Câte categorii de cimitire există și care sunt

regulamentele și caracteristicile lor?

Un articol de: Pr. Ginel Aurelian Ivan - 18 Feb, 2021

Cimitirele, potrivit art. 4 al Legii 102/2014, sunt fie confesionale - aflate în proprietatea
cultelor religioase legal recunoscute sau a unităților locale de cult/biserici, fie comunale/municipale
- proprietate publică a unităților administrativ-teritoriale, fie private - aflate în proprietatea
operatorilor economici ori a asociațiilor/ fundațiilor. De asemenea, există și cimitire militare - aflate
în proprietatea publică a Statului și administrate de Ministerului Apărării Naționale, după cum
prevede art. 1 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și administrarea cimitirelor militare,
aprobat prin Ordinul nr. M.117 din 4 octombrie 2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 854 din 27
octombrie 2016. La acestea se mai adaugă cimitirele naționale, care se află în proprietatea unui alt
stat, cu respectarea tratatelor la care Romania este parte.
Normele de aplicare a Legii 102/2014, lege menționată mai sus, se regăsesc în Normele
tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și
reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe
care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare,
aprobate prin H.G. nr. 741/ 12 octombrie 2016, publicată în M.O. nr. 843/ 24 octombrie 2016.
Cu toate acestea, normele menționate nu oferă o reglementare unitară a modului de
administrare practică a cimitirelor, precum se întâmpla odinioară, sub impactul Regulamentului
pentru înmormântări din 1860, și nici măcar o reglementare unitară a administrării cimitirelor aflate
în proprietatea publică a statului și a unităților administrativ-teritoriale, asemenea celei prevăzute
prin Regulamentul tip al cimitirelor din 1982, ci, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea 102/2014,
proprietarul cimitirului este obligat să elaboreze regulamentul de organizare și funcționare al
cimitirului. Astfel, în prezent, avem un sincretism de reglementări privind regimul juridic al
mormintelor aflate în cimitire diferite.
Ne interesează, aici, cimitirul aflat în proprietatea eparhiei, parohiei sau mănăstirii. Cimitirul
va fi organizat și va funcționa în conformitate cu prevederile Statutului Bisericii Ortodoxe Române
și cu Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, având caracter de bun sacru și
aflându-se în proprietatea eparhiei/ parohiei/ mănăstirii.
Având caracter de bun sacru, asemănător bisericii, va împrumuta o parte dintre principiile de
organizare și funcționare după care se conduce aceasta, întreaga legislație fiind în consonanță cu
principiile canonice fundamentale, fără a intra în contradicție cu legislația civilă în materie.
În general, preotul paroh preia și atribuțiile de administrare a cimitirului parohial, existând și
excepții, când administrarea cimitirului se va realiza de către unul dintre preoții co-slujitori sau de
către o terță persoană, angajată special în acest scop. Regulamentul cimitirelor oferă această
posibilitate în art. 15: „(1) Cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial, Consiliul parohial poate
încredința administrarea cimitirului parohial unui cleric slujitor de la parohia respectivă, altul decât
preotul paroh, unui epitrop sau unui membru al Consiliului parohial. (2) Pentru buna întreținere și
administrare a cimitirelor, parohia poate angaja, cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial,
personalul necesar: administrator, îngrijitori, gropari etc.” Reținem obligativitatea ca pentru astfel
de persoane, angajarea să fie efectuată cu aprobarea Permanenței Consiliului eparhial.
În momentul în care preotul paroh/ starețul sau administratorul de cimitir preia în gestiune și
cimitirul parohial/ mănăstiresc este necesar ca acesta să cunoască actele ce îi sunt necesare într-o
administrare corectă și eficientă a bunului sacru, fiindu-i de căpătâi în gestiunea legală a
patrimoniului parohiei.
 În ceea ce privește administrarea cimitirului eparhial, aceasta se realizează de către
Permanența eparhială, prin consilierul de resort, ajutat de inspectorul din subordine sau un
reprezentant al Sectorului de resort, desemnat de chiriarh.
Știind de acum faptul că cimitirele sunt bunuri sacre, destinate exclusiv și direct cultului, că
sunt insesizabile și imprescriptibile, că nu li se poate schimba destinația și că nu pot fi înstrăinate,
schimbate, grevate sau sechestrate (cf. art. 186, alin. (2) din Statutul BOR și art. 3 Regulamentul
cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română), administratorul de cimitir trebuie să știe la ce legislație
face apel în această misiune.
Astfel, legislația de care și preotul trebuie să țină cont este următoarea: Statutul BOR, Legea
nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor, care a fost publicată în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 11/8.01.2007, în 51 articole (aici, interesează în special
Capitolul II, Secțiunea a 4-a, Patrimoniul cultelor), Legea 213/1998, privind proprietatea
publică și regimul juridic al acesteia, în 27 articole, care a fost adoptată de Camera Deputaților în
ședința din 14 septembrie 1998, Regulamentul cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română, aflat în
vigoare din 11 decembrie 2020, în 51 articole, Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile
umane și serviciile funerare, Normele tehnice și sanitare ale serviciilor funerare, înhumării,
transportului și deshumării cadavrelor umane, cimitirelor, crematoriilor umane, precum și
criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare, Legea
422/2001, privind Legea Protejării Monumentelor Istorice, la care se pot adăuga hotărâri sinodale,
precum Hotărârea nr. 4529 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în
legătură cu practica necreștină a incinerării morților, Hotărârea nr. 9973 din 3 noiembrie 2015 a
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu rânduiala liturgică pentru
înmormântarea sinucigașilor. (Va urma) 

Câte categorii de cimitire există și care sunt

regulamentele și caracteristicile lor? (II)
Un articol de: Pr. Ginel Aurelian Ivan - 23 Feb, 2021

Facem recomandarea ca pentru legislația aferentă administrării cimitirului să se întocmească

un dosar separat de alte acte și documente din administrarea parohiei/ mănăstirii, deoarece trebuie
avută în vedere și existența altor ordine circulare sau dispoziții valabile apărute în timp, dar la care
un nou preot paroh/ administrator nu a avut acces.
 
Subliniem necesitatea cunoașterii terminologiei specifice atât de către administratorul de
cimitir, cât și de către concesionar. Spre exemplu, loc de veci ≠ loc de înmormântare în folosință
veșnică - cea dintâi expresie nu este întâlnită în actele oficiale și, deci, este utilizată în mod eronat,
inducând ideea de loc de înmormântare concesionat unei persoane pe veci, dându-i impresia de
posesie, proprietate; cea de-a doua este expresia uzuală, care face referire la modul de transmitere al
dreptului de concesiune, care, prin succesiune, poate să fie transmis din generație în generație (pe
baza documentației doveditoare), deci, acest loc poate să rămână mult timp în patrimoniul familiei,
dacă există dovezi scriptice; deși, mai ales în mediul rural, se face uz de această sintagmă în mod
frecvent, ea trebuie explicată credincioșilor, care sunt „concesionari”, nu „proprietari” ai locului de
înmormântare și, deci, trebuie să se comporte ca atare.
 
