Fisa de documentare

5. LEPUIREA ŞI SUPRAFINISAREA

Lepuirea şi suprafinisarea sunt operaţii tehnologice de prelucrare a

suprafeţelor prin aşchiere cu ajutorul abrazivilor, în scopul obţinerii unui
grad mare de netezime însoţit în acelaşi timp de o precizie dimensională
superioară cu abateri de maximum 1-3 µm.
Lepuirea, se aplică calelor plan paralele, calibrelor, rolelor şi bilelor de
rulmenţi, segmenţilor etc.

5.1 LEPUIREA

Lepuirea poate fi considerată ca o rodare care se aplică pieselor

neconjugate. În acest scop se folosesc ca scule contrapiese de formă
corespunzătoare pe care se dispune materialul abraziv numite abrazoane.
Principala condiţie care se cere abrazoarelor este ca ele să aibă forme
şi dimensiuni corespunzătoare pieselor ce se prelucrează. Materialele din
care se execută abrazoarele depind de procedeul de lepuire adoptat.
Lepuirea se poate executa prin trei procedee şi anume: cu abrazivi
care pătrund în abrazator în timpul prelucrării, cu abrazivi care se fixează pe
suprafaţa abrazoarelor înainte de prelucrare şi cu abrazivi în stare liberă.
- Lepuirea cu abrazivi care se fixează în abrazor în timpul lucrului se
execută cu abrazoare din metale mai moi decât piesa, pentru a permite
abrazivului să pătrundă în el şi să se fixeze în timpul lucrului.
Abrazivul se depune intr-un strat subţire pe suprafaţa piesei de lepuit
şi în rest se procedează similar ca la rodare, procedeul putându-se
aplica atât manual cât şi mecanizat. Abrazivii folosiţi sunt de obicei
şmirghelul, electrocorudul şi carbura de siciliu, iar ca lichide de
ungere se folosesc: petrolul lampant sau uleiul mineral fie separat, fie
în amestec, în funcţie de metoda de lepuire folosită.
- Lepuirea cu abrazivi care se fixează în stratul superficial al
abrazoarelor înainte de prelucrare necesită o pregătire prealabilă a
abrazoarelor în vederea presării granulelor de abrazivi în stratul
superficial al acestora. La lepuirea prealabilă se folosesc abrazoare cu

1
 cupru sau alte materiale moi care reţin bine granulele mari de abrazivi,
iar la lepuirea finală, abrazoarele din fontă perlitică care reţin cel mai
bine granulele foarte fine.
- Lepuirea cu abrazivi în stare liberă se execută cu abrazoare ale căror
strat superficial are o duritate mare pentru a nu permite ca pulberea
abrazivă să pătrundă în acest strat, ca în cazul precedent.
Lubrifianţii folosiţi depind de natura materialului. La oţeluri şi fonte se
foloseşte petrolul lampant, toluenul sau uleiul mineral, iar la aliajele de
cupru cu amestec de ulei mineral sau cu seu animal. Acest procedeu de
lepuire se aplică de regulă bilelor de rulmenţi.
Lepuirea se execută prin aşchierea cu granule abrazive în suspensie
introduse între piesa de finisat şi scula auxiliară de lepuire. La acest
procedeu de lucru se realizează o alunecare reciprocă dintre piesa şi scula
auxiliara, fără o conducere forţată a ambelor elemente, modificându-şi
continuu direcţia, având între ele granule abrazive în suspenie. Detaşarea
aşchiilor de pe piesă se realizează aşadar prin granule abrazive libere,
deosebit de fine, care, împreună cu un fluid, ulei, petrol, benzol etc.,
formează amestecul de lepuit. Ca scule auxiliare servesc discuri de lepuit sau
tuburi cilindrice de lepuit, executate de obicei din fontă perlitică cu structură
mai fină ( HB 170-200).
Printr-o mişcare de mai multe ori suprapusă între piesă şi sculă, forma
geometrică a piesei se apropie treptat de cea ideală. Amestecul de lepuit
formează între piesă şi sculă un film de lichid în care granule abrazive se
rostogolesc sau sunt reţinute. Treptat, ele se sparg şi se micşorează,
aşchierea devenind din ce în ce mai puţin intensivă, oprindu-se după
atingerea unei anumite calităţi a suprafeţei.
În funcţie de forma piesei de finisat se deosebesc:
- Lepuirea plană;
- Lepuirea plan –paralelă;
- Lepuirea cilindrică exterioară;
- Lepuirea cilindrică-interioară.
Pentru aceste metode există maşini speciale de lepuit şi maşini de lepuit
universale pe care pot fi executate toate operaţiile indicate. Pe lângă maşini
de lepuit cu un singur disc, destinate lepuirilor plane, se mai utilizează
maşini cu două discuri pentru lepuirea pieselor cilindrice sau plane cu
suprafeţe plan-paralele. Lepuiri pot fi realizate şi pe strunguri normale.
Rodarea este o lepuire la care locul sculei auxiliare de lepuire este
preluată de piesa conjugată. Astfel, granulele abrazive în suspensie sunt
introduse între piesă şi piesă conjugată, iar aşchierea se realizează în baza
mişcărilor relative ale acestor două elemente.
2
 5.1(1) MAŞINI DE LEPUIT ( RODAT)

