Piatra și cuvântul

The Stone and the Word

Bucuria și chinul unei călătorii permanente
The Joy and Pain of Perpetual Travel

Anul xxviii / nr1 (273) / ianuarie–februarie 2021 / ISSN 1224-886x /

 Mamifere

Păsări

Amfibieni

Pe măsură ce schimbările climatice modifică

habitate și perturbă ecosisteme, unde se vor muta
animalele pentru a supraviețui? Și dezvoltarea
Coperta 4 / Cover 4: ANA CHIS (TREEHOUSE IUSTRATION)  
Coperta 1 / Cover 1: ANA CHIS (TREEHOUSE IUSTRATION)  

umană le va împiedica să ajungă acolo? Această

MIGRATIONS IN MOTION Website : maps.tnc.org

hartă arată direcția medie pe care mamiferele,

NATURE CONSERVANCY  – MIGRAȚII ÎN MIȘCARE /
Copertele 2–3 / Covers 2–3: DAN MAJKA / THE

păsările și amfibienii trebuie să se deplaseze

pentru a urmări climatele primitoare pe măsură ce
acestea din urmă își schimbă poziția în peisaj.

Cercetătorii de la Universitatea din Washington

și The Nature Conservancy au modelat habitatul
potențial pentru 2954 de specii folosind proiecțiile
schimbărilor climatice și nevoile climatice ale
fiecărei specii. Folosind modele de flux din
teoria circuitelor electronice, au trasat rute de
mișcare pentru fiecare specie, conectând habitate
actuale cu locațiile lor preconizate sub influența
schimbărilor climatice.
⇒ AD 1 (ianuarie – februarie):
TT: Piatra și cuvântul
Coordonator: Vlad Buhu
TP: Bucuria și chinul unei călătorii
permanente
Coordonator: Mihai Zachi
⇒ AD 2 (martie – aprilie):
TT: Visurile fricii și frica de visa
Coordonator: Mihai Zachi
TP: Curți și terase
Coordonator: Ștefana Grădinariu
⇒ AD 3 (mai – iunie):
TT: Creație / In-creație / Re-creație /
Pro-creație
Coordonator: Arpad Zachi
TP: Biblioteci și librării
Coordonatori: Ștefan Cristian Popa
⇒ arhitext
tel: 021–311 10 12
e‑mail: arhitext@gmail.com
⇒ AD 4 (iulie – august):
TT: Memoria pământului
Coordonatori: Mihai Pienescu
TP: Spații de lucru (acasă)
Coordonatori: Arpad Zachi
⇒ AD 5 (septembrie – august):
TT: A patra natură
Coordonator: Ștefana Grădinariu
TP: Spații comerciale mici
Coordonator: Vlad Buhu
⇒ AD 6 (noiembrie – decembrie):
TT: Dez-ordinea din memoria ordinii
Coordonator: Ștefan Cristian Popa
TP: Expoziții / Muzee / Galerii
Coordonator: Mihai Pienescu
 www.arhitext.com

www.east‑centricarch.eu

director fondator / founder director traduceri / translations publicație editată de / publication edited by:
Emil Barbu Popescu Aura Pandele, Roxana Chiș
Fundația

redactor șef / editor in chief

design & dtp
TREEHOUSE ILLUSTRATION
Arhitextdesign
Arpad Zachi (Ana Chiș)
010014 București 1, str. Academiei 18–20,
cp 8, op 54, România
ilustrații / illustration
coordonatori număr / issue coordinators Ana Chiș tel.: 0744 634 289
Vlad Buhu & Mihai Zachi e‑mail: arhitext@gmail.com
web designer www.arhitext.com
Raluca Serdaru www.arhitext.blogspot.com
profesori consultanți uauim / consulting
Ana‑Maria Zahariade & Nicolae Lascu
în parteneriat cu / in partnership with:
pr, comunicare și publicitate /
pr, communication and advertising Universitatea de
redactori asociați / associated editors Roxana Chiş
Arhitectură și Urbanism
Mihai Pienescu, Ștefan Popa,
Dana Milea & Mihai Zachi «Ion Mincu»
distribuție / distribution
Carmen Zachi București, str. Academiei 18–20, România
colaboratori / collaborators
Ștefana Grădinariu, Vlad Buhu, tel: 0744 634 289
issn 1224–886x 0749 070 723
Bogdan Ghiu, Ștefan Vianu

membrii fondatori ai fundației Arhitextdesign

Redacția își rezervă dreptul de a selecta materialele aduse spre publicare. Materialele
nepublicate nu se înapoiază. Punctele de vedere exprimate în revistă aparțin semnatarilor
articolelor și nu sunt neapărat și ale redacției.
«Arhitext» este o revistă de arhitectură, editată de Fundația Arhitextdesign în parteneriat
cu Universitatea de Arhitectură și Urbanism «Ion Mincu» București și apare o dată la
două luni.
The editorial board reserves its right to select the materials which are being published. Materials
which have not been published will not be returned. The opinions expressed in the magazine
belong to the authors of the articles and do not necessary represent the position of the
editorial board.
Arhitext is an architectural magazine, edited by Arhitextdesign Foundation in partnership with
«Ion Mincu» University of Architecture and Urbanism from Bucharest and is being issued every
two months.
 1 (273) ianuarie  – februarie / January – February 2021

CUPRINS / CONTENTS

Strugurii pot fi (sunt) acri Librăria Zhongshuge

4 BONGIANA ARCHITETTURE Chongqing Zhongshuge Bookstore

Un frate, o soră, o casă / A Brother, A Sister, A
House
ARPAD ZACHI & SILVIA CODATO
81 108 VAILLO + IRIGARAY ARCHITECTS
Centrul de psihiatrie
Psychiatric Center
Tango / Tango 112 STEFANO PELUSO ARCHITECTURE
Extensia cimitirului din Albes
PIATRA ŞI CUVÂNTUL Albes Cemetery Extension
THE STONE AND THE WORD 116 LAKE | FLATO ARCHITECTS
Centrul de cercetare a fosilelor: Big Bend
20 VLAD BUHU Big Bend Fossil Discovery Center
Afinități 120 SUPPOSE DESIGN OFFICE
Affinities Nicoe's Bus Stop
22 ȘTEFAN VIANU
Metamorfozele pietrei proiecte east centric
The Metamorphosis of the Stone east centric projects
36 ELENA NICOLETA ALBU
Mai înainte de toate a fost gestul 125 DRAFTWORK ARCHITECTS
In the Beginning, There Was the Gesture O casă cu patru grădini
44 SILVIA NICULAE A House with Four Gardens
Pledoarie pentru abstract 128 TSEH ARCHITECTURAL GROUP
58 BANGKOK PROJECT STUDIO
Plea for the Abstract Fabrica de IT din Kharkiv
Curtea culturală
48 RAMONA COSTEA IT Factory Unit in Kharkiv
The Cultural Courtyard
Între piatră și cuvânt, e loc de gând 131 MILAN MIJALKOVIC
62 GITAI ARCHITECTS
Room for Thought, Between Stone and Word Muzeu Macura
Landroom
Museum Macura
66 DOMINIQUE PERRAULT ARCHITECTURE
BUCURIA ȘI CHINUL UNEI CĂLĂTORII 134 DO ARCHITECTS
EWHA Campus – Campus Valley
PERMANENTE Ogmia City
70 SAFDIE ARCHITECTS
THE JOY AND PAIN OF PERPETUAL TRAVEL 137 ARCHATTAKA
Aeroportul Jewel Changi
Teatrul din placaj
Jewel Changi Airport
Plywood Theatre
74 IDIN ARCHITECTS
141 MWARCHITEKTEN
Pa Prank

73
Duplex pe deal
80 BAU
Hillside Duplex
Țesut și cusut – calea verde Jiangyin
144 ANNVIL
Weaving and Stitching – Jiangyin Greenway
Zuzeum Museum
84 GUYLEE SIMMONDS, DAVID SCHNABEL
147 CHRISTOS PAVLOU ARCHITECTURE
Stødig
Casa-grădină
88 WILSON ARCHITECTS
Garden House
Capela din Kooroomba
Kooroomba Chapel
92 TATO ARCHITECTS / YO SHIMADA
Peștera funcțională
Functional Cave House in Takatsuki
98 CODY ELLINGHAM
Visul Danchi
Danchi Dreams
104 X + LIVING
 bongiana architetture
"Un frate, o soră", o casă
"A Brother, a Sister", a House

TANGO
Dear Bongiana Architectture team, Dear Arpad Zachi,

I am Arpad Zachi and I am writing to you on behalf of Dear Arpad,

Arhitext magazine. Every issue of our review for 2021
has a special section called “The grapes could be (are)
sour” and it is an attempt to read, to understand, to
interpret and present an outstanding project from
a very personal point of view, but in connection and
related to architecture and other connected fields
(urban planning, design, art, anthropology, sociology,
psychology etc.)
This is the reasons why we are interested in one of your
projects: A brother and a sister house renovation and
we would like to publish it. Hoping for a positive answer
from you in the following days, we thank you very
much.
Thank you so much for your interest in our work! We are
delighted to be published in your Very very interesting
magazine. I’m sending you hi res pics and a short text
via Wetransfer (if it’s ok for you).
P.S. Also interesting the idea to make this “animated”
article... we are just thinking about a kind of this
shortrack...
Grazie!
Silvia Codato

Arpad Zachi
Editor

4 arhitext/01/2021 Strugurii pot fi (sunt) acri / The Grapes Could be Sour

 Plan de situaţie / Site plan

It's a house with no qualities (cit. Musil), it is a house but not really (cit. Magritte). It's a project of renovation of an old house
situated near Padua, in the Italian countryside.

It's a space for human relationships, for living together at weekends, for parties (gatherings)(qualcosa di piu antico), for the
bbqs, for vegetable gardens, for memories and family celebrations.

The project sets up the two familiar unities, on the exterior side, a traditional space called “Aia”, (hague) that was well-known
as a collective space for farmers works and family playground at the same time. The two unities, both strongly featured in a
brutal approach, share this space, keeping at the same time the privacy they need.The dwelling has been emptied, keeping the
naked structure, to have two double-heights environments/spaces.We design some frugal object, like some iron lamps and a
concrete kitchen, to try to keep alive the sobriety and the simplicity of the existing building, even in its new freedom.

Grazie!
Silvia Codato

5
 Arhitecți / Architects: Pietro Bongiana, Silvia Codato. Suprafață / Area: 455 m² Anul / Year: 2019 Fotografii / Photographs: Andrea Anoni
Manufactură / Manufacturers: Arteferro, Marta Quinto, Wanda Buos

Dear Silvia Codato, Dear Arpad,

I received your materials. Thanks!

Sorry for our late answer, but in attachment some...
I confess to you that it is not clear for me why your thoughts!
project touch me. Please help me, maybe with some
thoughts or/and some hand drawings, or a few details We discussed a little bit about and I hope these
about your relations with that people or place. Or may suggestions can be interesting.
be enough that animated thing.

Multo Grazie! Let me know!

Arpad
Grazie
Silvia

6 arhitext/01/2021 Strugurii pot fi (sunt) acri / The Grapes Could be Sour

It is a somewhat strange project. Or rather with a somewhat unusual process: it developed on a program, on a plot, (canovaccio).
The complicity, the availability of the artisans, their professionalism and patience have made all this possible.
Everything, of course, was facilitated by the peculiarity of the theme: not a house with traditional functions, but a space to celebrate
gatherings for the BBQ, for family reunions, for idleness. (OZIO a new way to live in it.)
It was almost a staging of a show: the producers (clients) commissioned directors (architects) to stage a diptych (they are two spaces for
two brothers), a work in two parts, a screenplay (created together) choosing actors (artisans/craftsmen) while also trying to respect a
budget (quite tight, let's say from a mumble movie!!! smiley face)

We talk about affections, friendships, family relationships, happy and sad moments...
A few subtractive gestures were used to create spaces, volumes that would give space to these new scenes, functions. Attics, walls, doors,
rooms have been eliminated.
The close bond/link matured through past experiences, with the actors (the craftsmen) greatly facilitated these actions, this architecture
!!!
Accidents, randomness, contaminations are elements that have further enriched the realization.
The result: a scherzo (in a musical sense), a divertissement, a play...
Perhaps music also had a weight and perhaps also the love for contemporary jewelery, of which Padua was once an important center. The
architects live above a gallery of an important collector friend of theirs and this proximity may have left a mark!

7
 Dear Silvia, Dear Arpad,

Your thoughts are more than interesting, they are
inciting, challenging and demanding for me.
But many times an answer opens the way for more
questions/problems for me. When I saw the photos
of the project for the first time, it made me think of
”La dolce vita” and an the same time of ”Amarcord”
by Frederico Fellini. (I observed that in the last two
sentences, the word time is used three times. I think
that is not strange, it's interesting). Beyond/over/away/
across the canovaccio, producers, screenplay, actors,
it must be many cultural links/motivations of the
director of the play. Is it possible to know a few such
links/connections?
Thank you again for your punctual and so inspiring
observations, we talked about in these days and in
this afternoon I'll send you some points (and some
drawings too!)... yes the culture of a nation is so
pervasive and so Unconscious sometimes....
Thank you again.
Hear later,
Silvia

Grazie,
Arpad

8 arhitext/04/2020 Strugurii
arhitext/01/2021 Struguriipot
potfifi(sunt)
(sunt)acri /
acri /The
TheGrapes
GrapesCould
CouldbebeSour
Sour
1) Our love for Fellini from "La dolce vita" and "Otto e mezzo" is totally unconditional!
Instead it is also true that the theme of “Amarcord” is very present in our customers / producers.
This house had not been inhabited directly by their family, however they wanted to recover their roots in the peasant world.
2) Even if not directly inhabited it's like if there were shared memories here: this is perhaps what is called cultural heritage.
The gap is considerable: it is generational and economic.
There is a strong temporal fracture (perhaps the grandparents' grandparents were farmers) but there is a continuity or a sort of
myth to be preserved.
3) Our background references are closely linked more to our territory (Veneto), or rather to the peculiarities that have
developed in the last thirty years.
A dynamic economy with international references, pushed the growth of industrial realities linked to fashion and design,
without having the center of gravity of the large national realities such as Milan or Rome, looking for the rise of centrifugal
movements (which, maybe, you know well), and at the same time a search for a certain cultural autonomy and not, with
strong international ties.
As a firm, we have worked a lot in the world of fashion, sports design retail. Perhaps the attention and reinterpretation of the
past (trivially labeled as vintage) is also borrowed from these experiences.

9
10 arhitext/04/2020 Strugurii pot fi (sunt) acri / The Grapes Could be Sour
4) The current building is disfigured by a highway closeness, even if the property is huge.
At the beginning, our desire, as architects, would have been to propose a contemporary object in the “center” of the property.
Instead, the option of recovering the existing was chosen, and we were in perfect agreement with it.
The theme also becomes economic, the low budget was almost a stimulus.
We worked on the sense of essentiality, to discover new relationships between things and the existing elements.
We researched the reconstruction of new relations with the surroundings, the context, not only physical/functional, but rather
a kind of rebuilding, above all, emotional/moral.
5) Since the habits have changed, we tried to figure new uses, sometimes keeping some element and sometimes carefully
removing others, to find new relations, even if only visual, and to play new "acts" of the "comedy".
6) We tried to seek essentiality, but not for a “fashion” minimalistic result, but, rather, to create new possibilities, more
Max Bill than John Pawson!!! A paradox: maximize the minimalism. So we are looking for a frugal language: get to the bone!
Instead we really liked a comment we received in the socials: “raw purity”.
7) We also would like to recognize other strong influences.
We have dear friends who work in the theater (the company Anagoor) and from their staging, trying however to soil an idea of
aesthetic.
Also we are interested about the work of these friends of us, musicians, who work towards a re-actualization of some ancient
music (also often Venetian antique composers and musical text).
In short, an attempt to re-read the roots.

11
 Silvia and conversational alter ego, Arpad,

Anyway, I want to thank you for your points and
especially for your thoughts which help me rediscover/
remember my own linkages/chains/bundles and the
feelings and thoughts related to them. One of this
recall is the peaceful idea of Emanuele Coccia of a
‘Vita sensibile”. And if I accept the existence of such
a life I must recognize also the presence of a sensible
memory.
At least a last question, if you accept, why did you
extend that two spaces at two levels, what was the
motivation and the reason?
Thank you too, for this occasion to think about these so
interesting suggestions.
Yes, it's also very very interesting the work of Emanuele
Coccia (I like very much his work - also, just in this
period I had the occasion to meet him virtually at the
University in Venice, where I work as assistant) and
the concept of a different kind of memory and, at the
end, the possibilities of different approaches toward
the things of the world nowdays (also, in this sense, it's
inspiring the theories and studies in the neurological
botanic field of Stefano Mancuso...)

Thank you for your patience to answer.

Arpad

12 arhitext/04/2020 Strugurii
arhitext/01/2021 Struguriipot
potfifi(sunt)
(sunt)acri /
acri /The
TheGrapes
GrapesCould
CouldbebeSour
Sour
Anyway!
Just to answer to your question, we may say that we wanted to create new different relations between the inside
and the outside and also between the inside and itself.

We wanted to have a different concept of space: working on a hand with some very compressed, cozy spaces and,
on the other hand, with other more open and dilated spaces, but you can understand them only when they are
closely connected.

And, also, new perspective views toward the fields all around... for example to look around from the second level
through the first level window, it can offer you a new idea of landscape, more focused, in a way.

And, finally, also the light (for us the light is very very important to design the spaces): we liked having a special,
deeper morning light from the top to bottom drawing and changing itself on the white wall...
So, I hope to have answered to your question, without being too confusing!

Grazie ancora,
Silvia

13
 Silvia,
This morning I read our correspondence again and
it seems to be more than “interesting” with its
cutlined ideas, suggested references, rough and frugal
discourse. In a way, I think it was contaminated by the
spirit of your architectural piece tagged, in the same
time, by sensitive but rough approach, assembling
“vintage” and now-days spaces and objects, creating
ambiences through crossbreeding an ordinary/banal
vernacular architecture with elements of cult and
fashionable ones. In general, such an attempt create
tensions and contradictions, but strange, not in your
case. I perceive it like something natural, innate,
which transfers and gives me a ”genuine emotion” (I
read this about Ana Magnani). For all this reasons I
think to publish, not only the answers, but the entire
correspondence, if you agree with that.
I want to thank you for this unacted “dance”,
14 arhitext/04/2020 Strugurii
arhitext/01/2021 Struguriipot
potfifi(sunt)
(sunt)acri /
acri /The
TheGrapes
GrapesCould
CouldbebeSour
Arpad,
The image you created is beautiful... an “unacted
dance”!
Thank you also for this lecture you did and for all of
your citazioni!
We like this combination you say... this rough and
sensitivity... we tried to manage it in our project!
Yes, for sure also for us it could be beautiful and useful
reading our conversation! and also your critic review of
this project is very very useful and pushing us to think
more and more about.
We believe again that the architecture has to keep its
humanistic soul (especially in this "ipertechnicistic"
and digital years).
Grazie
Silvia
Sour
15
PIATRA
ȘI
CUVÂNTUL

18 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

 THE STONE
AND
THE WORD

• Illustrations through the magazine by Ana Chiș (@treehouse_illustration) 19

 VLAD BUHU
Note:
¹ André Leroi-Gourhan, „Gestul și
cuvântul” vol. I și II, editura Meridiane
București, 1983
² Jean Baudrillard, „The ecstasy of
communication”, Semiotext(e), New
York, 1987
AFINITĂȚI
„…Așadar, este mulțumită acestei organizări că spiritul produce în noi, asemeni unui muzician, limbajul
și devenim astfel capabili să vorbim. Acest privilegiu nu l-am avea fără îndoială niciodată, dacă buzele
noastre ar trebui să asigure, pentru nevoile trupului, trudnica și umilitoarea povară a hranei. Dar mâinile
au luat asupra lor această povară și au eliberat gura spre folosul vorbirii”.
Am descoperit acest citat în lucrarea lui André Leroi-Gourhan, „Gestul și cuvântul”¹. Cuvintele lui Grigore
din Nyssa apar în deschiderea unei impresionante cercetări asupra transformărilor care au influențat
modul de organizare al speciei umane. Autorul prezintă tranziția spre mersul biped ca fiind un
moment crucial in evoluția omului, o perioadă în care mâinile au început să se elibereze încet de chinul
deplasării. Mâna (ajutată evident de un deget mare opozabil) începe astfel a fi folosită pentru apucare,
iar fața și gura pentru vorbire și gesticulare.
Cortexul se dezvoltă în sincron cu toate aceste schimbări, iar modul în care omul interacționează cu
mediul înconjurător cunoaște noi și neașteptate căi.
Dezvoltarea limbajului și a tehnologiei decurge, așadar, din adoptarea poziției verticale, iar prima
piatră cioplită de omul primitiv marchează punctul de început al acesteia. Antropogeneza corespunde
progresului tehnologic – posibil doar prin conservarea și popularizarea noilor cunoștințe în cadrul
societăților. Putem asocia, așadar, apariția uneltelor și a tehnicilor cu un nou tip de memorie (pe lângă
cea moștenită genetic – ADN – și cea individuală), colectivă care devine prilejul speciei umane de a
descoperi și experimenta noi feluri de organizare în interiorul comunităților. O astfel de memorie socială
se consolidează în timp, de la individ la individ, și se îmbogățește în mod organic.
De la tainele de a construi până la cum și când se recoltează grâul, toate sunt informații, obiceiuri și
crezuri care au structurat viața încă din cele mai vechi timpuri, acestea fiind moștenite și propagate
de-a lungul generațiilor.
Însă, destul de recent, curiozitatea și pofta pentru informație a accelerat omenirea pe drumul spre
o era a comunicării și stocării informației în masă – Jean Baudrillard o denumește ca fiind un „extaz
al comunicării”². Prin intermediul papirusurilor, picturilor, al cărților și al arhivelor s-a creat memorie
exterioară omului, care mai apoi, mulțumită digitalului, a devenit instant accesibilă aproape oricui de
pe glob. Internetul poate fi considerat o uriașă bază de date a umanității – mai accesibil și „mai instant”
ca niciodată, internetul este „hiper-memoria” colectivă a omenirii.
„Hiper-memoria” – un tărâm al motoarelor de căutare, al reclamelor direcționate și al conexiunilor
rapide și de suprafață: făcute într-un mod facil, cât mai des și rapid posibil, acestea alterează radical
modul în care informația curge și este absorbită. Abundența de imagini tinde spre auto-neutralizare și
dizolvă încet orice urmă de profunzime rămasă în urmă. În spiritul unei asemenea direcții ce spiralează
spre necunoscut, am contribuit și noi acestei incomensurabile baze de date, completând cu o mică
piesă din puzzle: o colecție de imagini, ilustrații sintetice ale unor obiecte pe care orice utilizator al
internetului le-ar putea recunoaște. De la stânga la dreapta, de sus în jos (pe coperte) imaginile-obiect
se împletesc într-o narațiune „non-liniară” (în armonie perfectă, de altfel, cu caracterul efemer pe
care evoluția informației în „hiper-memorie” îl capătă) și devin un fir ce secundă cuvintele culese în
secțiunea teoretică a acestui număr: fiecare text este precedat de o serie de imagini, o primă impresie,
un prim comentariu la adresa sa.
Vă invităm să cercetați relațiile ce apar între piesele colecției, să descoperiți ce anume face ca două
ilustrații succesive să se potrivească și să chestionați, de fapt, procesul la care supunem informația în
era noastră.

20 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

 AFFINITIES VLAD BUHU

“... So it is thanks to this organization that the spirit produces in us, like a musician, language and thus we Notes:
become able to speak. This privilege we would undoubtedly never have if our lips were to provide, for the
¹ André Leroi-Gourhan, „The Gesture
needs of the body, the toill and the overwhelming burden of food. But the hands took this burden upon
and the Word” vol. I and II, Meridiane
them and released their mouths for the benefit of speech.” București, 1983
² Jean Baudrillard, „The ecstasy of
I came across this quote in André Leroi-Gourhan’s “The Gesture and the Word.” Gregory of Nyssa’s words communication”, Semiotext(e), New
open an impressive investigation of the transformations that influenced the organization of the human York, 1987
species. The author presents the transition to bipedalism as a crucial moment in the evolution of man,
a period during which the hand began to slowly free itself from the torment of movement. The hand
(aided, of course, by an opposable thumb) thus begins to be used for grabbing, and the face and mouth
for speech and gesticulation. The cortex develops in sync with all these changes and the way man
interacts with the surrounding environment comes to know new and unexpected paths.
The development of language and technology, therefore, results from the adoption of the vertical
position, and the first stone carved by the primitive man marks its starting point. Anthropogenesis
corresponds to technological progress – possible only through the preservation and popularization of
new knowledge within societies. We can therefore associate the apparition of tools and techniques with a
new type of memory (besides the genetically inherited – DNA – and the individual), a collective one that
marks the opportunity of the human species to discover and experience new kinds of organization within
communities. A social memory as such becomes fortified over time, from one individual to another, and
is organically enriched. From the mysteries of building to when and how wheat is harvested, they are
all information, customs and beliefs that have structured life since ancient times, and which have been
inherited and propagated over generations.

However, quite recently, curiosity and the lust for information propelled mankind on the way to an
era of mass communication and mass storage of information – Jean Baudrillard calls it an “ecstasy
of communication.”² Through papyruses, paintings, cards and archives, external memory was created
for man, who then, thanks to the digital medium, became instantly accessible to almost everyone in
the world. The Internet can be considered a huge database of humanity – more accessible and “more
instantaneous” than ever, the Internet is the collective “hyper-memory” of mankind.
“Hyper-memory” - a realm of search engines, targeted ads and quick and surface-level connections: easily
made, as often and as quickly as possible, it radically alters the ways in which information flows and is
absorbed. The abundance of images leans towards self-neutralization and slowly dissolves any trace of
depth left behind. In the spirit of such a direction, that spirals into the unknown, we have also contributed
to this immeasurable database by completing with a small piece of the puzzle: a collection of images,
succinct illustrations of objects that any Internet user might recognize. From left to right, from top to
bottom (on the covers) the object-images are intertwined in a “non-linear” narrative (in perfect harmony,
by the way, with the ephemeral character that the evolution of information in “hyper-memory” acquires)
and become a thread that seconds the words selected in the theoretical section of this issue: each text is
preceded by a series of images, a first impression, an opening comment.

We invite you to investigate the relationships that arise between the pieces of the collection, to discover
what makes two successive illustrations fit and to question, in fact, the process to which we subject
information in our age.

21
 ȘTEFAN VIANU
METAMORFOZELE PIETREI
Note: Din cele mai vechi timpuri piatra este însoțitoarea tăcută a omului. Până într-atât, încât meditând
asupra devenirii sale întru umanitate, omul a botezat vârstele Istoriei cu nume împrumutate
¹Aristotel, Metafizica VII.
pietrei: paleo-litic, neo-litic. Din piatra incandescentă și din piatra rece au apărut, acum patru miliarde
²G.W.F. Hegel, Fenomenologia
spiritului, Ed. Grinta, Cluj-Napoca, de ani, primele forme de “viață”. Pietricele abia percepute pe drumul de țară și stâncile admirate,
p. 85. piatra cubică a străzilor pavate și pietrele prețioase sunt tot atâtea forme ale pietrei.
³ Ibid, 89.
Ne vine greu să credem că pietricica și diamantul participă, cum ar spune un platonician, la o esență
comună, și totuși așa este. Acest lucru n-a scăpat alchimiștilor: ei vorbeau despre piatra filozofală
reamintind că este ignorată și disprețuită de toți – oarecum în răspăr cu tendința naturală de a admira
stâncile și de a uita măreția din lăuntrul nostru, invizibilă și discretă, ca piatra.

Piatra este piatră

Începem cu piatra ce nu-i decât piatră – pentru noi. Examinând piatra în modurile sale
diferite de a apărea, de a se “fenomenaliza”, începem de la ceea ce-i mai simplu. Știm că această
experiență nu este “naturală”; ea presupune o negare de sine a spiritului, o simplificare a operațiilor
sale, o coborâre la nivelul simplei percepții. Vrând să fie aici și acum, în fața lucrului și atât, gândirea
renunță la trufia sa, la pretenția ei de a fi întregul.
Piatra ca piatră este așadar un simplu lucru. La acest nivel, ea poate fi considerată pe plan
abstract, ca simplu lucru (în general) sau în experiența sensibilă deplină și în valorizarea acestei
experiențe; piatra fiind atunci un lucru printre lucruri; ea este lăsată să fie ceea ce este și unde este,
conștiința-care-percepe oprindu-se în fața ei.

Aici se prezintă două posibilități. Conștiința poate integra această experiență în propriul său
drum, al cărui scop final este transformarea conștiinței în spirit ce se cunoaște pe sine într-o
“experiență” (Erfahrung) ce însumează toate “experiențele” parcurse: este drumul Fenomenologiei
spiritului. Însă conștiința poate de asemenea nega pretenția spiritului de a o integra; ea se afirmă
atunci în poezie ca simplă conștiință perceptivă, în fața lucrului care strălucește în calitatea sa de
lucru: “piatra este piatră”.

A gândi ceva ca lucru în general este o posibilitate a filozofiei după un lung ocol. Atunci
când Aristotel vorbește despre lucru, el tratează problema materiei și a formei lucrului¹. Lucrul este
gândit de la bun început în orizontul formei și al limitei, nu în simpla sa prezență pentru conștiința
perceptivă. Mai târziu, filozofia dă lucrului ce este al său plasându-l ca atare în fața conștiinței, sau cel
puțin asta își propune. “Astfel este acum constituit lucrul percepției; și conștiința este determinată
ca percepătoare, întrucât acest lucru este obiectul ei; ea trebuie numai să-i preia și să se comporte ca
pură sesizare; ceea ce rezultă pentru ea este adevărul.”²
Este lucrul filozofului – lucrul în fața conștiinței care-l sesizează – un simplu lucru? Da și nu. Într-o
perspectivă ce rămâne clasică, lucrul este deja o figură a adevărului: lucrul izolat de celelalte lucruri
este înțeles în cele din urmă ca negație absolută: „Lucrul este pus ca ființă-pentru-sine, adică fiind
negație absolută a oricărei alterități; deci o negație absolută, neraportându-se decât la sine; dar
negația ce se raportează pe sine la sine este suprimare a ei însăși, adică faptul de a-și avea esența ei
într-un altul”³. El nu este „arătat” decât pentru a fi în cele din urmă negat.
22 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
 THE METAMORPHOSIS OF ȘTEFAN VIANU

THE STONE
From ancient times the stone has been man’s silent companion. To the extent that even the ages of Notes:
History bear stone-centric names such as paleo-lithic, neo-lithic, by man’s contemplation on his becoming
¹Aristotle, Metaphysics VII
through humanity. The first forms of “life” emerged from the incandescence and coldness of stone, four
²G.W.F. Hegel, Fenomenologia
billion years ago. Barely noticeable pebbles on a dirt road or majestic rocks, the cobblestone of the paved spiritului, Ed. Grinta, Cluj-Napoca,
streets and the gemstones are only many variations of the stone. p. 85.
³ Ibid, 89.
We find it hard to believe that the pebble and the diamond participate, as a Platonist would say, in a
common essence, and yet that is true. This didn’t go unnoticed by the alchemists: they were talking about
the philosopher’s Stone, recalling that it was overlooked and despised by all – somewhat at odds with the
natural tendency to admire the rocks and forget about the greatness which lies inside us, invisible and
discreet, much like the stone.

The Stone Is Stone

We start with the stone that is nothing but a mere stone - for us. Through the carefull examination of
stone in its various forms of appearance, of “phenomenalizing”, we start from the most basic concept.
We know of this experience to not be “natural”; it demands a self-denial of the spirit, an unravelment of
the processes it undergoes, a descent to the level of primary perception. The reasoning becames liberated
from its pride, of its expectation that it is absolute, aspiring but to be here and now, facing the fact and
nothing more.

The stone as a stone is therefore nothing than a mere element. On this level, it can either be abstractly
perceived as a simple thing (in general) or in its full sensitive experience and in the underpinned value of
this experience; the stone then becoming one thing among things; it is allowed to be what and where it
is, the-perceiving-consciousness ending in response to it.
There are two possibilities presented here. Consciousness can integrate this experience into its own
path, ultimately aiming to alter the consciousness into a spirit that becomes aware of itself through an
“experience” (Erfahrung) that sums up all the previous “experiences”: it is the path of the Phenomenology
of the spirit. However, consciousness can also deny the claim of the spirit to integrate it; it then asserts
itself in poetry as a simple perceptual consciousness, faced with the element that shines in its elemental
quality: “stone is stone”.

To think of something as a thing in general is a possibility of philosophy after a long detour. When
Aristotle speaks of ‘things’, he approaches the matter and form of things¹. The thing is thought through
from the very beginning in the horizon of form and limit, not in its mere presence for perceptual
consciousness. Later, philosophy gives the thing what is its owed by placing it as it is, when faced the
consciousness, or at least that is what it aims for. “This is how the work of perception is now constituted;
and consciousness is determined as a perceiver, as this is its object; it just needs to take them over and
behave like pure notification; what results for it is the truth. ”²
It is the labour of the philosopher – the work in front of the consciousness that perceives it – a simple
23
⁴ F. Pessoa, Opera poetică, Humanitas,
2011, 128. După cum știm, poetul se
exprimă aici prin heteronimul său
Alberto Caeiro, ceea ce nu-i lipsit de
importanță: experiența înstrăinării
de sine a conștiinței care se vede
redusă la simpla percepție este
rezultatul unei asceze, prin care
poetul imaginează această atitudine.
⁵ Așa cum procedează Sfântul
Francisc din Assisi, cu care Alberto
Caeiro „polemizează” în alt poem:
„Mi s-a citit azi din Sfântul Francisc
din Assisi. / Mi s-a citit, iar eu am
rămas uluit. / Cum se face că un
om căruia îi plăceau atât de mult
lucrurile / Nu le privea niciodată, nu
știa ce erau ele?” (Ibid, 127).
⁶Ibid., 120.
⁷Ibid., 93-94.
⁸ Poate că și animalul interpretează,
dar “interpretării” sale îi lipsește jocul
sau libertatea, nu este inter-pretare.
⁹ Reza Aslan, Dumnezeu. O istorie
umană, Humanitas, 2020, 56.
¹⁰ Ibid., 57.
¹¹ Theodor Lipps, Estetica. Psihologia
frumosului și a artei. I. Bazele esteticii,
Meridiane, 1987.
24
Lucrul (piatra) poate fi gândit însă ca lucru, și ca nimic altceva.
Am văzut că filozofia nu parvine la negarea de sine, care i-ar permite să afirme lucrul în sine (de
exemplu piatra) ca simplu lucru, nu numai ca lucru universal și necunoscut, așadar ca ceva paradoxal și
cât se poate de abstract. Afirmându-se pe sine – propria sa cale, “metodă” – filozofia neagă în cele din
urmă lucrul în simpla sa existență și strălucire.
Poezia se deschide spre simplitatea percepției pure; ea poate imagina o experiență în care privirea să
nu mai fie un moment al gândirii, lucrul vizibil nefiind aici decât pentru el însuși.
“De câte ori mă gândesc la un lucru, îl trădez. / Trebuie să mă gândesc la el numai când îl
am dinaintea ochilor, / Dar nu gândindu-l, ci văzându-l, / Nu cu gândirea, ci cu privirea, / Ceva ce
este vizibil există pentru a fi văzut, / Și ceea ce există pentru văz nu are de ce să existe pentru
gândire; / Sau atunci există cu adevărat numai pentru gândire, nu și pentru văz. – Privesc, iar
lucrurile există. Gândesc și exist doar eu.”⁴
Ultimele două propoziții sunt o critică a idealismului filozofic. Atunci când gândesc și mă identific cu
gândirea mea “exist doar eu”. Există o tendință naturală a gândirii spre un tip de izolare satisfăcută,
în care gândirea este în sine și pentru sine. Însă gândirea se poate sacrifica pe altarul percepției pure.
Aici și acum, în această clipă suspendată, conștiința se eliberează de gândire, de gândirea care vrea
să apuce, să consume lucrurile pentru a se afirma pe sine, să le integreze în “adevărul” ei. Liberă și
bucurându-se de ea însăși, percepția devine privire pură, lucrul perceput fiind lăsat să fie. Piatra este
piatră, iar conștiința perceptivă se află acum în fața ei, pur și simplu:
“Uneori mă apuc să privesc o piatră. / Dar nu încep să mă gândesc dacă ea simte. /Nu-mi
dă deloc prin gând să zic că e sora mea.⁵ / Îmi place de ea pentru că-i o piatră, /O iubesc fiindcă nu
resimte nimic, /O iubesc fiindcă între noi nu există nici o legătură de înrudire.”⁶
Putem spune așadar că piatra este (pentru noi) piatră și nimic mai mult, piatră curățată de
orice metaforă, neintegrată în mișcarea gândirii și în jocul intențiilor sale – piatră redată tăcerii ei. O
tăcere perfectă în care nu există nicio tensiune spre cuvânt și nicio urmă a cuvântului; o piatră
separată de imaginea sa în noi, imaginea însoțiind de fiecare dată cuvântul: piatra lăsată (în sfârșit)
modului său specific de a ființa, în afara conștiinței și a lumii comune a vieții.
“Să vorbești despre sufletul pietrelor, al florilor sau al râurilor / Înseamnă să vorbești despre tine însuți și
despre propriile-ți false gânduri. / Mulțumită lui Dumnezeu pietrele sunt doar pietre, / Iar râurile nu sunt
decât râuri / Și florile numai flori […] Natura nu are lăuntru; / Altfel ea nici n-ar mai fi Natură.”⁷
Ce-i drept, această inocență primordială este o atitudine construită în jocul riguros al poeziei. Dacă
piatra lăsată sieși este inseparabilă de privire – privire pură, eliberată de afect –, piatra care intră în
relație cu omul, așa cum o vom gândi de acum încolo, este mai întâi piatra privită în care cuvântul
interior își face prima apariție.
Piatra privită
Există două regimuri ale privirii: privirea ce nu-i decât privire, desfășurare în timp a vederii (evocată în
paragraful precedent), și privirea îmbogățită de trăire, care adună ființa – ceea ce suntem – în actul de
a privi și de a intra în relație cu lucrul privit.
În mod normal, omul interpretează lumea înconjurătoare⁸; el privește lucrurile animate și neanimate
proiectându-și ființa în ele, sălășluind în fața și în preajma lor, iar asta din cele mai vechi timpuri.
Astfel, noi oamenii “percepem și entitățile non-umane care prezintă trăsături umane în același fel în
care îi percepem pe oameni. De pildă, dacă mă întâlnesc cu o entitate bipedă care arată
ca și cum ar avea un cap și un chip, voi gândi: ‘Această ființă se aseamănă cu mine’ […] Astfel, eu
atribui, în mod instinctiv, gânduri și emoții umane unui lucru care are trăsături doar aparent umane.”⁹
Omul animă lucrurile, el “atribuie suflet și anumitor lucruri neînsuflețite”¹⁰, intră în relație cu ele.
Pietrele și stâncile se pretează în mod deosebit pentru relaționarea de acest tip. Capacitatea de a intra
în relație cu lucrurile există și în omul modern. În ciuda faptului că nu mai credem că lucrurile au suflet,
noi le putem percepe ca și cum ar fi animate. Teoreticienii germani de la sfârșitul secolului al XIX-lea au
numit această stare Einfühlung, în-simțire. Ei vorbesc despre spațialitatea privirii sau despre privirea
în spațiu. „Privirea în spațiu este o privire prin obiectele sensibile în interioritatea spațiului, existentă
dincolo de ele. Este prin urmare o privire într-o interioritate. Astfel, noi suntem acum în interioritate,
în regiunea celor sufletești […] și ne aflăm acolo unde sufletul spațiului și sufletul individual se
transformă unul în celălalt.”¹¹ „Privirea în spațiu este o privire prin obiectele sensibile în interioritatea
spațiului, existentă dincolo de ele. Este prin urmare o privire într-o interioritate. Astfel, noi suntem
acum în interioritate, în regiunea celor sufletești […] și ne aflăm acolo unde sufletul spațiului și sufletul
individual se transformă unul în celălalt.”¹¹ De fapt, “interioritatea spațiului” este interioritatea lucrului
însuși – a lucrului privit.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
 thing? Yes and no. From a perspective that remains classical, the work is already a form of truth: work ⁴ F. Pessoa, Opera poetică, Humanitas,
isolated from the other things is finally understood as an absolute negation: “Work is put into being for 2011, 128. As we know, the poet signs
here with his heteronym, Alberto
itself, that is, being an absolute negation of any otherness; so an absolute negation, referring only to
Caeiro, fact that is not unimportant:
sine; but the negation that relates to itself is suppression of itself, that is, the fact of having its essence in the cousciousness' self-alienation
another.”³ It is only “shown” to be finally denied. experience that is reduced to the
But the thing (stone) can be thought of as a thing, and nothing else. simple perception is the result of an
I have seen that philosophy does not achieve the self-denial that would allow it to affirm the thing itself ascetism, through which the poet
imagines this attitude.
(eg stone) as a simple thing, not only as a universal and unknown thing, so as something paradoxical and
⁵ As Saint Francis of Assisi does, with
as abstract as possible. Affirming itself – its own way, “method” – philosophy ultimately denies the thing who Alberto Caeiro "debates" in
in its mere existence and brilliance. another poem: "They read me today
from Saint Francisc of Assisi. / They've
Poetry opens itself to the simplicity of pure perception; it can imagine an experience in which the gaze is read and I become amazed. / How
no longer a moment of thought, the visible thing being here only for itself. comes a man who so much loved the
things / He never looked at them, he
“Every time I think of something, I betray it / I must think of it only when I have him before my eyes, / But did not know what they were?" (Ibid,
not thinking of it, but seeing it, / Not with the thought, but with the sight, / Something that is visible 127).;
exists to be seen, / And what it exists for sight it has no reason to exist for thought; / Or then it really ⁶Ibid., 120.
exists only for thought, not for sight. – I’m watching, and things exist. I think and only me exist.”⁴ ⁷Ibid., 93-94.
⁸The animal might also interpret,
but its “interpretation” lacks play or
The last two sentences construct a critique of philosophical idealism. When I think of myself I identify
freedom, it is not inter-pretation.
with my “there is only me” thinking. There is a natural tendency to think towards a type of satisfied ⁹ Reza Aslan, Dumnezeu. O istorie
isolation, in which thinking is in and of itself. But thinking can be sacrificed on the altar of pure umană, Humanitas, 2020, 56.
perception. Here and now, in this very moment, consciousness is liberated from thought, from the ¹⁰ Ibid., 57.
reasoning that is willing to seize, to consume things in order to assert itself, and to integrate them into its ¹¹ Theodor Lipps, Estetica. Psihologia
frumosului și a artei. I. Bazele esteticii,
“truth.” Liberated and self-indulgent, perception becomes pure gaze, the perceived thing being let be. The
Meridiane, 1987.
stone is stone, and the perceptual consciousness is now simply at its front:
“Sometimes I start looking at a stone. / But I don’t start thinking if it feels that./ I don’t think at all to
say that it is my sister.⁵ / I like it because it is a stone, / I love it because it doesn’t feel anything, / I love it
because there is no relationship between us.”⁶

Therefore, we can say that the stone is (for us) stone and nothing more, stone purged of any metaphor,
not integrated in the dynamic of thought and in the game of its intentions – a stone given to its silence.
A perfect silence in which there is no tension towards the word and no trace of the word, even; a rock
separated from our inner image of it, the image always accompanying the word: the stone (finally) left
alone to its specific way of being, outside of the consciousness and common world of life.

