OBIECTIVE ŞI PRINCIPII ALE UNEI STRATEGII DE AMENAJARE TURISTICĂ

Definirea unei strategii de amenajare turistică presupune stabilirea unor obiective clare,
precise şi coerente care să urmărească:

- valorificarea superioară echilibrată a potenţialului turistic;

- reducerea amplitudinii sezonalităţii turistice şi efectelor sale negative (economice, sociale
şi asupra peisajului) prin extinderea şi diversificarea ofertei cu echipamente şi dotări
exploatabile şi funcţionale pe toată durata unui an calendaristic, pentru a putea substitui,
lipsa sau diminuarea considerabilă a atracţiei principale;
- dimensionarea ofertei în raport cu cererea turistică potenţială, estimată pe baza unor
riguroase studii prospective asupra pieţei turistice;
- elaborarea şi actualizarea continuă a unei strategii promoţionale care să aibă ca şi obiectiv
şi finalitate atragerea şi reţinerea pentru o perioadă cât mai îndelungată a unui număr cât
mai ridicat de turişti din ţară şi străinătate;
- sporirea numărului şi lărgirea ariei geografice de provenienţă a turiştilor străini;
- atragerea şi antrenarea eficientă a resurselor financiare şi socio-umane în realizarea
proiectelor de amenajare turistică;
- creşterea eficienţei economico-sociale a activităţii de turism;
- asigurarea unei dezvoltări economico-sociale echilibrate a teritoriului supus acţiunii de
amenajare prin integrarea armonioasă a turismului cu celelalte sectoare de activitate;
- dezvoltarea formelor de turism practicate şi a unor noi forme de turism posibile şi
pretabile teritoriului respectiv;
- conservarea resurselor turistice şi a mediului înconjurător.

Astfel, obiectivele majore ale oricărui proiect de dezvoltare a turismului, indiferent de

nivelul taxonomic, rangul şi extensiunea spaţială a teritoriului ce urmează a fi amenajat, trebuie
să vizeze valorificarea la cote superioare de eficienţă a resurselor naturale şi antropice, utilizarea
optimă a resurselor financiare destinate investiţiilor, rentabilitatea ridicată a amenajării în

1
condiţiile unei dezvoltări durabile, care să asigure exploatarea echilibrată şi conservarea
resurselor turistice.

Conturarea unei strategii de amenajare turistică viabile concepute ca o strategie a ofertei

turistice, va avea la bază ansamblul de decizii, instrumente de transpunere în practică şi acţiuni
concrete care să permită realizarea obiectivelor menţionate. Ca urmare, elaborarea şi aplicarea
unei astfel de strategii trebuie să urmărească respectarea consecventă a unor principii ale
procesului de amenajare turistică.

Particularităţile atractive ale unei regiuni turistice şi corelaţiile care se pot stabili între
acestea permit decelarea a cinci principii majore ale procesului de amenajare turistică, care
trebuie luate în calcul de către promotorii turismului în deciziile de amplasare şi dimensionare a
echipamentelor şi infrastructurii de profil: principiul unicităţii prestaţiei, principiul amplasării
amenajării turistice în funcţie de localizarea spaţială a resursei turistice (localizarea la “sursă”),
principiul localizării îndepărtate, principiul polivalenţei amenajărilor, principiul implantării
echipamentelor turistice în spaţii cât mai avansate din punct de vedere al dezvoltării economico-
sociale.

1. Principiul unicităţii prestaţiei, conform căruia fiecare amenajare turistică reprezintă un

caz singular, chiar dacă este integrată unei regiuni turistice amenajate complex (regiunea alpină,
carpatică, mediteraneeană, etc.). Această caracteristică decurge din existenţa şi combinaţia
particulară în cadrul fiecărui segment al spaţiului geografic, indiferent de extensiunea sa
teritorială, a unei mari varietăţi de componente aparţinând cadrului natural (orografie, elemente
climatice, reţea hidrografică, etc.). Serviciile puse la dispoziţia turiştilor pot etala forme şi
combinaţii extrem de variate, conducând la o extensiune practic nelimitată a câmpului de plasare
a produsului turistic şi, implicit, a eficienţei economice a activităţii turistice. Cu toate acestea,
fiecare produs sau serviciu turistic oferit pe piaţa de profil trebuie să îmbrace, cel puţin pentru un
anumit moment al sejurului, caracterul de exclusivitate, după care substituirea sa cu altă
combinaţie de servicii se impune de la sine.

