Ion Ghica

1816 — La 12 august se naste, la Bucuresti, Ion Ghica.

Tatal este logofatul Dimitrie (Tache) Ghica. Familia Ghica avea vechi
traditii in istoria tarilor romane, inca din secolul al XVI-lea si dand, pe
langa mari spatari, hatmani si bani, noua domnitori, care s-au perindat
la tronul Moldovei si al Munteniei.
Mama este Maria, nascuta Campineanu, sora lui I. Campineanu.

Copilul este botezat de mitropolitul Dionisie Lupu, avand ca nas pe

Grigore Ghica —viitorul domnitor de la 1822 — unchiul tatalui sau.
Au fost sapte copii ai familiei. Patru s-au stins din viata de timpuriu. In
afara de Ion, au mai fost Maria (n. 1821) si Pantazi (n. 1829).
In casa parintilor au venit multi oameni invatati: Iancu Vacarescu, Ion
Heliade Radulescu, Costache Aristia, Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru,
Ion Campineanu. Acestia il influenteaza pe copil.

La inceput, Ion Ghica invata carte greceasca cu dascali greci si romani.

Scrisul si cititul in romaneste le deprinde de la un secretar al tatalui sau,
Petre Nanescu, fost elev al lui Gheorghe Lazar, iar de la Ion Heliade
Radulescu ia lectii de gramatica romaneasca.

1830—1834 — Este elev la colegiul „Sfantul Sava" din Bucuresti,

impreuna cu C.A. Rosetti, Constantin Balaceanu, Nicolae Budisteanu,
Scarlat Filipescu, Grigore Gradisteanu, si apoi cu Grigore Alexandrescu
si Nicolae Balcescu. Dintre profesori, il impresioneaza J. A. Vaillant
(franceza), Simion Marcovici (literatura romana si retorica), Aaron
Florian (istoria romanilor), Eufrosin Poteca, Petrache Poenaru
(conducatorii succesivi ai scolii). Ion Ghica se numara printre elevii cei
mai dotati ai colegiului, fiind notat inca din primul an „cu eminenta".
1835 — La sfarsitul lunii iunie pleaca la Paris, calatorind cu diligenta.
Debuteaza ca traducator cu Pretioasele de Moliere, pusa in scena la
Teatrul Filarmonicii. Piesa se tipareste la tipografia lui Heliade.
La Paris, Ion Ghica locuieste in Cartierul Latin, intr-o pensiune unde mai
erau cazati si alti tineri din Bucuresti: fratii Golesti, N. Kretzulescu,
Niculae Cantacuzino-Pascanu.

Intalneste grupul de tineri moldoveni aflati la studii la Paris, printre care

V. Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza si Nicolae Docan. Acum se leaga
intre Ion Ghica si V. Alecsandri o prietenie de o viata.

1836 — In ianuarie isi sustine bacalaureatul in Litere la Sorbona.

1836-1837 — Urmeaza cursuri la Scoala Centrala de Arte si Manufacturi.

1838 — In august isi ia bacalaureatul si in matematica la Facultatea de

Stiinte a Universitatii din Paris pentru a putea urma Scoala de Mine, una
dintre cele mai prestigioase scoli superioare din Paris, unde se inscrie in
octombrie.

1838-1840 — Timp de doi ani urmeaza, ca student extern, cursurile

Scolii de Mine, ramanand legat de Cartierul Latin, unde isi avea gazda in
vecinatatea celebrelor cafenele ale studentimii de langa Saint-Germain-
de-Pres.
Integrat repede in atmosfera vietii pariziene, tanarul Ion Ghica era
preocupat de a face cunoscute tarile romane in Apus si de a lega prietenii
si relatii care sa-i fie folositoare in acest sens.

