Digitally signed by

Library TUM
Reason: I attest to the

accuracy and integrity UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

of this document

SURSE DE ALIMENTARE ÎN ELECTRONICĂ

STABILIZATOR DE TENSIUNE
ÎN COMUTAȚIE STEP-DOWN

Ghid de laborator

VD
T iS
+
i2 +
C Rs

Uintr. i1
u1
VT

Chişinău
2019

0
UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

FACULTATEA ELECTRONICĂ ŞI
TELECOMUNICAŢII DEPARTAMENTUL
TELECOMUNICAŢII

SURSE DE ALIMENTARE ÎN ELECTRONICĂ

STABILIZATOR DE TENSIUNE
ÎN COMUTAȚIE STEP-DOWN

Ghid de laborator

Chişinău
Editura „Tehnica-UTM”
2019

1
 Ghidul de laborator la disciplina Teoria teletraficului este adresat
studenților UTM, profilul Electronică şi comunicaţii, specialităţile
0714.1 Tehnologii și sisteme de telecomunicații, 0714.2 Rețele și
software de telecomunicații, 0714.3 Comunicații radio și
televiziune, 0710.1 Inginerie și management în telecomunicații, cu
ambele forme de învățământ. Ghidul conține descrierea lucrării de
laborator Stabilizator de tensiune în comutație step-down.

Autori: conf.univ., dr. Nicolae Bejan

inginer, magistru Vladimir Brînza
inginer Ion Brunchi
inginer Florentin Dîrzu

Recenzent: conf.univ., dr. Ion Avram

Redactor Eugenia Balan

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar 14.05.19 Formatul 60x84 1/16
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 50 ex.
Coli de tipar 3,00 Comanda nr.48
–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

2004, UTM, bd.Ştefan cel Mare şi Sfânt, 168

Editura „Tehnica-UTM”
2045, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

© UTM,
2019
2
 Lucrarea de laborator nr.8

STABILIZATOR DE TENSIUNE
ÎN COMUTAȚIE STEP-DOWN

1.1. Scopul lucrării: familizarea cu principiul de funcționare și

măsurarea caracteristicilor de bază ale stabilizatorului de tensiune în
comutație.

1.2. Sarcina teoretică

1.2.1. Să se studieze principiul de funcționare al stabilizatoarelor
de tensiune în comutație conform ciclului de prelegeri și literaturii
propuse de profesor.
1.2.2. Să se compare diferența dintre rezolvările tehnice ale
stabilizatorului de tensiune în comutație față de stabilizatoarele de
tensiune liniare.

1.3. Compartimentul teoretic

1.3.1. Generalităţi
Funcţionarea normală şi corectă a oricărui aparat electronic
necesită alimentarea acestuia de la surse de tensiune la care
variaţiile tensiunii de alimentare nu depăşesc anumite limite,
dependente de performanţele aparatului. Principala sursă de energie
electrică folosită la alimentarea aparatajului electronic o constituie
reţeaua industrială de curent alternativ. Din aceste considerente,
pentru a obţine conversia energiei electrice, sunt utilizate
redresoare. Subliniem că sistemele moderne de telecomunicaţii
utilizează surse de tensiune continuă caracterizate prin tensiuni de
ordinul zecilor de volţi şi curenţi de câţiva sau zeci de amperi.
Stabilizatorul de tensiune continuă reprezintă un subansamblu
electronic, care menţine valoarea tensiunii de ieşire în limite foarte
restrânse, la variaţii mari ale tensiunii de intrare, a curentului
sarcinii sau a temperaturii mediului ambiant.
Stabilizarea unei tensiuni continue se poate asigura înainte de
redresor, menţinând constantă tensiunea alternativă de alimentare
3
sau după redresor. În ultimul caz, între sarcină şi sursa de tensiune
continuă se plasează un subansamblu electronic denumit stabilizator
de tensiune continuă. Acest stabilizator este capabil să menţină între
anumite limite tensiunea constantă. Anume atare tip de
stabilizatoare au căpătat cea mai mare răspândire, deoarece are
avantajul că menţin mai uşor tensiunea constantă la bornele sarcinii,
indiferent de perturbaţiile care tind să o modifice.
Tehnologiile moderne oferă mai multe posibilităţi de realizare a
unui stabilizator de tensiune continuă. În funcţie de modul de
comandă a elementului de putere, destingem următoarele tipuri de
stabilizatoare:
- stabilizatoare cu acţiune continuă (stabilizatoare liniare);
- stabilizatoare cu acţiune discontinuă (stabilizatoare în
comutaţie).
Stabilizatoarele liniare au început a fi nepotrivite pentru un
echipament electronic, care trebuie să aibă greutate şi volum cât mai
mici, precum un randament înalt. Progresele tehnologice obţinute în
domeniul semiconductoarelor de putere (trinistoarele de putere) şi
realizarea unor circuite magnetice capabile să funcţioneze la
frecvenţe mari cu pierderi mici au creat posibilitatea proiectării şi
realizării unor stabilizatoare de tensiune în comutaţie, care satisfac
cerinţele impuse în greutate, volum, randament şi cost.
Stabilizatoarele de tensiune în comutaţie, în funcţie de cerinţele
impuse tensiunilor şi curenţilor pe care le livrează, sunt realizate în
două variante:
- fără circuit de reacţie;
- cu circuit de reacţie.
Sursele de tensiune continuă în comutaţie, în componenţa cărora
nu apar elemente de circuit care să urmărească modul de variaţie al
tensiunii de ieşire, au structură destul de simplă. Atare stabilizator
de tensiune conţine un redresor, un element de comutaţie de putere
şi un filtru. Deşi schema este simplă, astfel de stabilizatoare au
performanţe destul de modeste.
Stabilizatoarele de tensiune continuă cu circuit de reacţie au o
structură mai complexă. Prin intermediul unei bucle de reacţie se
4
asigură menţinerea constantă a tensiunii la ieşirea stabilizatorului în
concordanţă cu factorii perturbatori din reţea sau de la consumator.
Performanţele acestor stabilizatoare sunt superioare faţă de sursa
fără buclă de reacţie.

1.3.2. Schema-bloc a unui stabilizator de tensiune continuă în

comutaţie
În figura 1 este dată schema-bloc a unui stabilizator de tensiune
continuă în comutaţie. Tensiunea alternativă a reţelei de alimentare
este redresată printr-o punte redresoare. Subliniem că între reţeaua
de curent alternativ şi stabilizator nu este prevăzut nici un
transformator de separare. Tensiunea redresată este filtrată pentru a
asigura un nivel admis al pulsaţiilor. Tensiunea continuă
alimentează elementul de comutaţie, care la rândul său este
comandat de un semnal rectangular de frecvenţă mare (de ordin
kHz). Tensiunea de formă dreptunghiulară se aplică unui
transformator de putere. În secundarul acestui transformator se
obţine o tensiune de aceeaşi formă ca şi în circuitul primar cu
amplitudinea determinată de raportul de transformare.

