OCLUZOLOGIE Cap.

FIZIOLOGIA CONTACTELOR DENTO-DENTARE

OCLUZIA FUNCŢIONALĂ
Clasificarea lui ANGLE
TEORII CLASICE
Teoria gnatologică
Teoria funcţionalistă TEORIA PANKEY, MANN, SCHUYLER (PMS)
PANKEY şi MANN, MEYER, 1938: F.G.P.
POSSELT
Teoria lui Jankelson
Şcoala românească ENE
CLASIFICAREA LUI ANGLE
În caracterizarea noţiunii de ocluzie „normală" prima contribuţie au avut-o studiile de ortodonţie, din
necesitatea logică de a stabili obiectivul spre care tinde orice tratament de acest tip.
Angle a descris patru grupe majore de raporturi mandibulo-maxilare de ocluzie; în zilele noastre clasa a
IV-a a acestei clasificări nu se mai utilizează.
Angle consideră poziţia primului molar superior ca fiind fixă în maxilar (de referinţă) şi caracterizează
ocluzia normală în funcţie de raportul pe care îl stabileşte molarul prim mandibular cu elementul de
referinţă (cuspidul MV al molarului prim superior).
Astfel, sunt considerate raporturi ocluzale normale sau „neutrale" (de clasa I-a) acelea la care vârful
cuspidului meziovestibular al molarului de şase ani maxilar se găseşte în dreptul primului şanţ
intercuspidian vestibular al molarului de şase ani mandibular.
În condiţiile unor astfel de raporturi pot exista anomalii dento-maxilare manifestate prin înghesuiri
şi/sau rotaţii ale dinţilor (în alte zone decât cele ale molarilor primi permanenţi), displazii dentare sau
deficite de lungime a arcadelor.
Raporturile ocluzale de clasa a II-a (ocluzie distalizată) se stabilesc atunci când molarul inferior este
plasat distal faţă de elementul de referinţă (raporturi ocluzale distalizate). Raporturile ocluzale de clasa a II-
a sunt împărţite în două diviziuni:
Diviziunea 1 - asociată cu distalizarea bilaterală a dinţilor mandibulari, o arcadă maxilară îngustată şi
protruzia incisivilor maxilari. Subdiviziunile acestei categorii vizează situaţiile de distalizare unilaterală a
arcadei mandibulare.
Diviziunea 2 - asociată cu ocluzia distalizată bilateral, incisivi maxilari retrudaţi şi incisivi
mandibulari în vestibulo-poziţie precum şi supra-acoperire verticală mare în zona frontală.
Raporturile de clasa a III-a (ocluzie mezializată) sunt caracterizate de poziţionarea mezială a şanţului
intercuspidian al molarului de şase ani mandibular în raport cu cuspidul MV al antagonistului.
Clasa a IV-a: raporturile ocluzale sunt mezializaze la nivelul unei hemiarcade şi distalizaze la nivelul
hemiarcadelor contralaterale.
TEORII CLASICE
Teoria gnatologică – McCollum, 1926: conceptul ocluziei general echilibrate (cu balans general) la
dentaţia naturală, care ulterior a adoptat principiul protecţiei mutuale.
Conceptul ocluziei organice se caracterizează prin următoarele:
1. Intercuspidarea maximă se realizează cu mandibula în RC (Point-centric);
În această poziţie DVO este menţinută graţie contactelor de la nivelul cuspizilor de sprijin: tripodic.
Contactele ocluzale din regiunea frontală sunt lejere (cu o inocluzie de circa 0,4 mm), conform protecţiei
mutuale.
2. În mişcarea de propulsie cu contacte dento-dentare, are loc dezocluzia totală a dinţilor laterali
3. În mişcarea de lateralitate se realizează ghidaj canin (protecţie canină).
4. Deglutiţia se efectueze întotdeauna în RC

1
 Contacte ocluzale “dinte pe dinte”, conform teoriei gnatologice.

STUART, STALLARD, D‘AMICO, LUCIA: protecţia ocluzală mutuală:

Această teorie, după care dinţii cuspidaţi asigură „protecţia" sectorului frontal în poziţiile „centrice" ale
mandibulei (R.C. şi I.M.), în timp ce grupul incisivo-canin realizează „protecţia" (dezocluzia) sectoarelor
laterale în mişcările excentrice ale mandibulei (propulsie şi lateralitate), este numită teoria ocluziei
protejate mutual.
Absenţa contactelor posterioare în propulsie
Mişcarea de lateralitate se face întotdeauna cu conducere canină.
Ash şi Ramfjord (1984) consideră că ocluzia funcţională se caracterizează prin raporturi ocluzale
favorabile desfăşurării normale a funcţiilor SS, în scopul menţinerii sănătăţii şi confortului SS.
Teoria funcţionalistă - Pankey, Mann şi Schuyler (Şcoala din Florida, 1929): ocluzie echilibrată
UNILATERAL:
 au stabilit cele cinci criterii ale ocluziei funcţionale:
1. Stopuri centrice stabile şi simultane, fără contacte premature, pe cât mai mulţi dinţi, cu condilii în RC;
2. Ghidaj anterior în acord cu mişcările funcţionale şi cu posibilităţile ATM;
3. Dezocluzia dinţilor cuspidaţi în propulsie.
4. Prezenţa contactelor dento-dentare de partea lucrătoare şi absenţa lor de partea nelucrătoare în mişcarea
de lateralitate.
5. Absenţa interferenţelor în mişcarea de lateralitate la nivelul dinţilor cuspidaţi de partea lucrătoare,
indiferent de tipul ghidajului (Absenţa contactelor nelucrătoare în lateralitate).
Ocluzia funcţională se caracterizează prin următoarele:
1. Poziţia de intercuspidare maximă nu coincide cu RC (long centric); între cele două poziţii, alunecarea
mandibulei (pe o distanţă de 0,2 – 1,75 mm) trebuie să se execute fără interferenţe, cu păstrarea contactelor
dento-dentare corespunzătoare; deplasarea se poate realiza şi în sens lateral (wide centric), combinarea
celor două (long centric + wide centric), determinând noţiunea de libertate în jurul poziţiei centrice
(freedom in centric). Contactele dento-dentare respectă principiul “un dinte în contact cu doi dinţi
antagonişti” fiind de tip cuspid-ambrazură.
2. Absenţa contactelor posterioare în propulsie.
3. Mişcarea de lateralitate se face cu ghidaj de grup lateral inclusiv caninul
4. Deglutiţia are loc în PIM.

