Curs Protectia Mediului.

PROTECTIA MEDIULUI

NOTIUNI GENERALE DE PROTECTIA MEDIULUI

I. NOTIUNEA DE PROTECTIA MEDIULUI
In 1969 – U. Thant - secretar O.N.U. – a tinut o dare de seama in fata Consiliului
O.N.U. despre situatia mediului si problematicile acesteia prin care a subliniat
conturarea unei crize de proportii mondiale. U. Thant subliniaza in discurs "daca
tendintele in dezvoltarea economica si in consumul materiilor prime va continua,
putem fi siguri ca va fi periclitata insasi viata de pe Pamant".
Conferinta internationala organizata de O.N.U. la Stockholm in 1972 a expus
prima data problemele existente in domeniul mediului in complexitatea ei, bazata
pe un volum de date globale sistetizate. Conferinta a fost dezbatuta in prezenta
reprezentantilor a 113 tari.
I.1. DEFINIREA NOTIUNII DE MEDIU SI PROTECTIA MEDIULUI
Este o activitate interdisciplinara la baza careia stau, in primul rand, volumul de
cunostinte si date provenite din cadrul stiintelor naturii.
Protectia mediului se bazeaza pe principiile ecologiei si s-a dezvoltat din cadrul
acestei stiinte, avand in centrul atentiei omul.
Protectia mediului se ocupa cu:
• prevenirea, combaterea, preantampinarea pagubelor;
• inlaturarea poluantilor, care pericliteaza nemijlocit sanatatea oamenilor si mediul
inconjurator, respectiv lichidarea, amortizarea efectelor poluarilor;
• dezvoltarea ambiantei umane, a mediului antropic,
• o mai buna gospodarire a resurselor naturale.
Parte componenta a protectiei mediului este protectia naturii, protectia peisagistica
a zonelor. In acelasi timp se ocupa de protectia mediilor artificiale (ale asezarilor
umane).
Termenul de mediu (enviroment, umwheinat, milieu) a fost folosit incepand din
secolul al XIX-lea, in sens biologic, de ambianta naturala a vietuitoarelor. Ulterior
in domeniul geografiei este definit ca spatul locuit si influentat de om.
Odata cu aparitia si amplificarea problemelor ecologice, mai ales in a doua
jumatate a secolului XX se afirma o conceptie holistica privind mediul ca obiect de
interes si de actiune publica, ce s-a reflectat cu termenii actelor normativelor
adoptate in unele tari europene, la sfarsitul anilor 60 (Precum National
Environmental Policy Act S.U.A. 1969), precum si in documentele primei
Conferinte a Natiunilor Unite privind mediul (Stockholm, iunie 1972).
In acelasi timp, actiunile concrete – de natura economica, juridica, institutionala –
in vederea prevenirii si combaterii poluarii au reclamat circumscrierea si definirea
mai precisa a conceptului de mediu si a elementelor sale componente.
Astfel, potrivit Consiliului International de limba franceza al colocviului
international (Aix, Provence, 1972) mediul reprezinta “ansamblul, existent la un
moment dat, al aspectelor fizice, chimice, biologice si sociale, susceptibile de a
crea un efect direct sau indirect, imediat sau ulterior, asupra vietuitoarelor, asupra
omului si activitatilor umane"" In cadrul aceluiasi colocviu, comisia pentru limba
engleza formuleaza o definitie in care considera mediu "ansamblul tuturor fiintelor
si lucrurilor care compun spatiul apropiat si indepartat al omului, care ii poate
determina sau schimba existenta si poate influenta total sau partial modul sau de
viata".
Intr-o asemenea perspectiva, orice poate intra in conceptul de mediu: se poate
include atat invatamantul, petrecerea, timpului liber, sporturile, problema
sporturilor, sistemul de comunicatii in ansamblul sau, artele, medicina,
criminologia, etc..
Definirea mediului in raport direct cu conditia naturala a omului a condus la
formularea termenului de mediu uman (Human Environment) care a facut tranzitia
spre conceptul complex care se afirma astazi.
La originea sa, termenul de mediu a izvorat din substantivul englez “environment",
preluat apoi si de limba franceza sub forma de “l environnement" si in alte limbi si
a avut rolul de a desemna spatiul din jurul omului.
El a fost definit in Le Grand Larousse din 1972 ca fiind “ansamblul elementelor
naturale si artificiale care conditioneaza viata umana". Dictionarul Webster,
prefera o definitie generala a mediului care ar fi “circumstantele, obiectele, ori
conditiile care inconjoara persoana", urmata de precizarea “ansamblul factorilor
fizici, chimici si biotici (precum climatul, solul si fiintele) care actioneaza asupra
unui organism, ori o comunitate ecologica si determina in definitie forma si
supravietuirea lor", la care se adauga “ansamblul conditiilor sociale si culturale
care influenteaza viata unui individ ori a unei comunitati".
Aceste definitii de dictionar au sfarsit prin a se orienta prograsiv catre o dubla
acceptiune a termenului: “cadru de viata al individului si/sau ansamblul conditiilor
susceptibile sa actionaze asupra organizmelor vii si activitatilor umane".
Pentru Comunitatile europene, mediul reprezinta “ansamblul elementelor care, in
complexitatea lor relationala, constituie cadrul si conditiile vietii omului". Un alt
document al Consiliului stabilea ca “mediul inseamna apa, aer si sol in
interactiunea lor, precum si raportul dintre acestea si orice alt organism viu" (art.2,
Council Directive din 27 iunie 1967). In documentele internationale, in absenta
unui tratat global, nu exista o definitie clara a notiunii de mediu.
La randul sau, Convetia privind raspunderea civila pentru daune rezultand din
exercitarea de activitati periculoase pentru mediu (1993), il defineste in sensul in
care acesta ar cuprinde “resursele naturale abiotice si biotice, cele precum aerul,
apa, solul, fauna si flora si interactiunea intre aceleasi factori, bunurile care
compun mostenirea culturala si aspectele caracteristice ale peisajului.
In acceptiunea celor relatate si intr-o conceptie actualizata am putea accepta ca
definitie a protectiei mediului la modul general: ca totalitatea activitatilor
spirituale, intelectuale si fizice, care asigura perpetuarea speciei umane, sanatatea
mentala si fizica a acesteia, respectiv o viata decenta pe Pamant.
Acest lucru se va putea realiza numai daca vom proteja intregul sistem biotic de pe
Pamant.
Notiunea de activitate spirituala din definitie se refera la totalitatea indrumarilor,
dispozitiilor pe linie economica si juridica, care deservesc scopul insasi a protectiei
mediului.
Prin notiunea de activitate fizica din definitie se intelege suma activitatilor
economice, care inlesnesc definitivarea telurilor propuse.

Se contureaza trei moduri de abordare juridico-legala a conceptului de mediu:

- resurese renovabile (regenerabil) (adica acele resurse care trebuie protejate
impotriva poluarii ori a orcaror alte degradari, in primul rand: aerul, apa si solul,
acesta din urma atat in calitate de suprafata locuibila, cat si ca resursa cu caracter
recreativ si estetic);
- toate resursele mediului (adica toate resursele si procesele naturale care compun
mediul considerat ca biosfera (inclusiv oceanul) si litosfera. Principalele categorii
de resurse ale mediului sunt: resurse renovabile (aer, apa, sol, fauna, surse de
energie naturala, solara etc), sisteme de resurse naturale: ecosisteme, spatiile
aeriene, subsolul, zonele de concentrata poluare, sisteme active, sisteme
animale/plante, sol/apa/plante si altele de acest gen, resurse nerenovabile
(neregenerabile) ori rezervate (resurse minerale si combustibili minerali fosili)
- resurse pentru om (resurse apreciate in functie de nevoile omului, inclusiv resurse
economice si capacitatea sa de a le gestiona si utiliza.

I.2. Locul stiintelor naturii si rolul lor in protectia mediului

Stiintele naturii cu metodele de studiu care le stau la indemana percep schimbarile

nefavorabile (poluari) intervenite in mediul ambiant biotic si abiotic. Asstfel
stiintele naturii

– exploreaza, cerceteaza legitatile naturii si schimbarile intervenite in mediul

inconjurator;
– prognostizeaza efectele acestor schimbari in timp si directia de evolutie ale
fenomenelor;
– elaboreaza metode de incetinire, combatere si prevenire a proceselor
nefavorabile;
– rezultatele cercetarilor sunt monitorizate, aduse la cunostinta politicului si a
forumurilor competente economice pentru punerea in practica a solutiilor propuse.

Pentru cunoasterea fenomenetor care se deruleaza in natura, cat si a efectelor

acestora studiate in timp si spatiu, si in complexitatea ei, se poate studia si cerceta
prin asenalul cunostintelor si metodelor de cereacetare care stau la dispozitia
tuturor stiintelor naturii si prin sintetizarea datelor obtinute din diferitele ramuri ale
acestora.
Functiile si rolul pe care-l are una din stiintele naturii nu poate fi inlocuit de o alta
stiinta a naturi, sau de o ramura a acesteia. In acelasi timp din punct de vadere al
protectiei mediului nu se poate si nu suntem indreptatiti la o categorisire,
diferentiere intre diferite stiinte ale naturii.

Exemplu.: - In cazul unei poluariie – este greu de decelat care dinte fazele
cercetarii este mai important – observarea, descoperirea faptului ca mediul biotic
dispare la o anumita concentratie a poluantilor ajunsi in mediul acvatic sau aerian
etc., sau elaborarea unei tehnologii care prezinta emisii mult sub nivelul admis a
poluantilor emisi in mediul inconjurator, nivel pe care mediul inconjurator il poate
tolera..

Elementele, rezultatele, contributiile aduse de fiecare disciplina, stiinta se va

transpune intr-o conceptie unitara, conforma si interpretata in mod propriu,
sintetic, in cadrul protectiei mediului.

I.3. Problematicile biosferei

Problema generala a protectiei mediului se poate defini ca dezvoltarea economica

de proportii din sec. XX, care a dus la disparitia pe scara globala a o serie de specii
din cadrul biosferei.
Acest fenomen produs de poluarea pe scara mondiala, cauzata de efectele
industriei, in primul rand, nu se pot mentine pe durata lunga.
Din punct de vedere al protectiei mediului este foarte important cunoasterea
limitelor de poluare, la care anumite specii mai rezista in cadrul unui ecosistem.
Autoreglarea sistemelor ecologice are o importanta primordiala, din punct de
vedere al protectiei mediului, putand fi definit ca si capacitatea de regenerare a
acestora, respectiv de acomodare la noile conditii de mediu.
Puterea organismelor vii de a se acomoda la noile solicitari exterioare impuse de
schimbarile intervenite in mediul inconjurator numim homeostazie.
Homeostazia este insusirea ecosistemelor de a reduce, a elimina, de a prelucra,
poluarea (schimbarile generate in primul rand de activitiatea umana) la care sunt
expuse. Poluarea de care este afectata biocenoza o poate sau nu anihila,
descompune astfel incat procesul biotic sa ramana nestingherit (stabil).
In natura vorbim de sisteme biotice (ecosisteme) stabile care raman sechimbate in
urma unor fenomene perturbatoare (un anumit tip de poluare) cu efect indelungat
sau intermitent
Sistemele biotice (ecosisteme) labile – in care se deruleaza fenomene, procese
nefavorabile, care in final genereaza disparitia biotopului, sistemului ecologic.
In sistemele ecologice existente se disting lanturi nutritive in care disparitia unei
verigi poate duce la disparitia intregului ecosistem.

Omul influenteaza transformarea biosferei, in acelasi timp este singura fiinta vie
care poate modela constient si poate transforma direct sau indirect mediul sau
inconjurator cu efect de “feed-back" (efect asupra mediului, dar si asupra omului
atat direct cat si indirect prin efectele colaterale ale activitatii sale).
Efectele de baza ale actiunii antropice asupra biosferei se pot sintetiza astfel:

- modificari ale mediului – sol, climat, vegetatie;

- alterarea distributiei speciilor de animale si plante, distrugerea, rarefierea,
propagarea, extensia, reducerea biodiversitatii;
- modificarea insasi a speciilor, fie indirect, datorita efectelor mai sus prezentate,
fie direct, prin selectia si crearea de noi surse.

Intervantiile umane care, inventariate, se dovedesc, cel mai adesea, destructive sau
perturbatoare, ca urmare aconstientizarii societatii umane, pot fi inventariate, apoi
stabilizate si coordonate iar, in viitor, orientate spre conservare si ameliorare.
II. PRINCIPALELE PROCESE, FENOMENE, CARE GENEREAZA CRIZE
GLOBALE PE PAMANT

II.1. Suprapopularea Pamantului de catre om a fost influentata in primul rand de

- cresterea limitei de varsta de la 35 de ani la 70 de ani in ultimele secole
- cresterea natalitatii
- o mai buna asistenta medicala
- disparitia o serie de boli, cum ar fi ciuma, holera, tuberculoza

Daca acceptam urmatoarele conditii:

- cantitatea de albumide consumate/locuitor 65 g.
- cantitatea de alimente consumabile de 2000 cal/zi.
- productia agricola realizata pe persoana va fi constanta in timp
- daca hrana se va distribui egal, fara ca in vreo tara sa se faca exceptie in
consumul pe cap de locuitor si cu pretentiile avute de cetatenii SUA din anii 1970.
Pe baza acestor date s-a ajuns la concluzia, ca resursele naturale ale Globului
terestru ar fi de ajuns pentru cca. 2 miliarde de oameni.

Cu cresterea exponentiala a populatiei pe pamant, in paralel a crescut si volumul

activitatilor industriale de producere de bunuri materiale, care au dus la o si mai
mare crestere a consumului de materii prime. La o crestere a populatiei Globului
pamantesc de trei ori, incepand din 1900 si pana astazi economia mondiala a
crescut de 20 de ori, la un consum al resurselor energetice de origine minerala
(carbune, petrol, gaze naturale) de treizeci de ori. In acelasi timp cresterea
productiei industriale a crescut de cincizeci de ori. Dintre aceste cresteri 3 s-au
derulat incepand din 1950 pana in zilele noastre. In acest context resursele naturale
le categorisim in resurse neregenerabile si resurse naturale regenerabile.

II.2. Resursele naturale – din punctul de vedere al renovabilitatii lor se pot

categorisii in:
a. Resurse naturale regenerabile cum ar fii: solul vegetal, padurile, terenurile
agricole, apa etc.
b. Resurse naturale neregenerabile sunt considerate: resursele minerale (metale,
materiale de constructii etc.), combustibili minerali fosili (titei, carbune, gaze
naturale).
Dintre resursele naturale neregenerabile multe au ajuns la epuizare, sau la o
perioada bine cunoscuta in care se va agunge la epuizarea totala.

II.3. Poluarea mediului ambiant (vezi capitolul III)

II.4. Pericolul unei crize climatice

Se poate afirma in urma constatarilor efectuate, ca inainte de era industrial

atmosfera continea circa 550 miliarde tone de carbon sub forma de CO2
(estimativ). Acesata inseamna o concentratie de 0,028% (280 ppm) de CO2 in aer.
Desi in ultimele 5 mii de ani au avut loc numeroase si mari schimburi, fluxuri de
carbon intre ocean si biomasa continentala, continutul in carbon a ramas
neschimbat. Incepind din 1850 (inceputul “erei industriale") continutul atmosferei
in CO2 a crescut continuu, in atmosfera, concentatia in atmosfera ajungand la 340
ppm (o crestere de cca. 17,6%). Rata actuala a crestreii anuale a emisiei totale de
carbon continua sa se mentina peste 2%. Acesta cantitate mare de carbon provine
din reintroducerea in circuitul natural a carbonului legat, in timpul erelor geologice
in diferite roci (calcar), sau resurse energetice traditionale, fosili (carbune, gaze
naturale, petrol).
Efectele directe asupra biosferei s-au concretizat in cresterea temperaturii medii
anuale. Aceasta a dus la schimbari esentiale, prin producerea “efectului de sera",
care, in mediu, in biosfera, se manifesta prin schimbari climatice si ecologice
esentiale, cum ar fi:

- cresterea temperaturii;
- modificarea regimului precipitatiilor;
- modificarea geografica a zonelor glaciare;
- schimbari in dinamica si structura populatiilor din ecosisteme.

Calculele arata ca ar fi posibila o dublare a continutului de dioxid de carbon la

fiecare 50 de ani care urmeaza. Conform acelorasi calcule, temperatura biosferei ar
trebui sa creasca cu 4-50. Modificarea compozitiei chimice a atmosferei si efectele
ei vor fi franate, insa, de inertia termica a componentei lente, reprezentate prin
oceanele si calotele glaciare.
Exista si alte gaze a caror concentratie atmosferica creste in maniera ingrijoratoare
si care contribuie, din ce in ce mai mult, la efectul de sera. Subliniem, pentru
aceasta, bioxidul de azot, metanul, compusi cloro-fluorocarbonati (CFC) si altii.
II.5. Degradarea biodiversitatii

Pana in prezent, pe planeta, au fost descoperite, descrise si aflandu-se in diferite

grade de cerecetare cca. 1,82 milioane de specii de organisme vii, dintre acestea:
- cca. 1,04 milioane sunt insecte;
- 325 mii sunt specii de plante verzi (fotosintetice) si ciuperci;
- 41 mii sunt specii de vertebrate (pesti, reptile, amfibieni, pasari si mamifere).
Au ramas, probabil, putine specii de vertebrate de descoperit, dar este posibil, ca
zeci de mii de specii de insecte sa fie, inca, necunoscute. De asemenea un numar si
mai mare de microorganisme asteapta sa fie studiate.
Nici o specie aparuta in biosfera nu s-a ivit intamplator. Fiecare isi are rostul,
menirea ei in acest urias mecanism biologic care alcatuieste biodiversitatea.
Principalul indicator dupa care se judeca calitatea mediului il constituie reducerea
diversitatii biologice.
Disparitia pe termen scurt a unei specii nu are la baza decat cauze ale activitatii
antropice, legate direct de schimbarile climatice provocate de poluare. Disparitia
organismelor vii constituie cea mai mare pierdere biologica si ecologica a epocii
noastre, ea fiind totalmente ireversibila. Fiecare tara, ca, de altfel, intreaga planeta,
dispune de trei categorii de resurse importante:
- resurse materiale;
- resurse culturale;
- resurse biologice.
Primele doua, facand parte din viata nostra cotidiana, fiindu-se aproape de noi, nu
le neglijam. In schimb, noi, umanitatea, neglijam bogatiile, resursele biologice,
infaptuind prin aceasta o grava eroare strategica, pe care o vor regreta in viitorsi.
Plantele si animalele fac parte din mostenirea unei tari, a unei natiuni. Ele sunt
rezultatul a milioane de ani de evolutie, a milioane de ani de activitate a naturii in
spatiul respectiv. Valoarea lor este inestimabila. Ele constituie, in plus, o imensa
sursa de bogatii neexploatate sau in curs de exploatare, de hrana si medicamente.
Disparitia naturala a unor specii sau varietati este, de asemenea, un lucru obisnuit,
considerata ca un fenomen normal, pentru simplul fapt ca evolutia vietii in biosfera
este, cu siguranta, o creatie de diversitate de reannoire.
Pe parcursul evolutiei vietii pe Pamant, au existat mari perioade de pierderi
biologice masive si anume: 1. La sfarsitul Ordovicianului, 2. In Devonian, 3. In
Permian, 4. In Triasic, 5. La finele Cretacicului.
In fazele 1, 2, 4, si 5 pierderile in familiile de organisme marine inregistrau 11-
15%, in timp ce in Permian, au disparut global (in medie) cca. 52% din familiile de
vietuitoare, din care 77-96% apartineau speciilor marine.
Criza pe care o traim, astazi este de o cu toul alta importanta, din urmatoarele
motive:
- se desfasoara intru-un ritm fara precedent;
- este ireversibila;
- angajeaza responsabilitatea noastra, a umanitatii, in sensul ca putem sa o
controlam, putem sa o infrangem, putem sa o evitam, pentru ca noi (omul) insine
suntem cauza acestei crize.
Conditia primara si esentiala a supravietuirii pe termen lung a populatiilor
constiuie variabilitatea genetica.
Variabilitatea genetica este, pe drept, considerata, pentru orice specie, o asigurare,
o garantie pentru a putea riposta neprevazutului. Diversitatea speciilor, respectiv a
ecosistemelor, prin comparatie, constituie o garantie pentru stabilitatea si evolutia
speciei umane, un tampon impotriva agresiunilor naturale indreptate impotriva sa.
Diversitatea speciilor garanteaza, in acelasi timp, existenta resurselor de care omul
are nevoie.
Diversitatea ecosistemelor, ca si a arhitecturii peisagere asigura si regleaza marile
circuite biogeochimice: apa, carbon, azot, fosfor, care sunt esentiale pentru
functionarea planetei si pentru echilibrele sale climatice.
Abordarea economica intelege biodiversitatea ca “ce mai importanta resursa
naturala". Ea constituie un patrimoniu pretios pe care trebuie sa-l invatam, sa-l
conservam si sa-l administram inteligent.

II.6. Falimentul mecanismelor de autoreglare

In trecut, anumite sisteme de autoreglare din natura functionau firesc dupa

legitatile naturii, fiind in ajutorul societatii umane. Astazi insa acestea au efecte tot
mai atenuate, iar pe functionalitatea lor nu mai putem conta.
Una dintre sistemele de autoreglare este posibilitatea de regenerare a naturii si a
mediului inconjurator.
Autocontrolul si proprietatea de acomodare a naturii este preluata intr-o masura
mai mare sau mai mica de toate organismele vii, care-l formeaza.
Aceasta putere de a se acomoda, a organismelor la noile solicitari la care sunt
expuse de catre noile situatii aparute in mediul inconjurator (fie naturale, fie
artificiale, generate de om), numim homeostazie. Este insusirea ecosistemelor de a
reduce, elimina, de a prelucra poluarea la care sunt expuse.
Aceasta insusire nu este nelimitata. Se cerceteaza pragurile la care inca
reactioneaza pozitiv ecosistemele cu posibilitati de regenerare
Societatea umana insa a depasit in multe privinte aceste praguri la care mediul
care-l inconjoara mai poate raspunde favorabil.
Civilizatia noastra bazata pe o industrializare exacerata, produce un volum mare de
deseuri, sute de substante chimice noi (dintre care o mare parte toxice), pe care
ecosistemele nu le mai pot prelucra, asimila.
Natura din propria putere nu mai poate remedia daunele cauzate de om din ultima
perioada, cea ce genereaza o dereglare in carul ecosistemelor.

II.7. Se poate pastra Pamantul ca ecosistem functional

Incepand din 1900 numarul populatiei a crescut de cca. trei ori. In acelasi timp
economia mondiala a crescut de 20 de ori, iar consumul resurselor energetice de
origine minerala (carbune, petrol, gaze naturale) a crescut de 30 de ori, pe cand
cresterea productiei industriale mondiale a crescut de 50 de ori. Dintre aceste
tendinte de cresteri exponentiale prezentate 75% s-au derulat incepand din 1950.
Aceasta crestere de mare amploare de care a dat dovada societatea umana, l-a pus
in fata unor noi realitati, care inca nu s-au reflectat in vreo schimbare de atitudine a
omenirii, nici in politica guvernelor sau in sistemul institutiional al statelor.
Aceasta dezvoltare, care s-a petrecut in ultimii 50 de ani, a facut posibila
bunastarea in care traieste omul in anumite zone ale lumii si a dus la formarea
societatii de consum in tarile dezvoltate.
In cadrul aceastei dezvoltari a societatii omenesti, anumite elemente induc o
deteriorare alarmanta a resurselor ecologice si al mediului inconjurator de pe
Planeta noastra avand chiar caratre global.
Din aceasta cauza o populatie tot mai mare devine tot mai saraca si este expusa tot
mai mult unor fenomene devastatoare.
La 10 ani dupa conferinta din 1972 de la Stockholm, care a dezbatut problemele
legate de om si natura, guvernele au inceput sa recunoasca distrugerea amplificata
a naturii, de care omul este raspunzator si care submineaza in primul rand
dezvoltarea in continuare a economiei mondiale si pune in pericol insasi existenta
vietii pe Pamant.
Se pune intrebarea - Este oare posibil ca sa se satisfaca cerintele a 6 miliarde de
oameni, care traiesc azi pe Pamant in asa fel incat sa nu periclitam doleantele a 8 –
10 miliarde de suflete ale generatiilor viitoare
La aceasta intrebare nerostita in forumurile internationale, a incercat O.N.U. sa dea
raspuns la sedinta tinuta din 1983, mai tarziu urmand sa infiinteze o Comisie de
evaluare globala a problemelor ecologice.
Comisia a incercat sa examineze situatia ecologica globala de pe Planeta noastra,
strangand date si elaborand studii. Astfel, pentru prima data a avut omenirea un
studiu global asupra contradictiilor existente intre realitatea ecologica globala si
intre cresterea economica mondiala.
Acest raport a fost expus in plen de O.N.U. in 1987 sub titlul de “Viitorul comun".
Pretentiile de azi ale societatii se pot corela cu necesitatile de maine ale omenirii,
daca statele lumii vor coordona economia mondiala intr-un mod cu totul diferit de
ceea actuala.
In aceasta problematica omenirea trebuie sa-si gaseasca cat mai curand raspunsul
la doua probleme:
- Pe ce fel de planeta dorim sa traim
- Pe ce planeta vom trai in realitate
(Planeta inseamna de aceasta data numai Pamantul)

Exemplu: comparatia dintre expansiunea civilizatiei si o colonie de bacterii (o

cultura de bacterii) cu o cantitate de hrana indestulatoare.
Mediul propice duce la o explozie in dezvoltarea coloniei, insa recipientul in care
se dezvolta este limitat. Astfel, nici dezvoltarea coloniei nu poate fi pana la infinit.
Populatia de bacterii isi va termina proviziile, va fi acoperit de produse de
dezasimilatie, care va genera o regresie a populatiei urmand o pradusire totala a
sistemului (coloniei de bacterii). Comparatia prezinta o deficienta in ceea ce
priveste faptul ca sistemul (colonia de bacterii) nu este in stare de o autoreglare, in
cea ce priveste cresterea populatiei si la o raportare la conditiile date de recipient;
asa nu este raspunzator nici de pradusirea sistemului propriu ecologic, pe cand
omul este constient de acest lucru si il poate modela.
Pe ce planeta dorim sa traim - de fapt depinde numai de sistemul de valori pe care-
l reprezentam.
Stiinta poate ajuta in dezlegarea, solutionarea problemei, insa raspunsul la aceasta
problema trebuie sa ni-l gasim noi, iar consecintele le vor suporta generatiile
viitoare.
Pentru ca sistemul de valori pe care-l are fiecare individ difera la intrebarea de mai
sus, fiecare va da un alt raspuns si o alta solutie.

