Nevoia de a dormi și se odihni

Cuprins
Condiţii pentru odihna eficientă
Rolul somnului
Fiziologia somnului
Somnul NREM (nonrapid eye movements)
Somnul REM (paradoxal – rapid eye movements)
Privarea de somn
Reglarea somnului
Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn
Necesarul de somn
Independență în satisfacerea nevoii
Manifestări de independenţă
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni
Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi somn
Dependență în satisfacerea nevoii
1. Insomnia
Manifestări de dependenta
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu insomnie
2. Hipersomnie
Manifestări de dependenţă
Apneea de somn
Ticurile din somn
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie
3. Disconfort/ Incomoditate
Manifestări de dependenţă
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu disconfort
4. Fatigabilitate
Manifestări de dependenţă
Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu fatigabilitate
Interdependența cu celelalte nevoi
Proces de îngrijire/nursing
Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi
şi a se odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să
obţină randamentul maxim.
În decursul a 24 de ore, inima bate de apoximativ 100 000 ori, respirăm de 20 000
de ori și rostim în medie 4000 de cuvinte, antrenând aproape 14 milioane de
neuroni. Tot acest uriaş travaliu necesită perioade de odihnă şi condiţii necesare
regenerării celulare. Odihna şi somnul devin astfel indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea a
ceea ce s-a consumat. Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât
multe funcţii ale organismului se regenerează în timpul somnului. Dar odihna
înseamnă mai mult decât somn; înseamnă relaxare, schimbarea tipului de activitate,
ieşirea de sub presiunea problemelor curente.
Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi şi o altă activitate, o plimbare în aer
liber sau orice altceva care menţine capacitatea intelectuală şi poate relaxa muşchii.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o noapte
de somn bun. Aceasta explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a
lucrurilor mai profunde, complexe şi abstracte, este mai mare dimineaţa decât seara.

În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că

procesele biochimice sunt uneori mai active în somn. De aici şi importanţa lui.
Hormonul de creştere, de pildă, este produs în mare parte în timpul somnului liniştit
dinaintea miezului nopţii. Acest hormon este renumit pentru rolul lui foarte important
în creştere (nu întâmplător copiii dorm mai mult decât adulţii), dar acest efect se
exercită şi asupra creierului, crescându-i dimensiunile şi eficienţa. De asemenea,
hormonul de creştere stimulează transportul aminoacizilor din sânge în ţesutul
nervos, îngăduind astfel celulelor nervoase să facă din învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre miezul
nopţii şi dimineaţa devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a
organismului de a face faţă factorilor stresanţi, reducând inflamaţia şi oboseala. Cei
care se culcă seara târziu nu dau organismului lor posibilitatea să se refacă după
uzura din timpul zilei şi îşi reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate pentru a
doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea
neuronilor de la nivel cerebral printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada
viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi
eficienţa activităţilor conducând la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul
că scurtarea perioadelor de odihnă şi somn înseamnă, în final, scurtarea vieţii.
Condiţii pentru odihna eficientă
Confortul fizic
– eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;
– controlul durerii;
– asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
– asigurarea igienei;
– poziţii corporale adecvate;
– eliminarea surselor de distragere a atenţiei.
Implicare personală responsabilă
– capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile
corespunzătoare);
– participare activă în menţinerea sănătăţii;
– informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
– practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de
somn.
Somn suficient
– obţierea unor ore suficiente de somn;
– calitate corespunzătoare a somnului.
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă.  Lipsa somnului poate afecta sănătatea şi chiar
viaţa oamenilor. Un studiu efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o
creştere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la persoanele sănătoase care au
dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.

Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său
pentru odihnă şi recuperare. Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în
timpul somnului.
Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării
de conştienţă, ci reprezintă o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor
relaţii cu mediul înconjurător.

Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul şi corpul uman
alternează între perioade foarte active şi perioade liniştite, dar în care activitatea nu
încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent, supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid
eye movements), considerat şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide
(REM – rapid eye movements) sau de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de
unde lente, este întrerupt periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o
activitate corticală dinamică ce se dovedeşte a fi, în cea mai mare măsură, expresia
activităţii onirice.
Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent
constituie 60-70 % din somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în procent
de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn undele EEG sunt reprezentate de fusuri
de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o activitate electrică
desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele
două perioade de somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un
model ciclic, caracterizat prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale
activităţii electrice a creierului, mişcărilor oculare şi tonusului muscular.
Somnul NREM (nonrapid eye movements)
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui, se
produce o scădere a temperaturii corporale  şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se
răreşte şi devine foarte regulată. Acum se ştie că acest tip de somn este împărţit în
patru stadii.
Primul dintre acestea (stadiul I) este o perioadă de somnolenţă, în care activitatea
electrică a creierului este similară cu cea din timpul perioadei de veghe. Este un
stadiu în care persoana se simte foarte relaxată şi poate avea senzaţia că visează, deşi
este conştientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce muşchii se
relaxează, pot apărea tresăriri şi spasme musculare, care uneori sunt suficient de
intense pentru a alunga temporar somnul. Aceste tresăriri mai violente se numesc
„spasme mioclonice” şi sunt total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări ale
electroencefalogramei, sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II
de somn NREM nu sunt decât niveluri tot mai profunde de somn, în care subiectul
pierde contactul conştient cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi trezit cu
uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece
la stadiul IV, din care trezirea este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează,
se odihneşte şi se reface organismul din punct de vedere fizic. Acest stadiu este, de
asemenea, răspunzător de anumite fenomene nedorite ca sforăitul, somnambulismul,
urinatul nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul
somnului profund îi trebuie mai mult timp pentru a se trezi şi apoi continuă se se
simtă mahmură, somnoroasă şi dezorientată pentru o perioadă de 10 – 15 m minute
numită şi inerţia somnului.
Somnul REM (paradoxal – rapid eye movements)
După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară
revenire către stadiul I, superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine
inversă. Însă, în loc să se ajungă la stadiul I şi subiectul să se trezească, se trece în
timpul de somn paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale
muşchilor globilor oculari, care alternează cu perioade de
relaxare. Pulsul şi tensiunea arterială prezintă variaţii importante în timpul somnului
de tip REM. La electroencefalogramă se înregistrează unde caracteristice care
evidenţiază activitatea bioelectrică crescută a creierului.
Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este asociată cu activităţi extreme ale
creierului (care visează) pe când majoritatea muşchilor aparatului locomotor sunt
paralizaţi. Dacă persoana este trezită în această perioadă ea poate povesti cu multe
detalii visul avut. Toţi oamenii visează în timpul somnului REM, deşi nu toţi îşi
amintesc visele.

Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic,
somnul de tip REM reface şi odihneşte din punct de vedere mental, fiind foarte
important pentru memorie şi învăţare. Iată de ce este foarte înţelept ca, înainte de
a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să se asigure un
somn eficient.
Privarea de somn
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi
cercetători americani (N. R. Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de
o noapte are efecte asupra dispoziţiei şi memoriei la persoanele normale, iar lipsa
somnului REM duce la scăderea eficienţei şi capacităţii de integrare. Persoanele
respective deveneau confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere marcată a
apetitului, cu un câştig corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt
neodihniţi fizic, au tendinţa de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi
prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor simptome fizice. Cercetările au indicat
că organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de ales între acesta
şi somnul cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia
după aceea nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa
90-120 minute (60-90 minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM).
Tot acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul
de tip REM predomină în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul
IV) predomină în timpul somnului de după-amiază şi seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă
acestea nu sunt, în mod normal, prea mari.

Reglarea somnului
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii
specializaţi din bulb, punte şi mezencefal. Această zonă poate fi controlată de
impulsuri provenite de la niveluri inferioare (exemplu: sunete, stimuli luminoşi,
durere) sau superioare (gânduri).
De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona responsabilă cu
inducerea somnului.

Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un

mediu liniştit, fără lumină puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea
sistemului reticulat.

Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată şi glanda pineală (epifiza). Se ştie
faptul că glanda pineală, în afară de faptul că este cea care impune ritmul şi cea care
înregistrează trecerea timpului, este un organ fotosensibil, care interpretează mesajele
senzoriale transmise de retină.
Secreţia de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul nopţii.
Acesta este unul din modurile în care epifiza stabileşte comunicarea cu alte organe
având rol de măsurator al timpului zilnic pentru întregul organism.
Ea are un mare potenţial antioxidant distrugând radicalii liberi din corp care sunt
răspunzători de afecţiunile degenerative (cancer, maladia Alzheimer,
boala Parkinson).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din
celulele oganismului uman, prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii
liberi aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi prin acţiunea agenţilor stresori.
Când este produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn profund
şi eficient, iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial,
agitat sau chiar insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii
arteriale, glicemiei, vitalităţii, stării psihice, sistemului endocrin, însoţite de
insomnie. Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul, dar celelalte simptome
rămân neschimbate. Revenirea capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda
pineală, va reseta ceasul biologic şi va restaura întreg echilibrul fiziologic al
organismului celor ce schimbă fusul orar sau lucrează în ture.
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de
hipotalamus şi poate fi observat prin analiza evoluţiei temperaturii corpului.
Astfel nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este între orele 3-5 dimineaţa
(când alături de temperatura corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi
performanţa), iar la persoanele care lucrează noaptea somnolenţa este maximă.
Atunci există riscul accidentelor de muncă. Maximum de atenţie şi performanţă
este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un al doilea minim între orele 3-5 după
amiază şi un nou maxim între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit
masa de prânz, dar dacă s-a servit prânzul, între aceste ore somnolenţa se
exacerbează.

Necesarul de somn
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă.

Un nou-născut doarme în medie 20 de ore pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12

ani, 9 ore.
Un adult are nevoie în medie de 7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari faţă
de aceste medii), iar când durata somnului este prelungită cresc semnificativ atât
atenţia cât şi performanţele intelectuale, emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile.
Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată şi cumulativă a
performanţelor intelectuale, atenţiei şi comportamentului. În acelaşi timp creşte
timpul de reacţie la evenimente, se reduce vigilenţa, gândirea devine înceată şi
confuză şi creşte durata rezolvării problemelor. Somnul insuficient pe termen lung
generează sau agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a
putea evidenţia dacă o persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare
persoana respectivă nu este somnoroasă, ci vigilentă şi odihnită, atunci a fost asigurat
necesarul de somn în noaptea anterioară.

Independență în satisfacerea nevoii

ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se
completează resursele energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul
efortului, fie în ficat – acidul lactic, fie în rinichi, organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească
energia necesară activităţii cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea
metabolismului bazal, a tonusului muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii
arteriale. Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn
Biologici
– vârsta.

Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:

– copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn, care se
diminuează progresiv până la vârsta adultă, când se stabilizează
– la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne nemodificată, se modifică
calitatea somnului (superficial, dificultăţi de adormire, frecvenţa trezirilor nocturne,
facilitatea aţipirilor diurne);
– necesităţi proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi puterea de muncă, în
timp ce altele necesită un număr mare de ore de odihnă şi somn.

– activitatea.
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
– alimentatia.
Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de somn.
– deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină seama;
culcarea la aceeaşi oră, somnul nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la
culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă, băutură caldă sau rece; la copii,
poveştile sau jocul cu jucăria preferată favorizează somnul.
– ritmul veghe-somn.
Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este legată de
alternanţa zi-noapte. Schimbarea acestei alternanţe poate explica perturbările funcţiei
veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi, muncitori care lucrează în ture. Această
perturbare veghe-somn atrage după sine perturbarea numeroaselor sisteme biologice.
Somnul nocturn este mult mai odihnitor decât cel diurn.
– capacitatea de a te destinde.
Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică şi psihică
favorizează instalarea somnului; dacă nu se eliberează de acestea, este posibil să
adoarmă cu mare greutate.
– stilul de viaţă
Modul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în componenţa lui comportamente
dezirabile sau indezirabile, unele dintre acestea influenţând cantitatea şi chiar
calitatea somnului.
Psihologic
– anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.
Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce o puternică
tensiune interioară, manifestată prin nesiguranţă şi tulburări neurovegetative,
modifică, calitatea şi cantitatea somnului.
– substantele psihoactive (alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele medicamente
influenteaza cantitatea si calitatea somnului;
– somniferele altereaza calitatea somnului.
Sociologic
– programul de activitate:
Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn modificat;
aceasta influenţează satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
– locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea locului
de odihnă pot modifica repausul şi somnul.
Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără
întreruperi si fără coşmaruri, stare de relaxare).

