Materiale folosite la lipire

Dupa cum s-a aratat, aliajele de topire sunt moi si tari, in functie de
temperatura de topire care o au.

Aliajele de topire moi standardizate in tara noastra sunt pe baza de staniu-

plumb si staniu-plumb-stibiu (STAS 96-73). Ele sunt simbolizate prin grupa
de litere Lp (prescurtare de la lipire), urmata de un numar care indica
continutul mediu de staniu si literele Sb, in cazul cand contin minim 1%
stibiu. Astfel, aliajul Lp 20 Sb contine 20% Sn, circa 1% Sb, restul plumb.

Aliajele de plumb-staniu sunt Lp 30, Lp 37, Lp 40, Lp 50, Lp 65 si Lp 90cu

temperaturi de topire cuprinse intre 256 si 183 0C, temperatura descrescand
cu cat continutul de staniu creste, iar aliajele de staniu-plumb-stibiu sunt: Lp
20 Sb, Lp 30 Sb si Lp 40 Sb cu temperaturi de topire cuprinse intre 270 si
235 0C.

Ele sunt destinate lipiturilor de uz general din otel, cupru, alama, etc. la
conductoare , piese de aparate electrice, radio, etc. Aliajul Lp 90 cu 90% Sn
este pentru lipituri speciale la aparate sanitare, vase alimentare , cutii de
conserve etc.

Caracteristicile mecanice sunt reduse, rezistenta la tractiune variind intre 3

si 6 daN/mm2 .

In afara de aliajele de lipire pe baza de Pb-Sn si Pb-Sn-Sb, se mai folosesc

alte aliaje moi cu temperaturi de topire sub 150 0C sau peste 300 0C cum
sunt: Zn-Al-Cu-Cd; Zn-Al-Cu; Zn-Pb; Zn-Al; etc.

Aliajele se livreaza sub forma de vergele, benzi, blocuri sau tevi umplute cu
flux.

La lipirea aliajelor moi se folosesc urmatoarele fluxuri:

colofoniu, la lipirea cuprului sau alamei;

stearina, la lipirea aliajelor de plumb;

clorura de zinc dizolvata in apa, la lipirea otelului si aliajelor de cupru;

acid clorhidric dizolvat in apa, la lipirea zincului etc.

1.3 Tehnologia lipirii

Tinand seama ca lipitura are o rezistenta mecanica redusa in raport cu

metalul de baza este necesar ca tipul de imbinare folosit la lipire sa asigure
suprafete de contact intre piesele de lipit cat mai mari; Pentru aceasta, sunt
folosite, in special la table de otel, alama etc. imbinari prin suprapunere sau
cu margini rasfrante, iar in cazul imbinarilor cap la cap se recurge la intarirea
lor cu platbande. De asemenea, sunt larg folosite la lipirea moale imbinarile
cu falturi.

In figura se prezinta lipirea moale prin suprapunerea a doua table de otel.

Dupa ce marginile tablelor au fost incarcate cu un strat foarte subtire de aliaj
de lipire (cositorite) pe o latime de cel putin 3-4 ori grosimea tablelor, ele
sunt apoi suprapuse si peste le se trece cu ciocanul pe care este depus
aliajul de lipire. Este necesar ca in prealabil marginile tablelor sa fie decapate
si degresate atent , iar ciocanul cu varful in prealabil ascutit cu pila sa fie
curatat cu clorura de zinc, incalzit la 250-300 0C, si apoi curitat cu flux
(tipirig).

Dupa curatare marginile tablelor de lipit se ung cu flux, iar prinderea aliajului
pe ciocan se executa chiar la curatare cu tipirig.Dupa lipire se curata lipitura
de flux.

La lipirea tablelor mai groase se recomanda ca in locul ciocanului de lipire sa

fie folosite arzatoare cu gaze de inlocuire a acetilenei si cu aer comprimat in
loc de oxigen.

Cele mai corespunzatoare imbinari lipite sunt cu o margine denivelata (figura

d).
In acest caz se foloseste metal de lipire sub forma de bare. In cazul lipirii
tevilor intre ele sau a tevilor cu stuturi, acestea trebuie astfel prelucrate
incat, dupa introducerea unuia in celalalt pe o adancime de cel putin cat
diametrul tevii, sa rezulte un joc redus (0,1-0,5mm), deoarece intervine
efectul capilaritatii.

Tot in domeniul lipiturilor moi intra si operatia de cositorire , care consta in

acoperirea tablelor de otel, cupru, etc., cu un strat subtire de aliaj de cositor
Lp 90 sau cositor pur, ceea ce mareste rezistenta fata de actiunea oxidanta
a mediului.

In prealabil este necesar ca suprafetele de cositorit sa fie decapate si

degresate complet. Cositorirea se executa prin cufundarea in bai de cositor
topit sau prin frecare, iar mai recent, prin procedeul cu ultrasunete, care prin
vibratie indeparteaza oxidul si fixeaza aliajul de lipire.

Lipirea tare este o operatie asemanatoare sudarii cu flacara de gaz. Dupa

curatarea atenta a marginilor, piesele de imbinat se prind in dispozitive sau
se executa prinderi ca si la sudare. Lipirea se executa prin metoda spre
stanga conform figurii a.

Rosturile de imbinat se executa conform figurii b.

In acest caz nu mai sunt necesare suprapuneri mari , iar in cazul

aliajelor rezistente , lipirea se executa cap la cap , la fel ca la sudare
(sudobrazare). Dupa incalzirea marginilor de lipit se introduce din timp in
timp flux de lipire, ceea ce evita oxidarea marginilor.
 In tot timpul operatiei de lipire se presara flux , deoarece numai astfel
ea este topita de flacara.

Lipirea tare se executa in cuptoare, cu masini de lipire la care

incalzirea se obtine prin rezistenta la contact a pieselor, in bai cu aliaje de
lipire, etc. In prezent, la lucrari in serie, se foloseste incalzirea cu inductoare
de inalta frecventa, sau lipirea cu ultrasunete.

La folosirea aliajului sub forma de folii, fluxul se aplica odata cu foliile

introduse in rost , dupa care piesele sunt incalzite in bai , in cuptoare sau
electric.

Fluxul de la suprafata lipiturilor se spala cu apa fierbinte.

Armarea sculelor de aschiere prin lipirea placutelor de aliaje dure

(vidia) de corpul sculelor din otel se poate executa in mai multe feluri: in
cuptoare, prin rezistenta electrica, cu flacara de gaz, etc. Pentru lipire se
folosesc placi din aliaje tari de lipire sau din cupru; dupa topirea aliajului,
placuta se preseaza in locasul corpului cu o scula calda pana la solidificarea
topiturii, dupa care se executa o racire inceata.

Plumbul se lipeste cu plumb, ceea ce constituie o sudare. Lipirea fontei

se executa cu flacara oxiacetilenica cu un debit de acetilena de 30-35 l/h
pentru fiecare milimetru de grosime a piesei . Se folosesc fluxuri pe bazi de
borax sau acid boric , iar ca aliaje de lipire, aliaje staniu-cupru, nichel-
cupruetc. Aluminiul se lipeste folosindu-se fluxuri pe baza de floruri (ca la
sudare) si aliaje de Al-Zn-Cd.

Incercarile metalului depus pentru lipirea tare, conform STAS 9018-71,

constau in determinarea urmatoarelor caracteristici :

rezistenta la rupere la tractiune;

alungirea;

duritatea;

temperatura sau intervalul de temperaturi de topire (solidificare).