III. SURSE DE POLUARE ALE MEDIULUI INCONJURATOR

Problema calitatii si protectiei mediului inconjurator este una dintre cele mai
importante, cu care se confrunta societatea contemporana.
Calitatea mediului este o notiune complexa care cuprinde numeroase aspecte ale
relatiilor dintre om si natura. In aceasta directie, se au in vedere atat potentialul
productiv al mediului, cat si modul in care viata si sanatatea oamenilor, ca si
diversele obiective social-economice pot fi afectate de factorii naturali nefavorabili
sau de consecintele unor activitati economice care genereaza procese de degradare,
sau duc la poluarea mediului inconjurator.
Problema calitatii mediului l-a preocupat pe om din cele mai vechi timpuri istorice.
Astazi insa, cand omenirea se confrunta cu aspectele industrializarii, ale extinderii
spatiului economic, cu cele ale dezvoltarii agriculturii si cu cresterea numarului
populatiei, calitatea mediului inconjurator se constituie intr-una dintre preocuparile
majore la nivel global.
Sursele de poluare ale mediului pot fi categorisite in: surse naturale si surse
generate de prezenta si activitatea umana.

III.1. Sursele de poluare naturale

Referitor la sursele naturale de poluare, termenul trebuie inteles in sensul de

murdarire, impurificare. Mediul inconjurator, prin intermediul mecanismelor
complexe ce stau la baza stabilitatii sale, are capacitatea de a asigura “epurarea"
poluantilor generati de sursele naturale. Aceasta nu inseamna insa ca ponderea lor
nu este semnificativa. Atat in ceea ce priveste apa, cat si aerul, exista o
impurificare naturala considerabila. O astfel de poluare este, cu toate acestea doar
o etapa a unui proces caracterizat prin circularitate, ciclicitate, fapt pentru care
disfunctionalitatea nu se manifesta.
Cu titlu de exemplu, vom cita cateva dintre cei mai importanti poluanti naturali:

Dioxidul de carbon (CO2). Energia necesara sustinerii proceselor vitale este

procurata, de marea majoritate a organismelor, prin oxidarea substantei organice, a
hidrantilor de carbon, in procesul respiratiei. Astfel, fiecare organism aeron se
constituie intr-o sursa de CO2, iar biosfera, in ansamblul ei, isi aduce o contributie
de 55 % la emisiile totale de CO2 in atmosfera. De altfel, concentratia acestui gaz,
incolor, inodor si netoxic, in atmosfera este semnificativa (340 ppm).
In acelasi timp, CO2 este absorbit de plantele verzi, iar prin procesul de fotosinteza
carbonul intra din nou in componenta materiei organice. Un astfel de parcurs face
ca, in atmosfera, sa existe o variabilitate destul de redusa a concentratiei acestui
gaz.
Prezenta CO2 in atmosfera este importanta nu numai pentru fotosinteza, ci si
pentru realizarea unui mediu climatic specific. Alaturi de vaporii de apa, CO2 are
un rol important in mentinerea radiatiilor calorice emise de Pamant. Fenomenul
este cunoscut sub denumirea de “efect de sera", termen lansat, in 1896, de
chimistul suedez Svante Arrhenius si folosit, cu precadere, in legatura cu procesul
incalzirii climatului din cauza cresterii artificiale a concentratiei de CO2 .
Pulberi in suspensie. Sursele naturale au o contributie importanta la poluarea
aerului cu pulberi in suspensie. Se apreciaza ca, in fiecare an, atmosfera poarta
peste 30 mil. tone de praf.
Invazia prafului nu se face numai printr-un proces de depunere bruta, exista si
cazuri cand invazia prafului este dramatica, asa cum se intampla in furtunile de
praf din prerii sau din deserturi.

Exemplu: Este cunoscuta frica locuitorilor Saharei de ravagiile pe care le produce

acel vant, purtator de nisip si praf, ce transporta particule fine, uneori peste
Mediterana pana in Europa, unde este cunoscut sub numele de Scirocco.

Fenomenul poluarii cu praf adus de curentii de aer din regiunile desertice se

manifesta si pe teritoriul tarii noastre, sub forma “ploilor de sange", denumite
astfel datorita culorii rosietice pe care o imprima oxidul de fier, prezent in
particulele solide transportate de curentii de aer.
Un gen asemanator de poluare a aerului este produs prin “vagabondarea"
nisipurilor miscatoare, sub forma de dune, care purtate de vant, pot acoperi
ogoarele, prejudiciind activitatea agricola in anumite perimetre.
Inrudit cu praful, fumul din atmosfera, produs prin focuri iscate din senin in savane
si padurile de conifere a caror rasina si terebentina inlesneste mult propagarea
incendiilor.

Un exemplu, in acest sens, il constituie recentele incendii din padurile Australiei,

sau ale Portugaliei, care au determinat arderea a insemnate suprafete de padure.

Incendiile elibereaza in atmosfera peste 34 mil. tone fum si cenusa si 340 mii tone
hidrocarburi provenite din distilarea pe loc a lemnului, aceste hidrocarburi fiind un
agent poluant foarte periculos.
O alta sursa naturala o constituie apele subterane acide si saline (sarate). Risc mare
de poluare prezinta apele subterane care stau in contact cu masivele de sare si alte
minerale, incarcandu-se astfel cu substante impurificatoare sau toxice, ele devin
periculoase cand, prin foraj, se perforeaza stratul mineral.

Astfel s-a constatat ca apele de mina din S.U.A. polueaza peste 20 mii km/curs de
apa. In Pennsylvania, se scot zilnic 20 mld. litri de apa acida din cauza trecerii ei
prin zacamintele mineraliere adiacente straturilor de carbuni.
Purificarea lor se face prin retinerea in lagune de depunere, precipitare si de
sedimentare. In general, se poate spune ca acest factor de mediu poate deveni
agent poluant atunci cand se depasesc limitele echilibrului ecologic instaurat in
anumite biotopuri. Chiar si asa, poate deveni un agent poluant atunci cand inunda
si asfixiaza culturile sau acopera terenurile fertile.

III.2. Sursele de poluare caracteristice activitatii antropice (artificiale)

Omul, ca fiinta vie, produce deseuri proprii existentei sale si activitatii depuse.
Multe dintre aceste deseuri nu sunt biodegradabile, iar unele sunt direct toxice,
cum ar fi insecticidele.
Din statisticile facute, rezulta ca populatia planetei este in continua crestere, deci
problemele de poluare vor capata o tendinta crescanda.
O clasificare a deseurilor se poate face: in deseuri solide si deseuri lichide.
In privinta deseurilor solide care se colecteaza de catre serviciile de salubritate
urbane, situatia se prezinta, dupa datele obtinute in marile metropole occidentale,
astfel:

Hartie, plastice, textile 38,0%

Metale 5,0%
Substante amorfe 22,0%
Sticla ceramica 6,0%
Materii organice 20,0%
Diverse 9,0%
TOTAL 100%

O parte a deseurilor, care nu mai pot fi refolosite, sunt incinerate. Dar, arderea
deseurilor contribuie la poluarea atmosferei prin emisiile de gaze de ardere, pulberi
in suspensie, precum si compusi organici volatili, halogeni, aerosoli de metale
grele (ex. mercur) etc.
Pentru evitarea lor, se incearca, in tarile dezvoltate, folosirea procedeului de
termoselectie, cu un cost scazut in ceea ce priveste exploatarea, dar foarte
costisitor sub raportul investitiilor.

III.2.1. Transporturile
In functie de tipul de transport, exista un specific al poluarii generate, atat sub
raportul poluantilor, cat si in ceea ce priveste mediile afectate.
Motoarele cu explozie pe langa gazele de ardere (dioxid de carbon, vapori de apa,
bioxid de azot, bioxid de sulf etc.) polueaza si cu produsi de ardere incompleta
(monoxid de carbon, aldehide, monoxid de azot etc.). (Aldehidele sunt substante
organice obtinute prin oxidarea moderata a unor alcooli)
Dioxidul de carbon si vaporii de apa ce rezulta din arderea combustibilor nu au
actiune toxica, dar sunt “gaze de sera". Hidrocarburile nearse dau efecte
cancerigene. Oxidul de carbon este un gaz toxic, iar oxizii de azot au actiune
puternic iritanta, in concentratii mari fiind chiar toxice.
Motoarele cu explozie interna elimina in atmosfera inca un agent poluant periculos
– plumbul. Acesta rezulta din substante adaugate benzinelor pentru a le imbunatati
cifra octanica. Din atmosfera, plumbul poate ajunge in sol si apa.
Poluarea produsa de mijloacele de transport capata un nou efect prin extinderea
transporturilor aeriene in atmosfera, devenind una dintre cele mai mari poluatori ai
atmosferei.
Din cauza efectului negativ ce-l produc noxele emise de automobile pentru
sanatate, in tarile dezvoltate masinile au fost echipate cu convertori catalitici care
nu pot tolera combustibilul “imbunatatit" cu plumb.

Astfel, in S.U.A., emisiile au scazut aproape cu 96%, ca rezultat al aplicarii

legislatiei nationale, referitoare la reducerea folosirii combustibilului cu plumb.
Un raport al W.M.O. si U.N.E.P. a estimat ca 30% din locuitorii oraselor Americii
de Nord si Europei sunt expusi unor concentratii neacceptate de mari ale
plumbului in aer. Spre exemplu, Parisul se afla pe unul din primele locuri ale listei
aglomerarilor urbane, cu o medie anuala a concentratiei de noxe ce depaseste
nivelul normal stabilit de W.M.O.
Intr-un studiu facut in orasul Mexico, 7 din 10 copii nou-nascuti au fost gasiti ca
avand procentul de plumb din sange peste normele W.M.O.
La nivelul Romaniei, poluarea cu metale grele se situeaza inca peste limitele
maxime admisibile, stabilite prin legislatia in vigoare. Astfel, pentru plumb,
concentratiile maxim admisibile, la nivelul solului, de 20 – 1000 ppm, sunt
depasite spre exemplu la Baia Mare (3170 ppm), iar la Copsa Mica (3000 ppm)
etc.

III.2.2. Agricultura, silvicultura si zootehnia

Sunt activitati economice care se bazeaza cel mai mult pe relatiile cu mediul, dar
reprezinta si surse de poluare, ele devenind elemente de deteriorare ale mediului.
Eroziunea declansata de apa este puternic influentata de defrisarea padurilor.
Aceasta in contextul agriculturii extensive (cum este cazul in Brazilia, Etiopia,
Mauritania etc.). Fenomenul se manifesta insa si in cazul agriculturii intensive,
suprafata de teren agricol afectata in Romania, fiind de circa 7 mil. ha. Se
considera ca se pierd, anual, prin eroziune, aproximativ 10 mil. tone de sol, ce
contin 1,5 mil. tone de humus.
In ceea ce priveste unele animale, chiar domestice, cum ar fi caprele, distrug
iremediabil vegetatia arborescenta in dezvoltare si impiedica regenerarea
padurilor.
In savana, turmele de elefanti distrug culturi si copaci, favorizand extinderea
desertului. Cu toate acestea, responsabilitatea nu apasa pe umerii faunei, ci revine
tot omului, care a exilat aceasta specie, prin diminuarea suprafetelor sale de
pasunat, ca o consecinta a agriculturii extensive.
Metodele chimice de combatere au condus, pe langa o eficienta sporita in protectia
plantelor si la poluarea solului si a recoltelor. Practic, din substanta pesticida,
numai 1-3 % isi atinge tinta, iar din erbicide numai 5-40 % intra in contact direct
cu buruienile. Ceea ce ramane patrunde in circuitul substantei din ecosistem
putand fi transformat succesiv, pana la forme simple, netoxice sau, de cele mai
multe ori, constituind element de discontinuitate al acestui circuit, prin acumulare
in sol, apa, plante etc.
Refacerea fertilitatii solului este o cerinta intrinseca a agriculturii, care
contracareaza exportul de biomasa, reprezentat de recolta. Nu acelasi lucru se
poate spune de multe dintre modalitatile adoptate pentru mentinerea echilibrului.
Astfel, ingrasamintele chimice, in general usor solubile, mai ales cele azotate,
contrar aparentelor, nu refac potentialul de fertilitate a solului, ci dimpotriva, il
diminueaza. Aplicarea excesiva contamineaza apa freatica, solul, produsele cu
nitrati, care pot depasi concentratiile maxime admise. Astfel, 36,3% din fantanile
investigate (situate in 92% din totalul comunelor din Romania) la nivelul anului
1995, continutul de nitrati depasea concentratia maxim admisibila pentru apa de
baut (45 mg/l).
Salinizarea si inmlastinirea secundara a solului sunt fenomene ce insotesc irigarea
nerationala a terenurilor agricole. Mecanizarea lucrarilor agricole determina
trasarea solului. In Romania, 6 mil. ha sunt afectate de acest proces.
De asemenea, complexele supradimensionate de crestere a animalelor, prin
volumul mare al dejectiilor deversate in ape sau depozitate necorespunzator,
contribuie la degradarea mediului inconjurator. (Exempu ferma de porci de la Let
care este supradimensionata pentru cinditiile naturale existente in bazinetul Tg.
Secuiesc)
III.2.3. Industria

Este considerata la ora actuala drept cea mai importanta sursa de poluare. Poluarea
industriala porneste de la problema poluarii la locul de munca si pana la
consecintele ecologice ce intereseaza globul terestru in intregime.
Poluarea la locul de munca se caracterizeaza prin prezenta substantelor sau
factorilor fizici vatamatori in zona locului de munca si poate avea ca urmari bolile
profesionale. Exista foarte multe cazuri in care contaminarea produsa de un agent
poluant nu urmeaza o cale prea lunga, ci ajunge direct de la cosul uzinei la
contactul direct cu organismul uman, prin intermediul aparatului respirator
(poluarea aerului).

Exemple elocvente in acest sens sunt:

- fabrica de negru de fum de la Copsa Mica. Noxele eliminate depaseau limitele
admise, pana la dotarea cu echipamente mai performante;
- combinatul de neferoase de la Baia Mare, care elimina in atmosfera cantitati
insemnate de pulbere, incarcata cu metale grele (Pb, Cd).

Poluarea industriala a mediului ambiant se propaga mai ales pe calea aerului si

apei.
Pentru poluarea aerului este vinovata atat industria producatoare de energie
electrica, prin gazele evacuate de la centralele termoelectrice, cat si alte ramuri
industriale: metalurgia feroasa si neferoasa, chimica si a materialelor de
constructii.
Multe tari industrializate au reusit sa-si reduca emisiile de substante daunatoare,
totusi folosirea vehiculelor cu motor Diesel (care elibereaza mari cantitati de
substante poluante) ameninta sa agraveze efectele poluarii naturale, in unele zone
europene.
Nu se cunosc cu precizie mecanismele exacte ale deteriorarii padurilor.
Majoritatea oamenilor de stiinta cred ca un amestec complex de poluanti –
incluzand depunerile acide, ozonul si metalele grele – fac ca arborii sa devina
sensibili la unele stresuri naturale, cum ar fi seceta, caldura si gerurile excesive,
atacurile de boli si daunatori, care impreuna sporesc riscul aparitiei incendiilor.

Prin studiile intreprinse, s-a descoperit ca mai mult de 48 mii ha padure sunt
deteriorate, ceea ce inseamna 30% din totalul suprafetei forestiere a Europei,
poluarea ducand la disparitia unor specii valoroase de arbori cum ar fi molizii rosii
si brazii Fraser.
Pretul poluarii padurilor este platit nu numai de industria forestiera (Polonia a
platit 1,5 mild. USD), ci si de turism (ex. Muntele Fichtellberg situat la granita
dintre Germania si Republica Ceha si Slovacia este o imensa intindere cu copaci
uscati).

Tot din cauza poluarii, monumentele istorice sufera modificari in timp, poluarea
accentuand destul de mult procesul degradarii. Este vorba de monumentele
atheniene, unde coroziunea acida a dus la deteriorarea lor in ultimii 20-25 ani mai
mult decat in cei 2400 de ani precedenti.
Distrugerea obiectelor manufacturate de omul primitiv si edificiilor este evidenta
si in Italia. In regiunea orasului Katowice (sudul Poloniei), trenurile trebuie sa-si
reduca viteza in anumite locuri deoarece sinele de cale ferata au fost corodate, s-ar
parea, de catre poluarea acida.
In S.U.A., poluarea acida ar putea impiedica monumentele istorice sa ajunga
vreodata la varsta respectabila a celor din Europa.

Ploaia acida, ce cade in peninsula Yucatan si in mare parte in sudul Mexicului,

distruge temple, ziduri, monumente ale civilizatiei Maya, este determinata de
puturile petroliere si camerele de fum ale exploatarilor din zona Golfului Mexic.
Mult mai variata este poluarea pe calea apei. Importanta acestei poluari creste cu
consumul industrial specific de apa, deoarece cu cat acest consum creste, cu atat
sunt mai ridicate si posibilitatile de raspandire in mediul ambiant a substantelor
vatamatoare caracteristice diferitelor procese industriale.

III.3. POLUAREA MEDIULUI AMBIANT

III.3.1. Poluarea atmosferei

Atmosfera terestra este definita ca invelisul gazos alcatuit din aer, care inconjoara
Pamantul, fara o limita superioara precisa, avand o compozitie si proprietati
aproximativ constante pana la circa 5.000 m altitudine.
Aerul normal (uscat) este un amestec de gaze format din circa 78% N2, 21% O2, si
alte gaze (argon, neon, heliu, CO2)
In atmosfera aerul ocupa circa 96% din volum, restul de 4% revenind apei, in stare
de vapori. Comparativ cu celelalte medii (apa, sol etc.), aerul este mediul cel mai
mare, mai uniform raspandit in jurul Pamantului. Poluarea atmosferei a aparut o
data cu dezvoltarea industriala si s-a extins in decursul ultimelor decenii.
Poluarea atmosferei corespunde prezentei unor substante straine acesteia sau
variatiei semnificative a proprietatilor sale. Din acest punct de vedere trebuie
retinut ca aerul atmosferic are:
- o anumita densitate, care variaza cu compozitia, temperatura si presiunea la un
moment dat si depinde de inaltimea fata de sol;
- o anumita umiditate, rezultata din evaporarea apei si care este unul dintre cele
mai schimbatoare fenomene meteorologice, umiditatea atmosferica scade cu
altitudinea si variaza cu temperatura, conform unor cicluri naturale, diurn si anual,
in functie de pozitia geografica.
- o anumita presiune, care scade cu altitudinea, aerul devenind mai rarefiat,
presiunea atmosferica normala se masoara la nivelul marii si la 45° latitudine si
este egala cu 1.013,3 mbar sau 760 torr;
- o anumita temperatura, care de asemenea scade cu altitudinea; in plus, prezinta
variatii periodice, in functie de altitudine, latitudine, anotimp, si accidentele,
determinate de transportul unor mase de aer, cald sau rece, ceea ce determina
perturbatii ale presiunii atmosferice.
In timp, s-au acumulat date care atesta ca prezenta unor substante straine
compozitiei atmosferei afecteaza, mai mult sau mai putin vizibil, echilibrele
ecologice si insasi viata omului.
Pentru cercetarea problemelor atmosferice, Antarctica si Polul Nord sunt medii
perfecte de explorare, deoarece murdaria pe care omul din toate timpurile a
eliminat in atmosfera se pastreaza in straturile de gheata.
Poluarea atmosferei poate fi cercetata determinand tipurile de substante, pe care
omul le deverseaza in ea si gradul de raspandire a poluantilor in atmosfera.
Compozitia chimica a aerului poluat variaza foarte mult, in functie de sursele de
poluare, zona geografica, temperatura, umiditate, intensitatea luminii etc. Intr-o
atmosfera poluata au loc reactii chimice complexe, ce ar trebui decelate.

Poluarea atmosferei este cauzata de unele surse naturale (eruptii vulcanice,

respiratia organismelor, fenomene de putrefactie etc.) si artificiale, rezultate in
urma activitatilor umane.
In functie de starea de agregare, poluantii atmosferei se clasifica in:
-poluanti gazosi: (peste o anumita limita), CO, SO2, NOx, H2S, Cl2, NH3, O3,
compusi organici volatili (C.O.V.) etc.;
-poluanti lichizi: hidrocarburi si solventi organici in stare de vapori sau sub forma
de ceata (sistem dispers de aer si vapori sub forma de picaturi foarte fine);
-poluanti solizi: praf (pulberi de natura diferita) sub forma de particule solide cu
dimensiuni variabile (0,01 – 1 ) fin dispersate in aer; un loc aparte il ocupa
aerosolii, care reprezinta sisteme disperse de aer si picaturi lichide grele (vapori de
metale, oxizi metalici, NaCl solida).
Dupa natura lor, poluantii pot fi: organici si anorganici.
Principalii poluanti anorganici din aer sunt: sulful, azotul, hidrogenul sulfurat,
acidul clorhidric, compusi ai clorului, fosforului, arsenului, dar si mercur, plumb,
beriliu, cadmiu, cupru, poluanti formati prin procese fotochimice etc.
Poluantii organici sunt: fitocidele (substante organice volatile), metanul,
hidrocarburile etc.

Principalii poluanti atmosferici

Principalii poluanti atmosferici care sunt eleminati in urma activitatilor industriale

si a transporturilor sunt:

Monoxidul de carbon (CO). Aproape intreaga cantitate de monoxid de carbon care

polueaza aerul oraselor provine din gazele de esapament ale automobilelor.
Organizatia Mondiala a Sanatatii (O.M.S.) a constatat ca monoxidul de carbon
atinge cu regularitate concentratii nocive care pot cauza nasterea unor copii cu
sub-greutate si inmultirea cazurilor de deces perinatal si de deteriorari cerebrale, in
functie de concentratia de poluanti si de perioada in care femeia gravida a fost
expusa acestora.
Astfel, strategiile de reducere a cantitatii de monoxid de carbon implica in
principal controlul asupra emisiilor auto, anume prin catalizatoare care transforma
o buna parte a monoxidului de carbon in dioxid de carbon.

Aceste instalatii au diminuat in mod substantial continutul de monoxid de carbon

din aerul oraselor. In Japonia acesta a fost redus cu aproximativ 50% intre anii
1973-1984, iar in SUA reducerea a fost de 28%, intre anii 1980-1989, cu toate ca
numarul total de kilometri parcursi a crescut cu 39%.
In schimb, in majoritatea tarilor aflate in curs de dezvoltare, concentratia de
monoxid de carbon creste pe masura ce circulatia rutiera se intensifica. Organizatia
Mondiala a Sanatatii apreciaza ca aproximativ jumatate din orasele lumii au suferit
de pe urma concentrarii prea mari de monoxid de carbon.
Oxizi de azot (NOx). Acestia rezulta datorita caldurii create din combustili fosili,
aceasta cauzand combinarea oxigenului si azotului din aer. Oxizii de azot prezinta
pericole multiple. Ei cauzeaza leziuni pulmonare.
Dupa reactia petrecuta in atmosfera, se formeaza particule foarte fine de nitrati
care patrund in alveolele pulmonare din plaman. Acestea se combina cu apa (din
atmosfera sau din plaman) si formeaza acizi. Pe de alta parte, oxizii de azot din
atmosfera reactioneaza la soare cu particule nearse de carburanti din gazele de
esapament, formand impreuna cu ozonul si cu aldehidele, peroxiacetilnitratul
(pan), in imediata apropiere a solului, acea “pacla rosietica" care acopera ca o
cupola majoritatea metropolelor.
Dioxid de sulf (SO2). Acesta rezulta in buna parte prin arderea combustibilor fosili
– in principal a carbunelui – pentru generarea curentului electric.

Environmental Monitoring System, finantat de O.N.U., aprecia in 1987 ca doua

treimi din orasele lumii au in atmosfera o concentratie de bioxid de sulf care se
afla la limita stabilita de O.M.S. sau care o depaseste (concentratie medie anuala –
30 /mc)
.
Dioxidul de sulf, care in prezenta vaporilor de apa devine un gaz acid si incolor,
poate declansa accese de astm, iar prezent fiind in atmosfera, el reactioneaza in
continuare, formand particule fine si acizi.

Particule aflate in suspensie, numite adesea fum sau funingine, particulele solide
din aer sunt cel mai evident gen de poluare si adesea cel mai periculos. O.M.S.
aproxima, in 1987, ca 70% din populatia urbana a lumii respira un aer in care
concentratia de asemenea particule depaseste limitele stabilite de OMS.
Unele dintre aceste particule sunt evacuate prin cosurile fabricilor sub forma de
fum negru, dar cele mai periculoase sunt particulele fine care pot patrunde in
alveolele pulmonare. Majoritatea contin dioxid de sulf si oxizi de azot,
transformandu-se apoi in nitrati si sulfati.
In unele orase majoritatea particulelor din atmosfera rezulta din transformarea
bioxidului de sulf in sulfati. In alte orase predomina nitratii.
Hidrocarburile. Numite uneori si compusi organici volatili (C.O.V.) sau gaze
organice reactive (G.O.R.), hidrocarburile din atmosfera sunt produse secundare
ale arderii incomplete a combustibilor fosili.
Alte hidrocarburi – dintre care unele cauzeaza leucemie, alte forme de cancer sau
boli grave – provin de la substantele folosite in curatatoriile chimice si in
detergentii industriali.
Ozonul (O3). Predominand in amestecul de poluanti, institutiile de resort il
folosesc ca indice pentru concentratia de poluanti oxidanti din atmosfera.
Ozonul este un oxidant atat de puternic, incat este folosit in epurarea avansata a
apei potabile, pentru oxidarea chimica. Multi oameni de stiinta il considera a fi cel
mai toxic dintre poluanti.
El este atat de nociv, incat in cursul experimentelor de laborator, unul din fiecare
zece voluntari trebuie scos din camera experimentala din cauza unor insuficiente
respiratorii. La animalele de laborator, ozonul cauzeaza cicatrizari si produce
distrugerea celulelor asemanatoare cu cele care se constata la fumatori.
Datorita faptului ca emisia de oxizi de azot si hidrocarburi a crescut, cantitatea de
ozon, chiar in zonele rurale, s-a dublat si se apropie de concentratia toxica pentru
multe specii de vietuitoare.
Plumbul. Acest metal greu, care este toxic sub toate formele, constituie un pericol
deosebit pentru copii in varsta de pana la sase ani, care il ingera, de obicei sub
forma de particule de vopsea desprinsa de pe pereti sau din atmosfera poluata de
gazele de esapament. Plumbul distruge celulele cerebrale, incetineste cresterea,
reduce capacitatea de vorbire si de concentrare.
Chiar expunerea la cantitati mici de plumb genereaza deficiente cerebrale.
Continutul de plumb din atmosfera este dat de emisia de gaze de esapament, motiv
pentru care acesta este prezent oriunde sunt folosite vehicule cu motoare cu ardere
interna (M.A.S.).

