NEVOIA DE A DORMI ȘI A SE ODIHNI

Nevoia de a dormi si a se odihni este o necesitate a fiecărei fiinţe umane de a dormi şi a se

odihni în bune condiţii, timp suficient, astfel încât să-i permită organismului să obţină randamentul maxim.
În decursul a 24 de ore, inima bate de apoximativ 100 000 ori, respirăm de 20 000 de ori și rostim în
medie 4000 de cuvinte, antrenând aproape 14 milioane de neuroni. Tot acest uriaş travaliu necesită perioade
de odihnă şi condiţii necesare regenerării celulare. Odihna şi somnul devin astfel indispensabile vieţii.
Se apreciază că adevărata odihnă regenerează, oferă condiţii pentru reacumularea a ceea ce s-a consumat.
Somnul reprezintă un aspect important al odihnei, întrucât multe funcţii ale organismului se regenerează în
timpul somnului. Dar odihna înseamnă mai mult decât somn; înseamnă relaxare, schimbarea tipului de
activitate, ieşirea de sub presiunea problemelor curente.
Odihna nu înseamnă neapărat repaus, ci poate fi şi o altă activitate, o plimbare în aer liber sau orice altceva
care menţine capacitatea intelectuală şi poate relaxa muşchii.
Studiile au arătat că sistemul nervos funcţionează cu randament maxim după o noapte de somn bun. Aceasta
explică de ce capacitatea de înţelegere şi de pătrundere a lucrurilor mai profunde, complexe şi abstracte, este
mai mare dimineaţa decât seara.

În timpul somnului sunt secretaţi anumiţi hormoni ceea ce demonstrează că procesele biochimice sunt uneori
mai active în somn. De aici şi importanţa lui.
Hormonul de creştere, de pildă, este produs în mare parte în timpul somnului liniştit dinaintea miezului
nopţii. Acest hormon este renumit pentru rolul lui foarte important în creştere (nu întâmplător copiii dorm mai
mult decât adulţii), dar acest efect se exercită şi asupra creierului, crescându-i dimensiunile şi eficienţa. De
asemenea, hormonul de creştere stimulează transportul aminoacizilor din sânge în ţesutul nervos, îngăduind
astfel celulelor nervoase să facă din învăţare un proces permanent.
Un alt hormon important, cortizolul are producţia maximă în intervalul dintre miezul nopţii şi dimineaţa
devreme. Cortizolul joacă un rol esenţial în lupta continuă a organismului de a face faţă factorilor stresanţi,
reducând inflamaţia şi oboseala. Cei care se culcă seara târziu nu dau organismului lor posibilitatea să se
refacă după uzura din timpul zilei şi îşi reduc astfel disponibilul de energie şi vitalitate pentru a doua zi.
În timpul somnului se refac celulele ţesutului epitelial, dar şi întreţinerea neuronilor de la nivel cerebral
printr-o mai bună irigare, mai ales pe perioada viselor.
Lipsa odihnei şi neasigurarea unui somn corespunzător reduce performanţa şi eficienţa activităţilor conducând
la apariţia surmenajului. Este binecunoscut faptul că scurtarea perioadelor de odihnă şi somn înseamnă, în
final, scurtarea vieţii.

Condiţii pentru odihna eficientă

Confortul fizic
– eliminarea surselor perturbatoare ce produc stări de iritare şi nervozitate ;
– controlul durerii;
– asigurarea unei temperaturi optime a mediului;
– asigurarea igienei;
– poziţii corporale adecvate;
– eliminarea surselor de distragere a atenţiei.
Implicare personală responsabilă
– capacitate decizională (fiecare persoană trebuie să-şi cunoască condiţiile corespunzătoare);
– participare activă în menţinerea sănătăţii;
– informaţii corecte cu privire la satisfacerea trebuinţei de somn;
– practicarea regulată a comportamentelor corecte pentru formarea paternului de somn.
Somn suficient
– obţierea unor ore suficiente de somn;
– calitate corespunzătoare a somnului.
Rolul somnului
Somnul este esenţial pentru viaţă. Lipsa somnului poate afecta sănătatea şi chiar viaţa oamenilor. Un studiu
efectuat de Societatea Americană de Cancer a indicat o creştere a riscului de deces de 1,8 ori mai mare la
persoanele sănătoase care au dormit doar 6 ore pe noapte, faţă de persoanele care au dormit 7-8 ore pe noapte.

Organismul omenesc este alcătuit în aşa fel încât fiecare organ are un timp al său pentru odihnă şi recuperare.
Procesele reparatorii şi regenerative sunt însă maxime în timpul somnului.
Fiziologia somnului
Cercetările în domeniu au arătat că somnul nu este o simplă stare de abolire a stării de conştienţă, ci reprezintă
o formă de conştienţă modificată, dar cu păstrarea unor relaţii cu mediul înconjurător.

Somnul este un proces fiziologic foarte complex prin care creierul şi corpul uman alternează între perioade
foarte active şi perioade liniştite, dar în care activitatea nu încetează niciodată.
Există două tipuri distincte de somn:
a. Somnul lent, supranumit somn fără mişcări oculare rapide (NREM – nonrapid eye movements), considerat
şi somn fără vise.
b. Somn rapid, cunoscut şi sub numele de somn cu mişcări oculare rapide (REM – rapid eye movements) sau
de somn paradoxal. Este somnul cu vise.
Somnul lent, adică somnul clasic împărţit de Loomis în patru faze şi caracterizat de unde lente, este întrerupt
periodic de somnul rapid (paradoxal), care are la bază o activitate corticală dinamică ce se dovedeşte a fi, în
cea mai mare măsură, expresia activităţii onirice.
Subiecţii treziţi în cursul somnului rapid relatează cu toţii că visau. Somnul lent constituie 60-70 % din
somnul total, iar somnul rapid se desfăşoară în procent de 30-40 %. În timp ce la primul tip de somn
undele EEG sunt reprezentate de fusuri de mare amplitudine, somnul rapid se caracterizează printr-o activitate
electrică desincronizată, rapidă. Astăzi, datorită cercetărilor făcute se pot delimita exact cele două perioade de
somn.
Aceste două tipuri de somn se succed de mai multe ori în cursul unei nopţi, după un model ciclic, caracterizat
prin variaţii ale profunzimii somnului, precum şi ale activităţii electrice a creierului, mişcărilor oculare şi
tonusului muscular.
Somnul NREM (nonrapid eye movements)
Somnul NREM relaxează şi odihneşte muşchii şi corpul în general. În cursul lui, se produce o scădere
a temperaturii corporale şi a tensiunii arteriale. Respiraţia se răreşte şi devine foarte regulată. Acum se ştie că
acest tip de somn este împărţit în patru stadii.
Primul dintre acestea (stadiul I) este o perioadă de somnolenţă, în care activitatea electrică a creierului este
similară cu cea din timpul perioadei de veghe. Este un stadiu în care persoana se simte foarte relaxată şi poate
avea senzaţia că visează, deşi este conştientă încă de tot ceea ce se întâmplă în jur. Pe măsură ce muşchii se
relaxează, pot apărea tresăriri şi spasme musculare, care uneori sunt suficient de intense pentru a alunga
temporar somnul. Aceste tresăriri mai violente se numesc „spasme mioclonice” şi sunt total inofensive.
Pe măsură ce somnul se adânceşte, se trece la stadiul II, în care apar şi modificări ale electroencefalogramei,
sub forma reducerii frecvenţei undelor acesteia. Stadiile I şi II de somn NREM nu sunt decât niveluri tot mai
profunde de somn, în care subiectul pierde contactul conştient cu ceea ce se petrece în jurul său, dar poate fi
trezit cu uşurinţă.
După aproximativ patruzeci de minute de la intrarea în stadiul I, subiectul trece la stadiul IV, din care trezirea
este mai dificilă. Acesta este stadiul care se relaxează, se odihneşte şi se reface organismul din punct de
vedere fizic. Acest stadiu este, de asemenea, răspunzător de anumite fenomene nedorite ca sforăitul,
somnambulismul, urinatul nocturn la copii (enurezis) etc. Dacă o persoană este trezită pe timpul somnului
profund îi trebuie mai mult timp pentru a se trezi şi apoi continuă se se simtă mahmură, somnoroasă şi
dezorientată pentru o perioadă de 10 – 15 m minute numită şi inerţia somnului.