U˜ Circuite de
protecţie
U˜ Filtru de Element de Redresor plus
RF comutaţie filtru

Redresor plus Transformator

filtru de putere
Ureacţie
Uprescriere Circuit de
comutare şi
control

Figura 1. Schema-bloc a unui stabilizator de tensiune continuă în comutaţie

5
 Transformatorul mai îndeplineşte şi rolul de element izolator
între circuitele conectate în reţeaua de curent alternativ şi
consumator. Tensiunea alternativă, de formă rectangulară, este în
continuare redresată şi filtrată şi constituie tensiunea la ieşirea
stabilizatorului.
Pentru ca tensiunea să rămână constantă chiar dacă tensiunea
reţelei se modifică sau chiar dacă circuitul de sarcină îşi modifică
valoarea, un eşantion din tensiunea de intrare este preluat de
circuitul de comandă şi control. Acest bloc are rolul de a compara
tensiunea de reacţie cu o tensiune de prescriere şi să ajusteze pe
baza rezultatului comparării durata de conducţie a elementului de
comutare.
Întrucât elementul de comutare se află într-una din cele două
stări distincte (conducţie, blocare), tensiunea rezultantă va avea un
important conţinut de armonici superioare. Ele pot perturba alte
echipamente aflate în apropierea stabilizatorului sau se pot propaga
în reţeaua de alimentare. Pentru a împiedica pătrunderea în reţea a
tensiunilor perturbatoare, la intrarea stabilizatorului este obligatorie
folosirea unui filtru de radiofrecvenţă.
Stabilizatorul mai are circuite de protecţie, care îi asigură
funcţionarea corectă în situaţii când curentul de sarcină depăşeşte o
anumită limită, precum şi în cazul apariţiei unor supratensiuni
accidentale.

1.3.3. Analiza comparativă a stabilizatoarelor în comutaţie şi a

stabilizatoarelor liniare
Cum a fost subliniat mai sus, stabilizatoarele de tensiune în
comutaţie au o serie de avantaje în comparaţie cu stabilizatoarele
liniare.
La stabilizatoarele liniare elementul regulator de putere disipă o
putere egală cu produsul Puterea disipată

P (U
U ieş. )IS .

d int r.

constituie o limitare severă a sferei de aplicabilitate atât în cazul

unor diferenţe mari între tensiunea de intrare şi tensiunea de ieşire,
cât şi la furnizarea unor curenţi de sarcină cu valoare înaltă.

6
 Prin utilizarea stabilizatoarelor în regim de comutaţie se obţine
un randament mult mai mare. Puterea disipată a elementului de
comutaţie este suficient redusă, când acesta se află în una din cele
două stări – de conducţie sau de blocare. Această situaţie determină
creşterea puterii disponibile pe sarcină. Real se obţin randamente de
ordinul 75…80%, iar în unele situaţii – 90%.
În afară de randamentul ridicat, stabilizatorul are şi alte avantaje.
Datorită funcţionării elementului de comutaţie în regim blocat-
saturat, el poate asigura diferenţe de tensiune intrare-ieşire mai mari
comparativ cu stabilizatoarele liniare. Diminuarea pierderilor de
putere elimină radiatoarele supradimensionale, reducând gabaritul
surselor de alimentare. Concomitent, stabilizatoarele în regim de
comutaţie pot furniza la ieşire niveluri de tensiune mai mari, mai
mici sau de polaritate inversă.
Subliniem, totuşi, că sub aspectul performanţelor electrice,
stabilizatoarele de tensiune în comutaţie au şi câteva dezavantaje.
De exemplu, curentul livrat de redresorul de alimentare este, în
general, pulsatoriu la aplicarea căruia între redresor şi sursă apare o
impedanţă parazită de valoare majoră; schimbările rapide ale
curentului absorbit generează tensiuni de zgomot mari.
Dezavantajul poate fi eliminat prin reducerea valorii impedanţei,
prin creşterea timpilor de intrare în comutaţie, respectiv de blocare a
elementului de comutaţie sau prin introducerea unor filtre adecvate.
Răspunsul la variaţiile rapide ale curentului la ieşirea
stabilizatorului de tensiune în comutaţie este mai lent. Pentru ca
timpul de comutare să fie cât mai scurt, se recomandă utilizarea în
structura stabilizatorului a unor inductanţe cât mai mici.
Cu toate avantajele menţionate, stabilizatoarele în comutaţie sunt
tot mai acceptate de industrie datorită dimensiunilor mici la care se
pot realiza, pentru aceleaşi puteri disipate, în comparaţie cu
stabilizatoarele liniare. În ultimul timp şi preţul stabilizatoarelor de
atare tip se reduce odată cu scăderea preţurilor componentelor
active de comutaţie.
În tabelul 1 este dată o comparaţie între un stabilizator în
comutaţie ce lucrează cu frecvenţa 20 kHz şi un stabilizator liniar.
7
 Dacă urmărim parametrii indicaţi în tabel, observăm
următoarele. Randamentul unui stabilizator în comutaţie (70…80%)
este superior celui oferit de stabilizatorul liniar (30%). Volumul
unei surse în comutaţie (de exemplu la frecvenţa 20 kHz), la aceeaşi
putere debitată la ieşire, este de patru ori mai mică decât al
stabilizatorului liniar. Dacă frecvenţa de tact se măreşte până la
100…200 kHz, se poate obţine o reducere a volumului de circa şase
ori. În ceea ce priveşte nivelul tensiunii de zgomot, acesta este mai
mare la stabilizatorul de tensiune în comutaţie, dar poate fi mult
diminuat de circuitele de filtraj corect dimensionate şi plasate la
bornele de intrare ale stabilizatorului.

Tabelul 1. Comparația parametrilor stabilizatoarelor de tensiune

Parametrul Stabilizator în Stabilizator

analizat comutaţie liniar
1. Randamentul 75% 30%
2. Puterea dezvoltată
pe unitatea de
volum 2 W/un. 0,5 W/un.
3. Puterea dezvoltată
pe unitatea de
masă 40 W/un. 10 W/un.
4. Costul pe unitatea
de putere 1 $/W 1,5 $/W
5. Coeficientul de
stabilizare 0,1% 0,1%
6. Pulsaţii la ieşire
7. Tensiunile de
zgomot 50 mV 5 mV
8. Timpul de răspuns 1 ms 1 μs

8
 1.3.4. S.T.C.C. „FORWARD” cu izolare
În figura 2 este prezentată schema sursei, iar în figura 3 –
formele de undă asociate. La analizarea funcţionării se consideră că
transformatorul este ideal (nu are capacităţi şi inductanţe parazite),
iar inductanţa de filtraj (L) este folosită ca un element de circuit
pentru înmagazinarea energiei debitate în secundarul
transformatorului.
Când tranzistorul este adus în conducţie, curentul în înfăşurarea
primară începe să crească, în ea înmagazinându-se energie. Datorită
alegerii aceluiaşi sens de bobinare pentru înfăşurarea secundară, 2,
tensiunea indusă în secundar va polariza direct dioda VD2. Aceasta
va intra în conducţie şi inductivitatea de filtraj L va înmagazina
energie. Dioda VD3 este polarizată invers în acest moment. Când
tranzistorul este adus în starea de blocare, tensiunile induse în
înfăşurări îşi schimbă polarităţile. Dioda VD3 se deschide,
permiţând menţinerea circulaţiei de curent prin rezistenţa de sarcină
Rs.
Înfăşurarea 3 şi dioda VD1 permit demagnetizarea miezului
transformatorului în intervalul de timp t2 , când tranzistorul este blocat
prin cedarea energiei înmagazinate sursei de alimentare. Zonele haşurate în
diagrama din figura 3 reprezintă curentul de magnetizare. El poate fi exprimat
prin relaţia următoare:
T U
I max int r , (1)
max.
L
t
unde: 1 T este factorul de umplere; max - valoarea maximă a
factorului de umplere corespunzător duratei maxime de conducţie
a tranzistorului; L - inductanţa din circuitul de ieşire.
Datorită prezenţei înfăşurării 3 şi diodei VD1, tensiunea pe
tranzistor nu poate depăşi 2Uint r , adică:
U = 2U . (2)
CE max int r

