Universitatea Liberă Internațională din Moldova

Facultatea de Științe Economice

Specialitatea ,,Business și Administrarea Afacerilor”

Portofoliu

Elaborat: Simanovschi Ghenadie

Conf. univ., dr.

Chișinău, 2020
Economia nationala: caracteristica generala si problem
actuale
Republica Moldova se bucură de o climă favorabilă și de un pământ fertil.
Ponderea maximă în economie o deține sectorul agricol. Principalele produse
moldovenești sunt fructele, legumele, vinul și tutunul, cu toate acesta, în ultima
perioadă, țara exportă și cablaje, echipament și unelte electronice
pentru automobile.[7] După 1990, Moldova a intrat într-un puternic declin
economic, din care nu și-a revenit decât în anii 2000. Cu un PIB pe cap de
locuitor de 5.300 dolari pe an[1] (2017), Moldova importă petrol, cărbune și gaze
naturale, în principal din Rusia.
Construcția Portului de la Giurgiulești, a mărit accesul Moldovei la piața
internațională de petrol și a micșorat dependența sa energetică față de Rusia.
Portul a fost finalizat la sfârșitul anului 2006.
Ca parte a liberalizării ambițioase a economiei de la începutul anilor '90, Moldova
a introdus o monedă de schimb convertibilă, a liberalizat prețurile, a încetat
acordarea de credite preferențiale pentru firmele și companiiile de stat, a început
procesul de privatizare, a eliminat controalele pentru exporturi și a înghețat
dobânzile. Economia a revenit la o creștere pozitivă de 2,1% în 2000 și, respectiv,
6,1% în 2001.
Din cauza economiei joase și nepromițătoare, o mare parte a populației a fost
nevoită să plece peste hotare în căutarea a noi surse financiare. În prezent, mai
mult de jumătate de milion din populația aptă de muncă lucrează în străinatate.
[necesită  citare]
 Banii transferați în țară de această parte a populației constituie cea mai
importantă sursă a PIB-ului (cca 1 miliard dolari legal). În anul 2009,
datele Băncii Mondiale arătau că o treime din PIB-ul țării este furnizat de
moldovenii care lucrează în străinătate[8].
După anul 2000, Republica Moldova a avut o creștere majoră în economie mai
mare de 6%,[9] exceptând anul 2006 (creșterea a fost doar de cca 4% din cauza
crizei relațiilor cu Rusia ce a cauzat interzicerea exportului de vinuri pe piața
rusească).
În aprilie 2007, în scopul eliminării activităților ilegale, s-a aprobat aministierea
fiscală completă pentru activitățile economice efectuate înainte de 1 ianuarie
2007, legalizarea capitalului ilegal contra 5% din sumă și anularea impozitului pe
venit.
Deși în prezent se fac multe încercări de stimulare a investițiilor și dezvoltare a
economiei, rolul major în creșterea economică revine populației plecate peste
hotare.
Economia Republicii Moldova este dependentă direct de economiile țărilor
vecine, România și Ucraina, dar (mai ales) și de economia Rusiei. În 2014, în
contextul situației tensionate din Ucraina, și a sancțiunilor internaționale aplicate
Rusiei și afectarea economiei ei, dolarul american s-a apreciat față de Leul
moldovenesc cu 17 procente, iar moneda europeană cu 7 la sută, în decurs de
un an.[10]
 Sectoarele economiei
Industria
Articol principal: Industria Republicii Moldova.
Republica Moldova a moștenit parțial parcul industrial al RSSM. Industria era
dezvoltată în așa fel încât să fie strâns interconectată cu industriile altor republici
sovietice.
Principalele ramuri ale industriilor ce funcționau în Republica Moldova la
momentul destrămării Uniunii Sovietice erau: construcția și asamblarea tehnicei
agricole, construcția de mașini-unelte, materiale de construcție, microelectronică,
tehnică de calcul, televizoare, frigidere și camere frigorifice, pompe hidraulice
industriale, industrii agroalimentare.
Agricultură
Articol principal: Agricultura Republicii Moldova.
Agricultura joacă un rol important în economia Moldovei și contribuie cu peste 12
- 13% la PIB. Producerea și procesarea agricolă generează aproximativ 50% din
veniturile parvenite din export. Peste 40,7% din suprafața totală de terenuri sunt
în proprietatea a 390.380 de producători agricoli individuali.
Un studiu realizat de Banca Mondială, arată însă că agricultura din Republica
Moldova este ineficientă, în anul 2011 sectorul a înregistrat o productivitate
scăzută, investițiile în domeniu au fost mici, iar costurile exagerate.
Productivitatea sectorului este de 2 ori mai mică decît în media europeană[16].
Servicii
Comerț exterior[
În 2008 România a fost principala piață de desfacere pentru produsele
moldovenești (17,56%), pentru prima dată depășind Rusia (17,34%) [17]
Pe parcursul perioadei ianuarie-octombrie 2008 importurile au totalizat 4100,6 mil.
dolari SUA, volum superior celui înregistrat în aceeași perioadă din anul 2007 cu
41,4%. Primele țări-partenere în derularea importurilor au
fost Ucraina, România și Rusia. [18]
În anul 2008, valoarea totală a importurilor Republicii Moldova din România a fost
de 449 milioane dolari[14].
În anul 2010, valorile totale ale schimburilor comerciale au fost următoarele:
Rusia - 980 milioane dolari, România - 644 milioane dolari, Ucraina - 620 milioane
dolari, Italia - 418 milioane dolari, Germania - 370 milioane dolari [19], Iran - 4,1
milioane dolari[20].
 Datoria publică