Somnul REM (paradoxal – rapid eye movements)

După aproximativ nouăzeci de minute de somn de tip NREM, se produce o uşoară revenire către stadiul I,
superficial, trecându-se prin celelalte stadii în ordine inversă. Însă, în loc să se ajungă la stadiul I şi subiectul
să se trezească, se trece în timpul de somn paradoxal (REM).
Acesta se caracterizează prin tresăriri şi contracţii musculare rapide, inclusiv ale muşchilor globilor oculari,
care alternează cu perioade de relaxare. Pulsul şi tensiunea arterială prezintă variaţii importante în timpul
somnului de tip REM. La electroencefalogramă se înregistrează unde caracteristice care evidenţiază
activitatea bioelectrică crescută a creierului.
Perioada REM (cu mişcări rapide oculare) este asociată cu activităţi extreme ale creierului (care visează) pe
când majoritatea muşchilor aparatului locomotor sunt paralizaţi. Dacă persoana este trezită în această perioadă
ea poate povesti cu multe detalii visul avut. Toţi oamenii visează în timpul somnului REM, deşi nu toţi îşi
amintesc visele.

Dacă stadiul IV al somnului NREM reface organismul din punct de vedere fizic, somnul de tip REM
reface şi odihneşte din punct de vedere mental, fiind foarte important pentru memorie şi învăţare. Iată
de ce este foarte înţelept ca, înainte de a se lua o decizie importantă sau de a se rezolva o problemă dificilă, să
se asigure un somn eficient.
Privarea de somn
Privarea de somn de tip REM este mai neplăcută decât lipsa somnului lent. Doi cercetători americani (N. R.
Culler şi H.B. Cohen) au arătat că lipsa somnului timp de o noapte are efecte
asupra dispoziţiei şi memoriei la persoanele normale, iar lipsa somnului REM duce la scăderea eficienţei şi
capacităţii de integrare. Persoanele respective deveneau confuze, nesigure, temătoare şi prezentau o creştere
marcată a apetitului, cu un câştig corespunzător în greutate.
Cei privaţi de somnul profund NREM (stadiul IV) de acest tip de somn se simt neodihniţi fizic, au tendinţa
de a se retrage din societate, sunt mai puţin îndrăzneţi şi prietenoşi, adesea preocupaţi de apariţia unor
simptome fizice. Cercetările au indicat că organismul acordă prioritate somnului profund atunci când are de
ales între acesta şi somnul cu vise. Deci, mai întâi este satisfăcută nevoia de somn profund şi abia după aceea
nevoia de somn cu vise.
De-a lungul unui somn de noapte, fazele NREM şi REM apar în cicluri de circa 90-120 minute (60-90
minute somn NREM urmat de 30-45 minute somn REM). Tot acest ciclu se repetă de cca 4-6 ori în
cursul unei nopţi.
Somnul din timpul zilei nu se desfăşoară după acelaşi tipar ca cel de noapte. Somnul de tip REM predomină
în timpul somnului de dimineaţă, iar somnul profund (stadiul IV) predomină în timpul somnului de după-
amiază şi seară.
Fiecare persoană prezintă variaţii individuale faţă de cele descrise mai sus, însă acestea nu sunt, în mod
normal, prea mari.

Reglarea somnului
Somnul este indus de serotonină, un neurotransmiţător secretat de neuronii specializaţi din bulb, punte şi
mezencefal. Această zonă poate fi controlată de impulsuri provenite de la niveluri inferioare (exemplu: sunete,
stimuli luminoşi, durere) sau superioare (gânduri).
De asemenea, emoţiile, prin sistemul limbic, pot influenţa zona responsabilă cu inducerea somnului.

Atunci când o persoană doreşte să adoarmă adoptă o poziţie de relaxare într-un mediu liniştit, fără lumină
puternică, închide ochii, suprimându-şi astfel activitatea sistemului reticulat.

Ritmul circadian şi reglarea ciclului veghe-somn

În reglarea ciclului veghe-somn este implicată şi glanda pineală (epifiza). Se ştie faptul că glanda pineală, în
afară de faptul că este cea care impune ritmul şi cea care înregistrează trecerea timpului, este un organ
fotosensibil, care interpretează mesajele senzoriale transmise de retină.
Secreţia de melatonină a glandei pineale atinge punctul maxim în timpul nopţii. Acesta este unul din
modurile în care epifiza stabileşte comunicarea cu alte organe având rol de măsurator al timpului zilnic pentru
întregul organism.
Ea are un mare potenţial antioxidant distrugând radicalii liberi din corp care sunt răspunzători de afecţiunile
degenerative (cancer, maladia Alzheimer, boala Parkinson).
Melatonina este probabil singurul antioxidant capabil să pătrundă în fiecare din celulele oganismului uman,
prevenind şi reducând distrugerile provocate de radicalii liberi aduşi prin alimentele cancerigene sau produşi
prin acţiunea agenţilor stresori. Când este produsă în cantităţi suficiente (pe timpul nopţii) asigură un somn
profund şi eficient, iar o producţie slabă provoacă adormirea greoaie, un somn superficial, agitat sau chiar
insomnie.
Schimbarea fusului orar sau lucrul în ture, provoacă modificări ale tensiunii arteriale, glicemiei, vitalităţii,
stării psihice, sistemului endocrin, însoţite de insomnie. Prin folosirea somniferelor se poate induce somnul,
dar celelalte simptome rămân neschimbate. Revenirea capacităţii de secreţie a melatoninei de către glanda
pineală, va reseta ceasul biologic şi va restaura întreg echilibrul fiziologic al organismului celor ce schimbă
fusul orar sau lucrează în ture.
Starea de atenţie şi de performanţă este afectată de ritmul cicardian, controlat de hipotalamus şi poate fi
observat prin analiza evoluţiei temperaturii corpului. Astfel nivelul cel mai jos al funcţionării corpului este
între orele 3-5 dimineaţa (când alături de temperatura corpului, sunt pe nivel minim, atenţia şi
performanţa), iar la persoanele care lucrează noaptea somnolenţa este maximă. Atunci există riscul
accidentelor de muncă. Maximum de atenţie şi performanţă este între orele 9-11 dimineaţa, urmat de un
al doilea minim între orele 3-5 după amiază şi un nou maxim între orele 9-11 seara.
Somnolenţa din timpul zilei (între 3-5 după amiază) apare chiar dacă nu s-a servit masa de prânz, dar dacă s-a
servit prânzul, între aceste ore somnolenţa se exacerbează.