Formele de undă mai scot în evidenţă că tensiunea colector-

emitor se menţine la această valoare atâta timp cât conduce dioda
VD1.
9
 Curentul de colector este dat de suma a doi curenţi: curentul reflectat din
secundar şi curentul de magnetizare, adică:
I T U
IC S max int r , (3)
n L
unde n este raportul de transformare între înfăşurarea primară şi
secundară; IS - curentul de sarcină; maxT - durata maximă de
conducţie a tranzistorului; L - inductanţa circuitului de filtraj.
Întrucât:
U
S maxmax n (4)
U
int r

sau nU
S max
U (5)
int r max

T VD2 L
+ 1 2 C Rs

VD
Uintr u1 32

VT VD1

Figura 2. S.T.C.C. „forward” cu izolare

expresia pentru curentul colector devine:

nTU
IS ICS max . (6)
n L
Luând în considerare că curentul de magnetizare este mult mai
mic decât curentul cerut de consumator, putem scrie:

I n . (7)
IC S

10
 În cazul în care tensiunea de intrare este mare, se pot utiliza două
tranzistoare în conexiunea prezentată în figura 4. Cele două
tranzistoare sunt comandate simultan, iar tensiunea colector-emitor
pe fiecare tranzistor nu poate depăşi valoarea Uint r .

u1

t1 t2 t
T
UCE

2Uintr
Uintr

iC t

iVD1 t

U t
int r US
iL U
n S

L L
ILmax
IS
ILmin

t
Figura 3. Formele de undă aferente figurii 2

11
 + T VD3 L
VD1
1 2 C Rs
VT2 VD4
Uintr 3

VT1

VD2 VD5
Figura 4. S.T.C.C. „forward” cu limitarea tensiunii colector-emitor

Dacă în secundarul transformatorului se bobinează mai multe înfăşurări,

fiecare având circuit propriu de redresare şi filtrare, se poate obţine o sursă ce
furnizează mai multe tensiuni. În figura 5 este reprezentată o astfel de soluţie,
care permite obţinerea a două tensiuni de ieşire.
+ T VD2 L
2 C Rs

VD3
1
Uintr VD4 L

3 2 C Rs

u1 VD5

VT
VD1
Figura 5. S.T.C.C. „forward” multiplă
12
 1.3.5. S.T.C.C. „FORWARD” fără izolare
În figura 6, a) este redată configuraţia de bază a S.T.C.C. de tip
„FORWARD” fără izolare.
K L
+ RS
VD C
Uintr
a)
VT RL L

+ CRS
Uintr
VD RC

b)

Figura 6. a) S.T.C.C. „forward” fă ră transformator

de izolare ; b) schema echivalentă.

La intrare se aplică o tensiune continuă Uint r şi se asigură la

ieşire, pe rezistenţa de sarcină RS , o tensiune U S continuă în
condiţiile în care tensiunea de intrare şi rezistenţa de sarcină se
modifică între anumite limite. Prin închiderea, respectiv
deschiderea, întrerupătorului K cu o anumită frecvenţă sau prin
modificarea factorului de umplere al semnalului cu care se comandă
tranzistorul VT din schema echivalentă (figura 6, b) se obţine o
tensiune de formă rectangulară care apoi este filtrată cu ajutorul
unei bobine şi a unui condensator.
În figura 6, b) RL şi Rc reprezintă rezistenţa bobinei, respectiv
rezistenţa de pierderi a condensatorului.
Vom analiza principiul de funcţionare al schemei. Tranzistorul
VT este comandat de un semnal rectangular de frecvenţa f . În
timpul t , când tranzistorul este în conducţie,
13
tensiunea de intrare Uint r se aplică la intrarea filtrului LC,
determinând creşterea curentului i1 . Când tranzistorul este blocat,
energia înmagazinată în inductanţă asigură menţinerea circulaţiei
curentului de sarcină prin dioda VD. În figura 7 sunt reprezentate
principalele forme de undă ale tensiunilor şi curenţilor care definesc
circuitul de putere al sursei analizate.
Pentru a obţine relaţiile de bază, vom înainta următoarele
condiţii: se neglijează căderea de tensiune pe diodă în stare de
conducţie; se neglijează tensiunea de saturaţie a tranzistorului.
Tensiunea la ieşire Uieş va corespunde valorii medii a tensiunii de la
intrarea filtrului LC:
U U t1 , (8)
S
int r T

unde T 1 / f .
Circuitul de comandă al tranzisorului VT de putere trebuie să
conţină un subansamblu care să urmărească modul de variaţie al
tensiunii de ieşire şi să intervină asupra factorului de umplere
t
1 T astfel âncât valoarea medie pentru US să rămână
constantă atunci când Uint r sau RS se modifică între anumite limite.

În intervalul de timp cât tranzistorul este în conducţie şi bobina

înmagazinează energie electrică, amplitudinea curentului absorbit este:
i1 (U U U I R )t , (9)
int r S CEsat S L 1

L
iar în intervalul de timp în care tranzistorul este blocat avem:

i1 (US UVD ISRL )t2 , (10)

L
unde UCEsat este tensiunea de saturaţie a tranzistorului; UVD -
tensiunea pe dioda recuperatoare în stare de conducţie.
14
 UL
U T
U
int r S
U
US intr t

t T
US
t1 t2

i1

I i1
S2
IS i1 IS
2
i i i
1 1max 1min

i2 t
i
1 2

t t t
1 2
2 2 i2 i ; i2 i 1 IS

UC

UC US

t
URC

t
URC iRC

US

US
US UC URC

Figura 7. Formele de undă pentru circuitul din figura 6

15
 Dacă se neglijează UCEsat , UVD şi RL , relaţiile de mai sus pot fi scrise
în forma următoare:
U U
i1 int r S t1 ; (11)

US L
i t2 . 1 (12)
L
Se observă că dacă se ţine cont de căderile de tensiune pe
tranzistor şi diodă şi de rezistenţa bobinei, la aceeaşi amplitudine i1
a curentului, rezultă timpul de conducţie, respectiv de blocare
diferit:
t1 t1 , iar t 2 t 2 .
Dacă împărţim membru cu membru relaţiile de mai sus, (11) şi
(9), respectiv (12) şi (10) obţinem:
U U
t1 int r S (13)
U U U IR
t1 int r S CEsat S L

sau
U .
t2 S (14)
t US UVD ISRL
2

Aceste relaţii scot în evidenţă ca prin luarea în consideraţie a

tensiunilor pe tranzistorul saturat şi pe diodă, precum şi a
rezistenţei bobinei se obţin t1 t1 şi t 2 t 2 , ceea ce afectează
valoarea medie a tensiunii la ieşire. Curentul prin condensator este:
i 2 i 1 IS , (15
)
iar valoarea medie a sa este nulă. Rezultă i 2 i1 . Acest curent
produce o tensiune pulsatorie la ieşirea stabilizatorului.
Componenta alternativă a tensiunii de ieşire uS provine din
însumarea tensiunii de pe capacitate şi de pe rezistenţa de pierderi a
condensatorului. Astfel:
uS uC uRC , (16)
16
iar tensiunea, vârf la vârf, pe rezistenţa de sarcină este:
uS uC uRC . (17)
Amplitudinea pulsaţiilor tensiunii pe condensatorul de filtraj se determină
astfel:
1 i1 I
Q 2 2 2i1
uC , (18)
C C 8fC
iar respectiv pe rezistenţa de pierderi a condensatorului şi pe sarcină
uRC i 1 RC ; (19)
uS i 1 i 1 RC . (20)
8fC
Întrucât tensiunea pe condensator se poate exprima şi ca
integrala de timp a curentului prin condensator, curent ce reprezintă
o lege de variaţie liniară, forma de variaţie în timp a tensiunii pe
condensator este nesinusoidală. Se mai remarcă din grafic că i 2 şi
u C sunt în cuadratură, adică valorile minimă şi maximă ale tensiunii
uC au loc la trecerile prin zero ale curentului i 2 .
Din ultimul grafic al figurii 7 se observă că amplitudinea acestei
tensiuni pulsatorii depinde de valoarea rezistenţei de pierderi a
condensatorului Rc. Este necesar să se utilizeze ca element filtrant
un condensator de valoare cât mai mare şi cu rezistenţa proprie cât
mai mică.
Randamentul unei astfel de surse de alimentare poate fi definit în modul
următor:
P
ies. USIS , (21)
P int r.
U I S PP
S VT
VD PPPP
VT VDLC
S C

unde:
- PVTS sunt pierderile de putere pe tranzistorul de putere la
saturaţie:
CEsat.
P U I t1 . (22)
VT S
T
S

17
 Deoarece t1 US , cel mai defavorabil caz are loc când
U
T int r.

tensiunea Uint r este minimă, iar durata de conducţie t1 este maximă;

- PVDC sunt pierderile de putere pe dioda VD în stare de
conducţie:
P U I t2 , (23)
S

VD VD
T
C

US U
S
t2 T t1 T T 1 ,

U T
U
int r int r

P
US
VDC U I
VD S
1
U . (24)
int r

Pierderile de putere pe dioda recuperatoare sunt cu atât mai

mici, cu cât raportul US este mai mare;
U
int r.

