi menţinută starea igienică a acesteia şi să nu rănească
labele iepurelui, oferindu-i totodată loc comod de odihnă şi mişcare.
- 370 -
Pardoseala compactă, neperforată, previne îmbolnăvirea tălpilor
(pododermatitele). Confecţionată din lemn de esenţă moale, menţine căldura şi
permite iepurelui să se prindă cu ghearele, să nu alunece. Este indicată, îndeosebi,
pentru iepurii de casă din rasele grele şi în genere, pentru reproducătorii masculi.
Dezavantajul acestui tip de podea este acela că dejecţiile aderă foarte uşor de ea şi
este greu de curăţit şi dezinfectat, ceea ce poate duce la creşterea gradului de
infecţie şi infestaţie.
Remedierea acestei deficienţe se poate face cu ajutorul unei podele
demontabile, care să poată fi înlocuită cât mai des cu alta curată şi dezinfectată.
Se recomandă ca podeaua să aibă o uşoară înclinare dinspre faţă spre spatele
cuştii pentru scurgerea dejecţiilor prin spaţiul liber lăsat în acest scop la partea
inferioară a peretelui de fund.
Pardoseala grătar elimină multe din neajunsurile pardoselii compacte.
Aceasta este confecţionată din şipci între care se lasă un spaţiu de 1,5 cm, spaţiu
ce permite scurgerea dejecţiilor. Şipcile trebuie să aibă în secţiune transversală o
formă trapezoidală (3 cm la partea superioară şi 2 cm în partea inferioară.
Pardoseala mixtă are treimea sau jumătatea anterioară plină, iar cealaltă
parte este de tip grătar (spaţiul dintre şipci este de 20-25 mm).
O variantă aparte este pardoseala confecţionată astfel: jumătatea
posterioară din plasă de sârmă (cu ochiuri de 20 mm) iar partea anterioară din
şipci de lemn, conform figurii 12.1.
Fig, 12.1. Pardoseală mixtă demontabilă
Faţada cuştii constă dintr-un perete pe care este instalată uşa. Acest
perete este confecţionat dintr-o ramă de lemn sau din metal pe care sunt prinse
bare metalice sau plasă din sârmă cu ochiuri de 3/3 cm. Pe acest perete se fixează
hrănitorul şi adăpătoarea (fig. 12.2. şi fig. 12.3.).
- 371 -
Fig, 12.2. Baterie de şase cuşti pentru iepuri cu schelet din lemn
(după Georgeoni Al. şi colab.)
Fig, 12.3. Baterie cu patru cuşti metalice grupate în sistem piramidă

(după Georgeoni Al. şi colab.)
Unele cuşti construite din lemn pot fi mobile şi prevăzute cu un ţarc

pentru păşunat (fig. 12.4).
- 372 -
Fig. 12.4. Cuşcă cu ţarc ataşabil pentru păşunat:
(după Rebreanu Şt. L.)
1- plasă de sârmă; 2- cadrul ţarcului (200 x 100 x 100 cm);
3- uşiţa de comunicare a cuştii cu ţarcul; 4- acoperişul; 5- suportul; 6- peretele cuştii
Creşterea intensivă a iepurilor de casă, cu asigurarea controlului montei şi

a prolificităţii, se bazează pe întreţinerea reproducătorilor în cuşti individuale, cu
suprafaţa uzuală de 0,6…0,8 m², care poate varia după mărimea rasei între
limitele de 0,40 şi 1,00 m², iar înălţimea variază între 45 şi 60 cm. Aceste cuşti
corespund de asemenea pentru 2 sau 3 capete tineret de înlocuire sau la îngrăşat.
Îngrăşarea individuală a tineretului comportă suprafaţa minimă de 1400 cm²
(43x33 cm) şi înălţimea de 28…30 cm, iar în cuşti colective, pentru 8…16 capete,
suprafaţa se poate reduce la valoarea minimă de 700 cm²/cap (fig. 12.5).
Fig. 12.5. Cuşti etajate, uzuale pentru iepuri de casă:

(Şerban Al., şi colab)
- 373 -
a- secţiune transversală; b- elevaţie cu trei variante de uşi de dispunere a echipamentelor
de furajare-adăpare; 1- hrănitor; 2- adăpătoare
Cuştile grupate în tronsoane pe (1 … 3) niveluri se realizează cu schelet
metalic şi pereţi din grilaj sau plasă de sârmă galvanizată, cu diametrul de
1,5…1,8 mm, cu ochiuri de 30…40 mm iar grătarul de pardoseală se realizează
din sârmă galvanizată de 1,8…2,2 mm cu ochiuri de 15…20 mm, din şipci de
material plastic sau din şipci de lemn tare cu intervale de 12…16 mm (fig. 12.6.).
Fig. 12.6. Soluţii moderne pentru cazarea iepurilor de casă:

a-cuşti etajate pentru adăpostirea sub şoproane deschise, cu podină parţială şi zonă de defecare;
b- cuşti baterizate cu evacuarea dejecţiilor cu benzi transportoare; 1-variantă de grilaj pentru
pereţi cu îndesirea barelor pe 15 cm de la pardoseală pentru a evita căderea puilor; 2-variantă
de grătar din lemn pentru furajare şi odihnă, cu protecţie inferioară din tablă; 3-variantă cu
podină plină din scânduri; 4-zona de defecare cu grătar din sârmă, cu ochiuri de (15 x 15), (20
x 20) sau (15 x 40) mm;- tablă galvanizată şi vopsită; 6- detaliu grătar din şipci
Echipamentul cuştilor este prezentat în figura 12.7.

În sistemul de creştere industrială a iepurilor de casă, în hale echipate cu
baterii orizontale pe un rând, montate pe fose profunde s-au utilizat cuşti
confecţionate din panouri din plasă de sârmă, sudată prin puncte şi protejată
contra coroziunii, prin zincare (Frăţilă N., şi colab, 1985).
Cuşca de maternitate este destinată cazării unei femele cu pui până la
înţărcare sau a unei femele singure în funcţie de starea ei fiziologică (fig.12.8.).
- 374 -
Fig. 12.7. Detalii de echipare a cuştilor pentru iepuri de casă:
a- grătar din material plastic cu forme rotunjite contra roaderii; b- hrănitor- buzunar pentru fibroase;
c- hrănitor automat pentru concentrate; d-adăpătoare individuală; e-cuibar; 1-grilaj frontal cuşcă
Fig. 12.8. Cuşcă de maternitate:

1-arc de închidere capac; 2-alee acces personal; 3- ghidaj; 4- perete fosă profundă;
5- cuşti; 6- cuib fătare; 7- suporţi cuşti; 8- conductă apă; 9- hrănitori
- 375 -
Cuşca pentru tineret este utilizată pentru cazarea a 6-10 iepuri de carne,
de la înţărcare până la vârsta de sacrificare sau pentru cazarea unui mascul adult
(fig. 12.9. şi 12.10.).
Fig. 12.9 Cuşcă pentru tineret şi masculi:

1-arc închidere capac; 2-alee acces personal; 3- ghidaj conductă apă; 4- perete fosă profundă; 5-
cuşti; 6- hrănitori; 7- suporţi cuşti; 8- conductă apă;
Fig. 12.10 Aspect interior dintr-o hală de creşterea a tineretului pe fose profunde
Cuşca de aşteptare şi gestaţie este confecţionată tot din plasă de sârmă

sudată prin puncte şi zincată cu dimensiuni mai reduse (40 x 40 x 31 cm), servind
la cazarea unei femele în aşteptare sau în gestaţie (fig. 12.11.).
- 376 -
Fig. 12.11 Cuşcă de aşteptare şi gestaţie:
1-cuşti (40x40cm); 2-alee acces personal; 3- orificiieliminare aer; 4- perete fosă profundă; 5- cuşti;
6-suport etajat pentru cuşti; 7- hrănitori
Fosa profundă – elevată este o amenajare interioară a halei cu rol

complex, atât pentru stocarea dejecţiilor şi suport pentru cuşti, cât şi rol în
sistemul de ventilaţie al halei (fig. 12.12. şi fig. 12.13.).
Fig. 12.12 Amplasarea fosei profunde pentru dejecţii

şi schema ventilaţiei în sistem industrial
- 377 -
Fig. 12.13. Hală pentru creşterea iepurilor(perspectivă):
1- hrănitor; 2- cuşti; 3 - cuib de fătare; 4 - conductă de apă; 5- suport cuşti; 6 - dejecţii acumulate; 7- perete
fosă partea profundă; 8- alee acces; 9- orificii pentru eliminarea aerului
12.2 Construcţii de cazare pentru chinchile

Adăposturile trebuie astfel construite sau amenajate încât după popularea
lor să nu mai fie necesare modificări.
Pentru a asigura un microclimat corespunzător, adăposturile trebuie să fie
foarte bine izolate termic, să fie prevăzute cu plafon, pereţii din cărămidă eficientă
(cu goluri). Prin construirea plafonului se creează în plus şi posibilitatea
depozitării fânului în spaţiul dintre plafon şi acoperiş.
Pardoseala poate fi din scândură, cărămidă sau beton, cea mai indicată
fiind din cărămidă deoarece cea din lemn se întreţine mai greu iar cea din beton
este mai răcoroasă.
Structura de rezistenţă a acoperişului poate fi realizată din metal sau lemn,
iar pentru învelitori se pot utiliza diferite materiale cu excepţia celor din tablă care
se supraîncălzesc pe timpul verii şi sunt zgomotoase în timpul ploilor.
Dimensiunile adăpostului trebuie stabilite în funcţie de efectivul de
animale, asigurând o densitate optimă pe m². În calculul capacităţii adăposturilor
trebuie să ţinem cont şi de posibilitatea ca îngrijitorii să se poată deplasa cu
uşurinţă, să îngrijească şi să observe animalele.
Cuştile în care se cresc chinchilele pot fi din materiale şi de dimensiuni
diferite; ele pot fi dispuse pe unul sau mai multe niveluri, dispuse pe unul sau mai
multe rânduri în funcţie de posibilităţi şi de tipul de adăpost (fig. 12.14.).
- 378 -
Fig. 12.14. Baterie de cuşti metalice pentru creşterea chinchilelor
Marea majoritate a crescătorilor folosesc cuşti confecţionate din plasă de

sârmă, cuşti ce diferă între ele prin tipul de pardoseală utilizat. La unele cuşti
pardoseala constă dintr-un sertar din tablă zincată. În acest caz se foloseşte talaşul,
deoarece prezintă o mare putere de absorbţie a urinei (fig. 12.15.).
Fig. 12.15. Cuşti metalice prevăzute cu sertare din tablă zincată
Acest tip de cuşti este este mai confortabil pentru animale; talaşul le
protejează mai bine contra frigului şi face imposibilă accidentarea chinchilelor.
Dezavantajul acestor cuşti constă în faptul că se efectuează mai greu curăţenia şi
igienizarea lor.
Cuştile cu pardoseala din plasă de sârmă sunt mai puţin confortabile, însă
permit o utilizare în timp mai eficientă şi îndepărtarea rapidă a dejecţiilor. Plasa
- 379 -
de sârmă trebuie să fie sudată, cu dimensiuni ale ochiurilor de (19 x 19 mm)
pentru reproducători şi (25 x 25 mm) pentru tineret respectiv animalele destinate
sacrificării.
Cuşca pentru tineret şi animalele destinate sacrificării se confecţionează
din plasă de sârmă zincată cu diametrul de 1,4 mm, avâd dimensiunile de (40 x 40
x 40) cm. Plasa de sârmă este fixată pe o carcasă metalică.
Cuştile pentru reproducători sunt despărţite în 5-10 compartimente;
cuştile sunt unite între ele printr-un culoar ce poate fi situat median, în spatele sau
în faţa compartimentelor respective.
În mod obişnuit cuştile se aşează în adăpost pe două rânduri, în lungul
pereţilor laterali, rânduri ce sunt despărţite între ele printr-un culoar. Pe fiecare
rând cuştile se pot aşeza pe 1,2,3,4,5 niveluri, uneori chiar mai multe în funcţie de
mărimea exploataţiei (fig. 12.16.).
Fig. 12.16 Baterii de cuşti metalice pentru creşterea chinchilelor pe 5 niveluri
În vederea asigurării unor condiţii bune de creştere pentru un efectiv total

de 510 chinchile din care, 150 animale de reproducţie şi 360 tineret, (Rebreanu L.,
1982), recomandă să se construiască două adăposturi tip hală: unul pentru
chinchilele adulte şi unul pentru tineret cu dimensiunile specificate în tabelul 12.1.
Tabelul 12.1
Dimensiunile şi suprafeţele utile pentru construirea adăposturilor necesare creşterii
chinchilelor (Rebreanu L., 1982)
Nr Dimensiu Suprafaţă
Denumirea obiectivului
crt ni (Lxl) m m²
Adăpost pentru chinchile de reproducţie compus din: 34x10 340
1. Hală pentru chinchile adulte (150 cap) 26x10 260
I 2. Camera pentru depozitarea furajelor şi a 4x10 40
instalaţiei de condiţionare a aerului
3. Camera de montă şi însămânţări artificiale 4x10 40
Adăpost pentru tineret chinchila compus din: 38x10 380
1. Hală pentru tineret chinchila (360 cap) 30x10 300
II 2. Camera pentru depozitarea furajelor şi a 4x10 40
instalaţiei de condiţionare a aerului
3. Camera de bonitare a chinchilelor 4x10 40
- 380 -
La aceste tipuri de adăposturi sunt necesare o serie de dotări pentru
asigurarea parametrilor tehnologici de creştere şi exploatare.
12.3. Construcţii de cazare pentru nurci

Cuştile individuale, pentru reproducători sau comune pentru câte doi fraţi
înţărcaţi, de acelaşi sex, se realizează de formă paralelipipedică, cu laturile de
40…50 cm şi cu lungimea de (80 … 90) cm, confecţionate de regulă fără schelet
de întărire, prin fasonarea unei plase din sârmă zincată, de (1,0 … 2,0) mm
grosime, sudată prin puncte sau împletită, cu ochiuri de (20 … 25) mm (fig. 12.17
a). La unul din capetele cuştilor se prevede o deschidere de trecere ovală sau
dreptunghiulară, de 12x14 cm (lăţime x înălţime) iar la tavanul cuştii, în dreptul
deschiderii se execută o uşiţă de 20x40 cm, cu balamale şi zăvor, pentru
introducerea cuştii de transport. Pe peretele de capăt, corespunzător deschiderii de
trecere, se agaţă cuibul, confecţionat de preferinţă din lemn tare, cu dimensiunile
în plan de 30 x 35 cm sau 25 x 40 cm şi înălţimea de (25…30) cm. Cuibul are de
asemenea o deschidere ovală de 10 x 12 cm sau rotundă de 10 cm, prevăzută cu
şiber iar capacul este dublat de o ramă cu plasă de sârmă.
Cuştile individuale de blănuri pot fi mai înguste cu 10 cm, iar cuiburile se
reduc la dimensiunile de 26 x 26 x 30 cm, în care se introduce câte o colivie de
sârmă ce menţine aşternutul dispus pe pereţii cuibului.
Cuştile alăturate, cu intervale de protecţie de 4…5 cm, se asamblează de
regulă în tronsoane de câte 6 unităţi şi astfel se adăpostesc în şoproane, cu structură de
rezistenţă din elemente prefabricate de beton sau din alte materiale, cu cuiburile
dispuse spre aleile de serviciu şi susţinute la înălţimea de (70 … 80) cm (fig. 12.17 b).
Şopronul ca cel mai utilizat, este un adăpost cu acoperiş în două pante.
Pardoseala şopronului se recomandă a fi betonată până sub cuşti. Sistemul de
întreţinere în şoproane a nurcilor permite adăpostirea unui efectiv mare, pe o suprafaţă
redusă şi mecanizarea furajării şi adăpării animalelor. În adăposturi, cuştile sunt
dispuse pe două, patru sau şase rânduri, în aşa fel încât cuiburile să fie fixate de
peretele cuştilor dinspre aleea centrală de deservire.
Pentru înlăturarea efectelor negative ale lipsei de lumină, între acoperişul
şopronului şi marginea superioară a cuştilor se va lăsa o deschidere laterală de 50 cm,
ceea ce asigură o dezvoltare fiziologică şi o capacitate de reproducţie normală a
animalelor.
Şarpanta şopronului poate avea şi o structură metalică sau din lemn (fig.
12.18.). Lungimea şopronului se stabileşte în funcţie de numărul tronsoanelor iar
deschiderea poate fi de 3,67 m. Distanţa dintre stâlpi este de 1,67 m, înălţimea dintre
pardoseală şi bara superioară de 2,37 m, lăţimea aleii de deservire este de 1,29 m, iar
înălţimea dintre streaşina şopronului şi pardoseală de 1,35 m.
Adăposturile cu pardoseală betonată permit mecanizarea evacuării gunoiului
de sub cuşti, acţiune care se face de obicei de două ori pe an (primăvara şi toamna).
Dacă solul dintre şoproane este permeabil şi ventilaţia este corespunzătoare, se poate
preveni vicierea aerului cu gazele, rezultate din fermentarea dejecţiilor.
- 381 -
Fig. 12.17. Elemente de cazare a nurcilor:
a- detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire
(cu structura din rigle prefabricate de beton armat)
- 382 -
Fig. 12.18. Şopron pentru cazarea nurcilor cu structură metalică
Incintele crescătoriilor de nurci se împrejmuiesc cu garduri din plasă de

sârmă care se îngroapă 20…30 cm (fig.12.19.).
Fig.12.19. Detaliu de împrejmuire a crescătoriei de nurci
- 383 -
Cuştile se confecţionează din plasă de sârmă zincată, care poate fi de mai
multe tipuri: plasă sudată electric cu ochiuri pătrate sau dreptunghiulare, plasă
răsucită şi plasă ţesută cu ochiuri pătrate.
Cuşca fără schelet este mai economică şi mai uşor de realizat asigurând
condiţii sanitare şi un confort deosebit animalelor (fig. 12.20.).
Fig. 12.20. Cuşti fără schelet metalic pentru creşterea nurcilor

(stânga); sistem danez (dreapta)
Cuiburile pentru nurci sunt confecţionate din material lemnos (răşinoase)

foarte bine uscat (fig. 12.21.), fiind fixate de cuştile de sârmă pe peretele interior,
spre aleea centrală de deservire.
Fig. 12.21 Cuib pentru nurci :

a- sistem obişnuit; b- sistem danez
- 384 -
12.4. Construcţii pentru vulpi
Cuştile individuale, pentru femele de reproducţie, asigură familiei până la
înţărcare suprafaţa de 3,0 m², cu dimensiunile de 3,00 x 1,00 m şi înălţimea de 70
cm, confecţionându-se cu schelet din rigle de lemn sau bare metalice şi pereţi din
plasă de sârmă, cu ochiuri de 35 mm.
Cuştile pentru vulpi de crescătorie, argintii sau albastre, se adăpostesc sub
şoproane, similare sau identice cu cele pentru nurci (fig. 12.22., dispunându-se cu
latura lungă spre aleea mediană de furajare (fig. 12.23.).
Fig.12.22. Şoproane pentru vulpi (vedere exterioară şi vedere interioară)
Fig. 12.23. Aleea centrală de furajare în şoproanele pentru vulpi
- 385 -
Cuşca se construieşte dintr-un cadru metalic(fig. 12.22 a), care se îmbracă
cu plasă din sârmă (Ø 2,5 mm) zincată, cu ochiurile de 25/25 mm. Nu se
recomandă utilizarea plasei de sârmă neagră deoarece aceasta contribuie la
degradarea blănii şi prezintă o durată mai scurtă de exploatare.
Fig. 12.24. Elemente de cazare a vulpilor argintii şi albastre:

a-detalii de cuşcă şi cuib; b- şopron de adăpostire (cu structura din lemn sau metal);
1- cuib introdus pentru fătare-alăptare; 2- adăpătoare;3- scândură hrănitor; 4- antreu;
5- cuibul propriu-zis; 6- oblon mobil
Fig.12.25. Cuşti pentru vulpi din plasă de sârmă pe cadru metalic
- 386 -
În perioada de fătare-alăptare se introduce în cuşti câte un cuib din lemn,
de 75 x 85 x 57 cm, compartimentat într-un antreu şi cuibul propriu-zis, pentru a
mări senzaţia de siguranţă a femelelor, care îşi devorează frecvent puii în caz de
alarmă.
Cuibul pentru vulpi este realizat din material lemnos sau plăci din lemn
aglomerat protejate prin vopsire (fig.12.26.).
Fig. 12.26. Cuiburi din lemn pentru vulpi
Incinta în care se găsesc şoproanele de creştere a vulpilor va fi

împrejmuită cu un gard din stâlpi de beton şi plasă de sârmă zincată cu ochiurile
de 35/35 mm. Înălţimea gardului de împrejmuire va fi de minimum 2,00 m şi
prevăzut cu o streaşină lată de 0,50 m, orientată în interior sub unghi de 150º.
În partea de jos plasa gardului se recomandă a fi îngropată la o adâncime
de 0,30 m. La exteriorul incintei se vor planta pomi de talie nu prea mare din
specia foioaselor pentru a asigura o protecţie a şoproanelor şi un microclimat
favorabil în sezonul cald.
- 387 -
Capitolul 14
Construcţii sericicole
Construcţiile sericicole participă la productivitatea ridicată a unităţilor

sistematice, atât prin cadrul de desfăşurare al procesului tehnologic, cât şi prin
optimizarea condiţiilor de mediu, necesară îndeosebi în perioada de incubaţie-
ecloziune şi în primele trei vârste larvare. Astfel, incubaţia şi ecloziunea se
conduc la temperaturi de + 2 4 . . . +27 °C, cu umiditatea de 75 . . . 35%, iar
pentru primele trei vârste diversele tehnolog i i de creştere preconizează
temperaturi între + 2 3 . . . +28 ºC, cu menţinerea umidităţii la un nivel ridicat, de
75 . . . 85%, aceasta întârziind vestejirea frunzelor şi majorând indicele procentual
de consum. Pentru ultimele, două vârste, temperatura poate scădea pînă la + 18 °C
(optimă +21 ... +24 °C) iar evaporaţia majorată a larvelor este favorizată prin re-
ducerea umidităţii la 60. . . 70 %, consumul intens de hrană din această perioadă
nemaipunând problema vestejirii frunzelor (tabelul 14.1.).
Tabelul 14.1
Parametrii de creştere şi îngrijire a viermilor de mătase
(Demianovschi., şi colab)
Vârsta larvelor
Parametri Îngogoşare
I a II-a a III-a a IV-a a V-a
Temperatura Rase şi hibrizi cu 25- 25- 24-23 24- 24-18 25
aerului (ºC) gogoşi albe 24 24 23
Rase şi hibrizi cu 24- 24- 23-22 23- 23-22 24
gogoşi albe 23 23 22
Umiditatea relativă a aerului % 70- 70- 70-75 65- 65-70 65-70
75 75 70
Numărul în 24 de ore 7-8 7-8 5-6 5-6 6-7 -
hrănirilor în timpul nopţii 1-2 1 1 1 1-2 -
Felul pregătirii frunzei Frunză Frunză tăiată Frunză -
tăiată întreagă,
ramuri,
lăstari
Spaţiul de creştere la începutul 2,5- 6-8 16- 30-40 60-80 -
pentru 300 g ouă vârstei 3 18
(m2) la sfârşitul 4-5 8- 18- 36-45 70-90 -
vârstei 10 20
Numărul schimbărilor de aşternut 1 2 2 2-3 3-4 -
Durata Rase şi hibrizi cu 4,5 3,5 4,5 3,5 7-8 -
vârstelor gogoşi albe
larvare (zile) Rase şi hibrizi cu 5 4 5 6 8-9 -
gogoşi albe
Durata somnurilor 1 1 1 2 - -
Cantitatea de frunză pentru 300 g ouă 4 12 40 129 790 -
(kg)
404
Criteriul principal de dimensionare a ventilaţiei este limitarea umidităţii,
emisă în proporţii egale de larve şi de furajul verde, eventual umectat, prezentînd
în decursul celor cinci vârste valori de la 0,21 . . . 1,75 kg/h, pentru larvele
provenite dintr-un gram ouă (după E. N. Mihailov).
Iluminarea, cu durată zilnică de 16 ore, va avea intensitatea scăzută, de 5
lucşi (0,40 W/m2), în timpul incubaţiei şi de 15 . . . 20 lucşi (1,20 . . . 160 W/m2)
în etapele larvare. Pentru incubaţie corespund ferestre umbrite, cu jaluzele sau
obloane, iar pentru halele de creştere raporturi de vitrare de 1/10 . . . 1/12 din
suprafaţa pardoselilor. În perioada de iluminare naturală insuficientă, durata
necesară se completează prin iluminare artificială.
Dimensionarea construcţiilor sericicole rezultă din normele de suprafaţă
necesară incubaţiei unei cantităţi de sămînţă (ouă) şi apoi a creşterii larvelor
obţinute din acestea (Cucu I., şi colab. 1981).
Astfel, pentru incubaţia pe poliţe suprapuse, pentru 1 kg ouă, suprafaţa
încăperii este de 3,5. . . 4,0 m2 iar volumul de 9,0. . .12,2 m3. A doua încăpere,
alăturată, este oportună în cazul incubaţiei centralizate, pentru hrănirea timp de 2
. . . 3 zile a larvelor eclozionate, până la distribuirea acestora (fig. 14.1.).
Fig. 14.1. Planul unei hale de creştere a larvelor eclozionate

din 300 g ouă de viermi de mătase
Suprafaţa paturilor de creştere, necesară larvelor rezultate dintr-un gram

de ouă, începe cu 0,02 m2 pentru vîrsta I, ajunge la 1,00 m2 pentru vîrsta a IlI-a şi
la 3,00 . . . 3,5 m2 pentru vîrsta a V-a. Sertarele mobile sau paturile fixe se
suprapun cîte 6 . . . 16, pe etaje, cu intervale de 8 . . . 15 cm pentru primele trei
vârste şi 25...30 cm pentru ultimele două vîrste, lăsîndu-se de regulă intervale
mărite la 50 cm, faţă de pardoseală şi tavan. Dimensiunile paturilor sau a
sertarelor mobile se limitează la adâncimea de lucru, de 90 . . . 95 cm, accesibilă
dintr-o parte iar culoarele de serviciu, dintre bateriile de etajare, trebuie să
depăşească lungimea sertarelor mobile, rezultând o utilizare de 50 . . . 60% a
suprafeţei halelor (fig. 14.2.).
405
Fig. 14.2. Echiparea halelor sericicole:
a- cu paturi de creştere deservite lateral; b- cu sertare mobile(ariile utile s-au calculat fără aleile
transversale, necesare la un capăt al halelor).
Halele de creştere, de regulă distincte pentru vîrstele I. . . a III-a, respectiv

a IV-a şi a V-a sunt completate cu încăperi de depozitare-pregătire a furajului şi
cu camere de ventilaţie. Pentru prima grupă de vârste se adaugă camera de
incubaţie iar la sfîrşitul celei de a doua grupe, camera de furaje este utilizată şi ca
sală de îngogoşare. Depozitele de furaj se prevăd pentru tainul zilnic maxim al
vîrstei a IlI-a, respectiv a V-a, cîte 0,5 kg/zi, respectiv pentru 10 kg/zi, la larvele
provenite dintr-un gram de ouă, iar capacitatea de depozitare afânată a frunzei de
dud este de 100. . . 150 kg/m³. Camerele separate pentru îngogoşare, dimensionate
la 1m2/l g ouă, îmbunătăţesc calitatea produsului faţă de aplicarea ramelor de
îngogoşare pe paturile de creştere.
Faţă de caracterul sezonier al sericiculturii, limitând exploatarea halelor
de creştere la lunile mai-septembrie, se prezintă următoarele posibilităţi de sporire
a eficienţei construcţiilor :
- reducerea suprafeţei construite la necesarul vârstelor I. . . a III-a,
reprezentînd 28,5. . . . 33,3 % din suprafaţa totală de creştere, respectiv cazarea
vârstelor a IV-a şi a V-a, mai puţin exigente ecologic, în alte adăposturi
zootehnice sau şoproane închise, disponibile în sezonul cald (iunie-septembrie) ;
- utilizarea halelor sericicole în sezonul rece (octombrie-aprilie) pentru
alte; destinaţii (creşterea puilor de carne etc.) ;
- mecanizarea creşterii larvelor cu deservirea centrală a instalaţiilor şi
reducerea aleilor de serviciu.
Criteriul principal de dimensionare a ventilaţiei este limitarea umidităţii,
emisă în proporţii egale de larve şi de furajul verde, eventual umectat, prezentând
în decursul celor cinci vârste valori de la 0,21…1,75 kg/h, pentru larvele
provenite dintr-un gram de ouă (după E. N. Mihailov).
406
Capitolul 15
Construcţii auxiliare şi anexe
în fermele pentru creşterea animalelor
15.1. Construcţii pentru condiţionarea şi depozitarea furajelor

15.1.1. Fânare
Depozitarea pentru conservare sub acoperiş, a furajelor fibroase uscate,
exclude degradările cauzate de intemperii, permite uscarea complementară prin
insuflare de aer şi uşurează mecanizarea staţionară a extracţiei din depozit.
Uscarea naturală comportă pierderi prin scuturare, de 3 . . . 10%, produse cu
scăderea umidităţii sub 40%, iar în anii ploioşi rezultă pierderi importante de
valoare nutritivă, pe lângă eforturi suplimentare de muncă, întrucât umiditatea
peste 20% a fânului întreg, respectiv peste 16 ... 18% a fânului tocat, conduce la
încingerea şi alterarea acestuia. Uscarea tehnică uzuală, cu aer rece, înlăturând
aceste inconveniente, permite înmagazinarea furajelor după pălirea de 2 . . . 3 zile
în cîmp, cu umiditatea de 35 .. . 40% iar pentru a restrânge riscul ploii se tinde
spre depozitarea la o zi după cosit, cu umiditatea de 60%, sub protecţia unor
ventilatoare axiale puternice.
Pot fi utilizate fânarele-şopron sub formă de construcţii uşoare, deschise
lateral sau prevăzute cu pereţi perforaţi, realizate economic din stâlpi prefabricaţi
de beton armat, stâlpi metalici sau din lemn cu şarpante metalice sau din lemn şi
învelitori diferite (fig.15.1. a şi 15.2.).. Pentru întreruperea umidităţii
ascensionale, din sol, se pardosesc cu 15. . . 20 cm balast. Faţă de deservirea
manuală, care limitează lăţimea de depozitare Ia 6 . . . 8 m, deservirea cu benzi
mobile permite utilizarea deschiderilor pînă la 15 m şi înălţimi utile de 6. . . 7 m,
iar încărcarea prin transport pneumatic, a fânurilor tocate, se poate adapta la orice
dimensiuni de construcţie. Pentru efectuarea uscării forţate, depozitarea se face pe
grătare, ridicate Ia 30 cm peste pardoseală iar în dreptul ventilatoarelor axiale se
prevăd tunele de distribuţie a aerului, deservind suprafeţe de 100 . . . 300 m2.
Fânurile supuse uscării complementare se depozitează în straturi succesive de 2
. . . 3 m, la interval de 3 . . . 5 zile de uscare a stratului precedent (fig. 15.1. a).
Sub formă de construcţii cilindrice, se pot folosi fânarele-turn cu
diametre de 6 . . . 8 m şi înălţimi de 8 . . . 13 m, care permit mecanizarea
completă a extracţiei. Peretele de închidere este perforat, din plasă de sârmă sau
sub formă de solzi, din sectoare circulare de azbociment, care îndepărtează apele
meteorice dar permit ieşirea aerului, insuflat printr-un coş central şi difuzat apoi
prin masa furajului tocat. Încărcarea se face pe cale pneumatică, prin acoperişul
turnului, iar înălţimea mare de depozitare conduce la greutăţi volumetrice de 140
- 407 -
. . . 200 kg/m3. Coşul central se formează în furaj cu ajutorul unui şablon-clopot,
care serveşte şi ca dop pe timpul insuflării aerului de uscare. Freza superioară de
extracţie descarcă prin acest coş furajele, pe instalaţia de transport de la baza
turnului (fig. 15.1. b).
Fig. 15.1 Tipuri de fânare

a - fânar-şopron echipat pentru uscarea tehnică complementară; b - fânar- turn cu
mecanizare completă a încărcării, a uscării suplimentare (b1) şi a extracţiei (b2); 1 - tunel
din scândură; 2 - ventilator axial; 3 - tunel din stinghii; 4 - grătar din stinghii sau lemn
rotund cu diametrul de 7 ... 12 cm; 5 - variantă cu perete perforat; 6 - instalaţie pentru
transport pneumatic; 7 - şablon clopot; 8 - freză de extracţie.
Fig. 15.2. Amenajări pentru depozitarea furajelor şi aşternutului sub formă de baloţi
Dimensionarea depozitelor de furaje fibroase şi grosiere se face pe baza

greutăţilor volumetrice şi a capacităţilor nete de depozitare, care se sporesc cu
20% pentru spaţiile ocupate de benzi de transport, circulaţie etc, conform
tabelului 15.1.
- 408 -
Tabelul 15.1.
Greutăţi volumetrice şi capacităţi de depozitare pentra furaje fibroase, după tasare
Greutatea Volum depozitare
Furajul volumetrică, Net, Brut,
(kg/ m³) (m³/t) (m³/t)
Fân de fâneţe, de calitate, pînă la 3 70 14,3 17,0
m înălţime
Fân de fâneţe, de calitate, cu 80 12,5 15,0
înălţimea de 4 m, în medie
Fân de fâneţe, mediocru. 50...65 20...15,4 24...18,5
Fân de trifoliene, în medie. 80 12,5 15,0
Fân balotat, clădit 110...120 9,1. . .8,4 10,9.. .10,1
Fânuri uscate forţat, după ce au fost 120...180 8,3. . .5,6 10...6,8
înmagazinate cu 45-60% umiditate.
Paie furajere, lungi 60 16,7 20,0
Paie furajere, tocate. 70 14,3 17,0
Paie furajere, balotate. 80 12,5 15,0
Trifoliene deshidratate, granulate. 120 8,3 10,0
Trifoliene deshidratate, brichetate. 400...500 2,5. ..2,0 3,0.. .2.4
Tăiţei de sfeclă uscaţi. 275 3,6 4,5
Coceni de porumb (ciocălăi) 175 5,7 6,8
măcinaţi.
15.1.2. Silozuri pentru furaje murate

Fermentarea, preponderent lactică, a glucidelor din furajele verzi este
condiţionată de anaerobia acestui proces, desfăşurat la temperaturi sub +30 °C,
indicând în consecinţă închiderea ermetică a silozului încărcat, înlocuirea aerului
interior cu gaz inert (azot) sau cel puţin împiedicarea pătrunderii oxigenului în
masa furajului, prin compactarea acestuia şi izolarea suprafeţei libere.
Compactarea se obţine prin pălirea prealabilă şi tocarea furajului, prin tasarea cu
tractoare a silozurilor de suprafaţă sau semiîngropate şi prin înălţimea de peste
8 m a silozurilor turn. Este, de asemenea, importantă îndepărtarea mustului
eliberat prin fermentaţie, ca şi a apelor meteorice, căzute pe suprafaţa silozului.
Prin reducerea pînă la 15% a pierderilor fizice şi de valoare nutritivă,
însilozarea se impune ca principalul mod de conservare a furajelor suculente şi
fibroase, îndeosebi pentru taurine, prevăzându-se capacităţi de depozitare pînă la
10 m3/unitate vită mare (U.V.M.).
Silozurile orizontale, de suprafaţă se realizează ca platforme betonate,
delimitate sau compartimentate, pe lăţimi de 6 . . . 25 m, prin pereţi verticali de
2. . . 7 m înălţime. Radierul din beton simplu sau uşor armat se prevede cu pante
de 2. . . 3 % spre exterior sau spre guri de scurgere cu sifon, racordate la o
- 409 -
canalizare subterană. Pereţii marginali în formă de L, respectiv cei intermediari în
formă de T răsturnat, se execută din, beton armat monolit sau preferabil din
tronsoane prefabricate de beton armat, montate pe o fundaţie de beton simplu.
Tălpile acestor pereţi contribuie la stabilitatea la răsturnare, prin greutatea
furajului şi a tractorului de compactare, care încarcă lăţimea acestora (fig. 15.3. şi
15.4.). Împingerea orizontală asupra pereţilor, produsă de furajul însilozat şi de
suprasarcina utilajului de compactare însumează circa 500 kg/m2, cu o distribuţie
aproape uniformă pe verticală (fig. 15.5. a).
Fig. 15.3. Secţiune transversală printr-un siloz de suprafaţă, cu pereţii din beton armat
(după Rusoaie D., Revista Ferma, 2005)
Fig. 15.4. Silozuri de suprafaţă, cu pereţii din beton armat
Încărcarea silozurilor se execută direct prin bascularea remorcilor sau cu

graifăre, iar extracţia se face manual, cu graifăre sau cu freze-melc. La înălţimi
mari de depozitare (4 . . . 7 m) devin oportune macaralele-portal, echipate cu
graifăr, care rulează pe coronamentul pereţilor longitudinali. Pantele limită pentru
urcarea tractoarelor, de 25% pentru cele cu pneuri şi de 35% pentru cele cu şenile,
- 410 -
determină reducerea volumului util la capetele silozurilor de suprafaţă şi impun
lungimi economice de construcţie, de minimum 20 m (fig. 15.5.).
Fig. 15.5 Silozuri pentru furaje murate şi depozit de rădăcinoase

a- siloz de suprafaţă exploatat prin mecanizare mobilă, cu diagrama presiunii pe pereţii
laterali în timpul compactării ( a1); b- siloz de suprafaţă exploatat prin mecanizare
staţionară; c- siloz orizontal semiîngropat; d- siloz-turn în soluţie metalică(d1) şi în soluţie
de beton armat, turnat în cofraje glisante (d 2); e- depozit de rădăcinoase; 1- baloţi de paie;
2- macara portal; 3- graifăr; 4- plămân mecanic pentru compensarea presiunii; 5- valvulă;
6-transportor pneumatic; 7- freză de extracţie; 8- transportor cu racleţi; 9- acoperire cu
paie; 10-panou perete cu termoizolaţie; 11- zid de sprijin; 12- canal de ventilaţie
Silozurile orizontale, semiîngropate şi îngropate transmit împingerile

orizontale taluzelor de pămînt, care trebuie doar căptuşite cu dale de beton. Se
majorează gradul de utilizare al volumului construit, faţă de silozurile de
suprafaţă, dar se îngreunează tasarea mecanică a materialului, depozitat sub
nivelul terenului, iar principalul dezavantaj constă în defecţiunile ce pot surveni la
îndepărtarea mustului din siloz şi a apelor meteorice, prin canalizarea subterană
(fig. 15.5. c şi 15.6.).
- 411 -
Fig. 15.6 Secţiune transversală printr-un siloz îngropat
Silozurile turn sau verticale sunt construcţii cilindrice, cu diametre de

3,00. . . 13,00 m şi înălţimi utile de 10. . . 22 m, care asigură o suficientă
autocompactare a furajului, încărcat pneumatic sau cu benzi, pe la partea
superioară. Silozurile verticale permit de asemenea mecanizarea completă a
descărcării, de la frezele de extracţie, lucrând la baza masei de furaj sau preferabil
pe suprafaţa acesteia, până la distribuţia în iesle, iar prin gruparea în baterii a mai
multor silozuri se poate alimenta aceeaşi linie de transport.
Faţă de silozurile orizontale, se reduce considerabil aria construită, iar
prin reducerea suprafeţei de contact, cu aerul, respectiv, prin acumularea
dioxidului de carbon în silozuri etanşe (din respiraţia celulară) şi prin excluderea
apelor meteorice, calitatea produsului murat este superioară în silozurile turn.
Rezemate pe fundaţii de beton simplu sau armat, elevaţiile silozurilor verticale se
realizează în numeroase soluţii constructive, dintre care se menţionează:
- beton armat monolit, turnat îndeosebi în cofraje glisante, care se ridică
cu prese, pe măsura betonării (fig. 15.5, d) ;
- bolţari curbi ceramici sau din beton, asamblaţi prin betonarea golurilor,
în care s-au montat armături circulare şi verticale ;
- segmenţi circulari prefabricaţi, asamblaţi prin chituire şi
postcomprimare, cu cercuri exterioare din oţel rotund, zincat;
- tablă de oţel în virole, etanşate cu chituri elastice şi asamblate prin
şuruburi, care leagă nervurile de rigidizare de la marginile virolelor (fig. 15.5. d1);
- tablă d e oţel în virole, asamblate prin sudură ;
- tablă de aluminiu în virole, sudate la montaj sau preasamblate la sol şi
montarea cu macaraua a întregului cilindru ;
- materiale plastice (poliesteri), armate cu fibre de sticlă, în virole
preasamblate la sol şi montate în întregime sau îmbulonate la montaj ;
- vidarea în timp de câte o oră, cu pompe de vacuum a silozurilor etanşe
din folii de material plastic, în primele 5 . . . 6 zile, pînă la instalarea acidităţii
necesare conservării a dat rezultate superioare, prin anerobioza aproape perfectă,
chiar la furaje greu conservabile, la capacităţi de 5 0 . .. 200 t.
- 412 -
15.1.3. Măsuri anticorosive şi funcţionale la silozuri
Silozurile de beton umplu şi armat se protejează antiocorosiv prin :
- utilizarea unor betoane de mărci superioare, B 200 . . . B 300, pentru
betoane monolite şi B 300. . . B 600, pentru elemente prefabricate, cu dozaj
minim de 330 kg ciment/m3;
- utilizarea unei granulozităţi corespunzătoare impermeabilizării
betoanelor sau a unor adaosuri de impermeabilizare, ca fluosilicat de sodiu ;
- folosirea unor cimenturi rezistente la acizi : T 25, M 400, MP etc. ;
- realizarea unor tencuieli de protecţie ;
- acoperirea cu spoieli bituminoase lipsite de fenoli, cu răşini epoxidice,
policlorură de vinil sau cu poliuretan ;
- zincarea galvanică sau la cald a cercurilor de postcomprimare exterioară.
Silozurile din tablă de oţel se protejează anticoroziv prin :
- zincarea galvanică a virolelor, ce se asamblează prin îmbulonare ;
- glazurarea interioară cu un strat de sticlă, aplicată la cald ;
- vopsirea cu poliuretan, răşini epoxidice sau policlorură de vinil.
Tasarea succesivă a furajului în silozurile verticale, pe măsura extracţiei
de la baza acestora, se asigură prin tratarea pereţilor cu silicaţi, răşini epoxidice
sau poliuretan. Unii autori recomandă, în acest scop şi o conicitate, de 0,5 . . .
0,6%, a pereţilor cilindrici.
Menţinerea presiunii constante, la silozuri verticale etanşe, se realizează
cu ajutorul unor plămâni mecanici, înglobaţi sub acoperiş, constînd din pungi
elastice, legate cu atmosfera exterioară prin ventile de siguranţă, variaţia presiunii
interioare determinind dilatarea sau restrângerea pungilor şi implicit reglarea
presiunii interioare (v. fig. 15.5. d).
Protecţia împotriva îngheţului nu este uzuală sau necesară, dar furajul
trebuie dezgheţat şi preâncălzit înainte de administrare.
Dimensionarea silozurilor pentru furaje murate se face pe baza
greutăţilor volumetrice medii, realizate pe înălţimea de depozitare, conform
tabelului 15.2. Volumul util faţă de volumul construit poate fi considerat de 80
. . . 85% la silozurile orizontale şi de 95% la silozurile verticale.
Tabelul 15.2
Greutăţi volumetrice medii pentru furaje însilozate, tasate
Substanţa Greutăţi volumetrice medii, (kg/m³)
Tipuri de siloz şi de furaje
uscată (%) la înălţimi de depozitare de:
Silozuri orizontale - 2m 3m 4m -
Porumb furajer, tocat. 18 840 870 885 -
Secară verde. 16 925 940 950 -
Graminee şi trifoliene cosite proaspăt şi zdrobite 22 845 860 870 -
Graminee şi trifoliene pălite şi zdrobite 40 810 865 890 -
Graminee şi trifoliene pălite intens şi zdrobite 50 480 510 525 -
Graminee şi trifoliene pălite şi tocate scurt. 40 740 765 775 -
Frunze de sfeclă - - 550 600 -
Silozuri verticale - 10 m 15 m 18 m 20 m
Porumb furajer tocat - 900.......1000 -
Graminee şi trifoliene pălite şi tocate scurt. 40 800 850 880 890
Graminee şi trifoliene pălite intens - 400.....550 -
- 413 -
15.1.4. Depozite pentru rădăcinoase
Rădăcinoasele se depozitează de regulă în silozuri de pămînt (fig. 15.7),
constând din şanţuri d e 2 . . . 3 m lăţime şi 0,30 . . . 1,00 m adîncime, săpate în
terenuri uscate, iar înălţimea maximă de depozitare deasupra solului este de 2.50
m În grămezi se înglobează răsuflători verticale şi eventual orizontale, din tulpini
de porumb iar apoi se acoperă cu paie şi pămînt, în grosimi de cîte 30 cm. Între
silozuri se lasă fâşii libere, carosabile, de minimum 2,00 m lăţime.
Fig. 15.7 Siloz de suprafaţă, cu pereţii din pământ bătut

