Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Etimologie
Cuvântul „China” este derivat din cuvântul persan Cin (scris cu abjadul arab: )ﭼﯿﻦ, care provine de la
cuvântul sanscrit Cina (चीन).[14] Este consemnat pentru prima dată în 1516, în jurnalul exploratorului
portughez Duarte Barbosa.[15] Jurnalul a fost tradus și publicat în Anglia în 1555.[16] Teoria tradițională,
秦
propusă în secolul al XVII-lea de către Martino Martini, este că „Cina” este derivat din „Qin” ( ), regatul
vestic al Chinei, în timpul dinastiei Zhou.[17] Cu toate acestea, termenul a fost folosit în scripturile hinduse
timpurii, inclusiv în Mahabharata (secolul V î.Hr.) și Legile lui Manu (secolul II î.Hr.).[18][19]
Numele oficial al prezentei țării este „Republica Populară Chineză” (scris cu caractere chinezești simplificate:
中华⼈⺠共和国 ; scris cu pinyin: Zhōnghuá Rénmín Gònghéguó). Denumirile chineze obișnuite ale țării
sunt: Zhongguo (scris cu caractere chinezești tradiționale: 中國 ; scris cu caractere chinezești simplificate: 中
国 , de la Zhong: „central” sau „de mijloc” și Guo: „stat” sau „state” – și în timpurile moderne – „națiune”) și
Zhonghua (în chineză: 中华 ), cu toate că numele oficial al statului a fost schimbat de mai multe ori, de către
dinastii succesive și guverne moderne. Termenul ZhongGuo a apărut în diverse texte antice, cum ar fi „Textul
clasic despre Istorie” din secolul al VI-lea î.Hr.,[c] iar în perioada pre-imperială a fost adesea folosit ca un
concept cultural pentru face o distingere față de triburile Huaxia, percepute ca „barbare”. Termenul, care
poate fi singular sau plural, făcea referire la grupul de state sau de provincii al Câmpiei Centrale (Chineze),
dar până în secolul al XIX-lea nu a fost folosit ca un nume pentru întrega țară. Chinezii nu au fost singurii
care și-au considerat țara ca „centrală”, conceptul fiind întâlnit și la alte civilizații.[20]
Istorie
Articole principale: Istoria Chinei și Cronologia Chinei.
Preistorie
Conform traditiei chineze, prima dinastie monarhică a fost Xia, care a apărut în
jurul anului 2070 î.Hr.[26] Dinastia a fost considerată mitică de către istorici,
până la săpăturile arheologice științifice de la Erlitou, unde au fost găsite rămășițe
datând din epoca bronzului, în Henan în 1959.[27] Însă rămâne neclar dacă
aceste site-uri sunt rămășițele dinastiei Xia sau unei alte culturi din aceeași
perioadă.[28]
Unii dintre miile de
războinici de teracotă, în
Domnia dinastică timpurie mărime naturală, ai
Articol principal: Dinastiile Chinei. dinastiei Qin, cca. 210
î.Hr.
Prima dinastie din China care a lăsat consemnări istorice, semi-feudala
Shang,[29] era poziționată de-a lungul Fluviului Galben, din estul Chinei, din
secolul al XVII-lea î.Hr., până în sec XI î.Hr.[30] Inscripțiile divinatorii de pe oase, din timpul dinastiei Shang,
reprezintă cea mai veche formă de scriere chineză, găsită până în prezent[31] și este predecesoarea directă a
caracterelor chineze moderne.[32] Shang a fost cucerit de către Zhou, care a domnit între secolele XII si V
î.Hr., până când autoritatea centralizată a fost, încetul cu încetul, erodată de către lideri militari feudali. Au
apărut, astfel, mai multe state beligerante independente, datorită slăbirii autorității statului Zhou, întrându-se în
perioada de 300 de ani a Primăverilor și Toamnelor, întreruptă doar ocazional de
către regele Zhoului. Până în Perioada Statelor Combatante, din secolele V-III
î.Hr., mai rămăseseră doar șapte state suverane puternice, pe teritoriul Chinei de
azi, fiecare stat având propriul său rege, ministere și armată.
China Imperială
Perioada Statelor Combatante s-a încheiat în 221 î.Hr., după ce statul Qin a
cucerit celelalte șase regate și a fondat primul stat chinez unificat. Regele Zheng
al statului Qin s-a autoproclamat „Primul Împărat” ( 始 皇帝 ) Shi Huang, Vas chinezesc de
porțelan, ce datează din
procedând apoi la impunerea de reforme în întreaga Chină, în special
timpul dinastiei Ming
standardizarea forțată a limbii chineze, standardizarea unităților de măsură, a
lungimii axului carului și standardizarea monetară. Dinastia Qin a durat doar
cincisprezece ani, prăbușindu-se la scurt timp după moartea lui Qin Shi Huang, întrucât politicile sale legaliste
și autoritare, dure, au dus la rebeliuni pe scară largă.[33][34]
În anul 581 d.Hr, China a fost reunificată sub dinastia Sui. Cu toate acestea, dinastia s-a prăbușit timpuriu, la
aceasta contribuind și înfrângerea sa din timpul războiului Goguryeo-Sui (598-614).[38][39]
Sub următoarele dinastii Tang și Song, tehnologia și cultura chineză au intrat într-o epocă de aur.[40]
Rebeliunea An Shi din secolul al VIII-lea a devastat țara și a șubrezit dinastia.[41] Dinastia Song a fost primul
guvern din istoria lumii care a emis bani de hârtie și primul sistem politic din China care a fondat o flotă
navală permanentă.[42] Între secolele X și XI, populația Chinei s-a dublat, ajungând la aproximativ 100
milioane de oameni, în mare parte ca urmare a extinderii cultivării orezului în centrul și sudul imperiului și a
producției excedente de alimente. Dinastiei Song a văzut, de asemenea, o înflorire a filozofiei și artei. Pictura
peisagistică și de portret au fost duse la noi nivele de maturitate și de complexitate.[43] Elitele sociale se
adunau pentru a admira operele artistice, să-și împărtășească propriile creații și să comercializeze opere de artă
prețioase. Dinastiei Song a văzut o revigorare a confucianismului, ca răspuns la creșterea în importanță a
budismului, din perioada Tang.[44]
În secolul al XIII-lea, China a fost cucerită, treptat, de către Imperiul Mongol. În 1271, liderul mongol Kublai
Khan fondează dinastia Yuan. Aceasta a cucerit ultimul bastion al dinastiei Song în 1279. Înainte de invazia
mongolă, populația Songului era de 120 de milioane de cetățeni, reducându-se la 60 de milioane, până la
recensământului din 1300.[45]
Un țăran pe nume Zhu Yuanzhang a răsturnat dinastia Yuan în 1368
și a fondat dinastia Ming. Sub dinastia Ming, China s-a bucurat de o
altă epocă de aur, dezvoltându-se una dintre cele mai puternice
marine din lume, beneficiind de o economie bogată și prosperă în
mijlocul unei înfloriri a artei și a culturii. Aceasta a fost perioada când
Zheng He a condus explorări maritime, ajungând tocmai până în
Africa.[46] În primii ani ai dinastiei Ming, capitala Chinei a fost Detaliu din pictura „De-a lungul râului
mutată de la Nanjing la Beijing. În timpul dinastiei Ming, filosofi, în timpul Festivalului Qingming”, din
cum ar fi Wang Yangming au analizat și extins neo-confucianismul, secolul XII, reprezentând viața de zi
formulând conceptele de individualism și moralitate înnăscută.[47] cu zi în orașul capitală al dinastiei
Song, Bianjing (modernul Kaifeng)
În 1644, Beijingul a fost capturat de către o coaliție de forțe rebele,
conduse de Li Zicheng, un funcționar minor Ming, care a condus o
revoltă țărănească. Ultimul împărat Ming, Chongzhen, s-a sinucis atunci când orașul a căzut. Dinastia
manciuriană Qing, aflată în alianță cu generalul dinastiei Ming. Wu Sangui, a răsturnat dinastia de scurtă
durată, Shun, fondată de către Li, procedând, ulterior, la preluarea controlului politic de la Beijing, oraș ce a
devenit noua capitală a dinastiei Qing.
Dinastia Qing, care a durat din 1644 până în 1912, a fost ultima
dinastie imperială a Chinei. În secolul al XIX-lea dinastia Qing a
experimentat imperialismul occidental, în urma a două războaie ale
opiului (1839-1842 și 1856-1860), cu Marea Britanie. China a fost
forțată să semneze tratate inegale, să plătească despăgubiri de război,
O pictură de secol XIX înfățișând să permită extrateritorialitate pentru străini și să cedeze Hong Kongul
Rebeliunea Taiping (1850–1864) britanicilor.[48] Primul Război Sino-Japonez (1894-1895) a dus la
pierderea influenței dinastiei în Peninsula Coreeană, precum și
cedarea Taiwanului, Japoniei.[49]
Dinastia Qing a început, de asemenea, să se confrunte cu tulburări interne, în care au murit milioane de
oameni. Între anii 1850 și 1860, eșuata Rebeliune Taiping a devastat sudul Chinei. Alte revolte majore au mai
fost: Războaiele Clanurilor Punti – Hakka (1855-1867), Rebeliunea Nien (1851-1868), Rebeliunea Miao
(1854-1873), Rebeliunea Panthay (1856-1873) și revolta Dungan (1862-1877).
În secolul al XIX-lea a început marele val de emigrări al chinezilor. Pierderilor cauzate de emigrare li s-au
adăugat conflictele armate, dar și catastrofele naturale, cum ar fi Foametea din China de Nord dintre 1876-
1879, în care au murit între 9 și 13 milioane de oameni.[50] În 1898, Împăratul Guangxu a elaborat un plan de
reforme, pentru a stabili o monarhie constituțională modernă, dar a fost împiedicat de către Împărăteasa
Văduvă Cixi, printr-o lovitură de stat. Nefasta rebeliune anti-occidentală a Boxerilor din 1899-1901, a slăbit
și mai mult dinastia Qing. Revoluția Xinhai din 1911-1912 a pus capăt dinastiei Qing și a stabilit Republica
Chineză.
La 1 ianuarie 1912, Republica Chineză a fost înființată, iar Sun Yat-sen, liderul partidului Kuomintang (KMT
sau Partidului Naționalist), a fost proclamat președinte provizoriu.[51] Cu toate acestea, președinția i-a fost
cedată ulterior lui Yuan Shikai, un fost general Qing, care, în 1915, s-a auto-proclamat împărat al Chinei. În
fața condamnării populare și a opoziției din propria sa armată,
Beiyang, Yuan a fost forțat să abdice și să restabilească republica.[52]
Al Doilea Război Chino-Japonez (1937-1945), un teatru al celui de-al Doilea Război Mondial, a forțat o
alianță incomodă între Kuomintang și comuniști. Forțele japoneze au comis numeroase atrocități de război
împotriva populației civile; în total pierzându-și viața mai mult de 20 de milioane de civili chinezi.[60] Surse
chineze afirmă că totalul pierderilor umane – militari și civili, morți, răniți și dispăruți – se ridică la 35 de
milioane de oameni, între 1931-1945.[61] Se estimează că aproximativ 200.000 de chinezi au fost masacrați în
orașul Nanjing, numai în timpul ocupației japoneze.[62] Japonia a capitulat necondiționat în 1945. Taiwanul,
inclusiv arhipelagul Pescadores, a fost pus sub controlul administrativ al Republicii Chineze. China a ieșit
(tehnic) victorioasă, dar devastată de război și ruinată financiar. Neîncrederea continuă dintre Kuomintang și
comuniști a dus la reizbucnirea războiului civil. În 1947 a fost stabilită o conducere constituțională, dar din
cauza tulburărilor politice continue, multe prevederi ale constituției RC nu au fost niciodată puse în aplicare în
China Continentală.[63]
După moartea lui Mao în 1976 și arestarea facțiunii cunoscute sub numele de Grupul celor Patru, care a fost
învinuit pentru excesele Revoluției Culturale, Deng Xiaoping a preluat puterea și a condus țara spre reforme
economice importante. Partidul Comunist a slăbit, ulterior, controlul guvernamental asupra vieții personale a
cetățenilor și comunele au fost desființate, în favoarea arendării pământurilor țăranilor. Această turnură a
evenimentelor a marcat trecerea Chinei de la o economie planificată la o economie mixtă, cu un mediu de
piață tot mai deschis.[72] China a adoptat constituția actuală la 4 decembrie 1982. În 1989, reprimarea violentă
a protestelor studențești din Piața Tiananmen a adus condamnare internațională și sancțiuni împotriva
guvernului chinez.[73]
Pregătirile pentru schimbările de putere, preconizate pentru anul 2012, au fost marcate de dispute facționale și
scandaluri politice.[81] La al XVIII-lea Congres Național al Partidului Comunist din China, din noiembrie
2012, Hu Jintao și Wen Jiabao au fost înlocuiți, în calitate de președinte și premier, de Xi Jinping și Li
Keqiang, aceștia doi preluând oficial mandatul în 2013.[82][83] Sub conducerea lui Xi, guvernul chinez a
inițiat eforturi pe scară largă pentru a reforma economia,[84][85] care a avut de suferit din cauza instabilității
structurale și creșterii încetinite.[86][87][88][89] Administrația Xi a anunțat, de asemenea, reforme majore ale
politicii „unicului copil” și ale sistemulului penitenciarelor.[90]
Geografie
Articol principal: Geografia Chinei.
Geografie politică
Republica Populară Chineză este a doua țară ca mărime din lume, după suprafața uscată[91], în urma Rusiei și
este, a treia, sau a patra, cea mai mare ca suprafață totală după Rusia, Canada și, în funcție de modul de
calcul, Statele Unite ale Americii.[d] În general, suprafața totală a Chinei este considerată ca fiind de
aproximativ 9.600.000 km2.[92] Cifrele variază de la 9.572.900 km2, conform Enciclopediei Britannica,[93]
9.596.961 km2, conform Anuarului Demografic al ONU,[94] la 9.596.961 km2, conform CIA World
Factbook.[95] China are cea mai lungă frontieră terestră din lume, de
22.117 km, de la vărsarea în mare a râului Yalu, până la Golful Tonkin.[95]
China se învecinează cu 14 națiuni, mai mult decât orice altă țară, cu
excepția Rusiei, care se învecinează tot cu 14 state.[96] China se extinde în
mare parte din Asia de Est, învecinându-se cu Vietnam, Laos, Birmania în
Asia de Sud-Est; cu India, Bhutan, Nepal și Pakistan în Asia de Sud [e]; cu
Afganistan, Tadjikistan, Kârgâzstan și Kazahstan în Asia Centrală; cu
Rusia, Mongolia, Coreea de Nord în Asia de Nord și Nord-est. În plus, Imagine din satelit ilustrând
China împarte granițele maritime cu Coreea de Sud, Japonia, Vietnam, topografia Chinei
Filipine și Taiwan.
Peisajul și clima
Clima Chinei este dominată, în principal, de sezoane uscate și musoni umezi, care duc la diferențe pronunțate
de temperatură între iarnă și vară. În timpul iernii, vânturile nordice, care provin dinspre latitudini mai înalte,
sunt reci și uscate; în timpul verii, vânturile dinspre sud, din zonele de coastă ale latitudinilor mai joase, sunt
calde și umede[99] Clima Chinei diferă de la o regiune la alta, din cauza teritoriului vast și a topografiei
complexe. O problemă majoră de mediu în China este extinderea continuă a deșerturile sale, în special a
deșertului Gobi.[100][101] Cu toate că liniile – barieră – de arbori plantați în 1970 au redus frecvența furtunilor
de nisip, seceta prelungită și practicile agricole greșite au dus la apariția de furtuni de praf, ce afectează nordul
Chinei, în fiecare primăvară, extinzându-se apoi și înspre alte părți ale Asiei de Est, inclusiv în Coreea și
Japonia. Conform Ministerului de Protecție al Mediului din China, SEPA, China pierde 4,000 km² pe an din
cauza deșertificării.[102] Calitatea apei, eroziunea și controlul poluării au devenit probleme importante în
relațiile Chinei cu alte țări. Topirea ghețarilor din Himalaya ar putea conduce la penuria apei pentru sute de
milioane de oameni.[103]
Biodiversitate
China este una dintre cele 17 țări megadiverse,[104] fiind situată în două din zonele ecologice majore ale
lumii: Palearcticul și Indomalaya. După o estimare, China are peste 34.687 de specii de animale și plante
vasculare, ceea ce o face a treia cea mai biodiversificată din lume, după Brazilia și Columbia.[105] Țara a
semnat Convenția de la Rio de Janeiro privind diversitatea biologică, la 11 iunie 1992, și a devenit parte a
Convenției de la data de 5 ianuarie 1993.[106] Mai târziu s-a elaborat o Strategie Națională Privind
Biodiversitatea și un Plan de Acțiuni, cu o revizuire, care au fost acceptate de către Convenție la 21
septembrie 2010.[107]
China este casa a cel puțin 551 de
specii de mamifere (ocupând locul
3 în lume);[108] 1221 de specii de
păsări (locul opt pe Terra);[109] 424
de specii de reptile (locul 7)[110] și
333 de specii de amfibieni (locul 7
pe glob).[111] China este țara din
Deșertul Gobi, Gansu.
afara tropicelor cu cea mai mare
biodiversitate. Fauna sălbatică a Un urs panda; cea mai faimoasă
Chinei își împarte habitatul și specie endemică și pe cale de
suportă presiunea acută a celei mai dispariție din China, Rezervația
mari populații de homo sapiens din Naturală Națională Wolong, în
lume. Cel puțin 840 de specii de Sichuan
animale sunt amenințate,
Musonul în pădurea tropicală vulnerabile sau în pericol de dispariție, la nivel local în China, în principal
din Guangxi din cauza activităților antropice, cum ar fi distrugerea habitatelor, poluarea
și vânatul pentru hrană, blană și ingrediente pentru medicina tradițională
chineză.[112] Fauna sălbatică pe cale de dispariție este protejată prin lege și
din 2005 țara are peste 2349 rezervații naturale, care acoperă o suprafață
totală de 149.95 milioane de hectare, 15% din suprafața totală a Chinei.[113]
Aspecte de mediu
Această criză este agravată de lipsa tot mai severă de apă, în special,
în partea de nord - est a țării.[125][126]
Cu toate acestea, China este cel mai mare investitor din lume în
comercializarea energiei regenerabile, cu 52 miliarde dolari investiți
doar în 2011,[127][128][129] este un producător important de
tehnologii de energie regenerabilă și investește foarte mult în
proiectele de energie regenerabilă la scară locală.[130][131] Până în
Turbine eoliene în Xinjiang. Proiectul 2009, peste 17% din energia din China a provenit din surse
Dabancheng reprezintă cel mai mare regenerabile de energie – cele mai notabile fiind hidrocentralele – de
parc eolian din Asia unde China obține o capacitate totală instalată de 197 GW.[132] În
2011, guvernul chinez a anunțat planuri de investiție de patru bilioane
de yuani (618,55 miliarde de dolari) în proiecte de infrastructură de apă și desalinizare, pentru o perioadă de
zece ani și finalizarea construcției unui sistem de prevenire a inundațiilor și anti-secetă, până în 2020.[125][133]
În 2013 China a pus în aplicare un plan pe cinci ani, în valoare de 277 miliarde USD, pentru a reduce
poluarea aerului, în special în partea de nord a țării.[134]
Demografie
Articol principal: Demografia Republicii Populare Chineze.
Din cauza politicii unicului copil, China are acum cea mai mare rată
de îmbătrânire a populației din lume. Deși s-ar putea introduce legea O hartă, din 2009, a densității
celui de-al doilea copil începând cu 1 ianuarie 2016, un sondaj a populației Chinei. Provinciile coastei
arătat că doar aproximativ 1 milion de cupluri chineze își doresc un al de est sunt mult mai dens populate
doilea copil. decât interiorul vestic al țării
Pentru următorii ani, se preconizează o scădere a populației, până în 2100 populația va scădea cu peste 400
milioane de locuitori. Cu cât economia Chinei se dezvoltă, cu atât natalitatea va scădea. Marea majoritate a
cuplurilor chineze își doresc un singur copil.
Aproximativ 16,60% din populație avea sub 14 ani, 70,14% aveau vârste cuprinse între 15 și 59 de ani, iar
13,26% peste 60 de ani.[135] Rata de creștere a populației, pentru 2013, este estimată la 0,46%.[136]
Deși este o țară cu venituri medii, după standardele occidentale, creșterea economică rapidă a Chinei a scos
sute de milioane de oameni din sărăcie, începând cu 1978. Astăzi, aproximativ 10% din populația din China
trăiește sub limita sărăciei, supraviețuind cu mai puțin de un dolar SUA pe zi, în scădere de la 64% în 1978.
Șomajului în mediul urban, în China, a scăzut la 4% până la sfârșitul anului 2007.[137] În prezent, rata
șomajului în mediul urban este de aproximativ 4,1%.[138][139]
Cu o populație de peste 1,3 miliarde de locuitori și cu diminuarea resurselor naturale, guvernul chinez este
foarte preocupat de ritmul de creștere al populației și a încercat, din 1979, cu rezultate mixte,[140] să pună în
aplicare o politică de planificare familială strictă, cunoscută sub numele de „Politica Unicului Copil”. Înainte
de 2013 această politică limita familiile la a avea doar un singur copil, cu excepția minorităților etnice și cu un
grad de flexibilitate în zonele rurale. O relaxare importantă a politicii a fost adoptată în decembrie 2013, care
permite familiilor să aibă doi copii în cazul în care unul dintre părinți este singur la părinți.[141] Ministrul
Chinei de planificare familială a indicat, în 2008, faptul că politica unui singur copil se va menține cel puțin
până în anul 2020.[142] Există o anumită împotrivire la această politică a unicului copil, mai ales în zonele
rurale, în primul rând, din cauza necesității de forță de muncă în agricultură, dar și a preferinței tradiționale
pentru copii-băieți. Familiile care încalcă politica adesea mint la recensăminte.[143] Datele de la recensământul
din 2010 sugerează faptul că rata fertilității poate fi acum în jur de 1,4.[144]
Grupuri etnice
Limbi
Limbile cele mai vorbite în China fac parte din familia limbilor sino-tibetane. Există, de asemenea, mai multe
grupuri lingvistice majore în limba chineză însăși. Dialectele cele mai vorbite sunt Mandarina (vorbită de către
70% din populație),[153] Wu (inclusiv Shanghaineza), Yue (inclusiv Cantoneza și Taishaneza), Min (inclusiv
Hokkien și Teochew), Xiang, Gan și Hakka. Limbi non-sinice vorbite pe scară largă de către minoritățile
etnice includ zhuang, mongolă, tibetană, uigură, hmong și coreeană.[154] Mandarina Standard, un grai
mandarin bazat pe dialectul Beijing, este limba națională și oficială din China și este folosită drept „lingua
franca” între oamenii proveniți din medii lingvistice diferite.[155]
Chineza Clasică, forma standard de scriere în China timp de mii de ani, a permis comunicarea în scris a
vorbitorilor chinezi, de limbi și dialecte diferite, neinteligibile. Scrierea chineză vernaculară, sau Baihua, este
standardul de scriere, bazat pe dialectul mandarin și popularizat pentru prima dată în romanele dinastiei Ming.
Aceasta a fost adoptată, cu modificări semnificative, în perioada de început a secolului XX, ca standard
național. Chineza Clasică face încă parte din programa de liceu și este, prin urmare, inteligibilă, într-o anumită
măsură, pentru mulți chinezi. De la promulgarea lor de către guvern, în 1956, caracterele chineze simplificate
au devenit sistemul oficial standardizat de scriere, folosit pentru a scrie în limba chineză în China continentală,
înlocuind utilizarea anterioarelor caractere chineze tradiționale.
Urbanizare
Articol principal: Lista orașelor din China.
China s-a urbanizat semnificativ în ultimele decenii. Procentul din populația țării care locuiește în mediul
urban a crescut de la 20% în 1990 la 46% în 2007.[156] Se estimează că populația urbană a Chinei va ajunge
la un miliard până în 2030.[156] În 2012, existau mai mult de 262 de milioane de lucrători migranți în
China.[157] Cei mai mulți dintre aceștia provin din mediul rural, fiind în căutarea unui loc de muncă în orașe.