Audiaza cursuri si la College de France, unde predau J. Michelet si Edgar

Quinet.
Patrunde si in lumea saloanelor pariziene, unde cunoaste pe generalul
Coletti, aroman din Grecia, reprezentantul regelui Oltton la Paris, si pe
omul politic David Urquhart — ambii evocati mai tarziu in Scrisori.
Pe baza scrisorilor primite din tara, de la N. Balcescu, Gr. Alexandrescu
si Voinescu II, publica in ziarul parizian "Le National", sub titlul generic
de Correspondance de Bucarest, 12 articole-scrisori in intervalul 19
octombrie 1938 si 18 martie 1840.
Ion Ghica raspandeste acum in Franta manifestul Act de unire si
independenta redactat de Partida nationala de la Bucuresti, infiintata de
Ion Campineanu.

Publica trei brosuri (nesemnate) in limba franceza despre Principatele

Romane, ultima ocupatie ruseasca si despre drepturile moldovenilor si
valahilor conform cu dreptul gintilor si al tratatelor.

1939 — In august, Din initiativa lui Ion Ghica, Al. Golescu si D. Bratianu,
la Paris ia fiinta Societatea pentru invatatura poporului roman.

1840 — Dupa ce obtine diploma de inginer de mine, in vara pleaca intr-o

calatorie in Anglia, pentru documentare in domeniu.
Spre sfarsitul anului se intoarce in tara, dupa aproape sase ani petrecuti
la Paris.

1841 — In ianuarie reuseste, dupa multe demersuri, sa-si viziteze

prietenii, Grigore Alexandrescu si N. Balcescu, detinuti in urma esecului
miscarii conspirative de rasturnare a guvernului, miscare initiata de
Dimitrie Filipescu, Eftimie Murgu, N. Balcescu. Intervine pentru
eliberarea lui Gr. Alexandrescu. Intentioneaza sa intre profesor la
Colegiul „Sfantul Sava", dar este refuzat. La fel i se respinge un proiect de
exploatare a salinelor.

Prin activitatea de la Paris si prin legaturile cu cei arestati si surghiuniti,

Ion Ghica devine indezirabil in ochii stapanirii. Pentru a se sustrage
atmosferei ostile din partea curtii domnitorului si chiar riscului de a fi
arestat, Ion Ghica pleaca la Iasi, la sfarsitul anului, sfatuit de unchiul sau
Ion Campineanu, care intre timp fusese eliberat. Drumul de la Bucuresti
la Iasi, care a durat 5 zile, este descris intr-una dintre cele mai realizate
scrieri ale sale: O calatorie de la Bucuresti la Iasi inainte de 1848.
La Iasi, participa la viata si intrunirile cercurilor intelectuale, impreuna
cu V. Alecsandri (la care locuieste un timp), M. Kogalniceanu, Alexandru
Ioan Cuza, Costachi Negri.

1842 — Este numit profesor de geometrie, geologie si mineralogie la

Academia Mihaileana.
In iulie-august, venit la Bucuresti in vacanta, intreprinde, impreuna cu
Gr. Alexandrescu, o calatorie la manastirile din Oltenia.

1843 — La 17 februarie domnitorul Moldovei Mihail Sturdza ii acorda

rangul de „vel-spatar" (mare spatar).
Pe 7 septembrie este numit oficial profesor de economie politica la
Academia Mihaileana. Totodata, este numit inspector scolar si membru
in Comitetul de conducere al Academiei Mihailene, unde are numeroase
initiative.

In toamna revine la Bucuresti, unde impreuna cu Nicolae Balcescu,

Christian Tell si C.A. Rosetti, Ion Ghica pune bazele societatii secrete
„Fratia", care va pregati izbucnirea revolutiei de la 1848 in tarile romane.
Membrii societatii trebuia sa pastreze „secretul absolut", chiar cu pretul
vietii si al averii.
Reintors la Iasi, Ion Ghica isi inaugureaza, la 17 noiembrie, cursul sau cu
prelegerea Despre importanta economiei politice publicata in revista
"Propasirea", febr. 1844.
La 24 noiembrie, Ion Ghica asista la lectia de deschidere a cursului de
istorie nationala a lui M. Kogalniceanu.

1844 — La 9 ianuarie, sub conducerea lui V. Alecsandri, M.

