Lector dr.

Ion Diaconu

Curs privind Protectia drepturilor omului

in dreptul international contemporan

Codul cursului

Denumirea cursului : Protectia drepturilor omului in dreptul

international contemporan

Tipul cursului : -obligatoriu (la Facultatea de drept si

stiinte administrative)
-optional (la Facultatea de relatii internationale)

Durata cursului : un semestru, 5 credite

Perioada de accesare a cursului : -prelegeri, in semestrul II

-consultatii, in noiembrie
pentru studentii la fara frecventa
si in mai pentru studentii
la cursuri de zi

Manualul recomandat : Ion Diaconu, ProtecŃia drepturilor omului in

dreptul international contemporan
Editura FundaŃiei România
De Mâine
Obiectivul principal al cursului : -dobandirea de cunostinte privind
continutul drepturilor omului, locul lor dreptul
international, modalitati de garantare si de
promovare a aplicarii lor, mijloace de actiune
pentru a supraveghea si obtine respectarea lor;
-formarea aptitudinii de a invoca
drepturile omului in fata organelor competente
 si de a le aplica drept criteriu al oricarei activitati
umane
-intelegerea locului drepturilor
omului in sistemul de drept al Uniunii Europene

Modul de stabilire a notei finale : examen grilă

Consultatii pentru studenti : in noiembrie pentru studentii

fara frecventa si in mai pentru studentii la
zi

Adresa E-mail a titularului de curs :

Titularul cursului : -conferenŃiar universitar, dr. Ion Diaconu

-adresa E-mail
-adresa la facultate :str. Ion Ghica nr.13,
sector 3 Bucuresti

Continutul tematic al cursului ;

1. -Reglementari in vigoare
2.-Trasaturi generale ale drepturilor omului
potrivit documentelor internationale
3.-Categorii de drepturi
4.-Drepturi ale omului pe categorii de
persoane
5.-Drepturile persoanelor care fac parte din
minoritati
6.-Drepturile omului in timpul conflictelor
armate
7.-Drepturile de solidaritate
8.-Uniunea Europeana si drepturile omului
9.-Mecanisme pentru protectia drepturilor
omului
 -3-
10.-Evolutii in viata internationala si efectul
lor asupra drepturilor omului
11.-Diversitatea culturala si drepturile
omului
12.-Protectia drepturilor omului in Romania
13.-Drepturile omului si relatia drept
intern-drept international
14.-Natura si contextul exercitarii
drepturilor omului

Bibliografie minima obligatorie : -Ion Diaconu, ProtecŃia juridică

a drepturilor omului în dreptul
internaŃional contemporan, Editura
FundaŃiei România de Mâine

-Victor Duculescu, Protectia juridica

a drepturilor omului, 1998,Editura Lumina
Lex

Bibliografie facultativa : -Vincent Berger, Jurisprudenta Curtii

Europene a Drepturilor Omului, ed. a 4-a,
2003, Institutul Roman pentru Drepturile
Omului
-Dumitru Mazilu, Drepturile omului, 2000,
Editura Lumina Lex
-Adrian Nastase, Drepturile omului-religie
a sfarsitului de secol, 1992, Institutul
Roman pentru Drepturile Omului

Prezentarea lectiei nr.1-Reglementari

Obiectivul : cunoasterea evolutiei
reglementarilor, a tipurilor de documente
adoptate, a tematicii abordate, pentru a
intelege dimensiunea fenomenului si
directia in care evolueaza
 -4-
Concepte cheie : documente universale,
documente regionale

Rezumat :

Până la cel de al doilea război mondial problemele drepturilor omului au fost

tratate în mod fragmentar, in domenii limitate- interzicerea sclavajului,
protecŃia victimelor conflictelor armate, protecŃia minorităŃilor, unele norme
privind protecŃia drepturilor în domeniul muncii.
Drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului au devenit obiectul
unor reglementări cu caracter global şi au cunoscut o evoluŃie fără precedent
în a doua jumătate a secolului al XX-lea.
Condamnarea unanimă a încălcărilor masive şi grave ale drepturilor
cele mai elementare ale omului, în perioada premergătoare şi în timpul celui
de al doilea război mondial, a determinat un puternic curent de opinie în
direcŃia unor reglementări cuprinzătoare şi universale, a creării unui cadru de
colaborare internaŃională în domeniul drepturilor omului.
Carta OrganizaŃiei NaŃiunilor Unite, adoptată la 26 iunie 1945,
reafirma credinŃa popoarelor în demnitatea şi valoarea fiinŃei umane şi
stabilea ca obiectiv al OrganizaŃiei, în acelaşi timp cu menŃinerea păcii şi
securităŃii, înfăptuirea colaborării în promovarea şi încurajarea respectării
drepturilor şi libertăŃilor fundamentale faŃă de toate persoanele, fără
deosebire de rasă, sex, limbă sau religie.
Pe baza unor hotărâri ale puterilor coaliŃiei antifasciste, la sfârşitul
războiului au fost create Tribunalul militar internaŃional de la Nurnberg şi
cel de la Tokio, ca şi alte tribunale pentru judecarea crimelor comise în
timpul războiului; principiile şi normele pe care au fost întemeiate statutele
şi hotărârile adoptate de ele au fost reafirmate şi consacrate într-un document
unic, rezoluŃia 95(I) din 11 decembrie 1946 a Adunării generale a ONU, care
va influenŃa alte dezvoltări în acest domeniu.
Prevederile Cartei ONU în domeniul drepturilor omului au un caracter
general; ele nu specifică drepturile şi libertăŃile omului şi nici natura
 -5-
obligaŃiilor asumate de state. Pentru prima dată, însă, problematica
drepturilor omului a fost acceptată ca obiect al cooperării dintre state.
1.Documentul care marchează începutul unei noi etape în acest
domeniu este DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului, adoptată la 10
decembrie 1948 de Adunarea generală a ONU.
DeclaraŃia Universală reprezintă o combinaŃie unică a drepturilor
civile, politice, economice şi culturale, sub semnul constant al egalităŃii şi
nediscriminării. Ea a fost concepută ca un standard comun al omenirii;
numeroase din prevederile ei au fost preluate şi dezvoltate în tratate cu
vocaŃie de universalitate sau cu caracter regional. De aceea, prevederile
DeclaraŃiei trebuie să fie evaluate în prezent împreună cu tratatele adoptate
ulterior şi cu practica dezvoltată în aplicarea lor.
Unele din aceste tratate se referă la condamnarea şi reprimarea unor
încălcări grave ale drepturilor omului. Astfel, ConvenŃia pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid, adoptată de Adunarea generală a ONU la 9
decembrie 1948, confirmă că genocidul este o crimă de drept internaŃional, îl
defineşte (uciderea membrilor unui grup, atingerea gravă adusă integrităŃii
lor fizice sau mentale, supunerea lor la condiŃii de existenŃă care aduc la
distrugerea lor, măsuri de împiedicare a naşterilor şi transferul forŃat de copii
de la un grup) şi prevede pedepsirea actelor de genocid, ca şi a înŃelegerii cu
scopul de a-l comite, a incitării directe şi indirecte la acesta, a tentativei şi
complicităŃii. PărŃile contractante se angajează să pedepsească penal orice
persoană vinovată de asemenea fapte şi pot sesiza organele competente ale
ONU pentru a se lua măsuri pe plan internaŃional.
ConvenŃia suplimentară privind abolirea sclavajului, a traficului de
sclavi şi a instituŃiilor şi practicilor analoge sclavajului, încheiată la Geneva
la 7 decembrie 1956, dezvoltând dispoziŃii ale ConvenŃiei din 1926, prevede
că fapte cum sunt transportul şi traficul de sclavi, menŃinerea în sclavie,
aducerea altor persoane într-o asemenea stare, ca şi practici similare, ca
aservirea pentru datorii, servajul , transmiterea de femei şi copii altor
persoane contra cost, trebuie complet abolite , iar cei ce le comit sau sunt
complici să fie pedepsiŃi penal. Statele părŃi se angajază să coopereze între
ele şi cu ONU, în vederea aplicării prevederilor ConvenŃiei.
ConvenŃia internaŃională asupra eliminării şi reprimării crimei de
apartheid, adoptată de Adunarea generală la 30 noiembrie 1973, declară că
 6
apartheidul este o crimă contra umanităŃii şi că actele inumane rezultând din
politicile şi practicile de acest gen constituie crime, iar organizaŃiile,
instituŃiile şi persoanele care le comit sunt considerate criminali. Statele
participante se angajează să ia toate măsurile legislative şi altele, pentru a
împiedica producerea unor asemenea fapte şi să ia măsuri legislative,
judiciare şi administrative pentru a urmări, judeca şi pedepsi persoanele
vinovate de comiterea lor.
In aceeaşi ordine de idei se situează ConvenŃia asupra
imprescriptibilităŃii crimelor de război şi a crimelor contra umanităŃii,
adoptată de Adunarea generală la 26 noiembrie 1968, care proclamă drept
imprescriptibile crimele de război, crimele contra umanităŃii, expulzarea
populaŃiei prin atac armat sau ocupatie, actele inumane decurgând din
politica de apartheid, ca şi genocidul, şi cere statelor părŃi să ia toate
măsurile legislative pentru a asigura imprescriptibilitatea crimelor
respective.
Alte convenŃii vizează eliminarea discriminărilor în anumite domenii.
Astfel, ConvenŃia internaŃională pentru eliminarea tuturor formelor de
discriminare rasială, adoptată de Adunarea generală la 7 martie 1965,
condamnă discriminarea rasială şi angajează statele părŃi să promoveze o
politică de eliminare a oricărei forme a acesteia şi să asigure fiecărei
persoane egalitatea în faŃa legii, fără deosebire de rasă, culoare, origine
naŃională sau etnică.
ConvenŃia cu privire la eliminarea tuturor formelor de discriminare
faŃă de femei, adoptată de Adunarea generală la 18 decembrie 1979,
condamnă discriminările faŃă de femei sub orice formă, statele participante
angajându-se să promoveze prin toate mijloacele politici menite să le
elimine. In acest sens, ele se angajează să includă în legislaŃie principiul
egalităŃii depline şi sancŃiuni împotriva oricăror discriminări, să ia măsuri
pentru a asigura deplina dezvoltare şi promovare a femeilor, pentru
eliminarea discriminărilor în domeniul politic, al vieŃii publice, al educaŃiei,
al dreptului la muncă, al sănătăŃii şi în viaŃa economică şi socială, pentru
asigurarea egalităŃii depline în faŃa legii.
ConvenŃia cu privire la eliminarea oricăror forme de discriminare în
învăŃământ, adoptată de ConferinŃa generală a UNESCO la 15 decembrie
 7
1960, prevede angajamentul statelor părŃi de a elimina şi preveni orice
discriminare în acest domeniu, luând în acest scop măsurile legislative
necesare şi aplicând o politică naŃională care să promoveze egalitatea de
sanse şi de tratament.
In aceeaşi ordine de idei se înscriu ConvenŃia împotriva torturii şi
altor pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante, adoptată de
Adunarea generală la 10 decembrie 1984, ConvenŃia privind drepturile
copilului, adoptată de Adunarea generală în decembrie 1990 si Conventia
privind protectia drepturilor tuturor muncitorilor migranti si a membrilor
familiilor lor,adoptata de Adunarea generala in 1992. Notam, de asemenea,
Conventia din 1951 si Protocolul aditional din 1967 privind statutul juridic
al refugiatilor.
Majoritatea acestor documente au creat şi mecanisme de promovare şi
protecŃie a drepturilor pe care le proclamă.
In sfârşit, o altă direcŃie a fost cea de elaborare a unor instrumente
juridice cu privire la ansamblul drepturilor omului şi libertăŃilor
fundamentale, si anume a celor două Pacte internaŃionale referitoare la
drepturile economice, sociale şi culturale, respectiv la drepturile civile şi
politice, adoptate de Adunarea generală în unanimitate, prin rezoluŃia
2200/XX din 16 decembrie 1966.
Prin reglementări paralele şi identice, cele două pacte plasează
drepturile omului în contextul dreptului popoarelor de a dispune de ele
însele, de a-şi stabili statutul politic şi a asigura în mod liber dezvoltarea lor
economică, socială şi culturală şi al dreptului popoarelor de a dispune liber
de resursele lor naturale. De asemenea, ele au ca elemente comune
prevederi referitoare la egalitatea in drepturi a tuturor, egalitatea în drepturi a
bărbatului şi femeii, dreptul la asociere, protecŃia familiei şi a copiilor.
Ele dezvoltă în termeni juridici, uneori mai generali, alteori suficient
de expliciŃi, drepturile economice, sociale şi culturale, respectiv civile şi
politice.
Pactul privind drepturile civile şi politice este însoŃit de un Protocol
facultativ, care prevede competenŃa Comitetului de experti creat in acest
scop de a primi şi examina comunicări provenind de la persoane aflate sub
jurisdicŃia statelor părŃi la Pact, privind pretinse încălcări ale drepturilor lor.
 8
La sesiunea Adunării generale din 1989 a fost adoptat un nou
Protocol facultativ la acest Pact, pentru abolirea pedepsei cu moartea.
Supravegherea si promovarea aplicării celor doua pacte de către statele parti
face obiectul activitatii a doua comitete de experti.

2.O serie de dezvoltări s-au înregistrat în domeniul drepturilor omului

şi pe plan regional sau subregional.
Astfel, statele membre ale Consiliului Europei au încheiat, la 4
noiembrie 1950, ConvenŃia europeană privind protecŃia drepturilor omului şi
libertăŃilor fundamentale, care a intrat în vigoare în anul 1953.
ConvenŃia din 1950 a fost completată printr-un număr de protocoale
referitoare la : dreptul la educaŃie; dreptul la proprietate; organizarea de
alegeri libere; dreptul de a circula liber pe teritoriul statului şi de a-şi părăsi
Ńara, libertatea faŃă de expulzare; abolirea pedepsei cu moartea; dreptul la
recurs în cazuri penale; acordarea de compensaŃii pentru pedepsirea din
eroare; egalitatea între soŃi. Conventia a creat o Comisie si o Curte
europeana a drepturilor omului. Prin Protocolul nr.11 s-a stabilit ca
mecanism unic de protecŃie a drepturilor prevăzute Curtea europeană a
drepturilor omului, competentă să examineze atât plângeri ale statelor
privind încălcarea ConvenŃiei sau protocoalelor de către alte state, cât şi
petiŃii ale persoanelor, organizaŃiilor neguvernamentale sau ale unor grupuri
de persoane care pretind că sunt victime ale unor încălcări ale drepturilor
prevăzute în ConvenŃie sau protocoale. Protocolul nr.12 prevede ca norma
generala aplicabila in domeniul drepturilor omului nediscriminarea pe baza
de sex, rasa, religie, apartenenta la o minoritate nationala, avere, opinie
politica sau alt statut; aceasta inseamna ca jurisdictia Curtii Europene a
Drepturilor Omului se extinde, din punctul de vedere al nediscriminarii,
asupra tuturor drepturilor omului, chiar daca nu sunt prevazute in Conventia
din 1950 si in protocoale sau in alte documente internationale.
Drepturile economice, sociale şi culturale au fost tratate, în cadrul
Consiliului Europei, în Carta Socială Europeană, semnată la Torino la 18
octombrie 1961, în vigoare din 1965. Carta Socială a fost completată prin
protocoale referitoare la drepturile legate de muncă, examinarea rapoartelor
statelor de către un Comitet de experŃi independenŃi si un sistem de plângeri
 9
colective care să fie examinate de Comitet. Carta a fost revizuită în 1996,
incorporând toate aceste protocoale.
In plan european au fost adoptate si o serie de conventii sectoriale,
intre care Conventia cadru pentru protectia minoritatilor, Conventia
impotriva torturii, Conventia pentru protectia drepturilor copilului si altele.
In America Latină, în 1969 a fost adoptată ConvenŃia americană
asupra drepturilor omului, în vigoare din 1978, care cuprinde în esenŃă
drepturi civile şi politice. Un Protocol adiŃional adoptat în 1988 enunŃă
drepturi economice şi sociale. ConvenŃia din 1969 cuprinde în asamblu
prevederi similare Pactului privind drepturile civile şi politice, iar Protocolul
din 1988 este redactat în termeni apropiaŃi Pactului privind drepturile
economice, sociale şi culturale. ConvenŃia din 1969 a dat competenŃe
Comisiei interamericane a drepturilor omului de a examina rapoarte şi
informaŃii din partea statelor, ca şi plângeri ale persoanelor, grupurilor de
persoane sau organizaŃiilor neguvernamentale, dacă statele vizate acceptă în
mod expres această procedură. O Curte interamericană a drepturilor omului
are competenŃa de a examina cazuri supuse de state părŃi, care se plâng de
încălcarea ConvenŃiei de către alte state părŃi (dacă ambele state în cauză au
acceptat această procedură) sau de Comisie, dacă nu a reuşit să rezolve o
plângere cu satisfacŃia părŃilor. Comisia a primit ulterior şi competenŃa de a
examina plângeri individuale ale persoanelor contra statelor.
Pe plan african, în 1981 OrganizaŃia UnităŃii Africane a adoptat Carta
africană a drepturilor omului şi popoarelor. Această Cartă, cu valoare de
tratat internaŃional, acoperă drepturi civile, politice, economice şi sociale
într-un singur text; ea include un catalog de obligaŃii pentru persoane, ca şi
pentru state, precum şi drepturile popoarelor. A fost creată o Comisie
africană pentru drepturile omului şi popoarelor, competentă să examineze
plângeri atât de la state, cât şi de la persoane, fără nici o declaraŃie prealabilă
de acceptare din partea statelor.
De asemenea, Ńările arabe au creat, la ConferinŃa regională arabă a
drepturilor omului de la Beirut din 1968, o Comisie permanentă arabă asupra
drepturilor omului, cu funcŃia de a pregăti proiecte de acord şi alte
recomandări.
In categoria documentelor care tratează problematica drepturilor
omului trebuie să menŃionăm, de asememnea, Actul final al ConferinŃei
 10
pentru Securitate şi Cooperare în Europa, semnat la Helsinki la 1 august
1975. Actul final prevede, în principiul VII din DeclaraŃia referitoare la
principiile care guvernează relaŃiile reciproce dintre statele participante, că
aceste state vor acŃiona în domeniul drepturilor omului şi libertăŃilor
fundamentale în conformitate cu scopurile şi principiile Cartei NaŃiunilor
Unite şi cu DeclaraŃia Universală a Drepturilor Omului şi îşi vor îndeplini
obligaŃiile cuprinse în convenŃii şi acorduri la care sunt părŃi, inclusiv în
pactele drepturilor omului. Actul final cuprinde şi alte prevederi cu caracter
general, referitoare la importanŃa universală a respectării drepturilor omului,
respectarea drepturilor tuturor persoanelor, fără deosebire de rasă, sex, limbă
sau religie, promovarea exercitării efective a drepturilor omului. El reia, în
ceea ce priveşte persoanele care fac parte din minorităŃi naŃionale şi
garantarea libertăŃilor religioase, unele concepte fundamentale şi prevederi
din pactele drepturilor omului.Prevederi ale Actului final au fost dezvoltate
in documente adoptate de reuniuni ulterioare ale CSCE/OSCE de la Viena
din 1989,Copenhaga(1990) si Moscova(1991).
ActivităŃile Uniunii Europene au de asemenea o dimensiune din ce în
ce mai consistentă privind respectarea drepturilor omului. In 1986 miniştrii
afacerilor externe ai statelor membre ale Uniunii au adoptat o DeclaraŃie
privind drepturile şi libertăŃile fundamentale ale omului. In anul 2000, la
reuniunea Consiliului European de la Nisa a fost adoptată o Cartă a
drepturilor fundamentale ale cetăŃenilor Uniunii. Tratatul de la Lisabona,
semnat în 2007 atribuie acestei Carte valoare obligarorie pentru statele
membre şi instituŃiile Uniunii, ceea ce înseamnă că respectarea ei va fi
supusă jurisdicŃiei CurŃii Europene de JustiŃie şi devine condiŃie de validitate
a actelor instituŃiilor Uniunii. Carta prevede că Uniunea recunoaşte o serie
de drepturi, libertăŃi şi principii, pe care le enunŃă în continuare sub titlurile
“Demnitate”, “LibertăŃi”, “Egalitate”, “Solidaritate”, “Drepturi ale
CetăŃenilor” şi “JustiŃie”. Este important de notat că prevederile Cartei se
referă la un ansamblu de drepturi civile, politice, sociale, economice şi
culturale, şi le acordă în general tuturor persoanelor; numai unele drepturi
politice sunt rezervate cetăŃenilor Uniunii, ca şi dreptul de a se deplasa liber
şi a-şi stabili reşedinŃa pe teritoriul statelor membre.
EvoluŃia dreptului internaŃional a dus, prin urmare, la un ansamblu de
reglementări coerente în acest domeniu, unele cu caracter universal, altele în
plan regional, unele cu conŃinut global, altele specifice. Ele fac parte
integrantă din dreptul internaŃional şi, de altfel, s-au dezvoltat în paralel şi în
strânsă legătură cu alte principii şi norme ale dreptului internaŃional.
Izvoarele normelor privind drepturile si libertatile omului sunt in
primul rand tratatele internationale; multe din aceste norme au devenit insa
norme cutumiare general acceptate ale dreptului international si ca atare sunt
obligatorii si pentru statele care un au devenit parti la un tratat sau altul.
Unele din normele privind drepturile omului sunt norme imperative
ale dreptului internaŃional general, nefiind permise derogări de la ele în
raporturile inter se.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul I din lucrarea

“ProtecŃia drepturilor omului in dreptul international
contemporan”, p.11-45.

Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale:

-Enuntati documentele universale privind drepturile
documentele omului
-Enuntati documentele regionale privind drepturile
omului
-Enuntati documente europene privind drepturile
omului

Tema a 2-a- “Trasaturi ale drepturilor omului potrivit

documentelor internationale”

Obiectivul : cunoasterea liniilor directoare care

caracterizeaza ansamblul reglementarilor privind
drepturile omului (universalitatea, egalitatea si
nediscriminarea, indivizibilitatea, combaterea
incalcarilor grave si flagrante, un raport armonios
intre drepturile omului si societate)
Concepte cheie : universalitatea, egalitatea,
nediscriminarea, indivizibilitatea
 Rezumat:

Respectarea drepturilor omului a devenit din ce in ce mai mult criteriu de

referinta pentru reglementari adoptate in cele mai diverse domenii ale
raporturilor internationale; tratatele privind dezarmarea si controlul
armamentelor, tratatele privind protectia mediului, cele privind transporturile
si navigatia, folosirea energiei nucleare si realizarea celor mai diverse
proiecte de dezvoltare economica nu mai pot fi incheiate fara a lua in
consideratie impactul lor asupra drepturilor omului.
In al doilea rand,constatam ca reglementarile internationale in
domeniul drepturilor omului se caracterizeaza prin: universalitate(privesc
toate fiintele umane si toate statele lumii),nediscriminare si egalitate in
drepturi, indivizibilitatea drepturilor omului(economice,politice,sociale si
culturale), tendinta de a stabili un raport armonios intre om si societate si
combaterea in primul rand a incalcarilor masive si flagrante ale drepturilor
omului. Exista, de asemenea, o legatura stransa intre dreptul popoarelor de a
dispune de ele insele si drepturile omului.
Declaratia universala a drepturilor omului proclama ca toate fiintele
umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi.De la aceasta
conceptie pornesc toate documentele internationale din domeniul drepturilor
omului. Conventiile regionale s-au inspirat din Declaratia universala sau din
documente universale si nu contrazic in nici un fel principiul general al
universalitatii drepturilor omului. Finalitatea tuturor reglementarilor din
acest domeniu este este tocmai transpunerea in realitate a drepturilor omului
fata de orice persoane, in toate tarile lumii. Caracterul universal al
drepturilor omului se exprima in stabilirea unui standard minim, pe care
toate statele sunt chemate sa-l accepte, sa-l transpuna in legi si sa-l puna in
aplicare.
Dreptul international contemporan postuleaza egalitatea in drepturi a
tuturor persoanelor si eliminarea oricarei discriminari. Statele s-au angajat
sa garanteze ca drepturile prevazute in diferitele documente vor fi exercitate
fara nici o discriminare pe motive de rasa, culoare, sex, limba, religie, opinie
politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau
orice alt statut. O serie de dispozitii specifice privind drepturile si libertatile
femeilor, ale copiilor si tinerilor, ale persoanelor de alta rasa sau religie, ale
celor care fac parte din minoritati vizeaza crearea conditiilor pentru ca aceste
persoane sa poata beneficia de drepturi egale cu ceilalti membri ai societatii.
De asemenea, regimul juridic al strainilor este in ansamblu cel al egalitatii in
drepturi cu cetatenii, cu exceptia drepturilor politice, care sunt rezervate
cetatenilor.Nu orice diferenta de tratament constituie o discriminare, daca
scopul urmarit este legitim conform tratatului respectiv. Astfel, documentele
internationale prevad posibilitatea adoptarii de masuri speciale in favoarea
grupurilor dezavantajate, pentru a atenua si a elimina conditii care au facut
sa apara o situatie discriminatorie sau duc la continuarea ei. Egalitatea in
drepturi este norma fundamentala in domeniul drepturilor omului, criteriul
de baza al respectarii acestora.
Dreptul international contemporan trateaza drepturile omului ca un tot,
in indivizibilitatea dintre ele.Este general recunoscuta legatura
indestructibila intre drepturile civile si politice si cele economice, sociale si
culturale. Exercitarea drepturilor si libertatilor politice este practic
imposibila pentru cei care sunt privati de mijloace de subzistenta. Desi in
ceea ce priveste drepturile civile si politice angajamentul asumat este de a le
pune in aplicare imediat,fata de toate persoanele aflate pe teritoriul unui stat,
iar in ce priveste drepturile economice si sociale statele s-au angajat sa
actioneze cu maximum de resurse de care dispune fiecare pentru a asigura in
mod progresiv exercitarea acestor drepturi, aceasta nu afecteaza relatia de
interactiune si interdependenta care exista intre cele doua categorii de
drepturi. Ele un pot fi tratate in mod izolat si un pot fi contrapuse unul altuia.
Documentele internationale exprima de asemenea conceptia unui
raport armonios intre drepturile omului si societatea, comunitatea din care
face parte. Drepturile si libertatile omului nu acorda unei persoane dreptul de
a desfasura o activitate sau de a comite acte indreptate spre distrugerea
drepturilor sau libertatilor altor persoane. De asemenea, multe drepturi si
libertati pot face obiectul unor restrictii prin lege, pentru a protectia ordinii
si securitatii publice, a moralei sau sanatatii publice ori a drepturilor altor
persoane. Astfel, drepturile omului nu pot fi puse in aplicare cu incalcarea
indatoririlor sale fata de societate si fata de semenii sai. Ele un pot fi tratate
nici ca drepturi absolute, nici separate de de indatoriri. Este expresia
necesitatii respectarii unor raporturi juste si armonioase intre exercitarea
drepturilor omului de catre diferitele persoane, ca si fata de interese de ordin
general ale societatii; deformarea acestui raport duce fie la restrangerea
drepturilor omului, fie la inegalitati.
O alta orientare de baza in acest domeniu este combaterea incalcarilor
masive si flagrante a drtepturilor omului. Asemenea prevederi se regasesc in
documentele cu caracter general, dar mai ales in conventiile adoptate in
acest scop-conventia pentru eliminarea si pedepsirea genocidului, a
apartheidului, a discriminarii rasiale, a discriminarilor in alte domenii.Unele
din aceste fapte sunt calificate drept crime de drept international(genocidul,
apartheidul), unele sunt declarate imprescriptibile(crimele impotriva
umanitatii, genocidul). Asemenea prevederi au fost incluse mai recent in
statutele unor tribunale penale internationale, in principal in Statutul Curtii
Penale Internationale adoptat la Roma in 1998.Desigur, orice incalcare a
drepturilor omului, fata de una sau mai multe persoane, trebuie sanctionata;
statele trebuie sa ia masurile necesare in acest scop. Incalcarile masive si
flagrante de tipul celor mentionate ridica insa alte probleme, caci abordarea
nationala poate sa un existe ori sa un fie suficienta.
In sfarsit, documentele internationale reflecta relatia stransa care
exista intre drepturile omului si dreptul popoarelor de a dispune de ele
insele. Drepturile omului nu pot fi pe deplin exercitate daca un popor este
tinut sub dominatie straina si nu- si poate decide statutul sau fata de alte state
si popoare.Pe de alta parte, un popor nu-si poate decide liber problemele
interne si externe daca drepturile omului sunt sistematic incalcate.

Pentru aprofundare, vedeti Capitolul II “Principii generale” din

din lucrarea mentionata,p.54-84.
Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala :
- In ce consta universalitatea drepturilor omului
- Prin ce mijloace se prevede realizarea unui raport
armonios intre drepturile omului si societate
-
Tema pentru un studiu de caz : deosebirea intre egalitate si
nediscriminare in cazul minoritatilor nationale
 Lectia a 3-a- Categorii de drepturi
Obiectivul : cunoasterea principalelor drepturi ale
omului, grupate ca drepturi civile, politice,
economice, sociale si culturale ;intelegerea
deosebirilor dintre ele si a obligatiilor care
revin statelor in fiecare caz
Concepte cheie : -obligatiile de a garanta, a proteja,
si a asigura
-derogari, restrictii

Rezumat :

In doctrină şi în documentele internaŃionale sunt prezentate mai multe

categorii de drepturi ale omului: drepturi civile şi politice, drepturi
economice, sociale şi culturale, drepturi de solidaritate; sunt tratate, de
asemenea, drepturi specifice ale anumitor segmente ale populaŃiei diferitelor
state: femei, copii, persoane care fac parte din minorităŃi şi altele.
ImpărŃirea în aceste categorii este discutabilă; astfel, drepturile
culturale apar în contextul drepturilor economice şi sociale; ele sunt însă
strâns legate de ansamblul drepturilor şi libertăŃilor omului, inclusiv cele
politice şi civile, cum este cazul drepturilor culturale, dacă luăm în
considerare cultura în sens larg, ca “mod de viaŃă, incluzând un ansamblu de
valori produse şi împărtăşite de spiritul uman, moştenite de o comunitate,
precum comportamente, moravuri, limbă, religie, creaŃie culturală, ca şi
materială”. Drepturile culturale apar astfel ca fiind strâns legate de libertăŃile
de gândire şi opinie, de expresie , de asociere, ca şi de participarea la viaŃa
publică, precum şi de drepturi economice şi sociale, cum sunt dreptul la un
standard de viaŃă decent, la educaŃie şi altele. Dreptul la cultură este astfel
considerat un drept mixt, deservind mai ales drepturile politice şi civile, dar
strâns legat de cele economice şi sociale din punctul de vedere al realizării
lui practice.
Dreptul la asociere este înscris atât în documentele privind drepturi
politice şi civile, cât şi în cele privind drepturi economice, sociale şi
culturale. Dreptul la educaŃie este considerat tot mai mult, cel puŃin sub
forma dreptului la alfabetizare, ca parte integrantă a drepturilor politice.
Drepturi proclamate ca politice şi civile- protecŃia copilului, dreptul de a
forma o familie, de a participa la viaŃa publică- prin complexitatea măsurilor
pe care le presupune exercitarea lor, sunt adesea plasate alături de unele
drepturi economice şi sociale, din punctul de vedere al modului în care este
concepută protecŃia şi înfăptuirea lor.
Pe de altă parte, nu trebuie să omitem faptul că articolul 27 din Pactul
internaŃional privind drepturile civile şi politice enunŃă, ca drepturi specifice
ale persoanelor care fac parte din minorităŃi, dreptul de a beneficia de
propria cultură, dreptul de a folosi limba maternă şi de a profesa propria
religie; or, dreptul la folosirea limbii proprii şi la profesarea propriei religii
sunt strâns legate de dreptul la educaŃie. Dacă dreptul la cultură şi la educaŃie
sunt drepturi politice şi civile pentru persoanele care fac parte din minorităŃi,
ele trebuie caracterizate la fel şi pentru persoanele care fac parte din
majoritate.
In realitate, multe din drepturile politice şi civile au o pronunŃată
dimensiune economică şi socială, iar drepturile economice şi sociale sunt
strâns legate de exercitarea celor politice.
In acelaşi timp, analiza textelor documentelor şi a practicii
internaŃionale arată că obligaŃiile asumate de state cu privire la diferitele
drepturi şi libertăŃi nu sunt de aceeaşi natură. Astfel, Pactul privind
drepturile civile şi politice, ca şi ConvenŃia europeană şi ConvenŃia
americană, enunŃă un număr de drepturi care trebuie să fie respectate în orice
împrejurare, chiar în caz de pericol pentru existenŃa naŃiunii, de situaŃii de
urgenŃă (dreptul la viaŃă, dreptul de a nu fi supus torturii, pedepselor sau
tratamentelor inumane ori degradante, dreptul a nu fi adus în stare de sclavaj
sau servitute, libertatea de gândire, religie sau conştiinŃă, interzicerea
discriminării numai pe motiv de rasă, culoare, sex, limbă, religie sau origine
socială). Sunt norme care protejează valori inalienabile ale persoanei umane;
statele nu pot deroga de la ele nici în situaŃii excepŃionale. Există prezumŃia
că acestea sunt şi norme imperative, deoarece dacă statele nu pot deroga prin
legi interne, este dificil a accepta că ar putea să facă acest lucru prin
înŃelegeri între ele. Aceste drepturi ar reprezenta “nucleul dur” al drepturilor
şi libertăŃilor omului.
Constatăm că alte drepturi şi libertăŃi pot face obiectul restricŃiilor şi
limitărilor, prin lege şi pentru raŃiuni bine determinate(dreptul de a-şi
manifesta religia sau credinŃa, libertatea de expresie, de reuniune, de
asociere).
In sfârşit, pentru realizarea unor drepturi- atât economice şi sociale,
cât şi politice- este necesară crearea unui ansamblu de condiŃii materiale,
politice şi sociale, care nu sunt reunite în toate Ńările în aceeaşi măsură.
Nu este vorba, însă, de o ierarhie, decurgând din judecăŃi de valoare
subiective, ci de relaŃia cu valori inalienabile ale persoanei umane, general
recunoscute ca atare, şi de elementul obiectiv, al condiŃiilor concrete
necesare pentru exercitarea unora din drepturi şi libertăŃi.