China are peste 160 de orașe cu o populație de peste un milion,[158] inclusiv șapte metropole (orașe cu o
populație de peste 10 milioane de locuitori): Chongqing, Shanghai, Beijing, Guangzhou, Tianjin, Shenzhen și
Wuhan.[159][160][161] Până în 2025, se estimează că în țară vor fi 221 de orașe cu peste un milion de
locuitori.[156]
Cifrele din tabelul de mai jos sunt de la recensământul din 2010[162] fiind doar estimări ale populației urbane,
în limitele zonelor administrative ale orașelor; există un clasament diferit atunci când se analizează totalul
populațiilor municipale (care includ populațiile suburbane și rurale). Marea „populație flotantă” a lucrătorilor
migranți, face efectuarea recensămintelor din mediul urban dificilă,[163] Cifrele de mai jos reprezintă numai
rezidenții pe termen lung.
Educație
Învățământul gratuit obligatoriu în China este format din școala primară și gimnazială, pentru copii cu vârste
cuprinse între 6 și 15 ani. În 2011, în jur de 81,4% dintre chinezi absolviseră gimnaziul.[173] Până în 2007,
existau 396.567 de școli primare, 94.116 școli gimnaziale și 2.236 instituții de învățământ superior.[174]
În 2010, 94% din populația de peste 15 ani era alfabetizată,[175] comparativ cu doar 20% în 1950.[176] În
2009, elevii chinezi din Shanghai au obținut cele mai bune rezultate, din lume, la matematică, științe și
literatură, în cadrul Programului Internațional pentru Evaluarea Elevilor (PISA), o evaluare la nivel mondial a
performanțelor școlare ale elevilor în vârstă de 15 ani.[177]
Sănătate
Ministerul Sănătății, împreună cu omologii săi din birourile de sănătate provinciale, supraveghează
necesitățile de sănătate ale populației din China.[178] Accentul pe sănătatea publică și medicina preventivă, a
caracterizat politica de sănătate din China de la începutul anilor 1950. La acea vreme, Partidul Comunist a
început Campania de Sănătate Patriotică, care a avut ca scop îmbunătățirea salubrității și a igienei, precum și
tratarea și prevenirea a mai multor boli. Boli cum ar fi holera, febra tifoidă sau scarlatina, care erau deja
răspândite în China, au fost aproape eradicate în această campanie. După ce Deng Xiaoping a început
instituirea reformelor economice, în 1978, starea de sănătate a populației chineze s-a îmbunătățit rapid datorită
unei mai bune nutriții, cu toate că multe dintre serviciile gratuite de sănătate publică, prevăzute în mediul
rural, au dispărut împreună cu Comunele Poporului. Asistența medicală în China a devenit în cea mai mare
parte privatizată și a înregistrat o creștere semnificativă a calității. În 2009, guvernul a început o inițiativă pe
trei ani, pentru a furniza asistență medicală și de îngrijire, la un cost de 124 miliarde de dolari.[179] Până în
2011, în urma acestei campanii, 95% din populația Chinei avea
acoperirea unei asigurări de sănătate de bază.[180] În 2011, China a
fost evaluată ca fiind al treilea cel mai mare furnizor mondial de
produse farmaceutice, dar populația sa a avut de suferit de pe urma
dezvoltării și distribuirii de medicamente contrafăcute.[181]
Religie
Templul Guoqing de pe De-a lungul mileniilor, civilizația chineză a fost influențată de diferite mișcări
Muntele Tiantai, construit în religioase. Conceptul chinez de „San Jiao” („trei doctrine” sau „trei religii”)
598 dHr, a fost locul de include confucianismul [g] budismul și taoismul, iar din punct de vedere
fondare a ramurii Tiantai a istoric, au avut un impact semnificativ în modelarea culturii chineze.[199][200]
budismului chinez
Elemente ale acestor trei sisteme de credință sunt de multe ori încorporate în
tradiții religioase populare sau folclorice.[201]
O sondare a opiniei, făcută în 2008, a sătenilor din mediul rural, din șase provincii, a evidențiat faptul că:
„mai mult de două treimi din auto-proclamații credincioși, religioși, (sau 31,09 % din toți
sătenii eșantionați) nu fac, sau nu se pot identifica în mod clar credința lor ... Acești oameni
cred că există puteri supranaturale care domină sau influențează puternic soarta ființelor
umane, iar ei cred că soarta lor poate fi schimbată prin oferirea de sacrificii pentru divinități
sau strămoșii. Aceste credințe și practici sunt adesea adânc înrădăcinate în cultura
tradițională chineză și în obiceiurile comunităților locale.[197]”
Un sondaj realizat de Horizon Research Consultancy Group, în 2007, a remarcat faptul că persoanele care se
identifică drept budiștii alcătuiesc 18 - 19% din populația adultă din China, în timp ce creștinii cuprind în jur
de 3-4%, iar musulmanii aproximativ 1%.[202] Unele dintre minoritățile etnice din China practică religii etnice
unice: Dongbaism este religia tradițională a poporului Nakhi, Moism este religia populațiilor Zhuang și Ruism
este credința etnicilor Qiang. Religia tradițională indigenă a Tibetului este Bon, însă cei mai mulți tibetani
practică budismul tibetan, în forma Vajrayana.[203]
Un sondaj recent din 2015 făcut de Institutul american de opinie publică Win/Gallup International
Association a arătat faptul că doar 14% dintre chinezi s-au declarat religioși iar restul s-au declarat atei sau
nereligioși.[204]
Politică
Republica Populară Chineză este unul
dintre puținele state socialiste de pe
Glob, care susține deschis comunismul.
Guvernul chinez a fost descris de
politologi în mod variat, ca fiind
comunist și socialist, dar și autoritar și
corporatist,[205] cu restricții majore în
multe domenii, mai ales în cazul
accesului liber la internet, libertatea
presei, libertatea de întrunire, dreptul de
a avea mai mulți copii, libertatea de Xi Jinping, președintele
fondare a organizațiilor sociale (ONG- Chinei
uri) și libertatea religioasă.[206] Sistemul
său actual, politic și economic, a fost
numit de către liderii săi ca „socialism cu
caracteristici chineze” (fiind un marxism
adaptat la circumstanțele din China) și ca
Soldat chinez din AEP o „economie de piață socialistă”.[207]
Comparativ cu politicile anilor 1970, a ușilor închise, liberalizarea Chinei a dus la un climat administrativ mai
puțin restrictiv decât înainte. China sprijină principiul leninist al „centralismului democratic”,[213] dar
Adunare Națională a Reprezentanților Poporului (instituție aleasă) a fost descrisă ca un organism cu puțină
putere de facto.[214] Președintele în exercițiu este Xi Jinping, acesta fiind, totodată, Secretarul General al
Partidului Comunist Chinez și președintele Comisiei Militare Centrale.[82] Premierul actual este Li Keqiang,
care, de asemenea, este membru senior al Comitetului Permanent al Biroului Politic (Politburo).
Au existat unele mișcări pentru liberalizare politică, unde alegeri libere
sunt organizate la nivel de sat și oraș[215][216] Cu toate acestea, Partidul
păstrează controlul efectiv asupra numirilor guvernamentale, în absența
oricărei opoziții semnificative, PCC câștigând implicit, de cele mai multe
ori, alegerile. Preocupările politice din China sunt axate pe decalajul tot
Sala Mare a Poporului, noaptea.
Beijing mai mare dintre bogați și săraci și corupția guvernamentală.[217][218] Cu
toate acestea, nivelul de suport popular, pentru guvern și gestionarea sa a
națiunii, este mare; 80-95% din cetățenii chinezi exprimându-și
satisfacția față de guvernul central, potrivit unui sondaj din 2011.[219]
Organizarea administrativă
Republica Populară Chineză are un control administrativ a 22 de provincii și consideră Taiwanul a fi a XXIII-
a provincie, deși în prezent Taiwanul este, în mod independent, guvernat de către Republica Chineză, care
contestă revendicarea RPC.[220] China are, de asemenea, cinci subdiviziuni numite oficial Regiuni
Autonome, fiecare cu un grup minoritar desemnat, patru municipalități, și două Regiuni Administrative
Speciale (RAS), care dețin un grad de autonomie politică. Aceste 22 de provincii, cinci regiuni autonome și
patru municipalități pot fi denumite, în mod generic, China Continentală. Acest termen exclude, de obicei,
RAS Hong Kong și Macao. Niciuna dintre aceste diviziuni nu sunt recunoscute de către guvernul
Taiwanului, care revendică, în întregime, teritoriul RPC.
Constituția Republicii Populare Chineze prevede, oficial, faptul că țara este organizată în trei nivele
administrative:
Totuși, în practică, au mai fost inserate încă doua nivele: Prefectura, sub nivel provincial și Satul, sub nivelul
Comunal. Nivelele Provinciale, Județene și Comunale sunt adaptate pentru a fi compatibile cu particularitățile
etnice și economice ale respectivei zonei: regiunile autonome, districtele autonome și județele autonome sunt
diviziuni de nivel I și II, locuite de cele 55 de minorități etnice naționale, care se bucură de propria lor
autonomie în elaborarea de legi specifice. Municipiile de subordonate centrală: Beijing, Tianjin, Shanghai și
Chongqing includ unele dintre cele mai mari orașe din lume și se află sub administrare directă. Fostele colonii
europene, Hong Kong și Macao, mențin o considerabilă autonomie ca regiuni administrative speciale,
păstrându-și propriul sistem economic și juridic, dar și anumite caracteristici proprii statelor independente,
cum ar fi propria monedă, domeniu propriu de internet, prefix telefonic, steag, etc. Conform acestui model de
guvernare, Taiwanul este considerat ca fiind una dintre cele 23 de provincii ale RPC, deși, în practică, insula
este independentă și este administrată de către regimul Republicii Chineze (Taiwan), de la sfârșitul războiului
civil din 1949.
RPC administrează 33 de diviziuni la nivel de provincie, 333 de diviziuni la nivel de prefectură, 2.862 divizii
la nivel de județ, 41.636 divizii la nivel comunal și mult mai multe la nivel sătesc.
Tabelul de mai jos prezintă diviziunile administrative, administrate de către Republica Populară Chineză la 31
decembrie 2005
Nivel Nume Tipul Pinyin Numărul
1 Nivel
Provincial
Provincii
(*China revendică Taiwanul drept
省 shěng 22
(23*)
省级⾏政区 provincia sa)
Regiuni Autonome ⾃治区 zìzhìqū 5
Municipii de subordonare centrală 直辖市 zhíxiáshì 4
Regiuni Administrative Speciale
(RAS)
特别⾏政区 tèbié xíngzhèngqū 2
În anul 2000, Congresul Statelor Unite a aprobat „Relațiile Permanente Comerciale Normale” (RPCN) cu
China, care să permită importurilor chineze să aibă aceleași tarife reduse precum produsele din cele mai multe
alte țări.[237] China are un excedent comercial important cu Statele Unite, cea mai importantă piață de export
a sa.[238] La începutul anilor 2010, politicienii americani au susținut că yuanul chinezesc a fost subevaluat
semnificativ, oferind Chinei un avantaj comercial neloial.[239][240][241] În ultimele decenii, China a urmat o
politică de angajare a națiunilor africane în comerț și cooperare bilaterală;[242][243][244] în 2012 comerțul
chino-african a totalizat peste 160 de miliarde de dolari SUA.[245] China și-a consolidat mai mult legăturile
sale cu economiile majore din America de Sud, devenind cel mai mare partener comercial al Braziliei și
creând legături strategice cu Argentina.[246][247]
Dispute teritoriale
Migranții din orașe, proveniți din mediul rural, sunt adesea tratați ca cetățeni de mâna a doua, de către
sistemul de înregistrare a locuințelor „hukou”, care controlează accesul la beneficiile de stat.[261][262]
Drepturile de proprietate sunt adesea slab protejate,[261] iar impozitarea afectează în mod disproporțional
cetățenii mai săraci.[262] Cu toate acestea, anumite taxe din mediul rural au fost reduse sau eliminate de la
începutul anilor 2000 și au fost oferite servicii sociale suplimentare locuitorilor din mediul rural.[263][264]
O serie de guverne străine, agenții de presă străine și ONG-uri, critică în mod rutinar încălcările drepturilor
omului în China, invocând încălcarea pe scară largă a drepturilor civile, cum ar fi detenția fără proces, avortul
forțat,[265] mărturisiri forțate, tortura, restricții ale drepturilor fundamentale ale omului[194][206][266] și
utilizarea excesivă a pedepsei cu moartea.[267][268] Guvernul a suprimat demonstrațiile organizațiilor pe care
le consideră o potențială amenințare la adresa „stabilității sociale", cum a fost cazul protestelor din Piața
Tiananmen din 1989. Statul chinez este acuzat, în mod regulat și pe scară largă, de represiune și încălcări ale
drepturilor omului în Tibet și Xinjiang, inclusiv prin reprimări polițieniste violente și suprimări
religioase.[269][270] Guvernul chinez a răspuns criticilor externe, susținând că noțiunea de drepturi ale omului
ar trebui să ia în considerare nivelul actual de dezvoltare economică al țării și "drepturile oamenilor de
subzistență și de progres".[271] Acesta subliniază creșterea standardului de viață al chinezilor, a ratei de
alfabetizare și a speranței medii de viață, precum și îmbunătățirea siguranței la locul de muncă și eforturile de
combatere a dezastrelor naturale, cum ar fi inundațiile perene ale fluviului Yangtze.[271][272][273] Mai mult
decât atât, unii politicieni chinezi s-au pronunțat în sprijinul democratizării, deși alții rămân mai
conservatoari.[274] Au fost efectuate unele eforturi majore de reformare, de exemplu, în noiembrie 2013
guvernul a anunțat planurile sale de abolire a mult criticatului program de reeducare prin muncă.[90] În cursul
anilor 2000 și începutul anilor 2010, guvernul chinez a devenit din ce în ce mai tolerant cu ONG-urile care
oferă soluții practice și eficiente pentru problemele sociale, dar o astfel de activitate a „celui de-al treilea
sector” a rămas puternic reglementată.[275]
Falun Dafa
Falun Dafa este un sistem de credințe și practici fondat, în 1992, în China de către Li Hongzhi pornind de la
sistemul filozofic Qigong. Accentul este pus pe moralitate, astfel, sunt promovate adevărul, bunătatea,
toleranța. Mișcarea Falun Gong nu este considerată sectă, nu implică afilieri politice.[279]
Se estimează că au fost uciși între 65000-70000 de practicanți Falun Dafa.[280] Puteți semna o petiție pentru
oprirea acestor persecutii aici.[281]
Este foarte probabilă o oprire a acestor persecuții în viitorul apropiat de când a venit la putere președintele
actual Xi Jinping, în 2013. În prezent, partidul comunist chinez este "împărțit" în 2 facțiuni: prima, cea
totalitară fidelă concepțiilor și politicii lui Jiang Zemin și a doua cea democrată condusă de Xi Jinping.[282]
Actualul președinte, Xi Jinping conduce din 2014 o amplă campanie anticorupție ceea ce îi vizează, în
special, pe membrii facțiunii totalitare, dar și pentru persecuțiile religioase.[283]
ONU și UE au cerut guvernului chinez să oprească imediat acest genocid.[284] Creștinii și budiștii au parte și
ei de discriminare.[285][286]
Forțele armate
Articol principal: Armata Republicii Populare Chineze.
Cu 2,3 milioane de militari activi, Armata Populară Chineză de Eliberare (APCE).[h] este cea mai mare forță
militară permanentă, din lume, fiind comandată de către Comisia Militară Centrală (CMC).[287] Armata
Populară de Eliberare (APE) este formată din Armata Populară de Eliberare Forțele Terestre (APEFT),
Armata Populară de Eliberare Marina (APEM), Armata Populară de Eliberare Forțele Aeriene (APEFA) și o
forță nuclear strategică, „Al Doilea Corp de Artilerie”. Conform guvernului chinez, cheltuielile militare ale
Chinei în 2012 au totalizat 100 de miliarde USD, acesta fiind al doilea cel mai mare buget militar din
lume.[288] Cu toate acestea, alte națiuni, cum ar fi Statele Unite ale Americii, susțin faptul că RPC nu
raportează nivelul real al cheltuielile militare, care se presupune că ar fi mult mai mare decât bugetul
oficial.[289]
Fiind recunoscută ca o țară ce
deține arme nucleare, China este
considerată atât o majoră putere
militară regională, cât și o
potențială superputere
militară. [290] Potrivit unui raport Membrii gărzii de onoare militare
din 2013 al Departamentului chineze
Apărării al SUA, China deține
între 50 și 75 de rachete balistice intercontinentale nucleare, împreună
Soldat chinez și român la cu un număr de rachete balistice de rază scurtă.[11] Cu toate acestea,
antrenamente comune în 2009 în comparație cu ceilalți patru membri permanenți ai Consiliului de
Securitate al ONU, China are o relativă limitare a capabilității de
proiectare a forței.[291] Pentru a compensa acest lucru, China a
dezvoltat numeroase proiecte – primul său portavion a intrat în serviciu în 2012 -[292][293][294][295] și menține
o flotă substanțială de submarine, inclusiv unele cu putere nucleară și submarine cu rachete balistice.[296]
China a stabilit, de asemenea, o rețea de relații militare străine de-a lungul rutelor majore de transport
maritim.[297]
China a făcut progrese semnificative în modernizarea forței sale aeriene, de la începutul anilor 2000,
achiziționând avioane de luptă rusești, cum ar fi Suhoi Su-30 și, de asemenea, fabricându-și propriile unități
moderne, cele mai notabile fiind Chengdu J-10 și Shenyang J-11, J -15 și J - 16.[292][298] China este, de
asemenea, implicată în dezvoltarea unui avion invizibil autohton și numeroase drone de luptă.[299][300][301]
China și-a actualizat, de asemenea, forțele terestre, înlocuind îmbătrânitele tancuri de derivație sovietică, cu
numeroase variante moderne de tanc Tip 99, precum și îmbunătățirea sistemelor de abrevieri pentru control și
comandă pe câmpul de luptă, C3I și C4I, pentru a spori capacitățile războiului bazat pe rețele.[302] În plus,
China a dezvoltat sau achiziționat numeroase sisteme avansate de rachete,[303][304] inclusiv rachete anti-
satelit,[305] rachete de croazieră[306] și submarine cu rachete balistice nucleare.[307]
Economie
Articol principal: Economia Chinei.
Începând cu 2013, China este cea de-a doua cea mai mare economie din
lume, în ceea ce privește PIB-ul nominal, în valoarea sa totală de
aproximativ 9,3253 trilioane de USD, conform datelor Biroului Național
de Statistică al Republicii Populare Chineze.[308] În cazul în care
paritatea puterii de cumpărare (PPP) (în valoare de 12.405 miliarde de
dolari SUA în 2012; 14,9614 trilioane de dolari SUA în 2013) este luată
în considerare, atunci economia Chinei este din nou secondată doar de
economia Statelor Unite. În 2013, PIB-ul pe cap de locuitor a fost de
10.253 dolari SUA,[308] în timp ce PIB-ul nominal pe cap de locuitor a Clădirea bursei Shanghai Stock
fost de 6.853 dolari SUA. În ambele situații, China se poziționează în Exchange, aflată în districtul
urma a nouăzeci de țări, (din 183 listate de către FMI) în clasamentul financiar Lujiazui din Shanghai.
