Auditul în instituțiile școlare

- repere tehnice, mecanisme, reflecții personale

Definiție

Auditul reprezintă o evaluare deschisă și cuprinzătoare a procesului de management proiectată să

asiste funcția de managemnt în găsirea unor soluții de îmbunătățire a acestui proces (Secord
H.,2003, p.13).

Auditutul caută eficientizarea practicilor existente și examinează interrelațiile existente între

activitățile organizației, în vederea determinîrii obținerii rezultatelor dorite.

Auditul reprezintă procesul desfășurat de persoane fizice sau juridice legal abilitate, numite
auditori, prin care se analizează și evaluează, în mod progesional, informații legate de o anumită
entitate, utilizând tehnici și procedee specifice, în scopul obținerii de dovezi, numite probe de
audit, pe baza cărora auditorii emit într-un document, numit raport de audit și o opinie
responsabilă și independentă, prin apelarea la criterii de evaluare care rezultă din reglementările
legale sau din buna practică recunoscută unanim în domeniul în care își defășoară activitatea
auditată (Boulescu M., Ghiță M., Mareș V., 2001, p.11)

Managerii ar trebui să perceapă activitatea de audit ca pe un instrument, care îi ajută să

gestioneze cât mai bine responsabilitățile funcționale „ Nici om fără Dumnezeu, nici student fără
profesor, nici auditor fără audit intern” (Ghiță M., 2004).

Legea nr. 87/2006 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2005 privind
asigurarea calităţii educaţiei

Art. 4

(4) Controlul calităţii educaţiei în unităţile de învăţământ preşcolar, primar, gimnazial,

profesional, liceal şi postliceal presupune activităţi şi tehnici cu caracter operaţional, aplicate
sistematic de o autoritate de inspecţie desemnată pentru a verifica respectarea standardelor
prestabilite.

(5) Îmbunătăţirea calităţii educaţiei presupune evaluare, analiză şi acţiune corectivă continuă din
partea organizaţiei furnizoare de educaţie, bazată pe selectarea şi adoptarea celor mai potrivite
proceduri, precum şi pe alegerea şi aplicarea standardelor de referinţă."

Art.5

(4) Politicile de asigurare a calităţii educaţiei din România sunt permanent corelate cu acţiunile
promovate la nivel internaţional."
Art.11

(4) Componenţa Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul
preuniversitar cuprinde:

a) 1-3 reprezentanţi ai corpului profesoral, aleşi prin vot secret de consiliul profesoral;

b) un reprezentant al sindicatului reprezentativ, desemnat de acesta;

c) un reprezentant al părinţilor, în cazul învăţământului preşcolar, primar, gimnazial sau liceal;

d) un reprezentant al elevilor, în cazul învăţământului profesional, liceal şi postliceal;

e) un reprezentant al consiliului local;

f) un reprezentant al minorităţilor naţionale, după caz, provenind din corpul profesoral, reprezentanţii
părinţilor sau ai elevilor.

Art. 12.

Atribuţiile comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii sunt:

a) coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii, aprobate

de conducerea organizaţiei furnizoare de educaţie, conform domeniilor şi criteriilor prevăzute la
art. 10;

b) elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia

respectivă. Raportul este adus la cunoştinţă tuturor beneficiarilor prin afişare sau publicare;

c) formulează propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei."

Art. 14

(1) Pentru evaluarea externă a calităţii educaţiei se înfiinţează, prin prezenta ordonanţă de urgenţă,
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, denumită în continuare ARACIS, şi
Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Preuniversitar, denumită în continuare
ARACIP.

23. La articolul 24, literele a), b), d), e), f), h) şi n) ale alineatului (3) vor avea următorul cuprins:
" a) elaborează, actualizează periodic şi propune ministrului educaţiei şi cercetării standardele,
standardele de referinţă şi indicatorii de performanţă pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în
învăţământul preuniversitar, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului; b) elaborează şi propune
ministrului educaţiei şi cercetării metodologia de evaluare instituţională şi de acreditare, care se
aprobă prin hotărâre a Guvernului;
" Art. 25. - Pentru îndeplinirea obiectivelor sale, ARACIP preia patrimoniul, toate drepturile şi
obligaţiile, infrastructura logistică, personalul şi baza de date ale Comisiei Naţionale de Evaluare
şi Acreditare a Învăţământului Preuniversitar. Funcţiile Comisiei Naţionale de Evaluare şi
Acreditare a Învăţământului Preuniversitar sunt transferate Departamentului de acreditare al
ARACIP, în termen de maximum 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a
prezentei ordonanţe de urgenţă."