Necesarul de somn
Nevoia de somn variază însă în funcţie de vârstă.

Un nou-născut doarme în medie 20 de ore pe zi, un copil de 6 ani, 10 ore, unul de 12 ani, 9 ore.
Un adult are nevoie în medie de 7-8 ore de somn pe zi (cu variaţii destul de mari faţă de aceste medii), iar
când durata somnului este prelungită cresc semnificativ atât atenţia cât şi performanţele intelectuale,
emoţionale şi fizice pe timpul întregii zile.
Somnul insuficient pe termen scurt duce la degradarea treptată şi cumulativă a performanţelor intelectuale,
atenţiei şi comportamentului. În acelaşi timp creşte timpul de reacţie la evenimente, se reduce vigilenţa,
gândirea devine înceată şi confuză şi creşte durata rezolvării problemelor. Somnul insuficient pe termen lung
generează sau agravează problemele de sănătate, scurtând astfel speranţa de viaţă.
Experţii din domeniul somnului au pus la punct o regulă simplă de evaluare pentru a putea evidenţia dacă o
persoană a dormit suficient: dacă în cursul zilei următoare persoana respectivă nu este somnoroasă, ci
vigilentă şi odihnită, atunci a fost asigurat necesarul de somn în noaptea anterioară.

Independență în satisfacerea nevoii

ODIHNA este perioada în care se refac structurile alterate ale organismului, se completează resursele
energetice folosite, se transportă produşii formaţi în timpul efortului, fie în ficat – acidul lactic, fie în rinichi,
organ excretor.
SOMNUL este forma particulară de odihnă prin absenţa stării de veghe.
Somnul eliberează individul de tensiuni psihologice şi fizice şi îi permite să găsească energia necesară
activităţii cotidiene.
In timpul somnului, activităţile fiziologice descresc, are loc diminuarea metabolismului bazal, a tonusului
muscular, a respiraţiei, a pulsului, a tensiunii arteriale. Sporeşte secreţia hormonilor de creştere, mai ales la
pubertate.
Acestea sunt mai evidente în timpul somnului nocturn şi mai reduse în cel diurn.
Factorii care influenţează satisfacerea nevoii de somn
Biologici
– vârsta.

Nevoia de odihnă şi somn variază în funcţie de vârstă:

– copilul, în timpul creşterii, are nevoie de mai multe ore de somn, care se diminuează progresiv până la
vârsta adultă, când se stabilizează
– la persoanele vârstnice, nevoia orelor de somn rămâne nemodificată, se modifică calitatea somnului
(superficial, dificultăţi de adormire, frecvenţa trezirilor nocturne, facilitatea aţipirilor diurne);
– necesităţi proprii organismului.
Există persoane care dorm mai puţin, păstrându-şi vioiciunea şi puterea de muncă, în timp ce altele necesită
un număr mare de ore de odihnă şi somn.

– activitatea.
O activitatea fizică adecvată predispune individul la un somn regenerator.
– alimentatia.
Fluctuatiile si regimurile hipo si/sau hipercalorice afecteaza paternul de somn.
– deprinderi legate de somn.
Somnul îşi are regulile sale, ritualul său, de care este necesar să se ţină seama; culcarea la aceeaşi oră, somnul
nocturn, confortul, unele deprinderi înainte sau la culcare cum sunt: lectură plăcută, baie caldă, băutură caldă
sau rece; la copii, poveştile sau jocul cu jucăria preferată favorizează somnul.
– ritmul veghe-somn.
Funcţia veghe-somn reprezintă un proces biologic a cărei periodicitate este legată de alternanţa zi-noapte.
Schimbarea acestei alternanţe poate explica perturbările funcţiei veghe-somn apărute la speologi, cosmonauţi,
muncitori care lucrează în ture. Această perturbare veghe-somn atrage după sine perturbarea numeroaselor
sisteme biologice. Somnul nocturn este mult mai odihnitor decât cel diurn.
– capacitatea de a te destinde.
Eliberarea de tensiunile nervoase, preocupările zilnice; relaxarea fizică şi psihică favorizează instalarea
somnului; dacă nu se eliberează de acestea, este posibil să adoarmă cu mare greutate.
– stilul de viaţă
Modul de viaţă al oamenilor este diferit şi prezintă în componenţa lui comportamente dezirabile sau
indezirabile, unele dintre acestea influenţând cantitatea şi chiar calitatea somnului.
Psihologic
– anxietatea, teama, neliniştea, stresul emotional.
Starea de nelinişte mai mult sau mai puţin conştientă, care produce o puternică tensiune interioară, manifestată
prin nesiguranţă şi tulburări neurovegetative, modifică, calitatea şi cantitatea somnului.
– substantele psihoactive (alcoolul,drogurile, cafeaua, ceaiul, unele medicamente influenteaza cantitatea si
calitatea somnului;
– somniferele altereaza calitatea somnului.
Sociologic
– programul de activitate:
Persoanele care au un program de muncă, variabil au ritmul veghe-somn modificat; aceasta influenţează
satisfacerea nevoii de a dormi, a se odihni.
Culcarea la ore fixe, somnul de noapte asigură odihna necesară organismului.
– locul de odihnă:
Confortul, numărul de persoane cu care împarte camera, intimitatea şi liniştea locului de odihnă pot modifica
repausul şi somnul.
Manifestări de independenţă
(număr de ore de somn corespunzător vârstei si activităţii depuse, somn liniştit, fără întreruperi si fără
coşmaruri, stare de relaxare).