“To talk about the soul of stones, of flowers or of rivers / It means to talk about tine yourself and your
own false thoughts. / Thanks to God, the stones are only stones, / And the rivers are only rivers / And the
flowers are only flowers […] Nature has no inside; / Otherwise it wouldn’t even be Nature.”⁷
Admittedly, this primordial innocence is an attitude constructed around the rigorous game of poetry. If
the stone left to itself is inseparable from the gaze – pure gaze, freed from the affect –, the stone that
enters into a relationship with man, as we will treat it from now on, is firstly the stone gazed upon in
which the inner word makes its first appearance.

The Stone Gazed Upon

There are two forms of gaze: the gaze which is nothing but gaze, the unfolding of sight over time (evoked
in the previous paragraph), and the enriched gaze of living, which gathers the being – all that we are – in
the act of looking and entering into a relationship with the viewed item.
Normally, man interprets the world around him⁸; he looks at animate and inanimate things and projects
his being onto them, dwelling before and around them, and this occurs from ancient times. Thus, us
humans “also perceive non-human entities that exhibit human traits in the same way we perceive
people. For example, if I meet a bipedal entity that looks as though it had a head and a face, I will think:
‘This being resembles me’ […] Thus, I instinctively attribute human thoughts and emotions to something
that has only seemingly human features.” ⁹
Man animates things, he “attributes soul to certain inanimate things”¹⁰ , relates to them. Stones and
rocks are especially suitable for this type of relationship.

The ability to relate to things also exists within the modern man. Despite the fact that we no longer
necessarily believe that things have a soul, we can perceive them as though they were animated. The
German theorists of the late nineteenth century named this state Einfühlung, in-feeling. They talk about
the spatiality of the gaze or about looking into space. “Looking into space is a look through the sensitive
objects within the space, existing beyond them. It is therefore a look into interiority. Thus, we are now
in the interior, in the region of the soul […] and we are where the soul of space and the individual soul
transform into each other. ”¹¹ In fact, the “interiority of space” is the interiority of the thing itself - of the
thing that is seen.

25
¹² Martin Buber, Eu și Tu, Humanitas,
1992, 33-34.
¹³ Max Picard, Lumea tăcerii, Limes,
2019, 157.
¹⁴ Ibid., 74-75. Sublinierea noastră.
¹⁵ Roger Caillois, Pierres, Gallimard/
Poésie, 1970, 8-9. Traducerea noastră.
¹⁶ Ion Ianoși, Sublimul în artă,
Meridiane, București, 1984, 31.
26
Pornind de aici putem gândi relația dintre “mine” și lucru: putem, într-o oarecare măsură, descrie
această relație. “Privesc un copac […] Privind acest copac, (se poate întâmpla) să ajung să fiu cuprins
în relația cu el, și atunci el încetează să mai fie un Acela. Forța a ceea ce el are în mod exclusiv pune
stăpânire pe mine. […] Copacul nu este deloc o impresie, nu este un joc al reprezentării mele; el se
întrupează în fața mea și are de a face cu mine, după cum și eu am de-a face cu el – numai că altfel.
N-are nici un rost să reducem sensul relației: relația este reciprocitate.”¹²
Același lucru se poate spune despre piatră. Când o privesc oprindu-mă în fața ei, eu intru în relație cu
ea, într-un fel de dialog: piatra mobilizează cuvântul interior, fluxul neîntrerupt al gândirii dându-i un
punct de sprijin.
Când privim astfel piatra – o piatră desprinsă dintr-o stâncă, suprafața unui zid vechi într-o după-
amiază rece de toamnă târzie, o stâncă lovită de valuri – căutăm inconștient în ea ceea ce nu avem:
stabilitate, fermitate, detașare și nu în ultimul rând o tăcere care însoțește cuvântul ce nu este simplă
vorbărie. Piatra privită este răspunsul naturii la neliniștile, așteptările noastre; ea le transformă
adunându-le în punctul interior al tăcerii esențiale, din care izvorăște cuvântul creator.
Operele de arhitectură sunt uneori privite astfel, în materialitatea lor, ca monumente ale tăcerii. “În
ele [catedrale] s-a ferecat tăcerea însăși și s-a înconjurat de ziduri ocrotitoare. Așa cum crește iedera,
vreme de secole, în jurul unui zid, tot așa a crescut domul în jurul tăcerii. Tăcerea domului romanic e
prezentă ca o substanță, încât domul pare un animal uriaș din care se nasc ziduri ale tăcerii, orașe ale
tăcerii și oameni ai tăcerii numai prin faptul că există. Domul e parcă tăcere îmbrăcată în piatră.”¹³
Pietrele în opere și în natură ocrotesc tăcerea de care avem nevoie pentru a ne înălța deasupra
zgomotului neîntrerupt ce fărâmițează ființa acoperind verbul interior al memoriei, inteligenței și
iubirii (Sf. Augustin), care nu mai este auzit.
Dincolo de masivitatea și de stabilitatea ei, ceea ce căutăm în piatră este așadar tăcerea; nu muțenia
neroadă și neroditoare, ci tăcerea care precede cuvântul. Această reciprocitate – eu privind piatra care-
mi răspunde – este transferul de energii dintre mine și piatră, ea primind viață și cuvânt, eu forță și
tăcere, o tăcere ce deschide orizonturi.
“Orice obiect are un fond care vine mai de departe decât cuvântul care îl denumește. Cu acest fond
omul nu se poate întâlni decât prin tăcere […] Privirea venită din largul tăcerii îmbrățișează și lucrurile
cu acest larg. Largul tăcerii poartă privirea departe, spre întreg, el îmbrățișează întregul unui lucru […]
Cuvântul venit din tăcere îmbrățișează obiectul cu forța originarului pe care i-o dă tăcerea, obiectul
e făcut părtaș la originaritatea cuvântului, el se înalță prin cuvânt, ființa lui sporește.”¹⁴ Odată cu el
sporește și ființa noastră, privirea îndreptată spre piatră fiind pentru privitor o sursă de energie. De aici
izvorăște cuvântul care, în poem, numește lucrurile și ființele, nu se mulțumește să le de-numească.
Lăsând privirile noastre grăbite să se oprească în fața pietrelor pătrundem în ele și ne lăsăm îndrumați
de poeți. “Eu vorbesc despre pietrele care n-au de ce să aștepte moartea și care n-au nimic de făcut
decât să lase să alunece pe suprafața lor nisipul, aversa sau șuvoiul, furtuna, timpul. Omul le invidiază
durata, duritatea, intransigența și strălucirea […] Ele sunt focul și apa în aceeași transparență
nemuritoare, vizitată uneori de iris, alteori de un abur. Ele aduc omului puritatea, frigul și distanța
astrelor, mai multe seninătăți care țin în palmă.”¹⁵ Dar le mai vizitează irisul nostru sau, fascinat de
obiectele de o zi, uită de pietrele tămăduitoare intrând în jocul mărunt al falselor sclipiri?
Piatra înălțată
Piatra privită în relația Eu-Tu: în această privire se concentrază ființa însăși a privitorului, simțurile
și energia sa afectivă, cuvântul interior surprins în momentul trecerii sale în rostire, în poem. Omul
este însă, în sensul deplin al verbului a fi, cu ceilalți. Cuvântul său cuprinde, în imagini și simboluri,
totalitatea realului, a universului material și spiritual: este mit. În calitate de creator de mituri, omul
este, în sens desăvârșit, spirit. Dimensiunea specifică a spiritului este verticalitatea. Omul, cel singular
și comunitar – dimensiuni ce se întrepătrund și rămân totodată distincte – se adresează pietrei
pentru a exprima cu ajutorul ei mișcarea sa ascendentă, elanul spre divin. Acesta este sensul adevărat,
complet – “adevărul este întregul” (Hegel) – al arhitecturii.
Omul exprimă Verticalitatea, faptul de a fi între cer și pământ, de a se înălța fără a părăsi pământul,
în celebrele piramide. “Piramidele rezumă cele gândite și simțite de egipteni. Abstractul devine vizibil,
sensibil, reprezentabil – chiar dacă geometric. Esențialitatea sa se dezvăluie simțurilor.
Omul exprimă Verticalitatea, faptul de a fi între cer și pământ, de a se înălța fără a părăsi pământul,
în celebrele piramide. “Piramidele rezumă cele gândite și simțite de egipteni. Abstractul devine vizibil,
sensibil, reprezentabil – chiar dacă geometric. Esențialitatea sa se dezvăluie simțurilor. Măreția
substanțială a universului se revarsă în exterior. Sufletul este încorporat gigantic, ca monumentală
împietrire […] Piatra enormă se substituie gândului enorm despre ființa scufundată în neființă și
despre nemurirea în moarte […] Din adânc, el [faraonul] cheamă înaltul – de aceea a pus să i se înalțe
un simbol al adâncului.”¹⁶
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
With this as a starting point, we can think of the relationship between "me" and work: we can, to some ¹² Martin Buber, Eu și Tu, Humanitas,
degree, describe this relationship. “I look at a tree. The force of what it has exclusively dominates me. […] 1992, 33-34.
¹³ Max Picard, Lumea tăcerii, Limes,
The tree is not an impression at all, it is not a game of my representation; it incarnates before me and has
2019, 157.
to do with me, as much as I have to do with it – only differently. There is no point in reducing the meaning ¹⁴ Ibid., 74-75. Sublinierea noastră.
of the relationship: the relationship is reciprocity. ” ¹² The same can be said about stone. When I look at it, ¹⁵ Roger Caillois, Pierres, Gallimard/
stopping before it, I enter a relationship with it, a dialogue, in a way: the stone mobilizes the inner word, Poésie, 1970, 8-9. Our Translation.
the uninterrupted flow of thought granting it with a supporting point. ¹⁶ Ion Ianoși, Sublimul în artă,
Meridiane, București, 1984, 31.
When we look at the stone in this way - a stone detached from a rock, the surface of an old wall on a
cold late autumn afternoon, a rock hit by waves - we unconsciously look in it for what we do not have:
stability, firmness, detachment and not lastly, a silence that accompanies the word that is not mere
speech. The stone seen is nature's response to our anxieties, our expectations; it transforms them by
gathering them into the inner point of the essential silence, from which the creative word springs.

Architectural works are sometimes seen in their materiality as monuments of silence. “In them
[cathedrals] the silence itself was broken and surrounded by protective walls. As the ivy grows for
centuries around a wall, so the dome grew around the silence. The silence of the Romanesque dome is
present as a substance, so that the dome looks like a huge animal from which walls are born of silence,
cities of silence and people of silence only by the fact that they exist. The dome is like silence covered in
stone. ”¹³ The stones in works and in nature protect the silence we need to rise above the uninterrupted
noise that shatters the being covering the inner verb of memory, intelligence and love (St. Augustine),
which no longer is heard.

Besides its heftiness and stability, what we seek in stone is, therefore, silence; not the daft and barren
silence, but the silence that precedes the word. This reciprocation – I, looking at the stone that answers
me -– is a transfer of energies between me and the stone, through which the stone receives life and word,
and I strength and silence, a silence that opens horizons.

"Every object has a background that goes further than the word that names it. With this foundation,
man can only meet himself through silence […] The gaze that comes from the broadness of silence also
embraces things with the same broadness. The breadth of silence carries the gaze to great lengths,
towards the whole, it embraces the whole of a thing […] The word that comes from silence embraces the
object with the force of the original that silence offers to it, the object is part of the originality of the
word, it rises through the word, its being increases. ”¹⁴ Along with it, our being increases, the gaze directed
towards the stone being a source of energy for the viewer. Hence the word, which, in the poem, names
things and beings, and is not content with just naming them.

Leaving our hurried glances to stop before the stones, we enter them and allow ourselves to be guided
by poets. "I am talking about the stones that have no reason to wait for death and that have nothing to
do but let the sand, the downpour or the torrent, the storm, the time slip on their surface. Man envies
their durability, sturdiness, intransigence and brilliance […] They are fire and water in the same immortal
transparency, sometimes visited by the iris, sometimes by a vapour. They bring to man the purity, the cold
and the distance of the stars, more serenity that hold in the palm. ”¹⁵ But does our iris still visit them or,
fascinated by the objects of a day, forgets the healing stones entering the small game of false brilliance?

Heightened Stone

The stone seen in the Me-You relationship: through this gaze the viewer's own being, his senses and his
affective energy are concentrated, the inner word is captured at the moment of its passage in utterance,
in the poem. But man is, in the full sense of the verb to be, with others. His word includes, in images
and symbols, the fullness of the real, of the material and spiritual universe: it is a myth. As the creator
of myths, man is, in the perfect sense, spirit. The specific dimension of the spirit is verticality. Man, the
singular and the communal – dimensions that intertwine and, at the same time, remain distinct –
addresses the stone in order to express, with its help, its ascending movement, the zeal for the divine. This
is the true, complete meaning - "truth is the whole" (Hegel) - of architecture.
Man expresses Verticality, the fact of being in between heaven and earth, of ascending without leaving
the earth, in the renowed pyramids. “The pyramids summarize what the Egyptians thought and felt. The
abstract becomes visible, sensitive, and representable – even if geometrically. Its essentiality is revealed to
the senses. The substantial greatness of the universe flows outwards. The soul is gigantically embedded,
like a monumental hardening […] The enormous stone replaces the enormous thought about the being
sunk in non-being and about immortality in death […] Deep down, he [Pharaoh] calls the high - that's
why he ordered to raise a symbol of depth. ”¹⁶ The dimension of verticality is inseparable from that of
depth, stating that the two notions express different intentions, which Gilbert Durand distinguished
as the "diurnal" and "nocturnal" modes of the image. Man's aspiration to the heights, his desire for
immortality, the nostalgia for eternity manifests itself here at their full force. Magic words, with the help
of which the pharaoh (and, later on, other mortals) find their way into the world beyond; they are in the

27
 ¹⁷ https://en.wikipedia.org/
wiki/G%C3%B6bekli_Tepe#/media/
File:G%C3%B6bekli_Tepe,_Urfa.jpg
¹⁸ “Templul este format din peste
douăzeci de incinte mari, construite
din mortar și piatră […] În centrul
fiecărei încăperi din piatră sunt
înfipte câte două coloane megalitice
pereche, în formă de T, care sunt
înalte de aproximativ 5 metri și
cântăresc nu mai puțin de 10 tone.
Stâlpii centrali sunt gravați cu
imagini ale unor fiare sălbatice și
creaturi ucigașe: lei, leoparzi, vulturi,
scorpioni, păianjeni și șerpi […] Pe
coloane, alături de aceste fiare sunt
sculptate, de sus până jos, figure
geometrice cu forme complicate și
simboluri abstracte” (R. Aslan, op cit.,
69). Templul datează din perioada
12 000 – 10 000 î. Cr. El precede
descoperirea agriculturii și este una
din cauzele acesteia.
¹⁹ Dante Alighieri, Purgatorio, XII, 95.
„O ginte umană, născută să zbori sus”
este traducerea literală a acestui vers.
²⁰ R. Schwarz, Von der Bebauung
der Erde [Despre construcțiile
pământului], Verlag Anton Pustet,
2005, 143. Capitolul din care
extragem acest citat se numește
Landschaft der Hoheit, Peisaj al
Înaltului.
²¹ Ibid., 147.
²² “Lumea este făcută din lucrurile
care au avut loc [geschehenen
Dingen]; dat fiind că au avut
loc, ele sunt neeliminabile și ca
atare demne de încredere; ele
rămân, ele au crescut în marele
trup spațiotemporal al Istoriei
[Geschichte] și circulă în sângele său”
(Ibid., 169).
²³ “Iacob s-a trezit din somn și a
spus: “Cu adevărat, Domnul este
în locul acesta, iar eu n-am știut!
Și s-a înfricoșat și a spus: ‘Cât de
înfricoșător este locul acesta! Nu
este altceva decât casa lui Dumnezeu
și aceasta este poarta cerurilor! Și
Iacob s-a sculat dis-de-dimineață,
a luat piatra pe care și-o pusese la
căpătâi, a pus-o pe stâlp și a turnat
untdelemn pe vârful ei. Și a chemat
numele locului aceluia Bet-El [Casa
lui Dumnezeu]” (Ge 28, 16-19:
GENEZA, Humanitas, 2017, 145).
²⁴ În greaca veche poiein înseamnă a
„produce”, a înfăptui în sensul definit
aici: a crea.
²⁵ J.-J. Wunenburger, Filozofia
imaginilor, Polirom, 2004, 121.
Sublinierea noastră.
²⁶ Această întrepătrundere originară
constituie background-ul istoric al
fenomenologiei lui Merleau-Ponty,
care vorbește despre „trupul lumii”
(chair du monde).
28
Dimensiunea verticalității este inseparabilă de cea a profunzimii, cu precizarea că cele două noțiuni
exprimă intenții diferite, ceea ce Gilbert Durand numea “regimul diurn”, respectiv “nocturn” al
imaginii. Aspirația omului spre înalt, dorința sa de nemurire, nostalgia eternității se manifestă aici în
toată forța lor. Cuvintele magice, cu ajutorul cărora faraonul (mai târziu și alți muritori) își află calea în
lumea de dincolo, sunt în piramidă pentru faraon. Ca și cum arhitectura ar fi inseparabilă de cuvântul
hotărâtor al nemuririi, care vorbește despre hotarul dintre viață și moarte, și totodată îl transcende:
este menirea monumentului.
Semnificația gestului originar al înălțării pietrei ni se oferă spre descifrare în ruinele unei construcții
mult mai vechi decât piramidele: templul de la Göbekli Tepe.¹⁷ Coloanele megalitice în formă de T,
figurile geometrice sculptate în ele¹⁸ rostesc cuvântul arhaic al îndumnezeirii omului și al umanizării
divinului: „O gente umana, per volar su nata.”¹⁹ Creatorii templului adresează pietrei cuvântul izvorât
din adâncul lor: înalță-te ca să ne putem înălța; fii pentru sufletul-cu-aripi o casă. Dar omul este suflet
întrupat; corpul participă la avântul sufletului spre cerul interior, al cărui simbol este cerul albastru
și cerul înstelat. Arhitectura este punctul de convergență al acestui complex de semnificații. În
creația colectivă a templului este exprimată voința omului de a fi mai mult sau altceva decât o ființă
determinată de nevoile sale.
Prin arhitectură – înălțând piatra căreia îi adresează cuvântul originar –, omul își spune sieși că destinul
său este ceresc și comunitar: așa cum nu trăiește singur, el nu se salvează singur. Acesta este sensul
devenirii sufletului (individual) întru spirit: spiritul este întemeietorul unei lumi fiind el însuși o lume.
Înrudirea esențială dintre arhitectură și dimensiunea înaltului este obiectul meditației lui Rudolf
Schwarz, care ne dă prilejul să revenim la piramide. Arhitectura „imită” pământul, al cărui sens este
Înaltul (das Höhe). Piramida este ea însăși un munte, imitație – în sens ontologic de participare – a
munților. „Munții în care pământul s-a înălțat el însuși și dăinuie în totalitate ca Înălțime, sunt locurile
uimitoare. Piramida folosește-consumă (verbraucht) materialul terestru întru semnul puternic al
muntelui, în a cărui încăpere secretă este înmormântat corpul regelui.”²⁰ În ciuda slăbirii gândirii
simbolice, oamenii care cuceresc vârfurile înalte sunt atrași și astăzi în adâncul lor de
înălțimile spiritului. „Epoca noastră este prea puțin orientată spre simboluri, semnele vechi ale Înaltului
pălesc, totuși ceea ce ele semnificau și semnificând de asemenea efectuau (auch wirkten) dăinuie în
sufletele oamenilor și produce efecte (wirkt) în alt mod ... Oamenii produc (vollziehen) cu un nou trup-
activ (Wirkleib) ceea ce vechile semne semnificau.”²¹. În Istorie, spune autorul, tot ce a fost continuă să
fie, este salvat în ființă.²² De aceea piatra înălțată – de natură ca munte sau stâncă, de om ca piramidă
sau ca simplă piatră pe locul unde Zeul se arată²³ – continuă să vorbească omului de azi în ciuda unei
opinii larg răspândite, conform căreia am fi ajuns prea târziu în această lume pentru a interioriza
semnificațiile perene. Imaginea pietrei înălțate, ca fundament al spațiului sacru și al arhitecturii în
general, subzistă în noi. Piatra se transformă odată cu omul: păstrarea acestui simbol este o sarcină a
omului, în mod special a arhitecturii.
Piatra visată
Dacă piatra este un simbol al perenității, al înaltului în sensul definit mai sus, simbolul este la rândul
său o imagine, a cărei valoare arhetipală merită subliniată. Piatra privită-și-atât face abstracție de
imaginea interioară; piatra privită ca un Tu o anunță în mod obscur; în piatra înălțată imaginea este
prezentă fără a fi gândită ca atare – în ea însăși. Acum imaginea este considerată în densitatea sa:
spiritul revine asupra sa într-o acțiune interioară ce se vrea explicită. El realizează că întemeierea unei
lumi presupune manifestarea, în lăuntrul său, a propriei esențe sau „naturi”.
Dacă fapta originară – în sensul goethean – a înălțării pietrei este arhitectura, actul originar al rostirii
imaginii interioare (a pietrei) este poezia. Aici „piatra” nu este doar legată de cuvânt, ci trece în
întregime în el, se confundă cu el. Precum Cuvântul originar este faptă, înfăptuirea ca poiesis²⁴ este, în
mod esențial, cuvânt.
Înțelegem acest lucru lămurind esența imaginii. Împotriva înțelegerii raționaliste-empiriste a imaginii
ce vede în ea o simplă copie a lucrurilor și a calităților sensibile, fenomenologia recentă a arătat că
subiectul – conștiința – vine în întâmpinarea lucrurilor, a lumii înseși aducând cu sine imaginile
interioare, pe care le proiectează în lucruri, în materie. „Imaginile noastre subiective, dotate cu
consistență proprie, proiectează deja determinări calitative asupra conținuturilor impresiilor.”²⁵
Separația dintre „lumea exterioară” și subiectul gânditor care n-ar intra în contact cu prima decât prin
„reprezentările” sale, apare târziu, în filozofia (raționalistă) modernă.
În gândirea vitalistă a omului arhaic – a preotului vedic sau egiptean, a filozofului presocratic –, omul
este de la bun început în lume, implicat în ea, așa cum lumea este în el: nu ca reprezentare, ci în
esența ei. Imaginile interioare nu sunt copii ale realului, ci realul însuși în profunzimea sa, realitate
transfigurată și potențată în mit. (Mythos înseamnă, înainte de toate, cuvânt). În gândirea arhaică,
omul și lumea respiră – sunt vii – și se întrepătrund; nu este vorba de un simplu contact.²⁶
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
pyramid for the sake of the pharaoh. As though architecture was inseparable from the decisive word of ¹⁷ https://en.wikipedia.org/
immortality, which speaks of the boundary between life and death, and at the same time transcends it: it wiki/G%C3%B6bekli_Tepe#/media/
File:G%C3%B6bekli_Tepe,_Urfa.jpg
is the purpose of the monument.
¹⁸ "The temple consists of over twenty
large enclosures, built of mortar
The significance of the original gesture of raising the stone is offered to us to be deciphered in the ruins and stone […] In the center of each
of a construction much older than the pyramids: the temple at Göbekli Tepe.¹⁷ T-shaped megalithic stone room are inserted two pairs of
columns and geometric figures carved in them¹⁸ utter the archaic word of human deification and divine megalithic columns, T-shaped, which
are about 5 meters high and weigh
humanization : "O gente umana, per volar su nata." ¹⁹ The creators of the temple address to the stone
no less than 10 tons. The central
the word springing from their depths: ascend so that we may ascend; be a house for the winged soul. pillars are engraved with images of
But man is an embodied soul; the body participates in the soul's ascension to the inner sky, the symbol of wild beasts and killer creatures: lions,
which is the blue and starry sky. Architecture is the point of convergence of this collection of meanings. In leopards, eagles, scorpions, spiders
the collective creation of the temple man's will to be more or less than a being determined by his needs is and snakes […] On the columns, next
expressed. Through architecture – raising the stone to which he addresses the original word –, man tells to these beasts are carved, from top
to bottom, geometric figures with
himself that his destiny is heavenly and communal: as he does not live alone, he does not save himself. shapes intricate and abstract symbols”
This is the meaning of the soul (individual) becoming a spirit: the spirit is the founder of a world, being a (R. Aslan, op cit., 69). The temple
world itself. dates from 12,000 to 10,000 BC. Cr. It
precedes the discovery of agriculture
The essential kinship between architecture and the dimension of height is the object of Rudolf Schwarz's and is one of its causes.
¹⁹ Dante Alighieri, Purgatorio , XII, 95.
meditation, which gives us the opportunity to return to the pyramids. Architecture "imitates" the earth,
"Human race, born to fly high" is the
the meaning of which is the High (das Hohe). The pyramid is a mountain itself, an imitation – in the literal translation of this verse.
ontological sense of participation – of the mountains. "The mountains in which the earth has risen itself ²⁰ R. Schwarz, Von der Bebauung der
and lingers entirely as Height, these are tantalizing places. The pyramid uses-consumes (verbraucht) the Erde [On the Buildings of the Earth
terrestrial material as a strong sign of the mountain, in the secret room of which the king's body is buried. ], Verlag Anton Pustet, 2005, 143. The
Chapter we have extracted this quote
”²⁰ Despite the weakening of symbolic thinking, people who conquer high peaks are still attracted to
from is titled Landschaft der Hoheit,
their depths today, as well as the heights of the spirit. "Our age is too little oriented towards symbols, the Peisaj al Înaltului.
old signs of the High dim, however what they signified and also performed (auch wirkten) lingers inside ²¹ Ibid., 147.
people's souls and produces effects (wirkt) in another way... People produce (vollziehen ) with a new active ²² “The world is made of things that
body (Wirkleib) which the old signs symbolized. ”²¹. have happened [geschehen Dingen];
since they have taken place, they are
inalienable and as such trustworthy;
In History, claims the author, everything that was continues to be, it is saved within the being.²² That is they remain, they have grown into
why the heightened stone – of nature as a mountain or rock, of man as a pyramid or as a simple stone the great spatio-ctemporal body of
on the place where the God appears²³ – continues to speak to man today, despite a widespread opinion, History [Geschichte] and circulate in
according to which we would have arrived too late in this world to internalize the perennial meanings. its blood"
The image of the raised stone, as the foundation of the sacred space and of architecture in general, ²³ "Then Jacob awoke from his sleep
and said 'Surely the LORD is in this
subsists in us. The stone transforms alongside man: the preservation of this symbol is a task for man,
place; and I did not know.' And he
especially for architecture. was afraid and said, ‘How awesome
is this place! This is none other than
The Dream Stone the house of God, and this is the gate
of heaven!' So early in the morning
Jacob took the stone that he had put
If the stone is a symbol of permanence, of height in the sense defined above, the symbol is in turn an under his head and set it up for a
image, the archetypal value of which is worth emphasizing. The stone only-gazed-upon dismisses the pillar and poured oil on the top of it.
And he called the name of that place
inner image; the stone seen as a You announces it obscurely; it is in the raised stone that the image is
Bethel [House of God]” (Ge 28, 16-19:
present without being thought of as such – in itself. Now the image is considered in its density: the spirit GENEZA, Humanitas, 2017, 145).
returns to it in an inner action that aims to be explicit. He realizes that the setting foundation of a world ²⁴ In old Greek "poiein" means to
demands the introspective manifestation of its own essence or "nature". „produce”, to make in the sense
defined here: to create.
If the original action – in the Goethean sense – of raising the stone is architecture, the original action of ²⁵ J.-J. Wunenburger, Filozofia
imaginilor, Polirom, 2004, 121. Our
uttering the inner image (of the stone) is poetry. Here, the "stone" is not only bound to the word but also highlight.
passes entirely into it; it becomes confused with it. As the original Word is deed, the deed as poiesis²⁴ is ²⁶ This primordial impenetration is the
essentially a word. historical background of Merleau-
Ponty's phenomenology, who speaks
We understand this by clarifying the essence of the image. Contrary to the rationalist-empiricist of "the body of the world” (chair du
monde).
understanding of the image that sees in it a simple copy of things and sensible qualities, recent
phenomenology has shown that the subject – consciousness – meets things, the world itself bringing
along the inner images it projects into things, in matter. "Our subjective images, endowed with its own
consistency, already projects qualitative determinations on the contents of impressions. ”²⁵

The separation between the“ external world ”and the thinking subject that would come into contact
with the former only through its “representations” appears late in modern (rationalist) philosophy. In the
vitalistic thinking of the archaic man – of the Vedic or Egyptian priest, of the pre-Socratic philosopher
– man is, from the very beginning in the world, involved in it, as the world is inside of him: not as a
representation, but in its essence.
The inner images are not copies of the real, but the real itself in its depth, reality transfigured and
potentiated in myth. (Mythos means, first of all, word). In archaic thinking, man and the world breathe –
they are alive – and are intertwined; it is not a simple contact. ²⁶

29
²⁷ A. Perez-Gomez arată acest lucru
în cartea sa: Consonanțe, Editura
Arhitext, 2018.
²⁸ J.-B. Pontalis, Préface, în: Sarane
Alexandrian, Le surréalisme et le rêve,
Gallimard, 1974, IV-V.
²⁹ G. Bachelard, La terre et les rêveries
de la volonté, José Corti, Paris, 2004,
17.
³⁰ “Un pur esprit s’accroît sous
l’écorce des pierres” (Vers dorés).
³¹ C. Brâncuși, Aforisme, în: Omagiu
lui Brâncuși, Almanah editat de
Revista Tribuna, 1976, 241-242.
³² F. Kafka, Caietul III in octavo, in :
Vizuina. Proză postumă, Humanitas,
2019, 228.
³³ R. M. Rilke, Sonetele către Orfeu II,
XII: Opera poetică, Paralela 45, 2007.
30
Este oare acest mod de a gândi și de a simți un obiect al cunoașterii istorice, și nu aievea? Nicidecum.
Până și în „epoca noastră prea puțin orientată spre simboluri” (Schwarz), gândirea arhaică este
prezentă în literatură, în poezie, în scrierile unor gânditori contemporani, și în noi. Ea este prezentă
în mod obscur, rolul teoriei fiind acela de a aduce la lumină ceea ce-și caută drum în străfundurile
conștiinței. Acceptarea acestei prezențe a arhaicului în noi implică voința, capacitatea de a gândi în
imagini și simboluri.
Această capacitate nu vine de la sine; ea trebuie cultivată. Cultură în care, așa cum arată Pallasmaa,
Perez-Gomez, Zumthor și alții, arhitectura joacă un rol major. Arhitectul creează atunci când reușește să
trezească imaginile din lăuntrul nostru, în consonanță cu atmosfera locului²⁷.
Poeții animă piatra – imaginea sa în noi – în visele lor lucide. Poezia transformă realitatea
transformând limbajul cotidian; acesta devine locul spiritual al revelației profunzimilor lumii psihice
și lumii „exterioare” – a naturii și istoriei. Lumea însăși, nu numai omul, are o față nevăzută: poezia și
arta au menirea de a o revela. În secolul XX, suprarealismul a redescoperit, pe urmele romantismului și
ale expresionismului, „puterea mântuitoare a unui limbaj, eliberat și eliberator, capabil, odată reînnoit
în întregime, să metamorfozeze întreaga realitate.”²⁸ În zorii omenirii, homo faber transformă natura
prin uneltele sale transformându-se pe sine prin cuvintele magice ale ritualului și mitului.
Cuvântul poetic este așadar o sursă de energie pentru suflet și pentru lume, ce se întrepătrund. Piatra,
cea din afară și cea din noi, ocupă un rol însemnat în procesul descris mai sus. „Reveriile pietrei caută
forțele intime. Visătorul captează aceste forțe, și când este stăpânul lor simte animându-se în el o
reverie a voinței de putere pe care am descris-o ca pe un veritabil complex al Meduzei...Am arătat că
intuițiile vitaliste, care au jucat un rol însemnat în alchimie, sunt active în mod normal în imaginația
omului.”²⁹ Imaginația prefigurează, însoțește și amplifică contactul cu piatra; ea este prezentă în
munca meșteșugarului și a sculptorului, fenomen surprins de Brâncuși în aforismele sale.
Atât meșteșugarul arhaic cât și sculptorul modern locuiesc activ în preajma materialelor. Ei pătrund în
piatră cu privirea, cu imaginația, cu mâna pentru a surprinde ce se ascunde în ea. „Un spirit pur crește
sub scoarța pietrelor” notează Gérard de Nerval³⁰. Poetul, sculptorul, arhitectul au menirea de a elibera
„cuvântul” ce se află în pietre, de a-l traduce în limbajul omului. „Materialele, observă Brâncuși, nu
trebuie să fie silite să vorbească în limba noastră ... ci trebuie să le aducem până la acel punct, unde
alții vor înțelege limba lor [...] Muncind asupra pietrei, descoperi spiritul – tăinuit în materie, măsura
propriei ei ființe; căci mâinile sculptorului gândesc întotdeauna și urmăresc gândurile materialului.”³¹
Împrumutând ceva din concepțiile presocraticilor, artistul modern (poet, pictor, sculptor, arhitect) se
află în contact cu elementele primordiale. Din reveria asupra lor izvorăște opera de artă, care exprimă
condiția umană: aceea de a trăi în lume și de a fi în comuniune cu secretul pământului.
Piatra visată mobilizează energiile omului – active, contemplative, active-și-contemplative – , care-
și realizează astfel menirea. „Contemplarea și activitatea își au adevărul lor aparent; însă numai
activitatea emanată din contemplare sau mai degrabă cea care se întoarce spre ea – este adevărul.”³²
De la piatra lăuntrică, omul revine la piatra reală și lucrează acum împotriva ei, animat fiind de
reveria dinamică a lui „împotriva”. Această confruntare a făurarului cu piatra, care ne duce cu gândul
la confruntarea lui Iacob cu Îngerul, eliberează energiile interioare, în măsura în care participăm
activ-imaginativ la duelul cosmic. Din această luptă ieșim, precum Iacob, răniți și transformați.
În confuntarea cu piatra, noi împrumutăm pietrei ceva din duritatea și din durata sa: piatra visată
este motorul celei mai durabile transformări: împreună cu poetul, ne adresăm nouă înșine: „voiește
transformarea”.³³
Fragilitatea și indestructibilul : piatra scrisă
Efortul de înălțare a pietrei și a noastră împreună cu ea, precum și reveria activă împotriva pietrei ce
însoțește munca făurarului nu sunt ultimul cuvânt al conștiinței poetice. Conform legii compensației,
conștiința se adâncește acum într-o „reverie a odihnei” (Bachelard) care aduce la lumină prietenia
omului cu piatra.
Această odihnă nu este renunțare sau resemnare, ci coborâre lentă în inima lumii și a timpului. Dacă
stânca deasupra capului, înălțimea și perfecțiunea piramidei sau a turnurilor de la San Gimigniano, în
fine mișcarea apăsătoare a Sclavilor ce ies din piatră produc uimire, ruina zidului de cărămidă și piatra
mormântului ne fac să simțim timpul care „mănâncă viața” (Baudelaire), dar și ce se află dincolo de
timp. Piatra imbibată de timp și mângâiată de soare, piatra care păstrează cuvintele ce rămân gravate
în ea: încercăm să le gândim împreună știind că dorința de nemurire se hrănește din conștiința
morții prezente și, totodată, din refuzul față de „dușmanul implacabil”. Fragilitatea, ocrotirea și
indestructibilul sunt cuvinte ce exprimă aceste simțiri, opuse și înrudite.
Fațadele de piatră expuse intemperiilor sunt imaginea condiției noastre de muritori. Ne recunoaștem
în ele nu numai privindu-le, intrând în relație cu ele – lucru despre care am vorbit mai sus –, ci locuind
în preajma lor. Astfel suntem în măsură să dăm un sens acestor locuri. „Locurile capătă pentru noi sens
în măsura în care sunt asociate cu o stratificare de senzații, de imagini...Spiritul locului nu depinde de
noi. Dar acest spirit este determinat de fragilitatea lor temporală.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
Is this this way of thinking and feeling an object of historical knowledge, and not for real? Not at all. ²⁷ A. Perez-Gomez shows this in his
Even in "our age, which is too little oriented towards symbols" (Schwarz), archaic thinking is present in book: Consonanțe, Editura Arhitext,
2018.
literature, in poetry, in the writings of contemporary thinkers, and in us. It is present in an obscure way,
²⁸ J.-B. Pontalis, Préface, in: Sarane
the role of the theory being to bring to light what seeks its way into the depths of consciousness. Alexandrian, Le surréalisme et le rêve,
Accepting this presence of the archaic in us implies the will and the ability to think in images and Gallimard, 1974, IV-V.
symbols. This ability does not come naturally; it must be cultivated. Culture in which, as Pallasmaa, ²⁹ G. Bachelard, La terre et les rêveries
Perez-Gomez, Zumthor and others show, architecture plays a major role. The architect creates when he de la volonté, José Corti, Paris, 2004,
17.
manages to awaken the images inside us, in line with the atmosphere of the place²⁷.
³⁰ “Un pur esprit s’accroît sous l’écorce
des pierres” (Vers dorés).
Poets animate the stone – its image in us – in their lucid dreams. Poetry transforms reality by ³¹ C. Brâncuși, Aforisme, în: Omagiu lui
transforming everyday language; it becomes the spiritual place of the revelation of the depths of the Brâncuși, Almanah editat de Revista
psychic world and the "outer" world – of nature and history. The world itself, not only man, has an Tribuna, 1976, 241-242.
invisible face: poetry and art are meant to reveal it. In the twentieth century, surrealism rediscovered, in ³² F. Kafka, Caietul III in octavo, in :
Vizuina. Proză postumă, Humanitas,
the wake of romanticism and expressionism, "the saving power of a language, liberated and liberating, 2019, 228.
able, once completely renewed, to metamorphose the whole of reality. ”²⁸ At the dawn of humanity, ³³ R. M. Rilke, Sonetele către Orfeu II,
homo faber transforms nature through his tools, transforming himself through the magical words of XII: Opera poetică, Paralela 45, 2007.
ritual and myth.

The poetic word is therefore a source of energy for the soul and for the world, which is intertwined. The
stone, both outer and inner, plays a significant role in the process described above. "Stone dreams seek
intimate forces. The dreamer captures these forces, and when he is their master he feels a reverie of the
will to power animating within himself, which I have described as a true complex of the Jellyfish... I have
shown that the vitalist intuitions, which played a significant role in alchemy, are normally active in the
human imagination. ”²⁹ Imagination foreshadows, accompanies and amplifies contact with the stone;
it is present in the work of the craftsman and the sculptor, a phenomenon captured by Brâncuși in his
aphorisms.

Both the archaic craftsman and the modern sculptor live actively around the materials. They unpack
the stone with their eyes, with their imagination, with their hand to capture what is hidden inside it. "A
pure spirit grows under the bark of stones," notes Gérard de Nerval³⁰. The poet, the sculptor, the architect
bear the purpose of releasing the "word" that lies within stones and to translate it into the language
of man. "The materials, Brâncuși observes, we must not be forced to speak our language... but we must
bring them to that point, where others will understand their language [...] By working with the stone,
one discovers the spirit – hidden in matter, embodying the measure of one's own being; for the sculptor's
hands always think and follow the thoughts of the material. ”³¹ Appropriating something from the
conceptions of the pre-Socratics, the modern artist (poet, painter, sculptor, architect) is in contact with
the primordial elements. From the reverie on them springs the work of art, which expresses the human
condition: that of living in the world and being in communion with the secret of the earth.

The dream stone mobilizes the energies of man - active, contemplative, active-and-contemplative –
which thus achieve their purpose. “Contemplation and activity have their apparent truth; but only the
activity emanating from contemplation, or rather the one that returns to it, is the truth. ”³² Starting with
the inner stone, man returns to the real stone and now works against it, animated by the dynamic reverie
of "against." This confrontation of the blacksmith with the stone, which leads us to think of Jacob's
confrontation with the Angel, releases the inner energies, insofar as we participate actively-imaginatively
in the cosmic duel. We come out of this battle, like Jacob, wounded and transformed. Through the
confrontation with the stone, we lend from it some of its hardness and its duration: the dream stone is
the engine of the most lasting transformation: together with the poet, we address ourselves: “want the
transformation”.³³

Fragility and Indestructibility: The Written Stone

The efforts to raise the stone and ourselves along it, as well as the active reverie against the stone that
accompanies the work of the blacksmith, are not the last word of the poetic consciousness. According to
the law of compensation, the conscience is now deepening in a "daydream of rest" (Bachelard) that shed
light on man's friendship with the stone. This rest is not renunciation or resignation, but a slow descent
into the heart of the world and time. If the rock above the head, the height and perfection of the pyramid
or the towers of San Gimigniano, finally the oppressive movement of the Slaves coming out of the stone
produce astonishment, the ruin of the brick wall and the tombstone make us feel both the time that "eats
life up" (Baudelaire), as well as what lies beyond time.

