Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
PROTECŢIA INTERNAŢIONALĂ A
DREPTURILOR OMULUI
Ediţie revizuită şi adăugită
(Curs ID/FR)
Anul IV, semestrul al II-lea
BENONE PUŞCĂ
342.9(498)(075.8)
Tel.: 0236.477171
Obiective specifice:
La sfârșitul capitolului, vei avea capacitatea:
În lucrarea sa „Politica”, Aristotel arăta că „omul este social prin natura sa”,
iar familia este „prima treaptă de asociere a oamenilor”; asocierea mai
multor familii „duce la crearea satelor și orașelor”; unirea mai multor sate și
orașe „dau naștere statului” și că „orice asociațiune se întocmește în scopul
unui bine oarecare”.
Acolo unde este societate este drept (Ubi societas ibi jus) susțineau romanii,
care nu puteau concepe societatea fără drept. Ei porneau de la convingerea că
„dreptul este veșnic”, așa cum „societatea este veșnică” (Mazilu, 1996). În
decursul timpului, chiar în societatea sclavagistă romană, și-au făcut drum o
serie de reglementări juridice, inclusiv cele care interziceau uciderea sclavilor.
O influență benefică asupra afirmării concepțiilor umaniste a avut-o religia
creștină care a ridicat la rangul de principiu conceptul fraternității umane, al
egalității tuturor oamenilor în fața divinității, propovăduind ideea că oamenii,
în relațiile lor reciproce, trebuie să dea dovadă de toleranță, de respectul
dreptului oricărei ființe de a trăi conform propriilor obiceiuri, într-un spirit de
înțelegere și deplin respect (Bolintineanu & Năstase, 1995, p. 91). Religiile au
avut un rol esențial în propovăduirea concepțiilor umaniste, concepții
consacrate în lucrările unor specialiști de prestigiu ai teologiei, în hotărârile
unor congrese eclesiastice. Dar, din păcate, în practica unor religii, lupta
împotriva credințelor ostile s-a transformat în intoleranță, ducând în final la
sacrificarea multor persoane acuzate de diferite erezii, de încălcări ale normelor
de conduită umană propovăduită de Biserică. Cu toate acestea, însă, influența
religiilor la afirmarea conceptului de drepturi ale omului reprezintă un fapt
notabil, care a determinat impactul concepțiilor filosofice și morale asupra
elaborării tuturor instituțiilor ce garantează drepturile omului (Duculescu,
1994, p. 13).
Rolul religiilor în apărarea drepturilor omului s-a conturat prin stabilirea unor
viziuni și standarde normative în forma unor coduri morale cu privire la
demnitatea ființelor umane și modul în care acestea trebuie să fie tratate.
Dezvoltând aceste imperative morale, viziunile religiilor au susținut
dezvoltarea unui concept esențial pentru drepturile omului: responsabilitatea de
a acționa în binele celorlalți. De asemenea, religiile au creat o punte de legătură
între drepturi și obligații. (Lauren, 2013, pp. 6-9).
Marile confruntări filosofice au pus și ele în centrul atenției lor problemele
emancipării ființei umane. Filosofi de cele mai variate orientări au căutat să
deslușească rolul pe care omul trebuie să-1 aibă nu numai în societate, dar și în
istorie. Marele filosof francez Jean Jacques Rousseau aprecia că „omul s-a
născut liber, dar pretutindeni este în lanțuri”, referindu-se prin aceasta la
Sarcina de lucru 1
Explică în trei fraze definiția științei dreptului pornind de la următorul
punct de vedere: „cunoașterea lucrurilor divine și omenești și capacitatea
de a discerne cu exactitate ceea ce este drept de ceea ce este nedrept”.
Compară, în final, decalogul acesta cu corpusul modern legislativ.
învățământ nu și ceilalți indivizi care nu fac parte din acel grup etnic. Dreptul
de a învăța într-o anumită limbă este un bun al grupului și nu o sumă a
bunurilor indivizilor care fac parte din acel grup (Campbell, 2011, p. 175).
II. În funcție de conținutul lor, drepturile fundamentale sunt:
a) Drepturi civile și politice;
Această categorie de drepturi a stat la baza adoptării Convenției Europene a
Drepturilor Omului. Ceea ce este caracteristic drepturilor civile și politice este
faptul că au un conținut determinat, titularul lor este determinat și sunt
opozabile statului care, relativ la majoritatea acestor drepturi, are obligația
negativă de a nu interveni sau de a acționa arbitrar.
Drepturile civile sunt împuternicirile pe care le are individul în relația sa cu
societatea-dreptul la viață, dreptul la viață privată, dreptul la securitate,
libertatea de exprimare, dreptul la opinie etc.
