Câte categorii de cimitire există și care sunt regulamentele și caracteristicile

lor? (II)

Un articol de: Pr. Ginel Aurelian Ivan - 23 Feb, 2021

Facem recomandarea ca pentru legislația aferentă administrării cimitirului să se întocmească
un dosar separat de alte acte și documente din administrarea parohiei/ mănăstirii, deoarece
trebuie avută în vedere și existența altor ordine circulare sau dispoziții valabile apărute în
timp, dar la care un nou preot paroh/ administrator nu a avut acces.
 
Subliniem necesitatea cunoașterii terminologiei specifice atât de către administratorul de
cimitir, cât și de către concesionar. Spre exemplu, loc de veci ≠ loc de înmormântare în
folosință veșnică - cea dintâi expresie nu este întâlnită în actele oficiale și, deci, este utilizată
în mod eronat, inducând ideea de loc de înmormântare concesionat unei persoane pe veci,
dându-i impresia de posesie, proprietate; cea de-a doua este expresia uzuală, care face referire
la modul de transmitere al dreptului de concesiune, care, prin succesiune, poate să fie transmis
din generație în generație (pe baza documentației doveditoare), deci, acest loc poate să rămână
mult timp în patrimoniul familiei, dacă există dovezi scriptice; deși, mai ales în mediul rural,
se face uz de această sintagmă în mod frecvent, ea trebuie explicată credincioșilor, care sunt
„concesionari”, nu „proprietari” ai locului de înmormântare și, deci, trebuie să se comporte ca
atare.

Revenind la legislație, subliniem faptul că de bază pentru administratorul de cimitir vor fi:
Statutul BOR - art. 180-191, în cap. B. Dispoziții cu privire la edificiile bisericești și cimitirele
parohiale și Regulamentul cimitirelor, aflat în vigoare.

De asemenea, trebuie să aibă cunoștință și de Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile

umane și serviciile funerare (42 articole), deși Cancelaria Sfântului Sinod a prezentat
deficiențele acestei legi și a cerut Guvernului și Parlamentului României să amâne intrarea în
vigoare a legii, pentru a fi completată, la acea vreme. Cu toate că legea are multe carențe
(cimitirele private pot fi deschise mai ușor și operatorii economici nu au o legislație clară în
vederea falimentului, cele creștine nu beneficiază de aceleași drepturi ca ale altor culte, iar
libertatea la incinerare sau înmormântarea fără preot sunt garantate etc.), totuși Legea
102/2014 există și poate aduce lămuriri în unele situații neprecizate în Regulamentul
cimitirelor.

Normele tehnice și sanitare ale serviciilor funerare au fost stabilite din dorința de a veni în
sprijinul defunctului și familiei acestuia, din respectul pe care societatea îl manifestă față de
demnitatea umană și din solidaritate faţă de membrii săi (cf. art. 3 din Norme).

Efectuarea îngrijirilor mortuare ca parte a serviciilor funerare legate de pregătirea cadavrului

pentru înhumare se realizează numai de către persoane care dețin competenţe specifice în
acest sens (cf. art. 6, alin. 3 din Norme), după obținerea avizului epidemiologic, exceptându-se
manoperele efectuate de către familie (spălarea corpului și îmbrăcarea persoanei decedate). La
sfârșitul acestor Norme găsim, în anexe, diferite modele de avize: model de certificat de
îmbălsămare sau aviz sanitar pentru transportul cadavrelor umane, aviz sanitar pentru
deshumarea, transportul și reînhumarea cadavrelor umane etc.

Când în incinta cimitirului se află construcții supuse protejării Legii monumentelor istorice,
administratorul cimitirului trebuie să aibă cunoștință de Legea 422/2001, privind Legea
protejării monumentelor istorice, text publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.
407/24.07.2001, în 62 de articole. Aici, reținem faptul că monumentele istorice „se clasează:
a) în grupa A - monumentele istorice de valoare națională și universală, și b) în grupa B - mo-
numentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local” (art. 8), și că „până la
instituirea zonei de protecție a fiecărui monument istoric, potrivit art. 9, se consideră zonă de
protecție suprafața delimitată cu o rază de 100 m în localități urbane, 200 m în localități rurale
și 500 m în afara localităților, măsurată de la limita exterioară, de jur împrejurul
monumentului istoric” (art. 59).

Din cauza problemelor tot mai des întâlnite pe teren în ceea ce privește incinerarea, Patriarhia
Română a hotărât elaborarea unei circulare în legătură cu practica necreștină a incinerării
morților, în care să se prevadă îndatorirea fiecărui cleric de a se conforma hotărârilor
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (existente încă din anii 1928 și 1933), având
obligația de a-i îndruma pe credincioși să respecte, cu sfințenie, practica ortodoxă a înhumării
(înmormântării) celor adormiți și să nu accepte incinerarea (arderea trupului celui decedat). În
acest sens, preotul este dator a cunoaște conținutul Hotărârii nr. 4529 din 5 iulie 2012 a
Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în legătură cu practica necreștină a incinerării
morților, subliniind ideea conform căreia chiriarhul este singurul care are autoritatea de a
acorda sau nu dispensă, prin iconomie, în urma studierii amănunțite a fiecărui caz în parte.

Nu este spațiul îndestulător abordării tuturor hotărârilor sinodale, dar sunt și altele care
acoperă o arie largă de probleme cu care preotul se poate confrunta în activitatea pastorală.

În ceea ce privește răspunderea concesionarului, acesta nu este exonerat de cunoașterea

legislației în materie. Pentru faptul că semnează pentru primirea Actului de concesiune,
înseamnă că își sumă drepturi și obligații față de locul de înmormântare concesionat.
Subliniem faptul că trebuie să-și dea interesul pentru buna colaborare cu reprezentanții
administrației cimitirului, să comporte dialog cu aceasta ori de câte ori apar întrebări (spre
exemplu, atunci când se fac lucrări de amenajare a locului de înmormântare sau când se face
transmiterea concesiunii, pentru care se solicită sprijinul administratorului de cimitir). Sfătuim
să existe o strânsă comunicare între administratorul de cimitir și concesionar pentru evitarea
unor probleme juridice!

În concluzie, pentru o administrare eficientă și transparentă a cimitirului, administratorul

acestuia trebuie să-și însușească legislația aferentă. Suntem conștienți de faptul că, din cauza
problemelor diferite ivite pe teren, o abordare corectă se va realiza în urma cumulării
experienței, a tactului pastoral aplicat, dar și a solicitării sprijinului din partea forurilor
superioare în materie.

Rubrică realizată de pr. Ciprian Bâra