Despre rugaciunea cu ereticii

Canonul 45 Apostolic

"Episcopul, sau Presbiterul, sau Diaconul, împreună cu ereticii rugându-se, numai să se

afurisească; Iar de au dat lor voie, ca unor Clerici a lucra ceva, să se caterisească". [Apostol:
65; Sobor 3: 2, 4; Laodic: 6, 9, 32, 33, 34, 37; Timo: 9]

TÂLCUIRE

Canonul acesta rânduieşte, că oricare Episcop, sau Presbiter, sau Diacon numai împreună s-ar
ruga, dar nu şi împreună ar Liturghisi, cu ereticii, să se afurisească. Că, cel ce împreună se
roagă cu afurisiţii (precum acest fel sunt ereticii) trebuie împreună a se afurisi şi el, după
Canonul 10 al acestoraşi Apostoli. Iar de au iertat ereticilor acestora să lucreze vreo slujire, ca
Clericii, să se caterisească. Fiindcă oricare Cleric va siliturghisi (împreună-liturghisi) cu cel
caterisit (precum unii ca aceştia sunt şi ereticii, după Canonul 2 şi 4 al Soborului 3) împreună
se cateriseşte şi el, după al 11-lea al Apostolilor. Că se cuvine pe eretici să-i urâm şi să ne
întoarcem feţele despre ei, dar nu cândva şi să ne rugăm împreună cu ei, sau să iertăm lor a
lucra vreo slujire Bisericească, ori ca nişte Clerici, ori ca nişte Ierei.

Canonul 65 Apostolic

"Dacă vreun Cleric, sau mirean va intra în Sinagoga Iudeilor, sau a Ereticilor, spre a se ruga,
să se şi caterisească, şi să se afurisească". [Apost: 7, 45, 71; Sobor 6: 11; Ant: 1; Lao: 6, 32,
33, 37, 38]

TÂLCUIRE

Mare păcat socoteşte Canonul acestea a intra vreun creştin în Sinagoga Iudeilor, sau a
Ereticilor, pentru ca să se roage. Că ce parte este credinciosului cu cel necredincios [2
Corinteni 6: 15] după Dumnezeiescul Apostol? Căci, dacă însuşi Iudeii intrând în Sinagogile
lor şi jertfe făcând, fără de lege fac, fiind opriţi afară de Ierusalim a aduce jertfă, după lege?
(Precum o mărturiseşte aceasta Dumnezeiescul Iustin în Dialogul cel către Trifon, Sozomen în
Bisericeasca Istorie Cartea 5 Cap 21 şi Hrisostom în Cuvântul al 2-lea împotriva Iudeilor). Cu
cât mai vârtos face fără de lege creştinul acela ce se roagă împreună cu răstignitorii lui
Hristos? Dar şi Biserica şi adunarea ereticilor, ca una ce cugetă împotrivă de Dreptslăvitorii,
nu se cuvine a se cinsti, ci mai vârtos a se lepăda. Pentru aceasta şi Canonul acesta rânduieşte,
că, oricare Cleric, sau mirean ar intra în Sinagoga Iudeilor, sau a ereticilor pentru rugă,
Clericul, ca unul ce foarte a păcătuit, să se caterisească împreună şi să se afurisească, iar
mireanul, numai să se afurisească, fiindcă, ca un mirean mai puţin a păcătuit de cât Clericul,
făcând-o aceasta, că a se caterisi fiind mirean nu se poate. Sau mai drept, precum alţii
tâlcuiesc, Clericul cel ce ar intra în Sinagoga să se roage, să se caterisească, iar mireanul să se
afurisească.

Canonul 9 de la Laodiceea (de asemenea, încuviinţat de Sinoadele Ecumenice)

"Cei aparţinători Bisericii să nu meargă în cimitirele sau în aşa numitele martirioane ale
vreunor eretici, spre a se ruga sau a căuta tămăduire, ci cei ce fac aceasta, de sunt dintre cei
credincioşi, să fie opriţi de la împărtăşire o vreme, până ce se vor pocăi şi îşi vor mărturisi
greşeala, după care pot fi primiţi iarăşi la împărtăşire."

Canonul 33 de la Laodiceea

"Nimeni sa nu se alature in rugaciune ereticilor sau schismaticilor."

Reuniunea extraordinara a Sfintei Comunitati a Muntelui Athos (22 aprilie 1980)

3. Dialogul teologic nu trebuie in nici un fel legat de rugaciunea in comun, sau de participarea
impreuna in orice fel de slujbe liturgice sau de inchinare; sau in alte activitati care ar putea
crea impresia ca Biserica noastra Ortodoxa accepta, pe de o parte, Romano-catolicii ca parte a
plinatatii Bisericii, sau, pe de alta parte, pe Papa drept episcop canonic al Romei. Astfel de
activitati inseala atat plinatatea Ortodocsilor cat si a insasi Romano-catolicilor, creand in
randul acestora o notiune gresita despre ce crede Ortodoxia referitor la invataturile lor.

