Sunteți pe pagina 1din 2

Student :

Grupa

REFERAT PRIVIND EFECTUAREA STAGIULUI DE PRACTICĂ

Perioada efectuării stagiului de practică : 8 aprilie 2019 – 19 aprilie 2019, câte 6h/zi

Durata stagiului de practică : 60 ore/2 săptămâni

Stagiul de practică s-a desfăşurat la Directia de Investigare a Infractiunilor de


Criminalitate Organizata si Terorism(DIICOT), unde am realizat următoarele activităţi:

- Research privind acte administrative

- Sortarea și arhivarea dosarelor primite la biroul grefierilor unde am activat

- Citirea şi înţelegerea documentelor din cadrul unor dosare rezolvate

- Formarea unei viziuni asupra profesiei de jurist privită din mai multe domenii de
activitate din cadrul unei astfel de structuri a statului (procuror,grefier,avocat)

- Cunoaşterea circuitului dosarelor si documentelor intre institutie si terti

- Redactare de documente juridice si administrative

- Participarea la audieri

Prin acest stagiu de practică am avut posibilitatea de a cunoaşte mai bine modul în care se
desfășoară activitatea zilnică din cadrul unei structuri specializate cum este DIICOT. Am putut
urmări dosare, audieri şi să aflu, astfel, exemple practice care înfăţişau noţiunile abstracte ce
ne-au fost prezentate anterior.

Am participat la arhivarea dosarelor solutionate anterior, precum si la redactarea unor


adrese si dari in plata necesare in procedurile de urmarire penala. Am participat și la activitatea
de audiere a unior martori, suspecti sau inculpati din diferite dosare.

Având în vedere faptul că pe parcursul celor două săptămâni am avut posibilitatea de a


vedea cum lucrează procurorii si grefierii din diferite departamente, mi-am putut forma un
punct de vedere asupra a ceea ce înseamnă la nivel practic aceste profesii.

În urma acestui stagiu de practică mi-am putut forma o viziune de ansamblu asupra
profesiei de jurist şi asupra modului de funcţionare (logistic, administrativ) a unei institutii
specializate a statului, ceea ce va reprezenta un avantaj în momentul finalizării studiilor de
licenţă.

În concluzie, acest stagiu de practică mi-a oferit posibilitatea să înţeleg ce înseamnă să


lucrezi la DIICOT sau in cadrul unui parchet şi ce avantaje şi dezavantaje derivă dintr-o astfel de
perspectivă asupra carierei de jurist.

S-ar putea să vă placă și