Psalmul 37

Profesor Coordonator: Student:

Prof. Eusebiu Borca Rusu Alexandru
Baia Mare
2021

1
 PSALMUL 37
Psalm al lui David. Întru pomenire pentru sâmbătă.

Psalmul acesta este asemenea cu cel de-al şaselea, pentru că acelaşi început îl are şi
acela, şi asemenea cu acela, şi acesta plânge relele întâmplări ce i-au urmat lui David după
păcat, şi pentru că şi acesta, ca şi acela, roagă pe Dumnezeu ca să izbăvească pe David din
relele întâmplări, şi să dobândească răsuflare. Urmează deci ca psalmul acesta să se fi scris
atunci când David era prigonit de Abesalom. Iar întru pomenire s-a suprascris, adică a
păcatelor lui David şi a întâmplărilor şi pătimirilor celor rele ce au urmat pentru păcatele sale.

1. „Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu urgia Ta să mă cerţi;”

Iar mânia şi urgia lui Dumnezeu nu se cuvine să le înţelegem ca patimi, ci cum că sunt cele
mai tari hotărâri ale lui Dumnezeu care se cuvin păcătoşilor.

2. „Că săgeţile Tale s-au înfipt în mine,...”

Săgeţile lui Dumnezeu se înţelege că sunt (după Marele Vasile) cuvintele cele mustrătoare,
prin care Proorocul Natan a săgetat asupra lui David, zicând lui: Deci nu se va depărta sabia
de deasupra casei tale în veac, pentru că tu M-ai nesocotit pe Mine şi ai luat pe femeia lui Urie
Heteul, ca să-ţi fie nevastă (II Împăraţi 12: 10). Ori prin săgeţi să înţelegi legile lui Dumnezeu,
cele rânduite asupra preacurvarului şi ucigaşului David, pe care le simţea în inimă ca nişte
săgeţi, şi îl împungeau, şi dureri pricinuiau sufletului lui. Ori prin săgeţi să înţelegi durerile şi
scârbele ce au urmat lui David din relele întâmplări şi din ispite, care ca nişte săgeţi îi
pătrundeau inima şi o întristau, căci, cu adevărat, bolduri şi săgeţi ale lui Dumnezeu i-au fost
întristările acestea, fiindcă după depărtarea lui Dumnezeu i s-au întâmplat lui David (acestea).
Iar în loc de s-au înfipt, Simmah a zis „au căzut asupra lui”.

„...şi ai întărit peste mine mâna Ta;...”

Zicerea ai întărit se înţelege în loc de „ai coborât mila Ta, Doamne, asupra mea, adică
puterea Ta cea stăpânitoare, bătându-mă adeseori”. Ori zice că „atât de grea ai coborât mâna
Ta asupra mea, încât nu pot suferi, greu bătându-mă”.1

3. „Nu este vindecare în trupul meu de la faţa mâniei Tale. ...”

1
Pr. Dumitru Soare, Pr. Prof. Stefan Alexe, “Părinți și scriitori disericești”, “ Omilii la Psalmi”, București, 1987.

2
 Zicerea de la faţa mâniei Tale, şi cea de la faţa păcatelor mele, şi cea de la faţa nebuniei
mele, toate s-au zis în psalmul acesta în chip perifrastic: în loc de „pentru" urgia Ta, şi pentru
păcatele mele, şi pentru nebunia mea. „Nu este dar, zice, vindecare în trupul meu, adică
slobozenie de relele pătimiri pe care eu însumi mi le-am pricinuit pentru urgia Ta, adică
pentru îngrozirea şi înspăimântarea Ta, căci mi s-au făcut prin Proorocul Natan, ori pentru
îngrozirea cea prin legile Tale.” Despre o rea pătimire ca aceasta, acelaşi David zice şi într-
alţi psalmi: Şi smeream cu post sufletul meu (Ps. 34: 12). Şi: Carnea mea s-a istovit de lipsa
untdelemnului (Ps. 108: 24). Şi: Osul meu s-a lipit de carnea mea (Ps. 101: 6). Şi: ostenit-am
strigând, amorţit-a gâtlejul meu (Ps. 68: 4). Şi altele asemenea.
„...Nu este pace în oasele mele de către faţa păcatelor mele.”
„Nu este, zice, bună stare şi întărire oaselor, ori în cele ale trupului meu, ori în cele ale
sufletului meu (adică întru puterile sufletului şi întru cugetările cele ce ţin sufletul), pentru că
ele se clatină şi tremură pentru păcatele mele.”