Datoria publică a Republicii Moldova este formată din datoria de stat, datoria
Băncii Naționale Moldova, datoria întreprinderilor din sectorul public și datoria
UAT. La data de 30 septembrie 2012, soldul datoriei publice a constituit 27.429,18
milioane lei moldovenești.
 Fluxul circular al activitatii economice
Locul de intalnire intre cei care ofera factori de productie sau bunuri si servicii si
cei care le cer se cheama piata. In societatile primitive, pietele se organizau intr-
un loc si la o data stabilite. Astazi conceptul de piata este mult mai difuz, acum
ca piata devizelor, de exemplu, include atat locurile de operatiuni din toate
entitatile bancare, cat si circuitele informatice din centrele lor de calcul.

Sistemele sunt constituite, in afara de elementele lor componente, din relatiile

care le unesc. Se obisnuieste ca sistemele sa fie reprezentate prin intermediul
graficelor, in care relatiile se simbolizeaza prin intermediul liniilor, ce leaga
diferite elemente. In reprezentarea sistemului economic de piata se utilizeaza
schema dominanta flux circular, in care liniile descriu fluxuri de bogatie intre
agentii economici.

Partea exterioara arata relatiile dintre familii si intreprinderi. Familiile trimit

factorii productivi la piata, unde sunt achizitionati de catre intreprinderi. De la
acestea din urma rezulta bunuri si servicii, care merg la piata pentru a fi
consumate in final de catre familii. Fluxurile de factori, bunuri si servicii se
numesc fluxuri reale si in grafic sunt reprezentate de canalele exterioare.
Contrapartidele lor in bani, veniturile si cheltuielile familiilor, se numesc fluxuri
financiare si sunt reprezentate de canalele interioare.

In centrul schemei apar relatiile statului cu ceilalti agenti. Statul vinde si

achizitioneaza factori, bunuri si servicii pe piata platind sau incasand pentru ele
la fel ca familiile sau intreprinderile. Dar in acelasi timp retin impozite si fac
viramente.

