CUPRINS

1. INTRODUCERE

1.1. Rolul Sistemelor Automate de Siguranţă şi

Protecţie
1.2. Exemple de Sisteme Automate de Siguranţă şi
Protecţie în Funcţionare a Sistemelor
Industriale
1.3. Standardizarea Sistemelor Automate de
Siguranţă şi Protecţie
1.4. Delimitarea dintre Sistemele de Reglare și
Sistemele de Siguranță şi Protecţie
1.5. Niveluri de Siguranță și Protecţie Industrială
 TC
I/P
1

TT
Materie primă
1
(combustibil) la T

Abur
RR1
ÎNCĂLZITOR
Evacuare
apă

Materie primă
(combustibil) la T0

Fig. 1.5. Sistem reglare automată a temperaturii într-un încălzitor

(schimbător de căldură).
TC1 – regulator de temperatură, TT1 – traductor de temperatură, I/P – convertor
electro-pneumatic, RR1 – robinet de reglare, T0 – temperatura materiei prime la intrarea
în încălzitor, T – temperatura materiei prime la ieşirea din încălzitor, T>T0.
Un alt exemplu de sistem industrial ce poate impune utilizarea
SSP este cel din figura 1.5, ce reprezintă un încălzitor (schimbător
de căldură) cu abur echipat cu un sistem de reglare a temperaturii.

Rolul sistemului de reglare format din traductorul de temperatură

TT1, regulatorul TC1 și robinetul de reglare RR1 este de a
menține temperatura sub o anumită valoare maximă dincolo de
care materia primă ce este încălzită poate deveni periculoasă.

Regulatorul de temperatură este de obicei implementat în cadrul

sistemului distribuit de conducere DCS (Distributed Control
System).
Pentru protecția sistemului în cazul în care sistemul de reglare
eșuează, iar temperatura atinge sau chiar depășește valoarea
maximă admisibilă, se poate utiliza SSP din figura 1.6, ce
conține în structura sa două traductoare de temperatură (TZT2 și
TZT3), un element logic (de obicei un PLC) și robinetul
electromagnetic UYZ2, respectiv robinetul de siguranţă UZV2.

Atunci când o temperatură ridicată este detectată de unul din cele

două (1oo2 - 1 Out Of 2) traductoare de temperatură (TZT2 sau
TZT3), SSP previne atingerea temperaturii ce determină
aprinderea materiei prime în încălzitor, prin oprirea alimentării
cu abur acționând asupra robinetului electromagnetic (UZY2)
care va închide alimentarea cu aer a robinetului de siguranță
UZV2, ce se va închide la rândul său, oprind astfel alimentarea
cu abur a schimbătorului.
 HS
2

Element logic
TC
I/P
1

AA TT HH HH
TZT TZT
1 2 3

Materie primă
UZY2 (combustibil) la T

Abur
RR1 UZV2
ÎNCĂLZITOR
Evacuare
apă

Materie primă
(combustibil) la T0

Fig. 1.6. Sistem reglare automată și sistem de siguranță și protecție a

temperaturii într-un încălzitor (schimbător de căldură):
Atât robinetul electromagnetic UZY2 cât şi robinetul de
siguranță UZV2 sunt echipamente cu funcţionare sigură în caz
de defectare (fail safe) în sensul că în condiţiile în care nu
există semnal sau aer instrumental starea lor este închis, oprind
astfel alimentarea cu abur.

Cele două adaptoare din structura traductoarelor de temperatură

(TZT2 și TZT3) au funcționare inversă, în sensul că o valoare
mică a semnalului primit de la senzor sau lipsa acestuia inițiază
interblocarea. Şi acestea sunt elemente cu funcționare sigură în
caz de defectare (fail safe).

Elementul logic, de exemplu un PLC, este programat ca în

cazul în care se detectează o valoare mare a temperaturii sau
lipsa semnalului de la cele două traductoare să acționeze asupra
UZV2, închizându-l.
 START

T_TZT2>Tmax
NU
sau
T_TZT3>Tmax

DA
LUARE LA ALARMARE
ÎNCHIDE UZV2 CUNOŞTINŢĂ ALARMARE
TEMPERATURĂ
MARE
NU DA T_TZT2>Tmax
HS2==RESET NU
sau NORMAL
T_TZT3>Tmax
DA
RESET

DESCHIDE UZV2
1.3. Standardizarea Sistemelor Automate de Siguranţă şi
Protecţie

SSP beneficiază de o atenție din ce în ce mai mare în sectorul

industrial datorită presiunii crescânde în ceea ce privește
respectarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor şi
obținerea unor produse cât mai ecologice, dar și din cauza
numeroaselor accidente care au avut loc în diferite instalații.