- P sunt pierderile de putere pe tranzistorul de putere la

VT

comutaţie: U I U I 1 t t
int r S int r S
P t t U I r C
, (25)
VT 2 r 2 C
T
int r S 2T
unde tr şi tC reprezintă timpul de ridicare, respectiv de cădere al
curentului prin tranzistor;
- PVD reprezintă pierderile de putere pe dioda de comutaţie.
Calculul acestora este dificil de făcut, dacă timpul de revenire al
diodei nu este cu mult mai mic decât timpul de cădere al curentului
prin tranzistor, pentru că dioda poate produce un scurtcircuit la
ieşire. Atunci pierderile de putere pe tranzistor au cu totul altă
valoare decât cea exprimată mai sus. Din acest motiv trebuie să se
utilizeze o diodă cu timp de revenire care să nu fie mai mare decât
jumătate din timpul de cădere al curentului prin tranzistor. În aceste
condiţii, pierderile de putere pe diodă sunt neglijabile;
18
 - PL sunt pierderile de putere pe rezistenţa bobinei de filtraj.
Ele pot fi exprimate cu ajutorul relaţiei:
P I2 R L . (26)
L S
- PC sunt pierderile de putere în circuitul de bază al
tranzistorului de putere şi se defineşte astfel:
P U I t1 , (27)
C int r.
b T
unde Ib este curentul de bază al tranzistorului.
US
Dacă exprimăm pe t1 ca t1 T , obţinem:

U
int r.

P U I 1 US T U I . (28)
b
T Uint r.
C int r. S b

1.3.6. S.T.C.C. „FLYBACK” cu izolare

În figura 8 este reprezentată schema unui stabilizator simplu din
această categorie, iar în figura 9 – formele de undă aferente.

+ T VD iS
i2 +
C
i1 Rs
Uintr.
u1
VT
Figura 8. S.T.C.C. „flyback” cu izolare: schema de principiu

Tranzistorul VT trebuie să fie ales astfel, încât să suporte

tensiunea UCEmax. care poate să apară în timpul funcţionării, precum

şi curentul maxim de colector.
19
 u1

t
t1 t2
T
uCE

2Uintr
Uintr
t
i1

t
i2

t
iS

IS
t

Figura 9. Formele de undă aferente figurii 8

Tensiunea maximă pe care trebuie să o susţină tranzistorul atunci

când se blochează se determină în modul următor. Fie i1 este variaţia
de curent ce apare în primarul transformatorului când tranzistorul intră în
conducţie.
i U int r.
1 t 1 , (29)
L
20
iar i1 - variaţia de curent când tranzistorul se blochează:
i1
U U t2. (30)
CE int r

L
Considerând că i1 i1 , se obţine:
U U U
CE int r. t2 int r. t1 ; (31)
L L
U t U
CE 2 int r. t1 t2 ;
U T
U int r. ,
CE
t2
sau
U
UCE int r. , (32)
1
t
unde T1 este factorul de umplere.
Relaţia (32) denotă că se poate determina întotdeauna tensiunea
U CE maximă la care este supus tranzistorul dacă se cunoaşte
valoarea maximă a factorului de umplere, adică:
U U
int r. . (33)
CEmax.
1 max.
Dacă max. 0,5 , tensiunea maximă de colector poate fi
U 2U .
CEmax. int r.

A doua cerinţă care trebuie respectată la alegerea tipului de

tranzistor este legată de curentul de colector maxim. Astfel:

IC IS , (34)
n
unde IS este valoarea maximă a curentului de sarcină; n - raportul
de transformare.
Pentru a determina valoarea acestui curent în funcţie de puterea
necesară la bornele consumatorului şi de tensiunea de intrare este
necesar să se exprime puterea la bornele consumatorului în funcţie
21
de energia transferată din primarul în secundarul transformatorului
de separare:
P 1 LI 2 1 , (35)

2 ST
S

2
unde este randamentul transformatorului; 1 LI - energia
2 S

transferată în secundar.
Tensiunea pe inductivitatea transformatorului se poate scrie astfel:
U ILdi . (36)
int r.
dt
Dacă se presupune că di IS şi 1 f relaţia de mai sus
max.
devine: dt

U LISf , (37)
int r.
max.
de unde:
U
L int r. max. . (38)
ISf
Înlocuind acum expresia puterii, obținem:
2
U I ,
int r. max. S
U f I
1
(39
P
S

int r. max. S

2fIS 2 )
iar 2PS
IS .
U
int r. max. (40
)
Acum expresia curentului de colector poate fi scrisă (pentru
n 1 ) astfel:
IC 2PS . (41)
U
int r. max.

22
 Considerând un randament maxim de 80% şi un factor de umplere de 0,4,
obţinem:
IC
6,2P (42)
S .
U
int r.

+ VD3
VT2 VD1
T
C +
Uintr VD2 Rs

VT1

Figura 10. S.T.C.C. „flyback” cu limitarea tensiunii colector-emitor

T VD1
+ +
C1 US1

VD2 +

Uintr C2 US2

VD3

+
u1 C3 US3
VT

Figura 11. S.T.C.C. „flyback” multiplă

23
 Analiza relaţiei (32) denotă că tensiunea maximă de colector
poate depăşi dublul tensiunii de alimentare dacă 0,5 . În cazul
în care nu dispunem de tranzistoare cu tensiunea de colector mare,
se poate utiliza schema reprezentată în figura 10. Acest circuit
utilizează două tranzistoare care sunt aduse în conducţie şi blocate
în mod simultan. Diodele VD1 şi VD2 îndeplinesc funcţia de
limitare a tensiunii inverse la o valoare egală cu Uint r. . În acest fel
se pot folosi tranzistoare cu tensiune UCE redusă, dar costul
circuitului creşte prin utilizarea în plus a lui VT2, VD1 şi VD2.
Avantajul stabilizatoarelor de acest tip constă în simplitatea cu
care se poate realiza o sursă multiplă (fig.11). Transformatorul de
separare acţionează şi ca inductivitate de şoc pentru circuitul de
ieşire.