Despre tinerea Canoanelor

Canonul I al celui de-al doilea Sinod Ecumenic

"Sa nu se strice Credinţa Părinţilor, ci a rămânea aceea domnitoare... şi a se anatematisí toate

eresurile..."

TÂLCUIRE - PIDALION

Acest întâi Canon al acestui Sinod Dogmatiseşte, că aceşti 150 sfinţi Părinţi, ce s-au adunat în
Constantinopol, au hotărât că Dreptslăvitoarea Credinţă, adică Símbolul Credinţei al celor trei
sute optsprezece Părinţi ce s-au adunat în Niceea Viténiei, să nu se strămute, ci să rămâie
statornic, şi neschimbat. Iar tot eresul să se anatematiseáscă (...).

Canonul 7 al celui de al treilea Sinod Ecumenic

"... altă Credinţă nimănuia a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea
hotărâtă de sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Neceenilor, împreună cu Sfântul Duh; iar pe
cei ce îndrăznesc, ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a
se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din ellinísm, sau din Iudaísm, sau din orice fel de
erés. Aceştia, de ar fi Episcopi, sau Clerici, străini să fie, Episcopii de Episcopie, şi Clericii de
Clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească... Încât, adică, Episcopul să se înstrăineze
de Episcopie, şi să fie caterisit. Iar Clericul asemenea să cadă din Cler. Iar mirean de ar fi
cineva, şi acesta să se anatematisească. Precum s-a zis."

TÂLCUIRE

Fiindcă întru acest Sfânt şi Ecumenic Sinod s-au citit şi Símbolul Sfântului şi Ecumenicului
Sinodului întâi celui din Niceea, şi símbolul lui Nestórie celui de o cugetarea cu Iudeii, întru
care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în Sinod de Harísie Presbiterul
Filadélfiei; pentru acestă pricină, după citirea acestora, Sfântul Sinodul acesta a aşezat acest
Canon, hotărând, că nu este iertat vreunuia a alcătui, sau a scrie, sau a înfăţoşa la cei ce se
întorc către Ortodoxie, altă credinţă, adică alt símbol de credinţă , afară de Simbolul Credinţei
cel hotărât de Părinţii cei adunaţi în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei
ce vor îndrăzni, ori a alcătui alt símbol de credinţă, ori al propune pe acela în arătare, ori al şi
înfăţoşa Elinilor, şi Iudeilor, şi ereticilor, celor ce se întorc la cunoştinţa Adevărului. Unii ca
aceştia, de vor fi Episcopi şi Clerici, să fie lepădaţi din Episcopie şi din Clericat, iar de vor fi
mireni, să se anatematisească. Asemenea încă şi câţi se vor vădi că cugetă întru sineşi ori
învaţă pe alţii spurcatele, şi ereticeştile dogme ale lui Nestórie despre Înomenirea Unuia
născut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alcătuirea cea de dânsul alcătuită, şi adusă în
Sinodul acesta de Harísie Presbíterul, şi aceştia zic, de vor fi Episcopi, şi Clerici, să fie
caterisiţi, şi din Episcopie şi din Clericat lepădaţi. Iar de vor fi mireni, să se anatematisească,
precum mai-nainte am zis.

Canonul I al celui de-al patrulea Sinod Ecumenic

"Canoanele cele aşezate de sfinţii Părinţi în fiecare Sinod până acum, am îndreptuit a se ţine".
[Sinod 6: 2; Siond 7:1]

TÂLCUIRE

Canonul acesta judecă că este cu dreptul a stăpâni, adică a-şi avea tăria, şi puterea, toate
Canoanele, care din început şi până acum s-au dat de Sfinţii Părinţi, care Canoane trebnicesc,
ori spre scumpătatea Dogmelor, ori şi spre Bisericeasca buna rânduială, în fiecare Sinod şi
Ecumenic şi localnic.

Canonul I al Sinodului Ecumenic Trulan (al cinci-saselea)