Pentru a nu se deschide silozurile de pămînt în perioadele de ger, este

judicioasă construirea unor depozite închise pentru rădăcinoase furajere, necesare
timp de 6 ... 8 săptămîni, conservate la temperatura minimă de + 3. + 6°C. la care
nivelul inferior al metabolismului asigură o degajare de 7 ... 11 kcal/t, h (după E. K.
Pinternagel şi U. Andersen), ca sursă de acoperire a pierderilor de căldură prin
elementele de închidere ale construcţiei. Corespunzător acestor condiţii de păstrare,
coeficientul global E, de transmisie termică, pentru cele trei zone climatice (-12°, -
15° şi -18 °C) va avea valorile maxime de 0,65 ; 0,55 şi 0,48 kcal/m2·h·0C.
În scopul eliminării umidităţii şi a dioxidului de carbon, rezultate din
respiraţia rădăcinoaselor, se prevăd canale de pardoseală pentru admisia aerului
proaspăt şi coşuri de evacuare, pe acoperiş.
Mecanizarea încărcării şi extracţiei se realizează prin benzi mobile sau
staţionare, iar dimensionarea depozitelor se face pentru greutatea volumetrică de
600 . . . 700 kg/m3, înălţimea curentă de depozitare fiind de 3,00 m iar cea
maximă de 4,50 m. Volumul util se evaluează la 75% din volumul construit (v.
fig. 15.5. e).
- 414 -
15.1.5. Depozite pentru furaje concentrate
Furajele combinate, administrate de regulă în zootehnia modernă, constau
din amestecuri măcinate şi eventual granulate, de cereale, seminţe leguminoase şi
produse industriale, ce întrunesc energia şi raportul proteic, corespunzător fiecărei
specii şi categorii de animale livrate de către fabrici de nutreţuri combinate, în baza
unei programări contractuale, aceste furaje nu necesită, de regulă, depozitări
îndelungate. Pe de altă parte, oxidarea lipidelor şi degradarea protidelor, respectiv a
vitaminelor din granulele măcinate, indică limitarea duratei de depozitare la circa
două săptămîni sau conservarea în gaz inert (azot). Totuşi, în fermele mixte,
agrozootehnice, rămâne de actualitate înmagazinarea şi conservarea unor cereale,
seminţe de leguminoase, de ierburi, precum şi a unor subproduse industriale, care se
trec în propriile instalaţii de măcinare şi de preparare a furajelor sau sunt destinate
culturilor furajere. În funcţie de specificul produselor, de cantităţile pe sortimente,
de durata înmagazinării, precum şi de mijloacele de manipulare la recepţie,
condiţionare, depozitare şi livrare, se disting următoarele soluţii constructive :
- magazii orizontale, cu unul sau mai multe niveluri, care sunt utilizate
îndeosebi pentru depozitarea produselor în vrac, sub formă de prisme, de
preferinţă distanţate de la pereţii exteriori şi separate pe sortimente, prin intervale
libere sau prin pereţi despărţitori. Ventilaţia naturală, prin ferestre, eventual prin
deschideri de admisie la baza pereţilor sau canale de pardoseală şi coşuri de
evacuare, permite înălţimi de depozitare de 2,0 . . . 2,5 m, la umidităţi sub 14 % şi
înălţimi reduse succesiv, pînă la 0,5 m, pentru umidităţi peste 17%. Activarea
ventilaţiei, pe cale mecanică, îndeosebi cu insuflarea aerului prin canale de
pardoseală, permite înălţimi de depozitare de 6 . . . 7 m. Pardoseala parterului se
ridică, în funcţie de vehiculele utilizate, la 20 . . . 30 cm deasupra solului, pentru
accesul direct (electrocare etc.) sau la înălţimea unei rampe de încărcare-
descărcare (pentru autocamioane, remorci, multicare, vagoane etc.).
În toate cazurile, este necesară o certă întrerupere a umidităţii
ascensionale din sol, de preferinţă prin hidroizolaţii bituminoase sub pardoseală
sau prin strat de uzură din asfalt turnat (fig. 15.9, a, b) ;
-buncăre şi silozuri, care sunt depozite verticale, constând din celule singulare
sau mai multe celule grupate, destinate materialelor granulare şi pulverulente,
cum sunt cerealele, leguminoasele-boabe, produsele industriale de amestec,
furajele combinate, fibroasele deshidratate etc. Se definesc ca buncăre,
construcţiile verticale pentru depozitări de scurtă durată, având secţiunea circulară
sau rectangulară, la care raportul dintre înălţimea materialului în depozit şi
dimensiunea maximă în plan nu depăşeşte valoarea de 1,5 sau înălţimea totală a
pereţilor nu depăşeşte 8 m. Încărcarea acestor depozite se asigură prin
transportoare eilcoidale, pneumatice, cu bandă sau cu cupe (elevatoare) iar
descărcarea se face gravitaţional, prin pâlnii formate la partea inferioară a
buncărelor, cu înclinări, ce depăşesc unghiul de taluz natural al materialului
depozitat. Soluţiile constructive uzuale sunt metalice, ca depozite tampon pentru
furajarea uscată a concentratelor, iar construcţiile din beton armat se utilizează
îndeosebi, în cadrul fabricilor de nutreţuri combinate (fig. 15.9. c).
- 415 -
Silozurile pentru produse vegetale granulare se caracterizează prin raportul
de 1,5 . . . 10 între înălţimea de depozitare şi dimensiunea maximă în plan a
celulelor sau prin înălţimi utile de 8 . . . 35 m. Celulele singulare sau grupate au
secţiuni circulare hexagonale, octogonale sau de steluţe, cuprinse între celulele
principale (fig. 15.9, d), iar realizările constructive sunt îndeosebi din beton armat,
turnat în cofraje glisante sau din elemente prefabricate. Capacităţile mari, ce
rezultă din proporţiile acestor construcţii fac ca silozurile să fie utilizate la
fabricile de nutreţuri combinate, la depozitele de furaje deshidratate, conservate în
gaz inert şi la bucătăriile furajere, de la marile complexe de suine. Depozitarea
cerealelor în silozuri verticale comportă mecanizarea complexă a operaţiilor de
descărcare din vehicule, recepţie, curăţire, uscare, desprăfuire, cântărire, transport
vertical, distribuţie orizontală, recircuitări pentru aerare, extracţie şi livrare. Din
punctul de vedere constructiv, aceste operaţii impun completarea ansamblului de
celule ale silozurilor cu staţii de descărcare, un turn tehnologic, o galerie
superioară de distribuţie şi o galerie interioară de extracţie şi livrare (fig.15.8
şi15.10, a) ;
Fig. 15.8 Silozuri pentru concentrate
- pătule, care sunt destinate depozitării porumbului ştiuleţi în condiţiile

evaporării excesului de umiditate conţinut la recoltare, fără a se încinge şi altera.
În acest scop, pardoseala este ridicată de la sol şi împreună cu pereţii oferă o mare
permeabilitate pentru aer, iar grosimea depozitării între doi pereţi este limitată la
2,00 m. În soluţiile tradiţionale, pereţii din şipci, cu interspaţii de 2,5 ... 3 cm, sunt
susţinuţi de schelete de rezistenţă din lemn, realizându-se astfel pătule simple
până la 5 m înălţime, pătule duble cu culoar intermediar de ventilaţie şi pătule
duble cu spaţiu central de acces pentru vehicule. Structurile prefabricate din beton
armat, imitând structura de lemn, constau din stâlpi şi rigle, care susţin panouri de
- 416 -
pereţi din şipci sau din plasă de sârmă zincată, precum şi acoperişul din tablă
ondulată sau din chesoane. Soluţiile metalice cilindrice, cu diametrul de 5,0 m şi
înălţimi pînă la 6,0 m, constau dintr-un schelet exterior, care susţine peretele
circular din plasă de sârmă sau din grătare de oţel rotund şi dintr-un coş central cu
diametrul de aproximativ 1,00 m, care asigură ventilarea interioară şi limitează
grosimea depozitului la 2,00 m (fig. 15,10. b, c). Mecanizarea încărcării, este
posibilă, în toate cazurile, prin benzi înclinate, deversând în lucarne de acoperiş,
iar extracţia se face gravitaţional şi manual, prin uşi distribuite pe înălţimea
pereţilor.
Fig. 15.9 Depozite de cereale şi furaje concentrate

a- magazii orizontale cu unu şi două niveluri, pentru acces interior cu electrocare (a1),
pentru exploatare cu vehicule rutiere(a2) şi pentru deservirea feroviară (a3); b- soluţie
constructivă pentru magazie parter cu structura de rezistenţă a acoperişului din elemente
precomprimate de beton armat; c- buncăr metalic; d- celule de siloz grupate în baterii;
1- pardoseală din asfalt în grosime de 3 cm, beton în grosime de 10 cm şi strat de balast;
2- bandă de distribuire; 3- steluţă
Dimensionarea depozitelor de concentrate ţine seama de greutatea

volumetrică a produselor, de unghiul de taluz natural al acestora (conform tabelului
15.3) şi de indicele mediu de utilizare a volumului construit, care este de 0,25
(25%) la magaziile orizontale, de 0,50 ... 0,80 la buncăre şi de 0,80 ... 0,95 la
silozuri. Pentru a asigura curgerea prin pâlniile buncărelor şi silozurilor, fără
- 417 -
formarea de bolţi, care apar îndeosebi la produsele măcinate, înclinarea pâlniilor
trebuie să depăşească unghiul de taluz natural, recomandîndu-se valori de 55 ... 60°.
Fig. 15.10 Siloz cerealier şi pătule de porumb

a- secţiune schematică printr-un siloz cu principalele funcţiuni tehnologice; b- pătul
tradiţional din lemn; c- pătul metalic cilindric, cu gol central pentru ventilaţie;1- celule
siloz; 2- capăt elevator; 3- distribuitor; 4- cântar automat; 5- transportor înmagazinare; 6-
curăţitor, separator, aspirator; 7- guri de sac; 8- transportor livrare sau recircuitare; 9- cupă
elevator; 10- lucarnă de acoperiş pentru încărcare; 11- şipci (24 x 48) mm, cu interspaţii
de 3cm; 12- contrafişe pentru rigidizare.
Tabelul 15.3
Caracteristici tehnice pentru grăunţe şi furaje concentrate, cu depozitare uscată,
orizontală sau verticală
Greutăţi volumetrice(kg/m³) Unghiul de taluz natural,
Denumirea produsului
limite uzuale (grade)
Grâu 730...850 760 30
Porumb boabe 680...820 750 28
Porumb ştiuleţi 400...600 500 40
Orz 580...750 650 28
Ovăz 400...550 450 35
Secară 680...780 730 28
Leguminoase boabe 700...840 800 28
Uruieli, furaje combinate 500...650 600 45
Uruieli, furaje în saci 700...850 750 -
Tărâţe de grâu 150...200 170 45
Şroturi, turte oleaginoase 800...1000 900 45
Făinuri proteice animale - 800 45
Tăiţei de sfeclă uscaţi 275...320 300 40
- 418 -
15.2. Construcţii pentru prepararea furajelor
15.2.1. Bucătării furajere
Soluţiile constructive pentru bucătăriile furajere sunt determinate de
natura furajelor şi de tehnologia preparării, comportând depozite tampon pentru
materiile prime, fundaţii de utilaje şi acoperirea instalaţiilor tehnologice.
Pentru taurine şi ovine se prevăd instalaţii de tocare a fibroaselor şi
grosierelor, de spălare şi tocare a rădăcinoaselor, de măcinare (fig.15.10.A), de
amestecare şi de distribuţie. Pentru suine şi păsări, administrarea uscată a furajelor
combinate nu comportă preparări prealabile. Bucătăriile pentru furajarea umedă a
concentratelor la suine se realizează pe verticală, dispunînd vasele de amestec şi
instalaţiile de pompare sub buncărele sau silozurile-tampon pentru furaje
combinate. Introducerea rădăcinoaselor, îndeosebi a cartofului în furajare (la
suine şi nutrii) necesită instalaţii de opărire şi de terciuire, fie pentru furajarea
zilnică, fie pentru însilozarea furajului aburit. Exigenţa deosebită a furajului
carnivorelor (vulpi, nurci, zibeline) comportă depozite frigorifice şi instalaţii de
măcinare a produselor de origină animală, furajate apoi în amestec cu făinuri
vegetale (leguminoase etc).
Fig. 15.10 A. Moară pentru concentrate
15.2.2. Fabrici de nutreţuri combinate

Ansamblurile industriale pentru producţia furajelor combinate comportă
următoarele operaţii principale şi rezolvări constructive (fig.15.11. şi 15.12.):
- materiile prime de bază, cereale şi leguminoase-boabe, sosite pe cale
feroviară sau rutieră, sunt descărcate, sub acoperiş, în buncărele denivelate ale
staţiilor de recepţie. De aici sunt trecute prin staţia de curăţire din turnul
tehnologic, fiind triorate, desprăfuite, decojite (orzul şi ovăzul) şi cântărite, iar
apoi sunt depozitate în celulele silozului de materii prime. Pentru porumbul
ştiuleţi se prevede un flux prealabil, printr-o staţie de uscare şi de batere, cu
eventuala degerminare pentru extracţia uleiului comestibil;
- 419 -
- făinurile industriale şi alte materii prime secundare sunt descărcate pe
rampa magaziei de materii prime şi produse finite, sunt trecute printr-o instalaţie
de curăţire şi apoi sunt depozitate în aceeaşi magazie, respectiv în buncărele de
făinuri industriale ;
- operaţiile de măcinare, dozare, amestecare, melasare, granulară şi
însăcuire, formând secţiile de fabricaţie, sunt dispuse în corpul principal sau
parţial în alte sectoare şi sunt legate prin utilaje de transport cu depozitele de
materii prime, respectiv de produse finite ;
- produsele finite livrate în vrac, se depozitează în buncăre iar cele livrate
în saci se depozitează în magazii;
- clădirile anexe şi auxiliare constau din centrala termică, postul de
transformare, depozitul de combustibil cu staţia de pompare, atelierul mecanic,
poduri-bascule auto şi c.f., clădirea social administrativă, rezerva de apă pentru
cazuri de incendiu, staţia de epurare a apelor, cabina de poartă etc.
Fig. 15.11. Fabrică de nutreţuri combinate

Fig. 15.12. Utilaje şi instalaţii pentru prepararea hranei

(după Revista Avicultorul nr. 1. 1997)
- 420 -
15.2.3. Staţii pentru deshidratarea furajelor verzi
Evitarea totală a pierderilor prin sfărâmare sau degradare, la fibroasele de
mare valoare şi îndeosebi la leguminoase, se poate obţine prin staţii mobile de
deshidratare, cu capacităţi de evaporare pînă la 3t apă/oră sau prin staţii zonale
stabile, cu capacităţi de 2 . . . 30 t apă/oră. În cele din urmă, furajul tocat, de
regulă în câmp este descărcat pe un sistem de alimentare uniformă a uscătorului
rotativ, apoi este transportat pneumatic în cicloane de unde este preluat de moara
cu ciocane. Materialul măcinat, refulat în cicloane de liniştire şi răcire, este
colectat în buncărul-tampon, din care se alimentează instalaţia de granulare sau de
brichetare, iar produsele finite sunt depozitate în buncărele de livrare. Pentru
conservarea îndelungată, aceste buncăre sunt etanşe şi echipate cu instalaţie de
gaz inert. Din punctul de vedere constructiv, uscătorul poate funcţiona în aer liber,
dar utilajele de măcinare, granulare şi brichetare, cicloanele şi buncărele se
cuprind într-o construcţie uşoară, cu două niveluri de deservire (parter+etaj). Deşi
pierderile de energie nutritivă, prin scuturarea sau mucegăirea fânurilor trebuie
comparate cu energia necesară condiţionării, chiar uscarea artificială a fânului,
prin ventilatoare electromecanice cu aer rece se pune sub semnul întrebării. Pe
lângă îmbunătăţirile ce se pot aduce uscării naturale a fânului, pe capre în câmp şi
sub fânare, conservarea furajelor fibroase prin fermentare în silozuri se impune cu
prioritate.
Într-o staţie de uscat furaje verzi procesul tehnologic constă, în principal
din:
- transportul furajului recoltat şi tocat până la platforma uscătoarelor;
- descărcarea lucernei tocate în jgheaburile de primire, de unde alunecă
în alimentatorul cu dozator în care are loc o uniformizare a
materialului, acesta fiind apoi transportat la un şnec cu viteză
reglabilă, pentru descărcarea unor cantităţi egale de lucernă într-un
redler (transportor cu lanţ şi racleţi) care alimentează uscătorul;
- uscarea propriu-zisă la o temperatură reglabilă, într-o cameră de
uscare în care pătrunde aer fierbinte;
- măcinarea furajului uscat la granulaţia dorită într-o moară cu
ciocănele;
- transportarea cu transportoare cu şnec şi elevatoare a lucernei
granulate în silozurile sau magaziile de depozitare.
În figura 15.13. este prezentat planul general al unei staţii de uscat furaje
verzi.
- 421 -
Fig. 15. 13. Planul general al unei staţii de uscat furaje verzi
(după Ghenea N., şi colab.)
1 -pavilion utilitar; 2 - hala uscătoarelor; 3 - hala de fabricaţie; 4 - hala de expediţie; 5 - platformă cu
silozuri; 6 – elevator; 7 – castel de apă, 8 - staţie de pompare; 9 - atelier mecanic; 10 – post de
transformare a eneriei electrice; 11 – depozit melasă; 12 - depozit carburanţi; 13 – platformă utilaje.
- 422 -
15.3. Construcţii pentru alimentări cu apă
Alimentarea cu apă a obiectivelor zootehnice, similară cu aceea a

centrelor populate, urmăreşte asigurarea la consumatori a debitului şi
presiunii de regim necesare, a purităţii fizice, chimice şi biologice,
prescrise apei potabile, precum şi a rezervelor normate pentru caz de
incendiu, respectiv de avarie a conductei de aducţiune. începând cu
posibilitatea simplei racordări la o reţea existentă, rezolvarea tehnică
complexă a unei alimentări cu apă comportă următoarele elemente
succesive, între sursă şi consumatori :
- captarea apei;
- staţia de pompare aferentă captării;
- conducta de aducţiune, de la captare la staţia de tratare a apei
;
- staţia de tratare a apei ;
- staţia de pompare aferentă staţiei de tratare;
- conducta de aducţiune sau de refulare, de la staţia de tratare la
rezervorul de înmagazinare ;
- rezervorul de înmagazinare ;
- reţeaua de distribuţie, de la rezervor la consumatori.
În figura 15.14. este prezentată o astfel de schemă complexă, pentru
captarea apei dintr-un râu, o variantă simplificată, în care apa captată din
stratul freatic nu necesită tratare şi o variantă cu captarea unui izvor, situat
la înălţime, care necesită doar o staţie de clorizare, în rest alimentarea
decurgînd gravitaţional pînă la consumatori.
Lucrările de construcţii, aferente alimentărilor cu apă, sunt
descrise în continuare.
Captarea apei, diferind după natura sursei, poate fi :
- captare din straturi freatice, care utilizează puţuri săpate
manual, puţuri forate sau, drenuri (fig. 15.15.a, b, c). În cadrul unui
studiu, hidrologic se stabilesc întâi calităţile chimice şi bacteriologice,
precum şi debitul asigurat, prin pompări de probă, în diferite perioade
ale anului, pînă la echilibrarea curbei, de despresiune a nivelului
hidrostatic (fig. 15.15.). După aceea, captarea se extinde la numărul de
puţuri sau la lungimea de dren necesară exploatării. Puţurile de
exploatare pot fi echipate individual cu pompă sau pomparea se face
dintr-un puţ colector, alimentat prin sifoane din puţurile de captare,
respectiv prin curgere liberă, la capătul drenului (v. fig. 15.14. c) ;
- captarea izvoarelor şi îndeosebi a izvoarelor de coastă, care se
face prin camere de captare la izvoarele concentrate şi prin drenuri la
izvoarele, mici, dispersate (v. fig. 15.14. a) ;
- captarea apelor de suprafaţă, care constă din prize în curs liber
sau barat, cu sau fără derivaţie, sorburi protejate prin criburi, camere
de captare, de mal etc. (v. fig. 15.14. b, 15.15. d, e, f, g şi fig. 13.3. d, e, f).
- 407 -
Fig. 15.14 Scheme de alimentare cu apă şi soluţii constructive pentru principalele obiecte
componente: (după Cucu I., şi colab.)
a- variantă cu captarea apei dintr-un izvor de coastă, tratarea prin clorizare şi aducţiune gravitaţională;
b- variantă cu captarea apei de suprafaţă şi tratarea completă a acesteia; c- variantă cu captarea apei
din stratul freatic, fără necesitatea tratării acesteia 1- dren (filtru invers); 2- cameră captare; 3- staţie
clorizare; 4- conductă aducţiune; 5- rezervor înmagazinare;6 – reţea distribuţie; 7 – consumatori, 8-
hidranţi de incendiu; 9- aducţiune la staţia de tratare; 10 – deznisipator; 11 – staţie coagulanţi; 12-
bazine reacţie pentru coagulanţi; 13 – decantor orizontal; 14- staţie filtrare; 15- staţie pompare; 16-
conductă refulare( aducţiune la rezervor); 17- puţuri de exploatare; 18- instalaţie sifonare; 19- puţ
colector cu staţie de pompare; 20- racord la pompa de vid pentru amorsare sifon; 21- pompă de
refulare; 22- castel de apă.
Staţiile de pompare, aferente captărilor, pot fi suprapuse direct
puţurilor de exploatare, puţurilor colectoare sau camerelor de captare
sau se instalează în cabine alăturate prizelor de apă. Echipamentele de
pompare de la staţiile de tratare a apei sau cele necesare suplimentar,
pentru consumatori decalaţi pe zone diferite de înălţime, se adăpostesc
de regulă în construcţii independente, de tip cabină (v. fig. 15.14. b, c şi
13.3. f).
Staţiile de tratare a apei cuprind construcţii în care se realizează
principalele operaţii necesare tratării apei, care sunt :
- deznisiparea sau sedimentarea granulelor mai mari de 0,2 mm,
în cadrul unui bazin-desnisipator, orizontal sau vertical (v. fig. 15.14. b)
;
- 408 -
- tratarea cu coagulant (sulfat de aluminiu, var, sodă etc), pentru
precipitarea suspensiilor coloidale, favorizînd decantarea, care se reali-
zează în construcţii dezvoltate pe verticală, cu bazine de dizolvare şi
dozatoare a reactivilor, suprapuse fluxului apei (v. fig. 15.14, b) ;
- decantarea constând din depunerea suspensiilor coloidale, care
se face în bazine decantoare orizontale, verticale sau radiale (v. fig.
15.14. a şi 13.3. c) ;
Fig. 15.15. Soluţii de captare a apelor freatice şi de suprafaţă:

a- puţ de capatare săpat manual în cheson deschis; b- dren pentru captarea apei din stratul freatic, cu
material drenant de granulaţie crescândă spre tubul de dren; c- puţ forat şi tubat pentru captarea apei
din din stratul freatic; d- captare în curs liber protejată cu crib din beton armat şi anrocamente; e,f,g-
captări de mal cu bazine având acces din amonte, din aval şi cu legături de trecere; 1- strat vegetal; 2-
straturi diverse; 3- strat freatic (pietriş, nisip); 4- strat impermeabil ( argilă, marnă); 5- barbacane
(deschideri) oblice pentru accesul apei în puţ; 6 – curbă de scădere a nivelului apei prin pompare din
puţ; 7 – acoperire cu argilă.
- filtrarea, care realizează limpezirea apei prin reţinerea
particulelor celor mai fine şi a majorităţii microorganismelor şi care
constă din trecerea apei prin straturi de nisip, în cadrul unor filtre lente
sau rapide (v. fig. 15.14. b şi 13.3. d) ;
- deferizarea, demanganizarea şi dedurizarea, care se bazează pe
oxidări, prin aerarea apei şi pe neutralizarea cu reactivi, operaţii ce pot
fi asociate instalaţiilor de coagulare sau filtrare;
- 409 -
- dezinfecţia, de regulă prin clorizare, cu clor gazos sau cu clorură
de var, care constă dintr-o instalaţie de dozare-amestecare, adăpostită
într-o construcţie de tip cabină (v. fig. 15.14. a, b).
Rezervoarele de înmagazinare asigură presiunea constantă în
reţeaua de distribuţie, realizează volumul de compensare a variaţiilor
de consum, în timp de 24 ore, păstrează rezerva intangibilă de incendiu
şi rezerva de consum, pentru caz de avarie a conductei de aducţiune ( 2 0
. . . 25% din consumul maxim zilnic). Dacă este posibilă amplasarea
rezervoarelor pe înălţimi naturale, ce domină zona de consum, se
construiesc rezervoare îngropate sau semiîngropate în teren, iar în
zonele de şes rezervoarele se ridică pe construcţii turn, cu înălţimi
uzuale de 15 . . . 30 m, denumite castele de apă, ce asigură, presiuni în
reţeaua de distribuţie, de 1,5 . . . 3,0 atm. (v. fig. 15.14.).
Construcţiile diverse, necesare pe parcursul conductelor de
aducţiune şi distribuţie sunt cămine de vane, cămine de apometre,
masive de ancorare a conductelor la schimbări de direcţii, traversări de
obstacole etc.
15.4. Construcţii pentru gospodărirea dejecţiilor
Gospodărirea dejecţiilor, ca tehnologie integrantă a exploatărilor

zootehnice, trebuie organizată de la evacuarea din adăposturi pînă la
debuşarea într-un scop utilitar, cu satisfacerea următoarelor interese
generale, respectiv ale economiei agrozootehnice :
- protecţia mediului ambiant împotriva poluării şi îndeosebi a
apelor şi a aerului ;
- valorificarea, în agricultură, a substanţelor fertilizante
conţinute în dejecţii, cu pierderi minime în timpul manipulării şi
conservării acestora. Capacităţile de depozitare a dejecţiilor se asigură
pentru perioade maxime de 90 . . . 120 zile, în care terenul agricol nu
poate primi îngrăşăminte ;
- realizarea unui preţ de cost minim, compus din cota cheltuielilor
de investiţie şi cheltuielile de exploatare, pe unitatea de produs ;
- economie de manoperă şi de energie, în manipulări şi
transporturi.
15.4.1. Gospodărirea dejecţiilor consistente
15.4.1.1. Depozitarea dejecţiilor păioase

Dejecţiile consistente cu adaos de aşternut sunt depozitate sub
animale, ca aşternut permanent sau sunt evacuate discontinuu ori
periodic din adăposturi, cu ajutorul transportoarelor cu racleţi(fig.15.16.
şi 15.17.), a lamelor racloare tractate pe pardoseli sau a lamelor şi
cupelor-încărcătoare, purtate de utilajele mobile. Construcţiile propriu-
zise de depozitare a gunoiului tradiţional rezultat, sunt platformele de
- 410 -
gunoi, care constau din suprafeţe sau cuve betonate, având pante de
scurgere spre o fosă de colectare a purinului, ce se filtrează din gunoi, în
timpul depozitării (urină şi ape meteorice). De regulă, o primă separare
a urinei se face încă în adăposturi, cu ajutorul gurilor de scurgere, ra-
cordate prin canalizare la fosele colectoare. Închiderea hidraulică a
acestor guri de scurgere împiedică refularea în adăposturi, a gazelor din
fose (fig. 15.18. d).
Fig. 15.16. Sisteme de evacuare a dejecţiilor pentru exploatarea în stabulaţie fixă
Fig. 15.17.Planul înclinat pentru preluarea dejecţiilor din canalele

transversale
Forma şi amplasarea platformelor de gunoi este determinată de

rezolvarea transportului din exteriorul adăposturilor. astfel :
- ridicarea gunoiului prin transportoare înclinate, cu racleţi,
permite realizarea unor depozite conice, până la 10,0 m înălţime,
indicîndu-se forma circulară sau pătrată a platformei şi amplasarea la
circa 11,0 m interval liber de la adăpost (fig. 15.18. a) ; extracţia din
depozit se face prin încărcătoare mobile cu graifăr ;
- prelungirea transportului cu lame tractate sau purtate, din adă-
post până la platforma de gunoi, indică pentru aceasta soluţii
- 411 -
dreptunghiulare, amplasate la aceeaşi distanţă maximă de adăposturi.
Repartizarea pe platformă, stivuirea (posibilă până la 2,5 m peste
nivelul bordurilor) şi extracţia se asigură prin încărcătoare mobile cu
graifăr sau macarale-portal cu graifăr, rulând pe bordurile platformei
(fig. 15.18. b, c) ;
- îndepărtarea platformelor de gunoi din incinta fermelor
comportă încărcarea, cu transportoare înclinate, în remorci de uz
general sau în bene, transportul în zona de depozitare, descărcarea prin
basculare şi repartizarea pe platformă, prin încărcătoare mobile sau
portale cu graifăr.
Urina şi purinul, colectate din adăposturi sau de pe platformele
de gunoi se extrag din fose cu autovidanjeuze sau autoaspersoare,
distribuindu-se în câmp.
Gospodărirea dejecţiilor consistente păioase este specifică
stabulaţiei legate a taurinelor de lapte, întreţinute pe aşternut şi
stabulaţiei libere cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut.
Fig. 15.18. Construcţii pentru gospodărirea dejecţiilor consistente păioase:

- 412 -
a - depozit conic de gunoi având volum de 530 m³ şi capacitate de 100 zile pentru 150 vaci,
alimentat cu transportor înclinat; b- platformă de gunoi, de suprafaţă deservită cu încărcător
mobil; c- platformă semiîngropată, deservită de o macara portal; d- gură de scurgere cu
deschidere hidraulică, pentru separarea urinei din adăpost; 1- fosă; 2- macara portal; 3-
graifăr; 4- rigolă racleţi; 5- găleată găurită pentru colectare nămol;
15.4.1.2. Tratarea dejecţiilor semilichide pe platforme de

deshidratare
Dejecţiile semilichide, fără amestec de aşternut şi fără adaos
sistematic de apă sunt colectate în canalele din spatele standurilor de
întreţinere legată, depuse pe pardoselile continue ale zonelor de
circulaţie şi furajare din stabulaţia liberă, sau direcţionate în canale de
către ongloanele taurinelor şi ovinelor, întreţinute liber pe grătare în
toate aceste cazuri, dejecţiile de consistenţă; păstoasă sau păstos-fluidă
sunt evacuate din adăposturi cu ajutorul lamelor racloare tractate (tip
fluture etc).
O primă soluţie de deshidratare a acestor dejecţii constă în
prelungirea transportoarelor deasupra unor platforme de gunoi în formă
de cuvă, cu pereţi de 1,50 . . . 2,00 m înălţime, prevăzute cu fose
colectoare sub radierul cuvei. Partea lichidă se separă prin drenarea în
tuburi verticale concentrice, având interspaţiul umplut cu bolovani, care
străpung planşeul, filtrând lichidul în fosă (fig. 15.19. a).
- 413 -
Fig. 15.19 Platforme de deshidratare a dejecţiilor semilichide:
a- soluţie cu drenuri verticale, care filtrează partea lichidă în fosa de sub radier; b- soluţie
cu canale drenante pentru colectarea lichidului în fosele de capăt ale platformelor; c-
detaliu de canal drenant; 1- lopată mecanică; 2- descărcare urină; 3- platformă; 4- filtre
tubulare concentrice; 5- fosă; 6- canal drenant; 7- transportor melc Ø 400 mm de la
adăposturi; 8- dren din bolovani; 9- grătar.
Soluţiile de deshidratare a dejecţiilor semilichide sînt
susceptibile de defecţiuni, prin colmatarea drenurilor şi a canalelor-dren
iar însăşi separarea lichidului, de partea consistentă apare
nejustificată, prin introducerea a două moduri de încărcare şi transport,
faţă de posibilitatea manipulării globale a dejecţiilor fluide prin
pompare.
15.4.2. Gospodărirea hidraulică a dejecţiilor
15.4.2.1. Prelucrarea globală a dejecţiilor fluide

Amestecul fluid de fecale şi urină, rezultat din stabulaţia fără
aşternut este colectat în canale de recepţie, acoperite cu grătare şi evacuat
apoi din adăposturi în soluţii tehnice diferite, după diluţia realizată (fig.
15.20.). Astfel, la diluţii mari, cu 5 ... 8% substanţă uscată, respectiv cu
- 414 -
adaos, de 20 ... 40 l/apă pe vită mare şi zi, dejecţiile se evacuează
discontinuu, prin ridicarea stăvilarelor, după o acumulare de 3 ... 4 zile.
La diluţii mici, cu 10 ... 18% substanţă uscată, respectiv cu adaos de 0,5
... 10 1 apă pe vită mare şi zi, se preconizează scurgerea continuă peste
praguri de 10 ... 20 cm înălţime, determinată de presiunea materialului
plutitor şi lichid, ce se acumulează în spatele pragurilor (v.cap.6, par.
6.1.3).
Fig. 15.20. Sisteme de evacuare a dejecţiilor cu ajutorul pompelor sub grătare
În ambele soluţii, alăturat adăposturilor se prevăd fose-tampon,

dimensionate pentru debitul canalelor, pe timp de 1 . . . 2 săptămîni.
Construite din beton armat, ca rezervoare îngropate şi acoperite, fosele
- tampon servesc la omogenizarea materialului, prin amestecarea şi
tocarea resturilor fibroase, cu ajutorul pompelor cu tocător, după care
dejecţiile sunt refulate în rezervoare de depozitare. Acestea din urmă se
realizează de regulă ca rezervoare deschise, fie amplasate în incinta
fermelor, de secţiune circulară, din beton armat şi de regulă
supraterane, fie amplasate în câmp, de tip semiîngropat, completate cu
diguri circulare de pământ, căptuşite interior cu argilă sau cu dale de
beton. Rezervoarele de depozitare din câmp se echipează cu agitatoare,
sub formă de palete, pompe de aer, hidrocicloane etc., servind la
promovarea fermentaţiei aerobe mineralizante şi la reomogenizarea
fluidului înainte de a fi distribuit pe teren, prin refulare în conducte sau
prin utilaje mobile (fig. 15.21.,15.22. şi 15.23.).
- 415 -
Fig. 15.21. Sisteme de evacuare a dejecţiilor prin spălarea aleilor cu apă prin cădere
În cazul rezervoarelor din incinta fermelor, agitarea lichidului nu

este posibilă, datorită mirosului persistent şi ca atare conductele de
refulare din fosele-tampon trebuie să pătrundă la baza rezervoarelor de
depozitare. Astfel, crusta de la suprafaţa lichidului închide emanarea
oricărui miros. Depozitarea în rezervoare deschise nu asigură o
fermentaţie aerobă completă şi nici o mineralizare corespunzătoare,
îndeosebi în sezonul rece, încît soluţia gospodăririi globale a dejecţiilor se
limitează la dejecţii de taurine, mai uşor fermentabile(fig. 15.22.).
Fig. 15.22. Depozitarea dejecţiilor în rezervoare deschise
- 416 -
Fig. 15.23 Secţiune schematică pentru gospodărirea globală a dejecţiilor:
1- stăvilar; 2- rezervor tampon de omogenizare; 3- pasarelă rotativă;
4- electromotor cu agitator; 5- rezervor-depozit în câmp;
15.4.2.2. Tratarea dejecţiilor fluide în staţii de epurare

Debitul mare de dejecţii fluide, rezultat de la complexele de
suine, sporit prin spălarea sub presiune a canalelor de evacuare şi prin
pierderile frecvente de apă, de la adăpători, precum şi specificul „rece",
greu fermentabil al acestor dejecţii, au determinat realizarea unor staţii
de epurare, similare celor ce deservesc centrele populate. Aceste staţii
constau dintr-o singură treaptă de epurare mecanică sau se completează
cu o a doua treaptă de epurare biologică şi o treaptă de epurare chimică,
cu următoarele componente şi funcţiuni :
- treapta de epurare mecanică începe prin grătare de reţinere a
părţilor solide, grosiere. Masa fluidă este deversată, din conducta
colectoare principală a canalizării, în bazinul de acumulare al primei
staţii de pompare, de unde este trecută, printr-un separator de grăsimi,
în decantor. Nămolul depus în decantor este raclat spre partea mai
adâncă a acestuia, de unde este pompat în bazinele de fermentare.
Nămolul fermentat este repompat în paturile de uscare, de unde produsul
finit este evacuat cu încărcătoare, în mijloacele de transport, pentru
fertilizarea solului. Partea lichidă, separată în decantor, precum şi aceea
colectată şi returnată de pe suprafaţa bazinelor de fermentare a
nămolului, respectiv din drenajele paturilor de uscare, este preluată de
staţia de pompare a apei decantate şi refulată în sisteme de irigaţii, timp
de 7 ... 8 luni din an;
- treapta de epurare biologică se interpune în fluxul părţii lichide,
prin bazine sau iazuri biologice, prevăzute eventual cu agitatoare sau
pompe de aer şi destinate fermentării aerobe complete, pînă la
mineralizarea resturilor organice, cu distrugerea microorganismelor
patogene. Astfel, apele tratate pot fi evacuate în emisari naturali ca ape
convenţional curate ;
- treapta de epurare chimică, constând dintr-o staţie de clorizare,
realizează distrugerea germenilor, ce mai rămân după treapta biologică
- 417 -
aceasta putând fi instalată şi pe fluxul apelor tratate numai în treapta I
de epurare (fig. 15.24).
Experienţa primelor staţii de epurare date în exploatare, a arătat
dificultăţile în procesul scontat, de autoepurare prin fermentare, atât a
nămolului, cât şi a apei reziduale, dificultăţi accentuate şi mai mult în
sezonul rece. Nămolul rezultat din dejecţiile de suine fermentează cu
atât mai greu în starea compactă neaerată iar aerarea prin agitatoare
de suprafaţă a apelor reziduale a dus la acumularea spumei pe
suprafaţa acestora, izolându-se de contactul cu aerul. Perfecţionările
aduse constau îndeosebi în utilizarea unor pompe de aer, realizând
difuzarea acestuia în masa lichidă, pentru a promova fermentarea apei,
respectiv a nămolului. Se menţionează că existenţa unor diferenţe de
nivel în teren poate permite trecerea gravitaţională a nămolului de la o
treaptă la alta, fără pompări.
Fig. 15.24. Ansamblu schematic pentru o staţie de epurare în trei treapte, a dejecţiilor
lichide de la o fermă de suine: (după Cucu I., şi colab.)
1- canal colector principal; 2- cămin de racord; 3- staţie pompare ape canal; 4- staţie
pompare nămol; 5- colector grăsimi; 6- separator grăsimi; 7- raclor nămol; 8- decantor cu
două compartimente; 9- bazine fermentare nămol; 10- staţie pompare ape decantate;
11- paturi uscare nămol; 12- iazuri biologice; 13- staţie clorinare, eventual şi staţie pompare;
14- transport mecanic nămol uscat; 15- mijloc de transport
Tehnologia, limitată la treapta de epurare mecanică, prevede

următoarele obiecte în flux, pentru un debit zilnic de 668 m3 ape uzate :
- căminul cu grătare şi site, cu rol de preluare a apelor uzate din
colectorul principal şi care constă dintr-o cameră d e distribuţie şi două
compartimente de lucru, utilizate alternativ, cu grătare şi site de
reţinere a corpurilor solide şi a suspensiilor mari ;
- staţia de pompare a apelor uzate, alimentată gravitaţional din
căminul precedent şi care refulează apa în decantor ;
- 418 -
- decantorul primar orizontal, care este prevăzut la capătul de
intrare cu un perete de liniştire, un colector de spumă şi grăsimi iar apoi
cu 7 başe de depunere a nămolului, în formă de pâlnii piramidale. Apa
care a parcurs decantorul este colectată spre staţia de pompare a apelor
epurate, iar nămolul, colectat în başele piramidale este evacuat
hidraulic prin şapte conducte, racordate la un colector care îl distribuie
pe paturile de deshidratare ;
- staţia de pompare a apelor epurate mecanic, care constă din
două compartimente, unul pentru pompe iar al doilea pentru vane şi
racorduri şi care refulează apa epurată spre bazinul de acumulare din
câmp, de unde aceasta este utilizată integral pentru irigaţii;
- paturile de deshidratare, care constau din patru,
compartimente, prevăzute cu câte un canal dren median şi filtre
verticale din tuburi concentrice la intervale de 10 m. Apa drenată de pe
paturile de deshidratare este colectată şi descărcată în canalizarea
unităţii, amonte de căminul cu grătare şi site. Nămolul uscat este
evacuat periodic prin utilaje de încărcare şi vehicule, care coboară pe
radierele paturilor de deshidratare, produsul fiind utilizat de asemenea
integral pentru fertilizarea solului (fig. 15.25.).
Fig. 15.25. Staţie de epurare cu o singură treaptă, pentru ferme de suine:
- 419 -
1- cămine de vizitare; 2- cămin cu grătare şi site; 3- staţie pompare ape uzate; 4- decantor
orizontal; 5- evacuarea hidraulică a nămolului din başele tronconice ale decantorului;
6- staţie de pompare ape epurate mecanic; 7- paturi de deshidratare a nămolului; 8- cămin
de control; 9- canal filtrant; 10- filtru vertical; 11- cămin cu barbacane; 12- rampă pentru
accesul vehiculelor pe platforma patului de uscare.
15.4.2.3. Compostarea lichidă

Recomandată pentru orice dejecţii fluide de la speciile de fermă,
compostarea lichidă începe prin separarea resturilor fibroase într-un
decantor mecanic, centrifugal. Partea lichidă, separată, este trecută
succesiv prin două rezervoare-reactoare, termoizolate şi echipate cu
pompe de mare randament, pentru difuzarea aerului în masa lichidă.
Astfel, este favorizată dezvoltarea bacteriilor aerobe, pe trepte de
temperatură de 20 . . . 40 °C şi de 40 . . . 65 °C, realizând mineralizarea
completă şi ireversibilă, precum şi descompunerea substanţelor ca
(mercaptan, scatol şi indol). Dejecţiile lichide se utilizează în irigaţie sau
pot fi deversate în emisari naturali, iar partea fibroasă poate fi chiar
recirculată ca aşternut (fig. 15.26.).
Fig. 15.26 Instalaţie pentru compostarea lichidă a dejecţiilor după separarea centrifugală
a fracţiunii solide: (după Cucu I., şi colab.)
1- canal de evacuare cu praguri; 2- sifon pentru reţinerea gazelor din fosă; 3- fosă; 4-
electropompă cu tocător; 5- decantor centrifugal; 6,7- rezervoare în două trepte de fermentaţie
bacteriană termofilă; 8- depozit dejecţii mineralizate; 9- depozit fracţiune solidă;
15.4.2.4. Fermentarea metanică anaerobă

Utilizată pentru dejecţiile fluide, este destinată producerii
biogazului combustibil, similar fermentaţiei nămolului în
metantancurile utilizate de mai multe decenii, la staţiile de epurare ale
canalizărilor urbane. Un bazin de fermentare îngropat, de formă
cilindrică, este alimentat lateral cu dejecţii iar la partea superioară este
- 420 -
echipat cu un clopot-gazometru, care glisând pe verticală reţine gazele
captate, la presiune constantă. Gazele captate alimentează
consumatorii (arzătoarele), nămolul şi lichidul epuizat sunt evacuate de
la fundul bazinului, pentru fertilizarea solului, pe măsura alimentării
cu dejecţii proaspete iar un agitator cu palete serveşte la omogenizarea
şi la ruperea crustei de suprafaţă, care reţine degajarea biogazului (fig.
15.27.).
Fig. 15.27. Construcţii destinate producerii de biogaz:

a- cu capacitatea de 5 m³; b- reactor cu capacitatea de 50 m³; 1- cămin alimentare; 2- bazin
de fermentare; 3- clopot gazometru; 4- cămin evacuare; 5- conductă evacuare nămol;
6- robinet vană; 7- tijă de manevrare; 8- capac cămin; 9- capac bazin fermentare; 10- lest
balast sau cuburi beton; 11- tablă de 2 mm grosime; 13- paleţi; 14- racleţi; 15- pinteni pentru
sprijinirea clopotului; 16- dren; 17- saltea balast; 18- gunoi de grajd; 19- umplutură de
pământ; 20- hidroizolaţie (2 straturi carton şi 3 straturi bitum); 21- strat de protecţie
hidroizolaţie din zidărie de cărămidă presată plină, în grosime de 12,5 cm; 22- beton de
egalizare, B25, 5 cm grosime; 23- strat drenant din pietriş; 24- conductă colectoare biogaz;
25- manipularea dispozitivului cu palete.
15.4.3. Comparaţie între gospodărirea mecanică şi hidraulică a

dejecţiilor
Analiza metodelor de gospodărire mecanică a dejecţiilor consis-
tente, respectiv de gospodărire hidraulică globală a dejecţiilor fluide, la
taurine de lapte, relevă următoarele elemente de comparaţie :
- 421 -
- investiţiile în construcţii, aferente colectării, evacuării şi
depozitării dejecţiilor fluide sunt aproximativ duble faţă de cele aferente
dejecţiilor consistente ;
- investiţiile în utilajele de evacuare; depozitare, extracţie, trans-
port şi distribuţie sunt cu aproximativ 30,5% mai mici în gospodărirea
hidraulică faţă de cea mecanică ;
- consumul de energie este în medie cu 92% mai mic în soluţia
hidraulică, cu condiţia hidromecanizării complete până la irigarea în
câmp, dar la utilizarea vehiculelor-cisterne pentru transportul şi
împrăştierea dejecţiilor fluide, consumul total de energie, în soluţia
hidraulică, depăşeşte cu circa 7% consumul mediu de energie din soluţiile
mecanice comparate (cu racleţi batanţi şi cu lopată mecanică);
- consumul de manoperă pentru circuitul întreg (paie-aşternut-
gunoi-împrăştiere în câmp), în gospodărirea hidraulică fără aşternut, este
în medie mai mic cu 48% faţă de gospodărirea mecanică a gunoiului con-
sistent, cu adaos de aşternut;
- pierderile de azot, ca principal element fertilizant, se ridică la
30 . . . 70% în timpul fermentării şi depozitării gunoiului consistent faţă
de pierderile practic nule, în cazul dejecţiilor fluide.
15.4.4. Cantităţi de dejecţii şi capacităţi de depozitare
Utilizînd date din literatură, indicate diferit după autori, în

cantităţi zilnice de dejecţii, în cantităţi raportate la unităţi de vită mare,
în substanţă uscată eliminată sau în volum de fluid, la anumite diluţii
tehnologice, acestea au fost exprimate unitar şi grupate pe trepte uzuale
de diluţie, în cadrul tabelului 15.4.
Tabelul 15.4
Producţia medie de dejecţii şi capacităţi de depozitare pe cap de animal
Depozit
Dejecţii fluide
Gunoi gunoi consistent
Specia şi Fecale Urină consistent Volum
prospăt Greutate
categoria (Kg/zi) (l/zi) Diluţie Diluţie pentru
volumetrică
(Kg/zi) mare mică 100 de
(Kg/m³)
zile(m³)
Vaci de lapte 30 15 35 - 70 45 800 4,5
Juninci peste 2 ani 24 12 28 - 58,5 37,5 800 3,5
Tineret taurin 1...2 20 10 24 - 48 31 800 3,0
ani
Tineret taurin 9 4,5 10,5 - 21 13,5 800 1,3
3...12 luni
Viţei în creştere 0,6 3 0,8 - 6,2 4 800 0,1
sau îngrăşare
intensivă 0,5...3
luni
Scroafe şi vieri de 5 4,5 6 32,5 16,7 12 900 0,7
reproducţie 150
kg
- 422 -
Suine la îngrăşare 3,6 3 4,2 26,2 8,8 6,6 900 0,5
50...110 kg
Tineret suin 25...50 1,8 1,5 2,1 13,8 4,8 3,3 900 0,25
kg
Porci în creşă 7...25 0,7 0,6 0,8 5,7 1,8 1,3 900 0,1
kg
Ovine peste 1 an 3 1,5 3,5 - - - 700 0,5
Ovine sub 1 an 1,5 0,75 1,8 - - - 700 0,25
Cabaline adulte 27 13,5 31,5 - - - 700 4,5
de talie mijlocie
Mânji 1,5...3 ani, 13,5 6,7 15,8 - - - 700 2,2
în medie
Găini ouătoare în 0,175 - 0,175 - - - 950 0,02
baterii, 40%
substanţă uscată
Dejecţii de păsări în perioada de creştere
La sol, inclusiv
Specia, destinaţia, perioada În baterii (kg/cap)
aşternut, (kg/cap)
Puicuţe de înlocuire 0...18 săptămâni. 5,8 3,5 (9 cap/m²)
Broiler 0...8 săptămâni. 1,8 12 (18 cap/m²)
Broiler curcă precoce 23 (0...16 săptămâni) 13 (0...15 săptămâni)
Broiler curcă tardiv 35 (0...24 săptămâni) 23 (0...22 săptămâni)
Broiler raţă 0...8 săptămâni. 17 -
Broiler gâscă 0...8 săptămâni. 43 -
15.5. Construcţii sanitar-veterinare
Pe lângă numeroasele măsuri profilactice, introduse în concepţia
construcţiilor de adăpostire şi în asamblarea fermelor, cum sunt
compartimentările halelor de producţie, distanţele minime dintre clădiri,
împrejmuirile unităţilor şi ale sectoarelor diferite, limitarea circulaţiei
exterioare la rampe de încărcare şi la obiectele de preuzinal, situate în
afara incintei de producţie, după specificul şi capacitatea unităţilor zoo-
tehnice, apare necesitatea dispunerii în cadrul planurilor generale a unor
construcţii cu caracter profilactic, terapeutic, pentru sacrificare etc.
15.5.1. Construcţii cu caracter profilactic