Somnul
– durata – in funcţie de vârstă:
– sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o
lună şi se desăvârşesc la vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
– copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn,
ziua. La trei ani, al doilea episod de somn diurn este eliminat.
– preşcolarul: totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore,
zilnic.
– şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variaţii individuale.
– adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai
lungă culcat în pat.
– adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele
persoane au nevoie de 9 ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt suficiente
numai 6 ore, zilnic.
– calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi
se trezeşte odihnit; la copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar
la sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la adult.
– vise agreabile, plăcute.

Perioade de repaus
– pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie
intercalate cu perioade de repaus;
– durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în
raport cu activitatea depusă şi necesităţile organismului au un efect binefăcător,
recreativ asupra organismului. Exemplu: pauza după ora de curs.
Perioade de relaxare şi timp liber – este necesară activitatea bine organizată şi
judicios alternată cu perioade de relaxare şi timp liber, care să permită refacerea
forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta elevilor.
Modalităţi folosite pentru odihnă şi relaxare – din mijloacele de destindere şi odihnă,
de mare varietate şi complexitate vor fi adesea cele mai adecvate firii şi posibilităţii
pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu oferă posibilitatea destinderii şi nu
contribuie la menţinerea sănătăţii.

– cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice – activităţi
intelectuale; după activităţi intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.
Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea
nevoii de a dormi, a se odihni
– menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile
persoanei;
– observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile
organismului şi munca depusă;
– îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
– îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii,
demonstraţii, material documentar.
Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi
somn
Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn
odihnitor şi să informeze clienţii despre rolul comportamentelor sanogene în
păstrarea ritmului veghe-somn. Problemele de somn sunt adesea rezultatul unor
proaste deprinderi de somn, care cu timpul devin o parte importantă a vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
– activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult
somn decât ceilalţi oameni);
– respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau
în vacanţă; oamenii sunt programaţi să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
– respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile
desfăşurate, inclusiv în domeniul alimentaţiei;
– evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în
repaus; o masă de seară uşoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
– evitarea alcoolului, cafelei; acestea suprimă somnul de tip REM.
– evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi
a discuţiilor în contradictoriu;
– plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
– băi calde (nu fierbinţi);
– dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o
problemă, dopurile pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi
textile aplicate pe ochi, pentru a împiedica lumina nedorită să producă disconfort);
temperatura din cameră trebuie să fie plăcută;
– practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile
acumulate pe parcursul unei zile care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice
altceva. De aceea, este foarte utilă concentrarea minţii asupra unei teme unice.
Meditaţia pe teme spirituale cu deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel mai
bun somn.
În completarea regulilor de mai sus:
– nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la
culcare;
– nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiţi; acest lucru nu va face decât să
ducă la deprinderi proaste, ca de exemplu statul întins în pat şi privitul tavanului în
gol. Patul trebuie asociat cu somnul; conversaţiile telefonice, uitatul la televizor,
cititul etc., vor asocia patul cu alte activităţi şi vor programa creierul în direcţii
greşite;
– unele persoane consideră că ţigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este
un stimulent care va accentua starea de veghe;
– alcoolul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar
mai târziu somnul va fi întrerupt. Alcoolul distruge paternul de somn, iar în
dimineaţa următoare va determina stare de oboseală şi dureri de cap;
– învăţarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluţie salvatoare.
Dependență în satisfacerea nevoii
Probleme de dependenţă
– insomnie/ hiposomnie,
– hipersomnie,
– disconfort/ incomoditate,
– fatigabilitate.
1. Insomnia
= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.

Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de
insomnie se referă la hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la
fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de somn, ca şi alterare a calităţii
somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin
cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se
manifestă prin lipsa de somn sau prin reducerea duratei şi a profunzimii somnului,
având drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de refacere desfăşurate în
timpul somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează
diverse afecţiuni cronice.
Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o
frecvenţă mai mică decât în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă
şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor informaţii, creierul se comportă în
permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se instalează
starea de somn.

Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de

bază nu mai asigură refacerea şi regenerarea organismului. Acumularea permanentă a
oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul vicios al insomniilor.

Surse de dificultate
Fizice:
– surmenajul fizic şi intelectual;
– sedentarismul şi lipsa de activitate;
– regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
– stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire
stabilită;
– prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
– consum excesiv de alcool sau droguri;
– consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului
nervos: cafea, ceaiuri, energizante, sucuri etc.;
– administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect
asemănător;
– administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos
(codeina);
– dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă,
suprarenale).
Psihologice:
– stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);

Sociologice:
– schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea
continentului şi fusului orar etc.);

Manifestări de dependenta
Somn perturbat
– numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn – durata totală de 6 ore;
– insomnii iniţiale – pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa;
– insomnii terminale – după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi;
– calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
– insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la cateva
saptamani;
– insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale de
timp neregulate ;
– insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi cel
putin cateva nopti pe saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
– insomnii dormiţionale – apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în
timpul nopţii, fărâmiţând somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt
chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu conţinut neplăcut sau coşmaruri;
– insomnii predormiţionale – stare de veghe prelungită până la instaurarea
somnului;
– insomnii post-dormiţionale – survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la
ore timpurii.
– insomnie reala – nu dorme deloc;
– insomnia falsa– pacientul doarme ziua , nu doarme noaptea.
Aţipiri în timpul zilei – pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de
durata şi numărul lor, ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii
pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de noapte este de scurtă durată, dar totalizează
numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri – vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit,
agitat, adoarme din nou cu greutate.
Somnambulism – tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe
să umble prin cameră, străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări
dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la întrebări; după un timp se întoarce, se culcă,
adoarme.
Apatie – lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp
îndelungat în căutarea somnului.
Pavor nocturn – stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai
frecvent la copii; pacientul se trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă,
gesticulează, are privirea rătăcită, încearcă să fugă; după câteva minute, această stare
dispare, pacientul adoarme.
Nelinişte – teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională,
tulburând odihna pacientului; tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în
conştiinţa pacientului contrar voinţei, unor reprezentări, idei, sentimente pe care se
străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie – Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen),
fiind convins de realitatea lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate – Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată
prin nelinişte, frământare; adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment de depresie – tristeţe Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt
convinşi că nu au dormit toată noaptea.
Diminuare a puterii de concentrare – Pacientul nu se poate concentra asupra unei
activităţi, atenţia este diminuată, are gesturi nesigure.
Oboseală – Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi
încercănaţi, vorbire tremurată, tremurătura extremităţilor.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu
insomnie
Obiectiv – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să beneficieze de somn corespunzător cantitativ şi calitativ – învaţă
pacientul să practice tehnici de relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte de
culcare;
– oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
– învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să
citească, să asculte muzică, apoi să se culce din nou;
– identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
– observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte
nevoi;
– întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
– administrează tratamentul medicamentos;
– observă efectul acestuia asupra organismului.
În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu
recomandă trei etape terapeutice în lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului – menţinerea orarului de somn, evitarea somnului
diurn, desfăşurarea unor activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente
seara şi activităţilor excitante de tipul vizionării TV sau folosirii Internetului,
aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul
respectivelor disfuncţii somatice. De exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă
eficient o persoană cu obstrucţie nazală care nu poate respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi
tratament de specialitate. Vor fi folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri
sedative, medicaţie de specialitate, dar numai sub îndrumarea medicului.
2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.

Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a
obişnuinţei şi a lipsei de griji. Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care
nu au nici o explicaţie morfologică, neexistând modificări organice cunoscute.

S-au descris forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează
mult (de la ore la zile) nu se însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.