Chiar in tarile in care benzina cu plumb nu mai este folosita, acest metal continua
sa fie prezent in praf, ca urmare a emisiei acestuia timp de decenii. Astfel, in
Mexico City, spre exemplu, sapte din zece nou-nascuti au o concentratie de plumb
in sange care depaseste concentratiile maxime stabilite de O.M.S.

Pe langa plumb, o serie de alte substante toxice se adauga continutului de poluanti

din atmosfera zonelor urbane, de la azbest si metale grele (precum cadmiul,
arseniul, manganul nichelul si zincul) la o serie intreaga de compusi organici
(benzen si alte hidrocarburi, aldehide).

In 1987, industria americana a eliberat in atmosfera cel putin 1,2 milioane de tone
de substante toxice. U.S. Environmental Protection Agency apreciaza ca
expunerea la acesti poluanti cauzeaza anual intre 1700 si 2700 de cazuri de cancer.

In atmosfera se deverseaza foarte multe tipuri de substante chimice, intre care:

oxizi de azot, sulf, care produc ploi acide si cantitati de dioxid de carbon, care fac
sa se accentueze efectul de sera.

Problemele mediului depasesc granitele nationale si cer solutii globale. De

asemenea, practica de a conduce si a aplica anumite reguli fata de mediul
inconjurator necesita o strategie globala.

Ploile acide. Denumirea de “ploaie acida" a fost folosita pentru prima data de
chimistul englez Robert Smith, intr-un tratat care examina corelatia dintre aerul
poluat de deasupra Manchester-ului si aciditatea ploilor. Ploaia acida este o
precipitatie cu pH sub 5,6 (cat este normal pentru precipitatii).
In majoritatea zonelor industriale ale Europei, ploaia acida are pH-ul 4,5 – 5,5, iar
in Italia a ajuns, in unele regiuni, pana la 2,6 (mai mare decat aciditatea otetului).
Prima afectata de acest gen de poluare a fost Germania in care sindromul padurilor
muribunde a atins atat padurile de foioase, cat si cele de rasinoase.
In Franta, 5000 ha de padure au fost grav atinse, iar alte d000 ha dau semne de
deteriorare. Cauzele sunt legate astazi de poluarea atmosferei mai ales cu dioxid de
sulf si oxizi de azot.

Ploile acide ataca vegetatia, in primul rand frunzele acestora (prin blocarea
sistemului respirator si perturbarea proceselor de fotosinteza), dar si radacinile
copacilor (prin neutralizarea elementelor nutritive din sol). Efectul ploilor acide
este mai violent in zonele reci, unde concentratia de NH3 este mai redusa,
procesele de descompunere a materiei organice moarte fiind mai lente, iar solul are
deja o reactie acida.
In plus, efectul ploilor acide este resimtit si prin perturbarea echilibrului ecologic
din lacurile aflate in zonele afectate, pestii fiind deosebit de sensibili la conditiile
de viata (pH-ul mediului acvatic).
Un alt factor de risc il constituie capacitatea ploilor acide de a “mobiliza" a o serie
de metale din sol, precum aluminiul, elementul cel mai abundent din scoarta
terestra, specialistii evidentiind o posibila legatura a acestui fenomen cu aparitia
unei boli degenerative, cu grave tulburari de memorie si dereglari ale functiilor
mentale (boala Alzheimer).
Contracararea acestor efecte poluante grave se poate realiza numai prin
restructurarea profilului energetic al diferitelor tari.

III.3.2. Poluarea apei

Apa este una dintre cele mai importante resurse pentru om si pentru intregul regn
vegetal si animal. Ea reprezinta viata, dar si calitatea vietii. Apa, element
indispensabil vietii, este, in acelasi timp, resursa naturala fundamentala, fara de
care nu ar fi posibila desfasurarea activitatilor omului si nici viata de pa Pamant.
Calitatea apei se apreciaza in raport cu utilizarea acesteia, prin determinarea unor
indicatori fizici, chimici si biologici.
Conditiile ce trebuie indeplinite de apa potabila sunt prevazute in normative (in
Romania – Legea nr. 458/2002, privind calitatea apei potabile, modificata si
copletata de Legea nr. 311/2004), precizandu-se caracteristicile organoleptice,
fizice, chimice, radiochimice, biologice si alimentare.
Ca agent de racire trebuie limitat continutul apei in suspensii si substante corozive,
iar pentru apa de irigat este foarte importanta concentratia de saruri solubile. In
cazul utilizarii industriale, apa va indeplini caracteristici fizico-chimice specifice
pentru procesele respective (puritatea maxima pentru productia de medicamente).
Prin poluarea apelor se intelege, conform concluziilor Conferintei de la Geneva
(1961), “modificarea compozitiei sau starii apelor unei surse, survenita ca urmare a
activitatii omului, astfel incat apele devin mai putin adecvate tuturor, sau numai
unora dintre utilizarile pe care le pot capata in stare naturala". Poluantul poate fi
reprezentat de o substanta, un microrganism sau un transfer de energie care
produce poluare.
Apele uzate (poluate prin procesele de productie in care au participat) care se varsa
intr-o apa curgatoare sau statatoare se numesc efluenti. Cand receptorii (ape
curgatoare, statatoare, bazine artificiale etc.) au posibilitatea de a curge catre o alta
apa de suprafata, careia ii pot transmite substantele poluate, acestia devin emisari.
Amestecarea efluentului cu apele receptorului nu se face uniform si instantaneu. In
cazul raurilor si fluviilor ca receptori, deversarea efluentilor este conditionata de
adancimea, viteza si orientarea curgerii acestora in raport cu adancimea, viteza si
orientarea curgerii receptorului. In cazul receptorilor lacuri si ape marine,
deversarea si omogenizarea apelor uzate este conditionata de adancimea si viteza
de curgere a emisarului, precum si de curentii marini, temperatura apei si prezenta
vanturilor.
Debitul efluentului depinde de caracterul activitatii industriale care-l genereaza.
Cum activitatea industriala este relativ constanta in tot timpul anului, rezulta ca si
debitul efluentului este relativ constant.
Debitul receptorului insa prezinta unele variatii in functie de prezenta si cantitatea
precipitatiilor din zona (variatii sezoniere). Astfel, in anii secetosi, vara, debitul
apelor curgatoare scade, iar in perioadele cu precipitatii abundente debitul acestora
creste. Din aceasta cauza, concentratia substantelor poluante (gradul de poluare) a
receptorilor va fi mai ridicata in perioada de seceta si in anii secetosi, deci exact in
perioadele cand este nevoie de mai multa apa, in special in agricultura, pentru
irigatii.
Pentru caracterizarea complexa a apelor este necesar sa fie luati in considerare mai
multi parametri fizico-chimici ai apelor.
Caracterizarea apei din punct de vedere fizic implica determinarea temperaturii,
culorii si turbiditatii, precum si suspensiile. Astfel, la temperaturi ridicate, procesul
de oxidare a impuritatilor organice se va produce mai rapid, dar, in acelasi timp,
solubilitatea gazelor scazand, continutul in oxigen al apei va scadea si se va
produce o franare a procesului de oxidare. Ridicarea temperaturii datorita
activitatii oamenilor, spre exemplu prin deversari de ape de racire in rauri si lacuri,
duce la poluarea termica a apelor, cu perturbarea biocenozelor traditionale si
scaderea productivitatii apelor.
La temperaturi ale apelor de peste 20 C, se va ridica productia de toxina de catre
Clostridium botulinum, cu urmari grave asupra faunei. Culoarea si turbiditatea
apei influenteaza absorbtia luminii, deci extinderea zonei fotice si in ultima analiza
posibilitatea de existenta a algelor fotosintetizoare. Suspensiile creeaza noi
posibilitati de vehiculare a unor agenti poluanti, prin absorbtia acestora pe
suprafata particulelor in suspensie si in acelasi timp pot influenta in mod negativ
conditiile de existenta ale comunitatilor acvatice.
Din punct de vedere chimic, apa se caracterizeaza prin continutul sau in mai multe
substante, dintre care amintim urmatoarele substante:
-clorura de sodiu – de concentratia acesteia depinde foarte mult viabilitatea unor
populatii acvatice. Poluarea poate interveni cand apele sarate patrund in zona
apelor dulci (Delta Nilului);
-oxigen dizolvat – deosebit de important pentru organismele aerobe, si care poate
fi grav periclitat prin intrerpunerea unei pelicule de substante straine la suprafata
apei (De ex., petrolul), impiedicand aerarea ei. In acelasi timp poate fi periclitat
cintinutul de oxigen din apa de prezenta unor substante (poluante), care prezinta o
afinitate mare la oxigen (produse lactate). In acelasi timp cresterea temperaturii
apei duce la o diminuare a concentratiei de oxigen, mai alei in cazul apelor
statatoare;
-substantele organice oxidabile – care consuma prin descompunere oxigenul
dizolvat in apa, necesar respiratiei vietuitoarelor acvatice. Continutul ridicat de
substante organice in apele curgatoare sau statatoare provin mai ales din apele
menajere, care sunt deversate in rauri si fluvii de catre orasele si centrele
industriale riverane. Ajunse in apa, aceste substante creeaza o crestere a cerintei de
oxigen, pe langa cea necesara pentru respiratia organismelor acvatice. De obicei
aceasta caracteristica a apelor se exprima prin consumul biochimic de oxigen
(CBO5) sau prin consumul chimic de oxigen (CCO).
-continutul in nutrienti – reprezentati in special de azotul si fosforul total. Un
continut ridicat de substante nutritive determina eutrofizarea lacului, adica o
dezvoltare luxurianta a algelor, iar descompunerea acestora contribuie la
diminuarea continutului in oxigen dizolvat. Cand aprovizionarea cu oxigen este
total insuficienta, descompunerea aeroba este inlocuita cu descompunerea
anaeroba din care rezulta CH4, H2S, NH3, unii dintre acestia creand stari de
disconfort, din cauza mirosului neplacut, iar cantitatea de substanta organica
produsa depaseste capacitatea de mineralizare, determinand ca surplusul sa se
sedimenteze in asemenea proportii incat uneori poate atinge nivelul de colmatare
integrala a lacului (formare de sapropeluri, maluri, carbuni).
Studiile recente au indicat ca si apele litorale pot fi grav amenintate prin procesul
de “eutrofizare", intrucat azotul provenit de la o multime de surse stimuleaza
cresterea algelor intr-o asemenea masura, incat acestea micsoreaza cantitatea de
oxigen si blocheaza patrunderea luminii solare de care au nevoie plantele si
animale marine.
Poluarea apelor marine este cauzata si de aparitia mareelor negre, provocate de
deversarea incarcaturii petrolierelor avariate, esuate, naufragiate. Pentru
inlaturarea lor s-au incercat mai multe solutii, printre care folosirea unor
detergenti, a unei substante organice – “noisorex", cu o mare putere de absorbtie,
care transforma petele de petrol intr-o masa inerta, asemanatoare cauciucului.

Poluantii din apa

Poluantii din ape sunt constituiti din substante organice si anorganice, care se
prezinta sub forma de substante dizolvate, substante in stare de dispersie coloidala
si de suspensii variate.
Poluarea organica este specifica mai ales fabricilor de hartie si celuloza, care
folosesc si polueaza volume foarte mari de apa si ca urmare, chiar la o epurare in
proportie de 95%, rezulta cantitati mari de poluanti, astfel ca raul receptor trebuie
sa aiba un debit mare, pentru ca apa, dupa preluarea efluentilor, sa poata realiza un
grad de dilutie corespunzator.
Ca produsi de descompunere a substantelor organice rezulta: fenoli, amine, uree,
amoniac, hidrogen sulfurat, nitrati si nitriti etc. Descompunerea substantelor
organice si a produsilor generati prin descompunerea lor are loc atat prin actiunea
microorganismelor (in special a bacteriilor), cat si prin intermediul unor procese
chimice consumatoare de oxigen.
Industria petrochimica si chimica organica de sinteza (in special a maselor plastice
si a fibrelor sintetice), industria fito-farmaceutica, a detergentilor, medicamentelor,
colorantilor, folosesc cantitati mari de apa 50 – 300 l/s. Poluantii aparuti in aceste
ape sunt in cantitati mari, iar unii dintre acestia, chiar daca se gasesc in cantitati
mici, cum sunt pesticidele, erbicidele, devin toxice pentru organisme. Trebuie
mentionat ca poluantii sub forma compusilor organici de sinteza au in general o
persistenta ridicata in mediu. Astfel, pesticidele organoclorurate se acumuleaza in
organism prin fenomenul amplificarii biologice, astfel incat pot ajunge la
concentratii toxice in consumatorii de ordin superior, printre care se numara si
omul.
Poluarea anorganica se produce in special cu saruri si este datorata activitatilor din
industria chimiei clorosodice petroliera de extractie, industria petrochimica,
chimiei organice de sinteza, cat si in procesul de salinizare a solurilor.
De asemenea, scurgerile de suprafata de pe terenurile agricole, fertilizate in exces
cu ingrasaminte chimice de tipul azotatului de amoniu, superfosfat, ingrasaminte
complexe, contribuie semnificativ la poluarea anorganica, fiind considerate surse
difuze de poluare.
Din industria chimica anorganica, rezulta acizi si baze libere (acid sulfuric,
clorhidric, azotic, hidroxid de sodiu, carbonat de sodiu etc.), care modifica
concentratia ionilor de hidrogen. Viata in mediul acvatic se desfasoara in conditii
optime, cand valorile pH-ului sunt cuprinse intre 6 – 8,5; valorile extreme de pH
pot fi stresante pentru organismele acvatice.
Poluarea biologica poate rezulta in aglomerarile urbane, zootehnice, abatoare, si
este caracterizata de prezenta microorganismelor patogene. Acest tip de poluare
este mult mai periculoasa in anotimpul cald, cand dezvoltarea agentilor patogeni,
reprezentati de virusi, bacterii, este stimulata de temperaturile ridicate si de
stagnarea apelor. Pentru a caracteriza gradul de poluare biologica se determina
indicatori cum ar fi: continutul in bacterii coliforme totale, bacterii coliforme
fecale, streptococi fecali etc.
Apele poluate biologic contribuie la raspandirea unor boli bacteriene (febra tifoida,
dizenteria, holera), virotice (hepatita epidemica, poliomielita) si parazitare
(amibioza, giardioza, tricomonioza, schistosomioza). In aceste ape gasesc conditii
optime de dezvoltare si vectorii unor boli infectioase (tantari anofeli, diptere,
musca tete etc.).
Necesarul de apa este in continua crestere fiind o consecinta a exploziei
demografice, dar si a intensificarii agriculturii. Cele mai mari cerinte pentru apa le
au agricultura si industria, cu mentiunea ca agricultura, ca si populatia, scot din
circuitul hidrologic apa uzata, in timp ce industria o restituie prin reciclare in
proportie foarte mare.
Bilantul global al apei poate fi influentat favorabil prin aplicarea unor masuri
tehnico-organizatorice, care pot contribui la cresterea volumului de apa recirculata
de industrie, micsorandu-se astfel consumurile de apa nerecuperabila. Un mijloc
de crestere a resurselor de apa il constituie protejarea calitatii apei prin dotarea
tuturor surselor de poluare cu statii de epurare, aplicarea legislatiei in vigoare
privind protectia calitatii apelor, optimizarea amplasarii obiectivelor care polueaza
in raport cu capacitatea raurilor de a primi ape uzate, crearea unor zone de
protectie, in special in zonele de munte si pe cursurile superioare ale apelor.

III.3.3. Poluarea solului

Solul este suport si mediu de viata pentru plantele superioare terestre, principalul
mijloc de productie vegetala si forestiera. Activitatile de productie au provocat si
provoaca fenomene care deterioreaza solurile in diferite moduri.
Pentru tara noastra, asemenea fenomene sunt: eroziunea si scurgerea solurilor,
compactarea stratului accesibil radacinilor plantelor, dezechilibre de nutritie in sol,
poluarea chimica si biologica, excavarile de terenuri, distrugerea completa a
solului prin lucrari miniere la zi, exploatarea de balast, gropi de imprumut la
construirea digurilor, acoperirea solului cu deseuri si reziduri lichide sau solide,
inclusiv dejectii; depozite de diferite reziduuri, cenusa de la termocentrale, steril
din activitatile miniere, fosfo-ghips de la fabricile de ingrasaminte fosfatice etc.
Poluarea solului consta in orice actiune care produce dereglarea functionarii
normale a acestuia, ca suport si mediu de viata pentru plantele superioare din
cadrul diferitelor ecosisteme naturale sau antropice.
Degradarea se manifesta prin degradare fizica (fenomenul de compactare,
degradarea structurii), chimica (poluarea cu metale grele, modificarea pH-ului) si
biologica (poluarea cu germeni de boli).
Indicii sintetici ai efectului poluarii sunt, in general, urmatorii: deprecierea recoltei
calitativ si/sau cantitativ, sporirea cheltuielilor necesare pentru mentinerea recoltei
la parametrii calitativi si/sau cantitativ, anteriori poluarii.
Expresia valorica a poluarii poate fi data si de catre restrictiile din cauza carora are
loc deteriorarea recoltei, ca urmare a prezentei reziduurilor de substante poluante
(pesticidele, metale grele). Cheltuielile de amenajare antierozionala a solului, cele
ocazionate de executarea lucrarilor de drenaj pentru prevenirea salinizarii
secundare a solului sunt, de asemenea, tot expresia unor stari de poluare a
solurilor, la un moment dat.
Sistemul sol este mai complex, iar poluarea sa consta nu numai in patrunderea
poluantului in masa solului, ci si in provocarea de dezechilibre, fiindu-i afectate
functiile fizice, fizico-chimice, climatice, biologice, biochimice, in final ii este
afectata fertilitatea (capacitatea productiva).
Din punct de vedere chimic, solul poate fi poluat direct, prin deversari de deseuri
pe terenuri urbane sau rurale sau din ingrasamintele si pesticidele aruncate pe
terenurile agricole, si, indirect, prin depunerea agentilor poluanti, ejectati initial in
atmosfera, apa ploilor contaminate cu agenti poluanti, spalati din atmosfera
contaminata, transportul agentilor poluanti de catre vant de pe un loc la altul,
infiltrarea prin sol a apelor contaminate.
In ceea ce priveste poluarea prin intermediul agentilor poluanti din atmosfera, se
observa anumite particularitati. Astfel, solurile cele mai contaminate se vor afla in
preajma surselor de poluare a aerului.
Nivelul contaminarii solului depinde si de regimul ploilor. Intensitatea si frecventa
acestora, impreuna cu concentratia poluantilor din aer, influenteaza grosimea
stratului de sol poluat. Persistenta pesticidelor si ingrasamintelor artificiale pe
terenurile agricole depinde de vegetatie, dar si de tipul de sol. Pe solurile
nisipoase, persistenta este mult mai mica, comparativ cu solurile argiloase, unde
complexul argilo-humic determina retinerea substantelor respective o perioada mai
mare de timp.
Din cauza folosirii ineficiente a apei de irigatie, a lipsei de drenaj adecvat ori
calitatii necorespunzatoare a apei, apar fenomene de salinizare si inmlastinire
secundara.
In urma aplicarii irigatiei cu ape alcaline, continand silice, a drenarii sau
suprapasunarii in savane, stepe, antestepe, apare adesea compactarea solului
(tasarea puternica a acestuia). Dupa o folosire necorespunzatoare timp de 10-20
ani, solul capata o structura masiva, compacta, care se desface in blocuri la uscare
si devine impermeabila pentru apa si aer la umezire, a carui ameliorare este foarte
dificila.
In unele zone tropicale umede, drenajul si indepartarea excesiva a vegetatiei au dus
la uscarea si deshidratarea hidroxizilor de fier si aluminiu, cu formarea de straturi
compacte, “lateritice", mai ales in Africa de Nord, America de Sud si Asia.

Drenarea solurilor de coasta si delta din zonele tropicale si temperate (Thailanda,

Birmania, SUA, Olanda) a avut drept urmare degradarea prin scaderea pH-ului,
chiar pana la 2 - 4, deci prin acidifierea lor puternica, facandu-le total
neproductive.

Deseurile si reziduurile solide ridica probleme deosebite si, alaturi de substantele

chimice folosite in agricultura, sunt considerati principalii agenti poluanti ai
solului.
Metalele grele (plumb, cadmiu, mercur, crom, cupru, zinc, arsen, seleniu etc.),
provenite din diferite surse si depuse pe si in sol, pe diferite cai, se pot acumula in
acesta, de unde ajung in plante, unde se acumuleaza, putand sa aiba efecte
daunatoare. Odata ajunsi in sol sau in mal, majoritatea compusilor de mercur pot fi
convertiti in metilmercur, care este foarte toxic pentru plante, inhiband cresterea la
o concentratie de numai 0,6 ppm mercur.
Multe probleme de poluare a solului sunt legate de folosirea in cantitati din ce in
ce mai mari a ingrasamintelor chimice in agricultura. Astfel, superfosfatii contin o
serie de impuritati (metale si metaloizi toxici), care, in ansamblu, constituie un risc
potential foarte serios de poluare a solului.
Principalele impuritati prezente in superfosfati
(dupa Barrows, citat de Rauta si Carstea, 1979)
Impuritatea Concentratia (ppm)
Arsen 2,2-1,2
Cadmiu 50-170
Crom 66-243
Cobalt 0-9
Cupru 4-79
Plumb 7-92
Nichel 7-32
Seleniu 0-4,5
Vanadiu 20-180
Zinc 50-1430

Excesul de ingrasaminte chimice azotate determina poluarea plantelor, dar si a

apelor freatice cu niriti si nitrati. Astfel, acestia pot ajunge in organismul animal
sau uman, formand methemoglobina. Aceasta scade capacitatea de reoxigenare a
sangelui, iar intoxicatia se manifesta prin simptome asemanatoare anemiei. Din
aceasta cauza, intoxicatia este cunoscuta sub denumirea de “boala copiilor
albastri". Un pericol potential este legat si de nitriti, care sunt percursori esentiali
in sinteza nitrosaminelor, substante deosebit de toxice, dintre care multe, in
concentratii foarte mici, sunt cancerigene. (Acestea se formeaza chimic prin
interactiunea, la pH acid, a nitritilor si a oxizilor de azot cu aminele secundare).
Agricultura afecteaza nu numai proprietatile chimice ale solului, cat si pe cele
fizice (structura, textura, regim aerohidric), contribuind si la eroziunea solului, mai
ales pe terenurile in panta.
Complexitatea solului, ca mediu de viata pentru microorganisme si suport pentru
plantele superioare, implica un echilibru fragil al proceselor si fenomenelor ce au
loc in sol. Mentinerea acestui echilibru este conditia esentiala pentru fertilitatea
solului, deci pentru potentialul sau productiv. Tratamentele cu substante chimice
de sinteza, aplicarea ingrasamintelor chimice, lucrarile de desfundat si terasare
efectuate la infiintarea unor plantatii, depozitarea deseurilor, precum si poluantii
atmosferici depusi la nivelul solului sunt factori ce influenteaza microflora si
microfauna din sol.
Departe de a fi stabil si inert, cum pare la prima vedere, solul constituie,
dimpotriva, un mediu complex, in permanenta schimbare, supus unor legi proprii,
pe baza carora are loc geneza, evolutia si distrugerea materiei vii.
Spre deosebire de alte resurse naturale, solul, odata distrus, necesita o perioada
lunga pentru refacere, iar aceasta nu va fi integrala, intrucat nu se pot reproduce
conditiile si istoria milenara a formarii sale.

III.3.4. Poluarea radioactiva

Acest tip de poluare a mediului a capatat o importanta deosebita o data cu
prepararea si utilizarea pe scara larga a substantelor radioactive. Acestea emit
radiatii ionizante care pot deveni extrem de periculoase pentru orice vietate, daca
nu se iau anumite masuri de protectie. Radiatii ionizate exista si in natura si
actiunea lor fizica si biologica se manifesta o data cu construirea reactoarelor
nucleare, a acceleratorilor de particule si a aparatelor de radiatii X.
Aceste radiatii ionizante s-au manifestat si in timpuri stravechi prin radiatia
cosmica. Iradierea Terrei cu raze cosmice depinde si de campul magnetic terestru,
care joaca rol selector si chiar depozitar al particulelor din razele cosmice.
Din faptul ca viata pe Pamant continua sa se dezvolte, deducem ca radiatia
cosmica nu a intrecut limitele de suportabilitate ale organismelor vii. O data cu
trecerea aviatiei la altitudini mari, in atmosfera, acolo unde ecranul atmosferic nu
mai poate atenua fluxul de raze cosmice, pericolul de iradiere apare mai grav si
este cu atat mai mare in timpul furtunilor magnetice.
In afara de componenta magnetica a radiatiilor, omul mai este expus si la
componenta tehnica, cauzata de prezenta in scoarta Pamantului a numeroase
elemente radioactive. In aceasta situatie se poate vedea usor ca omul este supus nu
numai iradierii externe, ci si celei tehnice, cat si riscului de contaminare cu
substante radioactive care se afla in mediul sau de existenta.
La un examen mai atent se poate constata ca omul este contaminat in mod natural
cu potasiu, carbon si alte elemente radioactive rezultate din dezintegrarea uraniului
(radon), mai ales in marile orase.
Doza totala de iradiere la care este expus omul din fondul natural de radiatii
depinde de organism, de altitudine si particularitatile solului. Omul este supus
iradierii si prin investigatii medicale. Este vorba de radioscopii, radiografii si
tratamente radiologice.
O mare importanta in cresterea fondului terestru de radiatii o au si experientele cu
bombe nucleare, in emisfera nordica inregistrandu-se cele mai multe experiente.
Din 1963, astfel de experiente sunt interzise. In afara de acest pericol militar,
exista si alt pericol ce rezulta din activitatea nucleara, in domeniul cercetarii si mai
ales al dezvoltarii progresului energetic nuclear in intreaga lume.

Au fost opinii potrivit carora centralele nucleare sunt comode si sigure in

exploatare. Dar acestea au fost contrazise de accidentele survenite la centralele
termonucleare Three Miles Island (S.U.A.), in 1979, si Cernobal (Ucraina), in
1986.
Punerea hotarata inca a problemei dezvoltarii energetice nucleare ne obliga sa
reflectam inca o data la lectia oferita de Cernobal, la cauzele, la esenta si la
urmarile traite de noi toti, de omenirea intreaga, ale catastrofei de la centrala
nucleara ucrainiana.

