COMUNICAREA

NONVERBALĂ
Comunicarea nonverbală cuprinde cumulul de mesaje
care nu sunt exprimate prin cuvinte și care pot fi
decodificate creând înțelesuri. Aceste mesaje pot
completa, repeta, înlocui, contrazice sau accentua
mesajul transmis prin cuvinte.

Componentele comunicării nonverbale

1. Limbajul trupului
Caracteristicile de bază ale feței (expresia) pot transmite
diferite stări: bucurie, supărare, surpriză.
Gesturile pe care le facem voluntar sau involuntar „ne
trădează”. Aspectul fizic, îmbrăcămintea,
pieptănătura, machiajul, parfumul folosit, direcția
privirii, înclinarea capului, încrucișarea mâinilor, a
degetelor, schimbarea poziției corpului în timpul unei
 transmit diferite mesaje interlocutorului (aprobare,
dezaprobare, interes, dezinteres, dorința de a continua
sau nu o conversație).
Interpretarea gesturilor:
Gesturile Interpretarea gesturilor

mângâierea bărbii, sprijinirea capului, un deget ezitare, reflectare, evaluare

pe obraz, un altul sub bărbie
capul sprijinit pe mână plictiseală

lăsare în spate pe scaun, mâinile după ceafă superioritate

mâinile adunate cu degetele sprijinite încredere în sine

palma pusă pe ceafă exasperare

încrucișarea brațelor apărare

a ține între buze un braț al ramei de la ochelari câștigarea timpului

2. Limbajul timpului
Cronemica - știința care se ocupă cu studiul limbajului
timpului.
Timpul, ca resursă, nu poate fi stocat, iar cel irosit este
irecuperabil. Pentru a utiliza eficient timpul de lucru
este necesară prezența câtorva trăsături ale
personalității: flexibilitate, memorie, spirit de
observație, capacitatea de a cultiva relații interumane
amiabile, capacitatea de a rezista la efort, capacitatea
de a stabili obiective prioritare.
Punctualitatea reprezintă o modalitate de comunicare
prin intermediul timpului. Putem ajunge la o întâlnire
mai devreme, mai târziu decât ora programată sau la
timpul potrivit. Fiecare transmite un mesaj despre
seriozitatea, punctualitatea noastră sau despre
respectul pe care îl acordăm persoanelor cu care intrăm
în contact.
 3. Limbajul culorilor - Interpretarea culorilor
Culoarea Semnificația
Alb Inocență, puritate, claritate, tristețe (China, Japonia), induce calmul,
reflectă lumina; este asociat cu zăpada.
Negru Simbolul puterii și autorității, induce tristețea (Europa) și starea de
repaus; folosit în vestimentație denotă stil; este asociat cu întunericul
sau misterul.
Albastru Relaxare, calm, afecțiune, stimulează seriozitatea, repausul, determină
reducerea ritmului respirator și al pulsului; este asociat cu spațiul
adânc (muntele, marea).
Gri Indiferență, neutralitate, inhibator, deprimant.
Verde Persistență, fermitate, dorința de dominare, scade pulsul și ritmul
respirator, induce relaxarea, meditația, prospețimea, echilibrul,
toleranța; se asociază cu natura verde.
Roșu Competitivitate, vitalitate, operativitate, impulsivitate, simpatie,
dinamism, determină accelerarea ritmurilor vitale, stimulează
metabolismul; este asociat cu flacără, sângele sau fructe sau flori.
Galben Originalitate, spontaneitate, dorință de schimbare, stimulent intelectual
și psihic, determină creșterea ritmurilor vitale; este asociat cu lumina
solară, cu unele fructe sau flori.
Violet Vulnerabilitate, insecuritate.
Culorile din jurul nostru pot favoriza sau pot inhiba
comunicarea între oameni. Astfel, psihologii au ajuns
la concluzia că roșul, galbenul sau portocaliul
(denumite culori calde) favorizează comunicarea, sunt
antrenante, induc procese de adaptare. Dacă sunt
folosite în exces, pot deveni sufocante.
Culorile reci (verdele, albastrul, violetul sau griul) sunt
inhibante, calmante și induc procese de opoziție.

4. Limbajul spațiului
Se concretizează în modul în care utilizăm spațiul
personal, social sau public.
Studiul proxemic – studiul modului în care oamenii
folosesc spațiul din încăperi sau stabilesc distanța
dintre ei.
Spațiul ca act de comunicare este influențat de câteva
elemente:
 Natura problemei dezbătute influențează mărimea
distanței dintre doi interlocutori.
 Vârsta și sexul – în general, copiii stau mai aproape
unii de alții decât adulții, femeile stau mai aproape una
de alta decât bărbații, distanța dintre două persoane de
sex opus fiind de obicei mai mare.
 Evaluarea pozitivă și negativă – dacă doi interlocutori
se percep reciproc negativ, distanța dintre ei va fi mai
mare decât dacă aceștia se simpatizează.
 Contextul – distanța dintre două persoane care discută
poate fi cu atât mai redusă, cu cât spațiul general în
care ele se află este mai mare și invers.
Oamenii au preferințe diferite în legătură cu distanța
față de cei cu care comunică. În majoritatea culturilor
europene, apropierea cu mai mult de 40-50 cm este
acceptată ca o comunicare într-un spațiu intim (familie,
prieteni). Pătrunderea celorlalți oameni în acest spațiu
produce o senzație de disconfort.
O apropiere exagerată poate transmite amenințare sau
relații de natură strict personală; depărtarea excesivă
poate comunica aroganță, statut social superior.