Contacte ocluzale, conform conceptului ocluziei funcţionale - "un

dinte în contact cu doi dinţi antagonişti"

CONCEPTUL OCLUZIEI MIOCENTRICE

Teoria lui Jankelson:
1. Intercuspidarea maximă se realizează în relaţia miocentrică (RMC); Ocluzia miocentrică este anterioară
RC
2. Lateralitatea FĂRĂ CONTACTE DENTO-DENTARE
3. Deglutiţia are loc în RMC.
4. Pentru echilibrarea ocluzală, teoria miocentrică necesită utilizarea miomonitoru-lui, pentru obţinerea RC

2
5. Contacte ocluzale: vârf cuspid-fund fosă
6. Triturarea alimentelor se realizează cu mişcări verticale
Concepţia lui Jankelson presupune că raporturile dento-dentare în timpul masticaţiei se realizează doar în
momentul final al ciclurilor masticatorii, mişcările mandibulare fiind în întregime ghidate şi controlate prin
reflexe proprioceptive, fără a exista o ghidare mecanică ocluzală.
ŞCOALA ROMÂNEASCĂ – ENE
Şcoala Românească consideră ocluzia funcţională care îndeplineşte 5 criterii:
1. Stopuri ocluzale stabile, multiple, şi simultane în RC şi IM.
2.Ghidaj anterior armonizat cu mişcările funcţionale ale mandibulei şi posibilităţile ATM-ului.
3.Dezocluzia tuturor dinţilor cuspidaţi când mandibula efectuează mişcarea de propulsie.
4.Dezocluzia dinţilor cuspidati de pe partea nelucrătoare când mandibula face mişcarea de lateralitate.
5.Absenţa interferenţelor pe partea lucrătoare în mişcarea de lateralitate indiferent de tipul ghidajului.
STOPURI OCLUZALE STABILE
DEFINIŢIE: CONTACTE OCLUZALE ECHILIBRAT DISTRIBUITE PENTRU A ÎMPIEDICA
MIGRĂRILE DENTARE.
Elementele care caracterizează ocluzia stabilă:
 în RC contactele dento-dentare dintre dinţii antagonişti trebuie să fie mereu aceleaşi;
 după realizarea acestor contacte mandibula trebuie să nu derapeze în nici un sens în plan transversal sau
frontal.
 ca să nu existe derapare contactul trebuie să fie de tip cuspid-fosetă.
 dirijarea eforturilor se face în axul lung al dinţilor.
Normal, această condiţie este îndeplinită de felul în care sunt implantaţi dinţii în alveole şi prin maniera în
care se realizează contactele dento-dentare în RC si IM .
Când presiunile masticatorii sunt transmise în axul lung al dinţilor ligamentele ce formează membrana
periodontală nu sunt strivite, acţionează în totalitate, sunt supuse unor forţe cu direcţie funcţională
determinând întinderea lor uniformă cu efect trofic asupra osului alveolar. Odată cu încetarea forţei
ligamentele revin la forma lor spiralată, de repaus.
Ligamentele sunt supuse unei gimnastici funcţionale, sarcini funcţionale alternate cu perioade de repaus
care stimulează periodonţiul, membrana periodontală şi osul alveolar.
Un dinte poate să îşi schimbe axul: carie proximală, edentaţie, refacere ocluzală necorespunzătoare,
suprasarcini. Astfel, presiunile normale devin traumatizante pentru membrane: MP strivită între dinte şi
peretele alveolar nu mai are o irigare şi un metabolism normal şi nu toate ligamentele preiau sarcinile
funcţionale.
Apare un efect nociv asupra alveolei: presiunea determină liza osoasă în sensul în care acţionează forţa care
determină presiunea asupra osului ce determină o înclinare şi mai mare a dintelui afectând parodonţiul şi
mai mult.
Înclinarea accentuată a dintelui: acesta poate să scape de presiunile ocluzale dispărând contactul dento-
dentar. Dar, suferinţa parodontală nu dispare odată cu dispariţia contactului dento-dentar deoarece absenţa
stimulilor determină degenerescenţa hialină de hipofuncţie.
CONCLUZIE:
ACŢIUNEA UNEI FORŢE CU DIRECŢIE DIFERITĂ DE AXUL LUNG AL DINTELUI ESTE
TRAUMATIZANTĂ PENTRU PARODONŢIUL DINTELUI.
Când presiunea ocluzală depăşeşte intensitatea funcţională, puterea ei depăşeşte capacitatea de rezistenta a
MP ce conduce tot la traumatizarea parodontiului. Presiunea ocluzală cu durată prea mare determină şi ea
traumatizarea parodonţiului (bruxism).
TRAUMA OCLUZALĂ PRIMARĂ – acţiunea nocivă a unei forţe ocluzale ATIPICE asupra parodonţiului
iniţial sănătos (direcţia în afara axului lung al dintelui, durata prea lungă în timp, intensitatea prea mare).
Trauma ocluzala primară în absenţa factorilor etiologici supraadăugaţi nu provoacă boala parodontală, ci
numai leziuni parodontale izolate.
TRAUMA OCLUZALĂ SECUNDARĂ - solicitările ocluzale NORMALE sau ATIPICE acţionează
asupra unui dinte cu parodonţiul slăbit.
Concluzii:
Când se reface faţa ocluzală a unui dinte să se urmarească nu refacerea unei morfologii standard, ci
realizarea unor elemente ocluzale (cuspizi, fosete) care, în concordanţă cu elementele ocluzale antagoniste
să ducă la respectarea acestui obiectiv esenţial: transmiterea presiunilor în axul lung al dinţilor.
Noţiunea de stopuri ocluzale stabile presupune existenţa unui lăcaş (fosetă) în care cuspidul de sprijin să-şi
găsească un loc în care să se oprească mereu la sfârşitul unei mişcări mandibulare care se termină în IM şi
RC. În lipsa acestor lăcaşuri contactele în RC şi IM pot fi făcute în mai multe poziţii cu sau fără glisarea

