Sunteți pe pagina 1din 8

Capitolul 4

„TU SEI MIGLIORA DI TUTTE“

În seara zilei de 9 septembrie 1977, telefonul Ștefaniei Comăneci


a sunat la ora 21.51. Era apelată de renumitul interpret de muzică
populară Benone Sinulescu, de la București:

B[enone Sinulescu]. = Alo, dna Comăneci?


[mama] C[orinei]. = Da.
B. = Sărut mâna.
C. = Dl. Benone?
B. = Benone vă deranjează.
C. = Da, dl. Benone, ce s-a întâmplat?
B. = Aoleu, s-a întâmplat cu Nadia o… adică să nu vă speriați,
vrea să nu mai plece la Mexic.

Telefonul de la locuința familiei „Corinei“ din Onești era în acea


perioadă ascultat de serviciul secret, iar îndelungatul dialog al celor
doi, transcris de operatorii Securității pe 10 file, oferă numeroase
detalii despre un incident care a ajuns repede la urechile unora dintre
bucureșteni, prin grija lui Benone Sinulescu și a prietenilor săi.
Artistul va mai avea o convorbire cu mama Nadiei pe același subiect
câteva zile mai târziu, iar această discuție a fost înregistrată, de ase-
menea, de Securitate.
„Tu sei migliora di tutte“ 137

La începutul lunii septembrie, câteva sportive din lotul feminin


de gimnastică, însoțite de antrenori și de o delegație a CNEFS, au
plecat în Mexic pentru a participa la un turneu demonstrativ, invi-
tația fiind adresată de José López Portillo, președintele Mexicului.
Șapte spectacole organizate la Ciudad de México, Tijuana, Guadalajara
și Monterrey, care au fost apreciate de publicul mexican, sălile pline
dovedind acest lucru, așa cum s-a întâmplat și la Caracas, capitala
Venezuelei, unde gimnastele au călătorit pentru a oferi alte trei spec-
tacole demonstrative spre satisfacția președintelui venezuelan,
Andrés Pérez. Fiind bolnavă, Teodora Ungureanu nu a făcut depla-
sarea alături de Nadia Comăneci, Marilena Neacșu, Cristina Itu,
Emilia Eberle, Gabi Gheorghiu, Marilena Vlădărău și Ofelia Iosub.
Însă pe 9 septembrie, cu o zi înaintea plecării, Nadia a părăsit
hotelul Centrului Național Sportiv „23 August“ din București fără să
anunțe pe nimeni. A mers de una singură prin oraș neștiind exact
încotro să se îndrepte, dar un plan totuși avea: să fugă acasă, cât mai
departe de sala de antrenament și de Bela Karolyi. Din acest motiv
s-a dus inițial la Gara de Nord, căutând să afle ora la care pleacă un
tren spre Onești, apoi a luat-o agale către zona centrală a orașului.
Când s-a descoperit că gimnasta nu se mai află în hotel și nu
lăsase nimănui vorbă unde poate fi găsită, toată lumea s-a alertat:
Miliția, Securitatea și unii înalți oficiali ai PCR, împreună cu
reprezentanții CNEFS și ai federației, o căutau înfrigurați prin oraș,
fără să-i dea de urmă, întrebându-se dacă nu cumva gimnasta a fost
răpită. „Eu am fugit, am mers întâi la gară, apoi nu știu cum am
ajuns pe Calea Victoriei pe jos. Am mers la alimentară și am cumpărat
cașcaval, că nu mai puteam de foame“, va mărturisi Nadia câteva luni
mai târziu unor jurnaliști de la București care au vizitat-o acasă.
Imaginea campioanei olimpice care rătăcea pe Calea Victoriei
mușcând dintr-o bucată de cașcaval i-a impresionat. Nu era imaginea
sacrificiului, căci acesta presupune renunțarea voluntară la ceva, ci
expresia suferinței.
138 Nadia și Securitatea

Nadia a ajuns la Benone Sinulescu după ce a reușit să-i afle


numărul de telefon, iar artistul s-a deplasat cu un taxi să o recupereze
din oraș. O căutase întâi pe cântăreața Irina Loghin, dar nu o găsise.
Sinulescu avea deja musafiri. „La mine era deja casa plină, de la
început, adică eu sunt, vorba aia, ditamai bardul“, i-a spus mamei
Nadiei, lăudându-se, câteva ore mai târziu, după plecarea sportivei*.
Acesta i-a descris Ștefaniei Comăneci și starea de spirit în care se afla
Nadia, asigurând-o că în acele momente a fost alături de fiica sa:

ea, săraca, într-un fel era speriată, că s-a săturat de Karolyi.