1.3.7. S.T.C.C. „FLYBACK” fără izolare

În figura 12 este reprezentată configuraţia de bază pentru atare
stabilizator.
iVT VT VD iVD

iL RC iS

Uintr. circuit de L C RS

comandă
iC

Figura 12. S.T.C.C. „flyback” fără transformator de izolare

Când tranzistorul VT este adus în conducţie, tensiunea de

alimentare Uint r. se aplică inductanţei L şi curentul începe să
crească liniar spre o valoare de vârf maximă IV . Întreaga energie a

24
sursei este absorbită de inductanţă şi este cedată circuitului de
sarcină când tranzistorul se blochează.
După forma de variaţie în timp a curentului de sarcină deosebim
două situaţii (fig.13):
- cu curent de sarcină întrerupt (fig.13, a);
- cu curent de sarcină neîntrerupt (fig.13, b).
iVT

IV
t

iVD

IS t
t1 t2 t3

iL

t
a)

iVT

IV t

iVD

IS t
t1 t2

iL

b) t
Figura 13. Formele de undă aferente figurii
12:
a) curent întrerupt; b) curent neîntrerupt.
25
 1.3.8. Funcţionarea în regim de curent întrerupt
Când tranzistorul este adus în conducţie, valoarea maximă a curentului se
exprimă astfel:
U t
IV int r. 1 . (43)
L
Energia acumulată de inductanţă este:
W 1 LIV2 . (44)
2
Această energie este transferată capacităţii şi rezistenţei de sarcină, iar
curentul scade liniar de la zero, adică:
U t
IV S 2 . (45)
L
Puterea debitată pe sarcină se poate exprima ca produsul dintre
energia înmagazinată în inductivitate şi frecvenţa de comandă a
tranzistorului:
P U S I S 1 LI 2 f . (46)
S 2 V

Din relaţiile (43) şi (45) se observă că între tensiunea de intrare şi cea de

ieşire există următoarea relaţie:
U t
S 1 . (47)
U
int r. t2
Valoarea medie a curentului de sarcină corespunde valorii medii a
curentului prin diodă, adică:
IS I V t 2 IV t 2 f . (48)
2T 2
Valoarea medie a tensiunii de ieşire poate fi modificată la o
frecvenţă de lucru constantă prin modificarea duratei de conducţie t1
a tranzistorului. Pe măsură ce t1 creşte, valoarea medie scade, fapt
ce face dificilă reglarea tensiunii de ieşire la o frecvenţă de lucru
constantă.
Cel mai simplu procedeu pentru a produce o modificare uşoară şi
în limite largi a tensiunii de ieşire la o sursă care lucrează în regim
de curent întrerupt este de a stabili o valoare fixă a
26
curentului de vârf prin bobină, care să determine la rândul său o
anumită durată de conducţie t2 a diodei. În aceste condiţii, frecvenţa
de lucru se poate modifica în funcţie de valoarea curentului de
sarcină, iar durata de conducţie a tranzistorului va depinde invers
proporţional de tensiunea de intrare Uint r. .
În funcţionarea acestei surse, cazul cel mai defavorabil apare
când tensiunea de intrare e minimă, iar curentul de sarcină este
maxim. În această situaţie, frecvenţa de lucru are valoare maximă,
iar intervalul de timp t3, reprezentat în figura 13, a), este zero, fapt
ce determină intrarea imediată în conducţie a tranzistorului după ce
dioda s-a blocat.
Din relaţiile (43) şi (45) se observă:
U t Ut I L , (49)
int r. 1 S 2 V

iar din figura 13, a):

T t1 t2 t3 1
f . (50)

Încazul de faţă, când T Tmin . , f t3 0 ,

fmax. ,
U int r. Uint r.min . , relaţia (50) se scrie astfel:
U 1 (51)
S
T
min. t 1 ,
f
2

iar U
int r.mi. max.

1 (52)
t .
2
US
f
max.
1
Acum relaţia (48) devine: U
int r.min .

max . 2 max .
IV f t IV f 1 , (53
Imax . )
S 2 2 U
S
f
1
U
max .

int r.min .

27
de unde se poate exprima valoarea maximă a curentului prin tranzistor:
US
IV 2IS
max .

U 1. (54)
int r.

Având precizată durata de conducţie t2, se poate calcula din

relaţia (49) valoarea inductivităţii: t U
2 S
L . (55)
IV
Amplitudinea pulsaţiilor tensiunii pe condensatorul de filtraj
depinde de sarcina acumulată de condensator:
uC Q . (56)
C
Sarcina maximă acumulată este determinată de valoarea
curentului IV . Din forma de undă a curentului prin diodă se poate scrie:
I t
Q V 2 . (57)
max .
2
Înlocuind în relaţia (8.56), se găseşte valoarea capacităţii de filtraj:
C IVt2 . (58)
min .

2 uC
Căderea de tensiune pe rezistenţa proprie a condensatorului RC
se exprimă astfel:
uRC IV RC , (59)
iar amplitudinea pulsaţiilor vârf la vârf ale tensiunii pe sarcină este:
uS uRC uC . (60)
Limitele de variaţie ale frecvenţei de lucru a sursei se pot stabili pornind de
la relaţia:
t
IS IV 2 (61)
2 T

28
sau
I I t Imax .
S V 2 S , (62
f 2 f )
max.

de unde:
IS
f f
I
max . maxS . (63
şi )
Imin .
f f S .
min . max .

ImaxS .
(64
)

În figura 14 este reprezentat un exemplu de realizare a unei surse

„flyback” cu curent întrerupt, utilizând ca element de comutaţie
ansamblul de două tranzistoare. În figura 15 isunt ilustrate formele
de undă aferente.

PIC 625
4 VT2 VT1 VD 2
RC
R2 R3
RS
Uintr
C
R1
u1 L
0

Figura 14. Sursa „flyback”

1.3.9. Funcţionarea în regim de curent neîntrerupt

În această situaţie, sursa are nevoie de o inductanţă de valoare
mare, astfel încât curentul să nu se anuleze niciodată. Deşi curentul
prin inductor este neîntrerupt, curentul prin capacitatea de filtrare
29
poate fi pulsatoriu. Valoarea mare a amplitudinii pulsaţiilor de
curent necesită o capacitate de filtrare mai mare decât la sursele fără
inversarea polarităţii tensiunii de ieşire. Costul componentelor este
mai mare decât la sursa cu regim de curent întrerupt şi concomitent
este mai scăzută rapiditatea de funcţionare.

iVT

IV
t
T
iVD
IS IV
t
t1 t2 t3
uL
U1 t

US

uC

uS
t

uRC

t
uS

uS

Figura 15. Formele de undă aferente figurii 14

30
 1.3.10. S.T.C.C. în contratimp
Sursa de tensiune în contratimp, a cărei schemă de principiu este
reprezentată în figura 16, poate fi echivalată cu două surse de tip
„forward” care lucrează în antifază.

UC1
T VD1 L
iVD2
VT1 L1 L2 iL C0 RS
Uintr
- + L1 L2

VT2

iVD1 VD

UC2

Figura 16. S.T.C.C. în contratimp

Formele de undă sunt redate în figura 17. Diodele VD1 şi VD2

redresează tensiunea din secundar, furnizând împreună curentul care
străbate inductivitatea de filtraj L. În intervalul de timp în care
tranzistorele sunt blocate, secundarul transformatorului este
scurtcircuitat de către cele două diode, care îndeplinesc în acest
moment (în paralel) rolul de element de nul, ele fiind parcurse de
curentul generat de energia înmagazinată în inductivitatea L. Când
unul din tranzistoare este deschis, tensiunea pe celălalt este suma
tensiunilor din primar, adică 2Uint r. , iar când ambele tranzistoare
sunt blocate, tensiunea pe primarul transformatorului este nulă,
tensiunea colector-emitor fiind egală cu Uint r. .
Urmărind principalele forme de undă (figura 17), se constată că
pentru o anumită valoare medie a curentului de sarcină, curentul
mediu printr- un tranzistor este jumătate din curentul de sarcină,
fapt ce determină o solicitare termică a acestora mult mai mică.
31
 uC

conduce conduce
VT1 VT2
TU
iM I int r.

mmax.2L

iC1

I
S n

uCE1

2Uintr.
Uintr.

iVD1 n I
2 m max .