Somnul
– durata – in funcţie de vârstă:
– sugarul are deja create paternuri de somn care încep să se contureze încă de la o lună şi se desăvârşesc la
vârsta de trei luni: între 10 şi 12 ore noaptea, 2 ore ziua.
– copilul mic doarme pe tot timpul nopţii şi are unul sau două episoade de somn, ziua. La trei ani, al doilea
episod de somn diurn este eliminat.
– preşcolarul: totalul de somn la această vârstă se încadrează între 10 şi 11 ore, zilnic.
– şcolarul are nevoie de aproximativ 10-12 ore de somn, cu mari variaţii individuale.
– adolescentul doarme în medie, între 8 şi 9 ore zilnic, dar petrece o perioadă mai lungă culcat în pat.
– adultul prezintă cea mai mare individualizare a necesarului de somn. Dacă unele persoane au nevoie de 9
ore de somn pentru a se recupera, altora le sunt suficiente numai 6 ore, zilnic.
– calitatea: regenerator, calm, fără coşmaruri, fără întreruperi, adoarme cu uşurinţă şi se trezeşte odihnit; la
copil somnul nocturn, continuu este instalat după luna a 3-a, iar la sfârşitul lunii a 10-a, organizarea este ca la
adult.
– vise agreabile, plăcute.
Perioade de repaus
– pentru evitarea suprasolicitării fizice şi psihice, perioadele de activitate trebuie intercalate cu perioade
de repaus;
– durata acestor perioade, intervalul la care se succed, programarea judicioasă în raport cu activitatea depusă
şi necesităţile organismului au un efect binefăcător, recreativ asupra organismului. Exemplu: pauza după ora
de curs.
Perioade de relaxare şi timp liber – este necesară activitatea bine organizată şi judicios alternată cu perioade
de relaxare şi timp liber, care să permită refacerea forţei fizice şi a capacităţii intelectuale. Exemplu: vacanta
elevilor.
Modalităţi folosite pentru odihnă şi relaxare – din mijloacele de destindere şi odihnă, de mare varietate şi
complexitate vor fi adesea cele mai adecvate firii şi posibilităţii pacientului. Sunt evitate modalităţile care nu
oferă posibilitatea destinderii şi nu contribuie la menţinerea sănătăţii.

– cea mai eficientă odihnă este cea activă: după activităţi fizice – activităţi intelectuale; după activităţi
intelectuale, activităţi fizice uşoare, plăcute.

Intervenţiile asistentei medicale pentru menţinerea nevoii de a dormi, a se odihni

– menţine condiţiile necesare somnului, respectând dorinţele şi deprinderile persoanei;
– observă dacă perioadele de relaxare, de odihnă sunt în raport cu necesităţile organismului şi munca depusă;
– îi explică necesitatea menţinerii unei vieţi ordonate, cu un program stabilit;
– îl învaţă tehnici de relaxare şi modalităţi care să-i favorizeze somnul prin discuţii, demonstraţii, material
documentar.
Reguli pentru păstrarea capacităţii de odihnă şi somn
Asistenta medicală trebuie să cunoască regulile pentru obţinerea unui somn odihnitor şi să informeze
clienţii despre rolul comportamentelor sanogene în păstrarea ritmului veghe-somn. Problemele de somn sunt
adesea rezultatul unor proaste deprinderi de somn, care cu timpul devin o parte importantă a vieţii cotidiene.
Iată câteva reguli pentru obţinerea unui somn de calitate:
– activitate moderată: exerciţiul fizic în cursul zilei (atleţii beneficiază de mai mult somn decât ceilalţi
oameni);
– respectarea cu stricteţe a orelor de culcare şi de trezire, chiar şi în week-end sau în vacanţă; oamenii
sunt programaţi să funcţioneze după principiul obişnuinţei;
– respectarea, pe cât posibil, a principiului regularităţii în toate activităţile desfăşurate, inclusiv în domeniul
alimentaţiei;
– evitarea meselor târzii; nu ne putem odihni dacă aparatul digestiv nu este în repaus; o masă de seară
uşoară, cu 3-4 ore înainte de a merge la culcare este ideală;
– evitarea alcoolului, cafelei; acestea suprimă somnul de tip REM.
– evitarea programelor TV cu tentă emoţională puternică, a lecturilor tensionate şi a discuţiilor în
contradictoriu;
– plimbări liniştite în aer curat însoţite de exerciţii de respiraţie;
– băi calde (nu fierbinţi);
– dormitor aerisit, cât mai liniştit şi mai puţin luminos cu putinţă (dacă zgomotul e o problemă, dopurile
pentru urechi sunt foarte utile; se pot folosi, de asemenea, benzi textile aplicate pe ochi, pentru a împiedica
lumina nedorită să producă disconfort); temperatura din cameră trebuie să fie plăcută;
– practicarea unor exerciţii de relaxare: relaxarea minţii înlătură gândurile şi grijile acumulate pe parcursul
unei zile care pot ţine pe cineva treaz mai mult decât orice altceva. De aceea, este foarte utilă concentrarea
minţii asupra unei teme unice. Meditaţia pe teme spirituale cu deconectarea de la lumea reală oferă apoi, cel
mai bun somn.
În completarea regulilor de mai sus:
– nu este bine să luptăm cu oboseala; persoana obosită trebuie să meargă imediat la culcare;
– nu este bine să ne culcăm dacă nu suntem obosiţi; acest lucru nu va face decât să ducă la deprinderi proaste,
ca de exemplu statul întins în pat şi privitul tavanului în gol. Patul trebuie asociat cu somnul; conversaţiile
telefonice, uitatul la televizor, cititul etc., vor asocia patul cu alte activităţi şi vor programa creierul în direcţii
greşite;
– unele persoane consideră că ţigările îi ajută să se relaxeze, dar de fapt nicotina este un stimulent care va
accentua starea de veghe;
– alcoolul încetineşte funcţionarea sistemului nervos. El poate ajuta la adormire, dar mai târziu somnul va fi
întrerupt. Alcoolul distruge paternul de somn, iar în dimineaţa următoare va determina stare de oboseală şi
dureri de cap;
– învăţarea tehnicilor de relaxare poate fi o soluţie salvatoare.

Dependență în satisfacerea nevoii

Probleme de dependenţă
– insomnie/ hiposomnie,
– hipersomnie,
– disconfort/ incomoditate,
– fatigabilitate.
1. Insomnia
= dificultatea de a dormi sau de a te odihni dormind.

Fără somn organismul uman nu poate supravieţui mult timp. De aceea, termenul de insomnie se referă
la hiposomnie, ca şi cantitate insuficientă de somn sau la fragmentarea somnului şi/sau alterarea paternului de
somn, ca şi alterare a calităţii somnului. Există multe forme de insomnie diferite prin manifestări, dar şi prin
cauzalitate.
Insomnia a fost definită ca o tulburare a echilibrului somn-veghe, care se manifestă prin lipsa de somn sau
prin reducerea duratei şi a profunzimii somnului, având drept consecinţe dereglarea proceselor metabolice de
refacere desfăşurate în timpul somnului. Când în organism apar dezechilibre metabolice se declanşează
diverse afecţiuni cronice.
Organele afectate transmit permanent creierului informaţii despre starea lor, dar la o frecvenţă mai mică decât
în mod normal, ceea ce duce la crearea unei stări de alertă şi hiperexcitaţie cerebrală. Datorită acestor
informaţii, creierul se comportă în permanenţă ca şi cum individul ar fi treaz, chiar şi în momentele în care se
instalează starea de somn.

Fiind dereglate circuitul energetic şi impulsurile nervoase cerebrale, metabolismul de bază nu mai asigură
refacerea şi regenerarea organismului. Acumularea permanentă a oboselii şi lipsa de odihnă întreţin cercul
vicios al insomniilor.