Până în anii ‘80 problema siguranţei proceselor industriale a fost

lăsată în seama diferitelor companii din domeniu, care au elaborat
pe baza experienţei proprii seturi de reguli privind proiectarea și
utilizarea SSP.

Ulterior, aceste seturi de reguli au fost integrate în cadrul unor

standarde internaţionale şi reglementări guvernamentale care
impun companiilor să respecte anumite proceduri.
1.3.1. Evoluţia Standardelor Asociate Sistemelor de Siguranţă şi
Protecţie
STANDARDE NAŢIONALE
ŞI PE DOMENII

Diverse standarde naţionale

• TUV, 1984 STANDARDE
(Germania) INTERNAŢIONALE
• HSE – PES, 1987
(Anglia) Pentru producătorii de
• DIN V 19250 / VDE V 0801, echipamente asociate
1989 SSP
(Germania) • IEC 61508, 1998-2000
- Clasificarea tipurilor de risc (Elveţia )
- Cerinţele SSP
• AIChE – CCPS, 1993 Pentru utilizatorii de SSP
• ANSI/ISA 84.01, 1996 • IEC 61511, 2003
(SUA) (Elveţia)
- Proceduri asociate SSP • ANSI/ISA 84.00.01,
- Ciclul de viaţă al unui SSP 2004
(SUA)
Standarde pe anumite domenii
• API RP 14C, 1978-2000
(SUA)
• NFPA 85, 2001-2007
(SUA)
In 1984, TUV (Technischer Überwachungs-Verein / Asociaţia
Inspecţiilor Tehnice) a publicat cartea ”Mikrocomputer in der
Sicherheitstechnik” (Microcomputere în Siguranța Tehnică), ca
urmare a utilizării microcomputerelor în aplicațiile de siguranţă.

TUV a introdus o clasificare a claselor de siguranţă (SK - Safety-

Klassen) pe o scară de la 1 la 9, pe baza cerinţelor de siguranţă
impuse. În momentul de față, clasificarea bazată pe documentaţia
publicată de TUV nu este relevantă şi nu a fost introdusă în nici un
standard nou.
Standardul HSE - PES apărut în Anglia, în 1987 cuprinde
indicaţii cu privire la configurarea, fiabilitatea și calitatea SSP.

Standardul AIChE – CCPS a fost elaborat de către Institutul

American al Inginerilor Chimişti care au format CCPS (Center for
Chemical Process Safety) după accidentul din Bhopal, India şi
cuprinde documente cu privire la câteva aplicaţii practice de
proiectare a sistemelor de siguranță.
Apariţia şi dezvoltarea tehnicilor de programare în domeniul
industrial şi a posibilităţii cuplării echipamentelor în reţea, au
condus la generarea unor noi tipuri de probleme asociate SSP.

Componentele software aduc noi posibilităţi de defectare din

cauza erorilor de programare şi a combinaţiilor de instrucţiuni
netestate. De aceea, o atenţie sporită în privinţa defectelor la nivel
de hardware nu mai este suficientă pentru asigurarea fiabilităţii
SSP.

Primele variante de standarde nu ofereau aceste facilităţi şi ca

atare, au devenit inutile.
Standardele mai noi, ca de exemplu, VDE 0801 şi DIN 19250,
DIN V 19250 au reuşit în anii ‘80 să încorporeze diferite niveluri
de asigurare a calității atât pentru software cât şi pentru hardware,
pe baza unei clase de riscuri.

În SUA, standardul ANSI/ISA 84.01 a fost publicat în 1996 pentru

a fi folosit în sistemele industriale, inclusiv cele care includ
structuri programabile şi a creat bazele apariţiei unui standard
internaţional pentru SSP.
În 2001 American Petroleum Institute a elaborat standardul API
RP 14C care acoperă etapele de proiectare, instalare, testare a SSP
de suprafaţă pentru platformele marine. Acest standard este
destinat atât inginerilor proiectanți cât şi operatorilor.