[…] De abia am lămurit-o că voia să plece la 22.30 cu trenul. Și eu
hai să o lămuresc, dă-i cu lămurirea, Nadia, tu ești o valoare […],
pentru țară tu ești o valoare, ești o comoară, cum crezi că se poate
să nu te duci să reprezinți țara acolo. […] Ea a crezut așa, că, dacă
ei pleacă mâine în Mexic, ea rămâne și în timpul ăsta se odihnește
și ea și poate să mănânce. […] Karolyi i-a vorbit urât, că vei mânca
aer, dar numai o singură gură, că două te îngrașă. […] Făcuse
socoteala să ia trenul, vreau la mama. Vreau la mama zice, vreau
să plec la mama. Voia să ia trenul până undeva să-l schimbe, voia
să plece, să dispară. […] E foarte curios că a venit un maior, m-a

* În cartea sa, Nicolae Vieru a descris acest episod astfel: „În lunile de după
olimpiadă, relația lui Bela cu colegii de liceu și cu Nadia începuse să se deterioreze.
Înainte cu 24 de ore de plecarea în Mexic, Nadia dispare de la Centrul Național
Sportiv din București. A urmat o alertă la cel mai înalt nivel, în căutarea ei fiind
mobilizate forțe din poliție și securitate, la care a fost implicat și Cornel Burtică,
secretarul CC al PCR. Din federație, a luat parte Adrian Stoica, deoarece eu eram
plecat în concediu. În final, la sugestia șefului miliției din Onești, Nadia este găsită
acasă la familia Benone Sinulescu. Acesta susținuse un concert în Onești cu două
săptămâni în urmă și făcuse o vizită la mama Nadiei“ (Nicolae Vieru, op. cit.,
p. 117). Pentru a se asigura că pe viitor vor fi descoperite în timp util plecările
nepermise ale Nadiei Comăneci, precum și informațiile comunicate altora despre
ea, Securitatea a luat măsura interceptării convorbirilor telefonice la domiciliul lui
Benone Sinulescu și la cel al lui Ion Cernea, fost component al lotului național de
lupte greco-romane, soțul Irinei Loghin, solicitându-se Unității „T“ să transcrie
„toate convorbirile în legătură cu Nadia Comăneci“ (ACNSAS, fond Documentar,
dosar 13346, vol. 24, ff. 281–282).
„Tu sei migliora di tutte“ 139
întrebat dacă nu a fost Nadia aci și voia să plece. Nadia se
ascunsese, speriată. Dle, zic, stați așa că e chiar aci, am zis încet să
nu o sperii pe ea, că-i bătea inima. Ea și-a făcut așa o socoteală, în
caz până vin ei de acolo eu mă odihnesc, mănânc ce vreau, copil,
dle, cum să nu mănânce ea214.

Cea de-a doua discuție dintre Benone Sinulescu și Ștefania


Comăneci a avut loc în seara zilei de 11 septembrie, în timpul căreia
artistul a reluat subiectul — „Dna Comăneci, eu sunt, Benone, să vă
mai spun ce am tras cu Nadia atunci seara când a venit la mine“ —,
prezentându-i motivele care, în opinia lui, explicau sentimentele de
descurajare ale Nadiei: severitatea antrenorului („Nu voia [să plece
în Mexic] pentru că o jignise Karolyi, ăsta le jignește, nu le lasă ca să
mănânce nimica decât aer doar“) și intensitatea antrenamentelor
(„Ea zicea că s-a săturat de 8 ore cât face [antrenament] sau nu știu
cât și că se poartă grosolan cu ea“):

Dl. Benone = […] Săraca, îi bătea inima când a[u] venit după
ea atâția. A venit întâi un milițian și ea era atât de speriată — zice
vreau să plec la mama, nu mai vreau, și vreau să plec la mama, pe
cuvântul meu. […] Zicea că i-a zis ăsta, Karolyi, că poți să pleci
și ea în urma chestiei ăștia a plecat de acolo din cantonament.
[…] Ea și-a făcut planul așa — acuma, până în 25 [septembrie]
când trebuie să ne întoarcem, mănânc și eu cât vreau și am și
eu liber, că nu am avut nicio vacanță, mi-a fost milă de ea. […]
Au așteptat-o personalități de seamă acolo, la cantonament, erau
oameni de greutate, nu așa, nu știu cine. […] Vă imaginați că a
trebuit să știe tot blocul, dar ce a fost groaznic pentru mine, faptul
că a venit atâta miliție la ușă și știe fel de fel, ce o fi zis — ce a făcut
ăsta, mă. […]
M[ama]. ob[iectivului]. = A plecat liniștită?
Dl. Benone = A plecat liniștită, a mâncat la mine bine.
M. ob. = A doua zi a avut cu un kg două în plus.
Dl. Benone = Lasă că le dă ea înapoi.
M. ob. = Acolo îi dă aer.
140 Nadia și Securitatea
Dl. Benone = Mi-a fost milă, pe cuvânt.
M. ob. = Prin câte a trecut copilul ăsta…215