Drepturile civile şi politice. Pactul , ca şi convenŃiile regionale, enunŃă

în primul rând dreptul la viaŃă, la libertatea fizică şi la integritatea persoanei;
în legătură strânsă cu ele, notăm interzicerea sclavajului, a servajului şi
muncii forŃate, interzicerea torturii şi a tratamentelor ori pedepselor crude,
inumane sau degradante. Aceste drepturi reprezintă, fără îndoială, o condiŃie
indispensabilă pentru exercitarea tuturor drepturilor omului. Alte drepturi
pot fi considerate ca dezvoltări ale lor.
Numeroase prevederi ale Pactului şi ale convenŃiilor regionale sunt
menite să asigure protecŃia persoanelor arestate sau deŃinute şi a persoanelor
învinuite, respectarea dreptului lor la apărare sub toate aspectele, pornind de
la prezumŃia de nevinovăŃie, neretroactivitatea legii penale şi alte norme
general aplicabile în procesul penal, ca nulla poena sine lege şi non bis in
idem. Obiectivul urmărit este asigurarea unui proces corect, a unei bune
administrări a justiŃiei, a protecŃiei drepturilor individuale ale persoanelor.
O altă serie de drepturi civile şi politice vizează protecŃia
personalităŃii, a vieŃii particulare, a inviolabilităŃii domiciliului şi
corespondenŃei, a onoarei şi reputaŃiei oricărei persoane. Conform
documentelor internaŃionale, sunt interzise orice imixtiuni arbitrare sau
ilegale în viaŃa particulară a oricărei persoane, în familia, domiciliul sau
corespondenŃa sa, ca şi acte ilegale care aduc atingere onoarei sau reputaŃiei
sale.
Un loc aparte în contextul drepturilor civile şi politice revine
libertăŃilor publice, incluzând libertatea de expresie, de asociere, de
reuniune, de gândire, conştiinŃă şi religie. Aceasta include libertatea de a
căuta, a primi şi a răspândi informaŃii şi idei de orice fel, dreptul de a se
asocia liber cu alte persoane, inclusiv dreptul de a constitui sindicate şi a
adera la ele, dreptul la reuniune paşnică, dreptul de a avea sau adopta o
religie sau o convingere la alegere, ca şi dreptul de a şi-o manifesta
individual sau în comun.
O serie de drepturi şi libertăŃi privesc participarea cetăŃenilor la viaŃa
publică, la conducerea treburilor societăŃii. Aceasta include dreptul de a vota
şi a fi ales în algeri periodice corecte, de a avea acces, în condiŃii de
egalitate, la funcŃiile publice, dreptul de a lua parte la conducerea treburilor
publice fie direct, fie prin intermediul reprezentanŃilor aleşi. RestricŃiile la
exercitarea acestor drepturi trebuie să fie obiective şi rezonabile (condiŃii de
vârstă, cazurile de incapacitate mentală, condamnarea pentru o infracŃiune cu
privarea de drepturi).
Alte drepturi, în acest context, se referă la libertatea oricărei
persoane de a părăsi orice Ńară, inclusiv pe a sa, de a circula liber pe teritoriul
unei Ńări unde se află în mod legal şi de a-şi alege liber reşedinŃa pe acest
teritoriu, de a reveni în Ńara sa. Desigur, dreptul unei persoane de a-şi părăsi
Ńara depinde de admiterea ei în altă Ńară; nici un stat nu are însă obligaŃia de
a primi alte persoane, afară de proprii cetăŃeni.
Documentele internaŃionale se referă, de asemenea, la protecŃia
familiei, protecŃia copilului şi regimul juridic al căsătoriei, bazată pe
consimŃământul liber şi deplin şi egalitatea în drepturi şi răspunderi a soŃilor.
Se porneşte de la concepŃia conform căreia familia este elementul natural şi
fundamental al societăŃii şi are dreptul la protecŃie din partea societăŃii şi a
statului, ca şi copiii.
Beneficiarii drepturilor civile si politice sunt toate persoanele aflate
pe teritoriul statului si supuse jurisdictiei sale. Desigur, de unele drepturi
politice beneficiaza numai cetatenii (dreptul de a alege si a fi ales, de a
ocupa functii publice);unele persoane un sunt supuse jurisdictiei statului
(diplomatii straini, reprezentantii organizatiilor internationale); in afara de
aceste cazuri, toate persoanele au aceste drepturi politice si civile si ele
trebuie protejate.
Respectarea acestor drepturi inseamna in primul rand ca statele
trebuie , prin ansamblul organelor lor, sa se abtina de la acte de incalcare a
lor; in al doilea rand, ca trebuie sa ia masurile necesare pentru a permite
persoanelor sa-si exercite aceste drepturi, inclusiv sa le protejeze fata de
incalcari ale lor de catre alte persoane; in privinta altor drepturi, cum sunt
cele privind familia si protectia copilului, statele trebuie sa ia masuri in
domeniul economic si social pentru a crea conditiile necesare exercitarii
drepturilor in cauza.Masurile care pot fi adoptate privesc adoptarea de legi,
masuri de ordin administrativ, asigurarea recursurilor eficiente, masuri in
plan economic sau social si altele.
Documentele internationale prevad posibilitatea unor derogari de la
unele drepturi civile si politice in cazuri exceptionale, in perioada in care un
pericol public ameninta existenta unei natiuni.Asemenea derogari sunt
supuse unor conditii foarte stricte:
a)ele un pot sa se refere la unele drepturi si libertati, si anume
dreptul la viata, interzicerea torturii, interzicerea sclavajului si a servajului,
innterzicerea intemnitarii pentru imposibilitatea platii unei datorii
contractuale, interzicerea incriminarii pentru acte sau omisiuni care la data
comiterii un constituiau infractiuni potrivit dreptului intern sau dreptului
international, dreptul fiecaruia de a i se recunoaste personalitatea in fata
legii, libertatea de gandire, constiinta si religie;
b)ele un trebuie sa implice discriminari exclusiv pe temei de rasa,
culoare, sex, limba, religie, sau origine sociala;
c)ele trebuie sa fie strict necesare in functie de cerintele situatiei;
d)ele trebuie adoptate prin lege, trebuie proclamate oficial si
notificate celorlalte state parti la tratate si dureaza numai atat cat dureaza
situatia internationala.
Documentele internationale prevad, de asemenea, ca unele din
drepturile civile si politice pot face obiectul restrictiilor stabilite prin lege,
necesare pentru apararea securitatii nationale, a ordinii publice, a sanatatii si
moralei publice, a drepturilor si libertatilor altor persoane.Ele sunt concepute
deci in stransa legatura cu indatoririle fiecarei persoane fata de semenii sai si
fata de comunitatea din care face parte.
Drepturile economice, sociale şi culturale trebuie realizate de state,
folosind la maximum resursele lor disponibile pentru a le realiza în mod
progresiv. ObligaŃiile statelor, corespunzătoare acestor drepturi, diferă faŃă
de cele corelative drepturilor civile şi politice. Ele se situează la trei niveluri:
-obligaŃia de a respecta libertatea persoanei de a-şi alege un loc de
muncă sau de a-şi folosi resursele, singură sau în asociere cu altele;
 -obligaŃia de a proteja libertatea de acŃiune şi de folosire a resurselor
unei persoane, împotriva altor subiecte mai puternice sau mai agresive
(interese economice mai puternice, fraudă, nerespectarea contractelor,
deversarea de substanŃe toxice sau periculoase);
-obligaŃia de a asista şi a înfăptui drepturile economice, sociale şi
culturale, constând în măsuri pentru a îmbunătăŃi producŃia, conservarea şi
distribuirea hranei, a dezvolta sau reforma sistemele agrare, mergând până la
acoperirea nevoilor de bază constând în hrană, ajutor alimentar sau securitate
socială.
Masurile care pot fi luate pentru respectarea acestor drepturi sunt de
ordin legislativ, administrativ, in planul justitiei pe baza legilor adoptate, dar
mai ales de ordin economic, social si bugetar.
Si in ceea ce priveste aceste drepturi, beneficiul si exercitarea lor pot fi
supuse unor limitari sau restrictii stabilite prin lege, in masura in care
asemenea limitari sau restrictii sunt compatibile cu natura drepturilor in
cauza si sunt adoptate pentru a favoriza bunastarea generala intr-o societate
democratica.Pactul international privind drepturile economice, sociale si
culturale prevede, pentru tarile in curs de dezvoltare, latitudinea de a
determina in ce masura vor garanta drepturile economice recunoscute in Pact
in favoarea persoanelor care nu au cetatenia lor.
Documentele internaŃionale, mai ales Pactul internaŃional din 1966
privind drepturile economice, sociale şi culturale enunŃă, în această
categorie, în primul rând dreptul la muncă şi o serie de drepturi conexe;
aceasta include dreptul fiecărei persoane de a avea posibilitatea de a-şi
câştiga existenŃa printr-o muncă liber aleasă sau acceptată, care este legat de
orientarea şi formarea tehnică şi profesională, adoptarea şi aplicarea de
programe, politici şi tehnici de natură să asigure o dezvoltare economică,
socială şi culturală constantă.
In strânsă legătură cu dreptul la muncă, sunt prevăzute drepturi
referitoare la condiŃii de muncă juste şi favorabile, între care:
-dreptul la o remuneraŃie care să asigure cel puŃin o existenŃă decentă;
-remuneraŃie egală la muncă de valoare egală;
-condiŃii de muncă similare şi remuneraŃie egală pentru femei, la
muncă de valoare egală;
-securitate şi igienă a muncii;
 -posibilităŃi egale de promovare la categoria superioară pe baza
vechimii în serviciu şi a aptitudinilor;
-odihnă, vacanŃe, limitare raŃională a duratei muncii, concedii
periodice plătite, remunerarea zilelor de sărbătoare, a orelor prelungite;
-eliminarea riscurilor ocupaŃiilor inerent periculoase sau dăunătoare
sănătăŃii, iar acolo unde acest lucru nu este posibil, reducerea orarului de
muncă sau plata unor indemnizaŃii adiŃionale.
O altă categorie de drepturi priveşte dreptul fiecărei persoane de
a se organiza în sindicate, împreună cu alte persoane, ori de a se afilia la
sindicate alese de ea, pentru a-şi proteja interesele economice şi sociale, şi
dreptul la grevă, în conformitate cu legea.
In aceeaşi ordine de idei, se recunoaşte dreptul fiecărei persoane la
securitate socială, inclusiv asigurări sociale; în acest scop, unele documente
prevăd angajamentul statelor de a stabili şi menŃine sisteme sociale de
securitate, de a se strădui să le ridice treptat la un nivel mai înalt, de a
asigura un tratament egal cetăŃenilor proprii şi celor ai altor state părŃi.
Prevederi exprese se referă la drepturile persoanelor în vârstă şi ale
persoanelor handicapate.
In strânsă legătură cu aceste drepturi, Pactul internaŃional prevede
dreptul fiecărei persoane la un nivel de viaŃă decent, pentru ea şi familia sa,
inclusiv la hrană, îmbrăcăminte şi o locuinŃă satisfăcătoare, ca şi la o
îmbunătăŃire constantă a condiŃiilor sale de existenŃă.De asemenea, este
prevăzut dreptul fiecărei persoane de a beneficia de cel mai înalt nivel de
sănătate fizică şi mentală care-l poate atinge; în acest scop, se prevede luarea
de măsuri pentru a diminua mortalitatea la naştere şi mortalitatea infantilă, a
asigura dezvoltarea sănătoasă a copilului, a îmbunătăŃi igiena mediului şi pe
cea industrială, a asigura profilaxia şi tratamentul bolilor, a crea condiŃii în
vederea asigurării de servicii medicale şi asistenŃă în caz de boală pentru
toate persoanele.
O serie de drepturi din această categorie sunt legate de dreptul la
educaŃie; numeroase documente internaŃionale se referă la aceste drepturi.
In vederea asigurării exercitării acestui drept, statele recunosc că:
a)învăŃământul primar trebuie să fie obligatoriu şi accesibil gratuit
tuturor;
b)învăŃământul secundar, inclusiv cel tehnic şi profesional, trebuie să
 fie generalizat şi accesibil, tuturor, pe toate căile, inclusiv prin
instaurarea treptată a gratuităŃii;
c) învăŃământul superior trebuie să fie accesibil tuturor, în condiŃii de
egalitate, în funcŃie de capacitatea fiecăruia, mai ales prin instaurarea
treptată a gratuităŃii;
d) trebuie încurajată educaŃia de bază pentru persoanele care nu au
primit instrucŃiune primară sau nu au urmat ciclul complet;
e)trebuie dezvoltată o reŃea şcolară la toate nivelele, stabilit un sistem
adecvat de burse şi îmbunătăŃită continuu situaŃia materială a personalului
didactic.
In ceea ce priveşte drepturile culturale, documentele internaŃionale
prevăd că statele părŃi vor recunoaşte dreptul fiecărei persoane de a lua parte
la viaŃa culturală, a beneficia de progresul ştiinŃific şi de aplicaŃiile sale şi de
protecŃia intereselor morale şi materiale decurgând din orice producŃie
ştiinŃifică, literară sau artistică al cărei autor este.
Dreptul la proprietate nu este prevăzut în cele două Pacte; el este
enunŃat în ConvenŃia din 1965 pentru eliminarea discriminării rasiale, din
punctul de vedere al discriminării pe motiv de rasă, culoare, origine
naŃională sau etnică. ConvenŃiile regionale prevăd dreptul de proprietate,
împreună cu drepturile civile şi politice.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul IV “Drepturi

civile si politice” si Capitolul V “Drepturi
economice, sociale si culturale” din lucrarea
mentionata, p.95-131.
Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale:
-Enuntati drepturile omului de la care statele
nu pot deroga
-Care sunt drepturile legate de dreptul la munca
-Care sunt drepturile care protejeaza libertatea
personala
Tema pentru un studiu de caz: explicati relatia care exista
intre libertatile de expresie, de asociere, de
reuniune,de gandire, constiinta si religie si
respectarea drepturilor altor persoane
 Lectia a 4-a-Drepturile omului pe categorii de persoane (cetateni-
straini, refugiati, cetatenia europeana)
Obiectivul: -cunoasterea diferentelor de regim juridic
pentru straini si refugiati fata de cetateni
-cunoasterea drepturilor care revin persoanelor
in calitate de cetateni ai statelor membre ale
Uniunii Europene
Concepte cheie : tratamentul national, functie publica, vot
universal si direct, dreptul de petitie

Rezumat :

Pe teritoriul unui stat pot locui la un moment dat

cetateni, straini, muncitori migranti, refugiati, iar intre acestia femei, copii,
persoane care fac parte din minoritati. Intinderea drepturilor si libertatilor de
care se bucura fiecare din aceste categorii de persoane este diferita.
Cetatenii se bucura de ansamblul drepturilor si libertatilor omului,
prevazute in tratate internationale acceptate de un stat si in legile
nationale(politice, civile, economice, sociale si culturale), in conditii de
egalitate si fara discriminari bazate pe rasa, sex, limba, religie, origine etnica
sau nationala , avere si orice alt statut.
Strainii nu se bucura de drepturile politice de a alege si a fi alesi
in functiile elective, de dreptul de a ocupa functii publice si de a desfasura
activitati politice pe teritoriul altui stat. De asemenea, ei nu au dreptul de a
intra si dreptul de sedere pe teritoriul altui stat decat pe baza unei decizii a
acestuia;aceste drepturi sunt de regula reglementate si pot comporta
restrictii.In unele state este restrictionat si dreptul strainilor de a achizitiona
proprietati imobiliare. Potrivit pactelor drepturilor omului, ei trebuie sa se
bucure de celelalte drepturi la fel cu cetatenii; in fapt, insa, numeroase tari
restrang drepturile economice, sociale si culturale acordate strainilor.
Dintre straini, apatrizii(persoanele fara cetatenia statului in
cauza) se bucura de drepturile cele mai restranse, deoarece ei nu pot avea
nici beneficiul unor acorduri bilaterale intre state si al protectiei diplomatice
a unui stat.
 In ceea ce priveste muncitorii migranti, conventia
internationala adoptata in 1990(in vigoare din 2003 intre un numar restrans
de state, dintre cele de emigratie) prevede aplicarea unui tratament nu mai
putin favorabil decat cel acordat cetatenilor proprii in ceea ce priveste
remuneratia si conditiile de munca si drepturi legate de munca, precum si
drepturi de acces la educatie si servicii de formare profesionala, la locuinte si
servicii de sanatate tinand seama de situatia lor specifica.
Potrivit conventiilor in vigoare privind pe refugiati, acestia se
bucura de tratamentul national in legatura cu accesul la invatamantul primar,
legislatia muncii, securitatea sociala, taxele fiscale, libertatile religioase,
proprietatea intelectuala si dreptul de a sta in justitie. Cu privire la drepturi
ca libertatea de asociere, exercitarea profesiilor liberale, proprietatea
mobiliara si imobiliara, locuintele, accesul la invatamantul secundar si
superior si libertatea de circulatie se prevede ca vor beneficia de regimul cel
mai favorabil acordat strainilor.
Femeile, copiii si persoanele care fac parte din minoritati se
bucura de unele drepturi specifice care tin de situatia lor deosebita, cu scopul
de a li se asigura in ultima instanta egalitatea in drepturi si conditii pentru
exercitarea tuturor drepturilor omului.
Cetatenii Uniunii Europene se bucura, in afara de drepturile lor
ca cetateni ai statelor respective, de urmatoarele drepturi: de a se deplasa si
a-si stabili resedinta in mod liber pe teritoriul oricarui stat membru; de a vota
si a candida in alegerile locale ale statelor membre in aceleasi conditii cu
cetatenii proprii; de a lua parte la vot si a candida pentru Parlamentul
European in statul in care isi au resedinta,ca si cetatenii proprii; dreptul la
protectia diplomatica si consulara a unui stat membru intr-un stat in care nu
exista o misiune diplomatica a statului propriu; dreptul de petitie pe langa
Parlamentul European; dreptul de a se adresa in scris organelor Uniunii si de
a primi raspuns.

Pentru aprofundare, a se vedea in lucrarea mentionata

p.132-157
si Capitolul IX « ProtecŃia drepturilor omului
în cadrul Uniunii Europene »
 Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala:
-Deosebiri intre cetateni si straini in domeniul
drepturilor omului
-Drepturi ale refugiatilor fata de alte persoane
-Drepturi specifice cetateniei europene
Tema de control : un muncitor migrant a dobandit cetatenia
unui stat membru al UE; sotia lui s-a stabilit in
acest stat in cadrul reunificarii familiei, ca si fiica;
fiica se casatoreste cu un refugiat; prezentati
comparativ drepturile de care se bucura cele 4
persoane

Lectia a 5-a-Drepturile persoanelor care fac parte din

minoritati
Obiectivul : -cunoasterea problemelor cu care sunt
confruntate si a drepturilor lor specifice
-intelegerea naturii acestor drepturi si a
relatiei cu drepturile altor persoane
-intelegerea problematicii identitatii
minoritatilor
Concepte cheie : drepturi specifice, identitatea culturala,
lingvistica si religioasa, diversitatea, minoritate
nationala, etnica, lingvistica sau religioasa

Rezumat :

1.Persoanele care fac parte din minorităŃi se bucură de ansamblul

drepturilor omului, aşa cum au fost prezentate. Ele se bucură însă şi de
unele drepturi specifice, ca urmare a identităŃii lor, protejată prin norme
distincte ale dreptului internaŃional.
O serie de documente internaŃionale, adoptate mai ales în secolul 19,
s-au referit la protecŃia unor minorităŃi religioase.
După primul război mondial, în contextul formării unui mare număr
de state noi şi al întregirii altora, ca rezultat al luptei popoarelor din Europa
Centrală şi de Est şi al distrugerii imperiilor austro- ungar şi Ńarist, dar şi al
formării unor minorităŃi noi, deşi mai puŃin numeroase decât anterior
războiului, puterile aliate şi asociate învingătoare au considerat necesară
crearea unui mecanism de protecŃie a minorităŃilor din anumite Ńări.
Acest mecanism era bazat pe prevederi referitoare la minorităŃi,
înscrise în tratatele de pace cu Ńări învinse, ca Austria, Bulgaria, Ungaria şi
Turcia, pe tratate speciale cu privire la protecŃia minorităŃilor cu Polonia,
Cehoslovacia, Regatul serbo- croato-sloven, România şi Grecia şi pe
declaraŃii individuale ale altor state, ca o condiŃie pentru admiterea lor în
Societatea NaŃiunilor (Albania, Lituania, Estonia şi Irak).
In esenŃă, aceste reglementări urmăreau să asigure persoanelor care
făceau parte din minorităŃi egalitatea în faŃa legii şi menŃinerea trăsăturilor şi
tradiŃiilor proprii, să evite asimilarea forŃată a grupurilor minoritare şi să
permită participarea lor la viaŃa publică.
Acordurile prevedeau şi un mecanism de urmărire şi promovare a
aplicării lor; orice stat membru al SocietăŃii putea supune Consiliului
SocietăŃii ceea ce considera ar fi o încălcare a acordurilor şi prevederilor
respective de către alt stat. De asemenea, s-a creat şi un mecanism de
examinare a petiŃiilor persoanelor sau asociaŃiilor care acŃionau în numele
unui grup minoritar; aceste petiŃii erau examinate de un comitet format din
trei membri ai Consiliului. Sistemul astfel creat avea un caracter limitat,
fiind impus unui număr restrâns de state, deşi minorităŃi şi probleme cu
acestea existau în întreaga lume; el era legat de rezultatele războiului
mondial şi de condiŃiile de pace; statele învinse au contestat tot mai mult
aceste rezultate; unele minorităŃi au fost folosite în scopuri revizioniste;
statele care acceptaseră sistemul au cerut fie universalizarea, fie abolirea lui.
Cu toate acestea, sistemul de protecŃie dezvoltat de Societatea
NaŃiunilor rămâne un experiment foarte important; el a însemnat
recunoaşterea existenŃei minorităŃilor, deşi pe un spaŃiu restrâns; persoanele
făcând parte din minorităŃile din unele state au obŃinut o anumită protecŃie, s-
au stabilit ori au fost menŃinute şcoli şi instituŃii care au folosit limba
maternă.
2.In primele două decenii de activitate, ONU a pus accentul pe
egalitatea în drepturi şi pe respectarea universală a drepturilor şi libertăŃilor
individuale ale persoanei, pornindu-se de la concepŃia că prin aceasta se
asigură şi protecŃia drepturilor persoanelor care fac parte din minorităŃi.
Prima reglementare care marchează trecerea la abordări specifice în
acest domeniu este cea cuprinsă în Pactul internaŃional din 1966, referitor la
drepturile civile şi politice. Potrivit articolului 27 din acest Pact:
“In acele state în care există minorităŃi etnice, religioase sau
lingvistice, persoanele care fac parte din aceste minorităŃi nu pot fi lipsite de
dreptul de a avea, în comun cu ceilalŃi membri ai grupului lor, propria lor
viaŃă culturală, de a profesa şi de a practica propria lor religie, sau de a folosi
propria lor limbă”.
In ultimul deceniu al secolului XX, atât pe plan european, cât şi în
cadrul ONU, au fost adoptate documente care conturează un standard minim
privind drepturile persoanelor care fac parte din minorităŃi şi protecŃia
identităŃii lor.
Astfel, documentul adoptat în 1990 de Reuniunea de la Copenhaga a
ConferinŃei asupra dimensiunii umane a OSCE a inclus un capitol care
conŃine o abordare mai aprofundată a problemei. După ce reafirmă postulatul
egalităŃii în drepturi şi nediscriminării, documentul conŃine prevederi
referitoare la dreptul persoanelor respective de a-şi exprima, menŃine şi
dezvolta în deplină libertate identitatea etnică, culturală, lingvistică sau
religioasă şi de a-şi menŃine şi dezvolta cultura sub orice forme, la adăpost
de orice tentative de asimilare împotriva voinŃei lor.
In cadrul Consiliului Europei, Carta europeană a limbilor regionale
sau minoritare, adoptată în 1992, cuprinde angajamente destul de flexibile
privind folosirea acestor limbi în procesul educaŃiei, în faŃa autorităŃilor
judiciare, administrative sau altor servicii publice, în mijloacele de
informare, în activităŃile culturale şi în viaŃa economică şi socială.
Documentul care prezintă cea mai mare importanŃă, adoptat de
Consiliul Europei, este ConvenŃia-cadru pentru protecŃia minorităŃilor
naŃionale, adoptată în noiembrie 1994 şi semnată la 1 februarie 1995 de 27
state membre ale Consiliului.
ConvenŃia porneşte de la concepŃia că protecŃia minorităŃilor naŃionale
şi a drepturilor persoanelor care fac parte din acestea constituie parte
integrantă a protecŃiei internaŃionale a drepturilor omului. Alte prevederi de
principiu ale ConvenŃiei statuează: dreptul fiecărei persoane care face parte
dintr-o minoritate de a alege liber să fie tratată în acest fel sau nu, fără ca din
aceasta să decurgă vreun dezavantaj; dreptul de a exercita drepturile
prevăzute în ConvenŃie, individual sau în comunitate cu alŃii; garantarea
egalităŃii şi a protecŃiei în faŃa legii şi eliminarea oricărei discriminări bazate
pe apartenenŃa la o minoritate, ca şi obligaŃia statelor de a adopta, atunci
când este necesar, măsuri adecvate pentru a promova egalitatea deplină între
persoanele care fac parte din minorităŃi şi din majoritate în toate domeniile
vieŃii economice, sociale, politice şi culturale, fără ca asemenea măsuri să
fie considerate discriminatorii.
In ceea ce priveşte identitatea persoanelor care fac parte din
minorităŃi, ConvenŃia prevede că statele părŃi vor promova condiŃiile
necesare pentru ca aceste persoane să-şi menŃină şi să-şi dezvolte cultura şi
să-şi păstreze elementele esenŃiale ale identităŃii;sunt prevazute drepturi
specifice de a folosi limba maternă, inclusiv numele şi prenumele şi
inscripŃii în limba maternă, ca şi dreptul de a studia limba maternă sau de a
primi educaŃie în această limbă, participarea efectivă a persoanelor care fac
parte din minorităŃi la viaŃa culturală, socială şi economică şi la treburile
publice, mai ales cele care le afectează, dreptul persoanelor care fac parte
din minorităŃi de a stabili şi menŃine contacte libere şi paşnice peste frontiere
cu persoane stabilite legal în alte state, în special cele cu care ele au aceeaşi
identitate etnică, culturală, lingvistică sau religioasă, ori moştenire culturală
comună, ca şi dreptul acestor persoane de a participa la activităŃile
organizaŃiilor neguvernamentale, atât la nivel naŃional, cât şi internaŃional.
In plan internaŃional, eforturile începute în 1978 în cadrul Comisiei
ONU pentru drepturile omului au dus, în 1992, la adoptarea DeclaraŃiei
asupra drepturilor persoanelor care fac parte din minorităŃi naŃionale sau
etnice, religioase şi lingvistice.