Dezinfectoarele de la intrarea în fermele zootehnice pot fi sub
formă de instalaţii aeriene (fig. 15.28.) sau sub formă de gropi pentru
dezinfecţie (fig. 15.28. şi 15.29.). Gropile pentru dezinfecţie sunt
denivelări în platforma drumurilor de acces, la intrarea în unităţile
zootehnice, destinate menţinerii unor soluţii antiseptice pentru roţile
vehiculelor şi îndeosebi a hidroxidului de sodiu
- 423 -
Fig. 15.28. Instalaţie aeriană şi groapă pentru dezinfecţia autovehiculelor
Adăposturile de carantinizare servesc fermelor care lucrează în

circuit-deschis, pentru izolarea pe timp de minimum o lună a animalelor
achiziţionate din exterior. Prin măsurile profilactice generale, urmărite
încă de la furnizor, prin depopulări şi repopulări totale, executate pe
compartimente sau pe hale de producţie întregi, se reduce actualitatea
adăposturilor propriu-zise de carantinizare.
Fig. 15.29 Dezinfector pentru roţile vehiculelor, la intrarea în fermele zootehnice:

1 - carosabil, drum; 2- rost de dilataţie umplut cu mastic bituminos;
3- soluţie dezinfectantă; 4- beton B250; 5- fundaţie din balast; 6- şiber.
- 424 -
15.5.2. Construcţii cu caracter terapeutic
Punctele sanitar-veterinare, destinate consultaţiilor, tratamen-
telor ambulatorii şi intervenţiilor chirurgicale, pentru speciile mamifere,
constau dintr-o sală de consultaţii, de 12 ... 30 m2 şi dintr-o cameră-
laborator pentru medic, cu masă de lucru, instrumentar şi farmacie. O
adaptare a acestei funcţiuni este punctul obstetrical, din cadrul mater-
nităţilor pentru taurine, unde standul de fătare constituie locul de asis-
tenţă medicală (v. fig. 6.53). Pentru suine, păsări şi animale de blană,
rolul terapeutic al punctelor sanitar-veterinare este diminuat, crescând
importanţa bolilor specifice, cu posibilităţi de extindere în efective, a căror
diagnostic se pune pe animale bolnave, dar mai ales prin autopsierea
cadavrelor. Astfel, componenţa punctului sanitar-veterinar poate consta
dintr-o sală de autopsie şi un laborator aferent, inclusiv un crematoriu
pentru distrugerea resturilor.
Adăposturile de izolare sau de spitalizare, pentru cazuri de boli
infecto-contagioase şi pentru internări postoperatorii, se separă faţă de
sectoarele de producţie prin distanţe de protecţie sanitară sau cel puţin
prin intrări separate şi fluxuri separate pentru furaje şi dejecţii. Măsu-
rile profilactice generale, realizate şi constructiv, prin compartimentări,
maternităţi, profilactorii şi creşe reduc importanţa adăposturilor de izo-
lare. Pentru fermele de vaci se menţine oportunitatea unor comparti-
mente izolate cu capacitatea de 1 . . . 1,5% din efectiv, amplasate, în-
deosebi la un capăt al maternităţilor. Pentru tineretul de reproducţie
sau la îngrăşat este, de regulă, suficientă izolarea în boxe,
compartimente sau adăposturi întregi de recondiţionare a animalelor
tarate în colectivităţile de creştere industrială.
15.5.3. Construcţii pentru sacrificări de necesitate
Aceste construcţii sunt denumite în general puncte de sacrificare,
oportunitatea acestora aparând pentru toate categoriile animalelor de
fermă, în rezolvarea cazurilor de urgenţă, care nu mai pot fi
transportate la abatoare publice. Dotarea minimă a unui astfel de punct
constă dintr-o singură încăpere pentru operaţiile de asomare,
sacrificare, jupuire, eviscerare şi tranşare. Aceasta se echipează cu
inele, de fixare la pardoseală, sifon de scurgere, cârlige în tavan pentru
scripete, instalaţie de apă şi un dulap frigorific. Împreună cu o cameră-
laborator şi un depozit de medicamente, acest punct de sacrificare poate
îndeplini şi funcţiile punctului sanitar-veterinar, înglobîndu-se în
clădirea filtrului sanitar, împreună cu centrala termică, biroul de fermă,
sala de mese etc.
Pentru unităţile de creştere şi îngrăşare a suinelor, sacrificările
de necesitate ridicându-se la 3 . . . 4% din efectivul rulat anual, punctele
- 425 -
de sacrificare trebuie dimensionate în consecinţă, asigurîndu-se ritmul
necesar la tăieri zilnice sau grupate săptămînal, precum şi capacitatea
de opărire, de refrigerare şi de distrugere a resturilor. Gruparea
funcţiunilor sanitar-veterinare oferă avantajul tratării chimice în
comun a apelor reziduale, prin clorizare.
15.5.4. Construcţii pentru valorificarea, distrugerea sau
neutralizarea cadavrelor şi deşeurilor de origină animală
Fabricile de furaje proteice, organizate zonal pentru cadavrele de

colectură sau pe lângă abatoare, pentru deşeurile din producţia curentă,
sunt instalaţii industriale de producere a făinurilor furajere proteice şi
de oase, pe bază de autoclavare, uscare şi măcinare, realizând
sterilizarea produselor, sub controlul sanitar-veterinar, atât al
acţiunilor exterioare, din teren, cât şi al tehnologiilor de producţie.
Crematoriile constau din cuptoare căptuşite cu cărămizi
refractare şi echipate cu arzătoare de combustibil lichid sau gazos,
respectiv încălzite electric pe bază de curenţi de înaltă frecvenţă.
Servind la incinerarea cadavrelor şi a unor deşeuri animaliere, a căror
colectare nu este organizată de fabricile de furaje proteice, crematoriile
se cuplează prin funcţionalitate cu sălile de autopsie şi cu punctele de
sacrificare, iar prin coşul de fum şi sursa de combustibil, cu centralele
termice.
Cimitirele pentru animale şi puţurile seci sunt expediente pentru
neutralizarea cadavrelor de animale, ce rezultă de la comunităţile
săteşti, amplasate la minimum 500 m distanţă de locuinţe, adăposturi,
şosele, păşuni sau surse de apă, în terenuri cu adâncime mare a apelor
freatice (minimum 5 m). În cazul gropilor de înhumare se sapă succesiv
la 2 m adâncime şi la 50 cm interval nesăpat, în cadrul unei incinte
împrejmuite, contând pe o durată de minimum 7 ani pentru
descompunerea cadavrelor. Este de dorit prevederea în incintă a unei
construcţii pentru jupuire, necropsie, păstrarea pieilor sărate şi a
instrumentelor. Puţurile seci, din inele prefabricate sau chesoane
deschise de beton sau beton armat, cu diametrul de 2 . . . 3 m, se vor opri
cu fundul betonat la minimum 1,0 m deasupra nivelului ridicat al apelor
freatice. Jupuite pe placa de beton armat care acoperă puţul, cadavrele
se introduc printr-un gol de. (1,20 x 1,20) m, acoperit cu capac metalic.
După o descompunere d e minimum 6 luni în sezonul cald, resturile
organice şi oasele pot fi extrase şi înhumate iar puţul se dezinfectează
cu leşie de sodă caustică sau cloruri d e var şi se reutilizează.
15.6. Construcţii social-sanitare
Comparativ cu grupurile sociale din industrie, în care muncitorii

schimbă, la intrare, hainele de stradă cu echipamentul de protecţie iar
la ieşire fac operaţia inversă, filtrele sanitare din fermele zootehnice
- 426 -
asigură totodată profilaxia sanitar-veterinară şi de regulă în ambele
sensuri, prin schimbarea obligatorie a îmbrăcăminţii şi încălţămintei
întregului personal, până la lenjeria de corp, respectiv prin spălarea şi
dezinfectarea obligatorie. Astfel, filtrele sanitar-veterinare, compuse din
două fluxuri paralele; pentru bărbaţi şi pentru femei, constau din
următoarele încăperi şi obiecte sanitare, în succesiunea intrării spre
sectoarele de producţie :
-vestiar cu dulapuri individuale, pentru hainele de stradă ;
-grup sanitar cu spălătoare, duşuri, W.C.-uri, pişoare şi bideuri,
cu punct de dezinfecţie a mîinilor (pentru bărbaţi : un spălător la 10
persoane, un duş la 8 persoane, un W.C. la 25 persoane şi un pişoar la
25 persoane, iar pentru femei : un spălător la 10 persoane, un duş la 1 0
persoane, un W.C. la 12 persoane şi un bideu la 100 persoane) ;
-vestiar pentru echipamentul de protecţie, aferit şi întreţinut de
unitate (cu cuiere) :
-punct de dezinfecţie a încălţămintei de lucru.
Filtrul sanitar poate fi cuplat în aceeaşi clădire cu alte funcţiuni
auxiliare, ce se amplasează la intrarea în unităţi ca : sectorul
administrativ, cabina portarului, sala de şedinţe, cantină, spălătoria de
efecte, camera de serviciu pentru personalul de intervenţie, punctul
sanitar-veterinar (fig. 15.30.).
Fig. 15.30. Filtru sanitar (plan)
15.7. Amenajări pentru expediţia animalelor
Amenajările necesare livrărilor ritmice de animale, îndeosebi în

cazul fermelor de îngrăşare, comportă padocuri de aşteptare înaintea
cântăririi, un cântar basculă pentru animale, cu capacitatea de 2 t,
prevăzut cu o cabină de serviciu, padocuri pentru animalele cântărite şi
o rampă de încărcare în vehiculele de transport, la unul sau două
niveluri ale platformelor acestora (fig. 15.31.). Pentru încărcarea în
autocamioane, rampele asigură accesul la nivelul inferior, de (1,10 . .
- 427 -
1,40) m de la carosabil, iar vehiculele etajate sunt dotate cu o rampă
internă mobilă, pentru încărcarea la nivelul superior. Este însă
important ca rampa să aibă lăţimea oblonului posterior, care se rabate
pe aceasta. Pentru încărcarea în vagoane, rampele de încărcare fixe
asigură diferenţiat accesul la cele două niveluri (fig. 15.31.).
Fig. 15.31. Construcţii pentru expediţia ritmică a animalelor la un complex

de suine, cu încărcare în autovehicule
- 428 -
Capitolul 13
Construcţii piscicole
Bazinele piscicole cuprind cursuri de apă, bălţi din albiile majore ale
acestora, lacuri naturale sau artificiale, iazuri, heleştee sau bazine propriu-zise.
13.1. Amenajări piscicole ale albiilor minore din zona montană

13.1.1. Lucrări transversale
Destinate reducerii vitezei, majorării adâncimilor de apă, oxigenării apei
prin cădere şi protejării faunei piscicole împotriva viiturilor se diferenţiază după
natura cursului de apă şi scopul urmărit:
- praguri şi cascade simple (fig. 13.1. a, b, c);
- praguri podite (fig. 13.1. d);
- 388 -
Fig. 13.1. Lucrări transversale de amenajare piscicolă
a cursurilor de apă din zona montană:
a- prag simplu din lemn rotund; b- prag din piatră brută(blocuri, bolovani); c- baraj de pământ consolidat
cu lemn rotund, pentru amenajarea topliţelor de deversare a puietului; d - prag podit din lemn rotund, cu
două soluţii de apărare longitudinală a malurilor; 1 - prăjină cu rol de streaşină pentru aruncarea apei; 2-
saltea de fascine(nuiele), lestată cu bolovani; 3- cavitate adăpost; 4- deversor; 5- topliţă; 6- buşteni
marginali; 7- căsoaie (umplută cu piatră); 8-aluviuni; 9- prăjină de fixare a podinii; 10- bulboană
13.1.2. Lucrările înclinate de mal

Lucrările înclinate de mal, numite pinteni, urmăresc abaterea curentului
eroziv şi crearea de adăposturi pentru peşti, împotriva plutitorilor şi a bolovanilor
antrenaţi de apele mari (fig. 13.2. a, b, c, d).
13.1.3. Lucrări de protecţie locală în albie.

Caprele din lemn, sunt de formă piramidală şi lestate cu piatră. Acestea se
plantează în plin curent şi se pot muta, după modificările albiei (fig. 13.2. e).
13.1.4. Trecători sau scări

-trecători simple sub formă de canale deschise, cu panta maximă de
1:15…1:12 (6,6…8%), întreruptă prin bazinaşe de amortizare odihnă, la intervale
de 0,5 m înălţime;
-trecători cu despărţituri incomplete, sub formă de palete dispuse în
şicană, care reduc viteza şi debitul necesar de apă, permiţând mărirea pantei până
la 10% (fig. 13.2.f);
-trecători cu despărţituri complete sau trepte, formând palete pline cu goluri
de trecere şi deversoare alternate, care permit pante de 10…25% (fig. 13.2.g);
-trecători cu contracurenţi, producând turbioane de frânare a apei, prin
dinţi sau fante, dispuse pe fundul canalului, care permit realizarea pantelor de
1:4…1.2 (25…50%);
-trecători cu acţiune intermitentă, sub formă de ascensoare şi ecluze
hidraulice, care permit ridicarea periodică a peştilor, din bieful inferior în cel
superior al barajelor înalte, cu ajutorul unor automatizări simple.
- 389 -
Fig. 13.2. Lucrări înclinate de
mal, protecţii locale
în albii montane şi trecători
pentru peşti:
a- pinten simplu(plan); b- pinten-
cascadă(perspectivă); c- pinten-
căsoaie(plan); d- arbore ancorat; e-
capre lestate cu piatră pentru
protecţia locală a peştilor şi
abaterea curentului; f- trecători cu
despărţituri incomplete( planuri şi
secţiune transversală);
g- trecătoare cu despărţituri
complete( plan, secţiune
longitudinală şi secţiuni
transversale); h- trecătoare cu
contracurenţi produşi de radierul
dinţat din fontă; 1- lestare cu
piatră; 2- paletă de reţinere;
3- gol de trecere; 4- deversor;
5- radier dinţat din fontă
13.2.Construcţii hidrotehnice pentru bazine piscicole artificiale

13.2.1. Baraje şi diguri
Sunt lucrări de bază pentru reţinerea apei, barajele stăvilind transversal
văile, pentru realizarea iazurilor sau pentru derivarea debitului necesar prizelor,
iar digurile închizând conturul bazinelor sistematice (heleştee).
Înălţimile corespunzătoare amenajărilor piscicole fiind limitate sub 5 m,
sunt indicate lucrările de pământ care depăşesc nivelul maxim al apei, cu o gardă
de siguranţă de minimum 30 cm, după tasarea definitivă a rambleului compactat
(aproximativ 7% din înălţime).
Barajele şi digurile rezistă prin greutatea masivului de pământ şi prin
lăţimea lor. Stabilitatea se asigură în general constructiv prin următoarele
elemente dimensionale (fig. 13.3):
- lăţimea coronamentului b=1,1√¯H¯ sau este egală cu lăţimea cerută de
drumul de exploatare; H=înălţimea barajului;
- 390 -
- înclinarea taluzului umed (amonte) este de 1:3 pentru terenuri nisipoase-
argiloase, 1:3,5 pentru terenuri argilo-nisipoase şi 1:4 pentru argile;
- înclinarea taluzului uscat (aval) este de 1:4 ; 1:2,5 ; 1:2 pentru aceleaşi
tipuri de terenuri, folosite în ramblee.
Încastrarea în teren a barajelor şi digurilor de pământ comportă
înlăturarea stratului vegetal, permeabil prin structura sa, precum şi amenajarea în
trepte a versanţilor, în contact cu corpul barajelor (fig. 13.3, a, b, c).
13.2.2. Prizele de apă

Prizele de apă servesc la derivarea, din sursele naturale, a debitelor
necesare amenajărilor piscicole, distigându-se:
-prize în curent liber, utilizate pentru amenajarea bazinelor naturale în
lunci inundabile (fig. 13.3, d);
-prizele în curent barat sunt caracteristice bazinelor sistematice, care
necesită ridicarea prin stăvilire a nivelului sursei de apă (fig. 13.3, e);
-prize cu pompare, care ridică apa la niveluri ce nu pot fi alimentate
gravitaţional (fig. 13.3, f).
13.2.3. Canalele
Canalele servesc la alimentarea cu apă a bazinelor, la evacuare, la ocolire,
la transport. Canalele deschise au în general formă trapezoidală, înclinarea
taluzelor diferind după materialul în contact cu apa şi anume: 1:1,5 pentru pământ
în săpătură, 1:2 pentru pământ în umplutură şi 1:1 pentru săpătură căptuşită cu
dale de beton (fig. 13.3, g, h, i). Canalele închise, cu curgere liberă sau forţată
(sub presiune) sunt de regulă conducte circulare (fig. 13.3, j, k).
- 391 -
Fig. 13.3. Construcţii hidrotehnice pentru închiderea
şi alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a- baraj sau dig cu secţiune omogenă şi încastrarea în versanţi prin trepte; b,c- secţiuni neomogene,
cu sămburi sau ecran de argilă pentru etanşare; d- priză de apă în curent liber;e- priză în curent
barat; f- priză cu pompare; g- canal deschis în săpătură;h- canal deschis în săpătură căptuşit cu dale
de beton( prefabricat sau turnat monolit); i- canal deschis în umplutură; j- canal închis cu curgere
liberă; k- canal închis sub presiune(curgere forţată); 1- pământ argilo-nisipos; 2- curba de
infiltraţie(de depresiune); 3- pământ nisipos; 4- ecran de argilă; 5- căptuşeală sol vegetal; 6- pământ
vegetal;
7- amenajare piscicolă; 8- baraj cu disipator de energie.
- 392 -
13.2.4. Construcţii pentru traversarea obstacolelor
Construcţiile pentru traversarea obstacolelor, servesc la încrucişarea de
către canale a obstacolelor naturale sau construite, deosebindu-se:
- sifoanele, care realizează subtraversarea obstacolelor, pe principiul
vaselor comunicante, apa trecând sub presiune prin conducta în formă de U,
pentru a reveni la curgerea liberă, în continuarea canalului (fig. 13.4, a);
- apeductele sunt construite în formă de pod, din beton armat, zidărie sau
lemn, care conduc canalele peste obstacolele suficient denivelate pentru a fi
supratraversate de întreaga secţiune a canalului (fig. 13.4, b).
Fig. 13.4. Construcţii hidrotehnice pentru traversarea obstacolelor, limpezirea apei şi

alimentarea bazinelor piscicole artificiale:
a - sifon pentru subtraversarea unui drum; b - apeduct pentru supratraversarea unei văi;
c- decantor cu două compartimente pentru funcţionare alternativă; d - filtru dublu cu curent
ascendent; e - gură de alimentare cu acţiune orizontală de suprafaţă;f - gură de alimentare cu acţiune
verticală; 1 - stavilă (şibăr); 2 - conductă de evacuare nămol; 3 - conductă pentru spălarea cuvei; 4 -
grătar; 5 - canal alimentare; 6 - sită de reţinere; 7 - variantă cu ecran pentru reţinerea peştilor; 8 -
bazin
- 393 -
13.2.5. Decantoare şi filtrele
Decantoarele şi filtrele sunt construcţii pentru reţinerea aluviunilor în
suspensie, în vederea limpezirii apelor la nivelul exigenţei staţiilor de incubaţie şi
a puietului de salmonide. Decantoarele sunt bazine de liniştire, de aproximativ 5
m lungime, bazate pe viteza redusă a apei (0,5…0,3 cm/s), asigurând depunerea
nămolului şi evacuarea periodică a acestuia. Filtrele sunt cuve umplute cu sorturi
de pietriş şi nisip, prin care apa trece ascendent sau descendent, de la granule mai
mari spre cele mai mici (fig. 13.4, c, d).
13.2.6. Guri de alimentare

Gurile de alimentare au rolul de a conduce apa din canale în bazine, fiind
echipate cu stavile sau vane pentru reglarea debitului, respectiv cu site sau ecrane
pentru reţinerea peştilor (fig. 13.4, e, f).
13.2.7.Construcţii pentru primenire şi evacuare

Construcţiile pentru primenirea şi evacuarea apei reglează nivelul apei în
iazuri şi bazine, deversează surplusul, pe măsura alimentării cu apă proaspătă sau
evacuează apa în întregime, la lucrările de recoltare a peştelui, de curăţire a
bazinelor, de fertilizare a fundului distigându-se următoarele tipuri de lucrări:
-deversoare sau prea-plinuri, care sunt amenajări de descărcare a apei, ce
depăşesc nivelul de reţinere dorit, realizate ca scocuri de scurgere căptuşite,
înglobate în corpul barajelor sau formate de muchia superioară a stavilelor închise
(fig. 13.7. a);
-călugării, denumiţi după profilul în L asemănător omului îngenuncheat,
care se construiesc din beton, beton armat sau provizoriu din lemn, îndeplinind
funcţiunile variate de reglare a nivelului, de descărcare a surplusului, de primenire
prin evacuarea apei de la fund şi de golire a bazinelor. Corpul vertical, poate fi de
secţiune dreptunghiulară sau circulară, din beton sau metalic şi este echipat cu
ghidaje verticale, în care glisează vanete din lemn sau metal şi grătare sau site,
pentru reţinerea peştilor (fig. 13.5. şi 13.6.). Corpul orizontal constă dintr-o
conductă, de regulă circulară, care traversează barajul sau digul, descărcându-se
în canalul de evacuare, direct prin intermediul unui bazin de liniştire sau al unui
bazin de pescuit (fig. 13.7, b);
-stăvilarele, care sunt construcţii de reţinere, reglare sau derivare a
debitelor, încastrate în corpul barajelor sau al digurilor, în albia cursurilor de apă
sau a canalelor, constând dintr-o infrastructură de beton, beton armat sau zidărie
de piatră şi o suprastructură metalică, din beton armat sau lemn. Infrastructura
cuprinde fundaţii, radierul şi culeile, racordate la maluri prin aripi. Suprastructura
constă din stavile, din cadrul de susţinere, din mecanismele de manevrare şi din
pasarela de serviciu. Stăvilarele uzuale sunt plane, de tip poartă şi se execută din
lemn, cu asamblări metalice, glisând vertical, în ghidajele prevăzute în culei, în
pile şi în radier. Manevrarea stavilelor se face manual sau mecanic (fig. 13.7. c).
- 394 -
Fig. 13.5. Corpul vertical al călugărului din beton
Fig. 13.6. Corpul vertical al călugărului din metal cu secţiune circulară
- 395 -
Fig. 13.7. Construcţii hidrotehnice pentru primenirea, descărcare şi evacuarea bazinelor
piscicole artificiale:
a- deversor cu disipator de energie; b- călugăr cu corpul vertical în interiorul bazinului;
c- stăvilar cu două stavile plane; 1- disipator de energie; 2- grătar; 3- vanete din lemn;
4- pasarelă; 5- canal de evacuare; 6- bazin de pescuit; 7- mecanism de manevrare; 8- cadru;
9- stavilă; 10- radier; 11- pilă; 12- aripă; 13- culee.
13.3. Unităţi funcţionale şi ansambluri pentru producţia piscicolă

Ansamblurile piscicole colinare, caracteristice producţiei ciprinicole
constau dintr-un iaz sau din iazuri succesive, în trepte care se completează de
regulă cu bazine pentru reproducţie, creştere şi iernat, formând pepiniera de
repopulare a iazurilor (fig. 13.8.).
- 396 -
Fig. 13.8. Bazine piscicole din zona colinară(iazuri)
Ansamblurile salmonicole sau păstrăvăriile, cu caracter de pepinieră

pentru repopularea apelor de munte, cu profil de producţie pentru consum sau cu
caracter mixt, constau din bazine pentru reproducători, pentru creştere şi pentru
iernat, respectiv pentru producţia de consum (fig. 13.9., 13.10. şi 13.11.), la care
se adaugă staţii de incubaţie (fig. 13.12.), construite de regulă în subsolul clădirii
administrative sau a locuinţei păstrăvarului şi bazine pentru puiet (fig. 13.13.).
Fig. 13.9. Dispunerea bazinelor în cadrul unei păstrăvării
- 397 -
Fig. 13.10. Bazine pentru păstrăv din beton
Fig. 13.11. Bazine pentru păstrăv din pământ
Fig. 13.12. Staţie de incubaţie pentru păstrăv
- 398 -
Fig. 13.13. Bazine pentru creşterea puietului de păstrăv
Ansamblurile piscicole de şes, pentru producţia ciprinicolă sau a

sturionilor, constau din bazine de pepinieră şi bazine pentru producţia de consum
(fig. 13.14): cele din urmă pot fi integrate în amenajări mixte agro-piscicole, cu
exploatare dirijată, parcelele fiind succesiv inundate pentru piscicultură, respectiv
fertilizate şi aerate prin culturi agricole.
Fig. 13.14. Bazine piscicole din zona de şes
- 399 -
13.3.1. Iazuri
Iazurile sunt lacuri formate în spatele barajelor, care închid albiile majore
cuprinse între versanţi. Adâncimea productivă a acumulărilor piscicole, cuprinsă
între 0.30…2,50 m, este depăşită în general numai în preajma barajelor.
Primenirea sau golirea se realizează printr-un călugăr sau stăvilar, încastrat în
corpul barajului, iar la pante mici ale fundului se uşurează evacuarea completă,
prin şanţuri de asanare, dispuse în spic. Pentru recoltarea peştelui odată cu golirea
iazului se prevede o groapă de pescuit în amonte de baraj sau se utilizează bazinul
de liniştire din aval de călugăr, respectiv stăvilar (fig. 13.7, b şi 13.15, a).
Fig. 13.15. Unităţi funcţionale piscicole:

a - iaz; b - bazin de tip Dubisch pentru reproducători de ciprinide; c - staţie de incubaţie pentru
salmonide; d - incubator orizontal de tip Wacek-universal; e - troacă pentru puiet; 1 - albie majoră; 2
- albie minoră; 3 - groapă de pescuit; 4 - călugăr; 5 - baraj de pământ; 6 - şanţ de asanare; 7 - canal
de alimentare; 8 - gură de alimentare; 9 - şanţuri de pescuit; 10 - canal de evacuare; 11 - sursă de
alimentare cu apă; 12 - filtru dublu; 13 - jgheaburi de distribuţie; 14 - troace puiet; 15 - rigole de
evacuare; 16 - incubatoare; 17 -bazine parcare reproducători; 18 - conductă evacuare apă; 19 - cutie
interioară; 20 - cutie exterioară.
- 400 -
13.3.2. Bazine
Bazinele se realizează de formă rectangulară, conturul fiind dictat de
forma terenului, în funcţie de relief şi de nivelurile de alimentare, respectiv
evacuare a apei, rezultând următoarele soluţii constructive:
-bazine construite în rambleu, cuprinse între diguri ridicate peste terenul
plan;
-bazine în profil mixt, parţial excavate în terenuri plane sau în versanţi şi
parţial limitate prin diguri;
-bazine în debleu sau în săpătură.
Bazinele se echipează cu guri de alimentare, racordate la sistemul de priză
de alimentare al ansamblului, precum şi cu construcţii de primenire - golire,
racordate la canalul de evacuare. Pentru golirea completă, fundul bazinelor are o
pantă spre digul terminal, de 0,3…3% şi eventual şanţuri de asanare. Pescuitul este
înlesnit de o groapă de pescuit, săpată în fundul bazinului sau imediat în aval de
digul terminal. În acelaşi scop se prevăd şi şanţuri periferice, adâncite faţă de restul
fundului, cum este cazul bazinului Dubisch, pentru reproducerea ciprinidelor.
Mărimea şi adâncimea bazinelor depinde de destinaţie, distingându-se bazine pentru
reproducători, pentru puiet, pentru creşterea de consum şi pentru iernat, cele din
urmă fiind cele mai adânci (2,0…2,5 m) şi executate, de regulă în săpătură. Pentru
salmonide sunt apreciate şi bazinele circulare, cu pereţi de beton, care permit un
curent activ de oxigenare, prin dispunerea tangenţială a gurii de alimentare, precum
şi bazinele-canal, pentru acelaşi avantaj (fig. 13.16. şi 13.17. c).
Fig. 13.16. Bazine circulare pentru salmonide
- 401 -
13.3.3. Staţiile de incubaţie
Staţiile de incubaţie sunt dotări specifice păstrăvăriilor, care însă se extind
atât la ciprinide cât şi la alte specii de cultură, în condiţiile de reglare a
temperaturii apei. Sunt construite de obicei ca demisoluri, pentru alimentarea
gravitaţională cu apă şi constanţa temperaturii, staţiile de incubaţie sunt echipate
cu: filtre pentru apă, bazine de parcare a reproducătorilor aduşi pentru recoltare,
incubatoare orizontale sub formă de cutii duble (tip Wacek-Universal) şi troace
pentru creşterea puietului în prima fază (fig. 13.17 şi 13 18).
Fig. 13.17. Imagini din interiorul unei staţii de incubaţie pentru păstrăv
Fig. 13.18. Troci din lemn pentru creşterea puietului de păstrăv
Toate acestea sunt alimentate continuu şi independent cu apă proaspătă,

prin jgheaburi de distribuţie, iar apa deversată este colectată în rigole şi canale de
evacuare (fig.13.15, c, d, e).
Incubaţia salmonidelor se obţine în apă de râu, între +6 şi +14°C,
încălzindu-se cel mult încăperea de lucru, pentru scurtarea timpului de ecloziune.
Pentru ciprinide se utilizează ape termale sau ape de răcire din industrie, la
- 402 -
+17…+20°C, ceea ce promovează considerabil dezvoltarea puietului în primul an,
faţă de fluctuaţiile de primăvară ale temperaturii apei în aer liber.
13.3.4. Ansambluri piscicole

Ansamblurile piscicole sunt alcătuite din iazuri şi bazine de pepinieră sau
numai din bazine de reproducţie şi de producţie, ansamblurile piscicole se
realizează urmărind principiul de alimentare independentă, în vederea limitării
oricărei contagiuni şi a beneficierii tuturor compartimentelor de apă proaspătă,
oxigenată. Dacă în primul caz, aceasta se poate realiza numai cu ajutorul debitului
excedentar, condus pe lângă iaz, printr-un canal de centură, alimentarea
independentă a ansamblurilor sistematice se asigură prin însăşi trasarea canalelor
de distribuţie şi dispunerea bazinelor în baterii (fig. 13.19).
Fig. 13.19. Ansambluri piscicole

artificiale:
a- iaz cu bazine de pepinieră pentru
ciprinide; b- ansamblu de bazine cu
alimentare şi evacuare unilaterală; c-
complex salmonicol cu alimentare
centrală şi evacuare bilaterală; d-
complex ciprinicol cu alimentare
centrală şi evacuare periferică; 1-
groapă de pescuit; 2- bazine
reproducere; 3- bazine parcare
reproducători; 4- bazine de iernat; 5-
bazine canal pentru creştere anul I ; 6-
bazine canal pentru creştere anul II ;7-
lostriţă; 8- incubaţie; 9- frigorifer şi
bucătărie; 10- bazine creştere pentru
consum
- 403 -
Capitolul 16
Construcţii pentru abatorizare, industrializarea
şi depozitarea produselor de origine animală
Produsele alimentare de origine animală, destinate consumului public, se

pot produce, prelucra, manipula, depozita şi desface numai în unităţile autorizate
în acest scop, în comun de organele sanitar veterinare, sanitare şi puse sub control
sanitar veterinar permanent.
La proiectarea, construirea, amenajarea sau dotarea unităţilor unde se pot
produce, prelucra, manipula, depozita şi desface produse alimentare de origine
animală, se va ţine seama de următoarele aspecte:
-amplasarea să se facă în zone care să nu influenţeze salubritatea şi
calitatea produselor obţinute, iar proiectarea clădirilor, prevederile în construcţii,
iluminatul, ventilaţia, aprovizionarea cu apă, canalizarea industrială, canalizarea
sanitară, trebuie să corespundă cerinţelor igienice;
-desfăşurarea procesului tehnologic trebuie să se facă în flux continuu,
asigurându-se o delimitare a spaţiilor unde se manipulează produse salubre de
cele insalubre;
-spaţiile de producţie să fie dotate cu sisteme de alimentare cu apă
potabilă caldă şi rece, canalizare şi instalaţii de epurare a apelor reziduale, sisteme
de iluminat şi aerisire eficiente şi permanente şi cu suprafeţe uşor de spălat şi
dezinfectat;
-folosirea apei reziduale este permisă numai în condiţii speciale, cu
aprobarea organelor sanitare veterinare;
-dotarea să se facă la nivelul tehnicii moderne şi numai cu utilaje
confecţionate din material rezistent, inoxidabil, uşor lavabil şi dezinfectabil;
-să fie dotate cu mijloace pentru executarea spălării şi dezinfecţiei
autovehiculelor, precum şi pentru executarea dezinfecţiei, dezinsecţiei şi
deratizării, în toate sectoarele şi incinta unităţii;
-accesul în secţiile de producţie să se facă numai prin vestiare, sau
vestiare tip filtru sanitar la unităţile industriale;
-grupurile sanitare să nu comunice direct cu spaţiile de lucru;
-să aibă amenajate spaţii izolate, pentru izolarea produselor suspecte, iar
pentru cele confiscate, mijloace de îndepărtare sau distrugere, în aşa fel, încât să
nu se pună în pericol sănătatea oamenilor sau a animalelor (Bănăţeanu I.A.,
1981).
- 442 -
16.1 Clasificarea unităţilor după profil şi capacitate
Profilul şi capacitatea unităţilor de industrie alimentară oferă criterii de
clasificare, având în vedere multiple aspecte, cu caracter sanitar veterinar şi
sanitar, pornind de la numărul de salariaţi ce deservesc unitatea de producţie, care
asigură curăţenia, dezinfecţia, dezinsecţia etc., până la dimensionarea spaţiilor de
producţie, a canalizării, a aprovizionării cu apă, a grupurilor sanitare, a spaţiilor
sanitare, încadrarea şi şi dotarea laboratoarelor, îndepărtarea apelor reziduale, a
reziduurilor solide şi a deşeurilor nerecuperabile, crematorii, abator sanitar sau
sală de tăiere sanitară etc (Bănăţeanu I.A., 1981).
Tăierea şi prelucrarea animalelor se face în unităţi specializate, care pot fi
unităţi independente sau pot funcţiona ca secţii ale unităţilor de creştere a
animalelor.
Integrarea acestor unităţi în fermele de creştere a animalelor este o
problemă care se pune diferenţiat, în funcţie de mărimea unităţilor de creştere, de
specia de animale şi de amplasamentul acestor unităţi.
Pentru unele specii cum sunt păsările şi porcii, la care graficul de
producţie are date fixe (depopularea şi popularea), în cazul marilor unităţi de tip
industrial integrarea abatoarelor este o necesitate fundamentată pe considerente
tehnice şi economice (Stănciulescu M., Sârbulescu V., 1981).
Desfăşurarea procesului de producţie în creşterea porcilor şi a păsărilor
impune anumite date stricte de livrare după încheierea perioadei de creştere şi
îngrăşare sau de exploatare.
Fluxul de producţie din creşterea porcilor bazat pe principiul „all in, all
out – totul plin, totul gol” face ca între diversele sectoare ale unităţii să existe o
legătură indisolubilă, determinată de datele depopulării şi populării cu noi
categorii de animale.
În creşterea păsărilor, graficul de producţie este şi mai exact, neadmiţând
abateri, fiind determinat de data fixă a primirii puilor şi bobocilor de la staţiile de
incubaţie, în această situaţie şi data livrării păsărilor la abator la sfârşitul ciclului
de producţie trebuie riguros respectată în vederea pregătirii halelor pentru noua
serie de producţie.
Datorită faptului că face parte din sistemul organizatoric al unităţii de
creştere a animalelor, activitatea abatorului se integrează în graficul general de
producţie, evitându-se astfel dereglările ce apar frecvent în relaţiile cu unităţile ce
achiziţionează animalele pentru valorificare.
Situaţia este cu totul diferită pentru unităţile de îngrăşare a taurinelor şi
ovinelor, unde loturile relativ reduse sau ritmul relativ rar de livrare a loturilor de
animale de la ferme la abatoare comportă lipsa unui abator în fermă, comparativ
cu unităţile mari de creştere a păsărilor şi porcilor care au abatoare proprii.
Conform legislaţiei privind regimul sacrificării animalelor, tăierea
acestora se face numai în unităţi de profil specializate pentru a se asigura
obţinerea unor carcase în condiţii igienice corespunzătoare (Stănciulescu M.,
Sârbulescu V., 1981)..
- 443 -
Sacrificarea animalelor şi prelucrarea carcaselor se poate face în abatoare
şi unităţi combinate de industrializare a cărnii.
16.1.1. Abatoare
Abatoarele sunt unităţi organizate fie independent, de regulă cu profil
larg, fie integrate ca anexe ale unităţilor zootehnice, caz în care sunt specializate
(abatoare de porci, abatoare de păsări), având în dotare construcţii şi instalaţii
destinate exclusiv tăierii animalelor şi prelucrării produselor rezultate din tăiere,
în condiţii igienice; unităţile destinate tăierilor ocazionale de până la 5 t/zi poartă
denumirea de centre de tăiere sau puncte de tăiere.
Clasificare după profil:
- abatoare mixte;
- abatoare pentru porci;
- abatoare pentru bovine;
- abatoare pentru ovine şi caprine;
- abatoare pentru păsări;
- abatoare pentru iepuri de casă.
Clasificare după capacitate abatoare animale:
- abatoare sub 5 t/zi (centre de tăiere);
- abatoare de 10 t/zi;
- abatoare de 80-100 t/zi;
- abatoare de peste 100 t/zi.
Clasificare după capacitate abatoare păsări:
- abatoare de 3500 t/an-linie (900 păsări/h);
- abatoare de 7000 t/an-linie (1 800 păsări/h);
- abatoare de 10 000 t/an-linie (2 600 păsări/h);
- abatoare de 20 000 t/an-linie (5 200 păsări/h).
Clasificare după capacitate abatoare pentru iepuri de casă:
- abatoare de 1000 t/an-linie (200 capete/h);
- abatoare de 3500 t/an-linie (600 capete/h).
16.1.2. Fabrici de prelucrare a cărnii

16.1.2.1. Fabrici de preparate din carne
Sunt construcţii dotate cu instalaţii pentru prelucrarea cărnii în vederea
obţinerii preparatelor din carne.
Pot fi unităţi:
- separate;
- 444 -
- amplasate în corpul abatorului;
- amplasate în corpul antrepozitului.
După capacitate pot fi:
- de 750 t/an (2,5t/zi)
- de 1500 t/an (5t/zi)
- de 3000 t/an (10t/zi)
- de 6000 t/an (20t/zi)
- peste 6000 t/an (peste 20t/zi)
16.1.2.2. Fabrici de conserve

Sunt construcţii dotate cu instalaţii pentru prelucrarea cărnii în conserve
închise ermetic în cutii sau borcane şi supuse sterilizării la temperaturi de peste
100 º C. Fabricile pot avea mai multe linii de fabricaţie.
După profil pot fi:
- Fabrici cu linie de pate;
- Fabrici cu linie de conserve în suc propriu;
- Fabrici cu linie de conserve mixte;
- Fabrici cu linie de conserve din carne tocată;
- de 600 t/an (2 t/zi)
- de 1000 t/an (3,3 t/zi)
- de 1500 t/an (5t /zi)
- de 3000 t/an (10t/zi)
16.1.2.3. Fabrici de semiconserve din carne

Sunt construcţii dotate cu instalaţii pentru prelucrarea cărnii în
semiconserve, produse din carne, ambalate în recipiente metalice închise ermetic
şi supuse unui tratament termic la temperaturi de peste 75-80ºC, când se asigură
distrugerea florei vegetative, nu şi a celei sporulate; deci semiconservele nu sunt
produse stabile şi necesită condiţii speciale de depozitare (0...14ºC), pe întreg
circuitul producţie-consum şi un timp relativ de păstrare (6-7 luni);
- de 1000 t/an (3,5 t/zi)
- de 2000 t/an (7,0 t/zi)
- de 3000 t/an (10 t /zi)
- de 5000 t/an (17t/zi)
16.1.2.4. Fabrici de salamuri crude uscate de durată

Sunt construcţii dotate cu instalaţii pentru prelucrarea cărnii în preparate
din carne tocată-crude-uscate şi de durată (batoane), în membrane afumate la rece
şi uscate.
La livrarea din unităţile de producţie sau depozite, temperatura din carne
nu trebuie să depăşească 14ºC.
- 445 -
- de 600 t/an (2 t/zi)
- de 1000 t/an (3,5 t/zi)
- de 2000 t/an (7 t /zi)
16.1.2.5. Fabrici de preparate culinare congelate

Sunt construcţii dotate cu instalaţii pentru fabricarea produselor culinare
şi semifabricatelor din carne, care se livrează ca prospături sau se conservă prin
congelare
- de 2000 t/an ( 7 t/zi)
- de 4000 t/an (14 t /zi)
16.1.3. Fabrici de prelucrare peşte

16.1.3.1. Fabrici de conserve din peşte
Sunt unităţi care au construcţii şi instalaţii pentru prelucrarea peştelui,
după o anumită tehnologie cu diferite adaosuri de sos, ulei, legume, condimente şi
ambalarea lor în cutii metalice, de diverse forme şi mărimi (cilindrice, prismatice,
fălţuite sau ambutisate), folosind sterilizarea ca metodă de conservare; în general
se produc:
- conserve din peşte în sos tomat;
- conserve din peşte cu legume;
- conserve din peşte în ulei;
- conserve din peşte speciale (haşeu din carne de peşte, pate de ficat
de peşte, lapţi de peşte)
16.1.3.2. Fabrici de semiconserve din peşte

Sunt unităţi care au construcţii şi instalaţii pentru prelucrarea peştelui,
după o anumită tehnologie în scopul consumului în mod nemijlocit, direct, fără a
mai fi necesară o prealabilă prelucrare culinară.
Se utilizează diverse metode de conservare: marinare; sărare şi tratamente
termice; în general se produc: unele sortimente din peşte sărat, peşte afumat, peşte
cu ceapă, marinate reci, pastă de peşte, salată de icre, fileuri de anchois închise
ermetic.
16.1.4. Fabrici de prelucrare lapte

Sunt unităţi care au construcţii şi instalaţii pentru prelucrarea laptelui şi a
unor semifabricate, subproduse şi produse din lapte finite, în bunuri alimentare de
consum.
Calasificare după capacitate

- fabrici de produse lactate de 10 000 litri lapte/zi;
- 446 -
- fabrici de brânzeturi de 500 t/an;
- fabrici de brânzeturi de 1000 t/an;
- fabrici de brânzeturi de 2 000 t/an;
- fabrici de lapte praf de 3 000 t/an.
16.1.5. Antrepozite frigorifice

După volumul răcit se clasifică în:
- antrepozite de 10 000 m³ răciţi
16.1.6. Condiţii de proiectare a unităţilor pentru industrie

alimentară
Aproape în totalitate normele de igienă privind amplasarea, proiectarea,
construirea, dotarea şi exploatarea unităţilor de depozitare, prelucrarea industrială
a produselor alimentare sunt concretizate în legi, hotărâri de guvern, standarde,
ordine ale ministerelor şi au un caracter obligatoriu. Nerespectarea lor constituie
contravenţie sau chiar infracţiune şi se sancţionează financiar, administrativ sau
penal după caz.
Legislaţia în vigoare este prevăzută în O.U. nr. 54/21.03.2000, privind
modificarea şi completarea Legii Sanitar Veterinare nr. 60/1974, republicată în
Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 266 din 30.12.1981 cu modificări şi
completări ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: aliniatul
5 al articolului 31 va avea următorul cuprins: în cadrul acţiunilor de certificare
sanitar veterinare sunt vizate şi amplasarea, proiectarea şi construirea de
obiective de industrie alimentară.
Aceste depozite este bine să se amplaseze în aval de oraş sau de zona de
locuit, în scopul de a asigura deversarea apelor uzate în canalele de colectare în
raport cu direcţia în care curge apa.
Din punct de vedere al materialelor de construcţie, trebuie avut în vedere
ca materialele de construcţie folosite să fie hidroizolante, uşor de manevrat, uşor
de curăţat şi întreţinut în procesul de folosire.
Cerinţele sanitar-veterinare a depozitelor de produse alimentare se vor
îndeplini şi respecta ţinând cont de următoarele aspecte:
- realizarea de fluxuri care să evite încrucişări ale produselor alimentare
de origine animală cu produse de origine vegetală;
- evitarea încrucişării ambalajelor folosite cu cele curate;
- delimitare între spaţiile de depozitare a produselor umede faţă de
produsele uscate;
- 447 -
- se va evita crearea de spaţii înguste, platforme false sau pereţi
despărţitori din materiale poroase sau alte materiale improprii din punct de vedere
constructiv;
- spaţiile de depozitare vor începe de la cota ± 0,00. Nu se vor amenaja
depozite la subsoluri.
- accesul uşor privind operaţiile de igienizare în orice zonă a depozitului;
- fiecare muncitor să fie antrenat în procesul de producţie pe o suprafaţă
minimă de 4 m² şi un volum minim de 13 m³;
- în zonă să nu fie mirosuri străine neplăcute sau noxe ale industriei
chimice, sau unităţi de neutralizare a cadavrelor şi locuri de depozitare a
gunoaielor menajere.
Depozitele trebuie să fie dotate cu instalaţii de alimentare cu apă calda şi
rece. Apa caldă se asigură centralizat în doua regimuri la 37ºC şi la 83ºC.
Pentru a preveni contaminarea produselor alimentare de origine animală
în timpul depozitării, conductele instalate în interiorul spaţiilor de depozitare se
vor individualiza vizibil prin culori diferite, astfel:
• Conducte pentru apa potabilă-verde;
• Conducte pentru apa industrială nepotabilă-negru;
• Conducte pentru canalizare-negru;
• Conducte pentru încalzire-roşu;
• Conducte pentru gaze-galben;
• Conducte pentru amoniac-albastru.
Depozitele de produse alimentare de origine animală trebuie să fie dotate
cu două sisteme de canalizare distincte:
• Canalizare sanitară care colectează apa, impurităţile şi deşeurile de la
vestiare, WC, săli de mese;
• Canalizarea industrială care colectează apa, impurităţile şi deşeurile din
spaţiile de depozitare şi cea rezultată din acţiunile de igienizare.
Fabricile şi spaţiile de depozitare se construiesc fie pe verticală pe mai multe
nivele (etaje), sau pe orizontală într-o structură tehnologică care să respecte însă
un complex de norme sanitare şi sanitar-veterinare.
În principiu un spaţiu de depozitare poate să cuprindă mai multe sectoare:
- sectorul de recepţie a produselor alimentare de origine animală;
- sectorul de ambalare, etichetare a produselor alimentare;
- sectorul mecanic, centrala termică şi staţia de spălare dezinfectare;
- sectorul propriu-zis de refrigerare, congelare, spaţii uscate.
Circulaţia produselor alimentare în interiorul spaţiilor se realizează cu
benzi transportoare suspendate sau plane, iar între spaţiile de depozitare prin
conveere plane, inclinate, ascensoare.
Potrivit Legii Sanitar-Veterinare nr. 60/1974, modificată prin Legea
74/1991, modificată prin Ordonanţa nr. 42/29 ianuarie 2004, în scopul depozitării
igienice a produselor de origine animală, pentru a preveni unele epizootii,
difuzarea unor boli infecţioase, la proiectarea şi sistematizarea acestor spaţii de
depozitare se va ţine seama de o împărţire specială:
- 448 -
- Zona I – zona insalubră, cuprinde spaţiul de depozitare a ambalajelor, cu
instalaţiile de depozitare a produselor necomestibile;
- Zona II – este zona tehnologică cu spaţiile uscate de depozitare.
Depozitarea este temporara;
- Zona III – cuprinde spaţiile de refrigerare şi sau congelare a produselor
alimentare de origine animală;
- Zona IV – cuprinde centrala de frig, instalaţia de alimentare cu apă
(HIDROFOR), canalizarea;
- Zona V – cuprinde spaţiile propriu-zise, depozitele frigorifice pentru
păstrarea produselor de origine animală pe diferite durate de depozitare prin
congelare;
- Zona VI – cuprinde centrala de aburi, parcul auto, pavilionul
administrativ.
La proiectarea unităţilor care prelucrează sau păstrează produse
alimentare de origine animală, se vor respecta cerinţele specifice pentru planul
general, cât şi cele privind proiectarea construcţiilor, instalaţiilor şi amplasarea
utilajelor.
Planul general reprezintă prima lucrare la o unitate şi cuprinde
elementele de bază după care decurge proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru
unitatea respectivă.
Planul general va respecta următoarele cerinţe:

- cerinţe tehnologice şi de circulaţie;
- cerinţe privind asigurarea cu energie, apă şi alte utilităţi;
- cerinţe de protecţie împotriva incendiilor;
- cerinţe de protecţie sanitară;
- cerinţe arhitecturale, urbanistice şi constructive.
De soluţiile adoptate la elaborarea planului general depinde buna
funcţionare şi costul investiţiei.
Se va ţine seama de organizarea circulaţiei materiei prime, a produselor
finite, deşeurilor şi confiscatelor, astfel încât să se poată institui măsurile de
carantină sanitar- veterinară internaţională, fără a aduce prejudicii unităţilor din
zonă.
Amplasarea trebuie să se facă ţinând cont de următoarele aspecte:
- pânza de apă freatică la minimum 1,5 m sub nivelul maxim al fundaţiei;
- în cazul clădirilor cu subsoluri pânza de apă freatică la minimum 0,5 m
sub ultimul planşeu pentru evitarea igrasiei generatoare de mucegaiuri;
- terenul de amplasare trebuie să fie uscat, uşor înclinat cu mare putere de
autopurificare (mineralizare), drenare şi aerisire, ferit de vânturi
puternice;
- vânturile dominante să nu polueze centrele locuite, prin răspâdirea
mirosurilor dezagreabile;
- să fie ferit de riscul surpării, alunecării avalanşelor sau al inundaţiilor;
- să fie ferit de influenţa nocivităţilor eliminate de obiectivele economice
sau sociale învecinate (fără mirosuri neplăcute, fum gaze, toxice, praf);
- 449 -
- să fie lângă căi de comunicaţie pavate şi drenate pentru traficul auto,
feroviar sau naval;
- să asigure condiţii igienice de aprovizionare cu apă şi de îndepărtare a
apelor meteorice, a celor uzate şi a reziduurilor solide şi de întreţinere a
salubrităţii solului;
- să asigure posibilitatea plantării unei reţele de protecţie sanitară;
- să fie la o distanţă suficientă de unităţi care emană noxe (locuri de
depozitare a gunoaielor menajere), cu respectarea şi a distanţei minime
faţă de alte unităţi prevăzută în lege.
Specificul acestor unităţi ca şi al tuturor obiectivelor economice din
Industria Alimentară, impun utilizarea în construcţie şi utilare a unor materiale şi
utilaje speciale.
Pentru fiecare element al construcţiei, reglementările în vigoare prevăd
următoarele:
- materialele de construcţii trebuie să fie netoxice, impermeabile, netede,
rezistente la uzură şi la coroziunea factorilor fizici, chimici şi să se poată
curăţa uşor;
- suprafeţele pereţilor şi ale tavanelor trebuie să fie albe sau colorate
deschis, pentru a reflecta lumina şi a uşura curăţirea (figura 16.1.);
Fig. 16.1. Amenajarea interioară a unui depozit
- se recomandă materialele care nu necesită vopsire;

- nu sunt recomandate materialele absorbante, poroase, greu de curăţat
(piele, plăci aglomerate, materiale bituminoase);
- pereţii interiori trebuie să fie construiţi din materiale netoxice,
impermeabile , netede, cum sunt tencuielile din ciment alb, plăci de gresie
antiacidă, plăci de faianţă albă, plăci din material plastic ;
- se recomandă umplerea rosturilor din dintre plăcile de gresie sau faianţă,
pentru a se asigura netezimea pereţilor în vederea curăţeniei şi dezinfecţiei;
- 450 -
- plăcile de faianţă sau de gresie se aplică pe pereţi, până la înălţimea de 2,1
m, cu excepţia zonelor de sângerare unde se aplică până la joncţiunea
pereţilor cu tavanul;
- în sălile de tăiere pentru bovine şi la sala sanitară, faianţa se aplică până la
înălţimea liniilor aeriene;
- se vor rotunji unghiurile la joncţiunea pereţilor între ei, cu tavanul şi
pavimentul, pentru a se asigura eficienţa curăţeniei şi dezinfecţiei(figura
16.1);
- colţurile stâlpilor, de la uşi sau grinzi sau cele de la pereţi vor fi protejate
prin colţare metalice pentru a preveni deteriorările provocate de
cărucioare;
- tavanele din spaţiile tehnologice vor fi situate la minimum 3,2 m de la
paviment şi şi vor fi construite din materiale impermeabile, nevopsite şi
nevăruite, trebuie să fie netede şi plane;
- instalaţiile electrice, aparatura şi corpurile de iluminat suspendate de
tavan, trebuie să fie astfel instalate încât să nu contamineze produsele
existente în spaţiile tehnologice;
- pardoseala (pavimentul) trebuie construită din materiale netoxice,
rezistente la şocuri mecanice şi termice, impermeabile, imputrescibile,
netede (fără fisuri), nepulverulente şi antiderapante,
- se recomandă dalele din gresie antiacidă, mozaicul în plăci şi carouri, cu
finisaje antiderapante;
- pardoseala trebuie izolată hidrofug, uşor înclinată, în majoritatea spaţiilor
tehnologice, panta de înclinare va fi de 2 cm la 1 m liniar de pardoseală,
iar la tunelele de refrigerare şi congelare se recomandă o pantă de 1cm la
1 m liniar,
- în spaţiile unde temperaturile ating valori de -18° C până la -35 ° C şi o
umiditate de 85-90 %, se recomandă ca pardoseala să fie din ciment
sclivisit sau asfalt turnat;
- în toate spaţiile unde se practică, în mod curent spălări şi dezinfecţii,
trebuie să se prevadă o gură de canalizare la fiecare 40 m² de pardoseală,
care trebuie să fie prevăzută cu un mic sifon în profunzime, în formă de U
sau S, cu clopot metalic şi capace metalice cu grilaj, cu ochiuri de 2 cm,
aşezate la nivelul pavimentului;
- nu se recomandă instalarea de guri de canalizare care nu au sifoane şi
clopote;
- gurile de canalizare pot lipsi de la depozitele pentru produse congelate sau
de depozitare uscată;
- racordarea la canale trebuie să fie realizată, în aşa fel încât apele uzate şi
murdare să fie dirijate la gurile de canalizare, în mod continuu fără
întreruperi sau la şanţurile de picurare;
- este contraindicată scurgerea apelor uzate sau murdare direct pe
pardoseală;
- scările vor fi şi ele executate din materiale impermeabile cu trepte solide
şi contratreaptă închisă, asigurându-se protejarea marginilor treptelor.
- 451 -
Capitolul 17
Stabilirea amplasamentului
şi sistematizarea fermelor zootehnice
17.1. Amplasarea unităţilor de producţie zootehnică

Aspectele legate de stabilirea amplasamentului se cer a fi analizate cu cea
mai mare atenţie şi răspundere, atât din punctul de vedere al încadrării în teritoriu,
cât şi sub aspectul alegerii terenului, pe care se va amplasa ferma zootehnică.
Obţinerea unor rezultate corespunzătoare în exploatarea unităţilor
zootehnice de tip industrial este condiţionată, în mod direct, de alegerea
amplasamentului geografic, de încadrarea în teritoriu şi de localizarea terenului.
Alegerea unui amplasament corespunzător constituie o primă măsură pe
linia obţinerii unor rezultate optime în exploatare. Productivitatea şi
economicitatea unei unităţi poate fi redusă sau compromisă printr-o amplasare
nesatisfăcătoare chiar şi atunci când organizarea producţiei, echiparea tehnică şi
dotarea ei cu construcţii sunt făcute la cel mai înalt nivel. Pagubele ce le pot
determina amplasamentele greşite sunt întotdeauna grave, deoarece nu mai pot f i
decât cu greu remediate, ele repetându-se inevitabil de la an la an, pe toată durata
de exploatare, iar cu cât capacitatea unităţilor este mai dezvoltată, se înţelege că
aceste pagube pot fi mai mari.
De felul cum se asigură condiţiile necesare unei bune amplasări depinde
durabilitatea unităţii, condiţiile de funcţionare, modul de desfăşurare a lucrărilor
de construcţii, costul investiţiilor, cheltuielile de exploatare, rentabilitatea
investiţiilor şi în mod deosebit asigurarea condiţiilor necesare creşterii şi
exploatării animalelor (Şerban Al., şi colab.).
17.1.1. Încadrarea in teritoriu (amplasamentul geografic)

În raport cu profilul fiecărei ferme zootehnice (creşterea vacilor de lapte,
îngrăşarea taurinelor, porcinelor, creşterea păsărilor pentru ouă şi carne etc.),
există unul sau mai multe amplasamente optime pe cuprinsul unui teritoriu, judeţ,
regiune sau ţară.
Condiţiile zonale ale dezvoltării agriculturii, având un caracter net
determinant în stabilirea profilului unităţilor şi alegerea ariilor de amplasare, este
necesar să se stabilească amplasamentele în locurile cele mai indicate, pentru ca
în ansamblul lor să determine o reţea armonios distribuită în teritoriu şi care să
corespundă condiţiilor de economicitate
În cazul unităţilor industriale pentru porcine sau păsări, realizarea unor
amplasamente pe deplin satisfăcătoare implică corelarea profilelor şi amplasamentelor
- 452 -
acestor unităţi, pe de o parte, cu capacităţile şi amplasamentele fabricilor de nutreţuri
combinate, iar pe de altă parte, cu capacităţile şi amplasamentele întreprinderilor
de valorificare şi depozitare a cărnii, abatoare, depozite frigorifice şi fabrici d e
preparate. Capacităţile şi distribuţia acestor unităţi în teritoriu sunt condiţionate de
amplasamentele şi profilele complexelor consumatoare, dar şi de capacitatea
întreprinderilor care produc materia primă necesară pentru fabricile de nutreţuri
combinate (porumb boabe, orz, mazăre etc.). Asigurarea acestor concentrate în
cantităţi şi sortimente corespunzătoare presupun existenţa, la distanţe potrivite
din punctul de vedere al transportului, a unei baze de producţie intensivă, cu o
suprafaţă suficientă, deci o corelare a volumului de transport, cerut de echilibrarea
cantităţilor de furaje necesare consumului, cu cele ce pot fi produse.
Dacă referirea se face la unităţile de tip industrial pentru producţia de
lapte, amplasarea şi capacitatea optimă a lor trebuie să se facă în funcţie de
existenţa unor terenuri fertile, irigate, în suprafeţe suficiente, la o distanţă
convenabilă faţă de unităţile respective pentru a se putea, asigura întregul volum
de nutreţuri necesare furajării animalelor. Se are de asemenea în vedere existenţa
în teritoriu a unei unităţi de colectare şi valorificare a laptelui, prin intermediul
căruia să se asigure desfacerea laptelui.
Suprafaţa terenului stabilit pentru o fermă zootehnică trebuie să fie
suficient de mare pentru amplasarea tuturor construcţiilor, să asigure baza furajeră
necesară şi să aibă posibilităţi de dezvoltare în viitor.
Între unităţile de selecţie şi reproducţie şi cele de producţie, trebuie să
existe o foarte strânsă corelare privind capacităţile lor, cât şi o preocupare
constantă pentru amplasarea coordonată a unităţilor din toate categoriile. De aici
rezultă ca necesară organizarea într-un sistem complex a ansamblului de unităţi de
selecţie, reproducţie şi producţie, pentru fiecare specie de animale.
17.1.2. Alegerea terenului (localizarea, amplasamentului)

După operaţia de încadrare în teritoriu, care se face pe baza studiului de
organizare şi sistematizare a teritoriului, urmează localizarea amplasamentului în
cadrul aceleiaşi soluţii generale, dar cu mai multe posibilităţi de realizare care
constituie prima fază a amplasării unei unităţi. Analizând multiplele variante, cu
avantajele şi dezavantajele pe care le prezintă fiecare localizare se poate definitiva
soluţia de amplasare care întruneşte cele mai favorabile condiţii, ce se pot grupa
în două mari categorii, şi anume :
- condiţii generale, care se referă îndeosebi la legăturile exterioare şi la
utilităţi, fiind deci mai mult legate de zona în care se află terenul;
-condiţii speciale, care se referă direct la terenul propus pentru
amplasarea unităţii.
17.1.3. Condiţii generale de amplasare a unităţilor zootehnice

Principalele condiţii generale ce trebuie analizate şi studiate se referă la
următoarele aspecte:
- să se aibă în vedere posibilităţile pentru un acces comod până în incinta
fermei, în scopul asigurării aprovizionării cu furaje, materii prime etc., ca şi a
legăturii cu pieţele de desfacere;
- 453 -
- să existe posibilităţi de realizare a unor lucrări de canalizare; pentru
aceasta este necesară existenţa unui emisar pentru deversarea apelor reziduale
după o prealabilă epurare ;
- să existe posibilităţi de alimentare cu apă prin captări sau racordări la o
reţea din zonă, în condiţii cât mai economice. Deoarece unităţile zootehnice sunt
mari consumatoare de apă, este indicat ca fiecare unitate să-şi aibă sursa proprie
de alimentare cu apă pentru a-şi asigura necesarul;
- să existe, posibilitatea de obţinere a energiei electrice şi termice în
condiţii de maximă siguranţă şi economicitate, în vederea satisfacerii necesarului
în unitate;
-unitatea să aibă legătură directă cu căile de comunicaţie în orice anotimp,
atât spre zonele de aprovizionare cu furaje şi materii prime cât şi spre punctele de
expediţie, unităţi de prelucrare, de depozitare şi puncte de desfacere a produselor
finite. Pentru aceasta se impune amplasarea unităţii cât mai aproape de o gară sau
organizarea unui racord de cale ferată.
De asemenea, unitatea poate fi amplasată şi lângă o şosea cu condiţia ca
drumurile de acces care fac legătura între unitate şi căile principale de
comunicaţie să fie cît mai scurte şi să asigure un transport uşor şi economic al
furajelor, al combustibilului şi altor materii prime sau expedierea produselor la
destinaţie deoarece lungimea lor influenţează direct economicitatea
amplasamentului şi desfacerea produselor;
- să se amplaseze unitatea cât mai aproape de consumatori, pentru a se
valorifica în timp scurt produsele care sunt perisabile (lapte, ouă, etc.) sau să
existe posibilitatea de a l e prelucra industrial în unitate sau depozita pe timp
limitat în condiţii corespunzătoare ;
-distanţa între unitate şi zona de aprovizionare să fie cât mai scurtă, cu
posibilităţi rapide de deplasare, întrucât transportul materiilor prime şi a furajelor
spre punctele de depozitare sau de fabricaţie, are o importanţă adeseori
hotărâtoare, deoarece ele pot determina economii de timp, de muncă, de cheltuieli
de investiţii şi exploatare, influenţând direct asupra costului produselor ;
- distanţa dintre unităţile zootehnice şi centrele populate (localităţile) din
jurul acestora, de unde se recrutează forţa de muncă şi cu care se cooperează
pentru utilităţi, să fie cât mai mică (sub 1 500 m) pentru ca muncitorii să parcurgă
această distanţă în maximum 30 . . . 40 min, reducându-se astfel pierderile de
timp cu deplasarea ;
- este de dorit ca amplasarea unităţilor să se facă între centrele populate şi
păşunile unităţilor sau terenurile cultivate cu plante furajere ;
- între unităţile zootehnice care degajă nocivităţi şi centrele populate
trebuie să se prevadă zone de protecţie. Lăţimea zonei de protecţie se stabileşte de
la pereţii adăpostului la pereţii exteriori ai clădirilor de locuit. Zona de protecţie se
stabileşte şi faţă de drumuri şi artere de circulaţie, în acest caz, locul de amplasare
a unităţilor zootehnice trebuie să fie la o distanţă minimă de 22,00 m faţă de
drumurile naţionale, de 20,00 m faţă de drumurile judeţene şi de 18,00 m faţă de
drumurile comunale sau de ţară;
- 454 -
- nu se admite traversarea unităţii zootehnice de către căile de
comunicaţie publice sau, când animalele sunt scoase la plimbare sau păşune să
traverseze artere cu circulaţie intensă sau căi ferate. Circulaţia utilajelor şi a
vehiculelor spre terenurile de producţie trebuie să se realizeze fără traversarea
localităţii. Trebuie menţionat că unele din aceste condiţii capătă o pondere mai
mare în raport cu situaţia locală şi cu specificul unităţii, condiţii pentru care se
cere mai multă atenţie.
17.1.4. Condiţii speciale de amplasare a unităţilor zootehnice

Odată stabilit terenul de amplasament care răspunde condiţiilor de ordin
general, se caută în continuare să fie analizate şi condiţiile speciale care trebuie să
satisfacă numeroase cerinţe şi care se referă la forma şi dimensiunile terenului,
relief, la condiţiile hidrografice, geotehnice, hidrologice, sanitare şi de prevenire a
incendiilor, pentru a se stabili amplasamentul cu adevărat optim.
Este de menţionat faptul că, amplasamentul ales pentru ferma zootehnică
trebuie să fie situat pe cât posibil pe terenuri nefertile sau mai puţin fertile, dar
care datorită poziţiei lor favorabile, faţă de localităţi, căi de comunicaţie şi
utilităţi, pot fi folosite în mod satisfăcător pentru construcţii, economisindu-se la
maximum terenurile arabile.
17.1.4.1. Forma şi dimensiunile terenului

Este de preferat ca forma terenului să fie regulată, dreptunghiulară, cu axa
longitudinală îndreptată în prelungirea unei artere de acces care duce spre unitate,
iar dimensiunile să fie în concordanţă cu capacitatea unităţii şi totodată să permită
realizarea unui grad optim de ocupare cu construcţii a terenului. Această formă
permite ca reţeaua rectangulară de drumuri ulterioare să se înscrie mai bine, iar
amplasarea construcţiilor în cadrul sectoarelor din incinta unităţii să se facă
raţional. Fluxurile de circulaţie pentru materiale, furaje, dejecţii, produse finite,
muncitori şi pentru animale se pot orienta paralel, fără intersecţii, suprapuneri sau
interferenţe. Asigurarea acestei cerinţe permite realizarea unui plan general
armonios.
17.1.4.2. Relieful terenului

Se recomandă ca terenul de amplasament să aibă pantă lină, uniformă, de
1. . . 6% pentru a permite scurgerea apelor meteorice fără eroziune şi realizarea
drumurilor fără declivităţi mari, care îngreunează circulaţia ; în acelaşi timp,
aşezarea construcţiilor, executarea drumurilor şi platformelor şi execuţia
canalizării nu necesită terasamente şi lucrări de sistematizare verticală importante
şi costisitoare. Este de preferat ca expunerea terenului să fie : spre sud, sud-vest,
sud-est, pentru a beneficia de o bună însorire, care contribuie printre altele şi la
uscarea rapidă a terenului după ploaie.
- 455 -
17.1.4.3. Condiţii hidrografice
Terenul de amplasament al unităţii, cât şi drumurile de acces trebuie să fie
ferite de inundaţii. De regulă, fermele zootehnice de tip industrial se amplasează pe
terasele superioare ale albiei rîurilor (albia majoră), astfel încât terenul din incinta
unităţii să fie cel puţin cu 50 cm deasupra celui mai înalt nivel posibil al apei, pentru
a se evita orice posibilitate de inundaţie. Acest nivel se consideră egal cu nivelul
maxim atins de ape odată la 100 de ani (risc 1 %), pentru complexele de capacitate
mare şi foarte mare, sau odată la 50 ani (risc 2%), pentru unităţile cu efective mici.
17.1.4.4. Condiţii geotehnice

Cerinţele faţă de natura terenului de fundare depind în mare măsură de
tipul construcţiilor ce se execută, de felul producţiei întreprinderilor zootehnice.
Cerinţele cu privire la rezistenţa terenului sunt asemănătoare cu cele de la clădirile
civile, social-culturale sau industriale simple, adică să fie un teren sănătos, uscat,
să nu fie mlăştinos şi să nu aibă deşeuri organice. Terenurile mlăştinoase,
necesitând lucrări de asanare costisitoare sunt contraindicate. În cazul silozurilor
de la întreprinderile de producerea nutreţurilor combinate, cerinţele sunt mult mai
mari, deoarece construcţiile transmit terenului sarcini considerabile. De asemenea,
lungimea foarte mare a unor adăposturi, ca şi suprafeţele mari acoperite de halele
comasate, necesită o uniformitate mai bună a structurii solului în cadrul incintei
unităţilor de producţie.
O atenţie deosebită la alegerea terenului este necesară în regiunile expuse
fenomenelor seismice, ca şi în regiunile cu straturi de pămînt macroporice, aşa
cum este cazul în unele zone ale ţării. Întrucât, în multe unităţi de tip industrial
(pentru porcine, taurine) se folosesc cantităţi mari de apă pentru spălarea şi
evacuarea dejecţiilor, este necesar ca să se respecte la întocmirea planului general
prescripţiile privind amplasarea diferitelor construcţii şi protecţia fundaţiilor, în
cazul terenurilor macroporice.
17.1.4.5.Condiţii hidrologice (regimul apelor subterane)

Cercetarea hidrologică a terenului este necesară deoarece indică regimul
apelor subterane şi influenţa acestora asupra proprietăţilor solului. Apele freatice
trebuie să se afle la cel puţin 0,50 m sub adâncimea de fundare a construcţiilor, iar
pentru magaziile de depozitare la nivelul solului (magazii la sol), nivelul apei
freatice trebuie să se găsească mai coborât. În cazul când apar sectoare de
producţie subterane, care necesită sol uscat, apa freatică trebuie să se găsească la
adâncimi mai mari (3,00 . . . 8,00 m).
17.1.4.6.Condiţii sanitare
Stabilirea definitivă a amplasamentului unei unităţi zootehnice trebuie
coordonată cu cerinţele sanitare şi de prevenire a incendiilor care sunt obligatorii.
Respectarea acestor condiţii contribuie la crearea unui mediu sănătos în incintele
de producţie şi în vecinătatea acestora; în acelaşi timp, sunt asigurate măsurile
- 456 -
necesare de securitate a oamenilor şi animalelor, precum şi a bunurilor din cadrul
unităţii.
De asemenea, ferma zootehnică se va amplasa, dacă terenul este în pantă,
mai jos decât centrul populat, deoarece apele uzate rezultate se vor infiltra în sol
ajungând la pânza de apă freatică ce aprovizionează localitatea sau în instalaţiile
de apă ale localităţii, pe care le-ar putea polua.
Pentru evitarea poluării cu nocivităţi din fermă şi a răspândirii epizootiilor
prin apele curgătoare, în care se deversează ape epurate (reziduale) şi care trec
prin localităţi, care ar pune în pericol sănătatea publică şi a animalelor, unităţile
zootehnice se vor amplasa, având în vedere direcţia de curgere a apei, în aval, faţă
de aceste localităţi.
Distanţele minime de protecţie sanitară între zonele locuite şi unităţile
zootehnice cu anexele acestora sunt stabilite corespunzător cu profilul unităţii,
capitolul 1 (tab. 1.1). Distanţele prevăzute în tabelul 1.1 sunt minime numai în
cazul când se asigură condiţiile de salubritate, prin acoperirea integrală a nevoilor
de apă, realizarea şi exploatarea corectă a sistemelor de canalizare şi epurare a
apelor uzate, precum şi prin colectarea şi evacuarea reziduurilor organice.
De regulă, amplasamentul pentru unităţile zootehnice care degajă
nocivităţi (mirosuri) trebuie astfel ales încât vânturile dominante să bată dinspre
localităţi spre ferma zootehnică şi nu invers.
Se va evita amplasarea unităţilor zootehnice în depresiuni sau defilee,
deoarece aici se întâlnesc curenţi puternici de aer sau lipsesc în totalitate, din care
cauză nu se mai poate asigura o ventilaţie naturală a nocivităţilor ce se degajă în
unităţi; şi într-un caz şi în altul, asemenea condiţii sunt dăunătoare animalelor.
Este de preferat ca amplasarea terenului ales să se facă la marginea unei
păduri sau plantaţii de protecţie, în scopul adăpostirii incintelor de efectul vântului
şi de înzăpeziri.
Toate aceste condiţii au drept scop în primul rând protejarea sanitară
reciprocă, a unităţilor zootehnice şi localităţilor, aceasta în vederea prevenirii
epizootiilor. Prin judicioasa alegere a terenului se pot crea condiţii de salubritate
optimă cerute de specificul proceselor de producţie, în funcţie de tehnologia de
exploatare aleasă, corespunzător zonei pedoclimatice de amplasare şi de specia şi
categoria animalelor întreţinute.
Alegerea definitivă a unui amplasament necesită studiul mai multor
variante, a căror comparare se face pe baza indicilor tehnico-economici, precum
şi, prin aprecierea avantajelor calitative ale terenului.
17.2. Planul general al unităţilor de producţie zootehnică

După ce problemele de amplasare au fost soluţionate printr-o încadrare
judicioasă în teritoriu şi o alegere corespunzătoare a terenului, de o deosebită
importanţă este proiectarea raţională a incintei, prin realizarea planului general şi
a sistematizării verticale.
- 457 -
17.2.1. Importanţa planului general şi elementele lui componente
Soluţia de bază, concepţia generală şi viziunea de ansamblu a oricărui
proiect a unităţii zootehnice sunt legate de elaborarea planului general, din care
derivă elementele de proiectare, funcţionalitatea lor, soluţia constructivă, expresia
plastică şi eficienţa economică. În fiecare unitate zootehnică construcţiile se
grupează pe un anumit teritoriu sub formă de complexe sau ferme specializate pe
diferite producţii, care să funcţioneze corespunzător unui proces tehnologic
stabilit, având la bază o sistematizare judicioasă, care urmăreşte asigurarea
fluxului tehnologic, respectarea distanţelor între clădiri, orientarea corectă şi
adaptarea la teren a acestora.
După modul cum aceste construcţii participă la procesul de producţie se
pot clasifica în clădiri de producţie (de bază), auxiliare şi anexe, la care se adaugă
cele pentru elementele de echipare tehnică şi edilitare.
Clădirile de producţie (de bază) servesc direct procesul de producţie
(înmulţire, creştere, îngrăşare etc.); din această grupă fac parte adăposturile de
diferite tipuri, destinate diverselor categorii de animale, care reprezintă
aproximativ 80% din suprafaţa construită.
Construcţiile auxiliare servesc indirect la desfăşurarea procesului de
producţie, dar au existenţă obligatorie, în funcţie de specific şi necesităţi, în
legătură directă cu clădirile de producţie. Acestea sunt: silozurile turn sau de
suprafaţă pentru furajul murat, bucătăriile furajere, construcţiile pentru
prelucrarea primară a produselor zootehnice, construcţiile sanitar-veterinare,
crematoriul, camera frigorifică, construcţiile pentru repararea şi întreţinerea
utilajelor, atelierul mecanic, rezervorul de apă, centrala termică, postul trafo,
bascula etc.
Construcţiile anexe nu sunt legate direct de procesul de producţie, dar
sunt absolut necesare, mai ales pentru complexele de tip industrial; în această
categorie sunt cuprinse : grupul social (cantină şi dormitor), pavilionul
administrativ cu filtru sanitar, pavilionul poartă cu preşul de dezinfecţie, grupa de
pază pentru prevenirea şi stingerea incendiilor etc.
În ceea ce priveşte instalaţiile ce echipează unitatea, corespunzător cu
destinaţia acesteia, se întîlnesc: reţele de apă şi canalizare, reţele de încălzire cu
abur, de vacuum şi aer comprimat, cabluri electrice de lumină şi forţă, staţia de
epurare şi decantare, staţia de pompe, instalaţia de paratrăsnet etc.
La realizarea planului general se au în vedere şi lucrările de comunicaţie
(drumurile principale şi secundare, aleile pentru pietoni), rigolele pentru scurgerea
apelor meteorice, podeţele, precum şi spaţiile verzi (perdele de protecţie, arbori de
aliniament, garduri vii, peluze) pentru ameliorarea microchmatului incintelor şi
subincintelor unităţii şi cu rol estetic. De felul cum acestea se ordonează şi se
amplasează pe teritoriul destinat unităţii zootehnice, respectiv, în planul general,
de felul cum se îmbină şi se completează, având în vedere distanţele între clădiri,
de orientarea corectă şi adaptarea la teren a acestor elemente, rezultă armonia de
ansamblu, buna funcţionalitate a unitaţii.
- 458 -
Planul general al unei unităţi zootehnice reprezintă un proiect prin care se
stabilesc amplasamentele tuturor clădirilor de producţie, auxiliare, anexe şi a
echipamentului tehnic şi edilitar, corespunzător soluţiilor de sistematizare într-un
ansamblu care să contribuie la reducerea cheltuielilor viitoare de producţie.
Planul general reprezintă prima lucrare la o unitate zootehnică şi
constituie elementele de bază după care decurge proiectarea şi executarea unităţii.
De soluţiile adoptate la elaborarea planului general depinde buna funcţionare şi
costul investiţiei.
17.2.2. Întocmirea planului general

Orice obiectiv zootehnic cuprinde o serie de clădiri de bază, auxiliare şi
anexe ce trebuie încadrate într-o unitate care să funcţioneze corespunzător
procesului tehnologic, sistematizarea unităţii urmărind asigurarea fluxului
tehnologic, respectarea distanţelor între clădiri, orientarea corectă şi adaptarea la
teren a acestora etc. Din această cauză, la proiectarea planului general al unităţilor
zootehnice, trebuie să se aibă în vedere diferiţii factori care pot avea o influenţă în
alegerea soluţiilor. Aceşti factori se manifestă îndeosebi sub forma următoarelor
cerinţe faţă de planul general:
-cerinţe tehnologice şi de circulaţie ;
-cerinţe privind asigurarea cu energie, apă şi alte utilităţi ;
-cerinţe de protecţie contra incendiilor ;
-cerinţe de protecţie sanitară ;
-cerinţe arhitecturale, urbanistice şi constructive.
17.2.2.1. Cerinţele tehnologice şi de circulaţie

Cerinţele tehnologice constau în alegerea şi realizarea unui flux
tehnologic normal, respectiv a unui flux de producţie raţional, care urmăreşte de
regulă fluxul biologic şi se obţine prin gruparea construcţiilor în sectoare
funcţionale, amplasate reciproc, astfel încât să permită desfăşurarea optimă a
producţiei pe cele mai directe şi mai scurte linii, fără ocolişuri, întretăieri,
suprapuneri sau întoarceri, şi care să ofere posibilităţi maxime de mecanizare şi
automatizare a tuturor operaţiilor.
Spre exemplu, în unităţile industriale de creştere şi îngrăşare a porcilor,
procesul de producţie se desfăşoară în circuit închis, cu flux continuu, care are în
vedere fazele biologice ale animalelor, cerinţele de microclimat şi de alimentaţie ;
în funcţie de caracterul producţiei sau de starea fiziologică a animalelor, care
determină o anumită variantă tehnologică, se desfăşoară şi fluxul biologic de
creştere şi îngrăşare pe sectoare de producţie şi faze specializate (fig. 17.1.). Între
aceste sectoare există o circulaţie ce determină amplasarea lor reciprocă.
- 459 -
Fig.17.1. Schema fluxului tehnologic la un complex de creşterea
şi îngrăşare a porcilor, cu circuit închis, organizat pe sectoare şi faze specializate:
(după Cucu şi col.)
A- gestaţie; B- maternitate; D- îngrăşătorie faza I; E- îngrăşătorie faza a II-a; F- livrare;
G- acces animale de reproducţie, achiziţionate din alte unităţi; I- acces în unitate
Scroafele, scrofiţele de reproducţie şi vierii sunt întreţinuţi în adăposturile

destinate pentru refacerea femelelor după înţărcare, pregătirea lor pentru montă,
pentru întreţinerea scroafelor gestante şi pentru creşterea tineretului pentru prăsilă
(A). Din aceste adăposturi, scroafele, cu cîteva zile înainte de fătare, sunt
transferate în maternităţi (B); din maternităţi purceii sunt trecuţi în adăposturile de
tineret -creşe (C), iar scroafele înţărcate revin în adăposturile din sectorul gestaţie
(A) ; din creşe (C) tineretul porcin este transferat în adăposturile de îngrăşare din
prima fază (D), iar de aici în adăposturile din faza a Il-a (E). Pentru împrospătarea
mătcii, din faza I de îngrăşare (D) se aleg scrofiţe la o anumită vârstă şi greutate,
care sunt apoi trecute în sectorul gestaţie (A). Porcii care au realizat o anumită
greutate corporală sunt livraţi pentru sacrificare ( F ) ; la anumite intervale de
timp, în sectorul de reproducţie (A) se aduce din alte unităţi material biologic
pentru îmbunătăţirea celui existent în unitate (G). Aşa cum se remarcă din schema
fluxului tehnologic prezentat, o circulaţie mai puţin intensă se face şi în vederea
înlocuirii nucleului de reproducţie - indicată cu linie întreruptă. De regulă,
circulaţia care are în vedere fluxul animalelor trebuie să se facă fără intersectarea
cu fluxul uman şi cel al vehiculelor.
Aceleaşi principii stau la baza organizării schemei pentru fluxul furajelor
şi al evacuării dejecţiilor din adăposturi şi din unităţi (fig. 17.2.).
- 460 -
Fig. 17.2. Schema fluxului furajelor, evacuării dejecţiilor şi al laptelui:
1- depozit de amestec furaje; 2- adăposturi;3- fosă dejecţii;4- platformă dejecţii;
5- depozit pentru lapte.
Cerinţele de circulaţie sunt legate de fluxul tehnologic şi determinate în

mod direct de acesta; alegerea mijloacelor de transport şi gabaritul lor general
sunt determinate de cerinţele de circulaţie şi influenţează la rândul lor gabaritul
clădirilor şi dimensiunile întregului teren ocupat de unitate.
Sistemul de transport adoptat trebuie să permită aducerea furajelor şi a
celorlalte materii prime şi materiale direct la locul de utilizare şi totodată să
asigure expedierea produselor obţinute şi evacuarea dejecţiilor precum şi a
transporturilor între sectoarele unităţii, în condiţii de eficienţă economică maximă
şi cu cheltuieli iniţiale de investiţie minime.
17.2.2.2. Cerinţe privind asigurarea eu energie electrică, termică,

alimentarea cu apă şi gaze, aer comprimat şi canalizarea unităţii
În planul general trebuie să fie prezentate atât construcţiile necesare
distribuţiei energiei electrice (post trafo, grup electrogen), a energiei termice
(centrală termică sau punct termic), a apei (puţuri forate, priză de apă, rezervoare
sau castel de apă), de distribuţie a gazului natural (staţie de reglare), a aerului
comprimat (staţie de compresoare), de tratare a apelor uzate (staţii de epurare,
platforme de uscarea nămolului etc), cât şi totalitatea reţelelor aferente subterane,
de suprafaţă sau aeriene. Aceste cerinţe se pot asigura în întregime sau parţial atât
prin racordări la reţele publice sau la unităţile vecine, cât şi prin surse proprii,
soluţie care este de preferat.
17.2.2.3. Cerinţe de protecţie contra incendiilor

Aceste cerinţe se referă la respectarea distanţelor minime impuse de
normativele în vigoare, ce trebuie asigurate între construcţii, la dotarea cu
- 461 -
mijloace proprii eficiente de stingerea incendiilor, precum şi la asigurarea de căi
de acces care să fie directe şi să permită o deplasare repidă a autovehiculelor
pompierilor până la toate obiectivele ce ţin de incinta respectivă. Distanţele mi-
nime ce trebuie prevăzute între clădiri, în vederea prevenirii şi stingerii incendiilor
sunt prezentate în normativul de proiectare şi executare a construcţiilor (tab.
17.1.).
Tabelul 17.1
Distanţe minime prevăzute între clădiri, pentru protecţie contra incendiilor (m)
Gradul de rezistenţă la foc al clădirilor
Gradul de rezistenţă la foc al clădirilor vecine
I II III IV V
I Rezistente la foc 6 6 8 10 10
II Semirezistente 6 6 8 10 10
III Semicombustibile 8 8 8 10 12
IV Combustibile 10 10 12 12 14
V Inflamabile 10 10 12 14 16
De cele mai multe ori aceste cerinţe sunt cele mai severe dintre toate
cerinţele necesare la elaborarea planului general al unităţii.
17.2.2.4.Cerinţe tehnico sanitare

Aceste cerinţe au în vedere la realizarea planuluigeneral, respectarea
distanţelor minime între sectoarele şi secţiile unei unităţi şi a distanţei între
clădirile aceluiaşi sector sau secţie. Distanţele între sectoare se stabilesc de regulă,
pe considerente igienice şi sanitar-veterinare. De exemplu, la complexul de vaci
din figura 17.3 sunt asigurate distanţele minime între diferitele sectoare şi
construcţii. Corespunzător legislaţiei sanitar-veterinare, între diferitele unităţi şi
sectoare zootehnice se stabilesc următoarele distanţe minime:
- între fermele avicole cu pui de carne 100 m ;
- între staţia de incubaţie şi fermele avicole, 50 m ;
- între ferme avicole cu păsări adulte şi fermele avicole cu tineret, 50 m;
- între sectoarele cu linii pure şi cu bunici, 500 m ;
- între unităţile cu animale de blană şi celelalte unităţi zootehnice,
100...200 m;
- între fermele zootehnice cu specii de animale diferite în sistem de
creştere industrială, 200...500m
- între fermele de selecţie cu porcine, sau păsări şi celelalte ferme
zoetehnice, 1 500 m ;
- între fermele avicole şi abatorul de păsări, 1 500 m.
- 462 -
Fig.17.3. Distanţele minime obligatorii pentru amplasarea
diferitelor sectoare şi obicte în cadrul unei ferme de vaci:
1- clădiri auxiliare; 2- sector de producţie;3- sector de reproducţie;4- siloz de suprafaţă;
5- staţionar veterinar; 6- castel de apă; 7- rezervor de apă; 8- post trafo aerian;9- depozit
carburanţi; 10-depozit fân balotat; 11- colectare dejecţii.
În ceea ce priveşte distanţele minime între clădiri, acestea se stabilesc, în

general, în funcţie de cerinţele igienico-sanitare de protecţie, de siguranţă a
construcţiilor şi bunurilor la incendiu, precum şi de iluminare naturală a clădirilor.
În cazul construcţiilor zootehnice, distanţele minime între ele sunt fixate
corespunzător cu tipul şi destinaţia acestora, şi anume :
-între adăposturile parter, fără padocuri, 6m ;
-între adăposturile cu parter şi etaj, 10 m ;
-între pavilionul sanitar-veterinar sau staţionarul veterinar (împrejmuit, cu
poartă de acces) şi celelalte sectoare din incintă, 10 m.
Cerinţele de protecţia sanitară şi sanitar-veterinară presupun, de asemenea
amplasarea unităţilor zootehnice în aval de localităţi, în cazul când prin aceasta
trece o apă curgătoare; în acelaşi timp se ţine seama şi de direcţia vântului
dominant, care trebuie să aibă orientarea dinspre localitate spre unitatea
zootehnică (fig. 17.4).
17.2.2.5. Cerinţe arhitecturale, urbanistice şi constructive

Aceste cerinţe reclamă o înscriere corespunzătoare a unităţii zootehnice în
ansamblul sistematizat al zonei de amplasare, o dispunere judicioasă a obiec-
tivelor, a spaţiului verde, a drumurilor etc, în cadrul incintei, o racordare
armonioasă a unităţii la căile de acces din zonă, precum şi asigurarea unor faţade
cu o plastică agreabilă (tabelul 17.2).
Un element care leagă problemele plastice cu cele tehnico-constructive îl
constituie modularea atât a planului general, cât şi a elementelor constructive ale
clădirilor, problemă foarte importantă în condiţiile actuale, deoarece se pot folosi
- 463 -
elementele prefabricate tipizate, ceea ce permite aplicarea metodelor industriale
de execuţie a lucrărilor de construcţii-montaj, în toate fazele şi la construcţiile
zootehnice.
Fig. 17.4. Stabilirea amplasamentului la o unitate de producţie zootehnică faţă de poziţia

localităţii, având în vedere vânturile dominante şi direcţia de curgere a unui curs de apă:
1,2,3- amplasamente favorabile; C.Z- complexe zootehnice; L- localitate; R- râu
Tabelul 17.2
Indici sintetici privind gradul de ocupare a terenului în fermele zootehnice (%)
Gradul de
Spaţii Spaţii de protecţie
Denumirea obiectivului ocupare al
construite cultivate
terenului
Ferme de 600...1000 vaci 80 10 90
Ferme îngrăşătorii tineret taurin 70 20 90
Ferme îngrăşătorii porcine 60 32 92
Ferme creştere ovine 60 30 90
Ferme găini ouătoare 50 37 87
Ferme găini reproducţie 50 40 90
Ferme pui carne 70 20 90
Silozuri de cereale 90 5 95
Unităţi pentru producerea 80 10 90
nutreţurilor combinate
Staţii de uscat furaje verzi 75 15 90
17.2.2.6. Orientarea clădirilor

În incinta unităţii, orientarea clădirilor se face în raport cu punctele
cardinale şi cu direcţia şi frecvenţa vânturilor dominante (fig. 17.5.). În cazul
clădirilor închise, latura lungă a construcţiei trebuie aşezată paralel cu direcţia
vântului dominant, pentru a se expune vântului o suprafaţă cât mai mică (ştiut
fiind faptul că temperatura elementului de închidere este mult mai coborâtă, când
bate vântul, decât a celorlalte părţi ale clădirii) influenţând mai puţin bilanţul
termic.
- 464 -
Fig. 17.5. Orientarea clădirilor:
I- faţă de direcţia vântului dominant; II- faţă de punctele cardinale;
a- adăposturi închise; b,d- adăposturi semideschise; c-adăposturi iluminate pe ambele
laturi lungi
La clădirile deschise pe o latură, aceasta va fi, desigur, opusă direcţiei

vântului dominant, astfel încât intrările în adăpost să fie pe latura ferită de
vânt.Vântul ce se ia în considerare la noi în ţară în regiunile exterioare Carpaţilor,
este Crivăţul care bate paralel cu direcţia NE—SV, iar orientarea clădirilor este
bine să se facă cu latura lungă după această direcţie. În ceea ce priveşte orientarea
clădirilor faţă de punctele cardinale, trebuie menţionat faptul că, aceasta
influenţează atât iluminarea, cât şi iradiaţia calorică, deci reprezintă un element
important în realizarea microclimatului construcţiilor. Din această cauză,
orientarea construcţiilor zootehnice se face în aşa fel încât să se obţină o iluminare
şi radiaţie calorică maximă, adică la fronturi de ferestre pe ambele laturi lungi,
axa longitudinală a clădirii se amplasează pe direcţia N—S, iar la fronturi de
ferestre şi uşi pe o singură latură sau la clădiri semideschise, orientarea lor se face
cu această latură spre sud. Cu toate acestea, se întâlnesc şi excepţii de orientare la
vânt şi puncte cardinale, ca şi de adaptare la teren, admiţându-se abateri d e la
direcţiile indicate cu o înclinaţie spre sud-est de 30 . . . 45° sau spre sud-vest de
25 . .. 30°, faţă de nord (fig. 17.5. e, d).
În condiţiile de climă din ţara noastră, adăposturile se orientează astfel : în
Moldova, Dobrogea, Muntenia şi sud-estul Olteniei unde temperatura în timpul
iernii este mai scăzută, adăposturile de formă dreptunghiulară se amplasează cu
- 465 -
axa lungă pe direcţia de la N—NE la S—SV; în felul acesta bilanţul termic va fi
mai puţin influenţat de vânt. În aceleeaşi regiuni, saivanele pentru ovine în formă
de L se orientează cu vârful unghiului format de către cele două laturi în direcţia
N—NE, încât spaţiul interior care se formează între cele două ramuri ale
construcţiei (padocul) să fie ferit de vânturi şi viscole.
Adăposturile prevăzute cu un rând de ferestre pe peretele longitudinal se
orientează cu axa pe direcţia E—V şi cu faţada principală spre sud.
Când configuraţia terenului nu permite o altă aşezare, adăposturile de
formă dreptunghiulară se pot orienta cu axa longitudinală pe direcţia E—V. În
acest scop, 2/3 . . .3/4 din numărul total de ferestre se prevăd pe peretele de la sud,
pentru a se micşora pierderile de căldură. În restul regiunilor ţării, orientarea
adăposturilor se face ţinând seama de condiţiile reale de climă.
În cadrul unităţii se va ţine seama de amplasarea obiectivelor care prezintă
cel mai mare pericol de incendiu şi de direcţia spre care bate vântul dominant, faţă
de celelalte clădiri. De asemenea, adăposturile care degajă noxe puternice se vor
amplasa în partea opusă a clădirilor administrative şi de locuit, încât vântul
dominant să bată dinspre acestea spre adăposturi, iar între aceste grupe de clădiri se
vor prevedea zone de protecţie : spaţii verzi, plantaţii, perdele etc.
Parcul d e furaje, inclusiv silozurile, se va amplasa lângă incinta
complexului, la capacitatea necesară şi cât mai aproape de consumatorul
principal, în ideea de a se reduce distanţa d e transport, însă cu respectarea
cerinţelor menţionate.
17.2.2.7. Dispunerea clădirilor de producţie (de bază)

