www.referat.

ro

www.referat.ro

Pe lângă plopii fără soț

de Mihai Eminescu

Mihai Eminescu este poetul reprezentativ al literaturii române. În

poezia “Pe lingâ plopii fără soţ...” înfăţişează ideile unei elegii erotice unde
predomină tema iubirii şi a suferinţei. Titlul semnifică un gest al singurătăţii
“plopii fără soţ” . În tema poeziei se situează şi natura care este mai
sărăcăcioasă şi urbană, reprezentată prin străzi pustii, ferestre închise, plopi
singuratici. Poezia capată o tonalitate tristă chiar de la inceput. Eul liric fiind
neînţeles şi cuprins de o flacără a iubirii, îmbrăţişează un spaţiu mai sumbru
iar timpul se plasează pe doua planuri temporale(trecut şi prezent). Eul liric
este copleşit de o gamă de sentimente întunecate. Atunci cândva el suferea şi
iubea cu o nelinişte sufletească, dar acum el încearcă nişte sentimente de
nepăsare, durere, tristeţe şi singurătate sufletească.
Superba metaforă “candela iubirii” sugerează intensitatea
sentimentului trăit care a dat naştere unei energii acaparatoare. Iubirea e
simţită de poet ca revărsare a flăcarii, ca o intensificare a vitalităţii, e
contaminarea de sacru şi dăruire totală. De-asemenea întreaga gamă de figuri
de stil îmbracă poezia într-un univers şi mai tandru, şi mai arzător. Epitetul
“ochi păgâni şi plini de suferinţi” şi “ rece ochi” semnifică durerea eului liric
văzută in ochii lui reci. Iar personificarea “plopi fără soţ” abordează
imaginea plopului asociată cu jalea şi singurătatea, şi aceşti copaci fără soţ
formează fundalul suferinţei poetului.
Poezia de dragoste “Pe lângă plopii fără soţ” capătă o tonalitate tristă
şi se apropie de elegia erotică, romanţă, cântec. Sentimentul dragostei
aparţine de trecut şi de aici apare regretul, nostalgia, singurătatea. Ideea
elegiei determină faptul că dragostea ar fi murit sau fie a fost refuzată
îndrăgostitului fără nici o speranţă şi a renunţat la ea.