In ceea ce priveste insasi existenta minoritatilor,ConvenŃia din

1948 privind prevenirea şi pedepsirea crimei de genocid precizează că
obiectul protecŃiei îl constituie “grupurile naŃionale, etnice, rasiale sau
religioase, ca atare”; fără a se da o definiŃie acestor grupuri, este limpede că
minorităŃile, în sensul celor la care s-au referit documentele menŃionate mai
sus, sunt incluse în sfera de aplicare a ConvenŃiei.
Interzicerea genocidului şi obligaŃia de a pedepsi persoanele care-l
comit reprezintă o normă imperativă a dreptului internaŃional, obligatorie
pentru toate statele.
In strânsă legătură cu dreptul la existenŃă şi protecŃia existenŃei
minorităŃilor se pune problema recunoaşterii oficiale de către state a
acestora.
Majoritatea statelor lumii recunosc existenŃa minorităŃilor pe
teritoriul lor. Există în mod cert tendinŃa de a recunoaşte tot mai multe
minorităŃi, inclusiv pe cele noi. In multe Ńări este vorba de o recunoaştere
expresă, fie prin constituŃie, fie prin legi speciale. In numeroase Ńări,
recunoaşterea este numai implicită, decurgând din acordarea unor drepturi
restranse la domenii cum sunt folosirea limbii materne si libertatile
religioase.
Nu exista o definitie general acceptata privind conceptul de
minoritate. AbsenŃa unei definiŃii general- acceptate nu a împiedicat insa ,
aşa cum am văzut, adoptarea de documente internaŃionale cu conŃinut din ce
în ce mai bogat şi mai cuprinzător privind standardele aplicabile persoanelor
care fac parte din minorităŃi şi recunoaşterea unui mare număr de minorităŃi
în majoritatea Ńărilor lumii.

3.In ceea ce priveste drepturile persoanelor care fac parte din

minorităŃi, documentele internaŃionale au consacrat ca normă fundamentală
egalitatea în drepturi şi nediscriminarea. Fără a conŃine formulări identice,
aceste documente se referă cel mai adesea la rasă, culoare, limbă, religie,
origine naŃională, naştere sau alte statute, ceea ce acoperă toate cazurile de
minorităŃi la care ne-am referit. Nediscriminarea înseamnă plasarea
membrilor minorităŃilor din toate punctele de vedere pe picior de egalitate cu
ceilalŃi naŃionali ai statului, prevenirea oricărei acŃiuni care neagă indivizilor
sau grupurilor de persoane egalitatea de tratament şi suprimarea sau
prevenirea oricărui comportament care neagă sau restrânge dreptul unei
persoane la egalitate .
In acelaşi timp insa, egalitatea nu înseamnă în mod necesar tratament
identic în orice moment şi nu orice diferenŃă de tratament este discriminare,
dacă scopul urmărit este de a obŃine un drept care este legitim, potrivit
Pactului şi dacă criteriile folosite sunt raŃionale şi obiective.
Din analiza documentelor internaŃionale se pot desprinde mai multe
serii de drepturi, în principalele domenii ce deosebesc persoanele care fac
parte din minorităŃi de alte persoane, şi anume: cultura, limba şi religia.
Principalele aspecte ale dreptului la cultură proprie al persoanelor care
fac parte din minorităŃi, rezultând din aceste documente, pot fi prezentate
astfel :
-menŃinerea şi dezvoltarea propriei culturi, sub toate aspectele ei,
inclusiv a tradiŃiilor şi obiceiurilor;
-stabilirea şi menŃinerea propriilor instituŃii, organizaŃii sau asociaŃii
educative, culturale şi religioase;
-promovarea accesului la informaŃie, difuzarea şi schimbul de
informaŃii în limba maternă, sub forma de presă, radio, televiziune;
-încurajarea cunoaşterii istoriei, tradiŃiilor, limbii şi culturii
minorităŃilor, inclusiv în cadrul programelor şcolare, cel puŃin la şcolile
publice;
-contacte cu alte persoane cu care au în comun aceeaşi cultură, din
Ńară şi din alte Ńări;
-încurajarea dialogului şi a pluralismului cultural, a spiritului de
toleranŃă, a respectului reciproc şi cooperării în domeniile educaŃiei, culturii
şi mijloacelor de informare;
-respectul pentru demnitatea şi specificitatea fiecărei culturi, pentru
diversitatea şi varietatea lor fecundă, ca parte integrantă a patrimoniului
comun al omenirii, neexistând culturi superioare şi inferioare;
-participarea la viaŃa culturală, accesul la cultura majorităŃii şi a altor
minorităŃi, la cultura universală.
In ceea ce priveşte folosirea limbii materne de către persoanele care
fac parte din minorităŃi, documentele şi practica internaŃională conturează o
serie de drepturi şi libertăŃi care în esenŃă privesc:
-păstrarea şi dezvoltarea limbii materne, ca element esenŃial al
identităŃii lor;
-folosirea liberă a limbii minoritare, în particular şi în public, oral şi în
scris;
-folosirea numelui şi prenumelui în limba minoritară şi recunoaşterea
lor ca atare;
-studierea limbii materne şi primirea unei educaŃii în limba minoritară;
-afişarea denumirilor geografice şi topografice în limba minoritară;
 -libertatea de expresie, difuzarea de informaŃie şi accesul la informaŃie
în limba maternă;
-folosirea limbii minoritare în relaŃiile cu autorităŃile administrative;
-promovarea cunoaşterii limbii minorităŃilor, alături de cea a
majorităŃii, formarea educatorilor şi accesul la manuale;
-contacte cu persoane situate în alte Ńări, care au în comun limba,
originea etnică ori moştenirea culturală.
Persoanelor care fac parte din minorităŃi li se recunoaşte dreptul de a
practica şi profesa propria religie. Din analiza documentelor internaŃionale
se pot desprinde o serie de drepturi şi libertăŃi, intre care în principal:
-dreptul de a-şi menŃine şi practica propria religie, cu sărbătorile şi
riturile specifice, cu simbolurile proprii;
-dreptul de a folosi limba maternă în practicarea religiei, de a edita,
difuza şi procura cărŃile şi publicaŃiile necesare în această limbă;
-dreptul de a stabili şi menŃine localurile de practicare a cultului
propriu, de a stabili şi menŃine asociaŃii de caritate sau umanitare, conform
prescripŃiilor cultului ;
-dreptul de a stabili şi menŃine comunicarea cu persoane şi comunităŃi
care împărtăşesc aceeaşi religie sau credinŃă, de a lua parte la procesiuni sau
pelerinaje;
-dreptul de a preda religia sau credinŃa proprie în locuri adecvate, de a
forma preoŃi şi profesori pentru cultul respectiv în limba maternă şi de a
asigura educaŃia religioasă sau morală a copiilor conform propriilor
convingeri.
Nici aceste drepturi nu au caracter absolut; ele pot face obiectul
restricŃiilor prevăzute, de exemplu, de Pactul internaŃional asupra drepturilor
civile şi politice (în ceea ce priveşte manifestarea religiei sau credinŃei,
libertatea de expresie, de reuniune şi de asociere ), desigur cu condiŃia ca
asemenea restricŃii să nu fie discriminatorii.
De asemenea, o analiză mai aprofundată a documentelor arată că
exercitarea acestor drepturi este strâns dependentă de exercitarea
ansamblului drepturilor omului, de către întreaga populaŃie a unei
Ńări.Exercitarea unora din aceste drepturi poate fi realizata in moduri diferite,
in functie de situatia concreta(de exemplu educatia in limba materna se
realizeaza tinand seama de numarul elevilor, de cereri si de posibilitati, si
impreuna cu obligatia de a studia limba oficiala).
Ele sunt drepturi specifice persoanelor care fac parte din
minorităŃi, prevăzute distinct pentru aceste persoane alături de toate
drepturile omului, ca urmare a caracterului lor esenŃial pentru identitatea
acestor persoane.
Ele nu sunt drepturi colective, ci individuale. Aşa cum se
arată în mai multe documente, este vorba, în fapt, de exercitarea în comun a
unor drepturi, care prin dimensiunea lor colectivă fac necesar acest lucru.
Astfel, exercitarea a numeroase drepturi ale omului - nu numai drepturile la
cultură, limbă şi religie, proprii persoanelor care fac parte din minorităŃi- are
o dimensiune colectivă, mai mult sau mai puŃin pronunŃată, în funcŃie de
modul de exercitare, toate fiind un fenomen social.
In ceea ce priveste participarea persoanelor care fac parte din
minoritati la viata publica, aceasta se poate realiza prin exercitarea tuturor
drepturilor politice in calitatea lor de cetateni, dar si prin forme specifice,
cum sunt asigurarea reprezentarii in organele politice centrale si locale sau a
unor forme de consultare a organizatiilor sau asociatiilor lor reprezentative
cu privire la masuri sau proiecte care afecteaza in mod direct interesele lor.
4. Normele dreptului internaŃional adoptate in ultima perioada
pun accentul pe respectarea identităŃii persoanelor care fac parte din
minorităŃi ca atare, deşi recunoaşterea existenŃei minorităŃilor nu reprezintă o
obligaŃie în dreptul internaŃional.
Dreptul la identitate şi protecŃia identităŃii decurg, în ultimă analiză,
din dreptul persoanelor şi al grupurilor umane de a fi diferite faŃă de alte
persoane şi grupuri umane. Desigur, diversitatea şi dreptul la diferenŃă
privesc numeroase aspecte, din care numai unele se referă la persoanele care
fac parte din minorităŃi.
Elementul “cultural” al identităŃii, incluzând şi tradiŃiile şi moştenirea
culturală, dar şi dezvoltarea culturii, este foarte important pentru menŃinerea
identităŃii persoanelor şi minorităŃilor, fiind cel mai intim legat de identitatea
lor distinctă.
In ultimă instanŃă, cultura, religia, limba maternă reprezintă aspecte
ale identităŃii persoanelor care fac parte din minorităŃi şi ale minorităŃilor; ele
se regăsesc împreună sau numai unele din ele, având o importanŃă mai mare
sau mai redusă în definirea identităŃii acestora. Identitatea este în cele mai
multe cazuri un fenomen complex, cuprinzând limba, religia şi cultura
specifice, ele însele strâns legate între ele, în interacŃiunea lor firească; în
unele cazuri, însă, persoane sau minorităŃi pot avea numai o identitate
lingvistică sau religioasă distinctă; identitatea culturală, de regulă, nu poate
fi separată de cea lingvistică sau de cea religioasă.
ObligaŃia statelor este de a recunoaşte şi a proteja atât identitatea
individuală a persoanei- decurgând din exprimarea liberă a voinŃei acesteia
de a aparŃine minorităŃii, desigur pe baza elementelor obiective- cât şi
identitatea grupului minoritar. Aceasta înseamnă în primul rând obligaŃia de
a nu lua şi de a interzice măsuri de orice fel, legislative, administrative sau
politice care ar duce la negarea identităŃii grupului, de la cele generale, de
discriminare sau de asimilare forŃată, până la atitudinile intolerante,
vexatoare.
In al doilea rând, aceasta înseamnă recunoaşterea specificităŃii şi a
trăsăturilor distincte ale persoanelor şi grupurilor şi adoptarea de măsuri care
să permită, să încurajeze şi să faciliteze exprimarea şi dezvoltarea identităŃii.
Genul de măsuri şi întinderea acestora sunt lăsate la latitudinea statelor, în
funcŃie de situaŃia concretă.
IdentităŃii persoanelor şi a grupurilor minoritare ii corespund
drepturile individuale ale persoanelor care fac parte din minorităŃi; prin
garantarea acestor drepturi individuale, specifice, de a beneficia de propria
cultură, de a profesa şi practica religia proprie şi de a folosi limba maternă în
mod individual sau în comun cu alŃi membri ai grupului respectiv, se asigură
protecŃia identităŃii persoanelor şi a grupurilor minoritare. Exercitarea
acestor drepturi poate să necesite măsuri speciale din partea statelor, atâta
timp cât acestea sunt necesare pentru a corecta situaŃii ori condiŃii care ar
preveni sau ar împiedica exercitarea lor în condiŃii de egalitate cu ceilalŃi
cetăŃeni.
Problematica identităŃii este, deci, legată de exercitarea efectivă,
individual sau în comun, a drepturilor specifice ale persoanelor care fac
parte din minorităŃi.
 Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul VII “Statutul
persoanelor care fac parte din minoritati” in
lucrarea mentionata, p.158-191.

Subiecte de pregatit pentru evaluarea finala :

-drepturi specifice ale persoanelor care fac parte
din minoritati in domeniul culturii
-cum este protejata identitatea persoanelor si a
grupurilor minoritare
Tema de control : ce masuri poate sa ia un stat pentru a
asigura dreptul de participare la viata publica
persoanelor care fac parte din minoritati

Lectia a 6-a- Drepturile omului in timpul conflictelor armate

Obiectivul : -cunoasterea drepturilor dferitelor categorii
de persoane si a obligatiilor statelor si ale
persoanelor implicate
-intelegerea relatiei dintre drepturile
omului in general si protectia victimelor
conflictelor armate
Rezumat :

Intre fenomenele sociale care afecteaza cel mai grav drepturile

omului se situeaza razboiul, conflictele armate de tot felul.
1.Principalele documente internationale in acest domeniu
sunt:Conventia pentru imbunatatirea situatiei militarilor raniti in armatele in
campanie din 1864, conventiile de la Haga din 1899 si 1907 privind
adaptarea la razboiul maririm a regulilor razboiului terestru, conventiile de
la Geneva din 1929 privind imbunatatirea situatiei bolnavilor si ranitilor in
razboiul terestru, respectiv tratamentul prizonierilor de razboi, cele 4
conventii de la Geneva din 1949 privind imbunatatirea situatiei bolnavilor si
ranitilor in razboiul terestru, imbunatatirea situatiei membrilor fortelor
armate maritime raniti, bolnavi si esuati, tratamentul prizonierilor de razboi
si protectia populatiei civile in timp de razboi si protocoalele de la Geneva
din 1977 referitoare la protectia victimelor conflictelor armate internationale,
respectiv la protectia victimelor conflictelor armate care nu au caracter
international.
Dreptul internaŃional a evoluat de la interzicerea recurgerii la război
pentru soluŃionarea diferendelor internaŃionale- prin Pactul Briand-Kellogg
din 1928 - la interzicerea folosirii forŃei şi a ameninŃării cu forŃa, prin Carta
NaŃiunilor Unite din 1945 şi numeroase documente subsecvente. In esenŃă,
aceasta este calea cea mai bună pentru a proteja drepturile omului, pentru a
asigura că nu vor exista victime ale conflictelor armate.
Normele dreptului umanitar au urmărit- începând cu ConvenŃia din
1864 şi terminând cu protocoalele din 1977 - să asigure un minimum de
tratament uman, şi, treptat, de drepturi ale omului pe perioada războaielor şi
a altor conflicte armate.
In prezent, dreptul umanitar este privit mai puŃin ca un cod de onoare
pentru combatanŃi, cât ca un mijloc pentru a proteja cât mai mult pe
necombatanŃi de ororile războiului. Dreptul umanitar a evoluat în direcŃia
protecŃiei unei sfere cât mai largi de drepturi ale omului şi pentru segmente
cât mai extinse ale populaŃiei în timpul conflictelor armate.
Cea mai importantă clauză, din acest punct de vedere, este postulatul
conform căruia protecŃia acordată victimelor conflictelor armate trebuie să
fie aplicată fără nici o discriminare.
Desigur, cea mai mare parte a normelor dreptului umanitar sunt
menite să protejeze dreptul la viaŃă. In primul rând sunt protejate persoanele
care cad direct în puterea inamicului, care nu pot fi ucise, căci acesta ar fi un
act de cruzime inutil; asemenea clauze au fost înscrise în convenŃiile de la
Geneva din 1949 şi au fost dezvoltate în Protocolul adiŃional I din 1977.
Chiar şi în ceea ce-i priveşte pe combatanŃii angajaŃi în ostilităŃi,
Protocolul adiŃional I, preluând reguli din documente anterioare, prevede
interzicerea folosirii armelor care sunt de natură să producă răni superflue
ori suferinŃe inutile, urmărind astfel cel puŃin parŃial să scoată în afara legii
acele arme care produc un număr excesiv de mare de morŃi în rândul
soldaŃilor.