3
mandibulei oferind mandibulei un caracter instabil.
La frontalii maxilari – fosetele situate înaintea cingulumului.
Dinţii fără cingulum fac ca marginea liberă a frontalilor mandibulari să alunece pe panta palatinală a
dinţilor maxilari ajungând să schimbe rapoartele ocluzale.
Concluzia practică: refacerile protetice ale feţei palatinale trebuie să realizeze lăcaşe în care să se sprijine
marginea liberă a dinţilor frontali mandibulari.
STOPURI OCLUZALE MULTIPLE
 contracţia musculară are intensitate maximă în IM.
 cu cât sunt mai multi dinţi în contact în RC sau IM cu atât presiunea pe care o va suporta fiecare dinte
va fi mai mică
 dacă în RC sau IM numai unul sau doi dinţi fac contacte premature, numai ei vor suporta toată forţa
musculară care în mod normal este suportată de toţi dinţii.
Concluzie: Contactele dento-dentare multiple în RC sau IM sunt necesare pentru repartizarea uniformă a
solicitărilor pentru fiecare dinte.
 contactele multiple sunt necesare şi pentru ca toţi dinţii să sufere un process uniform de uzură.
STOPURI OCLUZALE SIMULTANE
 când contactele dento-dentare nu sunt multiple apare o deplasare (derapare) a mandibulei pentru
a reuşi sa stabilească stopuri ocluzale în număr cât mai mare.
 în acest caz stopurile ocluzale nu se mai fac într-un singur timp, deci nu sunt simultane.
 au loc confruntări dento-dentare pe pante înclinate cu solicitări în afara axului lung al dinţilor,
care impiedică simultaneitatea stopurilor ocluzale.
 în RC sau IM un contact prematur deviază mandibula spre anterior; pantele implicate sunt cele
meziale la dinţii maxilari şi cele distale de la dinţii mandibulei (MUDL)
 glisarea mandibulei se poate face spre dreapta sau spre stânga.
Contact prematur în zona laterală stângă şi mandibula derapează tot spre stânga: este vorba de o deviere
spre obraz, iar versantele implicate sunt: versantul intern al cuspidului palatinal maxilar şi versantul intern
al cuspidului vestibular mandibular (BULL).
Mandibula poate devia spre dreapta, spre limbă, iar versantele implicate sunt:
1. versantul intern al cuspidului vestibular maxilar cu versantul extern al cuspidului vestibular mandibular
(LUBL)
2. versantul extern al cuspidului palatinal maxilar cu versantul intern al cuspidului lingual mandibular
(LUBL).
Concluzie: Cunoaşterea acestor situaţii este importantă pentru instituirea terapiei ocluzale.
ASPECTE PRACTICE
Se examinează poziţia RC şi se constată că se produce o derapare a mandibulei din momentul stabilirii
primului contact ocluzal.
Se identifică partea de care s-a realizat primul contact
Se evaluează direcţia spre care derapează mandibula de la stabilirea primului contact:
*anterior - contacte la nivelul crestelor marginale (MUDL)
*antero-lateral de aceeaşi parte cu obstacolul - versante situate mezio-vestibular la dinţii maxilari ori disto-
lingual la dinţii mandibulari (BULL).
*antero-lateral de partea opusa obstacolului (derapare spre limbă): contact între versante situate mezio-
palatinal la dinţii maxilari ori disto-vestibular la dinţii mandibulari (LUBL).
Se îndepărtează prin şlefuiri selective versantele marcate, dar numai dacă poziţia lor corespunde direcţiei
de derapare.
Se reiau operaţiile de la 1- 4 până la dispariţia derapării din poziţia de RC.
CRITERIUL AL 2-LEA
GHIDAJUL ANTERIOR ARMONIZAT CU MIŞCĂRILE FUNCŢIONALE ALE
MANDIBULEI ŞI POSIBILITĂŢILE ATM
PANTA INCISIVĂ
Lipsa de armonie dintre înclinarea dinţilor frontali maxilari şi mişcările mandibulare poate crea serioase
probleme disfuncţionale la nivelul structurilor ADM, mai ales când se asociază cu bruxismul.
Atâta timp cât poziţia şi morfologia dinţilor care realizează ghidajul anterior corespunde schemei
funcţionale neuro-musculare nu apare tendinţa de parafuncţii.
Existenţa unui ghidaj anterior mai deschis: se asociază unor mişcări masticatorii cu predominanţă
orizontală.