4. „Că fărădelegile mele au covârşit capul meu, ...”

„Fărădelegile mele, zice, atâta au crescut şi s-au înălţat, încât au trecut peste capul meu.”
Însă prin cuvintele acestea, David arată măsura păcatelor sale, precum şi într-altă parte, vrând
să arate mulţimea păcatelor sale, a zis: Că s-au înmulţit mai mult decât perii capului meu (Ps.
39: 17).
„...ca o sarcină grea s-au îngreuiat peste mine.”
„Nelegiuirile mele, zice, sunt grele, pentru că nu pot purta pomenirea lor, ori pentru că mă
fac a mă pleca şi a privi la pământ, de ca şi cum aş purta o sarcină mare.” Că cei ce se
întristează şi sunt posomorâţi se uită jos, la pământ, ca şi cei ce sunt împovăraţi cu vreo
sarcină grea.

5. „Împuţit-s-au şi au putrezit rănile mele de către faţa nebuniei mele.”

„Rănile sufletului meu, zice, care mi s-au pricinuit mie de înfocatele săgeţi ale diavolului,
au putrezit şi s-au împuţit, şi nu simplu au putrezit deasupra, ci desăvârşit şi întru adânc au
putrezit și s-au împuțit.” Însă, prin acestea, David arată ghicitoreşte vătămarea şi stricarea
sufletului său, încât nu putea a-i suferi putoarea: „ Iar aceasta, zice, mi s-a făcut pentru
nebunia şi necunoştinţa mea, pentru că de nu mi-aş fi pierdut mintea, nu m-aş fi rănit atâta”.
Vezi însă, o cititorule , cum îşi creşte şi îşi măreşte păcatele sale dumnezeiescul David, cu
fierbinţeală mărturisindu-se, că întâi a zis că sunt mari, al doilea a zis că sunt grele, iar al
treilea că sunt putrede şi împuţite. Iar semn al adevăratei pocăinţe este a simţi cineva putoarea
păcatului său, pentru că atunci poate şi a-l urî şi a se îngreţoşa de dânsul desăvârşit.2

6. „Ticăloşitu-m-am şi m-am gârbovit până în sfârşit,...”

2
Sf. Macarie Egipteanul, Omilii duhovniceşti, I, 5

3
 „M-am ticăloşit, zice, şi desăvârşit m-am gârbovit, de-aici obosind din mărimea, greutatea şi
de nesuferita putoare a păcatelor mele.” Ori şi într-alt fel se-nţelege:„ Că eu, îndeletnicindu-
mă întru a vindeca rănile mele cele atât de împuţite, m-am ticăloşit, şi cu totul slăbind,
desăvârşit m-am gârbovit”.

„...toată ziua mâhnindu-mă umblam.”

„ Totdeauna, zice, umblam mâhnit, adică jos la pământ căutând, măcar că deşi mă aflam în
curţile împărăteşti, fiindcă mă îmboldeam de către conştiinţă, iar aceasta nu-mi îngăduia a mă
bucura şi a-mi veseli sufletul.”

7. „Că şalele mele s-au umplut de ocări,....”