Surse de dificultate
Fizice:
– surmenajul fizic şi intelectual;
– sedentarismul şi lipsa de activitate;
– regim alimentar neechilibrat, cu mese copioase seara;
– stil de viaţă dezordonat, cu program de somn aleator şi fără o oră de trezire stabilită;
– prezenţa unor afecţiuni cronice care provoacă durere sau disconfort;
– consum excesiv de alcool sau droguri;
– consum excesiv de băuturi sau substanţe cu efect excitabil asupra sistemului nervos: cafea, ceaiuri,
energizante, sucuri etc.;
– administrarea pe perioade îndelungate a somniferelor sau a altor substanţe cu efect asemănător;
– administrarea anumitor medicamente cu efect excitabil asupra sistemului nervos (codeina);
– dereglări funcţionale ale glandelor endocrine (epifiză, hipofiză, tiroidă, suprarenale).
Psihologice:
– stări psiho-emoţionale deosebite (anxietate, depresie);

Sociologice:
– schimbări bruşte şi radicale în mediul înconjurător sau în stilul de viaţă (schimbarea continentului şi fusului
orar etc.);

Manifestări de dependent

Somn perturbat
– numărul de ore de somn: ore insuficiente de somn – durata totală de 6 ore;
– insomnii iniţiale – pacientul adoarme foarte greu după care doarme până dimineaţa;
– insomnii terminale – după o adormire normală, se trezeşte şi nu mai poate adormi;
– calitatea somnului.
Pacienţii nu sunt satisfăcuţi de somnul lor întrerupt, agitat, superficial.
Insomnia este clasificată în funcţie de frecvenţa nopţilor nedormite :
– insomnie tranzitorie – de scurta durata, dureaza de la o noapte pana la cateva saptamani;
– insomnie intermitenta – episoade de insomnie tranzitorie repetate la intervale de timp neregulate ;
– insomnie cronica – pe o perioada de cateva luni pacientul nu a putut dormi cel putin cateva nopti pe
saptamana.
Insomnia este clasificată în funcţie de modul de aparitie :
– insomnii dormiţionale – apariţia multiplelor perioade de veghe, care survin în timpul nopţii, fărâmiţând
somnul nocturn; trezirile durează vreme îndelungată, sunt chinuitoare; aceste treziri pot fi după vise cu
conţinut neplăcut sau coşmaruri;
– insomnii predormiţionale – stare de veghe prelungită până la instaurarea somnului;
– insomnii post-dormiţionale – survin la vârstnici şi mai ales la cei care se culcă la ore timpurii.
– insomnie reala – nu dorme deloc;
– insomnia falsa– pacientul doarme ziua , nu doarme noaptea.
Aţipiri în timpul zilei – pacientul aţipeşte pentru durate scurte de timp; în funcţie de durata şi numărul lor,
ele pot completa sau nu lipsa orelor de somn nocturn; unii pacienţi dorm în timpul zilei şi somnul de noapte
este de scurtă durată, dar totalizează numărul necesar de ore de somn (falsa insomnie).
Coşmaruri – vis penibil, dominant; pacientul se trezeşte brusc din somn, neliniştit, agitat, adoarme din nou cu
greutate.
Somnambulism – tulburare paroxistică de somn; pacientul se dă jos din pat şi începe să umble prin cameră,
străzi, locuri periculoase; are privirea rătăcită, mişcări dezordonate, nu vorbeşte, nu răspunde la întrebări;
după un timp se întoarce, se culcă, adoarme.
Apatie – lipsa de interes faţă de ambianţă şi propria persoană. Rămâne în pat timp îndelungat în căutarea
somnului.
Pavor nocturn – stare de spaimă intensă , care apare în timpul somnului, mai frecvent la copii; pacientul se
trezeşte brusc din somn, se ridică în şezut, ţipă, gesticulează, are privirea rătăcită, încearcă să fugă; după
câteva minute, această stare dispare, pacientul adoarme.
Nelinişte – teama nejustificată care apare pe fondul de instabilitate emoţională, tulburând odihna pacientului;
tulburări de gândire, manifestate prin apariţia în conştiinţa pacientului contrar voinţei, unor reprezentări, idei,
sentimente pe care se străduieşte să le îndepărteze.
Confuzie – Pacientul prezintă percepţii false (percepe un obiect sau un fenomen), fiind convins de realitatea
lor; aceste stări îl împiedică să se odihnească.
Iritabilitate – Pacientul prezintă o stare de tensiune psihică continuă, manifestată prin nelinişte, frământare;
adoarme greu, somn întrerupt, superficial.
Sentiment de depresie – tristeţe Pacienţii nesatisfăcuţi uneori de repausul lor, sunt convinşi că nu au dormit
toată noaptea.
Diminuare a puterii de concentrare – Pacientul nu se poate concentra asupra unei activităţi, atenţia este
diminuată, are gesturi nesigure.
Oboseală – Pacientul se simte obosit, mai obosit ca la culcare, facies sumbru, ochi încercănaţi, vorbire
tremurată, tremurătura extremităţilor.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu insomnie
Obiectiv – Intervenţiile autonome şi delegate
Pacientul să beneficieze de somn corespunzător cantitativ şi calitativ – învaţă pacientul să practice tehnici de
relaxare, exerciţii respiratorii câteva minute înainte de culcare;
– oferă pacientului o cană cu lapte cald înainte de culcare, o baie caldă;
– învaţă pacientul care se trezeşte devreme, să se ridice din pat câteva minute, să citească, să asculte muzică,
apoi să se culce din nou;
– identifică nivelul şi cauza anxietăţii la pacienţii cu insomnie;
– observă şi notează calitatea, orarul somnului, gradul de satisfacere a celorlalte nevoi;
– întocmeşte un program de odihnă corespunzător organismului;
– administrează tratamentul medicamentos;
– observă efectul acestuia asupra organismului.
În “Dimensiunea Psihosocială a Practicii Medicale” dr. I.B. Iamandescu recomandă trei etape terapeutice în
lupta împotriva insomniei:
1. Respectarea igienei somnului – menţinerea orarului de somn, evitarea somnului diurn, desfăşurarea unor
activităţi fizice în timpul zilei, evitarea meselor abundente seara şi activităţilor excitante de tipul vizionării TV
sau folosirii Internetului, aerisirea camerei etc.
2. În cazul tulburărilor de somn secundare unor boli se recomandă tratamentul respectivelor disfuncţii
somatice. De exemplu, nu ne putem aştepta să doarmă eficient o persoană cu obstrucţie nazală care nu poate
respira.
3. Tulburările de somn primare sunt cele mai importante şi necesită diagnostic şi tratament de specialitate.
Vor fi folosite tehnici de meditaţie, placebo-terapie, ceaiuri sedative, medicaţie de specialitate, dar numai sub
îndrumarea medicului.
2. Hipersomnie
= ore excesive de somn, prelungirea duratei şi intensificarea profunzimii somnului.