The stone soaked in time and caressed by the sun, the stone that holds the words that remain engraved
on it: we try to think of them collectively, knowing that the desire for immortality is nourished by the
consciousness of the present death and, at the same time, by the refusal of the "relentless enemy".
Fragility, protection and indestructibility are words that express these both opposite and related feelings.

31
³⁴ R. Peregalli, Les lieux et la poussière,
Arléa, Paris, 2010, 14-15.
³⁵ Sinngebung, actul de a da sens
lucrurilor, lumii înseși, este actul
primordial al conștiinței, conform
fenomenologiei lui Husserl.
³⁶ Andrei Tarkovski, Nostalgia, 1983.
³⁷ Peregalli, op. cit., 19.
³⁸ C. G. Jung, Amintiri, vise, reflecții,
Humanitas, 2008, 262-264. Formula
aere perennius („mai trainic decât
arama”) este preluată, precizează
traducătorul, din Horațiu, Ode, 30,1.
³⁹ Ibid., 265.
⁴⁰ Platon, Timaios 37 d.
⁴¹ “Când au sosit pietrele cu vaporul
și au fost descărcate, s-a constatat
că așa-zisa piatră de colț avea niște
dimensiuni total greșite: în locul
unei pietre cu trei muchii se adusese
un cub. Era un cub perfect…, cu o
latură de vreo 50 de centimetri.
Zidarul s-a înfuriat și le-a spus
mateloților că puteau duce piatra
imediat înapoi. Dar când am zărit
piatra, am zis: – Nu, asta e piatra
mea…trebuie să fie a mea! Căci
realizasem pe loc că mi se potrivea
perfect și că voiam să fac ceva cu ea.
Numai că încă nu știam ce anume”
(Amintiri…, 265-266).
⁴² Ibid., 266. Sunt, ni se spune,
„versuri latinești ale alchimistului
Arnaldus de Villanova (decedat în
1313) și a fost primul lucru cioplit de
mine în piatră”.
⁴³ F. Kafka, Vizuina..., 205.
32
Timpul le modifică și le dă o aură magică. Nostalgia – o simțire întemeietoare –, și le aproprie. Timpul
care fuge revine atunci asupra sa, sub formă de imagini.”³⁴ Dacă spiritul locului – genius loci (Norberg-
Schulz) – nu depinde de noi, el nu este nici fără noi: sens al locurilor, el este de fiecare dată pentru
noi, în măsura în care omul este Sinngeber, creator de sens.³⁵ Locurile sunt îmbibate de timp, ele sunt
într-un spațiu-timp în care pătrundem revenind la ele și lasându-le să pătrundă, cu povestea lor cu
tot, în gândurile și în simțirile noastre: acesta este sensul întemeietor al nostalgiei, pus în evidență de
Tarkovski în filmul său.³⁶ În filozofia modernă a istoriei, timpul linear, care întorce spatele trecutului,
este golit de sens; în răspăr cu acel model, timpul trăit revine asupra sa. Nostalgia în-locuiește timpul
linear, în care locurile nu-și mai au locul, cu imaginea arhaică, primordială a Cercului: Cercul este
devenire ca revenire la trecutul ce constituie substanța locurilor.
Această înțelegere a locurilor, ce include privirea și este mai mult decât ea, este semnificația însăși a
locuirii. „Omul locuiește rătăcind pe pământ”, spune Heidegger. Ceea ce resimțim contemplând acest
loc, aspectul său mișcător, este sufletul său ... Totul este înscris în aceste pietre. Ceea ce privim, poate
fără să conștientizăm acest lucru, este lumina ce emană din aceste pietre.”³⁷
Locul ales de autor, o fermă din Lombardia, nu este unul excepțional. Nu este nevoie de construcții
monument, de lucruri mărețe – podul din Heidelberg –, pentru a redescoperi sensul locuirii. În pietre
este înscrisă povestea locului respectiv, cele întâmplate acolo, întâmplări pe care privitorul le poate
imagina. Viețile cotidiene din trecut capătă astfel, în reveria inseparabilă de memorie, un parfum
de eternitate. Pietrele vorbesc: cuvintele lor sunt rostite în noi, în tăcerea ce ne extrage din prezent.
Locuirea astfel înțeleasă este voință de durată dincolo de voința de putere, un dar al memoriei. Ea este
temeiul construirii – al arhitecturii înseși.
Dacă povestea sau istoria locului este înscrisă în piatră, în conștiința orientată spre un trecut mai vast
poate apărea voința de a grava în piatră un text despre sensul locuirii omului pe pământ. Este ceea ce
ne arată C. G. Jung în capitolul Turnul al Amintirilor sale.
De la bun început, proiectul psihologului de a construi la Bollingen, pe malul lacului Zürich, o casă
simplă, „un soi de locuință primitivă”, stă sub semnul pietrei. Construirea materializează munca
științifică a savantului oferindu-i un fundament existențial: natural și istoric. „Trebuia să dau într-un
anumit fel o înfățișare în piatră celor mai intime gânduri ale mele și științei mele, sau, altfel spus, să
fac o mărturisire în piatră [...] Încă de la început, turnul a devenit pentru mine un loc al maturizării –
pântecele mamei sau o formă maternă în care puteam fi din nou așa cum sunt, cum am fost și cum
voi fi. Turnul îmi dădea senzația de renaștere în piatră. Îmi apărea ca o realizare a ceea ce înainte
era doar bănuit și ca o reprezentare a individuației. O amintire aere perennius.”³⁸ Acest plan este
determinat în parte de atmosfera locului: gânditorul se pierde în natură pentru a reveni la sinele său
adânc, în care istoria umanității este prezentă ca întreg. „Uneori sunt ca răspândit în peisaj și în lucruri
și trăiesc eu însumi în fiece pom, în clipocitul valurilor, în nori, în animale care vin și pleacă și în obiecte
[...] La Bollingen, sunt înconjurat de liniște și se trăiește in modest harmony with nature. Răsar gânduri
care coboară până în străfundul veacurilor și anticipează în mod corespunzător un viitor îndepărtat.”³⁹
Acest timp totalizant este, conform învățăturii lui Platon și a gândirii Antichității mijlocii și târzii, o
„imagine a eternității”⁴⁰. Semnificația timpului cosmic sau „etern” a fost aprofundată de Jung într-una
din cărțile sale (Aion); el arată aici că „eternul în om” (Max Scheler) se poate manifesta sau întrupa
în piatră.
Piatra este un cub care a ajuns printr-o eroare a lucrătorilor pe proprietatea lui Jung⁴¹. Savantul a
păstrat-o și a sculptat pe trei dintre fețele cubului fragmente filozofice și alchimice. Două dintre ele
exprimă destinul comun al (imaginii) pietrei și al omului.
Omul își proiectează sinele în piatră, aceasta fiind, în „umilitatea” sa, lucrul cel mai de preț. „Iată piatra,
cea nearătoasă, / E ieftină, ce-i drept – / E disprețuită de cei proști, / Dar cu atât mai iubită de înțelepți.”⁴²
Piatra filozofală nu este o piatră, nu este însă întâmplător faptul că este numită astfel. Pentru Jung,
alchimistul caută în Natură ceea ce se află în lăuntrul său: Indestructibilul, al cărui simbol este piatra.
Alchimistul își proiectează transformările interioare în transformările materiei ce au loc în athanor
știind că Sinele și Natura se întrepătrund. Munca sa este inseparabilă de rugăciune, conform poveței
ora et labora: transformarea nu este produsă, făcută, ci un posibil rezultat al operațiilor alchimice.
Acestea presupun credința în Indestructibil, o credință prezentă și în literatura modernă. „A crede
înseamnă să eliberezi în tine ceea ce este indestructibil, sau mai bine zis: să te eliberezi, sau și mai bine:
să fii indestructibil, sau și mai bine: să fii.”⁴³ A crea în preajma pietrei și a sculpta în ea cuvinte perene
înseamnă a depune mărturie pentru Indestructibilul din noi: a-l elibera, a fi. Acesta ar fi sensul ultim
al locuirii. Sensibilitatea pentru urmele timpului în piatră – timpul circular al memoriei – își află aici
temeiul: credința în indestructibil și în cuvintele sale, ce susțin memoria ontologică.
Pe a doua latură a cubului sunt gravate citate din Heraclit despre „Timpul-copil” și steaua din adâncuri.
Povestea despre textul gravat pe a treia latură este semnificativă, nu mai puțin conținutul însuși al
textului. „Pe cea de-a treia suprafață, cea întoarsă spre lac, am lăsat piatra, ca să zic așa, să vorbească
singură într-o inscripție latinească. Toate frazele reprezintă citate din alchimie. Iată traducerea lor:
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
 ³⁴ R. Peregalli, Les lieux et la poussière,
Weathered stone facades are the image of our mortal condition. We recognize ourselves in them not Arléa, Paris, 2010, 14-15.
only by looking at them, entering into a relationship with them – which we previously discussed– but ³⁵ Sinngebung, the act of giving
by living around them. Thus, we are able to make sense of these places. "Places acquire meaning for us meaning to things, to the world
insofar as they are associated with a stratification of sensations, images... The spirit of the place does itself, is the primordial act of
consciousness, according to Husserl's
not depend on us. But this spirit is determined by their temporal fragility. Time changes them and gives phenomenology.
them a magical aura. Nostalgia – a groundbreaking feeling –brings them closer. The time that flees then ³⁶ Andrei Tarkovski, Nostalgia, 1983.
returns to him, in the form of images. ”³⁴ While the spirit of the place – genius loci (Norberg-Schulz) – ³⁷ Peregalli, op. cit., 19.
does not depend on us, it does not exist without us either: the meaning of places is always aimed for us, ³⁸ C. G. Jung, Amintiri, vise, reflecții,
to the degree in which man is Sinngeber, creator of meaning.³⁵ Places are imbued with time, they are in a Humanitas, 2008, 262-264. Formula
aere perennius („harder than copper”)
space-time in which we enter, returning to them and letting them enter too, with the stories altogether, is taken, according to the translator,
into the thoughts and into our senses: this is the founding meaning of nostalgia, highlighted by Tarkovsky from Horatio, Odes, 30,1.
in his film.³⁶ In modern philosophy of history, linear time, which turns its back on the past, is devoid of ³⁹ Ibid., 265.
meaning; In contrast to that model, the time lived returns to him. Nostalgia in-habits the linear time, in ⁴⁰ Plato, Timaios 37 d.
which the places no longer have their place, with the archaic, primordial image of the Circle: The circle is ⁴¹ “When the stones arrived by
ship and were unloaded, we found
becoming a return to the past that constitutes the substance of the places.
that the so-called corner stone had
totally unsuitable dimensions: a
This understanding of places, which includes the gaze and transcends it, is the very meaning of living. cube had been brought instead of
"Man lives wandering on earth," says Heidegger. "What we feel contemplating this place, its moving a stone with three edges. It was a
aspect, is its soul... Everything is inscribed in these stones." What we look at, perhaps without realizing perfect cube…, with a length side of
it, is the light that emanates from these stones.”³⁷ The place chosen by the author, a farm in Lombardy, about 50 centimeters. The builder
became angry and told the sailors
is not exceptional. You don't need monumental constructions, great things – the Heidelberg bridge – to that they could take the stone back
rediscover the meaning of living. Within stones, the story of the respective place, what happened there, immediately. But when I saw the
events that the viewer can imagine are all ingrained. Everyday lives in the past thus acquire, in the stone, I said: – No, this is my stone… it
inseparable reverie of memory, a perfume of eternity. The stones speak: their words are spoken within needs to be mine! Because I suddenly
us, in the silence that extracts us from the present. The dwelling understood as such is a will of duration became aware that it suited me
perfectly and I meant to do something
beyond the will of power, a gift of memory. It is the basis of construction - of the architecture itself. with it. But I didn't know yet what
exactly.” (Amintiri…, 265-266).
If the story or history of the place is inscribed in stone, the will to engrave in stone a text about the ⁴² Ibid., 266. They are, we are told,
meaning of human habitation on earth may appear, in the consciousness oriented towards a wider past. „Latin verses of the alchemist
This is what C. G. Jung shows us in the chapter The Tower of his Memories. Arnaldus of Villanova (who died in
1313) and it was the first thing I ever
From the very beginning, the psychologist's plan to build a simple house in Bollingen on the shores
carved in stone”.
of Lake Zurich, "a kind of primitive dwelling," falls under the symbol of the stone. The construction ⁴³ F. Kafka, Vizuina..., 205.
materializes the scientific work of the scientist, offering him with an existential foundation: natural
and historical. "I had to give in a way a stone look to my innermost thoughts and my science, or in
other words, to make a confession in stone [...] From the very beginning, the tower became a place
of maturation for me – my mother's womb or a maternal form in which I could again be as I am, as
I was and as I will be. The tower gave me the feeling of being reborn in stone. It appeared to me as
an achievement of what was previously only speculated and as a representation of the individual. A
perennial aerial memory. ”³⁸ This plan is partly determined by the atmosphere of the place: the thinker
loses himself in nature in order to return to his deep self, in which the history of humanity is present as a
whole. "Sometimes it feels as if I'm scattered in the landscape and in things, and I live myself in every tree,
in the ripples of the waves, in the clouds, in the animals that come and go and in objects [...] In Bollingen,
I am surrounded by peace and live in modest harmony with nature. Thoughts arise that descend to the
depths of the ages and properly anticipate a distant future. ”³⁹ This totalizing time is, according to Plato's
teaching and the thought of Middle and Late Antiquity, an “image of eternity”⁴⁰. The significance of
cosmic or "eternal" time was discussed in depth by Jung in one of his books (Aion); he shows here that the
"eternal in man" (Max Scheler) may manifest or incarnate in stone.

The stone is a cube that mistakenly reached the workers on Jung's property⁴¹. The scientist kept it and
carved philosophical and alchemical fragments on three of the facets of the cube. Two of them express
the common destiny of the (image) of the stone and of man. Man projects himself into stone, this being,
in its “humility”, the most precious thing. "Here is the stone, the unborn, cheap, which is true – / It is
despised by fools, / But all the more beloved by the wise. ”⁴² The Philosopher's Stone is not a stone, but it
is not by coincidence that it is called as such. For Jung, the alchemist seeks in Nature what lies within him:
The indestructible, the symbol of which is the stone. The alchemist projects his inner transformations
onto the transformations of matter that take place in the athanor, knowing that the Self and Nature
intertwine. His work is inseparable from prayer, according to the teaching ora et labora: transformation
is not produced, done, but a possible outcome of alchemical operations. These involve the belief in the
Indestructible, a belief present in modern literature as well. "To believe means to release into yourself that
which is indestructible, or rather: to free yourself, or even better: to be indestructible, or even better:
to be."⁴³

To create in the vicinity of the stone and to sculpt perennial words in it means to bear witness to the
Indestructible within us: to release it, to be. That would be the ultimate meaning of the dwelling.
Sensitivity to the traces of time in stone – the circular time of memory – finds its basis here: the belief in
the indestructible and in its words, which support the ontological memory.
33
⁴⁴ Jung, Amintiri…, 267.
⁴⁵ F. Kafka, Vizuina…, 213-214.
34
“Eu sunt o orfană, singură; totuși pot fi găsită pretutindeni. Eu sunt una, dar opusă mie însămi. Sunt
om tânăr și om bătrân totodată. N-am cunoscut nici tată, nici mamă, întrucât trebuie să fiu scoasă din
adâncuri asemenea unui pește. Sau întrucât cad din cer ca o piatră albă. Hoinăresc prin păduri și munți,
dar sunt ascunsă în locul cel mai lăuntric al omului. Muritoare sunt pentru oricine și totuși nu sunt
niciodată atinsă de schimbarea vremurilor.”⁴⁴
***
Nu are rost să comentăm acest text a cărui claritate intrinsecă este frapantă. Unii gânditori au atras
atenția asupra faptului că vorbirea, comunicarea reprezintă o dispersare a ființei; nu putem fi în sens
autentic decât în tăcere. Tăcerea adună în centrul ființei ceea ce prin vorbire se pierde, se dispersează:
conștiința deplină. Totuși, cuvintele esențiale provin din tăcere fără s-o anuleze.
Piatra este, din zorii omenirii, cel mai bun prieten al omului, iar în piatră pot fi gravate cuvintele ce
rostesc ființa: cuvintele sculpate în piatră manifestă unitatea Tăcerii și a Cuvântului. Ele dau sens
deplin pietrei de mormânt. Sensul lor este o crăpătură în zidul de nepătruns al morții. A grava în piatră
cuvintele ce numesc Indestructibilul înseamnă a da morții și tăcerii un nou sens. Acceptarea și refuzul
morții nu sunt opțiuni ale conștiinței finite, ci acțiuni interioare care formează, opuse fiind, o unitate:
cea mai vastă unitate. Arhitectura este un imn al muritorilor închinat Indestructibilului, așa cum arată
ruinele templului de la Göbekli Tepe.
Pentru omul care „trăiește întru mister și pentru revelare” (Blaga), piatra – imaginea ei – realizează
sensul suprem al filozofiei europene de la începuturile sale: unitatea contrariilor. Dacă piatra
alchimiștilor poate spune despre ea însăși „eu sunt una, dar opusă mie însămi”, acest lucru se
datorează faptului că „piatra” cuprinde, așa cum aminteam în paragraful introductiv al acestei lucrări,
extremele – pietricica de la marginea drumului prăfuit și diamantul – și tot ce se află între ele: stânca
impunătoare, piatra de temelie a unei construcții (sacre), coloana unui templu, cărămizile unei biserici
sau ale unui zid vechi, pietrele Zidului Plângerii în care pelerinii îndeasă cuvinte scrise, și alte tipuri de
pietre, naturale și artificiale. Piatra este cel mai bun mediator între natură și cultură.
Omul pătrunde, prin privirea și prin munca sa, în piatră, așa cum zeul – apropiat și îndepărtat de om
– poate pătrunde, la propriu, în piatră. „Despre Prometeu relatează patru legende: potrivit celei dintâi,
pentru că el îi trădase pe zei în favoarea oamenilor, a fost înlănțuit în Caucaz și zeii au trimis vulturi care
mâncau din ficatul lui ce creștea mereu la loc. – Potrivit celei de-a doua, Prometeu, în suferința pe care i-o
provocau ciocurile care-l sfârtecau, a pătruns mai adânc în stâncă
până când s-a făcut una cu ea.”⁴⁵ Prin pătrunderea zeului în stâncă, aceasta este îmbibată de cuvântul
revoltei și al iubirii pentru oameni, de flacăra densă: cea mai grăitoare metaforă pentru dialogul etern
al Omului cu piatra. Prometeu întoarce spatele stâncii de care înlănțuit, dar ce știm despre spatele –
unui zeu?
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
On the second facet of the cube quotes from Heraclitus about "Child-Time" and the star of the depths ⁴⁴ Jung, Amintiri…, 267.
are engraved. The story of the text engraved on the third side is significant, no less the content of the ⁴⁵ F. Kafka, Vizuina…, 213-214.
text itself. "On the third surface, the one facing the lake, I let the stone, so to speak, speak for itself in a
Latin inscription. All sentences are quotes from alchemy. Here is their translation: I am an orphan, alone;
however they can be found everywhere. I am one, but the opposite of myself. I am a young man and an
old man at the same time. I knew neither father nor mother, for I must be brought out of the depths like
a fish. Or because I fall from the sky like a white stone. I wander through forests and mountains, but I am
hidden in the innermost place of man. I am mortal for everyone and yet I am never touched by changing
times. ”⁴⁴

***

There is no point in commenting on this text, the intrinsic clarity of which is striking. Some thinkers
have drawn attention to the fact that speech, communication is a dispersion of being; we can only be
authentically in silence. Silence gathers in the center of being all that is lost, dispersed through speech:
full consciousness. However, the essential words come from silence without annulling it.
The stone has been, from the dawn of humanity, man's best friend, and in the stone the words that
utter the being can be engraved: the words carved into stone manifest the unity of Silence and the Word.
They give full meaning to the tombstone. Their meaning is a crack in the impenetrable wall of death. To
engrave in stone the words denominating Indestructible means to give death and silence a new meaning.
The acceptance and denial of death are not options of finite consciousness, but rather inner actions
that form, in opposition, a unit: the widest unity. The architecture is a hymn of mortals dedicated to the
Indestructible, as shown by the ruins of the temple at Göbekli Tepe.

For the man who "lives in mystery and revelation" (Blaga), the stone – its image – completes the supreme
meaning of European philosophy from its beginnings: the unity of contradictions. If the stone of the
alchemists can say of itself "I am one, but opposite to myself," this is because the "stone" includes, as I
mentioned in the introductory paragraph of this paper, the extremes – the pebble at the edge of the
dusty road and the diamond – and everything in between: the imposing rock, the foundation stone of a
(sacred) building, the column of a temple, the bricks of a church or an old wall, the stones of the Wailing
Wall in which pilgrims clutter written words, and other types of stones, natural and artificial. The stone is
the best mediator between nature and culture.
Man penetrates the stone, through his gaze and his work, just as the god – close and distant to man
– can penetrate, literally, into stone. "There are four legends about Prometheus: according to the first,
because he had betrayed the gods in favor of the people, he was chained in the Caucasus and the gods
sent eagles that ate from his ever-growing liver. "According to the second, Prometheus, in the suffering
caused by the beaks slashing his flesh, suffused deeper into the rock until he became one with it." Through
the infiltration of the god into stone, it then became imbued in the word of revolt and of love for men,
of the dense flame: the most eloquent metaphor for Man's eternal dialogue with the stone. Prometheus
turns his back on the rock he is chained to, but what do we know about the back – of a god?

35
 ELENA NICOLETA ALBU
Note:
¹Fractal: https://ro.wikipedia.org/
wiki/Fractal, accesat 09.12.2020
²Arta preistorică: https://ro.wikipedia.
org/wiki/Arta_preistoric%C4%83,
accesat 13.12.2020
³Evoluția umană: https://
ro.wikipedia.org/wiki/
Evolu%C8%9Bia_uman%C4%83,
accesat 09.12.2020
36
MAI ÎNAINTE DE TOATE A
FOST GESTUL
Ți–ai imaginat vreodată că evoluția omului este asemănătoare cu viața noastră, a fiecărui om modern,
de la naștere și până în prezent? Un proces universal, recursiv, asemenea fractalilor, cu transformări
neregulate, segmentate în funcție de specie și perioade de timp, se repetă la nivel individual în etape
de vârstă, dar cu o viteză de redare mărită. Altfel spus, viața noastră pare a fi o copie în miniatură¹ a
întregului proces evolutiv uman.
Aflați în această reprezentare repetată, noi trecem printr-o serie de transformări. Ne-am dezvoltat atât
de mult încât, azi, avem nevoie de altcineva să ne spună cine suntem.
Deși arta, pe care o aducem cu noi de 500.000 de ani², face parte din identitatea noastră, în prezent
nu o mai înțelegem și nu ne mai regăsim în ea. Dacă avem destul curaj, cerem altora să ne-o explice,
ceea ce înseamnă a ne însuși sistemul de valori al acestora. Se pare că avem nevoie de texte care să ne
povestească ceea ce vor alții să credem că vedem, simțim, trăim, când, de fapt, astfel, aflăm doar cine
cred ei că sunt. Întrebarea este: când și unde pe acest traseu, ne-am rătăcit?
Începându-ne drumul cu oamenii preistorici, îi putem vedea pe aceștia făcând primele mișcări subtile
și fără un scop aparent, asemenea copiilor nou-născuți. Ei încep să observe obiectele și viețuitoatele din
jur, să le urmărească mai întâi cu privirea, apoi să întindă mâna către ele în încercarea de a crea relații
afective și cognitive cu acestea. Imediat se pot auzi și primele vocale, care exprimă anumite trăiri legate
de descoperirea mediului înconjurător și a posibilităților prin care pot să se integreze în el.
Alte câteva sute de mii de ani mai târziu, asemenea copilului nostru, în apropierea împlinirii vârstei de
un an, omul va descoperi cuvintele. un an, omul va descoperi cuvintele. Nu spun că vreo specie Homo³
ar scobi cu bățul în pământ și ar da peste litere grupate la rădăcina vreunei bălării ci, mai degrabă, aș
auzi sunete rostite des în situații care se repetă, emisii vocale care devin expresii ale anumitor trăiri.
Primii pași ai nou-născutului de azi mă trimit deja cu gândul la omul din epoca străveche care
descoperă natura în toată splendoarea ei și, odată cu această experiență, începe să cugete. Îl și văd cum
șade terfelit, cu privirea pierdută, privind un apus de soare.
Într-o zi, mă întâlnesc cu omul primitiv care a adunat diverse obiecte din natură (bețe, scoici pietre,
frunze, coji, semințe etc.) și încearcă să le combine, de parcă ar meșteri ceva.
Nu știu ce-o fi în capul lui. Poate e copilul care descoperă jocul cu jucăriile. Dar nu e singurul care își
folosește membrele și organele de simț. El se lasă stimulat de elementele din jur și începe să imite,
asemenea copiilor mici care reproduc cu fidelitate comportamentul celor din jur.
Mai departe, găsesc evoluția omului identică dezvoltării copilului care ajunge la vârsta de trei ani. Dacă
tot a descoperit bățul, mai întâi zgârie necontrolat pământul, apoi începe să organizeze liniile în tipare.
Apar simbolurile ca reprezentări ale elementelor din jur, ale persoanelor sau locurilor. Învață să
comunice și să se joace cu imaginația.
În această etapă a dezvoltării, nu există o gândire logică despre lume, dar încep a fi înțelese emoțiile
proprii, indivizii intră în contact unii cu alții și manifestă acțiuni altruiste, ori descoperă starea de frică
și comportamentul răuvoitor.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
 IN THE BEGINNING THERE ELENA NICOLETA ALBU

WAS THE GESTURE

Have you ever imagined that the evolution of man is similar to the lives of every modern individual, Note:
from their birth to the present? An universal, recursive process, resembling fractals, with irregular
¹Fractal: https://ro.wikipedia.org/wiki/
transformations, segmented in accordance to species and periods of time, is repeated on an individual
Fractal, Acessed: 09.12.2020
scale, in age segments, but with an increased rendering speed. In other words, our lives seem to be a ²Prehistoric Art: https://ro.wikipedia.
miniature¹ copy of the entire human evolutionary process. org/wiki/Arta_preistoric%C4%83,
Accessed: 13.12.2020
Finding ourselves in this repeated representation, we go through a series of transformations. We have ³Human Evolution : https://
grown so much that today we need someone else to tell us who we are. Although art, which we have ro.wikipedia.org/wiki/
Evolu%C8%9Bia_uman%C4%83,
been bringing with us for 500,000² years, is part of our identity, presently we no longer understand
Accessed: 09.12.2020
it or find ourselves in it. If we have enough courage, we ask others to explain it to us, which means
appropriating their value system. It would appear that we need texts to tell us what others want us to
believe that we see, feel, live, when, in fact, in this way, we only find out who they think they are.
The question is: what is the exact moment that marks us straying away from this path?

Starting our journey with the prehistoric people, we can see them making the first subtle movements
with no apparent purpose, in the likes of newborn children. They begin to observe the objects and living
beings around them, firstly with their eyes, and then to reach out to them in an attempt to create
emotional and cognitive relationships. Immediately, the first vowels can be heard, which express certain
feelings related to the discovery of the environment and the ways in which they can integrate into it.
A few hundred thousand years later, similarly a child nearing the age of one, man discovers words. I'm not
saying that any Homo³ species would dig with their stick in the ground and come across letters grouped
at the root of a dandelion, but rather I would hear sounds often uttered in repeated situations, vocal
emissions that become expressions of certain feelings.

The first steps of today's newborn are reminiscent of the man of ancient times who discovers nature in
all of its splendor and, through this experience, begins to think. I can see him sitting shabby, gazing at the
sunset. One day, I meet the primitive man who gathered various objects from nature (sticks, shells, stones,
leaves, peelings, seeds, etc.) and tries to combine them, as if he were crafting something. I don't know
what would be going on inside his head. It might be the child who discovers the toy play. But he is not the
only one who uses his limbs and sensory organs. He is stimulated by the elements around him and begins
to imitate, like small children who mimetically reproduce the behavior of those around him.

Furthermore, I find the evolution of man to be identical to the development of the child who reaches the
age of three. As he has now discovered the stick, he first scratches the ground uncontrollably, then begins
to organize the lines in patterns. Symbols appear as representations of surrounding elements, people, or
places. He learns to communicate and play with his imagination.

During this stage of development, there is no logical processing of the world, but they begin to
understand their own emotions, individuals come into contact with each other and manifest acts of
altruism, or discover the state of fear and malicious behavior.
37
 În cazul copiilor din prezent, până la vârsta de patru ani, odată cu dezvoltarea fizică, atunci când fac
progrese mari în ceea ce privește mișcarea, se dezvoltă și abilitățile de manipulare a obiectelor și încep
să aibă o preferință pentru mâna pe care o folosesc în diverse acțiuni. Încep să deseneze diverse forme
simple pe care mai apoi le combină și inventează forme abstracte, dau viață obiectelor și imaginează
povești, confundă aparența cu realitatea și se dezvoltă cognitiv. De obicei, acesta era momentul în care
unii copii făceau cunoștință cu mine.
În clipa în care intervine educația, nu mai pot vorbi de omul primitiv, în forma lui rudimentară, dar nu
înseamnă că îl exclud din acest traseu, ci că îi pregătesc revenirea într-un alt moment, câteva rânduri
mai jos. În schimb, pot vorbi despre gesturile copiilor cu care am lucrat câțiva ani și despre alte tipuri
de gesturi care nu se referă doar la mișcări fizice ci, într-un sens mai profund, la renunțări, eliminări,
relaxări. Gestul face parte din dezvoltarea noastră. Fie că ne referim la o simplă mișcare sau o serie de
acțiuni, el reprezintă o formă de exprimare a unor gânduri, trăiri, nevoi, intenții. Când gesturile noastre
ajung să influențeze mediul înconjurător, începem să confirmăm că existența noastră are sens.

Una dintre întâlnirile cu forma cea mai pură a gestului a fost în decursul unei perioade de câțiva ani,
când am predat desen, pictură și modelaj copiilor cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani. Privind către
această experiență, pare previzibil, dar incomplet, să prezint gestul ca moment inițial în care mânuțe
dolofane apucă stângaci instrumentele din atelier sau cum experiențele copiilor cu materialele de
lucru participă la dezvoltarea lor.
Așadar, e important să vorbim despre gesturile din activitățile creative deoarece, ca activitate practică,
cursurile de artă vizuală trimit copilul spre o gândire în spațiu, ce duce la dezvoltarea percepției asupra
tridimensionalului și, implicit, la dezvoltarea lui psihică. Mai conștient de întreg și de detalii, copilul
beneficiază de o viziune mai profundă asupra lumii, de capacități de exprimare și impresii estetice, o
dezvoltare din puncte de vedere cultural și intelectual.

Modelajul, de exemplu, oferă o posibilitate de lucru atât vizuală, cât și tactilă, unde fiecare acțiune a
copilului va fi lăsată în material ca o amprentă atât fizică, dar și de personalitate. Actul de creativitate
devine cu atât mai complex cu cât trebuie să fie gândite mai multe planuri, se pun în practică noțiuni
de geometrie de bază iar, în final, pictarea unui obiect tridimensional poate presupune mai multă
muncă și concentrare. Practica, prin experiment, dă gestului materialitate, volum, proporții, armonie.
În același timp, educația plastică dezvoltă abilități de comunicare vizuală, ne face conștienți de
receptarea mesajului vizual – prezent permanent în viața noastră – și ne asigură un sistem perceptiv
funcțional, cu ajutorul căruia noi putem evalua, asimila sau respinge elemente din mediul înconjurător.
Însă, când mai înainte de toate a fost gestul, în atelierul în care lucram cu copiii, ei își puneau gumă
plastică pe păr, acuarele pe față și mâncau lut, iar eu îmi priveam transformarea cu aceeași fascinație
ca a lor. Tocmai ce descoperisem că prezența copiilor în viața mea face imperceptibilă inactivarea unor
însușiri pe care le-am asimilat în timp. Din acest moment, nu pot vorbi despre ei fără să fac referire la
mine – aceeași activitate ne întregește și ne ajută să creștem împreună.

În întâlnirile noastre, ei erau captivați de tehnici de lucru cu materiale și instrumente pe care nu le-au
atins vreodată, dar învățau să le folosească. Eu eram impresionată de simplitatea și puritatea din
comportamentul meu, probabil copilul desăvârșit din mine, pe care nu l-am mai întâlnit niciodată într-
un mod atât de conștient. Eram primitivul căruia nimeni nu i-a spus cum se face. A preda era primul
meu gest din fiecare zi, exprimat într-un mod ce aparține viitorului în care nu o să mai fim nevoiți să ne
întrebăm: cine suntem?
Simplul fapt de a fi în preajma lor îmi dă aceeași stare ca atunci când pictez, intru în transă, dar pe o
altă ușă, într-o lume în care tot ce ține de viața mea particulară dispare, eu devin una cu ei, prezentă și
receptivă nevoilor lor de a fi, de a se exprima, de a crea, de a se juca cu idei, într-un mod în care timpul
se transformă într-o stare de veșnicie. Acesta este modul în care revin mereu la simplu, la primul gest
însetat de cunoaștere, de a crea.

Este important ca în activitățile desfășurate cu copiii să se pună accent pe individualizare, pe formarea

de capacități. Sunt necesare programele și activitățile care să încurajeze anumite valori și urmărirea
dezvoltării fiecărui copil, astfel încât a învăța să devină o stare, o experiență în urma căreia copiii nu
doar acumulează informații ci, mai degrabă, dezvoltă abilități de formare a unor instrumente cu care
să învețe lucruri noi și pe care să le aplice mai departe în rezolvarea anumitor situații.
Astfel, conștientizându-și posibilitățile și limitele propriei lor individualități, se dezvoltă și încearcă să
le depășească. Copiii învață cum să se comporte unii cu alții, cum să se raporteze la ceilalți, ceea ce ar
avea ca efect o mai bună cunoaștere și autocunoaștere, dar și o mai bună organizare a propriei vieți și
activități. Acesta este unul și poate cel mai important motiv pentru care noi, ca profesori, ne aflăm în
fața celor mici, să îi pregătim pentru o integrare bună în societate, pe fondul unei sănătăți emoționale.
În general vorbind, ca formă de manifestare socială, e necesar ca educația să ne ofere libertate – de
a fi, de a ne exprima, de a crea – sănătate, echilibru și independență, astfel încât să ne putem adapta
repede (în timp real) la diverse situații, să ne respectăm mai mult pe noi înșine și pe cei din jur, prin
conștientizarea anumitor valori. Educația ne face mai responsabili, conștienți de consecințele actelor
noastre și asumarea lor, ne asigură curajul de a experimenta.

38 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

In the case of children nowadays, by the age of four, along with physical development, when they make
great progress in terms of movement, they simultaneously develop the skills of manipulating objects
and begin to have a preference for the dominating hand they use in various actions. They start drawing
various simple shapes, which they then combine and invent abstract shapes, bring objects to life and
imagine stories, mix up appearances with reality and they develop cognitively. Usually, that was the time
when some children met me.
The moment education intervenes, I can no longer speak of the primitive man, in his rudimentary form,
but that does not mean that I exclude him from this path, rather that I am preparing to return to him
at another time, a few lines below. Instead, I can talk about the gestures of children with whom I have
worked for several years and about other types of gestures that do not only refer to physical movements
but, in a deeper sense, to giving up, elimination, relaxation.
The gesture is part of our development. Whether we refer to a simple movement or a series of actions, it
is a form of expressing thoughts, feelings, needs, and intentions. When our gestures come to influence the
environment, we begin to confirm that our existence makes sense.
One of the meetings with the purest form of the gesture was during a period of several years, when I
taught drawing, painting and modelling to children aged between 4 and 15. Looking at this experience,
it seems predictable, but incomplete, to present the gesture as an initial moment in which chubby little
hands clumsily grab the tools in the workshop or the way children's experiences with work materials
participate in their development.

Therefore, it is important to talk about gestures in creative activities because, as a practical activity, visual
art courses send the child to a way of thinking of space, which leads to the development of perception of
the three-dimensional and, implicitly, to his mental development. With increased awareness of the whole
and the details, the child benefits from a deeper insight on the world, from abilities of expression and
aesthetic impressions, a development from a cultural and intellectual point of view.
Modelling, for example, offers a possibility of working both visually and tactilely, where each action of
the child will be left in the material as an imprint both the physical and the personality. The creative act
becomes all the more complex as more plans have to be thought out, basic notions of geometry are put
into practice and, finally, painting a three-dimensional object can require more work and concentration.
Practice, through experiment, gives the gesture materiality, volume, proportions, and harmony.
Meanwhile, art education develops visual communication skills, makes us aware of the reception of the
visual message - permanently present in our lives - and provides us with a functional perceptive system,
through which we can assess, assimilate or reject elements of the environment.

But when in the beginning there was the gesture, in the workshop where I worked with the children,
they would put plastic gum in their hair, watercolor on their faces and would eat clay, and I watched my
transformation with the same fascination as theirs. I had just discovered that the presence of children in
my life makes the inactivation of some peculiarities that I had assimilated over time seem imperceptible.
From now on, I can no longer talk about them without referring to myself - the same activity makes us
whole and helps us grow together.
In our meetings, they were captivated by the techniques of working with materials and tools that they
had never touched, but were learning to use. I was impressed by the simplicity and purity of my behavior,
probably the perfect child in me, whom I had never met in such a conscious way. I was the primitive that
no one had told how it's done. Teaching was my first gesture of every day, expressed in a way that belongs
to the future in which we will no longer have to ask ourselves: who are we?
The mere fact of being around them gives me the same feeling I get when I paint, I go into a trance, but
through another door, in a world where everything related to my private life disappears, I become one
with them, present and receptive to their needs to be, to express themselves, to create, to play with ideas,
in a way that time turns into a state of eternity. This is how I always return to the simple, to the first
thirsty gesture of knowledge, of creation.

It is important that in the activities carried out with children we should emphasize on individualization,
on the formation of skill. Programs and activities are needed to encourage certain values and to follow
the development of each child, so that learning becomes a state, an experience from which children do
not only accumulate information but also rather, develop skills to form tools which aid them in learning
new things and to apply them in solving certain situations. Thus, becoming aware of the possibilities and
limitations of their own individuality, they develop and try to overcome them.
Children learn how to behave towards each other, how to relate to each other, which would have the
effect of better knowledge and self-knowledge, as well as a better organization of their lives and activities.
This is one and perhaps the most important reason why we, as teachers, are in front of the little ones, to
prepare them for a good integration into society, providing them with the ground of emotional health.
Generally speaking, as a form of social manifestation, it is necessary for education to give us freedom
- to be, to express ourselves, to create - health, balance and independence, so that we can gear quickly
(in real time) to various situations, to respect ourselves and those around us more, by being aware of
certain values. Education makes us more responsible, aware of the consequences of our actions, teaches
accountability and ensures the courage to experiment.

39
⁴ Cam pe aici ne rătăcim noi. Până când educația ne va aduce pe cărările spre noi înșine, putem doar
să mai umblăm pe ici pe colo la percepția asupra lucrurilor, să privim din mai multe puncte de vedere
tot ce e în jur, să avem curaj de a ne pune în situații care ne stimulează intelectual și creativ, să ne
autodezvoltăm. Pe scurt, fiecare face ce crede pentru a se salva, cel puțin pe sine însuși.

Încurajez și felicit pe cei care fac eforturi să nu fie în zadar toți acești ani de evoluție, altfel, vom ajunge
din nou în grotă. Problema este că, de data aceasta nu suntem în stare nici unelte să producem și nici
chef nu avem de această activitate care, în mod sigur ne-ar deprima. În acel moment, singurul obiectiv
către care tindem va fi cum să dăm în cap celuilalt pentru a-i lua din mână fructul uscat, despre care
avem impresia că ne hrănește în vreun fel. De ne-ar crește hrana direct în stomac, ar fi și mai bine.

Totuși, ieșind din peșteră, îmi arunc puțină apă pe față și mă uit în jur. Ceea ce văd însă, este mai mult
decât pot descrie fără să ies din peisaj. Ca să înțelegem de ce se întâmplă acest fenomen, vă invit la
câteva exerciții de imaginație, cu ajutorul cărora să definim percepția care, la rândul ei, ne definește pe
noi, ca oameni, atât la nivel general, cât și individual.

La fel ca în cazul adulților, percepția copiilor este influențată de mai multe medii: social, cultural,
economic, politic etc., dar într-un mod indirect, prin cel cotidian care se referă la părinți, prieteni
sau colegi.
Ea poate fi stimulată prin situarea în imprejurări și situații provocatoare din punct de vedere
creativ, intelectual, emoțional și prin încurajarea experimentării atât practic, cât și la nivel de idei –
provocarea de a răspunde la diverse întrebări formulate astfel încât să favorizeze mai multe tipuri de
gândire. Acestea pot genera povești ale unor lumi fantastice, interioare și pot dezvolta imaginația și
creativitatea. Un exemplu se poate vedea în imaginile de mai jos. Prima reprezintă o lucrare pe care eu
am realizat-o anul trecut, iar în cea de-a doua imagine este exprimată interpretarea lucrării mele, de
către de o fetiță de 10 ani.