Dintre tipurile de maşini-unelte de lepuit, maşina cea mai reprezentativă

are două discuri de lepuit, utilizată atât pentru piese cilindrice, cât şi pentru
piese cu suprafeţe plane.
Piesele sunt antrenate între suprafeţele plane conjugate a două discuri de
lepuit din fontă, rotite de obicei în sensuri contrarii, prin intermediul unui
platou suport (carcasă), care efectuează o mişcare suplimentară excentrică.
Pentru lepuirea suprafeţelor cilindrice, platoul dispune de locaşuri în care
se introduc piesele. Prin excentricitatea platoului faţă de discul de lepuit se
asigură ca mişcarea acesteia să cuprindă toată lăţimea discului de lepuit,
pentru ca uzura care se produce să fie uniformă. Piesele se aşează oblic pe
platou, cu unghiul radial de circa 15º, astfel că între ele şi discul ce se roteşte
se produce o mişcare de rostogolire şi de alunecare. Astfel, piesele execută o
mişcare de rostogolire, o mişcare de alunecare şi o mişcare combinată de
rostogolire-alunecare. În mişcarea lor, piesele parcurg o traiectorie
elicoidală.
Platourile suport pentru piese, executate din materiale plastice, tablă de
oţel, lemn etc., se execută dintr-o bucată sau din segmenţi.
Maşina de lepuit se compune în principal din batiu, în care se montează
discul de lepuit inferior, şi din braţul radial, cu posibilităţi de rotire în jurul
unei coloane fixate pe batiu, care poartă discul de lepuit superior. Pe braţul
rabatabil sunt fixate cilindrul hidraulic pentru ridicarea şi coborârea discului
superior, cât şi pentru reglarea presiunii de lucru şi motorul de antrenare
pentru pompa hidraulică. Motorul de antrenare principal este prins prin
flanşă de batiul maşinii. El angrenează, prin cutia de viteze câte un disc de
curea aflat in batiu, respectiv în braţul rabatabil. Discurile de curea transmit
prin curele trapezoidale mişcările în sens contrar axelor discurilor de lepuit,
dintre care axul superior este deplasabil în discul de curea. Arborele
principal este perforat, în el fiind montat un al doilea arbore care poartă
excentricul, prin care piesele obţin mişcarea radială.
Pentru lepuirea suprafeţelor cilindrice interioare se folosesc maşini
verticale. Prin poziţia verticală a sculei de lepuit se asigură solicitarea
uniformă şi deci se evită deformarea dornului de lepuit şi, în acelaşi timp, se
asigură o alimentare abundentă şi uniformă cu fluidul de lepuit.
Scula de lepuit constă dintr-un dorn care poartă pe extremitatea conică,
călită, bucşa de lepuit elastică din fontă cu trei crestături, fiind fixată intr-o
piesă oscilantă. Piesa de lepuit este fixată în dispozitivul de pendulare.
Piesele se prelucrează cu bucşe de lepuit cilindrice care îşi modifică treptat
3
diametrele lor prin dornul sculei, rămânând însă precis cilindrice. Adaosul
pentru lepuire se alege în general de 0,02 -0,05mm la alezaje pregătite în
condiţii bune pentru lepuire.