De asemenea, se considera ca “reziduurile din energia nucleara, potentiale extrem

de periculoase, sunt atat de compacte incat pot fi pastrate in locuri izolate de
mediul exterior"" Opinie total gresita, tinandu-se seama de faptul ca in urma
exploziei de la Cernobal nu s-au gasit locuri unde sa poata fi evacuat combustibilul
nuclear utilizat, si depozitul ar trebui sa fie construit chiar langa grupul avariat, in
conditiile unui camp de radiatii intense, suprairadiindu-i pe constructori si pe
montori.
In unele cazuri, s-a folosit apa lacurilor, marilor si oceanelor ca mijloc de
depozitare a reziduurilor toxice, aceasta ducand la acidularea apei, disparitia
pestilor si a altor organisme acvatice. Reziduurile radioactive provenite de la
centralele termonucleare sau rezultate din fabricarea armelor nucleare, deseuri
radioactive depozitate in profunzimea oceanelor constituie un risc deosebit de
grav. Cum s-a constatat, containerele cu aceste reziduuri se pot deteriora,
diseminand continutul lor in sedimente oceanice si creand astfel posibilitatea
patrunderii substantelor radioactive in lantul alimentar de origine marina. Avand in
vedere acestea, din 1983, depozitarea reziduurilor radioactive, in apele oceanului
planetar este interzisa.

III.3.5. Poluarea sonora

Undele mecanice, reprezentate prin trepidatii, sunete, infrasunete si vibratii

ultrasonore, polueaza mediul urban, creand efecte psihologice epuizante. Zgomotul
urban, chiar la intensitate egala cu cel natural, este mult mai vatamator pentru
sanatate.
Zgomotul se caracterizeaza prin intensitate, durata si frecventa. In mod practic, se
considera ca limita de suportabilitate pentru om, 65 dB (decibeli). In general, cele
mai inalte niveluri de zgomote se intalnesc in halele industriale, dar aceasta
problema este de resortul specific al protectiei muncii, care impune anumite limite
pentru intensitatea zgomotului si recomanda utilizarea de casti sau busoane
antifonice. In marile orase, sursele de zgomot sunt reprezentate de transporturi.
In acest sens, zgomotul este direct proportional, in principal, cu intensitatea
traficului si viteza autovehiculelor. Pe langa transportul terestru mai trebuie luata
in considerare si aviatia supersonica. In fata flagelului zgomot se impun
urmatoarele masuri:
-disciplina personala si colectiva la locul de munca;
-masuri tehnice ce privesc ecranarea sursei de zgomot;
-utilizarea de materiale de constructii izolante din punct de vedere fonic pentru
construirea locuintelor.

III.3.6. Poluarea aerului in centrele urbane

Aproape nici un oras al lumii nu a reusit sa evite confruntarea cu flagelul modern

al poluarii aerului. Chiar in orasele odinioara vestite pentru aerul lor curat –
Buenos Aires, Denver si Madrid, spre exemplu – poluarea a reusit sa ucida sau sa
cauzeze spitalizarea unor oameni sanatosi, dar si a unor bolnavi sau invalizi.
Dar aceasta situatie poate fi totusi evitata, anume prin gama larga de strategii pe
care tarile lumii le aplica in combaterea poluarii. Printre acestea se numara
interziceri de trafic, zile in care folosirea automobilelor este interzisa si legi care
stabilesc controlul strict al emisiilor de poluanti ale centralelor electrice.
Nu toate aceste metode ating un succes deplin, dar multe dintre ele functioneaza
destul de bine, incat inconvenientele sunt trecute cu vederea.
In tot mai multe tari dezvoltate, spre exemplu, automobilistii au renuntat la
combustibilul cu adaos de tetraetil de plumb – principala cauza a poluarii cu plumb
a atmosferei.
Cu toate ca producatorii de combustibili au emis avertizari cum ca productia de
benzina fara plumb va ridica preturile si va micsora rezervele de combustibil, nici
una dintre aceste preziceri nu s-au adeverit. Astazi, automobilistul american nici
nu realizeaza absenta acestui combustibil otravitor – daca el a fost vreodata
constient de existenta lui.

Reducerea continutului de plumb in atmosfera este unul dintre marile succese in

combaterea poluarii aerului, spune Michael Walsh, consilier in materie de poluare
pe langa guvernele unor tari precum China, Suedia, Elvetia si altele.
Excluderea plumbului din benzina a adus de fapt pe piata o noua generatie, mai
curata, de combustibili. Formula benzinei a fost schimbata, cea noua continand cu
90% mai putin benzen si alte componente toxice, rezultatul fiind ca in multe orase
americane gradul de poluare a scazut cu pana la 15%, in cursul primului an dupa
introducerea noilor combustibili. Dar acestea nu sunt singurele succese
inregistrate.
In Japonia, tehnologiile de reducere a poluarii, precum “curatatoarele de fum" –
instalatii care retin pana la 95% din continutul de sulf emis de cosurile
electrocentralelor – au fost instalate in intreaga tara.
Aceasta masura a redus emisia de bioxid de sulf – un poluant care rezulta din
arderea unor combustibili precum carbunele sau titeiul – cu aproape 40%, anume
intre anii 1974 - 1983, in pofida dezvoltarii economice rapide. In Franta emisia de
bioxid de sulf a scazut cu 75% o data ce termocentralele au fost inlocuite cu
centrale nucleare.

Desigur, nu toate tarile sunt dispuse sa foloseasca energia nucleara, la fel cum
multe tari nu doresc sa impuna prin lege folosirea filtrelor de gaze montate
ulterior. Metodele folosite in unele locuri pot fi neadecvate pentru alte situatii.

III.3.7. Efectele poluarii asupra sanatatii umane

Actiunea aerului poluant asupra sanatatii omului, animalelor si plantelor are efecte
patogene, dupa gradul concentratiei si tipul de actiune a substantelor, iar efectele
pot fi imediate (acute), tardive (cronice) sau de lunga durata. Efectele imediate
(acute) se caracterizeaza prin modificari de sanatate, care apar la scurt timp dupa
expunerea la poluantii atmosferici. In general, efectele imediate sunt caracteristice
nivelurilor ridicate de poluare a aerului.
Efectele tardive (cronice) sau de lunga durata se datoreaza expunerii populatiei la
concentratii moderate de poluanti atmosferici.
Organizatia Mondiala a Sanatatii apreciaza ca 70% din populatia urbana respira
aer “nesanatos", cel putin in anumite perioade, iar 10% respira aer de calitate care
se afla la limita inferioara a acceptabilitatii.
In S.U.A., unde gradul de poluare a aerului este mult mai scazut decat in multe
orase din tarile aflate in curs de dezvoltare, numarul anual de decese cauzate de
aerul poluat se ridica de la 50.000 pana la 100.000, conform unui studiu realizat de
Universitatea Harvard.

Poluarea ii afecteaza pe copii mai mult decat pe adulti, iar copiii saraci – care sunt
expusi la mai multi agenti poluanti si la grade de poluare mai mari – sufera cel mai
mult. Diferite studii demonstreaza ca acei copii care locuiesc in orase cu un grad
mare de poluare au plamanii mai mici, lipsesc mai des de la scoala din cauza unor
boli si sunt spitalizati mai des. Pentru copii, care au organele interne aflate inca in
crestere, riscul este mai mare.
La fel, comportamentul lor implica mai multe riscuri – ei pun in gura mai orice sau
se joaca pe strazi infestate cu gaze de esapament.

In 1980, spre exemplu, in orasul brazilian Cubatao, din cauza poluarii, din 1.000
de copii, 40 s-au nascut morti, iar alti 40, majoritatea nascuti cu malformatii, au
murit in prima saptamana de viata. In acelasi an, orasul Cubatao, care are 80.000
de locuitori, a inregistrat 10.000 de cazuri de urgenta cauzate de poluare, printre
care s-au numarat cazuri de tuberculoza, pneumonie, bronsita, emifezm, astm si
alte maladii ale sistemului respirator. La Atena, in Grecia, rata deceselor creste cu
500% in zilele cu grade maxime de poluare.

Chiar in zonele aflate departe de centrele industriale, aerul poluat poate fi nociv.
Astfel, in padurile tropicale din Africa, oamenii de stiinta inregistreaza ploi acide
si smog de grade comparabile cu cele inregistrate in Europa Centrala, fenomen
datorat probabil arderii ierburilor de pe suprafete intinse, pentru ca acestea sa poata
fi cultivate.
Astfel de exemple elocvente au accelerat eforturile de combatere a poluarii aerului
in zonele urbane.

III.3.8. Efectele daunatoare ale mediilor din marile centre urbane asupra
organismului uman

Dezvoltarea societatii omenesti si a civilizatiei a schimbat simtitor mediul in care

traim.
In asemenea conditii in care mediul este in continua schimbare, organismul uman
este expus la o serie de excitari, solicitari care il obliga sa se acomodeze la noile
conditii din mediul inconjurator artificial pe care l-a construit.
Acomodarea la noile conditii ale organismului uman sau neputinta de a se
acomoda (boala) sunt efectele la care este supus organismul la solicitarile existente
din partea mediului in care traieste. In cazul aparitiei bolilor, in organismul uman
se petrec fenomene vatamatoare, la care nu mai poate raspunde printr-o
acomodare.
Inca nu este clarificat intru-totul care sunt bolile generate de efectele poluarii din
mediile urbane. Putem considera boli generate de mediile poluate ale marilor
centre urbane, acelea care sunt generate de depasirile poluarii cu o anumita limita
pentru o anumita substanta toxica si genereaza un numar mai mare de imbolnaviri
exprimat procentual decat media.
Nu s-au efectuat studii asupra efectelor insumate ale mai multor substante
poluante, ca efect cumulat asupra organismului uman, dat fiind faptul ca omul este
expus in marile centre urbane concomitent la actiunea a o serie de elemente nocive
in activitatea de zi cu zi pe care o depune. Acest lucru reduce sintitor puterea de
regenerare a organismului si creste simtitor afinitatea spre anumite inbolnaviri.
Boli car pot fi generate de marile mediile urbane poluate si care procentual se
prezinta mai frecvent decat media de pe unareal, regiune, sau tara:
- gastrita – ulcerul
- hipertonia – hipertensiunea aparuta la generatii mai tinere
- infarctul
- scleroza
- bolile sistemului nervos (neuroza)
- cresterea accidentelor
- deteriorarea mai accesntuata a dentitiei indivizilor din mediile urbane
- cresterea numarului de cazuri de boli tumorale
- boli profesionale (tuberculoza, osteoporoza)
- boli O.R.L., asurzirea partiala sau totala
- boli ale cailor respiratorii: pneumonie, bronsita, astm si alte maladii ale
sistemului respirator
- cresterea numarului de malformatii aparute
- SIDA

Principalele cauze:
- substante chimice in continua crestere ca numar si diversitate, de care se
foloseste societatea moderna;
- radiatiile – nu se cunoaste in totalitate efectele diferitelor tipuri de radiatii
- vibratii, zgomote, trepidatii in industrie mai ales
- suprasolicitari ale sistemului nervos (viata pe care o duce un individ intr-o
societate, intr-o continua schimbare, intr-o continua excitare din cauza
fenomenelor exterioare care le bombardeaza - duce la o suprasolicitare psihica a
individului)
- suprasolicitare psihica (in cazul examenelor, modul de activitate ale institutiilor,
birocratia, activitatea cotidiana depusa etc).
- excitarea tesuturilor mucoaselor genereaza alergie, astma
- schimbarea modului si componentelor in nutritie.

Stresul ca un fenomen general, este legat de activitatea umana din societatea

moderna, fiind un fenomen legat in primul rand de viata urbana. Persistenta
steresului pe perioada lunga de timp asupra oganismului, are ca rezultat scaderea
sistemului imunitar al organismului, scaderea puterii de concentrare si de munca,
rescpectivfaciliteaza predispunerea organismelor la boli.

III.3.9. Programe de control al poluarii aerului in centrele urbane

Folosirea automobilelor cauzeaza mai multa poluare decat oricare alta activitate
umana, de aici provenind aproape jumatate din oxizii de azot produsi prin
activitatile umane, doua treimi din cantitatea de monoxid de carbon si, in tarile
industrializate, aproximativ jumatate din hidrocarburi, ca si aproape intreg
continutul de plumb din aer, in tarile aflate in curs de dezvoltare.
In majoritatea tarilor industrializate, termocentralele sunt sursa a doua treimi din
cantitatea de dioxid de sulf eliberata in aer si o treime pana la jumatate din toti
ceilalti poluanti.
De aceea, toate programele de control al poluarii se concentreaza in primul rand
asupra automobilelor si termocentralelor, iar in unele tari in curs de dezvoltare,
asupra carbunelui ieftin folosit pentru incalzirea locuintelor si pentru gatit (ex.
China).
Cu exceptia oraselor in care mersul pe jos si biciclete sunt principalele forme de
transport, orice program menit sa reduca gradul de poluare trebuie sa fie indreptat
in principal impotriva emisiei de gaze de esapament. Chiar in orasele in care
predomina transportul cu bicicleta, numarul automobilelor se afla in crestere
rapida.

In prezent se afla in folosinta peste 500 de milioane de automobile de uz particular

si comercial, adica de zece ori mai multe decat in anul 1950. Iar, conform
prognozelor recente, numarul automobilelor se va dubla in urmatorii 40 de ani,
ajungand la un miliard.

Marirea acestui numar se va manifesta cel mai intens in tarile aflate in curs de
dezvoltare, unde cererea de automobile va creste probabil la sfarsitul secolului cu
200%, agravand puternic problemele legate de poluare, mai ales in zonele urbane.
Acolo unde benzina cu plumb era inca larg folosita, cea mai eficienta strategie a
fost cea de interzicere a adaugarii acestui adaos la combustibil sau scaderea
drastica a cantitatii adaugate.

Dupa luarea acestei masuri in S.U.A., consumul de benzina cu plumb a scazut cu

mai mult de jumatate, intre anii 1975 si 1980, ceea ce a cauzat o scadere a
continutului de plumb in sange cu 37%.

Unele tari promoveaza intens folosirea combustibililor alternativi care ard mai
curat decat cei pe baza de titei.
Printre aceste alternative se numara amestecuri cu volatilitate redusa – care ar
insemna o reducere a emisiei de hidrocarburi – si continut redus de benzen si alte
componente toxice.
O alta varianta este “oxigenarea" combustibilului prin adaugarea de alcool.

Tabelul de mai jos arata planul cronologic dupa care producatorii de automobile
trebuie sa se ghideze la punerea in vanzare a automobilelor care emit mai putini
poluanti, conform regulementelor californiene; este luata drept exemplu emisia de
hidrocarburi. Astfel, in 1998, 48% din vanzarile de automobile noi trebuie sa
respecte o emisie-limita de 0,25 g/km; alte 48% trebuie sa respecte standardele
vehiculelor cu emisie redusa (VER) de 0,075 g/km; 2% trebuie sa respecte
standardele stabilite pentru vehiculele cu emisie ultraredusa (VEUR) de 0,040
g/km; iar alte 2% trebuie sa fie vehicule cu emisie zero (VEZ). Media emisiei
totale trebuie sa fie de 0,157g/km.

Rata de reducere a emisiei de poluanti a automobilelor

Modelele anilor 0,39 0,25 VER de tranzitie 0,125 VER
0,075 VEUR
0,040 VEZ
0,00 Emisie medie
tot.
1994 10% 80% 10% 0,250
1995 85% 15% 0,231
1996 80% 20% 0,225
1997 73% 25% 2% 0,202
1998 48% 48% 2% 2% 0,157
1999 23% 73% 2% 2% 0,113
2000 96% 2% 2% 0,073
2001 90% 5% 5% 0,070
2002 85% 10% 5% 0,068
2003 75% 15% 10% 0,062

Asemenea amestecuri ard mai complet, reducand astfel emisia de monoxid de

carbon. Folosirea unor combustibili compusi dupa formule noi pot reduce emisia
anumitor poluanti cu 30%, asa cum s-a intamplat in nord-estul S.U.A., unde
folosirea lor a fost introdusa la sfarsitul deceniului trecut.
Avantaje si mai mari prezinta combustibilii care nu sunt extrasi din titei, cum ar fi
metanolul, etanolul, gazele naturale comprimate sau lichefiate, hidrogenul sau
bateriile electrice, care exclud total gazele de esapament.

III.4. Influenta agentilor chimici asupra organismului

Omul se afla intr-un permanent schimb de substante cu mediul, preluand si
evacuand agenti chimici.
In conformitate cu caracterul sau de sistem deschis, in organismul uman pot aparea
excese, lipsuri, in anumite substante, sau elemente chimice, sau pot aparea chiar
intoxicatii cu anumite elemente chimice, sau boli, tulburari provocate de eccesele,
sau insuficientele unor substante in organism, sau in funtcionalitatea unor organe.
Mentionam pricipalele efectele si rolul principalelor agenti chimici cu care
organismul uman este in contact direct, sau este parte componenta a organismului
uman si care influenteaza direct functionarea si metabolismul acestuia.

Oxigenul O2 : - cea mai importanta substanta pentru existenta vietii pe Pamant.

Organismul uman preia in repaus cca. 100 ml de oxigen la fiecare respiratie.
Lipsa de oxigen duce la o insuficienta respiratorie, insuficienta cardiovasculara si
sangiuna. Scaderea relativa a procentului de O2 in functie de temperatura si
presiunea atmosferica, produce efecte de meteosensibilitate.
Excesul de O2, ce poate intrevenii prin administratie artificiala produce tulburari
nervoase si respiratorii.
Ozonul O3 – prezent in urme in atmosfera, prezinta o actiune biologica care poate
genera:
- alterarea concentratiei celulare ARN si ADN
- scaderea activitatii unor enzime
- tulburari in dezvoltarea unor tesuturi adulte
- modificarea capacitatii de raspuns al organismului la o serie de
substante toxice
- iritarea mucoaselor
Ozonul este un oxidant puternic, folosit pentru oxidarea chimica.
Azotul (N2) – prezenta azotului in organism este legata in compozitia proteinelor,
ca element componenet.
Efecte nocive determinate de oxizii de azot se exercita asupra:
- cailor respiratorii, producand edem pulmonar acut
- fenomene de vasodilatatie
Amoniacul (NH3) – este un gaz incolor, iritant, puternic inecacios, larg raspandit
in natura si in mediul locuit de om. Generat de industrie, cat si de descompunerea
rezidului organic. Omul este nemijlocit in contact cu amoniacul.
Carbonul (C) – Carbonul sta la baza formarii substantei organice prin fotosinteza
si este constituent al tuturor tesuturilor vii. Dintre combinatiile carbonului in
numar de peste 500.000, multe dintre ele sunt toxice sau sunt poluanti ai naturii:
- oxizi (CO si CO2), hidrocarburile, aldehidele, acizi carboxilici, substantele
petroliere, pesticidele, detergenti, mase plastice.
Dioxidul de carbon (CO2) – Poate constitui un agent toxic cu efect mortal la o
concentratie de peste 10%. Exemplu: in cazul unor fermentatii, emanatii – apa
minerala, mofete.
Monoxidul de carbon (CO) – rezultat printr-o combustie incompleta in prezenta
oxigenului, local ajunge la concentratii toxice acute si cronice. Patrunderea in
organism, absorbtia este integrala datorita afinitatii hemoglobinei (din sange)
pentru monoxidul de carbon de 250 ori mai mare decat pentru oxigen. Prezenta lui
duce la:
- tulburari vizuale
- afecteaza sistemul nervos central
- cresterea volumului de batai ale sistemului cardiovascular
(S-au facut o serie de statistici cu numarul imbolnavirilor cu monoxid de carbon in
functie de anumite domenii de activitate si meserii, respectiv gradul de afectiune al
organismelor in mediile urbane supraaglomerate).
Fosforul (P) – importanta fosforului pentru organism este determinat de rolul sau
de constituent al organismului sub forma minerala (in sistemul osos si masele) si
sub forma organica ca acizi nucleici in toate tesuturile organelor.
- aportul insuficient de fosfor duce la rahitizm, producerea cariilor
Efect toxic:
- o forma alotropica a fosforului, care se oxideaza cu usurinta produce intoxicatii
generat in anumite circumstante de munca, de exemplu la fabricarea chibriturilor;
- provoaca moartea fatului;
- boli de ficat si rinichi, ale sistemul nervos
- tulburari metabolice, slabiciune, oboseala.
Fosfatul de calciu este prezent in toate celulele si fluidele corpului uman. Este un
componenet important al sucurilor gastrice, precum si al oaselor si dintilor.
Fosfatul de magneziu este prezent in oase, dinti, creier, sange, celule nervoase si
muculare, Excesul sau carenta pot cauza: crampe, nevralgii, colici si junghiuri.
Fosfatul de sodiu emulsifiaza acizii grasi si mentine solubilitatea acidului uric in
sange. Excesul sau carenta pot cauza icter.
Calciul (Ca) – se leaga de numeroase structuri si functii ale organismului:
- in compozitia oaselor, dintilor, altor organe;
- are rol in excitatia si functia sistemului nervos;
- homeostazia mediului intern, care asigura functia organelor si tesuturilor.
Scazand concentratia de Ca, scade rezistenta electrica de membrana a axonului si
creste permeabilitatea la sodiu. Scade acomodarea sistemului nervos. Contribuie la
metabolizarea fierului, Detine un rol important in transmiterea impulsurilor
nervoase, fiind un tonic al sistemului nervos. Carenta calciului prezinta rahitism,
osteoporoza. Dozarea suplimentara pot conduce la hipercalcemii, constipatii,
siscuri in infectii urinare.
Strontiul (Sr) – are importanta minora in organismul uman
- are un rol antirahitic si anticariogen
- ajutor la coagularea sangelui
- efecte nocive – are stontiul radioactiv, se fixeaza in oase, are perioada de
injunatatire de 30 ani, determina iradierea indelungata a organismului.
Sodiul (Na) – importata in organismul uman, prin mineralizarea lichidului
extracelular si pastrarea pH-lui in organism.
- pierderea natriului din organism prin deshidratare (varsaturi, transpiratii, diaree)
poate produce o concentratie hipotonica, In cazul excesului de Na duce la o
concetratie hipertonica. Acesta duce la:
- boli renale (nefroza)
- boli ale glandei suprarenale
- hipertonie (tensiune ridicata)
Combaterea eliminarii natriului se poate face prin:
- tratament hormonal
- aport excesiv de sare
Potasiul (K) – are importanta primordiala in organismul uman, primul cation din
interiorul celulei, constituent solid al protoplasmei.
- Carenta de potasiu – determina dezechilibru alimentar
- Intoxicatie cu potasiu – posibila prin hiperdozare
Clorul (Cl) – prezent in organism sub forma de cloruri, necesar pentru homeostazia
si echilibrul osmotic.
NaCl (sarea gema) – apare hipercloremia prin dozare excesiva produsa prin
ingestia de sare, ce duce la depozitare in tesuturi, generand endeme, respectiv boli
renale, cardiace, hepatice.
Intoxicatia – intalnita in industria electrolizei sarii.
- apare bronhoconstrictia
- inhibitia miscarilor respiratorii
- senzatii de arsura, iritatie, sangerari, lacrimari
Carenta clorului duce la pierderea parului si a dintilor
Sulful (S) – cel mai important element chimic pentru om, avand rol benefic in
calitate de component al organismului.
- compusii sulfului au un rol toxic, mai ales cei anorganici (oxizi, acizi, sulfuri)
- proportia populatiei expuse la noxe, aflata in atmosfera urbana creste odata cu
urbanizarea si cu cresterea industrializarii anumitor zone.
Vezi ploaia acida (pg. 17)
Sulfatul de calciu este constituent in cantitati mici al tesuturilor conjunctive si
celulelor hepatice. Excesul sau carenta pt cauza eruptii cutanate, abcese adanci sau
ulcere cronice purulente.
Sulfatul de potasiu prezente in celulele care formeaza membranele pielii si cele
care invelesc organele interne interactioneaza cu aceasta sare. Deficitul sau excesul
pot cauza eruptii cutanale, senzatii de greutate si dureri in membre.
Sulfatul de sodiu are actiune usor iritanta asupra tesuturilor si stimuleaza secretiile
naturale. Excesul sau carenta pot determina febra scazuta, edeme, depresii si
disfunctionalitati ale vezicii biliare.
Fierul (Fe) – importanta sa in organism este dat de rolul sau de transport al
oxigenului in organism.
Deficitul de Fe – aport insuficient duce la anemie hipercrona, oboseala, tulburari
morfofunctionale, digestive si ale ficatului.
Magneziul (Mg) – are rol in constitutia tesuturilor. Este necesar in metabolizarea
vitaminei C., a calciului, fosforului, sodiului si a potasiului.
Carenta propriu-zisa de magneziu duce la:
- tulburari de dezvoltare
- tulburari de pigmentatie, la animale la coloritul parului, a pielii
- inlesneste producerea sclerozelor vasculare
- cresterea bolilor de inima
- deformatii, iritatii, inflamatii
Fluorul (F) – la concentratii mici are insusiri biologice pozitive, in mentinerea
sanatatii dintilor, doze mai mari induc boli.
In exces apar fenomene de intoxicatie cronica, inglobate in termenul de fluoroza.
Fluoroza osoasa duce la ingrosari peristorice, calcifieri ale ligamentelor, aspect
rugos al oaselor. Clinic apar dureri articulare reumatice.
Lipsa duce la osteoropoza. Rinichiul, glanda tiroida si cordul sunt afectate in acest
caz.
Fluorura de calciu se regaseste in toate tesuturile conjunctive ale corpului uman.
Excesul sau carenta pot cauza varice, aparitia tarzie a dintilor, intinderi ale
tendoanelor musculare, furuncoloza si crapaturi ale pielii.
Iodul (I) – importanta in organismul uman prin prezenta lui in hormoni tiroidieni,
asigura functionalitatea glandei tiroide. Cantitatea insuficienta poate determina
incetinirea reactiilor mentale, cresterea in greutate si lipsa de energie. Ajuta la
arderea excesului de grasimi. Asigura sanatatea parului, a unghiilor, pielii si a
dintilor.
Nu se cunosc efecte toxice.
Bromul (Br) – este prezent in organismul uman. Functiile bromului in organism nu
sunt inca pe deplin cunoscute.
Se regasesc in sare in concentratii mici.
- apare in glanda tiroida, ficat, rinichi, inima, splina si creier
- are efect stimulator in cantitati mici.
Cobaltul (Co) – importanta pentru om se leaga de prezenta sa in compozitia
materiei vii (intra in compozitia vitaminei B12 si a derivatilor sai).
- carenta cobaltului genereaza anemii, este depozitat in ficat;
- intoxicatii cu cobalt se pot intalnii in zonele de exploatari ale cobaltului. La o
concentratie de 10 – 20 mg/100 g devine toxic
- lipsa cobaltului este generat de modul de viata vegetarian.
Cromul (Cr) – contribuie alaturi de insulina la metabolizarea zaharurilor. Asigura
mobilizarea proteinelor. Pe masura inaintarii in varsta, organismul uman retine mai
putin crom. Carenta cromului duce la ateroscleroza si diabet. Nu se cunosc efecte
toxice produse de crom.
Maganul (Mn) – Contribuie la acvtivarea enzimelor necesare pentru buna utilizare
interna a biotini si a vitaminelor B1 si C. Este necesar pentru o buna digestie si
asimilare a hranei.
Carenta duce la ataxie. Toxicitatea poate aparea in conditii industriale.
Zincul (Zn) – este un agent de circulatie, supravegand buna desfasurare a
proceselor fiziologice si intretinerea sistemelor enzimatice si celulare. Este esential
pentru sinteza proteinelor. Controleaza contractibilitatea musculaturii.
Carenta zincului hipertrofia prostatei, ateroscleroza. Nu este toxic.
Cuprul (Cu) – este necesar pentru sintetizarea hemoglobinei. Indeplineste un rol
important in utilizarea eficienta a vitaminei C. Asigura absorbtia fierului in
organism. Lipsa cuprului poate genera anemie, endeme, defecte de conformatie
osoasa, posibil artrita reumatoida. Prezint rare efecte toxice.