Unele persoane dorm mult din cauza cerinţelor proprii ale organismului, dar şi a obişnuinţei şi a lipsei de griji.
Sunt descrise hipersomnii primitive sau idiopatice care nu au nici o explicaţie morfologică, neexistând
modificări organice cunoscute.
S-au descris forme “esenţiale”, diurne sau nocturne, în care somnul, deşi durează mult (de la ore la zile) nu se
însoţeşte de alte tulburări clinice sau bioelectrice.

De cele mai multe ori, însă hipersomnia se întâlneşte în patologie. Este binecunoscut faptul
că hipotiroidienii dorm mai mult. În hipersomnie apar tulburări atât în durata cât şi în calitatea somnului. Una
dintre formele hipersomniei este narcolepsia.
Surse de dificultate
– tulburari primare de somn, cum ar fi narcolepsia sau apneea de somn;
– disfunctii ale sistemului nervos autonom;
– abuzul de alcool sau de droguri;
– tumori ale creierului;
– traumatisme la nivelul capului sau alte prejudicii ale sistemului nervos central;
– anumite medicamente sau intreruperea brusca a administrarii unor medicamente;
– diverse conditii medicale inclusiv: scleroza multipla, depresie, encefalita, epilepsie sau obezitatea;
– predispozitia genetica la hipersomnie;
– hipersomnie idiopatica sau somnolenta excesiva pentru care nu exista nici o cauza cunoscuta (afecteaza de
obicei adolescentii si adultii tineri);
– sindromul Kleine-Levin – tulburare neurologica rara care cauzeaza hipersomnie recurenta.

Manifestări de dependenţă

Somn modificat – numărul de ore de somn noaptea: peste 10 ore, la adult, şi 12 ore, la copil (se exclud
condiţiile particulare de oboseală după eforturi excesive, convalescenţă sau insomnii, care necesită o
recuperare de somn);
– calitatea somnului;
– se diferenţiază de somnul normal prin profunzime, durată, bruscheţea apariţiei. Durata, modul de instalare,
evoluţia depind de natura şi localizarea afecţiunii cauzale.

Somnolenţa (accese de somn diurn) – aţipiri; pacientul aude cuvintele rostite tare, poate răspunde cu oarecare
brutalitate, laconic. Fără un stimul, adoarme. Poate dura zile, săptămâni, poate fi urmată de inversări ale
ritmului nictemeral.
Letargia – hipersomnie continuă, mai profundă; poate fi trezit pentru scurtă vreme prin excitaţii violente,
păstrând un grad de obnubilare şi torpoare intelectuală. Poate dura ore, zile, luni ani. Funcţiile vitale sunt
diminuate.
Narcolepsia – supranumită şi sindrom narcoleptic se consideră că ar fi o tulburare nevrotică şi se manifestă
prin perioade scurte de adormire, de câteva ori pe zi, imposibil de învins. Aceste „accese de somn” apar brusc,
în plină activitate şi sunt cauzate se pare, de alterarea somnului de tip REM. Persoana care suferă de
narcolepsie este somnoroasă în timpul zilei şi se „prăbuşeşte” în stare de catalepsie.
Catalepsia este o stare de prăbuşire a tonusului muscular, de obicei în timpul emoţiilor, fără pierderea stării
de conştienţă. Bolnavul este spectator conştient la atacul paralitic. Se presupune că “adoarme măduva”, nu
creierul. Pentru că atacul este declanşat de prezenţa emoţiilor, pozitive sau negative (uneori criza survine în
timpul râsului), s-a apreciat de către oamenii de ştiinţă că în mecanismul narcolepsiei ar fi implicat sistemul
limbic, ştiindu-se deja faptul că, rinencefalul este angrenat în stările afective, mai ales în emoţiile puternice.
Pacientul este confuz şi nu poate face diferenţa între vis şi realitate.
Narcolepsia poate fi însoţită de “paralizii de somn”, de trezire sau de adormire, asociate cu halucinaţii şi
activităţi onirice intense. Se consideră că halucinaţiile reprezintă forme patologice ale activităţii onirice din
somnul paradoxal.
Cei care suferă de narcolepsie prezintă şi alte tulburări: obezitate, poliurie, chiar diabet etc.
Apneea de somn
= fenomen de oprire a respiratiei in timpul somnului.

Apneea centrală are originea în centrii respiratori de la nivelul trunchiului cerebral. Somnul paradoxal este
asociat cu hiperpolarizarea neuronilor motori de la acest nivel, neuroni care ratează transmiterea influxului
nervos către muşchii respiratori. În consecinţă muşchiul diafragm devine imobil, iar persoana încetează pur şi
simplu să respire.
Apneea obstructivă apare atât pe perioada somnului paradoxal, cât şi a somnului cu unde lente, în condiţii de
tonus muscular respirator normal. Respiraţia se prăbuşeşte trecând printr-o stare de hipotonie mai marcată în
somnul REM. Apneea obstructivă se produce ca efect al colapsului căilor respiratorii din cauza presiunii
negative instalate.
Presiunea negativă survine în timpul hipotoniei exagerate şi conduce atât la alungirea căilor respiratorii, cât şi
la mărirea lumenului acestora. Atunci când oxigenarea sângelui devine ineficientă apar fenomene de hipoxie
cerebrală, moment în care persoana se trezeşte. De asemenea, se produce hipertensiune sistemică, dar şi în
circulaţia pulmonară.

Persoanele hipertensive, cu afecţiuni cardiace sau respiratorii şi persoanele cu obezitate sunt mai expuse
riscului de a intra în apnee de somn.
Ticurile din somn
Unele persoane manifestă o serie de reacţii episodice nocturne sub forma unor automatisme gestuale, motorii,
masticatorii, mimice, verbale etc, ce apar în faza de adormire. Unele sunt manifestări motorii precum
mioclonii fiziologice, tresăriri, spasme tonice, altele sunt manifestări psihomotorii (somnambulismul), iar
altele sunt manifestări psihosenzoriale (iluziile şi halucinaţiile hipnagogice).

Enurezisul nocturn poate fi considerat un tic neurovegetativ.

Atunci când pacientul se află sub tratament cu diverse droguri care induc starea de somn, se modifică
organizarea somnului, dar şi ritmul circadian veghe-somn.
Privarea de somn – somnul insuficient, cantitativ si calitativ, pe perioade mari conduce la aparitia unor
simptome specifice, afectand mentalul individului, dar si capacitatile sale fizice.
Comportament verbal şi nonverbal – lent, greoi, pacientul răspunde cu greutate la întrebări.
Oboseala – stare de epuizare musculară şi nervoasă, pe care bolnavul o acuză.
Inactivitate – starea permanentă de somn, pe care o resimte pacientul, diminuează posibilitatea efectuării
unor activităţi fizice.
Intervenţiile asistentei medicale –pacient cu hipersomnie
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să beneficieze de un număr de ore de somn corespunzător vârstei

Asistenta medicală:
– identifică, prin discuţiile cu pacientul sau familia, cauza hipersomniei;
– identifică cu pacientul metodele de diminuare a factorilor cauzatori;
– creează un climat de încredere, încurajează şi linişteşte pacientul pentru a-şi recăpăta echilibrul psihic;
– observă şi notează toate schimbările care survin în starea pacientului;
– administrează tratamentul medicamentos.
Pacientul să fie activ, cooperant
– identifică care sunt activităţile agreate de pacient;
– elaborează împreună cu pacientul un program de activitate, care să corespundă stării pacientului şi
posibilităţilor organismului;
– observă somnul, calitatea acestuia, raportul între starea de veghe şi somn.
3. Disconfort/ Incomoditate
= senzatia de jena, neplacere fizica si psihica.

