1.

Consideraţii introductive cu privire la psihologia educaţiei ca ramură ştiinţifică

 Primele notiuni de psihologiei apar la Aristotel dar separarea psihologiei ca ştiinţă

independentă de filosofie s-a produs în în 1879 - laborator de psihologie experimentală
fondat de W. Wundt.
 Termenul de psihologie provine de la cuvintele greceşti psyche (suflet) şi logos (cuvânt,
teorie, învăţătură). Psihologiei este ştiinţa care studiază psihicul sau procesele şi
fenomenele psihice.
 Fiecare dintre noi şi-a construit o „imagine” asupra psihicului care s-a concretizat în
utilizarea termenilor de „minte”, „spirit”, „suflet si la aparitia aşa-numitei „psihologie a
simţului comun” sau „psihologie naivă” care ne permite să ne cunoaştem pe noi înşine şi
reciproc astfel încât să ne adaptăm vieţii sociale
 Psihologia este definită, astfel, ca ştiinţă care studiază fenomene şi procese care
constituie o reflectare subiectivă a realităţii obiective, reprezentând o funcţie a
creierului raportată la relaţionarea universală, procese care sunt condiţionate şi
determinate socio-istoric şi socio-cultural.
 Psihologia educaţiei reprezintă o ramură ştiinţifică a psihologiei, aflată la confluenţa
psihologiei generale cu domeniul aplicativ al educaţiei.
 Educaţia reprezintă modalitatea prin care societatea transmite noilor săi membri, într-o
manieră conştientă şi sistematică, cunoaşterea, valorile, credinţele, modurile de
comunicare specifice cu scopul dezvoltării potenţialului individual necesar adaptării la
societatea sau cultura respectivă.
 Psihologia educaţiei este cea care oferă o alternativă ştiinţifică la cunoaşterea empirică
de către profesori a psihicului elevului, evitând subiectivitatea şi reducând posibilele
erori educative.

2. Psihologia educaţiei şi rolul ei în formarea viitorului profesor - model integrativ

 Scopul psihologiei educaţiei este acela de cunoaştere şi modelare a psihicului în vederea

optimizării activităţii de învăţare.
 Profesionalismul profesorului derivă din îmbinarea a trei factori:
a. pregătirea de specialitate (ca rezultat al instruirii oferite de specializarea universitară);
 b.pregătirea psihopedagogică (rezultatul pregătirii prin intermediul disciplinelor
psihopedagogice:
c. aptitudinile pedagogice (aptitudini devenite capacităţi în urma exersării lor în contextul
practicii pedagogice şi permiţând realizarea efectivă a actului educaţional).

 Psihologia educaţiei este disciplina care ajuta viitorul profesor explicand fenomenele
observabile în actul educativ cât şi premisele unei intervenţii educative eficiente.

 Psihicul se manifestă prin activităţi. Există cinci tipuri generice de activităţi psihice:
- jocul;
- învăţarea;
- munca;
- comunicarea;
- creaţia.
Orice activitate umană individuală este o combinaţie în diferite proporţii a acestor cinci
tipuri generice.
 Psihicul fiecărei persoane este diferit, având însuşiri specifice (energic, inteligent, onest,
etc.). Totalitatea trăsăturilor psihice ale unui individ formează personalitatea individului.
Trăsăturile psihice pot fi grupate în 3 categorii numite laturile personalităţii:
- temperamentul (energic, retras, activ, etc.);
- aptitudinile (inteligent, cu spirit de observaţie, etc.);
- caracterul (onest, ipocrit, altruist, etc.).
Unele trăsături aptitudinale (de exemplu inteligenţa) intervin în toate activităţile umane şi
de aceea se numesc aptitudini generale.
 La baza activităţilor se află procesele psihice, cu ajutorul carora individul poate să
recepţioneze şi să prelucreze informaţii. Procesele psihice reglatorii ajustează
funcţionarea primelor, prin controlarea energiei psihice.
1. cognitive
a. senzoriale senzaţii- achiziţie primară, simplă, disociată de informaţie
(senzaţia de lumină, sunet)
Percepţii- achiziţie globală şi unitară de informaţie (percepţia
formei unui obiect, melodiei)
 Reprezentări- achiziţie şi procesare de informaţii (imagini vizuale,
auditive, chinestezice)
b. superioare gândire- procesare complexă de informaţii (rezolvare de
probleme, înţelegere)
memorie- fixare, stocare şi reactualizare de informaţii
limbaj - transmitere de informaţii (vorbire, scriere,
monolog interior)
imaginaţie- creare de informaţii noi (compunerea unei melodii,
realizarea unei invenţii)
2. reglatorii
a. afectivitate- determină intensitatea energiei psihice (emoţii, sentimente, pasiuni)
b. motivaţia- declanşează, susţine şi orientează energia psihică (recompensa,
curiozitatea)
c. voinţa - dirijarea în mod conştient a energiei psihice către un scop (decizia)
3. Funcţionarea psihicului poate fi optimizată prin deprinderi (automatizări) şi atenţie
(concentrarea energiei)
 Caracterul de sistem al psihicului este dat de faptul că oricare dintre cele trei componente
ale psihicului (activităţi, însuşiri, procese) se găseşte in relaţie de interdependenţă cu
fiecare dintre celelalte două componente.
 Psihologia educaţiei încearcă să răspundă ştiinţific la două întrebări:
- De ce unii elevi învaţă mai bine decât alţii?
- Ce se poate face pentru a stimula învăţarea?
 Activitatea de învăţare diferă de la o persoană la alta în funcţie de aşa numitele
variabilele ale învăţării. Ele sunt împărţite în patru categorii:
a. variabile de context (se referă la mediul, contextul în care se desfăşoară
educaţia);
b. variabile de intrare (vizează personalitatea elevului şi a profesorului);
c. variabile de proces (se referă la procesele psihice ale profesorului şi
elevului activate în predare- învăţare);
d. variabile de ieşire (se referă la rezultatele învăţării percepute de elev şi
evaluarea realizată de profesor)
Cunoaşterea şi modificarea acestor variabile reprezintă, în această ordine, răspunsurile la
cele două întrebări.