In ceea ce priveşte populaŃia civilă, Protocolul adiŃional I din 1977

prevede că părŃile în conflict vor distinge în mod constant între populaŃiile
civile şi combatanŃi şi între obiectivele civile şi cele militare, şi în consecinŃă
îşi vor îndrepta operaŃiunile numai împotriva obiectivelor militare; populaŃia
civilă ca atare, ca şi persoanele civile, nu vor face obiectul unui atac; se
interzice atacul generalizat, inclusiv bombardarea neselectivă a unui oraş sau
sat chiar dacă acesta conŃine un obiectiv militar.
De asemenea, convenŃiile de la Geneva şi protocoalele prevăd în mod
detaliat asigurarea condiŃiilor necesare pentru a susŃine viaŃa în modul cel
mai raŃional posibil într-un conflict armat; astfel, condiŃiile de viaŃă
prevăzute pentru prizonierii de război în cea de a treia convenŃie de la
Geneva sunt reluate în termeni similari pentru persoanele civile internate, pe
teritoriul ocupat. In ceea ce priveşte populaŃia civilă în general, puterea
ocupantă are obligaŃia să asigure că aceasta va avea, în asamblu, mijloacele
necesare de supravieŃuire, iar dacă pentru atingerea acestui scop este
necesar, să accepte trimiterea de ajutoare din afară(cea de a 4-a convenŃie de
la Geneva şi Protocolul I).
Interzicerea folosirii armelor chimice, biologice şi bacteriologice prin
convenŃii încheiate în cadrul ONU este destinată de asemenea să asigure
protecŃia vieŃii şi integrităŃii corporale, atât a combatanŃilor cât şi a
populaŃiei civile. In ceea ce priveşte armele nucleare, în urma avizului
consultativ dat de Curtea InternaŃională de JustiŃie în 1996, dar şi în lumina
ansamblului normelor dreptului umanitar, se poate afirma că s-a format o
normă cutumiară de drept international care interzice folosirea lor în
conflictele armate, chiar dacă doctrinele militare ale puterilor deŃinătoare
prevăd posibilitatea folosirii lor.
Alte norme privind protecŃia dreptului la viaŃă se regăsesc în
ConvenŃiile de la Geneva care prevăd, în articolul 3 comun, interzicerea
absolută a “violenŃei împotriva vieŃii şi persoanei, mai ales omuciderea de
orice fel, mutilarea, tratamentul cu cruzime şi tortura”, ca şi ofensarea
demnităŃii personale, în special tratamentul umilitor şi degradant; ele merg
mai departe, descriind în detaliu cum trebuie să fie comportamentul uman
faŃă de victimele conflictelor armate.
Interzicerea sclaviei este în mod explicit prevăzută în Protocolul
adiŃional II şi este în mod indirect incriminată prin diferitele forme de
protecŃie prevăzute de convenŃiile de la Geneva.
ConvenŃiile de la Geneva conŃin prevederi detaliate cu privire la
garanŃiile judiciare, recunoscând importanŃa crucială a controlului judiciar
pentru a evita execuŃiile arbitrare şi tratamentul inuman, mai ales în timpul
conflictelor militare.
Alte norme ale dreptului umanitar se referă la protecŃia copiilor şi a
vieŃii de familie, la respectarea libertăŃilor religioase şi a altor drepturi ale
omului a căror încălcare poate fi mai frecventă în caz de conflict armat.
Protocolul adiŃional II a extins multe din aceste norme la conflictele
armate care nu au caracter internaŃional.
2.Regulile dreptului umanitar, ca norme convenŃionale, se aplică în
caz de război sau orice alt conflict armat între două sau mai multe părŃi
contractante. Multe din aceste norme sunt însă şi norme cutumiare şi ca
atare se aplică tuturor statelor.
Deja convenŃiile din 1949 stabileau unele dispoziŃii care să se aplice şi
în caz de conflict fără caracter internaŃional, oferind astfel un minimum de
protecŃie şi în cazul acestor conflicte, Protocolul I din 1977 a extins şi mai
mult sfera de aplicare a dreptului umanitar. Potrivit acestui Protocol, nu
numai conflictele armate între state, ci şi conflictele armate în cadrul cărora
popoarele luptă împotriva dominaŃiei coloniale şi ocupaŃiei străine şi
împotriva regimurilor rasiste, în virtutea dreptului lor de a-şi hotărî singure
soarta, sunt declarate conflicte cu caracter internaŃional. Ele intră sub
incidenŃa tuturor normelor privind protecŃia victimelor conflictelor armate,
conform ConvenŃiilor din 1949 şi Protocolului I.
O serie de norme ale dreptului umanitar, incluse în Protocolul II, se
aplică şi conflictelor care se desfăşoară pe teritoriul unei părŃi contractante,
între forŃele sale armate şi forŃe armate disidente aflate sub un control care să
le permită desfăşurarea de opearŃiuni militare continue şi concertate şi să
aplice prevederile Protocolului.
Sfera dreptului umanitar s-a extins astfel, incluzând treptat şi alte
entităŃi decât statele, şi anume popoarele care luptă pentru autodeterminare,
beligeranŃii, răsculaŃii.
Observăm, de asemenea, că normele dreptului umanitar obligă statele
nu numai în raport de cetăŃenii altor state, ci şi în raport de proprii cetăŃeni,
ca şi normele privind drepturile omului. De asemenea, statul care încalcă
asemenea norme răspunde pe plan internaŃional nu numai faŃă de statul care
a suferit prejudiciul direct, ci şi faŃă de celelalte state.
 Unele din aceste norme sunt considerate norme imperative, de la care
statele nu pot deroga prin convenŃii între ele.
4.Persoanele protejate prin norme ale dreptului umanitar sunt:
combatantii- raniti, bolnavi, naufragiati; prizonierii de razboi; populatia
civila;personalul sanitar si religios.
Bunurile protejate sunt: cele cu caracter sanitar; cele cu caracter
civil, inclusiv bunurile culturale, ca si operele si instalatiile care contin forte
periculoase, cum sunt barajele, centralele nucleare sau altele. Se prevede si
protectia mediului inconjurator, in sensul de a nu i se aduce daune durabile
si grave.
Sunt interzise: folosirea de arme conventionale de natura sa produca
efecte nediferentiate, vatamari sau suferinte inutile; folosirea armelor
chimice si bacteriologice si prin analogie si a armelor nucleare.Sunt interzise
represaliile fata de raniti, bolnavi, naufragiati, bunurile civile, bunurile si
zonele culturale, bunurile indispensabile vietii.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul XII

« Drepturile omului si conflictele armate »
din lucrarea mentionata , p.257-279
Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale :
-Persoane protejate, in ce consta protectia;
-Bunuri protejate, in ce consta protectia;
-Interdictii
Tema de casa: Descrieti evolutia drepturilor omului in
timpul conflictelor armate fata de evolutia
drepturilor omului in general

Lectia a 7-a- Drepturile de solidaritate

Obiectivul : cunoasterea tezelor privind dreptul la
dezvoltare, la un mediu sanatos, la pace
Concepte cheie : -dezvoltarea ca drept individual si drept
colectiv;
-obligatiile statului si rolul cooperarii
internationale
 Rezumat:

In dreptul international sunt din ce in ce mai mult recunoscute, ca

expresie a unei conceptii de viata in comunitati mai largi, drepturi cum sunt
dreptul la dezvoltare, dreptul la un mediu sanatos, dreptul la pace.Se sustine
ca ele trebuie sa apartina nu numai persoanelor, ci si grupurilor si popoarelor
si ca realizarea lor presupune cooperarea internationala, bazata pe notiunea
de solidaritate.
Dreptul la dezvoltare este afirmat in Carta africana a drepturilor
omului si popoarelor din 1981 si in declaratii si rezolutii ale ONU, in special
in Declaratia din 1986 privind dreptul la dezvoltare. Potrivit acestor
documente, el este atat un drept al fiecarei persoane, cat si al tuturor
popoarelor si este conceput ca drept la o dezvoltare economica, sociala,
culturala si politica in care drepturile si libertatile fundamentale ale omului
sa fie pe deplin realizate.Sunt subliniate ca aspecte ale acestui drept
importanta participarii fiecarei persoane, a popoarelor la procesul
dezvoltarii, obligatia statelor de a incuraja participarea populara in toate
domeniile, necesitatea de a asigura bunastarea intregii populatii si a tuturor
persoanelor, distribuirea justa a beneficiilor decurgand din aceasta,
egalitatea de oportunitati pentru toti in ceea ce priveste accesul la resurse de
baza, la educatie, servicii de sanatate, munca. Sunt aspecte care tin de
aplicarea principiilor nediscriminarii si egalitatii in drepturi si, in ansamblu,
de protectia drepturilor economice, sociale si culturale.
Ca mijloace de actiune sunt mentionate politicile si programele
nationale, dar si cooperarea internationala.
Ca drept individual, se poate sustine ca dreptul la dezvoltare nu este
un drept autonom sau distinct, ci mai curand o recunoastere si aplicare, in
plan intern si international, a drepturilor economice, sociale si
culturale.Deoarece dezvoltarea se realizeaza in esenta la nivelul tarilor si
popoarelor, ea este un drept colectiv, caruia ii corespund obligatii ale statelor
si entitatilor publice locale, iar in plan international ale comunitatii
internationale, organizatiilor internationale si fiecarui stat, si anume obligatia
de a nu se opune dezvoltarii, a nu o impiedica, a o proteja, dar si de a o
promova prin politici si programe adecvate.
Dreptul la dezvoltare reprezinta o sinteza a ansamblului drepturilor
omului, putand fi prezentat si ca premisa si ca rezultat al exercitarii depline a
acestora..Ceea ce aduce nou pare sa fie o abordare integrata a aspectelor de
ordin intern si international ale procesului dezvoltarii. De aceea, nu exista un
consens cu privire la continutul sau, mai ales cu privire la obligatiile pe care
le genereaza in plan international.
Dreptul la un mediu sanatos a fost enuntat sub diferite forme mai
ales in documentele internationale privind protectia mediului, incepand cu
Declaratia adoptata de Conferinta de la Stockholm din 1972 (ca drept
fundamental la libertate, egalitate si conditii adecvate de viata, intr-un mediu
de o calitate care sa permita o viata in demnitate si bunastare). De asemenea,
drepturi legate de mediu au fost si sunt reclamate in contextul altor drepturi
ale omului, mai ales dreptul la sanatate si dreptul la viata.Ca urmare a
recunoasterii caracterului global al problemelor mediului, majoritatea
documentelor in acest domeniu subliniaza interesul comun al umanitatii
privind protectia mediului, iar obligatiile statelor sunt considerate obligatii
erga omnes, care nu sunt supuse conditiei reciprocitatii. Dreptul la un mediu
sanatos da expresie mai ales relatiei stranse dintre respectarea drepturilor
omului si protectia mediului.
Dreptul la pace poate fi desprins din numeroase documente
internationale, in primul rand din Carta ONU. O declaratie adoptata de
Adunarea generala a ONU in 1984 a proclamat solemn ca toate popoarele au
dreptul sacru la pace si ca respectarea si promovarea infaptuirii acestui drept
constituie o obligatie pentru orice stat. O alta declaratie adoptata in 1999 a
subliniat rolul si obligatiile care revin guvernelor, ca si societatii civile,
media si persoanelor implicate in educatie de a promova o cultura a pacii, ca
un complex de valori, atitudini, traditii, comportamente si moduri de viata
fondate pe respectul fata de viata, respingerea violentei si promovarea si
practica neviolentei. Dreptul la pace se prezinta astfel ca un corolar direct al
dreptului la viata, dar si ca o premisa a exercitarii tuturor celorlalte drepturi
ale omului.
In acest context, putem plasa si preocuparile pentru drepturile si
protectia generatiilor viitoare. Mai multe document internationale, dar in
principal Declaratia adoptata de UNESCO in 1997 privind „raspunderile
generatiilor prezente fata de generatiile viitoare”, au subliniat necesitatea de
a mentine si perpetua omenirea, de a mentine Pamantul necontaminat, de a
pastra conditiile de viata pe pamant, de a pastra identitatea si diversitatea
culturala, de a asigura conditiile pentru dezvoltarea individuala si colectiva a
generatiilor viitoare.In acelasi sens, in 2005, in cadrul UNESCO a fost
adoptata, de asemenea, Conventia privind protectia si promovarea
diversitatii exprimarilor culturale.
Drepturile de solidaritate reprezinta o alta fateta a drepturilor si
obligatiilor fundamentale ale omului.

Pentru aprofundarea temei, a se vedea Capitolul VIII din

lucrarea mentionata, p.192-204.
Subiect pentru pregatirea in vederea evaluarii finale :
raportul dintre dreptul la dezvoltare si
respectarea drepturilor omului
Tema de casa : asezati in paralel drepturile omului
care sunt legate de dreptul la un mediu
sanatos

Lectia a 8-a- Uniunea Europeana si drepturile omului

Obiectivul: -cunoasterea evolutiei privind acceptarea
drepturilor omului ca parte a dreptului
comunitar
-intelegerea modalitatilor practice de aplicare
a prevederilor dreptului comunitar referitoare
la drepturile omului
Concepte cheie : subsidiaritatea, proportionalitatea,
securitatea juridica, drepturi si principii

Rezumat :

Desi tratatele prin care au fost create initial comunitatile europene nu

contin prevederi referitoare la protectia drepturilor omului, avand un
continut exclusiv economic, in cadrul Uniunii Europene s-a admis treptat, in
primul rand ca urmare a jurisprudentei Curtii Europene de Justitie, ca
respectarea drepturilor fundamentale ale omului, recunoscute si protejate de
constitutiile statelor membre , ca si de tratatele internationale in acest
domeniu acceptate de statele membre, constituie o parte integranta a
dreptului comunitar.
Cele trei institutii comunitare-Parlamentul European, Consiliul si
Comisia-au adoptat declaratii comune in 1977 si 1986 privind drepturile
fundamentale
ale omului, in care au subliniat importanta pe care o acorda acestor drepturi
si au declarat ca, in exercitarea competentelor lor si in urmarirea scopurilor
comunitatilor, ele respecta si vor continua sa respecte aceste drepturi.
Tratatul de la Maastricht din 1992 a prevazut ca Uniunea Europeana
va respecta drepturile fundamentale garantate de Conventia din 1950 privind
drepturile si libertatile fundamentale ale omului, adoptata in cadrul
Consiliului Europei, si de traditiile constitutionale ale statelor membre.
Potrivit tratatului de la Amsterdam din 1997, Uniunea este bazata pe
principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului. Respectarea acestor principii a fost prevazuta si ca
o conditie a solicitarii calitatii de membru si a aderarii la Uniune, precum si
ca temei pentru aplicarea de sanctiuni statelor membre responsabile de
incalcari serioase si persistente ale drepturilor omului.
In procesul integrarii, competentele institutiilor comunitare au inclus
treptat aspecte privind problemele sociale, angajarea in munca, educatia,
cultura, sanatatea publica, coeziunea economica si sociala; ca urmare,
respectarea drepturilor omului a devenit una din preocuparile centrale ale
Uniunii.
In numeroase hotarari ale Curtii Europene de Justitie, au fost aplicate
principii cum sunt nediscriminarea, mai ales cea intre barbati si femei si cea
pe baza de cetatenie, dreptul la proprietate, exercitarea libera a activitatilor
economice si comerciale, respectarea vietii private si de familie, a
domiciliului si corespondentei, dreptul de circulatie libera si de sedere pentru
cetatenii statelor membre, ca si drepturi legate de asigurarea unui proces just
si echitabil.
In 2002, Conferinta Interguvernamentala de la Nisa a sefilor de stat si
de guvern ai statelor membre a adoptat Carta drepturilor fundamentale ale
omului, care cu mici modificari a fost inclusa in partea a doua a proiectului
Tratatului de instituire a unei constitutii pentru Europa, semnat la 29
octombrie 2004 la Roma. Acest tratat a fost respins prin referendum de
unele state membre, iar altele nu l-au ratificat; ca urmare, a fost negociat un
nou tratat, cel de la Lisabona, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2009.
Noul tratat nu include textul Cartei, dar prevede că aceasta va avea forŃă
obligatorie pentru statele membre şi instituŃiile Uniunii.
Carta reafirma drepturile care rezulta in principal din traditiile
constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din
Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor
fundamentale,din Cartele sociale adoptate de Uniune si de Consiliul Europei,
precum si din jurisprudenta Curtii de Justitie a Uniunii europene si a Curtii
Europene a Drepturilor Omului.
Drepturile inscrise in Carta sunt grupate pe titluri, astfel:
-demnitatea (dreptul la viata, dreptul la integritatea persoanei,
interzicerea torturii si a pedepselor sau tratamentelor inumane sau
degradante, interzicerea sclaviei si a muncii fortate);
-libertatile(dreptul la libertate si securitate, respectarea vietii private
si de familie, protectia datelor cu caracter personal, dreptul la casatorie si de
a intemeia o familie, libertatea de gandire, constiinta si religie, libertatea de
exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, libertatea
artelor si stiintelor, dreptul la educatie, libertatea de alegere a ocupatiei si
dreptul la munca, libertatea de a desfasura o activitate comerciala, dreptul de
proprietate, dreptul de azil, protectia in caz de stramutare, expulzare si
extradare);
-egalitatea(egalitatea in fata legii, nediscriminarea, diversitatea
culturala, religioasa si lingvistica, egalitatea intre femei si barbati, drepturile
copilului, drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu
handicap);
-solidaritatea(dreptul lucratorilor la informare si la consultare in
cadrul intreprinderii,dreptul de negociere si de actiune colectiva, dreptul de
acces la serviciile de plasament, protectia in cazul concedierii nejustificate,
conditii de munca echitabile si corecte, interzicerea muncii copiilor si
protectia tinerilor la locul de munca, viata de familie si viata profesionala,
securitatea sociala si asistenta sociala, protectia sanatatii, accesul la serviciile
de interes economic general, protectia mediului, protectia consumatorilor);
-drepturile cetatenilor(dreptul de a alege si a fi ales in Parlamentul
European, dreptul de a alege si a fi ales in cadrul alegerilor locale, dreptul la
o buna administrare, dreptul de acces la documente, accesul la mediatorul
european, dreptul de petitionare, libertatea de circulatie si de sedere,
protectia diplomatica si consulara);
-justitia(dreptul la o cale de atac eficienta si la un proces echitabil,
prezumtia de nevinovatie, dreptul la aparare, principiile legalitatii si
proportionalitatii infractiunilor si pedepselor, dreptul de a nu fi judecat sau
condamnat de doua ori pentru aceeasi infractiune).
Carta contine „drepturi” si „principii”; drepturile subiective
trebuie respectate ca atare, in timp ce principiile trebuie puse in aplicare prin
intermediul actelor legislative sau executive (adoptate de Uniune in cadrul
competentelor sale sau de statele membre, in aplicarea dreptului comunitar).
Principiile nu dau nastere unor drepturi imediate, ci creeaza obligatia unei
actiuni pozitive a institutiilor Uniunii sau a statelor membre. Exemple de
principii: privind drepturile persoanelor in varsta, integrarea persoanelor cu
handicap, dreptul muncitorilor la informare si consultare; unele texte contin
atat drepturi, cat si principii (cele referitoare la egalitatea intre femei si
barbati, la viata de familie si la securitatea sociala).
Pentru prima data institutiile judiciare comunitare si tribunalele
nationale vor avea competenta de a judeca litigii privind incalcari ale
drepturilor fundamentale inscrise in Carta, ca parte a dreptului comunitar;
ansamblul institutiilor si mijloacelor de protectie, care asigura aplicarea
dreptului comunitar, devin aplicabile cu privire la drepturile fundamentale
enuntate.
Observam ca sunt incluse atat drepturi civile si politice-care in cadrul
Consiliului Europei sunt reglementate prin Conventia din 1950 si
protocoalele aditionale la acasta si sunt protejate prin jurisdictia Curtii
Europene a Drepturilor Omului, cat si drepturi economice, sociale si
culturale, care in sistemul Consiliului Europei sunt reglementate prin alte
documente si nu fac obiectul jurisdictiei Curtii decat partial, din punctul de
vedere al principiului nediscriminarii.
Pentru prima data drepturi economice, sociale si culturale (unele
redactate in termeni imperativi spre deosebire de alte documente
internationale, in sensul ca orice persoana are dreptul) vor face obiectul unei
protectii judiciarte in plan international
Totodata, retine atentia formularea unora din drepturile fundamentale
in termeni mai generali decat in alte documente; aceasta va face necesar, in
caz de litigii, sa se recurga la explicatiile elaborate sub autoritatea
prezidiului Conventiei europene si, desigur, la conventiile din cadrul Uniunii
si al Consiliului Europei si la jurisprudenta celor doua Curti. Explicatiile
prezinta la fiecare din articole izvorul prevederii respective-fie Conventia
europeana din 1950 sau protocoale aditionale la aceasta, fie alte conventii
adoptate in cadrul Consiliului Europei sau al Uniunii Europene,fie decizii ale
Curtii de Justitie ori ale Curtii Europene a Drepturilor Omului, fie tratate
internationale acceptate de statele membre
Se prevede ca dispozitiile Cartei sunt obligatorii pentru institutiile,
organele, oficiile si agentiile Uniunii, cu respectarea principiului
subsidiaritatii, fara a extinde domeniul de aplicare a dreptului Uniunii in
afara competentei acesteia, fara a-i modifica competentele si sarcinile si fara
a crea competente si sarcini noi.
Se prevede posibilitatea unor restrictii in exercitarea drepturilor
fundamentale cu respectarea principiului proportionalitatii, daca sunt
necesare si numai daca raspund efectiv unor obiective de interes general
recunoscute de Uniune sau necesitatii protejarii drepturilor si libertatilor
celorlalti.
Pentru asigurarea coerentei necesare intre Carta drepturilor
fundamentale si Conventia europeana din 1950, se prevede ca, in masura in
care unele drepturi corespund celor garantate prin Conventia europeana,
intelesul si sfera lor de aplicare, ca si restrictiile admise, sunt identice cu cele
din Conventia europeana; mai ales in ceea ce priveste restrictiile, legiuitorul
trebuie sa respecte normele instituite in aplicarea Conventiei europene a
drepturilor omului, care devin aplicabile automat, fara a se aduce atingere
autonomiei dreptului Uniunii. Se prevede in mod expres ca nivelul protectiei
asigurate de Carta nu poate fi niciodata inferior celui garantat prin Conventia
europeana.