4
Un ghidaj anterior abrupt se asociază cu mişcări predominant verticale.
Contactele premature în RC pot devia mandibula spre anterior (MUDL) afectând dinţii anteriori
prin:
 abraziunea exagerată a acestor dinţi, mai ales în zona de contact a antagoniştilor.
 îmbolnăvirea parodonţiului dinţilor anteriori
 hiperactivitate musculară.
Neconcordanţa ghidajului anterior cu mişcările mandibulei apare din cauza unor interferenţe la
nivelul dinţilor cuspidaţi care determină reflex mişcări sau poziţii mandibulare cu scopul de a evita
senzaţia neplacută provocată de aceste obstacole şi astfel noua mişcare vine în conflict cu
posibilităţile de ghidare normală a dinţilor frontali care vor fi supuşi unor forţe nocive.
Efectul traumatogen nu apare la nivelul contactului nefuncţional, ci se materializează prin afectarea
parodonţiului unuia sau a mai multor dinţi frontali care nu mai pot ghida această mişcare aberantă a
mandibulei.
CRITERIUL AL 3-LEA
DEZOCLUZIA TUTUROR DINŢILOR ÎN MIŞCAREA DE PROPULSIE A MANDIBULEI
PANTA INCISIVĂ
Îndeplinirea acestui criteriu depinde de existenţa armoniei între ghidajul anterior şi morfologia ocluzală
DIN POZIŢIA DINŢILOR CUSPIDATI
* FAŢA PALATINALĂ A INCISIVILOR MAXILARI ESTE MAI MULT SAU MAI PUŢIN OBLICĂ.
ÎN CAZUL CÂND MANDIBULA FACE MIŞCAREA DE PROPULSIE, AVANSAREA ESTE
ÎNSOŢITĂ ŞI DE COBORÂRE.
Coborârea mandibulei determină dezangrenarea dinţilor posteriori, laterali.
În funcţie de înclinarea pantei palatinale a incisivilor maxilari dezocluzia dinţilor cuspidaţi se face mai
lent sau mai rapid.
* Majoritatea autorilor spun că dezocluzia dinţilor cuspidaţi în mişcarea de propulsie trebuie să se producă
cînd dinţii anteriori ajung în raport cap la cap.
* Dezangrenarea dinţilor cuspidaţi trebuie să se producă de la începutul mişcării de propulsie, altfel
contactele laterale existente se constituie în interferenţe.
* Dacă se constată la examenul mişcării de propulsie că după un traseu rectiliniu mandibula deviază de la
mişcarea sagitală, cauza este un obstacol în zona dinţilor cuspidaţi şi se numeşte interferenţă în propulsie
pe partea nelucrătoare.
* Contactul nefuncţional la nivelul dinţilor cuspidaţi poate să apară la sfârşitul mişcării de propulsie care
împiedică poziţia cap la cap = contactul prematur în propulsie pe partea nelucrătoare.
* O interferenţă în propulsie de partea nelucrătoare poate fi cauzată de un ultim molar migrat vertical sau
de un capuşon de mucoasă.
* Apar modificări la nivelul dinţilor anteriori IL (migrarea verticală, vestibularizări sau chiar mobilitate) =
Fenomenul Thielemann sau legea diagonalei lui Thielemann, valabilă când este implicat ultimul molar
mandibular şi fenomenele negative apar la IL sau IC de partea opusă.
* când este implicat un molar maxilar fenomenele sunt de aceeaşi parte şi tot la un IL.
* Pierderea timpurie a molarului 6 mandibular = apar migrări secundare severe = Sindromul molarului de
6 ani.
Concluzii:
 În mişcarea de propulsie dinţii anteriori trebuie să provoace dezocluzia dinţilor cuspidaţi deoarece
aceştia nu au rol în secţionarea alimentelor iar condilii nu sunt bine sustinuţi în cavităţile glenoide şi
eventualele contacte pe dinţii cuspidaţi nu au stabilitate, obligând muşchii să se contracte suplimentar iar
contactele respective în afara axului lung al dinţilor sunt traumatogene.
 Dinţii frontali situaţi departe de punctul de sprijin al mandibulei şi de punctul de aplicare al forţei au o
rădăcină destul de lungă şi un suport osos dens, ceea ce îi face capabili să suporte toată acţiunea de
secţionare a alimentelor.
 Dinţii frontali protejează în timpul propulsiei parodonţiul dinţilor cuspidaţi.
CRITERIUL AL 4-LEA
DEZOCLUZIA DINTILOR CUSPIDATE PE PARTEA NELUCRATOARE
IN MISCAREA DE LATERALITATE
Miscarea de lateralitate poate să fie condusă de canin, canin şi unul sau mai mulţi incisivi, sau de toţi
premolarii şi molarii cu sau fără canin.
Argumente:
 contactele pe partea opusă sensului sunt traumatogene.