A studia economia inseamna a studia in detaliu fiecare din componentele

fluxului. Microeconomia studiaza cauzele comportamentelor familiilor, in
calitatea lor de consumatoare (utilitatea si cererea), intreprinderile in calitate
de producatori (costurile), pietele de factori, de bunuri si servicii. Cand studiem
macroeconomia, vom folosi schema fluxului circular pentru a studia cum se
masoara productia si venitul national si cum poate influenta statul prin
manipularea fluxurilor. Acum vom vedea intr-o forma succinta, ce se petrece in
"interiorul" pietelor.
 John Maynard Keynes
John Maynard Keynes, Primul Baron Keynes de Tilton (pronunțat keɪnz) (n. 5
iunie 1883, Cambridge — d. 21 aprilie 1946) a fost economist britanic ale cărui idei
numite economie keynesiană radicale au avut un impact major atât asupra teoriei
politice și economice moderne, cât și asupra politicilor fiscale ale multor guverne.
Este cunoscut în mod special pentru pledoaria sa în favoarea politicilor
guvernamentale intervenționiste, prin care guvernul ar folosi măsuri fiscale și
monetare în scopul temperării efectelor adverse
ale recesiunilor economice, crizelor economice și boom-urilor economice. Este
considerat de mulți economiști unul dintre principalii fondatori
ai macroeconomiei teoretice moderne. Populara expresie lui Keynes „Pe termen
foarte lung suntem toți morți” este încă citată.

Biografie
John Maynard Keynes a fost fiul lui John Neville Keynes, un lector de economie
de la Universitatea din Cambridge și al Adei Florence Brown, o autoare de succes
și o reformistă în domeniul social. Fratele său mai tânăr, Geoffrey Keynes (1887-
1982) a fost chirurg și bibliofil, iar sora sa mai tânără, Margaret (1890-1974), a fost
căsătorită cu fiziologul Archibald Hill, câștigător al Premiului Nobel.
Keynes a fost foarte înalt, atingând înălțimea de 198 cm. A avut o legătură
serioasă între anii 1908 șo 1915 cu pictorul Duncan Grant, membru al grupului
Bloomsbury. A continuat să îl susțină financiar pe Grant pe parcursul întregii vieți
a acestuia. Keynes a întâlnit-o în octombrie 1918 pe Lydia Lopokova, o
binecunoscută balerină rusoaică. Cei doi s-au căsătorit și din cele mai multe
relatări a reiese că cei doi au avut parte de un mariaj fericit. Din motive medicale,
cei doi nu au putut avea copii, deși ceilalți doi frați ai lui au avut copii.
Keynes a fost în cele din urmă un investitor de succes, construindu-și o avere
privată substanțială. A fost aproape ruinat în urma crahului bursier din 1929, însă
și-a recuperat într-un timp scurt averile. De-a lungul vieții i-a plăcut să
colecționeze cărți, de exemplu colecționând și protejând multe dintre lucrările
lui Isaac Newton. A fost interesat de literatură în general și de dramă în special,
sprijinind financiar teatrul Cambridge Arts, ceea ce a permis instituției să devină,
cel puțin pentru un timp, o mare scenă britanică din afara Londrei.
Keynes a avut o reputație de temut ca participant la discuții talentat, iar Friedrich
von Hayek a refuzat cu diferite ocazii să discute personal probleme economice cu
el. Totuși, după ce a citit cartea lui Hayek, The Road to Serfdom Keynes a
afirmat După părerea mea este o carte mare.... Moral și filosofic sunt de acord cu
ea aproape în întregime: și nu numai de acord cu ea, ci de acord pe deplin. Hayek
a afirmat despre Keynes că acesta a crezut despre el că este încă în mod
fundamental un liberal englez clasic și că nu a fost foarte conștient de cât de mult
s-a îndepărtat el de liberalul englez clasic. Ideile lui de bază erau încă cele ale
libertății individuale. El nu s-a gândit destul de sistematic, pentru a vedea
conflictele.[24] Bertrand Russell l-a numit pe Keynes cea mai inteligentă persoană
pe care a întâlnit-o vreodată, comentând: De fiecare dată când am discutat cu
Keynes am simțit că mi-am luat viața în mâini.
 Opera și preocupările lui Keynes
Keynes a fost conducător de discuții la reforma sistemului monetar mondial
în Bretton Woods (1944), nu a putut însă să se opună poziției americanului Harry
Dexter White. Printre altele – în memoria lui Silvio Gesells – el a adus în discuție o
monedă de circulație internațională pe nume Bancor.
În mod special, numele său este asociat de cele mai multe ori cu teoria sa
economică, respectiv cu recomandarea sa vehementă ca statul să se implice în
evenimentele economice, asemeni teoriei lui Bobzien. Conform lui Keynes, statul
trebuie să întrebuințeze măsuri politico-fiscale și monetare, pentru a slăbi
efectele provocate de recesiuni si boom-uri. În timpuri grele economia trebuie
sprijinită printr-o politică fiscală expansivă, pentru ca șomajul sa fie redus. În
timpuri de prosperitate trebuie reduse deficitele acumulate, prin economisiri
crescute (surplus saving). Fluctuațiile economiei ar putea fi astfel ameliorate.
Ideile sale au pus fundamentul keynesianismului de astăzi și au fost dezvoltate în
decursul timpului de economiști ai școlii keynesiene, deși în prezent, pentru
explicarea efectelor pe termen lung, ele sunt judecate cu scepticism de aderenții
neo-liberalismului.
De fapt, mesajul operelor sale este acela că ideile microeconomice pot fi complet
false în context macroeconomic. Din punct de vedere al conținutului, Keynes are
o încredere specială în puterea de conducere a conjuncturii interne.
Din punct de vedere academic, keynesianismul este o compoziție formată din
neoclasic și înțelegere keynesiană. Pentru el economia de piață este ținută în frâu
doar prin politica economică statală. Keynes a diagnosticat incompetența
fundamentală a economiei de piață de a garanta societății o dezvoltare stabilă.
Deoarece Keynes recomanda intervenționismul, în 1930 a simpatizat cu fascismul
italian, afirmând că intervenționismul statului fascist, asemănat unui paznic de
noapte, ar oferi cele mai bune condiții pentru implementarea ideilor sale.
În teoria sa despre multiplicator a luat ideile fiziocrației lui François Quesnay.

