Sunteți pe pagina 1din 1

1.

Liturghia Catehumenilor: interpretare istorico liturgică a rânduielii

Denumirea acestei prime părți din Liturghia noastră de astăzi în vechime avea o
existență de sine stătătoare, pentru că se practica independent de Sf. Euharistie.
Numele ei provine de la faptul că participau toți cei care nu erau botezați: eterodocși,
păgâni, iudei, penitenți sau energumeni spre a primi Sf. Taină a Botezului. Inițial
scopul ei era unul didactic pentru toți cei ce voiau să primească credința creștină în
viața lor. Structural ea este formată din: enarxă (începutul Liturghiei) împreună cu
,,Binecuvântarea Mare”; Vohodul mic; imnul ,,Sfinte Dumnezeule...”; lecturile
biblice; rugăciunile după Sf. Evanghelie împreună cu finalul acestei liturghii.
În vechime enarxa începea o dată cu intrarea episcopului împreună cu preoții în
Biserică. Știm de aici că în istorie clericii nu începeau singuri Liturghia, ci
întotdeauna cu intrarea episcopului. ,,Binecuvântarea mare” este după cum ne învață
Meletie Sirigul, o revelare gradată a ,,misterului Sfintei Treimi”, această formulă
reprezentând temelia Revelației. Antifoanele (Antifonalele) erau la origine psalmi
întregi ce se cântau alternativ, de aici primind și numele de ,,antifonici” și așa cum am
menționat mai sus se aștepta intrarea episcopului. Toată această rânduială se făcea în
naos, iar episcopul intra abia după psalmii antifonici și imnul ,,Unule Născut...”. Deși
nu este o idee unitară, imnul ,,Unule Născut..” i s-a atribuit împăratului Justinian, ca
mărturisire de combatere a ereziei monofizite, introdus în uzul liturgic în sec. VI.
Vohodul mic sau ,,Intrarea cu Sf. Evanghelie” era inițial aducerea Evangheliei de
către diacon din ,,Veșmântar” pe amvonul acela înalt din naos, având ca una dintre
primele mărturii Constituția (Diataxa) a patriarhului Filotei (sec. XIV) care
menționează pentru prima dată termeni precum ,,Intrare mică” și ,,Intrare Mare”.
Imnul ,,Sfinte Dumnezeule...” a fost oficiat oficial de patriarhul Proclu între anii 450-
453 în urma unei mari încercări ce a bântuit Constantinopolul. Imnul apare scris în
actele Conciliului Calcedon I. Lecturile biblice apar în descrise în Constituțiile
Apostolice, în cartea a VIII-a când se reciteau până la șase pericope. Totodată la
început lecturile erau încadrate alternativ cu cântări din psalmi. Predica imediat după
lecturile biblice a fost inițial consemnată de Clement Alexandrinul, Origen și Sf.
Ciprian. Deși astăzi ea este trecută spre sfârșitul Liturghiei, prin noile dispoziții ale Sf.
Sinod predica și-a recăpătat locul originar după citirea Sf. Evangheliei. După aceea
Liturghia catehumenilor se încheie cu ecteniile și rugăciunile finale din canonul 19 de
la Laodiceea cu mențiunea că doar două din cele patru inițiale pentru catehumeni mai
erau în practică.