Kogalniceanu, Ion Ghica si Panaiota Bals, apare, la Iasi, "Propasirea",
care continua traditia culturala a "Daciei literare" (1840). Pentru revista
care va aparea pana in octombrie 1844 (cand este suprimata de cenzura),
Ion Ghica obtine si colaborarea prietenilor sai de la Bucuresti: Grigore
Alexandrescu, N. Balcescu, D. Bolintineanu.
In "Propasirea" din ianuarie—iulie, Ion Ghica publica un amplu proiect
scolar intitulat Insemnari asupra invataturii publice, in care propunea
ca scoala primara sa devina obligatorie si gratuita si metodele de
invatatura si de scriere sa fie aceleasi in ambele principate.
In iulie, dupa ce incheie anul scolar, Ion Ghica se reintoarce definitiv la
Bucuresti, unde desfasoara o intensa activitate in cadrul societatii
„Fratia".

1845 — La sfarsitul lunii iulie ia din nou drumul Frantei. In drum spre
Paris se opreste la Viena si in Italia.
In decembrie ia fiinta Societatea Studentilor Romani din Paris, Ion Ghica
fiind ales presedinte, C. A. Rosetti — secretar, iar casier — moldoveanul
Scarlat Varnav. Societatea era patronata de poetul Alphonse de
Lamartine. Ea imbina actiunile culturale cu telurile, nedeclarate fatis,
politice, revolutionare. Ca presedinte, Ion Ghica a definitivat Statutele
Societatii.

1846 — Sosesc la Paris V. Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Costache

Negri, C. A. Rosetti, N. Balcescu, Costachita Filipescu. Apare la Paris
brosura Societatea Studentilor Romani sub patronajul domnului de
Lamartine.
In aceasta perioada Ion Ghica s-a intalnit la Paris cu poetul german
Heinrich Heine, in locuinta caruia este invitat de mai multe ori. La
sfarsitul verii se indreapta spre tara, cu un popas la Viena.
Candideaza pentru alegeri in Obsteasca Adunare — dar nu este ales, se
opune insusi domnitorul Gheorghe Bibescu.

1847 — In ianuarie se casatoreste cu Alexandrina (Sasa) de 15 ani, fiica

generalului Nicolae Mavros, fost om de incredere si sef al cancelariei lui
Pavel Kiseleff la Bucuresti. Alexandrina i-a fost credincioasa pana la
moarte si i-a daruit mai multi copii, dintre care au supravietuit: Dimitrie,
Maria, Eliza, Scarlat, Nicolae, Ana si Alexandrina.
In martie, Ion Ghica este ales in Comitetul de conducere al Asociatiunii
Literare, alaturi de Iancu Vacarescu, Stefan Golescu, Ion Voinescu II si
Ion A. Filipescu. Din initiativa lui, apare, in cadrul Asociatiunii, "Album
stiintitic literar", prin care se continua "Propasirea". Aici publica Ion
Ghica articolul Despre mijloacele de comunicatie. Din acest an dateaza
incercarea de roman Istoria lui Alecu Soricescu.

1848 — Ion Ghica face parte din Comitetul revolutionar, impreuna cu C.

A. Rosetti, fratii Golesti, Ion Voinescu II, in care intra, cu rol
preponderent, N. Balcescu la inceputul lui aprilie cand se reintoarce de la
Paris. Comitetul revolutionar il trimite pe Ion Ghica la Constantinopol ca
„agent confidential" pentru a lua legatura cu lumea diplomatica si a
pregati o atmosfera favorabila miscarii revolutionare din Tara
Romaneasca. La izbucnirea revolutiei la Izlaz, la 9/21 iunie 1848, Ion
Ghica se afla la Constantinopol in misiune diplomatica, misiunile lui
avand un caracter cvasioficial. Prin memorii adresate sultanului (a fost
primit chiar de vizir) si prin demersuri la ambasadele Apusului, Ion
Ghica a militat constant pentru recunoasterea si apararea revolutiei
dinTara Romaneasca.