Soluțiile lui Keynes pentru înlăturarea șomajului

Preocuparea fundamentală a lui Keynes a fost aceea de a stabili o corelație între
dezvoltarea economică a societății și nivelul ocupării resurselor de muncă
disponibile, de a oferi soluții pentru înlăturarea șomajului.
Pentru aceasta el a folosit un model economico-matematic descriptiv compus din
trei categorii de elemente:
Variabile

 endogene (determinate), indicatori globali care caracterizează nivelul

activității economice la scara economiei naționale (cea mai importantă fiind
cererea efectivă de mărfuri)
 exogene (determinante), rate cu privire la comportamentul agenților
economici (înclinația spre consum, eficiența marginală a capitalului, rata
dobânzii);
Relațiile dintre variabile

Relațiile dintre variabile au fost redate cu ajutorul unor ecuații și inegalități,

precum și interdependența dintre ele, redată cu ajutorul unor funcții (funcția
ocupării, a ofertei, a cererii etc.). Așa cum am mai afirmat, Keynes admite și
recunoaște existența șomajului involuntar – tema principală a investigațiilor lui și
scopul final al analizei este de a descoperi ce anume determină volumul ocupării
mâinii de lucru. Nivelul ocupării (E) sau numărul de muncitori care găsesc de
lucru (N) depind de cererea efectivă de mărfuri (D), deci . Ținând seama de
structura cererii de mărfuri, Keynes ajunge la concluzia că dacă suma
consumului final global (C) și a investițiilor globale (I) este egală cu venitul global
(Y), atunci economia este în echilibru, situație exprimată în ecuația fundamentală
a modelului său . Deoarece în realitate există dificultăți în desfacerea mărfurilor și
predomină dezechilibrul în economie , încasările sunt mai mici decât producția
oferită și deci, implicit, rezultă șomaj involuntar;

Parametrul multiplicator investițional (K)

Parametrul multiplicator investițional (K), cu ajutorul căruia se exprimă gradul de

intensitate al unei variabile, a fost folosit de Keynes pentru a exprima
interdependența dintre fluctuațiile investițiilor, ocupării și veniturilor. Acesta ne
arată că atunci când are loc un spor al investițiilor globale, venitul va crește cu o
mărime care este de K ori mai mare decât sporul investițional. Mărimea (K) este
direct proporțională cu înclinația spre consum . Ideea lui Keynes este foarte
simplă: „Dacă populația nu găsește de lucru și nu este bine plătită, nu ne putem
aștepta ca puterea de cumpărare să crească.”