Modul nostru de a percepe lucrurile din jur reflectă în mare parte cine suntem. Ceea ce percepem ne
definește prin prisma experiențelor, educației, mediului în care trăim etc.
Dar cât din ceea ce percepem noi este realitate și cât este imaginație? Întrebarea își are originea într-un
test pe care l-am făcut acum câțiva ani, inspirat de reacțiile publicului față de artă. Acesta constă în
realizarea unor picturi expresionist abstracte și vizualizarea acestora, ca mod de interpretare figurativă.
Ca abilitate înnăscută, prin imaginaţie se inventează lumi personale, proces primordial și pentru
actul creaţiei. Imaginația este realizată pe baza memoriei, a percepției față de experiențele trăite de
fiecare. Modul de a trăi evenimentele prezente în viața fiecăruia se realizează prin utilizarea unor
tipare stabilite potrivit unor comportamente sociale, religioase, politice, culturale etc. Așadar, ceea ce
interpretăm vorbește despre noi, ca specie, ca națiune și, în același timp, determină individualitatea.

Prin abordarea mea, fac referire la limitele umane, atât cele care țin de percepție, cât și cele fiziologice,
unde relația dintre lucrarea de artă și privitor este intuiție sau necunoscuta într-o ecuație estetică.
Scopul este de a oferi o lume de posibilități care să stimuleze creativitatea fiecăruia.
Am început prin a-mi interpreta singură, dintr-o perspectivă figurativă, lucrările realizate prin gesturi
pline de trăiri, în timp ce ascultam muzică. Și a ieșit ce vedeți în imaginea de mai jos: (vezi legendă)
Mai departe, pentru că tot timpul ne ocupăm cu înregistrarea și arhivarea a tot ce se află în jurul nostru
în fiecare clipă, mi-am propus să provoc pe oricine vrea să participe, la un exercițiu de imaginație. Așa
a luat naștere lucrarea INNER, care a fost expusă în perioada septembrie-octombrie 2020, la Biblioteca
Națională a României, în cadrul proiectului expozițional [WAS JETZT?] (Și, mai departe?).

Legendă / Legend
Elena Nicoleta Albu, MEMORIE
DIGITALĂ, 2019, acrilic pe pânză, 100
x 150 cm
[WAS JETZT?] este un proiect expoziţional pluridisciplinar, a cărui implementare se sprijină pe principiul
interculturalităţii, pe o temă cu adânci semnificaţii: transformarea socio-economică şi culturală,
catalizată astăzi de criza pandemiei. Proiectul grupează creaţii artistice: pictură, sculptură, instalaţii,
instalaţii video şi audio, editare de carte, performance, fotografie. Lucrările sunt realizate de 20 de
artişti plastici din România, Belgia, Franţa şi Italia, pe teme ce aduc în jocul interpretării publicului
subiecte complexe, privite din perspectiva transformării: spațiul, individul și identitatea colectivă,
relația individului cu universul cotidian, cu Celălalt, limbajul și fonetica limbii române, percepția asupra
propriei existențe și asupra mediului.
Propunerea mea în cadrul acestei expoziții a fost o proiecție video care a înglobat creativitatea mai
multor participanți. Ei s–au conectat la intensitatea acelui moment de sinceritate în care privim în
interiorul nostru pentru a defini exteriorul. Intenția de a–i încuraja pe oameni să își rezerve timp pentru
a privi o pictură precedă acțiunea de a căuta și găsi sensuri în ceea ce privesc.
Prin inițierea unui apel online pe care l-am făcut, fiecare participant a avut libertatea de a alege unul
sau mai multe fragmente din lucrarea pe care o veți vedea în imaginea de mai jos. Forme pătrate
numerotate: A1, B4, E2⁴ etc., au fost reinterpretate în orice mod de exprimare și în orice tehnică dorită
de ei, în funcție de ceea ce au simțit, văzut, auzit sau și–au imaginat în timpul vizualizării lucrării ca
întreg ori detalii din aceasta.

40 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

This is where we get lost. Until education brings us on the paths to ourselves, we can only walk here and
there to the perception of things, to look at everything around us from several points of view, to have the
courage to put ourselves in situations that stimulate us intellectually and creatively, to develop ourselves.
In short, everyone does what they think is best to save themselves at least.

I encourage and congratulate those who strive for all these years of evolution to not be in vain; otherwise
we will end up in the cave again. The problem is that this time we are not able to produce tools and we
do not feel like doing this activity that would surely depress us. At that moment, the only goal we aim for
will be how to hit the other person in the head to take the dried fruit in his hand, under the impression
that it could feed us in some way. If our food grew directly in our stomachs, it would be even better.

However, coming out of the cave, I splash some water on my face and look around. But what I see is more
than I can describe without stepping out of the picture. In order to understand why this phenomenon
occurs, I invite you to do some exercises of imagination, which help define the perception which, in turn,
defines us, as people, both generally and individually.

As is the case with adults, children's perception is influenced by several contexts: social, cultural,
economic, political, etc., but also indirectly, through the everyday pursuit that refers to parents, friends or
colleagues. It can be stimulated by challenging circumstances and situations from a creative, intellectual,
emotional point of view as well as by encouraging experimentation both practically and through ideas -
the challenge of answering various questions formulated so as to favor more types of thinking. They can
generate stories of fantastic, inner worlds and can develop imagination and creativity. An example can be
seen in the images below. The first is a piece of work I made last year, and the second image expresses the
interpretation of my work by a 10-year-old girl.

Our way of perceiving the things around us largely reflects who we are. What we perceive defines us
in terms of experiences, education, the environment in which we live, etc. But how much of what we
perceive is reality and how much is imagination? The question has its origins in a test I did a few years
ago, inspired by the public's reactions to art.
It consists in making abstract expressionist paintings and visualizing them as a way of figurative
interpretation. As an innate ability, through the imagination one invents personal worlds, a primordial
process for the act of creation. Imagination is based on memory, perception of the experiences lived by
each. The way of living the events present in everyone's life is achieved by using patterns established
according to social, religious, political, cultural behaviors, etc.
So what we interpret speaks of us, as a species, as a nation, and at the same time determines individuality.

By my approach, I refer to human limits, both those related to perception and physiological ones, where
the relationship between the work of art and the viewer is intuition or unknown in an aesthetic equation.
The aim is to offer a world of possibilities that stimulate everyone's creativity.

I started by interpreting my own work myself, from a figurative perspective, the works made through
gestures full of feelings, while listening to music. You can see what came out in the image below:
Furthermore, because we are always busy recording and archiving everything around us every moment, I
set out to challenge anyone who wants to participate in an exercise in imagination. This is how the work
INNER was born, which was exhibited between September and October 2020, at the National Library of
Romania, within the exhibition project [WAS JETZT?] (And, what's next?).

[WAS JETZT?] is a multidisciplinary exhibition project, the implementation of which is based on

the principle of interculturality, on a theme with deep meanings: socio-economic and cultural
transformation, catalyzed today by the pandemic crisis. The project groups artistic creations: painting,
sculpture, installations, video and audio installations, book editing, performance, photography. The works
are made by 20 artists from Romania, Belgium, France and Italy, on topics that bring the interpretation
of the public complex topics into play, viewed from the perspective of transformation: space, individual
and collective identity, individual relationship with everyday universe, with the Other, language and the
Legendă / Legend
phonetics of the Romanian language, the perception on one's own existence and on the environment.

My proposal in this exhibition was a video projection that incorporated the creativity of several Teia Maria Drăcea, O ZI LINIȘTITĂ, 10
ani, 2019, acrilic pe pânză, 70 x 110 cm
participants. They connected to the intensity of that moment of sincerity during which we look inside
ourselves to define the outside. The intention to encourage people to take the time to look at a painting Elena Nicoleta Albu, APOCALYPTIC,
2014, acrilic pe carton, 69,5 x 100 cm
precedes the act of searching and finding meaning.

By initiating an online call, each participant had the freedom to choose one or more excerpts from the
paper that you will see in the image below. Numbered square shapes: A1, B4, E2, etc., were reinterpreted
in any way of expression and in any technique they wanted, depending on what they felt, saw, heard or
imagined while viewing the work as a whole, or the details of it.

41

Legendă / Legend
Vlad Buhu, VISCERE, Interpretare
detaliile INNER B3, C3, D3
Alexandru Florin Zana, interpretare
detaliu INNER B1
Elena Nicoleta Albu, INNER, 2014,
acrilic pe carton, 120 x 200 cm
42
Modalitățile de exprimare pe care le-am propus au fost:
- vizual: prin desene simple sau elaborate, alb-negru sau color (pictate); figurative sau abstracte;
- prin text: la alegere, un cuvânt, o frază sau mai multe, versuri etc;
- audio: prin sunete, înregistrări diverse, compoziții muzicale sau bucăți din ele;
- video: dans, performance sau orice altă reprezentare video;
Scopul meu principal nu era neapărat de a obține materiale pentru un colaj video, ci de a-i mobiliza pe
oameni să își rezerve puțin timp pentru a privi o pictură, de a căuta și găsi sensuri în ceea ce privesc.
Prin acest demers, fiecare dintre cei la care a ajuns propunerea mea a fost pus în poziția de a alege să
se oprească din goana personală de zi cu zi, să se rupă pentru o clipă de lumea proprie și să intre în
cea a picturii mele, INNER, loc pe care să se simtă confortabil a și-l însuși și pe care să îl descrie apoi,
într-un mod creativ. Rezultatul a fost neașteptat. În decurs de o lună am primit aproape două sute de
materiale de la 35 de participanți. Jumătate dintre ei nu au o legătură directă cu arta, însă, în mod sigur,
au vizitat cel puțin o expoziție sau un muzeu. Din cealalată jumătate au făcut parte artiști cu diverse
specializări (grafică, pictură de șevalet și murală, sticlă și ceramică, sculptură, foto-video, muzică),
profesori, scriitori.
Cele mai multe materiale au fost imagini digitale, ca reprezentări ale realității, pe care participanții
le-au asociat unor părți din lucrarea mea. Acestea au fost urmate îndeaproape de picturi în care fiecare
participă cu o nouă viziune inspirată de gesturile mele din lucrarea INNER.
Au fost create special, și uneori într-un timp foarte scurt, înregistrări video și audio, diverse texte,
versuri și o compoziție muzicală în care se poate regăsi întreaga lucrare, într-o dimensiune audio.
Aceasta poate fi ascultată aici.
Prin colajul video realizat am reușit să stabilesc acel punct de legătură, arta.
INNER ne demonstrează, de fapt, că indiferent cu ce ne ocupăm, avem atât de multe în comun și totuși
suntem atât de diferiți, încât doar împreună putem atinge desăvârșirea. Câteva interpretări pot fi
văzute mai jos:
Portul
Cearșafurile apelor sub pântec stăteau,
Le zdrențuia în valuri colțul alb al provei.
Se auzi un urlet de sirenă – de parcă ar fi
amor și pofte prin arama goarnelor.
S-au alipit bărcile în leagănul fiecărui cheu
La sfârcurile mamelor de fier.
În urechile asurzitoarelor vapoare
ardeau cerceii ancorelor.
1912
Camelia Dinu – Traducerea poemului Portul, scris de Vladimir Maiakovski
(interpretare detaliu INNER C1)
Cu toate acestea, dincolo de minunăția lucrurilor care a făcut ca acest proiect să funcționeze, au
existat momente în care, motive precum lipsa de curaj ori a încrederii în sine au generat un fel de
autoexcludere fondată pe teama de a nu greși. Nu ai cum să greșești atunci când exprimi ceea ce simți
sau alegi să interpretezi în fața unei lucrări de artă. E ca și cum ai respinge ceea ce ești, tot ce ai devenit
până în acel punct în timp.
De multe ori ne întâlnim cu atitudini de acest tip, pe care nu le condamn. Este vorba despre acel
moment în care, parcă, privim arta contemporană cu ochii închiși. Avem nevoie de texte ca motiv să
deschidem ochii pentru a simți exact ceea ce scrie că trebuie să simțim.
Aici m-aș reîntoarce la rătăcirea de la jumătatea drumului parcurs în acest text. Pentru că educația nu
își îndeplinește rolul, umblăm dezorientați în căutarea de repere care să ne construiască în interior.
Uneori reușim, alteori ne continuăm lent fuga, dar supraviețuim și așa.
Uneori ne vom întâlni cu situații în care vom sta minute în șir, nemișcați, în fața unei lucrări de artă,
copleșiți, acceptând neputința de a găsi cuvintele care să exprime ceea ce simțim în acel moment.
Aceea este arta care poate spune mai mult decât toate cuvintele la un loc. Ori, cea prin care ne regăsim
în oricare moment din zi sau din noapte și care ne vorbește neîncetat despre noi înșine.
Alteori, nu vom înțelege nimic dintr-o lucrare de artă și vom căuta textul, pe care, de cele mai multe ori
îl adaptăm în funcție de interesele și nevoile noastre. Vom observa fie că ne depășește și îl respingem,
fie că e prea la îndemâna noastră și nu credem în el.
Însă cel mai trist este când, pur și simplu, nici nu mai întoarcem capul spre galerie sau muzeu. Parcă
ne întoarcem în timp, fără să acceptăm că suntem mai mult decât credem și, totuși, mai puțin decât
suficient. Ne refuzăm primul gest care exprimă propria noastră identitate și credem texte care nu ne
fac mai liberi prin artă, ci ne separă de ea. Când mai înainte de toate era gestul, nu aveam texte…încă.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
The ways of expression I proposed were:
- visually: through simple or elaborate drawings, black and white or color (painted); figurative or abstract;
- by text: of choice, a word, a phrase or more, lyrics, etc .;
- audio: through sounds, various recordings, musical compositions or pieces of them;
- video: dance, performance or any other video representation;

My main goal was not necessarily to get materials for a video collage, but rather to mobilize people to
take some time to look at a painting, to look for and find meaning in it.
Through this approach, each of those who my proposal reached was put in a position to choose to stop
the daily personal chase, to break free from their own world for a moment and to enter that of my
painting, INNER, a place to feel comfortable to appropriate and to then describe in a creative way.
The result was unexpected. Over the course of a month, we received almost two hundred materials from
35 participants. Half of them bear no direct connection with art, but they have certainly visited at least
one exhibition or museum. The other half included artists with various specializations (graphics, easel and
mural painting, glass and ceramics, sculpture, photo-video, music), teachers, writers.
Most of the materials were digital images, as representations of reality, which the participants associated
with parts of my work. These were closely followed by paintings in which each one of them participates
with a new vision inspired by my gestures in the work INNER.
Video and audio recordings, various texts, lyrics and a musical composition in which the entire work can
be found in an audio dimension* were especially created, and sometimes in a very short time. You can
listen to it here.
Through the video collage I managed to establish that connection point, art. INNER proves to us, in fact,
that no matter what we do, we have so much in common and yet we are so different that only together
can we reach perfection. Some interpretations can be seen below:

The Port

Sheets of water were under the belly.

They were ripped into waves by a white tooth.
There was a howl of a pipe - like Lily
love and lust with copper pipes.
Huddled in a boat cradles inputs
to iron the breasts of mothers.
His ears deafened steamers
burned earrings anchors.

1912

Camelia Dinu – Translation of the poem "The Port", written by Vladimir Maiakovski
(interpretation of INNER C1 detail)

However, beyond the wonder of the things that made this project work, there were times when reasons
such as lack of courage or self-confidence generated a kind of self-exclusion based on the fear of making
mistakes. You can't go wrong when you express what you feel or choose to interpret in front of a work of
art. It's like rejecting who you are, everything you've become up to that point in time.
We often come across such attitudes, which I do not condemn. It is about that moment when we look
at contemporary art with our eyes somewhat closed. We need texts as a reason to open our eyes to feel
exactly what it says we need to feel.
Here I would return to the wandering halfway through in this text. Because education does not fulfill its
role, we walk, disorientated, in the search of landmarks to build us inside. Sometimes we succeed, other
times we slowly run away, but we survive anyway.
Legendă / Legend
Sometimes we will encounter situations in which we will sit for minutes, motionless, in front of a work of
art, overwhelmed, accepting the inability to find words to express what it is we feel at that moment. That
is the art that can say more than all the words together. Or, the one through which we find ourselves Alex Porea, interpretare detaliu
at any time of the day or night and who constantly tells us about ourselves. Other times, we will not INNER B2 / Detail Interpretation
understand anything from a work of art and we will look for the text, which we often adapt according Pierre Van Hulle, interpretare detaliu
INNER B4 / Detail Interpretation
to our interests and needs. We will notice that it is either beyond us and we reject it, or that it is too
convenient to reach and we do not believe in it. Alex Tănase, 8 ani, interpretare detaliu
The saddest thing, however, is when we simply do not even turn our heads to the gallery or museum. It is INNER C1 / Detail Interpretation
as if we go back in time, without accepting that we are more than we think and yet less than enough. We
refuse the first gesture that expresses our own identity and we believe in texts that do not make us any
freer through art, but separate us from it. When in the beginning there was the gesture, we didn't have
texts… yet.

43
SILVIA NICULAE
PLEDOARIE PENTRU
ABSTRACT
Cu toții am experimentat, într-o formă sau alta, piatra. Când eram mică, îmi amintesc cum luam în
mâini pietre și după, le lăsam, din nou, pe jos. Apoi le ridicam din nou. Și repetam acest proces până
ce descopeream cât mai multe tipuri diferite de pietre și ajungeam să găsesc pattern-uri printre ele. Și
atunci mă plictiseam și treceam la altceva. Mai îmi plăcea mult să le bat între ele, până ce, speram eu,
o să fac focul ,,ca oamenii primitivi’’. Prietenii mei de la grădiniță îmi spuseseră că așa fac ei focul când
pleacă la munte și că le iese mereu. Mie nu mi-a ieșit niciodată.

Cu toții am fost creatori, la un moment dat. Cu toții ne-am jucat cu pietre și uneori le-am clădit în
forme care semănau cu monumente, planuri de casă, ziduri, incinte, portaluri, căsuțe. Pentru unii dinte
noi, pietrele au marcat o limită: un zid pentru gândaci, un perimetru general, un cerc pe care ți-l făceai
în jurul tău și nimeni nu avea voie să pătrundă în el; pentru alții, pietrele au fost chiar casa, iar ele
trăiau toată acțiunea, fără să fi fost nevoie de un intermediar. Și pietrele, după ce le lăsai acolo, aveau
viața lor: iar apoi, dacă aveai ocazia, te întorceai și simțeai că ai lăsat ceva în urma ta. Că ai fost un
creator de o înălțime totală de un metru treizeci, iar piatra a căpătat acum un viitor al ei, independent
de tine.

Din cele mai vechi timpuri, omul a simțit nevoia de a personaliza universul din jurul său, de a găsi
explicații și de a interpreta ceea ce vedea. Piatra, de foarte multe ori, a marcat mijlocul prin care omul a
creat. Majoritatea cărților de istoria artei europene încep cu ,,Venus din Willendorf’’. Personajul feminin
cu forme voluptoase, mare cât un suvenir cu turnul Eiffel pe care l-ai cumpăra din fața construcției,
fără o față identificabilă, a reprezentat un moment de cotitură în Istoria Artelor. De fapt, chiar mai mult
decât un punct de cotitură: un punct 0, de la care se spune că a pornit sculptura. Momentul ,,Venus din
Willendorf’’ a fost, de fapt, compus din mai multe figurine feminine asemănătoare, găsite de arheologi
prin Europa, cărora le-a fost dat numele de ,,Venus’’.

Se poate observa cu ușurință, în aceste cazuri de prime încercări de reprezentare umană, exagerarea
anatomică, datorită căreia se evidențiază puternic ideea de fertilitate. Față de reprezentarea animalieră
(de exemplu, ,,Bizon’’, La Madeleine), în cazul reprezentării umane nu se caută acuratețea realismului, ci
mai degrabă o idee generală: nu se vrea reprezentarea femeii, ci a fertilității.
Tot așa, o idee mult simplificată, abstractizată până aproape la nivelul de simbol, se găsește în
sculpturile civilizației minoice timpurii. Figurinele cicladice, sculptate în general în marmură, reprezintă
deseori figuri feminine, cu brațele încrucișate deasupra abdomenului. Liniile intarsiate minimalist
dezvăluie privitorului părțile anatomice tratate geometric.
Uneori mă gândesc că poate că omul a fost mereu interesat de simplificarea realității din jur, iar atunci
când a stăpânit puterea abstractizării a continuat spre realism. Și a pornit de la intuiție, iar intuiția
formelor s-a transformat apoi în observație, care a devenit unealta realismului în sculptura perioadelor
artistice de apogeu (până în Neoclasicism, dacă ar fi să privim curentele în linii foarte, foarte mari).

Poate chiar opus lui ,,Venus din Willendorf’’ se află la celălalt capăt al abstractizării opera lui Christo și
Jeanne-Claude, proiectul împachetării ,,Arcului Păcii’’ din Milano, care de data asta nu lucrează cu

44 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

 PLEA FOR THE ABSTRACT SILVIA NICULAE

We have all experienced the stone, in one way or another. When I was little, I remember picking stones
up in my hands and then leaving them on the ground only to pick them up again. And I would repeat
this process until I would discover as many different types of stones as I could and would end up finding
patterns among them. And then I'd get bored and move on to something else. I used to love striking them
together, hoping to start a fire, just like “primitive people”. My friends in kindergarten had told me that's
how they make the fire when going hiking in the mountains and that they would always succeed. It
never worked out for me.

We were all creators at some point. We all played with stones and at some point arranged them in shapes
that resembled monuments, house plans, walls, enclosures, portals, cottages. For some of us, the stones
marked a boundary: a wall for bugs, a general perimeter, a circle you made around yourself in which
no one was allowed to enter; for others, the stones were the very house, and they lived all the action,
without the need for a mediator. And, after you left them there, the stones had their own lives: and then,
if you had the chance, you would come back and feel that you had left something behind. That you were
a creator of a height that totals one meter thirty, and the stone had now gained a future of its own,
independent of you.

Since ancient times, man has felt the need to personalize the universe around him, to find explanations
and interpretations to what he sees. The stone, oftentimes, marked the means by which man created.
Most books on European art history begin with "Venus of Willendorf". The female character with
voluptuous shapes, as big as a souvenir of the Eiffel Tower that you would buy in front of the
construction, without an identifiable face, was a turning point in the History of the Arts. In fact, even
more than a turning point: the ground zero, from which sculpture is said to have emerged. The "Venus of
Willendorf"moment was, in fact, composed of several similar female figurines, found by archaeologists
throughout Europe, which were given the name "Venus". In these cases of initial attempts of human
representation, it is easy to observe the anatomical exaggeration, through which the idea of fertility is
strongly highlighted. In comparison with the animal representation (e.g. "Bizon", La Madeleine), in the
case of human representation, it is not the accuracy of realism that is sought after, but rather a general
idea: it is not the representation of the woman, but of fertility.

Likewise, a much more simplified idea, abstractised to the level of symbol almost, is found in the
sculptures of the early Minoan civilization. Cycladic figures, generally carved in marble, often represent
female figures with their arms crossed above their abdomens. Minimalist inlaid lines reveal the
geometrically treated anatomical parts to the viewer. Sometimes I think that perhaps man has always
been interested in the simplification of the surrounding reality, and when he mastered the power of
abstraction, he proceeded towards realism. And it started from intuition, and the intuition of form then
turned into observation, which ultimately became the tool of realism in the sculpture of artistic periods
of climax (to Neoclassicism, if we were to look at the currents very, very generally).

Perhaps even opposite to "Venus of Willendorf",at the other end of the abstraction, lies the work of
Christo and Jeanne-Claude, the project of packaging the "Peace Arch" in Milan, which this time does not
work with stone, but its concealment. In the hypothetical situation in which the visitor would be faced
with this work, a lot of questions would arise, about the way in which the smallest details carved into

45
 piatra, ci cu ascunderea ei. În situația ipotetică în care vizitatorul s-ar afla în fața acestei lucrări, ar
apărea o mulțime de întrebări, despre cum arată cele mai mici detalii sculptate în piatra arcului de
triumf, care prezintă atâtea scene istorice și sunt anulate acum prin pânza care le acoperă, despre
importanța monumentului de fapt, despre ce rol are el în oraș. Prin alegerea materialului textil,
duo-ul aduce alte mii de detalii în fața privitorului: mișcările datorate vântului, dar și ironia - piatra
permanentă a monumentului care stă acolo de sute de ani e deodată acoperită de o textură efemeră
care se mișcă oriunde în bătaia vântului, iar piatra stă ca un suport în spatele spectacolului unduirilor și
parcă nici nu mai are semnificația politică pe care o avea înainte.

Reducerea la esență a caracteristicilor unui subiect, așa cum au făcut și Christo și Jeanne-Claude
prin pânze, este o trăsătură specifică a operei de maturitate (și despre care se vorbește foarte des în
mass-media românească) a lui Constantin Brâncuși. Sculptorul Henry Moore, care lucra foarte mult
cu absența plinului, afirma că „Brâncuși a fost acela care a dat epocii noastre conștiința formei pure”.
Dar înainte de toate operele, acum faimoase, ale lui Brâncuși, există și niște sculpturi dintr-o perioadă
mai timpurie, care ne arată felul în care artistul manipula proprietățile pietrei - care poate fi lăsată și în
starea ei naturală, rugoasă, dar poate fi și transformată într-un obiect strălucitor, fără nicio denivelare
care ar fi arătat proveniența ei naturală.

Până să ajungă la ,,Muza Adormită’’, sculptorul a realizat ,,Somnul’’, care este o mărturie a modului în
care piatra poate funcționa bivalent: odată prin forma naturală, din care parcă se desprinde un chip de
femeie, care în egală măsură aparține pietrei, dar care capătă apoi o identitate singulară, ce se întoarce
din nou la rugozitatea din care a provenit, ca o circularitate a evoluției unei vieți. Despre disonanța
în interiorul materiei pietrei, despre schimbarea formei și statutului ei, vorbea și Michelangelo cu
,,prizonierii’’ săi: acele personaje prinse în piatră, care încearcă să se desprindă din ea. Și el, la rândul
său, avea o relație specială cu actul de a sculpta, și spunea despre sculpturile sale că „ sunt deja
complete în blocul de marmură, înainte de a-mi începe munca”. Artistul era cel care elibera piatra, iar
apoi piatra căpăta o nouă identitate proprie.

Inițial, tablele legii erau scrise în piatră, ca un simbol al eternității ideilor scrise. În biserici, ceremoniile
se făceau pe altare din piatră. Mormintele și monumentele funerare erau realizate din piatră. Atunci
când vezi o piatră, ți-e foarte greu să zici de cât timp există: dacă de câteva secole sau trei milenii. Viața
pietrei sfidează viața umană sau timpul omenesc, și poate de aceea oamenii, de la primele mărturii
arheologice pe care le avem, au sculptat și în piatră (legat de sculptura în lemn, care era o activitate
mult mai întâlnită, nu există multe mărturii din cauza proprietăților materialului): pentru că simțeau
în mâini o bucată care era mult mai amplă decât anii pe care i-ar fi trăit ei, și care poate ar fi putut fi
transmisă și la generațiile viitoare. Dar, ca în cazul sculpturilor ,,Venus’’, probabil cei care le-au creat nu
s-au gândit că statuetele o să existe mai mulți ani decât știau să numere, că o să devină exponate țintă
în muzee și că o să fie văzute de milioane de ochi curioși.

Piatra va rămâne ca o mărturie între om și materialul brut, material care poate fi găsit aproape în orice
context. Piatra creează catedrale, fie că vorbim de cea din Chartres sau cea a lui Rodin.

Legendă / Legend

Cycladic Sculpture, Greek, c.2700-2100

B.C., marble, Dallas Museum of Art
Venus of Willendorf, frontview
Constantin Brancusi, Le Sommeil

46 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

the stone of the triumphal arch, which used to present so many historical scenes but now are cancelled
by the canvas that covers them look, about the importance of the monument in fact, about what role
it plays in the city. Through the choice of fabric, the duo presents thousands more details to the viewer:
the movement caused by the wind, and the irony - the permanent stone of the monument that has
stood there for hundreds of years is suddenly covered by an ephemeral texture blown by the wind, and
the stone sits as a stand behind the show of ripples and it seems to no longer have any of the political
significance it held before.

Reducing the characteristics of a subject to the essence, as did Christo and Jeanne-Claude through
canvases, is a specific feature of the work of maturity (which is also spoken about very often in the
Romanian media) of Constantin Brâncuși. Sculptor Henry Moore, who often incorporated the void in his
work, claimed that "It was Brancusi who gave our age the consciousness of pure form". However, before
Brâncuși’s now famous body of work, there were also some sculptures from an earlier period, which show
us the ways the artist manipulated the properties of the stone - which can be both left in its natural,
rough state, as well as transformed into a shiny object, without any bumps that would allude to its
natural provenance.

By the time he sculpted the “Sleeping Muse”, the artist had completed "Sleep", which is a testimony of
the bivalent function of the stone: once through the natural form, from which a woman's face seems to
emerge, that belongs equally to the stone, as well as acquires a singular identity, returning once more
to the roughness from which it arises, in a circularity similar to the evolution of life. In regards to the
dissonance within the stone matter, in regards to the change in its shape and status, Michelangelo with
his "prisoners" spoke as well: those characters caught in the stone, who attempt to break away from it.
He, in return, had a special relationship with the act of sculpting, and said of his sculptures that "they are
already complete in the marble block, before I begin my work." It was the artist who released the stone,
and the stone then acquired a new identity of its own.

Initially, the Tables of Law were carved in stone, as a symbol of the perpetuity of written ideas. In
churches, ceremonies were performed on stone shrines. The tombs and memorials were made of stone.
Upon seeing a stone, it's very hard to tell how old it is. The life of the stone defies both human life
and human time, and perhaps that is the reason why people, starting with the first archaeological
testimonies we have, also carved in stone (relating to wood carving, which was a much more common
activity, there is not much testimony due to the properties of the material): because they held a piece in
their hands that would last much longer than the years they would live, and which could, perhaps, be
passed on to future generations. But, as is the case of the "Venus" sculptures, it is likely that the people
who created them didn't think that the statuettes would exist for more years than they could count, or
that they would become target exhibits in museums and that they would be seen by millions of
curious eyes.

The stone will remain a testimony between man and raw material, material that can be found in almost
any context. The stone creates cathedrals, whether we're talking about Chartres or Rodin's.

Legendă / Legend

Michalangelo, Awakening Slave

Christo and Jeanne-Claude (American)
Arco della pace wrapped (Project for
Milano) , 1970

47
 RAMONA COSTEA
Note:
¹ Johann Wolfgang Goethe, Faust,
trad. în lb. rom. Lucian Blaga
(Bucureşti: Humanitas, 2015), 64.
² „Our culture is an edifice built of
externalized memories” Joshua Foer,
Moonwalking with Einstein (New
York: The Penguin Press, 2011), 19.
48
ÎNTRE PIATRĂ ȘI CUVÂNT
E LOC DE GÂND
Stă scris: „La început a fost Cuvântul.“
Mă şi opresc. Cine m-ajută să fac pasul?
Cuvântul? – Nu pot să-l preţuiesc aşa de mult!
Altfel va trebui să-l tălmăcesc,
Dacă de spirit eu ascult.
Stă scris: „La început a fost Ideea.“
Dar cântăreşte bine-ntâiul rând,
Ca pana să nu fugă, slove goale aşternând.
Ideea e, ce-nfăptuieşte şi creează totul?
Ar trebui să scriu: La început a fost Puterea.
Dar iată că scriind sunt îndemnat
Să nu fac nici aici popasul.
Din ce adâncuri vine şoapta?
M-ajută duhul şi-mi dă sfat.
La început voi pune Fapta¹.
Faust, J. W. Goethe
Suntem, în felul nostru, arhitecturi. Ne creştem înăuntrul şi înafara noastră poetice structuri, sculpturi
de idei şi cuvinte. Arhitecturile noastre sunt, de fapt, luări-aminte, pentru că suntem, pe rând şi
fiecare, întreaga lume în desfăşurare. Suntem această desfăşurare, suntem un vehicul de randare.
Suntem un nesfârşit discurs, suntem întregul timp ocurs. Vârsta noastră (a fiecăruia dintre noi
dintotdeauna) e vârsta universului înconjurător. Suntem stadiul actual al gândurilor lumii şi ramurile
ultime ale genealogiei cunoaşterii de până acum – cultura noastră este un edificiu construit pe memorii
exterioare². În odiseea firii şi a năzuinţei de a fi aceste arhitecturi, ne proiectăm după mai binele,
frumosul şi adevărul nostru, aşa cum le-am decantat şi refractat prin anatomia gândului, între piatră şi
cuvânt, întocmai cum s-au răsfrânt convulsiile şi circumvoluţiunile ideilor, întocmai cum am perceput
noţiunile şi cum le-am circumscris raţiunile, semanticile şi afectul eului nostru homo architektus.
Memoria noastră e o gamă rară de aparat entropic de mediere între realitatea dinăuntru şi realitatea
dinafară, un aparat de raţionalizare şi interpretare afectivă între cele două realităţi. Paradoxal, astăzi,
întocmai sub această formă am uitat să privim memoria. Ne naştem sub forma unor pânze albe în care
pictura nu e înfăţişarea unei singure feţe, ci e jocul secund în care minţii îi este permis să se răsfeţe, al
refracţiei prin această peliculă permeabilă – percepţia – stavilă.
Interminabila mediere între lumi este felul în care s-a născut timpul în cetatea percepţiei noastre.
Nesfârşita interpretare a câmpului cu astre, nesfârşita interpretare a lumii este cel mai particular
mod de a (re)cunoaşte existenţa. Neajunsul acestei nesfârşiri este însă esenţa - dispozitivul volatil de
înregistrare pe care aparatul nostru de mediere îl are în dotare. Sau poate că e un altfel de salvare.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
 ROOM FOR THOUGHT RAMONA COSTEA

BETWEEN STONE AND WORD

It’s written here: ‘In the Beginning was the Word!’ Notes:
Here I stick already! Who can help me? It’s absurd,
¹ Johann Wolfgang Goethe, Faust,
Impossible, for me to rate the word so highly
trans. into Romanian by Lucian Blaga
I must try to say it differently (Bucureşti: Humanitas, 2015), 64.
If I’m truly inspired by the Spirit. I find ² „Our culture is an edifice built of
I’ve written here: ‘In the Beginning was the Mind’. externalized memories” Joshua Foer,
Let me consider that first sentence, Moonwalking with Einstein (New
York: The Penguin Press, 2011), 19.
So my pen won’t run on in advance!
Is it Mind that works and creates what’s ours?
It should say: ‘In the beginning was the Power!’
Yet even while I write the words down,
I’m warned: I’m no closer with these I’ve found.
The Spirit helps me! I have it now, intact.
And firmly write: ‘In the Beginning was the Act!’¹

Faust, J. W. Goethe

We are, in our own ways, architectures. We grow poetic structures, sculptures of ideas and words, inwards
as well as outwards. Our architectures are heeds, in fact, because each one of us is the world in progress,
one at a time. We are this unfolding, we are a means of rendering. We are an endless speech, we are the
whole occurring time. Our age (of each one of us since forever) is the age of the surrounding universe. We
are the current stage of the world's thoughts and the last branches of the genealogy of knowledge so far
– our culture is an edifice constructed on external memories.²
In the odyssey of nature and the longing to be these architectures, we build ourselves in compliance
with our best, beauty and truth, as we decanted and refracted them through the anatomy of thought,
between stone and word, just as the convulsions and convolutions of ideas were reflected, just as we
perceived the notions and how we circumscribed their reasons, semantics and the emotion of our homo
architektus ego.

Our memory is a rare form of entropic device of mediation between the inner reality and the outer reality,
a device of rationalization and affective interpretation between the two realities. Paradoxically, today, it
is in this very form that we forgot to look at memory. We are born as white canvases on which painting is
not the appearance of a singular face, but is the secondary game in which the mind is allowed to pamper
itself, a game of refraction through this permeable film – perception – hindrance.
The interminable mediation between the two worlds is how time came to be in the citadel of our
perception. The endless interpretation of the field of stars, the endless interpretation of the world is the
most particular way to a(know)ledge existence. The shortcoming of this infinity is yet the essence – the
volatile recording device that our mediation device contains. Or maybe it's a different kind of rescue.
The human operating system contains the mechanism of forgetting, which is a kind of defense and even
testing of what is under the incidence of the significant, of personal semantics.
49
³Dana Vais, Locuire (Cluj: Atelierul de
Multiplicare al Universităţii Tehnice
din Cluj-Napoca, 1997), 5.
50
Sistemul uman de operare conţine mecanismul de uitare, un fel de apărare şi chiar testare a ceea ce
e intră sub incidenţa semnificativului, a semanticii personale. Uitarea este similară unui mecanism
de defragmentare, păstrând, sublimată, concluzia fiinţei noastre şi, paradoxal, eficienţa şi coerenţa
mereu-concluzionării. Matematica fiinţei noastre, însă, nu e una simplă. Supusă afectului şi a stării
de conştientă implicare sau diluare de atenţie, matermatica percepţiei noastre este lecţia despre cub
a lumii. Aparatul nostru de mediere se calibrează între fizic şi metafizic, între ordine şi neştiut, între
certitudine şi posibilitate, între semnificat şi semnificant, între piatră şi cuvânt.
Condiţia săvârşirii şi a desăvârşirii sale o constituie însăşi existenţa pietrei şi a cuvântului. Fiecare
dintre cele două sunt ancore ale gândului, ancore ale deplierilor metafizice - piatra, ca semnificant sau
unitate de măsură a peisajului fizic, iar cuvântul ca piatră a catedralelor noastre metafizice. Arborele
genealogic al cunoaşterilor noastre în timp adaugă, concentric, inele de cetăţi metaforice. Însă
catedralele şi muzeele metaforice ale cunoaşterilor noastre au nevoie de certitudinea pietrei pentru
a putea desena mai departe în minte senzaţii, stări şi nestări, sensuri şi emoţii, deplieri şi ramificări.
Cu fiecare piatră gândită şi aşezată în tabloul cetăţilor noastre consemnăm o cucerire asupra
necunoscutului, consolidăm siguranţa absolutului, a cunoaşterii cucerite şi înzidite spre neuitare şi
eventuală reconfirmare sau explicare. Locuirea ca experienţă globală³ este modalitatea personală de a
înţelege şi recompune universul, de a-i scrie sensibil versul.
Cavalcada neoprită a traducerilor percepţiei şi a formulărilor de atitudini este un fenomen cu eliberare
prelungită în arta poetică a peisajului. Fiecare tablou cultural din istoria umanităţii are ca moment
inaugural acest eveniment sau formulare –manifest. Schimbările de peisaj şi mod de gestiune aduc cu
sine puncte de inflexiune între lecţiile şi concluziile peisajelor trecute şi declaraţiile de intenţie pentru
un nou fel de a ordona lumea şi cunoaşterea. În lipsa acestor iterative exerciţii de rederulare, reînvăţare
şi experienţă personală a cronologiei cunoaşterii şi a rezultatului derivării acesteia până în expresia sa
contemporană, trăim mai mult sau mai puţin conştienţi, pierderi. Abnegarea nousului fundamentează
o primă pierdere ce constituie cheia de lectură sau decodificare a peisajelor înconjurătoare. O a
doua pierdere se referă la negarea logosului, a potenţialului continuator al unei raţiuni metaforice
transcendentale, un ipotetic fir roşu care leagă întreaga istorie a cunoaşterii. Negarea responsabilităţii
de a decodifica peisajele pe care le-am moştenit ne randează în străini confruntaţi cu necunoaşteri,
nemaicunoaşteri şi nemairecunoaşteri ale construirilor noastre în timp. Abnegarea nousului urban
este, însă, consecinţa unui lucru defectuos cu memoria, al intervenţiei forţate, declanşând forţe
reactive pe măsura gestului.
În spaţiul românesc, percepţia asupra proprietăţii constituie rezultatul direct al smulgerilor şi
matriţelor forţate istoric asupra individului şi societăţii. În raport cu istoria tulbure a proprietăţii private
româneşti, relaţia cu spaţiul public devine una deosebit de fragilă. Proprietatea publică este privată,
într-o manieră mai mult sau mai puţin subtilă, de exerciţiul creşterii unei culturi a locuirii publice. Cele
mai multe întreceri organizate de creştere a peisajelor construite româneşti din ultimii treizeci de ani
pun accentul pe criteriul financiar şi criteriul timpului cel mai rapid, ignorând, de multe ori, parametri
inerent umani.
În toată această ecuaţie, calitatea arhitecturii şi criteriul gândului investit constituie o noţiune
abstractă, necuantificabilă, blamabilă, imprevizibilă, invizibilă, privită, în mod greşit, drept vinovată
de incidenţa subiectivismului şi, prin urmare, irelevantă între cifre concrete ca singură materie primă
în formularea şi judecata de argumente. De multe ori, viteza construirii de astăzi face ca investiţia
financiară şi de timp într-un proces de gândire, previzionare, viziune şi ordonare să pară un fenomen
bizar, pierzător, nociv.
Acasa locuinţei individuale, între piatră şi cuvânt, a fost pentru mult timp, mai curând, un gest de
recuperare, de evadare şi delimitare în spaţiu a tot ceea ce fusese perceput drept amputat la un
moment dat: proprietatea privată, cea uniformizată în locuinţe colective după foarte exacte directive
de aliniere. Acasă este înainte de toate un construct mental. Acasele de astăzi ale peisajelor noastre
par, însă, un produs imediat, colaj de amulete geometrice care au tradus, la un moment dat, cel mai
binele, cel mai frumosul şi adevărul locuitorului contemporan. Estetica procesului, a timpului de a locui
casa în gând înainte şi pe parcursul desenării ei e un proces străin. Ideea că a construi o casă constituie
un proiect în timp – un proiect de multe ori însoţitor costrucţiei de sine – îi apare omului contemporan
drept o absurditate. Aprofundarea intermediarului, a gândului între prins sau prins între idee şi
materie, între cuvântul-zenit şi piatra-nadir nu face parte din experienţele dorite în obţinerea acasei.
Procesul construirii, decupat din cel al devenirii, rămâne privit drept unul exclusiv al şantierului şi, prin
urmare, relativ indezirabil, chinuitor pentru locuitorul viitoarei acase. Dezirabil, desigur, este produsul
finit, circumscris unei imagini care traduce năzuinţa împlinirii, a ajungerii la un moment dat.
În aceeaşi măsură, oraşele de astăzi, măsură şi muzeu al devenirilor noastre în timp, primesc judecata
de valoare în raport cu o imagine râvnită sau convenabilă, înainte de a fi o concluzie a devenirilor
anterioare sau un punct de inflexiune în cronologia culturală.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
Forgetting is similar to a defragmentation mechanism, preserving, sublimated, the conclusion of our ³Dana Vais, Locuire (Cluj: Atelierul de
being and, paradoxically, the efficiency and coherence of always-concluding. Multiplicare al Universităţii Tehnice
The mathematics of our being, however, is not a simple one. din Cluj-Napoca, 1997), 5.
Subject to affect and the state of conscious involvement or dilution of attention, the mathematics of
our perception is the lesson about the cube of the world. Our mediating apparatus is calibrated between
the physical and the metaphysical, between order and the unknown, between certainty and possibility,
between signified and signifier, between stone and word.