5.2 SUPRAFINISAREA

Suprafinisarea este operaţia de prelucrare fină a suprafeţelor plane,

cilindrice sau profilate cu ajutorul unor bare abrazive fine cu porţiunea de
lucru cu formă corespunzătoare formei piesei. În timpul suprafinisării,
concomitent cu mişcarea de avans a piesei, scula execută mişcări rectilinii
oscilatorii foarte rapide cu amplitudini mici ( 3-6 mm). Scula are o fixare
elastică iar forţa de apăsare poate fi reglată după nevoie, corespunzător
durităţii piesei şi grosimii adaosului de prelucrare. La piesele rotunde,
mişcarea de avans pe care o execută piesa este o mişcare de rotaţie lentă, iar
la piesele cu suprafeţe plane, mişcarea de avans constă într-o delăsare
transversală pe direcţia de oscilare a prismei abrazive. În timpul prelucrării,
suprafaţa piesei şi a sculei sunt răcite abundent cu petrol lampant sau apă. Pe
lângă răcire, lichidul înlătură şi particulele abrazive care se desprind după
bare datorită tocirii, procesul de aşchiere fiind similar cu cel de polizare.
Lichidul respectiv, după ce s-au înlăturat asperităţile barei, formează o
peliculă între suprafaţa piesei şi a prismei abrazive, astfel că operaţia se
întrerupe automat, deşi piesa şi scula continuă mişcările lor. Dacă se constată
că pe suprafaţa piesei se mai observă rizuri sau nu s-a obţinut calitatea dorită
a suprafeţei, se măreşte presiunea elastică asupra barei şi operaţia se
continuă.
Dacă adaosul de prelucrare nu este mai mare de 5-7 microni pe
diametru, la piesele cilindrice operaţia se poate executa într-o singură fază,
iar dacă este mai mare, se execută în două faze: preliminară, folosind bare cu
granulaţie mai mare şi finală, folosind prisme cu o granulaţie mai fină.
Deşi prin suprafinisare se obţin suprafeţe cu un înalt grad de netezime,
erorile de formă de la prelucrările anterioare sunt înlăturate numai într-o
mică măsură, deoarece barele abrazive nu au o fixare rigidă în maşină.

