Sunteți pe pagina 1din 1

Dacă tu nu erai...

Dacă tu nu erai,

cum aş fi suportat eu răstignirea frunzelor

în ceața acestei toamne mohorâte,

frigul ascuțit săgetându-mi infernul,

tremurul oaselor în înnoptarea devreme?...

Dacă tu nu erai,

cum ar fi sunat paşii mei,

pe caldarâmul rătăcirilor mute,

prin ce labirint obsedant

mi-aş fi învârtit neîmplinirile,

amețindu-le sensul de zbor şi de dor?...

Dacă tu nu erai,

ce ar fi fost cuvintele mele,

izbindu-se gol, de ziduri deşarte,

ce ar fi fost mângâierile lor,

fără seninul şi dulceața

din dorințele buzelor tale de magnolie mov,

din chemările tale imponderabile?...

Dacă tu nu erai,

cum m-ar fi ars în timpane clepsidra,

cernându-mi oftatul nătâng,

timpul tăios cum m-ar fi durut?...

Dacă tu nu erai în sufletul meu,

eu ce aş fi fost?...

- corin culcea -

S-ar putea să vă placă și