Pentru aprofundare, a se vedea capitolul IX din lucrarea

mentionata.
 Subiecte pentru pregatirea in vederea evaluarii finale
-cum vor fi puse in aplicare perevederile Cartei
fundamentale a drepturilor omului
-raportul dintre Carta drepturilor fundamentala
le şi Conventia europeana din 1950 privind
drepturile si obligatiile fundamentale
Tema de casa : in ce masura institutiile comunitare au
dobandit noi competente prin adoptarea Cartei
fundamentale a drepturilor omului

Lectia a 9-a- Mecanisme pentru protectia drepturilor omului

Obiective :-cunoasterea mecanismelor, a modului
lor de functionare
-cunoasterea obligatiilor statelor si a
raporturilor care se creeaza cu aceste
mecanisme
Concepte cheie : rapoarte,comunicari, plangeri,
diferende
Rezumat :
In paralel cu reglementarile privind drepturile substantiale ale
omului, s-a pus si problema unor mecanisme pentru urmarirea si promovarea
respectarii angajamentelor asumate.
In primul rand, in conceptia documentelor internationale,
respectarea si punerea in aplicare a drepturilor omului sunt strans legate de
legile si institutiile nationale. Statele au obligatia de a adopta legi care sa
prevada aceste drepturi si sa reglementeze conditiile exercitarii lor, inclusiv
obligatiile corelative si raspunderile institutiilor competente. De asemenea,
statele s-au angajat sa asigure fiecarei persoane caile de recurs eficiente,
daca ea considera ca drepturile sale au fost incalcate, in fata unei autoritati
judiciare, administrative sau a altei autoritati competente. De altfel,
procedurile si mecanismele internationale care permit examinarea
plangerilor individuale ale persoanelor conditioneaza admisibilitaea
plangerilor de epuizarea recursurilor interne in statele in cauza.
In plan international, avand in vedere vocatia de universalitate a
tratatelor privind drepturilor omului, de la inceput s-a pus problema
asigurarii unei interpretari cat mai uniforme si a unei aplicari cat mai extinse
a acestor tratate.In acest scop s-a prevazut recurgerea la mai multe tipuri de
maecanisme.
a)Unele tratate au prevazut crearea unor comitete formate din experti,
cu scopul de a sintetiza si promova cele ma adecvate modalitati de aplicare a
tratatelor, a semnala neajunsuri si a adresa statelor recomandari, pornind de
la prevederile tratatelor si de la experienta statelor parti. Functioneaza 6
asemenea comitete: Comitetul drepturilor omului(pentru drepturile civile si
politice), Comitetul pentru drepturile economice, sociale si culturale,
Comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, Comitetul pentru
eliminarea discriminarii fata de femei,Comitetul pentru drepturile copilului,
Comitetul impotriva torturii si Comitetul pentru protectia muncitorilor
migranti si a membrilor familiilor lor.
In plan regional, de asemenea, au fost create asemenea comitete prin
unele conventii; de exemplu, in cadrul Consiliului Europei, comitetul de
experti pentru promovarea aplicarii Cartei sociale europene si comitetul
consultativ pentru supravegherea aplicarii Conventiei cadru privind protectia
minoritatilor.
Principala misiune a acestor comitete este examinarea rapoartelor
periodice ale statelor parti cu privire la masurile adoptate pentru realizarea
drepturilor si libertatilor prevazute. Pe baza acestei examinari, cu
participarea reprezentantilor statelor, ele adreseaza statelor observatii,
sugestii si recomandari, care sunt inscrise in rapoarte anuale ale comitetelor,
impreuna cu eventuale comentarii ale statelor, si pot cere informatii sau
rapoarte suplimentare. Se stabileste astfel un dialog constant, in cadrul
caruia se revine periodic asupra problemelor care pot exista sau apare in
aplicarea tratatelor, irmarindu-se clarificarea sau solutionarea lor.De
asemenea, comitetele elaboreaza si adopta comentarii sau recomandari
generale, care constituie atat interpretari ale tratatelor date de organele
chemate sa promoveze aplicarea lor, cat si sinteze ale practicii pozitive si ale
cailor de urmat in aplicarea tratatelor.
Unele tratate au dat acestor comitete si competenta de a examina
comunicari individuale din partea persoanelor aflate sub jurisdictia statelor
care accepta in mod expres aceste proceduri, privind pretinse incalcari ale
drepturilor si libertatilor inscrise in tratat. Procedura de examinare a acestor
plangeri este confidentiala; ea se incheie cu elaborarea unei opinii a
comitetului, care poate sa adreseze statului recomandari cu privire la
masurile pe care trebuie sa le ia.
Comitetele respective au primit si competenta de a examina
comunicari ale statelor parti care considera ca un alt stat parte nu aplica
prevederile tratatului, in esenta o procedura de examinare a unui diferend
intre doua state parti. Unele tratate prevad si posibiltatea ca un stat parte sa
supuna un asemenea diferend Curtii Internationale de Justitie. Niciuna din
aceste proceduri de reglementare a diferendelor cu privire la respectarea
tratatelor privind drepturile omului nu a fost folosita pana in prezent.
Unele din aceste comitete au creat si proceduri de urgenta, in caz
de incalcari grave si masive ale drepturilor omului, constand in solicitarea de
informatii si rapoarte din partea statului in cauza si examinarea acestora la
prima sesiune.Comitetul adreseaza statului recomandari, dar poate sa aduca
situatia creata in fata organelor ONU, poate crea un mecanism propriu de
urmarire a situatiei, poate oferi consultatii sau alt sprijin statului. De
asemenea, unele comitete au primit competenta de a efectua vizite sau
anchete pe teritoriul statelor parti, desigur cu acordul acestora, daca se
considera necesare constatari la fata locului in lumina informatiilor credibile
primite.
b)In statutele unor organizatii internationale au fost prevazute
proceduri si mecanisme de promovare a respectarii drepturilor omului din
domeniul respectiv.
In cadrul Organizatiei Internationale a Muncii (OIM), care a
elaborat peste 170 conventii in domeniul sau de activitate, functioneaza un
comitet de experti pentru aplicarea conventiilor si recomandarilor
Organizatiei, care examineaza anual rapoartele guvernelor cu privire la
masurile luate de ele in aplicarea acestor conventii si recomandari. Raportul
comitetului de experti este supus anual Conferintei internationale a muncii.
O procedura similara este aplicata de comitetul comitetul pentru libertatea de
asociere,cu un mandat limitat, care supune rapoarte si recomandari
Consiliului de Administratie al Organizatiei.Tot de libertatea de asociere se
ocupa si o comisie de ancheta si conciliere, stabilita printr-un acord intre
ONU si OIM in 1950, avand ca obiectiv stabilirea faptelor intr-un caz si
cautarea unei solutii amiabile.
De asemenea, Consiliul Guvernatorilor al OIM poate numi
comisii de ancheta ad-hoc, pentru a examina o plangere a unui stat contra
altuia privind o pretinsa incalcare a unei conventii acceptata de ambele state.
In cadrul UNESCO functioneaza un comitet pentru conventii si
recomandari, care are competenta de a examina rapoarte ale statelor
membre, dar si comunicari provenind de la persoane, grupuri de persoane si
organizatii neguvernamentale, privind incalcari ale drepturilor omului in
domenii de competenta UNESCO,in cadru unei proceduri confidentiale cu
caracter diplomatic si administrativ.Comitetul prezinta un raport confidential
Consiliului Executiv al UNESCO, care poate cere statului sa ia masuri
pentru a restabili drepturile incalcate.
Tot in cadrul UNESCO, prin Conventia impotriva
discriminarilor in domeniul educatiei din 1960 a fost creata o comisie de
conciliere si bune oficii care are ca misiune cautarea unor solutii amiabile
diferendelor intre state parti cu privire la aplicarea si interpretarea
Conventiei.
c)In plan regional, functioneaza de asemenea curti ale
drepturilor omului, care adopta decizii obligatorii pentru state.
In cadrul Consiliului Europei, Curtea Europeana a Drepturilor
Omului a fost creata prin Conventia din 1950, iar din 1994 este singurul
organ cu misiunea de a asigura respectarea angajamentelor inscrise in
aceasta conventie si in protocoalele aditionale. Curtea examineaza pretentii
supuse de orice stat parte la Conventie impotriva altui stat parte, ca si de
persoane, organizatii neguvernamentale sau grupuri de persoane care pretind
ca sunt victime ale unei incalcari de catre un stat parte a Conventiei sau a
protocoalelor.
Curtea incearca intr-o prima etapa sa rezolve cazul intr-o
procedura confidentiala, cu reprezentantii partilor; daca nu reuseste si
constata o incalcare a Conventiei, Curtea poate decide asupra acordarii unei
satisfactii juste partii pagubite. Statele parti s-au angajat sa respecte deciziile
Curtii ca obligatorii. Curtea poate da avize consultative cu privire la
interpretarea Conventiei si protocoalelor, la cererea Comitetului ministrilor
al Consiliului Europei.
Curtea interamericana a drepturilor omului judeca numai cazuri
supuse de Comisia interamericana sau de statele parti la Conventia
interamericana a drepturilor omului.Plangerile individuale de la persoane,
grupuri sau organizatii neguvernamentale sunt supuse Comisiei, care
incearca sa le rezolve pe cale amiabila, iar daca nu reuseste adopta propriile
sale concluzii si recomandari.
Curtea africana a drepturilor omului si popoarelor, creata in
1998, primeste si examineaza plangeri de la Comisia africana a drepturilor
omului si de la state; ea poate examina si plangeri de la persoane si
organizatii neguvernamentale, cu conditia ca statul in cauza sa fi acceptat
competenta Curtii de a primi asemenea comunicari.
d)In cadrul ONU exista o procedura de examinare a comunicarilor
primite de la persoane sau organizatii internationale, in cadrul Comisiei
drepturilor omului(înlocuită din 2006 prin Consiliul Drepturilor Omului).
Un grup de experti examineaza comunicarile si supune unui grup de lucru al
Consiliului, format din reprezenanti ai grupurilor regionale, situatiile care
par sa releve existenta unui ansamblu de incalcari flagrante ale drepturilor
omului, despre care exista dovezi de incredere.
Consiliul examineaza raportul in sedinta inchisa, invitand statele in
cauza sa-si prezinte punctul de vedere; el poate decide sa inchida cazul, sa-l
mentina in atentie cerand noi informatii, sa numeasca un expert independent
ori sa treaca situatia in procedura de examinare publica.
Consiliul Drepturilor Omului reprezinta el insasi principalul for al
ONU in care sunt examinate cele mai diverse probleme privind respectarea
si promovarea drepturilor omului. In acest scop, el are grupuri de lucru,
unele permanente(grupul pentru minoritati, cel pentru popoarele indigene)
altele ad-hoc, numeste raportori tematici care examineaza situatia drepturilor
omului in lume in diferite domenii, sau raportori pentru cate o tara daca
apreciaza ca situatia intr-o tara sau alta impune o asemenea abordare.
Principalul organ al Consiliului este un Comitet consultativ, care a
înlocuit Subcomisia pentru prevenirea discriminarii si protectia minoritatilor.
In plan european, Conferinta pentru Securitate si Cooperare in
Europa a examinat si examineaza situatia drepturilor omului in statele
participante si a adoptat documente de substanta in acest domeniu. Inaltul
Comisar pentru minoritati , in limitele mandatului acordat, joaca un rol
important in promovarea unor solutii constructive, pe baza respectarii
drepturilor persoanelor care fac parte din minoritati.
Un rol tot mai important il joaca, in plan european, Consiliul
Europei, care include aproape toate statele continentului, atat prin
documentele juridice adoptate, cat si prin activitatea Curtii Europene a
Drepturilor Omului si a altor organe create in cadrul Consiliului.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul X din lucrarea

mentionata, p.221-239.
Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale :
-efecte ale examinarii rapoartelor periodice
ale statelor parti la tratate
-conditii de admisibilitate a comunicarilor
si a plangerilor
Tema de casa : enumerati etape posibile ale actiunii ONU in
cazul unor incalcari grave ale drepturilor
omului
Lectia a 10-a-Evolutii in viata internationala si efectul lor
asupra drepturilor omului
Obiectivul :- cunoasterea efectelor pe care pot sa le aiba
asupra drepturilor omului noile tehnologii,
globalizarea si traditiile culturale
- -intelegerea modului de actiune pentru a
- evita consecintele lor negative
- Concepte cheie : globalizare, cultura, religie
- Rezumat :

