Averea personală a regelui Carol I la 1 octombrie 1914

Published By Remus Tanasa On Thursday, March 11th 2010. Under Istorie, Stiri  Tags: carol I, Hohenzollern, Sigmaringen, sorin
damean, testament  

La 27 septembrie/10 octombrie 1914, la ora 5.30 dimineaţa, bătrânul Rege

Carol I al României a încetat din viaţă, lăsând în urma sa, după 48 de ani
de domnie, un stat pe deplin respectat în Europa şi care înregistrase
progrese spectaculoase pe toate planurile. După câteva luni de suferinţă,
de zbucium, de dezamăgiri personale, avea să-şi găsească liniştea şi
împăcarea, fiind înmormântat în biserica domnească de la Curtea de
Argeş, la a cărei restaurare contribuise personal. De o corectitudine
exemplară, pătruns de un puternic sentiment al datoriei, foarte exigent, în
primul rând cu sine, Carol I a dus o viaţă aproape austeră. Fusese o fire
introvertită, rareori destăinuind cuiva gândurile şi planurile sale, neavând
prieteni intimi, ci numai consilieri. A trebuit să se adapteze din mers la
realităţile – nu de puţine ori descurajante – din noua sa patrie, să se
familiarizeze cu mentalităţile atât de diferite faţă de climatul în care s-a
format. A dat dovadă în acest sens de o remarcabilă răbdare şi stăpânire
de sine, reuşind adeseori să-i domine pe cei din jurul său. În general, era
extrem de rezervat în ce priveşte exteriorizarea sentimentelor de simpatie faţă de o persoană sau alta, atitudine pe
care şi-a impus-o până la sfârşitul vieţii. A demonstrat reale calităţi de om de stat, dăruindu-şi întreaga energie
treburilor de stat şi bunăstării unui popor, cu care s-a identificat şi pe care l-a iubit. Fire întreprinzătoare şi extrem
de cumpătată, Carol I a strâns o avere personală semnificativă. Aşa cum reiese dintr-un inventar întocmit la 1
octombrie 1914[1], document păstrat în arhiva Casei Regale şi pe care-l reproducem în detaliu în anexă [2], averea
imobiliară a lui Carol I era constituită din cinci moşii (Broşteni, Zorleni, Mănăstirea, Poeni, Predeal), unsprezece
clădiri – servind drept dependinţe – în jurul Palatului regal, precum şi două terenuri în aceeaşi zonă. În ceea ce
priveşte averea mobiliară, aceasta consta în 84 categorii de titluri (rentă, bonuri de tezaur, acţiuni, obligaţiuni)
însumând: 14.286.400 lei noi, 3.355.800 mărci germane, 30.450 lire sterline, 509.000 franci francezi, 564.000
coroane austriece, 115.000 ruble ruseşti şi 130.000 de dolari; de asemenea, şapte comandite, împrumuturi şi
conturi curente în valoare nominală de 2.577.566,15 lei noi, precum şi o sumă în numerar, la diferite bănci şi la
Casa Regală, în valoare de 6.803.830,06 lei noi şi 213.354,28 mărci germane. Potrivit Testamentului Regelui Carol
I, redactat la 14/26 februarie 1899[3], averea era împărţită astfel: viitorul Rege Ferdinand I va primi Castelul Peleş
cu întreaga moşie Predeal, moşia Broşteni, din judeţul Suceava, precum şi imobilele şi terenurile din jurul Palatului
regal; viitorul Principe moştenitor Carol va primi moşia Mănăstirea, din judeţul Ilfov; moşia Slobozia-Zorleni va
reveni Prinţului Carol de Hohenzollern, fratele lui Ferdinand. Cât o priveşte pe Regina Elisabeta, aceasta va putea să
se folosească, cât va trăi, de veniturile moşiilor Broşteni, Predeal şi Mănăstirea, evaluate la 400.000 de lei anual, şi
va primi în dar 1 milion de lei. Alţi 600.000 de lei reveneau viitoarei Regine Maria, cu rugămintea „să combată luxul,
care aduce, prin cheltuieli nemăsurate, atâtea nenorociri în familii”, iar 800.000 de lei erau socotiţi drept zestre
pentru Principesa Elisabeta, sumă ce urma a fi depusă la Casa de Depuneri din Bucureşti şi care nu putea fi atinsă
(nici chiar dobânzile) până la căsătoria sau vârsta de 21 de ani. Alte 12 milioane de lei erau destinate pentru diferite
aşezăminte, noi fundaţiuni şi ajutoare, precum: 1

) Academia Română – 600.000 lei, capital pentru publicaţii;

2) Fundaţia Universitară „Carol I” din Bucureşti – 600.000 lei;

3) Orfelinatul „Ferdinand”, din Zorleni – 500.000 lei;

4) Înfiinţarea unui Internat de fete de ofiţeri la Craiova – 2.000.000 lei;

5) Întemeierea unei şcoli industriale la Bucureşti – 3.000.000 lei;

6) Societatea de binefacere „Elisabeta” – 400.000 lei;

7) Societatea Geografică, fondată de Carol I – 300.000 lei drept capital;

8] Societatea Surorilor de Caritate, fondată de Regina Elisabeta – 300.000 lei drept capital;

9) Instituirea unui fond de ajutor pentru ofiţeri – 1.000.000 lei drept capital (se puteau acorda împrumuturi pe o
perioadă de 4-5 ani, de până la 5.000 lei, cu o dobândă de 4%);

10) Instituirea unui fond de ajutor pentru studenţii săraci – 500.000 lei drept capital, sumă depusă la Casa de
depuneri, dobânzile urmând a fi împărţite la 50 de studenţi săraci;

11) Burse în străinătate destinate pregătirii de profesori pentru şcolile industriale – 500.000 lei;

12) Biserica ortodoxă – 600.000 lei drept capital, dobânzile urmând a fi întrebuinţate ca ajutor pentru biserici sărace
sau aflate în reparaţii ori neterminate;

13) Cantinele şcolare – 300.000 lei drept capital;

14) Diferite societăţi de binefacere şi de încurajare – 500.000 lei;

15) „Casa de ajutor” pentru săteni – 400.000 lei;

16) Biserica catolică – 400.000 lei;

17) Biserica protestantă – 100.000 lei.