Shanghai este unul dintre orașele
global al PIB-ului pe cap de locuitor.[308]
cu cel mai mare PIB din lume, în
valoare totală de 304 miliarde de
Istorie și creștere economică dolari în 2011
De la înființarea sa în 1949 până la sfârșitul anului 1978, Republica Populară Chineză a avut un stil sovietic
de economie planificată centralizată. După moartea lui Mao, în 1976, și sfârșitul Revoluției Culturale, Deng
Xiaoping și noua conducere chineză au început să reformeze economia și să se îndrepte înspre o economie
mixtă, orientată spre comerț, sub conducere monopartidă. Colectivizarea agricolă a fost desființată iar
terenurile agricole privatizate, în timp ce comerțul exterior a devenit o nouă preocupare majoră, ducând la
crearea de zone economice speciale. Ineficientele întreprinderi de stat au fost restructurate și cele neprofitabile
au fost închise pe loc, rezultând pierderi masive de locuri de muncă. China modernă este caracterizată, în
principal, ca având o economie de piață bazată pe proprietate privată[309] și este una dintre cele mai
importante exemple de capitalism de stat.[310][311] Statul încă domină în sectoarele „piloane” strategice, cum
ar fi în industriile grele sau în producere energiei. Totuși numărul companiile private s-a extins enorm, cu
aproximativ 30 de milioane de întreprinderi private, înregistrate în 2008.[312][313][314][315]
În domeniul on-line, industria comerțului electronic din China a crescut mai lent decât în UE și SUA, cu o
perioadă semnificativă de dezvoltare, apărută începând din jurul anului 2009. Conform Credit Suisse,
valoarea totală a tranzacțiilor online în China a crescut de la o valoare nesemnificativă în 2008 la aproximativ
4000 de miliarde RMB (660 miliarde de dolari) în 2012. „Alipay” are cea mai mare cotă de piață în China, cu
300 de milioane de utilizatori și deținea puțin sub jumătate din piața chineză de plăți on-line, în februarie
2014, în timp ce cota „TenPay” este de circa 20%, iar cota „China UnionPay” este puțin mai mare de 10 la
sută.[327]
China este un membru al OMC și este cea mai mare putere comercială din lume, cu o valoare totală a
comerțului internațional de 3,87 trilioane USD în 2012.[10] Rezervele valutare au ajuns la 2,85 trilioane USD
până la sfârșitul anului 2010, cu o creștere de 18,7% față de anul precedent, ceea ce face rezervele sale
valutare, de departe, cele mai mari din lume.[328][329] Începând din 2009, China deține o sumă de datorii
externe a Statelor Unite, estimată la 1600 miliarde de dolari. China deține mai mult de 1,16 trilioane USD în
obligațiuni americane de trezorerie,[330] fiind cel mai mare deținător străin al datoriei externe SUA.[331][332]
În 2012, China a fost cel mai mare beneficiar din lume de investiții străine directe (ISD), atrăgând 253 de
miliarde de dolari.[333] De asemenea, China are investiții în străinătate în valoare totală de 62,4 miliarde
dolari, în 2012,[333] și o serie de preluări majore, de către companii chineze, a firmelor străine.[334] Rata de
schimb valutar subevaluată a Chinei a cauzat tensiuni cu alte economii majore,[240][335][336] țara fiind, de
asemenea, criticată și pentru fabricarea, în mari cantități, de produse contrafăcute.[337][338]
Exporturi[95] Importuri[95]
Țara Procentaj Țara Procentaj
Statele Unite 17,2% Japonia 9,8%
Hong Kong 15,8% Coreea de Sud 9,2%
Japonia 7,4% Statele Unite 7,1%
Coreea de Sud 4,3% Germania 5,1%
Altele 55,3% Altele 68,8%
China s-a clasat pe locul 29 în Raportul Competitivității Globale, în 2009,[339] deși aceasta este doar pe locul
136 din 179 de țări evaluate în Indexul Libertății Economice în 2011.[340] În 2011, 61 de companii chineze
au fost incluse în Fortune Global 500.[341] Evaluate după veniturile totale, trei din primele zece cele mai
valoroase companii din lume, din 2011, au fost chineze, incluzând a V-a clasată Sinopec Group, a VI-a
clasată China National Petroleum Corporation și a VII-a clasată State Grid (cea mai mare companie din lume
de distribuție a energiei electrice).[341]
Populația din clasa de mijloc a Chinei (în cazul în care este definită drept pătura socială cu un venit anual
cuprins între 10.000 și 60.000 dolari SUA), a ajuns la mai mult de 300 de milioane de oameni până în
2012.[342] Conform Raportului Hurun, numărul de miliardari în dolari SUA, din China, a crescut de la 130 în
2009 la 251 în 2012, China fiind astfel a doua țară cu cel mai mare număr de miliardari din lume.[343][344]
Piața internă chineză de vânzare cu amănuntul a fost în valoare de peste 20 de miliarde de yuani (3,2 trilioane
USD), în 2012,[345] și avea o creștere anuală cu peste 12 %, în 2013,[346] în timp ce piața bunurilor de lux s-
a extins foarte mult, cu 27,5% din cota de la nivel mondial.[347] Cu toate acestea, în ultimii ani, creșterea
economică rapidă a Chinei a contribuit la creșterea gravă a inflației de consum,[348][349] ducând la o creștere
a reglementărilor guvernamentale.[350] China are un nivel ridicat de inegalitate economică, care a crescut în
ultimele decenii.[351] În 2012, Coeficientul Gini al Chinei a fost de 0.474.[352]
Internaționalizarea renminbi-ului
În noiembrie 2010, Rusia a început să folosească renminbi-ul chinez în comerțul bilateral cu China.[353]
Aceasta a fost urmată la scurt timp de Japonia,[354] Australia,[355] Singapore,[356] și Regatul Unit.[357] Ca un
rezultat al internaționalizării rapide a renminbi-ului, moneda a devenit a VIII-a cea mai tranzacționată din
lume, în 2013.[358]
Turism
Știință și tehnologie
Istoric
China a fost un lider mondial în domeniul științei și tehnologiei, până la Dinastia Ming. Descoperirile antice și
invențiile chinezești precum fabricarea hârtiei, tipărirea, busola, praful de pușcă, (cele „Patru Mari Invenții”),
au fost, mai târziu, răspândite în Asia și Europa. Matematicienii chinezi au fost primii care au folosit numerele
negative.[369][370] Cu toate acestea, până în secolul al XVII-lea, lumea occidentală a depășit China în
dezvoltarea științifică și tehnologică.[371] Cauzele acestei „Mari Divergențe” continuă să fie și azi
dezbătute.[372]
După repetate înfrângeri militare ale Chinei de către țările occidentale, în secolul al XIX-lea, reformatorii din
China au început promovarea științei și tehnologiei moderne, ca parte a Mișcării de Auto-Consolidare. După
ce comuniștii au venit la putere în 1949, s-au făcut eforturi pentru organizarea științei și tehnologiei după
modelul Uniunii Sovietice, în care cercetarea științifică a fost parte a planificării centralizate.[373] După
moartea lui Mao în 1976, știința și tehnologia a fost enunțată ca una dintre cele Patru Modernizări[374] iar
sistemul academic de inspirație sovietică a fost, treptat, reformat.[375]
Perioada contemporană
Programul spațial chinez este unul dintre cele mai active din lume fiind, Lansarea rachetei chineze
„Marșul cel Lung 3B”
o sursă majoră de mândrie națională.[391][392] În 1970 China a lansat
primul său satelit, Dong Fang Hong I. În 2003 China a devenit a III-a
țară care a trimis, în mod independent, un om în spațiu, odată cu zborul spațial al lui Yang Liwei, la bordul
navei Shenzhou 5; până în iunie 2013, zece cetățeni chinezi au călătorit în spațiu. În 2011 a fost lansat
Tiangong-1, primul modul al stației spațiale a Chinei, marcând astfel primul pas într-un proiect de asamblare a
unei stații spațiale cu echipaj mare, până la începutul anilor 2020.[393]
Infrastructură
Energie
China este țara care produce și consumă cea mai multă energie din
lume.[394][395] În 2012, a generat aproximativ 4.94 miliarde kWh de
energie electrică, cu o capacitate instalată de 1,14 miliarde kW.[95] În
2013, mai mult de 70% din energia produsă în țară a provenit din arderea
cărbunelui; dependența sa de acest mineral face din China cel mai mare
producător și consumator de cărbune din lume, în afară de a fi, la nivel
Complexul Hidroenergetic și de mondial, cel mai mare emițător de dioxid de carbon și de alte gaze cu
Navigație de la Cele Trei Defileuri efect de seră.[396] Pentru a remedia aceste probleme, guvernul a început
ale Fluviului Yangzi reprezintă cel să investească în noi proiecte de utilizare a surselor regenerabile de
mai mare proiect hidroenergetic energie, cum ar fi energia hidroelectrică, eoliană, solară, geotermală,
din lume. biomasă și biocombustibili.[397] Totuși, în 2012, premierul Wen Jiabao a
anunțat că va opri expansiunea necontrolată a câmpurilor de energia
solară și eoliană, concentrându-se pe construirea de centrale hidroelectrice, pe
fluviul Yangtze, și pe centrale nucleare.[398] Există douăzeci de reactori nucleari, în funcțiune, în întreaga
Chină, în timp ce altele douăzeci sunt în construcție; în 2012, energia nucleară a produs peste 98.200 GWh de
electricitate.[399]
În mod similar, în 2012, producția de petrol s-a ridicat la peste 4.416 miliarde de barili pe zi, a patra în
lume.[400] În ciuda acestui fapt, creșterea economică constantă determină ca această producție să fie
insuficientă pentru a satisface cererea din țară, fiind necesar să se importe petrol din Rusia, Orientul Mijlociu,
Asia Centrală și Africa.[401] În 2013, China a depășit Statele Unite ca cel mai mare importator de petrol brut
din lume[402]; aproape jumătate din petrolul folosit în China provine din străinătate.[403]
Comunicații
China are, în prezent, cel mai mare număr de telefoane mobile active, fiind lider mondial, cu peste 1 miliard
de utilizatori, până în februarie 2012.[404] De asemenea, are cel mai mare număr, din lume, de utilizatori de
internet și de bandă largă (Broadband),[405] cu peste 591 milioane de utilizatori de internet în 2013,
echivalentul aproximativ a 44% din populația sa.[406] Un raport din 2013 a constatat că viteza medie
națională a conexiunii la internet este de 3.14 MB/s.[407] În același an China a deținut 24% din dispozitivele
conectate la Internet, la nivel mondial.[408] China Telecom și China Unicom, doi mari furnizori de Broadband
din lume, dețin 20% din abonații de bandă largă de la nivel mondial. Doar China Telecom deservește mai
mult de 50 de milioane de abonați Broadband, în timp ce China Unicom deservește mai mult de 40 de
milioane.[409] Mai multe companii de telecomunicații din China, mai ales Huawei și ZTE, au fost acuzate de
spionaj în favoarea armatei chineze.[410]
Transport
De la sfârșitul anilor 1990, rețeaua națională de drumuri a Chinei a fost
extinsă în mod semnificativ, prin crearea unei rețele de autostrăzi,
cunoscută sub numele de Sistemul Național de Autostrăzi Principale
(SNAP). În 2011 autostrăzile din China au ajuns la o lungime totală de
85.000 km, fiind cel mai lung sistem de autostrăzi din lume.[411]
Deținerea de autoturisme, proprietate personală, este în creștere rapidă,
depășind Statele Unite ca cea mai mare piață auto din lume, în 2009,
având un total al vânzărilor de automobile de peste 13,6 milioane de
Autostrada G1 Beijing–Harbin bucăți.[412] Analiștii prevăd că vânzările anuale de automobile ar putea
crește cu până la 40 de milioane, până în 2020.[413] Un efect secundar al
creșterii rapide a rețelei de drumuri din China, a fost creșterea
semnificativă a accidentelor rutiere, [414] unii citând ca un posibil motiv proasta aplicare a legilor de circulație;
numai în 2011, în jur de 62.000 de chinezi au murit în accidente rutiere.[415] În mediul urban, bicicletele
rămân un mod obișnuit de transport, în pofida creșterii prevalenței automobilelor. În 2012 erau aproximativ
470 de milioane de biciclete în China.[416]
Căile ferate din China, deținute de stat,[417] sunt cele mai aglomerate din lume, manipulând un sfert din
transportul de marfă și de pasageri, din lume.[418] Datorită cererii foarte mari, sistemul este în mod regulat
supus supraaglomerării, în special în timpul perioadelor de vacanțe și sărbători, cum ar fi Chunyun în timpul
Anului Nou Chinezesc.[418] Rețeaua feroviară chineză a transportat un total estimativ de 1,68 de miliarde de
pasageri doar în 2010.[419]
În 2013, mai mult de două treimi din aeroporturile aflate în construcție, în întreaga lume, erau în China,[425]
iar Boeing se așteaptă ca flota Chinei de aeronave comerciale active să crească de la 1910 în 2011, la 5980
până în 2031.[425] Cu toate acestea, 80% din spațiul aerian din China rămâne limitat doar pentru uz militar, iar
8 din 10 cele mai slab performante companii aeriene, în materie de întârzieri, din Asia, erau chineze.[426]
Conform unei statistici din 2011, Aeroportul Internațional Beijing este nu numai cel mai aglomerat aeroport
din țară, dar și al doilea cel mai aglomerat din lume, cu un trafic de pasageri de 78.675.058 de oameni. Al
doilea cel mai important este Aeroportul Internațional din Hong Kong, al zecelea cel mai tranzitat aeroport la
nivel internațional, cu 53.328.613 de pasageri. Al treilea și al patrulea cele mai importante sunt Aeroportul
Internațional Baiyun din Guangzhou și Aeroportul Internațional Pudong din Shanghai, al XIX-lea și al XX-
lea cele mai tranzitate din lume, cu 45,04 și respectiv 41,44 de milioane de pasageri.[427]
Cultură
Din cele mai vechi timpuri, cultura chineză a fost puternic influențată de confucianism și filosofii
conservatoare. Pentru o mare parte din epoca dinastică, posibilitatea de a urca pe scara socială consta în
obținerea unei bune performanțe la prestigioasa Examinare Imperială, ale cărei origini datau din timpul
Dinastiei Han.[428] Accentul literar al examinării afecta percepția
generală a rafinamentului cultural în China, în așa fel încât caligrafia,
poezia și pictura erau considerate superioare dansului sau teatrului.
Cultura chineză a subliniat mereu un profund sentiment de istoricitate
și perspectivă de introspecției națională Examenele și cultura
meritocrației sunt încă extrem de apreciate în China actuală.[429]
Vestimentația chineză
tradițională a suferit modificări
„Pagoda Marii Gâște Sălbatice”
din antichitate la perioada
din Xi'an. A fost construită în
secolul al VI-lea dHr, în timpul
modernă. Vestimentația chineză
dinastiei Tang. tradițională a variat în funcție de
regiune și timp. Cele mai
importante costume tradiționale
chineze sunt Hanfu, Cheongsam, Tangzhuang. Cheongsamul(Qipao)
modern a rezultat în urma transformărilor asupra celui tradițional la
începutul secolului 20.
Artă
Gastronomie
Articol principal: Bucătărie chinezească.
Bucătăria chineză este extrem de diversă și s-a dezvoltat de-a lungul a
câtorva milenii de istorie culinară. Împărații din China antică erau
cunoscuți pentru faptul că aveau mai multe camere, în care luau masa,
în palatele lor, fiecare cameră era atribuită, împărțită, la mai multe
departamente, iar fiecare departament era responsabil pentru un
anumit fel de mâncare.[443] Alimentul de bază al chinezilor este
orezul. Carnea de porc reprezintă carnea cea mai consumată în țară,
reprezentând mai mult de trei sferturi din consumul intern de
carne.[444] Condimentele, mirodeniile, joacă un rol central în
Un set de feluri de mâncare din bucătăria chinezească. Bucătăria chineză a dus la numeroase stiluri de
bucătăria chineză, din Suzhou: boluri gătit, cum ar fi Bucătărie din Hong Kong sau Mâncarea chinezo-
cu orez, creveți, vinete cu tofu americană.
fermentat, legume prajite iar în
centru o friptură de rață cu muguri de Principalele ingrediente folosite în dieta culinară chineză sunt păsările
bambus de curte, carnea (de vită, porc, sau miel), legumele, fructele și soia.
Printre condimentele cele mai utilizate sunt prazul, ghimbirul,
usturoiul, alunele și uleiurile de alune sau susan, slănina, oțetul, vinul
galben (huangjiu), bulionul de pui sau porc și tahini (pastă de susan).[445]
China este considerată țara de origine a ceaiului, aici s-au dezvoltat, din antichitate, vechile metode de
cultivare și elaborare a acestui produs.[445] În contrast cu Occidentul, principalele ustensile sunt bețisoarele;
asiaticii au învățat să le folosească, deoarece bucățile de alimente erau foarte mici și nu puteau fi străpunse cu
o furculiță.[445] Printre cele mai populare feluri de mâncare din bucătăria țării sunt: carne de porc cu ananas,
salată de fasole de soia, pui cu chili picant, ouă prăjite cu ciuperci negre sau friptură de porc cu salată de
usturoi.[446]
Consumul cărnii de câine sau pisică se reduce treptat în timp, chinezii - în special, tinerii - percepând aceste
animale ca un prieten, animal de companie.[447] Au fost interzise multe festivaluri dedicate consumului
acestei cărni de către autorități, în urma protestelor și a petițiilor făcute de populație pentru protejarea
animalelor, în special pe rețelele de socializare chineze (se estimează ca aproximativ 600 de milioane de
chinezi au acces la internet). Această tradiție controversată dispare. Organizațiile de protecție a animalelor
devin mai active. Recent, potrivit ziarului italian „Corriere della Sera”, s-a făcut un sondaj de opinie care a
arătat faptul că 87% dintre chinezi nu sunt de acord cu sacrificarea cânilor și a pisicilor. Această practică se
mai păstrează doar în zonele rurale.[448] HSI a estimat că între 10 și 20 de milioane de câini sunt sacrificați în
China pentru carnea lor, în timp ce grupul de protecție a animalelor Animals Asia estimează că aproximativ 4
milioane de pisici sunt sacrificate anual în China.[449]
Literatură
Articol principal: Literatură chineză.
Dinastia Song a fost, de asemenea, o perioadă a importantei literaturi științifice și a văzut crearea de lucrări,
cum ar fi „Xin Yixiang Fayao” de Su Song și „Mengxi Bitan” Shen Kuo.[453][454] Au fost editate, de
asemenea, mai multe lucrări de istoriografie și enciclopedii de mari dimensiuni, cum ar fi „Zizhi Tongjian” de
Sima Guang (1084) și „Cele Patru Mari Cărți ale Songului” compilate și editate în secolul XI.[455][456] Mai
mulți notabili cărturari confucianiști sau taoiști și erudiți din toate clasele sociale au adus contribuții
semnificative la documentarea istoriei autorilor conceptelor sacre, vechi de sute de ani.
Multe dintre personalitățile literaturii chineze au făcut parte din guvernul imperial sau aveau dregătorii
importante, care acționau în cunoștință de cauză, iar uneori propuneau sau efectuau noi moduri de
guvernare.[457] În secolul al XVII-lea autorii chinezi editaseră mai multe texte scrise decât în toată lumea.[457]
Multe romane, cum ar fi „Cele Patru Mari Romane Clasice”, au generat nenumărate povești fictive. La
sfârșitul dinastiei Qing, cultura chineză s-a angajat într-o nouă eră, când caligrafia a fost la dispoziția
cetățenilor obișnuiți.[458] Hu Shih și Lu Xun au fost pionierii literaturii moderne. În anul 2000, Gao Xingjian
a câștigat Premiul Nobel pentru literatură pentru romanele sale, precum Muntele Sufletului, care a fost tradus
în diferite limbi.[459]
Muzică și dans
Muzica tradițională chineză poate fi împărțită în două ramuri principale: muzică clasică și muzică populară.
Până la sfârșitul dinastiei Qing, muzica clasică era un lux al clasei sociale superioare, iar oamenii obișnuiți nu
erau prea atașați de acest stil de muzică.[460] În general, muzica clasică este instrumentală, folosindu-se un
singur instrument, sau ansambluri de mici instrumente, inclusiv instrumente cu coarde, flaute, precum și
diverse chimvale, gonguri și tobe. Flautul din bambus și Gu Qin (
[461]
古琴 ) sunt printre cele mai vechi
instrumente folosite în China. Tradițional, instrumentele chineze sunt împărțite în opt grupe sau Bayin
(⼋⾳ ), în funcție de materialul din care sunt făcute. Categoriile sunt: mătase, bambus, lemn, piatră, metal,
ceramică, dovleac uscat și piele de animal.[462] Termenul „guoyue”, sau muzica națională, a devenit popular
în secolul al XX-lea și a fost folosit pentru a îngloba toată muzica scrisă pentru instrumentele chinezești, ca
răspuns la mișcările naționaliste.[463]
Fiecare etnie din China are propriile sale tradiții în ceea ce privește
muzica populară. În comparație cu stilul clasic, tradițiile folclorice,
populare, au un acompaniament vocal și pot include ansambluri mai
mari.[460] În fapt, tradițiile folclorice s-au amestecat cu stilurile
occidentale, în secolele XXI și XX, pentru a face loc unor noi genuri
și unei noi etape a muzicii chineze. Unele dintre genurile care au
rezultat din această fuziune sunt C-Pop (Mandopop, Cantopop), rock
și rap chinezesc, etc. Cu toate acestea, spre deosebire de vecinii săi,
China nu este considerată o piață importantă pentru producția și
Dansul Dragonului. consumul de muzică pop.[464]
Filmele, serialele și emisiunile de divertisment chinezești sunt verificate pentru a respecta normele impuse de
guvern. [475][476] Multe filme/seriale străine (în special cele americane) au fost cenzurate sau chiar interzise în
China din cauza conținutului pornografic sau a scenelor de violență extremă; numărul acestora s-a redus la
30% începând cu 2015.[477]
Încă de la pătrunderea sa în țară, conținutul de pe Internet a fost, de asemenea, examinat de către agențiile
guvernamentale. Unele dintre cele mai populare site-uri de Internet, din Occident, cum ar fi Facebook,
Google, Dailymotion, Instagram, Twitter și YouTube, nu sunt disponibile, iar altele sunt accesibile doar dacă
sunt – precum Flipboard sau Bing – într-o asociere obligatorie cu branduri similare chineze, cum ar fi Renren
sau Baidu.[478]
Guvernul chinez justifică cenzura, susținând că sunt interzise numai materialele care „pun în pericol unitatea
națională, suveranitatea, integritatea teritorială, securitatea și onoarea”.[472]
Sărbători
Guvernul chinez recunoaște, în mod oficial, șapte sărbători obligatorii pentru întreaga populație și alte patru,
aplicabile numai anumitor sectoare. Pentru aceasta, folosește calendarul gregorian și calendarul lunar
chinezesc. În fiecare an, cu câteva zile înainte de 1 ianuarie, Consiliul de Stat publică calendarul sărbătorilor.
Din 2011, sărbătorile sunt aranjate astfel încât zilele să fie legate de week-end-uri, pentru a avea festivități
care să dureze trei zile: sâmbătă, duminică și luni sau vineri.[479][480]
Prima zi a primei
luni lunare
Sărbătoarea
Primăverii
春节 Anul nou chinezesc. Începutul
Calendarului lunar chinezesc. Durata
(Chūnjié) sărbătorii: trei zile.
8 martie
Ziua 国际妇⼥节
Internațională a (Guójì fùnǚ
În această zi femeile lucrează doar
jumătate de zi.
Femeii jié)
Sport
Articole principale: Echipa națională de fotbal a Chinei și
Prima Ligă Chineză.
China are una dintre cele mai vechi culturi sportive din lume. Există
dovezi că în timpul dinastiei Han se juca un tip de fotbal numit
cuju.[482] Unele dintre cele mai populare sporturi din țară sunt artele
martiale, baschetul, fotbalul, tenisul de masă, badmintonul, înotul și
snookerul. Jocuri de strategie, cum ar fi go (cunoscut sub numele de
Weiqi în China), Xiangqi, sau, mai recent, șahul, sunt jucate la un
nivel profesionist.[483]
Yao Ming este unul dintre cei mai
Îngrijirea fizică este foarte accentuată în cultura chineză, mulți oameni performanți baschetbaliști
făcând exerciții de dimineață, cum ar fi Tai Chi și Qigong,[484] iar chinezi.[481]
sălile de sport și cluburile sportive încep să câștige popularitate în
țară.[485] Tinerii, practică, de asemenea, fotbal și baschet, în special în
zonele spațiilor verzi urbane și în limitatele spații deschise. NBA-ul
are un număr considerabil de fani în rândul tinerilor din China, unii
jucători naționali, cum ar fi Yao Ming și Jeremy Lin au jucat în
NBA.[486] China este casa la un număr mare de bicicliști, în 2012, au
existat peste 470 de milioane de biciclete în țară.[416] Sunt, de
asemenea, mai multe discipline tradiționale sportive, foarte populare,
cum ar fi curse cu barca dragon, luptele mongole sau cursele de
cai.[487]
China a participat la Jocurile Olimpice din 1932, dar a început să Curse cu barca-dragon, un popular
participe sub numele de Republica Populară Chineză în 1952. A sport tradițional chinez
găzduit Jocurile Olimpice din 2008 de la Beijing, sportivii săi
câștigând 51 de medalii de aur, numărul de medalii de aur cel mai
mare, obținut vreodată.[488] China a câștigat, de asemenea, cele mai multe medalii la Jocurile Paralimpice de
la Londra din 2012, 231 în total, dintre care 95 de aur.[489][490]
Note
a. ^ Dolarul Hong Kong este utilizat în Hong Kong și Pataca (MOP) este folosită în Macau.
b. ^ Poziția în clasamentul suprafeței totale, în raport cu Statele Unite, depinde de modul diferit
de măsurarea al tuturor zonelor din China și Statele Unite ale Americii. Pentru detalii, vezi
Lista țărilor după suprafață, nota 2.
c. ^ 《尚書 梓材》 「皇天既付中國⺠越厥疆⼟于先王」
• :
d. ^ Conform Encyclopædiei Britannica, suprafața totală a Statelor Unite, de 9.522.055 km2, este
puțin mai mică decât cea a Chinei. CIA World Factbook menționează că suprafața totală a
Chinei a fost mai mare decât cea a Statelor Unite, până când apele costiere ale Marilor Lacuri
au fost adăugate la suprafața totală a Statelor Unite în 1996. Din 1989 până spre 1996
suprafața totală a SUA a fost listată ca fiind de 9.372.610 km2 (suprafața uscată, plus apele
interioare). Suprafața totală listată s-a schimbat la 9.629.091 km2 în 1997 (încluzând zonele
Marilor Lacuri și apele costiere), apoi la 9.631.418 km2 în 2004, la 9.631.420 km2 în 2006 și la
9.826.630 km2 în 2007 (fiind adăugate apele teritoriale).
e. ^ Frontiera Chinei cu Pakistan și o parte a frontierei cu India se încadrează în regiunea
disputată a Kashmirului. Arealul de sub administrație pakistaneză este revendicat de India, în
timp ce zona de sub administrația indiană este revendicată de către Pakistan.
f. ^ Speranța de viață la naștere a crescut de la aproximativ 31 de ani în 1949 la 75 ani, în
2008,[184] iar mortalitațea infantilă a scăzut de la 300 la mie în 1950 la aproximativ 33 la mie în
2001.[185]
g. ^ Clasificarea Confucianimului ca religie este disputată.[198]
h. ^ http://romanian.cri.cn/chinaabc/chapter2/chapter20204.htm
i. ^ Tsung-Dao Lee,[379] Chen Ning Yang,[379] Daniel C. Tsui,[380] Charles K. Kao,[381] Yuan T.
Lee,[382]
Referințe
1. ^ Constituția Republicii 2. ^ 3. ^ „Population density
Populare Chineze (http://en http://www.xinhuanet.com/english/2021-
(people per sq. km of land
glish.people.com.cn/constit 05/11/c_139937914.htm area)” (http://data.worldban
ution/constitution.html) k.org/indicator/EN.POP.DN
ST). Banca Mondială.
Accesat în 1 decembrie
2013.
4. ^ a b c d „China World 5. ^ „China Economic Update, 6. ^ „Human Development
Economic Outlook December 2019 : Cyclical Report 2020” (http://hdr.und
Database: April 2021” (http Risks and Structural p.org/sites/default/files/hdr2
s://www.imf.org/en/Publicati Imperatives” (https://openkn 020.pdf) (PDF). United
ons/WEO/weo-database/20 owledge.worldbank.org/bits Nations Development
21/April/weo-report?c=924, tream/handle/10986/33063/ Programme. 15 decembrie
&s=NGDP_R,NGDP_RPC China-Economic-Update-D 2020. Accesat în 15
H,NGDP,NGDPD,PPPGD ecember-2019-Cyclical-Ris decembrie 2020.
P,NGDP_D,NGDPRPC,NG ks-and-Structural-Imperativ 7. ^ Walton, Greg (2001).
DPRPPPPC,NGDPPC,NG es.pdf) (PDF). „Executive Summary”.
DPDPC,PPPPC,PPPSH,& openknowledge.worldbank.org. China's golden shield:
sy=2019&ey=2026&ssm=0 World Bank. p. 21. Accesat Corporations and the
&scsm=1&scc=0&ssd=1&s în 3 ianuarie 2020. „The development of
sc=0&sic=0&sort=country& Gini coefficient, a measure surveillance technology in
ds=.&br=1). International of overall income the People's Republic of
Monetary Fund. Accesat în inequality, declined to China (http://books.google.