5
 pe partea nelucrătoare contactele sunt neeficiente funcţional deoarece forţele musculare sunt dirijate
pe partea lucrătoare.
 contactele dento-dentare de pe partea nelucrătoare sunt nelogice, mandibula este plasată pe partea
unde se găseşte bolul alimentar.
 pe partea nelucrătoare condilul orbitant nu este bine sprijinit în cavitatea glenoidă.
 contactele de pe partea nelucrătoare dezvoltă forţe care vor fi în afara axului lung al dinţilor
 contactele de pe partea nelucrătoare pot declanşa contracţii musculare prelungite, spasme musculare
şi flectarea mandibulei.
Concluzie: toate contactele dento-dentare pe partea nelucrătoare, fie că sunt pe parcursul mişcării
(interferenţe în lateralitate pe partea nelucrătoare), fie că sunt la sfârşitul mişcării de lateralitate în poziţia
cap la cap, se numesc contacte premature în lateralitate pe partea nelucrătoare şi sunt traumatogene.
CRITERIUL AL 5-LEA
ABSENŢA INTERFERENŢELOR LA DINŢII CUSPIDAŢI PE PARTEA LUCRĂTOARE ÎN
TIMPUL MIŞCĂRII DE LATERALITATE
Dezocluzia dinţilor cuspidaţi de pe partea lucrătoare este determinată de ghidajul canin.
Existenţa unui contact dento-dentar la dinţii cuspidaţi se numeşte interferenţă în lateralitate de pe partea
lucrătoare şi reprezintă un factor traumatogen.
Argumente:
Forţele apărute la nivelul dinţilor cuspidaţi se transmit în afara axului lung al dinţilor
Forţele sunt foarte mari aproape de punctul de sprijin al mandibulei
Când există ghidaj de grup dinţii laterali de pe partea lucrătoare sunt solicitaţi de forţe în afara axului
lung, dar sunt repartizate pe un număr mare de dinţi
Refacerea morfologică prin coroane de înveliş pe dinţii care realizează ghidajul lateral este foarte dificilă
deoarece necesită o echilibrare perfectă.
Poziţia ectopică a caninului îl face indisponibil la ghidajul de grup lateral şi astfel premolarii şi molarii în
totalitate de pe partea lucrătoare sunt nevoiţi să preia sarcina de ghidare a mişcării de lateralitate.
În situaţia când numai premolarii suportă ghidajul mişcării de lateralitate ei necesită a fi solidarizaţi de
dinţii laterali pentru a repartiza solicitările.
În situaţia clinică când caninul şi-a pierdut integritatea parodontală la un subiect care are conducere
canină, desigur el nu mai poate suporta singur sarcinile şi atunci este ajutat prin solidarizarea de dinţii
laterali prin coroane de înveliş lipite între ele sau transformarea ghidajului într-unul de grup lateral.
Etiologia interferenţelor lucrătoare în lateralitate:
Schimbarea planului şi a curbelor de ocluzie prin:
- migrarea dinţilor antagonişti unui spaţiu edentat
- aplicarea unei proteze necorespunzatoare
- Tratamente ortodontice incorecte sau neurmărite în timp
- Realizarea protetică a unei morfologii ocluzale necorespunzatoare:
- înalţimea prea mare a cuspizilor vestibulari mandibulari
- grosimea prea mare a versantului extern al cuspizilor vestibulari mandibulari
- înalţimea prea mare a cuspizilor vestibulari maxilari
- grosimea prea mare a versantelor interne ale cuspizilor vestibulari
- înaltimea prea mare a cuspizilor linguali mandibulari
- realizarea în cadrul unor punţi frontale sau în cazul refacerii caninului a unui ghidaj canin sau antero-
lateral prea deschis, prea lin în comparaţie cu înălţimea mare a cuspizilor dinţilor laterali, astfel ghidajul
nu mai este capabil să producă dezangrenarea dinţilor laterali cuspidaţi.
Din aceste motive considerăm că abaterile de la morfologia ocluzală normală ale fiecărui dinte în parte şi ale
arcadelor în ansamblul lor, care au posibilitatea să genereze tulburarea funcţionalităţii A.D.M. pot fi
încadrate în denumirea de dizarmonie ocluzală sau malocluzie, iar apariţia semnelor subiective şi
obiective de suferinţă de la nivelul structurilor şi funcţiilor A.D.M. (şi nu numai) ne poate determina să
vorbim despre disfuncţie ocluzală. Ca atare, în cele ce urmează vom utiliza atât termenii de disfuncţie
ocluzală cât şi de dizarmonie ocluzală.
Disfuncţia ocluzală (D.O.) este deci o formă de tulburare cranio-mandibulară (T.C.M.) la care
determinarea etiologică primară este ocluzală, pusă adesea pe seama unei dizarmonii ocluzale.

Cauze şi tipuri de tulburări ocluzale

Cauze generale - stresul psihic poate conduce la tensiuni neuro-musculare cu efecte nefaste şi asupra
celorlalte componente ale aparatului dento-maxilar.