Dacă pătimaşa poftă a trupului este ocară şi minciună, apoi aceasta nu este îndulcire
adevărată, ci umbră de îndulcire. Pentru aceasta zicea Apostolul: Staţi deci tari, având
mijlocul vostru încins cu adevărul (Ef. 6: 14). Adică „ încingeţi mijlocul şi rărunchii voştri cu
adevărata îndulcire, care se naşte din întreaga înţelepciune şi din dreptate”. Iar în locul şalelor,
Simmah a zis vintricelul (pântecele), dar amândouă acestea arată partea poftitoare, fiindcă
împrejur, la şale, se află rărunchii, întru care sunt poftele cele pentru împreunări trupeşti. Zice
dar David că: „ Pofta mea s-a umplut de batjocurile dracului, pentru că s-a jucat într-însa,
zădărându-mă spre necuviincioasele şi nelegiuitele mişcări ale trupeştii necurăţii”.

„...şi nu este vindecare în trupul meu.”

„ Fiindcă eu, zice, m-am batjocorit de Diavolul, pentru aceasta nu este vindecare trupului
meu, pentru că şi eu îl pedepsesc şi îl ticăloşesc, precum am zis, şi fac izbândire asupra lui,
împotriva iubirii de îndulcire pe care o a dobândit.”3

8. „Necăjitu-m-am şi m-am smerit foarte,...”

3
Pr. Dumitru Soare, Pr. Prof. Stefan Alexe, “Părinți și scriitori bisericești”, “ Omilii la Psalmi”, București, 1987

4
 „ Rău am pătimit, zice, flămânzind şi însetând, şi la pământ culcându-mă, şi alte pătimiri ca
acestea suferind, aşijderea şi m-am smerit, adică trupul meu l-am pedepsit foarte.”

„...răcnit-am din suspinarea inimii mele.”

„ Din sălbăticia, zice, suspinării inimii mele, care dinăuntru se străpungea şi amar durea, mă
arătam că urlu şi răcnesc ca un leu.” Iar Achila, la răcneam, a zis „ urlam”. Că păcătosul şi
necinstitorul de Dumnezeu, când ajunge în adâncul răutăţilor, defaimă, după pilduitor (Pilde
18: 3), iar dreptul şi de cele mai mici păcate se teme, şi cu covârşire se îngrijeşte.

9. „Doamne, înaintea Ta este toată dorirea mea; şi suspinul meu de la Tine nu s-a
ascuns.”
„ După păcat, zice, toată dorirea mea înaintea Ta este, Doamne, fiindcă Tu ştii că eu
totdeauna doresc mântuirea mea, şi a fi slobod de durerile mele, şi suspinul meu nu se
ascunde de Tine, pentru că îl auzi, ca şi cum ar fi glas articulat care iese din adâncul inimii
mele.”4

10. „Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a vârtutea mea,...”

„ Inima mea, zice, s-a tulburat de mustrarea conştiinţei şi a pocăinţei mele, iar vârtutea mea
m-a părăsit, pentru că m-am ticăloşit cu tot felul de pătimire, precum am zis mai sus.”

„...şi lumina ochilor mei, şi aceasta nu este cu mine.”

„ De multa petrecere aspră, zice, şi de amarele lacrimi, pe care în toate zilele le vărs, s-a
împuţinat lumina ochilor mei, iar curat foarte nu văd.” Iar neteda alcătuire a zicerii este
aceasta: „ Şi lumina ochilor mei, aceasta nu este cu mine, căci s-a împuţinat şi a pierit”. Iar şi
este o con-legătură de prisos; ori prin lumina ochilor sufletului său numeşte David pe Duhul
Cel Sfânt, după Marele Vasile, Care a fugit în parte de la el pentru păcatul lui. Acest stih, şi
cel următor, unii l-au înţeles cum că se zice prooroceşte din partea lui Hristos pentru Ucenicii
Săi, care, deşi Îi erau prieteni preaiubiţi ca lumina ochilor, în vremea patimilor însă, lăsându-
L, au fugit, precum zice Evanghelistul Matei: Atunci toţi ucenicii, lăsându-L, au fugit (Mt. 26:
56).5