16 aprilie 2021. 0.462 in 2015, and has com/?id=S9rP0A2q14UC&l
since risen to 0.467 in 2018 pg=PA4&dq=single-party%
(Figure 27). Higher income 20%22people's%20republi
inequality is partly driven c%20of%20china%22&pg=
by unequal regional PA5#v=onepage&q=%22si
income distribution. The ngle-party%20state%22).
eastern coastal regions Rights & Democracy. p. 5.
have been the driver of ISBN 978-2-922084-42-9.
China's rapid growth, due Citare cu parametru depășit
to its geographic location |coauthors= (ajutor)
and the early introduction of
8. ^ „Chinese Civil War” (htt
reforms. As a result, the
p://history.cultural-china.co
eastern coastal region is
m/en/34History7320.html).
now home to 38% of the
Cultural-China.com.
population, and its per
Accesat în 16 iunie 2013.
capita GDP was 77%
„Până în prezent, din
higher than that of the
moment ce nu a fost
central, western, and
semnat nici un armistițiu
northeastern regions in
sau tratat de pace, există o
2018. This gap widened
controversă, aceea dacă
further in the first three
Războiul Civil s-a încheiat
quarters of 2019. This is in
din punct de vedere legal.”
part due to a
disproportionate slowdown 9. ^ „Countries of the world
in interior provinces, which ordered by land area” (htt
are more dependent on p://www.listofcountriesofthe
commodities and heavy world.com/area-land.html).
industry. The slowdown Listofcountriesoftheworld.com
has been negatively Accesat în 27 aprilie 2010.
affected by structural shifts, 10. ^ a b „China trade now
especially necessary cuts bigger than US” (http://ww
in overcapacity (Figure w.telegraph.co.uk/finance/e
28).” conomics/9860518/China-tr
ade-now-bigger-than-US.ht
ml). Daily Telegraph. 10
februarie 2013. Accesat în
15 februarie 2013.
11. ^ a b „Military and Security 16. ^ Eden, Richard (1555). 22. ^ Shen, G; Gao, X; Gao, B;
Developments Involving Decades of the New World: Granger, De (2009). „Age of
the People's Republic of "The great China whose Zhoukoudian Homo
China 2013” (http://www.def kyng is thought the greatest erectus determined with
ense.gov/pubs/2013_China prince in the world." (26)Al/(10)Be burial dating”.
_Report_FINAL.pdf) (PDF). Myers, Henry Allen (1984). Nature. 458 (7235): 198–
US Secretary of Defense. Western Views of China 200.
2013. Accesat în 25 iunie and the Far East, Volume 1. Bibcode:2009Natur.458..198S
2013. Asian Research Service. (http://adsabs.harvard.edu/
12. ^ Muldavin, Joshua (9 p. 34. abs/2009Natur.458..198S).
februarie 2006). „From 17. ^ Martino, Martin, Novus doi:10.1038/nature07741 (h
Rural Transformation to Atlas Sinensis, Vienna ttps://doi.org/10.1038%2Fn
Global Integration: The 1655, Preface, p. 2. ature07741). ISSN 0028-
Environmental and Social 0836 (https://www.worldcat.
18. ^ Liu, Lydia He (2009). The
Impacts of China's Rise to org/issn/0028-0836).
Clash of Empires: the
Superpower” (http://www.ca PMID 19279636 (https://ww
invention of China in
rnegieendowment.org/even w.ncbi.nlm.nih.gov/pubme
modern world making.
ts/index.cfm?fa=eventDetail d/19279636).
Harvard University Press.
&id=851&prog=zch). pp. 77–78. 23. ^ „The Peking Man World
Carnegie Endowment for ISBN 9780674040298. Heritage Site at
International Peace. „Olivelle's evidence affirms Zhoukoudian” (http://www.u
Accesat în 17 ianuarie that cīna is related to the nesco.org/ext/field/beijing/
2010. Qin dynasty but leaves the whc/pkm-site.htm).
precise nature of that UNESCO. Accesat în 6
13. ^ a b „A Point Of View:
linkage open to martie 2013.
What kind of superpower
could China be?” (http://ww speculation.” 24. ^ „Peking Man Site at
w.bbc.co.uk/news/magazin 19. ^ Wade, Geoff. "The Polity Zhoukoudian” (http://whc.u
e-19995218). BBC. 19 of Yelang and the Origin of nesco.org/en/list/449).
octombrie 2012. Accesat în the Name 'China' (http://ww UNESCO. Accesat în 4
21 octombrie 2012. w.sino-platonic.org/complet octombrie 2012.
14. ^ "China (http://dictionary.re e/spp188_yelang_china.pd 25. ^ „China axes 'show
ference.com/browse/Chin f)". Sino-Platonic Papers, ancient writing' ” (http://ww
a?qsrc=2888)". The No. 188, mai 2009, p. 20. w.bbc.co.uk/news/world-asi
American Heritage 20. ^ Wilkinson, Endymion a-china-23257700). BBC.
Dictionary of the English (2000). Chinese History: A 11 iulie 2013. Accesat în 11
Language (2000). Boston Manual. Cambridge, MA: iulie 2013.
and New York: Houghton- Harvard University Press. 26. ^ Tanner, Harold M. (2009).
Mifflin. Rev. and enl. p.132. ISBN China: A History (http://boo
15. ^ "China". Oxford English 0-674-00247-4. ks.google.com/books?id=VI
Dictionary (1989). ISBN 0- 21. ^ "Early Homo erectus WC9wCX2c8C&pg=PA35#
19-957315-8. Tools in China" (http://www. v=onepage&q&f=false).
The Book of Duarte archaeology.org/0001/news Hackett Publishing. pp. 35–
Barbosa (http://books.googl briefs/china.html). 36. ISBN 0872209156.
e.com.vn/books?id=edzW9f Archaeological Institute of 27. ^ "Bronze Age China" (htt
uOF-cC&pg=PA211&dq=# America. 2000. Accesat la p://www.nga.gov/exhibition
v=onepage&q=%22Very%2 30 noiembrie 2012. s/chbro_bron.shtm).
0Great%20Kingdom%20o National Gallery of Art.
f%20China%22&f=false) Accesat la 11 iulie 2013.
(chapter title "The Very
Great Kingdom of China").
ISBN 81-206-0451-2. In the
Portuguese original (http://p
url.pt/435/), capitolul se
intitulează "O Grande
Reino da China".
28. ^ China: Five Thousand 33. ^ a b Bodde, Derk. (1986). 39. ^ David Andrew Graff
Years of History and "The State and Empire of (2002). Medieval Chinese
Civilization (http://books.go Ch'in", in The Cambridge warfare, 300–900.
ogle.com/books?id=z-fAxn History of China: Volume I: Routledge. ISBN 0-415-
_9f8wC&pg=PA25#v=onep the Ch'in and Han Empires, 23955-9. p.13.
age&q&f=false). City 221 B.C. – A.D. 220. Edited 40. ^ Adshead, S. A. M. (2004).
University of HK Press. by Denis Twitchett and T'ang China: The Rise of
2007. p. 25. Michael Loewe. the East in World History.
ISBN 9789629371401. Cambridge: Cambridge New York: Palgrave
29. ^ Pletcher, Kenneth (2011). University Press. ISBN 0- Macmillan. p. 54
The History of China (http:// 521-24327-0. 41. ^ City University of HK
books.google.com/books?i 34. ^ a b Lewis, Mark Edward Press (2007). China: Five
d=A1nwvKNPMWkC&pg= (2007). The Early Chinese Thousand Years of History
PA35#v=onepage&q&f=fal Empires: Qin and Han. and Civilization. ISBN 962-
se). Britannica Educational London: Belknap Press. 937-140-5. p.71
Publishing. p. 35. ISBN 978-0-674-02477-9. 42. ^ Paludan, Ann (1998).
ISBN 9781615301812.
35. ^ „Dahlman, Carl J; Aubert, Chronicle of the Chinese
30. ^ Fowler, Jeaneane D.; Jean-Eric. China and the Emperors. London:
Fowler, Merv (2008). Knowledge Economy: Thames & Hudson. ISBN
Chinese Religions: Beliefs Seizing the 21st century” (h 0-500-05090-2. p. 136.
and Practices (http://books. ttp://www.eric.ed.gov/ERIC 43. ^ „Northern Song Dynasty
google.com/books?id=rpJN WebPortal/custom/portlets/r (960–1127)” (http://www.me
fIAZltoC&pg=PA17#v=one ecordDetails/detailmini.js tmuseum.org/toah/hd/nson
page&q&f=false). Sussex p?_nfpb=true&_&ERICExt g/hd_nsong.htm).
Academic Press. p. 17. Search_SearchValue_0=E Metropolitan Museum of
ISBN 9781845191726. D460052&ERICExtSearch Art. Accesat în 27
31. ^ Hollister, Pam (1996). _SearchType_0=no&accno noiembrie 2013.
„Zhengzhou” (http://books.g =ED460052). World Bank 44. ^ Essentials of Neo-
oogle.com/books?id=vWLR Publications via Confucianism: Eight Major
xJEU49EC&pg=PA904#v= Eric.ed.gov. Accesat în 22 Philosophers of the Song
onepage&q&f=false). În octombrie 2012. and Ming Periods (http://bo
Schellinger, Paul E.; 36. ^ Goucher, Candice; oks.google.com/books?id=
Salkin, Robert M. Walton, Linda (2013). sjzPPg8eK7sC&pg=PA3#v
International Dictionary of World History: Journeys =onepage&q&f=false).
Historic Places: Asia and from Past to Present – Greenwood Publishing
Oceania. Fitzroy Dearborn Volume 1: From Human Group. 1999. p. 3.
Publishers. p. 904. Origins to 1500 CE (http://b ISBN 9780313264498.
ISBN 9781884964046. ooks.google.com/books?id 45. ^ Ping-ti Ho. "An Estimate
32. ^ Allan, Keith (2013). The =zdwpAAAAQBAJ&pg=PA of the Total Population of
Oxford Handbook of the 108#v=onepage&q&f=fals Sung-Chin China", in
History of Linguistics (http:// e). Routledge. p. 108. Études Song, Series 1, No
books.google.com/books?i ISBN 9781135088224. 1, (1970). pp. 33–53.
d=BzfRFmlN2ZAC&pg=PA 37. ^ Whiting, Marvin C.
4#v=onepage&q&f=false). 46. ^ Rice, Xan (25 iulie 2010).
(2002). Imperial Chinese „Chinese archaeologists'
Oxford University Press. Military History. iUniverse.
p. 4. African quest for sunken
p. 214 ship of Ming admiral” (http://
ISBN 9780199585847.
38. ^ Ki-Baik Lee (1984). A www.guardian.co.uk/world/
new history of Korea. 2010/jul/25/kenya-china).
Harvard University Press. The Guardian.
ISBN 978-0-674-61576-2.
p.47.
47. ^ „Wang Yangming (1472— 56. ^ M. Leutner (2002). The 63. ^ Tien, Hung-mao (1991).
1529)” (http://www.iep.utm. Chinese Revolution in the „Constitutional Reform and
edu/wangyang/). Internet 1920s: Between Triumph the Future of the Republic
Encyclopedia of and Disaster. Routledge. of China” (http://books.goog
Philosophy. Accesat în 9 ISBN 0-7007-1690-4. le.com/books?id=xCxMn-2
decembrie 2013. p.129. msr8C&pg=PA3#v=onepag
48. ^ Ainslie Thomas Embree, 57. ^ Hung-Mao Tien (1972). e&q&f=false). În Feldman,
Carol Gluck (1997). Asia in Government and Politics in Harvey. Constitutional
Western and World History: Kuomintang China, 1927– Reform and the Future of
A Guide for Teaching (htt 1937 (Volume 53). Stanford the Republic of China. M.E.
p://books.google.cz/books? University Press. ISBN 0- Sharpe. p. 3.
id=Xn-6yMhAungC&pg=&d 8047-0812-6. pp. 60–72. ISBN 9780873328807.
q&hl=en#v=onepage&q=&f 58. ^ Suisheng Zhao (2000). 64. ^ The Chinese people
=false). M.E. Sharpe. p.597. China and Democracy: have stood up (http://www.i
ISBN 1-56324-265-6. Reconsidering the sop.ucla.edu/eas/document
49. ^ „Sino-Japanese War Prospects for a Democratic s/mao490921.htm). UCLA
(1894–95)” (http://www.brita China. Routledge. ISBN 0- Center for East Asian
nnica.com/EBchecked/topi 415-92694-7. p.43. Studies. Accesat la 16
c/546176/Sino-Japanese- aprilie 2006.
59. ^ David Ernest Apter, Tony
War). Encyclopædia Saich (1994). 65. ^ „Red Capture of Hainan
Britannica. Accesat în 12 Revolutionary Discourse in Island” (http://news.google.
noiembrie 2012. Mao's Republic. Harvard com/newspapers?nid=181
50. ^ "Dimensions of need – University Press. ISBN 0- 7&dat=19500509&id=FUw
People and populations at 674-76780-2. p.198. _AAAAIBAJ&sjid=skwMAA
risk" (http://www.fao.org/doc AAIBAJ&pg=3627,330188
60. ^ "Nuclear Power: The End
rep/U8480E/U8480E05.ht 0). The Tuscaloosa News.
of the War Against Japan"
m). 1995. Food and Google News Archive. 9
(http://www.bbc.co.uk/histor
Agriculture Organization of mai 1950. Accesat în 20
y/worldwars/wwtwo/nuclear
the United Nations (FAO). iulie 2013.
_01.shtml). BBC — History.
Accesat la 3 iulie 2013. Accesat la 14 iulie 2013. 66. ^ „The Tibetans” (http://ww
51. ^ Eileen Tamura (1997). w.usc.edu/dept/LAS/ir/cew
61. ^ Wu Chunqiu (15 august
China: Understanding Its s/database/Tibet/tibet.pdf)
2005), „Remember role in
Past. Volume 1. University (PDF) . University of
ending fascist war” (http://w
of Hawaii Press. ISBN 0- Southern California.
ww.chinadaily.com.cn/engli
8248-1923-3. p.146. Accesat în 20 iulie 2013.
sh/doc/2005-08/15/content
52. ^ Stephen Haw, (2006). _468908.htm), 67. ^ John W. Garver (1997).
Beijing: A Concise History. Chinadaily.com, accesat în The Sino-American
Taylor & Francis, ISBN 0- 8 octombrie 2015 alliance: Nationalist China
415-39906-8. p.143. and American Cold War
62. ^ "Judgement: International
strategy in Asia (http://book
53. ^ Bruce Elleman (2001). Military Tribunal for the Far
s.google.com/?id=ZNCghC
Modern Chinese Warfare. East" (http://www.ibiblio.or
IbyVAC&pg=PA169&dq=C.
Routledge. ISBN 0-415- g/hyperwar/PTO/IMTFE/IM
I.A++Ma+bufang#v=onepa
21474-2. p.149. TFE-8.html). Chapter VIII:
ge&q=C.I.A%20%20Ma%2
54. ^ Graham Hutchings Conventional War Crimes
0bufang&f=false). M.E.
(2003). Modern China: A (Atrocities). November
Sharpe. p. 169. ISBN 0-
Guide to a Century of 1948. Accesat la 4
7656-0025-0. Accesat în 20
Change. Harvard februarie 2013.
iulie 2013.
University Press. ISBN 0-
674-01240-2. p.459.
55. ^ Peter Zarrow (2005).
China in War and
Revolution, 1895–1949.
Routledge. ISBN 0-415-
36447-7. p.230.
68. ^ Madelyn Holmes (2008). 73. ^ „The Impact of 80. ^ „Frontline: The Tank Man
Students and teachers of Tiananmen on China's transcript” (http://www.pbs.o
the new China: thirteen Foreign Policy” (http://www. rg/wgbh/pages/frontline/tan
interviews (http://books.goo nbr.org/publications/elemen kman/etc/transcript.html).
gle.com/?id=lJK-GRriJAoC t.aspx?id=73#.UpeNH_lcia Frontline. PBS. 11 aprilie
&pg=&dq#v=onepage&q=& U). The National Bureau of 2006. Accesat în 12 iulie
f=false). McFarland. p. 185. Asian Research. Accesat în 2008.
ISBN 0-7864-3288-8. 28 noiembrie 2013. 81. ^ „Bo Xilai scandal:
Accesat în 7 noiembrie 74. ^ Nation bucks trend of Timeline” (http://www.bbc.c
2011. global poverty (http://www.c o.uk/news/world-asia-china
69. ^ Akbar, Arifa (17 hinadaily.com.cn/en/doc/20 -17673505). BBC. 5
septembrie 2010). „Mao's 03-07/11/content_244499.h septembrie 2012. Accesat
Great Leap Forward 'killed tm). China Daily. 11 iulie în 11 septembrie 2012.
45 million in four years' ” (ht 2003. Accesat la 10 iulie 82. ^ a b „Xi Jinping crowned
tp://www.independent.co.u 2013. new leader of China
k/arts-entertainment/books/ 75. ^ China's Average Communist Party” (http://w
news/maos-great-leap-forw Economic Growth in 90s ww.telegraph.co.uk/news/w
ard-killed-45-million-in-four- Ranked 1st in World (http:// orldnews/asia/china/96794
years-2081630.html). The english.people.com.cn/engl 77/Xi-Jinping-crowned-new
Independent. London. ish/200003/01/eng2000030 -leader-of-China-Communi
Accesat în 30 octombrie 1X115.html). People's st-Party.html). The Daily
2010. Daily. 1 martie 2000. Telegraph. 15 noiembrie
70. ^ Busky, Donald F. (2002). Accesat la 10 iulie 2013. 2012. Accesat în 15
Communism in History and 76. ^ „China's Environmental noiembrie 2012.
Theory (http://books.googl Crisis” (http://www.nytimes. 83. ^ „New China leadership
e.com/books?id=Q6b0j1VI com/interactive/2007/08/26/ tipped to be all male” (http://
NWgC&printsec=frontcover world/asia/20070826_CHI www.stuff.co.nz/world/asia/
&source=gbs_navlinks_s#v NA_GRAPHIC.html#). New 7912682/New-China-leade
=onepage&q=&f=false). York Times. 26 august rship-tipped-to-be-all-male).
Greenwood Publishing 2007. Accesat în 16 mai Stuff.co.nz. 6 noiembrie
Group. p.11. 2012. 2012.
71. ^ Michael Y.M. Kao. 77. ^ China worried over pace 84. ^ „China frees up bank
"Taiwan's and Beijing's of growth (http://news.bbc.c lending rates” (http://www.b
Campaigns for Unification" o.uk/1/hi/world/asia-pacific/ bc.co.uk/news/business-23
in Harvey Feldman and 4913622.stm). BBC. 377060). BBC. 19 iulie
Michael Y.M. Kao (eds., Accesat la 16 aprilie 2006. 2013. Accesat în 19 iulie
1988): Taiwan in a Time of 2013.
78. ^ China: Migrants,
Transition. New York:
Students, Taiwan (http://mig 85. ^ „China eyes fresh
Paragon House. p.188.
ration.ucdavis.edu/mn/mor stimulus as economy stalls,
72. ^ Hart-Landsberg, Martin; e.php?id=3166_0_3_0). sets 7pc growth floor” (htt
and Burkett, Paul. "China Migration News. ianuarie p://www.telegraph.co.uk/fin
and Socialism: Market 2006. ance/china-business/10198
Reforms and Class 410/China-eyes-fresh-stimu
79. ^ In Face of Rural Unrest,
Struggle" (http://www.month lus-as-economy-stalls-sets-
China Rolls Out Reforms (h
lyreview.org/chinaandsocia 7pc-growth-floor.html).
ttp://www.washingtonpost.c
lism.htm). Monthly Review. Daily Telegraph. 23 iulie
om/wp-dyn/content/article/2
Accesat la 30 octombrie 2013. Accesat în 25 iulie
006/01/27/AR2006012701
2008. 588.html). Washington 2013.
Post. 28 ianuarie 2006.
86. ^ „The decade of Xi 93. ^ „United States” (http://arc 101. ^ "Beijing hit by eighth
Jinping” (http://blogs.ft.com/ hive.is/20120729115512/ht sandstorm" (http://news.bb
gavyndavies/2012/11/25/th tp://www.britannica.com/eb/ c.co.uk/1/hi/world/asia-pacif
e-decade-of-xi-jinping/#axz article-9111233/United-Stat ic/4915690.stm). BBC
z2DQ0Yc2jM). Financial es). Encyclopædia news. Accesat la 17 aprilie
Times. 25 noiembrie 2012. Britannica. Accesat în 25 2006.
Accesat în 27 noiembrie martie 2008. 102. ^ The gathering sandstorm:
2012. 94. ^ „Demographic Yearbook "Encroaching desert,
87. ^ „China sees both —Table 3: Population by missing water" (http://www.i
industrial output and retail sex, rate of population ndependent.co.uk/news/wo
sales rise” (http://www.bbc. increase, surface area and rld/asia/the-gathering-sand
co.uk/news/business-2065 density” (http://unstats.un.or storm-encroaching-desert-
7311). BBC. 9 decembrie g/unsd/demographic/produ missing-water-399653.htm
2012. Accesat în 9 cts/dyb/dyb2007/Table03.p l). The Independent. 9
decembrie 2012. df) (PDF). UN Statistics. noiembrie 2007. Accesat la
88. ^ „China's exports and 2007. Accesat în 31 iulie 26 iulie 2013.
imports decline” (http://ww 2010. 103. ^ „Himalaya glaciers
w.bbc.co.uk/news/business 95. ^ a b c d e „CIA – The World melting much faster” (http
-23251089). BBC. 10 iulie Factbook” (https://www.cia. s://www.msnbc.msn.com/id/
2013. Accesat în 10 iulie gov/library/publications/the- 27894721/). MSNBC. 24
2013. world-factbook/geos/ch.htm noiembrie 2008. Accesat în
89. ^ „China orders l). Cia.gov. Accesat în 23 21 septembrie 2011.
government debt audit” (htt noiembrie 2013. 104. ^ „Biodiversity Theme
p://www.bbc.co.uk/news/bu 96. ^ „Which country borders Report” (http://www.environ
siness-23486466). BBC. 29 the most other countries?” ment.gov.au/soe/2001/publi
iulie 2013. Accesat în 29 (http://geography.about.co cations/theme-reports/biodi
iulie 2013. m/library/faq/blqzmostneigh versity/biodiversity01-3.htm
90. ^ a b „China ends one child bors.htm). About.com. l). Environment.gov.au. 10
policy” (http://www.slate.co Accesat în 5 decembrie decembrie 2009. Accesat
m/blogs/moneybox/2013/1 2013. în 27 aprilie 2010.
1/15/china_reforms_one_c 97. ^ „Nepal and China agree 105. ^ Countries with the
hild_policy_little_siblings_c on Mount Everest's height” Highest Biological Diversity
oming.html). Slate. 15 (http://news.bbc.co.uk/2/hi/s (http://rainforests.mongaba
noiembrie 2013. Accesat în outh_asia/8608913.stm). y.com/03highest_biodiversi
16 noiembrie 2013. BBC News. 8 aprilie 2010. ty.htm). Mongabay.com.
91. ^ Amitendu, Palit (2012). 98. ^ „Lowest Places on Earth” 2004 data. Accesat la 24
China-India Economics: (http://www.nps.gov/deva/n aprilie 2013.
Challenges, Competition aturescience/lowest-places 106. ^ „List of Parties” (http://ww
and Collaboration (http://bo -on-earth.htm). National w.cbd.int/convention/partie
oks.google.com/books?id= Park Service. Accesat în 2 s/list). Accesat în 9
Sz12DTzuhk0C&pg=PA4# decembrie 2013. decembrie 2012.
v=onepage&q&f=false). 99. ^ Regional Climate Studies 107. ^ „[English translation:
Routledge. p. 4. of China (http://books.googl China Biodiversity
ISBN 9781136621628. e.com/books?id=SEO_RyN Conservation Strategy and
92. ^ „ "Land area" ''GOV.cn, DJ0gC&pg=PA1#v=onepa Action Plan. Years 2011–
Chinese Government's ge&q&f=false). Springer. 2030]” (http://www.cbd.int/d
Official Web Portal” (http://e 2008. p. 1. oc/world/cn/cn-nbsap-v2-z
nglish.gov.cn/2006-02/08/c ISBN 9783540792420. h.pdf) (PDF). Accesat în 9
ontent_182551.htm). 100. ^ „Fighting Desertification” decembrie 2012.
English.gov.cn. Accesat în (http://www.forbes.com/site
1 noiembrie 2011. s/terrywaghorn/2011/03/07/
fighting-desertification/).
Forbes. 7 martie 2011.
108. ^ IUCN Initiatives – 115. ^ a b c China (http://books.g 122. ^ „Global carbon emissions
Mammals – Analysis of oogle.com/books?id=dA_Q hit record high in 2012” (htt
Data – Geographic bQiZkB4C&pg=PA1213#v= p://www.reuters.com/article/
Patterns 2012 (http://www.i onepage&q&f=false) (ed. 2013/06/10/us-iea-emissio
ucnredlist.org/initiatives/ma 3). Rough Guides. 2003. ns-idUSBRE95908S20130
mmals/analysis/geographic p. 1213. 610). Reuters. 10 iunie
-patterns). IUCN. Accesat ISBN 9781843530190. 2013. Accesat în 3
la 24 aprilie 2013. Datele 116. ^ Conservation Biology: noiembrie 2013.
nu includ speciile din Voices from the Tropics (htt 123. ^ „China pumps more
Taiwan. p://books.google.com/book funding into safe drinking
109. ^ Countries with the most s?id=OeqjKhDml6wC&pg= water” (http://news.xinhuan
bird species (http://rainfores PA208#v=onepage&q&f=fa et.com/english/china/2012-
ts.mongabay.com/03birds.h lse). John Wiley & Sons. 06/29/c_131684993.htm).
tm). Mongabay.com. 2004 2013. p. 208. Xinhua. 29 iunie 2012.
data. Accesat la 24 aprilie ISBN 9781118679814. 124. ^ "China's decade plan for
2013. 117. ^ Liu, Ji-Kai (2007). water" (http://blogs.ei.colum
110. ^ Countries with the most „Secondary metabolites bia.edu/2011/10/24/chinas-
reptile species (http://rainfor from higher fungi in China decade-plan-for-water/).
ests.mongabay.com/03repti and their biological activity” The Earth Institute.
les.htm). Mongabay.com. (http://www.ddtjournal.com/ Columbia University. 24
2004 data. Accesat la 24 action/downloaddoc.php?d octombrie 2011. Accesat la
aprilie 2013. ocid=57). Drug Discoveries 23 noiembrie 2011.
111. ^ IUCN Initiatives – & Therapeutics. 1 (2): 94. 125. ^ a b „China works to ease
Amphibians – Analysis of 118. ^ Ma, Xiaoying (2000). water woes” (http://www.bb
Data – Geographic Environmental Regulation c.co.uk/news/world-asia-chi
Patterns 2012 (http://www.i in China (http://books.googl na-22815145). BBC. 11
ucnredlist.org/initiatives/am e.com/books?id=eQTbZR iunie 2013. Accesat în 11
phibians/analysis/geograph WgC74C&pg=PA1#v=onep iunie 2013.
ic-patterns#diversity). age&q&f=false). Rowman 126. ^ „300 million Chinese
IUCN. Accesat la 24 aprilie & Littlefield Publishers. drinking unsafe water” (htt
2013. Datele nu includ p. 1. Citare cu parametru p://english.peopledaily.co
speciile din Taiwan. depășit |coauthors= m.cn/200412/23/eng20041
112. ^ Top 20 countries with (ajutor) 223_168329.html).
most endangered species 119. ^ „China acknowledges People's Daily. 23
IUCN Red List (http://www. 'cancer villages' ” (http://ww decembrie 2004. Accesat
mnn.com/earth-matters/ani w.bbc.co.uk/news/world-asi în 27 martie 2009.
mals/stories/infographic-top a-china-21545868). BBC. 127. ^ Friedman, Lisa (25 martie
-20-countries-with-most-en 22 februarie 2013. Accesat 2010). „China Leads Major
dangered-species). 5 în 23 februarie 2013. Countries With
martie 2010. Accesat la 24 $34.6 Billion Invested in
120. ^ „Riot police and
aprilie 2013. Clean Technology” (http://w
protesters clash over China
113. ^ „Nature Reserves” (http:// chemical plant” (http://www. ww.nytimes.com/cwire/201
www.china.org.cn/english/f bbc.co.uk/news/world-asia- 0/03/25/25climatewire-chin
eatures/Brief/193257.htm). china-20114306). BBC. 28 a-leads-major-countries-wit
China.org.cn. Accesat în 2 octombrie 2012. h-346-billion-15729.html).
decembrie 2013. The New York Times.
121. ^ „Beijing Orders Official
114. ^ Countries with the most Cars Off Roads to Curb Accesat în 27 aprilie 2010.
vascular plant species (htt Pollution” (http://www.bloo 128. ^ Black, Richard (26 martie
p://rainforests.mongabay.co mberg.com/news/2013-01- 2010). „China steams
m/03plants.htm). 12/beijingers-told-to-stay-in ahead on clean energy” (htt
Mongabay.com. 2004 data. doors-as-pollution-hits-reco p://news.bbc.co.uk/2/hi/scie
Accesat la 24 aprilie 2013. rd.html). Bloomberg L.P. 14 nce/nature/8587319.stm).
ianuarie 2013. Accesat în BBC News. Accesat în 27
27 iulie 2013. aprilie 2010.
129. ^ „China Leads The World 135. ^ „Communiqué of the 141. ^ „China formalizes easing
In Renewable Energy National Bureau of of one-child policy” (http://w
Investment” (http://www.forb Statistics of People's ww.usatoday.com/story/ne
es.com/sites/jackperkowsk Republic of China on Major ws/world/2013/12/28/china-
i/2012/07/27/china-leads-th Figures of the 2010 one-child-policy/4230785/).
e-world-in-renewable-ener Population Census[1] (No. USA Today. 28 decembrie
gy-investment/). Forbes. 27 1)” (http://www.stats.gov.cn/ 2013.
iulie 2012. Accesat în 5 english/newsandcomingev 142. ^ „China to keep one-child
decembrie 2012. ents/t20110428_40272224 policy” (http://edition.cnn.co
130. ^ Bradsher, Keith (30 4.htm). National Bureau of m/2008/WORLD/asiapcf/0
ianuarie 2010). „China Statistics of China. Accesat 3/10/china.onechild/index.h
leads global race to make în 29 septembrie 2013. tml). CNN. 10 martie 2008.
[nefuncțională]
clean energy” (http://www.n Accesat în 14 iulie 2009.
ytimes.com/2010/01/31/bus 136. ^ „POPULATION 143. ^ „China's population
iness/energy-environment/ GROWTH RATE” (https://w growth 'slowing' ” (http://ne
31renew.html). New York ww.cia.gov/library/publicati ws.bbc.co.uk/1/hi/world/asi
Times. ons/the-world-factbook/field a-pacific/1246731.stm).
131. ^ "China's big push for s/2002.html). CIA. Accesat BBC. 28 martie 2001.
renewable energy" (http://w în 29 septembrie 2013. Accesat în 16 decembrie
ww.scientificamerican.com/ 137. ^ Urban unemployment 2012.
article.cfm?id=chinas-big-p declines to 4% in China (htt 144. ^ „The most surprising
ush-for-renewable-energy). p://english.peopledaily.co demographic crisis” (http://
Scientific American. 4 m.cn/90001/90776/90884/6 www.economist.com/node/
august 2008. Accesat la 24 342385.html) People's 18651512). The Economist.
septembrie 2011. Daily Online (22 ianuarie 5 mai 2011. Accesat în 1
132. ^ China tops the world in 2008). Accesat la on 27 noiembrie 2011.
clean energy production. (h iulie 2008. 145. ^ „Shortage of girls forces
ttp://www.ecosensorium.or 138. ^ „China´s 2013 urban China to criminalise
g/2010/11/china-tops-world unemployment rate at 4.1 selective abortion” (http://w
-in-clean-energy.html) pct CCTV News - CNTV ww.telegraph.co.uk/news/w
Ecosensorium. Accesat la English” (http://english.cntv. orldnews/asia/china/14807
24 septembrie 2011. cn/20140124/102623.shtm 78/Shortage-of-girls-forces-
133. ^ "Splashing out: China to l). 27 decembrie 2013. China-to-criminalise-selecti
spend 4 trillion yuan on Accesat în 12 martie 2014. ve-abortion.html). The Daily
water projects" (http://www. 139. ^ „China's 2013 urban Telegraph. 9 ianuarie 2005.
wantchinatimes.com/news- unemployment rate at Accesat în 22 octombrie
subclass-cnt.aspx?id=2011 4.1%” (http://www.business- 2012.
0711000040&cid=1105&M standard.com/article/interna 146. ^ „Chinese facing shortage
ainCatID=11). Want China tional/china-s-2013-urban-u of wives” (http://news.bbc.c
Times. 11 iulie 2011. nemployment-rate-at-4-1-1 o.uk/2/hi/asia-pacific/62547
Accesat la 27 noiembrie 14012400449_1.html). 63.stm). BBC News. 12
2011. Business Standard. 24 ianuarie 2007. Accesat în
134. ^ Upton, John (25 iulie ianuarie 2014. Accesat în 23 martie 2009.
2013). „China to spend big 12 martie 2014.
147. ^ a b c "Chinese mainland
to clean up its air” (http://gri 140. ^ „The New England gender ratios most
st.org/news/china-to-spend- Journal of Medicine, balanced since 1950s:
big-to-clean-up-its-air/?utm September 2005” (http://con census data" (http://news.xi
_campaign=daily&utm_me tent.nejm.org/cgi/content/ful nhuanet.com/english2010/c
dium=email&utm_source=n l/353/11/1171). hina/2011-04/28/c_138501
ewsletter&sub_email=sund Content.nejm.org. 91.htm). Xinhua. 28 aprilie
aybottle%40hotmail.com). doi:10.1056/NEJMhpr051833 2011. Accesat la 20
Grist Magazine. Accesat în (https://doi.org/10.1056%2F octombrie 2011.
27 iulie 2013. NEJMhpr051833). Accesat
în 14 iulie 2009.
148. ^ „The odds that you will 152. ^ "Major Figures on 157. ^ „China Now Has More
give birth to a boy or girl Residents from Hong Kong, Than 260 Million Migrant
depend on where in the Macao and Taiwan and Workers Whose Average
world you live” (https://ww Foreigners Covered by Monthly Salary Is 2,290
w.pewresearch.org/fact-tan 2010 Population Census" Yuan ($374.09)” (http://ww
k/2013/09/24/the-odds-that- (http://www.stats.gov.cn/eng w.ibtimes.com/china-now-h
you-will-give-birth-to-a-boy- lish/newsandcomingevent as-more-260-million-migran
or-girl-depend-on-where-in- s/t20110429_402722638.ht t-workers-whose-average-
the-world-you-live/). Pew m) [nefuncțională] . National monthly-salary-2290-yuan-
Research Center. 24 Bureau of Statistics of 37409-1281559).
septembrie 2013. China. 29 aprilie 2011. International Business
149. ^ a b c „Communiqué of the Accesat la 4 octombrie Times. 28 mai 2013.
National Bureau of 2011. 158. ^ „China's urban explosion:
Statistics of People's 153. ^ Kaplan, Robert B. and A 21st century challenge”
Republic of China on Major Richard B. Baldauf (2008). (http://www.cnn.com/2012/0
Figures of the 2010 Language Planning and 1/20/world/asia/china-florcr
Population Census (No. 1)” Policy in Asia: Japan, uz-urban-growth/index.htm
(http://web.archive.org/web/ Nepal, Taiwan and l). CNN. 20 ianuarie 2012.
20130115173048/http://ww Chinese characters. 159. ^ „China's mega city: the
w.stats.gov.cn/english/news Multilingual Matters. p. 24. country's existing mega
andcomingevents/t201104 ISBN 9781847690951. cities” (http://www.telegrap
28_402722244.htm). 154. ^ "Languages" (http://englis h.co.uk/news/worldnews/as
National Bureau of h.gov.cn/2005-08/16/conten ia/china/8278325/Chinas-m
Statistics of China. 28 t_23691.htm). 2005. ega-city-the-countrys-existi
aprilie 2011. Arhivat din Gov.cn. Accesat la 3 mai ng-mega-cities.html). The
original (http://www.stats.go 2006. Telegraph. 24 ianuarie
v.cn/english/newsandcomin 2011.
155. ^ Rough Guide
gevents/t20110428_40272 160. ^ „Overview” (http://english.
Phrasebook: Mandarin
2244.htm) la 15 ianuarie sz.gov.cn/gi/). Shenzhen
Chinese (http://books.googl
2013. Accesat în 14 iunie Municipal E-government
e.com/books?id=jlM3TMYg
2013. Resources Center. Accesat
8HQC&pg=PA19#v=onepa
150. ^ Lilly, Amanda (7 iulie ge&q&f=false). Rough în 17 octombrie 2013.
2009). „A Guide to China's Guides. 2011. p. 19. 161. ^ „Wu-Where? Opportunity
Ethnic Groups” (http://article ISBN 9781405388849. Now In China's Inland
s.washingtonpost.com/200 a b c Cities” (http://www.npr.org/2
9-07-07/world/36836997_1 156. ^ „Preparing for
012/08/07/158352562/wu-
_muslim-uighurs-chinese-g China's urban billion” (htt
p://www.mckinsey.com/~/m where-opportunities-shift-to
overnment-xinjiang-provinc -chinas-new-cities). NPR. 7
e). Washington Post. edia/McKinsey/dotcom/Insi
ghts%20and%20pubs/MGI/ august 2012.
151. ^ China's Geography: Research/Urbanization/Pre 162. ^ „Tabulation of the 2010
Globalization and the paring%20for%20Chinas% Census of the People's
Dynamics of Political, 20urban%20billion/MGI_Pr Republic of China” (http://w
Economic, and Social eparing_for_Chinas_Urban ww.stats.gov.cn/english/stat
Change (http://books.googl _Billion_full_report.ashx). isticaldata/censusdata/rkpc
e.com/books?id=K3XdB5o McKinsey Global Institute. 2010/indexch.htm). China
4VFAC&pg=PA102#v=one februarie 2009. pp. 6, 52. Statistics Press.
page&q&f=false). Rowman
163. ^ Francesco Sisci. "China's
& Littlefield Publishers.
floating population a
2011. p. 102.
headache for census". The
ISBN 9780742567849.
Straits Times. 22
septembrie 2000.
164. ^ Demographia (martie 171. ^ „In Education, China 178. ^ „Ministry of Health” (http://
2013). „Demographia Takes the Lead” (http://ww english.gov.cn/2005-10/09/
World Urban Areas” (http:// w.nytimes.com/interactive/2 content_75326.htm).
www.demographia.com/db- 013/01/16/business/In-Edu GOV.cn. Accesat în 28
worldua.pdf) (PDF). cation-China-Takes-the-Le noiembrie 2013.
Demographia.com (în ad.html?_r=0). New York 179. ^ „China's $124 Billion
engleză). Accesat în 14 Times. 16 ianuarie 2013. Health-Care Plan Aims to
ianuarie 2014. 172. ^ „Chinese Education: The Boost Consumption” (http://
165. ^ „Zhejiang University Truth Behind the Boasts” (h www.bloomberg.com/apps/
surpasses Tsinghua as top ttp://www.businessweek.co news?pid=newsarchive&si
university of China” (http://w m/articles/2013-04-04/chin d=aXFagkr3Dr6s).
ww.china.org.cn/top10/top_ ese-education-the-truth-beh Bloomberg L.P. 22 ianuarie
universities_of_China/2011 ind-the-boasts). Bloomberg 2009.
-06/17/content_22808249.h Businessweek. 4 aprilie 180. ^ „Great Progress, but More
tm). China.org.cn. 17 iunie 2013. Is Needed” (http://www.nyti
2011. 173. ^ „School enrollment, mes.com/roomfordebate/20
166. ^ „9-year Compulsory secondary (% gross)” (htt 11/11/01/is-china-facing-a-
Education” (http://www.chin p://data.worldbank.org/indic health-care-crisis/chinas-he
a.org.cn/english/education/ ator/SE.SEC.ENRR/countri alth-care-reform-far-from-su
184879.htm). China.org.cn. es/CN-4E-XT?display=gra fficient). New York Times. 1
Accesat în 11 decembrie ph). Banca Mondială. noiembrie 2011.
2013. Accesat în 18 octombrie 181. ^ Barboza, David (5 august
167. ^ „China eyes high school 2013. 2012). „2,000 Arrested in
enrollment rate of 90%” (htt 174. ^ „FACTBOX: Education in China in Counterfeit Drug
p://www.chinadaily.com.cn/ China” (http://news.xinhuan Crackdown” (http://www.nyt
china/2011-08/08/content_ et.com/english/2008-08/07/ imes.com/2012/08/06/worl
13072098.htm). China content_9030011.htm). d/asia/2000-arrested-in-chi
Daily. 8 august 2011. Xinhua. 7 august 2008. na-in-crackdown-on-counte
168. ^ „China's higher education 175. ^ „Literacy rate, adult total rfeit-drugs.html?_r=0). New
students exceed 30 million” (% of people ages 15 and York Times. Accesat în 23
(http://english.peopledaily.c above)” (http://data.worldba martie 2013.
om.cn/90001/98649/73157 nk.org/indicator/SE.ADT.LI 182. ^ „Life expectancy at birth,
89.html). People's Daily. 11 TR.ZS/countries/CN-4E-X total (years)” (http://data.wor
martie 2011. T?display=graph). Banca ldbank.org/indicator/SP.DY
169. ^ „Vocational Education in Mondială. Accesat în 9 iulie N.LE00.IN). Banca
China” (http://www.china.or 2013. Mondială. Accesat în 28
g.cn/english/LivinginChina/ 176. ^ Plafker, Ted. "China's octombrie 2013.
185280.htm). China.org.cn. Long—but Uneven—martie 183. ^ „Mortality rate, infant (per
Accesat în 11 decembrie to Literacy" (http://www.nyti 1,000 live births)” (http://dat
2013. mes.com/2001/02/12/news/ a.worldbank.org/indicator/S
170. ^ "China pledges free 9- 12iht-rchina.t.html). P.DYN.IMRT.IN). Banca
year education in rural International Herald Mondială. Accesat în 28
west" (http://en.ce.cn/Natio Tribune. 12 februarie 2001. octombrie 2013.
nal/Rural/200602/21/t2006 Accesat la 22 decembrie 184. ^ „Life expectancy
0221_6154334.shtml). 2012. increases by 44 years from
China Economic Net. 21 177. ^ "China Beats Out Finland 1949 in China's economic
februarie 2006. Accesat la for Top Marks in Education" powerhouse Guangdong”
18 februarie 2013. (http://www.time.com/time/w (http://english.people.com.c
orld/article/0,8599,203558 n/90001/90776/90882/6776
6,00.html#ixzz17XACd2S 688.html). People's Daily. 4
2). TIME. 2009. Accesat la octombrie 2009.
18 februarie 2013.
185. ^ "China's Infant Mortality 191. ^ "China's latest SARS 197. ^ a b Yu Tao. A Solo, a
Rate Down" (http://www.chi outbreak has been Duet, or an Ensemble?
na.org.cn/english/19012.ht contained, but biosafety Analysing the Recent
m). 11 septembrie 2001. concerns remain" (http://ww Development of Religious
China.org.cn. Accesat la 3 w.who.int/csr/don/2004_05 Communities in
mai 2006. _18a/en/index.html). 18 mai Contemporary Rural China
186. ^ 2004. World Health (PDF) (http://www.euecran.
doi:10.1126/science.336.6080.402 Organization. Accesat la 17 eu/pdf/ECRAN%20Analysi
(https://dx.doi.org/10.1126/s aprilie 2006. ng%20the%20Recent%20
cience.336.6080.402) 192. ^ „Air Pollution Linked to Development%20of%20Re
Această referință va fi 1.2 Million Premature ligious%20Communities%2
completată automat în Deaths in China” (http://ww 0in%20Contemporary%20
următoarele minute. Puteți w.nytimes.com/2013/04/02/ Rural%20China_Yu%20Ta
sări peste perioada de așteptare world/asia/air-pollution-link o.pdf). Europe-China
(http://toolserver.org/~verisimilus/ ed-to-1-2-million-deaths-in- Research and Advice
Bot/DOI_bot/doibot.php?doi=10.1 china.html). New York Network. University of
126%2Fscience.336.6080.402) Times. 1 aprilie 2013. Nottingham. p. 7, 11.
sau puteți extinde citarea manual 193. ^ „Human height” (https://e Accesat la 28 septembrie
(https://ro.wikipedia.org/w/index.p n.wikipedia.org/wiki/Human 2013.
hp?title=Format:Cite_doi/10.1126/ _height). 6 iulie 2015. 198. ^ Sun, Anna (2013).
science.336.6080.402&preload=T a b Confucianism as a World
emplate:Cite_doi/preload&editintr
194. ^ "China bans religious
Religion: Contested
o=Template:Cite_doi/editintro&act
activities in Xinjiang" (http
s://www.ft.com/cms/s/0/602 Histories and
ion=edit) Contemporary Realities (htt
b650e-dc69-11e1-a304-00
187. ^ McGregor, Richard (2 p://books.google.com/book
144feab49a.html#axzz24q
iulie 2007). „750,000 a year s?id=Ieyp8W7-jOMC&pg=P
LQjsqF). Financial Times. 2
killed by Chinese pollution” A86#v=onepage&q&f=fals
august 2012. Accesat la 28
(https://www.ft.com/cms/s/8f e). Princeton University
august 2012.
40e248-28c7-11dc-af78-00 Press. p. 86.
0b5df10621.html). 195. ^ Constituția Republicii ISBN 1400846080.
Financial Times. Accesat în Populare Chineze.
199. ^ Yao, Xinzhong (2010).
22 iulie 2007. Capitolul 2, Articolul 36.
Chinese Religion: A
188. ^ "China's Tobacco 196. ^ „Survey finds 300m Contextual Approach (htt
Industry Wields Huge China believers” (http://new p://books.google.com/book
Power" (http://www.nytime s.bbc.co.uk/2/hi/asia-pacifi s?id=GuINLKnJp0AC&pg=
s.com/2010/06/11/world/asi c/6337627.stm). BBC. 7 PA11#v=onepage&q&f=fal
a/11iht-letter.html) article by februarie 2007. Accesat în se). Continuum. p. 11.
Didi Kirsten Tatlow in The 15 iunie 2009. ISBN 9781847064769.
New York Times 10 iunie 200. ^ Miller, James (2006).
2010 Chinese Religions in
189. ^ "Serving the people?" (htt Contemporary Societies (ht
p://www.cnn.com/SPECIAL tp://books.google.com/book
S/1999/china.50/dispatche s?id=S4vg8BQrqA4C&pg=
s/09.23.health/). 1999. PA57#v=onepage&q&f=fal
Bruce Kennedy. CNN. se). ABC-CLIO. p. 57.
Accesat la 17 aprilie 2006. ISBN 9781851096268.
190. ^ "Obesity Sickening 201. ^ Xie, Zhibin (2006).
China's Young Hearts" (htt Religious Diversity and
p://english.people.com.cn/e Public Religion in China (ht
nglish/200008/04/eng2000 tp://books.google.com/book
0804_47271.html). 4 s?id=peah4XTpqnkC&pg=
august 2000. People's PA73#v=onepage&q&f=fal
Daily. Accesat la 17 aprilie se). Ashgate Publishing.
2006. p. 73.
ISBN 9780754656487.
202. ^ „Religion in China on the 209. ^ Articolul 97 din 218. ^ Hasmath, R. (2012) "Red
Eve of the 2008 Beijing Constituția Republicii China's Iron Grip on Power:
Olympics” (https://pewforu Populare Chineze Communist Party
m.org/Importance-of-Religi 210. ^ China ABC (http://romani Continues Repression (htt
on/Religion-in-China-on-th an.cri.cn/chinaabc/chapter p://www.washingtontimes.c
e-Eve-of-the-2008-Beijing- 2/chapter20101.htm) om/news/2012/nov/9/red-ch
Olympics.aspx). Pew inas-iron-grip-on-power/)",
211. ^ „CFR.org” (http://www.cfr.
Forum. 1 mai 2008. The Washington Times, 12
org/publication/14482/com
Accesat în 17 octombrie November, p. B4.
munist_party_of_china.htm
2011.
l). CFR.org. Accesat în 27 219. ^ „A Point Of View: Is
203. ^ Introduction to the World's aprilie 2010. China more legitimate than
Major Religions, Volume 3 the West?” (http://www.bbc.
212. ^ „Democratic Parties” (htt
(http://books.google.com/bo co.uk/news/magazine-2017
p://english.people.com.cn/d
oks?id=VF6ZolMIFn8C&pg 8655). BBC News. 2
ata/China_in_brief/Political
=PA130#v=onepage&q&f=f noiembrie 2012.