6
 Cauze locale:
 contacte ocluzale premature în RC, IM, ocluzia centrică şi cea de obişnuinţă;
 interferenţele pe partea nelucrătoare din timpul mişcărilor de lateralitate şi în propulsia mandibulei;
 scăderea dimensiunii verticale de ocluzie prin pierderea dinţilor cuspidaţi sau, uneori, prin abraziune
severă generalizată, care pot determina contacte premature, interferenţe în deplasările laterale, creşterea
tonusului neuromuscular şi afectarea ATM.
Parafuncţii - bruxism
În parafuncţii persoanele ţin arcadele încleştate perioade mai mari de timp decât în timpul masticaţiei sau
a deglutiţiei, declanşând un efect traumatic asupra dinţiilor şi parodonţiului.
Alte tipuri de tulburări funcţionale
 Suprasolicitarea dinţilor cu mobilitate sau în malpoziţie, din cauza descompunerii forţelor axiale de
masticaţie în componente orizontale.
 Hipofuncţia observată în masticaţia unilaterală şi hiperfuncţiile pe partea lucrătoare.
 Examinarea tulburărilor funcţionale trebuie realizată pentru fiecare pacient care acuză disconfort la
nivelul ATM şi tulburări neuro-musculare:
 examinări ale formelor de abraziune dentară(parafuncţii);
 analiza mobilităţii dinţilor în corelaţie cu pierderea ososă la nivelul peretelui alveolar şi trauma
ocluzală;
 determinarea contactelor premature în RC şi în IM şi dacă se suprapun;
 precizarea interferenţelor laterale;
 aprecierea tulburărilor neuromusculare (sensibilitate la presiuni în zonele de inserţie musculară);
 evaluarea ATM static (centric) şi în special în dinamica mandibulară (excentric).
În cazuri dificile evaluarea se obţine cu ajutorul modelelor de studiu care pot evidenţia mai bine datele
clinice.
Tulburările funcţionale, pot cauza o amplă varietate de simptome care se manifestă în defavoarea uneia
sau mai multor componente ale sistemului stomatognat:
 suprafaţa ocluzală (zone de abraziune excesivă);
 sistemul neuromuscular (nevralgii, spasme musculare, dureri musculare);
 ATM (discopatii, mobilitate anormală a articulaţiei, mişcări asimetrice ale mandibulei rezultate din
interferenţele articulare, cracmente, crepitaţii, dureri, tumefacţie);
 Parafuncţii (mărirea mobilităţii dinţilor, traume ocluzale).
Trauma ocluzală parodontală
Semnificaţia traumei ocluzale în determinarea parodontopatiei a fost sursa de controverse de-a lungul
timpului. Astăzi ştim din studiile experimentale că forţele ocluzale anormale nu pot provoca
parodontopatie sau gingivită, dar pot accelera procesul unei parodontopatii active.
Trauma ocluzală este definită ca o “alterare microscopică a structurilor din vecinătatea ligamentului
alveolo-dentar, care se manifestă din punct de vedere clinic ca o creştere reversibilă a mobilităţii dentare”
(Műhlemann,Herzog).
Modificările histologice includ tulburările circulatorii, edemul şi hialinizarea ligamentelor periodontale,
infiltrat inflamator slab şi picnozarea nucleară a odontoblaştilor, cementoblaştilor şi fibroblaştilor. Spaţiul
ligamentului periodontal se adaptează devenind mai larg luând formă de clespsidră. Nu există modificări
histologice la nivelul fibrelor de colagen nici în epiteliul joncţional.
Modificările histologice în parodonţiu sunt complet reversibile dacă cauza traumei este eliminată.
Mobilitatea dinţilor se remite când etiologia este înlăturată.
Scopurile adaptării ocluzale
Trauma ocluzală nu este factor cauzal, determinant al parodontopatiei, dar poate fi considerat un factor
favorizant în evoluţia parodontopatiei; trauma ocluzală trebuie eliminată prin tratamente terapeutice
specifice, mai ales dacă mobilitatea dintelui devine progresivă şi gravă (Ramfjord,Ash).
Metodele de tratament sunt: adaptarea ocluzală şi şlefuirea selectivă. Sunt reguli simple pentru
îndepărtarea contactelor premature în RC sau IM pentru armonizarea raporturilor de ocluzie şi

7
eliminarea balansului.
Şlefuirea selectivă ocluzală are efecte suplimentare pentru eliminarea traumei:
 prevenirea şi/sau eliminarea parafuncţiilor;
 crearea funcţiei masticatorii simetrică dreapta-stânga;
 stabilirea planului ocluzal funcţional;
 ajustarea ocluzală după tratament ortodontic;
 reabilitarea ocluzală înainte de refacerea protetică.

Şlefuirea ocluzală a contactelor premature

 Contactele premature în RC sunt detectate folosind testul de ocluzie („tapping test”). Dacă testul
relevă că cel puţin trei perechi de dinţi opuşi de pe fiecare parte a arcadei intră în contact în acelaşi
timp şi dacă există o imagine liberă fără interferenţă în OC de nu mai mult de 1 mm nu este indicată
nici o corectare ocluzală. Dacă una sau două perechi de dinţi fac iniţial contact şi/sau dacă alunecarea
următoare către centric este mai mare de 1mm sau are o componentă laterală, şlefuirea selectivă este
necesară.
 Scopul şlefuirii selective este creerea de long centric (Ramjord, Ash) , exemplu-ghidarea liberă pe
orizontală a cuspizilor între IM şi RC.
Contact prematur pe panta cuspidiană (aceasta rezultă dintr-o mişcare sagitală; panta cuspidului
mezial este reconturată pe dinţii maxilari-MU şi panta cuspidului distal reconturat pe dinţii
mandibulari-DL. Este necesar un control după şlefuirea selectivă prin marcarea cu hârtie de artculaţie.
Dacă contactele premature secundare se intind şi pe alte perechi antagoniste şi acestea trebuiesc
desfiinţate.)
 Contactul prematur este eliminat prin lărgirea minimală şi deplasarea laterală a fosetelor pe ambii
dinţi; nici unul din vârfurile cuspizilor nu vor fi afectaţi. Este bine de reţinut că suprafeţele de contact
de multe ori reprezintă latura de echilibru a interferenţelor.
 Contactul prematur dintre cuspid şi fosetă; acest tip de contact prematur este des întâlnit după
aplicarea unei coroane sau a unei punţi şi se poate remarca în RC şi ocluzie centrică.
 Contacte premature anterioare (de obicei contactele premature ale segmentelor anterioare sunt rare
dar pot fi detectate după ce au fost inserate o coroană sau o punte.
 Contactul din timpul mişcării de propulsie a mandibulei trebuie verificat înainte oricărei şlefuiri
selective.)
 Scopul şlefuirii selective în segmentul posterior a arcadei dentare este crearea de mişcări
armonioase, libere de interferenţe, în IM şi realizarea unor suprafeţe de ghidaj largi pentru eliminarea
parafuncţiilor (bruxism).
 Fiziologic conducerea segmentului posterior netraumatic pe latura activă lucrătoare este lăsată
neschimbată, această situaţie poate fi caracterizată ca ghidaj cuspidian anterior şi funcţionare de grup.
 Interferenţele sunt îndepărtate prin şlefuiri selective şi teşirea pantelor excesiv de abrupte ale
cuspizilor de ghidaj. Scopul este de a obţine conducerea canină în timpul mişcărilor laterale ale
mandibulei.
 Căile de conducere ale segmentului posterior care sunt create prin şlefuiri selective ocluzale
ar trebui să fie linii de contact, nu suprafeţe largi de contact. Contactele extinse dintre
antagonişti pot reprezenta stimuli pentru recidiva parafuncţiilor.
 În dentiţia naturală nu sunt dorite inteferenţe pe partea de echilibru, care pot fi cele mai dăunătoare
şi pot provoca parafuncţii. Dinţii afectaţi sunt de obicei al doilea şi al treilea molar, dacă este prezent
acesta poate deveni foarte mobil, producând traume parodontale din cauza forţelor masticatorii
paraaxiale.
 Interferenţele laturilor nelucrătoare trebuiesc eliminate prin şlefuiri selective, cu condiţia
respectării contactelor centrice şi de conducere pe partea lucrătoare. Contactul centric este cel care
decide dacă şlefuirea se face pe faţa internă a cuspidului palatinal sau pe faţa internă a cuspidului
mandibular.

