Mănăstiri și Biserici în Țara Româneasca și Moldova în secolul al XIV-lea și

începutul secolului al XV-lea

Mănăstiri și biserici din Țara Românească.

Una din cele mai importante așezări monarhale din țara noastră este mănăstirea Cozia, ctitorie
voievodală din a doua jumătate a secolului al XIV-lea, necropola lui Mircea cel Bătrân și a familiei sale.
Prima mențiune documentara despre această mănăstire o întâlnim în două hrisoave de danie de la Mircea,
ambele cu data de 20 mai 1388. Din lectura primului hrisov rezultă ca domnul “a ridicat din temelie o
mănăstire în numele Sfintei și de viață începătoari și nedespărțitei Treimi...la locul numit Călimănești pe
Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă”.În continuare,dăruia mănăstirii
satele Orlești și Cricov , o moară în hotarul Piteștilor.Prin același hrisov se hotăra ca mănăstirea
Cotmeană să fie supusă , cu toate cele ce se tin de ea , mănăstirea Cozia . Se rânduia ca dupa moartea
egumenului , soborul singur,fără amestecul puterii politice sau bisericesti , să aibă dreptul să aleagă pe
noul cârmuitor al ambelor mănăstiri. Prin al doilea hrisov, cu aceeaș dată, Mircea daruia mănăstiri Cozia
satele: Călimănești, Jiblea, Bărdățeani, Seaca și Hinătești, toate scutite de dări și munci domnesti. În anii
urmatori i-au fost daruite alte sate (peste 10), balți cu pești, mori, produse alimentare (grâu, brânză, caș,
vin, miere etc.). Toate aceste danii au facut din Cozia a doua manastirea a țării(dupa Tisman), în ce
privește starea materială.

Din primul hrisov , reținem ca egumenul de atunci al Coziei era Gavriil, poate un uce nic al
Sfântului Nicodim, i-au urmat Sofronie (1406-1418)și Iacob (1421)

În ceea ce privește vechimea mănăstiri Cozia , cei mai mulți cercetători, pe baza cuvintelor mai
sus citate din primul hrisov , au considerat ca prima biserică la Cozia a fost începuta de Radu I, continuată
de Dan I, dar, fiind distrusă de intemperiile vremii, de aceea a fost nevoie ca Mircea sa ridice din temelie
o nouă mănăstire prin 1387-1388.

În ceea ce privește numele acestei mănăstiri , constatăm că documentele nu o numesc într-un singur
fel. În primul document din 20 mai 1388 era mentionata prin cuvintele ,,la locul numit Călimănești pe
Olt,,( ca și în cel din 8 ianuarie 1394), iar în al doilea act din 1388”la locul numit Nucet, pe Olt, adică
Cozia ,,. Aceste doua numiri apar și în hrisoavele de danie din ani următori.Denumirea de Cozia s-a
impus numai în ultimele hrisoave ale lui Mircea. Explicația acestor denumiri consta în aceea că
mănăstirea era situatăintr-o regiune cu nuci, pe valea Oltului, între Călimănești și muntele Cozia, formand
o adevărată pădure de nuci, un nucet(acest nume este o moștenire romantică, din grupa cuvintelor,
terminate în –etum, exemplu: Ulmetum în Dobrogea; în Evul Mediu se mai întâlnesc asemenea
toponime: Brădet, Cornet. Iar Cozia nu este altceva decât echivalentul în limba pecenego-cumană a
termenelor nucet. (cos= nucă)

Schimbarea numelui de Nucet în Cozia se datorează faptului că mai exista, în același timp, un alt
locaș cu numele de Nucet, în județul Dâmbovița. Dan I este primul voievod care a ajutat Nucetul din
Dâmbovița. Dinsticția era necesară mia ales acum, când se dădea marilor mănăstiri atâtea hrisoave de
danie, pentru a nu se face confuzii și a nu se ajunge la revendicări din partea vreuneia dintre ele. Din
moment ce ctitoria lui Mircea din Vâlcea a fost aceea ce și-a schimbat numele, însemnă că Nucetul din
Dâmbovița era o așezare monahală mai veche. Mănăstirea Nucet din Dâmbovița a fost refăzută de
Gherghina Pârcălabul, la sfârșitul secolului al XV-lea, când s-a zidit și o nouă biserică, apoi pe la
începutul secolului al XVII-lea, iar pentru a treia oară s-a restaurat în 1712 de Ianache Văcărescu. Prin
numeroase danii pe care le-a primit, Nucetul dămbovițean a ajuns una din cele mai bogate mănăstiri din
Țara Românească, având 34 de sate sau părți de sate, apoi vii, vaduri de moară, mori, heleștee, case,
prăvălii etc.
 Din primul hrisov dat Coziei de Mircea cel Bătrân la 20 mai 1388, se constată existența mănăstirii
Cotmeana ( județul Argeș), care este pusă acum sub dependeța Coziei. Probabil există încă din timpul lui
Vladislav (Vlaicu) Vodă, căci pomelnicul ei, alcătuit în 1781, începe cu ,,Io Vladislav Voevods,, urmat de
Radu Dan, Mircea cel Bătrân și alt Dan( al II-lea). După părerea altor cercetători, prima Biserică de la
Cotmeana, a fost ridicată de către Radu I, iar a doua, de Mircea cel Bătrân.