În timp ce lua masa, Nadia li s-a plâns lui Benone Sinulescu și


musafirilor săi că nu-l mai suportă pe Bela Karolyi și vrea să renunțe
la activitatea sportivă. A mai spus că își dorește să fie un copil
oarecare, să se bucure de vacanțe, să doarmă uneori până mai târziu,
să mănânce, pentru că să fii Nadia Comăneci „era foarte greu“.
Bineînțeles, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. După ce,
seara, a fost preluată de la Benone Sinulescu, ofițerii de miliție au
însoțit-o la hotelul din complexul sportiv, unde toată lumea a răsuflat
ușurată, iar delegația a plecat a doua zi în turneul organizat în mai
multe țări. Bela Karolyi s-a ținut de cuvânt, întocmai cum o ame-
nințase înainte de plecare, când i-a spus că în Mexic îi va fi greu:
„trebuie să mănânci aer. Dar vezi că și aerul îngrașă“216. Nadia, ace-
lorași jurnaliști care au vizitat-o în luna decembrie, le-a mărturisit că
„în Mexic, dl profesor ne ținea la regim. Eu eram singura pe care mă
punea să stau să nu mănânc trei zile și din cauza asta mă îngraș așa
într-o zi, într-o zi slăbesc“. „Și nu mâncai chiar nimic?“ „Nimic, trei
zile n-am mâncat.“217
Relația dintre Bela Karolyi și Nadia Comăneci devenise atât de
tensionată în 1977, încât oricât de semnificative ar fi fost cedările
reciproce, cei doi nu mai puteau lucra armonios împreună. Pur și
simplu nu se mai suportau. Nadia, atunci când auzea pe cineva că
rostește numele antrenorului, se îngălbenea la față și se întrista subit,
în timp ce Karolyi continua să o persecute ca un gardian sever,
uneori subminându-i spiritul, căci îi spunea că e timpul să renunțe la
gimnastică pentru că nu mai este capabilă să fie performantă la nivel
internațional. Conflictul s-a rezolvat, pentru o vreme, prin mutarea
Nadiei Comăneci și a Teodorei Ungureanu de la Onești la București,
în decembrie 1977. Astfel, lui Karolyi i-au fost luate cele mai impor-
tante gimnaste.
„Tu sei migliora di tutte“ 141

Peste ani, antrenorul și-a recunoscut vina doar parțial, în volumul


său de memorii în care a afirmat că a făcut unele greșeli — lipsa de
indulgență față de viața privată a sportivelor și pretențiile exagerate
privind rigoarea antrenamentului —, dar comportamentul său n-ar
fi dus la despărțirea de gimnastele de frunte ale lotului olimpic dacă
nu s-ar fi implicat factorul politic, dacă cei de la București, în special
Nicolae Vieru, nu ar fi fost mânați de invidie și de orgolii personale.

Devenisem foarte violent; am introdus reguli din ce în ce mai


stricte. Fără excursii cu familia pentru a inaugura cine știe ce, fără
întreruperi sau vizite în sala de gimnastică și, mai ales, fără zboruri
la București în weekenduri pentru cutare sau cutare personalitate
din guvern. Am eliminat tot ce se putea elimina pentru a le feri
de influențe nocive. Când am auzit despre nu știu ce petrecere
dată în onoarea reporterilor străini — care întotdeauna veneau
încărcați de daruri — am oprit orice fel de distracție și le-am
trimis la culcare.
Eram pentru ele un fel de jandarm, ceea ce n-ar fi trebuit să
fiu. Și, pe deasupra, nu aveam nici cea mai mică izbândă. Singurul
lucru pe care am reușit să-l fac a fost să atrag atenția federației,
care nu a ezitat să vină și să se arate grijulie ca o mamă iubitoare,
în timp ce eu eram maștera. Ei erau cei care le îndemnau să se
bucure de statutul lor și de privilegiile oferite de acest statut; eu
eram lupul cel rău. Eram atât de preocupat de ceea ce făceam,
încât nu am prevăzut ce urma să vină. […]
După refuzul meu de a mai primi delegații în sală, federația
m-a pârât lui Ceaușescu, iar acesta s-a înfuriat foarte tare. Și
atunci a ordonat ca echipa să fie adusă la el, astfel încât să le aibă
sub strictă supraveghere. […]
Vieru se răzbunase, în cele din urmă. Poate că eu aveam un
Ordin mai înalt decât al lui, dar el le avea pe fetele mele, pe care
nu le mai puteam întoarce niciodată înapoi. Federația reușise să
se descotorosească de noi, pentru a ne plăti onorurile mai înalte.
Nu mai rămânea decât să ne luăm rămas-bun de la Nadia și toate
celelalte fete. Asta doar cu sufletele, căci ele nu ne-au mai căutat
142 Nadia și Securitatea
niciodată, și nici familiile lor. Era o situație tristă. Majoritatea lor
crescuseră în casa noastră mai mult decât în a lor; aproape făceau
parte din familie. Și acum plecarea. Fără să-și ia măcar rămas-bun218.