The very condition of its accomplishment and perfection is the very existence of the stone and the word.
Each of the two are anchors of thought, anchors of metaphysical unfoldings - the stone, as a signifier
or unit of measurement of the physical landscape, and the word as the stone of our metaphysical
cathedrals. The genealogical tree of our knowledge in time concentrically adds rings of metaphorical
cities. But the cathedrals and metaphorical museums of our knowledge need the certainty of the stone
in order to be able to draw further in the mind sensations, states and nonstates, meanings and emotions,
deployments and ramifications. With each stone conceived and placed in the picture of our cities, we
record a conquest over the unknown, we consolidate the security of the absolute, of the knowledge
conquered and built towards oblivion and eventual reconfirmation or explanation. Living as a global
experience³ is the personal way to understand and recompose the universe, to write its verse sensitively.

The unstoppable cavalcade of translations of perceptions and formulations of attitudes is a phenomenon

with prolonged release in the poetic art of landscape. Each cultural picture in the history of humanity has
as its inaugural moment this event or manifesto.
Changes in landscape and management bring with them turning points between the lessons and
conclusions of past landscapes and declarations of intent for a new way of ordering the world and
knowledge. In the absence of these iterative exercises of rederulation, re-learning and personal experience
of the chronology of knowledge and the result of its derivation to its contemporary expression, we live
more or less consciously, losses. The self-denial of the nous substantiates a first loss that is the key to
reading or decoding the surrounding landscapes. A second loss refers to the denial of the logos, of the
potential continuator of a transcendental metaphorical reason, a hypothetical red thread that binds the
entire history of knowledge. The denial of the responsibility to decode the landscapes we have inherited
renders us into strangers faced with ignorance, forgettings and un-recognitions of our developments in
time. The self-denial of the urban nous is, however, the consequence of a thing lacking memory, of forced
intervention, triggering reactive forces as the gesture.

In the Romanian space, the perception of property is the direct result of historically forced snatches and
molds on the individual and society. In relation to the troubled history of Romanian private property, the
relationship with the public space becomes particularly fragile. Public property is deprived, in a more or
less subtle way, of the exercise of raising a culture of public habitation. Most organized competitions for
the growth of Romanian built landscapes in the last thirty years emphasize the financial criterion and
the fastest time criterion, often ignoring inherently human parameters.

Throughout this equation, the quality of architecture and the criterion of invested thought constitute
an abstract, unquantifiable, blameworthy, unpredictable, invisible notion, wrongly seen as guilty of the
incidence of subjectivism and therefore irrelevant among concrete figures as the only raw material in
the formulation and judgment of arguments. Often, the speed of building today makes financial and
time investment in a process of thinking, forecasting, vision and ordering seem like a bizarre, losing, and
harmful phenomenon.

The home of the individual house, between stone and word, has been for a long time rather a gesture
of recovery, escape and delimitation in space of everything that had been perceived as amputated at
one time: private property, the uniformed one in collective housing according to very precise alignment
directives. Home is first and foremost a mental construct. Today's homes of our landscapes seem,
however, an immediate product, a collage of geometric amulets that translated, at one point, the best,
the most beautiful and the truth of the contemporary inhabitant. The aesthetics of the process, of the
time to live in the house in thought before and during its drawing, is a foreign process. The idea that
building a house is a project in time - a project often accompanied by self-development - appears to
contemporary man as an absurdity. The deepening of the intermediary, of the thought inter caught or
caught between idea and matter, between the zenith-word and the nadir-stone is not part of the desired
experiences in obtaining the home. The building process, cut from that of becoming, remains as seen an
exclusive one of the construction site and, therefore, relatively undesirable, torturous for the inhabitant of
the future home. Desirable, of course, is the finished product, circumscribed to an image that translates
the longing for fulfillment, for reaching a given moment.

In the same way, today's cities, the measure and museum of our becoming in time, receive the
value judgment in relation to a coveted or convenient image, before being a conclusion of previous
developments or a turning point in the cultural chronology.

51
 Acasa urbană contemporană suferă astăzi negreşit de lipsa privilegiului de a fi un proces îndeaproape
constituit cu cel al construcţiei de sine. Felul în care peisajul oraşelor noastre devine, semanticile lui,
interferenţele, juxtapunerile, convulsiile metafizice şi traducerile lui în noduri şi semne rămân lecţii
neînţelese pentru locuitorii lor, astfel că nemaicunoaşterile şi neRenaşterile noastre sunt măsura uitării
lumii – uitarea de a o citi, trăi, iubi şi povesti – uitarea de a fi.

Oraşul interior al existenţelor noastre nu mai susţine exerciţiul memoriei şi al dialogului cu oraşul
înconjurător. Cel puţin nu sub o formă cultă. Jocul percepţiei oraşului există, în mod evident, mai mult
sau mai puţin voit, mai mult sau mai puţin conştient. Inerent, explicarea oraşului, a logosului său,
rămâne o temă de gândire a tribunelor specializate.
Dincolo de galeria monumentelor, înţelese şi îngrijite, celelalte lecţii de arhitectură ale oraşului care
vorbesc despre ţesut, atmosfere, locuri particulare şi peisaje capabile să transcrie vizual o vârstă a
oraşului se degradează din nestăruinţă, întru nemaiînţelegere şi nemaidorinţă. Peisajul nostru ajunge
astfel pierdut într-un construct anacolut.

Spre deosebire de alte forme de hrană şi consum de cultură, trăirea de arhitectură nu este condiţionată
de un act vădit, intervenit, dorit, cultural. Consumul de artă cere, în general, un gest conştient,
intenționat și asumat de a intra în contact cu opera și sfera emoției estetice. Arhitecturile, un altfel de
arte poetice, sunt omniprezente şi constituie fragmente de limbaj în peisajul memoriei, un amplu colaj
de peisaj lăuntric.

Concentric adunate, de la cameră la oraş, locurile noastre toate constituie, de la primele încercări de
înţelegere a universului înconjurător, modele ale lumii, principiu configurator. Mai mult sau mai puţin
conştient sau conştientizat, mai mult sau mai puţin explicat, toate locuirile noastre au randat în noi
sensul de a fi şi emoţia de a trăi pe care le-am experimentat.

Legendă / Legend

Ilustraţie 1: Vindecări posibile, autor:

Ramona Costea, sursă: arhiva
personală

52 arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD

Today, the contemporary urban home certainly suffers from the lack of the privilege of being a process
closely constituted with that of self-development. The way in which the landscape of our cities evolves,
its semantics, its interferences, juxtapositions, metaphysical convulsions and its translations into knots
and signs remain incomprehensible lessons for their inhabitants, so that our forgettings and noRebirths
are the measure of forgetting the world - forgetting to read it, to live it, to love it, and storytelling it –
forgetting to be.

The inner city of our existences no longer supports the exercise of memory and dialogue with the
surrounding city. At least, not in a cult form. The game of the city perception exists, obviously, more or
less willfully, more or less consciously. Inherently, the unveiling of the city, of its logos, remains a thinking
topic of the specialized tribunes. Beyond the gallery of monuments, understood and cared for, the other
architectural lessons of the city that talk about fabric, atmospheres, private places and landscapes
capable of visually transcribing an age of the city are degrading from instability, to misunderstanding
and dislike. Our landscape thus gets lost in an anacolutic construct.

Unlike other forms of food and consumption of culture, the experience of living architecture is not
conditioned by an obvious, intervened, desired, cultural act. The consumption of art generally requires
a conscious, intentional and assumed gesture to get in touch with the work and the sphere of aesthetic
emotion. Architectures, a different kind of poetic art, are ubiquitous and constitute fragments of
language in the landscape of memory, a vast collage of inner landscapes.

Concentrically gathered, from room to city, our places all constitute, from the first attempts to
understand the surrounding universe, models of the world, the configurative principle. More or less
conscious or aware, more or less explained, all our dwellings have rendered in us the meaning of being
and the emotion of living that we have experienced.

Legendă / Legend

Illustration 1: Possible Healings,

Author: Ramona Costea, Source:
Personal Archive

53
Bibliografie:
Foer, Joshua. Moonwalking with
Einstein. New York: The Penguin
Press, 2011.
Goethe, Johann Wolfgang. Faust,
trad. în lb. rom. Lucian Blaga.
Bucureşti: Humanitas, 2015.
Vais, Dana. Locuire. Cluj: Atelierul de
Multiplicare al Universităţii Tehnice
din Cluj-Napoca, 1997.
Legendă / Legend
Ilustraţie 2: Un fel de simbioză cu
timpul, autor: Ramona Costea, sursă:
arhiva personală
54
Locuirile noastre de spaţiu public şi privat s-au aglutinat într-un gigant oraş interior, crescut acolo de
multe ori întâmplător. Oraşele noastre subconştiente nu sunt, însă, simple recipiente de memorie
personală, sentimente şi desfăşurare raţională. Ele poartă cu sine mesaje şi devin personaje, sub
dilatările şi comprimările sensurilor şi emoţiilor care ne definesc. Pietrele cetăţilor subconştiente
cunosc un alt firesc în care legile fizicii se suprimă şi exprimă geografia unei gravitaţii sensibile,
susceptibile emoţionalului şi irealului. În atmosfera acestui tip de gravitaţie se naşte actul de creaţie.
Pietrele cetăţilor se recompun, caleidoscopic într-un mereu altfel heterotopic peisaj. Cu fiecare colaj
de pietre-referinţe, memoria noastră randează un altfel de noi cunoştinţe. Creaţiile noastre devin, prin
urmare, un fenomen de filtrare prin cele mai personale pânze de interpretare şi, în acelaşi timp, un fel
aparte de reprezentare a lumii pe mai departe – un fel de perpetuare a sinelui, de simbioză cu timpul
şi neopririle lui. Catedralele oraşelor mentale devin iarăşi pietre fundamentale şi modele structurale în
recompunerea lumii exterioare.
Prin urmare, înainte de cuvânt e cristalizată un altfel de piatră, din metafizic lut, un mereu
şantier tăcut. Capacitatea noastră de a ne creşte oraşe şi lumi interioare este de fapt o fascinantă
instrumentare, o tehnologie formidabilă de a distila o lume altfel inimaginabilă. Dizolvările de peisaj
construit, peisajul părăsit, peisajul abrupt crescut sau peisajul întrerupt sunt simptomul eventual al
lipsei unui ritual de creştere şi contemplare a oraşului memoriei, cel echivalent, conceptual.
Lăsate întâmplătorului, ele se construiesc în peisajul subconştient al autorului sub semnul aceleiaşi
aleatorii indiferenţe, în haotice şi incontrolabile excrescenţe, dublate de absenţe. Ele sunt decantate,
în continuare, în oraşele găzduitoare ale conştiinţelor noastre observatoare. Responsabilitatea de a ne
creşte cu grijă şi graţie oraşele din jur şi pe cele din minte, de a le cunoaşte şi recunoaşte personajele
construite după contur şi conţinut este primul pas de luare-aminte.
Astăzi avem posibilitatea de a ne rearticula fragmentele, construirile, deconstruirile şi neconstruirile.
Avem posibilitatea de a ne racorda firele şi firile, de a visa peisajele şi a le prefigura, poate, mai mult
decât oricând. Avem, ca oameni, darul de contemplare a opţiunii, argument şi manifest pentru visare,
darul şi potenţialul de formulare de arte poetice urbanistice şi arhitecturale, darul de neobosită
interpretare şi cultă experimentare. Avem capacitatea de a lucra cu pietrele-gând, astăzi putem pune
pietrele împreună mai rapid ca nicicând. Astăzi nu ne mai dăm timp de gând.
arhitext/01/2021 PIATRA ȘI CUVÂNTUL/THE STONE AND THE WORD
Our settlements in public and private spaces have congregated in a giant inner city, often raised there References:
by chance. Our subconscious cities are not, however, mere containers of personal memory, feelings and
Foer, Joshua. Moonwalking with
rational development. They carry messages with them and become characters, under the dilations
Einstein. New York: The Penguin Press,
and compressions of the meanings and emotions that define us. The stones of the subconscious cities 2011.
know another natural evidence in which the laws of physics are suppressed and express the geography Goethe, Johann Wolfgang. Faust,
of a sensitive gravity, susceptible to the emotional and the unreal. The act of creation is born in the trans. into Romanian. Lucian Blaga.
atmosphere of this type of gravity. The stones of the fortresses recompose, kaleidoscopically in an always Bucharest: Humanitas, 2015.
Vais, Dana. Locuire. Cluj: Atelierul de
different heterotopic landscape. With each collage of references-stones, our memory renders a different
Multiplicare al Universităţii Tehnice
kind of new knowledge. Our creations therefore become a filtering phenomenon through the most din Cluj-Napoca, 1997.
personal canvases of interpretation and, at the same time, a special kind of representation of the world
further on - a kind of perpetuation of the self, of symbiosis with time and its non-stops. The cathedrals of
mental cities are once again becoming corner stones and structural models in the recomposition of the
outer world.

Therefore, before the word, a different kind of stone is crystallized, from metaphysical clay, a construction
site always silent. Our ability to grow our cities and inner worlds is in fact a fascinating instrumentation,
a formidable technology to distill an otherwise unimaginable world. The dissolutions of a constructed
landscape, the abandoned landscape, the abruptly elevated landscape or the interrupted landscape are
the possible symptom of the lack of a ritual of growth and contemplation of the city of memory, the
equivalent, conceptual one.

Left to the odds, they are constructed in the author's subconscious landscape under the sign of the same
random indifference, in chaotic and uncontrollable outgrowths, doubled by absences. They are still
settled in the host cities of our observer consciences. The responsibility to grow with care and grace the
surrounding cities and those of the mind, to know and recognize their characters built by contour and
content is the first step to remember.

Today we have the opportunity to re-articulate our fragments, constructions, deconstructions and
non-constructions. We have the opportunity to connect our threads and personalities, to dream of
the landscapes and to foreshadow them, perhaps, more than ever. As human beings, we have the
gift of contemplation of the option, argument and manifesto for dreaming, the gift and potential
of formulating urban and architectural poetic arts, the gift of tireless interpretation and cult
experimentation. We have the ability to work with thought-stones, today we can put the stones together
faster than ever. Today we don't allow ourselves time for our thoughts.

Legendă / Legend

Illustration 2: A Kind Of Symbiosis

With Time, Author: Ramona Costea,
Source: Personal Archive

55


aNA CHIS
THE SPEED OF THOUGHT (2021)

Website: www.behance.net/ana_chis
56
 ravel come
s from Middle E t”), from Latin trepāli
and t n glis torm en um
h tra e rin g , (“an
v el e suff in s

n (“
to vail (“ tr u
tra me
nt
ma o f
h ke
nc a
d Fre lab
Ol or Who? Ev
i e m!
rom c e s ys t eryo
l, f feren ne
ou

vai re !W
the
sj

tra t he
ou

lish u
Eng bo n?
rn

dle ll a Al
ey

id a wa
M
,

from ys
comes tra !H
and travail t is ow
?I ve
l”) ?
able , fr
id om
avo Mi
. Un ddl
ork e Sc e r (“ t o trouble, suffer, be
y’s w ots travaill worn o
o s ll in a da trava nch ut”).
us e i t i s i m p s i b l e not to! It is a ilen ( ld Fre
y? B ec a “to toil, work, owed from O
Wh travel”), borr

y.
all
rpetu
and we experienc pe
ellers, e t he ing
trav freedo vell
all m and the torment of tra
dw
e are 57
an
 Bangkok Project Studio m Medieval Latin diurnata (“a day's w
ee, fro

CURTEA CULTURALĂ
h jor n
nc
Fre
ld
O

THE CULTURAL COURTYARD

m
ro
y, f
ne
j or
ne ,

Amplasament / Location: Surin Province, Tailanda / Thailand Titlu proiect / Project title: Curtea Culturală / e l l e d t o s h o w yo
jour

comp u th
e el
The Cultural Courtyard Birou de arhitectură / Architecture office: Bangkok Project Studio Arhitect principal / ,If ee
t
E n g lis h

n ow
ym

Lead Architect: Boonserm Premthada Echipă proiectare / Design team: Boonserm Premthada, Nathan Mehl d
o lo
An

Inginer / Engineer: Preecha Suvaparpkul Inginerie și construcție / Engineering & Construction: Evotech Co,
g y of j
it .

Ltd. Suprafaţă totală / Gross area: 8130 mp / 8130 sqm Anul finalizării / Completion year: 2020 Fotografii /
sm

ourney, a
ran

Photographs: Spaceshift Studio (website: http://spaceshiftstudio.com/ e-mail: spaceshiftstudio@gmail.com)

rt
eo

Website: www.facebook.com/BangkokProjectStudio Email: bangkokprojectstudio@gmail.com

ov

s it
ddl
m
to

;
er
is a
Mi

th
no
ls
m

a
os
fro

to
ig

ce es
pla
n

m ifi
ne co ca
o ey ntl
from o u rn i n t e re y
sti n g . J
o pass
t
ney;
a jour
s to be on
Why? Because it is impossible not to! It is all in a day’s work. Beyond but not unrelated to the meaning of to toil, travel also mean

58

rnus (“daily”), from diēs (“day”). This is lovely. Travel is all in a day’s work. That being said, probably, most travel is being done fro
work, a day's journey, a fixed day, a day”), from Latin diu
Kui este un grup etnic din Surin, în nord-estul Thailandei. Timp de mai multe secole, dintre
membrii unei familii Kui făceau parte atât oameni, cât și elefanți. O casă Kui este alcătuită
dintr-un spațiu pentru oameni și unul pentru elefanți - aflate chiar sub același acoperiș.
Pădurea Surin, fertilă în trecut, a fost distrusă în mare măsură în scopuri comerciale în ultima
jumătate de secol. Cei din Kui și elefanții lor, care se bazau exclusiv pe pădure, au suferit secete
extreme, lipsă de alimente și de plante medicinale pe care le oferea odinioară pădurea. Au
ajuns să rătăcească pe străzile orașelor turistice cerșind mâncare. Unii au lucrat în tabere de
elefanți, mulți înfruntând condiții de viață inadecvate.
„Lumea Elefanților” este un proiect guvernamental conceput pentru întoarcerea celor din Kui
și elefanții lor înapoi în patria acestora și pentru a asigura condițiile de viață adecvate pentru
elefanți. Proiectul include satul Kui, un spital pentru elefanți, templul și cimitirul existent atât
pentru oameni, cât și pentru elefanți și un muzeu care povestește despre cultura veche
a comunității.
e han d it is evolutionarily fixed and highly
m some sort of necessity. On on
Kui people are an ethnic group in Surin, north-eastern Thailand. For many centuries, members of
a Kui family have always included both humans and elephants. A Kui house features the space
for humans, and the space for elephants—right under the same roof.
Once fertile, the forest of Surin was extensively destroyed for commercial purposes in the last
half-century. The Kui and their elephants, who had relied solely on the forest, suffered extreme
droughts, shortages of food and medicinal plants the forest once provided. The two wandered
the streets of tourist towns begging for food. Some worked in elephant camps, many with
unsuitable living conditions and routine.
Elephant World is a governmental project to bring the Kui and their elephants back to their
homeland and to ensure the suitable living conditions for the elephants. The project includes the
Kui village, an elephant hospital, the pre-existing temple and graveyard for both humans and
elephants, and a museum telling stories of the community’s age-old culture.
59
 ate
m
s(
ce
ur
so
re
r
fo
n
io
tit
pe
m
co
of
ult
a res
s
n, a
isitio
regulated, on the other hand it is somewhat free, unpredictable and acc n, relo catio n; a nd fo r t he pur po se of resource acqu
idental, being done as a result of drifting, accidental or deliberate introductio

60
 al etc.). Reasons for travelin
di sp e rs g in
, for clu
ti o n de
or ma : fo
inf rr
ec
c es, rea
o ur tio
n, f
es or t
ia lr ouris
er m, for vaca
at tioning; for research, for study, for gathering information; for visiting people, for intercultural communications, for
rm
he
ot
ry,
to
rr i
te
es,

Dubbed ‘the Cultural Courtyard’, the 70x100 m sloping roof spans a large ground where cultural
events and religious ceremonies from birth to death of humans and elephants could take place.

Denumit „Curtea culturală”, acoperișul înclinat de 70x100 m se desfășoară pe un teren The 1.5-metre-thick roof is open in the center and punctured at various points to ventilate

întins unde ar putea avea loc evenimente culturale și ceremonii religioase de la naștere până the space. The roof is low-lying, in harmony with the surrounding village. But once inside the

la moartea oamenilor și a elefanților. Acoperișul gros de 1,5 metri este deschis în centru și generous height of the roof and the expanse of the cultural courtyard reveals itself.

perforat în diferite puncte pentru a ventila spațiul. Acoperirea se află în armonie cu înălțimea
contextului creat de satul din jur, dar odată ajuns în interior, se dezvăluie înălțimea generoasă Six mounds make up the landscape beneath the roof on 3 sides, leaving the fourth side open

a acesteia și întinderea curții culturale. for users the size of elephants. Sloping from 4 to 1.2 meters, the mounds evoke the rolling soil in
which elephants romp around to cool the body temperature and protect from insects.

Șase movile compun peisajul de sub acoperiș pe 3 laturi, lăsând a patra latură deschisă pentru
utilizatorii de mărimea elefanților. Având o pantă înclinată de la 4 la 1,2 metri, movilele evocă The site is an arid plateau located 4 kilometers from the river. But the 200 elephants living here

solul rulant în care elefanții se zburdă pentru a-și răci temperatura corpului și a se proteja require more than 8,000 cubic meters of water per month. A rainwater collection pond was dug

de insecte. next to the site of the Playground. The resulting 8,500 cubic meters of soil is transformed into
the 6 mounds forming the amphitheater-like courtyard.

Situl se află pe un platou arid situat la 4 kilometri de râu. Cei 200 de elefanți care trăiesc aici Strengthening the mounds are basalt rocks sourced 40 minutes from the site. When basalt is

necesită însă mai mult de 8.000 de metri cubi de apă pe lună. Un iaz de colectare a apei de mined to the groundwater level, the water wells up, forming a water reservoir. The construction

ploaie a fost săpat lângă spațiul de joacă. Cei 8.500 de metri cubi de sol care au rezultat au fost of the Playground, consequently, creates another water reservoir in the neighboring district.

transformați în cele 6 movile care formează curtea în formă de amfiteatru.

Sprijinul movilelor este realizat cu roci bazaltice provenite de la un sit aflat la 40 de minute Six rows of concrete benches scatter on the mounds, forming seating for 800 visitors. Also

de amplasament. Când bazaltul este exploatat până la nivelul apei subterane, apa se revarsă, dotting the landscape are 42 concrete pots where trees will be planted and grow through the

formând un rezervor de apă. În consecință, prin construcția spațiului de joacă este creat un alt roof openings, providing shading and food for the elephants.

rezervor de apă în cartierul vecin. At the Playground, the process of making architecture gives rise to sustainable coexistence. With
new water sources resulting from the construction, moisture has returned to the barren land.

Șase rânduri de spații de stat din beton se găsesc pe movile, formând locuri pentru 800 de The Kui can now care for the newly-planted trees, maintain the water sources and revive the

vizitatori. De asemenea, peisajul este punctat cu 42 de ghivece de beton unde arborii vor fi forest. The bond between the two is the catalyst towards a sustainable future. In this future,

plantați și vor crește prin deschiderile acoperișului, oferind umbră și hrană pentru elefanți. they will live under the same roof again, just like their ancestors did.

Pentru spațiul de joacă, procesul de realizare al arhitecturii dă naștere unei coexistențe

sustenabile. Odată cu noile surse de apă rezultate din construcție, umezeala a revenit pe
terenul arid. Cei din Kui pot să îngrijească acum copacii nou plantați, pot să întrețină sursele
de apă și să reînvie pădurea. Legătura dintre oameni și elefanți este catalizatorul către un viitor
durabil. În acest viitor, ei vor trăi din nou sub același acoperiș, la fel ca strămoșii lor.

61
 Gitai Architects
LANDROOM
LANDROOM
Amplasament / Location: Mitzpe Ramon, Negev, Israel Titlu proiect / Project title: Landroom Birou de
arhitectură / Architecture office: Gitai Architects Echipă proiectare / Design team: Ben Gitai, Sara Arneberg
Gitai Anul finalizării / Completion year: 2020 Fotografii / Photographs: Dan Bronfeld, Ben Gitai Instagram:
www.instagram.com/gitaiarchitects/ Email: ben@gitaiarchitects.com

building interpersonal relationships; for volunteer work, for charity; for migration purposes, to begin life somewhere else; for religious
rea
s on
s,
f

or
pil
g rim
ages, for mission trips; for work, for business, for trade; for health care reasons; for taking personal time; for w

th
ly
ab
rob
at p
e th
ld argu ou
ons. Yet, one c
more reas
many
aging

so
for
or

nd
flee

;a
ing

ay
aw

r;
w

fo n
a

rt ru
he
enj n; to
atio
oym
ent o plor
f travel, for discovery, for ex

62

tant reason is bec
p or ause i nite
im it is i n inf
o st mpos in a
sible not say
e
m to! We cannot help it! We have a
h
„Landroom” este o structură peisagistică minimalistă proiectată la limita dintre teritoriu și
obiect în peisaj. Este situată la punctul de vest de observație, la marginea craterului Mitzpe
Ramon din Negev. Funcționează ca un observator pentru cerul înstelat noaptea și oferă
adăpost vizitatorilor când razele soarelui ard ziua.
„Landroom” are aproximativ 6 metri pătrați și poate găzdui două persoane.
Întrupează tranziția de la un stil de viață prescriptiv la condițiile de viață imprevizibile create
ca urmare a pandemiei coronavirus care afectează lumea noastră de astăzi.
De asemenea, menține un dialog intern și extern cu zona geografică (Ramon Crater) în care
se află, permițând astfel o conexiune între spațiu și peisajul care îl înconjoară. Printre altele,
atmosfera din „Landroom” se transformă odată cu schimbarea condițiilor de mediu pe
parcursul zilei.
Proiectul a fost construit în întregime din pământ și nisip excavate de la Ramon Crater, precum
și din pietre găsite la fața locului.
Procesul construirii este realizat prin comprimarea solului în diferitele sale straturi într-o
matriță creată special pentru designul proiectului, pentru a crea o stratificare vizuală a
materialului din care este construit „Landroom”. Proiectul examinează relația dintre spațiul
material și cel teritorial și modul în care acestea se definesc reciproc.
Printre altele, „Landroom” creează o legătură și cu peisajul sonor local. În interiorul spațiului,
există o fereastră de care este agățat un clopot de vânt construit din piatră de deșert și astfel
are loc un dialog cu mediul natural în care se află.
Această lucrare subliniază nevoia omului de a observa natura. „Landroom” este o transpunere
formală spațială care oferă vizitatorului sentimentul de libertate și spațiu într-un peisaj unic.
o the discussion o f free will. Another thing about travel is that we are
ravels. I guess this could lead t
ur own t
ll p a r t of o
sm a
si m ally
The Landroom is a minimal environmental structure designed on the verge between territory
and a landscape object. It is located at the western observation point on the edge of the Mitzpe
Ramon crater in the Negev. It functions as an observatory for the stars at night and provides
shelter for visitors where the sun's rays are burning in daylight.
The Landroom is about 6 square meters in size and it can accommodate two people.
It embodies the transition from a normative lifestyle to the unpredictable living conditions
created as a result of the corona plague that plagues our world today.
It also maintains an internal and external dialogue with the physical area (Ramon Crater)
in which it is located, thus allowing a connection between the space and the landscape that
surrounds it. Among other things, the atmosphere in the Landroom transform itself with
changing environmental conditions throughout the day.
The project was built entirely of earth and sand from Ramon Crater, as well as stones found at
the site.
The construction process takes place by compressing soil into its various layers into a mould
created specifically for the design of the project, in order to create a visual stratification of the
material from which the Landroom is built. The project examines the relationship between
material and territorial space, and how they define each other.
Among other things, the Landroom refers to the soundscape local environment. Inside the space,
there is a window on which hangs a wind bell built of desert stone and thus a dialogue takes
place with the natural environment in which it is located.
This work emphasizes the need of man to observe nature. The Landroom is a spatial formal
translation that provides the visitor a sense of freedom and space within a unique landscape.
63
 Website: https://www.zabadu.de/
MATERNITY ROOM (2012)
Matthias Jung
g as part of a
vel l i n
ra
stantly t
w e are never travelling alone. More generally, we are never truly alone. There is no entity that is not con
nd

never ‘not travelling ’ a

64
65
 Dominique Perrault Architecture
EWHA CAMPUS - THE “CAMPUS VALLEY”
EWHA CAMPUS - THE “CAMPUS VALLEY”
Amplasament / Location: Seul, Coreea de Sud / Seoul, South Korea Titlu proiect / Project title: EWHA CAMPUS
- The “Campus Valley” Birou de arhitectură / Architecture office: Dominique Perrault Architecture Autor /
Author: Dominique Perrault Parteneri / Partners: Baum Architects (Seoul) Suprafață sit / Site area: 50 000
m² Suprafață construită / Built area: 70 000 m² Volum construit / Built volume: 350 000 m³ Amenajare
peisageră / Landcaping: 31 000 m² Anul finalizării / Completion year: 2008 Fotografii / Photographs: André
Morin, Gaelle Lauriot Prevost Website: www.perraultarchitecture.com Instagram: dominiqueperrault
Facebook: Dominique Perrault Architecture

66
 The new campus centre of the University of Ewha was inaugurated in April 2008 and
accommodate 20000 students. It includes spaces for study and sport, offices, a cinema and
car parks.
The idea of this underground university was born out of the desire to preserve a large green

Noul centru al campusului Universității din Ewha a fost inaugurat în aprilie 2008 și găzduiește space in the centre of the university campus. The six-storey building is organized around a

20000 de studenți. Include spații pentru studiu și sport, birouri, un cinematograf și locuri de long ramp sloping down in opposition with the gently rising natural topography.

parcare. Ideea acestei universități subterane s-a născut din dorința de a păstra un mare spațiu The “Campus valley” is a new gateway to the Ewha campus, a place for daily sports activities,

verde în centrul campusului universitar. Clădirea cu șase etaje este organizată în jurul unei rampe a ground for the special yearly festivals and celebrations, and an area which truly brings

lungi care coboară, opus față de topografia naturală care este în creștere ușoară. together the university and the city. It is most importantly a place for all, animated all year

„Valea campusului” este o nouă poartă de acces către campusul Ewha, un loc pentru activități long.

sportive zilnice, pentru festivalurile și sărbătorile anuale speciale și o zonă care pune cu adevărat
împreună universitatea și orașul. Cel mai important este faptul că este un loc pentru toată lumea, « The Campus Valley »

animat pe tot parcursul anului. The complexity of the immediate site through its relationship to the greater campus and the
city of Shinchon to the south demands a “larger than site” response, an urban response, a

«Valea Campusului» global landscaped solution which weaves together the tissue of the EWHA campus with that

Complexitatea sitului este dată de relația cu întreg campusul și cu partea sudică a orașului of the city. This gesture, the “campus valley”, in combination with the “sports strip”, creates a

Shinchon, ceea ce necesită oferirea unui răspuns „mai mare decât situl”, un răspuns urban, o soluție new topography which impacts the surrounding landscape in a number of ways. The Sports

de amenajare globală care pune împreună țesutul campusului EWHA cu cel al orașului. Acest gest, Strip, like the Valley, is many things at once. It is a new gateway to the Ewha campus, a place

„valea campusului”, împreună cu „pista de sport”, creează o nouă topografie care modifică peisajul for daily sports activities, a ground for the special yearly festivals and celebrations, and an

înconjurător în mai multe moduri. „Pista de sport”, la fel ca și „Valea”, este alcătuită simultan dintr-o area which truly brings together the university and the city. It is most importantly a place for

mulțime de lucruri. Este o nouă poartă de acces către campusul Ewha, un loc pentru activități all, animated all year long.

sportive zilnice, pentru festivalurile și sărbătorile anuale speciale și o zonă care pune cu adevărat Like a horizontal billboard, the sports strip presents the life of the university to the inhabitants

împreună universitatea și orașul. Cel mai important este faptul că este un loc pentru toată lumea, of Shinchon, and vice-versa. Once through the sports strip, pedestrian movement and flow

animat pe tot parcursul anului. through the site is celebrated. A new “Champs Elysées” invites the public into the site carrying

Ca un panou orizontal, pista de sport prezintă viața universității locuitorilor din Shinchon și invers. students and visitors alike through the campus centre northwards, bringing together the

După parcurgerea pistei de sport, este marcat începutul mișcării pietonilor prin sit. Un nou different levels of the site. The pastoral nature of the campus is perhaps its most remarkable

„Champs Elysées” invită publicul în sit, purtând atât studenții cât și vizitatorii spre partea de quality. It should be permitted to grow outwards, or inwards in this case, covering the campus

nord a noului centru al campusului, reunind diferitele niveluri ale sitului. Atmosfera pastorală a centre with trees, flowers, and grass. The park is re-drawn. An idyllic garden is the result,

campusului este probabil caracteristica sa cea mai remarcabilă. Au fost astfel lăsate să crească spre creating a special place for gathering, conducting informal classes, and simply relaxing. The

exterior sau spre interior, în acest caz, copaci, flori și iarbă, acoperind centrul campusului. notion of weaving together the campus is again evident, blurring the distinction between old

Parcul este redesenat. A rezultat o grădină idilică, un loc special pentru adunări, pentru and new, building and landscape, present and past.

desfășurarea de cursuri informale sau pur și simplu pentru relaxare. Conceptul de a pune împreună
campusul cu orașul este din nou evidentă, estompând distincția dintre vechi și nou, clădire și peisaj,
prezent și trecut.
s e o f a si n g l e t
o r tho rav
s, n e l le
ller r, a
t trave re q
uite
n
f ere the
of dif same. Th
swarm of travellers. Loneliness is but a pie in the sky (rationally speaking)! Of course, not all journeys ough I agree that some might look

67
 «Champs Elysées»
O nouă axă trece prin topografia sitului dezvăluind interiorul centrului campusului «Les Champs Elysées»

EWHA. Se formează un gol, un loc hibrid, în care se pot desfășura o varietate de A new seam slices through the topography revealing the interior of the EWHA campus centre. A void

activități. Este un bulevard, care coboară ușor, controlează fluxul traficului, și conduce is formed, a hybrid place, in which a variety of activities can unfold. It is an avenue, gently descending,

către o scară monumentală care duce vizitatorii sus, amintind de Champs Elysees sau controlling the flow of traffic, leading to a monumental stair carrying visitors upwards, recalling les

Campidolglio din Roma. Champs Elysees or the Campidolglio in Rome.

O curte interioară, de la care se face accesul către diferite departamente; Un nod sau An entry court, from which access to the various departments exist; A node, or point on a trajectory to

un punct aflat pe o traiectorie către o altă destinație; Un forum pentru schimbul de another destination; A forum for the exchange of ideas as students gather after class to discuss their

idei pe măsură ce elevii se adună aici după ore pentru a-și împărtăși opiniile lor; O views; A piazza, with the cafeteria spilling out creating a real “place” to stop and relax; An outdoor

piață, cu cafeneaua care se deschide creând un adevărat „popas” de oprire și relaxare; theatre, as the stair can be used in an amphitheatre like fashion; A sculpture garden, where indoor

Un teatru în aer liber, deoarece scara poate fi folosită și ca un amfiteatru; O grădină gallery events can push outwards.

pentru sculptură, unde evenimentele din galeria aflată la interior se pot îndrepta spre It is precisely this flexibility (conceptual and real) which permits the New EWHA campus centre to

exterior. Tocmai această flexibilitate (conceptuală și reală) permite noului centru al inevitably weave itself into the landscape sometimes a building, sometimes a landscape, sometimes a

campusului EWHA să se îmbine inevitabil cu peisajul, uneori printr-o clădire, alteori sculpture.

printr-o amenajare sau printr-o sculptură.

A sustainable campus

Un campus sustenabil Green roof: Besides the aesthetic and psychological benefits, numerous ecological benefits include:

Acoperișul verde: Pe lângă beneficiile de natură estetică și psihologică, numeroasele Enhanced Ecology - The roof offers dramatic biodiversity benefits, pollution absorption and contributes

beneficii ecologice includ: Ecologie îmbunătățită - Acoperișul oferă beneficii majore to noise reduction; Mitigation of storm water - The rapid run-off from roof surfaces can often result in

pentru biodiversitate, absorbția poluării și contribuie la reducerea zgomotului; flooding or extensive increase in drainage capacity. A major benefit of green roofs is their ability

uneasily similar, and sometimes one might enjoy a little more diversity. The journey depends on a lot of outside factors, and, just as importantly, on the traveller itself. A seriously important aspect is what the one engaged in

68
 to absorb storm-water and release it slowly over a period of several hours; Improved roof
temperature - The protection of fluctuations in temperature helps reduce internal energy
consumption. Water efficiency: The benefits of the proposed green roof have been described. In
addition to this, measures to reduce potable water consumption have been used including: Low
water using fittings; Rainwater collection: rainwater is collected from the roof, stored, and then
used as theneeds arise.