IS

iVD2

iL
ILmax

ILmin

Figura 17. Formele de undă aferente circuitului din figura 16

32
 Tensiunea de la ieşire este dată de relaţia:
U , (65)
US 2 int r

n
unde este factorul de umplere; n - raportul de transformare. Factorul
trebuie să fie mai mic de 0,5, pentru a împiedica
apariţia scurtcircuitului în primarul transformatorului datorită
conducţiei simultane a celor două tranzistoare.
Curentul de sarcină poate fi calculat din forma de variaţie în
timp a curentului iL . Astfel:
I S 1 I Lmax . I Lmin . . (66)
2

În figura 17 este reprezentat (haşurat) şi curentul de magnetizare

i m , precum şi influenţa lui asupra formei de undă a curenţilor prin
tranzistoare şi diode. În timpul cât un tranzistor este în conducţie,
curentul de magnetizare variază după o lege liniară de la
TU TU
int r. la int r. . Când tranzistorul se blochează,
2L1 2L1
circuitul primar este un circuit deschis şi curentul de magnetizare
este forţat să se închidă prin diodele VD1 şi VD2. Curentul de
sarcină şi curentul de magnetizare se însumează într-o diodă, iar în
cealaltă se scad. La un curent de sarcină redus, una dintre diode
poate să înceteze a mai conduce, iar curentul de magnetizare este
redat circuitului de ieşire doar prin cealaltă diodă, având ca efect
creşterea tensiunii la bornele condensatorului de filtraj. Dacă
curentul de sarcină scade foarte mult, diodele nu mai pot să permită
trecerea curentului de magnetizare, energia proporţională cu acest
curent poate fi cedată sursei de alimentare prin intermediul diodelor,
care, de regulă, se conectează între colectorul şi emitorul
tranzistoarelor pentru protejarea acestora la supratensiuni.
Figura 18 ilustrează forma curentului de magnetizare pentru
diferite valori ale curentului de sarcină: curent de sarcină mare; b)
curent de sarcină redus; c) fără curent de sarcină.

33
i iL
n

I
S
n
t

im t
VT1 conduce VT2
a)
i iL

n
conduce conduce
I
S
n
t

VT1 VT2
i b)

im

conduce conduce t

VT1 VT2
c)
Figura 18. Interacţiunea dintre curentul de magnetizare şi
curentul de sarcină: curent de sarcină mare; b) curent de sarcină
redus; c) fără curent de sarcină.

34
 Se observă creşterea curentului de magnetizare pe măsură ce
curentul de sarcină se apropie de zero.
Deoarece fiecare jumătate de sursă este identică cu o sursă de tip
„forward”, tensiunea maximă pe un tranzistor este:
U 2U . (67)
CEmax . int r.

Curentul de colector maxim printr-un tranzistor este:

I S (68
IC n Im .
)
I
Considerând curentul de magnetizare Im nS , rezultă:
I
IC n
S
.
(69
)
Bazându-ne pe aceleaşi considerente ca cele prezentate mai sus,
se poate scrie:
IC PS . (70)
U
int r. max .

Dacă în diagrama din figura 17 considerăm o asimetrie

pronunţată în durata de conducţie a celor două tranzistoare, şi
anume, unul conduce 0,8T, iar celălalt – 0,2T, pentru max . 0,8 ,
curentul maxim printr-un tranzistor este dat de relaţia:
I 1,6PS . (71)
Cmax .
U
int r.

Deşi stabilizatorul în contratimp oferă avantajul creşterii puterii

debitate pe circuitul de sarcină, acesta are următoarele dezavantaje:
- datorită inductanţelor de dispersie ale transformatorului
tensiunea colector-emitor a tranzistoarelor poate depăşi dublul
tensiunii de alimentare. Astfel, în cazul folosirii unei tensiuni Uint r.
de 200…220 V, tensiunea maximă poate depăşi 800 V;
- saturarea miezului feromagnetic. În prezent stabilizatoarele în
comutaţie folosesc ca material feromagnetic feritele, care sunt larg
utilizate datorită pierderilor de putere reduse când se lucrează la
35
frecvenţe ce depăşesc 20 kHz. Din păcate, feritele sunt susceptibile
la saturări rapide datorită densităţii relativ reduse a fluxului
magnetic, care de regulă este de 3000 Gauss. Din acest motiv, o
polarizare în curent continuu a miezului conduce la saturarea rapidă
a acestuia. Dacă caracteristicile tranzistoarelor nu sunt apropiate la
intrarea şi ieşirea din conducţie a acestora, apare o componentă
continuă a curentului, care poate duce miezul în saturaţie. Saturarea
miezului produce apariţia unor vârfuri de curent de colector de
valoare mare. Creşterea de curent produce disipaţii de putere
suplimentare pe tranzistoare, care pot conduce la ambalări termice
ale acestora şi în final tranzistoarele se pot distruge.
Fenomenele reprezentate ar putea fi înlăturate dacă recurgem la
următoarele:
a) crearea unui întrefier în circuitul magnetic. Acest procedeu
conduce însă la mărirea inductanţelor de dispersie, fapt ce necesită
conectarea unor elemente de circuit care să limiteze supratensiunile
ce pot apărea între colector şi emitor;
b) folosirea unor circuite suplimentare pentru simetrizarea celor
două secţiuni ale transformatorului. Această soluţie însă măreşte
complexitatea şi costul sursei.
Dezavantajele montajului contratimp ar putea fi complet
înlăturate, dacă s-ar utiliza structura în semipunte sau punte.

1.3.11. Variante constructive ale sursei în contratimp

Soluţia constructivă de tip semipunte (figura 19) este foarte larg
răspândită în construcţia sursei de tensiune în comutaţie, deoarece:
- permite conectarea directă la reţeaua 220 V fără transformator
de separare;
- oferă posibilitatea egalizării intervalelor de conducţie a
tranzistorelor, chiar dacă caracteristicile lor diferă între ele.
Un capăt al înfăşurării transformatorului este conectat la un
punct cu potenţial creat de capacităţile C1 şi C2, a cărei valoare este
U int r. ,
2 iar celălalt capăt – la punctul comun al tranzistoarelor VT1 şi VT2.
Când VT1 conduce, acesta ajunge la potenţialul pozitiv al
36
sursei de alimentare, care în acest caz este format din puntea
redresoare compusă din diodele VD1…VD4. Când VT1 se
blochează şi intră în conducţie VT2, se schimbă sensul de circulaţie
al curentului în primar, pentru că acelaşi capăt al primarului, prin
VT2, ajunge la potenţialul negativ al sursei de alimentare.

VD1 VT1 VD5 VD7 L

VD2 uC1

R1 C1 C RS

220V VT2 C3

R2
C2
VD3 VD4 VD8
uC2 VD6

Figura 19. Configuraţia de sursă în conexiune „semipunte”

Prin comanda alternativă a celor două tranzistoare, în primar se

va obţine o tensiune alternativă în amplitudine de 155 V. Se observă
că tensiunea de colector a tranzistoarelor nu poate depăşi valoarea
tensiunii de la intrare. Dacă admitem pentru transformator un
randament 0,8 şi un factor de comandă 0,8 , curentul de
colector este dat de relaţia:
IC ~ 3PS . (72)
UV
Al doilea scop urmărit este de a simetriza montajul, astfel încât
să se evite saturarea miezului. Considerăm că cele două tranzistoare
nu sunt identice. Fie VT1 tranzistorul care are un timp necesar
blocării mai mare decât VT2.
Figura 20, a) denotă că înaintea capacităţii C tensiunea
alternativă prezintă alternanţe a căror arii diferă în funcţie de timpii
37
de ieşire din saturaţie a celor două tranzistoare. Asimetria produsă
în tensiune determină o componentă continuă, care magnetizează
permanent miezul, creând posibilitatea de saturare rapidă a acestuia.