În incinta amplasamentelor unităţilor zootehnice specializate, dispunerea
clădirilor de producţie se poate realiza în cadrul planului general, corespunzător
sistemului pavilionar sau sistemului comasat (compact). În unităţile în care se
adoptă soluţia sistemului pavilionar, procesul de producţie se desfăşoară în mai
multe clădiri (adăposturi), iar dispunerea acestora se poate face fie lineară sau
rectangulară, grupate în baterii (pachete), pe mai multe rânduri, soluţie folosită
frecvent în ţara noastră la unităţile zootehnice (fig. 17.6.), fie în rozetă, stea sau
radială, (fig. 17.7.), sau dispunerea lor se face sub formă circulară (fig. 17.8.). În
sistemul pavilionar linear (rectangular), halele au laturile paralele unele cu altele,
iar axele lor principale sunt paralele cu axele drumurilor, pe când în sistemul
pavilionar radial, axele clădirilor sunt dispuse radial şi grupate în jurul unei
construcţii centrale. Se pare că forma geometrică cea mai potrivită pentru
sistematizarea în plan a unei unităţi zootehnice este cercul, rozeta sau steaua, iar
în raport cu acestea se amplasează şi celelalte construcţii auxiliare şi anexe.
Aşezarea circulară sau în rozetă a adăposturilor satisface şi cerinţele care se referă
la măsurile de folosire a terenului agricol.
- 466 -
Fig. 17.6. Dispunerea lineară
(rectangulară) a adăposturilor de animale
(complex de vaci lapte 648 capete):
1- adăpost pentru vaci 200 capete;
2- adăpost maternitate - profilactoriu-
creşă; 3- adăpost tineret 3...17 luni;
4- adăpost tineret 17...26 luni; 5-
pavilion utilitar şi staţionar veterinar; 6-
punct control şi magazie; 7- depozit
lapte;
8- siloz; 9- preş dezinfecţie;
10 – grup social
Fig. 17.7. Dispunerea radială (în rozetă) a adăposturilor de animale

(complex de vaci lapte stabulaţie liberă în adăposturi închise cu cuşete):
1...8 adăposturi pentru vaci 128 capete; 9-rotolactor; 10-adăpost pentru furajare şi punct de
însămânţări artificiale; 11- centrala de furajare (pneumatică); 12- silozuri verticale; 13- silozuri de
suprafaţă; 14-adăpost maternitate şi profilactoriu; 15- clinică veterinară; 16- magazie furaje;
17- pavilion utilitar; 18- atelier mecanic; 19- platformă pentru utilaje; 20- depozit(I); 21- cântar
basculă;22- depozit(II);23- centrală termică şi depozit de combustibil; 24- fânar; 25- izolator sanitar
veterinar; 26- adăpost carantină; 27- cabină dezinfecţie; 28- rampă de spălare; 29- castel de apă;
30- staţie de pompare; 31,32- depozit rumeguş; 33- fose (F1,F2); 34- coridor pentru circulaţia
vacilor; 35- padocuri pavate, betonate; 36- padocuri nepavate; 37- staţie clorinare.
- 467 -
Sistemul pavilionar prezintă avantajul că se pot asigura condiţii de
microclimat mai apropiate de cerinţele animalelor, însă are dezavantajul că
fracţionează structura planului general, ocupă o suprafaţă de teren agricol mult
mai mare şi este mult mai costisitor comparativ cu sistemul comasat.
Sistemul comasat (compact) se caracterizează prin aceea că tot procesul
de producţie se desfăşoară într-o singură hală de mare capacitate, ceea ce permite
gruparea întregului flux tehnologic sub acelaşi acoperiş, care poate fi bine
observat şi dirijat. Sistemul prezintă următoarele avantaje : volumul de construcţii
este mic, se prevede un număr minim de deschideri (uşi, ferestre), suprafaţa de
teren ocupată este mai mică, toate acestea conducînd la reducerea suprafeţei
elementelor de închidere foarte costisitoare, şi a cheltuielilor de exploatare, faţă
de sistemul pavilionar. În ţara noastră, s-a extins sistemul comasat la unităţile
industriale de creşterea porcilor, prin aceasta reducându-se atât suprafaţa incintei
cât şi numărul de adăposturi faţă de sistemul pavilionar, deşi capacitatea unităţii a
rămas aceeaşi. Acelaşi lucru se poate constata şi la unităţile pentru creşterea
vacilor de lapte şi ovine.
O formă eficientă a comasării care şi-a găsit în prezent aplicarea în
practică în sectorul avicol, a constitui-o comasarea pe verticală, prin etajarea
halelor sau a boxelor ; prin aceasta se realizeazându-se un indice de ocupare a
terenului mai mare şi o creştere a densităţii construcţiilor, reducerea substanţială a
lungimii reţelelor, precum şi o folosire judicioasă a spaţiilor construite.
Fig. 17.8. Dispunerea circulară a adăposturilor de animale (complex pentru vaci

de lapte cu întreţinerea nelegată în adăposturi semideschise, furajare exterioară):
1- silozuri turn; 2- adăpost pentru vaci; 3- iesle mecanică; 4- adăpători cu nivel constant
cu încălzire electrică; 5- şoproane-fânar; 6- padocuri exterioare; 7- padocuri aşteptare şi
grupare la muls; 8- sală de muls; 9- adăpost maternitate - profilactoriu-;10 - adăpost
pentru creşterea junincilor;
- 468 -
17.2.2.8. Adaptarea la relieful terenului a construcţiilor
Adaptarea construcţiilor la relieful terenului este o condiţie care poate
conduce la economii importante de materiale şi manoperă. Construcţiile cu o
lungime mare este bine să fie aşezate, pe cât posibil, paralel cu curbele de nivel,
evitându-se astfel denivelările mari între capetele clădirii şi obţinîndu-se un volum
minim de săpături, precum şi o mai bună stabilitate a construcţiei, pe lângă faptul că
se reduce costul lucrărilor de fundaţii şi terasamente (fig. 17.9). De asemenea, se are
în vedere configuraţia terenului când, se grupează şi se amplasează, construcţiile în
cadrul planului general; de regulă, amplasarea construcţiilor zootehnice pe pantă se
vă face în aşa fel, încât clădirile de locuit şi construcţiile de alimentare cu apă (când
se foloseşte ca sursă apa de adâncime) să fie situate la o cotă mai ridicată faţă de
adăposturi şi în special, faţă de construcţiile sanitar-veterinare.
Fig.17.9. Amplasarea construcţiilor în raport cu relieful

a- plan; b- secţiune; 1- amplasare bună; 2- amplasare acceptabilă;
3- amplasare nefavorabilă;
Un element hotărâtor în proiectarea planului general îl constituie trasarea

tuturor căilor de comunicaţie. Acestea trebuie, să urmărească realizarea circulaţiei
din fluxul tehnologic şi de protecţie contra incendiilor, în funcţie de natura
circulaţiei ce rezultă din fluxurile tehnologice, se stabileşte viteza de circulaţie,
respectiv razele curbelor în plan orizontal, declivităţile şi numărul benzilor, de
circulaţie. Pentru circulaţia vehiculelor pompierilor, cu o viteză de 40 km/h,
drumurile cu o bandă de circulaţie trebuie să aibă o lăţime de cel puţin 3,50 m. Într-
o unitate zootehnică trebuie să existe un drum circular sau drumuri perpendiculare
şi distribuite în aşa fel, încât, distanţa la cea mai îndepărtată clădire să fie de
maximum 150,00 m şi totodată să permită întoarcerea vehiculelor.
Unităţile zootehnice vor fi astfel sistematizate încât deservirea sectoarelor
să poată fi asigurată de un singur drum principal de 3,50 ... 4,00 m lăţime care face
legătura între toate clădirile de producţie şi construcţiile auxiliare şi anexe. Legătura
cu arterele de circulaţie de importanţă naţională sau judeţeană se face printr-un
drum principal de acces cu o lăţime de 6,00 m. Pentru transportul furajelor din
câmp sau a dejecţiilor din interior, se prevede, de regulă, un drum secundar care
asigură accesul în unitate.
- 469 -
17.2.3 Sectorizarea planlui general
Pentru desfăşurarea procesului de producţie în condiţii optime,
construcţiile se grupează, în planul general, după, funcţiile pe care le au, în zone
(sectoare) funcţionale, cum sunt:
- sectorul de producţie (principal), care cuprinde totalitatea construcţiilor
şi dotărilor dimensionate în raport cu specificul şi capacitatea lor şi care asigură
rezolvarea producţiei vegetale şi animale ;
- sectorul de depozitare format din construcţiile pentru depozitarea
produselor şi a materialelor necesare unităţii;
- sectorul social-administrativ cu toate construcţiile destinate
administraţiei şi conducerii unităţii. Acest sector este legat direct de calea prin-
cipală de acces şi formează un ansamblu de clădiri distincte ;
- sectorul de întreţinere, format din ateliere, remize şi alte construcţii
destinate deservirii ;
- sectorul energetic ce cuprinde centrala termică, postul trafo, punctul de
distribuţie a apei calde, gaze este. Acest sector poate să lipsească când unităţile
zootehnice se alimentează cu energie de la o reţea publică sau unitate vecină.
Amplasarea acestor sectoare în cadrul planului general se face cât mai
raţional, ţinînd seama de necesităţile producţiei şi de cerinţele menţionate. De
exemplu, sectorul social-administrativ se amplasează, de regulă, la intrarea în
unitate în funcţie de mărimea şi de complexitatea unităţii zootehnice, aceste
sectoare sunt mai mult, sau mai puţin extinse; uneori, unele din ele lipsesc, alteori,
fiecare sector este la rândul lui la fel de mare şi de complex
ca orice unitate de producţie.
17.2.4. Aprecierea unui plan general

Aprecierea planului general se face pe baza unor indici tehnico-
economici, care se referă în primul rând la utilizarea terenului, prin care se
urmăreşte ocuparea unei suprafeţe cât mai mici. Realizarea clădirilor comasate, ca
şi a unităţilor cât mai grupate, conduc la economii de teren şi la reducerea
investiţiilor pentru drumuri, reţele etc. Fără a intra în amănunte, se dau în
continuare o serie de indici care se prevăd în mod obligatoriu în proiecte pentru
caracterizarea unui plan general :
- indicele de construire, sau de densitate a construcţiilor (Ic) ;
Ic= suprafaţa construită (Sc)/ suprafaţa incintei (Si)
- indicele de ocupare (Io) sau suprafaţa utilă (suprafaţa construită +
suprafaţa drumurilor, aleilor, platformelor, trotuarelor şi instalaţiilor de suprafaţă)
raportată la suprafaţa incintei :
Io =suprafaţa utilă (Su)/suprafaţa incintei (Si)
- 470 -
- indicele de producţie (Ip),egal cu suprafaţa incintei raportată la
producţia ce urmează a se realiza în ferma zootehnică sau la alte unităţi
de folosinţă :
Ip= suprafaţa incintei (Si)/ producţia totala (Pt), (m2/t,m2/hl etc).
De regulă, planul general este însoţit de un număr mare de indici tehnico-
economici deoarece oglindesc economicitatea soluţiei optime alese. De exemplu,
creşterea coeficienţilor suprafeţelor construite şi de utilizare a terenului, determină
în majoritatea cazurilor reducerea suprafeţei totale a teritoriului scos din circuitul
agricol şi a lungimii comunicaţiilor, respectiv a cheltuielilor pentru construcţia
unităţii şi reducerea cheltuielilor anuale de exploatare.
17.2.5. Sistematizarea pe verticală

Pe lingă sistematizarea în plan a unităţilor zootehnice, care se realizează
prin planul general, incinta se supune şi unei sistematizări pe verticală, prin care
se urmăreşte realizarea unei platforme generale în incintă, care să permită
efectuarea unei organizări judicioase a circulaţiei, a amplasării construcţiilor şi
scurgerii apelor meteorice, cu un minimum d e lucrări de terasamente. De regulă,
terenul, sistematizat trebuie, să aibă o pantă de 0,5 . . . 2,0%, care să permită
scurgerea apei fără să se producă eroziunea solului, iar colectarea apelor
meteorice din incintă să se asigure prin rigolele drumurilor, cu posibilitatea de
evacuare directă în afara unităţii.
17.3. Scheme de planuri generale pentru unităţi zootehnice de

tip industrial (ansambluri zootehnice)
Creşterea şi întreţinerea animalelor se face în ţara noastră, în unităţi
specializate, organizate în ferme sau complexe de diferite capacităţi, în care se
aplică sistemul intensiv d e exploatare. În cele ce urmează se vor prezenta exem-
ple numai de planuri generale pentru unităţile zootehnice de tip industrial, care
deja au fost realizate sau care au posibilităţi de aplicare, aceasta în vederea
cunoaşterii unui număr cât mai mare de soluţii şi variante.
17.3.1. Unităţi industriale pentru creşterea şi exploatarea

taurinelor
Creşterea taurinelor în unităţi specializate de mare capacitate a apărut ca o
necesitate în vederea sporirii producţiei de lapte şi carne. Obţinerea acestor
producţii este posibilă numai prin aplicarea unui complex de măsuri tehnico-
organizatorice printre care se amintesc :
- specializarea unităţii şi folosirea unor rase productive ;
- asigurarea unei baze furajere cantitativ şi calitativ, prin folosirea
sistemului intensiv de producerea furajelor pe terenuri irigate ;
- aplicarea sistemului de creştere intensiv ;
- 471 -
- mecanizarea, automatizarea şi organizarea tuturor proceselor de
producţie.
Prin industrializarea unităţilor de taurine specializate în producţia de lapte
sau de carne se înţelege crearea de ansambluri de mare capacitate în care
producţia este bazată pe o programare ştiinţifică, în aşa fel ca procesele biologice
să se desfăşoare în mod ritmic şi constant, în scopul realizării parametrilor
tehnico-economici;
În general, procesul de producţie, în unităţile specializate pentru creşterea
vacilor de lapte sau îngrăşătoriile de taurine pentru carne, este organizat în trei
sectoare şi anume :
- sectorul vegetal pentru producerea furajelor de volum ;
- sectorul de depozitare şi păstrare a furajelor ;
- sectorul de producţie zootehnică, care cuprinde întregul flux tehnologic,
de la reproducţie la producţia de lapte şi la creşterea tineretului de prăsilă destinat
împrospătării mătcii, în unităţile destinate pentru vacile de lapte; iar în
îngrăşătoriile de taurine creşterea tineretului până la realizarea greutăţii corporale
de livrare.
În condiţiile creşterii industriale a taurinelor se aplică două direcţii de
creştere şi exploatare şi anume :
- creşterea şi exploatarea taurinelor pentru lapte, în unităţi specializate în
producţia de lapte ;
- creşterea şi exploatarea taurinelor pentru carne în unităţi specializate în
producţia de carne.
În unităţile de tip industrial pentru producţia de lapte, tehnologiile care se
folosesc au la bază două sisteme de întreţinere a vacilor, şi anume :
în stabulaţie liberă ;
în stabulaţie fixă (legată).
Tehnologia de creştere şi exploatare a vacilor poate fi la rândul ei
individuală (cu supravegherea individuală a animalelor în cazul întreţinerii legate
a vacilor) sau de grup, care se aplică în ambele sisteme de întreţinere (stabulaţie
fixă sau liberă).
Cele două sisteme de întreţinere a vacilor prezintă mai multe variante,
după locul şi modul de organizare a mulgerii vacilor, şi anume :
- mulgerea în adăpost, în cazul întreţinerii legate a vacilor ;
-mulgerea centralizată într-un spaţiu specializat, soluţie posibilă pentru
toate variantele de întreţinere ;
- mulgerea centralizată în încăperi special amenajate, care pot fi de tip
tandem, de tip brăduleţ, de tip carusel (rotolactor sau platformă rotativă).
În funcţie de aceste particularităţi tehnologice se face şi organizarea în
plan, constructiv şi funcţional, atât a incintei, cât şi a adăposturilor şi a celorlalte
clădiri din unitate.
Planul general al incintei, în cazul unei unităţi pentru creşterea, vacilor
prezintă următoarele sectoare :
- 472 -
- sectorul pentru depozitarea şi conservarea furajelor (magazii, silozuri,
puncte de pregătire a furajelor echipate cu dispozitive industriale (depozite), iar,
în afara incintei se organizează parcul de furaje ;
- sectorul de producţie care cuprinde adăposturile pentru vaci cu
padocurile aferente, şi construcţia destinată mulsului (la întreţinerea liberă) ;
- sectorul de reproducţie format din adăposturile maternitate (unde sunt
întreţinute vacile 30 zile, 15 zile înainte de fătare şi 15 zile după fătare),
profilatoriu (pentru întreţinerea în boxe individuale a viţeilor născuţi până la
vârsta de 15 zile) şi creşă (destinată viţelelor de reproducţie pentru vârsta de
1 5 . . . 90 zile),precum şi adăposturile pentru tineretul femel de prăsilă;
- sectorul sanitar-veterinar care cuprinde staţionarul veterinar cu punctul
de însămânţări artificiale;
- sectorul de deservire anexe, cu pavilionul pentru filtru sanitar, atelier
mecanic, centrală termică, basculă, lăptărie, cabina poartă şi preşul de dezinfecţie;
- utilităţi, care se referă la drumuri, reţele electrice (cu postul trafo şi
grupul electrogen), termice, de apă, canalizare, gospodăria de alimentare cu apă
(cu hidrofor sau castel de apă), construcţii pentru depozitarea şi fermentarea
dejecţiilor (cu staţia de biogaz).
La realizarea planului general al incintei unei unităţi pentru creşterea
vacilor de lapte se are în vedere ca să se asigure fluxul tehnologic de ansamblu,
privind circulaţia animalelor, a personalului de deservire, a transportului furajelor,
iar construcţiile care au aceeaşi destinaţie se grupează pe sectoare.
În continuare se prezintă câteva soluţii de plan general pentru ferme şi
complexe de creşterea vacilor de lapte, care se deosebesc nu numai prin mărime,
ci şi prin sistemele de întreţinere a animalelor, tehnologiile de producţie şi tipul
de adăpost proiectat, acestea cu scopul de a se scoate în evidenţă stadiul actual al
concepţiei de proiectare privind sistematizarea în plan a construcţiilor.
Dat fiind faptul că cel mai răspîndit sistem de întreţinere a vacilor de lapte
în ţara noastră a fost cu stabulaţie fixă (legată), pentru care s-au elaborat diferite
soluţii de plan general, pentru exemplificare, se prezintă trei soluţii şi anume: o
soluţie pentru un plan general al unei ferme cu o capacitate de 648 vaci (v. fig".
17.6), a doua soluţie, pentru, o fermă, de 706 vaci cu dispunerea construcţiilor în
plan, cu două variante (fig. 17.10.), iar a treia soluţie de plan general pentru un
complex de 3 000 vaci de lapte (fig. 17.11.). Cele trei unităţi au fost organizate pe
principiul circuitului închis, cu întreţinerea legată a vacilor şi junincilor.
Adăposturile sunt închise, dar cu capacităţi diferite, unele din ele fiind prevăzute
şi cu padocuri pentru mişcarea animalelor. Pentru acest sistem de întreţinere,
dispunerea construcţiilor de producţie se face numai linear, iar indicele de
construire are valori între 31. ..34%.
- 473 -
Fig.17.10. Plan general pentru o fermă de 706 vaci cu întreţinere legată,
având dispunerea construcţiilor în două variante (a,b):
1- adăpost vaci 316 capete; 2- adăpost tineret femel 4...27 luni; 3- adăpost maternitate;
4- depozit lapte; 5- filtru sanitar; 6- depozit combustibil; 7- rezervor apă; 8- magazie;
9- instalaţie pentru preparare furaje;10 – silozuri suprafaţă; 11- platformă dejecţii.
Fig.17.11. Plan general al unui complex de 3000 vaci de lapte,

întreţinute în sistem cu stabulaţie fixă:
1- pavilion utilitar; 2- depozit lapte; 3- staţionar veterinar; 4- centrala termică; 5- castel
apă; 6- punct de însămânţări artificiale; 7- adăpost vaci lapte 102 capete; 8- maternitate;
9- adăpost viţei; 10- magazie furaje; 11- silozuri orizontale; 12- cântar basculă;
13- izolator şi crematoriu; 14- atelier mecanic.
- 474 -
Un alt sistem de întreţinere a vacilor de lapte, care prezintă importanţă în
perioada actuală, este cel cu întreţinere liberă a animalelor, cu numeroase soluţii şi
variante de sistematizare a ansamblurilor de tip industrial. Dintre acestea se
amintesc numai variantele de plan general care prezintă câteva particularităţi
constructive, funcţionale şi de sistematizare în plan. În figura 17.8 s-a prezentat
un exemplu de plan general pentru un complex de vaci de lapte eu întreţinerea
liberă în cuşete, în adăposturi semideschise, cu o capacitate de 512 capete.
O particularitate a acestui tip de plan general este că adăposturile
semideschise sunt dispuse în plan pe un contur circular şi care asigură numai zona
de odihnă pentru vaci.Furajarea animalelor are loc în exteriorul adăpostului (în
padoc), iar mulsul vacilor se face centralizat la grupul de muls tip brăduleţ.
O altă variantă de plan general pentru un complex de vaci de lapte cu
întreţinere în stabulaţie liberă, în cuşete, cu o capacitate de l024 vaci s-a prezentat
în figura 17.7. Acest plan general se deosebeşte d e cel din figura 17.8., nu numai
prin capacitatea unităţii, ci şi prin tipurile de adăposturi care sunt închise şi în
special, se diferenţiază prin modul lor de dispunere în plan, sub formă de rozetă
(radial), în jurul grupului de muls amplasat central şi care este echipat cu un
rotolactor. Legătura între adăposturi şi acest grup de muls se face prin culoare.
Adăposturile sunt în aşa fel organizate în plan, încât asigură atât spaţiile necesare
pentru odihnă (în cuşete), cât şi pentru furajarea animalelor la o iesle mecanică
prevăzută cu un dispozitiv de blocare a vacilor în timpul furajării. Fiecare adăpost
este prevăzut cu un padoc compartimentat.
În continuare se prezintă două variante de plan general pentru unităţi de
creşterea vacilor cu stabulaţie liberă, în adăposturi închise, adaptate la condiţiile
din ţara noastră. Prima soluţie este pentru un complex de vaci d e 1120 capete
(fig. 17.12.), iar a doua soluţie este pentru o fermă de 680 vaci (fig. 17.13.) şi care
constituie proiectul directiv pentru asemenea ferme ; această soluţie se
caracterizează prin indicatori tehnico-economici mult îmbunătăţiţi faţă de prima
soluţie d e plan general pentru 1 120 vaci. Ca o particularitate a acestor tipuri de
planuri generale este utilizarea unor adăposturi închise prevăzute cu spaţii
separate pentru odihnă (în cuşete), furajare (la iesle) şi muls; (la grupul central de
muls tip brăduleţ), iar amplasarea lor în plan se face rectangular de o parte şi d e
alta a unui culoar central care leagă adăposturile d e grupul d e muls.
În figura 17.14. se prezintă un alt plan general pentru un complex de vaci
cu stabulaţie liberă, în adăposturi comasate şi închise şi prezintă interes pentru
faptul că se aplică ideea comasării construcţiilor de producţie într-o unitate
zootehnică. Prin aplicarea acestei soluţii se reduce mult suprafaţa incintei şi în
special cea construită (indicele de construire este de 46%), comparativ cu alte
tipuri de complexe cu acelaşi sistem de întreţinere. În planul general s-a prevăzut
o singură construcţie pentru 500 vaci, unde animalele se întreţin în stabulaţie
liberă, în cuşete, cu acces liber în padoc.
- 475 -
Fig. 17.12. Planul general al unui complex de vaci în stabulaţie liberă
în adăposturi închise, cu zone separate de odihnă (cuşete) şi furajare:
1...8 adăposturi pentru vaci 128 capete; 9-sală de muls 32 capete; 10- adăpost maternitate
şi profilactoriu; 11- adăpost creşă; 12- adăpost tineret; 13- silozuri de suprafaţă; 14-atelier
mecanic; 14a- loc de parcare; 15- rezervor combustibil; 16- centrală termică; 17- filtru
sanitar şi pavilion administrativ; 18- magazie furaje; 19,20- moară cu ciocănele pentru
concentrate şi furaje de volum; 21- cântar basculă 15 t; 22- grup social; 23- preş
dezinfecţie; 24- fosă dejecţii; 25- rezervor de apă; 26- cameră tratament afecţiuni podale;
27- platformă furaje; 28-bloc locuinţe; 29- canale evacuare dejecţii de la sala de muls
Fig.17.13. Plan general al unei ferme de 680 vaci în stabulaţie liberă:

1- adăposturi pentru vaci 200 capete; 2- adăpost tineret femel; 3- adăpost maternitate;
4- sală de muls (tip brăduleţ); 5- filtru sanitar; 6- depozit combustibil; 7- rezervor apă;
8- magazie; 9- instalaţie preparare furaje; 10-silozuri de suprafaţă; 11- parc furaje;
12- platformă dejecţii.
- 476 -
Fig.17.14. Plan general al unei ferme de vaci cu adăposturi comasate:
1 - adăpost pentru 500 vaci; 2- adăpost maternitate+profilactoriu+creşă; 3- magazie,
remiză şi atelier mecanic; 4- pavilion utilitar; 5- staţionar veterinar şi punct de însămânţări
artificiale; 6 - castel apă; 7- silozuri de suprafaţă; 8- fânar; 9- padocuri; 10- basculă;
11 - pătule de porumb
Unităţi specializate de tip industrial pentru creşterea şi îngrăşarea

tineretului taurin pentru carne cu capacitatea de 4000...10 140 capete au fost
organizate şi în ţară noastră începînd cu anul 1963. Ele se deosebesc nu numai
prin tipul de producţie (carne albă, baby-beef, îngrăşarea tineretului taurin de la
vârsta de 3 la 15 luni), ci şi din punctul de vedere al construcţiilor şi instalaţiilor,
precum şi al sistematizării lor în planul, general. Amplasarea ansamblurilor pentru
îngrăşarea taurinelor s-a făcut în majoritatea cazurilor în zone cu o agricultură
intensivă, avîndu-se în vedere şi amplasarea unităţilor de creştere a vacilor de
lapte, de unde se procura materialul biologic pentru populare, care nu trebuie să
se găsească la o distanţă mai mare de 150 km.
De regulă, un plan general pentru, o îngrăşătorie cuprinde mai multe
sectoare şi anume:
-sectorul de furajare şi depozitare format din silozuri pentru furajul murat,
punctul de preparare a furajelor, depozitul de melasă, toate amplasate cât mai
aproape de consumatorul principal; parcul de furaje se amplasează în afara
incintei la o distanţă minimă de 60,00 m ;
-sectorul d e producţie cuprinde adăposturile din perioada I, a.II-a şi de
recondiţionare, care se deosebesc nu numai prin dimensiunile în plan, ci şi prin
organizarea lor interioară (cu boxe individuale şi comune sau animalele sunt
- 477 -
întreţinute legate, la iesle) şi dotări în funcţie de categoria de vârstă şi tehnologia
folosită. În îngrăşătoriile de taurine construite aceste diferenţieri, între adăposturi,
au fost determinate de cele patru faze tehnologice ;
-sectorul auxiliar şi utilităţi este similar cu cel indicat pentru unităţile de
creşterea vacilor de lapte. .
Pentru exemplificare se dau în continuare soluţii de planuri generale la
două complexe industriale care erau profilate pentru producţia de carne, cu
capacităţi şi tehnologii diferite. În figura 17.15 se prezintă două variante de plan
general pentru un complex de îngrăşarea tineretului taurin, tip baby-beef, cu o
capacitate de 5 120 locuri. În perioada I se găseau trei adăposturi, de 480 capete
fiecare, unde viţeii sunt întreţinuţi atât în boxe individuale, cât şi în boxe comune
prevăzute cu grătare ; evacuarea dejecţiilor se făcea hidraulic sau cu lopata,
mecanică. Pentru perioada a II-a erau patru adăposturi de 880 locuri fiecare, iar
întreţinerea animalelor se făcea în stabulaţie liberă numai în boxe comune, pe
grătare, cu evacuarea dejecţiilor ca în prima perioadă; furajarea animalelor se
făcea mecanizat. Pentru animalele tarate era prevăzut un adăpost de
recondiţionare de 160 capete, cu întreţinere în stabulaţie legată.
Fig.17.15. Plan general al unui complex de îngrăşare a tineretului taurin (5120 locuri):
a,b- variante ale planului general; 1- adăposturi perioada I; 2- adăposturi perioada a II-a;
3- adăpost recondiţionare; 4- depozit combustibil; 5- pavilion utilitar (punct întreţinere,
reparaţii, parcare maşini) şi centrală termică; 6- pavilion administrativ; 7- basculă 2t;
8- magazie concentrate (stoc pentru 30 zile); 9- platformă furaje; 10- basculă 15t; 11- grup
social; 12- castel apă.
Pavilionul utilitar şi centrala termică erau comasate într-o singură clădire

amplasată în apropierea adăposturilor din perioada I.
- 478 -
O, altă variantă de plan general este aceea, pentru , un complex de 7 700
capete tineret taurin la îngrăşat (fig, 17.16), Spre deosebire de prima variantă,
acest tip de complex are o structură a construcţiilor care corespunde celor patru
faze tehnologice, atât din punctul de vedere al organizării interioare şi al
capacităţii, cât şi prin numărul lor.
Fig.17.16. Plan general al unui complex de îngrăşare a tineretului taurin (7700 locuri):
1- adăpost tineret faza I; 2- adăpost tineret faza a II-a; 3- adăposturi faza a III-a ; 3-
adăpost tineret faza a IV- a; 5- filtru sanitar; 6- depozit combustibil solid; 7- rampă
expediţie animale; 8- instalaţie de preparare furaje; 9 - magazie concentrate; 10 – silozuri
de suprafaţă; 11- basculă 20t; 12- grup social; 13- fosă colectoare dejecţii; 14- post trafo;
15- castel apă; 16- fânar.
17.3.2. Unităţi industriale pentru creşterea porcinelor

În complexele pentru creşterea şi îngrăşarea porcinelor organizarea
fluxului tehnologic se face ţinând seama de fazele biologice în care se găsesc
animalele (montă, fătare, creştere, îngrăşare). Tehnologia unui asemenea complex
se poate realiza în două variante şi anume: creşterea şi îngrăşarea, porcinelor, pe
sectoare de producţie specializate pe faze, precum şi creşterea şi îngrăşarea
porcinelor în flux biologic complet într-un singur sector.
Î n ţara noastră, se foloseşte prima variantă tehnologică, la care
construcţiile se grupează în planul general în sectoare, animalele trecând dintr-un
sector în altul în funcţie de particularităţile fiziologice; aceste sectoare sunt (v.fig.
17.1).
- sectorul de reproducţie care cuprinde construcţiile pentru montă, vieri,
scroafe gestante şi pentru tineretul de prăsilă (vieruşi şi scrofiţe);
- sectorul de fătare şi creştere format din maternităţi şi creşe pentru
tineretul porcin până la greutatea vie de 20...25 kg ;
- 479 -
- sectorul îngrăşare cu adăposturi pentru, creşterea şi îngrăşarea porcinelor;
- sectorul de deservire care cuprinde construcţiile auxiliare şi anexe.
Aceste sectoare se amplasează unele faţă de altele în aşa fel încât să asigure
desfăşurarea în flux continuu, a circulaţiei furajelor, personalului de deservire şi a
animalelor pe drumul cel mai scurt posibil, dintr-un adăpost în altul din faza
următoare din acelaşi sector sau din sectoare diferite.
Uneori desfăşurarea în flux continuu a întregului proces de creştere şi
îngrăşare este condus independent pe linii tehnologice distincte, fiecare linie
cuprinzând efective egale de animale. Acest fel de organizare se reflectă în planul
general prin exprimarea clară a fluxurilor de circulaţie, diferenţiate pentru fiecare
linie în parte. Împărţite pe sectoare funcţionale, adăposturile de diferite tipuri se
găsesc, grupate pe categorii, în proporţie şi număr corespunzător cerinţelor.
Atât în cazul în care procesul de creştere şi îngrăşare este organizat pe
mai multe linii diferenţiate, cât şi atunci când acesta se desfăşoară unitar, pe o
singură linie, pentru întregul efectiv de porcine, comasarea suprafeţelor afectate
fiecărei categorii de animale în cadrul unor hale de mare capacitate, duce la o
importantă reducere a suprafeţelor terenului ocupat, precum ş i la o scurtare
considerabilă a reţelelor de transport şi de instalaţii.
Cunoaşterea fluxului tehnologic şi a circulaţiei animalelor între sectoare
este deosebit d e importantă pentru elaborarea planului general, deoarece în
funcţie de acestea se stabileşte amplasarea construcţiilor în plan, traseul
drumurilor, a uşilor de acces în adăposturi etc.
Pentru exemplificare se prezintă în continuare câteva soluţii de plan
general pentru complexe de creşterea şi îngrăşarea porcinelor de diferite
capacităţi, a căror concepţii de proiectare se întâlnesc frecvent, la multe ferme din
ţară. În figura 17.17 este redat planul general al unui complex de creşterea şi
îngrăşarea porcinelor care putea livra anual 44 226 porci cu greutatea de 104
kg/cap şi 7 880 grăsuni cu greutatea de 35 kg/cap, iar în figura 17.18 se prezintă o
soluţie de plan general pentru un complex d e 100 000 porci/an. Ambele
complexe erau organizate cu circuit închis, în flux continuu, având hale cu
deschideri de 18,00 m, organizate interior cu boxe individuale sau comune pentru
sectorul gestaţie, cu boxe de fătare cu grătare pe pernă de apă în maternităţi, cu
baterii în halele de creştere şi cu boxe comune pentru îngrăşare. În fiecare sector
halele de producţie sunt grupate în baterii şi dispuse linear. Staţia de epurare se
amplasează fie în incinta complexului, din considerente tehnologice fie în zona
sectorului de îngrăşare, despărţită printr-o împrejmuire de siguranţă de complexul
propriu-zis, cum este cazul la complexul de 44 226 capete sau în afara unităţii, aşa
cum dealtfel s-a prevăzut la marea majoritate a complexelor din ţară, inclusiv la
cel de 100 000 porci.
- 480 -
Fig.17.17. Plan general pentru un complex de creşterea şi îngrăşare a porcilor
(44226 porci pe an): (după Cucu şi col.)
1- hale gestaţie; 2- hală vieri- montă + gestaţie; 3- hală fătare (maternitate); 4- hală fătare+creştere; 5- hală
creştere; 6- hală îngrăşare; 7- filtru sanitar+post trafo; 8- pavilion sanitar –veterinar; 9- centrală termică;
10- depozit combustibil; 11- rezervor apă; 12- baterie buncăre; 13- buncăr tampon; 14- preş dezinfecţie;
15- rampă expediţie; 16-cămin cu grătare şi site; 17- staţie pompare ape uzate; 18- decantor orizontal
longitudinal cu evacuare hidraulică; 19- staţie pompare ape epurate mecanic; 20- paturi deshidratare nămol.
Fig. 17.18. Planul general al unui complex de creşterea şi îngrăşare a porcilor cu flux
continuu în hale comasate (100 000 porci pe an ): (după Cucu şi col.)
1- hale maternitate; 2- hale tineret; 3- hale gestaţie; 4 - hale vieri+ montă; 5- hale îngrăşare; 6- centrală
termică; 7- bucătărie furajeră; 8 - filtru de sector; 9- filtru sanitar şi administraţie; 10- cantină; 11- basculă;
12-magazie; 13- rampă spălare; 14-depozit carburanţi; 15- atelier întreţinere şi post trafo; 16- rampă
expediţie; 17- cale ferată; 18- şosea; 19- izolator sanitar – veterinar; 20- castel de apă.
- 481 -
17.3.3 Unităţi avicole de tip industrial
Extinderea exploatării intensive şi în avicultura, a dus la aplicarea
sistemului industrial de creşterea şi întreţinerea păsărilor în complexe de: mare
capacitate. Astfel, au luat fiinţă în ţara noastră unităţi specializate pentru găini
ouătoare şi pui de carne.
Unităţile avicole după felul producţiei (ouă, carne) pot fi unităţi de sine
stătătoare sau se pot organiza grupate în diverse variante, alcătuind aşa-zisele
combinate avicole integrate.
Soluţia de plan, la o unitate avicolă, este determinată în primul rând de
profilul unităţii şi de tipurile de construcţii folosite pentru producţia de bază (hale
parter, hale etajate, hale comasate), în funcţie de destinaţia construcţiilor şi de
capacitatea lor ele se pot grupa în următoarele categorii :
- hale pentru păsările de producţie, de reproducţie şi selecţie;
-construcţii auxiliare şi anexe (pavilion administrativ, filtru sanitar şi sala
de expediţie, centrală termică şi post trafo, crematoriu, magazie furaje, şoproane
pentru materiale de aşternut, laboratoare, atelier mecanic, garaj, depozit de
combustibil, rampă de spălare etc.);
- utilităţi (reţele de circulaţie-drumuri şi platforme, reţele electrice,
termice, de apă, canalizare etc).
În continuare se prezintă câteva posibilităţi de rezolvare, care au fost
tipice pentru unităţile avicole, cu profile diferite.
Fermele pentru găini ouătoare se pot organiza în plan cu hale parter sau
etajate, grupate pachet pe două rânduri, în două variante şi anume : în prima
variantă de plan general, pentru o fermă de 48 000 găini ouătoare, sectorul pentru
tineretul de înlocuire (puicuţe) se amplasează la o distanţă de circa 200 m faţă de
cel pentru găini ouătoare, iar construcţiile auxiliare şi anexe se prevăd în plan la
intrarea în unitate (fig. 17.19.); la a doua variantă, se foloseşte o altă soluţie în
plan, halele de tineret înlocuire se grupează în acelaşi pachet cu halele de găini
ouătoare, cu menţiunea că halele pentru tineret se amplasează la intrarea în
unitate, după sectorul construcţiilor auxiliare şi anexe, aşa cum se poate remarca
în planul general pentru o fermă de 121 000 găini ouătoare, prezentat în figura
17.20. Trebuie subliniat faptul că la prima variantă sistemul de întreţinere a
păsărilor este cel la pardoseală, iar la cea de a doua variantă era în baterii.
- 482 -
Fig.17.19. Planul general al unui complex de găini ouătoare (48 000 capete):
1 - hale tineret înlocuire; 2- administraţie; 3- filtru sanitar; 4- magazie furaje şi crematoriu;
5- depozit combustibil; 6- post trafo; 7- preşuri dezinfecţie; 8- hale găini ouătoare; 9- filtru
sanitar; 10- magazie furaje; 11- centrală termică, crematoriu, laborator şi atelier mecanic;
12- depozit carburanţi.
Fermele pentru pui de carne (broiler) se pot organiza în plan, fie împreună
cu sectorul de reproducţie sau separat, numai cu sectorul de producţie pui carne şi în
acest caz, popularea unităţii se face cu pui de o zi din alte ferme profilate pentru
producerea materialului biologic. Ultima variantă este frecvent întâlnită în ţara
noastră. Pentru puii de carne s-a folosit atât sistemul de întreţinere la pardoseală cât
şi cel în baterii, în hale parter sau multietajate. În figura 17.21. se prezintă planul
general al unei ferme de 2 912 000 pui carne pe an, echipată cu baterii.
Fig. 17.20. Planul general al unei ferme de găini ouătoare (121 000 capete):
1- hale tineret înlocuire; 2- hale găini ouătoare; 3- pavilion utilitar; 4- centrală termică; 5-
depozit combustibil; 6- rezervor apă; 7- post trafo; 8- fose; 9- buncăre; 10 – preş dezinfecţie.
- 483 -
Fig. 17.21. Planul general al unei ferme de pui de carne (2 912 000 capete):
1- hale pui carne; 2- filtru sanitar; 3 - centrală termică; 4- depozit combustibil;
5 – rezervor apă; 6- buncăr; 7- fose.
Fermele avicole de reproducţie, selecţie şi testare pentru, producţia de

ouă şi carne sunt, sistematizate, în plan în mai multe sectoare tehnologice şi
anume:
- sectoare găini, care cuprind halele pentru găini de rase specializate, atât
pentru producţia de ouă, cât şi pentru producţia de carne; pentru fiecare grupă de
producţie există hale pentru, găini bunici, găini părinţi, pentru consangvinizarea
liniilor, hale pentru testarea producţiei;
- sectoare de tineret aviar din care fac parte halele pentru refacerea
efectivului de bunici, hale pentru creşterea părinţilor, pentru creşterea tineretului
în curs de consangvinizare, sectoare de incubaţie, laboratoarele etc.;
- sectorul de deservire cu toate consţrucţiile auxiliare şi anexe.
Un exemplu, de plan general pentru, o fermă avicolă de reproducţie,
selecţie şi testare se prezintă în figura 17.22.
Fig.17.22. Planul general al unei unităţi avicole de selecţie şi testare:

1- sector incubaţie şi cercetare; 2- sector selecţie; 3 - sector testare; 4- sector pui;
5 – sector găini; 6- centrală termică; 7- post trafo; 8- rezervor de apă.
- 484 -
17.3.4 Ferme pentru creşterea şi îngrăşarea ovinelor
Aplicarea sistemului intensiv-industrial şi la creşterea şi îngrăşarea
ovinelor a dus la organizarea producţiei ovine în unităţi specializate de tip
industrial. Astfel, au luat fiinţă, ferme mixte profilate pentru creşterea ovinelor, de
reproducţie şi îngrăşarea berbecuţiior sau ferme separate specializate pentru
fiecare tip de producţie.
În figura 17.23. este redat un plan general pentru o fermă de 5000 oi
mame cu tineretul aferent, cu dispunerea halelor linear. Pentru adăpostirea
ovinelor pe timpul stabulaţiei (circa 180 zile din an) s- a u prevăzut trei
adăposturi a câte 1 700 oi fiecare, o jumătate de adăpost pentru 1500 tineret femel
de prăsilă, o jumătate de adăpost pentru executarea mulsului mecanic şi un
adăpost maternitate unde se realizează fătările, înţărcarea şi creşterea artificială a
celor 5 500 miei, care se obţin în fermă. Când oile sunt scoase la păşune, în cele
cinci adăposturi erau crescute şi îngrăşate 15000 capete tineret şi 1500 ovine
reformate (adăposturile fiind compartimentate în boxe de 12 m2 pentru 40. . . 45
capete). Ferma era dotată cu o staţie pentru prepararea furajelor şi instalaţii
necesare distribuirii mecanizate a acestora până la locul de consum.
Fig.17.23. Planul general pentru o fermă de ovine ( 5000 oi mame):

1- adăposturi oi; 2- maternitate; 3- adăpost tineret femel de prăsilă; 4- sală de muls;
5 – depozit lapte; 6 – sală de tuns; 7,8- staţie de preparare şi distribuire a furajelor; 9- iesle
comună; 10-alee de serviciu; 11-alee centrală; 12-compartiment oi; 13-construcţii
auxiliare şi anexe; 14-alimentare exterioară; 15-alimentare interioară
Deschiderea adăposturilor era de 20,00...22,00 m şi organizate în plan cu

patru compartimente mari de 4,00 m lăţime fiecare; furajarea asigurându-se la
câte un jgheab comun pentru două loturi de oi; central este amplasată o alee, de
0,80...1,00 m pentru supravegherea efectivelor şi pentru unele acţiuni funcţionale.
Toate adăposturile sunt întretăiate de o alee cu lăţimea de 3,00 m pe care se
execută toate mişcările efectivelor spre grupul de muls, tuns, maternitate etc, alee
care împarte adăpostul în cele 8 boxe comune cu o capacitate de 210. . . 215
- 485 -
capete, fiecare. Maternitatea este compartimentată în boxe individuale (de
1,20x0,80m) pentru introducerea oilor fătate cu miei, unde se ţin 24. . . 48 ore,
după care miei sunt trecuţi în compartimentul de înţărcare şi creştere artificială în
boxe de 2,00 X 2,00 m, iar oile se readuc în adăposturile iniţiale. Toate
adăposturile sunt prevăzute cu pardoseli din grătare iar evacuarea dejecţiilor se
face cu plugul raclor. Adăposturile pentru oi şi tineretul de prăsilă sunt construcţii
deschise cu posibilitatea de închidere pe timp de iarnă cu panouri termoizolate
(tip sandwich); acoperişul este termoizolat. Maternitatea şi construcţia destinată
mulsului mecanic sunt închise permanent.
În ţara noastră s-au construit pentru oi şi adăposturi închise cu pereţi din
zidărie de cărămidă; organizate în interior cu boxe comune, cu pardoseală din
grătare şi cu evacuarea mecanică a dejecţiilor.
Fermele pentru îngrăşarea berbecuţilor în sistem industrial erau unităţi
specializate pentru producţia de carne cu capacităţi între 10 000...60000locuri.
Pentru îngrăşarea berbecuţilor se folosesc mai multe tipuri de adăposturi, însă
toate sunt deschise şi amenajate în interior cu boxe comune prevăzute cu pardoseli
din grătare, iar în plan sunt dispuse linear, grupate pe unul sau mai multe rânduri,
în funcţie de capacitatea lor şi de sistemul de evacuare a dejecţiilor folosit. În
figura 17.24. se prezintă două variante de plan general pentru o fermă de îngrăşare
a berbecuţilor cu o capacitate de 30 000 locuri.
Fig.17.24. Planul general al unei ferme de îngrăşare a berbecuţilor:

a, b – variante de plan general; 1- adăposturi miei; 2- magazie concentrate; 3 – punct
farmaceutic; 4- atelier mecanic; 5- cantină şi dormitor; 6-filtru sanitar şi administraţie; 7- pătule
porumb; 8- cabină poartă; 9- preş dezinfecţie; 10- post trafo; 11- basculă; 12- punct preparare
furaje; 13- rezervor de apă; 14 – platformă furaje; 15- bazin dejecţii; 16 – flux dejecţii.
17.3.5. Ferme pentru creşterea animalelor de blană

În figura 17.25. se prezintă un plan general pentru o fermă de creştere a
nutriilor cu o capacitate de 560 reproducători cu pui până la înţărcare şi 280
capete tineret de înlocuire pentru reproducţie. Halele pentru reproducători şi
tineret sunt închise, dispuse în plan linear pe un singur rând şi sunt echipate cu
- 486 -
baterii etajate. În planul general s-a prevăzut la intrare sectorul de deservire
format din construcţiile auxiliare şi anexe. Pentru însilozarea rădăcinoaselor şi
tocarea lor s-a prevăzut în plan î n partea de nord a sectorului de producţie o plat-
formă special amenajată.
Fig.17.25. Planul general al unei ferme de creştere a nutriilor:

1- hală creştere tineret; 2- hală reproducţie; 3 - rezervor de apă; 4- clădiri anexe;
5- platformă pentru însilozare rădăcinoase; 6- şopron pentru tocarea rădăcinoaselor;
7- fosă.
Prin cele câteva exemple de plan general prezentate s-a căutat să se scoată
în evidenţă nu numai elementele specifice, concepţia de proiectare şi posibilităţile
de rezolvare, ci şi faptul că soluţia de plan este determinată în primul rînd de
profilul unităţii, de sistemele de întreţinere şi tehnologia aplicată, precum şi de
tipurile de construcţii folosite pentru producţia de bază.
- 487 -
Capitolul 6
Construcţii pentru taurine
6.1. Importanţa construcţiilor în creşterea taurinelor