Dupa inabusirea revolutiei, in septembrie, prin interventia armatelor

imperiale ruse si otomane si arestarea si deportarea revolutionarilor, Ion
Ghica ramane la Constantinopol, fara a fi considerat propriu-zis exilat,
ceea ce ii permite sa tina legatura cu revolutionarii exilati si sa incerce
sa-i uneasca intr-un efort comun. Dar disensiunile intre Ion Ghica si o
parte dintre revolutionari se adancesc si datorita faptului ca Ghica
inclina din ce in ce mai mult spre o pozitie moderata, cu fixatii
conservatoare. Ion Ghica se dorea lider al emigratiei si ulterior sef de
stat, ceea ce intra in contradictie cu proiectul lui Heliade.

La Bucuresti, in tipografia lui C.A. Rosetti si Winterhalder, ii apare

lucrarea de mare importanta in epoca Masurile si greutatile romanesti
si moldovenesti in comparatie cu ale celorlalte neamuri, cu un articol
despre mijloacele de comunicatie.
1849 — La inceputul anului, este vizitat la Constantinopol de N. Balcescu
si Ion Balaceanu. Are loc o adunare a emigrantilor romani. Pozitia
ireconciliabila a lui Heliade zadarniceste unitatea emigrantilor romani
din cele doua centre: Istanbul si Paris.
In martie ii moare mama, dar carmuirea de la Bucuresti nu-i permite
reintoarcerea in tara.
Intreaga avere ii este sechestrata, printr-o hotarare a Departamentului
Dreptatii privitoare la „cauzasi" (revolutionari).
Ion Ghica dovedeste o atitudine din ce in ce mai filoturca si antitarista,
ajungand sa sustina acum unirea Principatelor Romane sub
suzeranitatea otomana.

1850—1851 — Poarta corespondenta cu revolutionarii exilati, indeosebi

cu N. Balcescu, care ii reproseaza: „Eu nu pricep ce vrei tu, Ghica? Crezi
oare ca ne putem mantui numai pe calea diplomatica, iar nu prin
revolutie?"

1852 — In primavara, N. Balcescu, bolnav, vine la Constantinopol fiind

oaspetele lui Ion Ghica, intr-o asezare pe malul Bosforului, unde se
bucura pentru un timp de clima dulce a locului. Nereusind sa obtina
pasaport pentru venirea in tara — cu toate interventiile lui Ion Ghica —
N. Balcescu se intoarce la Palermo in Sicilia, unde se stinge din viata la 11
noiembrie 1852, lasand lui Ghica, prin testament, manuscrisele — toata
averea sa.
In anii exilului, Ion Ghica a colaborat cu articole, mai ales economice si
despre caile de comunicatie, in "Jurnal de Constantinopole" (semnate:
Ion). A intocmit un proiect (nerealizat) al unei publicatii economice si
literare, care sa apara in toate limbile vorbite in imperiul otoman.
Excelent diplomat, si-a facut relatii cu marele vizir si ambasadorii Angliei
si Frantei.
Se instaleaza la Hissar, o resedinta linistita, cu o gradina care cobora pe
tarmul Bosforului.
1853 — O data cu izbucnirea razboiului Crimeii, rolul lui Ion Ghica
creste, viziteaza adesea resedinta marelui vizir.

1854-1858 — Este guvernator al insulei Samos, cea mai mare insula din
Marea Egee. Noul guvernator reuseste sa puna capat pirateriei care
ameninta insula si imprejurimile, sa inceapa construirea de drumuri, sa
infiinteze scoli (ajutat si de sotia sa). Toate acestea ii aduc decorarea de
catre sultan, iar in 1856 acordarea titlului de bei (print) de Samos.

1857 — Se permite intoarcerea in tara a exilatilor de la 1848.

1858 — Noiembrie. Ion Ghica se intoarce in tara dupa mai bine de zece
ani (plecase in mai 1848). Gaseste Bucurestiul schimbat, iar pe Calea
Mogosoaiei (Victoriei) se inalta mandru Teatrul National (ridicat in
1852).

1859 — In ianuarie, Ion Ghica participa la Adunarea electiva din partea

districtului Dambovita. Dar intrigile politice ii determina esecul (ziarul
"Romanul" al lui C. A. Rosetti il prezentase drept „slujbas" al imperiului
otoman, desi Ion Ghica nu-si schimbase cetatenia).
Dupa alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor in ambele
Principate, Ion Ghica este numit prim-ministru al guvernului Moldovei,
apoi, in acelasi an, al guvernului Tarii Romanesti. Sub guvernarea lui Ion
Ghica se introduce oficial alfabetul latin.