Revolutia tehnologica si drepturile omului

Intr-o prima perioada, documentele privind drepturile omului au

abordat problemele stiintei si tehnicii numai in sens pozitiv, prin prisma
contributiei acestora la promovarea drepturilor omului, in sensul ca orice
persoana are dreptul de a lua parte la progresul stiintific si la beneficiile lui.
Pentru prima data, Conferinta de la Teheran asupra drepturilor omului
din 1968 a recomandat organelor ONU sa examineze, intre altele:
respectarea vietii private in contextul tehnicilor de inregistrare; protectia
personalitatii omului si a integritatii sale fizice si intelectuale, avand in
vedere progresele in biologie,medicina si biochimie; folosirea electronicii si
limitele ei intr-o societate democratica;echilibrul care trebuie stabilit intre
progresul stiintific si tehnologic si progresul intelectual, spiritual, cultural si
moral al omenirii.
Adunarea generala a ONU a adoptat in 1975 Declaratia asupra
folosirii progreselor stiintei si tehnicii in interesul pacii si in beneficiul
umanitatii, prin care proclama ca toate statele trebuie sa ia masurile
corespunzatoare pentru a impiedica folosirea acestor progrese cu scopul de a
limita sau impiedica exercitarea drepturilor omului.Alte documente cu
caracter declarativ au fost adoptate de-a lungul anilor de unele institutii
specializate, mai ales Organizatia Mondiala a Sanatatii si UNESCO. In plan
european, in cadrul Consiliului Europei a fost adoptata in 1996 Conventia
pentru protectia drepturilor omului si a demnitatii fiintei umane in legatura
cu aplicatiile biologiei si medicinei.
Dreptul international nu contine in prezent norme generale care
raspunda amenintarilor pe care folosirea noilor tehnologii le poate crea
pentru drepturile omului. In plan intern exista de asemenea deficiente in ceea
ce priveste atat legislatiile,cat mai ales structurile si procedurile judiciare
menite sa solutioneze diferite cazuri. In unele state nu exista legislatie
specifica, ramanand sa se aplice legile generale privind protectia vietii, a
integritatii si demnitatii persoanei, care nu raspund intotdeauna noilor
situatii.Pe de alta parte, tribunalele si juriile nu stapanesc problemele
stiintifice complexe pe care le ridica asemenea cazuri.
Este notabil, de asemenea, accesul inegal la noile cuceriri ale
stiintei si tehnologiei. Marea majoritate a omenirii a ramas in general in
afara revolutiei tehnice, chiar daca in unele tari in curs de dezvoltare s-au
dezvoltat o serie de industrii de baza, ca siderurgia, extractia si prelucrarea
petrolului. Progresul tehnologic numai intr-o parte a omenirii si mentinerea
multor tari in afara revolutiei tehnice au dus la inegalitati grave in
schimburile internationale.
1.In domeniul biotehnologiei si transformarilor genetice, dezvoltarile
rapide legate mai ales de transplantul de organe si tesuturi si de tehnologiile
reproductive, ca si ingineria genetica, au un impact profund asupra
drepturilor omului.
Transplantul de organe, de la persoane in viata sau decedate, ridica
probleme privind: consimtamantul pentru donarea de organe, ca si pentru
transplant; respectul pentru morti; conservarea organelor si tesuturilor;
stabilirea momentului in care poate avea loc recoltarea organelor sau
tesuturilor de la persoane.
Tehnologiile reproductive (inseminarea artificiala, folosirea de mame
de substitutie, fertilizarea in vitro) ridica probleme juridice deosebite, intre
care calitatea de parinti, identitatea juridica a persoanei, drepturile copiilor
nascuti in acest mod, drepturile parintilor, fara a uita traditiile culturale si
religioase diferite.
Transformarile genetice, ca metode de modificare a trasaturilor
mostenite de un organism prin alterarea materialului sau genetic, ofera
posibilitati pentru corectarea unor stari genetice anormale sau vindecarea
unor boli; in acelasi timp, alterarea genelor si a celulelor germinative poate
duce la schimbarea genetica permanenta a organismului si a generatiilor
viitoare. Progresele la care s-a ajuns prin clonarea unor organisme pe baza
unei gene individuale creeaza pericolul de a se trece la crearea de hibrizi
umani, problema care afecteaza insasi esenta fiintei umane, demnitatea si
integritatea ei.
Progresele in biologie, medicina si genetica au pus problema
stabilirii unor norme juridice si de etica in aceste domenii, pentru a preveni
abuzuri si incalcari ale dreptului omului. In cadrul OMS au fost adoptate
norme orientative privind cercetarea biomedicala asupra persoanelor si
privind transplantul de organe. Comisia ONU pentru drepturile omului a
adoptat, de asemenea, in 1995, o rezolutie privind drepturile omului si
bioeticile.
Conventia adoptata in cadrul Consiliului Europei in 1997 pentru
protectia drepturilor omului si a demnitatii persoanei in legatura cu
aplicatiile biologiei si medicinei enumera si dezvolta ca principii ale bioeticii
intre altele: cerinta consimtamantului liber si constient al persoanei in cauza
, in legatura cu orice interventie asupra ei; dreptul la respectarea vietii
private; prelevarea de organe sau tesuturi de la o persoana in viata in scopuri
de transplant numai in beneficiul terapeutic al primitorului; interzicerea
castigului financiar pe seama corpului uman si a unor parti ale sale.
Protocolul aditional din 1998 la aceasta Conventie,cu privire la interzicerea
clonarii fiintelor umane, declara ca instrumentalizarea fiintei umane, prin
crearea deliberata de fiinte umane genetic identice, este contrara demnitatii
omului si constituie o folosire inadecvata a biologiei si medicinei.
De asemenea, in cadrul UNESCO a fost adoptata in 1997 o Declaratie
universala asupra genomului uman si drepturilor omului, care prevede limite
pentru interventiile in mostenirea genetica a umanitatii si a persoanelor si
reia unele din principiile enuntate, adaugand interzicerea oricarei
discriminari bazata pe caracteristici genetice,confidentialitatea datelor
genetice ale unei persoane si dreptul la reparatii pentru orice daune suferite
ca rezultat al unei interventii care afecteaza genomul sau. Fara a nega
libertatea de cercetare, ca parte a libertatii de gandire, Declaratia adopta o
pozitie echilibrata, afirmand ca nici o cercetare sau aplicatie privind
genomul uman nu trebuie sa primeze asupra respectarii drepturilor si
libertatilor fundamentale ale omului si demnitatii umane.
2.Tehnologiile care afecteaza mediul constituie un alt subiect de
preocupare, datorita efectelor lor distrugatoare: reducerea stratului de ozon,
distrugerea florei si faunei, caderea ploilor acide, desertificarea, poluarea
atmosferei, apelor si solului. Asemenea efecte reprezinta, totodata, incalcari
ale drepturilor omului, in multe cazuri ale tuturor oamenilor, la viata, la
integritate fizica, la sanatate, ca si a multor drepturi economice, sociale si
culturale, cum sunt dreptul la un nivel de viata decent, la hrana, la o
dezvoltare fizica si intelectuala normala.In acelasi timp, se creeaza
consecinte grave, uneori ireversibile, pentru generatiile viitoare.
Mai multe conferinte internationale au atras atentia asupra acestor
pericole si au subliniat legatura dintre respectarea drepturilor omului si
protectia mediului, incepand cu Conferinta de la Stockholm din 1972 pana la
cea de la Rio din 1992; numeroase conventii internationale prevad obligatii
ale statelor de a reduce si elimina poluarea in diferite domenii; este insa o
arie de actiune in care raman inca multe de facut pentru ca cooperarea
internationala sa raspunda cerintelor respectarii drepturilor omului pe
Pamant.
3.Tehnologia informatiilor, telecomunicatiile, televiziunea si
internetul au, desigur, unele efecte pozitive pentru drepturile omului: dreptul
la educatie poate fi mai bine promovat prin accesul mai larg la informatie;
dreptul de a participa la viata culturala dobandeste noi dimensiuni prin
posibilitatea de a avea acces la mostenirea culturala universala; se deschid
noi oportunitati de a beneficia de progresele stiintei si tehnicii.
O prima problema care apare este cea a accesului la informatii;
inegalitatea de acces creeaza o situatie de discriminare , de excludere, ceea
ce este evident pentru majoritatea tarilor.
Noile tehnologii au insa si efecte negative in sfera drepturilor
omului: ele pun in pericol dreptul la viata privata,ca urmare a tendintei de
centralizare a datelor cu privire la circulatia persoanelor, la plata
impozitelor, serviciile de sanatate si altele, care ofera un vast dosar de
informatii despre fiecare persoana; se creeaza pericolul abuzului de
informatie, al folosirii acestei informatii contra drepturilor persoanei, ca si al
transferului datelor peste frontiera, deci in afara controlului statului sub
jurisdictia caruia se afla persoanele. Omul poate fi supus unei supravegheri
crescande prin datele de pe computer, prin ascultarile telefonice si alte
mijloace, intrand sub puterea unor forte pe care nu le cunoaste decat dupa ce
sunt folosite impotriva lui.
Cea mai grava problema creata prin noile tehnologii
informationale este folosirea internetului, acum si a telefonului, pentru
difuzarea pornografiei, pentru promovarea rasismului, a ideilor de
superioritate rasiala, a xenofobiei si violentei.Aceasta ridica problema
limitelor libertatii de expresie si de informare. In multe tari exista legi
impotriva promovarii rasismului si pedofiliei; nu toate statele au adoptat
asemenea legi, si ca urmare transmisiunile respective peste frontiere nu pot
fi combatute in mod eficient.
Pe de alta parte, exista pericolul monopolizarii mijloacelor de
informare de catre guverne sau de grupuri de interese, ceea ce permite
falsificarea informatiei, incalcand astfel dreptul persoanelor la o informare
libera si completa privind problemele care le afecteaza; aceasta pune in
pericol exercitarea multor drepturi ale omului, in primul rand a drepturilor
politice legate de participarea la viata publica.
 4.Alte progrese stiintifice pot fi, de asemenea, folosite in
detrimentul drepturilor omului: perfectionarea drogurilor, inclusiv a celor
sintetice, perfectionarea metodelor de tortura fizica si psihica, folosirea
noilor tehnologii de catre retelele teroriste si criminale si altele.
Desigur, noile tehnologii au adus intotdeauna schimbari si
tulburari in viata oamenilor; sunt cunoscute efectele trecerii la industria
manufacturiera asupra micilor meseriasi, ale industriilor moderne asupra
siderurgiei si mineritului in tarile dezvoltate. Societatea a asimilat fiecare din
aceste evolutii, realizand un nou echilibru intre punerea lor in aplicare si
interese fundamentale ale omului.
In realitate, nu tehnologia insasi a creat dificultati omului, ci
folosirea ei in scopuri contrare drepturilor omului sau peste limite
acceptabile. Problema care se pune nu este de a opri revolutia tehnologica, ci
de a cauta caile si metodele si a lua masurile pentru ca noile tehnologii sa nu
fie folosite in scopul periclitarii vietii, sanatatii, al oprimarii , persecutiei,
poluarii, al producerii altor atingeri ale drepturilor omului.
In principiu, nici una din noile tehnologii-energia nucleara,
informatica, biotehnologia si altele-nu este contrara drepturilor omului. Este
insa necesara o preocupare constanta si conjugata pentru ca ele sa fie folosite
in beneficiul omului si nu in detrimentul lui, pentru ca drepturile omului sa
nu fie puse in pericol prin practici sau cercetari noi, bazate pe noile
tehnologii.
Aceasta cere un efort continuu de reglementare si adaptare in
raporturile dintre state, ca si de reglementare in plan intern, pentru a asigura
respectarea drepturilor omului in aplicarea oricarei noi cercetari sau
tehnologii.

Globalizarea si drepturile omului

In sens larg, globalizarea inseamna crearea unei piete mondiale

unice prin universalizarea economiei, prin reducerea barierelor nationale fata
de comert si investitii, dezvoltarea sistemelor de telecomunicatii si
informatie si accesul tot mai larg la acestea, universalizarea pietelor
financiare, cresterea rolului companiilor multinationale si extinderea
acestora in alte tari prin achizitii, aliante si retele de intreprinderi.
Sunt procese ale interdependentei crescande , generata de
cooperarea economica extinsa si de nevoia de a raspunde impreuna la
probleme globale. Ele sunt insotite de o mobilitate crescanda a persoanelor,
a capitalurilor, a tehnologiilor.
Desi aceasta evolutie poate duce la dezvoltarea economiei
mondiale in ansamblu si la progrese reale, se constata ca unele probleme
economice si sociale grave persista si chiar se adancesc; o serie de tari raman
inca in stadiu de subdezvoltare completa, iar altele au realizat numai un
inceput de dezvoltare, decalajul dintre ele si tarile dezvoltate crescand
continuu; chiar si in unele tari dezvoltate se mentin zone de saracie si de
marginalizare a unor grupuri umane, mai extinse sau mai restranse.
Beneficiile procesului globalizarii revin astfel unui numar redus de state,
populatii numeroase ramanand in afara lui.
In aceste conditii, se constata in multe tari neglijarea standardelor
umanitare minime, ceea ce duce la tulburari sociale, la conflicte interne si la
cresterea insecuritatii generale. Actiunea companiilor multinationale nu tine
seama intotdeauna de problemele sociale ale tarilor gazda, iar circulatia
libera a informatiei, ca rezultat al noilor tehnologii, nu are numai efecte
pozitive. Se apreciaza de asemenea ca rolul statului ar fi in declin, ceea ce
poate afecta indeplinirea misiunii sale primordiale de realizare a drepturilor
omului, mai ales a celor economice, sociale si culturale.
Se apreciaza ca globalizarea este un factor contributiv la incalcari
ale dreptului la viata, la sanatate, ale libertatii de asociere, ale dreptului la
conditii de munca sigure, ale drepturilor persoanelor care fac parte din
minoritati. Competitia acerba intr-o economie globalizata obliga tarile in
curs de dezvoltare sa mentina salarii mici si conditii de munca reduse,
acesta fiind singurul lor avantaj competitiv. Procesele economice legate de
globalizare au afectat grav drepturile popoarelor indigene, mai ales in
legatura cu folosirea pamanturilor pe care le detineau sau le foloseau in mod
traditional. Se apreciaza totodata ca procesul globalizarii nu raspunde, din
multe puncte de vedere, standardelor de baza ale nediscriminarii rasiale; in
multe locuri in Africa globalizarea ar fi generat rasism, diferentiere etnica si
discriminare; in tarile dezvoltate au crescut xenofobia si practicile rasiste
care au dus la reducerea protectiei juridice a refugiatilor si muncitorilor
migranti, la gheto-uri si marginalizare.
Globalizarea a dus si la extinderea poluarii , reducand posibilitatea
de actiune a statelor fata de societatile multinationale care controleaza
procesele de productie; are loc in mod crescand depozitarea deseurilor
poluante in tari sau zone sarace.
 Monopolizarea si controlul asupra mijloacelor de informare peste
frontiere, ca urmare a globalizarii, permite determinarea continutului
informatiei difuzate si deci distorsionarea acesteia, aducand atingere multor
drepturi ale omului.
In ceea ce priveste schimburile culturale, se apreciaza ca tendinta
de a liberaliza comertul cu lucrarile culturale creeaza un pericol real pentru
pastrarea diversitatii culturale. In acest sens, Conferinta interguvernamentala
a UNESCO din 1998 privind politicile culturale pentru dezvoltare a
reafirmat importanta culturii pentru demnitatea umana si necesitatea de a
proteja identitatea si diversitatea culturala si a exprimat preocuparea sa
crescanda ca , desi leaga culturile si intareste interactiunea dintre ele,
globalizarea ameninta sa submineze diversitatea creatoare si poate duce la
uniformizare.
Pentru a evita asemenea consecinte negative, se impune tot mai
mult cerinta ca orice activitate economica importanta sa fie evaluata prin
prisma respectarii drepturilor omului. In acest sens, Conferinta mondiala de
la Viena asupra drepturilor omului din 1993 a cerut, pentru orice proiect, o
evaluare de impact asupra drepturilor omului, avand in vedere consecintele
negative posibile, temporare sau pe termen lung, ale activitatii propuse
asupra drepturilor omului de orice sector al societatii nationale si stabilirea
unor mecanisme participative de supraveghere si evaluare. Aceasta cerinta, a
evaluarii impactului asupra drepturilor omului, vizeaza atat agentiile
internationale de dezvoltare, cat si guvernele individuale, donatoare sau
receptoare.
O alta cale de actiune preconizata este includerea problematicii
drepturilor omului pe agenda companiilor, a firmelor nationale sau
multinationale.
In esenta, datorita globalizarii, care a devenit un proces obiectiv,
este necesar sa existe un set armonios de regimuri juridice privind comertul,
drepturile omului si protectia mediului, care sa asigure atat dezvoltarea
productiei valorilor materiale, cat si mentinerea conditiei umane pentru toti
locuitorii planetei.
Deoarece este imposibil a opri procesul globalizarii, este necesar sa
se asigure un echilibru adecvat care sa garanteze ca dezvoltarea economica
indusa prin globalizare contribuie la respectarea drepturilor si libertatilor
omului, prin masuri care sa reduca si sa elimine efectele sale negative.
 Pentru aprofundare, a se vedea capitolul XIII
din lucrarea mentionata, p.280-305
Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale :
-ce drepturi ale omului pot fi afectate de
noile tehnologii
-ce efecte are globalizarea asupra drepturilor
politice
Tema de casa : puneti in paralel noi tehnologii in
medicinei si drepturi ale omului care pot
fi afectate

-
Lectia a 11-a-Diversitatea culturala si efecte asupra drepturilor
omului
Obiectivul : -intelegerea relatiei dintre cultura si
drepturile omului
-cunoasterea modalitatilor de actiune pentru a
evita consecintele negative ale traditiilor
asupra drepturilor omului

Concepte cheie : cultura, traditie, relativismul cultural

Rezumat :
In diferite parti ale lumii se constata disparitati in ceea ce priveste
respectarea drepturilor omului; unele din aceste disparitati isi au radacina in
diferente de cultura si in traditii vechi, anterioare adoptarii documentelor
internationale.
Relativismul cultural este conceptia conform careia traditiile culturale
locale (inclusiv practicile religioase, politice si juridice) ar determina
existenta si intinderea drepturilor omului intr-o societate anumita. Aceasta ar
insemna ca nu exista standarde juridice internationale dupa care sa evaluam
modul de respectare a drepturilor omului intr-o tara sau alta. Relativistii
pretind ca standardele drepturilor omului difera in functie de cultura, ca
ceea ce reprezinta intr-o tara o incalcare a drepturilor omului poate fi legal
intr-o alta tara; admitand existenta unui set de norme conventionale sau
cutumiare general-acceptate in domeniul drepturilor omului, ei sustin ca
sensul acestora difera de la cultura la cultura si deci se aplica diferit. Exista
si opinii radicale, care neaga insasi universalitatea drepturilor omului; la
latura opusa, universalistii radicali sustin ca exista un singur set de norme
privind drepturile omului, care se aplica la fel peste tot, fara a fi influentate
de diferente culturale sau istorice.
1.Statele din diferite regiuni geografice au subliniat, in documente
oficiale adoptate de ele, universalitatea drepturilor omului; in acelasi timp,
statele asiatice au adaugat ca ele trebuie sa fie considerate in contextul unui
proces dinamic si evolutiv de stabilire a normelor internationale, tinand
seama de particularitatile nationale si regionale si de fundalul istoric, cultural
si religios diferit; delegatiile unor state islamice au cerut ca normele privind
drepturile omului sa fie completate cu bogatia si experienta diferitelor
culturi.
Declaratia adoptata de Conferinta mondiala de la Viena din 1993 a
afirmat ca toate drepturile omului sun universale, indivizibile si
interdependente intre ele; daca particularitatile mentionate trebuie luate in
considerare, este indatorirea statelor, indiferent de sistemele lor politice,
economice si culturale, de a promova si a proteja toate drepturile si
libertatile fundamentale ale omului.
In ceea ce priveste referirile la „valorile asiatice” in acest domeniu, s-
a facut referire la respectul pentru traditii, legaturile de familie puternice si
respectul pentru batrani, comunitarism, accentul pe obligatii si raspunderi.
Asemenea sisteme de valori se regasesc si in unele tari din Europa Centrala
si de Est si in tari arabe si africane. Ele nu sunt insa in principiu
incompatibile cu drepturi sau libertati fundamentale ale omului; ele pot
implica unele modalitati diferite de exercitare a unor drepturi, fara a afecta
esenta acestora. Ceea ce se atribuie tarilor occidentale ca fenomene pe care
tarile asiatice au declarat ca nu le considera ca parte a conceptului universal
al drepturilor omului-individualismul, consumerismul, consumul de droguri
si criminalitatea-nu pot fi considerate ca valori pe care drepturi sau libertati
ale omului le-ar impune ca universale.
Adunarea generala a ONU a evidentiat compatibilitatea diversitatii
culturale, etnice si religioase, a pluralismului cultural, cu drepturile omului,
afirmand ca respectarea diversitatii culturale favorizeaza beneficiul
drepturilor omului universal acceptate.
 Nici unul din documentele internationale privind drepturile omului,
nici cele regionale, nici cele cu vocatie de universalitate, nu prevede
posibilitatea unor derogari sau exceptii decurgand din culturile si traditiile
locale si nu confera statelor dreptul de a le invoca pentru a nu-si respecta
obligatiile asumate. Toate aceste documente contin clauze de nediscriminare
pe baza de rasa, sex, religie sau alte criterii.
2.Prin universalism nu intelegem o lume uniforma, un model stabilit
intr-o parte a lumii, la care toti trebuie sa adere fara discutie.Trebuie sa
acceptam ca societatile umane au cunoscut dezvoltari diferite, in functie de
mediul lor propriu, ca si de interactiunea cu cel din jurul lor; ca urmare,
exista mari disparitati in ceea ce priveste organizarea sociala, relatiile
interumane, locul religiei in viata omului, nivelul si tipul de educatie.
In acelasi timp, este general recunoscut ca nu se pot admite abateri
de la demnitatea si integritatea fizica a persoanei, nici de la condamnarea
crimelor contra pacii si securitatii umanitatii, deoarece acestea sunt valori
fundamentale, legate de insasi existenta persoanei si a societatii umane. Se
apreciaza ca aceste valori sunt protejate prin norme imperative, de la care
statele nu pot deroga sub nici un motiv. Normele care le protejeaza ar
constitui „nucleul dur” al drepturilor omului.
In ceea ce priveste islamul, se considera ca unele aspecte ale
traditiilor acestuia sunt incompatibile cu drepturile omului, intre care:
-ideea de superioritate juridica, politica, economica si sociala a
oamenilor liberi fata de sclavi, a musulmanilor fata de ceilalti, a barbatilor
fata de femei; din acestea au ramas unele inegalitati fata de femei;
-pedepsele corporale, pentru unele infractiuni;
-atingeri ale unor libertati individuale si colective, inclusiv
asentimentul si uneori participarea activa a unei parti a populatiei, in cazul a
ceea ce se considera a fi infractiuni religioase.
In multe tari islamice a avut loc o evolutie semnificativa a legislatiei
(au fost eliminate pedepsele corporale, ca si contestarea religioasa ca
infractiune, a fost in mare masura eliminata inegalitatea femeilor), chiar daca
sunt cunoscute reculuri si abordari fragmentare.
Consideram ca in abordarea acestor probleme trebuie sa se renunte la
conceptia unei pretinse superioritati culturale a traditiei occidentale a
drepturilor omului, in spiritul careia ar trebui educate alte popoare. Trebuie
recunoscut ca toate culturile au valoarea lor si pot contribui la dezvoltarea
conceptelor legate de drepturile omului. In acelasi timp, nu putem adopta o
atitudine de neutralitate fata de orice traditii culturale; existenta diferentelor
culturale si a traditiilor diferite nu trebuie sa duca la respingerea nici unei
parti a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. Unele drepturi ale
omului, ca dreptul la viata sub toate aspectele, dreptul de a nu fi supus
torturii si alte drepturi la integritate fizica, sunt absolute, in sensul ca nu le
pot fi opuse culturi traditionale. Exista un nucleu intangibil al fiecarui drept
si al ansamblului drepturilor omului. De aceea, daca orice cultura si traditie
trebuie respectate in functie de valorile pozitive pe care le poarta, nici o
traditie nu poate fi invocata pentru a justifica incalcari ale acestor drepturi.
In acelasi timp, practica a demonstrat necesitatea unui dialog
intercultural constant pentru a confrunta sistemele de valori, a intelege
diferentele si a inlatura neintelegerea si suspiciunea, dar si acele traditii
contrare unor drepturi ale omului.Punctul de plecare il reprezinta
documentele internationale care consacra aceste drepturi, acceptate de marea
majoritate a statelor si care nu dau posibilitatea unor derogari.
In numeroase documente internationale, Adunarea generala a ONU s-a
pronuntat, de exemplu, pentru eliminarea practicilor traditionale sau
cutumiare care afecteaza sanatatea femeilor si fetelor, pentru asigurarea
egalitatii in drepturi prin aplicarea legilor si crearea institutiilor, ca si prin
educatie si schimbarea moravurilor.