De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut
faptul că hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata
cât şi în calitatea somnului. Una dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
Surse de dificultate
– tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
– disfunctii ale sistemului nervos autonom;
– abuzul de alcool sau de droguri;
– tumori ale creierului;
– traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
– anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
– diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie
sau obezitatea;
– predispozitia genetica la hipersomnie;
– hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza
cunoscuta (afecteaza de obicei adolescentii si adultii tineri);
– sindromul Kleine-Levin – tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie
recurenta.
Manifestări de dependenţă
Somn modificat – numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore,
la copil (se exclud condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive,
convalescenţă sau insomnii, care necesită o recuperare de somn);
– calitatea somnului;
– se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei.
Durata, modul de instalare, evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale.
Somnolenţa (accese de somn diurn) – aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare,
poate răspunde cu oarecare brutalitate, laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura
zile, săptămâni, poate fi urmată de inversări ale ritmului nictemeral.
Letargia – hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme
prin excitaţii violente, păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate
dura ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt diminuate.
Narcolepsia – supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare
nevrotică şi se manifestă prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi,
imposibil de învins. Aceste „accese de somn” apar brusc, în plină activitate şi sunt
cauzate se pare, de alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de
narcolepsie este somnoroasă în timpul zilei şi se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie.
Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul
emoţiilor, fără pierderea stării de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la
atacul paralitic. Se presupune că “adoarme măduva”, nu creierul. Pentru că atacul
este declanşat de prezenţa emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în
timpul râsului), s-a apreciat de către oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei
ar fi implicat sistemul limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în
stările afective, mai ales în emoţiile puternice. Pacientul este confuz şi nu poate face
diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire,
asociate cu halucinaţii şi activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile
reprezintă forme patologice ale activităţii onirice din somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar
diabet etc.
Apneea de somn
= fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.

Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral.

Somnul paradoxal este asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest nivel,
neuroni care ratează transmiterea influxului nervos către muşchii respiratori. În
consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi simplu să
respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu
unde lente, în condiţii de tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte
trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în somnul REM. Apneea obstructivă
se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii negative
instalate.
Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât la alungirea
căilor respiratorii, cât şi la mărirea lumenului acestora. Atunci când oxigenarea
sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie cerebrală, moment în care
persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi în
circulaţia pulmonară.

Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu

obezitate sunt mai expuse riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din somn
Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor
automatisme gestuale, motorii, masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de
adormire. Unele sunt manifestări motorii precum mioclonii fiziologice, tresăriri,
spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar altele sunt
manifestări psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).

Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.

Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de
somn, se modifică organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de somn – somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari
conduce la aparitia unor simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si
capacitatile sale fizice.
Comportament verbal şi nonverbal – lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la
întrebări.
Oboseala – stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate – starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează
posibilitatea efectuării unor activităţi fizice.
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu
hipersomnie
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să beneficieze de un număr de ore de somn corespunzător vârstei

Asistenta medicală:
– identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
– identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
– creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pacientul pentru a-şi
recăpăta echilibrul psihic;
– observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
– administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, cooperant
– identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
– elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă
stării pacientului şi posibilităţilor organismului;
– observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn.
3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
– afecţiuni organice – cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea,
surmenajul;
– constrageri fizice,
– surmenajul.
Surse de ordin psihic
– afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare

Surse de ordin social

– eşecul funcţiei,
– anturaj inadecvat,
– temperatura, ambianţa inadecvată,
– creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea – imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta
liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă – stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort – Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză – transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri – suferinţă fizică;
Contracturi musculare – contracție musculară involuntară și persistentă determinată
de poziţia incomodă.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu
disconfort
Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să beneficieze de confort fizic şi psihic

– discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc);
– favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot determina
disconfortul şi iritabilitatea;
– creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate;
– facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;
– aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de satisfacţie;
– observă şi notează schimbările.
4. Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.

Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,

tulburările de gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe,etc. .
Manifestări de dependenţă
Facies – palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul – rar, lent, slab bătut;
Tensiunea – tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul – somnolenţă diurnă;
Aspectul tegumentelor – palide, transpiraţii reci;
Starea psihică – plictiseală, apatie;
Vorbire – lenta, greoaie;
Greutatea corpului – scăderea acesteia;
Astenie – scăderea forţei;
Oboseala – senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi
musculară;
Tremor al membrelor – mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu
fatigabilitate
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să fie odihnit cu tonusul fizic şi psihic bun

– identifică cauza oboselii;
– ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
– observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor organismului;
– stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei care îl îngrijesc;
– învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
– ajută la aplicarea corectă a acestora;
– observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn-odihnă,
comportamentul pacientului;
– administrează medicaţia indicată de medic, observă efectul acesteia.
Interdependența cu celelalte nevoi
Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi
fundamentale.