8
 Interferenţele majore de la nivelul molarului trei pot constitui motivaţia de extracţie a dintelui
 Dacă obstacolele apar pe dinţii inferiori în timpul mişcării protruzive trebuiesc eliminate. Orice
obstacol în segmentele posterioare ale arcadei (ale părţii de balans meziodistal) trebuiesc de asemenea
eliminate.
 Pentru pacienţii cu ocluzie deschisă anterioară nu trebuie făcut nici un efort de corectare.
Reducerea suprafeţei abrazate
 Suprafeţele abrazate sunt frecvent întâlnite la pacienţi cu parafuncţii; Interferenţele nelucrătoare
în mişcarea de protruzie pot fi eliminate conform aceloraşi principii.

Protejarea ocluzală – gutiera Michigan

 Când obiceiurile vicioase au ca rezultat trauma parodontală (mobilitatea dinţilor), dinţii ar trebui
supuşi şlefuirii selective ocluzale pentru eliminarea obstacolelor. Şlefuirea selectivă este adesea
imposibilă datorită spasmelor musculare. Există relaţia reciprocă funcţională între ocluzie, parodonţiu,
ATM, muşchi şi SNC, care poate fi de asemenea influenţat de componente psihice, prin creşterea
activităţii muşchilor masticatori.
 În asemenea situaţii dacă discordaţele ocluzale sunt de asemenea prezente se creează un „cerc
vicios” care poate fi desfiinţat cel mai bine folosind un protector ocluzal. Rezultatul este scoaterea din
ocluzie, iar muşchii masticatori se relaxează. Dacă componenta psihică nu este prea mare şlefuirea
selectivă se poate realiza numai după câteva săptămâni.

EXAMENUL OCLUZIEI
Se urmăresc două aspecte:
1. Aspectul anatomic:
 Incisivi:
- linia interincisivă
- supraacoperire în sens vertical (mm)
- supraacoperire în sens orizontal (mm)
 Canini:
- clasa după ANGLE
- supraacoperire în sens vertical (mm)
- supraacoperire în sens orizontal (mm)
 Molarii primi permanenţi
- clasa după Angle
 Curba sagitală de ocluzie
- dinţi absenti

9
 - dinţi egresaţi
 Curba transversală de ocluzie
- linguoversiuni
- vestibuloversiuni

B. Examenul funcţional
- este un timp fundamental în analiza ocluziei;
- constă în determinarea contactelor premature şi a interferenţelor ocluzale;
- în IM contactele să fie punctiforme şi intensitatea uniformă.

C. Posibilităţi clinice de evidenţiere a contactelor dento-dentare

* material de marcare a contactelor dento-dentare pantă, fosă, creastă, vârful cuspidului
(hârtia de articulaţie, folia de plastic, spray, panglică de mătase, ceară)

Posibilităţile de descoperire a unui contact prematur:

- Obiectivarea inocluziei în PIM (banda de celuloid între dinţii laterali şi tracţiuni pe
bandă).
- Observarea alunecării mandibulei (lateral dreapta, stânga, anterior)
- Descoperirea mobilităţii dentare (presiunea indexului pe faţa vestibulară)
- Zgomotul ocluzal (stetoscopul pe obrazul pacientului, cerem să lovească dinţii, zgomot
clar, net); patologic = un zgomot mat, surd, moale

ANALIZA RAPOARTELOR STATICE INTERARCADE ÎN IM

 Depistarea RC
- linişte deplină în cabinet şi relaxare neuromusculară (metode psihologice, farmacologice,
fizioterapeutice, kinezioterapeutice protetic).
- se aplică metoda unimanuală sau bimanuală înregistrând contactele ocluzale cu hârtia de articulaţie
în două culori.
- în prima etapă utilizăm partea roşie a benzii, imprimăm stopurile în RC; poziţie culcată a
pacientului.
- apoi pacientul în poziţie şezândă, intercalăm între dinţi culoarea albastră blocând-o pe cea
roşie şi imprimăm stopurile ocluzale în PIM; dacă marcajele coincid = point centric, daca nu
coincid = long centric.
Concluzia = existenţa unui număr maxim de stopuri ocluzale.
Situaţia de angrenare armonioasă = IM cu rol în:
1. asigură stabilitatea mandibulei faţă de maxilar în toate cele 3 planuri spaţiale
2. permite contracţia simetrică, egală şi maximă a muşchilor ridicători ai mandibulei
3. garantează orientarea forţelor masticatorii în axele fiziologice ale dinţilor
4. anulează şi compensează componentele orizontale ale presiunilor ocluzale