uC1 C

uC2 U1 U2
t

U1
S1 t a)

S2 S1>S2
U2 S1 b)

S1=S2 S2 tensiunea
de

Figura 20. Explicativă pentru comportarea tranzistoarelor când nu există

condensatorul C (cazul a) şi când este introdus condensatorul C (cazul b)

Prin introducerea condensatorului C3 în serie cu înfăşurarea

primară, polarizarea în curent continuu a miezului, proporţională cu
aria haşurată în figura 20, a), este înlăturată şi cele două
semialternanţe ale tensiunii de ieşire au arii egale.
Analizând schema de principiu (figura 19), constatăm că C3
împreună cu inductanţa de filtraj constituie un circuit oscilant al
cărui frecvenţă proprie de rezonanţă este dată de relaţia:
38
 f0 1 , (73)
2 LR C
unde LR este inductanţa filtrului reflectată în primar.
Ţinând cont de numărul de spire n1 şi n2 din primar, respectiv
secundar: 2

n
1
LR L, (74)
n
2

iar capacitatea de cuplare se exprimă astfel:

C 1 . (75)
2
2n 1
2 f0 L
n
2

Pentru ca încărcarea condensatorului să fie liniară, frecvenţa de

rezonanţă trebuie să fie cu mult sub frecvenţa de comutare a
tranzistorelor. În practică acest deziderat se îndeplineşte dacă se
consideră:
f0 0.25f , (76)
unde f este frecvenţa de comutare a tranzistorelor.
Diodele VD5 şi VD6 protejează tranzistorele la tensiuni inverse
maxime ca să depăşească limitele impuse şi totodată elimină
vârfurile de tensiune ce pot apărea ca urmare a saturării miezului.
Diodele trebuie să prezinte o tensiune colector-emitor maximă
admisă de cel puţin două ori mai mare decât tensiunea colector-
emitor maximă şi să aibă un timp de revenire foarte scurt.
Utilizând tehnologia unei surse în comutaţie în conexiunea de
semipunte, solicitările tranzistoarelor din punct de vedere al
tensiunilor colector-emitor maxime sunt mai reduse, în schimb,
după cum rezultă din relaţiile (71) şi (72), ce definesc curentul de
colector maxim, acesta este dublu faţă de montajul în contratimp.
Astfel, la puteri mari, disipaţia de putere la tranzistoare este mare,
iar conexiunea în semipunte nu-şi găseşte aplicabilitate.
Dezavantajul este înlăturat dacă se foloseşte montajul în punte
reprezentat în figura 21.
39
 + VD1
VD3 VT3
VT1 VD5 L
T
C RS

Uintr. C

VT2 VD2 VD4 VT4 VD6

Figura 21. Sursa de comutaţie în montaj „punte”

În această configuraţie conduc simultan câte două tranzistoare,

cele aflate pe laturi opuse (VT1 şi VT4 sau VT2 şi VT3). Tensiunea
maximă pe tranzistoare este egală cu Uint r , iar curentul prin
tranzistoare constituie jumătate faţă de sursa în montaj semipunte.
Circuitele pentru comanda tranzistoarelor VT1 şi VT4 trebuie să
fie izolate de cele pentru comanda tranzistoarelor VT2 şi VT3.
Considerând un randament 0,8 al transformatorului şi
max. 0,8 , curentul maxim printr-un tranzistor este:

IC 1,6PS . (77)
U
int r.

Un aspect important cu privire la alegerea condensatorului de

cuplaj este legat de sarcina cu care se încarcă în timpul funcţionării.
Întrucât condensatorul se încarcă şi se descarcă în fiecare
semiperioadă, tensiunea continuă care apare la bornele sale se
adaugă
U
sau se scade din tensiunea ce apare în înfăşurarea primară
. Tensiunea la care se încarcă se exprimă astfel:

int r.

2
40
 I dt ,
UC (78)
C
unde I este curentul mediu din primar; C - capacitatea
condensatorului; dt – intervalul de timp în care se încarcă
condensatorul.
Intervalul de timp în care condensatorul se încarcă se expune
astfel: T
max .
dt , (79)
2
iar
1
T .
f
O valoare rezonabilă pentru tensiunea UC este cuprinsă între 10
şi 20 de procente din U int r. . Dacă U int r. 155 V , atunci
obţinem 15 UC 30 2 2
. În cazul în care tensiunea pe condensator
depăşeşte aceste limite, capacitatea trebuie recalculată prin relaţia:
C I dt , (80)
dUC
unde I este curentul mediu din primar; dt – intervalul de timp pentru
încărcare; dUC - o valoare arbitrară cuprinsă între 15 şi 30 de
volţi.

1.4. Descrierea machetei de laborator

În figura 22 este reprezentată schema funcțională a stabilizatorului
de tensiune în comutație comandat de microcontroler. Modulul de
comandă este construit pe microcontrolerul ATmega8, unde se
efectuează măsurarea tensiunii de ieșire de pe divizorul de tensiune
alcătuit din rezistoarele R4, R5, R6. Semnalul analogic măsurat se
convertește de către convertorul ADC în cod digital și se aplică la
unitatea aritmetico-logică ALU pentru a fi comparat cu tensiunea de
referință Uref.. Ca rezultat se generează un cod digital ce semnifică o
fantă de timp de corecție a duratei impulsului semnalului PWM
41
generat de TIMER. Semnalul PWM de la ieșirea TIMER-ului se
aplică la un etaj de amplificare pe tranzistorul VT1 și amplificat la
grila tranzistorului MOSFET VT3, poziția comutatorului SA1
opusă celei indicate în schemă sau la un etaj driver pe tranzistorul
VT2, poziția comutatorului SA1 indicată în schemă.
Microcontrolerul este alimentat cu tensiunea de +5V de la
stabilizatorul de tensiune liniar DA1. Elementele L1, C5, VD2
reprezintă partea tipică a stabilizatorului de tensiune în comutație.
La aplicarea tensiunii la intrarea stabilizatorului modulul de control
forțat generează impulsuri PWM cu durata impulsului minimală.
Aceasta permite ca la ieșirea stabilizatorului sa apară o tensiune de
anumită valoare. Acestă tensiune prin divizorul de tensiune R4, R5,
R6 se aplică la intrarea convertorului ADC a modulului de control.

Figura 22. Schema funcțională a stabilizatorului de tensiune în

comutație comandat de microcontroler

Modulul de control calculează care trebuie să fie durata

impulsului semnalului PWM pentru a obține la ieșirea
stabilizatorului în cazul nostru 9 V. Procesul dat se repetă în
continuu, asigurând o tensiune constantă la ieșirea stabilizatorului.
Dat fiind faptul că VT3 este un tranzistor cu efect de câmp
MOSFET, capacitatea grilei are valori considerabile, încât varierea
tensiunii pe grilă depinde de rezistența și capacitatea grilei. În figura
42
23 sunt reprezentate oscilogramele impulsului PWM pe grilă față de
sursă a tranzistorului VT3, când la grilă este conectat numai
rezistorul R2. Se observă ca tensiunea pe grila tranzistorului se
schimbă rapid, când tranzistorul se deschide, tranzistorul VT1 este
deschis și grila are potențialul aproape zero. În cazul când
tranzistorul VT1 se închide, grila tranzistorului rămâne în „aer”,
tensiunea acumulată pe capacitatea grilei se descarcă prin rezistorul
R2 – aceasta se observă clar pe oscilograme. Capacitatea grilei în
acest caz se descarcă încet. Micșorând valoarea rezistenței R2, se
poate micșora timpul de descărcare a capacității grilei, dar aceasta
conduce la mărirea curentului prin rezistorul R1, ceea ce necesită
utilizarea unui tranzistor VT1 mai puternic ce va micșora în final
randamentul stabilizatorului. Pentru a elimina acest neajuns, în
circuit se introduce un etaj driver, pe VT2, VD1, R3, comutatorul
SA1 este în poziția indicată pe schemă. Când tranzistorul VT1 este
deschis, grila tranzistorului VT3 prin dioda VD1 este comutată la
potențialul zero. Când tranzistorul VT1 este închis, se deschide
tranzistorul VT2, scurtcircuitând capacitatea grilei tranzistorului
VT3. Capacitatea se descarcă rapid prin tranzistorul VT2 deschis.
Ca urmare, timpul de închidere a tranzistorului VT3 se micșorează,
micșorându-se și degajarea de energie termică a tranzistorului și
crescând randamentul stabilizatorului.