Drepturile politice conferă titularilor lor posibilitatea de a participa la
administrarea statului și societății-dreptul la cetățenie, dreptul de a alege și de a
fi ales etc.2
Aceste drepturi pot fi atât individuale cât și colective. De exemplu, libertatea
de exprimare și libertatea de opinie dau naștere la libertatea de asociere și
libertatea de a-și alege în mod liber reprezentanții. (Jaque, 2013, pp. 132- 133).
Documentele internaționale care consacră drepturile civile și politice sunt:
Carta Națiunilor Unite3, Declarația Universală a Drepturilor Omului4, Pactul
internațional cu privire la drepturile civile și politice 5, Convenția Europeană a
Drepturilor Omului6.
In art. 6- 27 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice
sunt reglementate o serie de drepturi din această categorie, precum: dreptul la
viață; interzicerea torturii și a pedepselor inumane sau degradante; interzicerea
arestării sau deținerii în mod arbitrar; dreptul la libertatea gândirii, conștiinței și
religiei; dreptul la libertatea de exprimare; dreptul la întrunire pașnică; dreptul
de a lua parte la conducerea treburilor publice, de a vota și de a fi ales.
Comitetul Drepturilor Omului reprezintă mecanismul de control al respectării
acestor drepturi, deciziile sale neavând valoare coercitivă sau sancționatorie ci
reprezentând doar puncte de vedere. Acest mecanism de control a fost
dezvoltat prin primul Protocol Facultativ la Pactul internațional cu privire la
drepturile civile și politice, protocol potrivit căruia victimele încălcărilor
vreunuia dintre drepturile prevăzute în Pact, după epuizarea căilor interne de
atac, se pot adresa prin comunicări scrise, Comitetului Drepturilor Omului.
b) Drepturi economice, sociale și culturale
3
Semnată la San Francisco la 26 iunie 1945 și intră în vigoare la data de 24 octombrie 1945.
4
Adoptată la 10 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite prin Rezoluția 217 A III
5
Intrat în vigoare la 23 martie 1976, Ratificat de Ronia prin Decretul 212/ 1974.
6
Adoptată în 1950. Amendată de 15 Protocoale adiționale. Ratificată de România prin Legea nr. 30/ 1994 (M.
Of. Nr. 135 din 31 mai 1994).
Protecţia internaţională a drepturilor omului 16
Benone Puşcă, Ana Alina Ionescu Dumitrache Drepturile omului şi reglementarea acestora
7
Creată în anul 1919, devine instituție specializată a ONU în anul 1946.
8
Adoptat prin Rezoluția Adunării Generale a ONU 2200A(XXI).
Protecţia internaţională a drepturilor omului 17
Benone Puşcă, Ana Alina Ionescu Dumitrache Drepturile omului şi reglementarea acestora
Ideea care consacră principiul că „toți oamenii sunt prin natura lor în mod
egal liberi și independenți și au anumite drepturi înnăscute” se regăsește și
în „Declarația drepturilor din statul Virginia” din 1776. „Declarația de
independență a SUA” din 14 iulie 1776, subliniază și ea că „oamenii au fost
creați egali, ei fiind înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile,
cum ar fi de exemplu viața, libertatea și căutarea fericirii”. Deosebit de
valoroasă este și ideea consacrată de acest document, potrivit căruia toate
guvernările au fost stabilite de oameni pentru a garanta aceste drepturi:
„Oricând o formă de guvernare devine contrară acestui scop, poporul are
dreptul de a o schimba sau de a o aboli și de a stabili un nou guvernământ”.
Dar ideile libertății politice înscrise în Declarația americană de independență
duceau, de fapt, mai departe conceptele valoroase fundamentate în „Magna
Charta Libertatum”, dată de Ioan fără de Țară, la 15 iunie 1215, de „Petiția
drepturilor” din 1628, „Habeas Corpus Act” din 1679 sau „Bill of Rights”
din 1689.
În secolele care au urmat revoluțiilor engleză, americană și franceză s-a
desfășurat un proces de generalizare treptată a recunoașterii de către state a
drepturilor și libertăților persoanei umane. Desigur, într-o serie de cazuri, o
atare evoluție nu s-a putut desfășura anterior dobândirii (sau redobândirii)
independenței și suveranității respectivelor state. În acest sens, prăbușirea
imperiilor otoman și habsburgic a jucat un rol crucial în recâștigarea demnității
de sine a numeroase state europene, ceea ce a permis statelor nou apărute să
treacă la edificarea unor societăți democratice (Năstase, 1992, p. 19). Toate
documentele pe care le-am menționat, elaborate în Anglia, S.U.A și Franța, au
reprezentat, la acea vreme, manifestări curajoase ale tendinței de a proteja
drepturile legitime ale cetățeanului împotriva tentativelor „puterii” de a-și
extinde prerogativele în detrimentul drepturilor omului (Duculescu, 1994, p.