Art. 29

(2) În învăţământul preuniversitar evaluarea şi acreditarea se fac la nivelul structurilor

instituţionale pentru fiecare nivel de învăţământ, fiecare tip de program de studii şi de
calificare profesională, după caz.

(4) Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:

a) autorizarea de funcţionare provizorie, care acordă dreptul de a desfăşura procesul de

învăţământ şi de a organiza, după caz, admiterea la studii;

b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), şi dreptul de a emite
diplome, certificate şi alte acte de studii recunoscute de Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de a
organiza, după caz, examen de absolvire, licenţă, masterat, doctorat.

30. La articolul 31, literele a), c), f) şi g) vor avea următorul cuprins: f) pentru furnizorii de
educaţie de nivel preuniversitar, acreditarea acestora se acordă prin ordin al ministrului educaţiei
şi cercetării, pe baza avizului ARACIP;

" Art. 33. - (1) După obţinerea autorizaţiei de funcţionare provizorie, furnizorul de educaţie
implementează mecanismul de asigurare internă a calităţii şi întocmeşte rapoarte de evaluare
internă a calităţii educaţiei, pe care le transmite anual ARACIP sau ARACIS, după caz.

(3) După obţinerea acreditării, rapoartele anuale de evaluare internă a calităţii se transmit
ARACIP, respectiv ARACIS, la cererea agenţiei sau din propria iniţiativă a furnizorului de
educaţie, atunci când solicită o nouă evaluare externă.

Art. 34. - (1) În condiţiile în care ARACIP, respectiv ARACIS, constată că nu sunt îndeplinite
standardele de calitate, informează Ministerul Educaţiei şi Cercetării, care avertizează furnizorul
de educaţie şi acordă un termen de un an pentru aducerea activităţii educaţionale la nivelul
standardelor naţionale în vigoare.

(2) Pe baza unui nou raport de evaluare internă întocmit de furnizorul de educaţie, ARACIP, respectiv
ARACIS, dispune o nouă evaluare externă.

(3) Dacă şi noul raport de evaluare externă este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetării dispune:
a) încetarea şcolarizării în cadrul programului respectiv de studii, începând cu anul I;
 b) obligarea furnizorului de educaţie să elaboreze, în continuare, rapoarte anuale de evaluare internă a
calităţii educaţiei pentru anii de studii pentru care continuă activitatea.

(4) Furnizorul de educaţie este obligat să se supună, după un termen de maximum 2 ani de la ultimul
raport de evaluare nefavorabil, unei noi evaluări externe.

(5) Dacă şi acest al treilea raport de evaluare externă este nefavorabil, Ministerul Educaţiei şi Cercetării
elaborează şi promovează, după caz, prin ordin, hotărâre a Guvernului sau lege, decizia prin care
încetează definitiv şcolarizarea în cadrul respectivului program şi se reglementează situaţia bazei
materiale şi a studenţilor sau elevilor."

Documente necesare pentru evaluarea externă a calității în educație

-documente de înființare

-de funcționare și resurse materiale

-resurse umane

-oferta educațională și resurse educaționale

-documente financiare

-planificare internă

-sistem de management al calității

Difernte a. intren si a extern

În ceea ce priveşte statutul (prima diferenţă): este o evidenţă care este fundamentală. Auditorul
intern aparţine personalului întreprinderii, auditorul extern (Cabinet internaţional) este în situaţia unui
prestator de servicii juridice independente.

•În ceea ce priveşte beneficiarii auditului (a doua diferenţă): auditului intern lucrează în
beneficiul responsabililor întreprinderii: manageri, direcţia generală, eventual Comitetul de Audit.
Auditorul extern certifică conturile pentru toţi cei care au nevoie: acţionari, bancheri, autorităţi de
tutelă, clienţi şi furnizori etc.

•În ceea ce priveşte obiectivele auditului (a treia diferenţă): atunci când obiectivul auditului
intern este de a aprecia buna desfăşurare a activităţilor întreprinderii (dispozitive de control intern) si de
a recomanda acţiunile pentru a ameliora, cel al auditului extern este de a certifica:
0- regularitatea,
 1- sinceritatea,
2- imaginea fidelă a conturilor, rezultatelor şi situaţiei financiare.

Se observă că pentru a atinge aceste obiective, auditorii externi vor trebui, şi ei, să aprecieze
dispoziţiile de control intern, ceea ce în mod precis trebuie să garanteze cele trei caracteristici
fundamentale mai sus menţionate: vor fi astfel dispoziţii de natură financiară, contabilă şi cantitativă.

Controlul intern apare astfel ca un mijloc pentru auditul extern atunci când este un obiectiv
pentru auditul intern.

