medieval, situat în orașul Călimănești, pe malul râului Olt. Ansamblul mânăstiresc de la Cozia a fost cunoscut la început sub numele de „Mânăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de „Mânăstirea Cozia”, după muntele din vecinătate. Mănăstirea a fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. Mircea cel Bătrân s-a preocupat permanent de înzestrarea și înfrumusețarea mănăstirii, prin întărirea drepturilor de proprietate asupra mai multor sate și moșii. De asemenea, i-a dat dreptul de exploatare a sării din salinele de la Ocnele Mari. De-a lungul timpului mănăstirea a fost reparată și renovată de multe ori de domnitori ca Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României, la intervenția patriarhului de atunci, Justinian Marina. În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna (care poartă numele domnului), iar Constantin Brâncoveanu a construit la 1706 -1707 pridvorul, în cunoscutul stil brâncovenesc. În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a fost o fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor. Mănăstirea a cunoscut și momente neplăcute. Astfel, între 1879 – 1893 autoritățile o transformă în pușcărie, iar ulterior va fi si spital. Un alt moment greu pentru sfântul lăcaș a fost perioada primului război mondial, când a devenit grajd de cai. Mănăstirea Cozia a fost și un puternic focar de cultură românească; se atestă că aici funcționa o „școală mănăstirească” încă din 1415. În pronaosul mănăstirii se găsește mormântul voievodului Mircea cel Bătrân; piatra funerară este o copie a celei originale și datează din 1938. Tot aici se află și mormântul monahei Teofana, mama lui Mihai Viteazul, călugărită după moartea fiului ei și decedată în 1605. Mănăstirea Cozia este inclusă în Lista monumentelor istorice din România,