Natural resources and renewable energy: The presence of structural retaining walls around the
building led to the idea to use them as a media to harvest geothermal energy. The step-by-step
system used to heat and cool the building combines: A thermal labyrinth through the retaining
walls (pre-heating and pre-cooling of fresh air); Ground water energy (pre-cooling of fresh air
during summer); A heat recovery system; A
Preluarea apei pluviale - Scurgerea rapidă a apelor de pe suprafețele acoperișurilor poate Combined Heat and Power Plant. In the end, 80% (winter) and 70% (summer) of the energy
conduce adeseori la inundații sau la creșterea extensivă a capacității de drenaj. demands are provided only by natural resources.
Un beneficiu major al acoperișurilor verzi este capacitatea lor de a absorbi apa de ploaie din
timpul furtunii și de a o elibera încet pe o perioadă de câteva ore; Temperatura îmbunătățită a
el by train, an
acoperișului - Protecția fluctuațiilor de temperatură ajută la reducerea consumului intern de trav ds
I fI l ee
energie. Eficiența apei: Au fost descrise avantajele acoperișului verde. În plus față de acestea, ll ? pt
ta he
wh
s-au luat măsuri pentru reducerea consumului de apă potabilă, inclusiv: nivelul scăzut al apei ole
a

way
ed

ed?
, doe ravell
e ll

folosite în instalații; Colectarea apei de ploaie: apa de ploaie este colectată de pe acoperiș, s that me
an that I have t
rav

depozitată și apoi utilizată pe măsură ce apar nevoile.

rt
eve
as n

Resurse naturale și energie regenerabilă Prezența zidurilor de susținere structurale din jurul
he h

e the Univers
ne might se e in
clădirii a condus la ideea de a le folosi ca suport pentru recoltarea energiei geotermale.
sa p ar t . O an
o rl d ut
a s if

Sistemul „step-by-step” folosit pentru încălzirea și răcirea clădirii combină: Un labirint termic ew sh
t ar
tha
anything, is it

prin pereții de susținere (pre-încălzire și pre-răcire a aerului proaspăt); Energia apei subterane
e ll

el s
rav
an

(pre-răcirea aerului proaspăt în timpul verii); Un sistem de recuperare a căldurii; O centrală t

d t h e o e r ju st a n

ci ng
mixtă pentru căldură și energie electrică. en
ri

Când se trage linie la final, un procent de 80% (iarna) și 70% (vara) din necesarul de energie
th
pe
ex

este asigurat numai de resursele naturale.

up
uts

d
en
he

ill
ll
e

,w
in
t se

ey
th

rn
e
u
no

Un
jo
e
ive
to

am
rse
es
es

h
. If
ly t ag
rent
on
an ed
n the travel wants, is able to and is used to perceive. Multiple travellers undertaking appa m not
o es
ho w d ilig e
ntly observe, and some

69
 Safdie Architects
AEROPORTUL JEWEL CHANGI
JEWEL CHANGI AIRPORT
Amplasament / Location: Singapore Titlu proiect / Project title: Aeroportul Jewel Changi / Jewel Changi
Airport Birou de arhitectură / Architecture office: Safdie Architects Suprafaţă totală / Gross area: 135700 mp
/ 135700 sqm Anul finalizării / Completion year: 2019 Fotografii / Photographs: Timothy Hursley, Darren Soh,
courtesy Safdie Architects Website: www.safdiearchitects.com

l imply differe
trave nce,
es cha hy? A , do
nge
?I lso
su
pp
os
e
s

?W
o,o
th

vel
er

tra
wi
se

as
ho

fy
ww

ali
qu
ould

to
it
or
it be

rf
de

or
possible? But what

in
ey
urn
jo
e’s
on
ugh
hro
re of t
awa exactly the
nge, would that be travel? I think that is
fiel d where nothing would cha
crop cultivated
What is th be e m ono
e minimum one should a larg
ugh
thro
kind

al k
to w
ere
of c

w
ft hey
ha

di
ske
ng

Ho ea
e?

w
mu meon
ch change? So

Jewel Changi Airport combines an intense marketplace and a paradise garden to create a
new center – “the heart and soul” of Changi Airport. Jewel establishes a new paradigm for
community-centric airport design, extending the airport’s principal function as a transit hub to
Aeroportul „Jewel Changi” combină un spațiu comercial dinamic și o grădină paradisiacă
create an interactive civic plaza and marketplace, combining landside airport operations with
pentru a crea un nou centru - „inima și sufletul” aeroportului Changi. Jewel stabilește
expansive indoor gardens and waterfall, leisure facilities, retail, restaurants, and a hotel as well
o nouă paradigmă pentru proiectarea unui aeroport centrat pe comunitate extinzând
as other spaces for community interaction.
funcția principală a aeroportului ca centru de tranzit pentru a crea o piață civică interactivă,
PROJECT APPROACH: In 2012, Changi Airport Group held an international competition to develop
combinând operațiunile aeroportului de pe uscat cu întinderi mari de grădini interioare și
a lifestyle destination that would include retail, aviation facilities, some landscaped spaces, and
cascade, facilități de agrement, spații comerciale, restaurante și un hotel precum și alte spații
‘a great attraction’ which was left undefined. Seeking to achieve a timeless attraction, unlike
de interacțiune destinate comunității.
the other more theme park-like ideas being proposed, the team imagined a place where people
CONCEPTUL PROIECTULUI: În 2012, Changi Airport Group a organizat o competiție
would want to return, time and time again. The idea of a great ‘Garden like no other’ was
internațională pentru a dezvolta o destinație atrăgătoare care să includă spații comerciale,
embraced. It would be the centerpiece of the building, authentic to Singapore’s position as the
facilități pentru zboruri, unele zone amenajate peisagistic și „o mare atracție” care a rămas
Garden City, and a one-of-a-kind place where ‘Singapore meets the World and the World Meets
nedefinită. Cu gândul de a obține o atracție atemporală, spre deosebire de celelalte idei
Singapore. ‘Accessible to all in-transit passengers as well as to the public at large, Jewel combines
propuse care semănau cu parcurile tematice, echipa și-a imaginat un loc în care oamenii
two environments – a retail center and an interactive public garden. Apart, each of these
ar dori, de nenumărate ori, să se întoarcă. Ideea unei mari „Grădini ca-n povești” a fost
environments are complicated to achieve; together, the technical complexity of executing Jewel
îmbrățișată. Ar fi piesa centrală a clădirii, corespunzând poziției pe care o are Singapore
was immense. The key to success was to balance the multitude of voices, interests and functional
ca oraș grădină, și un loc unic în care „Singapore întâlnește lumea și lumea se întâlnește
requirements, which were often in opposition to one another. For example, the needs of people
cu Singapore”. Accesibil tuturor pasagerilor aflați în tranzit, precum și publicului larg,
and plants are quite different, and the wants of a retail marketplace are often at odds with
„Jewel” îmbină două medii - un spațiu comercial și o grădină publică interactivă. Separate,
those of a great garden. The site itself also posed significant challenges – the existing Sky-train
fiecare dintre aceste medii ar fi dificil de construit, însă împreună, complexitatea tehnică a
executării „Jewel” a fost imensă. Cheia succesului a fost aceea de a echilibra multitudinea
de păreri, interese și cerințe funcționale, care erau adesea în opoziție una cu cealaltă. De

70
e point, I will argue that lack of change is impossible. The only way to achieve a no-change period of time or space is through ignorance and negation. But time itself changes. I think. So, even if apparently, we never moved a
exemplu, nevoile oamenilor și cele ale plantelor sunt destul de diferite, iar cerințele unei piețe
comerciale sunt adesea în contradicție cu cele ale unei mari grădini. Situl în sine a ridicat, de
asemenea, provocări semnificative - trenul Sky existent trebuia să rămână în funcțiune pe tot
parcursul șantierului; turnul de control adiacent a impus restricțiile de înălțime, iar traficul în
interiorul și în exteriorul aeroportului nu putea fi afectat de construcția clădirii.
FAȚADĂ ACOPERIȘ: Structura acoperișului realizată din sticlă și oțel este alcătuită din 9000
de panouri de fațadă cu geam dublu, tăiate la comandă, cu acoperiri speciale între straturi
pentru a limita acumularea de căldură radiantă, permițând în același timp luminii UV să
pătrundă în beneficiul plantelor. Alte 2.750 de panouri metalice completează designul
incintei. Forma clădirii este toroidală (o gogoașă) și nu există două panouri de fațadă identice.
Structura metalică care susține sticla reprezintă un sistem „stick and node”, fabricat din
peste 50.000 de componente personalizate tăiate individual și ridicate pe șantier element cu
element. Întregul sistem inclusiv panourile de sticlă, piesele din oțel și nodurile din oțel solid
cu formă personalizată au fost fabricate direct din modelul digital de pe computerul echipei
de proiectare de roboți CNC. Componentele au fost produse în afara sitului și apoi expediate
în Singapore în containere. Au fost utilizate etichete speciale cu coduri de scanare pe toate
componentele pentru a ajuta la localizarea poziției lor finale în clădire și pentru a reduce forța
de muncă implicată direct la fața locului. Rezultatul acestei metodologii de lucru inovatoare
a fost acela de a reduce timpul de construcție al acoperișului la doar 20 de luni de la început
până la sfârșit.
SUSTENABILITATEA ȘI SISTEMELE: Grădina „Valea Pădurii”, cu climă controlată, a necesitat
cercetări și analize laborioase, implicând o echipă de specialiști din întreaga lume. Marea
provocare a fost aceea de a echilibra nivelurile de confort termic pentru vizitatori, permițând în
același timp pătrunderea unei cantități adecvate de lumină naturală în clădire pentru a hrăni
gama largă de horticultură adunată. A fost dezvoltat un software personalizat de modelare
a energiei parametrice pentru a prezice cu exactitate cantitatea de ore de lumină naturală
pe care elementele vegetale le-ar necesita cu mult înainte de începerea construcției, pentru
needed to remain in operation through construction; the adjacent control tower-imposed height
restrictions, and the traffic in and out of the Airport could not be affected by the construction of
the building.
ROOF FAÇADE The glass and steel roof structure are comprised of 9000 panels of custom cut
double-glazed façade panels with special interlayer coatings to limit radiant heat gain, while at
the same time allowing UV light to penetrate for the benefit of the planting. An additional 2,750
metal panels complete the enclosure design. The shape of the building is toroidal (a donut) and
no two façade panels are the same. The steelwork that supports the glass is a ‘stick and node’
system, fabricated of over 50,000 individually cut custom components and erected on site piece
by piece. The entire system including glass panels, steel members and the custom-shaped solid
steel nodes were fabricated directly from the design team’s computer model by CNC robots.
The components were produced off-site and then shipped to Singapore in containers. Special
labels with scan codes were used on all the components to assist in locating their final position
in the building and to reduce the direct manpower utilized on site. The result of this innovative
methodology was to cut the roof construction time to only 20 months from start to finish.
SUSTAINABILITY & SYSTEMS The climate-controlled ‘Forest Valley’ garden required significant
research and analysis, involving a team of expert specialists from around the world. The key
challenge was to balance thermal comfort levels for visitors, while at the same time allowing
appropriate quantities of natural daylight into the building to nourish the wide range of
collected horticulture. Custom-designed parametric energy modeling software was developed
to accurately predict the amount of daylight hours the planting would require well in advance
of the start of construction, to confirm that the planting would thrive, and also to confirm the
design of the building cooling systems. The energy model was linked to advanced structural
digital calculation models as the depth of the steel diagrid structure had a direct correlation
with daylight penetration. An integrated system of glazing, static and dynamic shading, and
an innovative and efficient ventilation system was developed to achieve the required level
of comfort for a diversity of activities, while sustaining the vast array of plant life. The Forest
71

muscle, as long as we purposefully and carefully observe the context, we should eventually realize that we are always in a somewhat new place. That being the case, e
a confirma că plantele vor trăi și, de asemenea, pentru a confirma proiectarea sistemelor de
răcire a clădirii. Modelul energetic a fost legat de modele avansate de calcul digital structural,
deoarece adâncimea structurii diagridei din oțel avea o legătură directă cu cantitatea de
lumină naturală care pătrundea la interior. Un sistem integrat de vitraje, umbrire statică și
dinamică și un sistem de ventilație inovator și eficient au fost dezvoltate pentru a atinge
nivelul de confort necesar pentru o multitudine de activități, menținând în același timp o
gamă largă de plante. „Valea Pădurii” are clima controlată prin utilizare unui sistem de răcire
integrat, ascuns printre ghivecele terasate pentru plante. În loc să condiționeze întregul volum
al interiorului, sistemul de aer condiționat răcește doar primii 1,5 metri din spațiul locuit, astfel
încât să fie cât mai eficient posibil. În plus, panourile de sticlă acoperite special (sticlă triplă
Low-E) transmit lumina pentru creșterea plantelor, reducând în același timp acumularea de
căldură. Întregul sistem este reglat împreună cu efectele create de microclimatul „Rain Vortex”,
care are un impact mare asupra condițiilor termice interioare și contribuie la răcirea spațiilor.
Pentru eforturile sale către crearea unei clădiri sustenabile din punct de vedere ecologic,
„Jewel” a primit premiul Green Mark Award - Gold PLUS din partea Singapore Building &
Construction Authority.
RAIN VORTEX: Piesa centrală a aeroportului Jewel Changi este cascada „Rain Vortex” cu o
înălțime de 40 de metri, cea mai înaltă cascadă interioară din lume. Apa de ploaie curge
de-a lungul acoperișului de sticlă și printr-o deschidere controlată cu atenție în oculusul din
mijloc. Apa cade liber într-un bazin de colectare de la baza vârtejului care conține un rezervor
de 435.000 litri. În timpul furtunilor frecvente și puternice din regiune, întreaga suprafață a
acoperișului se scurge spre centrul clădirii unde este colectat surplusul de apă de ploaie pentru
a fi reutilizat în întreaga clădire. Când nu plouă, apa recirculată este pompată înapoi pentru a
menține cascada „Rain Vortex” în funcțiune. În timpul etapelor de proiectare, chiar și cu echipa
72
in king of
I ’m th
n c e?
re
e
iff d
g else around us has travelled. But is there really a
hin
ryt
ve
re
do
ither we have travelle
Valley is climate controlled using an integrated displacement cooling system, hidden within the
terracing planters. Rather than conditioning the entire volume of the interior, the conditioning
system cools only the first 1.5 meters of the inhabited space so as to be as efficient as possible.
Additionally, specialty-coated glass panels (triple Low-E glass) transmit light for plant growth,
while at the same time reducing heat gain. The entire system is tuned together with the
microclimate effects of the Rain Vortex, which has a great impact on the interior thermal
conditions and contributes to the cooling of the spaces. For its efforts towards the creation
of an environmentally sustainable building, Jewel has received the Green Mark Award - Gold
PLUS award from Singapore’s Building & Construction Authority. RAIN VORTEX The centerpiece
of Jewel Changi Airport is the 40M tall ‘Rain Vortex’, the tallest indoor waterfall in the world.
Rain water flows along the glass roof and through a carefully controlled opening at the roof
top oculus. The water free falls to a collection basin at the base of the vortex which contains
a 435,000 liter reservoir. During the region’s frequent and powerful thunderstorms, the entire
roof surface drains to the center of the building where the surplus rainwater is collected to
be reused throughout the building, and for the water feature itself. When it is not raining,
recirculated water is pumped back up to keep the Rain Vortex running. During the design
stages of the project, even with the assembled team of experts—architects, engineers, and
water feature designers—the waterfall was somewhat of an unknown, as it had never been
done before. Over the course of the design process, the team sought out many techniques and
technologies to model and predict the behavior of the fall so as to ensure the project’s success,
from complex fluid dynamic modeling software created by specialist water and air flow experts,
to the construction of myriad partial and full-scale physical mock ups built over 4 years’ time.
Water flows were carefully tuned to minimize splash and noise. Visits to its heroically sized
full-scale mockups were attended not only by architects and engineers, but acoustical experts,
 nmoving chair and inte
on an u n se l
y st
ting a ri
, me sit ng
ling at
ravel a
ay of t fix
a lazy w e
d
po
in
ta
st
he
p la
ne
tw
ou
ld s
om
e ho
w re
volve
a
round m
e
, slowly p
arad
ing

ef
ore
b

my eyes, all that it hosts. Somewhat like looking at a train pass by during the night, or a fashion show.

climate specialists, and artists. Aside from the dramatic visual effects of the falling water, the
Rain Vortex creates a microclimate effect. A light mist emanates from the falls, reducing the
loading on the displacement cooling systems of the building. The mist also creates surprising and
de experți - arhitecți, ingineri și designeri pentru apă - cascada a fost oarecum o necunoscută, sublimely beautiful effects such as rainbows. Programmable, it can release water and a cloud-like
deoarce așa ceva nu se mai realizase niciodată. Pe parcursul procesului de proiectare, echipa mist on demand, all orchestrated via a digital control system tied to a series of water release
a căutat numeroase tehnici și tehnologii pentru a modela și prezice comportamentul căderii manifolds located on the roof. This bespoke system choreographs the water together with a
apei, astfel încât să asigure succesul proiectului, de la software-ul complex de modelare one-of-a-kind sound and light projection show for performances every night, using a method
dinamică fluidă creat de specialiști în fluxul de apă și aer, până la construirea a nenumărate of projecting animated content 360 degrees around a cylinder of water that had never been
machete fizice parțiale și la scară completă construite de-a lungul a 4 ani. Debitele de apă done before. The Rain Vortex takes a simple low drainage point in a roof and transforms it into
au fost atent reglate pentru a minimiza stropirea și zgomotul. Vizitele la machetele sale la a type of dreamlike, magical experience. It is the result of the total integration of architectural,
scară reală, de dimensiuni impresionante, au fost realizate nu doar de arhitecți și ingineri, engineering and experiential design thinking—a prototype for more spectacular public space
ci de experți în acustică, specialiști în climă și artiști. În afară de efectele vizuale dramatice experiences in cities to come.
ale apei aflată în cădere, „Rain Vortex” creează efectul unui microclimat. O ceață ușoară se
emană odată cu căderile apei, reducând încărcarea pe sistemele de răcire ale clădirii. Ceața
creează, de asemenea, efecte surprinzătoare și extrem de frumoase, cum ar fi curcubeele.
Fiind programabilă, cascada poate elibera la comandă apă și o ceață asemănătoare unui
nor, toate orchestrate printr-un sistem de control digital legat de o serie de colectoare a apei
situate pe acoperiș. Acest sistem personalizat coregrafiază apa împreună cu un spectacol
unic de proiecție a sunetului și luminii pentru spectacole în fiecare seară, folosind o metodă
de proiectare a conținutului animat la 360 de grade în jurul unui cilindru de apă care nu a
mai fost realizat până acum. Cascada „Rain Vortex” preia un simplu punct de drenaj dintr-un
acoperiș și îl transformă într-un tip de experiență de vis, magică. Este rezultatul integrării
totale a gândirii arhitecturale, inginerești și de proiectare experiențială - un prototip pentru
experiențe mai spectaculoase în spațiul public din orașele viitorului.

73
That would be an overwhelming fashion show, and it actually already is. But and this is a big but, it is at least as har
d to
ob
se
rv
et
h
e
ne
wn

IDIN Architects
es s
(o r

PA PRANK

tra
sim

n
p ly t

ur ow
PA PRANK
he c

e yo
han

ceiv
ge)

per
of

Amplasament / Location: Bangkok, Tailanda / Thailand Titlu proiect / Project title: Pa Prank Birou de

and
you

arhitectură / Architecture office: IDIN Architects Arhitecți / Architects: Jeravej Hongsakul, Eakgaluk
r in

ce
cti
sta

Sirijariyawat, Pilanthana Phuawiriyaphan, Wichan Kongnok Arhitect de interior / Interior Architect: pra
nt
an

,
lan

Thuwanont Ruangkanoksilp Inginerie Structurală / Structural Engineer: Pakanut Siriprasopsothorn Inginerie

eo

sl
”p
u

oc
lly

de sistem / System Engineer: Eakachai Hamhomvong, Panot Kuakoolwong Suprafaţă totală / Gross area: 725 at
ion sf
u
es
mp / 725 sqm Anul finalizării / Completion year: 2018 Fotografii / Photographs: Ketsiree Wongwan Website: an
dt ucc
im “s
e, a , to
http://www.idin-architects.com/ ve”
s it
is to of lo
get to it. It is a “labour

Hostelul Pa Prank este un proiect de renovare care transformă două spații comerciale într-un
hostel cu o cafenea. Aflat în apropierea mai multor atracții turistice celebre din Bangkok,
Pa Prank hostel is a renovation project that transforms two shophouses into a hostel with
acesta este situat în districtul Phraeng Sanphasat, într-una dintre cele mai renumite
a cafe. Close to several famous tourist attractions of Bangkok, it is located at the district of
comunități istorice. Spre deosebire de stereotipul unui proiect de renovare, pensiunea a alocat
Phraeng Sanphasat, one of the most famous historical communities. Unlike the stereotype of the
un sfert din suprafața utilizabilă pentru creșterea calitativă a locului, sporind în același timp
renovation project, the hostel has traded-off a quarter of usable area to increase the quality of
calitatea spațiului, a luminii și a ventilației. A rămas departe de o soluție convențională care
the place by enhancing the quality of space, light, and air ventilation altogether. It stayed away
intenționează de obicei să maximizeze numărul de camere și să dezvolte decorațiunea
from a conventional solution which typically intends to maximize the number of guest rooms
and elaborate on stylish or fanciful interior decoration.

74
 tonic plates move
e tec a ny
m ! Th wh
y st e er
e
es
nc
be

re
tw
fe

ee n
re
he

1 to
tt
ou

10 c
ab

m/
a ll

ar
ye
t is

.T
he
e? I

surfac
e of the earth at the equator, together with everything that is onit, moves at a speed of about 460 m/s. “Earth's orbital speed averages 29.78 km/s
a bl
oi d
nav
.U
avel

Conceptul de bază al designului pornește de la problemele comune ale spațiilor comerciale -

lipsa luminii naturale și calitatea spațiului din interiorul clădirii. De obicei, planul acestui tip
de clădire are o formă dreptunghiulară lungă și doi pereți comuni cu unitățile adiacente aflate
de ambele părți. O cantitate mică de lumină naturală poate pătrunde prin partea din față a
clădirii datorită caracteristicilor sale tipice.
O suprafață cu o lățime de doi metri, ca o bandă, a fost realizată începând din față până
în spatele magazinului ca o soluție de proiectare cuprinzătoare. Proiectantul a îndepărtat
toți pereții și podelele de pe fiecare etaj pentru a crea o cale directă de pătrundere a luminii
naturale și a aerului în interiorul clădirii. Zona ventilată de la parter devine o mică curte
interioară. Această nouă funcțiune a proiectului deschide o nouă posibilitate pentru crearea
unor camere private unice care par să plutească în spațiu. Camerele au două laturi deschise
spre lumina și ventilația naturală, o caracteristică rară printre clădirile similare din apropiere.
Partea superioară a acestei zone are rolul de balcon pentru camerele de la nivelul superior.
The core concept of the design comes from the shophouse's common problems – a lack of
natural light and quality of space inside a building. Usually, this building type's plan has a long
rectangular shape and two sharing walls with the adjacent units on both sides. Only a little
daylight can pass through the front side of the building due to its typical characteristics.
A strip-like area with two meters wide was stretched out from the front to the back of the
shophouse as comprehensive design solution. The designer removed all walls and floors on every
floor to make a direct way for the natural light and air ventilation to come inside the building.
The ventilated area on the ground floor becomes a small courtyard. The design feature opens
a new possibility for creating unique private guestrooms that seem to be floating in space. The
rooms have two sides of openings for daylight and natural ventilation, a rare feature amongst
the similar facilities nearby. The top of the rooms is a place for a balcony for the rooms on the
higher level.

Structura existentă, împreună cu zidul de cărămidă aparentă, se află în contrast cu piesele
nou adăugate ale construcției. Jocul dintre nou și vechi este exprimat intenționat în curtea
interioară. Suprafața aspră a zidului vechi de cărămidă conservat din vechea clădire devine o
reminiscență a trecutului. Contrastul nu se oprește numai în limita sitului, ci continuă să se
manifeste și față de vecinătățile sale.
The existing structure, along with the chapped brick wall, is in contrast with the newly-added
building parts. The play between new and old is intentionally expressed in the courtyard. The
rough and coarse surface of the preserved old brick wall of the former building becomes a
reminiscence of the past days. The contrast does not revolve within the site boundary but also
keeps playing with its neighborhoods.

75
 in its trajector
with
m /h )
0 k
00
28
(8
107208 km/h), which is fast enough to cover the planet's diameter in 7 min. and the distance to /s
t he M
 k m

oon i
n le s
30

s th 2
an of
4h d
.” W ee
h ich e sp
is a rag
ctu ave
ally at an
not ling
that f
ast. “The Solar System is trave

Ideea de „a fi modern într-un context istoric” reconectează clădirea cu contextul urban.

Procedând astfel, s-a ales un perete cortină de dimensiuni mari ca element pentru închiderea
zonelor funcționale de-a lungul adâncimii clădirii și pentru a reflecta peretele bine conservat.
Pe de altă parte, vizitatorii pot vedea o reflecție a vechilor pereți prin fereastra modernă, iar
oaspeții pot vedea desfășurarea zidului în lumină naturală în interiorul clădirii.
Caracteristicile vitrinei magazinului tradițional thailandez constituie inspirația pentru
designul fațadei din față, dar și modul de viață contemporan și-a spus cuvântul în
materializarea ideii. Materiale noi precum oțelul și culoarea neagră sunt principala
caracteristică, ceea ce face clădirea să dispară din contextul înconjurător. În schimb, spațiile
interioare sunt decorate păstrând principiile caracteristice ale vitrinei tradiționale, iar
The idea of 'being modern among historical surrounding' reconnects the building with the
urban context. By doing so, a large curtain wall was chosen as an element for enclosing
the functional areas along the building's depth to reflect the well-preserved wall. On the
other hand, the visitors can see a reflection of the old walls on the modern window, and
the guests can have the scenery of the wall in daylight from inside the building.
The characteristics of the Thai traditional shophouse's window inspire the front facade
design, but the contemporary way of living also blends into the materialization of the
idea. New materials like steel and black color are the main feature, leading the building to

76
ry arou
nd t
he
ga
la c
tic
ce
n
ponds to approximately 1/1300 of the speed of light.” “To any observer in the universe, it appears that all of space is
d corres
tre

at s pe e
,a

ee ; th
sp

d 4s
at d5
wh an
ich in.
an 2m
obj in
or
ect c uat
ould
circumna ar th's eq
vigate the E
disappear from the surrounding context. In contrast, interior spaces are mainly decorated
with the original traditional window's character, and the designer adopted the white color
for a comfortable feel.
designerul a optat pentru culoarea albă pentru a transmite senzația de odihnitor. Convenience for users is the primary concern for the functional arrangement. The
Confortul utilizatorilor reprezintă principala preocupare pentru aranjamentul funcțional. Zona mezzanine floor's common area has convenient access from both the cafe on the ground
comună de la mezanin poate fi accesată convenabil atât din cafeneaua de la parter, cât și din zona floor and the activity area and guestrooms on the upper floors. Above the common area
de activități și din camerele de la etajele superioare. Deasupra zonei comune se află zona pentru is the zone for bathroom, locker rooms, and laundry, leaving the third and fourth floor to
grupurile sanitare, vestiare și spălătorie, lăsând etajele trei și patru să fie exclusiv pentru camere. be the places for all guestrooms. Finally, the yoga and boxing class zone are located on
La final, spațiul pentru cursurile de yoga și box este situat pe acoperișul terasă, unde activitățile din the rooftop floor, where indoor and outdoor activities happen against the backdrop of the
interior și cele din aer liber se desfășoară pe fundalul frumosului cadru istoric urban. beautiful historical scene.

77

expanding while all but the nearest galaxies recede at speeds that are proportional to their distance from the observer – at great enough distances the speeds exceed e
Marea provocare a proiectului a fost aceea de a-l convinge pe proprietar să aibă deschidere pentru
beneficiile obținute în schimb, care puteau fi demonstrate numai atunci când construcția era
finalizată. Lumina naturală ajunge la primul etaj și creează în același timp un efect de reflexie pe
peretele de cărămidă. Feedback-ul utilizatorilor a dovedit în cele din urmă că soluția de proiectare
reprezintă un demers bun. Ei simt că spațiul clădirii devine mai spațios decât ar fi de așteptat, chiar
dacă unele porțiuni din pardoseală au fost tăiate. Mai mult, acest proiect exprimă fuziunea dintre
spiritul modernității și cel al elementelor tradiționale, respectând totodată contextul înconjurător.
78
ven the speed of light. Although anything in a local reference frame can
The project's challenge was to convince the owner to open the mind for the benefits in
return, which could be proved only when the construction was completed. The natural
light reaches the first floor while making a reflection effect on the brick wall. The feedback
from the users finally proved that the design solution is a worthy endeavor. They feel that
the building's space becomes more spacious than expected, even though some parts of the
floor had been cut off. Moreover, this project expresses the fusion of the spirit of modernity
and the traditional elements while altogether still respects the surrounding context.
 nea rly 300 times faster than the typical flow of the Amazon River. The velocity of the current is fastest near the surface, with the maximum speed typically a
rate bout 9 km/h.”
s at a
w
flo
am
tre
fS
l
Gu

nnot accelerate past the speed of

light, this li
mitatio
n doe
s not
rest
e

r ic t t
, th

he
ex
ted States

p an
s io
no
ft
he
he U ni

m
et
ri c
of t

it s
elf
rd

.” T
oa

he
b a

fas
se
ic

t
est w i n d s o
nt
t la

A
he
ft
Of
). “
/h
n

km Ea
00 th r
er 4 b lo
is ov 113.3 m/s - 135 m/s (that
w at

79
 BAU
ȚESUT ȘI CUSUT – CALEA VERDE JIANGYIN
And so on. And all these flows carry u n WEAVING AND STITCHING – JIANGYIN GREENWAY
im

Amplasament / Location: Jiangyin, Jiangsu China Titlu proiect / Project title: weaving and stitching – Jiangyin Greenway Birou de arhitectură / Architecture
aginable numbers of travellers with t h em,

office: BAU Tipologie / Typology: Public infrastructure, landscape, transport Program: Elevated walkway, pedestrian bridges, playgrounds, amphitheatres,
cafes, bike shops Echipa de proiect BAU / BAU Project Team: Guo Liexia, Gao Weiguo, Wu Xiaojian, Pan Linglu, Li Zheng, Yu Zhirui, Rong Yu, Lei Tao, Pablo
Jimenez, Manuel Jose Godoy Alvarez, Fang Qun, Huang Fang, Steve Whitford, Peter Felicetti (engineer), James Brearley Inginerie / Engineering: Shanghai Lin
Tong Yan Li Guohao Civil Engineering Consulting Co., Ltd. Suprafaţă totală / Construction area: 30000 mp / 30000 sqm Anul finalizării / Completion year:
2019 3D Rendering: BAU Fotografii / Photographs: Pavel Shubskiy Website: https://www.bau.com.au/

to sit in. Did you catc

e boats
ho o sa bl
ew un - c
iliar f
he
ome very fam
lp i n g s
them cross continents and oceans, empty space, streets, even helping them get out of bed. And so on. And that is just to name

Unul dintre mulți One Of Many

„Calea verde” din Jiangyin aparține unei tendințe în creștere în China către un transport The Jiangyin Greenway belongs to a growing movement in China towards healthy, sustainable
sănătos, durabil și confort urban. La o astfel de scară infrastructura are prilejul, sau mai transportation and urban enjoyment. Infrastructure of this scale has an opportunity, or more
corect responsabilitatea, de a crea locuri semnificative în oraș. Reprezintă, de asemenea, o correctly a responsibility, to create meaningful places in the city. It is also seen as an opportunity
oportunitate pentru Jiangyin de a se afirma ca un oraș creativ, dezvoltat și locuibil. for Jiangyin to assert itself as a creative, progressive and livable city.

Prin urmare, va consta din patru segmente bine definite, fiecare oferind un răspuns unic la
spiritul locului în care este situat. Segmentul nordic al buclei a fost deja construit și trece
prin parcurile din docuri. Se adaptează istoriei construcțiilor navale și funcției sale portuare.
Proiectul prezentat acum este cel al segmentului estic al buclei, care duce la râul Yangtze,
râul căruia orașul Jiangyin îi datorează existența. În consecință, acest segment va corespunde
semnificației râului Yangtze.
Mai mult decât o cale
Acest proiect este mai mult decât o simplă pasarelă ridicată, el urmărește să genereze spații
Consequently, it will consist of four clearly identifiable segments, each with a unique response
to the spirit of the place in which it is located. The north segment of the loop has already been
built and passes through the docklands parks. It responds to the history of shipbuilding and its
port function. This project, the eastern segment of the loop, leads to the Yangtze River, the river
to which Jiangyin owes its existence. Consequently, this segment will respond to the significance
of the Yangtze River.
More Than A Path
This project is more than just an elevated walkway, it seeks to generate better urban spaces,
order previously random and disconnected decision making, engage with the best of

80
 urbane mai bune, să facă ordine prin deciziile aleatorii și deconectate luate anterior, să contemporary aesthetics; solve problems, extend local iconography, be poetic, be cost effective,

folosească ce este mai bun din estetica contemporană; rezolvă probleme, extinde iconografia and open up social opportunities.

locală, este poetic, economic și deschide noi oportunități sociale.

The River Story

Povestea râului The Yangtze River is a remarkable natural phenomenon. Like many natural phenomena, the

Râul Yangtze este un fenomen natural remarcabil. La fel ca multe fenomene naturale, agitația hustle and bustle of everyday life of the city can mean this remarkable piece of landscape can

vieții de zi cu zi a orașului face ca acest impresionant fragment de peisaj să fie nebăgat often be taken for granted. This new piece of urban infrastructure is a great opportunity to

în seamă. Acest nou element de infrastructură urbană reprezintă o ocazie excelentă de a remind the public of the extraordinary aspects of this mighty river. The greenway path has

reaminti publicului aspectele extraordinare ale acestui măreț râu. „Calea verde” a devenit o become a scaled model of the Yangtze River with the cities and tributaries along it length

machetă la scară a râului Yangtze împreună cu orașele și afluenții aflați de-a lungul râului care becoming plazas and balconies along the greenway. At these locations visitor information boards

devin piețe și balcoane de-a lungul căii verzi. În aceste locații, panourile cu informații pentru place these events in to the larger river story.

vizitatori punctează aceste evenimente în povestea mai mare a râului.

Stitching

Scurtături The freeway is lifted off the ground for it entire length of the site. Contrary to what one would

Autostrada este ridicată de la sol pe toată lungimea sitului. Contrar unor opinii și datorită think, and thanks to this enlightened engineering decision, the freeway is not a barrier in the city.

acestei decizii inspirate de inginerie, autostrada nu creează o barieră în oraș. Cu toate acestea, However, the park in which it sits is not as helpful in keeping the city well connected. In fact this

parcul în care se găsește nu este la fel de util pentru a menține orașul bine conectat. De fapt, linear park with its emphasis on a major north-south connection becomes a frustrating barrier

acest parc liniar, cu accentul pus pe o conexiune majoră nord-sud, devine o barieră frustrantă to east-west circulation.

pentru circulația est-vest. A careful analysis of desire lines and shortcuts can rejuvenate the park with activity, make the

O analiză atentă a traseelor dorite și a scurtăturilor rapide poate revitaliza parcul cu activități, park safer, and make the city more efficient. The stitching paths also ensure that the green way is

îl poate face mai sigur și orașul devine astfel mai eficient. Scurtăturile asigură, de asemenea, connected to the rest of the park and to the adjacent streets and pedestrian circulation networks.

la conectarea căii verzi cu restul parcului, cu străzile adiacente și cu rețelele de circulație

pietonală. Responsive And Surprising
The path provided in the brief was a thoughtful and gentle response to the existing paths and

Receptiv și surprinzător the substantial well established planting material. The design of this project is a clear and

Direcția oferită în tema de proiectare a fost un răspuns atent și delicat la căile existente și la legible response to this path, with: solid and transparent balustrades providing privacy or views;

vegetația bogată. Designul acestui proiect este un răspuns clar și direct la această direcție sound walls near the freeway for the comfort of the pedestrians; arbors to provide shade and

prin folosirea de: balustrade solide și transparente care oferă intimitate sau deschideri; enclosure; widenings with seating at locations overlooking lakes and canals; landmark bridges

ziduri sonore lângă autostradă pentru confortul pietonilor; arbori pentru a oferi umbră și with sculptural trusses framing views for pedestrians; stairs located at street intersections to link

delimitare; spații pentru vizitatori cu vedere la lacuri și canale; poduri de referință cu structuri existing pedestrian paths to the new greenway; and surprising additional programs that make

metalice sculpturale care încadrează priveliștea pentru pietoni; scări situate la intersecțiile the adjacent city programs work even better.

străzilor pentru a lega căile pietonale existente de noua cale verde; și funcțiuni suplimentare
surprinzătoare care fac ca programele orașului adiacent să funcționeze și mai bine Place Making And Programming
It is said that place is space with memories attached. And that memories can’t be attached

Crearea locului și programarea without articulation. Consequently, the journey along this greenway is articulated with a

Se spune că locul este un spațiu legat cu amintiri. Și că amintirile nu pot fi atașate fără number of variously scaled events; an amphitheater for performances or relaxing on; a raised

articulații. În consecință, călătoria de-a lungul acestei căi verzi este articulată cu o serie plaza with permanent sound instruments for all to play; an exercise playground with nets, slides

de evenimente variate; un amfiteatru pentru spectacole sau relaxare; o piață înălțată cu and a gentle climbing ramp for all ages, to name a few – all providing the clarity and legibility to

instrumente muzicale permanente la care pot să cânte toți; un loc de joacă pentru exerciții become memorable places.

alcătuit din plase, tobogane și o rampă de urcare ușoară pentru toate vârstele, pentru a
numi doar câteva elemente - toate oferind claritatea și potențialul pentru a deveni locuri
memorabile.

ch it all? Did you add up the vectors? Now, that is a lot of indecisive travel, and all that travel would make a con
siderable mess if we tried to plot it on a 3D graph (not to mention in higher dimensions), not even all the histones we could

81
 Plin de potențial
Acest proiect creează, de asemenea, locurile cheie pentru programele opționale, iar anvelopele
clădirilor pentru aceste opțiuni descriu modul cel mai bun de a profita de locația lor adiacentă
atât la sistemul rutier și pietonal existent, cât și la noua cale verde. Aceste programe opționale
pot ajuta la crearea locurilor și, de asemenea, pot genera mai multă activitate în locații cheie,
făcând calea verde un loc mai sigur. Chiriile rezultate din aceste programe comerciale ar putea
contribui, de asemenea, la costurile de funcționare ale căii verzi. Programele potențiale includ:
atelier pentru reparații și vânzări de biciclete; cafenele-baruri-restaurante; piaţă; și magazin
pentru echipament sportiv.
Un kit integrat de elemente
Există două moduri fundamentale pentru a genera forme și spații la scară largă - prin punerea
împreună a lucrurilor mici sau pornind de la un lucru mare și extragând elemente din acesta.
Procesul de adăugare duce adesea la o estetică a acumulării, care are la bază ideea articulației
diferitelor elemente. Acest lucru poate duce la un rezultat neintegrat. Procesul de scădere duce
la o abordare integrată, deoarece fiecare element este fie rezultatul scăderii a ceva, fie este el
însuși elementul scăzut. Procesul de scădere este cel pe care îl explorează acest proiect.
Designul acestui proiect se bazează pe un set de elemente, însă elemente ale unui tot integrat
nu un ansamblu de părți disparate. Acest kit de elemente permite diversitatea, dar păstrează
simplitatea construcției și controlul costurilor.
Structura
Întreaga cale verde este construită din oțel și utilizează elemente prefabricate pentru a reduce
impactul asupra parcului.
Puntea căii verzi
O structură din oțel cu o șapă de beton bituminat colorat oferă căii verzi atât potențialul
pentru prefabricare, cât și o suprafață durabilă, cu întreținere redusă și rezistentă la uzură.
Spațierea coloanelor
Coloanele care susțin calea verde se află la o distanță de 16 metri în zonele în care nu este o
înălțime potrivită pentru activitatea umană (sub rampe etc.). Acolo unde pasajul este peste
înălțimea capului, distanța dintre coloane a fost mărită la 32 de metri, pentru a face spațiul de
jos mai flexibil pentru activitățile comunității.
Membrane, ferme și leagăne
Dechiderile podurilor variază și pot depăși intervalul eficient de 32 de metri al căii verzi.
Pentru a face față acestei probleme, podurile explorează trei principii structurale: membrane
perforate, ferme metalice și sisteme de suspensie.
Există două opțiuni de membrană: una în care masa mai mare este poziționată la mijlocul
intervalului și acționează ca un arc; a doua opțiune are masa mai mare ca puncte de spriijin
la capete și acționează ca o structură de întindere. Sistemul de ferme metalice transformă
obișnuitele ferme Warren într-o serie de membrane înclinate, iar opțiunea de suspensie
explorează o dinamică a leagănului sprijinit. Aceste opțiuni oferă o varietate de combinații
pentru a ajuta la transformarea fiecărui pod într-un punct de reper unic în oraș.
t the idea of “drifters”. Oh yes, and the average American walks 3000 to 4000 steps a day (roughly 2.5 to 3.2 km), in the age of the au
bou
master would be able to keep the threads from tangling. I suppose you’ve all heard a
82
Full Of Potential
This design also locates key places for optional programs and the building envelopes of these
options describe how best to take advantage of their location adjacent to both the existing road
and pedestrian system, and the new greenway. These optional programs can assist in making
place and also generate more activity in key locations making the greenway a safer place to
be. Rent from these commercial programs could also contribute to the running costs of the
greenway. Potential programs include: bicycle hub for repair and sales; café-bar-restaurants;
market; and gym sports shop.
An Integrated Kit Of Parts
There are two fundamental ways to generate large-scale forms and spaces – by adding small
things together or by starting with a large thing and extracting pieces from it. The addition
process often leads to an aesthetic of accretion, which has at its core the idea of the articulation
of different elements. This can lead to a non-integrated result. The subtraction process leads
to an integrated approach, because every element is either the result of the subtraction of
something or it is itself the subtracted element. It is the subtraction process that this project
explores.
The design of this project is based on a kit of parts, but parts of an integrated whole not an
assemblage of disparate elements. This kit of parts allows diversity but retains construction
simplicity and cost control.
Structure
The entire greenway is built in steel and utilizes pre-fabricated to reduce the impact on the park.
Greenway Deck
A steel structure with a colored bituminous concrete screed gives the greenway both the
potential for prefabrication and a durable low-maintenance, long-wearing surface.
Column Spacing
Columns supporting the greenway are at 16 meter centers in areas where there is no head height
for human activity (under ramps, etc.). When there is head height the column spacing has been
increased to 32 meters, to make the space under the elevated more flexible for community
activities.
Membranes, Trusses And Cradles
Bridge spans vary and can exceed the efficient 32m span of the greenway. To deal with this issue,
the bridges explore three structural principles: perforated membranes, trusses, and suspension
systems.
There are two membrane options: one where the greater mass sits mid-span and acts as an
arch; the second option has mass at the supports and acts as a tensile structure. The truss system
turns the familiar Warren truss into a series of inclined membranes, and the suspension option
explores a propped cradle dynamic. These options provide variety of combinations to assist in
making each bridge a unique landmark in the city.
tomobile and obesi
 nor the longest (in distance or time), nor the shortest, nor the heaviest, nor anything. Not that
est ,
low
ity. Who? Everyone! Every human thing. But again, humans are in no way the masters of travel. They do not travel the fastest, nor the s

83
 STØDIG kind o
f mooning wit

STØDIG
ha
g (a mo
onin
re n le pu

ll o
a

rb
ob

plorers o

Spide
rp sa nd ex
Amplasament / Location: 5000 km from the UK to the Norwegian Arctic Titlu proiect / Project title: Stødig ose rator
). Spi t mig
Autori / Authors (carpenters, sailers, kitesurfers, snowboarders, photograpers, skiers, surfers, mountaineers, der sailing. Tumbleweed. All the grea

explorer, adventurers, walkers, lickers, sniffers): Guylee Simmonds, David Schnabel, Shackleton (Guylee's dog) ng.
thi

Anul finalizării / Completion year: 2019 Fotografii / Photographs: arctic-lifeboat Website: https://arctic-
an
um

h
lifeboat.com/ n-
g no
vin
er y li
e. Ev
same tim
at the
really matters. Just saying. Do you really think you have travelled? I certainly don’t. Yet, luckily, we are all perpetually trying to. Well, I guess we’re also trying to stop

Architecții Guylee Simmonds și David Schnabel au cumpărat o barcă de salvare marină de 100
de personae în februarie 2018 și, după o conversie care a durat un an, au plecat într-o călătorie
de patru luni către Arctica.
Guylee arhitect tâmplărie, navigație, kitesurfing, snowboarding
David arhitect fotografie, schi, surfing, alpinism
Shackleton exploratory aventuri, plimbări, lins, adulmecări
8 țări – 5000 km - 5 luni
Menirea expediției este de a explora acest peisaj sălbatic și izolat, de a demonstra capacitatea
inovației în design de a facilita auto-suficiența în astfel de medii extreme și de a documenta și
împărtăși aventura prin fotografie și film.
Architects Guylee Simmonds and David Schnabel bought a 100-person marine survival
lifeboat in February 2018 and after a yearlong conversion left on a four-month voyage to
the Arctic.
Guylee architect carpentry, sailing, kitesurfing, snowboarding
David architect photography, skiing, surfing, mountaineering
Shackleton explorer adventures, walks, licking, sniffing
8 countries - 5000km - 5 months
The aim of the expedition is to explore this wild and isolated landscape, demonstrate the
ability of design innovation to facilitate self-sufficiency in such extreme environments and
to document and share the adventure through photography and film.