(6)- sculă pentru finisare

rotativă

6. HONUIREA

4
 Honuirea se execută alezajelor cilindrilor mecanismelor cu piston care
cer o înaltă precizie, iar suprafinisarea se aplică pistoanelor şi altor piese
similare în acelaşi scop, însă domeniuil său de aplicaţie este la exteriorul
pieselor.
Honuirea este procedeul de prelucrare fină a alezajelor cilindrice cu
ajutorul unor bare abrazive cu granulaţie foarte fină montate pe un cap
special ( extensibil sau fix) numit hon. Honuirea se execută în general
mecanizat cu ajutorul unor maşini asemănătoare cu maşinile de găurit
verticale în axul cărora se montează honul. Axul principal al maşinii
imprimă honului o mişcare de rotaţie alternativă combinată cu o mişcare de
translaţie alternativă în sens vertical.
Această mişcare complexă permite ca, pe lângă obţinerea unei precizii
şi calităţi corespunzătoare, să se înlăture şi eventualele conicităţi sau
ovalităţi pe care alezajul respectiv le-ar poseda de la prelucrarea anterioară.
Honuirea se execută de obicei după strunjire fină, broşare sau alezare
lăsându-se un adaos de prelucrare de 0,02 – 0,1 mm sau după rectificare,
unde se lasă un adaos de 0,01 – 0,03 mm. În timpul honuirii, alezajul şi
honul sunt răcite abundent cu un amestec de petrol lampant de 90% şi 10%
ulei mineral ( la oţeluri) sau numai cu petrol lampant ( la fonte). La honuirea
cu honuri extensibil, avansul radial al barelor abrazive în vederea prelucrării
suprafeţei alezajului se realizează de arcurile cu care acesta este prevăzut şi
permite numai corectarea abaterilor geometrice.
La honuirea cu honuri fixe se obţine şi corectarea dimensiunii
nominale a alezajului, avansul radial fiind comandat în limitele dorite prin
construcţia specială a honului.
Precizia dimensională de honuire variază între 0,005 – 0,01 mm.
Honul seamănă cu un alezor reglabil. Reglarea barelor abrazive este
necesară pentru compensarea uzurii pietrelor şi pentru adaptarea la
diferenţele de diametre. Ea se realizează de obicei prin hon pe care glisează
radial cepurile locaşurilor de susţinere a barelor abrazive. Pentru precizia
formei geometrice a piesei, o importanţă mare trebuie acordată lungimii şi
poziţiei cursei de lucru a honului. În cazurile de prelucrare normale, pentru
ieşirea barei abrazive se alege un spaţiu de circa 1/3 din lungimea ei.
Întrucât, ca şi la alezare cu alezoare, o mică modificare a poziţiei axei sculei
şi a piesei poate provoca o supralărgire a alezajului, se foloseşte şi la honuire
o fixare pendulară a honului.
La producţia în serie şi în masă, honuirea se realizează pe maşini
speciale de honuit. La producţia de unicate şi de serie mică această operaţie
poate fi realizată şi pe strunguri sau pe maşini de găurit verticale. În acest
5
ultim caz, honul execută o mişcare de rotaţie, iar mişcarea longitudinală de
du-te-vino se realizează manual, ceea ce cere multă experienţă şi calificare
înaltă.
6.1 MAŞINI DE HONUIT

Cele mai răspândite maşini de honuit sunt verticale, la care mişcarea

de rotaţie a arborelui principal este asigurată de un motor electric, prin
intermediul unei cutii de viteze, sau comandată hidraulic, iar mişcarea
rectilinie alternativă a sculei se realizează, la toate tipurile de maşini, prin
comandă hidraulică. Maşina poate avea unul sau mai mulţi arbori principali,
piesa fiind fixată pe masa maşinii.
Cea mai modernă maşină prevede comenzi hidraulice pentru ambele
mişcări ale arborelui principal.
Calitatea suprafeţei prelucrate, care la honuire este superioară celei
obţinute prin alte procedee de prelucrare prin aşchiere,cu excepţia celei
realizate la lepuire, depinde de granulaţia, duritatea, liantul şi materialul
barelor abrazive, de numărul trecerilor de lucru, de viteza mişcărilor de
rotaţie şi translaţie şi de fluidul de răcire şi ungere.
Baza funcţionării automate a maşinilor de honuit, în special a opririi
precise la atingerea dimensiunii precise, formează diferite instalaţii de
măsurare automate directe sau indirecte care comandă funcţionarea maşinii.
Metoda de măsurare indirectă cea mai cunoscută este măsurarea
diametrului honului printr-un calibru-inel după sistemul micrometric.
Deasupra alezajului de honuit se află un inel cu dimensiunea prescrisă.
Poziţia inelului se alege astfel ca barele honului cu suportul lor din materiale
plastice să fie intrate în inel la punctul de inversare a axului honului. În
timpul honuirii, suportul din materiale plastice este supus ca şi barele
abrazive unei frecări uzându-se împreună. Astfel, barele abrazive şi suportul
au întotdeauna aceeaşi dimensiune. Datorită detaşării continue de material,
barele abrazive se deplasează treptat spre exterior până ce se realizează
diametrul prescris, şi astfel ating mai întâi inelul şi exercită asupra lui o
presiune din ce în ce mai mare. Întrucât calibrul-inel nu este reţinut în
direcţia periferică, la o presiune corespunzătoare, este antrenat de honul în
mişcarea de rotaţie şi acţionează astfel asupra unui contact care întrerupe
funcţionarea maşinii.
La metodele de măsurare directe se palpează direct dimensiunea la
alezaj. Această măsurare poate fi efectuată fie printr-un calibru de măsurare
fie printr-un palpator pneumatic.