1860 — Este ales deputat in Adunarea legislativa al carei vicepresedinte

va fi in mai multe randuri pana in 1864.

1861 — Este director al Lucrarilor Publice. Ii apare

lucrarea Reorganizarea Romaniei. Partea intaia. Comuna.
In ziarul "Independenta" publica articole cu caracter politic si economic,
iar in "Revista pentru stiinte", litere si arte - un amplu studiu
intitulat Dacia veche.
1862 — In primavara pleaca spre Londra cu fiul sau Dimitrie, pe care il
inscrie la vestitul colegiu Wellington.
Se opreste la Paris, cu misiuni diplomatice din partea lui Alexandru Ioan
Cuza; este invitat la dejun de Touvernel, ministrul de Externe al Frantei.
Tot la Paris il intalneste pe Pavel Kiseleff, acum ambasadorul Rusiei in
Franta.
In ziarul "Taranul roman" publica articolele Misiunea romanilor si Caile
de comunicatie. Drumurile de fier.

1863 — Se accentueaza indepartarea de Alexandru Ioan Cuza care nu-l

mai chemase la guvernare. In articolul Reflectiuni politice publicat in
"Independenta romana", il invinuieste pe nedrept pe Cuza de „guvernare
personala".
Este membru al Comisiei pentru infiintarea de banci.

1864 — Este alaturi de I. C. Bratianu, C. A. Rosetti, Lascar Catargiu,

Dimitrie Sturdza s. a., care sunt pentru detronarea lui Cuza si aducerea
unui print strain pe tronul Romaniei.

1865 — Intr-un al doilea articol Reflectiuni politice, publicat in "Steaua

Dunarii", Ion Ghica reia atacurile impotriva lui Alexandru Ioan Cuza.
Ion Ghica publica in doua brosuri primele trei parti din lucrarea sa
economica fundamentala Convorbiri economice. Lucrarea va fi
continuata prin alte brosuri aparute in anii 1868, 1872, 1873, 1875.
Publica Vademecum al inginerului si comerciantului, greutati si
masuri.

1866 — 11 februarie. Alexandru Ioan Cuza este inlaturat de la domnie.

Printre capii loviturii de stat se numara si Ion Ghica — el preia
conducerea guvernului ca prim-ministru, functie in care il intampina la
Pitesti pe noul domnitor roman in persoana printului Carol de
Hohenzolern Sigmaringen.
1867 — Dupa terminarea celui de-al patrulea mandat de prim-ministru,
Ion Ghica pleaca intr-o lunga calatorie in Europa (Italia, Franta).

1869 — Ion Ghica incearca sa injghebe o grupare politica proprie; in

acest scop scoate ziarul "Opiniunea constitutionala".

1870 — C. D. Aricescu publica in volum Politica d-lui Ioan Ghica, ex-bei

de Samos.
In decembrie i se incredinteaza din nou presedintia Consiliului de
Ministri, functie in care ramane pana la 10 martie 1871, cand isi da
demisia, parasind politica.

1871 — Toamna calatoreste la Viena si in Polonia.

1872 — In iunie pleaca intr-o calatorie mai lunga: Istanbul, Pireu,

Marsilia, Vichy, unde urmeaza o cura balneara.

1873 — Se stabileste cu familia la Ghergani, de unde vine adesea la

Bucuresti spre a se intalni cu prietenii.
In ziarul "Romanul" publica articolul Consideratiuni asupra creditului
funciar.

1874 — Este ales in unanimitate membru al Academiei Romane.

1876 — In septembrie este ales presedinte al Academiei Romane. Ca

presedinte, a contribuit mult la organizarea institutiei pe plan national si
la imbogatirea fondului arhivistic; el insusi doneaza manuscrisele
ramase de la N. Balcescu si corespondenta revolutionarilor romani de la
1848. Stabileste schimburi de publicatii cu strainatatea.