Pentru aprofundare, a se vedea capitolul XIII, secŃiunea a

doua din lucrarea menŃionată, p.292-298
Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale :
-traditii culturale si drepturi ale omului
pe care ele le pot incalca
Tema de casa : cum pot actiona statele pentru a eradica
traditiile culturale care incalca drepturi ale
omului
 Lectia a 12-a- Protectia drepturilor omului in Romania
Obiectivul : -cunoasterea principalelor reglementari si
institutii romanesti care asigura protectia
drepturilor omului
Concepte cheie : primatul reglementarilor internationale,
nediscriminarea, sistemul de recursuri
multiple
Rezumat :
Protectia drepturilor in Romania este asigurata in primul rand prin
dispozitiile Constitutiei si ale legilor in vigoare.Constitutia Romaniei,
adoptata in 1991, cu modificarile aduse in urma referendumului din 2003,
stabileste baza juridica a drepturilor omului in tara noastra.Ea prevede de la
inceput ca Romania este un stat de drept, democratic si social, in care
demnitatea omului, drepturile si libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a
personalitatii umane, dreptatea, pluralismul politic reprezinta valori supreme
si sunt garantate.
Constitutia enunta, in titlul II denumit “Drepturile, libertatile si
indatoririle fundamentale” numeroase drepturi si libertati, conform
documentelor internationale acceptate anterior de statul roman. Intr-un
capitol de dispozitii comune, Constitutia prevede universalitatea drepturilor
si libertatilor, principiul neretroactivitatii legilor, egalitatea in drepturi a
cetatenilor, protectia cetatenilor aflati in strainatate, accesul liber la justitie si
Include dispozitii referitoare la cetatenie,regimul strainilor si apatrizilor.
Prezinta o importanta deosebita prevederile art. 20 din Constitutie,
potrivit caruia ”Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile
cetatenilor vor fi interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia
universala a drepturilor omului, cu pactele si cu celelalte tratate la care
Romania este parte. Daca exista neconcordante intre pactele si tratatele
privind drepturile fundamentale ale omului, la care Romania este parte, si
legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului
in care Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.
Acceptand primatul normelor dreptului international privind drepturile
omului fata de legile interne, aceste dispozitii dau expresie unei conceptii
moderne, conform careia drepturile omului depasesc cadrul legislatiilor
nationale si trebuie aplicate in toate statele lumii, intr-un mod cat mai
uniform.
Numeroase alte legi transpun in norme precise aceste drepturi si
libertati, incepand cu codurile civil, penal, al familiei si altele si continuand
cu legea electorala, legile privind administratia publica, privind activitatile
economice si altele.
Aplicarea acestor prevederi trebuie asigurata de un cadru institutional
corespunzator, creat prin Consttutie si legile in vigoare si adaptat in mod
constant la necesitati.Un rol important revine Curtii Constitutionale,
institutie noua, menita sa asigure controlul constitutionalitatii legilor; cum
drepturile si libertatile sunt enuntate in Constitutie, Curtea Constitutionala,
ca organism independent, se poate pronunta cu privire la orice prevedere
cuprinsa intr-un act normativ si decizia ei este definitiva, nefiind supusa nici
unui recurs. In ceea ce priveste aplicarea legilor, ansamblul organelor
statului are obligatia de a asigura organizarea societatii si desfasurarea vietii
politice, economice, sociale si culturale pe teritoriul tarii astfel incat sa fie
respectate drepturile omului. Un rol deosebit revine organelor din sistemul
de jurisdictie, chemate sa judece litigiile in care persoanele isi valorifica
drepturi si libertati impotriva oricaror incalcari sau limitari, inclusiv in
cadrul contenciosului administrativ, impotriva actelor organelor de stat prin
care ar putea fi incalcate. In scopul garantarii indeplinirii acestei misiuni, se
prevad independenta si inamovibilitatea judecatorilor, precum si trei grade
de jurisdictie: judecatoriile, tribunalele si curtile de apel, precum si existenta
Curtii supreme de justitie.
Constitutia reglementeaza, de asemenea, institutia Avocatului
Poporului, caruia ii revin atributii importante in apararea drepturilor si
libertatilor cetatenilor in raporturile cu autoritatile publice. El primeste
plangeri privind incalcari ale drepturilor si libertatilor si urmareste
rezolvarea lor, solicitand autoritatilor sau functionarilor administratiei
publice in cauza incetarea incalcarilor,repunerea in drepturi a persoanelor si
repararea pagubelor. El actioneaza la cererea persoanelor vatamate, dar si a
organizatiilor neguvernamentale actionand in numele membrilor lor.
Pentru respectarea drepturilor si libertatilor omului actioneaza de
asemenea partidele politice, parlamentul, diferitele institutii de drept public
si organizatiile neguvernamentale.
De asemenea, Romania este parte la principalele documente
internationale in domeniul drepturilor omului-cele doua pacte,conventiile
privind eliminarea discriminarii rasiale si fata de femei, privind drepturile
copilului si impotriva torturii, iar in plan regional la Conventia din 1950 a
Consiliului Europei privind drepturile si libertatile fundamentale si
protocoalele sale aditionale, la Conventia cadru privind protectia
minoritatilor nationale din 1995 si la alte documente adoptate in acest cadru.
Aderarea Romaniei la Uniunea Europeana va adauga noi reglementari,
inclusiv cele cuprinse in Carta drepturilor fundamentale. Majoritatea acestor
documente au creat mecanisme de supraveghere a aplicarii lor, iar in plan
european functioneaza Curtea Europeana a Drepturilor Omului si Curtea
Europeana de Justitie a Uniunii Europene, competente sa adopte decizii
obligatorii pentru statele membre.
Pentru aprofundare, a se vedea Victor Duculescu,lucrarea
mentionata, capitolele IV si V, p.141-236 ;
I.Diaconu, lucrarea menŃionată, p.240-254
Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale :
-ce natura au legile care reglementeaza in
Romania drepturile omului si cum sunt
adoptate
-ce norme va aplica un judecator roman
cand i se supune o plangere privind o
a drepturilor omului

Tema de casa : numiti in ordine logica si juridica

caile pe care le are la dispozitie o persoana
pentru a-si valorifica un drept in Romania

Lectia a 13-a- Drepturile omului si relatia drept intern-drept

international
Obiective :- intelegerea raporturilor intre cele doua
ordini juridice si a consecintelor acestora
-intelegerea intrepatrunderilor care se
creeaza si a rolului tuturor factorilor
implicati
Concepte cheie : problema interna-problema
internationala, subiect de drept, tipuri
de protectie
 Rezumat :
Numeroase conventii internationale-cu caracter universal sau
regionale-reglementeaza deci raporturile dintre state in domeniul drepturilor
omului, mai precis obligatiile statelor in acest domeniu.In acelasi timp,
garantarea, exercitarea si respectarea acestor drepturi sunt strans legate de
organizarea vietii politice si de stat, de ansamblul masurilor luate de un stat
pe teritoriul sau pentru reglementarea raporturilor umane. Documentele
internationale mentionate pun la baza realizarii drepturilor omului pe care le
prevad masuri pe care fiecare stat parte este obligat sa le ia in plan legislativ
si administrativ.
In consecinta, respectarea drepturilor omului ramane o problema de
drept intern, de competenta fiecarui stat, el fiind singurul care poate lua
masurile respective pentru a garanta prin lege si a asigura exercitarea
efectiva a acestor drepturi.In acelasi timp, statele si-au asumat angajamente
unul fata de toate celelalte de a respecta aceste drepturi si de a coopera in
acest scop.Acestea sunt angajamente de drept international. Problema
drepturilor omului a devenit in acest fel si o problema de drept international,
in sensul ca fiecare stat si-a asumat angajamente fata de alte state in acest
domeniu si fiecare stat poate cere altui stat sa-si respecte aceste
angajamente, inclusiv fata de cetatenii proprii.O asemenea solicitare nu
constituie amestec in treburile interne ale altui stat.
Documentele internationale creeaza drepturi si obligatii directe numai
intre statele parti; pentru fiecare stat parte ele creeaza obligatia de a le
transpune in ordinea juridica interna (ceea ce are loc prin adoptarea unor legi
care preiau continutul lor sau prin insusi actul de ratificare); drepturile
persoanelor decurg din aceste legi interne si pot fi reclamate in justitie, in
fata tribunalelor interne, pe baza acestor legi.Numai in mod exceptional
persoanele pot initia proceduri in plan international pentru apararea
drepturilor lor, daca statele au acceptat in prealabil asemenea proceduri.
Protectia drepturilor omului se desfasoara in primul rand la nivel
national, prin organele de stat, dar si prin actiunea organizatiilor
nrguvernamentale si a societatii civile. Este vorba in primul rand de
instantele de judecata, de intregul aparat judiciar, dar si de organisme
parlamentare, organe executive, de ombudsman (avocatul poporului) si
organizatii neguvernamentale.
 In plan international, protectia drepturilor omului se realizeaza in
primul rand prin supravegherea aplicarii angajamentelor asumate de state de
catre organisme create in acest scop, prin examinarea rapoartelor periodice
ale statelor si examinarea de plangeri individuale ale persoanelor in cazul in
care asemenea proceduri au fost acceptate de state, prin luari de pozitie in
cadrul organismelor internationale. In plan regional, curti de justitie
specializate examineaza plangeri ale persoanelor si adopta decizii obligatorii
pentru state.
In al doilea rand, statele au adoptat numeroase conventii prin care s-au
angajat sa incrimineze si sa pedepseasca anumite fapte si sa coopereze in
acest scop (conventii pentru abolirea sclavajului, a comertului cu sclavi si a
institutiilor si practicilor analoge, a traficului ilicit de stupefiante si substante
psihotrope, pentru interzicerea si pedepsirea traficului de femei si copii, a
terorismului si altor acte de violenta).
Protectia drepturilor omului se realizeaza si prin pedepsirea in plan
international a unor incalcari deosebit de grave ale drepturilor omului, cum
sunt actele de genocid,crimele contra umanitatii si crimele de razboi; astfel
de fapte, pentru care sunt pedepsite persoanele vinovate indiferent de functia
pe care o ocupa in stat, pot fi judecate de tribunale internationale stabilite in
acest scop (Tribunalul international pentru fosta Jugoslavie, Tribunalul
international pentru Rwanda, Curtea Penala Internationala).
Totodata, in cazul in care incalcari grave si sistematice ale drepturilor
omului pun in pericol pacea si securitatea internationala, Carta ONU prevede
posibilitatea actiunii Consiliului de Securitate prin masuri de constrangere
impotriva statului care le comite, mergand pana la folosirea fortei.

Pentru aprofundare, a se vedea Capitolul III din lucrarea

mentionata “Respectarea drepturilor omului
problema interna sau internationala”,p.79-
92.
Subiecte de pregatit in vederea evaluarii finale :
-cum se aplica in dreptul intern norme ale
dreptului international privind drepturile
omului
-ce drepturi au alte state in legatura cu
respectarea drepturilor omului in dreptul
intern
 Tema de casa : cum procedeaza un judecator atunci
intr-un caz este invocata
neconstitutionalitatea unei legi, ca fiind
contrara unui tratat din domeniul
drepturilor omului

Lectia a 14-a –Natura si contextul exercitarii drepturilor omului

Obiective : -intelegerea locului care revine drepturilor
persoanei in raport de drepturile altora si
de interesele societatii in ansamblu
-intelegerea contextului social in care se
exercita drepturile omului, a sensului
restrictiilor care pot fi aplicate
Rezumat :

Drepturile si libertatile fundamentale ale omului formeaza un

tot.Fiecare din ele trebuie interpretat si aplicat in contextul celorlalte.Ele
sunt indivizibile. Nici unul din drepturi nu poate fi opus altor drepturi si
libertati. De exemplu, dreptul unei persoane la exprimare libera nu poate fi
opus dreptului alte persoane la reputatie sau la viata privata; si unele si altele
sunt valori protejate si legea sanctioneaza incalcari ale lor. Mai mult,
exercitarea unui drept nu justifica incalcarea drepturilor altor persoane sau
contestarea acestora.
De asemenea, drepturile si libertatile trebuie intelese si aplicate
tinand seama de obligatiile fiecarei persoane fata de semenii sai.Numeroase
documente privind drepturile omului prevad obligatia fiecarei persoane
careia i se atribuie drepturi si libertati obligatia de a respecta legislatia
nationala si drepturile si libertatile altor persoane.De exemplu, dreptul de a
studia limba materna sau de a primi instructie in aceasta limba al persoanelor
care fac parte din minoritati este insotit de obligatia acestor persoane de a
studia limba oficiala a statului.
Exista obligatii ale fiecarei persoane si fata de comunitatea din
care face parte, fata de societate in intregul ei, caci drepturile si libertatile
omului presupun un climat de securitate si de ordine publica, de sanatate
publica, de moralitate, iar in plan economic si social eforturi de dezvoltare in
cadrul unor programe administrate de stat, dar la care trebuie sa contribuie
toate persoanele in forme stabilite prin lege. Pentru realizarea si mentinerea
acestui climat, statele pot sa ia masurile necesare, inclusiv de restrangere a
exercitarii unora din drepturi si libertati. Drepturile omului nu sunt deci
absolute, nu trebuie confundate cu libertatea de actiune arbtrara, ci se
exercita in contextul drepturilor similare ale altor persoane si al obligatiilor
fata de fiecare persoana si fata de societate in intregul ei.
Drepturile si libertatile omului revin fiecarei persoane , sunt
drepturi individuale. Este conceptia care sta la baza tuturor documentelor
privind drepturile omului, care enunta drepturi ale “oricarei persoane”;
referiri la grupuri, mai precis la minoritati, apar numai sub aspectul
protectiei, existentei si identitatii lor. Raportul explicativ la Conventia cadru
privind protectia minoritatilor din 1995 a Consiliului Europei precizeaza insa
ca nu sunt avute in vedere drepturi colective. Procedurile de supunere a
plangerilor individuale in fata organismelor internationale, judiciare sau
altele, prevad prezentarea comunicarilor respective de regula de catre
persoanele care pretind ca sunt victime ale
incalcarilor, si nu de grupuri sau asociatii in numele lor. Nu trebuie
confundata exercitarea in comun a unor drepturi ale omului cu drepturile
colective.Numeroase drepturi si libertati sunt exercitate in comun cu alte
persoane: dreptul de asociere si de intrunire, drepturile culturale, participarea
la viata publica.Omul ramane insa titularul individual al acestor drepturi; el
le poate exercita cand si cum doreste si drepturile sale nu pot fi preluate de
un grup si exercitate independent de vointa sa; chiar in cazul minoritatilor
documentele precizeaza ca drepturile specifice in domeniile culturii,
educatiei si religiei pot fi exercitate in mod individual sau in comun cu
membrii grupului respectiv.

Pentru aprofundare, a se vedea in lucrarea mentionata

Capitole II, III şi IV.

Subiect de pregatit in vederea evaluarii finale :

-ce obligatii revin statului pentru
protectia drepturilor omului ale
 unei persoane si ale societatii in
ansamblu
Tema de casa : ce motive pot invoca statele
pentru a aplica restrictii la exercitarea
unor drepturi politice si civile si ce
conditii trebuie sa respecte

Exemple de teste de autoevaluare din toata materia :

1.In ce consta universalitatea drepturilor omului. Raspuns: in
Lectia 1.
2.Drepturile care protejeaza libertatea personala. Raspuns: in
Lectia a 3-a.
3.Drepturile care protejeaza viata si integritatea fizica.
Raspuns: in Lectia a 3-a.
4.Enuntati drepturile omului de la care statele nu pot deroga
nici in caz de pericol pentru existenta natiunii. Raspuns: in
Lectia a 3-a.
5.Enumerati documentele universale privind drepturile
omului. Raspuns: in Lectia 1.
6.Enumerati documente europene privind drepturile omului.
Raspuns: in Lectia 1.
7.Prin ce mijloace se realizeaza un raport armonios intre
drepturile omului si societate. Raspuns: in Lectia a 2-a si in
Lectia a 14-a.
8.Analizati deosebirile intre nediscriminare si egalitatea in
drepturi. Raspuns: in Lectia a 2-a.
9.Enumerati drepturile legate de dreptul la munca. Raspuns:
in Lectia a 3-a.
10.Ce deosebiri exista intre cetateni si straini in domeniul
drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 4-a.
11.Drepturile refugiatilor in raport cu cetatenii si alti straini.
Raspuns: in Lectia a 4-a.
12.Drepturile specifice cetateniei Uniunii Europene. Raspuns:
in Lectia a 4-a.
13.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati
in domeniul culturii. Raspuns: in Lectia a 5-a.
 14.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati
in domeniul lingvistic. Raspuns: in Lectia a 5-a.
15.Drepturi specifice persoanelor care fac parte din minoritati
in domeniul libertatilor religioase. Raspuns: in Lectia a 5-a.
16.Cum se poate asigura persoanelor care fac parte din
minoritati dreptul de a lua parte la viata publica. Raspuns:
in Lectia a 5-a.
17.Persoane protejate in timpul conflictelor armate. Raspuns:
in Lectia a 6-a.
18.Bunuri protejate in timpul conflictelor armate. Raspuns: in
Lectia a 6-a.
19.Raportul dintre drepturile omului si dreptul la un mediu
sanatos. Raspuns: in Lectia a 7-a.
20.Elemente noi in domeniul drepturilor omului in Uniunea
decurgand din Tratatul constitutional din 2004. Raspuns: in
Lectia a 8-a.
21.Raportul dintre Carta fundamentala a drepturilor omului
a Uniunii Europene si Conventia europeana a drepturilor
omului din 1950. Raspuns: in Lectia a 8-a.
22.Posibilitati de actiune in plan international in caz de
incalcare a drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 9-a.
23.Posibilitati de actiune in Romania in cazul incalcarii
drepturilor omului. Raspuns: in Lectia a 12-a.
24.Respectarea drepturilor omului-problema de drept intern
sau de drept international. Raspuns: in Lectia a 13-a.
25.Aplicarea de restrictii in ce priveste exercitarea unor
drepturi ale omului : motive, conditii.Raspuns: in Lectia a
3-a si in Lectia a 14-a.