Tehnologia lipirii moi şi a lipirii tari

Scopul lucrarii
Familiarizarea studenţilor cu tehnologia brazarii si lipirii.

Consideratii generale
Brazarea si lipirea au fost folosite la scara larga de secole, dar
diferenţa dintre lipire, brazare si lipirea prin sudura este mai puţin cunoscuta.
Lipiturile se întâlnesc cel mai des în industria electronică şi
electrotehnică.
Secretul lipirii, brazării si a sudurii prin lipire este ca deschiderea
îmbinării sa fie mica. Cu cat este mai mica cantitatea de metal de adaus, cu
atât este îmbinarea mai puternica.

Fig.10
In lipire materialele sunt unite prin intermediul unui material de adaus
cu punctul de topire scăzut, sub 450oC, si sub punctul de topire al
materialelor ce urmează a fi unite. In lipirea tare materialul de adaus are
punctul de topire peste 450 oC pana la 1000 oC, si unealta de lipire este de
obicei o flacăra. Materialul de adaus este distribuit intre cele doua
suprafeţe apropiate ale îmbinării prin acţiune capilara. Lipirea moale este
folosita pentru cuprul si aliajele sale, zincul, otel si aluminiul si aliajele sale.
Cel mai comun material de adaus este pe baza de staniu, insa materiale
speciale de adaus sunt necesare pentru aluminiu.
Comparativ cu lipirea tare, lipirea moale duce la îmbinări mai moi.
Daca materialul de adaus este aliat cu argint, rezistenta rezultata este
considerabil mai buna. Sudura prin lipire este procesul de unire a metalelor
unde temperatura de topire a materialelor de adaus este peste 450 oC dar sub
punctul de topire al materialelor de lipit. Materialul de adaus nu este
distribuit de acţiunea de capilaritate, dar este aplicat pe metalele de îmbinat
de pe o vergea de sudura. Sudarea prin lipire este încă folosita extensiv
pentru repararea componentelor turnate. Atât lipirea moale cat si lipirea tare
pot fi automatizate. O flacăra oxi-gaz este de obicei folosita in aplicaţiile de
lipire moale si tare, cu gazul combustibil adaptat cerinţelor procesului.
Lucrul cu gazele combustibile si oxigenul poate fi periculos daca
personalul care utilizează aceste echipamente nu are suficiente cunoştinţe cu
privire la instalarea, utilizarea si îngrijirea acestora. In funcţie de
temperatura de topire a aliajului de lipit, se deosebesc două procedee de
lipire:
• lipire moale, când temperatura de topire a metalului de adaos este sub
500°C;
• lipire tare sau brazare când temperatura de topire a metalului de adaos
depăşeşte 500°C. Esenţialul în această clasificare îl constituie faptul
că la acelaşi metal de bază rezistenţa mecanică a lipiturii este cu atât
mai ridicată cu cât metalul de adaos are o temperatură de topire mai
mare.
Lipiturile moi sunt utilizate în special la tinichigerie pentru lipirea
tablelor de Zn, de alamă, de oţel cositorite etc. In acest caz, metalul de adaos
se topeşte cu ajutorul ciocanului de lipit. Aliajele de lipit depind de natura
materialului pieselor de asamblat (oţel. cupru, staniu etc.). Fluxurile mai
utilizate sunt:colofoniul (la lipirea cuprului şi a alamei), stearina (la lipirea
aliajelor de plumb), clorura de zinc dizolvată în apă (pentru oţel şi aliaje de
cupru), acidul clorhidric dizolvat în apă (la lipirea zincului).
Lipiturile tari, numite şi brazuri sunt lipiri cu aliaje greu fuzibile
(punct de topire înjur de 850°C = l 123 K,). Ele se folosesc unde intervin
eforturi mai mari şi permit obţinerea unei îmbinări rezistente la piesele pe
care, din diferite motive, nu le putem suda.
Aliajele de lipit, destinate acestor lipituri tari, sunt diferite în privinţa com-
poziţiei chimice şi sunt determinate de natura materialelor ce se lipesc (aliaj
Al-Zn, pentru lipirea aluminiului şi a aliajelor sale, aliaje Cu-Zn şi Ag-Cu-
Zn pentru aliaje feroase etc.). Fluxurile au la bază, în general, boraxul care
reduce oxizii metalici la căldură şi dau naştere unei mase sticloase. Acestea
se îndepărtează apoi, prin ciocănire sau pilire.
Dacă boraxul nu este uscat, apa de pe el dă naştere la căldură, la băşici care-
1 umflă şi care îndepărtează brazura. Ca prevedere, boraxul se păstrează us-
cat, sau se încălzeşte înainte de utilizare.

Scule şl echipamente folosite

a) La lipiturile manuale se folosesc ciocane de lipit simple (fig. 7, a),
electrice de uz casnic sau industrial (fig. 7, b), pistol electric de lipit (fig. 7,
c), arzătoare cu gaz metan sau butan (fig. 7, d), lampa de lipire cu benzină de
0,5 l, l l şi 3 l capacitate.
b) La lipirile mecanizate se folosesc echipamente de lipire cu flacără mul-
tipost (6...8 posturi) rotative, echipamente de lipire cu flacără multipost
(10....12 posturi) cu bandă transportoare (viteza benzii fiind de 0,5...2
m/min), cuptoare de lipit cu trecere continuă a benzii de transport (v = 3...8
m/h), instalaţii de cositorit cu rezistenţe de încălzire în băi cu flux continuu,
băi de cositor termostate cu temperatură maximă de 350°C şi timp de
încălzire lent (30 min).
In vederea obţinerii unor lipituri de calitate, se impune ca zonele de
lipit să nu se deplaseze în timpul efectuării operaţiei. Pentru aceasta se
folosesc dispozitive care menţin aliniate şi bine fixate piesele de lipit
(exemplu: juguri, dispozitive pe suporturi fixe. reglabile sau orientabile,
adaptate la elementele de forme diferite ce urmează a fi lipite).