În condiţiile unei organizări ştiinţifice a procesului de producţie, creşterea taurinelor nu numai
că este o ramură rentabilă, ci contribuie şi la rentabilizarea altor ramuri de producţie cum ar fi cea
vegetală.
Elementele structurale de rezistenţă ale clădirilor de producţie se pot realiza în general din:
- beton armat şi beton precomprimat;
- lemn ecarisat sau prelucrat;
- metal: oţel de construcţie sau aluminiu.
Clădirile cu structuri de rezistenţă din beton armat sunt frecvente, deoarece realizarea acestora
a prezentat o serie de avantaje tehnice şi economice. Principalele avantaje se referă la aceea că pot fi
integral prefabricate, înregistrându-se un consum redus de oţel şi lemn.
Structurile de rezistenţă din beton armat prefabricat au o concepţie simplă de proiectare:
fundaţiile sunt de obicei fundaţii pahar, iar stâlpii sunt încastraţi în astfel de fundaţii, susţinând la capătul
superior grinzile sau fermele acoperişului.
În majoritatea cazurilor, deosebirile structurale apar în privinţa soluţiei de realizare a
acoperişului: pot fi utilizate grinzi şi plăci din beton armat, grinzi cu placă din beton precomprimat,
grinzi cu trei articulaţii având un tirant metalic la partea inferioară, ferme sau arce din beton armat sau
precomprimat şi altele (fig. 6.1; 6.2; 6.3 şi 6.4.).
Fig. 6.1. Structură din elemente prefabricate,

cu chesoane pe grinzi transversale:
(după C. Peştişanu)
1-stâlp prefabricat; 2-grindă transversală;
3-chesoane de acoperiş; 4- fundaţie pahar;
5-zidărie de umplutură; 6- centură.
Fig. 6.2. Structură prefabricată, cu grinzi longitudinale:

a – secţiune transversală; b – plan; 1- stâlp; 2- gindă longitudinală;
3 – chesoane curbe de acoperiş.
Fig. 6.3. Structuri din ferme de beton Fig. 6.4. Structură de rezistenţă cu stâlpi
armat: intermediari:
(după C. Peştişanu) (după C. Peştişanu)
a- cu chesoane de acoperiş; b- cu pane; 1- a- cu grinzi transversale;
stâlp; 2-fermă prefabricată din beton b- cu grinzi longitudinale; 1- stâlp central;
armat; 3- chesoane de acoperiş; 4- pane 2- stâlp marginal; 3 şi 4- grinzi transversale;
prefabricate 5 chesoane; 6 şi 7 – grinzi longitudinale;
8- beton de pantă
Clădirile de producţie cu structură din lemn, continuă – într-o formă tehnică avansată - tradiţia
construcţiilor pentru adăposturi de animale, care corespund tipului de clădire pavilionară. Din punct de
vedere tehnic sistemele constructive din lemn corespund sarcinilor care acţionează structura, au greutate
proprie redusă şi suficientă durabilitate, mai ales datorită impregnării şi întreţinerii periodice (fig. 6.5.;
6.6.; 6.7. şi 6.8.).
Unele structuri sunt concepute integral din lemn, având deschideri şi travee reduse între 3 şi 6
m.
Fig. 6.5. Stuctură de rezistenţă din lemn rotund

Fig. 6.6. Hală avicolă cu structură de rezistenţă din panouri portante din lemn:
a – plan; b- secţiune transversală; c- detalii de îmbinare; 1-panouri pentru pereţi; 2- aşternut permanent; 3- grătare; 4- cuibare; 5-
alee de circulaţie; 6- învelitoare , 7- fermă din scânduri; 8- contravântuire longitudinală; 9- contrafişă, 10- eclisă de montaj din placaj cu
şipcă triunghiulară; 11- carton bitumat; 12- bulon de montaj Ø 14 mm; 13- polistiren expandat; 14- PFL poros; 15 placaj; 16 panouri de
tavan; 17- eclisă din placaj.
Fig. 6.7. Cadru cu zăbrele îmbinat cu inele

Fig. 6.8. Structură de rezistenţă cu ferme din lemn, cu consum mediu de oţel (dulghereşti) şi pereţi din zidărie
mixtă
Structurile metalice sunt uneori folosite la construcţiile zootehnice, deoarece oţelul - ca

material de structură - corespunde cerinţelor de rezistenţă, concomitent cu realizarea unei greutăţi
reduse a elementelor de structură (fig. 6.9; 6.10; 6.11 şi 6.12)
Fig. 6.9. Şarpantă metalică (secţiune transversală)
Fig. 6.10. Ferme metalice:

1- învelitoare; 2- termoizolaţie pe un strat suport; 3- pană metalică cu zăbrele; 4- fermă metalică cu pantă mică; 5- fermă
metalică cu pantă mare; 6- stâlp prefabricat din beton armat; 7- învelitoare.
Fig. 6.11. Adăposturi pe structură metalică

Fig. 6.12. Construcţii cu acoperiş pe ferme metalice
Proiectarea pereţilor la clădirile zootehnice trebuie să aibă în vedere atât funcţiunile legate de
climatizarea interioară, cât şi cele de rezistenţă a acestor elemente, ca părţi componente ale construcţiei.
La construcţiile cu schelet de rezistenţă independent, pereţii au numai rolul de închidere faţă de acţiunile
provenite din intemperii, de a păstra o anumită temperatură a mediului ambiant interior, cât şi a
suprafeţei care vine în contact cu animalele.
6.1.1. Construcţii pentru vaci de lapte

În practica exploatării vacilor de lapte se pot utiliza două tehnologii pentru întreţinerea vacilor
şi anume:
- în stabulaţie fixă (întreţinerea legată pe stand a vacilor);
- în stabulaţie liberă (întreţinerea nelegată a vacilor).
Planificarea spaţiului unde va locui animalul se face pornind de la corpul acestuia. Crescătorii
de animale în general apreciază foarte bine greutatea animalelor, dar nu şi dimensiunile corporale.
Pentru a obţine valori sigure care să ajute la dimensionarea construcţiei ar trebui efectuate
măsurători corporale.
Principalele elemente biometrice, care concură la dimensionarea soluţiilor de cazare sunt
prezentate în figura 6.13. şi în tabelele 6.1. şi 6.2. specificându-se îndeosebi:
- lungimea oblică a trunchiului, L, măsurată între articulaţia scapulo - humerală şi tuberozitatea
ischială (de la umăr la punctul fesei), determinând lungimea necesară staţionării în faţa ieslei (standul);
- lungimea animalului culcat, L1, constând din lungimea trunchiului şi aceea a gâtului, cu capul
relaxat sau flexat lateral;
- raza de acţiune la furajare, R, măsurată de la articulaţia umărului la vârful limbii, delimitând
lăţimea şi forma optimă a ieslei;
- înălţimea liberă sub gâtul animalului culcat, limitând nivelul bordurii ieslei, când odihna se
face cu gâtul deasupra acesteia;
- vidul substernal, măsurând înălţimea liberă sub piept, până la care se poate ridica bordura
ieslei, dacă odihna se face în spatele acesteia;
- lăţimea corpului, măsurată la abdomen, determinând lăţimea minimă a frontului de furajare şi
lăţimea de gabarit b, a animalelor în deplasare, pe aleile de circulaţie;
Tabelul 6.1
Indicatorii biometrici pentru cazarea taurinelor
Masa Înălţimea la Lungimea oblică a
Categorii şi rase corporală greabăn trunchiului
(kg) H, (cm) L, (cm)
Vaci
Bălţată românească, austriacă,
Simmental mijlociu. 550…650 132…140 154…165
Simmental mare. 680…770 140…155 167…180
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 500…550 126…132 150…156
Schwyz elveţian mare. 570…670 136…140 162…167
Brună de munte tip mic. 400…450 118…124 140…148
Hostein-Friză, bălţată cu Negru. 500…750 133…138 150…170
Hostein-Friză, bălţată cu 500…630 130…135 150…165
Roşu (Rotbunt).
Pinzgau mijlociu 450…600 122…135 145…160
(transilvănean, austriac)
Jersey. 250…400 110…123 138…144
Tauri adulţi
Bălţată românească, austriacă,
Simmental mijlociu. 840…1120 140…158 172…195
Simmental mare. 920…1150 155…165 180…200
Brună de munte mijlocie
(românească, austriacă). 730…1000 126…146 152…188
Schwyz elveţian mare. 800…1100 136…148 174…190
Holstein-Friză, bălţată cu Negru. 840…1060 138…158 166…186
Holstein-Friză, bălţată cu
Roşu (Rotbunt). 650…1000 133…145 160…180
Pinzgau mijlociu
(transilvănean, austriac) 690…1000 133…144 150…190
Tineret femel rase mixte
Naştere 35…40 66…73 65…73
3 luni 70…90 75…90 82…85
6 luni 150…175 90…105 100…110
12 luni 250…300 100…120 120…130
18 luni 330…380 110…126 130…143
24 luni 430…480 120…135 135…150
Tineret mascul rase mixte
Naştere 40…55 72…75 68…75
3 luni 80…100 85…95 86…95
6 luni 140…170 100…110 108…125
12 luni 280…350 115…125 125…140
18 luni 420…580 120…130 135…155
24 luni 500…700 135…155 150…180
Fig. 6.13. Elemente biometrice de cazare a taurinelor:

a- vaci adulte; b- viţei de 0...15 zile; c- tineret femel de 3...27 luni; d- tauri adulţi
Tabelul 6.2
Corelarea unor elemente biometrice şi de cazare a taurinelor
Nivel
Lungimea Deschi-dere fund
Categoria şi Lungimea oblică Lăţime Front
animalului grilaj iesle
masa corporală trunchiului cazare furajare
culcat gât Peste
(Kg). (cm) L B(cm) (cm)
(cm) L1 (cm) ±0,00
(cm)
Vaci
350-400 140-145 190-195 100-105 55
450-500 145-150 195-205 104-110 60-65
520-560 153-156 210-215 109-115 65-70
18-20 5-10
580-630 158-165 215-220 114-120 70-75
650-700 166-175 220-230 120-133 75-80
720-770 170-180 225-235 133 80
Tauri adulţi
700-850 150-170 220-230 160-171
900-1000 170-190 235-250 171-180 B 25-38 15-20
1000-1200 175-200 240-270 180-200
Tineret femel
0-3 luni
33-90 65-85 120 50 30
3-6 luni 12 15-20
80-175 85-110 120-135 50 40-45
6-12 luni
150-300 110-130 135-155 55-65 50
12-18 luni 14-16 5-10
250-380 120-140 155-190 70-80 50-55
18-24 luni
330-450 135-150 185-205 70-90 55-65 16-18
Tineret mascul
0-3 luni
40-100 68-95 130 60 30
3-6 luni 15 15-20
85-200 86-125 130-150 60-70 45-55
6-12 luni
180-380 115-140 150-185 70-80 B
12-18luni 18-20
280-450 125-155 170-205 80-90 B 10-15
18-24luni
350-600 150-180 195-240 100-120 B 25-30
- lăţimea de gabarit a animalului culcat B, indicând lăţimea necesară a spaţiului individual de

odihnă;
- grosimea gâtului, determinând deschiderile necesare în grilajele fronturilor de furajare sau la
jugurile de legare pe standuri scurte;
- lăţimea capului, măsurată la fruntea ecornată ca dimensiune de contenţie, prin părţile mobile
ale grilajelor de la frontul de furajare.
6.1.2. Stabulaţia legată

Având în vedere avantajele pe care le prezintă stabulaţia liberă acest sistem ar trebui eliminat.
Ţinând cont de faptul că există foarte multe exploataţii de vaci cu 1-3 capete am considerat necesar să
prezentăm unele aspecte ale acestui sistem .
Standul lung depăşeşte cu 40…60 cm lungimea animalului culcat, rezultând (2,40…3,00) m
pentru vaci şi (2,5…3,3) cm pentru taurii adulţi (fig. 6.14.).
Fig. 6.14. Standul lung:
1- opritor de greabăn;
Standul scurt se dimensionează strâns după lungimea oblică a trunchiului L, cuprinsă între
(1,45…1,65) m, la vaci din rasele de interes pentru ţara noastră, la care se adaugă (5…10) cm,
reprezentând retragerea minimă a legăturii verticale, de la bordura ieslei (fig. 6.15.).
Standul mijlociu este o combinaţie între cele două soluţii precedente, creîndu-se un pat egal cu
lungimea animalului culcat: L1=L+(50…65) cm (fig. 6.16.).
Fig. 6.15. Standul scurt:

2- cadru cu riglă orizontală şi stîlp; 3- treptă de gunoi.
Fig. 6.16. Standul mijlociu:

3- treptă de gunoi; 4- grilaj cu elemente mobile pentru închiderea accesului la iesle
Lăţimea standurilor rezultă din spaţiul necesar animalelor culcate, B, independent de tipul de
lungime al standului corelându-se cu masa corporală a animalelor adulte, respectiv a tineretului.
6.1.3. Variante constructive pentru stabulaţia legată

Elementele componente ale cazării urmăresc mecanizarea şi industrializarea fermelor şi în
acelaşi timp asigurarea confortului şi ambianţei, corespunzătoare nivelului ridicat al producţiei
biologice.
Prezentarea soluţiilor constructive se va face într-o succesiune tehnologică, de la furajare spre
colectarea şi evacuarea dejecţiilor.
Ieslea se construieşte ca formă şi mărime după categoria animalelor deservite, după tipul
standului, după specificul furajului de volum dominant şi după mijloacele de administrare a furajelor.
În cazul vacilor se justifică ridicarea fundului ieslei cu (5...10) cm peste nivelul standului,
deoarece sub cota de 5 cm animalele încep să îngenuncheze pentru a consuma furajul din iesle.
Pentru tineretul femel, pînă la 6 luni şi pentru masculii de toate vrstele, datorită gîtului mai
scurt, fundul ieslei se ridică până la 20 cm conform tabelului 6.2.
Bordura dinspre animale contribuie prin înălţimea ei la capacitatea ieslei şi la evitarea risipei
de furaj. Astfel, la soluţiile care permit retragerea, animalelor pentru odihnă, bordura poate fi ridicată
pînă la nivelul vidului substernal, de (40 ... 50) cm pentru adulte, însă chiar şi la standurile scurte, pe
lîngă înălţimea redusă de (27 .... 30) cm, din dreptul gâtului, bordura poate fi înălţată pînă la 45 cm,
între două animale (fig. 6.18. c).
Peretele opus animalelor se trasează curb sau înclinat, în limitele razei de acţiune a botului,
măsurată de la poziţia articulaţiei scapulo-humerale, faţă de bordura posterioară a ieslei. Astfel, în
continuarea fundului ieslei, peretele opus serveşte drept reazem pentru ingerarea suculentelor şi
furajelor moi, care nu pot fi prelevate cu ajutorul limbii. Bordura opusă animalelor se dezvoltă în
înălţime, după capacitatea de rezervă dorită şi după mijlocul de distribuire a furajelor (fig. 6.18).
Capacitatea şi forma ieslelor sunt determinate de specificul furajului de volum dominant, de
rezerva prevăzută pentru un tain, precum şi de parametrii biometrici şi tehnici. Dacă aleea de furajare
primeşte rezerva de fibroase şi suculente, prin descărcare posterioară iar de aici furajul aste împins
manual spre iesle, pe măsura consumării, capacitatea ieslei se poate limita la 0,10 m³/stand, realizată de
o cunetă adâncită înspre animale şi o bordură opusă, de numai (5...10) .cm înălţime peste nivelul
carosabil, servind ca ghidaj, pentru roţile vehiculelor (fig. 6.18.a). Pentru furaje murate şi îndeosebi
pentru porumbul siloz, corespund ieslele-plate, cu capacitatea de (0,20...0,25) m³/stand, avantajoase
prin uşurinţa supravegherii şi a curăţirii (fig. 6.18. b, d). Pentru fânuri şi masă verde, respectiv pentru
diversitatea uzuală a furajelor de volum, distribuite din remorci tehnologice cu descărcare laterală, se
prevăd iesle largi, cu capacitatea de (0,28 ... 0,35) m3/ stand şi înălţimea bordurii opuse animalelor de
(45 ... 60) cm faţă de nivelul standului. Aleea de furajare se situează la cota cerută de descărcarea
remorcilor peste bordura ieslei (fig. 6.18, c). Ieslele înalte, cu capacitate de (0,35 ... 0,40) m3/stand, au
peretele opus animalelor de (65 ... 80) cm înălţime şi înclinat la 60°, pentru ca rezerva de furaj,
aprovizionată manual sau mecanic de la înălţime, să alunece succesiv în zona de acces a animalelor (fig.
6.19. b).
Ieslele de forme speciale, denumite şi iesle mecanice, rezultă din adaptarea acestora, la
transportoare staţionare de furaj, de tip elicoidal, cu bandă sau cu racleţi (fig. 6.19). Se menţionează că
mecanizările ce se încarcă de la un capăt al adăpostului şi transportă rectiliniu, pe fundul ieslelor, fără
circuitare, prezintă inconvenientul alimentării insuficiente a standurilor de la capătul opus, întrucît
animalele de pe parcurs consumă nutreţul în trecere.
Soluţiile constructive pentru iesle, constau de regulă din elemente prefabricate sau monolite din
beton armat, finisate cu scliviseală de 2 cm grosime, pe bază de ciment rezistent la acizi (M, F sau T).
Pentru acurateţe şi durabilitate este preferabilă căptuşirea interioară cu gresie ceramică smălţuită, în
formă de jgheaburi sau plăci (v. fig. 6.18, a).
Urmărind reducerea suprafeţei construite pentru furajare, faţă de lăţimea carosabilă de (2,30
. . . 2,40) m, necesară tractoarelor şi remorcilor între două linii de iesle, se preconizează ghidarea roţilor
în interiorul ieslelor. În acest scop, părţile anterioare ale ieslelor primesc forme de treaptă, adîncită faţă
de intervalul, redus la (88 . . . 90) cm, care constituie ghidajul interior al pneurilor. Animalele se
obişnuiesc cu apropierea strînsă a vehiculelor, în faţa ochilor, dar se impun măsuri sistematice de
prevenire a innoroirii ieslelor, prin transporturile din cîmp sau din fermă (v. fig. 6.18. b).
Dispozitive de fixare pe stand. Supunînd animalele unei discipline de comportament, în timpul
furajării, al odihnei, al depunerii dejecţiilor şi al mulsului, dispozitivele de fixare pe stand constau din
grilaje la frontul de furajare, din mijloace de legare şi din separatoare de stand, care diferă după soluţia
stabulaţiei legate.
Standul lung comportă legătura cu lanţ, la un dispozitiv (belciug) median, fixat în bordura ieslei
iar pentru tauri, legătura se dublează, la două dispozitive dispuse simetric faţă de animal. O bară
opritoare de greabăn, reglabilă la înălţimi de (0,90 . . . 1,30) m, pentru adulte, poate fi utilizată la împie-
dicarea urcării animalelor în iesle, iar libertatea mare de mişcare, înainte şi înapoi, fac ineficiente
separatoarele de stand (v. fig. 6.14.). Pentru standurile lungi, care prezintă interes de actualitate, ca
standuri de fătare în maternităţi sau de cazare a taurilor de reproducţie, apare indicată numai separarea
completă a acestora, prin pereţi plini sau prin grilaje. Adăpătorile automate se montează la faţa
posterioară a bordurii ieslei, accesul la apă cornportînd retragerea animalelor de la iesle.
Standul scurt impune legarea animalelor pe verticală, menţinându-le cu genunchii la minimum
10 cm distanţă de la bordura ieslei, ceea ce împiedică presarea şi eroziunea articulaţiilor carpiene,
asigurînd totodată ridicarea uşoară din decubit. La frontul de furajare se prevede, de regulă, un cadru
metalic continuu, retras cu (10 . . . 20) cm de la bordura ieslei şi având stâlpii la interval de 1 sau 2
standuri, consolidaţi prin barele separatoare de stand. Rigla orizontală situată la înălţimea de (1,60 . . .
1,80) m de la pardoseala standului, serveşte la fixarea legăturii animalelor, iar elementele cadrului susţin
totodată conductele tehnologice, de vid şi de lapte, precum şi adăpătorile automate, instalate deasupra
ieslei. Acestea din urmă se montează la înălţimea de (60. . . 70) cm, pentru a reduce impurificarea apei
prin furaje.
Reglarea individuală a legării pe stand, după lungimea trunchiului animalelor, trebuie să asigure
în acelaşi timp distanţa minimă de protecţie a genunchilor, de la iesle, cât şi plantarea călcâielor
posterioare la capatul standului, astfel ca defecarea şi urinarea să se producă dincolo de marginea
acestuia, afectînd exclusiv treapta, rigola sau grătarul de recepţie. Această reglare se obţine prin
posibilitatea deplasării punctului superior de legare, în limite de (20 . . . 25) cm (v. fig. 6.18. b), iar
dispozitivele mecanice, funcţionând în lungul riglei orizontale, permit dezlegarea şi chiar legarea
simultană a grupelor de animale.
Mijlocul uzual de legare şi cel mai apreciat până în prezent, este lanţul Grabner, fixat pe
verticală sau preferabil cu o înclinare spre înapoi, de 75 . . . 85° şi prevăzut cu o semicolieră, ce culisează
prin două inele largi, pe lanţul principal. Amplitudinea de 20 cm, cerută faţă de axul median al legării,
se obţine prin prelungirea lanţului cu (8 . . . 10) cm, faţă de distanţa netă dintre punctele de fixare (v,
fig. 6.17, şi 6.18 a, c).
Fig. 6.17 Legarea la iesle cu lanţ Grabner

Jugurile realizate din bare paralele, tubulare, între care se include gîtul animalului trebuie să
permită mobilitatea legăturii, cu amplitudinea de 20 cm, faţă de ax, prin articulaţii intermediare (v. fig,
6.18, b). Jugurile rigide, pe toată înălţimea lor, creează dificultăţi la ridicarea animalelor din decubit,
unele din acestea ridicîndu-se de manieră cabalină, prin săltarea pe trenul anterior, adus sub abdomen,
cu consecinţa autoaccidentării sfîrcurilor. Oricum, jugurile nu permit culcarea pe o latură şi flexarea
laterală a gîtului, poziţii preferate îndeosebi, de animalele în gestaţie avansată.
Fig. 6.18 Soluţii pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte pe standuri scurte,
cu furajare mecanizată mobilă:
a - iesle cunetă, legătură cu lanţ Grabner, întreţinere pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor, cu racleţi batanţi sau ficşi; b -
iesle plată, legătură cu jug, întreţinere pe aşternut sau pe covor de cauciuc şi evacuare mecanică cu racleţi fluture în rigolă
deschisă; c - iesle largă cu canal de admisie a aerului proaspăt, legătură Grabner elastică, întreţinere pe covor de cauciuc şi
evacuare mecanică a dejecţiilor cu plug raclor şi canal acoperit cu grătar; d - iesle plată, legătură bilaterală simplă (d1) sau
combinată cu opritor de greabăn (d2). întreţinere pe covor de cauciuc, pe stand completat cu bare speciale de grătar şi evacuare
hidraulică a dejecţiilor; 1 - racleţi batanţi sau cu mers continuu; 2 - lopată mecanică (raclet fluture); 3 - raclet fluture; 4 - canal pentru
evacuarea hidraulică a dejecţiilor: 5 - bare de grătar din metal sau beton armat acoperite cu cauciuc sau din lemn de esenţă tare: 6- căptuşeală
ceramică la iesle; 7 - articulaţie jug; 8- pardoseala din beton rutier, 15 cm grosime şi balast.,10cm grosime; 9 -canal de ventilaţie (admisie); 10 -
pardoseală sclivisită din beton B 100, 20 cm grosime pe strat de balast de 10-cm grosime; 11 - pardoseală din cărămidă pe muchie, pe strat de
nisip pilonat; 12 - pardoseală din covor de cauciuc. 2 cm grosime pe strat de beton B 100, 10 cm grosjme şi balast 10 cm grosime
Fig. 6.19 Soluţii moderne pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte pe standuri scurte, cu furajare mecanizată
mobilă:
a,c- iesle plate pentru transportoare elicoidale sprijinite pe radier sau suspendate(bordurile ieslelor sunt pentru standuri scurte);
b- iesle înalte pentru transportor elicoidal suspendat(bordurile ieslelor sunt pentru standuri mijlocii sau la stabulaţie liberă);
Fig. 6.20. Iesle duble, adaptate mecanizărilor staţionare a furajării:
d- iesle plate pentru transportoare elicoidale sprijinite pe radier sau suspendate(bordurile ieslelor sunt pentru standuri scurte);
e,f-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în circuit orizontal; g, h 1-iesle plate pentru transportoare cu racleţi ficşi, în
circuit vertical; h2-variantă fără circuitarea racleţilor (numai cablul este întins dedesubt, între cei doi tamburi de capăt); 1- alee
control; 2- racleţi din lemn tare, (15 x 60) mm; 3- cablu tracţiune; 4- podină din lemn rindeluit şi impregnat sau din beton
prefabricat, sclivisit.
Dintre soluţiile mai noi de fixare pe stand se menţionează : legarea bilaterală cu lanţuri ce glisează
pe stâlpi (v. fig. 6.18. d1), legarea bilaterală, combinată eu opritoare de greabăn de forme anatomice (v.
fig. 6.18. d2) şi soluţii cu grilaje mobile, care deplasează şi fixează animalele în poziţii oblice pe standuri,
pentru perioadele de muls, uşurînd aplicarea aparatelor şi supravegherea operaţiei. Astfel, sistemele
Europa şi DOHA, utilizează părţile mobile ale grilajelor dintre două animale (fig. 6.21), iar sistemul
Ryholm roteşte întregul şir de animale (fig. 6.22). Ca mijloace suplimentare, de dirijare a
comportamentului pe standurile scurte, se utilizează fire încărcate electric, suspendate la aproximativ 2
cm deasupra ultimei vertebre dorsale. Acestea obligă animalele să se retragă cu un pas, înainte de a se
scifoza pentru defecare sau urinare, astfel încît dejecţiile să cadă, fără excepţie, pe suprafaţa de recepţie şi
nu pe capătul standurilor (fig. 6.21, a).
Fig. 6.21. Soluţii de stabulaţie pe standuri scurte, cu grilaje mobile,
pentru deplasări oblice în timpul mulsului:
a-sistemul Europa, combinat cu dresor electric pentru retragerea animalelor la scifozare; b-sistemul DOHA cu animale nelegate; 1-dresor
electric; 2-bordură elastică la iesle; 3-jug; 4-separatoare de stand mobile; 5- opritor
Fig. 6.22. Sistemul Ryholm de rotire a animalelor nelegate în timpul mulsului
Structura standurilor
Standul propriu-zis, ca suprafaţă de staţionare şi de odihnă, trebuie să răspundă cerinţelor

zootehnice, în parte antagoniste, cum sunt : rezistenţă mecanică la compresiune şi uzură, elasticitate,
impermeabilitate şi uscare rapidă a suprafeţei de contact, nealunecare şi neerodarea ongloanelor,
aderenţă redusă a dejecţiilor, rezistenţă la agenţii corosivi din fermentaţii şi neagresivitate chimică pen-
tru tegumentul animalelor. Exigenţele taurinelor pentru pardoseala standului corespund pământului
înţelenit al pajiştilor, pe care acestea s-au format ca specie. Odihna, preponderent abdominală, este
completată cu rezemarea pe membrele aduse sub corp, astfel încît repartizarea uniformă a masei, pe
punctele de sprijin, se realizează numai prin deformarea plastică a suportului, după tiparul animalului
culcat. Suprafeţele tari, nedeformabile, exercită presiuni dureroase asupra proeminenţelor osoase ale
membrelor, determinând desfăşurarea laterală a membrelor posterioare, pentru transmiterea greutăţii
prin părţile musculare şi cauzînd nelinişte în odihnă, cu ridicarea timpurie din decubit. Pe de altă parte,
nesiguranţa pasului pe suprafeţe alunecoase sau scufundarea ongloanelor în terenuri moi produc eforturi
musculare obositoare, manifestate chiar prin tremuratul membrelor şi reţin animalele din mişcările
pregătitoare culcării. Ridicarea de pe suporturi alunecoase le obligă să-şi adune membrele posterioare
mult sub abdomen, periclitându-şi cu accidentarea propriile sfîrcuri.
Nivelul de confort al cazării taurinelor şi îndeosebi al vacilor de lapte poate fi măsurat prin
modificări de comportament faţă de regimul pastoral, cât şi prin incidenţa unor consecinţe negative
specifice stabulaţiei, cum sunt afecţiunile podale şi cele mamare. Astfel, dacă durata totală a odihnei
zilnice, pe păşune, este de aproximativ 7 ore (legată şi de durata mai mare a prelevării hranei), cu 3,9
schimbări zilnice de poziţie, între staţionare şi decubit iar durata medie a unei odihne este de 110 min,
în condiţiile standurilor scurte, fără aşternut, completate cu grătare metalice, deşi durata totală a odihnei
este de circa 1 1 ore, frecvenţa zilnică a schimbărilor de poziţie se ridică la 10,5 iar durata medie a unei
odihne scade la 63 min (după K. Hesselbarth).
Cerinţele zootehnice menţionate, asupra pardoselii standurilor, sunt întrunite în mod oportun
de structuri consistente, ca betonul cu suprafaţă tratată antiderapant, cărămida presată aşezată pe lat şi
rostuită cu mortar de ciment sau asfaltul dur şi semidur, fără deformaţii plastice sub presiunea
ongloanelor în toate aceste soluţii, exploatarea comportă acoperirea stratului de uzură, prin aşternutul
tradiţional de paie. Dar posibilităţile de valorificare superioară a paielor, prin hidrolizare alcalină, pentru
furajare sau prin industrializare, precum şi interesul de a reduce volumul de gunoi manipulat şi
economicitatea hidromecanizării acestui transport, impun excluderea aşternutului din întreţinerea
taurinelor sau cel puţin din adăposturile curente de exploatare. Pînă în prezent, singurele materiale care
satisfac noua formulare a condiţiilor zooeconomice şi de confort, ca straturi finite pentru pardosirea
standurilor sunt covoarele de cauciuc şi mase plastice, de aproximativ 2 cm grosime, de calitate şi
striaţiune superficială antiderapantă, elastice la presiunea degetului mare dar cât mai puţin deformabile
în timp şi asigurând scurgerea completă a lichidelor, atît deasupra cât şi dedesubtul covoarelor. În expe-
rienţele de opţiuni libere, asupra suportului de odihnă, vacile au preferat aşternutul păios, chiar oferit în
adăposturi reci, deschise, dar în lipsa aşternutului, 88% din animale au ales constant covoarele de
cauciuc, faţă de alternativele de pămînt bătut, cărămidă, beton sau calupuri din lemn.
Panta de scurgere a standurilor se limitează între (1,0 . . . 2,5) %, recomandându-se diferenţierea
acesteia pentru vaci, la 1,0 % pe primele două treimi şi la (2 . . . 2,5) % pe ultima treime a standului.
Pentru tauri de reproducţie este adecvată scurgerea în patru ape, spre un sifon central de pardoseală.
Evacuarea dejecţiilor. Standul lung, este receptor al dejecţiilor, pe treimea posterioară, fiind
inevitabilă exploatarea cu aşternut păios, curăţirea manuală a suprafeţei standului şi încărcarea manuală
a gunoiului consistent în mijloace de transport (roabe, vagoneţi, remorci) sau cel mult împingerea
acestuia pe transportoare staţionare, instalate în rigole, la capătul unui şir de standuri.
Standul scurt beneficiază, în rezolvările moderne, de alăturarea nemijlocită a sistemelor
mecanice sau hidraulice de evacuare a dejecţiilor, funcţionînd chiar în zona de recepţie a acestora, în
cadrul unor rigole deschise sau a unor canale acoperite cu grătare.
Rigolele deschise adaptează treapta de gunoi a standului deservit manual, la evacuarea
mecanică prin raclare, cu ajutorul racleţilor batanţi sau cu mişcare continuă (fig. 6.25), a lopeţilor
mecanice tractate (racleţi fluture) sau a lamelor de buldozer, purtate de tractoare mici. La capătul
standurilor se menţine pragul de (15 . . . 25) cm înălţime, pe de o parte pentru a face animalelor
incomodă coborârea cu trenul posterior în rigolă, iar pe de altă parte pentru a ghida transportul între
şirul de standuri şi aleea de serviciu. Se precizează că racleţii batanţi nu transportă eficace decât
dejecţiile consistente, armate cu aşternut, necesitând separarea, pe parcurs, a părţii lichide, prin guri de
scurgere cu grătare, dispuse pe fundul rigolelor. Lamele tractate sau purtate lucrează şi fără aşternut,
putând transporta amestecuri de dejecţii în stare semilichidă. Denivelarea de la capătul standurilor
obligă dimensionarea riguroasă a acestuia după lungimea oblică a trunchiului, majorată cu (5 . . . 1 0 )
cm, pentru ca numai vârful crupei să-1 depăşească, în decubit (1,60 . . . 1,65 m). Aceasta însă nu exclude
defecarea pe stand, în timpul staţionării şi necesitatea curăţirii manuale a capătului acestuia sau
murdărirea ugerului şi menţinerea ongloanelor posterioare în umiditate permanentă. Un inconvenient
important al transportoarelor cu racleţi, cu mişcare alternativă sau continuă, constă în teama produsă
animalelor de a călca pe aceştia şi în consecinţă refuzul de a păşi înapoi, la dezlegare, respectiv săritul
frecvent peste rigole (v. fig. 6.18. a şi 6.23. b).
Canalele acoperite cu grătare presupun penetrarea dejecţiilor prin cădere, între vergele subţiri
de 10. . . 30 mm lăţime, cu intervale de (40. . . 50) mm, ceea ce exclude utilizarea aşternutului păios,
folosindu-se cel mult rumeguşul, ca material absorbant, împrăştiat pe standuri. Dispunerea grătarului la
acelaşi nivel cu capătul standului, permite scurtarea patului, cu (1 0 . . . 15) cm sub lungimea trunchiului,
asigurând astfel curăţenia standului, care se completează prin 2 sau 3 bare pe . grătar, adaptate
confortului necesar staţionării şi culcării animalelor. În locul barelor subţiri şi alunecoase, care
îngreunează ridicarea din decubit şi măresc presiunea locală pe ongloane, cu efecte de amprentare a
cornului ongular şi cu consecinţa ulceraţiei tălpilor, barele care participă la lungimea de cazare a
animalelor vor avea (7 . . . 10) cm lăţime, realizîndu-se din profile metalice acoperite cu cauciuc sau
material plastic nederapant, din lemn de stejar etc. Astfel, standul scurt pentru vacile din rasele uzuale
se reduce la (1,40 . . . 1,50) m (v. fig. 6.18. d ), iar pentru îngrăşarea legată a tineretului mascul, grătarul
se extinde cu bare prefabricate din beton armat, până sub abdomenul animalelor, pentru recepţia urinei.
Soluţiile mecanice de evacuare, din canale acoperite cu grătare, se limitează la lame racloare
tractate (lopeţi mecanice, racleţi-fluture), care se pretează la transportul dejecţiilor semilichide,
menţionând însă dificultăţile de întreţinere şi reparaţii, legate de exploatarea unui utilaj acoperit (v. fig.
6.18. c).
Soluţiile hidraulice de evacuare a dejecţiilor fluide diferă ca rezolvare tehnică, după gradul de
diluţie al acestora.
Soluţia cu stăvilar comportă diluţii mari, cu adaosuri medii zilnice de apă, de 20 ... 40 l/vită mare,
rezultând în cazul vacilor de lapte, 60 ...80 1 amestec/cap şi zi, cu 5 ... 8% substanţă uscată. Panta de (0,4
... 0,6) % a canalelor, majorată la cel mult 1,0% pe ultima treime, determină, la ridicarea stăvilarului,
curgerea simultană a lichidului separat spre fund, cât şi a consistentului păstos, în general plutitor. Canalele
se dimensionează pentru acumulări de 4... 6 zile, cu lăţimea minimă de recepţie, de 70 cm şi adâncimea
minimă de 10 cm a pernei de apă, la începutul ciclului de folosinţă. Pentru a evita stropirea din canal, la
căderea dejecţiilor, înainte de formarea crustei plutitoare, înălţimea liberă, deasupra pernei de apă, trebuie
să fie de minimum 55 cm. Stăvilarele metalice sau din lemn culisează în şanţuri prevăzute în pereţii şi
fundul canalelor, iar manevrarea se execută manual, cu pârghii sau prin angrenare cu cremalieră. Pe lîngă
stăvilarul final, care descarcă dejecţiile în fosa exterioară adăpostului şi închide accesul în adăpost, al
gazelor din fosă, mai apare necesitatea stăvilarelor intermediare, la cel mult 30 m interval, pentru
reducerea volumului pernei de apă iniţiale (fig. 6.25. a şi b).
Soluţia cu praguri reduce adaosul mediu zilnic de apă, la (0,1. . . 10) 1/ U.V.M. (U.V.M.
reprezintă unitatea convenţională de vită mare, 500 kg masă corporală), rezultând pentru vaci de lapte
(40 . . . 50) 1 amestec/cap şi zi, cu (10 . . . 18) % substanţă uscată. Pe fundul orizontal al canalelor se
prevăd praguri de 10 . . . 20 cm înălţime, la intervale de maximum 10 m şi terminând cu un prag final
de descărcare în fosă. Pentru amorsare se constituie o pernă de apă la nivelul pragurilor iar dejecţiile
plutitoare, creând o pantă superficială între praguri, promovează succesiv amestecul fluid peste acestea,
fără segregări, datorită adâncimii mici a pernei lichide, ceea ce asigură funcţionarea continuă a
evacuării. Adâncimea minimă a crestei pragurilor, de la nivelul grătarului, este de 55 cm iar la
schimbările de direcţie, cu 90°, se recomandă adâncirea canalului cu o treaptă egală cu înălţimea
pragurilor. Evitarea curenţilor reci în canale şi a întoarcerii gazelor, din fosă în adăpost, se obţine printr-
o perdea de cauciuc, coborâtă până în lichid sau prin sifonarea canalului exterior, înaintea fosei (fig.
6.24. c, e).
Aplicarea largă, pe plan mondial, a soluţiilor hidraulice de evacuare a dejecţiilor şi îndeosebi a
celei cu praguri, se bazează pe consumul redus de manoperă şi de energie pentru gospodărirea
amestecurilor pompabile, faţă de soluţiile mecanice, corespunzătoare gunoiului, consistent. De ase-
menea, soluţiile hidraulice, corect executate, nu prejudiciază microclimatul interior, nici prin umiditate
suplimentară, nici prin emanaţii gazoase. Amoniacul, foarte solubil, este reţinut în lichid iar hidrogenul
sulfurat rămâne prin greutatea sa, sub nivelul grătarelor. Asigurând evacuarea dejecţiilor la cel mult
(4. . . 6) zile de la căderea acestora în canal, activarea fermentaţiei se produce după părăsirea
adăpostului.
Standul mijlociu, similar standului lung, rămâne receptor parţial de dejecţii, necesitând
exploatarea cu aşternut şi curăţirea manuală, care poate fi completată cu o mecanizare staţionară sau
mobilă pentru evacuarea dejecţiilor consistente din adăpost, cum sunt transportoarele cu racleţi, lopeţile
mecanice tractate sau lamele purtate (v. fig. 6.23.).
Alei de serviciu. Faţă de vechile adăposturi gospodăreşti, în care aleea unică deservea unul sau
două şiruri de standuri, pentru toate funcţiunile de întreţinere şi exploatare, stabulaţia legată comportă
separarea furajării de funcţiunile ce se desfăşoară în spatele standurilor.
Aleile de furajare, situate în faţa ieslelor, apar necesare în cazul frecvent al mecanizării mobile
a furajării, necesitând lăţimea carosabilă de 2,30. . . 2,40 m, pentru remorcile tehnologice sau de uz
general, respectiv 1,20 . . . 1,70 m pentru motocarele sau electrocarele uzuale. Menţinerea vehiculelor
pe partea carosabilă, în lipsa unor borduri propriu-zise ale ieslelor, se obţine prin ghidaje exterioare sau
interioare anvelopelor (v. fig. 6.18. a, b, d).
Aleile de circulaţie, situate în spatele unui şir de standuri vor avea lăţimea minimă de 1,10 m,
pentru circulaţia unui animal lîngă perete iar cele situate între două şiruri de standuri vor avea minimum
1,40 m. Dacă circulaţia se poate extinde peste grătare, aşezate la acelaşi nivel, lăţimile aleilor propriu-zise
se pot reduce la 70 cm, respectiv la 1,00 m iar scocurile (canalele) largi, de recepţie a dejecţiilor, concepute
pentru lame racloare, pot prelua şi funcţiunile de circulaţiei (fig. 6.23, a).
Aleile de control se prevăd între două linii de iesle sau deasupra acestora, pentru supravegherea
funcţionării utilajelor staţionare de furajare precum şi a comportării animalelor la iesle (v. fig. 6.19. b
şi 6.20. e, f).
Soluţiile constructive, consacrate aleilor carosabile sunt îmbrăcăminţi de beton vibrat, de tip
rutier, turnat în două straturi, avînd grosimea totală de 14 . . . 17 cm, din care stratul de fundaţie de 8
. . . 12 cm grosime, din beton marca B 200 iar stratul de uzură, de 6 cm, din beton B300. Pentru aleile de
circulaţie a personalului şi a animalelor se prevăd pardoseli de 10 cm grosime din beton B 100, cu strat
de uzură din scliviseală de ciment rugoasă, de 2 cm grosime sau asfalt turnat, de 3 cm grosime. Aleile
de control sunt suprafeţe betonate odată cu ieslele, când se cuprind între acestea, respectiv devin
estacade deasupra utilajului staţionar (v. fig 6.19. şi 6.20.).
Fig. 6.23. Soluţii de stabulaţie legată, pe standuri mijlocii, cu întreţinere

pe aşternut şi evacuare mecanică a dejecţiilor:
a-grilaj cu închiderea accesului la iesle prin rotirea barelor mobile şi evacuarea dejecţiilor cu lamă de buldozer; b-
grilaj cu opritor electric şi evacuarea dejecţiilor prin mecanizare staţionară; 1-rigolă prevăzută cu recipienţi cu grătar
şi închidere hidraulică (sifon), la 9…10 cm distanţă; 2- conductă de vid; 3-opritor electric
Fig. 6.24. Ansambluri de evacuare hidraulică a dejecţiilor:
a- soluţie cu stăvilare, descărcând spre un capăt al adăpostului; b- soluţie cu stăvilare cu scurgeri spre un canal
colector la mijlocul adăpostului; c- soluţie cu praguri deversând în fosa situată la un capăt al adăpostului; d- soluţie
cu praguri cu scurgere spre un colector median comun mai multor adăposturi; e- detaliu de sifon pentru închiderea
returnării gazelor din fosă; 1- grătar de recepţie; 2- stăvilar intermediar; 3- stăvilar final; 4- fosă omogenizare(rezervor
tampon pentru 2…4 săptămâni); 5- canal colector; 6- ecran de cauciuc; 7- pragul canalului colector
Fig. 6.25. Soluţii constructive pentru evacuarea mecanică a dejecţiilor consistente, cu racleţi batanţi şi separarea
părţii lichide prin guri de scurgere şi reţea de canalizare:
1- transportor înclinat cu racleţi, cu mişcare continuă; 2- buiandrug; 3- rigolă transversală; 4- fosă colectoare pentru dejecţii
lichide; 5-rigolă longitudinală cu racleţi; 6- receptor lichid; 7- raclet batant; 8- grup de acţionare; 9- canalizare dejecţii lichide
din tub beton ø 300 mm; 10-recipient cu gardă hidraulică; 11-tub beton ø200 mm; 12- glisieră metalică
6.1.4. Stabulaţia liberă a taurinelor
Faţă de avantajul diferenţierii individuale a furajării şi îngrijirii animalelor întreţinute legat,
stabulaţia liberă oferă acestora mişcarea în voie, în cadrul adăpostului sau între adăpost şi padocul alăturat,
cu consecinţe favorabile asupra fecundităţii vacilor, a dezvoltării tineretului de reproducţie şi chiar asupra
producţiei de lapte (fig. 6.26). Totodată, întreţinerea în grupuri permite sporirea gradului de mecanizare a
lucrărilor şi conduce, la o însemnată reducere a manoperei, faţă de stabulaţia legată, necesitând însă
omogenitatea de vîrstă sau stare fiziologică a animalelor. Astfel, în cazul vacilor de lapte, lotizarea se
reface periodic, după nivelul producţiei, respectiv al furajării, condiţionat de ecornarea întregului efectiv,
pentru a tempera manifestările de dominanţă. În sfîrşit, depăşind etapa mecanizării complete a întreţinerii
şi exploatării vacilor de lapte, tot stabulaţia liberă este aceea care permite obţinerea unei producţiei medii
anuale corespunzătoare de lapte, prin aşa-numita furajare fiziologică, în care echipamente automate şi
mărci electronice, reglate individual, permit ingerarea cantităţilor programate, de furaje concentrate, în
reprizele cerute de organismul fiecărui animal.
Stabulaţia liberă în grupuri s-a practicat ca formă primară, în compartimente nediferenţiate de
adăpostire, pe aşternut permanent, asigurîndu-se o suprafaţă de (4 . . . 5) m2 pe animal adult şi un volum
lunar de acumulare a gunoiului, de (1,0 . . . 1,5) m3/cap, cu un consum zilnic de 10 kg aşternut/cap.
Frontul de furajare a constat fie din însuşi depozitul de fibroase, cu limitarea avansării animalelor, prin
grilaje mobile, fie din iesle montate pe capre, ce puteau fi ridicate pe măsura creşterii stratului de
aşternut. Inconvenientele includerii în adăpost a suprafeţelor mari de depozitare a furajelor, pe înălţimi
utile de cel mult 2,50 m, respectiv înmocirlarea zonelor de staţionare din faţa ieslelor, au condus la o
serie de soluţii de actualitate pentru stabulaţia liberă.
Suprafaţa universală (cu aşternut sau fără) reprezintă o zonă unică, necompartimentată pentru
toate animalele unui anumit grup din grajd.Toate activităţile (odihnă, hrănire, mişcare, defecare ) au loc
aici.
Suprafaţa compartimentată presupune împărţirea zone accesibile animalelor în două sau mai
multe zone separate, cu diverse funcţii, pentru odihnă alocându-se mereu o zonă specială.
Fig. 6.26 Vedere exterioară a unor adăposturi de vaci în stabulaţie liberă
Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe pardoseală continuă. Caracterul pronunţat

gospodăresc al soluţiei, prin necesitatea aşternutului pe întreaga suprafaţă şi a schimbării frecvente a
acestuia, o face indicată cel mult pentru tineretul de reproducţie, între 0,5 ... 3 luni, oferindu-i condiţii sporite
de confort, la cantităţile relativ mici de dejecţii, care murdăresc aşternutul. Pantele de pardoseală şi rigolele
colectoare permit îndepărtarea urinei, iar podirea parţială a boxelor cu panouri din scînduri, bătute pe rigle,
constituie locul de odihnă preferat al viţeilor.
Stabulaţia liberă în boxe nediferenţiate, pe grătare de pardoseală. Prin eficienţa tehnică şi
economică a exploatării fără aşternut, întreţinerea pe grătare este extinsă astăzi atât pentru tineretul taurin
la îngrăşat, cât şi pentru tineretul, femel de reproducţie, exceptând junincile, în cea de-a doua jumătate a
gestaţiei, pentru care se recomandă acomodarea cu soluţia de cazare din adăposturile de exploatare a
vacilor de lapte. În cazul tăuraşilor de reproducţie, stabulaţia liberă colectivă, se limitează la vârsta de 6
luni, după care, cele două perioade succesive de testare se desfăşoară individualizat, pe standuri sau în
boxe individuale.
Colectivităţile, mai restrânse în prima perioadă de creştere, pot f i majorate în etapele
următoare, mărimea loturilor depinzînd totodată de omogenitatea de vârstă şi de masă a animalelor,
precum şi de destinaţia acestora. Astfel, pentru tineretul femel se recomandă loturi de 10 . . . 30 capete,
pentru masculii la îngrăşat loturi de 20 . . . 40 capete iar suprafaţa unitară de cazare se diferenţiază de
asemenea pe aceste categorii principale (tab. 6.3 şi 6.4).
Tabelul 6.3
Elemente de dimensionare pentru stabulaţia liberă a taurinelor
(Cucu şi colab. 1981)
Elemente de cazare Categoria de vârstă în luni Vaci de
şi unităţi de 0,5...3 3...6 6...12 12...18 18...24 24...30 lapte
măsură
Colectivităţi 10...20 15...30 20...30 20...30 20...30 20...30 16...50
recomandate (cap)
Suprafaţa de cazare 1,30 1,50 1,80 2,50 3,00 3,50 -
în boxe
nediferenţiate pe
grătare (m²/cap)
Suprafeţe minime 1,24 1,43 1,43 1,43 1,88 - -
conform PE
Suprafaţa de odihnă 1,50 1,80 2,50 3,00 3,50 4,00 4,0..5,0
pe aşternut permanent
(m²/cap)
Front minim de furajare, deschideri în grilaj pentru gât,nivel fund iesle peste pardoseală, conform tab. 6.2
Înălţime bordură 30...35 35...40 35...40 35...40 40...50 40...50 40...50
iesle spre animale
(cm)
Lăţime uzuală iesle, 60 60 70 80 80...90 80...90 90...100
măsurată la exterior
(cm)
Lungime cuşete - - 135...145 160...170 180...190 200...210 210...220
individuale (cm)
Lăţime cuşete - - 60...65 75...85 85...96 100...110 110...120
individuale (cm)
Înălţime grilaje - - 50...60 70 80 90...120 90...120
despărţitoare între
cuşete (cm)
Înălţime grilaje 100 100 110 110 120 120...130 120...130
compartimentare
boxe şi padocuri
(cm)
Intervale libere 2,5...3 3...3,5 3,5 3,5...4 4 4...4,5 4...4,5
grătare, măsurate la
faţa superioară (cm)
Lăţime rigle grătar 5...6 8...10 8...12 10...12 10...12 12...15 12...15
măsurate la faţa
superioară (cm)
Suprafaţă padocuri 3...4 3...4 4...5 4...6 6...8 7...10 7...10
(m²/cap)
Număr animale 15...20 15 12...15
/adăpătoare
Tabelul 6.4
Elemente de dimensionare pentru stabulaţia liberă a taurinelor
Tineret mascul la îngrăşare intensivă
(Cucu şi colab. 1981)
Faza, categoria de vârstă şi masa corporală
Elemente de cazare şi unităţi de I II III IV
măsură 0,5...3 luni 3...12 luni 12...15 luni 15...18 luni
50...90kg. 90...330kg. 330...430kg. 430..530kg.
Colectivităţi recomandate (cap) 20...25 25...40 25...40 20...30
Suprafaţa de cazare în boxe 1,20 1,60...1,90 2,00...2,20 2,50
nediferenţiate pe grătare (m²/cap)
Suprafeţe minime conform PE 1,14 1,41 1,99
Suprafaţa de odihnă pe aşternut 1,30 1,90 2,50 3,00
permanent (m²/cap)
Alăptare Furajare la discreţie
Front minim de furajare, (cm/cap) individuală
26...30 18 25 30
Lăţime uzuală iesle, măsurată la exterior 60 80 80 80...90
(cm)
Înălţime grilaje compartimentare boxe 100 120 130...140 130...140
(cm)
Intervale libere grătare, măsurate la faţa 2,5...3 3,5 4,0 4...4,5
superioară (cm)
Lăţime rigle grătar măsurate la faţa 5...6 8...12 10...15 12...15
superioară (cm)
Număr animale /adăpătoare 15...20
Frontul de furajare trebuie să asigure administrarea individuală şi simultană a înlocuitorului de

lapte, la tineretul de ambele sexe, între (0,5 ... 1,5) luni, asigurând lungimea ieslei de (26 ... 30) cm/cap şi
chiar contenţionarea în timpul alăptării. Loturile de viţei se menţin de regulă în aceleaşi compartimente,
pentru perioada de înţărcare şi acomodare, pînă la vîrsta de 3 luni (fig. 6.27. a). In continuare, furajarea
restrictivă a tineretului de reproducţie, comportă hrănirea simultană a loturilor întregi, reclamând
asigurarea frontului individual de furajare. în schimb, prin furajarea la discreţie a tineretului supus
îngrăşării, rotaţia animalelor duce în faţa ieslei cel mult o treime din efectiv, făcând suficientă di-
mensionarea frontului de furajare la (18 ... 30) cm/cap (tabelul 6.3. şi 6.4.). După vârsta de înţărcare, este
suficientă prevederea unei bare opritoare, reglabilă pe înălţime, pentru a împiedica urcarea animalelor în
iesle (figura 6.28. b). Dar montarea unor grilaje propriu-zise, cu deschideri individuale, evită împrăştierea
fibroaselor pe grătare şi în canale, îndeosebi dacă accesul şi retragerea impun ridicarea capului la înălţimea
greabănului, cînd animalele scapă furajul în iesle. Totodată grilajele, împiedică manifestările de
dominanţă în timpul furajării (fig. 6.28. a).
Fig. 6.27 Soluţii de stabulaţie liberă a tineretului taurin în boxe colective pe grătare:
a-detalii de front de furajare pentru vârsta de 15…90 zile; b- idem, pentru perioada între 3…24 luni la tineret
femel şi 3…18 luni pentru masculi la îngrăşat; 1- suport găleţi; 2- găleţi P.V.C. (6 litri); 3- pardoseală elasto-
plastică; 4- grindă susţinere grătar; 5- ţeavă 1″ (ø ext =33,5 mm); 6- ţeavă ½″ (ø ext =21,3mm); 7- bară opritoare reglabilă (ø
ext =60 mm); 8- stâlpi din ţeavă amplasaţi la 3m interax (ø ext =60 mm).
Grătarele de pardoseală (fig. 6.28.) trebuie adaptate vârstei animalelor, sporindu-se succesiv,
atât deschiderile de trecere a dejecţiilor, cât şi plinurile de rezemare a ongloanelor (v. tabelul 6.3.).
Grătarele prefabricate se realizează din betoane de mărci superioare (minimum B 300) şi după turnare
trebuie să rezulte fără ibavuri, muchii tăioase sau ştirbituri. Dispunerea perpendiculară pe iesle a
grătarelor este avantajoasă prin rezemarea directă pe pereţii canalelor, eliminând grinzile intermediare
de susţinere din figura 6.27. fără a prejudicia în mod deosebit asupra ongloanelor animalelor.
Fig. 6.28. Soluţii de grătare prefabricate, în adăposturi pentru tineret taurin, în stabulaţie liberă:
a- pentru masa corporală sub 100 kg; b – pentru masa corporală de 100...400 kg.
Dezideratul unei benzi pardosite elastoplastic în faţa ieslelor, pentru reducerea solicitării
trenului anterior, se obţine prin realizarea acesteia din asfalt bogat în filer (praf de piatră).
Canalele de sub grătare pot fi echipate cu pluguri racloare sau evacuarea dejecţiilor se face
hidraulic, îndeosebi în varianta cu praguri, prezentată la stabulaţia legată.
Pentru lopeţi mecanice de tip fluture, lăţimea maximă a canalelor este de 4,70 m iar pentru
soluţii hidraulice se recomandă compartimentarea în lăţimi maxime de 3,00 m.
Stabulaţia liberă, diferenţiată, în zone de furajare-circulaţie şi zone de odihnă.

Diferenţierea stabulaţiei libere, după funcţiuni, se practică atât în adăposturi închise, cu regim termic
de minimum +3 °C, cât şi în sistem deschis, în care zona de repaus se organizează în construcţii cu trei
pereţi, orientaţi spre vânturile dominante iar furajarea se face în padocuri, sub protecţia unor şoproane
deschise.
Rezultând din necesitatea unei pardoseli ferme şi bine întreţinute în zonele de furajare şi
circulaţie, soluţiile diferenţiate se adoptă îndeosebi pentru vaci de lapte, dar pot fi utilizate atât pentru
tineretul femel de reproducţie, cât şi pentru tineretul mascul la îngrăşat (fig. 6.29.).
Fig. 6.29. Soluţii constructive pentru stabulaţia liberă

Zona de furajare şi circulaţie stabilită prin realizarea pardoselii şi construirea unor iesle fixe,
alimentate din partea opusă animalelor, se dimensionează pentru lungimea L a trunchiului animalelor,
angajate la iesle şi pentru două grosimi de animal sau benzi de trecere, în spatele acestora. Lăţimea zonei
de furajare poate fi redusă la minimum 1,67 L, reprezentând un animal ce staţionează la iesle şi unul ce se
întoarce în spatele acestuia (v. fig. 6.30, a şi fig. 6.31).
Aleile de legătură dintre zona de furajare şi cea de odihnă, precum şi cele de ieşire în padocuri
sau la sălile de muls se dimensionează judicios la lăţimea de protecţie împotriva dominanţei agresive,
care se stabileşte la trei grosimi de piept; adăugîndu-se piepturile celor două animale ce trec în sensuri
opuse, rezultă lăţimea aleilor de (5 x 0,50) = 2,50 m. Totuşi, din motive de economie, această lăţime se
reduce de regulă la 2,00 m, iar pentru alei scurte sub 10 m lungime, se poate reduce pînă la 1,80 m (două
benzi de câte 90 cm).
Frontul de furajare, dimensionat conform tabelului 6.2., se delimitează prin grilaje montate
pe bordura ieslelor, având înălţimea minimă de (0,80 x înălţimea la greabăn) a animalelor. Pe lângă
funcţiunile preluate de la standul mijlociu, de închidere a accesului la iesle şi de individualizare a
frontului de furajare, cu împiedicarea manifestărilor de dominanţă, se adaugă contenţionarea animalelor
prin părţile mobile ale grilajelor, pentru examinări, tratamente etc.
Este indispensabil pentru a garanta un control mai uşor al animalelor, posibilitatea unui blocaj
periodic pentru operaţiunile de control şi tratament (fig. 6.32.).
Fig. 6.30. Forme iniţiale de stabulaţie liberă diferenţiată a taurinelor:
a-cu zonă colectivă de odihnă pe aşternut adânc (permanent); b- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut schimbat
periodic; c- cu cuşete individuale pe un singur rând, opus frontului de furajare; d- detaliu opritor reglabil; 1- gură
de scurgere cu grătare, la maximum 10 m distanţă.
Fig. 6.31. Soluţii de stabulaţie liberă a vacilor de lapte cu dispunerea cuşetelor în adâncimea adăpostului, pe
rânduri paralele sau perpendiculare faţă de frontul de furajare:
a - zonă de furajare cu grilaj de individualizare a frontului de furajare şi evacuare hidiraulică a dejecţiilor; b - variantă de grilaj
cu posibilitatea de contenţie; c - zonă de odihnă cu diferite grilaje de separare a cuşetelor şi evacuare mecanică a dejecţiilor,
funcţionând sub grătare; d, e - soluţii pentru cuşete şi alei de circulaţie întreţinute mecanic, la suprafaţă; f - detalii grătar; 1 -
poardoseală elasto-plastică; 2 - bară de manevra; 3 - poziţie de contenţie; 4 - prag opritor pentru aşternut şi crupă; 5 - lemn rotund
pentru sprijin la ridicare; fi - opritor oe git. reglabil; 7 - pardoseală din covor de cauciuc, de 2 cm grosime, pe strat de beton de
granulit. de 10 cm grosime şi pe strat filtrant din granulit.
Fig. 6.32 Front de furajare autocapturant
Frontul de furajare antisufocare, reprezintă o evoluţie a frontului de furajare auto-capturant cu

diferenţa că permite deschiderea şi eliberarea capului animalului în partea inferioara, evitând astfel în
caz de cădere, ştrangularea animalului.
Asigurarea furajării simultane a loturilor întregi şi chiar individualizarea frontului de furajare,
prin grilaje, este indicată pentru toate categoriile de taurine hrănite restrictiv. Totodată, obligând
animalele să ridice capul deasupra grilajului, pentru accesul gâtului în deschiderile înguste, acestea
pierd furajul din gură încă deasupra ieslei, înainte de a-l risipi pe grătar, ceea ce ar îngreuna penetrarea
dejecţiilor în canal şi evacuarea hidraulică a acestora.
Frontul de furajare şi peretele ce susţine frontul de furajare pot fi realizate cu produse
prefabricate armate, care pot suporta chiar şi structura de acoperire pentru zona de furajare (fig. 6.33.).
Fig. 6.33 Soluţii constructive din beton armat pentru frontul de furajare
Evacuarea dejecţiilor trebuie asigurată de pe întreaga zonă de furajare şi circulaţie, ca

suprafaţă de recepţie a acestora, practicându-se următoarele soluţii tehnologice şi constructive :
- evacuarea de suprafaţă prin lame tractate sau purtate pe pardoseli de beton, în formă de cuve
largi, soluţie economică sub aspectul investiţiei dar, menţinerea ongloanelor în permanentă umiditate
măreşte frecvenţa afecţiunilor podale ; soluţia nu se pretează pentru aleile transversale pe fluxul lamelor
tractate;
-evacuarea prin canale acoperite cu grătare, care se pretează la soluţii mecanice, cu lame
tractate sau, dintre soluţiile hidraulice, îndeosebi la cea cu praguri, prezentată la stabulaţia legată. Şi în
acest caz soluţiile mecanice pot fi aplicate numai pe trasee de canale rectilinii iar atât grătarele cât şi
evacuarea hidraulică exclud aşternutul din exploatare.
Zona de odihnă, oferind condiţiile de elasticitate, consistenţă şi uscăciune, cerute îndeosebi de
vacile de lapte, care sunt cele mai exigente din cadrul speciei, se realizează în soluţii colective sau
individuale.
Odihna colectivă pe aşternut adânc, ca formă primară a stabulaţiei libere, comportă un consum
zilnic de aşternut de (7 . . . 10) kg pentru un animal adult, evacuarea sezonieră a gunoiului practicându-
se în soluţii moderne, cu ajutorul buldozerelor şi al încărcătoarelor (v. fig. 6.30. a).
Odihna pe aşternut de scurtă durată, aplicat peste o pardoseală de beton, reduce consumul
zilnic de aşternut la 3 . . . 5 kg, pentru un animal adult, iar panta pardoselii permite colectarea parţială a
urinei. Pentru a evita împrăştierea aşternutului, zona de odihnă se delimitează prin praguri de beton, de
35 . . . 40 cm înălţime sau se separă cu grilaje, lăsându-se porţi de trecere, prevăzute de asemenea cu
praguri. Evacuarea stratului de gunoi se face aproximativ lunar, când drenarea urinei nu mai are loc şi
se produce mocirlirea aşternutului (v. fig. 6.30. b şi fig. 6.34. ).
Fig. 6. 34. Soluţii constructive cu zonă de odihnă pe aşternut de scurtă durată
Compartimentarea zonei de repaus în cuşete individuale, împiedicând animalele să se întoarcă

între grilajele separatoare, le obligă să menţină patul curat şi să se retragă cu spatele, la părăsirea acestuia
(fig. 6.35.).
Fig. 6.35. Compartimentarea zonei de odihnă prin separatoare de stand
Astfel, consumul de aşternut se reduce la completarea unei saltele de paie (fig. 6.36.),
Fig. 6.36. Compartimentarea zonei de odihnă prin separatoare
de stand cu aşternut subţire din paie
sau prin împrăştierea zilnică a unui strat subţire de rumeguş (fig.6.37.),
Fig.6.37. Compartimentarea zonei de odihnă prin separatoare

de stand cu aşternut subţire din rumeguş
sau se elimină cu totul, înlocuindu-se cu un covor de cauciuc (fig. 6.38.).
Fig. 6.38. Compartimentarea zonei de odihnă prin separatoare

de stand utilizându-se covorul de cauciuc
O soluţie rustică dar eficientă constă din straturi succesive de 12 cm nisip, 12 cm gunoi
fermentat, provenind de la tineret taurin şi 5 cm rumeguş, deasupra.
Acest pat se ridică la (12 . . . 14) cm peste zona de circulaţie şi se închide spre capăt cu un prag
de 25 cm înălţime, realizat din dulapi.
Lungimea cuşetelor, adoptată de la standul mijlociu, corespunde animalului culcat: L1
=L+(50. . . 65) cm, cu recomandarea de a nu se depăşi 2,20 m, iar limitele de lăţime se restrîng la (1,10
... 1,20) m, pentru a evita întoarcerea în cuşetă a primiparelor, de talie mai mică. Pentru tineretul femel
de (6 . . . 30) luni se pot prevedea cuşete cu lăţimi de (0,60 . . . 1,10) m, dar pînă în a doua jumătate a
perioadei de gestaţie se consideră de regulă drept satisfăcătoare stabulaţia nediferenţiată, pe grătare sau
aceea cu zonă de odihnă colectivă. Ridicarea cuşetelor cu (15 . . . 25) cm, faţă de zona de circulaţie,
reduce transportul în cuşete a dejecţiilor prin ongloanele animalelor. Reţinerea aşternutului păios şi
sprijinirea extremităţii crupei, împotriva alunecării din cuşetă, se obţine prin praguri din lemn sau chiar
din beton, iar pentru compartimentarea cuşetelor, pornind de la grilaje dreptunghiulare, s-au căutat
forme anatomice, cu stâlpi retraşi de la extremităţi, care să evite frecarea şoldurilor la mişcările de
balans, din timpul culcării şi ridicării animalelor, limitarea avansării animalelor în cuşete, pînă la
imposibilitatea efectuării balansului la ridicare, respectiv obligarea acestora de a păşi înapoi, la ridicarea
din decubit, evitând murdărirea cuşetelor, se obţine prin bare opritoare reglabile, fixate transversal peste
grilajele despărţitoare, la (0,90 . . . 1,10) m înălţime deasupra pardoselii cuşetei şi la minimum 50 cm de
la capătul anterior al acesteia (v. fig. 6.30.c şi 6.31.).
6.1.5. Stabulaţia pe standuri - boxe

Suprapunând zona de odihnă cu cea de furajare, la dimensiunile unor standuri scurte, fără însă
ca animalele să fie legate, se beneficiază de avantajele mulsului centralizat, în săli de muls, reducându-
se totodată suprafaţa de cazare, faţă de soluţiile stabulaţiei libere propriu-zise. În acest scop, se prevăd
limitatoare de gât, la frontul de furajare şi opritoare mobile de fesă. Cele din urmă permit, de regulă,
intrarea individuală pe stand şi eliberarea în grup, prin acţionarea de către îngrijitori, pentru ieşirea
animalelor la sala de muls sau în padocuri. Soluţia se utilizează îndeosebi la adaptarea adăposturilor,
vechi înguste, în cadrul unei tehnologii moderne, cu muls centralizat (fig. 6.39.).
Fig.6.39. Stabulaţia vacilor de lapte pe standuri-boxă, cu mecanizarea mobilăa furajării şi mecanizarea

staţionară a evacuării dejecţiilor:
a - secţiune de ansamblu; b – detalii de stand – boxă; 1 – opritor posterior.
6.1.6. Stabulaţia în boxe individuale
Întreţinerea în boxe individuale se practică la următoarele categorii de taurine:
- viţeii de la (0 . . . 15) zile, în perioada de profilactoriu, se cazează în mod obligatoriu în
boxe individuale, pentru deprinderea alăptării la biberon sau la găleată şi prevenirea suptului reciproc,
nenutritiv. Boxele, având dimensiuni de (0,50 x 1,10) m . . . (0,60 x 1,20) m, constau din schelet metalic,
panouri de pereţi lavabili din material plastic şi grătare de pardoseală, fie ridicate la 30 cm deasupra
pardoselii adăpostului, fie aşezate peste un canal cu evacuare mecanică sau hidraulică a dejecţiilor (fig.
6.40. a). Prelungirea întreţinerii individuale pînă la 60 zile, apare avantajoasă prin evitarea
contagiunilor şi a concurenţei în perioada de alăptare. Dimensiunile boxelor se pot menţine aceleaşi,
dar acestea se echipează în plus cu jgheaburi pentru concentrate şi grătare pentru fibroase, boxele
grupându-se de regulă în baterii lineare (fig. 6.40. a ) ;
- viţeii de la (15 . . . 90) zile, supuşi îngrăşării pentru carne albă, se cazează în boxe
individuale mai mari, cu lăţimea de (70 . . . 90) cm şi lungimea de (1,30 ... 1,50) m, echipate pentru
alăptat şi pentru furajarea concentratelor (fig. 6.40. b) ;
Fig. 6.40. Boxe individuale pentru viţei:

a-boxe grupate în baterie pentru profilactorii (echipate numai cu găleată) sau pentru creşe (echipate cu găleată şi
troacă); b- peretele frontal al unei boxe de îngrăşare a viţeilor pentru carne albă(cu găleată de alăptat şi găleată de
concentrate);
1- panouri separatoare din poliesteri; 2- rigolă pentru urină; 3- găleată pentru alăptat şi adăpat; 4- troacă pentru furaje
concentrate şi fibroase ; 5- grătar din poliesteri sau lemn tare, cu intervale de (2…2,5) cm; 6- grătar din oţel-beton ø 6mm, cu
ochiuri de 3 cm ; 7- canal de evacuare; 8- găleată pentru concentrate.
- tăuraşii de reproducţie, de (6 . . . 12) luni, în perioada de testare a performanţelor

proprii se întreţin de preferinţă în boxe individuale, acestea permiţând urmărirea individuală a
valorificării furajelor, pe lângă o mobilitate satisfăcătoare oferită animalelor ;
- vacile de mare productivitate, urmărite pentru fondul genetic ca mame de tauri, pot fi
întreţinute în boxe individuale, începând de la suprafaţa de 5,50 m2 (2,20 x 2,50 m), în care sunt ferite
de orice constrângere sau de accidentări, provocate de către alte animale ;
- taurii reproducători, de valoare deosebită, se întreţin în boxe individuale, de (15 . . . 19)
m2, diferenţiate într-o zonă de furajare şi o zonă de odihnă, mai puţin expusă depunerii dejecţiilor (fig.
6.41.).
Fig. 6.41. Boxă individuală pentru tauri de reproducţie:
1- padoc nepavat (15m²) sau pavat (10m²); 2-pat cu aşternut păios tasat; 3- soclu cu înălţimea de 30 cm; 4- grilaj
din ţevi verticale ø 50x3mm; 5- refugiu îngrijitor; 6- sifon de pardoseală; 7-iesle
Analiza comparativă a principalelor soluţii tehnice de cazare, sub aspectul criteriilor economice
de investiţie şi de exploatare, a confortului oferit animalelor şi a consecinţelor sanitare, ce se răsfrâng
din condiţiile de adăpostire, exemplifică totodată problematica adăposturilor zootehnice.
Stabulaţia legată, pe standuri scurte, consacrată vacilor de lapte, necesită suprafeţe, minime de
adăpostire şi exploatare, permite întreţinerea individuală a animalelor şi furajarea diferenţiată, după
nivelul producţiei, dar reclamă un consum ridicat de manoperă. Dintre inconvenientele şi defecţiunile
stabulaţiei legate se menţionează :
- imobilitatea pe standuri, promovată de dificultatea operaţiilor de dezlegare, manevrarea spre
padocuri, respectiv de la padocuri şi legarea animalelor, reduce fecunditatea şi viaţa economică a
acestora. Remedierea acestui neajuns se asigură prin adaptarea unor dispozitive de dezlegare şi legare
simultană a grupurilor, de 10 ... 20 vaci şi prin înlocuirea transportoarelor de gunoi cu racleţi batanţi
sau ficşi, care timorează animalele, la călcarea peste rigolele deschise ;
- oboseala de stand, manifestată prin schimbarea frecventă a sprijinului, de pe un membru
posterior pe celălalt, este caracteristică pardoselilor dure, chiar la exploatarea cu aşternut, în care acesta
este împins sistematic înainte, pentru a ţine curat capătul standurilor prea lungi (ce depăşesc L+10 cm).
Murdărirea constantă a acestor capete de stand sau staţionarea cu trenul posterior pe treapta de gunoi,
insuficient denivelată, favorizează panariţiile ongloanelor posterioare. Acestea încep cu înmuierea
ongloanelor, datorită creşterii umidităţii cornului angular, ceea ce reduce rezistenţa mecanică şi măreşte
permeabilitatea acestuia pentru infecţii ;
- erodarea tălpii ongloanelor, de către standurile prea rugoase sau amprentarea acestora prin
staţionarea pe grătare metalice cu bare subţiri, cauzează ulceraţiile tălpilor. Faţă de presiunea normală
pe talpa ongloanelor, de 5 daN/cm2, pentru pardoseli continue, aceasta creşte la 20 daN/cm2 pentru bare
de 20 mm lăţime şi pînă la 80 daN/cm2 pentru bare de 5 mm lăţime (după P. Mazke). Pentru a limita
această presiune la maximum 15 daN/cm2, barele grătarului, călcate permanent, vor avea lăţimea
minimă de 30 mm, cu muchii rotunjite, fiind însă preferabile barele late, de (7 . . . 10) cm, cu acoperiri
elastice, prezentate la soluţiile de standuri scurte, completate cu grătare (v. fig. 6.18. d):
-muchiile vii, nerotunjite, ale treptelor de gunoi sau ale grătarelor metalice, pe care se culcă
animalele, produc leziunile feţei exterioare a jaretului;
-adâncimea prea mare a ieslelor, coborâtă la nivelul standului sau sub acesta, obligă animalele
să îngenuncheze pentru a epuiza furajul din iesle, determinând presarea genunchilor de bordura ieslei,
cu consecinţa depilării, inflamaţiilor şi artrozelor, în zona articulaţiilor carpiene ;
-afecţiunile mamare survin adeseori din deficienţele de cazare, cum este culcarea ugerelor pe
pardoseli reci şi ude sau pe grătare, deasupra canalelor care se găsesc în contact prin tiraj cu atmosfera
exterioară ;
-accidentele mamare de autostrivire a sfîrcurilor se produc în proporţie de 80 %, faţă de numai
20 % produse de către vecinele de stand. Aceasta se datorează dificultăţilor de ridicare de pe standuri,
fie datorită suportului alunecos, fie legării incomode cu juguri rigide, aşa cum s-a menţionat în capitolul
stabulaţiei legate pe standuri scurte.
Stabulaţia liberă, în cuşete individuale, ca forma cea mai perfecţionată a acestui sistem şi
adecvată vacilor de lapte, asigură fiecărui animal un loc de furajare, de lungimea unui stand scurt, o
suprafaţă de odihnă, de mărimea unui stand mijlociu şi o zonă de circulaţie între acestea, utilizată de
întreaga colectivitate. Opunând furajarea şi odihna pe două linii paralele, se ajunge aproximativ la
dublarea suprafeţei de cazare, necesară stabulaţiei legate. Numai dezvoltarea zonei de odihnă în
adâncime, cu lăţimea cuşetelor de (1,10 . . . 1,20) m, respectiv restrângerea frontului de furajare la
strictul necesar, de (65 . . . 75) cm/cap, dimensionarea zonelor de circulaţie la minimul necesar şi
îndeosebi utilizarea succesivă a aceluiaşi front de furajare pentru (2 . . . 3) loturi, poate apropia
indicatorii de investiţie specifică ai stabulaţiei libere de stabulaţia legată. În schimb, sporirea gradului
de mecanizare a exploatării în stabulaţia liberă a vacilor de lapte, îndeosebi prin efectuarea centralizată
a mulsului, ridică productivitatea muncii, până la raportul de un om la (70 . . . 95) animale (îngrijitori,
mulgători şi mecanici). De asemenea, lotizarea periodică a animalelor, după nivelul producţiei şi după
starea fiziologică, înlocuieşte întreţinerea individuală, permiţând diferenţierea pe loturi a furajării
concentratelor.
În comparaţie cu stabulaţia legată, se menţionează pe de o parte ridicarea procentului de natalitate
la efectivele de vaci trecute în stabulaţie liberă, datorită mişcării animalelor, cât şi observării mai uşoare a
căldurilor, iar pe de altă parte, producţia medie de lapte a crescut. Pe lângă limitarea spaţiului construit,
principalele probleme tehnice, economice şi zooigienice, ridicate de stabulaţia liberă sunt :
- pardoselile continue, de beton sau asfalt, pentru zonele de furajare şi circulaţie, comportă
investiţii minime, dar evacuarea dejecţiilor odată sau de două ori pe zi, cu lopeţi mecanice, lame purtate
etc. menţine mediul mocirlos, între două curăţiri, favorabil afecţiunilor podale, caracteristice
umidificării ongloanelor aşa cum s-a arătat la stabulaţia legată ;
- grătarele de pardoseală, din rigle prefabricate de beton armat ridică valoarea investiţiei, prin
costul acestora şi al canalelor de sub grătare, dar o execuţie îngrijită a riglelor, cu muchii rotunjite, fără
bavuri (denivelări) sau ştirbituri, cu suprafeţe plane, de (12 . . . 15) cm lăţime şi intervale riguros reali-
zate, de (4 . . . 4,5) cm, oferă ongloanelor o rezemare sigură, elasticitate suficientă, prin pelicula de
dejecţii aderentă şi o relativă uscăciune. Dar rugozitatea pronunţată a feţei riglelor are acelaşi efect
eroziv asupra tălpii ongloanelor, ca şi a standurilor prea rugoase de la stabulaţia legată, constatându-se
comportarea cea mai bună pe grătare a animalelor crescute de tinere pe acest suport. Chiar pentru aleile
de legătură cu sala de muls, grătarele aşezate peste canale de recepţie, sunt funcţional avantajoase, evi-
tând mocirlirea acestor suprafeţe. Pentru canalele de recepţie şi evacuare a dejecţiilor din stabulaţia
liberă, datorită lăţimilor şi volumelor mari, adaosul sistematic de apă şi mânuirea stăvilarelor sunt
contraindicate, recurgându-se la soluţia cu scurgere continuă peste praguri sau la lopeţi mecanice
tractate pe fundul canalelor colineare ;
- tendinţa reducerii investiţiilor şi a economisirii terenului sustras producţiei vegetale, pune în
discuţie oportunitatea padocurilor, cunoscîndu-se în ţară şi în străinătate unităţi de exploatare a vacilor
de lapte, în stabulaţie permanentă, care au renunţat la funcţiunile acestora, de însorire şi de mişcare a
animalelor. Dacă fotosinteza vitaminei, D2, prin însorirea tegumentului, poate fi substituită alimentar,
se pare că mişcarea animalelor în padocuri este justificată prin sporul de fecunditate, pe care îl
determină.
Cercetări suedeze asupra mamitelor pun în evidenţă drept cauze principale sau adjuvante,
temperatura de contact scăzută a pardoselilor reci sau ude, curenţii reci din canale deschise direct la
exterior şi chiar soluţii de cazare. Astfel, la efectivul studiat, frecvenţa mamitelor a fost de 25,6% la
standuri scurte cu aşternut, respectiv de 33,3% la exploatarea fără aşternut. Pentru stabulaţia liberă cu
cuşete individuale s-a stabilit o frecvenţă de numai 10,1% la întreţinerea cu aşternut, respectiv de 21,7%
la exploatarea fără aşternut (după D. Konermann).
6.1.7. Ansambluri de adăpostire pe categorii de taurine
şi tehnologii de creştere şi exploatare
Începînd cu mica proprietate ţărănească şi pînă la fermele mijlocii, de (30 . . . 40) vaci efectiv
matcă, pretabile la mecanizarea principalelor procese de producţie, adăpostul mixt de taurine se impune
ca raţiune tehnică şi economică, permiţând în cazul fermelor mijlocii şi o diferenţiere a cazării pe
categorii de animale (fig. 6.42.). Dar concentrarea efectivelor în mari unităţi, conduce la diversificarea
construcţiilor, pe funcţiuni tehnologice şi în continuare la specializarea fermelor, pe producţiile distincte
ale speciei, cunoscându-se doar un număr restrâns de proiecte şi realizări, în care diverse categorii de
taurine să fie comasate în construcţii monobloc.
Fig. 6.42. Adăpost pentru 42 vaci-complexe în stabulaţie liberă,

diferenţiată pe categorii de animale:
boxe colective pe grătare pentru tineretul
de reproducţie şi la îngrăşat, întreţinere liberă cu cuşete pentru vacile de lapte,
întreţinere legată pentru maternitate şi boxe individuale pentru profilactoriu
6.1.7.1. Adăposturi pentru vaci de lapte în stabulaţie legată. Întreţinerea pe standuri scurte, ca
formă consacrată vacilor în exploatare, se organizează, de regulă, prin dispoziţia cap la cap a şirurilor
de animale, pentru a beneficia bilateral, de câte o linie de furajare mecanizată (fig. 6.43.). Avantajele
economice, de investiţie şi de exploatare, ale construcţiilor cu lăţime mare, în limitele eficienţei
iluminării şi ventilaţiei naturale, determină opţiunea pentru construcţii cu patru rînduri de standuri,
grupate perechi "în două linii tehnologice, faţă de adăposturile înguste, cu două rînduri de animale. La
lăţimile ce rezultă de (18,00 . . . 21,00) m, se utilizează îndeosebi structuri prefabricate, cu stâlpi
intermediari convenabil amplasaţi (renunţîndu-se chiar la deschiderile modulate) şi acoperişuri în două
pante, prevăzute cu un luminator şi ventilator de creastă (fig. 6.43. d). Folosirea preponderentă a
iluminării de acoperiş sau zenitale, permite comasarea liniilor tehnologice paralele, în construcţii cu
deschideri multiple, sub acoperişuri de tip şed (fig. 6.43. f).
Fig. 6.43. Secţiuni de ansamblu pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, pe standuri scurte:
a,b,c- construcţii înguste, pentru o singură linie tehnologică (2 rânduri de standuri, cu mecanizare mobilă a furajării şi soluţii
diferite de evacuare a dejecţiilor ; d,e-construcţii largi, pentru două linii tehnologice, cu diferite soluţii de mecanizare a furajării
şi evacuării dejecţiilor; f- adăposturi comasate cu mai multe linii tehnologice în structuri de tip şed şi orientarea corectă a
iluminării zenitale la diverse înclinări ale ferestrelor, pentru a nu acumula căldura în adăpost
Mulsul pe stand, caracteristic stabulaţiei legate, se ameliorează ca productivitate a muncii şi

igiena laptelui, prin trecerea de la colectarea în bidon la refularea prin conducte, spre lăptăria centrală a
fermei, până la distanţa de 100 m (fig. 6.44.). Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi
supravegherea în timpul mulsului s-a propus rotirea animalelor pe standuri (Sistem Ryholm, v. fig.
6.22.) sau coborârea mecanică a platformei-alee de circulaţie, din spatele standurilor.
Fig. 6.44. Mulsul pe stand la bidon şi instalaţie mobilă de muls la bidon

Pe lîngă spaţiul de cazare, în construcţiile pentru stabulaţia legată a vacilor de lapte, se includ,
de regulă, camere pentru depozitarea furajelor concentrate, întreţinerea şi păstrarea aparaturii de muls,
precum şi pentru pompa de vid, dacă distanţele mai mari de 100 m, până la standul cel mai îndepărtat,
nu permit funcţionarea unei centrale de vid situată în lăptăria fermei.
Pentru stabilirea unui indicator de eficienţă al construcţiilor, aferente stabulaţiei legate se
însumează (5,50 . . . 7,90) m2/cap suprafaţă de adăpostire, inclusiv pereţii exteriori, î n diferite soluţii
de mecanizare a furajării, (0,20 . . . 0,80) m2/cap încăperi anexe adăpostului şi (0,15 ... 0,30) m2/cap
laptărie de fermă, totalizând (6,00 ... 9,00) m2 pe animal cazat.
Volumul construit pe cap de animal a fost considerat în trecut drept un indicator cheie, pentru
adăposturile zootehnice având valori de (15 . . . 30) m3 pe vacă sau, în general, pe unitate de vită mare
(U.V.M.), crescând de la regiunile nordice sau montane, cu durata stabulaţiei de peste 7 luni la cele
sudice, cu stabulaţia scurtă sub 5 luni. În construcţiile moderne, lipsite de regulă de planşee de pod,
volumul construit este subordonat gabaritelor tehnologice, bilanţului termic şi realizării ventilaţiei
necesare, naturale sau forţate.
6.1.7.2. Adăposturi pentru vaci de lapte în stabulaţie liberă
Stabulaţia liberă cu cuşete individuale, ca formă uzuală în adăposturile de exploatare, comportă pentru
rasele specifice un modul de (65 . . . 70) cm la frontul de furajare, faţă de lăţimea de (1,00 .. . 1,20) m
a cuşetelor, astfel încât opunerea directă a acestora, pe două linii paralele, conduce la o risipă de
aproximativ 40% din lungimea frontului de furajare. În consecinţă, ansamblurile noi se concep pe
dezvoltarea în adîncime a zonei de odihnă, prin două şiruri paralele de, cuşete, care împreună cu spaţiile
de trecere şi de adăpare, realizează aceeaşi lungime şi capacitate ca şi frontul de furajare aferent. Zona
de odihnă poate fi astfel divizată în compartimente distincte, pentru loturi de animale formate după
nivelul producţiei şi corelate numeric cu posturile din sala de muls (fig. 6.50. c, d). Dezvoltarea în
continuare a zonei de odihnă, prin adîncirea compartimentelor, până la raportul de ²/1 şi chiar 3/1 dintre
numărul cuşetelor şi capacitatea frontului de furajare aferent, comportă furajarea succesivă a două,
respectiv trei loturi, la aceeaşi lungime de front, realizîndu-se astfel economie maximă de spaţiu
construit (fig. 6.50. e, f). Închiderea animalelor în compartimentele de odihnă, pentru furajarea loturilor
vecine sau mişcarea acestora spre şi de la sala de muls, necesită amplasarea adăpătorilor în interiorul
compartimentelor. Faţă de înălţimea comodă, de (55 . . . 60) cm pentru montarea adăpătorilor automate,
protejate cu capace mobile, jgheaburile deschise, cu nivel constant, pot fi ferite de murdărire dacă se
ridică la 1,00 m, deasupra unei trepte de 25 cm faţă de zona de circulaţie. Animalele sunt obligate să
urce cu trenul anterior pe treaptă, pentru a se adapă, dar nu pot murdări jgheabul cu dejecţii (fig. 6.50.
g).
Instalaţii pentru adăpare Disponibilitatea de apă este esenţială pentru exigenţele fiziologice ale
animalelor şi în particular pentru vacile de lapte, care trebuie să reintregreze şi pierderile cauzate de
producţia de lapte (fig. 6.45.).
Fig. 6.45. Adăpători pentru taurine

Adăpătorile cu nivel constant sunt cele mai utilizate şi pot fi alimentate direct, prin supapă cu
dispozitiv de plutire sau inserată într-un sistem cu nivel constant. Sunt disponibile cu dimensiuni de
(60x30) cm, pentru adăparea unui singur animal, (100 x 30) cm şi (200 x 30) cm pentru adăparea mai
multor animale (fig. 6.46.).
Fig. 6.46. Adăpători cu nivel constant
Adăpătorile basculante cu nivel constant pot fi instalate pe un anumit tip de suport ce conţine
un dispozitiv de basculare, care permite o uşoară şi completă vărsare, uşurând în acest mod operaţiunile
de schimbare a apei şi o completă curăţare a adăpătorii (fig. 6.47).
Sunt de regulă disponibile adăpători de lungimi diferite, respectiv de 1, 2 şi 3 m.
Ele sunt dotate cu un dispozitiv de plutire special de mare capacitate, care garantează umplerea
rapidă chiar şi în prezenţa mai multor animale care se adapă.
Fig. 6.47 Adăpători basculante cu nivel constant
Pentru zone cu temperaturi negative, sunt disponibile adăpători izolate, cu sferă plutitoare de
închidere ce garantează adăparea chiar şi în prezenţa unor temperaturi extrem de scăzute (fig. 6.48.).
Fig. 6.48 Adăpători izolate cu sferă plutitoare
O problemă deosebită în stabulaţia liberă o constituie evacuarea dejecţiilor căzute pe aleile de circulaţie
transversale faţă de fluxurile tehnologice principale (fig. 6.49.). Soluţiile mecanice neputând întreţine
aceste zone, nici la nivelul pardoselii, nici acţionând sub grătare, aleile transversale pot fi deservite
numai hidraulic, în soluţia cu praguri, chiar dacă pe traseele longitudinale se folosesc lopeţi mecanice
tractate în canale (fig. 6.50. c, d, e, f).
Fig. 6.49. Evacuarea dejecţiilor cu lopata mecanică
Fig. 6.50. Ansambluri pentru stabulaţia liberă a vacilor de lapte:

a- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut adânc; b- cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut schimbat periodic (lunar);
c,d – cu zonă de odihnă individualizată în cuşete dispuse pe două rânduri paralele frontului de furajare; c,f- idem, cu
compartimente de cuşete dezvoltate perpendicular pe frontul de furajare; g- detaliu de protecţie a jgheaburilor de adăpare
deschise, prin accesul de pe o placă înălţată peste pardoseală; 1- stâlp intermediar; 2- perete separator din beton sau
cărămidă, cu înălţimea de 1,20…1,30 m.
Indicatorul de suprafaţă construită, la stabulaţia liberă, însumează (5,50 . .. 8,80) m2/cap pentru
adăpostire, inclusiv pereţii exteriori, cu mecanizarea staţionară sau mobilă a furajării şi utilizarea
frontului de furajare pentru 1 . . . 3 loturi de animale, precum şi (0,70 .. . 1,10) m2 /cap pentru sala de
muls şi lăptăria anexă (fără culoare de circulaţie exterioară), totalizând (6,20 ... 9,90) m2 pentru un
animal cazat. Suprafaţa construită, unitară devine astfel competitivă cu cea rezultată în cazul stabulaţiei
legate.
6.1.7.3.Adăposturi pentru vaci de lapte, cu standuri-boxe
Soluţia de cazare, derivând din standurile scurte, se organizează similar
stabulaţiei legate, cu animalele dispuse cap la cap, liniile tehnologice având aceeaşi
alcătuire, exceptând instalaţia de vid, care nu mai este necesară în adăpost (fig. 6.51.).
Fig. 6.51. Adăpost în stabulaţie

liberă cu standuri- boxe
Deplasările de două ori pe zi, la sala de muls, necesită alei de minimum 1,80 m
lăţime, incluzând recepţia dejecţiilor din spatele standurilor. Pentru realizarea şi
întreţinerea acestor suprafeţe se pot lua în considerare variantele :
- canal acoperit cu grătare, pe toată lăţimea aleii, echipat pentru evacuarea
mecanică sau hidraulică a dejecţiilor ;
- canal acoperit cu grătare metalice, pe lăţimea de 70 - 80 cm, de la capătul
standurilor, restul aleii pardosite continuu întreţinîndu-se manual, prin împingerea
dejecţiilor în canal ;
- rigolă deschisă pe toată lăţimea aleii, întreţinută cu o lopată mecanică tractată
sau cu lamă de buldozer (v. fig. 6.30).
6.1.7.4.Maternităţi.
Indiferent de modul de întreţinere din adăposturile de exploatare, maternităţile
sunt destinate pregătirii vacilor cu cel puţin trei zile înainte de fătare, asistenţei
obstetricale în condiţii sanitare optime, evitând împrăştierea resturilor placentare în
adăposturile de producţie, precum şi supravegherii, animalelor, timp de (7 ... 14) zile după
parturiţie (fig. 6.52. şi 6.54.). Capacitatea maternităţii se dimensionează la (2,7…4,5) % din efectivul
matcă (fig. 6.53.).
Fig. 6.52. Boxe pentru

maternitate
La o natalitate anuală de 90 % din efectivul-matcă, în ipoteza repartizării uniforme

a fătărilor în cursul anului, revenind 0,25 fătări zilnice la 100 vaci, pentru perioade totale
de staţionare pre şi postnatale, de 11, respectiv 18 zile, rezultă capacitatea maternităţii
de (2 , 7 . . . 4,5) % din efectivul matcă. Dar aglomerarea fătărilor în lunile aprilie-iulie,
ca urmare a efectului estrogen al furajării cu masă verde, din sezonul estival precedent,
reclamă dimensionarea maternităţilor la circa 6 respectiv 10% din efectivul-matcă. Prin
divizarea maternităţilor în mai multe compartimente, de (8 . . . 20) locuri, se realizează
principiul profilactic al popularii şi depopulării totale, capacitatea de calcul a maternităţii
trebuind însă sporită cu un compartiment întreg, corespunzător rulajului ultimei vaci
internate în fiecare compartiment.
Fig. 6.53. Maternitate şi profilactoriu pentru taurine:

a- stand de fătare, de tip lung, cuprins între pereţii separatori lavabili şi cu gură proprie de recepţie a lichidelor; b- ansamblu
maternitate şi profilactoriu cu două compartimente;
c- variantă de distribuţie a încăperilor comune, cu iluminare şi ventilare directă;1- standuri pre şi post natale; 2- standuri de
fătare; 3- alee de furajare; 4- punct obstetrical; 5- cameră personal de supraveghere; 6- magazie concentrate; 7- pompă de vid;
8- uscătoare viţei;
9- boxe viţei; 10- preparare înlocuitor lapte;11- perete separator lavabil; 12- grilaj pentru oprirea accesului la iesle
Ca încăperi anexe maternităţilor, pe lîngă cele uzuale adăposturilor d e vaci cu

întreţinere legată, pentru furaje concentrate şi aparatura de muls, se menţionează
oportunitatea unui punct sanitar-obstetric, a unei camere pentru supraveghetor şi a
dependinţelor sanitare umane (fig. 6.53. b).
Fig. 6.54. Adăpost deschis cu boxe de maternitate
6.1.7.5. Profilactorii
Prin însăşi denumirea adăpostului, acesta trebuie să rupă lanţul contagiunilor
între vaci şi viţei, dar să permită totodată administrarea la biberon a laptelui colostral
cald, fără o reîncălzire, care îl poate coagula cu uşurinţă. Astfel, profilactoriile se alătură
maternităţilor, dar se separă funcţional, singurele fluxuri de trecere admise fiind
transferul viţeilor la fătare şi apoi a găleţilor cu lapte. Primirea noilor născuţi în
profilactoriu se făcea printr-o boxă de uscare, încălzită local cu radiatoare sau cu aer cald,
iar apoi viţeii erau întreţinuţi de regulă 15 zile, în boxe individuale, la un regim termic de
(+18 . . . +22) °C, fiind alimentaţi cu lapte colostral minimum 7 zile, după care se făcea
trecerea la înlocuitorul de lapte. Profilactoriile se compartimentează corespunzător
maternităţilor, asigurându-se numărul de boxe individuale pentru fătările ce au loc î n
perioada de populare a unui compartiment (fig. 6.55.).
Încăperile anexe profilactoriilor pentru viţei, constau din camere pentru
prepararea înlocuitorului de lapte şi centrala de ventilaţie, în soluţia încălzirii spaţiilor
de cazare cu aer cald (v. fig. 6.53. b).
Fig. 6.55. Adăpost cu boxe pentru viţei

În ultima perioadă viţeii sunt cazaţi în cuşti individuale în exteriorul adăpostului
imediat după fătare (fig. 6.56. şi 6.57.).
Fig. 6.56. Cuşti individuale pentru viţei în exteriorul adăpostului
Fig. 6.57. Cuşti individuale pentru viţei în exteriorul adăpostului

6.1.7.6. Creşe
În soluţiile tradiţionale, perioada de creşă este cuprinsă între vârstele de (15 şi 90)
zile (0,5 . . . 3 luni) iar tehnologiile mai noi divizate în două faze, extind această perioadă
pînă la 105 sau 120 zile. Independent de destinaţia pentru reproducţie sau pentru
îngrăşare a viţeilor, acestora trebuie să li se asigure alăptarea cu substituient de lapte,
pînă la 45 sau 60 zile, obişnuirea pe parcurs a furajării cu fibroase şi concentrate, iar apoi
înţărcarea şi adaptarea la regimul autonom de hrănire, înainte, de a-i expune schimbării
condiţiilor de mediu. În climatul din ţara noastră, pentru evitarea bronhopneumoniilor şi
pentru o bună startare a tineretului, până la faza de rumegător, se preconizează un regim,
termic artificial, la nivelul de (+ 18 ... +20)ºC, admiţându-se ca minimă temperatura de +
15 ºC, în timp ce tehnologii din alte ţări acceptă limite inferioare, de (+4 . . . + 7) °C sau
chiar adăposturi parţial deschise.
Soluţiile de cazare, corespunzătoare creşelor sunt:
- stabulaţia liberă pe grătare, în boxe nediferenţiate ;
- stabulaţia liberă diferenţiată, cu zonă de odihnă colectivă pe aşternut (fig. 6 58.);
- stabulaţia în boxe colective în în cadrul unor amenajări semi-deschise(fig.6 59.);
Fig. 6.58. Boxe colective de creştere în adăposturi închise
Fig. 6.59. Amenajări deschise cu boxe comune pentru creştere
- stabulaţia în boxe individuale, pentru vârsta de (15 .. . 60) zile, urmată de o a

doua fază, în boxe colective, pe grătare, până la vîrsta de 105 sau .120 zile.
În soluţiile de stabulaţie liberă, individualizarea frontului de furajare este
obligatorie, pentru perioada de alăptare. Pe durata administrării înlocuitorului de lapte
şi timp de o jumătate de oră ulterior, se recomandă contenţionarea viţeilor, prin
dispozitive de blocare prevăzute în grilajul ieslelor, împiedicând astfel trecerea de la o
tetină la alta şi suptul nenutritiv ce se declanşează după epuizarea tainului de
substituent. Fibroasele se distribuie în iesle iar concentratele se furajează, de regulă, la
discreţie, în hrănitoare automate.
Întreţinerea în boxe individuale, ca o continuare a tehnologiei de creştere din
profilactoriu, este justificată prin evitarea contagiunilor între viţel, înlăturarea stressului
de colectivitate şi prin controlul individual al ingerării hranei, cu reducerea spectaculoasă
a mortalităţii în această perioadă critică de la (5 . . . 8 ) % la (1 . . . 2) %. Soluţia, iniţiată
ca primă fază de îngrăşare intensivă a tineretului. mascul, s-a adoptat prin şi pentru
tineretul femel de reproducţie, dar satisfacţia nu a fost unanimă, unele ferme acuzând
tararea viţeilor, prin boxarea individuală prelungită.
Administrarea înlocuitorului de lapte şi necesitatea încălzirii spaţiului de cazare
determină amplasarea judicioasă a creşei, pentru tineretul de reproducţie, în aceeaşi
construcţie cu maternitatea şi profilactoriul, beneficiind în comun de aceeaşi cameră şi
instalaţie de preparare a substituentului, precum şi de aceeaşi sursă de încălzire.
Capacitatea de cazare a creşei se calculează după frecvenţa medie zilnică a fătărilor,
înmulţită cu numărul zilelor de cazare şi împărţită la 2, dacă se cazează un singur sex.
Este oportună prevederea unor sporuri de capacitate de (30 . . . 5 0 ) % pentru aglomerarea
sezonieră a fătărilor, iar pentru efective mari se pot realiza compartimentări profilactice.
6.1.7.7. Adăposturi pentru tineret femel de reproducţie

Avantajele mişcării animalelor în adăposturi şi în padocuri însorite, precum şi spo-
rirea productivităţii muncii de întreţinere, determină organizarea cu prioritate a creşterii
tineretului femel de reproducţie în stabulaţie liberă, preferându-se colectivităţi mici, de
(15 .. . 25) capete, pentru a asigura omogenitatea loturilor (fig. 6.60. şi 6.61.). Spaţiul de
cazare necesar pe categorii de vârstă, pentru creşterea până la prima fătare a întregului
tineret femel, provenit de la 100 vaci-matcă, la natalitatea anuală de 85%, pe lângă
repartiţia uniformă a fătărilor, cu pierderi de circa 3% în perioada de creşă, respectiv cu
rezerve pentru aglomerări sezoniere, este de : 10 locuri + 4 locuri rezervă, pentru categoria
de vârstă de (3 . . . 6) luni şi cîte 20 locuri + 2 locuri rezervă, pentru categoriile de vârstă
de (6 . . . 12), (12 . . . 18), (18 . . . 24) şi (24 . . . 30) luni. Din totalul tineretului femel, trecut
peste perioada de creşă se mai elimină de regulă, prin selecţie, circa 20% în primii doi ani,
din care 2% la vîrstă de 6 luni şi cîte 6% la vârstele de 12, 18 şi 24 luni.
Fig. 6.60. Aspecte din interiorul unor adăposturi pentru creşterea tineretului
femel de reproducţie
Fig. 6.61. Stabulaţia liberă a tineretului femel de reproducţie în adăposturi pe structură de
rezistenţă din beton armat prefabricat
Soluţiile de cazare, adecvate tineretului femel de reproducţie sunt stabulaţia liberă

nediferenţiată pe grătare şi cea diferenţiată cu zonă de odihnă colectivă, indicându-se
înglobarea tuturor categoriilor de vârstă într-un adăpost, pentru echilibrarea bilanţului
termic în sezonul rece (fig. 6.62.). Pentru junincile gestante, după vîrstă de 21 sau 24 luni,
se recomandă stabulaţia liberă în cuşete individuale sau stabulaţia legată, după modul
de organizare al adăposturilor de exploatare. Caracterul restrictiv al furajării tineretului
femel şi întreruperile în administrarea nutreţurilor indică asigurarea frontului individual
de furajare, iar accesul la padocuri se recomandă cu precădere la această categorie de
taurine, prevăzându-se pentru fiecare boxă uşi reduse, de 1,00 x 1,50 m, dublate prin
perdele de protecţie din pânză cauciucată. În acelaşi scop se pot utiliza uşile prescrise
pentru, evacuarea în caz de incendiu, de 2,00 m lăţime, deschizând numai un canat, cu
foaia de uşă fragmentată la înălţimea de 1,50 m.
Fig. 6.62. Stabulaţia liberă a tineretului femel de reproducţie

în adăposturi cu structură de rezistenţă metalică
Pentru zonele intracarpatice, cu frecvenţă redusă de viscole, se remarcă încercări

pentru creşterea, tineretului taurin, începând de la vîrstă de 3 luni, în stabulaţie liberă,
cu cuşete individuale şi furajarea exterioară în padocuri. Adăposturile sunt
compartimentate prin pereţi despărţitori, pe categorii de vârstă şi grupe de 40 animale,
cuşetele fiind dispuse pe două şiruri la pereţi iar aleile mediane sunt întreţinute de lopeţi
mecanice, care trec de-a lungul construcţiei pe sub pereţii separatori. Pentru a evita
curenţii în interiorul compartimentelor, acestea sunt prevăzute cu ferestre şi câte o uşă,
numai în pereţii de faţadă, golul uşii fiind acoperit cu perdele din pânză cauciucată.
Frontul de furajare se aliniază la limita padocurilor, de 4,00 m lăţime, asigurând
furajarea simultană a colectivităţilor, iar curăţirea padocurilor se face, de asemenea, cu
lopeţi mecanice tractate. Chiar în condiţii de ger (sub -20°C), în compartimentele
experimentale, cu tineret avînd peste 12 luni, temperatura interioară s-a menţinut între
+ 5 şi +10°C, iar în padocuri animalele s-au furajat nestingherit, călcând peste stratul de
dejecţii îngheţate. Pentru a evita scăderea sensibilă a consumului de furaje, în zilele de
ploaie şi ninsoare, apare necesară acoperirea frontului de furajare cu un şopron deschis
şi lărgirea corespunzătoare a padocului, astfel ca animalele să beneficieze de însorire şi
spaţiu de odihnă pe timp favorabil (fig. 6.63. şi 6.64.).
Fig. 6.63. Stabulaţia liberă a tineretului femel de reproducţie

în adăposturi pe structură de rezistenţă din beton armat prefabricat
Ca încăperi anexe adăposturilor de tineret femel, se prevede un compartiment de

izolare şi tratamente, pentru circa 3% din efectivul întreg, precum şi standuri sau boxe de
însămînţare, pentru aproximativ 5% din numărul junincilor în vîrstă de 18 ... 21 luni,
deservite de un punct sanitar, pentru medicamente, instrumentar, păstrarea materialului
seminal şi decongelarea acestuia.
Fig. 6.64. Stabulaţie liberă cu cuşete individuale şi furajare exterioară în padocuri,

pentru tineret taurin femel:
1-uşă cu perdea de cauciuc.
6.1.7.8. Adăposturi pentru tineret mascul de reproducţie

Formând efective restrânse, limitate la descendenţii animalelor din clasele record
sau elită, care vor acoperi necesităţile de producere a materialului seminal pentru
însămânţările artificiale, viţeii masculi, aleşi din fermele de producţie, se pot creşte de
regulă în unităţi specializate, începând de la vîrsta de 15 zile. În perioada de creşă se
prelungeşte durata alăptării până la vîrsta de 60 sau 90 zile, iar creşterea tineretului între
3 şi 6 luni este similară femelelor, sporindu-se confortul de cazare, cu circa 30% la suprafaţa
unitară şi prin asigurarea unei zone de odihnă distincte, pe aşternut. După vârsta de 6 luni,
creşterea se asociază în mod judicios cu două perioade de testare a tăuraşilor, aceea a
performanţelor proprii între 6 şi 12 luni iar între 12 şi 15 luni, testarea performanţelor de
reproducători.
În prima din aceste perioade, animalelor cazate legat pe standuri mijlocii sau liber în
boxe individuale, li se asigură individualizarea furajării prin iesle separate, prin cântărirea
tainurilor şi a refuzurilor, testânduli-se aptitudinea de valorificare a furajelor, dinamica de
creştere şi conformaţia sau cel puţin ultimele două aptitudini, fără un control propriu-zis al
randamentului nutritiv. În cea de a doua perioadă de testare se prevede întreţinerea legată,
pe standuri lungi sau mijlocii, recoltându-se de la tăuraşi materialul seminal, pentru analiza
de laborator a calităţilor biologice şi a pretabilităţii la congelare, precum şi pentru efectuarea
însămânţărilor de testare a descendenţilor. Întreţinerea legată a tăuraşilor se completează
fie cu mişcarea liberă în padocuri, fie cu exerciţiul condus manual sau mecanic (fig. 6.65.).
Fig. 6.65. Plimbarea taurilor cu ajutorul bastonului şi inelului nazal
Ca încăperi şi amenajări anexe adăposturile de testare a tineretului mascul, apare

necesitatea următoarelor dotări :
- depozitul de furaje, cu bucătărie furajeră pentru amestecuri şi evidenţa
consumurilor individuale ;
- cântar-basculă, pentru controlul masei corporale a animalelor;
- sală de recoltare a materialului seminal, d e aproximativ 40 m2 ;
- staţie de conservare a materialului seminal, constând din : laborator pentru
spermograme uzuale, laborator pentru spermograme speciale (bacteriologice şi
criobiologice), laborator pentru conservarea materialului seminal în fiole sau paiete, cameră
de diluanţi, depozit de material seminal congelat, cameră de autoclavare şi sterilizare a
aparaturii, magazie pentru aparatură, dependinţe social-sanitare şi depozit exterior de azot
lichid.
Programul complex de dotări necesare creşterii şi testării reproducătorilor taurini
masculi, indică concentrarea acestor tehnologii în centre judeţene sau zonale de producţie
curentă a materialului seminal congelat.
6.1.7.9. Adăposturi pentru tauri reproducători

În organizarea reproducţiei şi selecţiei taurinelor, adăposturile pentru taurii de
reproducţie prezintă interes deosebit pentru unităţile de producere a materialului
seminal congelat, fiind concepute de regulă, în stabulaţie legată pe standuri lungi, de 2,60
. . . 3,00 m şi 1,80 . . . 2,00 m lăţime, cu animalele dispuse crupă la crupă pentru a reduce
agitaţia de rivalitate şi pentru a realiza o singură alee de circulaţie mediană, de 2,20 . . .
2,50 m lăţime. Standurile se prevăd cu câte două belciuge la bordura ieslei, pentru legarea
bilaterală, cu adăpătoare individuală, cu sifon de pardoseală central, pentru recepţia
urinei şi cu pereţi separatori, de 1,60 m între animale. După fiecare două standuri se
recomandă realizarea unui culoar, de 80 m lăţime, pentru protecţia personalului de
serviciu, care conduce animalele la ieşirea şi întoarcerea în adăpost (fig.6.66). Pentru
animale de valoare deosebită, se pot prevedea boxe individuale în care acestea sunt
eliberate de orice constrângere. Ţinînd seama de caracterul permanent al stabulaţiei
taurilor reproducători, pentru a limita încălzirea şi vicierea aerului în sezonul cald, se
asigură masivitatea termică a adăposturilor şi libera circulaţie a aerului sau se prevăd
şoproane deschise pentru cazarea legată în lunile de vară.
Pentru mişcarea animalelor se prevăd caruseluri simple, cu patru braţe în cruce,
la care se leagă inelul nazal al taurilor, obligându-i să se plimbe în cerc. De asemenea, se
construiesc mecanisme cu lanţ, întins între două roţi dinţate orizontale, care poartă pe un
circuit eliptic, taurii legaţi la inelul nazal.
Fig. 6.66. Detalii de cazare pentru taurii reproducători:

a- stand lung cu gură de scurgere mediană şi rigolă terminală; b- interecalarea culoarelor de protecţie pentru personalul de serviciu:1-
culoare de protecţie personal; 2- perete separator din lemn, cu înălţimea de 1,50…1,60m; 3- perete masiv cu înălţimea de 1,00 m.
6.1.7.10. Adăposturi de îngrăşare intensivă a viţeilor pentru carne albă
Practicată cu randament minim, prin sacrificarea precoce a viţeilor sugari,
producţia de carne albă se organizează în baterii de boxe individuale, în care
tineretul mascul, în vârstă de 15 . . . 90 zile, este hrănit, exclusiv cu substituent de
lapte şi furaje combinate, iar regimul termic de +22 . . . +25 °C este menit să
mărească setea pentru alăptare. Bateriile de boxe se aşează deasupra unor canale de
dejecţii, cu evacuare hidraulică sau mecanică.
Încăperile anexe îngrăşătoriilor de carne albă servesc la depozitarea
concentratelor şi la prepararea unor mari cantităţi de înlocuitor de lapte, care se
transportă prin conducte în compartimentele de cazare, alimentarea găleţilor
făcându-se cu furtunuri flexibile.
6.1.7.11. Adăposturi pentru îngrăşarea intensivă a tineretului taurin

Încă în urmă cu un secol, producţie de carne a taurinelor româneşti se
obţinea extensiv, prin două sau trei veri de păşunat, trecea prin faza boului de jug,
ca forţă uzuală de tracţiune a agriculturii ţărăneşti şi se încheia prin finisarea
animalelor vârstnice, înainte de a lua drumul pieţelor de desfacere străine. Dar,
odată cu mecanizarea muncilor agricole, tineretul taurin mascul devine disponibil
pentru tehnologii intensive de producţie a cărnii, în care calitatea produsului şi
randamentul nutritiv sunt corelate cu timpul minim necesar atingerii unei anumite
mase corporale. Astfel, îngrăşarea în două, în trei sau în patru faze depinde de greu-
tatea vie dorită de livrare şi de intensitatea hrănirii, prin structuri furajere bogate în
concentrate sau preponderent fibroase.
Adăposturile pentru faza I corespund întocmai perioadei de creşă, în care
animalele sunt startate pe bază de substituent de lapte, în raţii administrate
individual şi pe bază de furaje combinate, respectiv fibroase trifoliene, oferite la
discreţie, în regim termic stimulativ de (+18 . . . +20) °C. În tehnologia iniţială, se
prevedea stabulaţia liberă pe grătare, între vârstele de (15 . . . 90) (85) zile şi cu
masa corporală crescând de la 45 la aproximativ 90 kg. Experimentarea în ţară, a
scindării fazei I, a condus la creşterea în boxe individuale, timp de 45 sau 30 zile,
între vârstele de 15 şi 60 (45) zile, iar apoi trecerea pe grătare, în colectivităţi mici,
de (20 . . . 25) capete, pentru o perioadă de 45, respectiv, 65 zile, însumând vârsta
de 105 sau 110 zile şi atingând masa corporală de circa 110 (115) kg. Cea de a doua
etapă a fazei I de îngrăşare a şi fost denumită drept faza a II-a, dar faţă de menţinerea
condiţiilor climatice artificiale, pentru paralela cu tehnologia iniţială baby-beef, ea
este cuprinsă în mod obişnuit tot în faza I.
Pentru viţeii rămaşi în urmă din diferite cauze, se prevăd boxe de (4... 8)
capete, cu capacitatea de 6% din efectiv, în care îngrijirea deosebită şi izolarea de
colectivităţile mai mari, permit recondiţionarea acestora. Camerele tampon, pentru
prepararea înlocuitorului, de lapte şi depozitarea concentratelor, precum şi centrala
de ventilaţie cu aer cald sunt similare creşelor pentru alte categorii de viţei.
Aprovizionarea ritmică a întreprinderilor de îngrăşare, cu viţei de (15 ... 20)
zile, permite popularea la intervale fixe a unor compartimente întregi, de (200 ... 250)
capete şi depopularea simultană a acestora, urmată de curăţenie şi dezinfecţie.
- 186 -
Adăposturile pentru fazele avansate de îngrăşare acoperă
necesităţile de cazare pentru perioade şi talii diferite, după intensitatea procesului
de îngrăşare, determinată de structura furajelor, bogată în concentrate ( 8 0 . . . 90%
din valoarea nutritivă administrată) sau cu preponderenţa fibroaselor (60 . . . 70%
din valoarea nutritivă a hranei). În cele două tehnologii antagoniste se exploatează,
pe de o parte potenţialul maxim de creştere a taurinelor din primul an de viaţă, iar
pe de altă parte capacitatea acestora de valorificare a fibroaselor, scoţându-le, pe
cât posibil, din competiţia pentru cereale şi leguminoase-boabe. Astfel, faţă de
sistemul iniţial baby-beef în care faza a II-a se încheia la vârsta de (300 . . . 310)
zile, cu greutatea la livrare de aproximativ 350 kg, se adaugă încă două faze de
îngrăşare, de câte trei luni (faza a III-a şi a IV-a) încheind cu greutatea l a livrare,
de circa 530 kg, la vîrsta de 18 luni. O altă tehnologie, (menţionată anterior, prin
fazele I ş i a II-a) perioada de fond a îngrăşării devine faza a III-a, extinsă pe 340
zile (între vârstele de 111 şi 451 zile) iar faza a IV-a de finisare, durează 51 zile,
încheindu-se cu greutatea medie la livrare de 480 kg, la vârsta de 502 zile
(aproximativ 17 luni).
Pe lângă variabilitatea tehnologiilor de îngrăşare se conturează următoarele
caracteristici comune adăposturilor şi elementelor de cazare pentru fazele avansate
:
- stabulatia liberă, în colectivităţi de 25 . . . 40 capete se practică de regulă
pe grătare(fig.6.67.), în boxe nediferenţiate, cu regimul termic minim de + 8°C;
Fig.6.67. Adăposturi pentru îngrăşarea taurinelor pe grătare
- din efectivul preluat de la fazele de startare (I sau I şi a II-a) se apreciază

aproximativ 7% sacrificări de necesitate, valorificabile între (1 5 0 . . . 350) kg si
20% livrări prin selectare, la greutatea medie de 430 kg, rămânând în faza finală
circa 73% din animale. Pentru accidentări de ongloane şi alte afecţiuni recuperabile
- 187 -
este oportună prevederea de compartimente sau adăposturi de recondiţionare, în
stabulaţie legată pe standuri scurte, cu capacitatea de circa 2% din efectivul fazelor
înaintate;
- agitaţia erotică, manifestată prin saltul congenerilor, nu permite în general
relotizări pe parcursul îngrăşării, ci doar reduceri numerice, prin livrări din loturile
constituite. Accentuarea erotismului, de la vîrsta de 10 luni, conducând la scăderea
randamentului nutritiv şi la sporirea accidentelor de ongloane, se poate diminua,
recurgînd la suspendarea din tavan a unor fire încărcate electric, similare păstorului
electric.
De asemenea, se poate prevedea, stabulaţia legată pentru fazele de
îngrăşare peste vîrsta de 12 luni, pe standuri scurte, completate cu. grătare, dar
experienţa îngraşării intensive, până la mase corporale mari, arată că agitaţia erotică
scade cu creşterea greutăţii medii, aceasta nemaiprezentînd o problemă, după
depăşirea masei de 450 kg ;
Ieslele largi, cu volum de rezervă sau ieslele mecanizate staţionar, cu
asigurarea la discreţie a furajului, determinînd rotaţia animalelor la iesle, permit
reducerea frontului de furajare, în stabulaţia liberă, la (18 ... 30) cm/cap (fig. 6.68.).
Fig. 6.68. Adăposturi cu iesle largi pentru îngrăşarea taurinelor
6.1.7.12. Adăposturi pentru îngrăşarea semiintensiva a tineretului taurin

Tineretul femel, supus îngrăşării, rezultă din selecţiile periodice ale
tineretului de reproducţie, de regulă, la vîrstele de 6, 12, 18 şi 21 luni, loturile
constituite separat de tineretul mascul, încadrându-se în tehnologia semiintensiva.
Pentru îngrăşarea semiintensivă, soluţiile de cazare, în stabulaţie liberă sau legată,
precum şi de organizare în ansamblu a adăposturilor, sunt aceleaşi ca pentru fazele
avansate ale îngrăşării intensive.
Adăposturi pentru îngrăşarea (recondiţionarea) taurinelor adulte.
Provenind îndeosebi din reformarea vacilor de lapte, materialul biologic eterogen,
supus recondiţionării, pentru perioade de 3. . . 4 luni, exclude stabulaţia liberă,
adăposturile în cauză organizându-se numai pentru întreţinerea legată, pe standuri
scurte sau foarte scurte, completate cu grătare. Totodată, lăţimea standurilor poate
fi redusă la (1,00 . . . 0,90) m, va valori de confort minim (v. fig. 6.69.).
- 188 -
Adăposturi sau compartimente de izolare. Întrucât măsurile profilactice
şi recepţia sanitar-veterinară a animalelor achiziţionate se practică îndeosebi la
furnizori iar carantinizarea loturilor de colectură se face în însăşi adăposturile de
producţie, compartimentele de izolare servesc mai mult pentru tratarea animalelor
din ferma proprie. În cazul vacilor de lapte, aceste compartimente, dimensionate la
(1,5 . . . 2,0)% din efectivul matcă, se pot amplasa la un capăt al maternităţii, cu
intrare separată, iar la diversele categorii de tineret (de reproducţie şi la îngrăşat)
funcţia de izolare este îndeplinită de compartimentele sau adăposturile de
recondiţionare.
Fig. 6.69. Standuri scurte pentru îngrăşarea taurinelor în stabulaţie legată:

a- stand întreg pentru tineret mascul sau animale adulte, cu evacuarea dejecţiilor prin racleţi
batanţi; a1 –stand întreg pentru tineret mascul sau animale adulte cu evacuarea dejecţiilor prin
raclet rabatabil (fluture); a2 –stand întreg pentru tineret mascul sau animale adulte cu evacuarea
hidraulică a dejecţiilor; b- stand redus, completat cu bare late de grătar pentru recondiţionarea
animalelor adulte; c- stand redus pentru tineret mascul
- 189 -
6.1.8. Construcţii anexe pentru exploatarea vacilor de lapte
6.1.8.1. Dotări aferente stabulaţiei legate
Faţă de productivitatea mulgătorului manual, de 0,75. . . 1,0 1 lapte/minut,
din două sfârcuri, asigurând mulgerea a 6 . . . 8 vaci/oră, mulsul mecanic realizează
1,5 . . . 2,5 l/min din 4 sfîrcuri, iar în stabulaţia legată, mulsul) pe stand permite
unui îngrijitor să deservească simultan 2 sau 3 garnituri de muls. Laptele colectat
în bidoane, în cisterne mobile pe roţi sau refulat direct în conducte, este transportat
într-o lăptărie de fermă (fig. 6.70), care îndeplineşte în general următoarele
funcţiuni :
- separarea încăperilor tehnologice de condiţionare a laptelui, cel puţin,
printr-o cameră tampon ventilată, faţă de adăposturile pentru animale ;
- recepţia cantitativă şi calitativă a laptelui;
- filtrarea (strecurarea) laptelui, când acesta nu a fost manipulat în instalaţii
închise (conducte) ;
- răcirea laptelui în bidoane, în răcitoare de trecere cu schimbător de căldură
sau în tancuri de răcire-depozitare ;
- depozitarea laptelui în bidoane sau cisterne ;
- livrarea laptelui în bidoane sau prin transferare în autocisterne ;
-spălarea şi dezinfectarea bidoanelor sau a cisternelor, respectiv a
conductelor de transport, pe toată lungimea acestora.
Pentru distanţe sub 100 m, până la standul cel mai îndepărtat, în locul
camerelor anexe din construcţia adăposturilor, reţelele de vacuum pot fi conectate
la o centrală de vid, cuprinsă în clădirea lăptăriei iar întreţinerea şi păstrarea
aparaturii de muls poate fi de asemenea centralizată în lăptărie.
Răcirea laptelui, ca principală condiţionare efectuată în fermele de
producţie, poate fi realizată, pentru cantităţi mici, cu un curent de apă rece în jurul
bidoanelor; pentru lăptării mari este însă necesar un agregat frigorific, amplasat
împreună cu pompa de vid într-o cameră a maşinilor. Pentru spălarea vaselor, a
conductelor şi a aparaturii de muls, se prevede o instalaţie de preparare a apei calde,
iar în lipsa unui filtru sanitar central, la această sursă de apă caldă, se poate racorda
un grup social-sanitar, constând din vestiare, spălătoare, duşuri, W.C.-uri şi o
cameră de odihnă şi masă pentru personal (fig. 6.70.).
Amplasarea lăptăriilor de fermă se face alăturat adăposturilor de
exploatare, respectiv central pentru mai multe adăposturi, alegându-se orientările
nordice, umbrite şi asigurându-se distanţe de minimum 20 m, faţă de platforme de
gunoi, silozuri de furaj murat sau surse de praf. Se va evita de asemenea orientarea
în direcţia vânturilor dominante, de la aceste surse de nocivităţi.
- 190 -
Fig. 6.70. Lăptării de fermă, aferente stabulaţiei legate:
a - funcţiunile unei lăptării pentru recoltarea laptelui în bidoane şi depozitarea în tanc de
răcire; b - ansamblu adăposturi şi lăptărie pentru transportul laptelui prin conducte;
1 - adăpost producţie; 2 - antreu cu preş de dezinfecţie; 3 - vestiar-odihnă; 4 - grup sanitar;
5 - preparare apă caldă; 6 - recepţie-filtrare; 7 - spălare şi păstrare aparatură şi bidoane;
8 - maşini de vid şi frig; 9 - răcire depozitare; 10 - rampă; 11 - padocuri, 12 - platforme
gunoi; 13 - silozuri furaj murat
6.1.8.2. Dotări aferente stabulaţiei libere

Centralizarea mulsului, specifică stabulaţiei libere, prin deplasarea vacilor
la săli sau platforme de muls, cuplate cu instalaţii de condiţionare a laptelui, oferă
următoarele avantaje faţă de mulsul pe stand :
- se scurtează transportul laptelui şi reţeaua de vid ;
- se măreşte productivitatea muncii, prin scurtarea drumului mulgătorului de la
un animal la altul şi prin înlăturarea efortului de aplecare, datorită înălţării posturilor de
muls, cu (75 ... 90) cm peste nivelul culoarelor de deservire (v. fig. 6.73. a);
- se îmbunătăţeşte igiena recoltării laptelui, atât prin trecerea de la spălarea
manuală la spălarea şi dezinfecţia automatizată a ugerului, cât şi prin înlăturarea
bidoanelor, cisternelor sau conductelor lungi, pentru transportul laptelui din
adăposturi în lăptărie.
- 191 -
Centralizarea mulsului comportă : alei de acces în circuit, conducînd
animalele de la adăpost la grupul de muls şi înapoi, o sală de aşteptare sau padoc
acoperit, sala de muls propriu-zisă şi un padoc de regrupare a loturilor, înainte de
întoarcerea în adăpost (fig. 6.71.).
Fig. 6.71. Sală de aşteptare şi alei de acces pentru vaci la sala de muls
Aleile de acces, cuprinzând şi circulaţia din interiorul adăpostului trebuie să

realizeze drumurile cele mai scurte între compartimentele de odihnă şi sala de muls,
alăturând în flux 2 sau 3 vaci, pe lăţimi restrânse de (1,60 ... 1,80) m, respectiv (2,40
... 2,70) m. Pardoselile grătar asigură autocurăţirea aleilor de circulaţie şi a sălilor de
aşteptare, dar necesită închiderea spaţiilor, pentru ca grătarele să nu se înfunde prin
îngheţ, în timp ce pardoselile continue trebuie întreţinute prin raclare mecanică.
Soluţii antiderapante, pentru pardoseli continue din beton, se obţin prin striere,
aceasta reţinând ca şi grătarele, o peliculă de dejecţii, cu efect amortizant şi egalizator
pentru ongloane. Denivelările, necesare pentru urcarea la platforma de muls, se obţin
prin trepte de (45 ... 60) cm lăţime şi de (10 ... 15) cm înălţime sau preferabil prin
rampe, cu înclinări de (3 ... 5)%. La coborârea de la sala de muls se prevăd numai
planuri înclinate, treptele periclitând ongloanele.
Sălile de aşteptare, dinaintea mulsului, se dimensionează pentru mărimea
loturilor, asigurînd de regulă numai (1,30 ... 1,50) m2/cap. Sunt preferabile sălile înguste
şi lungi, care grupează animalele orientat, ca să se înşiruiască spre uşile sau culoarele
de intrare în sala de muls, de (90 ... 95) cm lăţime. Unele soluţii americane înserează,
pe culoarele de intrare, standuri pregătitoare, în care se face spălarea şi masajul
ugerului, timp de un minut, cu apă caldă sub presiune. Pentru intervenţii umane, în
dirijarea animalelor spre sala de muls, în pereţii boxei de aşteptare se prevăd treceri de
(35... 42) cm lăţime, iar mecanizarea acestei operaţii se face cu porţi de strângere, care
se deplasează linear sau rotativ, împingînd vacile spre uşile de intrare.
- 192 -
Sălile de muls se dimensionează pentru un flux de (6 . . . 9) vaci pe post de
muls şi oră iar activitatea zilnică decurge în două reprize, de cîte (4 . . . 4,5 ore),
un post asigurând în total mulsul a (24 . . . 36) animale pe repriză iar un mulgător
poate deservi 2 sau 3 posturi paralele, respectiv 4 posturi înşirate sau maximum 8
posturi dispuse în spic. Numărul posturilor de muls dintr-un şir se limitează în
funcţie de timpul de deplasare a animalelor la postul cel mai îndepărtat, de drumul
mulgătorilor între animalele deservite şi de întârzierea, produsă grupelor manevrate
în comun, de către animalele ce se mulg încet. Din aceste condiţii, rezultă
avantajoase înşirările lineare, pînă la 4 vaci, respectiv poziţia cu crupele adunate,
până la 8 animale manevrate în grup. De regulă, sălile de muls sau eventual cele de
regrupare după muls se echipează cu automate pentru furajarea concentratelor,
animalele, ingerându-le sub formă granulată, în cantitate de (0,4 . . . 0,6) kg/min.
iar sub formă măcinată, câte (0,2 . . . 0,4) kg/ min. Astfel, în cele două reprize
zilnice de muls, de câte 8 minute, animalele pot consuma (5 . . . 6) kg concentrate,
tainurile reglându-se de la un lot la altul, după nivelul producţiei, iar automatizări
acţionate prin coliere cu mărci electronice, purtate la gâtul animalelor, permit chiar
diferenţierea individuală a tainurilor. Procesul de muncă, cere, în sălile de muls, un
raport de vitrare ridicat la 1/10 din suprafaţa pardoselii, iar excesul de umiditate
impune temperatura minimă de +15°C. Din punct de vedere funcţional şi
constructiv se disting următoarele tipuri de săli de muls :
- sălile cu posturi paralele, care dau acces animalelor prin culoarul
mulgătorului, de unde urcă pe 2 sau 3 trepte la înălţimea încă incomodă pentru
mulgător, de 55. . . 70 cm ; încrucişarea vacilor cu activitatea mulgătorului reduce
nivelul igienic al recoltării (fig. 6.73. a) ;
- sălile cu posturi în tandem, care separă circulaţia animalelor de
culoarul mulgătorului, permiţând intrarea şi eliberarea individuală a vacilor în
boxele înşirate linear, după viteza de muls (fig. 6.73. b) ;
- sălile de muls în tunel, care prevăd manevrarea în grup a animalelor,
la intrarea şi ieşirea într-un compartiment de muls linear (figura 6.73. c) ;
- sălile de muls în spic (în brăduleţ), care prevăd de asemenea, ma-
nevrele în grup, dar forma compartimentului obligă animalele la aşezarea oblică,
crupă lîngă crupă, scurtând distanţa dintre acestea şi apropiind ugerele de mâinile
mulgătorilor (fig. 6.72. şi 6.73. d) ;
- 193 -
Fig. 6.72. Sală de muls tip brăduleţ (spic)
Fig. 6.73. Săli de muls aferente stabulaţiei libere a vacilor de lapte:

a- cu posturi paralele; b – cu posturi în tandem; c- în tunel; d- în formă de spic sau brăduleţ; 1- bară de
protecţie; 2- automat pentru furaje concentrate; 3- culoar serviciu mulgători; 4- răcire şi depozitare lapte,
spălare aparatură, agregate de vid şi de frig, grup social
- sălile de muls cu platforme rotative (caruseluri de muls,

rotolactoare, rototandemuri), care sunt prevăzute cu (8 . . . 40) posturi dispuse tan-
genţial sau înclinat pe circumferinţă, o rotaţie completă în (10 .. . 12) minute, fiind
acoperitoare pentru durata medie de muls. Animalele intră şi ies de pe posturile de
muls când acestea ajung în dreptul culoarelor de acces şi de plecare iar mulgătorii
conduc procesul de recoltare, din posturi fixe, situate în interiorul sau în exteriorul
platformei rotative pentru spălatul ugerului şi aplicarea paharelor de muls,
supravegherea mulsului, comanda mulsului suplimentar şşi îndepărtarea paharelor
(fig. 6.74., 6.75., 6.77. b ş i 6 . 7 7 . d ) ;
- 194 -
Fig. 6.74. Platforme rotative cu efectuarea mulsului
a)- din exterior; b)- din interior
Fig. 6.75. Platforme rotative cu efectuarea mulsului din interior şi din exterior
- sistemul unilactor, care înlocuieşte platformele rotative cu cărucioare-

boxă individuale, ce rulează pe un ghidaj, după un circuit dreptunghiular, racordat
curb la capete. Astfel, construcţiile circulare cu deschideri mari, pentru caruseluri,
se înlocuiesc cu structuri simple de (4,50 . . . 6,00) m deschidere (fig. 6.75. c).
- Sala de muls “ Side by Side”, în care animalele sunt dispuse
perpendicular pe culoarul mulgătorului(fig. 6.76.).
Sala de regrupare a loturilor, după muls, este puţin utilizată în construcţiile
moderne, în care furajarea concentratelor se practică pe posturile de muls,
înlocuindu-se cu culoare directe spre adăpost, prin care animalele se întorc
individual, pe alei de numai 1,10 m lăţime.
- 195 -
Fig. 6.76 Sală de muls “ Side by Side”
Fig. 6.77. Condiţii de muncă în sălile de muls şi săli de muls rotative:

a- relaţia dintre mulgător şi ugerul nimalelor; b- carusel de muls cu dispunerea înclinată a posturilor
pe platforma rotativă; c- unilactor cu cărucioare în circuit; d- rototandem cu dispunerea tangenţială a
posturilor de muls; 1- canal colector; 2- răcirea şi depozitarea laptelui; 3- spaţiu pentru mulgători; 4-
cameră pentru maşini de vid şi de frig; 5- anexe social-sanitare; 6- zona de spălare şi dezinfecţie a
aparatelor de muls; 7- buncăr pentru furaje combinate;8- balustradă; 9- vas de sticlă gradat pentru
colectarea laptelui;
10 troacă pentru furaje concentrate; 11- tancuri pentru răcirea şi depozitarea laptelui;12-intrarea
mulgătorilor
- 196 -
Spaţiile şi amenajările anexe sălilor de muls se prevăd pentru următoarele
funcţiuni :
- camera maşinilor pentru instalaţia de vid şi de frig ;
- răcirea şi depozitarea laptelui (fig. 6.78.);
Fig. 6.78. Spaţii pentru depozitarea şi refrigerarea laptelui
- depozitarea rezervei de furaje concentrate, de regulă, într-un buncăr,

pentru alimentarea gravitaţională a troacelor din posturile de muls ;
- întreţinerea aparaturii de muls ;
- dependinţele social-sanitare pentru mulgători ;
- standurile pentru însămânţări şi tratamente, care se amplasează lângă fluxul
de întoarcere de la sala de muls, pentru ca animalele în cauză să fie abătute din flux,
prin manevrarea unei uşi, care închide culoarul de trecere şi deschide intrarea în boxa
de tratamente. Pentru imobilizarea animalelor în timpul tratamentelor, faţă de legarea
pe standuri scurte, sunt preferabile standurile-boxă cu acces la iesle, de numai (75 ...
80) cm lăţime, (1,25 ... 1,15) m lungime, 1,20 m înălţime şi închise la spate cu opritor
de fesă automat sau cu lanţ aplicat manual. Necesarul de astfel de standuri se
consideră de 4% pentru efective mici şi se poate reduce la 1,5% pentru efective de
peste 400 vaci. În niciun caz nu se vor executa tratamente pe posturile de muls, pentru
a nu crea reflexe de teamă faţă de acestea.
În figura 6.79. se prezintă cuplarea unui grup de muls la un adăpost cu
stabulaţie liberă.
- 197 -
Fig. 6.79. Ansamblu adăpost pentru stabulaţie liberă, compartimentat
pe loturi şi cuplat cu sală de muls:
1- padoc (8,47m²/cap); 2- front de furajare(32locuri x 75cm); 3- alee de furajare;4- sală de aşteptare
înainte de muls;5- sală de muls în spic, cu 2x8 posturi; 6- sală de aşteptare după muls; 7- răcire-
depozitare lapte; 8-spălare-dezinfectare aparatură de muls; 9-punct termic; 10- anexe social-sanitare;
11- agregate de vid şi de frig
6.1.9. Tabere de vară pentru taurine

Întreţinerea pe păşune a vacilor şi a tineretului femel, din rasele
perfecţionate, la distanţe mari de ferme, comportă dotarea fondurilor pastorale, cu
tabere de vară, menite să asigure următoarele funcţiuni :
- adăpostirea animalelor în cursul nopţilor reci, a orelor de insolaţie
puternică şi îndeosebi în timpul ploilor reci, din regiunile montane ;
- furajarea suplimentară cu concentrate sau masă verde, atunci când
capacitatea de furajare a pajiştilor devine insuficientă ;
- executarea mulsului sub acoperiş, protejând personalul şi animalele de
intemperii.
În acest scop, se realizează şoproane pardosite, prevăzute cu iesle, la care
se leagă vacile în timpul furajării şi a mulsului manual sau mecanic pe stand,
respectiv şoproane, împrejmuite cu grilaj sau păstor electric, pentru adăpostirea
liberă a tineretului sau a vacilor, ce se mulg pe o platformă de muls mobilă.
Structurile constructive preferate se execută din material lemnos local sau, în
condiţii acceptabile de transport, se pot prevedea structuri uşoare definitive, din
şarpante metalice pe stâlpi prefabricaţi din beton armat, respectiv structuri integral
prefabricate, cu învelitori din azbociment ondulat sau tablă ondulată (fig. 6.80. şi
6.81.). Mulsul centralizat la păşune se asigură prin grupuri de muls mobile, constînd
dintr-un furgon platformă de muls şi un şopron demontabil, pentru întreţinerea
aparaturii de muls.
- 198 -
Fig. 6.80. Adăpăost pentru tabără de vară la vacile de lapte (secţiune)
Fig. 6.81. Amenajare pentru o tabără de vară la vacile de lapte
6.1.10. Adăposturi pentru vaci de lapte în zona montană

În cadrul studiilor efectuate de ing. Ţuţu Chirileanu la C.E.F.I.D.E.C.
Vatra Dornei, s-a observat faptul că adăposturile din zona montană, au fost
amplasate fără a se ţine cont de punctele cardinale şi direcţia vântului dominant, nu
sunt dotate cu sisteme de ventilaţie naturală organizat reprezentate de guri de
admisie a aerului şi coşuri de evacuare(fig. 6.82. şi 6.83.).
- 199 -
Fig. 6.82. Vedere de ansamblu a unui adăpost pentr vaci de lapte în zona montană
Fig. 6.83. Exterior al unui adăpost pentru vaci de lapte din zona montană
Un aspect negativ în exploatarea acestor adăposturi îl constituie lipsa

alimentării cu apă şi a sistemelor corespunzătoare de colectare şi depozitare a
dejecţiilor (fig. 6.84.).
Fig. 6.84. Depozitarea dejecţiilor solide în exteriorul unui adăpost din zona montană
Legislaţia europeană în domeniul creşterii taurinelor recomandă sistemul

de exploatare în stabulaţie liberă cu realizarea unui flux tehnologic corespunzător
în ce priveşte zona de furajare – circulaţie, de odihnă şi de depunere a dejecţiilor.
Volumul construit de adăpost trebuie să fie de (25 ... 30) m³/animal adult
şi 10-15 m³/ cap la tineret, în funcţie de categoria de vârstă.
- 200 -
Efectuarea mulsului cu ajutorul instalaţiilor mecanice trebuie să ducă la
creşterea calităţii şi cantităţii laptelui obţinut (fig. 6.85.).
Fig. 6.85. Instalaţie mobilă pentru mulsul mecanic la vacile de lapte
Dotarea adăposturilor cu instalaţie de alimentare cu apă şi adăpători

automate, constituie o condiţie de asigurare a măsurilor de igienă a adăpării
animalelor (fig. 6.86.).
Fig. 6.86. Interior al unui adăpost pentru vaci de lapte cu instalaţie automată de adăpare
- 201 -

Constructii Sem2 PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constructii Sem2 PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Capitolul 7

Construcţii pentru cabaline

7.1. Soluţii de întreţinere pentru cabaline

Stabulaţia legată este soluţia obişnuită de cazare a cailor de serviciu,

Stabulaţia liberă, în grupuri mari este modul tradiţional de cazare în

7.2. Tipuri de adăposturi pentru cabaline

Adăposturile destinate armăsarilor pepinieri trebuie să fie spaţioase,

Suprafaţa boxelor este de 16 m², cu dimensiuni de (3,5 x 4,5)m, prevăzute

Fig. 7.6. Adăpost pentru iepe gestante

Adăposturile sunt prevăzute de-a lungul pereţilor cu iesle de beton, largi

Fig. 7.7. Stănoagă pentru separarea standurilor la cabaline

Fig. 7.7. Boxă individuală pentru iapă mamă şi mânz

După această vârstă, mânjii împreună cu iepele mame sunt trecuţi în

Fig. 7.8. Adăpost pentru tineret cabalin

Dimensionarea adăposturilor este în funcţie de necesităţile hergheliei, o

7.3. Construcţii pentru antrenament, dresaj şi competiţii hipice

Culoarele de antrenament, de formă eliptică, cu circumferinţa începând

Fig. 7.10. Pistă de galop

Fig. 7.11. Pistă de antrenament şi curse de trap

Fig. 7.12. Parcurs de obstacole

Fig. 7.13. Manej acoperit

8.1. Caracteristicile adăposturilor pentru suine

Fig. 8.2. Raportul între suprafaţa pardoselii şi a grătarului din boxe.

Fig. 8.3. Tipuri de grătare

Fig. 8.5. Hală de porcine cu boxe individuale

Fig. 8.6. Boxă colectivă pentru tineret porcin

La adăposturile cu o lăţime mai mare de 18 m şi la care nu se pot scoate scroafele în padoc,

Halele de maternitate sunt împărţite în compartimente. În funcţie de tipul de adăpost, boxele

Fig. 8.10. Boxe pentru scroafe în diagonală

Fig. 8.12. Adăpost maternitate cu boxe sistem italian:

Fig. 8.14. Hală maternitate în construcţie comasată

9.1. Condiţii de cazare pentru ovine

În accepţiunea actuală, adăpostul pentru ovine are atât rolul de adăpostire,

Fig. 9.1. Construcţii tradiţionale pentru ovine:

Echipamentele aferente saivanelor şi padocurilor de furajare constau din

Fig. 9.3. Echipamente pentru stabulaţia tradiţională a ovinelor:

Fig. 9.4. Saivan închis pentru ovine cu padocuri exterioare

În privinţa caracteristicilor constructive şi de exploatare se disting trei

Fig. 9.5. Saivan linear închis

9.3. Adăposturi de tip industrial

Adăposturile pentru creşterea intensivă de tip industrial prezintă

Fig. 9.6. Adăpost pentru exploatarea intensiv – industrială

Fig. 9.7. Boxe colective pentru oi în maternitate

Fig. 9.8. Padocuri exterioare aferente maternităţilor pentru ovine

Compartimentul de întreţinere a oilor fătate cu miei zburaţi se

9.4. Amenajări şi construcţii anexe

În fermele de ovine se preconizează şi alte construcţii care servesc

Fig. 9.11. Bazin pentru îmbăierea antiscabioasă a oilor:

Infirmeriile sunt camere sau boxe necesare izolării animalelor accidentate

Ţarcurile, ocoalele sau târlele, ca împrejmuiri demontabile sau

Fig. 9.12. Ţarcuri pentru ovine din panouri demontabile

Strungi se numesc portiţele dintre două ţarcuri, dimensionate pentru

Fig. 9.13. Sală de muls pentru

Fig. 9.15. Aparat de muls la bidon pentru ovine

Pentru crescătoriile fracţionate sau

Caprinele sunt animale foarte agile şi care se pot adapta cu uşurinţă la

10.1. Sisteme de întreţinere folosite în creşterea şi exploatarea

10.2. Cerinţele caprinelor faţă de condiţiile de mediu

Fig. 10.1. Capre întreţinute în adăpost cu pardoseală suspendată

Prin spaţiul acordat, fiecare animal trebuie să aibă libertate de mişcare,

În general, datele furnizate de pulicaţiile americane prezintă valori mai

10.3. Elemente esenţiale pentru înfiinţarea unei ferme de caprine

Construcţiile permanente pot fi ridicate direct pe păşune şi trebuie să