4
Sf. Chiril al Alexandriei, Despre închinarea şi slujirea în Duh şi Adevăr, XVI
5
SEP 4/I, p. 123

5
11. „Prietenii mei şi vecinii mei în preajma mea s-au apropiat şi au stat împotrivă.”
Pe sfetnicul său, Ahitofel, şi pe mulţi alţii ca acesta, prieteni ai săi, ghicitoreşte îi arată aici
David, după Teodorit: „ Prietenii mei, zice, şi casnicii mei au venit cu împotrivire asupra
mea”, că aceasta însemnează zicerea s-au apropiat şi au stat împotrivă, deoarece Dumnezeu a
slobozit a mi se face aceasta pentru păcatele mele, că din păcatele mele s-a ridicat asupra mea
marea aceasta a relelor întâmplări.

„... și cei de-aproape ai mei departe au stat.”

Prin de aproape trebuie să înţelegem pe prietenii şi casnicii lui David cei de mai sus, că
aceştia, după vrăjmăşia cea către David, aproape erau de el, fiindcă-l prigoneau, iar după
prietenie şi iubire, departe erau de el, pentru că s-au despărţit de prieteşugul cu el. Ori prin de
aproape se pot înţelege şi alţi oarecari prieteni ai lui David, care au fugit de frica lui Abesalom
şi nu se întâlneau cu David.

12. „Și se sileau cei ce căutau sufletul meu...”

„ Aici, zice, cei ce căutau sufletul meu, adică pe mine, mă silniceau şi rău îmi făceau prin tot
felul de meşteşugiri”, ori „cei ce căutau sufletul meu, adică pentru ca să-l scoată şi să mă
omoare...”, precum zice şi în Psalmul 39: „ cei ce caută sufletul meu ca să-l ia.”

„...și cei ce căutau cele rele mie grăiau deşertăciuni,...”

„Aici, zice, cei ce căutau şi voiau căderea mea au grăit împotriva mea hule, prihănindu-mă
şi clevetindu-mă.” Iar pe acestea le-a numit deşertăciuni, ca pe nişte mincinoase şi grăite fără
pricină binecuvântată”.6

„...şi vicleşuguri toată ziua cugetau;”

„Vrăjmaşii, zice, cei de mai sus, în toate zilele cugetau vrăjmăşii împotriva mea, cum şi în
ce chip să mă prindă în cursă.”

6
Origen, Omilii la Exod, III, 2

6
13. „Iar eu ca un surd nu auzeam,...”

„Eu, zice, după adevăr şi după lucru, auzeam adică, dar după arătare nu auzeam (nu luam
aminte), pentru că tăceam şi nu mă tulburam de câte ziceau asupra mea vrăjmaşii mei”, că (şi
deci) urmează de aici că, şi pe mulţi alţii să fi auzit David că-l ocărau, el tăcea şi, mai ales şi
mai cu deosebire, că, auzind pe Semein ocărându-l arătat şi blestemându-l, tăcea, ca şi cum nu
l-ar fi auzit, precum istoriseşte Cartea a II-a a Împăraţilor în capitolul.

„...şi ca un mut ce nu-şi deschide gura sa.”

Aici lipseşte zicerea „ eram”: „Eu, zice, eram ca un om mut, că, de vreme ce nu auzeam,
urma de aici şi a nu grăi pentru acele prihănitoare cuvinte pe care le auzeam de la vrăjmaşii
mei”.7

14. „Şi m-am făcut ca un om ce nu aude, şi nu are în gura lui mustrări.”

Această zicere desluşeşte mai limpede cele două ziceri de mai sus. Iar mustrări numeşte
apărările prin care cineva poate grăi împotrivă şi mustra pe cel ce-l prihăneşte.

15. „Că spre Tine, Doamne, am nădăjduit,...”