"...hotărâm cu Dumnezeiescul Dar a fi nekenotomisită [ne înnoită] şi nestrămutată Credinţa

cea predanisită nouă, atât de însuşi văzătorii şi slujitorii Cuvântului aleşilor de Dumnezeu
Apostoli. Dar încă şi de cei 318 sfinţi şi fericiţi Părinţi, cei în Niceea adunaţi... Aşişderea şi
Credinţa cea propovăduită în zilele marelui Teodósie fostului nostru împărat, de către cei 150
sfinţi Părinţi adunaţi; în însăşi împărăteasca cetate, o întărim... Dar încă şi învăţăturile cele
aşezate de purtătorii de Dumnezeu Părinţi, cei adunaţi în cetate Efesénilor mai întâi în zilele
lui Teodósie fiul lui Arcádie fostului nostru împărat, ca pe o întărire neruptă a bunei cinstiri,
le pecetluim... Dar şi credinţa ca stilografisită (descrisă) a celor 630 de Părinţi de Dumnezeu
aleşi în Mitropolia Calcedonienilor în zilele lui Marchian fostul şi acestuia al nostru împărat,
Ortodoxeşte întărim... Dar şi glasurile cele binecinstitoare ale celor 165 purtători de
Dumnezeu Părinţi întru această împărătească cetate, adunaţi în timpul lui Iustinian fericitului
întru aducere aminte fostului nostru împărat, le cunoaştem ca de Sfântul Duh grăit, şi pe
urmaşii noştri îi învăţăm... Şi Credinţa, cea de Sfântul Sinod al 6-lea de curând adunat întru
această împărătească cetate, în zilele fericitului întru aducere aminte Constantin fostului
nostru împărat... iarăşi mărturisim a păzi neatinse şi nestricată".

TÂLCUIRE

Canonul acest întâi nici de Zonara, nici de Valsamón s-a tâlcuit. Fiindcă nu este altă, fără
numai o înscurtă cuprindere atât a Dogmelor, şi a hotărârilor Credinţei a sfintelor şi
Ecumenicelor şase Sinade, celor ce s-au făcut mai înainte de acesta Sinod, şi de ereticii
aceia, împotriva cărora fiecare din acestea s-au adunat. Cât şi a timpurilor şi a locurilor, în
care, şi la care s-au făcut, şi nu numai repetuire, ci şi pecetluire a Dogmelor acestora.
Drept aceea noi urmând însuşi acestor tâlcuitori, hotărârile şi Dogmele acestor zise Sfinte
Sinoade, şi timpurile şi locurile, dar şi pe ereticii împotriva cărora fiecare din acestea s-au
adunat, trimitem pe cititori să le afle mai pe larg la începuturile Canoanelor ale fiecărui
Sinod. Ca nu cele acolo zise, în zadar aici să le mai zicem. Oarecare ziceri numai le vom
arăta mai descoperit, care nu sunt atât lesne înţelese de cei proşti. Deci făcând început
Canonul acesta de la zicerea Teologului Grigorie, care zice: Că prea bună rânduială este,
ca tot cel ce va să înceapă orice cuvânt şi lucru, să-l înceapă de la Dumnezeu, şi să
sfârşească la Dumnezeu. Hotărăşte să rămâie nekenotomisítă şi nestrămutată Credinţa cea
dreaptă, atât de sfinţii Apostoli, cât şi de Părinţii Sinodului întâi, (care şi Eteroteíe [străină
dumnezeire], sau mai bine a zice politeía [multa dumnezeire] o au stricat, şi Deofiinţă,
adică pe Sfânta Treime o au propovăduit că este de una şi aceeaşi Fiinţă şi Fire) şi de
Părinţii Sinodului al doilea (ale cărora Teologhiceşti glasuri Părinţii acestui Sinod zic că
le îmbrăţişează. Iar acestea sunt acelea ce s-a adaos de al doilea Sinod în Símbolul
Credinţei, la Teolgía Sfântului Duh. Că, pe lângă aceea ce era, şi întru Duhul Sfânt, de
cele întâi Sinod zice, acest al 2-lea a adaos, Domnul, de viaţă Făcătorul, care din Tatăl se
purcede, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat, şi Slăvit, care a grăit prin Prooroci)
şi de Părinţii celui al 3-lea şi al 4-lea şi al 5-lea şi al 6-lea Sinod. Şi în scurt a zice,
Părinţii Sinodului acestuia legiuiesc să rămâie adevărate, şi până la sfârşitul veacului
neclătite, Credinţa, şi Dogmele cele de Dumnezeu predanisite ale tuturor sfinţilor,
care au strălucit în Biserica lui Dumnezeu , şi au stătut în lume ca nişte luminători şi
de viaţă dătători. Şi împreună anatematisesc şi ei pe toţi vrăşmaşii adevărului, adică
pe ereticii aceia pe care i-au anatematisit şi sfinţii aceia Părinţi . Hotărând şi aceasta,
că nici ştiu, dar nici pot după oricare chip a adăogi ceva, sau a scădea din Dogmele acelor.
Dar şi oricare nu ţine Dogmele bunei cinstiri ale prozişilor sfinţilor Părinţi, nici le cugetă
cu mintea, nici le propovăduieşte cu limba, ci se apucă a se împotrivi acestora, aceasta zic
ei, să fie anatema, şi din catalogul creştinilor să se lepede, şi să se taie ca un mădular
putred şi străin (de la trupul Bisericii al căruia Capul este Hristos).