FAINAREA MARULUI - Podosphaera leucotricha

Făinarea merilor produce pagube mari în pepiniere şi în livezi, în special la anumite soiuri de măr
sensibile şi în anumiţi ani cu condiţii favorabile evoluţiei ciupercii. Prima dată boala a fost
semnalată în anul 1877 în statul Yowa de către V. Bessey, iar astăzi este prezentă pe toate
continentele, în ţările unde se cultivă mărul.

În ţara noastră, ca urmare a intensivizării tehnologiei mărului, a cultivării unor soiuri sensibile, a
aplicării îngrăşămintelor cu azot în cantităţi prea mari s-au administrate unilateral şi a apariţiei
unor tulpini a agentului patogen, pagubele sunt din ce în ce mai mari, atacul extinzându-se în
toate zonele pomicole (Gh. Lefter şi N. Minoiu, 1990).

Simptome. Boala se manifestă în tot cursul perioadei de vegetaţie, începând de la dezmugurire

şi până la căderea frunzelor, cu intensitate mai mare în cursul lunii mai şi la începutul lunii iunie.
Sunt atacate frunzele, florile, lăstarii şi uneori fructele tinere. Atacul pe frunzele tinere apare sub
forma unei pâsle albicioase, pulverulente, care acoperă ambele feţe ale limbului. În scurt timp
frunzele se deformează, se înconvoaie uşor spre partea superioară, sunt mai puţin elastice şi se
usucă de timpuriu.

Ciuperca atacă cu rapiditate lăstarii tineri pe care-i acoperă cu un manşon micelian albicios,
pulverulent, datorită formării conidioforilor şi conidiilor, iar spre toamnă acestea devine bruniu
în urma formării cleistoteciilor punctiforme de culoare neagră. Lăstarii puternic atacaţi se
îndoaie în formă de cârlig şi se usucă (fig. 37).

Florile atacate prezintă petalele deformate, în sensul că limbul petalelor se îngustează, uneori
chiar se despică în două, pierd culoarea alb-roză şi devin albe iar în unele cazuri se îngroaşă şi se
veştejesc. Florile atacate denumite şi "flori de ceară" se usucă fără a forma fructe. La soiurile de
măr sensibile la făinare, această formă de atac duce în unii ani la importante pierderi de recoltă.
Atacul pe fructele tinere determină o stagnare în creştere şi în unele cazuri, chiar o cădere a
acestora. La soiurile foarte sensibile (Jonathan) pe fructe apare o reţea fină de ţesut necrozat.

Agentul patogen - Podosphaera leucotricha (Ell. et Ev.) Salm., subîncr. Ascomycotina, f.c. Oidium
farinosum Cke.

Ciuperca prezintă aparatul vegetativ sub forma unui tal filamentos, hialin şi septat, care
se fixează de ţesuturile parazitate cu ajutorul apresorilor (nişte formaţiuni ale miceliului
asemănătoare ventuzelor). Din apresori pornesc haustorii ce au formă sferică şi pătrund în
celulele epidermice.

Epidemiologie. Înmulţirea asexuată a ciupercii se face prin conidii de tip Oidium care apar pe
miceliu sub formă de şiruri de celule butoiate. Multitudinea conidiilor dă un aspect pulverulent
zonei atacate. Forma conidiană poartă numele de Oidium farinosum Cke. Conidiile au
dimensiuni cuprinse între 16-17 x 10-17 m şi asigură răspândirea agentului patogen în
timpul perioadei de vegetaţie. Ele sunt apte de a germina pe ţesuturile vii ale plantei, folosind
apa rezultată din transpiraţie, cu condiţia ca temperatura mediului să fie cuprinsă între 10-20 oC.
Deşi boala poate evolua şi pe timp de secetă, temperatura ridicată (18-20 oC), însoţită de o
umiditate relativă a aerului cuprinsă între 80-100 % face ca atacul să ia un caracter foarte grav,
în special la soiurile sensibile.

În unii ani, miceliul şi organele sporifere sunt parazitate de ciuperca Ampelomyces quisqualis De
Bary care limitează mult frecvenţa şi intensitatea bolii, aşa cum s-a constatat în bazinul pomicol
Dîmboviţa, pe pomii netrataţi (Victoria Şuta şi col., 1974). Multitudinea picnidiilor acestui
hiperparazit determină modificarea culorii miceliului, din alb cu aspect făinos, în alb-murdar.

Agentul patogen iernează în solzii mugurilor sub formă de miceliu de rezistenţă şi sub formă de
cleistotecii, care au o formă sferică şi prezintă un număr variabil de apendici (fulcre) ramificate la
vârf dicotomic. În interiorul unei cleistotecii se găseşte o singură ască cu 8 ascospori elipsoidali şi
unicelulari, hialini, de 22-26 x 12-15 m. Forma cu cleistotecii a fost semnalată în ţara noastră de
E. Docea (1952).

Primăvara, boala reapare ca urmare a intrării în vegetaţie a miceliului de rezistenţă existent în

mugurii infectaţi din anul precedent. Acesta formează conidii ce asigură infecţia primară urmată
apoi de cele secundare.