A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie
cauzata de somnolenta accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor
respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi
hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu
somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de
activi-tate, efort fizic.

A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele

• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de
somnolenta patologica si insomnie cronica.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si
insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente
specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si
degradare spirituala prin somn agitat ,vise urate.
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan
profe¬sional datorită lipsei de somn si odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau
renunţarea la activităţi şcolare şi a preocupărilor intelectuale.
Proces de îngrijire/nursing
Culegere de date
– vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate,
fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare
in comportamentele verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri
musculare, facies palid, încercănat, astenie, scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă
diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul,
tulburările de gândire, situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a
mediului, zgomotul, esecul profesional, conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul:
– sa-si reduca disconfortul;
– sa-si amelioreze starea generala;
– sa-si recupereze orele de somn;
– sa efectueze exerciti de relaxare;
– sa exprime stare de confort;
– sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta,
intensitate.
Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de
somn şi odihnă ale pacienţilor spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de
locul unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să
le supravegheze somnul din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască
semnele care indică nesatisfacerea nevoii de odihnă, să depisteze cauzele şi să le
îndepărteze.

Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:

– închiderea uşilor la saloane;
– reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V.,
compresoare etc.);
– purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
– evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a
cărucioarelor, a truselor cu instrumente şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .
Asigurarea confortului:
– diminuarea surselor de iritaţie fizică;
– atenuarea durerii;
– asigurarea unei bune igiene corporale;
– asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
– asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
– adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
– diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
– promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
– crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de
veghe);
– sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.
Favorizarea ritualurilor adormirii:
– aerisirea salonului;
– exerciţii de relaxare;
– citit;
– privit la televizor.
Educaţia pacientului:
– stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
– explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea
evitării factorilor care influenţează somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua,
alcoolul, mediul cu supraîncărcare de stimuli senzoriali).
Exerciţii de relaxare
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate,
model bazat pe prezumţia că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi
dacă vrea să înveţe o anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica
singur. Dacă pacientul îşi manifestă dorinţa de a învăţa, asistenta îi va prezenta o
vedere generală asupra a ceea ce i se va cere sa facă. I se va arăta cât de important
este ca grupele mari de muşchi şi articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în
timpul aplicării tehnicii de relaxare, asistenta va folosi o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
– să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-
o poziţie confortabilă
– să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit
şi fericit
– să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
– să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
– să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
– să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe
aceeaşi durată); se începe de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la
cap, în felul următor:
– se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
– se încordează şi se relaxează gleznele;
– se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit
foarte grele, iar salteaua le presează în sus;
– se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar
apoi se relaxează. Tehnica include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De
asemenea, se efectuează mişcări de flexie şi extensie ale degetelor de la mâini. Din
când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi presează spatele, coatele sau o
altă parte a corpului, acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute.
Metoda este deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori
pe zi: dimineaţa la trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi înainte de a merge la
culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de
tensiune a pacientului în intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este
meditaţia.
Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes
Solution)
Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi
următoarea metodă de calcul:
– se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
– i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să
noteze numărul de ore dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind
durata optimă a somnului de noapte = n); dacă nu îşi aminteşte numărul de ore
dormite, va trece valoarea implicită de 8 ore, care este durata medie de somn pe o
noapte;
– deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite – 7 x n
Exemplu: luni = 6; marţi = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8; duminică
= 6 total ore / săptămână = 43 ore
Deficitul de somn = 43 – (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să
continue acest stil de viaţă. Dacă diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de
somn şi va trebui să se culce cu 1 sau 2 ore mai devreme sau să adauge câte 1 oră de
somn după prânz până când diferenţa va deveni pozitivă.
Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
– numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
– caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
– nivelul de odihna;
– durere si alte semne asociate;
– conditii de mediu ambiant;
– gradul de oboseala de peste zi;
– respectarea orelor de odihna;
– nivelul de cunostinte;
– alte semne variate.