În ceea ce o privește pe Nadia, despre acest episod tensionat a


vorbit nemeritat de cuviincios față de fostul ei antrenor, cu aceeași
reținere și discreție. Gimnasta își amintește că abia „pe la mijlocul lui
1977 au început neînțelegerile și nemulțumirile față de Bela. La
început au fost doar lucruri mărunte. Eu crescusem și încercam
să-mi întind aripile, având nevoi și dorințe ca toți adolescenții“219.
De asemenea, Nadia mai consideră că:

în 1977 n-am înțeles pericolul care mă înconjura, mai ales că


nu încercam decât să-mi pun ordine în viață. Simțeam că
gimnastica era o carieră care se apropia de sfârșit și că ar trebui să
mă mut la un liceu din București pentru a decide ce voiam să fac
mai departe. La fel ca oricare adolescentă, eram derutată și nu
știam încotro s-o iau; eram gata pentru orice mi-ar fi oferit viața
în continuare. Muncisem enorm ca să devin o mare gimnastă și
dintr-odată simțeam altceva. Lipsa dorinței de a câștiga și de a
concura nu-mi erau caracteristice. Întotdeauna trăisem pentru
gimnastică și pentru victorie. Credeam încă în valorile sportului —
profesionalism, respect pentru coechipieri, dorința de a mă men-
ține la cele mai înalte standarde —, dar competițiile și tracasările
presei mă epuizaseră; nu mai reușeam să fac ce îmi cereau antre-
norii sau să suport solicitările lor și ale echipei.
Din ce am înțeles la acea vreme, federația de gimnastică
hotărâse că ar fi fost bine-venită o „separare de circumstanță“
între mine și antrenorii mei pentru o perioadă de timp nedefinită.
Motivul oficial al despărțirii a fost solicitarea soților Karolyi, ca
recrutori de talente, de a crea un nou centru de antrenament la
Deva. Am plecat la București, unde mi s-a spus că mă voi antrena
și voi concura încă vreo câțiva ani, dar în același timp voi avea
posibilitatea să merg la școală. Între timp, Bela, care afirmă că nu
„Tu sei migliora di tutte“ 143
i s-a spus niciodată că am fost mutată, a sosit într-o zi pentru ședin-
țele obișnuite de antrenament și nu m-a găsit. A fost bulversat.220

Securitatea a tras de asemenea o concluzie, pare-se cea mai puțin


părtinitoare dintre toate. Într-un raport referitor la Nadia Comăneci
scris pe 21 august 1978, după mai bine de jumătate de an de la
rezolvarea crizei, generalul Dumitru Tăbăcaru, pe atunci șeful
Direcției I, a rezumat chestiunea în câteva idei: „starea conflictuală a
fost generată atât de antrenori, datorită faptului că nu au adaptat
metodele de antrenament și modul de comportare față de tripla
campioană olimpică la noile condiții intervenite în viața ei personală,
familială și sportivă, cât și de către gimnastă, care nu a mai acceptat
eforturile de antrenament și metodele impuse de antrenorii res-
pectivi. La această situație au contribuit și alte persoane interesate,
îndeosebi mama sa“221.

*
Având în vedere complexitatea monitorizării soților Bela și Marta
Karolyi, fiecare etapă din evoluția acestui conflict a fost cunoscută cu
precizie de Securitate. Nu ne îndoim de faptul că unele dintre
rapoartele agenților au fost subiective, ceea ce ne obligă, pentru a
afla adevărul, să utilizăm surse suplimentare. Însă informațiile sunt
numeroase și, din punct de vedere cronologic, cuprind date chiar
din prima jumătate a anilor 1970.
De exemplu, informatoarea „Gheorghe Daniela“, de asemenea
antrenoare, subliniază că „în perioada 1972–1974 cuplul Karolyi
Bela și Karolyi Marta a lucrat concomitent cu ceilalți profesori în
sală, ceea ce a făcut posibil cunoașterea felului lor de comportare atât
cu gimnastele, cât și cu colegii“. Observația informatoarei este corectă,
pe atunci antrenamentele desfășurându-se pe grupe și simultan,
perechile de antrenori lucrând cu gimnastele lor la un aparat un
anumit timp, după care se mutau cu toții la alte aparate. La un
moment dat, probabil prin 1974, cum afirmă „Gheorghe Daniela“,