Pentru organismul uman se prezinta toxice printre altele urmatoarele elemente:

Plumb (Pb), Mercurul (Hg), Kadmiul (Cd), Siliciul (Si), Arzenul (As), Seleniul
(Se).

Pentru functionarea in conditii normale a corpul omenesc, acesta are nevoie de

vitamine. Ele indeplinesc un rol esential in cresterea, mentinerea vitalitatii si
bunastarea generala a organismului nostru. Vaitaminele se gasesc in cantitati foarte
mici in toate alimentele de provenienta naturala.
Elementele minore au de asemenea un rol indispensabil in functionarea si in
metabolismul organismelor umane.

III.5. Principalele obiective poluante respectiv problemele ecologice pe care le

ridica
III.5.1. Efectele mineritului asupra mediului inconjurator

Orice activitate de extractie a substantelor minerale utile implica o serie de efecte

negative asupra mediului inconjurator, cu poluarea acestuia cu o serie de elemente
poluante si toxice in anumite situatii (minereurile radioactive, minereuri cu
continut de mercur, arsen, cadmiu, plumb etc.). Aceste efecte le putem categorisi
in efecte fizice si chimice.

Efectele fizice

Prin extractia substantelor minerale utile in lucrari de subteran raman o serie de

goluri, care cu timpul prin prabusire se vor umple, dar vor genera o surpare a
terenului la suprafata, cu consecinte, de multe ori dezastruoase, daca acestea se
gasesc in apropierea sau sub anumite localitati.
In cazul lucrarilor subterane, care se situeaza in zone nelocuite, nu implica
probleme deosebite, inafara schimarii morfologiei zonei, aparitiei de surpari, sau a
alunecarilor de teren (de multe ori pe suprafete considerabile, subminand culturile
existente, eventual terenul va fi temporar impracticabil agriculturii, silviculturii,
pasunatului).
In situatia in care peste aceste zone trec cai de comunicatie sau exista localitati, ele
in mod direct sunt afectate in timp, de efectele negative ale acestor activitati
umane. Cladirile vor prezenta crapaturi, terenul pe care s-a construit isi schimba
caracteristicile geotehnice, in majoritatea lor devin instabile, generand chiar
alunecari de teren (exemplu: Ocnele Mari).
Solutia ce se abordeaza in asemenea situatii este rambleerea cu steril a zonelor
exploatate. Prin aceasta se va scadea la minimum posibilitatea de surpare a zonelor
din coperisul lucrarilor miniere. In anumite situati de exceptie, cand raman
zacaminte considerabile in conditii rentabile de exploatare sepoare ale exploatarii
miniere pot intra pe o perioada nedeterminata in conservare. Sunt lasati pilieri de
siguranta - activitate ce se face controlat in urma unor studii de specialitate, urmate
de documentatii de refacerea mediului inconjurator.
Apele de zacamant – existenta lor prezinta o alta problema de prim ordin dat fiind
agresivitatea acestora asupra mediului inconjurator, prin natura lor acida. Se vor
inlatura, neutraliza pe baza unor studii de bilant de mediu si plan de refacere si
documentatii tehnice. Aproape toate nivelele minelor prezinta ape care se aduna in
aceste lucrari acive sau parasite. Impotriva apelor de zacamant exista doua metode
de prevenire folosite:
- Protectia passiva – se lasa zone de siguranta fata de depozitele poros-permeabile
(acvifere) si se izoleaza;
- Protectie preventiva – prin foraje de asecare (ex. Valea Crisului, sau in cazul
unor exploatari subterane)
In cazul exploatarilor apar o serie de alte substante nocive, poluante care sunt
generate de activitatea miniera prin perturbarea conditiilor initiale de zacamant,
fenomen prin care apar o seri de reactii de oxidare si de eliberare de elemente care
vor forma noi compusi chimici instabili, care vor ajunge la suprafata, rspectiv pot
aparea fenomene negative de pe urma activitatilor colaterale (praf, fum, generat de
motoare termice, minereul extras, care poate contine substante toxice, daunatoare
organismului uman si sistemului biotic din zona.
Halzile de steril, un alt produs nedorit al activitatii miniere, care ridica o
multitudine de probleme (de depozitare, de siguranta, de stabilitate, prezenta unor
substante toxice pentru organisme, care se concentreaza in aceste halzi sau in
iazurile de decantare. Acestea necesita o permanenta supraveghere, monitorizare.
Halzile de steril in mare parte vor disparea in conditiile rambeerii cu acest material
a lucrarilor miniere subterane. Halzile ramase la suprafata se vor taluza, si se vor
reecologiza prin solificare si replantare. Situatia lor se va monitoriza pe o perioada
de 15-20 de ani prin studii geotehnice efectuate asupra starii fizico-mecanice ale
materialului haldat. In situatii de exceptie in urma iintroducerii de noi tehnologii
mai performante de exctagere a substantelor minelare de va introduce din nou in
proces de extragere de noi elemente.

Efecte chimice

O serie de substante chimice care prin schimbarea mediului, prin scoaterea la

suprafata (schimbare de temperatura, presiune, pH-ul, intra intr-un proces de
oxidare, descompunere si formare de alte substant chimice labile, solubile in aer
sau apa, ajung la suprafata producand pouari pe arii extinse.
In general materia prima exploatata contine pirita FeS2, una dintre mineralele dare
apare in majoritatea zacaminte. Ea se afla in conditii reductive in zacaminte, prin
exploatare va ajunge la suprafata in conditii de oxidatie (de exeemplu prin arderea
carbunelui care contine pirita, sau prin simpla oxidare in prezenta oxigenului) va
rezulta SO2 care ajunge in atmosfera si in prezenta razelor U.V. (ultraviolete) se
catalizeaza in SO3, iar cu apa se va forma H2SO4 (acid sulfuic) are acelasi efect
ca si ploaia acida, generand probleme ecologice grave in mediul inconjurator.
(Pirita este prezenta in aproape majoritatea substantelor utile exploatate de la
carbune, la zacaminte nemetalifere, metalifere feroase, sau neferoase). Acidul
sulfuric ramane o substanta coroziva in natura pana cand nu va forma cu alti
cationi substante chimice stabile, sau insolubile in apa.
Cativa sulfati prezenti in apele de mina si gradul lor de solubilitate in apa:
CaSO4 . 2 H2O 2,4 g/l
Cu SO4 . 5 H2O 31,6 g/l
Zn. SO4. 6.H2O 117,5 g/l- intra in solul vegetal in depozitele geologice
Pb SO4 0,0042 g/l - anglezit
Se poate anihila acest efect nociv al apelor provenite din zacamant prin tratare cu
praf de calcar Ca CO3.

Forajele de adancime – prezinta de asemenea efect poluant prin fluidul de foraj

asupra stratelor, sau prin executia incorecta a lucrarilor, prin care stratele porois-
permeabile vor comunica intre ele..
Fluiful de foraj poate contine bentonita, barita, polimeri organici si alte substante,
care vor circula prin stratele poros-permeabile. Exista posibilitatea de contaminare
a acestor acvifere, sau a mineralizatiilor..

Carierele - Reprezinta una dintre cele mai devastatoare lucrari executate de om din
punct de vedere ecologic si prin aspectul dezolant pe care-l produce (peisagistic) si
prin efectele fizice produse.
Schimba morfologia zonei, relieful. Se rambleaza cu steril sau cu materiale (inerte)
de constructii moloz, se reda patura de sol vegetal si se inierbeaza sau se
impaduresc, se reda suprafata destinatiei initiale, sau se va da o alta destinatie –
helesteuri, zone de agrement, sau rampa de deseuri in anumite conditii favorabile,
conform normativelor in vigoare.

III.5.2. Groplile de deseuri si Rampele ecologice pentru deseuri

Tot mai mare atentie se acorda in ultima perioada inchiderii gropilur de deseuri
formate acum 20-30 de ani, care nu prezinta nici o protectie pentru om si pentru
animale. In acelasi tim au fost amplasate pur si siplu dupa criteri economice, in
imediata vecinatate a localitatilor, fara sa ia in considerare minimele norme de
protectie a mediului inconjurator. In paralel pe baza de studii tehnice, sudii de
impact, studii geotehnice si hidrogeologice si pe baza studiilor de fezabilitate se
studiaza posibilitatea initierii unor rampe egologice de deseuri, proiectate dupa
normele europene in vigoare.

Formarea unei asemenea obiectiv implica o serie de problematici, printre care de

:
- infrastructura
- distanta de la localitati
- conditii meteorologice factorii neecologici
- factori estetici

- factori geologici – tectono-structurali, litologici, existenta barierei geologice, de

permeabilitatea succesiunii litologice, etc.
- factori geotehnici (proprietati fizico-mecanice ale rocilor)
- factori hidrogeologici
- factori geochimici
- influenta asupra mediului biotic
- factori economici, de rentabilitate prin distanta fata de sursele principale (centre
urbane)

Deseul menajer prezinta o serie de substante solide si lichide, rezultate in urma

unor activitati agricole, industriale, din procesul de producere a energiei, activitati
menajere, care nu mai pot fi folosite sau refolosite de om si nu mai intra in
procesele industriale.
Pentru scaderea volumului de deseuri produs si depozitat in rampe de deseuri este
necesar:
- Propagarea unor tehnologii in industria agricola, care produc cantitati cat mai
mici de deseuri nerefolosibile;
- Deseuri care sa se poata selecta si recircuita;
- Deseurile care rezulta si nu se pot refolosi va trebui sa fie neutralizate chimic.

Deseurile se clasifica dupa gradul de poluare, toxicitate etc. si in functie de gradul

de toxicitate al deseurilor depozitate se clasifica si rampele ecologice de deseuri.

Sunt considerate deseuri periculoase:

- substrate cu continut de mercur (Hg)
- maluri cu continut de plumb (Pb).
- deseuri cu acizi – (Bacterii)
- cadavre de animale, provenite de la experimente de laborator
- maluri de la galvanizari, solutii
- insecticide
- ace de injectie de unica folosinta
- coloranti, materiale plastice
- deseuri, provenite de la rafinariile de petrol
- solutiile de developare ale filmelor
- solutiile ramase de la producerea otetului, sapunului
- praf de azbest
- degresanti industriali
- haldele de steril, rezultate in urma exploatarii substantelor minerale utile, in care
in majoritatea cazurilor se concentreaza substante toxice, nocive asupra mediului
ambiant (metale grele)

Depozitarea deseurilor

Implica foarte multe probleme de ordin ecologic in primul rand, estetice si

economice in al doilea rand. In cazul alegerii zonelor optime de depozitare a
deseurilor se face o evaluare riguroasa a zonelor optime pentru depozitarea a
acestora printr-un sistem de punctare de asemenea riguros conceput.
- Zone optime din punct de vedere morfologic, structural, hidrologic si
hidrogeologic, stratigrafic, din punct de vedere tehnic, conditii optime din punct de
vedere infrastructural;
- Deseurile sa fie transportate pe distante cat se poate de mici.
- Parametrii pentru aer, curenti de aer – directia lor, viteza acestora, turbulenta etc.
- Parametrii determinati, dupa care se calculeaza zona este optima pentru
depozitarea deseurilor.
- Normative in vigoare
- Proiectarea unor rampe ecologice de deseuri implica o metodologie aparte de
izolare de la sol prin mai multe tipuri de folii stratificate si prin acoperirea
gunoaielor si izolarea continua a zonelor umplute
.
Substratele izolatoare folosite si care corespund noilor cerinte sunt: argilele cu
coeficient de permeabilitate redus, bitumene, beton, materiale plastice, folii de
polietilena, P.V.C., polistireni)

Mai jos se prezinta principalele elementele componente ale unei rampe ecologice
de deseuri:

canal (rigola) de scurgere deseuri

evacuarea apei pluviale (prin filtrare)

strat permeabil (nisip, pietris)

strat izolator

strate geologice
impermeabile (bariera geologica)
nivelul hidrostatic al
apei freatice la min. 1 m
sub nivelul rampei

Este necesara supravegherea continua a acestor depozite pentru a nu ajunge in

contact persoanele umane, animale si o supraveghere pentru a putea urmarii
evolutia si gradul de poluare al mediului inconjurator. Se va face monitorizarea lor
pe o perioada de 10-20 ani si dupa inchiderea lor. Durata de monitorizare este in
functie de volumul de deseuri depozitat, de categoria de toxicitate al materialului
depozitat.

In cazul gropilor de deseuri deschise - pot aparea infestatii, infiltrari, transport pe

calea aerului a diferitelor elemente, prin intermediar (plante agricole, animale)
poate ajunge la consumatorii de ordin superior (la om), generand o serie de boli.
In cazul celor acoperite -
- prin eroziunea solului pot aparea la suprafata.
- infiltrare de apa meteorica, infestarea apelor subterane, evaporatia diferitelor
gaze, aparitia, concentrarea in vegetatia din imprejurimi a o serie de substrate
toxice, astfel pot ajunge pana la om prin consum.
Animalele pot dezgropa, sau pot strapunge in zonele inferioare izolatia (de catre
rozatoare), sau din cauza unor neglijente se poate deteriora stratul protector.
Este necesara efectuarea periodica a analizelor pentru o serie de elemente pentru a
se prevenirea situatiilor de catastrofa.
Prin executarea puturilor de hiroobservatie se pot preleva probe de apa din nivelul
freatic si se studiaza gradul de poluare a acestora. in functie de debit si viteza
curentilor apelor subterane
In cadrul probelor de apa prelevate se studiaza:
caracterele fizice:
- culoarea
- gradul de tulburare
- temperatura
- suspensiile
- conductibilitatea electrica
- substante dizolvate
- radioactivitatea
- miros
Din punct de vedere chimic se vor lua in vedere, prezenta:
- carbonatilor
- clorurilor
- K (potasiului)
- Ca (calciului)
- Mg (magneziului)
- duritatea
- metale grele: Cd, Cr, Ni, Pb, As, Zn, Cu, Hg, Se, V, Sb, Ba, Be, Ca, Mo, Te, Ti,
Sn, U, Ag.
- cianurile
- fluorurile
Din punct de vedere biologic se va analiza:
- biochimic
- bacteorologic

De asemenea se preleveaza probe de sol si se analizeaza gradul de poluare ala

cestora. In conditii deosebite si in prezenta deseurilor toxice se pot preleva probe
din diferite specii de plante, care sunt prezente in zona, pentru analiza alementelor
toxice acumulate in acestea..

III.5.3. Lagunele de mamoluri

De asemenea prezinta un pericol de poluare, namolurile active care se colecteaza

de pe raza centrelor urbane si sunt sedimentate in lagune de namoluri la statiile de
epurare. Aceste maluri pot contine cele mai variate substante chimice, provenite de
la diversi agenti industriali (industria textila, coloranti, galvanizare, prelucrarea
pieilor de animale, etc.) si din gospodarii. Inchiderea acestora, respectiv
neutralizarea, izolarea acestor maluri prezinta de asemenea probleme de prim
ordin.

III.6. Prevenirea pagubelor provocate si evaluarea cheltuielilor aferente

In cadrul cheltuielilor aferente pagubelor produse de activitatea umana se vor lua

in calcul printre altele:
- evaluarea efectelor poluarii si monitorizarea continua a situatiei mediului;
- prevenirea, lichidarea pagubelor;
- cercetarile si studiile efectuate in domeniu;
- cheltuielile alocate pentru diminuarea efectelor poluarilor;
- supravegherea unor fenomene, efecte legate de poluare, constituie cheltuielile
alocate pentru protectia mediului. Evaluarea pagubelor produse in mediul
inconjurator este altfel foarte greu de efecuat dat fiind natura obiectului de studiu.
Acestea se evalueaza prin lucrarile efectuate pentru emeliorarea sau lichidarea
pagubelor.
Cheltuielile alocate pentru refacerea calitatii mediului inconjurator cresc
disproportional cu marimea pagubelor provocate. Cheltuielile pentru refacerea
unor poluari ale mediului vor fi cu atat mai mici cu cat situatia existenta este mai
aproape de cea naturala (vezi graficul de mai jos) si cu cat cheltuielile de prevenire
sunt mai mari. Graficul prezinta raporturile existente intre cheltuielile de prevenire
si cele de refacere ale mediului in cazul unei activitati economice (industriale). In
functie de cheltuielile de prevenire alocate si cheltuielile de refacere necesare
pentru refacerea mediului inconjurator, statele vor ocupa pozitii diferite in graficul
de mai jos. Acest lucru este functie de situatia economica a tarii, de tratatele
internationale la care a aderat, si nu in ultimul rand de vointa politica.
In politica protectiei mediului exista posibilitatea unor parghii economice. Acestea
in general se reflecta prin sanctiuni fiscale fata de cauzator. Aceste masuri, insa nu
rezolva problema insasi a poluarii mediului si nici refacerea acestuia. limita de
prevenire limita de refacere

B
AC
KM

KH KM MP
MNo med. inspre spre inrautatire mediu total
mediu ameliorare a situatiei poluat(mediu
nepoluat a pagubelor mort) calitatea diferite grade
mediului de poluare

A – cheltuieli de prevenire
B – cheltuieli de refacere
C – punctul de intersectie a curbei de prevenire cu a curbei de refacere
(exprimate financiar)

Masurile de stimulare ale agentilor economici, prin concesii economice, pentru

investitii in tehnologii mai putin poluante, dar probabil mai costisitoare sub
raportul investitiilor.
. In acelasi timp stimularea tehnologiilor mai ecomomici in cea ce priveste
consumul de energie. Exista parghii economice prin care se pot reglementa gradul
de poluare al unei zone prin facilitarea introducerii unor ramuri economice mai
putin poluante, sau tehnologii noi in cadrul unei ramuri economice, care reprezinta
o solicitare mai mica in gradul de poluare a mediului inconjurator.
In cazul initierii unor activitati economice noi, in tatra noastra s-a introdus garantia
bancara pentru refacerea mediului. Garantia bancara serveste la formarea fondului
rezervat pentru refacerea mediului inconjurator in timpul activitatii desfasurate, cat
si dupa aceasta. In acelasi timp studiul de impact pe care sunt obligati sa le execute
agentii economici in cazul initierii unor activitati noi servaste la studiul gradului de
poluare si deteriorare minima a mediului inconjurator, cat si efectele activitatii
desfasurate asupra zonei. Se dau solutii pentru minimalizarea acestor efecte
negative ale activitatii.

IV. PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI MEDIULUI

IV.1. Principii fundamentale, elemente strategice de baza, modalitati de

implementare

In consens cu obiectivele si functiile specifice pe care le indeplineste, dreptul

mediului este dominat de o serie de principii generale care se reflecta, sub o forma
sau alta, in continutul si semnificatiile normelor sale.
Ele sunt consacrate, ca atare, expres de lege (precum principiul precautiei,
principiul prevenirii, principiul conservarii biodiversitatii, principiul poluatorul
plateste), ori rezulta din dispozitii dispersate in diverse acte normative (protectia
mediului, obiectiv de interes public major).
Alaturi de “principii", Ordonanata de urgenta 195/2005 stabileste “elemente
strategice de baza", care “conduc la dezvoltarea durabila a societatii", precum:
crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului, utilizarea
durabila, mentinerea si ameliorarea mediului, respectiv reconstructia ecologica etc.
In sfarsit, legislatia consacra si modalitatile “de implementare a principiilor si
elementelor stratige".
Desi apartin mai ales zonei politicii de mediu, aceste elemente contribuie la
precizarea si explicitarea semnificatiilor juridice ale principiilor fundamentale.

IV.2. Protectia mediului – obiectiv de interes public major

Prin natura si importanta exceptionala a calitatii mediului pentru lumea vie,

protectia, conservarea si dezvoltarea (ameliorarea) sa constituie un “obiectiv de
interes public major" (Ordonanta de Urgenta nr. 195/22.12.2005).
Constitutia din 1991 se refera, in mod indirect, la acest principiu atunci cand
stabileste obligatia statului de a exploata resursele naturale “in concordanta cu
interesul national" (art.134, alin.2, lit.d).
Ordonanta de Urgenta nr. 195/22.12.2005 pentru protectiei mediului, precizandu-si
obiectul de reglementare, il califica drept “obiectiv de interes public major"
In formularea art.1 din Legea nr.9/1973, protectia mediului reprezenta “o problema
de interes national". O asemenea dispozitie generala releva valoarea social-juridica
deosebita conferita pastrarii echilibrului ecologic si conservarii factorilor de mediu
si imprima un caracter imperativ normelor de drept pertinente. Ea indica in mod
clar si conceptia generala privind protectia mediului adoptata de legiuitorul roman,
in consens cu traditiile noastre juridice si apartenenta la sistemul dreptului
continental (de inspiratie franceza).
Ca atare, protectia mediului este o responsabilitate publica, o obligatie a statului,
ceea ce implica reglementarea activitatilor de protectie si control public asupra
acestora. Protectia mediului greveaza desfasurarea tuturor activitatilor (dreptul de
proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului conform art.
41 (6) din Constitutie) si constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si
juridice. Si o serie de reglementari sectoriale cuprind dispozitii in acest sens.
Astfel, potrivit Legii nr. 107/1996 protectia, punerea in valoare si dezvoltarea
durabila a resurselor de apa sunt actiuni de interes general. La randul sau, Legea
103/1996 califica fondul cinegetic al Romaniei drept “resursa naturala de interes
national", iar Codul silvic (Legea nr. 26/1996) considera fondul forestier national
“bun de interes national".
In consecinta, prevederile dreptului mediului sunt de “ordine publica",
nepermitand derogari de la prescriptiile lor. Asemenea consideratii de principiu se
exprima, in planul dreptului, intr-o serie de elemente precum: existenta unei
“ordini publice ecologice", instituirea unui serviciu public preocupat cu protectia
mediului, controlul legalitatii actiunilor care ar putea afecta calitatea mediului. In
privinta factorilor naturali, acestia capata calificari juridice importante, precum:
apele “fac parte integranta din patrimoniul public", vanatul este “bun public de
interes national" s.a.

IV.3. Principiul conservarii

Prevazut expres in Ordonanta de Urgenta 195/2005, protectiei mediului este

formulat drept “principiul conservarii biodiversitatii si a ecosistemelor specifice
cadrului biogeografic natural".
Totodata, potrivit art.134 (2)(e) din Constitutie, Statul trebuie sa asigure printre
altele si “refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea
echilibrului ecologic".
Obiectiv fundamental al problematicii protectiei mediului, conservarea urmareste
sa mentina un nivel durabil al resurselor ecologice. Aceasta presupune, in acest
sens, un management al resurselor renovabile si o atentie deosebita utilizarii
resurselor nerenovabile.
Potrivit Strategiei mondiale de conservare a UICN (1980), conservarea presupune:
1) mentinerea proceselor ecologice esentiale si a sistemelor care reprezinta
suportul vietii;
2) prezervarea diversitatii genetice;
3) realizarea utilizarii durabile a speciilor si ecosistemelor.
La randul rau, Strategia europeana de conservare adoptata in cadrul Consiliului
Europei (1990) isi propune ca scop sa promoveze respectarea naturii pentru ceea
ce este si nu pentru ceea ce asteptam de la ea, respectiv satisfacerea nevoilor si
asipratiilor legitime ale cetatenilor. In cadrul politicilor de mediu, trebuie sa se
acorde preferinta strategiilor preventive si active, mai degraba decat celor
corective si reactive.
Asadar, intr-o acceptiune generala conservarea presupune mentinerea nivelurilor
cantitative si calitative durabile ale resurselor mediului; ea nu vizeaza in general
calitatea mediului, ci numai mentinerea conditiilor minimale necesare pentru
existenta resurselor permanente.

IV.4. Principiul prevenirii

In Ord de urgenta 195/2005 a protectiei mediului ca “principiul prevenirii

riscurilor ecologice si a producerii daunelor", porneste de la realitatea ca o atare
atitudine comporta costuri mult mai reduse decat remedierea calitatii factorilor de
mediu, iar pe termen lung continua refacere a deteriorarii si compensare a
pagubelor conducand la stagnare si chiar la franarea dezvoltarii. Prevenirea
implica, pe de o parte, evaluarea riscurilor pentru a evita pericolele potentiale, iar
pe de alta parte, implica actiuni bazate pe cunoasterea exacta a situatiei prezente.
In continutul semnificatiilor sale, principiul presupune atat actiuni asupra cauzelor
care produc poluarea sau degradarea (prin retehnologizarea ecologica a proceselor
de productie), cat si activitati de limitare a efectelor distructive sau nocive pentru
factorii de mediu.
Este edificatoare, in acest sens, obligatia de a lua in calcul cerintele protectiei
mediului cu ocazia oricarei actiuni publice sau private care risca sa aiba un impact
asupra calitatii factorilor mediului. Astfel, se afirma din ce in ce mai mult o serie
de proceduri administrative precum studiile de impact (avand ca scop sa impiedice
realizarea unor obiective economico-sociale cu impact asupra mediului, fara
masuri corespunzatoare de prevenire a acestuia), ori bilantul de mediu si
programul de conformare, sau preocupare de a stabilii regimuri speciale de
desfasurare a unor asemenea activitati (precum cel al deseurilor toxice,
ingrasamintelor chimice si pesticidelor etc.)