Fig. Scule pentru lipit

Operaţii de pregătire şl de prelucrare a tablelor înainte de operaţia de

lipire

Debitarea-tăierea tablelor
Tablele subţiri, în producţia individuală, se debitează sau se taie la
dimensiunile cerute cu foarfece manuale pentru tablă; la o producţie mai
mare sau la table mai groase se folosesc utilaje specializate pentru această
operaţie ca foarfece de banc, foarfece mecanice, electrice sau combinate,
foarfece-ghilotină care permit şi tăierea în pachet de table. Aceste maşini
sunt echipate cu suporturi individuale cu role sau cu platforme cu role pentru
a se uşura manevrarea tablelor dispuse în fata maşinii, precum şi cu
dispozitive-opritor care elimină trasarea tablelor, fiind mai productivă
fabricaţia de serie.

Îndreptarea - planarea tablelor

Operaţia se execută ,,la rece", deci fără a supune tabla vreunei
încălziri, prin întindere - respectiv planare, prin presare sau prin aplicare de
lovituri. Tablele moi mai subţiri se pot îndrepta prin câteva lovituri date cu
un ciocan de lemn, de material plastic sau din cauciuc. Burduşirea tablelor se
înlătură prin întindere, pe o placă de îndreptat (platou cu suprafaţa de lucru
perfect plană). La producţia de serie sau la table mai groase îndreptarea
tablei se face pe maşini specializate cu acţionare electrică care dispun de
două şiruri de cilindri su-prapuşi, dar decalaţi între ei. îndreptarea este mai
bună cu cât este mai mic diametrul cilindrilor. In atelierele mai mici şi la
execuţia individuală maşinile de îndreptat table sunt acţionate manual şi sunt
prevăzute doar cu 3 cilindri, cel superior putându-se deplasa în plan vertical.

Îndoirea tablelor
 Pentru a se obţine forme curbate sau diferite profile îndoirea tablelor
se realizează manual cu ajutorul a diferite dispozitive sau matriţe, sau pe
maşini universale de îndoire, tabla strângându-se între cele două bancuri ale
maşinii, sau, pentru curbarea tablei, folosind maşina de roluit (valţ).
Presa de îndoit (abkant) realizează îndoirea tablelor sub diferite
unghiuri (exemplu, la 90°). Maşina este acţionată manual sau electric şi are
ca părţi active o riglă inferioară, prevăzută cu şanţuri la diferite unghiuri şi la
partea superioară, poansonul având mişcarea alternativă în plan vertical.

Desfăşurarea lucrării
Înainte de a executa lipirea, suprafeţele metalice de contact ale
pieselor trebuie să fie curăţate de praf, ulei sau rugină, lipsite de orice
peliculă de oxizi. Curăţarea se realizează mecanic (cu perii de sârmă, daltă
sau pilă, prin sablaj sau polizare) sau chimic (folosind, pentru decapare-
degresare, solvenţi ai materiilor grase ca tricloretilenă, metil cloroform, acizi
dizolvaţi cu sodă sau alcool). După un tratament cu acid, piesele trebuie
curăţate cu leşie, pentru neutralizarea acidului.
In timpul lipirii, mai ales la lipirea tare, piesele trebuie să fie în
contact, solidarizate prin menghine sau prin dispozitive speciale. O mare
importanţă o are asigurarea unor jocuri corespunzătoare 'între piesele
respective, pentru a se obţine spaţiile unde va pătrunde aliajul de lipit.
Aceste spaţii depind de natura metalului de bază, a celui de adaos ca şi de
grosimea piesei.
La lipirea oţelurilor cu aliaje de cupru, „jocul optim" este 0,04-0,50
mm; cu aliaje de argint 0,02-0,15 mm, iar cu alamă este de 0.05-0,25 mm.
Pentru lipirea aluminiului cu aliaje de aluminiu şi siliciu se recomandă jocuri
de 0,1-0,6 mm.
 Când trebuie lipite două piese din materiale diferite având coeficienţi
de dilatare termică foarte diferiţi, se va ţine seama de variaţia jocului dintre
piese în cursul procesului de încălzire şi răcire a lipiturii.
Pentru lucrări fixe se întrebuinţează brazuri de argint (exemplu: 4 părţi
Ag şi o parte Cu).
In ceea ce priveşte forma lipiturii, în cazul lipiturii cap la cap, aceasta
se face:
- cu margini suprapuse, pe o lungime / = (3-6) s, în care s este
grosimea tablelor.(fig.4).

Fig.4.Îmbinare prin lipire tare.

- cu pregătirea marginilor (fig.5).

Fig. 5. Pregătirea marginilor la lipituri cap la cap:

a - cu margini drepte; b - cu margini oblice; c - cu margini ridicate.
 Fig. 6. Pregătirea marginilor la lipirea în T.

Pentru lipiturile în T piesele se pregătesc ca în figura 6. Se observă că

prin răsfrângerea marginilor, atât la lipiturile cap la cap cât şi la cele în T, se
caută să se mărească suprafeţele între care se produce îmbinarea.

Concluzii: