Sunteți pe pagina 1din 2

Cu drag, de Dragobete

Regulamentul concursurilor

Activitatea Cu drag, de Dragobete reprezintă o bucurie a școlii noastre, pentru că


marchează dragostea față de frumos, față de tradiție, față de primăvara pe care toți o
așteptăm!
Pentru că dorința voastră a fost să organizăm concursuri pentru a vă pune în
valoare talentul și implicarea, am găsit în această sărbătoare un pretext de a vă stimula
spiritul competitiv, prin premii însoțite de diplome și, cine știe ce alte surprize!!!
Concursurile sunt structurate pe două direcții:
1. Iubește românește – concurs de creații literare;
2. Tradiții în culori – concurs de pictură.
Lucrările realizate vor fi evaluate de către un juriu obiectiv, conform unei grile.
Termenul limită de trimitere a lucrărilor este 23 februarie 2021, ora 12.00. Dacă vremea va
permite, vom încerca să realizăm o expoziție pe gardul școlii (ca la 1 Decembrie) cu
picturile realizate. Premiile vor fi anunțate pe google classroom (până pe data de 25
februarie 2021, ora 20.00).
Lucrările vor respecta cerințele enunțate în regulamentul de mai jos. Obligatoriu veți
specifica numele și clasa pe lucrare.
Regulamentul concursului:
1. Iubește românește - concurs de creații literare este organizat pe două secțiuni:
a. poezie pe tema iubirii;
Observații:
- poeziile se vor încadra în specia odă (cântec de laudă) închinată iubirii – ca
sentiment profund uman (declarațiile de dragoste, nu sunt incluse în aceast
concurs!);
- aveți libertatea de a alege forma poeziei (fie clasică, fie modernă – în vers liber);
- este important să se regăsească în poeziile voastre, minim 5 cuvinte-cheie din
seria următoare (simboluri ale iubirii în tradiția românească): inimă, floare (se
acceptă denumiri de flori), cerc/sferă (se acceptă și alte simboluri din această
zonă: colac/ soare/ roată/ planetă), lună, lumină, poartă/oglindă, apă/ izvor/ râu/
lac, grâu/pâine, ochi, mână/braț, copac/pom/arbore.
- Respectarea normelor de redactare este obligatorie ( dacă lucrările sunt scrise în
word, se impun normele de tehnoredactare (font Times New Roman, caractere
de 12, la un rând și jumătate (1,5), cu diacritice); lucrările pot fi scrise și de
mână)
b. eseu despre dor;
- se punctează originalitatea abordării;
- conceptul de dor să fie integrat în contextul spiritualității românești;
- reflectarea conceptului în literatura populară și în literatura cultă;
- „dorurile mele” (viziunea personală asupra termenului).
- Redactare: respectarea structurii specifice, unitatea compoziției, coerența
ideilor, vocabularul adecvat, ortografia, punctuația, așezarea în pagină
corespunzătoare.
2. Tradiții în culori – concurs de pictură care valorifică motivele tradiționale
românești.
- Tablourile vor respecta obligatoriu tema propusă (motive tradiționale românești
din veșminte, țesături, de pe pereții caselor, de pe porți etc.);
- Pot fi realizate prin tehnici diverse și se pot folosi orice fel de culori: tempera,
acuarele, acrilice, carioci etc.
- Vor fi relizate în format A3 (pentru o bună vizibilitate în cadrul expoziției)
- Vor fi semnate în colțul de jos (nu pe spate), cu precizarea clasei.

Vă urez succes!
Să fie cât mai multe premii!

S-ar putea să vă placă și