SFÂNTUL CUVIOS GHEORGHE DE LA

CERNICA

Catan Mădălina
Scripcaru Valeria
Ababei-Petrea Teodor
Ciocan Bianca
 Viața Cuviosului de la Cernica
Sfantul Cuvios Gheorghe de la Cernica
s-a nascut in anul 1730, intr-o familie
din Salistea Sibiului. La varsta de 19
ani ajunge in Tara Romaneasca si intra
in slujba mitropolitului grec Rosca,
arhiereu aflat in Bucuresti.
 In anul 1750 ajunge impreuna cu acest arhiereu la
Athos. Primeste treapta diaconiei in Manastirea
Vatoped. Dupa moartea mitropolitului, ajunge
ucenic al renumitului parinte carturar Paisie
Velicicovschi, staret pe atunci al Manastirii
Vatoped. In anul 1763 il insoteste pe marele staret
in Moldova, la Manastirea Dragomirna, iar din anul
1775 - din pricina ocupatiei austriece instaurata
asupra Bucovinei - se muta impreuna cu parintele
sau duhovnicesc si cu alti monahi la Manastirea
Secu.
 Dupa o alta perioada de 4 ani petrecuta la
Sfantul Munte, ieromonahul Gheorghe revine
in Moldova, la Secu si la Neamt (aici fiind
staret Paisie Velicicovschi), apoi trece in Tara
Romaneasca, cu gandul de a se intoarce la
Athos. Este convins de Mitropolitul Tarii
Romanesti, Grigorie al II-lea, sa primeasca a
revigora viata in schitul Cernica, aflat in
totala parasire de vreo trei decenii, astfel ca
oranduieste aici o manastire cu aleasa viata
de obste dupa tipicul Muntelui Athos si al
obstilor paisiene din Moldova. A refacut vatra
monahala in doar cinci ani, adunand in jurul
lui 103 ucenici.
 I s-a încredințat în anul 1788 și
cârmuirea Mănăstirii de la Curtea de
Argeș, apoi, din 1794, și cea a
Mănăstirii Căldărușani, pe care le-a
repus în rânduială. În apropiere de
Căldărușani, la Cocioc, cuviosul a zidit
o biserică și niște chilii și a pus să se
planteze pomi, lăsând locul ca pe un loc
de retragere și liniște pentru monahii
mai nevoitori. S-a îngrijit de mănăstirile
Cernica și Căldărușani până la moartea
sa în anul 1806.
 Clădirea care adăpostește Casa memorială
Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica a fost
construită în timpul stăreției Sfântului Gheorghe
(1781-1806), în stil atonit, ca loc de retragere și
liniștire. Potrivit lui Casian Cernicanul, care ne-
a lăsat în 1870 o istorie a mănăstirii, chilia
aceasta a Starețului Gheorghe a fost terminată la
8 mai 1783 și avea trei încăperi și un paraclis cu
hramul Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.

În această chilie starețul se retrăgea pe timpul

verii, împreună cu doi ucenici, pentru a petrece
în isihie și rugăciune.
 Înainte de trecerea sa la Domnul, i-a chemat la sine pe
toți ucenicii săi la biserică pentru o ultimă rugăciune
împreună, luându-și rămas bun de la ei, dându-le și
ultimele sale povețe. A lăsat ucenicilor săi un
testament prin care le rezuma în șapte trepte nevoințele
monahale, îndemnându-i să fie ascultători, să se
spovedească des, să –și mărturisească gândurile
îndrumătorului lor duhovnicesc, să se împărtășească
cu Sfintele Taine de douăsprezece ori pe an, să se
ferească de cei care „sminteau” obștea, să administreze
cu înțelepciune bunurile mănăstirii, ca starețul să dea
fiecăruia ascultări după puterea și temperamentul lui,
iar mănăstirea să nu treacă de numărul de 103 monahi
pe care îl avea atunci.
Cuviosul stareț a trecut la Domnul în ziua de 3
decembrie 1806. Sfintele sale moaște se află până
astăzi la Mănăstirea Cernica.
M U L Ț U M I M P E N T R U AT E N Ț I E !