16).
Consacrarea propriu-zisă a drepturilor omului pe plan național în constituțiile
statelor, s-a realizat relativ târziu, pentru că drepturile omului reprezintă o idee
modernă ce nu se poate explica decât în contextul unei lumi cu un anumit
nivel de dezvoltare.
1.4.1. Primele consacrări juridice ale drepturilor omului în România
Sarcina de lucru 2
Redactează un text de 15-20 de rânduri prin care să explici conceptul
românesc de drepturi ale omului pornind de la următoarea afirmație:
„Libertatea dinăuntru este peste putință a dobândi fără libertatea din
afară, libertatea de sub dominarea străină, aceasta implicând unitatea
și libertatea națională”. Reformulează citatul în termeni juridici
contemporani.
Sarcina de lucru 3
Identifică cel puțin o împrejurare ce putea fi folosită drept argument în
sprijinul concepției conform căreia dacă nu a intervenit o abrogare
expresă a Constituției din 1965, aceasta ar fi rămas, parțial, în vigoare. În
10-15 rânduri, include printre argumente și o opinie personală.
Rezumat
Drepturile omului sunt entitatea concretă a oricărui act juridic și au
devenit în ultimul timp o problemă centrală a relațiilor internaționale, a
activității multor organizații internaționale, guvernamentale și
neguvernamentale, căpătând proporțiile unui autentic fenomen politic și
juridic internațional.
În timpul dictaturii comuniste a existat o mare reținere pentru acceptarea
unor documente și convenții internaționale referitoare la drepturile
omului.
Protecţia internaţională a drepturilor omului 28
La 6 ianuarie 1990, Ministerul Afacerilor Externe român a declarat că
țara noastră și-a retras „rezervele", exprimându-și voința de a acționa
pentru aplicarea neabătută și cu bună credință” a ideilor novatoare în
domeniul drepturilor omului.
Benone Puşcă, Ana Alina Ionescu Dumitrache Drepturile omului şi reglementarea acestora
Teste de autoevaluare
1. Cine a scris „L’esprit des lois”?”
a. J.J. Rousseau;
b. John Locke;
c. Montesquieu.
Bibliografie minimală
Diaconu, I. (2001). Drepturile omului în dreptul internațional contemporan.
București: Lumina Lex, pp. 10-89.
Duculescu, V. (2008). Protecția juridică a drepturilor omului. București:
Lumina Lex, pp. 17-74.
Mazilu, D. (2003). Drepturile omului. București: Lumina Lex, pp. 49-79.
Năstase, A. (1992). Drepturile omului-religie a sfârșitului de secol. București:
IRDO, pp. 15-72.
Iancu, G. (2002). Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale în
România. București: Ed. All Beck, p. 3.
Tomescu, M. (2013). Tendințe și orientări contemporane. București: Ed.
ProUniversitaria, București, p. 14.
***Dicționar de Drepturile Omului. Adnotat cu jurisprudență 1957- 2013.
(2014). București: Ed. C.H. Beck, p. 295.
Predescu, O. & Vlădoiu, N.M. (2014). Drept european și internațional al
drepturilor omului. Note de curs. București: Ed. Hamangiu, p. 13.
Desplats, V. C. (2010). Des « libertés publiques » aux « droits fondamentaux »:
effets et enjeux d’un changement de dénomination. Jus Politicum, Nr. 5, pp. 3-
16.
Crouzatier-Durand, Florence (2009). Fiches de Libertes Publiques et Droits
Fondamentaux. Paris: Ellipses Edition Marketing S.A., pp. 9-12.
Lopez, M. B. (2004). Los derechos humanos en la globalizacion. Mecanismos
garantia y proteccion. Gipuzkoa: Ed. Alberdania, pp. 45- 51.
Campbell, T. (2011). Rights. A Critical Introduction. NY: Ed. Taylor&Francis,
p. 175.
Jaque, J. P. (2013). Les Relations entre l'Europe occidentale et les États-Unis
d'Amérique. France: Elsevier, pp. 132- 133.
Aliprantis, N. (2010). Droits Sociaux Dans Les Instruments Europeens et
Internationaux. Paris: Establissements Enile Brufant S.A., p. 3.
Figueroa, U. (2012). El sistema internacional y les derechos humanos. Pla-Ril
Editors, p. 134.
Orend, B. (2002). Human Rights. Concept and Context. Broadview Press, pp.
31-32.
Casal, J.M. (2008). Los derechos humanos y su proteccion. Caracas:
Universidad Catolica Andres, p. 26.