Comunicarea asertiva.

Fiecare persoană posedă un anumit stil comportamental. Persoana ce se comportă pasiv nu

poate să-şi anunţe concret dorinţe şi necesităţile sale. În aceiaşi măsură, ea este lipsită de apărare în
faţa cerinţelor survenite din partea carenţelor celorlalţi membrii ai societăţii. Deosebirea esenţială a
unei persoane neîncrezute în sine, constă în faptul că în activitatea socială aceste persoane tind maxim
posibil să evite manifestările personale. Orice formă de prezentare a propriilor idei, păreri, realizări,
dorinţe şi necesităţi pentru ei este foarte neplăcută (fiind urmată de sentimentul de ruşine, vină, frică
etc.) sau imposibilă din cauză că nu au formate abilităţile necesare sau nu are sens conform sistemului
propriu de valori şi interese.
O persoană pasivă nu deţine imunitatea necesară împotriva şiretlicurilor manipulatorii, este
destul puţină critică pentru ca ea să-şi ceară iertare, să aducă explicaţii şi dovezi pentru a se îndreptăţi.
Insuccesele vor diminua din ce în ce mai mult stima de sine.
Asupra "deficitului de comportament" ca o cauză a pasivităţii iniţial a atras atenţia lui Lazarus.
El a presupus, drept cauză a neîncrederii în sine, lipsa modalităţilor de comportament ce ar asigura
deplina integrare în mediul social. Lazarus a evidenţiat patru grupe de deprinderi, care conform
propriei sale păreri ar fi suficient pentru o activitate vitală eficientă şi, corespunzător, - pentru a fi
încrezut în sine, a fi asertiv.
După Lazarus, persoana matură trebuie: să-şi exprime deschis şi sincer dorinţele şi trebuinţele
sale; să fie capabilă să spună NU; să aibă capacitate de a vorbi deschis despre sentimentele sale
pozitive şi negative; să stabilească contacte, să iniţieze şi să finiseze o discuţie.
Între tip, nu întotdeauna satisfacerea dorinţei altei persoane sau refuzul de la unele scopuri
personale, se prezintă ca manifestare a pasivităţii! omul are dreptul deplin de a lua singur o anumită
hotărîre. De asemenea, omul are dreptul să manifeste mărinimie faţă de alţii, atunci, cedîndu-le, el
realizează dorinţa sa, fiind satisfăcut. Acţionînd binevol, noi în continuare nu ne chinuim, gîndindu-ne
la acest lucru, nu repetăm de nenumărate ori, că trebuia să procedăm altfel.
 Persoana ce se comportă agresiv obţine totul, îşi realizează scopul personal în detrimentul
celorlalţi. Ea nu ia în consideraţie drepturile şi cerinţele lor. Subestimează şi distruge încrederea
celorlalţi faţă de propria persoană. În felul acesta, persoana îşi realizează propriile dorinţe, însă ceilalţi
îşi formează faţă de ea un montaj negativ. Conştiinţa de sine este, mai bine zis, o pseudoconştiinţă.
Din această cauză toate insuccesele sale sunt transformate în succese, dacă nu au posibilitatea s-o facă,
ei aduc învinuiri, reproşuri celor din jur, spunînd că li se pune beţe în roate.
Agresiunea nu e doar aducerea de traume fizice sau unele exprimări grosolane. O influenţă
agresivă o are ironia şi sarcasmul, cît şi un monolog încet şi monoton, care duce la degradarea celei
persoane asupra căreia este orientat.
Acţiunile agresive şi pasive, la prima vedere, se deosebesc radical, între timp baza lor e aceiaşi.
Celelalte persoane sunt considerate "duşmani" ce au un singur scop - a dăuna. Deşi, trebuie să fii
foarte precaut, să nu spui ce gîndeşti şi ce simţi, orice informaţie să fie prezentată în mod rafinat.
Deosebirea între un comportament agresiv şi unul pasiv, constă doar în faptul că, persoana agresivă
aduce lovituri de preîntîmpinare, prevenire; atunci cînd cea pasivă lasă deschis de înţeles că nu
pretinde la biruinţă, succes într-o luptă cu un răufăcător.
Persoana ce se comportă asertiv este capabilă concret şi explicit să formuleze cerinţele şi
trebuinţele sale, viziunea proprie referitor la o anumită situaţie, problemă. Se deosebeşte prin atitudine
pozitivă faţă de ceilalţi şi autoapreciere adecvată. Este încrezută în propriile forţe, poate asculta ŞI
MERGE LA COMPROMIS. Este capabilă să-şi modifice viziunea, părerea, fiind influenţată de
argumente logice. Nu se ruşinează să-i ceară cuiva un serviciu şi din partea sa este gata de asemenea
să acorde ajutor şi amabilitate.
Anumiţi autori văd asertivitatea ca un punct de mijloc între agresiune şi pasivitate (Bloom şi
Perlman). D. Bowen consideră că este un punct de vedere greşit şi face ca înţelegerea asertivităţii să
fie dificilă. El propune o următoare definiţie a asertivităţii:
Asertivitatea - este comportamentul care implică exprimarea propriilor idei şi sentimente şi
susţinerea propriilor drepturi, şi a face aceste lucruri într-un mod care permite celuilalt să procedeze la
fel.
Comunicarea şi comportamentul asertiv cere dezvoltarea anumitor deprinderi şi abilităţi
specifice.
Următoarele sunt cîteva dintre cele mai importante:

1
 1. Împărtăşiţi-vă sentimentele în afirmaţii la persoana I;
2. Nu vă minimizaţi pe voi şi nu-i minimizaţi pe ceilalţi;
3. Nu fiţi vagi şi ezitanţi şi nu vă camuflaţi mesajul cu cuvinte-parazite;
4. Fiţi concret în feedback şi critică;
5. Folosiţi un limbaj neutru, neexploziv;
6. Fiţi cooperanţi, deschişi şi receptivi la ceilalţi - s-ar putea să ştie ceva şi voi să nu ştiţi;
7. Confruntaţi situaţiile neplăcute pe loc sau cel puţin imediat ce se poate;
8. Asiguraţi-vă că mesajele non-verbale transmit acelaşi lucru cu mesajele verbale.
 Analizînd particularităţile comportamentului asertiv, unii psihologi s-au confruntat cu problema
determinării unei graniţe între asertivitate şi agresivitate. Astfel, nu vedeau deosebirea între ele. Mai
mult decît atît, în calitate de metodă pentru cercetarea neîncrederii se practica training-ul de
perseverenţă şi autoconvingere agresivă. Alti autori considerau că asertivitatea prezintă prin sine ceva
de mijloc între agresivitate şi pasivitate, avînd deosebiri esenţiale atît în ceea ce priveşte agresivitatea,
cît şi pasivitatea.
Al treilea grup de autori afirmau că agresivitatea şi pasivitatea sunt, de fapt, două forme diferite
de manifestare a lipsei de asertivitate, în cadrul cărora energia nerealizată în rezultatul interacţiunilor,
provoacă actualizarea unor necesităţi care pot fi orientate în interiorul organismului şi provoacă
autodestrugerea (mai des neurotizare), care este orientată spre celorlalţi în exterior provocînd
agresivitate.
 Însă majoritatea autorilor consideră agresivitatea şi pasivitatea drept două însuşiri diferite ale
persoanei. Aceasta este confirmat şi prin corelarea scăzută a scalelor de agresiune şi încrederii în sine.
Nivelul înalt al asertivităţii şi agresivităţii poate exista atunci cînd prin acţiunile agresive persoana uşor
şi eficient îşi realizează scopurile şi necesităţile, fără să observe efectele negative.
În acest caz, agresivitatea trebuie înţeleasă de rînd cu asertivitatea, omul continuă să se
comporte agresiv, atunci cînd el învingînd neîncrederea, totuşi, se hotărăşte pentru ceva. De cele mai
dese ori, persoanele asertive nu sunt agresive deoarece ele posedă o multitudine de acţiuni neagresive.
Fiecare personalitate are dreptul să-şi aleagă pentru sine acea modalitate de comportament la
care va putea să adere în situaţii de conflict. Libertatea de alegere şi autocontrolul va deveni posibilă
doar atunci cînd individul va deprinde un comportament încrezut, asertiv, în situaţiile în care pînă
acum s-a comportat pasiv sau agresiv.

Tabel nr. 2
Tabel comparativ cu particularităţile definitorii ale celor trei tipuri de comportament, menţionate anterior.
CARACTERISTICA TIPURILOR DE COMPORTAMENT

Tipul agresiv Tipul pasiv Tipul asertiv

Jigneşte pe cei din jurul său;
Lezează sentimentele oamenilor;
Încălcă drepturile persoanelor;
Utilizează un ton ridicat;
Foloseşte expresii ofensatoare;
Face acţiuni care deranjează pe
ceilalţi;
Umileşte oamenii;
Are o atitudine de superioritate faţă
de oameni;
Critică destructiv oamenii (pentru
greşeli reale sau imaginare) şi
munca acestora;
Tratează oamenii cu dispreţ;
Este ostil şi răutăcios;
Nu acceptă alte opinii şi idei;
Nu tolerează sfaturile străine;
Îşi neagă propriile drepturi; Nu-
şi apără interesele;
Nu-şi exprimă sentimentele;
Permite altora să-l influenţeze;
Manifestă sentimente de
vinovăţie şi neajutorare,
singurătate, frică şi anxietate;
Îşi reţine emoţiile şi
sentimentele (pozitive şi
negative);
Îşi consideră ideile şi opiniile ca
fiind neimportante;
Îşi devalorizează propria
persoană;
Evită confruntările directe;
Nu se implică în discuţii
aprinse;
Respectă atît drepturile sale, cît
şi ale celorlalţi;
Îşi exprimă necesităţile,
dorinţele, sentimentele şi
preferinţele într-un mod deschis
şi onest, într-o manieră
adecvată;
Respectă oamenii;
Ţine cont de opiniile şi ideile
celorlalţi;
Apreciază munca oamenilor şi
îşi manifestă deschis aprecierea;
Comunică deschis cu oamenii;
Recepţionează mesajele corect,
fără distorsiuni;
Dacă chiar şi critică oamenii,
atunci o face în mod