Suma aceasta de 12 milioane de lei urma a fi distribuită la un an de la moartea Regelui Carol I, astfel ca dobânzile
rezultate, aproape 500.000 de lei, să fie întrebuinţaţi pentru plata, timp de 12 luni, a întregului personal inferior şi
superior al Curţii, suma de 50.000 de lei pentru săracii din Bucureşti, 30.000 de lei pentru săracii din Iaşi, 20.000 de
lei pentru săracii din Craiova, câte 10.000 de lei pentru săracii din Galaţi, Brăila, Ploieşti, Botoşani, Bârlad, câte
8.000 de lei pentru săracii din Focşani şi Piteşti, câte 5.000 de lei pentru săracii din toate celelalte oraşe reşedinţă
de judeţ. Cum ulterior au survenit anumite schimbări, atât sporirea averii, cât şi sporirea membrilor familiei regale,
la 14/27 decembrie 1911 avea să fie redactat un Codicil[4] la Testamentul anterior. Aici se prevedea ca: 1.000.000
de lei să fie depuşi drept capital în bani sau în renta statului (cu dobândă de 4%) pentru Principele Nicolae, care se
va bucura de dobânda acestui capital la vârsta majoratului; câte 500.000 de lei pentru Principesele Mărioara şi
Ileana, depuşi drept capital în bani sau în renta statului (de 4%), dobândă plătită la vârsta majoratului sau la
căsătorie; câte 300.000 de lei ca dar pentru strănepoţii lui Carol I, Prinţii Carol şi Francisc-Iosif de Hohenzollern;
toate rudele urmau să primească, fiecare, un dar de 800-1.000 de lei; alţi 300.000 de lei pentru Universitatea din
Iaşi, cu scopul înfiinţării unui cămin studenţesc; 300.000 de lei pentru moşia lui Carol de la Umkirch, din Marele
Ducat de Baden; alte 2.000.000 de lei pentru Regina Elisabeta, în scopuri caritabile; sporirea zestrei Principesei
Elisabeta cu alte 200.000 de lei, ajungând astfel la 1.000.000; Principesa Mărioara urma a primi şi ea 600.000 de
lei. Restul averii rămânea viitorului Rege Ferdinand I, drept capital. De asemenea, secretarul particular al lui Carol I,
Louis Basset, va primi o pensie de 1.000 de lei pe lună, împreună cu 100.000 de lei dacă va mai fi în viaţă sau
6.000 de lei pe an pentru văduva sa. Erau avuţi în vedere şi fiii doctorului Kremnitz, care vor primi câte 40.000 de
lei fiecare ca dar, din care 4.000 de lei destinaţi mamei lor, Mite Kremnitz, bani care se vor adăuga celor 12.000 de
lei plătiţi drept pensie pe viaţă. Aşa cum se poate observa, averea personală a Regelui Carol I era destinată a
completa veniturile necesare întreţinerii familiei regale, devenită destul de numeroasă, dar şi pentru a servi în
scopuri caritabile, pentru a sprijini efectiv anumite instituţii şi societăţi de binefacere.

[1] Arhivele Naţionale Istorice Centrale, fond Casa Regală, dosar nr. 88/1914, f. 1-5. Inventarul întocmit la 1
octombrie 1914 este scris de mână, în limba română, pe trei file de culoare albastră, legate cu un şnur tricolor şi
sigiliul cu ceară roşie al Tribunalului Ilfov, secţia II civilo-corecţională. Tot aici se află şi un inventar restrâns, fără
detalierea titlurilor şi a sumelor corespunzătoare, semnat de trei persoane: preşedinte – Grigore Pherekyde,
mandatarul Maiestăţii Sale Regelui – Louis Basset şi grefier – N. Cristescu. În aceste acte nu sunt cuprinse veniturile
rezultate din exploatarea Domeniilor Coroanei şi venitul din Lista civilă, după cum nu figurează nici castelul Peleş,
construit în întregime din fondurile private ale lui Carol I, lăsat moştenire viitorului Rege; de asemenea, galeria de
tablouri şi colecţia de arme de la castelul Peleş erau considerate, potrivit prevederilor testamentare, proprietate a
Coroanei României.

[2] Documentul a fost reprodus parţial de Ioan Scurtu, Monarhia în România, 1866-1947 , Bucureşti, Editura
Danubius, 1991, p. 53-54 ; Idem, Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) , vol. I, Carol I, Bucureşti,
Editura Enciclopedică, 2001, p. 223-224.

[3] Apud Boris Crăciun, Regii şi Reginele României. O istorie ilustrată a Casei Regale , Iaşi, Editura Porţile Orientului,
1996, p. 62-67.

[4] Ibidem, p. 68-69.

de dr. Sorin Liviu Damean