IV.5. Principiul precautiei in luarea deciziei

Acest principiu se afla inca in stare incipienta de recunoastere la noi in tara. El isi
completeaza si amplifica semnificatiile cu un alt principiu fundamental, cel al
prevenirii riscurilor ecologice si a producerii pagubelor.
Precautia presupune un studiu de risc, care sa permita evitarea pagubelor si o
actiune bazata pe cunoastere. Numai ca nu intotdeauna consecintele deciziilor si
actiunilor pot fi cunoscute, total sau partial, dinainte, iar absenta certitudinii
stiintifice nu poate constitui un pretext pentru a nu lua masurile adecvate pentru
prevenirea atingerilor grave si inevitabile aduse mediului. In fata acestei realitati,
in adoptarea deciziilor trebuie sa se manifeste precautie, prudenta, o atentie
maxima pentru adoptarea masurilor preventive care sa elimine, pe cat posibil, orice
risc de degradare a mediului.
Precautia reclama deci ca masurile de protectie a mediului sa fie adoptate, chiar
daca nici o paguba nu se prefigureaza la orizontul apropiat. Sub aspectul probei,
sarcina efectuarii acesteia se inverseaza: ea revine acum celui care sustine ca
activitatea sa nu are ori nu va avea nici un impact, pana atunci cand acumularea de
date stiintifice va proba ca exista o relatie de la cauza la efect intre actiunile de
dezvoltare si degradarea mediului.
La nivel european, Tratatul de la Maastricht, cuprinde regula precautiei in art.
130R, iar directivele comunitare privind utilizarea si diseminarea organismelor
modificate genetic din 1990 o aplica concret. In sfarsit, principiul 15 al Declaratiei
conferintei ONU de la Rio de Janeiro (1992) afirma ca in caz de risc de pagube
grave ori inevitabile, absenta ceritudinii stiintifice nu poate servi ca pretext pentru
a amana pentru mai tarziu adoptarea de masuri efective privind prevenirea
degradarii mediului, teza reluata si de Conventia asupra biodiversitatii.
Acest principiu s-a dezvoltat, in ultimii zece ani, si in documentele O.N.U., plasat
in contextul preocuparilor vizand “asigurarea unui viitor durabil" si al promovarii
unor noi principii integrate care sa conduca economic la o crestere reala .

IV.6. Principiul “poluatorul plateste"

Consacrat pentru prima data in legislatia romaneasca de catre Ordonanta de

Urgenta 195/2005, principiul poluatorul plateste isi croieste drum rapid in practica
si dreptul romanesc.

1. El se inspira din teoria economica potrivit careia costurile social externe, care
insotesc productia industriala, trebuie sa fie internalizate, adica sa fie luate in
calcul de toti agentii economici in costurile lor de productie.
Intr-adevar, multe activitati economico-sociale antreneaza externalitati negative,
sub forma poluarii, afectand populatia si factorii de mediu. Existenta acestora
conduce la o adevarata “dedublare" a realitatilor privind costurile si profitul
agentilor economici. Astfel, pe ansamblu, economia trebuie sa acopere costurile de
productie, cat si pe cele legate de existenta externalitatilor (poluarii). Generatorii
poluarii au costuri proprii diminuate datorita economisirii cheltuielilor de
prevenire a poluarii (dotarea cu dispozitive si filtre, adaptarea tehnologiilor etc.),
societatea in ansamblul sau, imediat sau in timp, suportand costul privind
combaterea efectelor negative ale poluarii asupra sanatatii umane, activitatilor
economico-sociale ori mediului in ansamblul sau. Pentru a se evita o asemenea
situatie si pentru a se corecta inechitatile pe care le determina, costurile
“externalitatilor" se “internalizeaza" pe calea recunoasterii juridice a principiului
poluatorul-plateste.
Principalul obiectiv al reglementarilor internationale in domeniu il constituie
armonizarea politicilor interne, astfel incat diferentele legislatiei antipoluante de la
o tara la alta sa nu antreneze distorsiuni in avantajele comparative si schimburile
comerciale. In acelasi timp, principiul a fost larg acceptat de guverne, care s-au
inspirat semnificatiile sale in elaborarea politicilor lor ecologice.

2. Pentru a imputa poluatorului costurile consecintelor activitatii sale, autoritatile

publice pot recurge la mai multe instrumente care, luate izolat, nu asigura aceeasi
eficacitate si de aceea sunt utilizate, de regula, in mod conjugat. Este vorba de
taxarea poluarilor, instituirea de norme tehnice antipoluante si aplicarea de diverse
mecanisme de compensatie. In privinta fiscalitatii, prin stabilirea de taxe,
redevente, taxe parafiscale se ajunge la o preluare obligatorie a contributiilor de la
poluatori decisa de autoritatile publice si utilizata mai mult sau mai putin direct
pentru a ameliora si controla starea calitatii mediului.
Mecanismele de taxare a poluarii pot indeplini, din punct de vedere teoretic, trei
functii: daca redeventa este fixata la o rata optima, aceasta ajunge la o internalizare
totala a costului daunelor legate de poluare; daca redeventa este suficient de
incitativa, aceasta va determina poluatorul sa reduca emisiile la un nivel care nu
depaseste un obiectiv dat: daca rata nu este destul de ridicata redeventa nu va
realiza decat o redistribuire a resurselor, permitand repararea pagubelor ori
investitiilor de lupta contra poluatorilor.Un procedeu menit sa reduca poluarile,
nefinanciar, consta in a impune prin acte juridice obligatorii norme tehnice
antipoluante. Acest mecanism simplu si de aplicare automata este larg utilizat. El a
fost folosit, mai intai in domeniul aerului, apoi al apei si, in sfarsit, al zgomotului.
Utilizarea mecanismelor de compensatie reprezinta o alta cale de realizare a
cerintelor principiului poluatorul plateste.

3. Totusi, principiul poluatorul-plateste nu permite, adeseori, alegerea masurilor

celor mai rentabile, intrucat este dificil de a identifica si supraveghea toti poluatorii
ori utilizatorii de resurse. De pilda, pentru a reduce poluarea generata de
automobile, sau de micile intreprinderi este mai putin costisitor si mai eficace sa se
utilizeze masuri generale, precum taxarea mijloacelor de productie, decat sa se
instituie redevente asupra emisiilor.
Sunt semnificative, in acest sens, pierderile biodiversitatii datorate distrugerii
padurilor tropicale si emisiilor de bioxid de sulf care contribuie la fenomenul
“ploilor acide" in afara tarii poluatoare.

4. Continutul principiului a fost dezvoltat, precizat si consacrat la nivel

international, mai ales prin documentele adoptate in cadrul OCDE si uniunea
Europeana.
Astfel, principiul a fost enuntat, mai intai intr-o recomandare a organizatiei “celor
24" din 26 mai 1972, prin care se arata ca poluatorului trebuie sa i se impute
cheltuielile privitoare la masurile de prevenire si de lupta contra poluarii, decise de
autoritatile publice pentru mentinerea calitatii mediului intr-o stare acceptabila.
Costul acestor masuri trebuie sa se repercuteze in pretul bunurilor si serviciilor
care sunt la originea poluarii, prin faptul producerii ori consumarii lor. Ele ar
trebui sa fie acompaniate de subventii susceptibile de a antrena distorsiuni in
cadrul comertului. O a doua recomandare, din 14 noiembrie 1974, precizeaza
“masurile de aplicare a principiului poluatorul-platitor".
Principiul este recomandat sa fie aplicat si poluarilor transfrontiere. In privinta
Uniunii Europene, in primul program de actiune din 22 noiembrie 1973 al CEE s-a
recunoscut aplicarea principiului poluatorul-platitor in conditiile definite de
documentele OCDE, dar cu adaptari referitoare la mediile poluate, tipurile de surse
de poluare si regiuni.
O.G. 195/2005 vizeaza semnificatiile atunci cand stabileste ca modalitate de
implementare a principiilor generale “introducerea parghiilor economice
stimulative sau coercitive"; prevede scutirea de impozit si compensarea
detinatorilor de suprafete terestre si acvatice, supuse unui regim de conservare ca
habitate naturale sau pentru refacere ecologica, care aplica masurile de conservare
stabilite de autoritatea centrala pentru protectia mediului; consacra posibilitatea
pentru Guvern de a acorda “reduceri sau scutiri de taxe, impozite, precum si alte
facilitati fiscale" titularilor activitatilor care inlocuiesc substante periculoase in
procesul de fabricatie sau investesc in procese tehnologice si produse “curate" etc.

IV.7. “Elemente strategice" de baza

Alaturi de aceste principii, precizate mai sus, Ordonanta de Urgenta nr. 195/2005
protectiei mediului stabileste si o serie de “elemente stratige care conduc la
dezvoltarea durabila a societatii"
Acestea, printre altele, sunt:
• inlaturarea cu prioritate a poluantilor care pericliteaza nemijlocit si grav sanatatea
oamenilor;
• crearea sistemului national de monitorizare integrata a mediului;
• utilizarea durabila;
• mentinerea, ameliorarea calitatii mediului si reconstructia zonelor deteriorate;
• crearea unui cadru de participare a organizatiilor neguvernamentale si a
populatiei la elaborarea si aplicarea deciziilor;
• dezvoltarea colaborarii internationale pentru asigurarea calitatii mediului;
Multi din termenii de mai sus cunosc definitii legale exprese.

IV.8. Modalitati de implementare

In OG 195/2005 sunt vizate “modalitatile de implementare a principiilor si

elementelor strategice", respectiv:
• adoptarea politicilor de mediu armonizate cu programele de dezvoltare;
• obligativitatea procedurii de evaluare a impactului asupra mediului in faza
initiala a proiectelor, programelor, precum si in desfasurarea activitatilor;
• corelarea planificarii de mediu cu cea de amenajare a teritoriului si de urbanism;
• introducerea parghiiilor economice stimulative sau coercitive (parghi care obliga
poluatorul);
• rezolvarea, pe niveluri de competenta, a problemelor de mediu, in functie de
amploarea acestora;
• elaborarea de norme si standarde, armonizarea acestora cu reglementarile
internationale si introducerea programelor pentru conformare;
• promovarea cercetarii fundamentale si aplicative in domeniul protectiei mediului;
• instruirea si educarea populatiei, precum si participarea organizatiilor
neguvernamentale la elaborarea si aplicarea deciziilor.

V. FUNCTIILE DREPTULUI MEDIULUI

Ca element important al sistemului de gestiune a problemelor mediului in

beneficiul ecosistemelor umane, dreptul indeplineste o serie de functii specifice
pentru realizarea obiectivelor unei dezvoltari sociale echilibrate, in armonie cu
ocrotirea, conservarea si ameliorarea naturii inconjuratoare. “Ecologizarea" la
toate nivelurile, cresterea rolului factorului politic in acest domeniu, celelalte
evolutii obiective demonstreaza faptul ca mediul nu poate fi gestionat eficace fara
contributia mediului si, in acelasi timp, ca orice reglementare legala, oricat de
perfecta ar fi nu poate fi suficienta, reclama contributia conjugata a unui ansamblu
coerent de elemente ce actioneaza convergent. Intr-adevar, orice masura – de
natura politica, economica, sociala, administrativa etc. – vizand utilizarea rationala
si echilibrata a mediului ambiant trebuie, pentru transpunerea sa in viata, sa fie
exprimata in prescriptii si reguli juridice. Desigur, pe langa indeplinirea functiilor
generale ale dreptului ca element al sistemului social - normativa, apreciata, de
directionare (teleologica) etc., dreptul mediului indeplineste o serie de functii
specifice in raport cu scopurile principale pe care le urmareste: asigurarea unui
mediu ambiant sanatos si prosper, prin protectia si dezvoltarea sa corespunzatoare;
functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile, de organizare si
institutionalizare a actiunii sociale in favoarea ocrotirii mediului, promovarea
cooperarii internationale in vederea solutionarii problemelor mediului.

1. Functia de organizare si institutionalizare a actiunii sociale in favoarea protectiei

si ameliorarii mediului.
Cu ajutorul normelor de drept se creeaza si perfectioneaza in permanenta
structurile organizatorice necesare gestionarii si administrarii problemelor
protectiei si dezvoltarii mediului ambiant, coordonarii actiunilor desfasurate la
diferite niveluri si in diverse planuri pentru indeplinirea acestui obiectiv vital al
contemporaneitatii. In temeiul acestei functii, pe cale juridica (legi, decrete, alte
acte normative, in plan intern, acorduri, statute constitutive s.a. in domeniul
international) se stabilesc si functioneaza structurile necesare in vederea
identificarii, analizei, deciziei si infaptuirii diferitelor masuri privind solutionarea
problemelor ecologice. Dreptul constituie astfel, deopotriva, instrumentul de
instituire si organizare a institutiilor mediului si mijlocul de realizare a atributiilor
conferite.
In acelasi timp, orice politica si strategie ecologica are nevoie pentru
institutionalizare si aplicare de normele juridice.

2. Functia de promovare a obiectivelor dezvoltarii durabile.

Se exprima prin stimularea unui tip superior de dezvoltare “care corespunde
necesitatilor prezentului, fara a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a
le satisface pe ale lor".
In mod semnificativ, Legea protectiei mediului isi stabileste ca obiectiv
reglementarea protectiei mediului “pe baza principiilor si elementelor strategice
care conduc la dezvoltarea durabila a societatii" (art.1).
O atare functie se realizeaza din perspectiva cerintei integrarii protectiei mediului
in cadrul procesului de dezvoltare. Or, aceasta operatie de penetrare a unei atare
dimensiuni in politicile sectoriale are nevoie de contributia dreptului, de pilda pe
calea studiului de impact, care sa fie aplicat programelor si activitatilor
economico-sociale. In acelasi timp, promovand o abordare integrala a mediului,
dreptul reclama adoptari institutionale complexe, care sa permita mediului si
problemelor sale sa fie reprezentate in toate structurile administrative de decizie si,
in consecinta, sa se insereze in toate deciziile social-economice.

3. Functia de protectie, conservare si ameliorarea mediului tine de insasi natura si

esenta acestei ramuri de drept.
Prin lege sunt prevazute o serie de dispozitii si norme tehnice prin a caror
respectare se asigura prevenirea poluarii oricarui factor de mediu, combaterea
poluarii, precum si inlaturarea efectelor negative pe care le pot produce produsele
si substantele chimice.
Aceste obiective se realizeaza prin stabilirea obligatiilor de instalare si functionare
a instalatiilor de purificare a gazelor si epurare a apelor uzate la parametrii
proiectati, realizarea investitiilor, intensificarea valorificarii substantelor reziduale
utilizabile, cresterea fertilitatii solurilor, combaterea eroziunii si degradarii
fondului forestier, administrarea judicioasa a ingrasamintelor chimice si
pesticidelor etc. In acelasi timp, normele privind raspunderea juridica in domeniul
ecologic contribuie la prevenirea sau combaterea actelor sau faptelor prin care se
aduce atingere calitatii mediului.
Aceasta functie decurge, in mod firesc din caracterul de “drept de finalitate" al
dreptului mediului, din caracterul sau de “drept pentru mediu".

4. Functia de promovare a cooperarii in domeniul protectiei mediului.

Dreptul reprezinta un important factor al cooperarii dintre state, in vederea
armonizarii si coordonarii activitatilor nationale cu cele pe plan regional si
international pentru adoptarea si implementarea unor masuri corespunzatoare
potrivit specificului geografic al fiecarui stat. In acelasi timp, prin normele juridice
se realizeaza optimizarea si diversificarea cooperarii economice internationale, a
transferului de tehnologiiu, a asigurarii unei asistente tehnice si pregatirii cadrelor
nationale, in diversele probleme ale protectiei si dezvoltarii calitatilor naturale ale
mediului ambiant.
Din perspectiva procesului de integrare europeana a Romaniei, armonizarea
legislativa, prin alinierea reglementarilor interne la standardele si normele
comunitare, amplifica functia dreptului mediului de promotor al colaborarii
internationale si regionale.

VI. IZVOARELE DREPTULUI MEDIULUI

Urmand abordarea clasica in domeniu, ne vom referi la izvoarele formale ale

dreptului mediului, acelea care confera unei reguli caracterul de drept pozitiv.
Vom lasa la o parte deci asa-numitele izvoare materiale ori reale, cuprinzand
ansamblul fenomenelor sociale care contribuie la formarea substantei, materiei
dreptului (nevoile practice, conjuncturile economico-politice etc.).
In acest sens, izvorul principal de drept al mediului in plan il reprezinta legea (lato
sensu) urmata in secundar, de cutuma, precum si de o serie de mijloace auxiliare
(jurisprudenta, doctrina si dreptul comparat). Dreptul comunitar cunoaste drept
surse: regulamentele, directivele, deciziile si recomandarile. Izvoarele dreptului
international al mediului sunt mai putin precise si obligatorii dar mai variate decat
cele existente in sistemele juridice nationale ori in cadrul Uniunii Europene. Ele
sunt enumerate si definite in art. 38 alin.1 din Statutul Curtii Internationale de
Justitie, respectiv: tratatele si cutuma (generatoare de norme obligatorii),
principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate si mijloacele
auxiliare: deciziile judiciare internationale si doctrina, acestea din urma cu o
influenta, mai ales indirecta asupra dezvoltarii si orientarii dreptului. Ca noi
izvoare se afirma rezolutiile organizatiilor internationale.

1. LEGEA
In mod uzual, legea – lato-sensu – reprezinta dreptul scris (jus scriptum), expresia,
prin intermediul puterii publice competente in acest sens, a unei reguli, a unei
vointe, formulate pentru viitor si enuntata intr-un text.
In acest context, in sens larg, termenul de lege cuprinde orice regula juridica
scrisa, indiferent de titlul dat actului legislativ: constitutie, cod, tratate
internationale, ordonante, regulamente, hotarari ale guvernului etc.

1.1. CONSTITUTIA
Ca o regula generala, constitutiile stabilesc structurile si ierarhia normelor juridice,
contin declaratii scrise ori Carta a drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului, stabilesc institutiile statului si reglementeaza functionarea si competenta
acestora. Dupa 1970, se manifesta tendinta generala de a ingloba in legile
fundamentale dispozitii constitutionale privind protectia mediului. Acestea se
refera mai ales la recunoasterea si garantarea dreptului fundamental la un mediu
sanatos, crearea unor institutii ale mediului s.a., ceea ce face din constitutie un tot
mai important izvor de drept al mediului.
Legea fundamentala a Romaniei din 8 decembrie 1991, se refera la problemele
mediului in titlul IV intitulat “Economia si finantele publice". Dupa cum se poate
observa si din amplasarea acestor dispozitii in corpul Constitutiei, protectia
mediului este circumscrisa, la nivel teoretico-conceptual, problemelor de ordin
economic si tratata in stransa legatura cu acestea. Din punct de vedere juridic,
prevederile constitutionale in materie stabilesc trei categorii de obligatii in sarcina
statului vizand:
a) exploatarea rationala “in concordanta cu interesul national" a resurselor
naturale;
b) refacerea si ocrotirea mediului si mentinerea echilibrului ecologic;
c) crearea conditiilor necesare pentru cresterea calitatii vietii;
Aceste obligatii configureaza dreptul fundamental corelativ al cetatenilor la
conservarea si protectia mediului.
In acelasi timp, art. 41(6) din Constitutie instituie o veritabila “servitute legala de
mediu" stipuland ca “Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind
protectia mediului". Totodata, Constitutia consacra drepturile, libertatile si
indatoririle fundamentale (inclusiv dreptul la viata si la integritate fizica si psihica,
dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la petitionare, iar indirect – dreptul la un
mediu sanatos s.a.). In acest timp, sunt stabilite principiile si structura organizarii
si functionarii autoritatilor publice, inclus administratia publica centrala de
specialitate si administratia publica locala.

1.2.CODUL
Ca reglementare de ansamblu a unui anumit domeniu, codul raspunde cel mai bine
nevoii de abordare globala a problemelor protectiei mediului. Cu toate acestea, si
datorita etapei initiale de dezvoltare a reglementarilor in domeniu, codificarile sunt
inca rare. Totusi, trebuie sa remarcam, pe de alta parte, faptul ca unele coduri, care
se refera cu precadere la alte materii, ating si probleme ale ocrotirii naturii (ca, de
exemplu Codul silvic, Legea nr. 26/1996), iar, pe de alta, legile generale privind
protectia mediului sunt,de obicei, legi-cadru, care cuprind ansamblul problemei
reglementarii protectiei mediului (precum OG nr. 195/2005).
Din alta perspectiva, consideram, ca elaborarea si adoptarea unui cod al mediului
(fie el si in ipostaza de instrument tehnic, de lucru), ar stimula procesul general de
reglementare in materie si ar marca maturizarea dreptului mediului. Iar acest lucru
s-ar putea realiza, de exemplu, prin sistematizarea Ordonantei de Urgenta
195/2005 si a celorlalte legi speciale, care se vor adopta in baza sa.
In unele tari (Franta, de exemplu) codificarea tehnica a condus la elaborarea unui
“Cod al mediului", actualizat periodic.

1.3. LEGEA PROPRIU-ZISA

Poate fi izvor al dreptului mediului in masura in care reglementeaza relatiile
sociale privind protectia, conservarea sau dezvoltarea mediului. Reprezinta unul
dintre izvoarele cele mai frecvente ale acestei ramuri de drept. Datorita
particularitatilor domeniului supus reglementarii, in numeroase tari s-au adoptat
legi-cadru pentru protectia mediului, care enunta principii generale de actiune, la
nivelul intregului domeniu si pe “sectoare", preluate si concretizate apoi prin legi
speciale “sectoriale". Este si cazul O.U. 195/2005 si al legilor de aplicare a sa.

1.4. DECRETELE-LEGI
Constituie izvor de drept al mediului in masura in care reglementeaza probleme
care fac obiectul acestuia. Dat fiind caracterul lor exceptional, aceste acte
normative se regasesc greu in aceasta calitate. In plus, frecventa lor caracterizeaza
un regim politic autocratic sau, oricum, inadecvat pentru o democratie.

1.5. TRATELE INTERNATIONALE

In concordanta cu prevederile art.11 (2) din Constitutia Romaniei “Tratatele
ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern". In caz de
contrarietate intre un tratat si o lege, primeaza dispozitiile tratatului. Ca atare,
tratatele internationale relative la un mediu pe care Romania le-a adoptat sau la
care a aderat, fac parte din dreptul intern si constituie izvoare pentru dreptul
mediului, indiferent de caracterul lor - –ilateral sau multilateral – sau domeniul la
care se refera. Dispozitii asemanatoare exista in multe constitutii nationale.

2.ACTELE GUVERNAMENTALE
Practica internationala in acest sens este destul de diversa. Unele constitutii acorda
puterii executive competenta de a adopta ori promulga acte normative cu putere de
lege prin decret (Italia, Spania etc.). Acest procedeu este adesea utilizat pentru
transpunerea in dreptul national a directivelor U.E. De asemenea, actele
guvernamentale, pot fi utilizate pentru aplicarea concreta a unor legi-cadru.
In acest context, Guvernul adopta doua categorii de acte:
a) hotarari (emise pentru organizarea executarii legilor);
b) ordonante (emise in temeiul unei legi speciale de abilitare, in limitele si in
conditiile prevazute de acestea) (art.107 din Constitutie). In masura in
care aceste acte normative se refera la protectia, ameliorarea si conservarea
mediului constituie izvoare ale dreptului mediului.
De asemenea, ordinele ministeriale in materie pot avea o atare calitate.

3.ACTELE AUTORITATILOR PUBLICE LOCALE

Actele, respectiv hotararile adoptate de consiliile locale in exercitarea atributiilor,
privind “refacerea si protectia mediului inconjurator in scopul cresterii calitatii
vietii, protectia si conservarea monumentelor istorice si de arhitectura, a parcurilor
si rezervatiilor naturale" (art.21 alin.2 lit.r din Legea nr. 69/1991), privind
administratia publica locala), precum si cele ale consitiilor judetene referitoare la
organizarea si dezvoltarea urbanistica a teritoriului si amenajarea acestuia (art.59
lit.f din Legea nr.69/1991), constituie izvoare ale dreptului mediului.

4.CUTUMA
Definita drept “uzaj implantat intr-o colectivitate si considerat de ea ca obligatoriu
din punct de vedere juridic" (Du Pasquier), cutuma (sau dreptul creat de moravuri
– jus moribus constitutum) a avut un important rol de izvor de drept inaintea
adoptarii codurilor modoerne. Astazi, rolul sau este deosebit de redus. Totusi, in
domeniul protectiei naturii cutuma poate prezenta unele semnificatii. Asa, de pilda,
prin art. 8 din Legea nr. 82/1993 se recunoaste si garanteaza “Dreptul populatiei
locale din teritoriul Rezervatiei Biosferei “Delta Dunarii" de a pastra “obiceiurile
specifice locale" (s.a.m.d.).

5.UZURILE INTERNATIONALE
Uzurile stabilite intr-o regiune sau intr-un mediu comercial si care servesc la
completarea ori interpretarea contractelor pot sa se refere si la obiceiuri, norme sau
standarde ecologice folosite.

6. MIJLOACE AUXILIARE
Dintre mijloacele auxiliare, jurisprudenta, doctrina si dreptul comparat se regasesc
si in cadrul dreptului mediului.

7. JURISPRUDENTA (practica judiciara)

Inteleasa ca dreptul (obiectiv) care se degaja din hotararile adoptate de instantele
judecatoresti (rerum perpetuo similiter judicatorum auctorias), jurisprudenta nu
este considerata ca un izvor de drept propriu-zis in sistemul nostru de drept (ca, de
altfel, in toate sistemele de drept continental), ci are un rol auxiliar, contribuind la
fixarea si dezvoltarea reglementarilor existente, ori la stimularea legislatorului in
adoptarea altora noi.
Referindu-ne la situatia concreta din Romania, cel putin pana in prezent,
jurisprudenta in domeniul mediului fiind nesemnificativa si efectele sale asupra
dreptului pozitiv nu sunt notabile.

8. DOCTRINA
Ca opera a teoreticienilor dreptului-jurisconsulti, comentatori, cercetatori, cadre
didactice etc. – doctrina (jus prudentibus constitutum), are ca functie analiza
dreptului pozitiv si, pe aceasta baza, sa constituie un ansamblu coerent si logic de
notiuni, concepte, date etc. In acest mod, ea influenteaza atat elaborarea si
adoptarea reglementarilor juridice, cat si aplicarea acestora de catre instantele
judiciare.