2
Nu înţelege ideile altor oameni;
Întrerupe interlocutorul pentru a-şi
exprima propria opinie;
Ia decizii fără a consulta pe alţii;
Îşi manifestă violent nemulţămirea;
Este certăreţ, vorbeşte mult;
Găseşte defecte în tot ce fac alţii.
Expresii verbale specifice:
"Faci sau nu faci?"
"Ce prostie!"
"E clar că nu eşti în stare să
înţelegi!"
"Toţi sînteţi nişte proşti!"
Semne non-verbale:
tensiune, stă aproape de
interlocutor, este încruntat,
expresia feţii este rigidă, îşi
menţine privirea fixată în ochii
interlocutorului pentru a-l intimida, evitarea oamenilor, voce
face gesturi provocatoare, agită
pumnul, degetul arătător, are o
voce ameninţătoare şi rece, ridicată nervoase, poziţia corpului este
la finalul propoziţiei.
Este timid, ascultător, supus şi
umil;
Crede că comportamentul său
pasiv îl va ajuta să fie acceptat
şi aprobat de ceilalţi;
Se teme să nu deranjeze sau să
ofenseze pe cineva;
Nu poate lua decizii;
Reacţionează bolnăvicios la
critică;
Evită să-şi exprime opiniile;
Prezintă conflicte
intrapersonale.
Expresii verbale specifice:
"Îmi cer scuze că v-am răpit din
timpul Dvs. atît de preţios,
dar...",
"Dacă zici tu..."
"Numai, te rog mult, nu te
supăra pe mine"
Semne non-verbale:
înceată, monotonă, contact
vizual minim, face mişcări
aplecată, îşi frămîntă mîinile,
ţine umerii aplecaţi, iar capul
între umeri, braţele sînt, de
regulă, încrucişate.
constructiv;
Este un bun interlocutor,
ascultă oamenii fără a-i
întrerupe;
Are încredere în propriile forţe
şi în potenţialul altora;
Ţine cont de sugestiile
oamenilor şi mulţumeşte sincer;
Cere şi oferă ajutor cu plăcere;
Este receptiv la nevoile
celorlalţi.
Expresii verbale specifice:
"Eu cred că..."
"Aş dori să fac acest lucru..."
"Te deranjează dacă..."
"Apreciez mult ce ai făcut
pentru mine"
Semne non-verbale:
expresii faciale deschise şi
relaxate, contact vizual, atît cît
să nu supere interlocutorul,
poziţia corpului dreaptă,
relaxată, dar nu rigidă, are
vocea calmă, dar sigură,
zîmbeşte sincer atunci cînd e
necesar, încuviinţează cu capul
interlocutorul.

Asertivitatea şi drepturile asertive

Asertivitatea este abilitatea de a exprima emoţiile şi convingerile fără a afecta şi ataca drepturile
celorlalţi. Este de asemenea, o abilitate care se poate învăţ, fiind totodata o modalitate de a comunica
şi de a se comporta cu ceillalţi care il va ajuta pe individ să aiba mai multă încredere în sine.
Drepturile asertive: dreptul de a decide care sunt scopurile şi priorităţile personale; dreptul de a
avea valori, convingeri, opinii proprii; dreptul de a nu justifica şi a nu da explicaţii privind viaţa ta;
dreptul de a spune celorlalţi cum să se comporte cu tine; dreptul de a te exprima fără să-l răneşti pe
celălalt; dreptul de a spune NU sau NU ŞTIU sau NU ÎNŢELEG sau NU MĂ INTERESEAZĂ;
dreptul de a cere informaţii şi ajutor; dreptul de a face greşeli, de a te răzgândi; dreptul de a fi acceptat
ca imperfect; dreptul de a avea uneori performanţe mai scăzute decât potenţialul tău; dreptul de a avea
relaţii de prietenie cu persoane cu care te simţi confortabil; dreptul de a-ţi schimba prietenii; dreptul de
a te schimba, de a-ţi dezvolta viaţa aşa cum doreşti.