Surse de dificultate
Surse de ordin fizic
– afecţiuni organice – cerebrale, endocrine, constrângeri fizice, dezechilibre, durerea, surmenajul;
– constrageri fizice,
– surmenajul.
Surse de ordin psihic
– afectarea gândirii, anxietate, frustrare, stres, situaţie de criză, pierdere, separare

Surse de ordin social

– eşecul funcţiei,
– anturaj inadecvat,
– temperatura, ambianţa inadecvată,
– creşterea stimulilor senzoriali în locuinţă şi nu numai.
Manifestări de dependenţă
Iritabilitatea – imposibilitatea pacientului de a se menţine calm şi a se comporta liniştit şi adecvat situaţiei;
Indispoziţie, jenă – stare neplacuta fizic si psihic;
Stare de disconfort – Stare neplăcută de incomoditate;
Diaforeză – transpiraţie abundentă care determină starea de disconfort;
Dureri – suferinţă fizică;
Contracturi musculare – contracție musculară involuntară și persistentă determinată de poziţia incomodă.
Intervenţiile asistentei medicale – pacient cu disconfort
Obiectiv Intervenţiile autonome şl delegate

Pacientul să beneficieze de confort fizic şi psihic

– discută cu pacientul pentru a identifica cauzele disconfortului (teamă etc);
– favorizează odihna pacientului, prin suprimarea surselor care-i pot determina disconfortul şi iritabilitatea;
– creează senzaţie de bine pacientului, prin discuţiile purtate;
– facilitează contactul cu alţi pacienţi, cu membrii familiei;
– aplică tehnici de îngrijire curentă, necesare obţinerii stării de satisfacţie;
– observă şi notează schimbările.
4. Fatigabilitate
= senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire,
situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional,
conflicte sociale lipsa de cunostinţe,etc. .
Manifestări de dependenţă
Facies – palidă, exprimă tristeţea, incercanat.
Ochii -încercănaţi, privirea înceţoşată;
Pulsul – rar, lent, slab bătut;
Tensiunea – tendinţa de scădere a valorii normale arterială;
Somnul – somnolenţă diurnă;
Aspectul tegumentelor – palide, transpiraţii reci;
Starea psihică – plictiseală, apatie;
Vorbire – lenta, greoaie;
Greutatea corpului – scăderea acesteia;
Astenie – scăderea forţei;
Oboseala – senzaţie penibilă, însoţită de inactivitate, stare de epuizare nervoasă şi musculară;
Tremor al membrelor – mişcare uşoară, involuntară, rapidă, repetată a membrelor.
Intervenţiile asistentei medicale-pacient cu fatigabilitate
Obiective Intervenţiile autonome şi delegate

Pacientul să fie odihnit cu tonusul fizic şi psihic bun

– identifică cauza oboselii;
– ajută pacientul să-şi planifice activităţile cotidiene;
– observă dacă perioadele de odihnă corespund necesităţilor organismului;
– stimulează încrederea pacientului în forţele proprii şi în cei care îl îngrijesc;
– învaţă pacientul cum să execute tehnici de relaxare;
– ajută la aplicarea corectă a acestora;
– observă şi notează funcţiile vitale şi vegetative, perioada somn-odihnă, comportamentul pacientului;
– administrează medicaţia indicată de medic, observă efectul acesteia.
Interdependența cu celelalte nevoi
Nesatisfacerea nevoii de a dormi si a se odihni afectează celelalte nevoi fundamentale.

A comunica
• comunicare ineficientă cauzata de oboseala, insomnie, dificultati de concentrare.
A-şi menţine temperatura în limite normale
• diminuarea/ incapacitatea cauzata de dezinteres pentru odihna si somn , hipotermie cauzata de somnolenta
accentuata.
A respira
• oboseala, insomnia determină apariţia tulburărilor funcţionale şi a afecţiunilor respiratorii.
A mânca şi a bea
• insomniile prelungite siodihna nesatisfacatoare determină dezechilibrul alimentar şi hidroelectrolitic.
A elimina
• perturbarea eliminarilor prin inversarea ciclului veghe-somn si tratamente cu somnifere.
A se misca si a avea o buna postura
• diminuarea/incapacitatea de mobilizare afectează odihna şi somnul prin lipsa de activi-tate, efort fizic.
A fi curat, îngrijit si a-si proteja tegumentele
• diminuarea/ incapacitatea de autoservire generala si locala determinate de somnolenta patologica si insomnie
cronica.
A se îmbrăca şi dezbrăca
• diminuarea de autoservire generala si locala determinate de hipersomnie si insomnie .
A evita pericolele
•risc de expunere si vulnerabilitae crescuta prin oboseala, somnolenta, tratamente specifice.
A acţiona conform credinţelor si valorilor sale
• afectarea participării la servicii religioase, reuniuni culturale cauzata de oboseala si degradare spirituala prin
somn agitat ,vise urate.
A se realiza
• restrângerea preocupărilor sociale şi imposibilitatea participării active pe plan profe¬sional datorită lipsei de
somn si odihnei.
A se recrea
• oboseala, somnolenta diminuează capacitatea de participare la activităţi recreative.
A învăţa
• somnolenta, letargia, lipsa puterii de concentrare determină restrângerea sau renunţarea la activităţi şcolare şi
a preocupărilor intelectuale.
Proces de îngrijire/nursing
Culegere de date
– vezi date/informaţii referitoare la pacientul îngrijit.

Analiza si interpretarea datelor

Identificarea problemelor
Probleme de dependenţă: insomnie, hipersomnie, disconfort/ incomoditate, fatigabilitate.
Manifestări de dependenţă: dificultatea de a dormi, oboseala, iritabilitate, lentoare in comportamentele
verbale si nonverbale, scăderea randamentului, diaforeza, dureri musculare, facies palid, încercănat, astenie,
scăderea T.A. si a pulsului, somnolenţă diurnă, etc.
Surse de dificultate: leziuni cerebrale, constrângeri fizice, durerea, surmenajul, tulburările de gândire,
situaţiile de criză, anxietatea, stresul, temperatura inadecvată a mediului, zgomotul, esecul profesional,
conflicte sociale lipsa de cunostinţe, etc.
Diagnostic de îngrijiri probabile = P.E.S.
Planificarea ingrijirilor
Obiective:
Pacientul:
– sa-si reduca disconfortul;
– sa-si amelioreze starea generala;
– sa-si recupereze orele de somn;
– sa efectueze exerciti de relaxare;
– sa exprime stare de confort;
– sa indeplineasca activitati zilnice dupa activitati zilnice dupa ritm, dorinta, intensitate.
Interventii:
Aprecierea gradului de adaptare a pacientului la mediul spitalicesc:
-activitatea din mediul spitalicesc poate avea ca efect modificarea obiceiurilor de somn şi odihnă ale
pacienţilor spitalizaţi
-importanţa modificărilor depinde de starea fiziologică şi psihică a pacientului şi de locul unde este plasat.
Asistenta medicala trebuie să cunoască nevoile fiziologice de somn ale pacienţilor, să le supravegheze somnul
din punct de vedere cantitativ şi calitativ, să recunoască semnele care indică nesatisfacerea nevoii de odihnă,
să depisteze cauzele şi să le îndepărteze.