NFPA 85 este cel mai cunoscut standard pentru SSP asociate

proceselor de combustie.
Noile standarde, care s-au impus la nivel internaţional, şi anume
IEC 61508, ANSI/ISA 84.00.01, IEC 61511 aduc o nouă
abordare a proiectării SSP, în sensul că sunt trasate decât
direcţiile unei cât mai bune aplicări lăsând la latitudinea
proiectantului găsirea celei mai bune soluţii asociate fiecărui caz
particular. Practic, se stipulează ce trebuie făcut, dar nu şi cum.

Standardul ANSI/ISA 84.00.01 – 2004 a fost publicat în 2004 şi

este o variantă aproape identică cu standardul IEC 61511 fiind
destinat folosirii de către utilizatorul final şi nu de către
producătorul echipamentului din structura SSP.
1.3.2. Standardul IEC 61508

Standardul IEC 61508 a fost elaborat de către IEC (International

Electrotechnical Commission) şi acoperă o categorie larga de
domenii de activitate şi o multitudine de echipamente asociate
SSP.

Standardul se aplică pentru toate etapele prin care trece un SSP

de la specificaţii, proiectare, operare, utilizare, dezafectare şi se
referă la toate părţile constituente ale unui SSP: senzori,
elemente de logică şi elemente de execuţie.
Standardul IEC 61508 este structurat în 7 părți:

•Partea 1, (Dec,1998) prezintă câteva specificaţii generale;

•Partea 2, (Mai,2000) prezintă cerinţele pentru sistemele

electrice/ electronice/electronice programabile;

•Partea 3, (Dec,1998) prezintă cerințele pentru componentele

software;

•Partea 4, (Dec,1998) prezintă definiții, abrevieri și terminologie

pentru asigurarea unei anumite consistenţe;
•Partea 5, (Dec,1998) prezintă exemple de metode pentru
calculul nivelului de integritate a siguranței, întâlnit în literatura
de specialitate drept SIL (Safety Integrity Level);

•Partea 6, (Aprilie,2000) prezintă indicații privind aplicarea

părților 2 și 3;

•Partea 7, (Martie,2000) prezintă o scurtă prezentare a

tehnicilor şi a metodelor relevante pentru părțile 2 și 3.
Cea mai importantă componentă a standardului IEC 61508 este
modelul ciclului de viață al unui SSP.
1. Concept

2. Definirea scopului
global

3. Analiza riscului şi a
hazardului

4. Cerinţe de
siguranţă

5. Alocarea cerinţelor
de siguranţă

Planificare globală 9. Realizarea SSP

10. Realizarea SSP
6. Operare 8. Instalare folosind alte tehnologii
şi 7. Validare şi punere în decât relee, circuite
Hardware Software
întreţinere funcţiune integrate, PLC

11. Facilităţi externe

12. Instalare şi SSP pentru reducerea
punere în funcţiune riscului

13. Validare 15. Modificări

14. Operare,
Întoarcere la o fază
întreţinere şi
adecvată a ciclului de
reparaţie
viaţă SSP

16. Dezafectare
1.3.3. Standardul IEC 61511

Standardul IEC 61511 include indicaţii suplimentare privind

determinarea nivelului de integritate a siguranței SIL (Safety
Integrity Level) care trebuie impus de către echipa de proiectanţi,
la începutul fazei de proiectare a SSP şi este structurat în 3 părţi:

•Partea 1, prezintă definiţii, cerinţe hardware şi software;

•Partea 2, prezintă indicaţii pentru aplicarea Părţii 1;

•Partea 3, prezintă indicaţii pentru determinarea nivelului de

integritate a siguranţei SIL.
Standardul IEC 61511 este dedicat utilizatorului final a cărui
sarcină este proiectarea şi operarea SSP într-o instalaţie
industrială.

Cerinţele sunt cele impuse de standardul IEC 61508, dar

modificate astfel încât să se adapteze situaţiilor practice dintr-o
instalaţie.

Standardul 61511 nu acoperă partea de proiectare şi realizare a

echipamentelor folosite în aplicaţiile de siguranţă şi protecţie, ca
de exemplu PLC-urile, acestea rămânând standardizate de către
standardul IEC 61508.