Revenind la legislație, subliniem faptul că de bază pentru administratorul de cimitir vor fi:
Statutul BOR - art. 180-191, în cap. B. Dispoziții cu privire la edificiile bisericești și cimitirele
parohiale și Regulamentul cimitirelor, aflat în vigoare.
 De asemenea, trebuie să aibă cunoștință și de Legea 102/2014 privind cimitirele,
crematoriile umane și serviciile funerare (42 articole), deși Cancelaria Sfântului Sinod a prezentat
deficiențele acestei legi și a cerut Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în
vigoare a legii, pentru a fi completată, la acea vreme. Cu toate că legea are multe carențe (cimitirele
private pot fi deschise mai ușor și operatorii economici nu au o legislație clară în vederea
falimentului, cele creștine nu beneficiază de aceleași drepturi ca ale altor culte, iar libertatea la
incinerare sau înmormântarea fără preot sunt garantate etc.), totuși Legea 102/2014 există și poate
aduce lămuriri în unele situații neprecizate în Regulamentul cimitirelor.
Normele tehnice și sanitare ale serviciilor funerare au fost stabilite din dorința de a veni în
sprijinul defunctului și familiei acestuia, din respectul pe care societatea îl manifestă față de
demnitatea umană și din solidaritate faţă de membrii săi (cf. art. 3 din Norme).
Efectuarea îngrijirilor mortuare ca parte a serviciilor funerare legate de pregătirea cadavrului
pentru înhumare se realizează numai de către persoane care dețin competenţe specifice în acest sens
(cf. art. 6, alin. 3 din Norme), după obținerea avizului epidemiologic, exceptându-se manoperele
efectuate de către familie (spălarea corpului și îmbrăcarea persoanei decedate). La sfârșitul acestor
Norme găsim, în anexe, diferite modele de avize: model de certificat de îmbălsămare sau aviz
sanitar pentru transportul cadavrelor umane, aviz sanitar pentru deshumarea, transportul și
reînhumarea cadavrelor umane etc.
Când în incinta cimitirului se află construcții supuse protejării Legii monumentelor istorice,
administratorul cimitirului trebuie să aibă cunoștință de Legea 422/2001, privind Legea protejării
monumentelor istorice, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 407/24.07.2001, în 62 de
articole. Aici, reținem faptul că monumentele istorice „se clasează: a) în grupa A - monumentele
istorice de valoare națională și universală, și b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative
pentru patrimoniul cultural local” (art. 8), și că „până la instituirea zonei de protecție a fiecărui
monument istoric, potrivit art. 9, se consideră zonă de protecție suprafața delimitată cu o rază de
100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale și 500 m în afara localităților, măsurată de la
limita exterioară, de jur împrejurul monumentului istoric” (art. 59).
Din cauza problemelor tot mai des întâlnite pe teren în ceea ce privește incinerarea,
Patriarhia Română a hotărât elaborarea unei circulare în legătură cu practica necreștină a incinerării
morților, în care să se prevadă îndatorirea fiecărui cleric de a se conforma hotărârilor Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (existente încă din anii 1928 și 1933), având obligația de a-i
îndruma pe credincioși să respecte, cu sfințenie, practica ortodoxă a înhumării (înmormântării) celor
adormiți și să nu accepte incinerarea (arderea trupului celui decedat). În acest sens, preotul este
dator a cunoaște conținutul Hotărârii nr. 4529 din 5 iulie 2012 a Sfântului Sinod al Bisericii
Ortodoxe Române în legătură cu practica necreștină a incinerării morților, subliniind ideea conform
căreia chiriarhul este singurul care are autoritatea de a acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în
urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte.
Nu este spațiul îndestulător abordării tuturor hotărârilor sinodale, dar sunt și altele care
acoperă o arie largă de probleme cu care preotul se poate confrunta în activitatea pastorală.
În ceea ce privește răspunderea concesionarului, acesta nu este exonerat de cunoașterea
legislației în materie. Pentru faptul că semnează pentru primirea Actului de concesiune, înseamnă că
își sumă drepturi și obligații față de locul de înmormântare concesionat. Subliniem faptul că trebuie
să-și dea interesul pentru buna colaborare cu reprezentanții administrației cimitirului, să comporte
dialog cu aceasta ori de câte ori apar întrebări (spre exemplu, atunci când se fac lucrări de
amenajare a locului de înmormântare sau când se face transmiterea concesiunii, pentru care se
solicită sprijinul administratorului de cimitir). Sfătuim să existe o strânsă comunicare între
administratorul de cimitir și concesionar pentru evitarea unor probleme juridice!
În concluzie, pentru o administrare eficientă și transparentă a cimitirului, administratorul
acestuia trebuie să-și însușească legislația aferentă. Suntem conștienți de faptul că, din cauza
problemelor diferite ivite pe teren, o abordare corectă se va realiza în urma cumulării experienței, a
tactului pastoral aplicat, dar și a solicitării sprijinului din partea forurilor superioare în materie.