Zice aici David pricina pentru care s-a făcut surd şi n-a deschis gura sa împotriva
prihănitorilor săi, adică pentru că a nădăjduit ca Domnul să facă izbândă asupra vrăjmaşilor
săi, că scris este: A Mea este izbânda, şi Eu voi răsplăti, zice Domnul (Ier. 50: 15; Evr. 10:
30).

„...Tu mă vei auzi, Doamne, Dumnezeul meu.”

„ Pentru aceasta, zice, m-am făcut surd şi mut, pentru ca Tu, Doamne, să auzi hulele de
acest fel (ce vin) asupra mea, şi vei răsplăti celor ce mă hulesc cu pedeapsă cuvenită. Ori
pentru că Tu îi vei auzi pe aceia ce pătimesc şi sunt prihăniţi, măcar deşi ei tac şi nu grăiesc.”8

7
Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă, 165.
8
Pr. Dumitru Soare, Pr. Prof. Stefan Alexe, “Părinți și scriitori bisericești”, “ Omilii la Psalmi”, București, 1987

7
16. „Că am zis ca nu cândva să se bucure de mine vrăjmaşii mei;...”

„Eu, zice, rugându-mă, am zis întru sine acestea: O, de nu s-ar bucura vrăjmaşii mei asupra
mea.”

„...şi când s-au clătinat picioarele mele, împotriva mea s-au semețit.”
„ Când s-a rătăcit, zice, viaţa mea şi a ieşit afară din calea poruncilor Tale, Doamne, atunci
îndată vrăjmaşii mei au luat îndrăzneală neomenească şi au grăit cuvinte mari, falindu-se ca să
mă omoare.”

17. „Că eu spre bătăi gata sunt,...”

„ Fiindcă eu, zice, am păcătuit, pentru aceasta m-am golit de ajutorul lui Dumnezeu, şi m-
am făcut îndemânatic (gata) şi lesnicios spre a mă bate cei ce voiesc.” Ori pe că să-l înţelegi
ca fiind de prisos, zicându-se numai spre povestire, iar urmarea să o înţelegi astfel: „Eu,
Doamne, zice, sunt gata de a lua pedeapsa Ta, pe care totdeauna o aştept să-mi vină pentru
păcatele mele”.

„...şi durerea mea înaintea mea este pururea.”

„ Pomenirea păcatului meu, zice, care totdeauna pricinuieşte durere în sufletul meu, aceasta
pururea este înaintea ochilor mei şi mă împunge, pentru aceasta nu am putut să o uit, căci nu
sunt nesimţitor.”

18. „Că fărădelegea mea eu voi vesti, şi mă voi îngriji pentru păcatul meu.”
„ Că eu, zice, mă voi mărturisi, şi înaintea norodului voi spune păcatul meu, însumi
facându-mă iarăşi al meu, şi mă voi îngrji pentru vindecarea păcatului meu.” Cu neosebire
însă a numit greşealele sale fărădelege şi păcat.9

9
Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 4

8
19. „Iar vrăjmaşii mei trăiesc, şi s-au întărit mai mult decât mine, şi s-au înmulţit cei ce
mă urăsc pe nedrept.”
„Vrăjmaşii mei, zice, adică ostaşii lui Abesalom, sunt vii, adică acum sunt în puterile lor,
fiindcă eu am slăbit” (după Sfântul Chiril şi Teodorit). Iar aceasta că s-au întărit este tălmăcire
a zicerii trăiesc, or trăiesc se înţelege în loc de „sunt sănătoşi”, iar că s-au întărit se înţelege în
loc de „s-au împuternicit”, adică „s-au adăugat şi s-au făcut mulţime multă, însă cu
nedreptatea mă urăsc, pentru că nu au vreo pricină binecuvântată pentru ura lor cea asupra
mea”.10