_Parties/Democratic%20Pa
alse). Greenwood
rties.html). People's Daily. 220. ^ Gwillim Law (2 aprilie
Publishing Group. 2005. 2005). Provinces of China
Accesat în 8 decembrie
p. 65. (http://www.statoids.com/uc
2013.
ISBN 9780313336348. n.html). Accesat la 15
213. ^ Constituția Republicii
204. ^ „Global Index Of aprilie 2006.
Populare Chineze. (1982)
Religiosity And Atheism” (h 221. ^ China Statistical
ttp://www.wingia.com/web/fi 214. ^ „BBC, Country Report: Yearbook 2007, cap. 23-28
les/news/14/file/14.pdf) China” (http://news.bbc.co.
Basic Conditions of Civil
(PDF) . 19 aprilie 2015. uk/2/shared/spl/hi/in_depth/
Affairs Agencies"
china_politics/government/
205. ^ Unger, Jonathan; Chan, html/7.stm). BBC News. 222. ^ China Statistical
Anita (ianuarie 1995). Yearbook 2007, cap. 23-28,
Accesat în 14 iulie 2009.
„China, Corporatism, and op.cit.
the East Asian Model”. The 215. ^ „Beijingers Get Greater
Australian Journal of Poll Choices” (http://www.c 223. ^ „Background Note:
hinadaily.com.cn/en/doc/20 China” (http://www.state.go
Chinese Affairs (33): 29–
03-12/08/content_288018.h v/r/pa/ei/bgn/18902.htm).
53. doi:10.2307/2950087 (h
tm). China Daily. 2003. Bureau of Public Affairs.
ttps://doi.org/10.2307%2F2
Accesat în 18 februarie US Department of State.
950087).
2007. Accesat în 10 martie 2011.
206. ^ a b „Freedom in the World 224. ^ Chang, Eddy (22 august
216. ^ Lohmar, Bryan; and
2011: China” (https://freedo 2004). Perseverance will
Somwaru, Agapi; Does
mhouse.org/template.cfm?p pay off at the UN (http://ww
China's Land-Tenure
age=22&year=2011&countr w.taipeitimes.com/News/ed
System Discourage
y=8016). Freedom House. itorials/archives/2004/08/2
Structural Adjustment? (htt
2011. Accesat în 19 iunie 2/2003199768), The Taipei
p://www.ers.usda.gov/publi
2013. Times.
cations/aib775/aib775n.pd
207. ^ „Xi reiterates adherence f). 1 mai 2006. USDA 225. ^ „China says
to socialism with Chinese Economic Research communication with other
characteristics” (http://news. Service. Accesat la 3 mai developing countries at
xinhuanet.com/english/chin 2006. Copenhagen summit
a/2013-01/05/c_13208238 transparent” (http://english.
217. ^ "China sounds alarm
9.htm). Xinhua. 5 ianuarie peopledaily.com.cn/90001/
over fast-growing gap
2013. 90776/90883/6847341.htm
between rich and poor" (htt
208. ^ „Constituția Republicii p://www.highbeam.com/do l). People's Daily. 21
Populare Chineze” (http://e c/1P1-52919430.html). decembrie 2009. Accesat
nglish.people.com.cn/const Associated Press via în 20 august 2010.
itution/constitution.html). Highbeam (subscription
People's Daily. Accesat în required to see full article).
14 iulie 2009. 11 mai 2002. Accesat la 1
februarie 2013.
226. ^ "BRICS summit ends in 232. ^ „China, Russia launch 238. ^ "US trade gap widens on
China" (http://www.bbc.co.u largest ever joint military increased Chinese imports
k/news/world-asia-pacific-1 exercise” (http://www.dw.d (http://www.bbc.co.uk/news/
3076229). BBC. 14 aprilie e/china-russia-launch-large business-11544677)". BBC
2011. Accesat la 24 st-ever-joint-military-exercis News. 14 octombrie 2010.
octombrie 2011. e/a-16931106). Deutsche 239. ^ "Chinese President Hu
227. ^ „Taiwan's Ma to stopover Welle. 5 iulie 2013. Jintao resists Obama calls
in US: report” (http://web.ar Accesat în 5 iulie 2013. on yuan (http://news.bbc.c
chive.org/web/2011071113 233. ^ „Energy to dominate o.uk/2/hi/business/861718
4925/http://www.google.co Russia President Putin's 9.stm)". BBC News. 13
m/hostednews/afp/article/A China visit” (http://www.bbc. aprilie 2010.
LeqM5iNP2McsYhIeRMgrn co.uk/news/world-asia-chin 240. ^ a b „Obama should call
036WkQdrN3LQ). Agence a-18327632). BBC. 5 iunie China a currency
France-Presse. 11 ianuarie 2012. manipulator: Romney aide”
2010. Arhivat din original (h 234. ^ „Friction at the U.N. as (http://www.reuters.com/arti
ttp://www.google.com/hoste Russia and China Veto cle/2012/09/24/us-usa-cam
dnews/afp/article/ALeqM5i Another Resolution on paign-romney-china-idUSB
NP2McsYhIeRMgrn036Wk Syria Sanctions” (http://ww RE88N12M20120924).
QdrN3LQ) la 11 iulie 2011. w.nytimes.com/2012/07/20/ Reuters. 24 septembrie
228. ^ Macartney, Jane (1 world/middleeast/russia-an 2012. Accesat în 6
februarie 2010). „China d-china-veto-un-sanctions- octombrie 2012.
says US arms sales to against-syria.html). New 241. ^ „US says China not a
Taiwan could threaten York Times. 19 iulie 2012. currency manipulator” (htt
wider relations” (http://www. Accesat în 15 noiembrie p://www.bbc.co.uk/news/bu
timesonline.co.uk/tol/news/ 2012. siness-20518490). BBC. 27
world/asia/article7010435.e 235. ^ „Xi Jinping: Russia-China noiembrie 2012. Accesat în
ce). The Times. London. ties 'guarantee world 28 noiembrie 2012.
229. ^ Moore, Malcolm (8 peace' ” (http://www.bbc.co. 242. ^ McLaughlin, Abraham; "A
ianuarie 2010). „China uk/news/world-asia-china-2 rising China counters US
cancels UK human rights 1911842). BBC. 23 martie clout in Africa" (http://www.c
summit after Akmal Shaikh 2013. Accesat în 23 martie smonitor.com/2005/0330/p0
execution” (http://www.teleg 2013. 1s01-woaf.html). Christian
raph.co.uk/news/worldnew 236. ^ Dillon, Dana; and Tkacik, Science Monitor. 30 martie
s/asia/china/6952556/Chin John, Jr.; China's Quest for 2005.
a-cancels-UK-human-rights Asia (https://web.archive.or 243. ^ Lyman, Princeton N.;
-summit-after-Akmal-Shaik g/web/20060210135228/htt
h-execution.html). The "China's Rising Role in
p://www.policyreview.org/1 Africa" (http://www.cfr.org/p
Daily Telegraph. London. 34/dillon.html). Policy ublication/8436/). 21 iulie
230. ^ Keith, Ronald C. China Review. decembrie 2005 și 2005. Council of Foreign
from the inside out – fitting ianuarie 2006. nr. 134. Relations. Accesat la 26
the People's republic into Accesat la 22 aprilie 2006. iunie 2007.
the world. PlutoPress. 237. ^ „Clinton signs China
pp. 135–136. 244. ^ Politzer, Malia. "China
trade bill” (https://web.archi and Africa: Stronger
231. ^ „An Authoritarian Axis ve.org/web/200905051659 Economic Ties Mean More
Rising?” (http://thediplomat. 47/http://transcripts.cnn.co Migration" (http://www.migr
com/2012/06/an-authoritari m/2000/ALLPOLITICS/stori ationinformation.org/Featur
an-axis-rising/). The es/10/10/clinton.pntr/). e/display.cfm?id=690).
Diplomat. 29 iunie 2012. CNN. 10 octombrie 2000. Migration Information
Arhivat din original (http://tr Source. august 2008.
anscripts.cnn.com/2000/AL Accesat la 26 februarie
LPOLITICS/stories/10/10/cl 2013.
inton.pntr/) la 5 mai 2009.
[nefuncțională]
245. ^ „China-Africa trade likely 252. ^ „Broken BRICs: Why the 258. ^ „Freedom of the Press
to hit record high” (http://ww Rest Stopped Rising” (htt Survey: China” (https://ww
w.chinadaily.com.cn/busine p://www.foreignaffairs.com/ w.freedomhouse.org/report/
ss/2012-12/28/content_160 articles/138219/ruchir-shar freedom-press/2010/china?
63967.htm). China Daily. ma/broken-brics). Foreign page=251&year=2010&cou
28 decembrie 2012. Affairs. numărul din ntry=7801). Freedom
Accesat în 29 ianuarie noiembrie/decembrie 2012. House. 2010. Accesat în 19
2013. Accesat în 19 decembrie iunie 2013.
246. ^ "Is Brazil a derivative of 2012. Verificați datele 259. ^ „In Rare Defiance,
China?" (http://www.forbes. pentru: |date= (ajutor) Chinese Journalists Protest
com/sites/ricardogeromel/2 253. ^ Grinin, Leonid. "Chinese Against Party Censors” (htt
011/08/24/is-brazil-a-deriva Joker in the World Pack" (ht p://www.ibtimes.com/rare-d
tive-of-china/). Forbes.com. tp://www.sociostudies.org/j efiance-chinese-journalists-
24 august 2011. Accesat la ournal/articles/140670/). protest-against-party-censo
24 septembrie 2011. Journal of Globalization rs-993066). International
247. ^ "China, Argentina agree Studies. Volume 2, Number Business Times. 4 ianuarie
to further strategic ties" (htt 2. noiembrie 2011. Accesat 2013. Accesat în 4 ianuarie
p://news.xinhuanet.com/en la 1 noiembrie 2012. 2013.
glish2010/china/2011-09/0 254. ^ Sorman, Guy (2008). 260. ^ „Annual Worldwide Press
9/c_131129475.htm). Empire of Lies: The Truth Freedom Index – 2005” (htt
Xinhua.com. 9 septembrie About China in the Twenty- ps://web.archive.org/web/2
2011. Accesat la 24 First Century (http://books.g 0080419011906/http://ww
septembrie 2011. oogle.com/books?id=aRaL w.rsf.org/rubrique.php3?id_
248. ^ "China denies preparing evXMZf4C&pg=PA46#v=o rubrique=554). Reporters
war over South China Sea nepage&q&f=false). pp. 46, Without Borders. 30 aprilie
shoal" (http://www.bbc.co.u 152. 2009. Arhivat din original (h
k/news/world-asia-1804538 255. ^ „World Report 2009: ttp://www.rsf.org/rubrique.p
3). BBC. 12 mai 2012. China” (http://www.hrw.org/ hp3?id_rubrique=554) la
en/world-report- 19 aprilie 2008. Accesat în
249. ^ „Q&A: China-Japan
2009/china). Human Rights 14 iulie 2009.
islands row” (http://www.bb
c.co.uk/news/world-asia-pa Watch. Accesat în 14 iulie 261. ^ a b Wingfield, Rupert (7
cific-11341139). BBC 2009. martie 2006). „China's rural
News. 27 noiembrie 2013. 256. ^ "China Requires Internet millions left behind” (http://n
250. ^ „China: witnessing the Users to Register Names" ews.bbc.co.uk/2/hi/asia-pac
birth of a superpower” (htt (http://apnews.myway.com// ific/4782194.stm). BBC.
p://www.guardian.co.uk/wor article/20121228/DA3EQG Accesat în 14 iulie 2009.
ld/2012/jun/18/china-birth-o 1G1.html). AP via My Way 262. ^ a b Luard, Tim (10
f-superpower). The News. 28 decembrie 2012. noiembrie 2005). „China
Guardian. 18 iunie 2012. Accesat la 29 decembrie rethinks peasant apartheid”
Accesat în 6 martie 2013. 2012. (http://news.bbc.co.uk/2/hi/a
251. ^ Sanders, Sol (29 iunie 257. ^ „China Toughens Its sia-pacific/4424944.stm).
2007). „China's utterly Restrictions on Use of the BBC. Accesat în 14 iulie
distorted economy is a train Internet” (http://www.nytime 2009.
wreck waiting to happen” (h s.com/2012/12/29/world/asi 263. ^ Ni, Ching-Ching (30
ttp://www.worldtribune.com/ a/china-toughens-restrictio decembrie 2005). „China to
worldtribune/WTARC/2007/ ns-on-internet-use.html?_r= Abolish Contentious
s6_29.asp). World Tribune. 0). New York Times. 28 Agricultural Levy” (http://arti
Accesat în 27 martie 2009. decembrie 2012. cles.latimes.com/2005/dec/
30/world/fg-agtax30). Los
Angeles Times. Accesat în
27 aprilie 2010.
264. ^ „China ends school fees 270. ^ „Fresh unrest hits China's 276. ^ „Demascarea persecuției”
for 150m” (http://news.bbc.c Xinjiang” (http://www.bbc.c (http://ro.clearharmony.net/c
o.uk/1/hi/world/asia-pacific/ o.uk/news/world-asia-china at/c1219-p2-Demascarea-p
6174847.stm). BBC. 13 -23112177). BBC. 29 iunie ersecutiei.html). 01 July
decembrie 2006. Accesat 2013. Accesat în 29 iunie 2015. Accesat în 1 July
în 27 aprilie 2010. 2013. 2015. Verificați datele
265. ^ My Way News - Forced 271. ^ a b "China's Progress in pentru: |date= (ajutor)
abortion highlights abuses Human Rights in 2004" (htt 277. ^ „Brutal Persecution” (htt
in China policy (http://apne p://english.gov.cn/official/20 p://photo.minghui.org/phot
ws.myway.com//article/201 05-07/28/content_18115.ht o/E_persecution_evidence.
40109/DAB75AAG2.html) m). Gov.cn. iulie 2005. htm).
266. ^ "China Bans Falun Accesat la 5 februarie 278. ^ „Traficul cu organe” (htt
Gong" (http://english.peopl 2013. p://opfg.ro/traficul-cu-organ
e.com.cn/special/fagong/19 272. ^ "China seeks to improve e).
99072200A101.html). workplace safety" (http://ww 279. ^ „Introduction” (http://ro.fal
Xinhua via People's Daily. w.usatoday.com/news/worl undafa.org/introduction.htm
22 July 1999. Accesat la 4 d/2008-01-30-chinasafety_ l).
octombrie 2012. N.htm). USA Today. 30 280. ^ Ethan Gutmann. The
267. ^ Fan, Maureen; Cha, ianuarie 2008. Accesat la China Conundrum (http://w
Ariana Eunjung (24 15 mai 2012. ww.jewishpolicycenter.org/
decembrie 2008). „China's 273. ^ "China's reform and 2135/china-conundrum)
Capital Cases Still Secret, opening-up promotes inFocus, Winter 2010,
Arbitrary” (http://www.washi human rights, says Volume IV: Number 4 ;
ngtonpost.com/wp-dyn/cont premier" (http://www.china- Ethan Gutmann, 'The
ent/article/2008/12/23/AR2 embassy.org/eng/zt/first%2 Xinjiang Procedure' (http://
008122302795.html). The 0beginning/t56058.htm). www.defenddemocracy.org/
Washington Post. Accesat Ambasada Republicii media-hit/the-xinjiang-proc
în 16 august 2010. Populare Chineze în edure/), Weekly Standard,
268. ^ „Amnesty sees hope in Statele Unite. 11 5 December 2011. ; Ethan
China on death penalty” (htt decembrie 2003. Accesat Gutmann, Reluctant
p://web.archive.org/web/20 la 28 aprilie 2006. Dragon (https://www.nation
120523054053/http://www. 274. ^ "Chinese Premier Wen alreview.com/nrd/articles/2
google.com/hostednews/af Jiabao talks reform, but 96308/reluctant-dragon),
p/article/ALeqM5i6n_b7W2 most countrymen never get National Review, 17
ZAWhxU505Vt2mk7ldTD to hear what he says" (htt October 2011
w?docId=CNG.ebc5b0299 p://www.washingtonpost.co 281. ^ „Apel Falun Dafa
65a9d188d5cd8a21b6d83 m/wp-dyn/content/article/20 România” (http://apel.falund
2c.21). Agence France- 10/10/13/AR20101013063 afaromania.net).
Presse via Google News. 47.html). Washington Post. 282. ^ „Seism așteptat: fostul țar
26 martie 2012. Arhivat din 13 octombrie 2010. al securității chineze, Zhou
original (http://www.google. Accesat la 6 iulie 2013. Yongkang, condamnat la
com/hostednews/afp/articl 275. ^ „Service providers
închisoare pe viață” (http://e
e/ALeqM5i6n_b7W2ZAWh wanted” (http://www.dandc. pochtimes-romania.com/ne
xU505Vt2mk7ldTDw?docId eu/articles/220672/index.e ws/seism-asteptat-fostul-tar
=CNG.ebc5b029965a9d18 n.shtml). Development and -al-securitatii-chineze-zhou
8d5cd8a21b6d832c.21) la Cooperation. 2 august -yongkang-condamnat-la-in
23 mai 2012. Accesat în 19 2012. Accesat în 11 chisoare-pe-viata---23453
aprilie 2012. septembrie 2012. 7). 11 june 2015. Accesat
269. ^ „China 'moves two million în 2 July 2015. Verificați
Tibetans' ” (http://www.bbc.c datele pentru: |date=
o.uk/news/world-asia-china (ajutor)
-23081653). BBC. 27 iunie
2013. Accesat în 27 iunie
2013.
283. ^ „Beijingul încearcă să 289. ^ Annual Report To 295. ^ Aircraft carrier
dizolve pe șest Gestapo-ul Congress – Military Power programme (PDF) (http://w
chinez” (http://epochtimes-r of the People's Republic of ww.sinodefence.com/resea
omania.com/news/beijingul China 2009 (PDF) (http://w rch/aircraft-carrier/China_Ai
-incearca-sa-dizolve-pe-se ww.defenselink.mil/pubs/pd rcraft_Carrier_Ambition.pdf)
st-gestapo-ul-chinez---2340 fs/China_Military_Power_R [nefuncțională].
11). 01 june 2015. Accesat eport_2009.pdf). SinoDefence.com. 2006.
în 2 July 2015. Verificați Defenselink.mil. Accesat la Accesat la 15 aprilie 2006.
datele pentru: |date= 27 noiembrie 2011. 296. ^ "China unveils fleet of
(ajutor) 290. ^ Nolt, James H. Analysis: submarines" (http://www.gu
284. ^ „Apel internațional ca The China-Taiwan military ardian.co.uk/world/2009/ap
ONU să acționeze balance (http://www.atimes. r/22/china-submarines-forei
împotriva traficului de com/china/BA27Ad01.html). gn-relations). The
organe din China” (http://ro. Asia Times. 1999. Accesat Guardian. 22 aprilie 2009.
clearharmony.net/articles/a la 15 aprilie 2006. Accesat la 16 octombrie
110919-Apel-international- 291. ^ Andrew, Martin (18 2011.
ca-ONU-sa-actioneze-impo august 2005). „THE 297. ^ „India, Japan join hands
triva-traficului-de-organe-di DRAGON BREATHES to break China's 'string of
n-China.html). 27 june FIRE: CHINESE POWER pearls' ” (http://articles.times
2015. Accesat în 2 July PROJECTION” (http://www. ofindia.indiatimes.com/201
2015. Verificați datele asianresearch.org/articles/2 3-05-30/india/39627850_1
pentru: |date= (ajutor) 680.html). _indian-ocean-india-and-ja
285. ^ „Crestinii au depășit AsianResearch.org. pan-japanese-counterpart-s
numeric membrii partidului Accesat în 26 iunie 2013. hinzo-abe). Times of India.
comunist” (http://www.ziare. 292. ^ a b „IN FOCUS: Long 30 mai 2013. Accesat în 7
com/international/china/sur martie ahead for Chinese iulie 2013.
priza-in-china-crestinii-au-d naval airpower” (http://www. 298. ^ „J-10” (http://www.sinodef
epasit-numeric-membrii-par flightglobal.com/news/articl ence.com/airforce/fighter/j1
tidului-comunist-1336951). es/in-focus-long-martie-ahe 0b.asp). SinoDefence.com.
05 December 2015. ad-for-chinese-naval-airpo 28 martie 2009. Accesat în
Accesat în 1 July 2015. wer-379419/). 27 aprilie 2010.
Verificați datele pentru: Flightglobal.com. 26 299. ^ „Inside China's Secret
|date= (ajutor) noiembrie 2012. Accesat în Arsenal” (http://www.popsc
286. ^ „Zeci de milioane de 26 noiembrie 2012. i.com/technology/article/20
crestini persecutati în 293. ^ „China's first aircraft 12-12/inside-chinas-secret-
China” (http://www.doxologi carrier completes sea trial” arsenal). Popular Science.
a.ro/lumea-crestina/zeci-de (http://news.xinhuanet.com/ 20 decembrie 2012.
-milioane-de-crestini-perse english2010/video/2011-0 Accesat în 20 decembrie
cutati-china). 07 February 8/15/c_131050307.htm). 2012.
2013. Accesat în 1 July Xinhua News Agency. 15 300. ^ "Early Eclipse: F-35 JSF
2015. Verificați datele august 2011. Accesat în 15 Prospects in the Age of
pentru: |date= (ajutor) august 2011. Chinese Stealth." (http://chi
287. ^ „The new generals in 294. ^ „China: Aircraft Carrier na-defense.blogspot.com/)
charge of China's guns” (htt Now in Service” (http://onlin China-Defense. Accesat la
p://www.bbc.co.uk/news/wo e.wsj.com/article/SB10000 23 ianuarie 2011.
rld-asia-china-20318047). 872396390444358804578 301. ^ "Chengdu J-20 – China's
BBC. 14 noiembrie 2012. 017481172611110.html). 5th Generation Fighter." (htt
Accesat în 10 decembrie 25 septembrie 2012. p://www.defense-update.co
2012. Accesat în 26 septembrie m/products/j/29122010_j-2
288. ^ „China 'reveals military 2012. 0.html) Defense-
structure' ” (http://www.bbc.c Update.com. Accesat la 23
o.uk/news/world-asia-china ianuarie 2011.
-22163599). BBC. 16
aprilie 2013. Accesat în 16
aprilie 2013.
302. ^ Ground Forces (http://ww 310. ^ "Communism Is Dead, 316. ^ „China's Economic Rise:
w.sinodefence.com/army/d But State Capitalism History, Trends,
efault.asp) [nefuncțională] . Thrives" (http://blogs.forbe Challenges, and
SinoDefence.com. Accesat s.com/greatspeculations/20 Implications for the United
la 18 octombrie 2011. 10/03/22/communism-is-de States” (http://www.fas.org/s
303. ^ Surface-to-air Missile ad-but-state-capitalism-thriv gp/crs/row/RL33534.pdf)
System (http://www.sinodef es/). Vahan Janjigian. (PDF) . Congressional
ence.com/army/surfacetoair Forbes. 22 martie 2010. Research Service. 5
missile/hongqi9.asp) Accesat la 11 iulie 2013. septembrie 2013.
[nefuncțională]. 311. ^ "The Winners And Losers 317. ^ „China must be cautious
SinoDefence.com. 2006. In Chinese Capitalism" (htt in raising consumption” (htt
Accesat la 7 iulie 2009. p://blogs.forbes.com/gadye p://www.chinadaily.com.cn/
pstein/2010/08/31/the-winn bizchina/2008-11/21/conte
304. ^ „HQ-19 (S-400) (China)”.
ers-and-losers-in-chinese-c nt_7228346.htm). China
Jane's Weapons: Strategic.
apitalism/). Gady Epstein. Daily. Accesat în 8
IHS. 23 decembrie 2008.
Forbes. 31 august 2010. februarie 2009.
305. ^ "China plays down fears Accesat la 11 iulie 2013. 318. ^ Walker, Andrew (16 iunie
after satellite shot down" (ht
312. ^ John Lee. "Putting 2011). „Will China's
tp://www.channelnewsasia.
Democracy in China on Economy Stumble?” (http://
com/stories/afp_asiapacific/
Hold" (https://web.archive.o www.bbc.co.uk/news/busin
view/253580/1/.html).
rg/web/20080726102845/ht ess-13802453). BBC.