1.5. Sarcina de laborator

1.5.1. Să se măsoare caracteristicile stabilizatorului în comutație
de tensiune în două cazuri: fără utilizarea driverului (1), când
comutatorul este conectat în jos, și cu utilizarea driverului (2), când
comutatorul este conectat în sus.
1.5.2. Cu ajutorul osciloscopului să se studieze oscilogramele în
ambele cazuri și să se observe influența introdusă de driver.

1.5.3. Aparatajul utilizat la măsurarea oscilogramelor: machetă

de laborator, sursă de alimentare, multimetre, osciloscop, fire de
conectare.

43
 1.5.4. Pentru sursa de alimentare să se limiteze curentul la
valoarea de 1 A, iar tensiunea este setată la valoarea de 10 V.
1.5.5. Cu un fir de conectare scurtcircuităm intrarea la pA1 și
pA2.
1.5.6. Un multimetru (DT-890B) îl setăm în regim de
ampermetru la valoarea de 20A și-l conectam la borna COM și
20AMAX, apoi aceste două cabluri le introducem în pA3.
1.5.7. Al doilea multimetru îl setăm în regim de voltmetru cu
valoarea de 20 V și-l conectam la borna COM și V/Ω, apoi aceste
două fire le conectăm la ieșirea machetei (Uieș).
1.5.8. Conectăm sursa de alimentare la intrarea machetei de
laborator (Uint).
1.5.9. Cu ajutorul rezistorului Rs stabilim curentul sarcinii (între
200 mA – 600 mA) indicată de profesor.
1.5.10. Conectăm bornele osciloscopului la bornele S5 (COM) și
S6 (+) de pe macheta de laborator.
1.5.11. Conectăm comutatorul SA1 în poziția 1 (comutatorul în
poziția de jos).
1.5.12. Utilizând datele obținute, îndeplinim tabelul 2 și
concomitent ilustrăm rezultatele cu ajutorul oscilogramelor la toate
valorile tensiunii (Uintr). Exemple de oscilograme sunt reprezentate
în imaginile din figura 23.

Uintr=18 V Uintr=14 V Uintr=10.5 V

Figura 23. Oscilogramele tipice ale impulsurilor

pe grila tranzistorului MOSFET fără driver

44
 Tabelul 2. Datele obținute în regimul de funcționare
1 (comutatorul jos )

Uintr, Uieș, Iint, Iieș, Pintr, Pieș, Η,

V V mA mA W W %
(constant)
10
12
14
16
18
20

1.5.13. Determinăm randamentul stabilizatorului în comutație:

η= (Pies / Pin) * 100%. (81)

1.5.14. Se repetă etapa efectuării măsurărilor indicate în punctul

1.5.12, numai că comutatorul SA1 îl conectăm în poziția 2
(comutatorul sus) . Exemple de oscilograme pentru regimul al
doilea sunt reprezentate în figura 24.

Uintr=18 V Uintr=14 V Uintr=10.5 V

Figura 24. Oscilogramele tipice ale impulsurilor pe

grila tranzistorului MOSFET cu driver

45
 Tabelul 3. Datele obținute în regimul de funcționare 2
(comutatorul sus)

Uintr, Uieș, Iint, Iieș, Pintr, Pieș, Η,

V V mA mA W W %
(constant)
10
12
14
16
18
20

Întrebări de control
1. Care sunt elementele de bază utilizate într-un stabilizator de
tensiune în comutație?
2. Care este funcția elementului de reglaj în stabilizatorul de
tensiune?
3. Care este principiul de functionare al stabilizatorului de
tensiune în comutație de tip step-down.
4. Pentru ce este necesar a fi utilizat driverul (VT2, VD1, R3)
în schema dată? Care este principiul de funcționare al driverului?
5. Tranzistorul MOSFET. Principiul de funcționare, avantajele
și dezavantajele acestui tranzistor.
6. Care este rolul diodei VD2 din macheta de laborator?
7. Explicați principiul de funcționare al sistemului de
comandă.
8. În care regim de măsurare randamentul va fi mai mare și
care este cauza acestui fenomen?
9. Prin ce diferă forma impulsului în cele două regimuri de
funcționare ale stabilizatorului de tensiune?
10. Pentru ce este necesar a fi utilizat elemntul DA1
(LM7805)?
11. Ce reprezintă elementele L1, VD2 și C5?
12. Care este diferența dintre stabilizatoarele în comutație și
cele liniare?
46
 BIBLIOGRAFIE

1. Титовская Н.И., Титовский С.Н. Применение

контроллера ATxmega в устройстве управления импульсным
стабилизатором напряжения // Вестник КрасГАУ. -2015. -№7.
2. „Buck-Converter Design Demystified“ by Donald Schelle
and Jorge Castorena, Technical Staff, Maxim Integrated Products,
Sunnyvale, Calif.
3. Popescu V. Stabilizatoare de tensiune în comutație.
Timişoara: Editura de Vest, 1992.
4. https://ww1.microchip.com/downloads/en/DeviceDoc/Atme
l 2486-8-bit AVR-microcontroller-ATmega8_L_datasheet.pdf
5. N.Bejan, L.Nemerenco, V.Morozov. Surse de alimentare în
telecomunicaţii. Ciclu de prelegeri. Partea 1, partea 6. Chişinău:
UTM, 2013.
6.Щедрин Н.Н. Энергоснабжение телекоммуникационных
систем: Учебное пособие для СПО. Москва: УМЦ
Федерального агентства связи, 2012.
7. Проектирование источников электропитания
электронной аппаратуры: Учеб. пособие для студ. вузов / О.К.
Березин и др. / Под ред. В.А. Шахнова. 4-е изд., перераб. и
доп. Москва: Кнорус, 2010.
8. D.Petreuș. Electronica surselor de alimentare. Cluj-Napoca:
Editura MEDIAMIRA, 2012.
9. Источники вторичного электропитания. Учебное
пособие для вузов. Е.Н. Гейтенко. Москва: Солон-Пресс,
2008.
10. Верещагин Н.М. Преобразовательная техника. Рязань:
Рязанский государственный радиотехнический университет,
2016.
11. Электропитаниеустройствисистем
телекоммуникаций. Учебное пособие для вузов /
В.М.Бушуев, В.А.Деминский, Л.Ф.Захаров и др. Москва:
Горячая линия - Телеком, 2009.
12. http://www.skilldiagram.com/gl6-19.html
47
 13. Ситников А.В. Электротехнические основы источников
питания. Учебник для студентов. Москва: Радио и связь, 2014.
14. Источники питания радиоаппаратуры. Учебник для
студентов. Хрусталева З.А., Парфенов С.В. Москва: Радио и
связь, 2009.
15. Иванчура В.И., Капулин Д.В., Краснобаев Ю.В.
Быстродействующие импульсные стабилизаторы напряжения.
Москва: Институт информационных технологий, 2011.
16. Костиков В.Г., Парфенов Е.М., Шахнов В.А.
Источники электропитания электронных средств.
Схемотехника и конструирование. Москва: Высшая школа,
2015.

48