RAPOARTE STATICE INTERARCADE

A. ÎN PLAN SAGITAL
Rapoarte normale la nivelul grupului incisiv
- psalidodonţie
- labiodonţie
- protruzia bimaxilară fiziologică
Raporturi fiziologice la niv I
- inocluzia sagitală (mm)
- raporturi/ ocluzie inversă F cu contact interdentar

10
- raporturi/ ocluzie inversă F cu inocluzie sagitală
Raporturi N la ambii C mandibulari
- vârful cuspidian al C inferior plasat între IL şi C superior
- panta M a marginii libere a C inferior vine în raport cu partea D a IC superior, iar panta D
contactează pe cea M a C superior
Raporturi patologice la C inferior
- mezializarea uni- sau bilaterală: panta D a C inferior articulează cu panta M a C superior
- distalizarea uni- sau bilaterală
Reperul cheie de ocluzie ANGLE
M6 maxilar = cheie de ocluzie

 Clasa 1 Angle ( raport neutral): vârful cuspidului MV al M1 superior plasat între cuspizii CV şi MV
al M1 inferior
 Clasa 2 Angle (raport distalizat al M1 inferior faţă de cel superior cu cel puţin 1 cuspid)
 Clasa 3 Angle (raport mezializat al M1 - 3 mm)

B. ÎN PLAN TRANSVERSAL
Aprecierea raporturilor statice interarcadice
- grup frontal incisiv: continuitatea liniei interincisive şi coincidenţa cu planul mediosagital al feţei
- grupul dinţilor laterali: dinţii superiori îi circumscriu pe cei inferiori
Raporturi patologice
- devierea spre stânga sau dreapta a liniei interincisive
- laterodeviaţie mandibulară stângă sau dreaptă
- raporturi inversate la 1-2 dinţi laterali
- ocluzie inversă (mai mult de 2 dinţi)
- ocluzie inversă totală

C. ÎN PLAN VERTICAL
Aprecierea raporturilor statice interarcadice
- ocluzie psalidodontă (overbite), 1/3 din faţa V, I inferiori
- ocluzie cap la cap (labiodonta) (fără overbite)
Raporturi patologice în sens V
- ocluzia adâncă (1/2, 2/3, 1/1)
- poate fi ocluzie adâncă acoperită (descrisă cu termenul ocluzia în capac de cutie)
- ocluzia adâncă în acoperiş (= acoperişul unei case, overjet - mm)
- ocluzie coborâtă (pierderea dinţilor din zonele laterale)
- ocluzia deschisă (inocluzie verticală - mm)

MIŞCĂRILE MANDIBULEI
EXAMENUL MISCĂRILOR MANDIBULEI
- deschiderea cavităţii bucale (20-40 mm)
- aprecierea mişcării de închidere / deschidere: estimarea se face cu un şubler plasat între IC
inferiori şi IC superiori
- analiza mişcării de propulsie
A. aprecierea ghidajului anterior de propulsie N a mandibulei cu contacte dento-dentare:
1. particularitatea ghidajului I maxilar:
- participă 2 IC
- participă 3 incisivi
- toti cei 4 I
2. direcţia propulsiei: -rectilinie

11
3. caracterul dezocluziei dinţilor posteriori: imediată sau tardivă
4. aprecierea în mm a propulsiei maxime - test AGERBERG (7mm)
- cu un creion chimic se trasează o linie verticală pe faţa V a premolarului superior,
prelungindu-se şi pe premolarul inferior
- pacientul face propulsia maximă cu contacte dentodentare
- se transpune reperul inferior pe hemiarcada maxilară
- se notează distanţa între cele 2 repere
5. Estimarea contactării cap la cap
- toţi cei 4 incisivi superiori şi inferiori
- 3 incisivi superiori şi inferiori
- 2 incisivi superiori şi inferiori

B. Aprecierea ghidajului anterior al propulsiei (patologic):

- conducerea asigurată de un incisiv central superior (interferenţă activă)
- devierea spre stânga sau dreapta a mişcării de propulsie
- propulsia maximă sub 7 mm (spasme)
- propulsia maximă mare datorită laxităţii ATM.
- dezocluzia incompletă a dinţilor posteriori

MISCAREA DE LATERALITATE
- deplasarea laterală a mandibulei este cunoscută sub numele de lateroducţie sau diducţie
- descrierea mişcării de lateralitate
- ghidaj canin (protecţie canină)
- ghidaj antero-lateral (C + I)
- ghidajul de grup funcţional (participă şi dinţii posteriori)
Definiţia interferenţei: prezenţa unui obstacol dento-dentar care împiedică realizarea unui
ghidaj funcţional
Clasificarea interferenţelor:
- Interferenţe pe partea lucrătoare şi pe partea nelucrătoare
- Contacte premature depistabile la finalul mişcării de lateralitate pe partea lucrătoare şi pe
partea nelucrătoare
Cronologia miscarii de lateralitate
- aprecierea ghidajului laterotruziei
- absenţa sau prezenţa interferenţelor
- absenţa sau prezenţa contactelor premature
- aprecierea în mm după testul AGERBERG a mişcării de lateralitate: (7 mm valoare
maximă): cu un creion chimic trasăm o linie verticală pe faţa V a IC sup. drept prelungind-o pe
omologul inferior, conducem mandibula din IM spre poziţia de cap la cap a C; în acest moment
se transpune reperul mandibular pe arcada maxilară; se măsoară distanţa.

Aprecierea ghidajului patologic:

- nu se produce dezocluzia dinţilor pe partea nelucrătoare
- ghidajul este dereglat de o interferenţă lucrătoare sau nelucrătoare
- un singur dinte lateral conduce mişcarea de lateralitate
- prezenţa unui contact prematur pe partea lucrătoare
- prezenţa unui contact prematur pe partea nelucrătoare
- laterotruzie = > 7 mm (spasm al m. pterigoidian ext)

12