Rezumat

„Alexandru Lăpușneanul”
de Costache Negruzzi

Capitolul I – „Dacă voi nu mă vreţi eu vă vreau”, surprinde întoarcerea lui Alexandru

Lăpușneanu pe tronul Moldovei cu intenţia de a redobândi puterea pierdută din cauza trădării
boierilor. Revenirea lui Lăpușneanu însemna înlăturarea actualului conducător, Ştefan
Tomșa. În plus, Lăpușneanu era pregătit să se răzbune pe boierii care l-au trădat în timpul
primei sale domnii ṣi au provocat pierderea tronului. Aflat la graniţă, acesta este întâmpinat
de patru boieri – Moțoc, Veveriță, Spancioc ṣi Stroici – care îi transmit faptul că poporul nu îl
vrea ṣi, prin urmare, ar fi bine să se întoarcă din drum.
Auzind acestea, domnitorul nu se lasă descurajat de boieri, ci își expune tranşant
viitoarele măsuri ce le va lua împotriva boierimii („Voi mulgeţi laptele ţării, dar au venit
vremea să vă mulg şi eu pre voi. Destul, boieri!”). Pactul încheiat cu Moţoc, boierul
intrigant şi duplicitar, relevă, de la începutul nuvelei, arta lui C. Negruzzi de a pătrunde
psihologia personajelor, de a le caracteriza prin mijlocirea acţiunii şi analizei deopotrivă.
Capitolul II cu motto-ul „Ai să dai samă doamnă!”, începe cu Tomșa care, nefiind
pregătit să se înfrunte cu Alexandru fuge in Valahia astfel încât Lapusneanu îsi recapată ușor
tronul. Devenind domnitor, poporul spera într-o viață mai bună cu el în timp ce boierii sunt
îngroziți. Acesta dezamăgește poporul dând foc la toate cetățile Moldovei în afară de Hotin.
De asemenea, acest capitol reprezintă un tablou ce pare a fi mai mult rezultatul
fanteziei şi inventivităţii scriitorului, creat cu scopul de a pătrunde în adâncime personajul
principal; comportamentul lui Alexandru Lăpuşneanu faţă de doamna Ruxanda relevă şi mai
convingător un temperament impulsiv, gata să-şi înjunghie soţia, care îi cere îndurare şi
stăvilirea omorurilor boierilor. Eroul își afişează acum dominantele psihice. El se încruntă şi-i
făgăduieşte un „leac fără de frică”. Lăpuşneanu, beat de sânge, pune la cale un groaznic
măcel al boierilor. El se duce la biserică îmbrăcat cu toată pompa domnească şi, în faţa lor,
simulează pocăință, invitându-i la un ospăţ de împăcare. Afară de Stroici şi Spancioc, care
fug peste graniţă, toţi ceilalţi boieri cad în cursă, urmând invitării. În toiul ospăţului, lefegii se
năpustesc asupra boierilor, măcelarăindu-i pe toţi.
Capitolul III – „Capul lui Moţoc vrem…” anunţă cea mai dramatică parte a nuvelei.
Prinzând de veste cele ce s-au petrecut la palat poporul se revarsă vociferând spre curtea
domnească. Lăpuşneanu îi întreabă ce vrea. După oarecare dezorientare, în cele din urmă, toţi
unesc glasurile cerând capul lui Moţoc, pe care-l socotesc pricina răutăţilor. Vodă îl predă
furiei poporului care-l linşează.
Lăpuşneanu aşază apoi pe o masă în formă de piramidă capetele celor 47 de boieri, pe
care îi o arată Doamnei Ruxanda pentru a-i da un leac de frica. Scena ce ia proporţiile unui
masacru, este creată nu numai cu nerv, dar şi cu o mare forţă narativă. După ce îi ucide pe
boieri, domnitorul poruncește să fie ajutați Spancioc și Stroici, însă aceștia reușesc să treacă
granița nu înainte de a-i transmite domnitorului că se vor vedea înainte de a muri.
Capitolul IV intitulat „De mă voi scula, pre mulţi am să popesc şi eu”, deşi reprezintă
sfârşitul unui tiran, nu se ridică la dramatismul şi complexitatea situaţiilor sociale şi
psihologice din cel de-al treilea.
Timp de patru ani Lapusneanul nu mai poruncește nici o execuție însă, totuși, îi
schingiuiește pe unii boieri considerați suspecți. În timpul șederii sale la Hotin, Lapușneanul
se îmbolnăvește și căzând la pat, într-un moment de delir cere să fie călugărit. Dorința îi este
îndeplinită si acesta primește numele de Paisie. Odată revenit la realitate, Lapușneanul, îi
alungă pe cei care l-au calugărit. Acesta o alungă și pe Ruxandra, care, la sfatul lui Spancioc
pune otravă în bautura soțului sau care își găsește astfel sfârșitul.
Alexandru Lăpuşneanul a murit în chinuri şi a fost îngropat, adaugă autorul, în
„monastirea Slatina, zidită de el”. Acest ultim capitol reprezintă, bineînțeles, deznodământul
nuvelei.