Documentar, constantăm și existența altor mănăstiri în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.
Unele dintre ele există- cu refaceri ulterioare- până aztăzi, altele au dispărut.

Mănăstirea Snagov la nord de București, a fost zidită pe insula din mijlocul lacului cu același
nume, lac înconjurat altădată de întinsul codru al Vlăsiei .Era deci foarte bine apărată, putând să slujeasca
întotdeauna și ca loc de adăpost, în caz de nevoie .Printr-un document din 1408, Mircea Voda întarea
,,rugatorului domniei mele popii chir Lazăr de la Snagov,, satul Ciulinița, pe Buzău,pe care i-l
dăruise,,fratele domniei mele, jupan Staico, mănăstirii domniei mele de la Snagov,,. Nu se poate ști daca
Mircea este ctitorul mănăstirii, așa cum ar reșei din cuvintele de mai sus , pentru că într-un mormânt din
vechea Biserică- anterioară celei de azi- s-au găsit monede de la Vlaicu Vodă, ceea ce ne face să credem
că exista în timpul lui. Nu ar fi exclus că Mircea să fi ridicat o biserică nouă, sau, cel puțin, să o fi mărit
pe cea veche. În orice caz, el a făcut danii acestei mănăstiri, după cum reiese dintr-un hrisov al fiului său
Dan II, din 7 octombrie 1428, prin care îi confirmă două sate,cu bălți, dăruite de Mircea.

Potrivit tradiției, un ucenic al Sf. Nicodim, cu numele de Dionisiea ridicat mănăstirea Vișin, tot
sub Mircea cel Bătrân, situat în zona Târgu Jiu. Cercetări mai noi o datează din a doua jumatate a
secolului al XIV-Lea. Este atestată documentar de patru hrisoave de la Neagoe Basarab. Într-unuldin ele
se amintea de hotărârea mănăstirii,, din zilele lui Mircea Voevod,,. Prezența aceste mănăstiri tocmai pe
valea Jiului apare ca o completare firescă a șirului de mănăstiri de la poalelor Carpatil or: Vodița, Tismana,
Cozia. Astăzi fosta mănăstire în ruine.

Schitul Brădet( Argeș) ctitorit de Mircea cel Bătrân pe locul unui locaș mai vechi. Pomelnicul
ctitorilor incepe cu el, iar în biserică, fresca ctitorilor înfățișează cipul voievodului ținănd în mâna
dreaptă o cruce, iar în stânga biserica, având alături pe soția sa din numele căreia nu se poate citi numai
ultimele două litere... ,,RA,,

Nu ar fi exclus ca și mănăstirea Dealu, de lângă Târgoviște, să existe tot din timpul marelui
Voievod. La 17 noiembrie 1431, Alexandru Aldea dăruia acestei mănăstiri două sate( Alexeni și
Răzvad) ,,pentru veșnica pomenire a Sfântului râposatului părintelui domniei mele Mirecea Voievod și
apoi, și a domniei mele,,. Cum de la moarte lui Mircea nu trecuseră decât 13 ani, s-ar putea ca
mănăstirea să fi fost ridicată în primele decenii ale secolului al XV-lea.

Mănăstirea Glavaciuc, numită la început Strugalia( la sud de Găești) cu hramul Buna Vestire,
datează tot din timpul lui Mircea. Radul cel Mare preciză că un hrisov dat la 20 iunie 1507 că mănăstiri
dăruise două sate, Călugărenii de pe Neajlov și Călugărenii din Teleormani. Alte două sate i-a dăruit Vlad
Dracul în 1441 cu scutirea lor de toate impozitele către domnie.

În ultimii ani de domnie a lui Basarab I, s-a început construirea bisericii domnești de la Argeș, cu
Hramul Sf. Nicolae, ridicat pe locul unei mănăstiri vechi, din prima jumătate a secolului al XIII-lea
probabil din timpul lui Seneslau. Lucrările au continuat sub Nicolae Alexandru și Vladislav- Vlaic. Ctitorii
au chemat la Argeș o echipă de meștri din centre de veche artă bizantină din prejma Constantinopolului,
cărora le-au cerut să zidească o biserică reprezentativă pentru noua situație înfloritoare a Țării
Românești și care a slujit apoi drept catedrală mitropolitană.