Agence France-Presse via
tp://www.cis.org.au/issue_a Accesat în 1 noiembrie
ChannelNewsAsia. 20
nalysis/IA95/ia95.html). 2011.
ianuarie 2007. Retrieved
The Center for Independent 319. ^ Joe Weisenthal (22
11 iulie 2013.
Studies. 26 iulie 2008. februarie 2011). „3G
306. ^ "Chinese Navy Tests Accesat la 16 iulie 2013. Countries” (http://www.busi
Land Attack Cruise
313. ^ nessinsider.com/willem-buit
Missiles: Implications for
English@peopledaily.com.cn er-3g-countries-2011-2?slo
Asia-Pacific" (http://asw.ne
(13 iulie 2005). p=1). Businessinsider.com.
wpacificinstitute.org/?p=11
„People.com” (http://englis Accesat în 1 noiembrie
412). New Pacific Institute.
h.people.com.cn/200507/1 2011.
25 iulie 2012. Retrieved 1
3/eng20050713_195876.ht 320. ^ „China Quick Facts” (htt
octombrie 2012.
ml). People. Accesat în 27 p://web.worldbank.org/WB
307. ^ "China expanding its aprilie 2010. SITE/EXTERNAL/COUNT
nuclear stockpile" (http://w
314. ^ „Businessweek.com” (htt RIES/EASTASIAPACIFICE
ww.washingtontimes.com/n
p://www.businessweek.co XT/CHINAEXTN/0,,content
ews/2011/aug/25/beijing-to
m/magazine/content/05_34/ MDK:20680895~pagePK:1
-expand-its-nuclear-stockpil
b3948478.htm). 497618~piPK:217854~the
e/?page=all). The
BusinessWeek. 22 august SitePK:318950,00.html).
Washington Times. 25
2005. Accesat în 27 aprilie Banca Mondială. Accesat
august 2011. Accesat la 16
2010. în 26 iulie 2008.
octombrie 2011.
315. ^ „Microsoft Word – 321. ^ Swartz, Spencer; Oster,
308. ^ a b c Eroare la citare: China2bandes.doc” (http:// Shai (19 iulie 2010). „China
Etichetă <ref> invalidă; www.oecd.org/dataoecd/1 Becomes World's Biggest
niciun text nu a fost 6/3/36174313.pdf) (PDF). Energy Consumer” (http://o
furnizat pentru referințele OECD. Accesat în 27 nline.wsj.com/article/SB10
numite imf2 aprilie 2010. [nefuncțională] 001424052748703720504
309. ^ „China is already a 575376712353150310.htm
market economy—Long l?mod=djemalertNEWS).
Yongtu, Secretary General Wall Street Journal.
of Boao Forum for Asia” (htt Accesat în 19 iulie 2010.
p://english.eastday.com/e/I
CS/u1a4035916.html).
EastDay.com. 2008.
Accesat în 14 iulie 2009.
322. ^ „The Ultimate Guide To 328. ^ „China's Foreign- 334. ^ „Being eaten by the
China's Voracious Energy Exchange Reserves Surge, dragon” (http://www.econo
Use” (http://www.businessi Exceeding $2 Trillion” (htt mist.com/node/17460954).
nsider.com/china-energy-us p://www.bloomberg.com/ap The Economist. 11
e-2012-8?op=1). Business ps/news?pid=20601087&si noiembrie 2010.
Insider. 17 august 2012. d=alZgI4B1lt3s). 335. ^ „2007 trade surplus hits
Accesat în 12 decembrie Bloomberg L.P. 15 iulie new record – $262.2B” (htt
2012. 2009. Accesat în 19 iulie p://www.chinadaily.com.cn/
323. ^ „China overtakes US as 2010. china/2008-01/11/content_
the biggest importer of oil” 329. ^ „China's forex reserves 6387775.htm). China Daily.
(http://www.bbc.co.uk/news/ reach USD 2.85 trillion” (htt 11 ianuarie 2008. Accesat
business-24475934). BBC. p://smetimes.tradeindia.co în 19 iulie 2010.
10 octombrie 2013. m/smetimes/news/global-b 336. ^ „China widens yuan, non-
Accesat în 11 octombrie usiness/2011/Jan/11/china- dollar trading range to 3%”
2013. s-forex-reserves-reach-usd- (http://www.china-embassy.
324. ^ „China's economy slows 2.85-trillion624606.html). org/eng/gyzg/t213645.htm).
but data hints at rebound” Smetimes.tradeindia.com. 23 septembrie 2005.
(http://www.bbc.co.uk/news/ Accesat în 1 noiembrie Accesat în 19 iulie 2010.
business-19975112). BBC. 2011.
337. ^ Intellectual Property
18 octombrie 2012. 330. ^ "China now owns $1.16 Rights (http://www.asiabusi
325. ^ „China Loses Control of trillion of U.S. debt (https://a nesscouncil.org/docs/Intell
Its Frankenstein Economy” rchive.is/20130118195025/ ectualPropertyRights.pdf).
(http://mobile.bloomberg.co www.cbsnews.com/8301-5 Asia Business Council.
m/news/2013-06-24/china-l 03983_162-20037535-503 septembrie 2005. Accesat
oses-control-of-its-frankenst 983.html)[nefuncțională]". la 13 ianuarie 2012.
ein-economy.html). CBS News. 28 februarie 338. ^ „MIT CIS: Publications:
Bloomberg L.P. 24 iunie 2011. Foreign Policy Index” (htt
2013. Accesat în 25 iunie 331. ^ Washington learns to p://web.mit.edu/cis/fpi_chin
2013. treat China with care (http:// a.html). Accesat în 15 mai
326. ^ „The lowdown on China's money.cnn.com/2009/07/2 2010.
slowdown: It's not all bad” 9/news/economy/china_am 339. ^ The Global
(http://finance.fortune.cnn.c erica_lender_respect.fortun Competitiveness Report
om/2013/07/15/china-econ e/index.htm). 2009–2010 (http://www.wef
omy-slowdown/). CNN CNNMoney.com. 29 iulie orum.org/pdf/GCR09/GCR2
Money. 15 iulie 2013. 2009. 0092010fullreport.pdf)
Accesat în 16 iulie 2013. 332. ^ Hornby, Lucy (23 World Economic Forum.
327. ^ John Watling (14 septembrie 2009). Accesat la on 24
februarie 2014). „China's „Factbox: US-China septembrie 2009.
Internet Giants Lead in Interdependence 340. ^ "2011 Index of Economic
Online Finance” (http://ww Outweighs Trade Spat” (htt Freedom" (http://www.herita
w.thefinancialist.com/not-ju p://www.reuters.com/article/ ge.org/index/ranking). The
st-a-paypal-clone-chinas-in newsOne/idUSTRE58M25 Heritage Foundation.
ternet-giants-chart-their-ow U20090923). Reuters. Accesat la 17 aprilie 2011.
n-course/). The Accesat în 25 septembrie
Financialist. Credit Suisse. 2009. 341. ^ a b Global 500 2011:
Accesat în 15 februarie China (http://money.cnn.co
333. ^ a b „FDI in Figures” (http:// m/magazines/fortune/global
2014. www.oecd.org/daf/inv/FDI% 500/2011/countries/China.h
20in%20figures.pdf) (PDF). tml). CNN. 2011. Accesat la
OECD. Accesat în 28 23 octombrie 2012.
noiembrie 2013.
342. ^ „China's growing middle
class” (http://money.cnn.co
m/2012/04/25/news/econo
my/china-middle-class/).
CNN. 26 aprilie 2012.
343. ^ „China's rich are getting 350. ^ "China's GDP grows 356. ^ „New Initiatives to
poorer in new Hurun rich 9.1% in third quarter" (http Strengthen China-
list” (http://www.hurun.net/u s://www.ft.com/cms/s/0/9d2 Singapore Financial
sen/NewsShow.aspx?nid= d2b36-f939-11e0-9d4e-001 Cooperation” (http://www.m
349). Hurun Report. 24 44feab49a.html#axzz1b5h as.gov.sg/news-and-public
septembrie 2012. Accesat 0AcC9). Financial Times. ations/press-releases/2013/
în 12 decembrie 2012. 18 octombrie 2011. new-initiatives-to-strengthe
344. ^ "China's billionaires Accesat la 16 iulie 2013. n-china-singapore-financial
double in number" (http://w 351. ^ „Inequality in China: -cooperation.aspx).
ww.telegraph.co.uk/news/w Rural poverty persists as Monetary Authority of
orldnews/asia/china/87464 urban wealth balloons” (htt Singapore. Accesat în 22
45/Chinas-billionaires-dou p://www.bbc.co.uk/news/bu octombrie 2013.
ble-in-number.html). The siness-13945072). BBC 357. ^ „Chancellor George
Daily Telegraph. Accesat la News. 29 iunie 2011. Osborne cements London
7 septembrie 2011. 352. ^ „Income inequality: Delta as renminbi hub” (https://w
345. ^ „China retail sales growth blues” (http://www.economi ww.ft.com/intl/cms/s/0/9579f
accelerates” (http://www.chi st.com/blogs/analects/201 608-356e-11e3-b539-0014
nadaily.com.cn/bizchina/20 3/01/income-inequality). 4feab7de.html). Financial
13-01/18/content_1613719 The Economist. 23 ianuarie Times. „The two countries
3.htm). China Daily. 18 2013. Accesat în 23 agreed to allow direct
ianuarie 2013. Accesat în ianuarie 2013. renminbi-sterling trading in
26 aprilie 2013. Shanghai and offshore,
353. ^ „Sidestepping the U.S.
making the pound the
346. ^ „China's retail sales up Dollar, a Russian
fourth currency to trade
12.4 pct in Q1” (http://www. Exchange Will Swap
directly against the
globaltimes.cn/content/774 Rubles and Renminbi” (htt
renminbi, while Chinese
919.shtml#.UXohd2S9LC p://www.nytimes.com/2010/
banks will be permitted to
Q). Global Times. 15 aprilie 12/15/business/global/15iht
set up branches in
2013. Accesat în 26 aprilie -ruble15.html). The New
London.”
2013. York Times. Accesat în 10
octombrie 2013. 358. ^ „RMB now 8th most
347. ^ "Super Rich have Craze
widely traded currency in
for luxury goods" (http://ww 354. ^ Kosuke Takahashi.
the world” (http://www.swift.
w.chinadaily.com.cn/2010-0 „Japan, China bypass US
com/about_swift/shownew
3/03/content_9536600.htm). in currency trade” (http://ww
s?param_dcr=news.data/e
China Daily. 3 martie 2010. w.atimes.com/atimes/Japa
n/swift_com/2013/PR_RMB
Accesat la 4 martie 2010. n/NF02Dh01.html). Asia
_september.xml). Society
348. ^ "China inflation Times Online. Accesat în
for Worldwide Interbank
exceeding 6%" (http://www. 16 octombrie 2013.
Financial
businessweek.com/news/2 355. ^ „China and Australia Telecommunication.
011-10-14/china-inflation-e Announce Direct Currency Accesat în 10 octombrie
xceeding-6-limits-wen-s-sc Trading” (http://ministers.tre 2013.
ope-for-easing.html). asury.gov.au/DisplayDocs.
359. ^ Unesco. „Región de
BusinessWeek. 14 aspx?doc=pressreleases/2
interés panorámico e
octombrie 2011. Accesat la 013/044.htm&pageID=&mi
histórico del Valle de
18 octombrie 2011. n=wms&Year=&DocType=
Jiuzhaigu” (http://whc.unes
349. ^ "Steep rise in Chinese 0). Department of the
co.org/es/list/637). Accesat
food prices" (http://news.bb Treasury (Australia).
în 14 ianuarie 2014.
c.co.uk/1/hi/7349896.stm). Accesat în 22 octombrie
Parametru necunoscut
BBC. 16 aprilie 2008. 2013. „Direct trading
|obra= ignorat (posibil,
Accesat la 18 octombrie between the two currencies
will commence on the |work=?) (ajutor)
2011.
China Foreign Exchange
Trade System (CFETS)
and the Australian foreign
exchange market on 10
aprilie 2013.”
360. ^ „Tendencias favorables 365. ^ Organización Mundial del 370. ^ Struik, Dirk J. (1987). A
en el turismo chino (2)” (htt Turismo. „UNWTO World Concise History of
p://spanish.peopledaily.co Tourism Barometer” (http:// Mathematics. New York:
m.cn/31619/7364842.html). www.unwto.org/facts/eng/p Dover Publications. p.32–
Accesat în 14 ianuarie df/barometer/UNWTO_Bar 33. "In these matrices we
2014. Parametru om10_update_april_en_ex find negative numbers,
necunoscut cerpt.pdf) (PDF) (în which appear here for the
|datearchivo= ignorat engleză). Accesat în 14 first time in history."
(ajutor); Parametru ianuarie 2014. Parametru 371. ^ Chinese Studies in the
necunoscut necunoscut |obra= History and Philosophy of
|urlarchivo= ignorat ignorat (posibil, |work=?) Science and Technology (h
(posibil, |archive- (ajutor); Parametru ttp://books.google.com/boo
url=?) (ajutor) necunoscut |formato= ks?id=jaQH6_8Ju-MC&pg=
361. ^ „El turismo en China ignorat (posibil, PA137#v=onepage&q&f=fa
supone ya el 6,1% del PIB” |format=?) (ajutor); lse). 179. Kluwer Academic
(http://www.hosteltur.com/3 Parametru necunoscut Publishers. 1996. pp. 137–
9955_turismo-china-supon |año= ignorat (posibil, 138.
e-ya-61-pib.html). 10 de |year=?) (ajutor) 372. ^ Frank, Andre (2001).
febrero de 2007. Accesat în 366. ^ „China's Economy: What „Review of The Great
14 ianuarie 2014. Verificați the Tourist Boom Tells Us” Divergence” (http://www.rroj
datele pentru: |date= (http://world.time.com/2012/ asdatabank.info/agfrank/po
(ajutor) 10/17/chinas-economy-wha meranz.html). Journal of
362. ^ „Turismo de China t-the-tourist-boom-tells-us/) Asian Studies. Cambridge
ocupará 11% del PIB para (în engleză). 17 octombrie University Press. 60 (1):
2020” (http://spanish.peopl 2012. Accesat în 14 180–182.
edaily.com.cn/spanish/200 ianuarie 2014. Parametru doi:10.2307/2659525 (http
308/07/sp20030807_6689 necunoscut |apellidos= s://doi.org/10.2307%2F265
9.html). 28 aprilie 2011. ignorat (ajutor); Parametru 9525).
Accesat în 14 ianuarie necunoscut |obra= 373. ^ Yu, Q. Y. (1999). The
2014. ignorat (posibil, |work=?) Implementation of China's
363. ^ Ministerio de Industria, (ajutor); Parametru Science and Technology
Turismo y Comercio de necunoscut |nombre= Policy (http://books.google.
España. „MITyC.es” (http:// ignorat (posibil, com/books?id=IluWYKmT
www.mityc.es/turismo/es-E |first=?) (ajutor) CN0C&pg=PA2#v=onepag
S/Documents/Plan%20Chi 367. ^ Unesco. „China” (http://w e&q&f=false). Greenwood
na%20web.pdf) (PDF). hc.unesco.org/es/statespart Publishing Group. p. 2.
Accesat în 14 ianuarie ies/cn) (în engleză). ISBN 9781567203325.
2014. Parametru Accesat în 14 ianuarie 374. ^ Vogel, Ezra F. (2011).
necunoscut |formato= 2014. Parametru Deng Xiaoping and the
ignorat (posibil, necunoscut |obra= Transformation of China (htt
|format=?) (ajutor) ignorat (posibil, |work=?) p://books.google.com/book
364. ^ BBC News (4 august (ajutor) s?id=3IaR-FxlA6AC&pg=P
2013). „What is the world's 368. ^ „Los 10 sitios turísticos de A129#v=onepage&q&f=fals
favourite holiday e). Harvard University
visita obligada en China” (h
destination?” (http://www.bb Press. p. 129.
ttp://spanish.china.org.cn/p
c.co.uk/news/magazine-23 ISBN 9780674055445.
hotos/txt/2009-04/26/conten
433149) (în engleză). t_17674490.htm). Accesat 375. ^ DeGlopper, Donald D.
Accesat în 14 ianuarie în 4 ianuarie 2014. (1987). „Soviet Influence in
2014. Mai multe valori the 1950s”. China: a
369. ^ „In Our Time: Negative
specificate pentru country study (http://lcweb2.
Numbers” (http://www.bbc.c
|titlu= și |title= loc.gov/frd/cs/cntoc.html).
o.uk/programmes/p003hyd
(ajutor) Library of Congress.
9). BBC. Accesat în 19
iunie 2013.
376. ^ "7 Technologies Where 384. ^ "China publishes the 391. ^ „China Now Tops U.S. in
China Has the U.S. Beat" second most scientific Space Launches” (http://ww
(http://www.greenbiz.com/bl papers in international w.wired.com/dangerroom/2
og/2010/12/07/7-technologi journals in 2010: report" (htt 012/04/china-rocket-launch
es-where-china-has-us-bea p://news.xinhuanet.com/en es/). Wired. 16 aprilie 2012.
t). GreenBiz.com. 7 glish2010/china/2011-12/0 Accesat în 24 octombrie
decembrie 2010. Accesat 2/c_131284862.htm). 2012.
la 30 august 2012. Xinhua. 2 decembrie 2011. 392. ^ David Eimer, "China's
377. ^ "China 'to overtake US on Accesat la 25 aprilie 2012. huge leap forward into
science' in two years" (htt 385. ^ „Who's afraid of Huawei?” space threatens US
p://www.bbc.co.uk/news/sci (http://www.economist.com/ ascendancy over heavens"
ence-environment-1288527 node/21559922). The (http://www.telegraph.co.uk/
1). BBC News. 28 martie Economist. 4 august 2012. news/worldnews/asia/chin
2011. Accesat la 26 aprilie Accesat în 11 august 2012. a/8872196/Chinas-huge-le
2012. 386. ^ „Shares in China's ap-forward-into-space-threa
378. ^ David Kang and Adam Lenovo rise on profit surge” tens-US-ascendancy-over-
Segal. "The Siren Song of (http://www.nst.com.my/late heavens.html). Daily
Technonationalism" (http:// st/shares-in-china-s-lenovo Telegraph. 5 noiembrie
www.feer.com/articles1/200 -rise-on-profit-surge-1.1263 2011. Accesat la 16 aprilie
6/0603/free/p005.html). Far 74#). New Straits Times. 17 2013.
Eastern Economic Review. august 2012. 393. ^ „Rocket launches
martie 2006. Accesat la 18 387. ^ „Lenovo ousts HP as Chinese space lab” (http://
aprilie 2013. world's top PC maker, says www.bbc.co.uk/news/scien
379. ^ a b The Nobel Prize in Gartner” (http://www.bbc.co. ce-environment-15112760).
Physics 1957 (http://nobelp uk/news/business-1990611 BBC. 29 septembrie 2011.
rize.org/nobel_prizes/physi 9). BBC. 11 octombrie Accesat în 20 mai 2012.
cs/laureates/1957/) 2012. 394. ^ CIA (2012). „Country
380. ^ „The Nobel Prize in 388. ^ „China retakes Comparison :: Electricity -
Physics 1998” (http://www.n supercomputer crown” (htt Production” (https://www.ci
obelprize.org/nobel_prizes/ p://www.bbc.co.uk/news/tec a.gov/library/publications/th
physics/laureates/1998/). hnology-22936989). BBC. e-world-factbook/rankorder/
Accesat în 6 decembrie 17 iunie 2013. Accesat în 2232rank.html?countrynam
2013. 18 iunie 2013. e=China&countrycode=ch&
regionCode=eas&rank=1#c
381. ^ „The Nobel Prize in 389. ^ „ 'Titan' supercomputer is
h1). The World Factbook
Physics 2009” (http://nobel world's most powerful” (htt
(în engleză). Accesat în 14
prize.org/nobel_prizes/phys p://www.telegraph.co.uk/tec
ianuarie 2014.
ics/laureates/2009/). hnology/news/9672501/Tita
Accesat în 6 decembrie n-supercomputer-is-worlds- 395. ^ CIA (2012). „Country
2013. most-powerful.html). The Comparison :: Electricity -
Daily Telegraph. 12 Consumption” (https://www.
382. ^ „Yuan T. Lee - cia.gov/library/publications/
Biographical” (http://nobelpr noiembrie 2012. Accesat în
13 noiembrie 2012. the-world-factbook/rankord
ize.org/nobel_prizes/chemi er/2233rank.html?countryn
stry/laureates/1986/lee-bio. 390. ^ „Robots to boost China's ame=China&countrycode=
html). Accesat în 6 economy” (http://english.pe
ch®ionCode=eas&rank
decembrie 2013. opledaily.com.cn/90778/80
=1#ch1). The World
383. ^ "Desperately seeking 79468.html). People's
Factbook (în engleză).
math and science majors" Daily. 6 ianuarie 2013.
Accesat în 14 ianuarie
(http://money.cnn.com/201 Accesat în 29 ianuarie
2014.
0/07/29/news/international/ 2013.
china_engineering_grads.f
ortune/index.htm). CNN. 29
iulie 2009. Accesat la 9
aprilie 2012.
396. ^ Borenstein, Seth (4 400. ^ CIA (2012). „Country 405. ^ Barboza, David (26 iulie
decembre 2013). „China's Comparison :: Oil crude - 2008). „China Surpasses
Carbon Emissions Directly Production” (https://www.ci US in Number of Internet
Linked To Rise In Daily a.gov/library/publications/th Users” (http://www.nytimes.
Temperature Spikes, Study e-world-factbook/rankorder/ com/2008/07/26/business/
Finds” (http://www.huffingto 2241rank.html?countrynam worldbusiness/26internet.ht
npost.com/2013/04/12/gree e=China&countrycode=ch& ml). New York Times.
nhouse-gases-make-hig_n regionCode=eas&rank=4#c Accesat în 26 iulie 2008.
_3066775.html). The h1). The World Factbook 406. ^ „Chinese internet use
Huffington Post (în (în engleză). Accesat în 14 surges ahead” (http://www.
engleză). Accesat în ianuarie 2014. bbc.co.uk/news/technology
14 ianuarie 2014. Verificați 401. ^ Pei, Minxie (13 aprilie -23343058). BBC. 17 iulie
datele pentru: |date= 2006). „China's Big Energy 2013. Accesat în 17 iulie
(ajutor) Dilemma” (http://carnegieen 2013.
397. ^ Powering China’s dowment.org/2006/04/13/c 407. ^ China's Internet speed
Development: The Role of hina-s-big-energy-dilemma/ averages 3.14 MBps:
Renewable Energy (în 2pk). Carnegie survey - Xinhua |
engleză). ISBN 978-1- Endowment.org (în English.news.cn (http://new
878071-83-5. Parametru engleză). Accesat în 14 s.xinhuanet.com/english/ch
necunoscut ianuarie 2014. ina/2013-04/18/c_1323207
|apellidos2= ignorat 402. ^ BBC News (10 octombrie 45.htm).
(ajutor); Parametru 2013). „China overtakes News.xinhuanet.com (18
necunoscut |editorial= US as the biggest importer aprilie 2013). Accesat la on
ignorat (posibil, of oil” (http://www.bbc.co.u 9 august 2013.
|publisher=?) (ajutor); k/news/business-2447593 408. ^ „China Report: Device
Parametru necunoscut 4). BBC.co.uk (în engleză). and App Trends in the #1
|nombre= ignorat (posibil, Accesat în 14 ianuarie Mobile Market” (http://blog.fl
|first=?) (ajutor); 2014. urry.com/bid/99327/The-Ch
Parametru necunoscut 403. ^ „China's Demand for Oil ina-Report-Device-and-App
|apellidos= ignorat to Grow 6.2% in 2011: -Trends-in-the-1-Mobile-Ma
(ajutor); Parametru PetroChina” (http://thechina rket). Flurry.com. 23 iulie
necunoscut |nombre2= perspective.com/articles/chi 2013. Accesat în 23 iulie
ignorat (ajutor); Parametru na039sdemandforoiltogrow 2013.
necunoscut |año= ignorat 62in2011petrochina8134/). 409. ^ „Broadband provider
(posibil, |year=?) (ajutor) The China rankings: The Rise and
398. ^ Xin, Hao (9 martie 2012). Perspective.com (în Rise of China” (http://www.t
„China's Booming Solar engleză). 24 ianuarie 2011. elegeography.com/cu/articl
and Wind Sector May Be Accesat în 14 ianuarie e.php?article_id=33858).