9. DREPTUL COMPARAT
Aparitia si dezvoltarea de “drepturi ale mediului" in diverse tari ale lumii fac
indispensabil studiul comparativ al acestora. El urmareste, in primul rand,
desprinderea tendintelor generale de evolutie ale reglementarilor nationale, de
armonizare si chiar de unificare a lor (ca, de exemplu, in cadrul UE). In acelasi
timp, experientele si solutiile adoptate in legislatia altor state pot influenta procesul
de elaborare si/sau aplicare a dreptului mediului in altele. Pentru tarile asociate
Uniunii Europene un rol deosebit de important joaca, in acest sens, procesul de
aproximare a legislatiei nationale cu reglementarile dreptului comunitar al
mediului, care va conduce la o uniformizare continentala accelerata a normelor
juridice.
10. CONFLICTELE DE LEGI
Ca regula generala, o lege se aplica si se executa in cadrul teritorial al statului de
adoptare si fata de toate persoanele aflate aici. In consecinta, eventualele conflicte
pot aparea in cazul aplicarii legilor relative la mediu in afara statului de origine,
din ratiuni de politica ecologica sau ca urmare a faptului ca pagubele ecologice pot
avea efecte transfrontaliere. De altfel, in cazul Europei vestice asemenea probleme
au favorizat adoptarea primelor reglementari comunitare.
Totodata, in cadrul fiecarei tari pot aparea unele neconcordante (contradictii) intre
diferitele reglementari legale. Asa, de pilda, datorita specificului lor acte normative
care privesc un sector particular al mediului pot intra in contradictie cu regiunile
legale generale din domeniul respectiv, dupa cum pot exista neconcordante in
chiar interiorul legislatiei mediului. De aceea, pentru a solutiona asemenea
probleme este indispensabila o conceptie coerenta si integrata asupra dreptului
mediului, principiilor si specificului normelor sale.

VII. PARGHIILE ECONOMICE SI FISCALE DE PROTECTIE A MEDIULUI

IN ROMANIA

In tara noastra, folosirea instrumentelor economico-fiscale in protectia mediului se

afla in stare incipienta, desi experientele de acest gen sunt cunoscute de mai mult
timp. Astfel, printr-o lege din 17.mai.1892, se infiinta “Fondul pentru punerea in
valoare a padurilor statului", ca fond special format prin prelevarea anual a unei
sume de 2 % din veniturile brute in bani ale tuturor vanzarilor de lemne din
padurile statului. Pus la dispozitia Ministerului Agriculturii, acesta era utilizat, in
principal, pentru reglementarea exploatarii in stadiul de lucrari folositoare pentru
punerea in valoare a padurilor.
In ultimii ani, se remarca tendinta crearii unor fonduri speciale alimentate prin taxe
si alte contributii financiare si folosite pentru finantarea a diferite proiecte in
materie sau altor parghii economice.
In plus, Ordonanta de Guvern nr. 195/2005 creeaza un cadru juridic general al
promovarii instrumentelor economico-fiscale. Astfel, din ordonanta, printre
“modalitatile de implementare a principiilor si elementelor strategice" este
enumerata si “introducerea parghiilor economice stimulative sau “coercitive".
Totusi, sunt utilizate cu precadere facilitatile fiscale (scutirile de taxe si impozite,
reducerea acestora etc.) si mai putin este avut in vedere rolul disuasiv al unor
asemenea instrumente. Asa, de pilda, guvernul poate acorda reduceri sau scutiri de
taxe, impozite, precum si alte facilitati fiscale pentru titularii activitatilor care
inlocuiesc substantele periculoase in procesul de fabricatie sau investesc in
procesele tehnologice si produse care reduc impactul sau riscul de impact negativ
asupra mediului, ca si pentru cei care realizeaza masurile speciale de protectie,
conservare si reconstructie ecologica; sunt scutiti de impozit detinatorii de orice
titlu de suprafete terestre si acvatice supuse unui regim de conservare ca habitate
naturale sau pentru refacere ecologica, iar cei particulari vor fi compensati in
raport cu valoarea lucrarilor de refacere intreprinse.
Trebuie remarcat insa ca aceste cazuri nu sunt limitative, legea conferind
autoritatii centrale pentru protectia mediului competenta si obligatia de a pregati,
in colaborare cu Ministerul Finantelor, “aplicarea de noi instrumente care
favorizeaza protectia si imbunatatirea calitatii factorilor de mediu, in conformitate
cu cele aplicate pe plan international".
Reglementarile speciale consacra mai ales o serie de fonduri specializate (utilizate
pentru subventii) si acordarea unor prime stimulatoare si a unor “mecanisme
economice", constand in stimularea economica a actiunilor de protectie si
conservare si descurajarea activitatilor contrare (deocamdata prezent doar in
domeniul apelor, prin Legea nr.107/1996).

1. Fondul apelor
A fost instituit prin art.14 din Hotararea Guvernului nr. 1001/1990 privind
stabilirea unui sistem unitar de plati pentru produsele si serviciile de gospodarire a
apelor.
Reluat prin noua Lege a apelor (nr. 107/1996) fondul apelor se constituie din
taxele si tarifele pentru serviciile de avizare si autorizare, precum si din penalitatile
ce se aplica utilizatorilor de apa in conditiile stabilite de lege. Este un fond special,
extrabugetar, gestionat prin buget separat, elaborat de Regia Autonoma Apele
Romane.
Impreuna cu alte surse, fondul este folosit pentru sustinerea financiara a realizarii
Sistemului national de supraveghere cantitativa si calitativa a resurselor de apa,
lucrarilor publice privind apararea de inundatii si alte calamitati naturale, celor de
protectie a bazinelor hidrografice, acordarii de bonificatii etc.
Totodata, fondul contribuie la finantarea investitiilor privind lucrarile, constructiile
sau instalatiile de gospodarire a apelor, reprezentand un element important al
mecanismului economic din acest domeniu.

2. Fondul de ameliorare a fondului funciar

A fost creat prin art. 67 si 71 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, la
dispozitia Ministerului Agriculturii si Alimentatiei si Ministerului Mediului.
Scopul instituirii sale este acela de a asigura fondurile necesare pentru cercetarea,
proiectarea si executarea lucrarilor prevazute in proiectele de amenajare,
ameliorare si punere in valoare a terenurilor degradate si poluate, cuprinse in
perimetrele de ameliorare.
Surse de constituire: taxele percepute pentru aprobarea scoaterii definitive a
terenurilor din circuitul agricol si silvic.

3. Fondul special pentru dezvoltarea sistemului energetic

Instituit prin Ordonanta Guvernului nr. 29/1994, se constituie din taxele de
dezvoltare cuprinse in tarifele in vigoare stabilite prin energia electrica si termica,
livrate de Regia Autonoma de Electricitate RENEL intr-un cont special, pe masura
incasarii contravalorii energiei electrice si termice livrate consumatorilor si sunt
apoi virate Fondului special. Nelivrarea in termen, in contul special de catre R.A.
RENEL a sumelor reprezentand taxa de dezvoltare se penalizeaza cu 0,3 % pentru
fiecare zi de intarziere.
Elaborarea si administrarea Fondului special se face, in conditiile Legii nr.
19/1991 privind finantele publice, de catre Ministerul Industriilor.

4. Fondul national de mediu

In forma initiala adoptata de Camera Deputatilor, la 4 octombrie 1994, Legea
protectiei mediului prevedea constituirea unui Fond national de mediu, ca fond
special extrabugetar, administrat si utilizat de catre autoritatea centrala de mediu.
Sursele de alimentare erau reprezentate de: taxele de autorizare, cote din profitul
anual net la unor agenti economici care utilizeaza resurse naturale (redevente),
varsaminte, donatii, asistenta financiara etc. Utilizarea sa urma sa fie facuta in
scopul sustinerii financiare, prin subventii, credite cu dobanda mica pe termen
scurt si garantii pentru imprumuturi a activitatilor favorabile protectiei mediului.
De precizat ca acest instrument economic de promovare a protectiei mediului va
cunoaste noi dezvoltari, precum Fondul pentru gospodarirea deseurilor radioactive
si dezafectare. Realizarea sa ramane insa o cerinta esentiala a procesului de
integrare europeana a Romaniei.

Propunerea legislativa privind constituirea, administrarea si utilizarea Fondului

National de Mediu.
In contextul preocuparilor vizand integrarea euroatlantica a trebuit sa fie admisa
ideea instituirii unui asemenea instrument juridico-economic de protectie a
mediului. Preconizatul act normativ si-a stabilit drept obiectiv finantarea
complementara a actiunilor de prevenire, limitare si inlaturare a degradarii calitatii
mediului si a ecosistemului. La baza sa se afla regulile: specificatii (determinata de
o definire precisa a termenilor si obiectivelor sale in plan national, tratarea
echidistanta a participantilor la constituirea FNM, ca si a tuturor beneficiarilor),
statutul de instrument financiar specific cu infrastructura proprie, calitatea de
mijloc financiar complementar in realizarea obiectivelor de dezvoltare durabila.
Drept surse de alimentare a FNM sunt prevazute: impozite si taxe (pentru
producerea energiei, exploatarea si valorificarea resurselor minerale sau biologice,
emiterea acordurilor si/sau autorizatiilor de mediu etc.), iar ca obiective finantate
pe aceasta cale: inventii cu caracter public pentru protectia mediului, subventii
pentru credite si dobanzi destinate unui atare obiectiv, finantarea unor activitati de
informare si educatie ecologica s.a. Sub raportul administrarii, aceasta functie ar
urma sa fie indeplinita de un Consiliu de Coordonare, iar gestiunea sa se realizeze
prin Trezoreria Statului.

VIII. CADRUL INSTITUTIONAL, INSTITUTIILE MEDIULUI

Aparitia si dezvoltarea problemelor protectiei mediului si, in special, multiplicarea

preocuparilor in aceasta privinta, care au culminat in 1972 cu organizarea primei
Conferinte a O.N.U. privind mediul (Stockholm, iunie 1972) au determinat si o
vasta miscare de adaptare si institutionalizare a politicilor ecologice, atat in plan
national, cat si in plan international.
Daca, de exemplu, in 1972 numai 10 state posedau administratii insarcinate, cu
atributii in domeniu, astazi in peste 130 de tari functioneaza asemenea institutii,
dinre care peste 80 sunt state in curs de dezvoltare. Elaborarea si implementarea
unor politici ale mediului s-au reflectat major si asupra existentei structurilor
socio-politice si juridice ale societatii. Mai intai, politica ecologica s-a impus ca un
factor de reinnoire si de diversificare a institutiilor politice, presupunand apararea
unor interese generale comune tuturor indivizilor, ceea ce a reclamat o dinamica si
dezvoltari specifice ale elementelor democratiei reprezentative, care favorizeaza
mai ales interesele colective si de grup si a contribuit la reinnoirea procedeelor
democratiei directe. Politica mediului a determinat, totodata, dezvoltarea rolului
societatii civile; amplificarea fenomenului asociativ si recunoasterea sa, sub
diferite forme, de catre puterea publica constituie semnul cel mai evident al acestei
evolutii.
Consecintele politicii ecologice s-au manifestat insa, cel mai viguros, sub diferite
forme, asupra administratiei publice.
Initial, adoptarea unor lefi in materie, in special vizand prevenirea sau combaterea
poluarii unor factori de mediu, precum: aerul, apele etc. a facut ca aplicarea lor sa
fie incredintata unor ministere si administratii ale caror competente se exercitau, in
principal , in alte domenii decat cel al mediului.
Dar agravarea crizei ecologice a facut ca toate guvernele sa resimta necesitatea
unei actiuni institutionale mai sistematice si mai coerente. La inceputul anilor 70,
marea majoritate a tarilor industriale erau dotate, la nivel national, cu asemenea
institutii, care permiteau guvernelor sa regrupeze ansamblul actiunilor lor si
programele relative la mediu, in cadrul unei structuri unice. Aceste noi institutii si
date provenind din surse variate, asigura, totodata, grupurilor de interese
pertinente, un acces direct la procesul de elaborare a politicii in materie de mediu.
Acestea puteau, de asemenea, sa valorifice mai bine si sa tina seama de
considerentele de ordin ecologic in definirea obiectivelor si prioritatilor actiunii
guvernamentale si de a optimiza, in acest fel, raporturile acesteia cu structurile
locale..
Consecintele politicilor mediului asupra administratiei publice s-au manifestat, in
special, prin:
• instituirea de organisme autonome in domeniul mediului;
• stabilirea unui minister al mediului intr-un numar tot mai mare de tari;
• crearea unei instante de coordonare si de colaborare interministeriala;
• evolutii ale rolului autoritatilor locale.
Inainte de a releva aceste dezvoltari specifice este necesar sa subliniem impactul
general al institutionalizarii politicilor mediului asupra administratiei publice.

INSTITUTIILE MEDIULUI IN ROMANIA

Dupa decembrie 1989, dezvoltarea institutiilor mediului a cunoscut mai multe

formule organizatorice, care reflecta, intr-o masura semnificativa, prioritatea
acordata de noile autoritati problematicii ecologice. Dupa o perioada de evolutii si
experiente diverse, prin OG. 195/2005 se realizeaza o anumita stabilizare in acest
domeniu.

1. Evolutia institutiilor mediului dupa decembrie 1989; experiente si concluzii.

Intr-o viziune oarecum integratoare prin Decretul nr.11 din 28 decembrie 1989 al
Consiliului Frontului Salvarii Nationale s-a infiintat Ministerul Apelor, Padurilor
si Mediului Inconjurator prin reorganizarea Consiliului National al Apelor,
Ministerului Silviculturii si Consiliului National pentru Protectia Mediului
Inconjurator, care se desfiintau.
In acest mod, se consacra o noua formula organizatorica, in care, in cadrul
aceluiasi minister, se reuneau competente de administrare si gestionare, de
exploatare si protectie a factorilor naturali de mediu. Principalul argument in
favoarea sa consta in faptul ca, in acest mod, autoritatea publica centrala de resort
poate cunoaste mai bine problemele conexe, complexe si complementare de mediu
si poate elabora si implementa strategii corespunzatoare. Dimpotriva, partizanii
unui minister al mediului, separat de sectorul apelor si al padurilor, considera ca
principalul neajuns al unei asemenea structuri institutionale rezida in
incompatibilitatea naturala dintre atributiile de gestionare si utilizare si cele de
protectie a mediului, acelasi organ administrativ neputand si sa exploateze
economic apa si padurile si sa asigure conservarea si protejarea acestora ca
elemente fundamentale de mediu.

Institutiile mediului prevazute de Hotararea Guvernului nr. 568/1997

Organizarea si functionarea ministerului de resort si a intregului aparat
administrativ in domeniul protectiei mediului au fost stabilite, in cadrul cabinetului
Victor Ciorbea (institut in urma alegerilor parlamentare din noiembrie 1996) prin
Hotararea Guvernului nr. 568/1997. Conform acestui act normativ, Ministerul
Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului reprezinta "organul administratiei publice
centrale de specialitate, care aplica strategia dezvoltarii si politica Guvernului in
domeniile gospodaririi apelor, padurilor, protectiei mediului si controlului
activitatilor nucleare" (art.1).
Sub raport formal, ministerul a fost structurat in patru departamente, conduse de
catre un secretar de stat pentru fiecare domeniu: ape, paduri, protectia mediului si
siguranta nucleara, precum si 2 directii independente, subordonate direct
ministerului. Prin Legea nr.16/1998, Comisia Nationala pentru Controlul
activitatilor nucleare ca autoritate nationala competenta in domeniul nuclear a fost
trecuta in subordinea Guvernului. In ce priveste atributiile, acestea sunt principale,
cu caracter general si specifice, pe domenii de activitate.
Astfel, in categoria atributiilor principale se inscriu:
• initierea sau elaborarea si, dupa caz, avizarea proiectelor de acte normative;
• initierea, negocierea si semnarea, din imputernicirea Guvernului, de acorduri si
alte intelegeri internationale;
• urmarirea si controlul aplicarii prevederilor legale, inclusiv a conventiilor
internationale;
• conlucrarea cu organismele statale si organizatiile neguvernamentale de profil.
Atributiile specifice sunt structurate pe domenii de activitate: in domeniul
gospodaririi apelor, in domeniul gospodaririi padurilor, in domeniul protectiei
mediului si in domeniul activitatilor nucleare.
Cele din domeniul protectiei mediului se refera, in principal, la:
• organizarea sistemului national de monitorizare integrata pe fond si de impact a
mediului;
• coordonarea elaborarii normelor tehnice privind supravegherea calitatii mediului;
• initierea, coordonarea, elaborarea si promovarea strategiei nationale de mediu;
• elaborarea normelor tehnice si procedurilor privind controlul respectarii
dispozitiilor legale in materie.
Atributiile privind desfasurarea in siguranta a activitatilor nucleare se realizeaza de
catre Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare (CN – CAN), care
e organizata si functioneaza conform Regulamentului aprobat prin Hotararea
Guvernului nr. 149/1997. Ca organisme cu functii de control activeaza Inspectiile
de stat pentru ape si, respectiv, pentru paduri si Corpul de control ecologic.
De asemenea, in cadrul Directiei de vanatoare si salmonicultura functioneaza 10
oficii cinegetice teritoriale, fara personalitate juridica.
Consilii consultative functioneaza pe langa Ministerul Apelor, Padurilor si
Protectiei Mediului si pe langa Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor
Nucleare.

Agentiile teritoriale pentru protectia mediului si Garda de mediu actioneaza la

nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti, avand statutul de servicii publice
descentralizate cu dubla subordonare: pe verticala, ministerului, iar pe orizontala
prefectului, ca reprezentant al Guvernului si sef al serviciilor publice in teritoriu.
Potrivit Ordonantei de Urgenta 195/2005, agentiile pentru protectia mediului
indeplinesc la nivel teritorial atributiile si raspunderile autoritatii centrale pentru
protectia mediului careia i se subordoneaza si fac raport cu privire la activitatile
desfasurate pe perioada anului financiar si a aplicarii programelor de mediu, pe
care le publica in presa locala.
Agentiile emit permisele (acordurile si autorizatiile) de mediu pentru activitatile si
lucrarile de interes local, efectueaza inspectii, monitoring si diferite actiuni legale.
Structura organizatorica a agentiilor se stabileste prin regulamente emise de
minister. Fiecare agentie este condusa de un director numit de ministru la
propunerea prefectului, un Comitet de conducere si un Consiliu de administratie al
carui manager este directorul APM.
Comitetul de conducere este compus din 3 persoane: directorul, inspectorul-sef si
contabilul-sef. Conducerea zilnica a Agentiei este asigurata de Comitet in
conformitate cu competentele fiecarui membru.
APM-urile sunt organizate in baza unei structuri comune care cuprinde
urmatoarele sectii:
• inspectii, pentru controlul unitatilor economice ca: uzine industriale, ferme
agricole, lucrari publice etc.;
• reglementari, responsabil cu emiterea permiselor de mediu (acorduri si
autorizatii) ca o aprobare finala dupa obtinerea altor avize necesare de catre
solicitator, care dureaza circa 4 luni. Aceasta sectie este, totodata, responsabila de
conservarea mediului si restaurarea ecologica;
• monitoring integrat, care are ca sarcina raportarea la directia de monitoring din
Departamentul Protectiei Mediului cu ministerul, dar cele mai multe dintre acestea
raporteaza datele prin telefon sau fax. Programele de monitoring se refera la
calitatea aerului mediului ambiant, apelor de suprafata si subterane si
radioactivitate.
• Servicii administrative, contabilitate, personal, controale financiare, intretinere
etc.

2. Circumscriptiile ecologice
In ultimii ani, se remarca si in Romania accentuarea tendintei de afirmare a unor
structuri administrative cu caracter specific, inclusiv in plan teritorial, reprezentand
adevarate circumscriptii ecologice. Acestea urmaresc gestionarea si protectia
anumitor factori de mediu, in mod unitar si se organizeaza teritorial si structural
independent de diviziunile administrativ-teritoriale ale tarii. De altfel, in unele
state (Bulgaria de pilda) chiar administratia generala a mediului este structurata la
nivel teritorial in mod specific in raport cu cerintele protectiei mediului si nu
corespunde intru-totul impartirii administrative (executive).
In tara noastra, asemenea circumscriptii ecologice sunt in prezent: bazinele
hidrografice (definite de lege drept unitati fizico-geografice ce inglobeaza reteaua
hidrografica pana la cumpana apelor), fondurile forestiere, fondurile de vanatoare
sau Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

3.Organisme consultative
Mai ales din necesitati de coordonare internationala a anumitor activitati, pe langa
Ministerul Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului Inconjurator functioneaza o
serie de organisme consultative:
• Comisia centrala pentru apararea impotriva inundatiilor, fenomenelor
meteorologice periculoase si accidentelor la constructiile hidrotehnice;
• Comisia nationala pentru siguranta barajelor si lucrarilor hidrotehnice;
• Comitetul national roman pentru Programul hidrologic international;
• Consiliul national de vanatoare (organism de "avizare si consultare" in domeniul
cinegetic;
• Comisia nationala pentru evaluarea trofeelor cinegetice.

4. Organisme interministeriale
Desi mai rar intalnite, in ultimii ani s-au creat si functioneaza si o serie de
organisme interministeriale, constituite din reprezentanti ai mai multor ministere
cu atributii intr-un anumit domeniu, menite sa gestioneze o serie de probleme
ecologice cu caracter transversal. De regula, in cadrul acestor structuri rolul de
coordonator il indeplineste Ministerul Mediului.
Dintre aceste organisme, se remarca: Comisia interministeriala de omologare a
produselor de uz fitosanitar (instituita prin Ordonanta guvernului nr. 4/1995).
Comisia guvernamentala de aparare impotriva dezastrelor (infiintata prin
Ordonanta guvernului nr. 47/1994) s.a.

5. Structuri de gestiune
Desi prevazute in subordinea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului,
regiile autonome din domeniul apelor si padurilor nu fac parte din sistemul
administrativ specializat in domeniul protectiei mediului.
Regiile autonome sunt persoane juridice ce functioneaza pe baza de gestiune
economica si autonomie financiara, infiintate, in principal, in domeniile strategice
ale economiei.
Regiile autonome nominalizate ca fiind in subordinea Ministerului Apelor,
Padurilor si Protectiei Mediului sunt: Regia Autonoma "Apele Romane" si Regia
Nationala a Padurilor.
Infiintata in anul 1991 prin Hotararea Guvernului nr. 19 Regia Autonoma "Apele
Romane" si filialele sale bazinale realizeaza gestionarea cantitativa si calitativa a
apelor, exploatarea lucrarilor de gospodarire a apelor, precum si aplicarea
strategiei si politicii nationale in domeniu (art.6 (2) din Legea apelor nr.
107/1996). Potrivit documentelor constitutive regia are ca scop aplicarea strategiei
nationale in domeniul gestionarii cantitative si calitative a apelor, folosirea
rationala a acestora, avizarea exploatarii resurselor de apa, precum si protectia
impotriva epuizarii si degradarii apelor. Tot in sarcina energiei este si asigurarea
supravegherii meteorologice si hidrologice, precum si satisfacerea cerintelor
publice si sociale in domeniul apelor.

Institute de cercetari si inginerie tehnologica

In sistemul general integrat al institutiilor mediului se afla si o serie de institute de
cercetari cu o activitate deosebit de utila pentru fundamentarea strategiilor si
politicilor de mediu.
Acestea sunt:
Institutul de Cercetare si Inginerie pentru Protectia Mediului (ICIM), cu sediul in
Bucuresti, care este finantat in cea mai mare parte de la buget prin Ministerul
Cercetarii si Tehnologiei (MCT) in proportie de circa 80% si partial prin
autofinantare din contracte economice.
Programele de cercetare finantate de la buget sunt dirijate si urmarite de MAPPM
prin personalul de specialitate, care este obligat sa implementeze rezultatele
cercetarii in activitatile ministerului. ICIM, ca si alte institute de cercetare, sunt si
sub autoritatea ASAS din punct de vedere stiintific.
Institutul Roman de Cercetari Marine (IRCM) cu sediul la Constanta, finantat tot
de la bugetul statului ale carui sarcini sunt legate de studii si cercetari asupra
apelor Marii Negre si evolutiei litoralului romanesc. Coordonarea acestor cercetari
se face de catre personalul de specialitate din MAPPM. Din punct de vedere
stiintific, IRCM este coordonat de ASAS.
Institutul de Cercetari si Proiectari pentru Delta Dunarii (ICPDD) cu sediul la
Tulcea, a carui raspundere este efectuarea de studii, activitati de cercetare si
proiectare pentru proiectele si programele care privesc conservarea Deltei Dunarii
si restaurarea ecologica a acesteia. ICPDD este sub autoritatea directa a
guvernatorului ARBDD care este sponsorul institutului.
Institutul National de Meteorologie si Hidrologie si Gospdarire a Apelor
(INMHGA), cu sediul in Bucuresti, este sub autoritatea directa a RAR si raspunde
in principal de organizarea si functionarea retelei nationale in aceste domenii.
INMHGA este coordonat din punct de vedere stiintific de ASAS.
Institutul de Cercetari pentru Amenajari Silvice (ICAS) este finantat de
ROMSILVA in proportie de peste 70%, restul fondurilor fiind asigurate de la
buget sau prin contracte economice.

6. Structuri nationale de cooperare internationala

Ca urmare a unor obligatii internationale asumate de Romania si in vederea
aplicarii la nivel national a prevederilor unor tratate internationale s-au instituit o
serie de organisme cu un pronuntat caracter de coordonare, specializate pe anumite
probleme precum: Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon si
Comisia Nationala pentru Schimbari Climatice.
a)Comitetul National pentru Protectia Stratului de Ozon (CNPSO)
b)Comisia Nationala pentru Schimbari Climatice (CNSC)

IX. ATRIBUTII SI RASPUNDERI IN MATERIE DE MEDIU, CONFERITE

AUTORITATILOR PUBLICE PRIN Ordonanta de urgenta nr. 195/22.12.2005
Ordonanta de guvern inlocuieste legea 137/1995 referitoare la Protectia mediului
si in domeniul mediului stabileste o serie de atributii si raspunderi in sarcina
autoritatilor pentru protectia mediului, a altor autoritati centrale si locale.