6
 Parcurgeti
fisa de
documentare
si incarcati
fisa de lucru
pana la sf. orei

7
 7. VIBRONETEZIREA

Vibronetezirea constă din prelucrarea cu una sau mai multe bare

abrazive, care efectuează mişcări rectilinii-alternative rapide, combinate cu
mişcări de avans axial, piesa executând o mişcare lentă de rotaţie,
transversală pe direcţia comună a celorlalte mişcări.
Barele abrazive realizează un contact de suprafaţă cu piesa. Astfel, în
cazul prelucrării pieselor cilindrice, barele abrazive obţin o suprafaţă de
contact curbată după suprafaţa piesei.
Procedeul de lucru se caracterizează prin suprapunerea mai multor
mişcări sincronizate. La începutul lucrului se îndepărtează proeminenţele de
material şi, în continuare, prin contactul de suprafaţă între piatră şi piesă,
urmează generarea formei geometrice precise.

8
 Bara abrazivă este supusă unei presiuni elastice mici şi vibrează cu o
frecvenţă de 700-1500m/min, în timp ce piesa se roteşte relativ încet cu o
viteză de 8-40m/min. În cazurile normale, presiunea se alege de 1,4-
3daN/cm2, iar amplitudinea vibraţiei de 3-5mm. Lichidul de ungere ajută
efectul de aşchiere şi spală particulele de material şi abraziv.
La sincronizarea condiţiilor de lucru se iau în considerare:
- Frecvenţa pietrei abrazive;
- drumul de oscilaţie a pietrei abrazive;
- presiunea de lucru;
- viteza periferică a piesei;
- direcţia de mişcare a pietrei, în special la prelucrarea suprafeţelor
plane
La finisarea suprafeţelor plane şi curbate se modifică mişcarea pietrei şi a
piesei, însă principiul de lucru rămâne acelaşi. Piatra trebuie să acopere
denivelările mari ale piesei, dar nu trebuie să fie prea lată, pentru a se spăla
şi evacua uşor particulele de material desprinse. Piatra uzîndu-se, îşi măreşte
suprafaţa de contact care devine mai netedă, lustruind suprafaţa piesei şi,
după un timp scurt, aşchierea încetează automat.
Vibronetezirea poate fi executată pe strunguri, utilizându-se dispozitive
speciale, şi pe maşini speciale.

II.

ETAJERA METALICĂ

SUPORTUL DE ETAJERĂ (PROCES TEHNOLOGIC)

9
 Etajera se utilizează pentru montarea unei plăci metalice, a unei scânduri
sau a unor şipci (care constituie etajera), putând fi suspendată pe perete. Se
confecţionează din platbandă de 4 - 5mm grosime şi 20mm lăţime, din care
se taie două bucăţi: una de 200mm lungime (reperul 1) şi alta de 320mm
( reperul 2), fiecare bucată urmând să fie prinsă în menghină pentru a se
rotunji la capete prin pilire.
Pe reperul 1 se trasează şi se execută cele două găuri de prindere a
reperului 2 şi gura de agăţare, folosind un burghiu de 6 -8 mm diametru. Cu
o pilă rotundă se dă forma alungită a găurii de agăţare pe perete.
Pe reperul 2 se trasează şi se execută cele două găuri de asamblare cu
reperul 1 şi câteva găuri ( în funcţie de numărul de şipci care se montează)
pentru fixarea şipcilor. Se îndoaie apoi la 90º pe muchia menghinei. Cele
două repere şi scândura ( sau şipcile) se asamblează prin şuruburi cu cap
rotund crestat.

În figurile (7), (8) şi (9).avem cateva modele de etajera metalică în forma

ei definitivată.

10
(7).

(8).

11
 (9)

12