Put On Hold” (http://news.s 2014. Parametru Telegeography.com. 28
ciencemag.org/policy/2012/ necunoscut iulie 2010. Accesat în 1
03/chinas-booming-solar-a |suscripción= ignorat noiembrie 2011.
nd-wind-sector-may-be-put- (posibil, 410. ^ „Huawei, ZTE Provide
hold). Science Mag.org (în |subscription=?) Opening for China Spying,
engleză). Accesat în 14 (ajutor) Report Says” (http://www.bl
ianuarie 2014. 404. ^ „China Mobile Phone oomberg.com/news/2012-1
399. ^ Agencia Internacional de Users Now Top One 0-07/huawei-zte-provide-op
Energía Atómica (2012). Billion” (http://www.forbes.c ening-for-china-spying-repo
„China, People's Republic om/sites/russellflannery/20 rt-says.html).
of” (http://www.iaea.org/pris/ 12/03/30/china-mobile-pho Bloomberg.com. 8
CountryStatistics/CountryD ne-users-now-exceed-one- octombrie 2012. Accesat în
etails.aspx?current=CN). billion/). Forbes. 30 martie 26 octombrie 2012.
IAEA.org (în engleză). 2012.
Accesat în 14 ianuarie
2014.
411. ^ „Once China Catches Up- 417. ^ „China's railway reforms - 424. ^ "The final frontier" (http://e
-What Then?” (http://www.fo thus far and no further?” (htt urope.chinadaily.com.cn/ep
rbes.com/sites/currentevent p://www.china.org.cn/opinio aper/2012-04/27/content_1
s/2013/09/17/once-china-c n/2013-03/25/content_2835 5159105_3.htm). China
atches-up-what-then/). 0790.htm). China.org.cn. 25 Daily. 27 aprilie 2012.
Forbes. 17 septembrie martie 2013. Accesat la 16 februarie
2013. 418. ^ a b „China's trains 2013.
412. ^ „China auto sales desperately overcrowded 425. ^ a b „Primed to be world
officially surpass US in for Lunar New Year” (http:// leader” (http://europe.china
2009, 13.6 million vehicles seattletimes.com/html/trave daily.com.cn/epaper/2013-0
sold” (http://www.egmcartec l/2008659473_webchinatra 7/05/content_16733181.ht
h.com/2010/01/08/china-au ins22.html). Seattle Times. m). China Daily. 5 iulie
to-sales-officially-surpass-u 22 ianuarie 2009. 2013. Accesat în 18
-s-in-2009-13-6-million-vehi a b noiembrie 2013.
419. ^ "China boasts biggest
cles-sold/). Industry News.
high-speed rail network" (ht 426. ^ „China 'suffers worst flight
8 ianuarie 2010. Accesat în delays' ” (http://www.bbc.co.
tp://www.rawstory.com/rs/20
14 mai 2010. uk/news/world-asia-china-2
11/07/24/china-boasts-bigg
413. ^ „China premium car est-high-speed-rail-networ 3282724). BBC. 12 iulie
sector remains bright spot” k/). Agence France-Presse 2013. Accesat în 12 iulie
(http://uk.reuters.com/articl via The Raw Story. 24 iulie 2013.
e/2012/04/23/uk-autoshow- 2011. Accesat la 24 aprilie 427. ^ Airports Council
idUKBRE83M0NQ201204 2012. International. „Passenger
23). Reuters. 23 aprilie Traffic 2011 FINAL - Top 30
420. ^ „China's railways mileage
2012. Accesat în 24 aprilie airports” (http://www.aci.aer
tops 100,000 km” (http://ne
2012. o/Data-Centre/Annual-Traffi
ws.xinhuanet.com/english/c
414. ^ „Road Traffic Accidents hina/2013-12/28/c_133003 c-Data/Passengers/2011-fi
Increase Dramatically 119.htm). Xinhuanet. 28 nal). ACI.aero (în engleză).
Worldwide” (http://www.prb. decembrie 2014. Accesat Accesat în 14 ianuarie
org/Publications/Articles/20 în 1 ianuarie 2014. 2014. Parametru
06/RoadTrafficAccidentsInc necunoscut |año= ignorat
421. ^ „China opens world's
reaseDramaticallyWorldwid (posibil, |year=?) (ajutor)
longest high-speed rail
e.aspx). Population
route” (http://www.bbc.co.u 428. ^ (Tamura 1997, p. 29)
Reference Bureau. Accesat
k/news/world-asia-china-20 429. ^ „Historical and
în 16 noiembrie 2013.
842836). BBC. 26 Contemporary Exam-driven
415. ^ „Chinese bus collides decembrie 2012. Accesat Education Fever in China”
with tanker, killing 36” (htt în 26 decembrie 2012. (http://suen.educ.psu.edu/~
p://www.bbc.co.uk/news/wo
422. ^ „China's Building Push hsuen/pubs/KEDI%20Yu.p
rld-asia-china-19383337).
Goes Underground” (http:// df) (PDF) (în engleză).
BBC. 26 august 2012.
online.wsj.com/news/article Parametru necunoscut
Accesat în 28 august 2012.
s/SB100014240527023034 |publicacion= ignorat
416. ^ a b „Bike-Maker Giant 825045791778308197192 (ajutor); Parametru
Says Fitness Lifestyle 54). Wall Street Journal. 10 necunoscut |volumen=
Boosting China Sales” (htt noiembrie 2013. Accesat în ignorat (posibil,
p://www.bloomberg.com/ne 16 noiembrie 2013. |volume=?) (ajutor);
ws/2012-08-16/bicycle-mak 423. ^ „China's Beidou GPS- Parametru necunoscut
er-giant-says-fitness-lifestyl substitute opens to public |páginas= ignorat
e-boosting-china-sales.htm in Asia” (http://www.bbc.co. (posibil, |pages=?)
l). Bloomberg.com (în uk/news/technology-20852 (ajutor); Parametru
engleză). 17 august 2012. 150). BBC. 27 decembrie necunoscut |año= ignorat
Accesat în 14 ianuarie 2012. Accesat în 27 (posibil, |year=?) (ajutor);
2014. decembrie 2012. Parametru necunoscut
|número= ignorat (ajutor)
430. ^ Administación Nacional 436. ^ CRIonline. „La 442. ^ a b Stephen (18 de mayo
de Turismo de China. „Tour generalización de la de 2013). „So Young enters
Guidebook: Beijing” (http:// arquitectura moderna China's all-time top ten” (htt
en.cnta.gov.cn). china” (http://espanol.cri.cn/ p://www.filmbiz.asia/news/s
CNTA.gov.cn (în engleză). chinaabc/chapter7/chapter o-young-enters-chinas-all-ti
Accesat în 14 ianuarie 70401.htm). CRI.cn. me-top-ten). Film Biz.asia
2014. Accesat în 14 ianuarie (în engleză). Accesat în
431. ^ Kuo, Lily (13 martie 2014. 26 ianuarie 2014.
2013). „Why China is letting 437. ^ a b c d (Zhuang & Parametru necunoscut
'Django Unchained' slip Chongzheng 2000, p. 4) |name= ignorat (ajutor);
through its censorship 438. ^ Martin (2006). „Chinese Verificați datele pentru:
regime” (http://qz.com/6271 Film History - A Short |date= (ajutor)
7/why-china-is-letting-djang Introduction” (http://www.uni 443. ^ (Xu 2003, p. 4)
o-unchained-slip-through-it vie.ac.at/Sinologie/reposito 444. ^ „China's Hunger For Pork
s-censorship-regime/). ry/ueLK110_ChinFilmgesc Will Impact The U.S. Meat
Quartz (în engleză). h/filmgeschichteSkript.pdf) Industry” (http://www.forbes.
Accesat în 14 ianuarie (PDF) . Unviec.ac.at (în com/sites/greatspeculation
2014. engleză). Accesat în 14 s/2013/06/19/chinas-hunge
432. ^ „ "China: Traditional arts". ianuarie 2014. Parametru r-for-pork-will-impact-the-u-
Library of Congress – necunoscut |name= s-meat-industry/). Forbes
Country Studies” (http://lcw ignorat (ajutor) (în engleză). 19 iunie 2013.
eb2.loc.gov/cgi-bin/query/r? Accesat în 14 ianuarie
439. ^ „A Brief History of
frd/cstdy:@field(DOCID+cn 2014.
Chinese Film” (http://peopl
0133)). Lcweb2.loc.gov (în
e.cohums.ohio-state.edu/de 445. ^ a b c López de Munáin,
engleză). 1989. Accesat în
nton2/courses/c505/temp/hi Estitxu. „La cocina china” (h
14 ianuarie 2014.
story/chapter2.html). Ohio- ttp://slowfoodaraba.es/pdf/c
433. ^ „China: Cultural life: The State.edu (în engleză). ocinachina.pdf) (PDF). Slow
arts” (http://www.britannica. Accesat în 14 ianuarie Food Araba.es. Accesat în
com/eb/article-258942/Chin 2014. 14 ianuarie 2014.
a). Encyclopædia
440. ^ Rui. The Cinema of Feng 446. ^ „What to eat in China” (htt
Britannica (în engleză).
Xiaogang: p://www.travelchinaguide.c
Accesat în 14 ianuarie
Commercialization and om/essential/what.htm).
2014.
Censorship in Chinese Travel China Guide.com (în
434. ^ „ "China: Folk and Variety Cinema after 1989 (în engleză). Accesat în 14
Arts". Library of Congress – engleză). ianuarie 2014.
Country Studies” (http://lcw ISBN 9789622098855.
eb2.loc.gov/cgi-bin/query/r? 447. ^ „Între povești și
Parametru necunoscut
frd/cstdy:@field(DOCID+cn realitate/CHINA” (http://ww
|editorial= ignorat
0138)). Lcweb2.loc.gov (în w.viata-libera.ro/diaspora/7
(posibil, |publisher=?) 4504-intre-povesti-si-realita
engleză). 1989. Accesat în (ajutor); Parametru
14 ianuarie 2014. te-china,-vazuta-prin-ochii-
necunoscut |name= unui-galatean). 29 ianuarie
435. ^ a b c d e Centro Cultural ignorat (ajutor); Parametru 2016.
Chino. „Arquitectura china” necunoscut |año= ignorat
448. ^ „China bans dog-eating
(http://www.ccchino.cl/2/bol (posibil, |year=?) (ajutor)
"carnival" after online
etines/BoletinFeb2008.pdf) 441. ^ „Relajan censura sobre el
uproar” (http://www.reuters.
(PDF) . CC Chino.cl. cine chino” (http://www.elun com/article/2011/09/21/us-c
Accesat în 14 ianuarie iversal.com.mx/espectaculo hina-dogs-idUSTRE78K2D
2014. s/2013/censura-cine-chino- W20110921). 21
-936571.html). El septembrie 2011.
Universal. 17 iulie 2013.
Accesat în 14 ianuarie
2014.
449. ^ Shenzhen could be first 454. ^ „Mengxi bitan (work by 463. ^ (Lau 2007, pp. 30-34)
city in China to ban eating Shen Kuo)” (http://www.brit 464. ^ Michael; Stephanie; Yin.
of dogs and cats (https://ww annica.com/EBchecked/top Media in China:
w.theguardian.com/environ ic/374944/Mengxi-bitan). Consumption, Content and
ment/2020/feb/27/shenzhe Encyclopaedia Britannica Crisis (în engleză). ISBN 0-
n-could-be-first-city-in-chin (în engleză). Accesat în 14 7007-1614-9. Parametru
a-to-ban-eating-of-dogs-an ianuarie 2014. necunoscut |editorial=
d-cats) 455. ^ „Zizhi Tongjian ignorat (posibil,
450. ^ (García Noblejas 2007, (Comprehensive Mirror for |publisher=?) (ajutor);
pp. 18-19) Aid in Government)” (http:// Parametru necunoscut
451. ^ a b Jordan, David K. (14 www.cultural-china.com/chi |name2= ignorat (ajutor);
de noviembre de 2013). naWH/html/en/37History52 Parametru necunoscut
„The Canonical Books of 1.html). Cultural China.com |name3= ignorat (ajutor);
Confucianism - Canon of (în engleză). Accesat în 14 Parametru necunoscut
the Literati” (http://weber.uc ianuarie 2014. |name= ignorat (ajutor);
sd.edu/~dkjordan/chin/hbca 456. ^ „Chinese Four Great Parametru necunoscut
nonru-u.html). UCSD.edu Books of Song begun” (htt |año= ignorat (posibil,
(în engleză). Parametru p://www.litencyc.com/php/st |year=?) (ajutor)
necunoscut |datecceso= opics.php?rec=true&UID=7 465. ^ (Li 2009, p. 5)
ignorat (ajutor); Verificați 079). The Literary
datele pentru: |date= Encyclopedia (în engleză). 466. ^ „Dragon Dance” (http://art
1 mai 2009. Accesat în 14 s.cultural-china.com/en/96
(ajutor) Arts8434.html). Cultural
ianuarie 2014.
452. ^ André. Chinese China.com (în engleză).
Literature, Ancient and 457. ^ a b „Literatura china” (htt Accesat în 14 ianuarie
Classical (în engleză). p://lengua.laguia2000.com/l 2014.
ISBN 0253336562. iteratura/literatura-china).
467. ^ „Lion Dance” (http://www.
Parametru necunoscut La Guía 2000.com. Accesat
chinadaily.com.cn/m/shanx
|editorial= ignorat în 14 ianuarie 2014. i/2013-10/18/content_1704
(posibil, |publisher=?) 458. ^ (Chen 1999, p. 82) 4270.htm). China Daily (în
(ajutor); Parametru 459. ^ Ceinos Arcones, Pedro engleză). 18 octombrie
necunoscut |otros= (2011). „Literatura China” (h 2013. Accesat în 14
ignorat (ajutor); Parametru ttp://www.chinaviva.com/cul ianuarie 2014.
necunoscut |ubicación= tura/literatura.htm). China 468. ^ Yuezhi. Media, Market,
ignorat (posibil, Viva.com. Accesat în 14 and Democracy in China
|location=?) (ajutor); ianuarie 2014. (în engleză). Parametru
Parametru necunoscut a b necunoscut |name=
460. ^ Fang, Liu (2008).
|name= ignorat (ajutor); ignorat (ajutor); Parametru
„Traditional Chinese music”
Parametru necunoscut (http://www.philmultic.com/ necunoscut |editorial=
|año= ignorat (posibil, English/Chinese_music.ht ignorat (posibil,
|year=?) (ajutor) ml). Phil Multic.com (în |publisher=?) (ajutor);
453. ^ Hockey, Thomas. „Su engleză). Accesat în 14 Parametru necunoscut
Song” (http://www.springerr ianuarie 2014. |ubicación= ignorat
eference.com/docs/html/ch 461. ^ Asian Art (în engleză). (posibil, |location=?)
apterdbid/59344.html). ISBN 9781605011875. (ajutor); Parametru
Springer Reference.com (în Parametru necunoscut necunoscut |año= ignorat
engleză). Accesat în 14 |name= ignorat (ajutor); (posibil, |year=?) (ajutor)
ianuarie 2014. Parametru Parametru necunoscut
necunoscut |editorial= ignorat
|suscripción= ignorat (posibil, |publisher=?)
(posibil, (ajutor); Parametru
|subscription=?) necunoscut |año= ignorat
(ajutor) (posibil, |year=?) (ajutor)
462. ^ (Randel 2003, p. 260-
262)
469. ^ Jacobs, Andrew (17 474. ^ Human Rights Watch 479. ^ Hite, Brittany (12
august 2012). „Pursuing (iulie 2008). „China's decembrie de 2013).
Soft Power, China Puts forbidden zones” (http://ww „China's 2014 Holiday
Stamp on Africa's News” (ht w.hrw.org/reports/2008/chin Schedule: Still
tp://www.nytimes.com/201 a0708/china0708web.pdf) Complicated” (http://blogs.
2/08/17/world/africa/chinas- (PDF) . HWR.org (în wsj.com/chinarealtime/201
news-media-make-inroads- engleză). Accesat în 14 3/12/12/chinas-2014-holida
in-africa.html?_r=0). New ianuarie 2014. y-schedule-still-complicate
York Times (în engleză). 475. ^ „China interzice vedetelor d/). Wall Street Journal (în
Accesat în 14 ianuarie cu reputația pătată să engleză). Accesat în
2014. apară pe micul și marele 14 ianuarie 2014. Verificați
470. ^ Barboza, David (21 ecran” (http://www.mediafa datele pentru: |date=
august 2008). „Olympics x.ro/externe/china-interzice- (ajutor)
Are Rating Bonanza for vedetelor-cu-reputatia-patat 480. ^ Gobierno de la República
Chinese TV” (http://www.ny a-sa-apara-pe-micul-si-mar Popular China (11
times.com/2008/08/22/sport ele-ecran-13374491). 9 decembrie 2013). „国务院
s/olympics/22cctv.html?_r= octombrie 2014.
1&partner=rssnyt&emc=rss 476. ^ „Serialul Împărăteasa 办公厅关于 2014年 部分节
&oref=slogin). New York Chinei, un scandal ce ia 假⽇安排的通知 ” (http://ww
Times (în engleză). amploare” (http://www.realit w.gov.cn/zwgk/2013-12/11/
Accesat în 14 ianuarie atea.net/serialul-imparatea content_2546204.htm).
2014. sa-chinei-un-scandal-ce-ia- Gov.cn (în chino). Accesat
471. ^ Anne-Marie. Marketing amploare_1602998.html). 5 în 14 ianuarie 2014.
Dictatorship: Propaganda ianuarie 2015. 481. ^ „¿Hay vida en el
and Thought Work in 477. ^ „China restricționează baloncesto chino después
Contemporary China (în conținutul programelor tv de Yao?” (http://www.elmun
engleză). Parametru straine în online” (http://dant do.es/elmundodeporte/201
necunoscut |name= omozei.ro/2014/09/11/chin 1/07/20/baloncesto/131116
ignorat (ajutor); Parametru a-restrictioneaza-continutul 0610.html). El Mundo. 20
necunoscut |editorial= -programelor-tv-straine-in-o iulie 2011. Accesat în 26
ignorat (posibil, nline/). 01 june 2015. ianuarie 2014.
|publisher=?) (ajutor) Accesat în 2 July 2015. 482. ^ (Dunmore 2011, p. 2)
472. ^ a b c d Consejo de Estado Verificați datele pentru: 483. ^ Sun, Quah Seng (2
de la República Popular |date= (ajutor) septembrie de 2011).
China (1 august 1997). „ ⾏ 478. ^ Freedom House (20 „Chinese players dominate
政法规 ” (http://www.sarft.go
decembrie de 2011).
„Chinese Censorship in
at Malaysia open chess
championship” (http://www.t
v.cn/articles/2003/10/21/20 2011: The Worst and the hestar.com.my/story.aspx/?f
070922142857170492.htm Weirdest” (https://blog.freed ile=%2f2011%2f9%2f2%2fli
l). SARFT.gov.cn (în chino). omhouse.org/weblog/2011/ feliving%2f9398979&sec=li
Accesat în 14 ianuarie 12/chinese-censorship-in-2 feliving). The Star (în
2014. 011-the-worst-and-the-weir engleză). Accesat în
473. ^ „What's the difference dest.html). Freedom 14 ianuarie 2014. Verificați
between manga, manhwa, House.org (în engleză). datele pentru: |date=
and manhua?” (http://anim Accesat în 14 ianuarie (ajutor)
e.stackexchange.com/ques 2014. Verificați datele
tions/7004/whats-the-differe pentru: |date= (ajutor)
nce-between-manga-manh
wa-and-manhua). 18
ianuarie 2014.
484. ^ Everard W.; Kevin S.; Wai 485. ^ Carrie (1 iulie 2011). 488. ^ BBC Sports (27 august
K. „Health benefits of Tai „China health club market – 2008). „China targets more
Chi exercise: improved Huge potential & golds in 2012” (http://news.
balance and blood challenges” (http://chinaspo bbc.co.uk/sport1/hi/olympic
pressure in middle-aged rtsbiz.com/2011/07/01/huge s/7583735.stm). BBC.co.uk
women” (http://heapro.oxfor -potential-of-fitness-market- (în engleză). Accesat în 14
djournals.org/content/19/1/ in-china/). China Sports ianuarie 2014.
33.abstract) (în engleză). Business (în engleză). 489. ^ Comité Olímpico
doi:10.1093/heapro/dah105 Accesat în 14 ianuarie Internacional. „Medal
(https://doi.org/10.1093%2F 2014. Parametru Count” (https://archive.is/Ms
heapro%2Fdah105). necunoscut |name= TE). London2012.com (în
Accesat în 14 ianuarie ignorat (ajutor) engleză). Arhivat din
2013. Parametru 486. ^ Brad (13 februarie 2012). original (http://www.london
necunoscut |name2= „Jeremy Lin's 'Linsanity' 2012.com/paralympics/med
ignorat (ajutor); Parametru Effect: NY Knicks' Guard als/medal-count/) la 5
necunoscut |name3= Jeremy Lin's Surprise decembrie 2012. Accesat
ignorat (ajutor); Parametru Success Leads to Sold-Out în 14 ianuarie 2014.
necunoscut |año= ignorat Arenas, Jerseys” (http://busi 490. ^ Traci (9 septembrie de
(posibil, |year=?) (ajutor); ness.time.com/2012/02/13/t 2012). „China dominates
Parametru necunoscut he-linsanity-effect-ny-knick medals; U.S. falls short at
|número= ignorat (ajutor); s-guard-jeremy-lins-surpris Paralympics” (http://www.us
Parametru necunoscut e-success-leads-to-sold-out atoday.com/sports/olympic
|publicacion= ignorat -arenas-jerseys/). Time s/story/2012/09/9/china-do
(ajutor); Parametru Magazine (în engleză). minates-medals-us-falls-sh
necunoscut |editorial= Accesat în 14 ianuarie ort-at-paralympics/5771922
ignorat (posibil, 2014. Parametru 2/1). USA Today (în
|publisher=?) (ajutor); necunoscut |name= engleză). Accesat în
Parametru necunoscut ignorat (ajutor) 14 ianuarie 2014.
|volumen= ignorat 487. ^ Qinfa, Ye (21 aprilie Parametru necunoscut
(posibil, |volume=?) 2006). „Sports History of |name= ignorat (ajutor);
(ajutor); Parametru China” (http://chinesecultur Verificați datele pentru:
necunoscut |name= e.about.com/library/weekly/ |date= (ajutor)
ignorat (ajutor); Parametru aa032301a.htm).
necunoscut |páginas= About.com (în engleză).
ignorat (posibil, Accesat în 14 ianuarie
|pages=?) (ajutor) 2014.
Lectură suplimentară
de Berthold, Rolf: Chinas Weg. 60 Jahre Volksrepublik. Heinen, Berlin 2009, ISBN 978-3-
939828-46-4.
de Georg Blume: China ist kein Reich des Bösen. Trotz Tibet muss Berlin auf Peking setzen.
Ed. Körber-Stiftung, Hamburg 2008, ISBN 3-89684-134-3.
de Doris Fischer, Christoph Müller-Hofestede (Ed.), Länderbericht China, Bundeszentrale für
politische Bildung, Bonn 2014, ISBN 978-3-8389-0501-3.
de Peter Hefele, Andreas Dittrich: Die Mittelschicht in China – Triebkraft eines
demokratischen Wandels oder Garant des Status Quo? (http://www.kas.de/wf/de/33.29625/)
KAS-Auslandsinformationen (http://www.kas.de/wf/de/34.5/), 12. Berlin 2011, S. 60–77.
en Franz Kernic, Gunther Hauser (Hrsg.): China. The rising power. Lang, Frankfurt am Main
u. a. 2009, ISBN 978-3-631-58269-5.
de Evan Osnos: Große Ambitionen. Chinas grenzenloser Traum. Suhrkamp, Berlin 2015,
ISBN 978-3-518-42483-4.
de Kai Strittmatter, Die Neuerfindung der Diktatur – Wie China den digitalen
Überwachungsstaat aufbaut und uns damit herausfordert. Piper, München 2018, ISBN 978-3-
492-05895-7.
Vezi și
Listă de fluvii din Asia
Locuri din patrimoniul mondial UNESCO
Listă de superlative geografice
Legături externe
en Guvernul Central Popular al Republicii Populare Chineze (site oficial) (http://english.gov.c
n/)
en Portal autorizat de guvernul chinez (http://www.china.org.cn/)
en Administrația Națională a Turismului (http://www.cnto.org/)
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Republica_Populară_Chineză&oldid=14579049
Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.