84
of the animal kingdom (excluding us). The list is literally infinite. Well, we have only described a little over 1000000 species, but still, surely there are many-many more out there, so infinite sounds good

85
86
87
 e
t rav
ht

g
, li
um
in vacu
f the greatest travellers that we know of (
enough. Why would you want it any less than that? Every living & non-living non-human thing. COVID-19 has certainl
y tra
ve l
led

ust. Light itself is one o

a
bu
nch

Wilson Architects
l at e l y

CAPELA DIN KOOROOMBA

. Every non-living thing (w

elling stard
KOOROOMBA CHAPEL

of trav
Amplasament / Location: Kooroomba, Mount Alford, QLD, Australia Titlu proiect / Project title: Kooroomba
Chapel Birou de arhitectură / Architecture office: Wilson Architects Echipa / Key Personnel: Hamilton Wilson,

ade
hate

is m
Tom Sealy, Ilka Salisbury, John Harrison Suprafaţă totală / Construction area: 120 mp / 120 sqm Anul finalizării /
ver

ing
Completion year: 2018 Fotografii / Photographs: Alex Chomicz Website: http://www.wilsonarchitects.com.au/
no

th
n-

Media tags: @wilsonarchitects.au, @alex_chomicz rye

liv

g Ev
in

m 😊.
igh
avel
tm tr
ean on
). Cha sed
os theory is ba

Strategia folosită în proiectul pentru capela din Kooroomba a fost aceea de a genera un
răspuns emoțional față de loc la evenimentul special al nunții sau la explorarea curioasă a
împrejurimilor. Trei concepte estetice au stabilit aspectele experienței: Pastoralul, Pitorescul și
Sublimul.
În timp ce Pastoralul și Pitorescul fac referire la capacitatea omenirii de a controla lumea
naturală, Sublimul este o umilitoare aducere aminte a faptului că natura este cea care domină
în cele din urmă. Aici la Kooroomba avem toate trei elementele așezate într-un cadru dramatic.
Câmpurile de lavandă și șpalierele pentru struguri creează modele pastorale ordonate în
peisaj. Clădirile sunt apoi inserate în acest câmp cultivat, în care Capela se armonizează prin
poziționarea sa pentru a dezvălui pitoresc două fațade într-o postură aliniată clasic (gândiți-
vă la Parthenon), precum și pentru a atrage vizitatorul spre obiect ca la o „ruină” în peisaj.
The strategy for the chapel at Kooroomba was to engender an emotive response to place for the
special event of a wedding or the inquisitive exploration of the sites landscape setting. Three
aesthetic concepts established the arrangement of the experience: the Pastoral, the Picturesque,
and the Sublime.
Whereas the Pastoral and Picturesque reference mankind’s ability to control the natural world,
the Sublime is a humbling reminder that nature ultimately dominates. Here at Kooroomba we
have all three laid out in its dramatic setting. Lavender fields and wine grape trellises create
ordered pastoral patterns in the landscape. The buildings are then edited into this cultivated
field where the Chapel becomes calibrated in its placement to picturesquely reveal two facades
in a classically aligned repose (think Parthenon) as well as romantically draw the visitor toward

88
 Ruina fiind în esență pitorească, a fost adeasea construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea ca o
clădire stranie.
În secolul al XVIII-lea, ruinele din întreaga lume erau redescoperite și reinterpretate estetic
pe măsură ce popularitatea și importanța lor ca subiecte artistice a crescut. Înmulțirea
excursiilor și a literaturii de călătorie a expus societatea britanică atât la ruinele locale,
cât și la cele străine, stimulând interesul de a surprinde natura lor pitorească. În același
timp, o conștientizare crescândă a documentației istorice și a săpăturilor științifice ale
unor situri precum Pompei a afectat și prevalența ruinelor și a atras atenția publicului erei
romantismului. De cele mai multe ori „create”, însă și descoperite, ruinele romantice au
provocat cugetarea spectatorilor asupra trecerii timpului, morții și decăderii. Prin urmare,
ruinele au devenit un element esențial în perioada romantică pentru arta peisagistică și
proiectarea grădinilor.
000 km/s). That is (un)fortunately a relatively small number for a limit. S
els at about 300 ailing stones. Matter. How? In every way imaginable and beyond! Travel with the mind or with the body (or both). Everyone drifts off once in a while
the object as a ‘ruin’ in the landscape. The ruin being quintessentially picturesque which was, in
the late 18th century, often constructed as a folly.
In the eighteenth century, ruins all over the world were being rediscovered and reinterpreted
aesthetically as their popularity and their importance as artistic subjects increased. An increase
in travel and travel literature exposed British society to ruins both local and foreign, spurring
interest in capturing their picturesque nature. At the same time, a growing awareness of
historical documentation and scientific excavations of sites like Pompeii also affected the
prevalence of ruins and commanded the attention of the Romantic audience. Frequently
"created" as well as found, Romantic ruins invited spectators' reflections on transience, death,
and decay. As such, ruins were a staple in Romantic landscape art and garden design.
89
and travels great distances with the mind. Some less and others more. One dreams, one daydreams, one fantasi
zes, one ho
p es, on
ee
nv

isi
on
s, o n
e plans, one simulates, one wanders, one imagines… there are so many tools and ways to do this and we know
so l

lated, an
so unregu
e , and
ittl

iq u
o un
ea

ou ds
, an
b

t it
.A na l
nd rso
it is no ll so pe
t easy to is a
know more, as it

Acest loc amenajat este plasat în contextul culmii pitorești montane și le amintește în mod
evocator vizitatorilor de locul lor mărunt în ordinea superioară a naturii.

„Capela” este neconfesională. Referințele la arhitectura religioasă abundă în special citând
fermecătoarele capele mici din lemn din orașele din Queensland. Clopotnița, naosul, altarul,
fereastra segmentată. Apoi este deconstruită ca o „ruină” plasată în stil romantic în peisaj
cu vița de vie care este încurajată să escaladeze structura. Clădirea este lăsată cu pereții mai
degrabă descriși decât închiși, iar ușa din sticlă fără ramă inserată poate denota doar simbolic
pragul de acces, deoarece pereții sunt complet deschiși. Naosul capelei se aliniază cu unul
dintre cele mai mari și pitorești vârfuri de munte. O „fereastră” deschisă încadrează priveliște
și, toți cei care urmează să se căsătorească, își fac jurămintele pe platforma din lemn ridicată
dintr-un peisaj altfel ascuns. Clopotul, aflat într-un turn translucid, este tras de familie după ce
This curated setting is placed within the context of the mountainous scenic rim and evocatively
reminds the visitor of their diminutive place in natures higher order.
The 'chapel' is non-denominational. References to religious architecture abound particularly
citing the charming small timber chapels of Queensland townships. The bell tower, the
nave, the alter, the leaded window. It is then deconstructed as a ‘ruin’ romantically placed
in the landscape with vines encouraged to overtake the structure. The building is left with
walls described rather than made with an inserted frameless glass nave door which can only
symbolically denote the threshold as the walls are so completely porous. The chapel nave aligns
with one of the major scenic rim mountain peaks. An open ‘window' frames the view and,
all who are intended, make their vows on the raised timber platform to an otherwise veiled
landscape. A bell, in a translucent tower, is tolled by the family after the nuptials are complete
and rings out the ritual across the Fassifern Valley.

90
nd free. Or is this travel also quite heavily regulated? One probably unfortunate way of travel is related to mental health problems, of which there are regretfully high amounts. “Nearly one in five U.S. adults live with a mental illness (51.5
formalitățile privind căsătoria sunt finalizate și anunță ceromonialul peste Valea Fassifern.
Conceptele cheie
Peisajul Pastoral - Un obiect aflat în peisaj, aliniat la culmile lanțurile muntoase. Câmpurile de
lavandă și spalierele pentru struguri creează modele pastorale ordonate în peisaj.
Capela Pitorească se armonizează prin poziționarea sa pentru a dezvălui pitoresc două
fațade într-o postură aliniată clasic, precum și pentru a atrage romantic vizitatorul spre
obiect ca spre o „ruină” în peisaj. Un înveliș scheletic care descrie vag o formă ecleziastică
familiară, dezvăluie și leagă congregația cu peisajul. Deschiderile mari încadrează vederi axiale
îndepărtate ale lanțului muntos.
Sublimul - clădirea face referire la axa unuia dintre numeroasele vârfuri montane. Văzut
dinspre clădiri, peisajul de dimensiuni mai mari domină decorul. Acest loc amenajat este
plasat în contextul culmii pitorești montane și le amintește în mod evocator vizitatorilor de
locul lor mărunt în ordinea superioară a naturii.
Key Ideas
The Pastoral Landscape - An object in the landscape aligned to the mountain ranges.
Lavender fields and Wine grape trellises create ordered pastoral patterns in the landscape.
The buildings are then edited into this cultivated field where the
The Picturesque - Chapel becomes calibrated in its placement to picturesquely reveal two
facades in classical repose as well as romantically draw the visitor toward the object as a
‘ruin’ in the landscape. A skeletal envelope that loosely describes a familiar ecclesiastic form,
reveals and connects the congregation to the landscape. Large openings frame distant
mountain range axial views.
The Sublime - the building references an axis to one of the many mountain peaks. From the
buildings the larger landscape dominates the setting This curated setting is placed within
the context of the mountainous scenic rim and evocatively reminds the visitor of their
diminutive place in natures higher order.
91
 Tato Architects / Yo Shimada
PEȘTERA FUNCȚIONALĂ
FUNCTIONAL CAVE - HOUSE IN TAKATSUKI et
o f ot
hers. On
e hitchhikes. One trave

e
ef
t. One travels on its own feet (two feet, no feet or however many they may be) or on t h
Amplasament / Location: Takatsuki, Osaka, Japonia / Japan Titlu proiect / Project title: Functional Cave Birou de arhitectură / Architecture office:
Wilson Architects Program: Locuință/structură familială/părinți + copii / House /Family Structure / Parents + Children Design: Tato Architects/
Yo Shimada Echipa / Team: Yo Shimada, Akira Yasuda Structură / Structure: Takashi Manda Structural Design Echipă / Team: Takashi Manda,
Taijiro Kato Planting: COCA-Z Tatsuya Kokaji Construcție / Construction: Shokenkikaku/Naoki Sasahara Structură / Structure: Lemn / Timber
Suprafaţă parcelă / Site area: 114.61 mp / 114.61 sqm Suprafață construcție / Building area: 46.37 mp / 46.37 sqm Suprafață desfășurată totală /
Total Floor Area: 96.05 mp / 96.05 sqm Anul finalizării / Completion year: 2018 Fotografii / Photographs: shinkenchiku_sha Website: https://
tat-o.com/

million in 2019).” “There are about 670000 people in the UK living with dementia and 1 in 4 of us will be affected
by
m
e nt
al health problems at some point in o

men

ur u
ip

lives
.” Regarding physical travel, we also use a wide range of tools and eq

92
 e uses a wheel. Ed Pratt is one of the few that have done this (405.56 km, around the world on a unicycle, 3 years, 135
els on other travellers. One employs phoresis. One travels on other travellers. On
În procesul de proiectare al unei case aflate pe un sit cu spațiu limitat, am explorat recent
posibilitățile date de o dispunere continuă a pardoselii care se extinde progresiv printr-o serie
de trepte. În locul pereților și a diferitelor niveluri cu planșee care delimitează în mod clar
spațiul pentru diferite funcțiuni, totul se conectează și se deconectează ușor prin pachetele
de trepte. Ideea este să creezi senzația de expansiune în interiorul unei case mici, astfel încât,
într-un moment să te găsești deasupra unui acoperiș, iar într-altul să te ascunzi sub un etaj.
Acest concept a devenit realitate pentru prima dată în proiectul Casa din Miyamoto. Aici,
spațiile dintre diferite niveluri de planșeu au fost lăsate deschise pentru a crea un efect de
plutire, permițând pardoselilor să fie folosite ca birouri și rafturi unde ar putea fi depozitate
obiecte. În același timp, acest design ne-a permis să accentuăm vizual relațiile dintre camere
diferite. Pentru această casă, am folosit aceeași compoziție în timp ce căutam noi posibilități.
Din considerente financiare, a fost ales lemnul pentru structură, iar spațiile dintre etaje au fost
închise din cauza limitărilor structurale. Spre deosebire de Casa din Miyamoto, vizibilitatea în
casă este limitată; există doar un indiciu al spațiilor care continuă dincolo de privirea cuiva.
Prin suprapunerea unei grile diagonale rotite la 45° deasupra unei cochilii dreptunghiulare,
am încercat să creăm un labirint simplu, dar complex, geografic, un labirint asemănător unei
peșteri realizat în interiorul unei case mici. Pardoseala se ridică în spirală din două puncte
diferite pentru a se întâlni pe un etaj care este diningul și bucătăria, apoi se separă pentru a se
întâlni din nou pe acoperiș.
days, 33800 km). One uses 2 wheels.
When designing a house on a site with limited space, we have recently been exploring
the possibilities of a continuous floor arrangement that extends gradually over a series
of stepped floors. Rather than using walls and different floor levels to clearly divide the
space into various functions, everything loosely connects and disconnects from each other
through stepped floors. The idea is to create a sense of expansion inside a small house, so
that you would find yourself on top of a rooftop in one moment, and tucked beneath a floor
in another.
This concept first came into reality with the project House in Miyamoto. Here, the spaces
between different floor levels were left open to create a floating effect, allowing the floors
to be used as desks and shelves where objects could be stored. At the same time, this design
allowed us to visually emphasize the relationships between various rooms.
For this house, we used the same composition while pursuing new possibilities.
Due to budgeting reasons, wood was chosen for the structure, and the spaces between
the floors were enclosed due to structural limitations. Unlike House in Miyamoto, the
visibility within the house is limited; there is only a hint of the spaces that continue beyond
one’s vision. By overlaying a diagonal grid rotated at 45° on top of a rectangular shell, we
attempted to create a simple yet complex, geographical, and cave-like labyrinth captured
inside a small house. The floor rises from two different points in a spiral to meet on a floor
that is the dining and kitchen, and separates to finally meet again on the rooftop.
93
 Deck１

Living３

Deck２

Plans GL+5,760

Bath court

DK

Bath Room

Living２

Plans GL+4,240

Deck１

Living３

Pantry

S outh Korea has and how ama

ke lanes zin g t
any bi
Deck２
Living１
hey
ow m are.
ve h 90
e lie 0k
ot b m
dn
Room2

ul
Study of
wo gro
un
You d-l
eve
Plans GL+5,760

l bi
ke l it, t
Plans GL+2,170 ane rom
s in
Seou thing f
y
l, of w g an
takin
hich a
round 2 And without
.
9,100 Bath court 60 km provide a continuous and safe path
1,820 1,820 1,820 1,820 1,820

DK

Bath Room

Living２
1,820

Plans GL+4,240
Room1
Bedroom
1,820
5,460

Storage Entrance Pantry

1,820

Storage Living１
Entrance Porch

Room2
Study
N

Plans GL+100 Plans GL+2,170

Acoperișul este conceput pentru a respecta reglementările privind retragerile și, atunci 1,820 1,820
9,100
1,820 1,820 1,820

când acesta este suprapus deasupra grupului de etaje, locuința, deși amintește de o casă The roof is designed to meet the setback regulations, and when this is installed on top
tradițională, a devenit un poliedru destul de straniu. of the series of floors, the house, while reminiscent of a traditional home, became a
Situl se află într-un cartier rezidențial periferic, pe un teren în pantă dezvoltat în parcele rather curious polyhedron.
terasate; nivelurile terenurilor învecinate sunt, de asemenea, inegale. The site is in a suburban residential neighborhood on a slope developed into terraced
1,820

plots ; the neighboring ground

Room1
levels are also uneven. In the beginning, we thought
Bedroom
1,820
5,460

94 Storage Entrance
1,820

Entrance Porch Storage

 Deck１

ses other transportation m

e . O ne u e a ns li
Living３

lo t m or ke p l an es
for a , trai
i ll room Deck２
ns, b
usse
re is s t s, tu
the k-tu
ks, s
hips,
boats, h
opefully (I guess) rockets etc. We would be stuck in a much smaller place without all these transportation
Plans GL+5,760

Bath court Deck１

DK
Living３
Bath Room

Living２
Deck２

Plans GL+4,240

Plans GL+5,760

Pantry

La început, ne-am gândit să folosim o compoziție pe jumătăți de niveluri pentru a răspunde la

Living１

condițiile locului - această idee a inspirat în cele din urmă designul acestui proiect. Prin urmare,
about using a split-level
Bath court
composition in response to the conditions of the location - this
șaisprezece etaje diferite au Room2
fost împachetate în această
Study
casă mică, extinzându-se și deplasându-
idea eventually inspired the design for this project. As a result, sixteen different floors were
se în direcții diferite pentru a crea o osatură funcțională, ca o peșteră, pentru a susține viața DK
packed into this small house, expanding and moving around in different directions to create a
Bath Room
locuitorilor.
functional, cave-like foundation to support theLiving２
life of the residents.
Plans GL+2,170

Plans GL+4,240
9,100
1,820 1,820 1,820 1,820 1,820

Pantry

Living１

95
1,820

Room1 Room2
Study
Bedroom
0
0
 ▽GL+7,683 (最高高さ)

possibilities. Not becau

se the distances are too great, nor
▽GL+6,900 (最高軒高)

because of the geo-topological, weather or wildlife dangers, but because of all the crazy people. Travel apparently alone or v isibly with others. There are many points to
be made h
▽GL+6,210 (軒高)
Deck２

ere
▽GL+5,760
Living３

▽GL+4,930
BathRoom

▽GL+4,240
DK

▽GL+3,550

Living１
▽GL+2,860

▽GL+2,170
Room2
▽GL+1,480
Entrance
▽GL+790 Bedroom

Storage
▽GL+100
△GL 0

Section1

▽GL+7,683 (最高高さ)

▽GL+7,683 (最高高さ) ▽GL+6,900 (最高軒高)

▽GL+6,900 (最高軒高) ▽GL+6,210 (軒高)
Deck２
▽GL+5,760
▽GL+6,210 (軒高) Living３

▽GL+4,930
Living３ BathRoom

▽GL+4,930 ▽GL+4,240
DK
Living２ ▽GL+3,550

Living１
▽GL+3,550 ▽GL+2,860

LIving１ ▽GL+2,170
Room2
▽GL+2,170 ▽GL+1,480
Entrance
▽GL+790 Bedroom
Study

Bedroom Storage
▽GL+790 ▽GL+100
△GL 0
Storage
▽GL 0

△GL-130

Section1
Section2

96 ▽GL+7,683 (最高高さ)

▽GL+6,900 (最高軒高)

▽GL+6,210 (軒高)

Living３
 o u s e e a ro u n d yo u
h at y ha
fw sn
t o ot
hi
os ng
to
m

do
s,
ng

wi
th
thi

on
few

ly t
he lo
cal identity. Mostly everything has travelled there, or is passing through there in its travels.
fa o
ion
ept
exc
the
ith
tw
ha
nt
tio
en
tm
i rs

il
lf

Iw
re. But I g.
will res
ume m blin
yself to the following mum

97
 re not from there, they have been brought there only relatively recently from other far-flung places for reasons I will not get into now. The birds you hear and see around you, b
Even you for that matter, are certainly not from there. The trees a

Cody Ellingham
VISUL DANCHI
DANCHI DREAMS
Amplasament / Location: Japonia / Japan Titlu proiect / Project title: Danchi
Dreams Autor / Author: Cody Ellingham Anul finalizării / Completion year: 2018
Fotografii / Photographs: Cody Ellingham Website: www.danchi-dreams.com,
https://derivewanderer.com/about Email: Cody@cbje.jp

Japonia este renumită pentru peisajele sale urbane ultramoderne. Dar ce se întâmplă când Japan is famed for its ultramodern cityscapes. But what happens when the ultramodern
ultramodernul se învechește? becomes old?

Pentru acest proiect, domnul Ellingham a explorat peste 40 de blocuri mari de locuințe publice
japoneze cunoscute sub denumirea de „danchi” („terenuri de grup”), vizitându-le la apusul For this project Mr Ellingham’s explored more than 40 large Japanese public housing blocks
soarelui și începutul serii. known as ‘danchi’ (‘group land’), visiting at dusk and early evening.

Ellingham a spus că a văzut inițial danchi-urile ca pe niște „munți de oțel și beton”. Ele sunt
adesea construite în clustere, uneori în „orașe-dormitor” de până la 70 de clădiri, fiecare fiind Mr Ellingham said he initially saw danchi as “mountains of steel and concrete”. They are often
mai degrabă numerotată decât denumită, iar fiecare apartament având același aspect din built in clusters, sometimes in “sleeper towns” of up to 70 buildings, each numbered rather than
exterior cu cele învecinate.
named, with each apartment the same as its neighbours from the outside.
Proiectul „a fost inspirat de contextul locurilor. A început printr-un interes pentru formă, dar a
devenit unul pentru motivul din spate - felul în care locul influențează viețile oamenilor. Într- The project “was inspired by places. It started as an interest in form, but it’s evolved into an
un fel este destul de kafkian - ai aceeași viață ca și persoana din apartamentul de vizavi".

98
 „Personalitatea este superficială, simți că ar putea fi ștearsă într-o clipă. Uneori erau puse flori
sau decorațiuni în afara ușilor, dar vă puteți imagina că cineva va veni să le îndepărteze, apoi
vor dispărea”.
Domnul Ellingham a spus că, deși interesul său pentru danchi a început ca o fascinație
estetică, acesta a progresat către istoria și semnificația socială a reședințelor, cândva pline de
mândrie, dar acum solemne și în descompunere. O parte din obiectivul pe care l-a avut a fost
acela de a înregistra o istorie care ar putea fi pierdută.
Clădirile de apartamente au fost construite în locul locuințelor din lemn distruse în timpul
celui de-al doilea război mondial dar și pentru a face față populației urbane aflată în creștere
rapidă. Au reprezentat inițial viziunea unei noi vieți armonioase. Danchi-ul Hibarigaoka a atras
chiar și o vizită fără precedent din partea prințului moștenitor japonez în 1960, a spus domnul
Ellingham - deși clădirea este acum o parcare de mașini.
„Vorbind cu persoanele în vârstă, danchi au fost un vis pentru ei. Ceva la care să aspire. Casele
vechi alcătuiau sate mici și erau făcute din pământ și lemn. Danchi a reprezentat un mod de
viață nou și modern. Dacă vă întoarceți în anii 1960, așa concepeau oamenii viitorul. ”
Demografia locuitorilor din danchi s-a schimbat din anii 1960. Astăzi, apartamentele sunt
locuite în mare parte de imigranți și de vârstnici. Deși a făcut vizitele într-un moment în care
cei mai mulți oameni erau acasă, rareori vedea oameni și nu a fost niciodată abordat pentru
conversație.
Domnul Ellingham a afirmat că danchi-urile sunt acum văzute ca arhaice și sterile. Chiar și
cele mai căutate au adesea camere mici și nu au lifturi. O mulțime de danchi-uri nu se ridică
la standardele moderne de cutremur sau incendiu și, în 15-20 de ani, multe vor fi demolate
pentru a face loc ultimului boom imobiliar ultramodern.
Dar, în ciuda stilului de viață anonim, „copiat”, al monoliților care se sting, el vede frumusețea
mai degrabă decât disperarea în aceste clădiri, care pentru mulți oameni sunt singura casă pe
care o cunosc.
„Există un anumit tip de nostalgie în aceste locuri. Aspectul lor este al betonului rece, dar în
adâncime găsești sclipiri de speranță, locuri de joacă, artă murală, facilități comunitare și visul
inițial: că ziua de mâine va fi mai bună decât cea de ieri. ”
be it summer, winter or any other time of the year, have only just arrived, at the most in the last few
interest in why – the way place influences lives. In a way it’s quite Kafka-esque – you have the
same life as the person next door to you.”
“The personality is superficial, you feel like it could be cleaned away in a moment. Sometimes
there were flowers or decorations outside the doors, but you can imagine someone is going to
come and clean them away, and then it will be gone.”
Mr Ellingham said while his interest in danchi started as an aesthetic fascination, it progressed
toward the history and social significance of the residences, once proud but now solemn and
decaying. Part of his goal is to record a history that could be lost.
The apartment buildings replaced wooden dwellings destroyed during World War II, and to cope
with rapidly growing urban populations. They were originally a vision of a harmonious new life.
Hibarigaoka danchi even attracted an unprecedented visit from Japan’s Crown Prince in 1960, Mr
Ellingham said - though the building is now a carpark.
“Talking to older people, danchi were a dream for them. Something to aspire to. The old houses
were little villages made from earth and wood. Danchi represented a new and modern way of
life. If you go back to the 1960s, this was how people saw the future.”
The demographic of danchi-dwellers has changed since the 1960s. Today, the apartments are
largely inhabited by immigrants and the elderly. Although he visited at a time where most
people were home, he rarely saw people and was never approached for conversation.
Mr Ellingham said danchi were now seen as archaic and sterile. Even the most desirable often
have tiny rooms and no elevators. A lot of danchi aren’t up to modern earthquake or fire
standards, and in 15-20 years, many are likely to be demolished to make way for the latest
ultramodern building boom.
But despite the anonymous, ‘carbon-copy’ lifestyle of the fading monoliths, he sees beauty rather
than despair in the buildings, which for many people are the only home they know.
“There’s a certain kind of nostalgia in these places. The look of it is cold concrete, but deep down,
you find glimmers of hope, playgrounds, mural art, community facilities, and the original dream:
that tomorrow will be better than yesterday.”
99
100
101
 Ronald Rael
BORDERWALL AS ARCHITECTURE

Fotografii / Photographs: Rael San Fratello Website: www.rael-sanfratello.com, http://www.borderwallasarchitecture.com

102
103
 X+LIVING
LIBRĂRIA ZHONGSHUGE
CHONGQING ZHONGSHUGE BOOKSTORE
Amplasament / Location: Chongqing, China Titlu proiect / Project title: Chongqing Zhongshuge Bookstore
Birou de arhitectură / Architecture office: X+LIVING Designer creativ / Creative designer: Li Xiang Director
proiect / Project Director: Liu Huan Suprafață proiect / Project area: 1300 mp / 1300 sqm Anul finalizării /
Completion year: 2019 Fotografii / Photographs: Shao Feng Website: www.xl-muse.com

o st o f t h e m w i l l n m i gr
months, from pretty far away (far as remote Siberia, or Sub-Saharan Africa far). M ot g

ki n
ev

er t a
e n sto

und

Fiind unul dintre cele mai mari orașe din lume care cuprinde munți și râuri, Chongqing este
p th

are

re. ey
Many of , as th
e

un oraș plin de surprize și de locuri fermecătoare. Din cele mai vechi timpuri, peisajul său și
numeroasele situri istorice au atras mulți scriitori și caligrafi. Până astăzi, Chongqing a rămas
un oraș atrăgător pentru toată lumea.
Situată la etajele 3 și 4 ale Zodi Plaza, Yangjiaping, librăria Zhongshuge își întâmpină vizitatorii
cu o fațadă simplă de sticlă acoperită cu text. Odată ajuns în interior, „rafturile de cărți în
formă de abajur” se găsesc răspândite în holul maro închis. Vizitatorii se pot simți ca și cum ar
fi într-un loc de studiu privat, luminos și primitor, atunci când citesc la lumina caldă proiectată
din interiorul abajururilor.
the insects you probably manage not to see are also on their way
As one of the world’s largest inland city of mountains and rivers, Chongqing is a city full of
surprises and wonderful and charming corners. Since ancient times, its landscape and numerous
historical sites have attracted many ancient writers and calligraphers. Until today, Chongqing is
still a city of attraction to everyone.
Located on the 3rd and 4th Floor of Zodi Plaza, Yangjiaping, the Chongqing Zhongshuge greets
visitors with a simple glass facade covered with text. Once inside, scattered “lampshade-shaped
bookshelves” are found throughout the dark brown lobby. Visitors can feel as if they were in
a bright and warm private study when they read in the warm light projected from inside the
lampshades.

104
 scale far greater than the place.
ta

w hi c h is a
e
ical Africa to the Arctic). All this life around you is not from your place. It is from a p l a c
t ro p
fro m
eying
o, journ

On one corner of the lampshade-shaped lobby is a quiet reading corridor, with bookshelves
extending down the hallway. The bookshelves reflect on the ground and form a tunnel of books
sd

al
ration, of sometimes more than 14500 km round trip (like some Vanessa cardui individu that beckons visitors to follow it deeper into the space and knowledge. On the other corner of
the lobby is the children’s reading room, where the bookshelves are built colorful with drawn
Chongqing’s landscape, buildings and transportation. Children may feel like in the charming
Chongqing while reading in this room.

Pe unul din colțurile holului în formă de abajur se află un coridor de lectură liniștit, cu rafturi
de cărți care se extind până pe hol. Rafturile se reflectă pe pardoseală și formează astfel un
tunel de cărți care-i face pe vizitatori să-l urmărească mai adânc în spațiu și în cunoștințe. În
celălalt colț al holului se află sala de lectură pentru copii, unde rafturile de cărți sunt construite
colorat, având desenat peisajul, clădirile și mijloacele de transport ale lui Chongqing. Copiii se
pot simți ca în fermecătorul Chongqing în timp ce citesc în această cameră.
Further down the corridor and the children’s reading room is the main study, a “ladder hall”
where the stair double as bookshelves and the mirrored ceiling overhead doubles the size of the
already astonishing room. The space allows visitors to rest on the shelved steps and be immersed
in books and thoughts.

Mai jos de coridor și de sala de lectură a copiilor se află spațiul pentru studiu principal, o „sală
cu scară” în care scara este dublată ca suport pentru cărți, iar tavanul oglindă de deasupra
capului dublează dimensiunea camerei care este deja impresionantă. Spațiul le permite
vizitatorilor să se odihnească pe rafturile trepte și să fie scufundați în cărți și gânduri.

105
 ot from there. Much of the air is not from there and nor is what it carries. Th
e at , even the locally cultivated one is not really from there. Certainly, matter is n
u
the foo d y o
t of

os
. It is from a place which is at a scale far greater than the place you call here. M

De la „sala cu scara” și până la etajul 4 este o zonă de agrement, unde vizitatorii se pot bucura
de aroma cafelei sau de gustul unui ceai bun și se pot cufunda prin lectură într-o lume
liniștită cu diferite povești. „Rafturile în formă de abajur” din jur creează alveole împrăștiate
în această zonă, în care vizitatorii se pot aduna cu prietenii pentru a se distra citind și pentru
a se bucura de timpul liber. Conectată la zona de agrement, sală de lectură amplă este locul
unde sunt enumerate lucrări ale marilor personalități, iar vizitatorii pot să-și deschidă ochii și
să-și îmbogățească lumea spirituală.
Librăria Zhongshuge este un loc potrivit pentru a citi cărți, a înțelege viața și a-i cunoaște
pe ceilalți. Este de dorit ca vizitatorii nu doar să citească cărți bune și noi, ci să întâlnească și
prieteni cu aceleași interese.
Up to the 4th floor from the “ladder hall” is a leisure area, where visitors can enjoy the aroma of
coffee or a taste of good tea and immerse themselves into a tranquil world of different stories
by reading. The “lampshade-shaped bookshelves” around create scattered booths at this area,
in which visitors may gather with friends to have fun reading and enjoy their leisure time.
Connected to the leisure area is the extensive reading hall, where works of great minds are listed
and visitors are able to broaden their eyes and enrich their spiritual world.
Zhongshuge Bookstore is a good place to read books, understand one’s life and meet others. It
is hoped that visitors to it can not only read good and new books, but also meet friends of the
same interests.

106
 going to mention the other man-made stuff like consumer goods, construction
he clouds travel. The sun travels in the sky. The entire sky does. The ideas in your head are not from there. Well, I guess some, good and bad, are. I am not even

107
 ally in today’s w
p e ci
Vaillo+Irigaray Architects ls o
, es o rl
d,

CENTRUL DE PSIHIATRIE

so
nd

few
n. A

p eop
atio
PSYCHIATRIC CENTER

ti g

le are
inves

from a
pic of
Amplasament / Location: Pamplona, Navarra, Spania / Spain Titlu proiect / Project title: Psychiatric Center Birou de arhitectură / Architecture

is a to

s i n g u la
office: Vaillo+Irigaray Architects Arhitecți / Lead Architects: Antonio Vaíllo Daniel; Juan L. Irigaray Huarte; Inginerie structurală / Structural
Engineering: Raúl Escrivá (OPERA Ingeniería) Inginerie echipamente / Equipment engineering: José Javier González (GE Ingenieros) Suprafață

is

r, punct
n. Th
construită / Gross Built Area: 9820 mp / 9820 sqm Anul finalizării / Completion year: 2017 Fotografii / Photographs: Rubén P. Bescós (www.

spa
rubenpb.com) Website: www.vailloirigaray.com Contact email: estudio@vailloirigaray.com Instagram: @vaillo.irigaray.architects

iform p
nd
ea
ov

lace. A
m
its

li
m

he

person
hant
materials, way of building, design etc. We are questioningly trying to create fixed (at least for some time) limits for users that are moving much faster and further t

in the
U
Proiectul reprezintă o reflecție asupra memoriei: trecerea timpului și evoluția arhitecturii... The project is a reflection on memory: the pass of time and the evolution of architecture...

Propunerea arată una din modalitățile de intervenție pe o clădire din secolul al XIX-lea... The proposal is a way to intervention in a 19th century building... the traces of the past are

urmele trecutului sunt gravate în noile clădiri, ca o amintire a geometriilor antice ... Este o engraved in the new buildings, like a memory of ancient geometries... It is an unfinished

arhitectură neterminată pe care timpul va fi cel care o va compune... architecture that the time will end up composing in the place...

Propunere pentru intervenție Intervention Proposal

Propunerea menține și îmbunătățește valorile originale: tipologia pavilionului într-o clădire din The proposal maintains and enhances the original values: pavilion typology in a 19th century

secolul al XIX-lea, proporțiile potrivite într-un context natural, dar neglijat până acum: spații building, pleasant scale in a landscaped surround, but neglected until now: interesting spaces

interesante între pavilioane, proporție adecvată, terase bine proporționate: o legătură bună between pavilions, suitable scale, well-proportioned patios: good connection between the

între pacient și cadrul din beton și mediu: relație perfectă între natură și arhitectură. patient and the concrete environment and environmental: perfect relationship between nature

Scopul este de a spori „spiritul igienist” original și „spiritul terapeutic” favorizând terapia and architecture.

ocupațională și activitățile zilnice ca elemente fundamentale de tratament pentru o bună The aim is to enhance the original "hygienist spirit" and "therapeutic spirit" favouring

îngrijire a pacienților: prin urmare, relația arhitecturii cu natura „domesticită” este din nou în occupational therapy and daily activities as fundamental treatments elements for good care of

centru, spațiile exterioare și curțile generate între circulațiile generale... patients: therefore, the relationship of architecture with the "domesticated" nature is re-focused,

Strategia prostetică the exterior spaces and courtyards generated between the general circulations...

Proiectul își propune să creeze un hibrid între clădirile noi și cele vechi, încercând să valorifice Prosthetic Strategy

la maximum valorile existente și făcându-l posibil datorită noilor „pansamente” care The project aims to offer a hybrid between new and old buildings, trying to make the most of

revitalizează funcțiunea dorită: ca „proteză” funcțională. the values of the existing and making it possible thanks to new "dressings" that re-vitalize the

În mod asemănător celui în care protezele ajută membrul original să recupereze o funcție desired function: as a functional "prosthesis".

108
Uni
ted
Sta

es
t

is e
xpe
cted
to mov
e 11. 4 times e amounts of population, which will not be from there in the place they reach. Or, at least for some time. So, what does local identity mean?
in his lifetime. War displaces city or even country scal

pierdută, în acest caz ele reconfigurează spațiul și fac posibile noile funcțiuni, pe lângă
completarea structurii pentru a putea integra noile tendințe în domeniul asistenței medicale
și pentru a canaliza și asimila noile tehnologii.
Relația poetică dintre nou și vechi
Se caută crearea unei „atmosfere” asemănătoare celei existente, prin clădiri cu factură
contemporană, susținute de sisteme de construcții tehnologice contemporane și dinamice
pentru utilizarea lor viitoare, inspirate din arhitecturi existente, cu care ar trebui să se
completeze și să se revalorizeze reciproc.
Este o propunere echilibrată care urmărește modelele geometrice ale clădirilor vechi, dar își
asumă designul rezultat din propria funcționalitate.
In the same way that prostheses help the original member to recover a lost function, in this case
they reconfigure the space and make possible the new functions, in addition to complementing
the structure to accommodate the new healthcare trends and channel and assimilate the new
technologies.
Poetic relationship between the new and the old
It is intended to generate an "atmosphere" analogous to the existing one, through buildings of
contemporary invoice, supported by current and flexible technological construction systems for
their future use, and inspired by existing architectures, with which they should complement and
mutually revalue.
It is a balanced proposal that follows the geometrical patterns of the old buildings but
undertakes its design from its own functionality.

109
At what instance in time? For how long? How often should we update it? How sharp is the distinction between different local identities? What does different mean? Who and what gets to be part of it? What are the border

Clădirile oferă gesturi atemporale în rezoluția lor formală: recuperarea geometriei
acoperișurilor; reutilizarea geometriilor derivate din arc, clădiri rectilinii, distribuitoare
infinite...
Construcția în beton
Întreaga clădire este construită în beton arhitectural structural - fațadele și acoperișurile
– astfel întreaga construcție acționează ca o grindă mare. Betonul este vopsit în masă cu
culoarea mortarului de ciment care leagă pietrele și cărămizile vechilor clădiri. În acest fel este
The buildings provide timeless gestures in their formal resolution: recovery of the geometry
of the roofs; reuse of the geometries derived from the arch, rectilinear buildings, infinite
distributors...
Construction in concrete
The entire building is constructed in structural architectural concrete - facades and roofs - so
the entire construction acts as a large beam. The concrete is dyed in mass with the colour of
the cement that joins the stones and the brick of the old buildings. In this way, it is intended to

110
rs of local, both in time and space? Why should those be the borders? Why don’t we limit ourselves even more? That would help with making the local even smaller, to the desperation of all the other travellers. What if local

căutată culoarea atmosferei dominante în ansamblu. Geometriile arcadelor clădirilor vechi
sunt gravate pe fațadele noi, ca o „amintire” ... amintirea a ceea ce a mai rămas ... odată cu
trecerea timpului, clădirea se va înnegri și va prelua din patina clădirilor vechi, în funcție de
orientarea sa și de vânturile dominante, iar încetul cu încetul clădirea se va integra între cele
aflate acolo înaintea ei.
take the colour of the dominant atmosphere as a whole. The geometries of the arches of
the old buildings are engraved on the new facades, as a "memory" ... the memory of what
was left ... with time, the building will blacken and take on the patina of the old buildings,
depending on its orientation and dominant winds, and little by little the building will blend
with the previous ones...

111
 Stefano Peluso Architecture
EXTENSIA CIMITIRULUI DIN ALBES
ALBES CEMETERY EXTENSION
Amplasament / Location: Albes, Bressanone, Italia / Italy Titlu proiect
/ Project title: Extinderea Cimitirului Albes / Albes Cemetery Extension
you, we
Birou de arhitectură / Architecture office: Stefano Peluso Architecture travel with
ie nce of
th e exper
Arhitect principal / Lead Architect: Stefano Peluso Inginerie / Engineering:
n, sh a ri n g
rtatio
Maurizio Staglianò Consultanți / Consultants: Büro Von Lutz – Consultanți
nd transpo
a
otion
iluminat / Light consultants Anul finalizării / Completion year: 2018 ocom
eans of l
u as a m
Fotografii / Photographs: Gian Paolo Guacci Website: sing yo
u by, u
www.STEFANOPELUSO.com Email: info@STEFANOPELUSO.com passing yo
will be
ellers
of trav
and hordes
ne,
ill not be alo
w
ace you
on in sp
nd at a ny locati
me a
ent in ti
any mom
y big? What if? At
is ver
The geometry takes up the planimetric shape of the existing cemetery,
reinterpreting the architectural elements that characterize the area in a
Geometria preia forma în plan a cimitirului existent reinterpretând într-o cheie contemporary key. The perimeter wall is the generating system of the composition.
contemporană elementele arhitecturale care caracterizează zona. Peretele The intent is to create a clear contrast that allows to highlight the emblematic
perimetral constituie sistemul generator al compoziției. Intenția este de a crea un historical cemetery and to create a synergy with it, so as to enhance the ancient
contrast clar care să scoată în evidență cimitirul istoric emblematic și să creeze o "Kirchhof". From the old cemetery the visitor enters the courtyard and an arcaded
sinergie cu acesta, astfel încât să pună în valoare vechiul „Kirchhof”. Din vechiul area where cinerary urns and the ossuary are located. To emphasize the sacredness
cimitir vizitatorul intră în curte și parcurge o zonă cu arcade unde se află urnele of this space, a large skylight was inserted which acts as a pivot between the space
cinerare și osuarul. Pentru a accentua caracterul sacru al acestui spațiu, a fost of the columbaria and the retaining wall to the north.
introdus un luminator mare care acționează ca un pivot între spațiul cavoului și
zidul de sprijin de la nord.

