Fundamentele aritmeticii (1884)

Dedekind: Was sind und was sollen die Zahlen? (1888)

Peano: Axiomele N (1889)

Begriffsschrift: 1879

de ce vorbim numai despre numere naturale? 1, 2, 3, 4, 5 etc?

frege nu prea stia matematica??
ba da, stia. e suficient de gasit o baza pentru N, pentru a putea
defini orice alta multime
frege era foarte bine conectat la matematica vremurilor lui - profesor
de matematica la universitatea din Jena
atmosfera efervescenta in secolul XIX: matematica
calculatorie si aplicata e inlocuita de o metoda abstracta
inspirata din metoda geometrica

aritmetica vs geometrie (de ce doar aritmetica, si nu si geometrie):

geometria CHIAR E sintetica a priori:
daca contrazicem vreuna dintre axiomele euclidiene, obtinem tot o
geometrie posibila
e drept, ne-o reprezentam pe baza geometriei
euclidiene, dar NE-O PUTEM REPREZENTA
nu e CONTRADICTORIE. legea noncontradictiei ne
permite sa pastram si axioma, si contradictoria axiomei. deci nu e analitica
artimetica e analitica
daca negam o identitate aritmetica, obtinem o CONTRADICTIE
deci aritmetica depinde in mod fundamental de
definitii si identitati

(punctele in spatiu sunt indiscernabile in mod esential

numerele au proprietati diferite, care le ofera identitati diferite.
exemplu: paritatea)

pozitia de baza a lui frege:

propozitiile aritmetice sunt propozitii deductive, analitice
(de discutat: este "deductiv" totuna cu "analitic" in sensul clasic?)
nu sunt inductive, pentru că inducția presupune că termenii peste care
e realizată sunt identici în gen
dar numerele sunt structural, ontologic diferite între ele;
prin paritate, de exemplu
în plus, inducția presupune probabilități, care presupun
aritmetică. deci lol

kant, leibniz, mill

Kant: NU E O CRITICA DE PRINCIPIU!!!! "in principiu e ok estetica transcendentala,

dar a fost pe langa rau cu aritmetica" - frege, probabil
135 664 + 37 863 = 173 527
daca am avea o intuitie (pura) a conceptelor "135 664", "37 863", atunci ar
fi absolut evident adevarata propozitia de mai sus; nu ar fi nimic de demonstrat
dar e clar ca nu o avem. kant a avut in vedere numai numere mici. si
chiar daca definim "numerele mari" ca numere mici + suficienti 1 - unde tragem
linia?
deci adevarul acestui fel de propozitii trebuie fundamentat altfel:
demonstrativ
Mill:
Frege e cam pasiv agresiv
Mill spune că adevărurile aritmeticii sunt a posteriori
acceptă construcția lor prin adăugări succesive de 1,
dar nu ca definiție, ci ca explicație

adevărul fiecărei propoziții despre un număr natural dat e derivat din

proprietățile observabile ale colecțiilor de atâtea obiecte
care anume ar fi faptul fizic din univers corespunzător lui 777 864??
dar lui 0???
poate facem inducție pentru numele mari? - e chiar sugestia lui
mill
cum să facem inducție când însăși existența acelor numere
mari e pusă la îndoială de mill?

și totuși, ce am putea ști despre aritmetică dacă ne-ar lipsi în întregime

sensibilitatea?
probabil nu prea multe, dar propozițiile aritmeticii ar rămâne la fel
de adevărate, deși necunoscute nouă
întemeierea lor nu depinde de felul în care ele ne apar nouă
prima dată

Leibniz:
definiție GENETICĂ a numerelor naturale
Definiții: 2 = 1 + 1
3 = 2 + 1
4 = 3 + 1
Axiomă: (a = b si b = c) => a = c. ("Înlocuind egali prin egali,
egalitatea se păstrează.")
Teoremă: 2 + 2 = 4
Demonst: 2 + 2 = 2 + 1 + 1 = 3 + 1 = 4

Frege ACCEPTĂ abordarea asta; cu o corectură: Leibniz nici nu asumă, nici nu

demonstrează că adunarea cu 1 este asociativă

ie. că 2 + (1 + 1) = (2 + 1) + 1
însă vrea să meargă __și mai departe__: să traducă în limbaj pur logic
și sensul adunării cu 1