1877 — Ion Ghica este numit director general al teatrelor si in acelasi

timp al Teatrului National din Bucuresti, functie in care ramane pana in
1881.
Publica, in brosura, Cugetare politica (nesemnata), in care pledeaza
pentru neutralitate in razboiul ruso-turc.
1878 — I se reinnoieste mandatul de presedinte al Academiei Romane.
Calatoreste in martie la Berlin si Paris.
Tine comunicarea Amintiri despre Grigorie Alexandrescu, publicata in
Analele Academiei (reluata apoi in Scrisori).
Prezinta pentru premiere la Academia Romana cartea lui A.D.
Xenopol Studii economice.
In septembrie tine la Academie comunicarea Inceputul omului.

1879 — In aprilie, impreuna cu prietenul sau Alexandru Cantacuzino, il

viziteaza, la Mircesti, pe V. Alecsandri, care le citeste in premiera drama
istorica Despot Voda. Ion Ghica ia piesa si o pune in scena la Teatrul
National din Bucuresti incepand cu 30 septembrie.
Anul 1879 constituie un moment hotarator in afirmarea lui Ion Ghica
drept scriitor: in timpul vizitei de la Mircesti se stabileste intre cei doi
schimbul de „corespondenta literara", ceea ce duce numai in cativa ani la
dezvaluirea, prin Scrisori catre V. Alecsandri, a celui mai de seama
memorialist al literaturii romane.
Retipareste Convorbirile economice, volumele I, II. Volumul III apare in
1884.

1880 — La 28 martie rosteste, discursul de receptie la Academia

Romana, dedicat unchiului sau Ion Campineanu. Ii raspunde B. P.
Hasdeu.
Revista "Convortiri literare" incepe sa-i publice Scrisori catre V.
Alecsandri. Din aprilie pana in decembrie apar: Din vremea lui Grigore
Ghica (la includerea in volum: Clucerul Alecu Gheorghescu), Polcovnicul
Ionifa Ceganu, Din vremea lui Caragea, Scoala acum 50 de ani, Din
timpul zaverii. Revista continua sa-i publice Scrisorile in anii urmatori.
La Academia Romana tine comunicarea Semintiile, soiurile si
rasele (tiparita in Analele Academiei Romane).
1881 — In august Ion Ghica este trimis ambasador si ministru
plenipotentiar la Londra, indeplinind aceasta misiune pana in octombrie
1890.

1882 — In mai-iunie Ion Ghica primeste vizita la Londra a lui V.

Alecsandri. De acum incolo se vor revedea adesea fie la Londra, fie la
Paris, si vor discuta asupra Scrisorilor destinate a fi publicate in
"Convorbiri literare".
Verile si le petrece in Franta, la Vichy, la tratament balnear.

1883 — Spre sfarsitul anului se hotaraste sa-si adune scrisorile catre V.

Alecsandri in volum.

1884 — In februarie vine in tara pentru un timp. La Bucuresti traieste

marea bucurie de a-si vedea prima editie din Scrisori catre V.
Alecsandri, imprimata la Tipografia Academiei Romane.
La Academia Romana, V. Alecsandri prezinta o Dare de seama asupra
volumului de Scrisori, prezentand totodata si Convorbiri economice din
care in acest an aparuse volumul III.
La Tipografia Academiei i se tipareste si lucrarea Pamantul si apa.
Partea I.

1885 — Fiind desemnat de guvernul de la Bucuresti sa reprezinte

Romania la Congresul Postelor de la Lisabona, Ion Ghica are prilejul de a
vizita Spania si Portugalia.
Vara se intalneste, la Paris, cu V. Alecsandri, care fusese numit
ambasador in Franta. De acum incolo, cand va veni in capitala Frantei,
va fi gazduit in locuinta lui Alecsandri din Calea Montaigne nr. 1, unde
poposeau adesea poetii Frederic Mistral, Lecomte de Lisle si Armand
Sully Prudhomme.

1886 — In martie participa la lucrarile Academiei Romane, unde Iacob

Negruzzi, la propunerea lui V. Alecsandri, citeste, in sedinta
publica, Amintiri despre Grigorie Alexandrescu de Ion Ghica.
Este ministru al afacerilor externe intre 11 februarie si 10 mai.