112
 e subspecies of
the fiv Lim of
osa
lap tion
tribu
is
po

“d
n

is
ica

th
, sh

at
gh life. Take a look
owing
Northern H

ether you want it o

r n o t . Sti
ll, even w
i t h a ll t
he acce
ssibility
to trave hrou
emi

l that w
e have
enjoye
sph

rs t

d for a
short t
lle
ere

ime until ve
ve

ry recen m
su

tra

tly, for m m
ost of u er er
s, bre th
our loca
l is edi foro
still so sm
all. So much ng smaller t
han
grou
nds
(red)
non -bree
ding
overw
inter
ing a
reas
(blue
)
Lumina zenitală care provine din marea piramidă trunchiată de pe suprafețele
zidurilor de beton creează o geografie schimbătoare și efemeră a umbrelor.
Peretele perimetral este îngroșat, iar diferitele funcțiuni sunt organizate în
The zenithal light that comes from the large truncated pyramid on the surfaces
grosimea acestuia. Proiecțiile de deasupra zidului de susținere creează un portic
of concrete walls create a changing and ephemeral geography of shadows. The
care, în deplină tradiție locală, îmbrățișează curtea pentru înmormântare, oferind
boundary wall is extruded, and the various functions are organized in its thickness.
vizitatorilor un loc protejat. Contrastul dintre beton și bronzul panourilor și
The projections above the retaining wall create a portico that, in full local tradition,
al lămpilor reprezintă singura notă stilistică într-un context auster și în mod
embraces the courtyard for interment, offering to visitors a sheltered place. The
deliberat abstract.
contrast between the concrete and the bronze of the panels and lamps represents
the only stylistic note in an austere and deliberately abstract context.

113
 me researc
ally d o s o
tl e . But re
n a li t
lizatio
n of globa
otio
our n
date y
nd up
tion a
nsidera
is into co
e all th
er. Tak
e forev
is sinc
been like th
it has
e , but…And
rienc
o expe
mind t
at I wouldn’t
eys th
are journ
”, those
each direction
s in
tion route
and migra

114
ch first, otherwise
it is very
e a s y to
ignore a
ll the tr
avellers
an d al l t h
e trave
lling ro
utes. R
e gardle
ss of h
ow m u
ch you
’ve tra
ve lled, as
I said,
it’s all
ab out th
e refere
nce sy
stem.
Travel
far or near.
The pe
rception o
f dista
nce ca
n be quit
e ente
rtainin
g.

115
 LAKE | FLATO ARCHITECTS
CENTRUL DE CERCETARE A
FOSILELOR: BIG BEND lome
tres
p

BIG BEND FOSSIL DISCOVERY CENTER ns of ki

n doze
eve
ing
meth
y, so
Amplasament / Location: Big Bend, Texas Titlu proiect / Project title: Big Bend Fossil Discovery Center Birou de dail
run
of them
arhitectură / Architecture office: Lake | Flato Architects Designer expoziție / Exhibit designer: EDX Inginer de structuri e
. Som
days
/ Structural Engineer: Datum Engineering Fotografii / Photographs: Casey Dunn Website: www.lakeflato.com s nowa
on
rath
g ma
e runnin
l
peop
any
are so m
ere
e, th
agin
. Just im
eye
f an
link o
y in the b
ss b
ay pa
on m
o the mo
yt
ourne
nd a j
he moon a
t
ey to
journ The Big Bend Fossil Discovery Center is an off-grid, open-air center located in the
like a
d seem
s coul expansive Big Bend National Park. Using a combination of fossil replicas, interpretive
meter
A few
displays and geologic diagrams, visitors develop an understanding of the correlation
Centrul de cercetare a fosilelor Big Bend este un centru în aer liber amplasat în between the dinosaur fossils discovered in the region and the geologic formations
Parcul Național Big Bend. Folosind o combinație între replici de fosile, afișaje visible from the pavilion.
interpretative și diagrame geologice, vizitatorii dezvoltă o înțelegere a legăturii The design of the pavilion centers on the Gallery of Giants, which opens to the Sierra
dintre fosilele de dinozauri descoperite în regiune și formațiunile geologice vizibile del Carmen mountains, while the butterfly roof recalls the winged Quetzalcoatlus
din pavilion.Designul pavilionului se concentrează pe Galeria Giganților, care se that hangs from above. Because the exhibit is unstaffed, partitions are a key design
deschide spre munții Sierra del Carmen, în timp ce acoperișul în formă de fluture feature that create an intuitive, self-guided visitor experience.
amintește de Quetzalcoatlus înaripat care este atârnat de sus. Deoarece expoziția
nu are personal, compartimentările sunt o caracteristică esențială a proiectului
care creează o experiență intuitivă a vizitatorului, auto-ghidată.

116
 tha n 3 y e a
le s s rs
ce . In th
c ti e se
rious runners would have run the equivalent distance of running around the globe. And that would only take considerably less than 4 hours of running every day. They oftentimes run inside or near
s pra
,a
day
per

Materialele de construcție - inclusiv metalul ondulat perforat vopsit într-o gamă

de culori care se armonizează cu terenul înconjurător pentru a evita întreruperea
priveliștilor de pe drumuri și trasee - au fost alese pentru a fi rezistente în timp,
și să necesite o întreținere redusă în climatul dur al vestului Texasului. Structura
este înălțată pe piloni pentru a minimiza impactul asupra florei și faunei sitului și
pentru a se integra liniștit în peisajul deșertului. Rețeaua de panouri fotovoltaice
care furnizează suficientă energie structurii și cisterna pentru colectarea apei de
ploaie reduc la minim impactul construcției asupra mediului.
The building materials – including perforated corrugated metal in a color scheme
blending with the surrounding terrain to avoid disrupting views from roadways and
trails— were chosen to be durable and low-maintenance in the harsh West Texas
climate. The structure is elevated with piers to minimize site disturbance to the site’s
flora and fauna and sit quietly within the desert landscape. A solar array providing
sufficient energy to the structure and a rainwater collection cistern minimize its
environmental impact.

117
 it as a constructive challenge). Imagine the same thing for a cyclist. If you ride, you’ll understan
(and I’m tempted to take
the city they live in. Imagine the equipment and the infrastructure these people use. They certainly use more than I do

118
 of th e m o o n b
moon. Have you heard ird? O
nd, if you don’t you should. And speaking of the r of
Ste
rn
ap
a n gths
p le
tri
ra

nd
disa

u
l ro
ea
?“

ua
“T h

ann
es

e
pec

averag
ie s i
s str

s ho w n
o n gly

about six months later. Recent studies have

migrat
ory, seein
g two sum
mers eac
h year a

k again
migr s it

d bac
ates

r an
alon

me
ga

sum
con

rn
vo

he
lut

ut
ed

so

ut e
ro

ef th
ro
m for
its ast
nor c co
ther rcti
n bree Anta
ding grounds to the

119
about […] 90000 km for birds nesting in the Netherlands.” That is more than tw
ice around the Ear th at the equator each year. And they are a relatively long-lived species. It wouldn’t take them long at all to reach the moon. Actually, only a lit

SUPPOSE DESIGN OFFICE

NICOE'S BUS STOP
SNUGGLE UP CLOSE TO THE BUS STOP
NICOE'S BUS STOP
SNUGGLE UP CLOSE TO THE BUS STOP
Amplasament / Location: Hamamatsu, Shizuoka, Japonia / Hamamatsu City, Shizuoka, Japan Titlu proiect / Project title: Nicoe's Bus Stop Birou de arhitectură / Architecture office: Suppose
Design Office Anul finalizării / Completion year: 2014 Fotografii / Photographs: Toshiyuki Yano Website: https://suppose.jp/ Contact email: press@suppose.jp

120
 o se for a seriously long-time travel? Let’s say, you wanted to walk to the moon. Assuming there was a
rp

u
ttle more than 4
ye
ars
. And then there’s the tardigrades that are vacationing on the moon. Travel for a long or for a short time, with or without brakes or breaks. We all travel for our entire

そんな場面を描く
細い柱と薄い屋根

加わりたくなるような
見たことがあるような
後ろに立つ生木とのコントラスト

I paint such scenes

I want to be a part of it.
I feel like I've seen it before
Thin pillars and a thin roof
Contrast with the live trees standing behind

121
It’s just that the type of travel changes. At least for some. Some travel for a short time, and some travel on a single journey for much-much longer. Short? Long? That doesn’t say much does it? Well, what if you were to find a p
 Matthias Jung
TODAY I WILL CALL YOU (2019)
Website: https://www.zabadu.de/

earth example out of

o w n to many
m ore d wou
st a ld b
e Ru
). J u nni n
le one g th
tab e Sa
eb a h ar lifetime, and that might
doable in a
ad t long. You could
a c tu ally a e asily go be too
eit ly n o t t h a
and come easy
lb a c tu a l or
s e (a n? It’s To b ack
in a f
tio
for y
r
r po tin a ractio
u. o
lp
u des Ho w ab de
sG
n of you
r
ve o ut en g agin
éa
tra he
, moving to Mar
lifetime.
g in a journey that will take you your entire lifetime. Say
a
s. Bette
ht nts
y is ac or
r still,
l e
how
ain abou r . sim
ert t to h e re ply
otpath tha It c ou that clo ve l wal
fo t . And without working long hours for it. It is actually y se. If , tra king
ke ing 90 km to
consider doing it. ta h read work. B
wo ld a journe o finis ut all those are
uld wo
u po y that is not meant for you to finish. T
allo k it ss
thin
122 w for
that; how long do you ib
l
e,
Iw
ou
ld
 PROIECTE
PROJECTS

→  ro

... ⋙ Diferite la primă vedere,

proiectele din secțiunea dedicată
Europei Centrale și de Est împărtășesc
similitudini în abordare și nu în
funcțiune. Case sau galerii de artă,
temporare sau permanente, arhitecții și
designerii au căutat să se conecteze la
contextul imediat, prin aproprierea (fie
abstractizată) a perspectivei istorice.

→  en

... ⋙ At first sight different, these

projects belonging to Central and
Eastern Europe are similar in approach
as opposed to function. Be them
houses or art galleries, temporary or
permanent, they are in close connection
with the context they belong to, either
through historic appropriation (be
it conceptual), thus alienating „the
feeling of progressive and irreversible
separation from the past”

TSEH ARCHITECTURAL GROUP

IT Factory Unit in Kharkiv
Credite foto / Photo credits: Ivan Adveenko

123
⋙ Diferite la primă vedere, proiectele din secțiunea dedicată Europei Centrale și de Est împărtășesc
similitudini în abordare și nu în funcțiune. Case sau galerii de artă, temporare sau permanente,
arhitecții și designerii au căutat să se conecteze la contextul imediat, prin aproprierea (fie
abstractizată) a perspectivei istorice (ex: Muzeul Macura), contribuind astfel la combaterea
„sentimentului îndepărtării progresive și inexorabile de trecut”¹, cât și la restabilirea conexiunii cu
natura (ex : Casa cu patru grădini), prin déjà cunoscutele direcții sustenabile de construire și reabilitare.
Tot comună e și forța narativă a discursului creator, tectonică și pragmatică la unii (ex: Duplex pe deal),
ludică și metaforică la alții (ex: Teatrul din placaj), precum și capacitatea remarcabilă de integrare a
spiritului local prin intervenții regional critice care nu ar putea exista fără de situl care le găzduiește și
le completează.

ȘTEFANA GRĂDINARIU

⋙ At first sight different, these projects belonging to Central and Eastern Europe are similar in approach
as opposed to function. Be them houses or art galleries, temporary or permanent, they are in close
connection with the context they belong to, either through historic appropriation (be it conceptual), thus
alienating „the feeling of progressive and irreversible separation from the past”¹ (ex: Museum Macura), or
as attempts to restore the connection with nature through already well-known sustainable construction
and rehabilitation methods. The narrative characteristic of the creative concept is another common
aspect, be it pragmatic and tectonic for some (ex: Hillside Duplex) or ludic and metaphoric for others (ex:
Plywood Theatre), as well as the remarkable way they integrate the spirit of the place through critical
regionalist interventions that would not be the same if separated from the sites that host and complete
them.

ȘTEFANA GRĂDINARIU

¹ Kovacs, Kazmer, Peisaj cu grădină și casă (Simetria, București: Simetria, 2011), p.81.

124 arhitext/05/2020 proiecte

DRAFTWORK ARCHITECTS

O casă cu patru grădini

A House with Four Gardens
Amplasament / Location: Nicosia, Cipru / Cyprus Titlu proiect / Project title: A HOUSE WITH FOUR GARDENS Birou de
arhitectură / Architecture office: Draftwork Architects Arhitecţi / Architects: Christiana Ioannou, Christos Papastergiou
Structură / Structure: Nikos Kalathas, Nikos Kypris, EPS civil eng. Instalații / M&E: Chrisos Topouzis, Savvas Christodoulu,
Eplan electrical eng, Prokopis Polydorou, Polypro mechanical eng. Suprafaţă / Area: 160 mp / 160 sqm Anul realizării /
Completion year: 2019 Furnizori / Suppliers: Muskita Aluminium Industries Ltd., Vassos Allinas Ltd., Savvides Group,
Grohe, DALIKO Ltd. Design / Design: Hemonides Design Consultants, DCW lights/luminary Devizier / QS consultant:
Stelios Makrides

125
« Conceptul care a stat la baza proiectului „Casei cu patru grădini” se regăsește în specificul
arhitecturii vernaculare cipriote din regiunea Nicosiei, amplasamentul construcției în discuție. Grădina
secretă, interioară era un incubator natural care potența informalitatea vieții domestice. Atestările
documentare ale călătorilor străini descriau grădina nicosiana a secolului XIV drept un spațiu
înconjurat de pereți care conținea o plethora de plante productive și ornamentale, o sursă de miresme
și sunete îmbietoare de importanță deosebită pentru viața domestică și identitatea urbană a orașului.

Construcția celor de la Draftworks este, în esență, un cub de 16x16x5 metri care incorporează pe
lângă spațiile domestice interioare tipice funcțiunii de locuire și patru grădini interioare mici. Aceste
fragmente de natură sunt de importanță egală spațiilor interioare, devenind parte din viața domestică,
o extensie a rutinii zilnice. Ele sunt incubatoare care facilitează testarea de noi tipuri de specii și plante
înaintea cultivării lor în grădina „deschisă” care înconjoară locuința.

Arhitecții au apelat la materiale locale (precum blocuri de zidărie și beton) și meșteri locali pentru
structurile de lemn și metal utilizate în construcția casei.

126 arhitext/05/2020 proiecte

«The idea behind this project is rooted in the enclosed or ‘secret’ garden of the traditional residential
architecture in Cyprus, and especially in Nicosia, where the commissioned private house is located. The
garden, historically, functioned as an incubator of natural matter and nurtured the ‘informal’ part of the
domestic life. Historical references by foreign travelers of 14th Century Nicosia described the garden as
a space surrounded by high walls which contained a plethora of ornamental and productive plants, the
source of pleasant smells and noises, an important part of the domestic life that contributed to the urban
identity of the city.

The project is essentially a 16 by 16 by 5 meters box that includes all necessary living spaces, as well as four
small gardens. These fragments of nature are equally important to the internal spaces as they become
part of the domestic life, an extension of the daily routine. They act as incubators for cultivating different
species of plants as a test before relocating them into the open garden that surrounds the house.

Locally sourced materials such as concrete masonry units (CMU) and white concrete units (used as breeze
bricks) were used in the construction of the building, whilst the woodwork and metalwork was crafted by
local specialists as well.

127
 TSEH Architectural Group

Fabrica de IT din Kharkiv

IT Factory Unit in Kharkiv
Amplasament / Location: Kiev, Ucraina / Kyiv, Ukraine Titlu proiect / Project title: IT FACTORY UNIT IN KHARKIV Arhitecți
șefi / Lead architects: Atonina Kaplia, Denis Zadniprovskyi Echipa de Design / Design team: Iurii Larionov, Anatoly
Nemtsov, Vika Kokhanenko, Anastasiya Cherevishnaya Inginerie / Engineering: PROJECTUM Beneficiar / Client: UDP
Suprafaţă / Area: 2500 mp / 2500 sqm Anul realizării / Completion year: 2019 Photography/ Photography: Ivan Adveenko

«Acest proiect consă în reabilitarea și transformea unui spațiu pentru expoziții din Kharkiv, Ucraina
într-o clădire cu dublă funcțiune: școală de IT și spațiu de co-working. Arhitecții au abordat un limbaj
industrial care îmbină structuri metalice și cotainere într-un amestec de succes de funcțional și estetică.

128 arhitext/05/2020 proiecte

Componenta educațională a edificiului include un spațiu de training, săli de conferință, zone de
gaming și relaxare, bucătărie. Partea destinată activităților de co-working e dispusă pe două niveluri și
include biouri, spațiu deschis de lucru în comun, săli de ședință, o sală de conferințe, zonă de relazare,
bucătărie și dușuri. Deși sunt funcțiuni diferite, distincția dintre cele două destinații nu e foarte clară.
Camerele sunt dispuse tridimensional, astfel încât cele două activități se întrepătrund: birourile și
sălile de ședință de la nivelurile superioare sunt prevăzute cu suprafețe vitrate generoase care permit
utilizatorilor să privească înspre spațiile destinate școlii de IT și zonelor de relaxare de la parter.

129
«The project consisted in the complete repurpose of a former exhibition center in Kharkiv, Ukraine into
an IT school and co-working space using an industrial language that successfully combined functionality
with aesthetics. The architects used steel structures and containers in order to create a series of spaces
that appear to be buildings within a building.

The educational component of the project which includes a training cluster, presentation rooms, a
game zone, lounge areas and kitchens is complemented by a co-working area located on two floors. This
includes club offices, a common workplace, meeting rooms, a modern conference room, lounge areas,
kitchen and shower facilities. Even though they are separate functions, the division between the two
parts of the building is not very explicit, as the space distribution is made in a creative, three-dimensional
way. The rooms thus seem to be floating at different heights above the ground level and below the
lighting equipment and sound-absorbing panels that hang from the central steel structure.

However, the meeting rooms and club’s offices are generally placed above within boxes with large
windows in order to create the possibility of overlooking the IT school and the co-working space lounge
zone located below.

130 arhitext/05/2020 proiecte

MiLAN MIJALKOVIC

Muzeu Macura
Museum Macura
Amplasament / Location: Banovci, Serbia Titlu proiect / Project title: MUSEUM MACURA Firma de arhitectură /
Architecture Firm: Milan Mijalkovic  Beneficiar / Client: Museum Macura Suprafaţă / Area: 450 mp / 450 sqm Anul
realizării / Completion year: 2020 Fotografi / Photographers: Robert Slavik, Miljan Stojkovic

«Volumetric, intervenția presupune plasarea unui volum paralelipipedic perpendicular pe construcțiile

existente. La baza lui, două încăperi precum două cutii negre adăpostesc magazinul și depozitul.
Între ele și clădirea existentă, arhitectul plasează două intrări care filtrează lumina exterioară și ii dă
culoare prin intermediul vitraliului ușilor înainte de a o proiecta pe textura cărămizie a pereților.

131
Intrarea din stânga ne conduce spre o alee flancată de copaci care conduce vizitorii spre o grădină unde
pot savura un suc de lavandă de casă servit în pahare de sticlă vintage, în timp ce conversează cu insuși
colecționarul exponatelor. Din grădină, drumul te ghidează spre spațiul principal al expoziției, prin care
se pot accesa spațiile de cazare destinate artiștilor în rezidență aflate la etaj și deschise publicului.

Galeria de artă organizează frecvent concerte, piese de teatru, ecranizări de film și evenimente de art
performance, transformând această localitate retrasă într-un loc de adunare și socializare.

132 arhitext/05/2020 proiecte

«A large rectangular volume is placed perpendicular and reaching to the eaves line of the existing
building. The base of the volume consists of two black boxes that house a shop and storage spaces.
Between them and the old building, two covered doorways are created. Stained glass doors cast coloured
light onto the existing brick walls of the barn, where the flaking paintwork and loose render is in stark
contrast to the neatly plastered walls of the extension. Passing through the left doorway and into the
entrance lobby, the visitor is guided by a tree-lined path, which winds its way down to the banks of the
Danube. Here you can pause and chat with the collector himself, whilst you enjoy a homemade lavender
juice, served in vintage bottles and glasses. From the garden, you enter the long exhibition space of
the original barn. At the front end of the main space, a staircase leads you towards a large open space,
working areas, a bedroom and bathroom above. They all appear to be part of the exhibition space, whist
they are, in fact, accommodation for artists in residence.

The art space frequently houses art performance, concerts, theatre plays and film screenings turning this
remote location of the Magacin Macura into a place of gathering and experience.

133
 DO ARCHITECTS

Ogmia City
Ogmia City Public Space and Urban
Transformation
Amplasament / Location: Vilnius, Lituania / Lithuania Titlu proiect / Project title: OGMIA CITY Autor / Author: DO
Architects  Furnizori / Manufacturers: Lunawood Suprafaţă / Area: 12000 mp / 12000 sqm Anul realizării / Completion
year: 2019 Fotografie / Photography: Norbert Tukaj

«Ogmia City e un complex comercial situat în nordul capitalei Vilnius. Situl de întindere mare localizat
la doar câțiva kilometri de centrul capitalei a fost, până nu demult, o zonă ignorată atât de localnici,
cât și de turiști, fiind doar o zonă rezidențială ieftină și, în niciun caz, o zonă de loisir atractivă.

134 arhitext/05/2020 proiecte

Schimbările care au transformat Ogmia City într-un complex comercial „în aer liber” au fost inspirate
din principiile centrului urban în care străzile sunt principalele surse de spații publice care invita la
interacțiune. Echipa de arhitecți a făcut, așadar, alegeri conștiente, în încercarea de a conferi zonei
adevărate caracteristici urbane. Diferitele componente au fost proiectate pentru crea spații publice
funcționale și plăcute, pentru a prioritiza accesul pedestru și a diminua necesitatea de a conduce, dar
și pentru a crea conexiuni cu zonele învecinate. S-au adus modificări minore construcțiilor existente
pentru a menține specificul local, fiecare schimbare având ca scop reabilitarea existentului pentru a
înregistra evoluția istorică a locului.

Spațiile publice, străzile, piațetele și parcurile au fost construite din cărămizi din beton, asfalt și lemn.
Zona de parcare a fost realizată din pavele din beton de diferite culori cu inserții de vegetație pentru a
delimita spațiile rezervate mașinilor. Fațadele clădirilor au fost și ele reabilitate cu materiale obișnuite
precum cărămidă, lemn și metal folosite neconvențional : de exemplu, cărămida perforata roșie a
fost tăiată în forme diferite pentru a crea o anume textură, iar suprafețele de lemn și metal vopsit,
intercalate cu zone de perete viu.

Pe cât posibil, proiectul de peisagistică a utilizat plante perene care s-au adăugat celor existente.
Spațiile publice au fost prevăzute cu fântâni cu apă potabilă de bună calitate. Intervenția de tip
oraș-în-oraș este acum un spațiu efervescent în care oamenii pot alege dintr-o largă paletă de spații
recreaționale și comerciale. Asemeni unui oraș, Ogmia City e mereu în schimbare, continuând să
crească și să evolueze în mod organic.

135
 «Ogmia City is a multifunctional complex located in the northern part of Vilnius. The large site it occupies,
located only a few kilometers from the center of Vilnius was, until very recently, largely overlooked by
locals and visitors alike, merely a destination for bargain-hunters and homemakers and certainly not an
attractive go-to location for leisure.

The changes that transformed Ogmia City into an ‘open air’ shopping center, were informed by the
principles of a historic city center in which the streets provide the main public space for interaction.
Conscious choices were therefore made to fulfil the territory’s aspirations to develop a true urban quality.
The different components were designed to ensure that a pedestrian-friendly environment is prioritized,
that driving becomes less necessary, that the area is accessible and open to the rest of the city and
that public spaces are both pleasant and functional. Some existing elements were minorly modified to
preserve the feel of the place. In fact, each alteration sought to reuse and integrate the original features
rather than completely erasing them to reveal the historic evolution of the area.

The public spaces, the streets, squares and parks were created from concrete blocks, asphalt and wood.
Concrete pavers of different colours were used for the main parking lot, thus creating a decorative carpet-
like surface with greenery inserts to form the parking slots outline. The facades of the buildings were
also renovated with conventional materials such as brick, wood and metal used unconventionally: for
example, the red clay perforated brick was cut asymmetrically to create a certain texture and the painted
crossed metal mesh and wood surfaces were animated by green wall inserts.
As much as possible, the area was planted with perennial vegetation - trees, shrubs, flowers and even
vegetable shoots. Efforts were made to preserve every existing tree and patch of grass. Fountains and
water tanks were installed in public spaces, providing healthy, high quality potable water.

A city within a city, the place is now buzzing with people who can choose from an abundance of
recreational and commercial spaces. Like a city, the intervention is an endless work in progress that will
continue to grow and evolve organically.

136 arhitext/05/2020 proiecte

ARCHATTAKA

Teatrul din placaj

Plywood Theatre
Amplasament / Location: St. Petersburg, Rusia / St. Petersburg, Russia Titlu proiect / Project title: PLYWOOD THEATRE
Firma de arhitectură / Architectecture firm: Archattaka Arhitecți / Architectects: Andrey Moguchy, Alexander Shishkin-
Hokusai, Andrey Voronov Suprafaţă / Area: 450 mp / 450 sqm Anul realizării / Completion year: 2019 Fotografi /
Photographers: S. Misenko, V. Bergart Constructor / Manufacturers: Tovstonogov Bolshoi Drama Theater

Pavilionul temporar a fost instalat în interiorul sălii principale a Teatrului de Dramă Bolshoi în 2019 pentru a marca 100 de
ani de la înființare și pentru a aduce un tribut faimoșilor artiști care au lucrat în cadrul instituției de la începuturi până la
momentul celebrării: Vladimir Shchuko, Mstislav Dobuzhinsky, Alexander Benoit, Yuri Annenkov, Boris Kustodiev, Kuzma
Petrov-Vodkin, Alexander Samokhvalov, Nathan Altman, Leonid Chupyatov și mulți alții (numele lor au fost gravate pe plăci
memoriale din marmură expuse pe pereții construcției).

137
Structura din placaj care întrerupe canoanele clasice ale unui spațiu de teatru specific secolului al XIX-
lea invită vizitatorul într-o călătorie în trecutul revoluționarului 1919, anul în care s-a construit Teatrul
Bolshoi și El Lissitzky a conceput opera artistică intitulată „Bate albul cu o pană roșie” ce a inspirat
conceptul principal al intervenției-parazit.

Construcția de tip teatru-în-teatru este complet independentă având propria intrare, garderobă pentru
30 persoane, două foaiere, un auditoriu și o scenă. Proporțiile atipice ale spațiului împiedică aria vizuală
a publicului mai ales în zona de avanscenă unde înălțimea e redusă la 1.4m. Singurul spațiu din care
actorii pot fi văzuți în întregime e colțul cel mai îndepărtat al scenei triunghiulare.

Pavilionul e materializarea unei abordări încărcate de simboluri. Opțiunea de a folosi placaj este
explicată de unul dintre creatori, artistul Alexander Shishkin-Hokusai care aseamănă acest material
pielii umane, în timp ce șuruburile și cuiele, vopseaua și decorațiunile sunt cicatrici și însemne. Inițial
intitulat „Teatrul Viitorului”, pavilionul se dorea a fi un spațiu gol, curat ce urma a fi umplut de energia
simțurilor.

Forma și poziționarea Teatrului din Placaj au fost stabilite prin intenția de a crea un conflict între
vechi și nou, o intervenție non-utilitară, un ritual de natură sacră. Cubul negru din interiorul foaierului
grecesc a fost comparat ca semnificație cu termenul japonez de kodo, cu sanctuarul musulman din
Kaaba și ziguratul Sumerian. Obiecte aparținând teatrului de pe malul râului Fontanka incluzând
reprezentări ale lui Gorky, Blok și Tovstonogov sunt expuse în nișe tăiate în pereții pavilionului precum
ferestre care realizează conexiunea dintre două lumi diferite.

138 arhitext/05/2020 proiecte

«The temporary pavilion was installed inside the main building of the BDT in March 2019 to mark the
100th year anniversary of the institution and as a tribute to famous artists who had worked in the BDT
since its foundation: Vladimir Shchuko, Mstislav Dobuzhinsky, Alexander Benoit, Yuri Annenkov, Boris
Kustodiev, Kuzma Petrov-Vodkin, Alexander Samokhvalov, Nathan Altman, Leonid Chupyatov and many
others (their names are honored on memorial marble plates placed on the walls of structure).

The plywood structure that disrupts the classical, canonical space of a XIX century theater, invites the
visitor into a journey back to 1919, the revolutionary time when Bolshoi Drama Theater was born and
El Lissitzky produced the visual art that inspired the concept behind this parasite intervention, the piece
entitled “Beat the Whites with the Red Wedge”.

A theater within a theater, the new addition is entirely independent with its own separate entrance,
cloakroom for 30 people, a lower and an upper foyer, an auditorium and a stage. The height of the space
is unusual so much so that the actors standing at the proscenium are seen headless due to the reduced
floor to ceiling height of 1.4m. The only space where they can be seen entirely, is the farthest corner of the
triangular shaped scene.

139
There is much symbolism behind this daring intervention. In terms of materiality, the choice of plywood
is motivated by one of the creators of the pavilion, artist Alexander Shishkin-Hokusai who considers
plywood a skin-like material and the interventions in the form of twisted screws, nails, paint and
decoration reminiscent of wounds. Initially entitled “Theater of the future”, the pavilion was intended to
be an empty, clean space to be filled with the energy of the senses.

The architectural shape and location of the Plywood Theatre was determined with the intention to create
a conflict between the old and the new, a ritualistic non-utilitarian intervention of a sacred nature. The
black cube assembly inside of the Greek foyer of the BDT was compared to the Japanese Kodo, the Muslim
sanctuary of Kaaba and the Sumerian ziggurat, the “road to the sky”. Belongings of the old theater on
Fontanka river embankment, such as the monuments of Gorky, Blok and Tovstonogov are displayed in the
pavilion within “windows” cut into the plywood sheets facing towards the space of the old theatre, to
create a connection between the two very different structures.

140 arhitext/05/2020 proiecte

MWARCHITEKTEN

Duplex pe deal
Hillside Duplex
Amplasament / Location: Hohenems, Austria Titlu proiect / Project title: HILLSIDE DUPLEX Firma de arhitectură /
Architectecture firm: MWArchitekten Arhitecți / Architectects: Lukas Majr, Carmen Wurz  Consultanți / Consultants:
Berchtold Holzbau WolfurtMader + Flatz Bustatik ZT GmbH Suprafaţă / Area: 250 mp / 250 sqm Anul realizării /
Completion year: 2019 Fotografi / Photographers: Adolf Bereuter Constructor / Contractor: Berchtold Holzbau Wolfurt
Furnizori / Suppliers: PREFA, SILESTONE, Stiebel Elron, Roto

«Pentru acest duplex din Austria, tinerii de la MWArchitekten au fost atât arhitecți, cât și clienți și
dezvoltatori, proiectând una dintre locuințe pentru ei înșiși și cealaltă pentru a fi vândută. Cu un buget
redus și dorința de a crea o intervenție sustenabilă, cuplul a decis să construiască un duplex de 250mp
(125mp de locuință) și două garaje pe un sit de aproximativ 600 mp.

141
 Provocarea de a crea o arhitectură frumoasă cu resurse puține și limitări de sit a atras de la sine
planificarea atentă a construcției de la volumetrie la chestiuni de detaliu, scopul principal fiind evitarea
unui limbaj steril, artificial locului. De aceea, arhitecții au studiat tipologiile rezidențiale ale zonei de-a
lungul istoriei și au incorporat elemente din arhitectura tradițională în designul fațadei. În ceea ce
privește aspectul exterior, fiecare locuință a primit o amprentă proprie.

În ceea ce privește limitările de sit, panta terenului a fost incorporată la interiorul casei, pentru a reduce
volumul excavației și a reduce costul construcției. Drept urmare, încăperile de la același nivel se află la
diferențe de câteva trepte unele față de altele.

«Volumul compact și înălțimea redusă a spațiilor e și ea o măsură de economie menită a reduce

necesarul de încălzire suplimentat printr-o pompă de căldură geotermală. Din considerente financiare,
ventilația artificială a fost înlocuită cu un luminator motorizat localizat în capătul scărilor, fiind o sursă
de aer proaspăt pe timp de noapte.
Lemnul folosit pentru structura locuinței a fost furnizat și prelucrat local.

142 arhitext/05/2020 proiecte

1 2 5 1 2 5

GSPublisherVersion 0.0.100.100 GSPublisherVersion 0.0.100.100

«For this duplex in Austria, the young architects at MArchiteken wore many hats as they were designers,
clients as well as developers, designing one of the houses for themselves and one for sale. Based on the
budget and the desire to create a sustainable intervention, the couple decided to build a duplex of 250
square meters in total (125sqm per unit) and two carports on a site of approx.600 square meters.

The challenge to create something beautiful with little resources and site restrictions required a
carefully planned construction from layout to smallest detail. The aim of the architects was to create
an ecological architecture that does not fall into sterility and artificiality. With this in mind, they studied
housing typologies developed over generations and incorporated some of the atmospheric qualities of
these traditional structures into the design of the facade. Each half of the duplex received its individual
fingerprint.

The construction was designed to adapt to the natural terrain. Its volume was informed by the
heterogeneous buildings and roofscape of the area. The designers made skillful use of the hillside without
having to make large excavation and earth removal as the steepness of the hill is maintained present
within the house as well.

This was achieved by skillfully incorporating the topography into the building with different rooms being
situated at various levels according to the terrain figure. This contributed to significant cost savings and
space maximisation. The spatial sequences were designed according to carefully chosen visual axes.

The compact volume of the semi-detached house and the reduced floor to ceiling height contribute to
considerate energy savings, whilst the heating is supplemented by a geothermal heat pump. Artificial
ventilation was omitted for cost reasons and replaced with a fully programmable skylight located at the
highest point of the stairs providing fresh air and night cooling. The wood used for the timber frame
structure was sourced and treated locally.

143
 ANNVIL

Zuzeum Museum
Zuzeum Museum
Amplasament / Location: Riga, Letonia / Riga, Latvia Titlu proiect / Project title: ZUZEUM MUSEUM Autor / Author: Anna
Bates, Annvil Echipa / Team: Ilze Rukmane- Poča, Rihards Bebris, Juris Sarmons, Reinis Sokolovs, Didzis Vilks, Italo Armone,
Jēkabs Šmits Suprafaţă / Area: 4000 mp / 4000 sqm Anul realizării / Completion year: 2020 Fotografie / Photography:
Norbert Tukaj

144 arhitext/05/2020 proiecte

«Între centrul istoric, un sit aparținând patrimoniului UNESCO și noua linie de tren Rail Baltica, se află
un cartier industrial care găzduiește noul centru multifuncțional de artă din Riga. Construită în 1910,
într-o perioadă cosmopolită și dinamică a orașului, clădirea care a supraviețuit perioadelor de criză și
război a fost, inițial, o fabrică de plută. Astăzi, se redeschide pentru a participa la conversația despre
artă și oraș.

De la înființarea sa în 2017 de Dina și Jānis Zuzāns, remarcabili colecționari de artă letonă, rusă și
internațională, Zuzeum a devenit o adiție importantă la infrastructura artei din regiunii Mării Baltice,
fiind totodată un spațiu pentru dezbateri, schimb cultural și acces public la colecția Zuzāns.

Intervenția arhitecturală e mai mult decât o simplă lucrare de conservare. Ea evaluează posibilități de
reutilizare adaptativă, injectând clădirea existentă cu funcțiuni noi, dându-i astfel o nouă viață. Cei
4000 m2 sunt împărțiți în două galerii, o grădină dedicată sculpturii, un atelier, o cafenea, o terasă pe
acoperiș și un magazin de artă, spații ce atrag oamenii și crează un nou flux de energie ce contribuie la
revitalizarea acestei părți a orașului.

Atât interiorul cât și exteriorul au fost amenajate cu copul de a încuraja interacțiunea dinre oameni,
devenind spații de întâlnire unde diferite grupuri sociale dezvoltă relații și întăresc spiritul comunitar.
Culoarea portocalie reprezintă un al doilea element important care conturează identitatea muzeului.
Simbolizând forță, energie și putere, ea reprezintă sufletul, prezentul și viitorul edificiului. Portocaliul
stimulează procesul de gândire și hrănește apetitul pentru comunicare. Zuzāns

145
 «Set in an industrial neighbourhood located in between the historical center of Riga, a UNESCO World
Heritage Site and the upcoming Rail Baltica, Zuzeum is Riga’s new multifunctional art center housed
in a former cork factory built in 1910. Constructed in a cosmopolitan, multilingual, and dynamic period
of Riga’s history, Zuzeum has survived wars and crises, and is now being reopened to continue the
conversation about art and the city.

Founded in 2017 by Dina and Jānis Zuzāns, prominent collectors of Latvian, Russian, and international art,
Zuzeum is a new addition to the arts infrastructure of the Baltic Sea region, providing a unique space for
debate, cultural exchange and public access to the growing Zuzāns Collection.
The intervention does more than preserving important existing fabric: it evaluates the possibilities of
adaptive reuse by injecting the building with new functions and consequently bringing new life into it.
This influx of energy attracts people and contributes to revitalising the part of the city Zuzeum belongs
to. It invites everyone to experience art in 4,000 sq. m, spread over two galleries, a sculpture garden,
workshop area, cafe, roof terrace, and an art shop.

The purpose of the interior to curate the interaction between people is also continued throughout the
outdoor space, a place where the private and public coalesce, a purposeful meeting place where different
social groups interact, form relationships, and strengthen the sense of community. Another important
element of the interior design that shapes the entire identity of Zuzeum is the colour orange. Embodying
the building’s soul, present and future, the colour is a symbol of power, strength and energy. It stimulates
the appetite to converse and inspires the physical and mental processes that trigger the flow of thoughts
and human actions.

146 arhitext/05/2020 proiecte

CHRISTOS PAVLOU ARCHITECTURE

Casa-grădină
Garden House
Amplasament / Location: Nicosia, Cipru / Cyprus Titlu proiect / Project title: GARDEN HOUSE Firma de arhitectură /
Architectecture firm: Christos Pavlou Architecture Producători / Manufacturers: Carl Stahl, Rabel Aluminium Systems,
Brimat, Fetim Group, Zinco Suprafaţă / Area: 182 mp / 182 sqm Anul realizării / Completion year: 2019 Fotografi /
Photographers: Charis Solomou

«Deși nu e o idee nouă, planificarea spațiilor verzi în cadrul mediului urban a devenit de importanță
crescândă în special pentru orașe orecum Nicosia care au eșuat în a include parcuri și grădini în
planificarea urbană. Pe timpul pandemiei, am re-descoperit importanța exteriorului, a balcoanelor și a
acoperișurilor-terasă.

147
Această dorință a omului de a fi în comuniune cu natura a devenit mai arzătoare ca niciodată. Cu toate
acestea, situația ultimului nu a făcut decât să confirme ceea ce deja știm dar ignorăm sistematic, și
anume necesitatea de a crea mai multe spații verzi în interiorul orașelor în care trăim.

O casă care mărește amprenta verde a orașului, care promovează valorile spațiului public și a
dialogului social dintre localnici este ceea ce ne-a inspirat să proiectăm o casă-grădină. Designul nostru
demonstrează potențialul grădinilor private în mediul urban. Microclimatele create de astfel de spații
îmbunătățesc condițiile de traiși încetinesc încălzirea globală. Fără a se ascunde în spatele gardurilor
și prin intermediul suprafețelor vitrate mare, propunerea noastră devine o continuare a spațiului
public adiacent, cu scopul de a re-stabili relația dintre cartier, grădina privată și parcul public. Elemente
urbane precum clădirea, strada și spațiul public nu sunt considerate entități separate ci o configurație
omogenă, pe măsură ce casa devine parte din parc și parcul parte din casă.

Integrarea spațiilor verzi la interiorul locuinței presupune atribuirea a 60% din amprenta la sol grădinii,
crearea de terase verzi la primul nivel și cultivarea a 40 de tipuri de flori sălbatice native, într-un mediu
care atrage albinele. Toate zonele de la interior curg spre exterior și sunt organizate în jurul unei curți
centrale localizate între două cuburi albe.
Includerea spațiilor verzi în mediul urban nu este doar o măsură ce ține de estetică, ci reprezintă o
metodă de a contribui la biodiversitatea faunei și florei locale, contribuind totodată la îmbunătățirea
sănătății noastre și a nivelului de trai.

148 arhitext/05/2020 proiecte

«Although not a new idea, bringing nature back to the city has increasingly become an important
requirement especially for cities like Nicosia which have failed to make greenery and communal public
areas a priority in their urban planning.

During lockdown, we rediscovered the essential value of our houses, realizing once again our need for
more outdoor spaces, balconies, and roof tops for physical exercise and to practise our hobbies. The need
to freely enjoy open-air spaces and connect with nature and others has become more desirable than ever.
However, the pandemic only enforced what is already known but systematically forgotten and ignored,
and that is the urge to accelerate the process of incorporating nature in our cities creatively.

A house that brings nature back to the city, promoting shared spaces and social dialogue between its
residents is what inspired us to design the ‘’garden house’’. Our design emphasises the potential for
private urban gardens. The microclimates they create improve living conditions within cities and slow
down global warming. Not hiding behind fences and including large fenestration, our proposal aims to
form a physical continuation of the adjacent public green area.

149
 The house seeks to establish a unified relationship between the neighbourhood, the private garden, and
the public park. Urban elements such as building, street and public space are not treated as absolute
activities in isolation but as one single homogeneous configuration as the house becomes part of the
park and the park is included in the house.
DX
The integration of green areas into the house consists of 60% garden space on the ground floor, the use
of green terrace at first level, the provision of bee-friendly landscapes and 40 kinds of native wildflowers.
All areas inside flow towards the outer spaces and are organized around a green central courtyard placed
in-between two white cubic volumes. Making space for nature in the city not only brings beauty to the
urban fabric but encourages the return of local bird species and bees thus maintaining urban biodiversity,
whilst improving our health and well-being.

150 arhitext/05/2020 proiecte

 Mammals

Birds

Amphibians

As climate change alters

habitats and disrupts ecosystems, where will
animals move to survive?
And will human development prevent them
from getting there? This map shows the average
direction mammals, birds, and amphibians need
to move to track hospitable climates as they shift
across the landscape.

Researchers from University of Washington and

The Nature Conservancy modeled potential habitat
for 2954 species using climate change projections
and the climatic needs of each species. Using flow
models from electronic circuit theory, they plotted
movement routes for each species, connecting
current habitats with their projected locations
under climate change.

151