IX.1. Atributii si raspunderi ale autoritatilor pentru protectia mediului

Ordonanta de guvern confera rolul de autoritate centrala de protectia mediului

Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei Mediului.
Printre competentele stabilite acestuia prin prevederile legale se numara:
- elaborarea si promovarea strategiei nationale de mediu pentru dezvoltarea
durabila;
- elaborarea de recomandari pentru strategii sectoriale si politice de mediu;
- crearea cadrului organizatoric care sa permita accesul la informatii si participarea
la deciziile privind mediul pentru celelalte autoritati ale administratiei publice
centrale si locale, a organizatiilor neguvernamentale si populatiei;
- initierea de proiecte de legi, norme tehnice, reglementari, proceduri si directive;
avizarea normelor si altor reglementari elaborate de alte ministere privitoare la
activitati cu impact negativ asupra mediului;
- pregatirea, in colaborare cu Ministerul de Finante, aplicarii de noi instrumente
financiare care favorizeaza protectia si imbunatatirea calitatii factorilor de mediu,
in conformitate cu cele aplicate pe plan international;
- organizarea corpului de control ecologic (politia ecologica);
- in situatii speciale, constatate pe baza datelor obtinute din supravegherea
mediului, autoritatea centrala de mediu are imputernicirea de a declara, cu
informarea guvernului, zone de risc inalt de poluare in anumite regiuni ale tarii si
obligatia de a elabora, impreuna cu alte institutii centrale si autoritatile locale,
programe speciale pentru inlaturarea riscului survenit in aceste zone. Dupa
eliminarea factorilor de risc inalt de poluare, pe baza noilor date rezultate din
supravegherea evolutiei starii mediului, zona respectiva este declarata reintrata in
normalitate.
Pentru exercitarea functiilor sale, autoritatea centrala pentru protectia mediului
solicita informatiile necesare altor ministere, autoritati ale administratiei publice
locale, persoane fizice si juridice si numeste directorii si acrediteaza inspectorii la
nivel teritorial.
Conform legii, agentiile de supraveghere si protectia mediului indeplinesc la nivel
teritorial atributiile si raspunderile autoritatii centrale pentru protectia mediului.

IX.2. Atributii ale altor autoritati ale administratiei publice.

Potrivit principiului ca protectia mediului constituie o obligatie a tuturor

autoritatilor administratiei publice centrale si locale, precum si a tuturor
persoanelor fizice si juridice, legea stabileste responsabilitati specifice si pentru
alte autoritati centrale si locale. Astfel, la nivel de principiu, autoritatile
administratiei publice centrale si locale sunt obligate sa comunice autoritatii
centrale pentru protectia mediului, respectiv agentiilor teritoriale, toate informatiile
solicitate pertinente si sa aplice prevederile legale in materie.
Cu caracter general, autoritatilor publice centrale le incumba o serie de obligatii
precum:
- asigurarea in structura organizatorica a acestora de compartimente cu atributii in
protectia mediului incadrate cu personal de specialitate;
- dezvoltarea cu sprijinul autoritatilor centrale pentru protectia mediului, programe
de restructurare in acord cu strategia nationala pentru mediu si politicile de mediu
si sa asiste agentii economici din subordine la implementarea programelor pentru
conformare;
- elaborarea normelor si reglementarilor specifice domeniului de activitate pe linia
protectiei mediului si sa le inainteze pentru avizare autoritatii centrale pentru
protectia mediului;
- semnalarea masurii in care unele prevederi pot impiedica vreo autoritate sa
actioneze eficient pentru protectia mediului si, totodata, sa arate progresul facut
prin aplicarea prezentei legi.
Alaturi si in completarea acestor atributii si raspunderi cu titlu general, legea
stabileste si unele cazuri pentru fiecare minister in parte si altele specifice.
Astfel, Ministerul Sanatatii, supravegheaza evolutia starii de sanatate a populatiei
in raport cu calitatea mediului: controleaza calitatea apei si a produselor
alimentare; elaboreaza, in colaborare cu autoritatea centrala pentru protectia
mediului, norme de igiena a mediului si controleaza respectarea acestora;
raporteaza periodic despre influenta mediului asupra sanatatii populatiei si
colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in stabilirea si
aplicarea masurilor privind ameliorarea calitatii vietii; colaboreaza cu celelalte
ministere cu retea sanitara proprie in vederea cunoasterii exacte a starii de sanatate
a populatiei si de protectie a mediului din domeniile lor de activitate.
Ministerul Apararii Nationale elaboreaza norme si instructiuni specifice, in
concordanta cu legislatia interna si respectarea principiilor ecologice ale protectiei
mediului, pentru domeniile sale de activitati; supravegheaza respectarea de catre
personalul Ministerului Apararii Nationale a legislatiei de protectia mediului in
domeniul militar.
Ministerul Invatamantului asigura adaptarea planurilor si programelor de
invatamant, la toate nivelurile, in scopul insusirii notiunii si principiilor de
ecologie si de protectia mediului, pentru constientizarea, instruirea si formarea in
acest domeniu.
Ministerul Cercetarii si Tehnologiei promoveaza tematici de studii si programe de
cercetare care raspund prioritatilor stabilite de autoritatea centrala pentru protectia
mediului in acest domeniu.
Ministerul Transporturilor si Ministerul de Interne asigura, pe baza normelor
avizate de autoritatea centrala pentru protectia mediului, controlul gazelor de
esapament, intensitatii zgomotelor si vibratiilor produse de autovehicule,
transportului de materiale.
Ministerul Turismului si Ministerul Tineretului si Sportului elaboreaza programe
educationale in scopul formarii unui comportament responsabil fata de mediul
ambiant.

IX.3. Atributiile administratiei publice locale

Potrivit legii, autoritatilor administratiei publice locale le revin o serie de atributii

si raspunderi, respectiv:
- supravegherea aplicarii prevederilor din planurile de urbanism si amenajarea
teritoriului, in acord cu planificarea de mediu;
- supravegherea agentilor economici din subordine pentru prevenirea poluarilor
accidentale si dezvolta sisteme de colectare a deseurilor refolosibile;
- adoptarea de programe pentru dezvoltarea retelelor de canalizare, de colectare a
apelor pluviale, de aprovizionare cu apa potabila, pentru spatii de epurare a apelor
uzate ale localitatilor, precum si pentru transportul in comun;
- asigurarea de servicii cu specialisti in ecologia urbana si protectia mediului si
colaborarea in acest scop cu autoritatile competente pentru protectia mediului;
- promovarea unei atitudini corespunzatoare a comunitatilor, in legatura cu
importanta protectiei mediului.
Conform Legii nr. 69/1991 privind administratia publica locala (asa cum a fost
modificata prin Legea nr. 24/1996), autoritatile acesteia functioneaza pe baza
principiilor autonomiei locale, descentralizarii serviciilor publice, eligibilitatii
legalitatii si consultarii cetatenilor in problemele de interes deosebit, inclusiv pe
calea referendumului local. Consiliile locale actioneaza pentru refacerea mediului
in scopul cresterii calitatii vietii; contribuie la protectia si conservarea parcurilor si
rezervatiilor naturale.

IX.4.Alte autoritati cu atributii in domeniul mediului

Atributii semnificative in materie mai au si alte structuri administrative, precum

autoritatile vamale, politia si Garda Financiara (care sunt obligate sa acorde sprijin,
la cerere, reprezentantilor autoritatilor pentru protectia mediului in exercitarea
atributiilor lor) etc.

X. ATRIBUTI SI RASPUNDERI CE II REVIN AUTORITATILOR LOCALE SI

CENTRALE, RESPECTIV PERSOANELOR FIZICE PRIN ORDONANTA DE
URGENTA NR 195/2005
X.1. Atributii si raspunderi ale altor autoritati
centrale si locale

- Autoritatile administratiei publice centrale au urmatoarele obligatii:

a)sa elaboreze politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate, in
conformitate cu principiile prezentei ordonante de urgenta.
b)sa asigure integrarea politicilor de mediu in politicile specifice;
c)sa elaboreze planuri si programe sectoriale, cu respectarea prevederilor prezentei
ordonante de urgenta;
d)sa asigure pregatirea si transmiterea catre autoritatile competente pentru
protectia mediului a informatiilor si documentatiilor necesare obtinerii avizului de
mediu pentru planurile si programele pentru care este necesara evaluarea de
mediu.
e)sa asigure, in structura lor organizatorica, structuri cu atributii in domeniul
protectiei mediului, incadrate cu personal de specialitate;
f)sa dezvolte, cu sprijinul autoritatii publice centrale pentru protectia mediului,
programe de restructurare, in acord cu strategia pentru protectia mediului si
politica de mediu si sa asiste unitatile aflate in coordonarea, in subordinea sau sub
autoritatea lor, la punerea in aplicare a acestor programe;
g)sa elaboreze normele si reglementarile specifice domeniului de activitate in
conformitate cu cerintele legislatiei de protectia mediului si sa le inainteze pentru
avizare autoritatii publice centrale pentru protectia mediului;

- Autoritatile publice cu responsabilitati in domeniile dezvoltarii si prognozei au

urmatoarele atributii si responsabilitati:
a)elaboreaza politicile de dezvoltare pe baza principiilor dezvoltarii durabile, cu
luarea in considerare a posibilelor efecte asupra mediului;
b)integreaza in politica proprie masuri si actiuni de refacere a zonelor afectate si
masuri de prevenire a dezastrelor;
c)elaboreaza Planurile de dezvoltare regionala si celelalte planuri si programe,
conform legislatiei in vigoare;
d)coopereaza cu autoritatile competente pentru protectia mediului la elaborarea si
aplicarea strategiilor, a planurilor si programelor din domeniile lor specifice de
activitate;
e)colaboreaza cu autoritatile competente la identificarea si implementarea
proiectelor prioritare finantate din surse externe.

- Autoritatea publica centrala pentru sanatate are urmatoarele atributii si

raspunderi:
a)organizeaza si coordoneaza activitatea de monitorizare a starii de sanatate a
populatiei in relatie cu factorii de risc din mediu;
b)asigura supravegherea si controlul calitatii apei potabile si de imbaiere, precum
si calitatea produselor alimentare;
c)elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului, reglementari privind calitatea si igiena mediului si asigura controlul
aplicarii acestora;
d)colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in
managementul calitatii mediului in relatie cu starea de sanatate a populatiei;
e)colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea
activitatilor prevazute la art. 24 si 39 si la emiterea acordului de import pentru
aceste activitati;
f)exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28,
si art. 39 pentru a preveni orice efect advers asupra starii de sanatate a populatiei, a
lucratorilor si a mediului si transmite autoritatilor competente rezultatele
controalelor si masurile adoptate;
g)colaboreaza cu celelalte autoritati publice centrale cu retea sanitara proprie,
pentru cunoasterea exacta a starii de sanatate a populatiei si pentru respectarea
normelor de igiena a mediului din domeniul lor de activitate;
h)colaboreaza, la nivel central si local, in asigurarea accesului publicului la
informatia de sanatate in relatie cu mediul.

- Ministerul Apararii Nationale are urmatoarele atributii:

a)elaboreaza norme si instructiuni specifice pentru domeniile sale de activitate, in
concordanta cu legislatia privind protectia mediului;
b)supravegheaza respectarea de catre personalul Ministerului Apararii Nationale a
normelor de protectia mediului pentru activitatile din zonele militare;
c)controleaza actiunile si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul
Ministerului Apararii Nationale a legislatiei de protectia mediului in domeniul
militar;
d)asigura realizarea evaluarii impactului asupra mediului, a raportului de
amplasament si, dupa caz, a raportului de securitate, prin structuri specializate,
atestate de catre autoritatea publica centrala pentru protectia mediului, numai
pentru proiectele si activitatile din zonele militare;
e)asigura informarea autoritatilor competente pentru protectia mediului cu privire
la rezultatele automonitorizarii emisiilor de poluanti si a calitatii mediului in zona
de impact, precum si cu privire la orice poluare accidentala datorata activitatii
desfasurate.
- Autoritatile publice centrale in domeniul securitatii nationale au urmatoarele
atributii si raspunderi:
a)realizeaza activitatea de protectie a mediului prin structuri proprii care
desfasoara actiuni de control, indrumare si coordonare, in scopul pastrarii si
mentinerii echilibrului ecologic in domeniile sale de activitate;
b)elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea
principiilor prezentei ordonante de urgenta, in domeniile sale de activitate;
c)supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de
protectie a mediului, pentru activitatile proprii;
d)controleaza si aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul propriu a
legislatiei de protectie a mediului in domeniul sau de activitate;
e)asigura evaluarea impactului asupra mediului a obiectivelor si activitatilor
proprii prin structuri specializate, certificate de catre autoritatea publica centrala
pentru protectia mediului.

- Autoritatea publica centrala pentru educatie si cercetare asigura:

a)adaptarea planurilor si programelor de invatamant la toate nivelurile, in scopul
insusirii notiunilor si principiilor de protectie a mediului, pentru constientizarea,
instruirea si educatia in acest domeniu;
b)promovarea tematicilor de studii si programe de cercetare care raspund
prioritatilor stabilite de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
c)elaborarea programelor educationale in scopul formarii unui comportament
responsabil fata de mediu;
d)elaborarea programelor si studiilor specifice de cercetare stiintifica privind
controlul produselor si procedeelor biotehnologice si de prevenire,
reducere/eliminare a riscurilor implicate de obtinerea si utilizarea organismelor
modificate genetic prin tehnicile biotehnologiei moderne;
e)colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in
autorizarea activitatilor prevazute la art. 39, din domeniul sau de activitate;
f)exercita controlul de specialitate pentru activitatile prevazute de art. 39, din
domeniul sau de activitate, pentru a preveni orice efect advers asupra starii de
sanatate a populatiei, a lucratorilor si a mediului si transmite autoritatilor
competente rezultatele controalelor si masurile adoptate.

- Autoritatea publica centrala in domeniile economiei si comertului are

urmatoarele
atributii:
a)elaboreaza politica si strategiile aplicabile in domeniul propriu de activitate in
conformitate cu legislatia privind protectia mediului;
b)elaboreaza si aplica la nivel national strategia de exploatare a resurselor
minerale, in concordanta cu prevederile prezentei ordonante de urgenta;
c)elaboreaza politica in domeniul reciclarii si valorificarii deseurilor industriale;
d)dezvolta si promoveaza legislatia privind protectia mediului din domeniile
specifice de competenta;
e)colaboreaza cu alte autoritati publice centrale la elaborarea mecanismelor
financiare pentru stimularea utilizarii tehnologiilor curate;
f)colaboreaza la elaborarea si promovarea normelor care asigura implementarea
cerintelor privind prevenirea si controlul integrat al poluarii pentru anumite
categorii de activitati industriale;
g)incurajeaza introducerea sistemelor de management de mediu si a etichetei
ecologice;
h)promoveaza norme si asigura implementarea acestora in domeniul substantelor
si preparatelor periculoase;
i)exercita controlul de specialitate in domeniul activitatilor prevazute de art. 24-28.

- Autoritatea publica centrala in domeniul agriculturii, padurilor si dezvoltarii

rurale are
urmatoarele atributii si raspunderi:
a)asigura protectia si conservarea solurilor si mentinerea patrimoniului funciar;
b)initiaza proiecte de acte normative privind volumul de masa lemnoasa ce se
recolteaza anual din fondul forestier national, pe baza avizului autoritatii publice
centrale pentru protectia mediului, conform legislatiei in vigoare;
c)asigura autorizarea cultivatorilor de plante superioare modificate genetic;
d)aproba locatiile si suprafetele in care urmeaza sa fie cultivate plante superioare
modificate genetic, in vederea autorizarii de catre autoritatea publica centrala
pentru protectia mediului;
e)colaboreaza cu autoritatea centrala pentru protectia mediului in autorizarea si
controlul activitatilor prevazute la art. 39;
f)asigura, prin registrul national, evidenta suprafetelor cultivate si a cultivatorilor
de plante superioare modificate genetic;
g)aplica principiul coexistentei culturilor de plante superioare modificate genetic
cu celelalte tipuri de culturi agricole;
h)asigura informarea autoritatii publice centrale pentru protectia mediului asupra
rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate
genetic.

- Autoritatea publica centrala in domeniul transporturilor, constructiilor si

turismului
are urmatoarele atributii si raspunderi:
a)dezvolta planuri si programe care materializeaza politica nationala de amenajare
a teritoriului si localitatilor, cu respectarea principiilor prezentei ordonante de
urgenta
si a legislatiei specifice privind evaluarea de mediu a planurilor si programelor;
b)elaboreaza si aplica programe pentru dezvoltarea infrastructurii de transport, a
transporturilor multimodale si a transportului combinat, cu respectarea
prevederilor prezentei ordonante de urgenta;
c)asigura controlul gazelor de esapament;
d)elaboreaza si dezvolta planuri de actiune si programe privind imbunatatirea
calitatii si protectiei mediului, inclusiv in domeniul zgomotului si vibratiilor pentru
toate modurile de transport si infrastructurile acestora;
e)urmareste protejarea patrimoniului natural, inclusiv prin masuri impuse unitatilor
care desfasoara activitati in domeniul turismului si incurajeaza aplicarea
principiilor ecoturismului.

- Autoritatea publica centrala in domeniul administratiei si internelor are

urmatoarele
atributii si raspunderi:
a)elaboreaza strategiile in domeniile gospodaririi comunale si al producerii si
distributiei energiei termice in conformitate cu legislatia privind protectia
mediului;
b)elaboreaza norme si instructiuni specifice, in concordanta cu respectarea
principiilor prezentei ordonante de urgenta, pentru domeniile sale de activitate;
c)supravegheaza respectarea de catre personalul aflat in subordine a normelor de
protectie a mediului pentru activitatile proprii;
d)aplica sanctiuni pentru incalcarea de catre personalul din domeniul internelor a
legislatiei de protectie a mediului;
e)sprijina autoritatile competente pentru protectia mediului in exercitarea
controlului transporturilor de substante si materiale supuse unui regim special, pe
baza normelor avizate de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului;
f)participa, potrivit competentelor, la actiunile de prevenire, protectie si interventie
in caz de accidente ecologice prin Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta.

- Autoritatile administratiei publice locale au urmatoarele atributii si raspunderi:

a)aplica prevederile din planurile de urbanism si amenajarea teritoriului, cu
respectarea principiilor prezentei ordonante de urgenta;
b)urmaresc respectarea legislatiei de protectia mediului de catre operatorii
economici care presteaza servicii publice de gospodarie comunala;
c)adopta programe si proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii localitatilor, cu
respectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta;
d)organizeaza structuri proprii pentru protectia mediului, colaboreaza cu
autoritatile competente pentru protectia mediului si le informeaza asupra activitatii
desfasurate;
e)promoveaza o atitudine corespunzatoare a comunitatilor locale in legatura cu
importanta protectiei mediului;
f)asigura, prin serviciile publice si operatorii economici responsabili, luarea
masurilor de salubrizare a localitatilor, de intretinere si gospodarire a spatiilor
verzi, a pietelor si a parcurilor publice;
g)conserva si protejeaza spatiile verzi urbane si/sau rurale, astfel incat sa se asigure
suprafata optima stabilita de reglementarile in vigoare, in localitatile in care nu
exista posibilitatea asigurarii acesteia, conservarea spatiilor verzi existente este
prioritara;
h)supravegheaza operatorii economici din subordine pentru prevenirea eliminarii
accidentale de poluanti sau depozitarii necontrolate de deseuri si dezvoltarea
sistemelor de colectare a deseurilor refolosibile;
i)organizeaza servicii specializate pentru protectia mediului si colaboreaza, in
acest scop, cu autoritatile pentru protectia mediului.

- Autoritatea nationala in domeniul sanitar-veterinar si al sigurantei alimentelor are

urmatoarele atributii si raspunderi:
a)elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru
asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si
bunastarii animalelor;
b)asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii
produselor;
c)colaboreaza cu autoritatea publica centrala pentru protectia mediului in stabilirea
unor proceduri armonizate, eficiente si transparente privind evaluarea riscului si
autorizarea organismelor modificate genetic, precum si a unor criterii pentru
evaluarea potentialelor riscuri care rezulta din utilizarea alimentelor si hranei
modificate genetic, pentru animale;
d)informeaza autoritatea publica centrala pentru protectia mediului asupra
rezultatelor controlului si masurile adoptate in domeniul organismelor modificate
genetic.

- Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor are urmatoarele atributii si

raspunderi:
a)elaboreaza, in colaborare cu autoritatea publica centrala pentru protectia
mediului, reglementari in domeniul organismelor modificate genetic, pentru
asigurarea unui nivel ridicat al protectiei vietii si sanatatii umane, sanatatii si
bunastarii animale, protectiei mediului si intereselor consumatorilor;
b)elaboreaza, impreuna cu autoritatile publice centrale pentru protectia mediului,
pentru agricultura, silvicultura si cu autoritatea sanitar veterinara si pentru
siguranta alimentelor, reglementarile referitoare la produsele biocide, ingrasaminte
chimice, produsele de protectie a plantelor, organismele modificate genetic
obtinute prin tehnicile biotehnologiei moderne si asigura controlul aplicarii
acestora in domeniul sau de competenta;
c)controleaza trasabilitatea si etichetarea organismelor modificate genetic in toate
etapele introducerii lor pe piata;
d)asigura controlul activitatilor in domeniul sau de activitate si al trasabilitatii
produselor si comunica autoritatii centrale pentru protectia mediului rezultatele
controlului.

- Politia, Jandarmeria, Inspectoratele pentru Situatii de Urgenta si Garda financiara

sunt obligate sa acorde sprijin, la cerere, reprezentantilor autoritatilor competente
pentru protectia mediului in exercitarea atributiilor lor.

X.2. Obligatiile persoanelor fizice si juridice in domeniul mediului

- (1)Protectia mediului constituie o obligatie a tuturor persoanelor fizice si juridice,

in care scop:
a)solicita si obtin actele de reglementare, potrivit prevederilor prezentei ordonante
de urgenta si a legislatiei subsecvente;
b)respecta conditiile din actele de reglementare obtinute;
c)nu pun in exploatare instalatii ale caror emisii depasesc valorile limita stabilite
prin actele de reglementare;
d)persoanele juridice care desfasoara activitati cu impact semnificativ asupra
mediului organizeaza structuri proprii specializate pentru protectia mediului;
e)asista persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si control,
punandu-le la dispozitie evidenta masuratorilor proprii si toate celelalte documente
relevante si le faciliteaza controlul activitatilor ai caror titulari sunt, precum si
prelevarea de probe;
f)asigura accesul persoanelor imputernicite pentru verificare, inspectie si control la
instalatiile tehnologice generatoare de impact asupra mediului, la echipamentele si
instalatiile de depoluare a mediului, precum si in spatiile sau in zonele aferente
acestora;
g)realizeaza, in totalitate si la termen, masurile impuse prin actele de constatare
incheiate de persoanele imputernicite cu activitati de verificare, inspectie si
control;
h)se supun dispozitiei scrise de incetare a activitatii;
i)suporta costul pentru repararea prejudiciului si inlatura urmarile produse de
acesta, restabilind conditiile anterioare producerii prejudiciului, potrivit
principiului "poluatorul plateste";
j)asigura sisteme proprii de supraveghere a instalatiilor si proceselor tehnologice si
pentru automonitorizarea emisiilor poluante;
k)asigura evidenta rezultatelor si raporteaza autoritatii competente pentru protectia
mediului rezultatele automonitorizarii emisiilor poluante, conform prevederilor
actelor de reglementare;
l)informeaza autoritatile competente, in caz de eliminari accidentale de poluanti in
mediu sau de accident major;
m)depoziteaza deseurile de orice fel numai pe amplasamente autorizate in acest
sens;
n)nu se ard miristile, stuful, tufarisurile sau vegetatia ierboasa fara acceptul
autoritatii competente pentru protectia mediului si fara informarea in prealabil a
serviciilor publice comunitare pentru situatii de urgenta;
o)aplica masurile de conservare stabilite de autoritatea publica centrala pentru
protectia mediului pe suprafetele terestre si acvatice supuse unui regim de
conservare ca habitate naturale pe care le gestioneaza precum si pentru refacerea
ecologica a acestora;
p)nu folosesc momeli periculoase in activitatile de pescuit si vanatoare, cu
exceptia cazurilor special autorizate:
q)asigura conditii optime de viata, in conformitate cu prevederile legale,
animalelor salbatice tinute in captivitate legal, sub diferite forme;
r)asigura luarea masurilor de salubrizare a terenurilor neocupate productiv sau
functional, in special a celor situate de-a lungul cailor de comunicatie rutiere,
feroviare si de navigatie;
s)sa se legitimeze la solicitarea expresa a personalului de inspectie si control
prevazut in prezenta ordonanta de urgenta.
- (2)Persoanele fizice sau juridice care prospecteaza, exploreaza sau exploateaza
resursele subsolului au urmatoarele obligatii:
a)sa efectueze remedierea zonelor in care solul, subsolul si ecosistemele terestre au
fost afectate;
b)sa anunte autoritatile pentru protectia mediului sau pe cele competente, potrivit
legii, despre orice situatii accidentale care pun in pericol mediul si sa actioneze
pentru refacerea acestuia.
- (3)Persoanele fizice si juridice care cultiva plante superioare modificate genetic
au urmatoarele obligatii:
a)sa solicite si sa obtina autorizatia din partea autoritatii publice competente pentru
agricultura si sa desfasoare activitatea pe baza de contract cu titularii autorizatiilor
de introducere deliberata in mediu si pe piata a organismelor modificate genetic;
b)sa solicite avizul privind amplasarea acestor culturi fata de ariile naturale
protejate legal constituite.
- (4)Persoanele fizice si juridice au urmatoarele obligatii in vederea respectarii
regimului ariilor naturale protejate:
a)sa cunoasca si sa respecte prevederile planurilor de management si ale
regulamentelor ariilor naturale protejate:
b)sa nu desfasoare activitati care contravin planurilor de management sau
regulamentelor ariilor naturale protejate, precum si prevederilor prezentei
ordonante
de urgenta;
c)sa obtina acordurile aferente ariilor naturale protejate;
d)sa permita accesul in aria naturala protejata a administratorilor sau custozilor
precum si a imputernicitilor acestora pe terenurile detinute cu orice titlu.

- (1)Raspunderea pentru prejudiciul adus mediului are caracter obiectiv,

independent de culpa. in cazul pluralitatii autorilor, raspunderea este solidara.
- (2)In mod exceptional, raspunderea poate fi si subiectiva pentru prejudiciile
cauzate speciilor protejate si habitatelor naturale, conform reglementarilor
specifice.
- (3)Prevenirea si repararea prejudiciului adus mediului se realizeaza conform
prevederilor prezentei ordonante de urgenta si a reglementarilor specifice.