1887 — La Londra, luna iunie o dedica, in exclusivitate, ceremoniilor

prilejuite de aniversarea a 50 de ani de domnie a reginei Victoria. Este
primit in audienta de regina.
La Bucuresti, la Editura Socec, apar Scrisori catre V. Alecsandri,
„editiunea noua". Fata de prima editie din 1884, care cuprindea 15
scrisori, se adauga noua scrisori noi.
Editia noua din Scrisori a aparut intr-un tiraj de 600 exemplare, din care
100 de exemplare pe hartie de calitate superioara. Primii recenzenti:
Ioan Slavici si I. Bianu.

1888 — Vara merge la tratament la Vichy, in Franta.

1889 — Ii apare, la Editura Socec, Amintiri din pribegia de la

1848. Noua scrisori catre V. Alecsandri. Noile scrisori „politice" cuprind
si numeroase pagini de literatura.

1890 — Vestea mortii lui V. Alecsandri (22 august 1890) il surprinde la

Londra; era bolnav de astma.
La inceputul lui septembrie demisioneaza din postul diplomatic de la
Londra si se intoarce in tara.
La 14 septembrie i se face lui Ion Ghica cinstea de a conduce sesiunea
Academiei Romane consacrata omagierii memoriei poetilor Iancu
Vacarescu, Grigore Alexandrescu, V. Alecsandri — personalitati ale
culturii romane de care memorialistul fusese atat de apropiat.

1891 — La 1 martie, la 75 ani, i se acorda lui Ion Ghica o pensie lunara de

600 de lei, ceea ce reprezinta 40% din salariul mediu lunar primit in
ultimii trei ani.
Pe 15 aprilie este reales presedinte al Academiei Romane. In "Revista
romana" publica Moravuri de altadata.
1894 —Pe 13 aprilie Ion Ghica este ales din nou presedinte al Academiei.
Retras la conacul de la Ghergani, Ion Ghica venea la sedintele si sesiunile
Academiei Romane, la inceput nelipsit, dar din acest an mai rar. Gaseste
linistea in camerele conacului si in plimbarile in parcul din jur, caruia,
prin amenajari, ii daduse un aspect englezesc.
Boala i se accentueaza. In ultimii ani de viata, o paralizie partiala a
mainii drepte il impiedica sa scrie. Dicteaza sotiei sale, Sasa, si celor
doua fiice: Ana si Eliza. Ele i-au fost alaturi pana la sfarsitul vietii. Ii
organizau la conac si seri de muzica, la una din ele fiind prezent si
George Enescu, in varsta de 14 ani.
Din partea Academiei Romane primea corespondenta la sfarsitul fiecarei
sesiuni la care nu mai putuse sa participe.

1896 — Lordul Henry Stevely de Ardely, intalnit adesea la Londra, pe

cand se afla ambasador in Anglia, ii trimite o antologie de poezie
romaneasca in traducere engleza, aparuta din initiativa lui. Totodata se
interesa de sanatatea sa. In ultimii ani de viata a fost tratat de doctorul
Constantin Istrati.

1897 — Pe 22 aprilie, in dimineata acestei zile, Ion Ghica se stinge din

viata in conacul sau de la Ghergani. Corpul neinsufletit este depus in
capela familiei, construita in 1869, in parcul conacului.

Inmormantarea s-a facut cu fast oficial: un tren special a plecat din

Bucuresti spre Ghergani, aducand membri ai Academiei Romane,
membri ai Camerei Deputatilor si Senatului, ministri, doi generali
reprezentand pe rege, care au format un imens cortegiu funerar,
impreuna cu numerosii membri ai familiei Ghiculestilor, a celor inruditi,
alaturi de numerosi tarani din Ghergani si din satele invecinate. Slujba
de inmormantare a facut-o insusi mitropolitul primat, insotit de un
sobor de preoti. Un detasament de soldati au dat onorul. Au rostit
cuvantari: Dimitrie Sturdza — in numele guvernului; Tache Giani —
presedintele Camerei Deputatilor; V. A. Urechia —vicepresedintele
Senatului; P. S. Aurelian — in numele Academiei.