20. „Cei ce-mi răsplătesc mie rele pentru bune mă defăimau, că urmam bunătatea.”
Acest cuvânt îl zice David pentru Abesalom, fiul său, deoarece nemulţumitorul acesta,
răsplătind bunătăţii şi părinteştii lui iubiri cu zavistie şi cu vrăjmăşie, îl clevetea către poporul
ce venea să se judece, (zicând) cum că tatăl său este nedrept şi călcător de legi, de unde cu
chipul acesta îl trăgea de la prieteşugul său, precum istoriseşte Cartea a II-a a Împăraţilor, că
zicea către fiecare din cei ce se judecau: Iată pricina ta este bună şi dreaptă, dar la rege n-are
cine să te asculte. Şi mai zicea Abesalom: O, de m-ar pune pe mine judecător în ţara aceasta,
ar veni la mine oricine ar avea pricini şi judecăţi şi eu l-aş judeca drept (II Împăraţi 15: 3-4),
iar Abesalom trăgea inima oamenilor lui Israel către sine. „ Mă clevetea, zice, Abesalom,
pentru că eu căutam şi primeam bunătatea, şi nu voiam a face rău acestui atât de
nemulţumitor, pentru aceasta, din bunătatea mea, el şi-a mărit răutatea sa, şi s-a făcut mai
rău.” Ori bunătate numeşte aici David dreptatea, pe care Abesalom o prihănea, în timp ce
David o preacinstea, şi nu iubea nedreptatea, ca Abesalom.

21. „Nu mă lăsa, Doamne Dumnezeul meu, nu Te depărta de la mine.”

„M-am lipsit, zice, Doamne, de tot îndestulatul ajutor, şi numai pe Tine Te am ajutor şi
păzitor; pentru aceasta, să nu mă laşi neajutorat.”11

10
Idem.
11
SEP 4/I, p. 124

9
22. „Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.”
„O, Stăpânitorule, zice, al vieţii şi al mântuirii mele, sârguieşte a-mi ajuta.”
Aceasta este cu adevărat tâlcuirea psalmului acestuia, care după istorie se potriveşte
lui David, însă psalmul acesta se potriveşte la toţi (credincioşii) cei ce se află în păcate, ai
căror prieteni şi de aproape (vecini) putem să-i numim pe îngerii cei buni, care cu adevărat se
bucură de faptele noastre bune şi ne păzesc, iar când ne văd că păcătuim, vin în preajma
noastră şi stau mâhniţi. Deci, mai întâi sunt aproape de noi, apoi se depărtează, iar după ce se
depărtează îngerii buni, demonii cei răi ne silesc să facem mai mari păcate, şi grăiesc într-
ascuns în urechile inimii noastre cuvinte, adică gânduri deşarte şi rele, şi fac vicleşuguri
asupra noastră, însă creştinii ce au minte deşteaptă şi privighetoare îşi astupă urechile
sufletului şi nici un răspuns nu dau la relele îndemnări ale dracilor, ci tac gânditor, nelăsând să
grăiască cuvântul cel înlăuntrul inimii sădit, ci cheamă numai pe Dumnezeu spre ajutor şi spre
îngrozirea dracilor şi, din pricina păcătoşilor care iau aminte, aleg buna pocăinţă, pentru
aceasta (păcătoşii) mai rău îi bântuiesc cu multe ispite din afară şi dinlăuntru, şi încă îi
clevetesc către toţi oamenii cum că sunt păcătoşi.12

Bibliografie.
12
SEP 4/I, p. 124

10
1. BIBLIA, Editura institutului Biblic și de misiune ortodoxă, București, 2015.
2. NICHITA STITHATUL, Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre
cunoştinţă, 165.
3. ORIGEN, Omilii la Exod, III, 2
4. PR. DUMITRU SOARE, Pr. Prof. ȘTEFAN ALEXE, “Părinți și scriitori bisericești”,
“ Omilii la Psalmi”, București, 1987
5. SEP 4/I, p. 124
6. Sf. CHIRIL AL ALEXANDRIEI, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, II, 4
7. Sf. MACARIE EGIPTEANUL, Omilii duhovniceşti, I, 5

11