2
 2. Datorită rigidităţii şi imposibilităţii “transferului” ofertei turistice, amplasarea oricărei
amenajări turistice trebuie să se facă la “sursă” (adică la locul “materiei prime” – indiferent de
tipul acesteia: paduri amenajate turistic, munte, obiective faunistice si floristice etc.) şi presupune
deplasarea cererii către aceasta.

3. Principiul localizării îndepărtate în raport cu bazinul cererii turistice acţionează

diferenţiat. Intervenţia factorului distanţă în localizarea amenajărilor turistice presupune o
nuanţare a calităţii şi complexităţii dotărilor şi echipărilor turistice în raport cu aria de
provenienţă a cererii.
Astfel, cu cât distanţa dintre piaţa turistică (aria receptoare) şi zona de reşedinţă a turiştilor
(aria emiţătoare) este mai mare, gradul de complexitate şi de finisare a infrastructurii generale şi
turistice şi a serviciilor oferite trebuie să fie mai cuprinzător pentru a putea satisface necesităţile
într-o continuă creştere şi diversificare ale turiştilor pe o perioadă dată (mai îndelungată, în acest
caz). În contrast cu aceasta, dacă amenajarea turistică vizează resurse atractive din proximitatea
zonei de origine a turiştilor, echiparea teritoriului şi complexitatea serviciilor puse la dispoziţia
turiştilor pot fi mai sumare (existând şi excepţii, cum sunt cele din cazul staţiunilor din
apropierea unor oraşe mari, precum: Băile Felix – Oradea, Poiana Braşov – Braşov, etc.).

4. Polivalenţa unei regiuni turistice, respectiv gradul de diversitate şi complexitate a

ofertei turistice puse la dispoziţia vizitatorilor şi posibilităţile de valorificare unei game mai largi
de elemente atractive, este direct proporţională cu amploarea pieţelor turistice cărora le este
adresată.

Astfel, şansele unei amenajări, indiferent de mărimea sa (de la staţiune până la regiune
turistică), de a atrage un număr cat mai mare de turişti şi de a-i reţine pentru o perioadă cât mai
lungă de timp sunt cu atât mai ridicate cu cât paleta bunurilor şi prestaţiilor oferite este mai
diversificată şi corespunde motivaţiilor, necesităţilor şi exigenţelor unor segmente cât mai largi şi
diverse ale cererii. Prin polivalenţă se asigură atât o eficientizare a activităţii turistice (prin
atragerea unor categorii diverse de populaţie, ca vârstă, grad de cultură şi educaţie, venituri), cât
şi durabilitate în funcţionare.

3
 5. Amenajările turistice sunt favorizate şi stimulate în regiunile cu un nivel ridicat al
dezvoltării economice, deoarece evoluţia ascendentă a activităţilor turistice dintr-un anumit
teritoriu depinde într-o proporţie determinantă de evoluţia celorlalte ramuri economice prezente.
Practic, este imposibil de conceput o strategie eficientă de dezvoltare turistică fără ca activităţile
sectoarelor economice conexe să atingă un anumit grad de dezvoltare (infrastructură şi dotări
tehnico-edilitare generale, dar şi turistice – aeroporturi, autostrăzi, reţele de aprovizionare cu apă,
energie electrică, gaze naturale etc., industrie diversificată şi funcţională, agricultură mecanizată,
grad de urbanizare ridicat, dublate de o mentalitate favorabilă fenomenului turistic conferită de
practicarea tradiţională turismului – ex. regiunea turistică dispusă de-a lungul văilor superioare
ale Timişului şi Prahovei, între Braşov şi Câmpina, arealul montan Făgăraş, regiunea Munţilor
Banatului etc.).