Această diferenţă intre cele două funcţii este fundamentală, rezultând de aici asemănări care ar
fi în zadar a dori a le opune deoarece ele nu urmăresc aceleaşi scopuri şi nu reţin aceleaşi noţiuni.
Această apropiere naţională în care se compară sumele în litigiu cu totalul bilanţului sau cu totalul cifrei
de afaceri este total străină auditului intern. În aprecierea desfăşurării afacerilor, relevarea prin test a
unei disfuncţionări, al unei erori, dacă minim ele nu sunt comparate cu ordinele mărimilor contabile - cu
atât mai mult posibil, ele pot fi indicele unei dezordini grave, încă potenţială, dar care va trebui
remediată. Obiectivul auditului intern nu este centrat pe un anumit lucru precis din timpul real, el ia de
asemenea în considerare riscurile potenţiale.

Aceste diferenţe privind obiectivele, controlează şi guvernează pe toate celelalte:

3- ele sunt cele care justifică statutul,
4- ele sunt cele care diferenţiază beneficiarii.

• În ceea ce priveşte câmpul de aplicare a auditului (a patra diferenţă): cu privire la obiectivele

sale, câmpul de aplicare a auditului extern înglobează tot ceea ce contribuie la determinarea
rezultatelor, la elaborarea situa ţiei financiare, însă în toate funcţiile întreprinderii. Auditul extern care ar
limita observaţiile sale şi investigaţiile doar în sectorul contabil ar face o lucrare incompletă.

Profesioniştii, (ştiu foarte bine) explorează toate funcţiile întreprinderii şi toate sistemele de
informaţie care participă la determinarea rezultatului şi această exigenţă este din ce în ce mai mare.

Câmpul de aplicare a auditului intern este mult mai vast deoarece el include nu doar toate
funcţiile întreprinderii dar şi toate demersurile lor.

Astfel, având o apreciere tehnică privind întreţinerea unui material de fabricare sau apreciind
calitativ modalităţile de recrutate al încadrării, este cu totul în câmpul de aplicare a auditului intern şi în
afara auditului extern. Cu toate acestea, acesta din urmă este cu privire la întreţinerea sau recrutarea
din dimensiunile lor financiare.

Norma 550-01 din IIA, reafirmă acest principiu cu forţă: „câmpul de intervenţie al auditului intern
este prezentat în Norma 300. Din contră examenul ordinar al auditorului extern constă în a obţine
suficiente informaţii pentru a avea o opinie privind exactitatea globală a situaţiilor financiare.
0• Cu privire la prevenirea fraudei (a cincea diferenţă): auditul extern este interesat de
orice fraudă, din momentul în care ea are, sau este susceptibilă de a avea o incidenţă asupra
rezultatului. În schimb, o fraudă de confidenţialitate a dosarelor personale priveşte auditul intern, şi nu
auditul extern.
1• Cu privire la independenţă (a şasea diferenţă): este de la sine că această independenţă
nu este de aceeaşi natură Independenţa auditorului extern este cea a titularului unei profesiuni libere,
ea este juridică şi statutară, cea a auditorului intern este asemenea restricţiilor analizate în capitolul
precedent.
2• Cu privire la periodicitatea auditului (a şaptea diferenţă): auditorii externi realizează, în
general, misiunile lor într-un mod intermitent şi în momente privilegiate pentru certificarea conturilor:
sfârşit de trimestru, de an. În afara acestor perioade, ei nu sunt prezenţi, doar în cazul anumitor grupuri
mari a căror importanţă a afacerilor cere prezenţa permanentă a unei echipe de-a lungul anului, echipă
care se măreşte considerabil în perioada de închidere a conturilor.

Auditorul intern lucrează în permanenţă în întreprinderea sa pentru misiunile planificate în

funcţie de risc şi care îl solicită cu aceeaşi intensitate oricare ar fi perioada. Însă să observăm, de
asemenea, că auditorul extern este în relaţie cu aceeaşi interlocutori, în aceleaşi servicii, atunci când
auditorul intern schimbă fără încetare interlocutorii. Din punct de vedere relaţional, auditul extern este
permanent şi auditul intern este periodic.

• Cu privire la metodă (a opta diferenţă): auditorii externi realizează lucrările lor după metode
care fac proba lor pe bază de analize, inventare. Metoda auditorilor interni este specifică şi originală: ea
va fi descrisă în detaliu în a treia parte a acestui capitol.

Diferenţele dintre cele două funcţii sunt astfel precise şi bine cunoscute, nu ar trebui să existe
confuzii. Însă ele nu trebuiesc ignorate deoarece aprecierea şi buna punere în practică a
complementarităţilor este pentru organizaţii în întregime un gaj de eficacitate.