Reducerea zgomotului în mediul spitalicesc:

– închiderea uşilor la saloane;
– reducerea volumului unor aparate din apropierea saloanelor (telefon, radio, T.V., compresoare etc.);
– purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, nu tocuri de metal;
– evitarea discuţiilor cu voce tare, a trântitului uşilor -manipularea cu grijă a cărucioarelor, a truselor cu
instrumente şi a materialelor de curăţenie (găleţi) .
Asigurarea confortului:
– diminuarea surselor de iritaţie fizică;
– atenuarea durerii;
– asigurarea unei bune igiene corporale;
– asigurarea lenjeriei de pat curată şi uscată;
– asigurarea unei temperaturi adecvate în salon;
– adoptarea unei poziţii comode, pe saltele confortabile;
– diminuarea intervenţiilor de îngrijire în perioadele de somn;
– promovarea unei activităţi zilnice (ex. participarea la îngrijiri);
– crearea unui mediu de siguranţă fizică şi psihică (bare laterale la pat, lumină de veghe);
– sfătuirea pacientului să-şi golească vezica urinară înainte de culcare.
Favorizarea ritualurilor adormirii:
– aerisirea salonului;
– exerciţii de relaxare;
– citit;
– privit la televizor.
Educaţia pacientului:
– stabilirea unui orar de somn şi odihnă;
– explicarea rolului somnului şi odihnei pentru refacerea organismului -necesitatea evitării factorilor care
influenţează somnul şi odihna (oboseala, stresul, cafeaua, alcoolul, mediul cu supraîncărcare de stimuli
senzoriali).
Exerciţii de relaxare
Exerciţiile de relaxare pornesc de la un model holistic al stării de boală şi sănătate, model bazat pe prezumţia
că individul este o entitate psiho-biologică unitară.
Se pot utiliza diferite tipuri şi tehnici de relaxare. Pacientul va fi întrebat mai întâi dacă vrea să înveţe o
anumită tehnică de relaxare, pe care apoi o va putea aplica singur. Dacă pacientul îşi manifestă dorinţa de a
învăţa, asistenta îi va prezenta o vedere generală asupra a ceea ce i se va cere sa facă. I se va arăta cât de
important este ca grupele mari de muşchi şi articulaţiile să nu fie încordate şi în tensiune; în timpul aplicării
tehnicii de relaxare, asistenta va folosi o voce calmă, liniştită.
• Pacientul va fi rugat:
– să se întindă foarte liniştit, astfel încât braţele, picioarele, spatele şi gâtul să fie într-o poziţie confortabilă
– să-şi amintească un moment sau o ocazie din viaţa lui când s-a simţit foarte liniştit şi fericit
– să închidă ochii şi să-şi concentreze gândurile asupra acestei amintiri
– să inspire încet şi profund, de cinci ori, expirând lent aerul printre buzele strânse
– să-şi relaxeze pieptul şi stomacul
• în continuare, pacientului i se recomandă:
– să-şi încordeze muşchii (numărând în gând până la 8-10), apoi, să şi-i relaxeze (pe aceeaşi durată); se începe
de la labele picioarelor şi se continuă cu tot corpul până la cap, în felul următor:
– se încordează puternic degetele de la picioare, apoi, se relaxează;
– se încordează şi se relaxează gleznele;
– se continuă cu gambele-încordate-relaxate, imaginându-şi că membrele au devenit foarte grele, iar salteaua
le presează în sus;
– se încordează şi, apoi, se relaxează genunchiul.
Se continuă în acest fel, contractând fiecare muşchi şi numărând până la zece, iar apoi se relaxează. Tehnica
include şl umerii: se ridică, apoi, se relaxează. De asemenea, se efectuează mişcări de flexie şi extensie ale
degetelor de la mâini. Din când în când, i se sugerează pacientului că salteaua îi presează spatele, coatele sau
o altă parte a corpului, acest lucru dându-i o senzaţie de plutire.
Aplicarea tehnicii de relaxare prezentate mai sus necesită aproximativ 15 minute.
Metoda este deosebit de eficace atunci când pacientul o utilizează singur, de patru ori pe zi: dimineaţa la
trezire, înainte de prânz, înainte de cină şi înainte de a merge la culcare.
Tehnica de relaxare, folosită în mod repetat, contribuie la scăderea nivelului de tensiune a pacientului în
intervalele dintre exerciţii. Un alt exerciţiu de relaxare este meditaţia.
Evaluarea deficitului de somn (conform recomandărilor organizaţiei Alertnes Solution)
Pentru a evalua câte ore de deficit al somnului are o persoană se poate folosi următoarea metodă de calcul:
– se notează câte ore a dormit în fiecare zi a săptămânii şi apoi totalul / săptămână;
– i se cere să-şi amintească una din zilele de maximă performanţă şi atenţie şi apoi să noteze numărul de ore
dormite în noaptea de dinaintea acestei zile (aceasta fiind durata optimă a somnului de noapte = n); dacă nu îşi
aminteşte numărul de ore dormite, va trece valoarea implicită de 8 ore, care este durata medie de somn pe o
noapte;
– deficitul de somn pe săptămâna în curs = total ore dormite – 7 x n
Exemplu: luni = 6; marţi = 5; miercuri = 7; joi = 6; vineri = 5; sâmbătă = 8; duminică = 6 total ore / săptămână
= 43 ore
Deficitul de somn = 43 – (7 x 8) = -13 ore
Persoana are un deficit de somn de circa 13 ore, deci aproape 2 nopţi.
Dacă diferenţa este pozitivă însemnă că persoana se odihneşte suficient şi trebuie să continue acest stil de
viaţă. Dacă diferenţa este negativă înseamnă că are un deficit de somn şi va trebui să se culce cu 1 sau 2 ore
mai devreme sau să adauge câte 1 oră de somn după prânz până când diferenţa va deveni pozitivă.

Evaluarea ingrijirilor:
Se va referi la :
– numarul de ore de somn noaptea si respectiv ziua;
– caracteristicile somnului:intrerupt sau nu, somn agitat, cosmaruri, vise;
– nivelul de odihna;
– durere si alte semne asociate;
– conditii de mediu ambiant;
– gradul de oboseala de peste zi;
– respectarea orelor de odihna;
– nivelul de cunostinte;
– alte semne variate.