Viața Sfântului Cuvios Vasile de la

Poiana Mărului
VIEŢILE SFINŢILOR

Acesta s-a născut din părinți dreptcredincioși, la anul 1692, în părțile Rusiei. Iubind din
tinerețe viața virtuoasă, a părăsit lumea și a petrecut destulă vreme în pustnicie, în sihăstriile
din Rusia, apoi în Munții Mosenschi din preajma Kievului, cu dumnezeiască râvnă viețuind și
cercetând adesea, pentru folos sufletesc, pe monahii rugători și pe alți pustnici încercați în
lucrarea lăuntrică.

Făcându-se în locurile acelea prigoană asupra credinței ortodoxe și, mai ales, împotriva
monahilor, a părăsit patria sa, împreună cu fericitul său ucenic, Mihail ieroschimonahul,
venind în Țara Românească și așezându-se la Mănăstirea Dălhăuți, unde nu peste mult timp a
fost ales întaistătător, povățuind cu înțelepciune și blândețe acel sfânt locaș vreme de aproape
20 de ani. Dorind apoi să se retragă la un loc mai liniștit, a plecat cu o parte dintre ucenicii săi,
12 la număr, la Mănăstirea Poiana Mărului, în Munții Buzăului, și a fost povațuitor vieții
monahicești din această parte de țară, căci sub îndrumarea lui au venit monahii de la schiturile
Trăișteni, Cârnu, Rătești, Ciolanu, Bontești, Pometul, Rogozu, Cotești, Gavanu și Valea
Neagră, așezate în Munții Buzăului și ai Vrancei.

Acest bărbat plăcut lui Dumnezeu, cu neasemănare pe toți părinții care viețuiau în vremea
aceea, îi covârșea întru înțelegerea dumnezeieștii Scripturi, și întru învățătura de Dumnezeu
purtătorilor Părinți, și întru înțelepciunea duhovnicească, și întru desăvârșita cunoaștere a
dogmelor Sfintei Biserici a Răsăritului și a Sfintelor ei Canoane și a dreptei lor tâlcuiri. Acest
Cuvios Părinte a fost duhovnic și povățuitor al Sfântului Paisie de la Neamț, pe care l-a și tuns
în rânduiala călugăriei în anul 1750, pe când se aflau în Sfântul Munte al Athosului.

Cuviosul Stareț Vasile a alcătuit și câteva scrieri foarte folositoare pentru cei ce doresc să
citească și să înțeleagă corect operele Sfinților Părinți care vorbesc despre rugăciunea inimii și
despre trezvie. El a adunat mărturii din viețile și învățăturile sfinților monahi, din pravilele
călugărești și din tipicul bisericesc, dovedind că nu se cuvine a dezlega monahii niciodată la
mâncarea de carne. A scris, de asemenea, un prea frumos cuvânt despre pocăință. Fiind
cercetat de patriarhii Alexandriei, Antiohiei și Ierusalimului, aflați atunci la București, a fost
binecuvântat de aceștia, iar învățătura lui a fost socotită întru totul ortodoxă și folositoare de
suflet.

Spre sfârșitul vieții sale pământești, fiind cuprins de boală, a răbdat cu mulțumire și petrecea
în continuă rugăciune a inimii. În această fericită stare, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a
trecut cu pace la Domnul, la 25 aprilie, în anul mântuirii 1767, fiind cinstit de toți ca un dascăl
încercat al sfintelor nevoințe și ca un ales povățuitor duhovnicesc.

Cu ale lui sfinte rugăciuni. Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.