DRENAJUL LIMFATIC MANUAL

This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
 DRENAJUL LIMFATIC MANUAL

 Drenajul limfatic manual a fost practicat la

început în scop estetic. În timp tehnica de
aplicare a lui a fost perfecţionată astăzi
având următoarele componente:
 Drenajul ganglionilor limfatici

 Ganglionii limfatici sunt grupaţi în reţele în

anumite regiuni ale corpului, fiind de
diferite mărimi de la cea a unui bob de
orez la cea a unui sâmbure de măslină.
 Scopul drenajului limfatic
 este acela de a le goli conţinutul, prin presiuni
repetate lent şi cu o intensitate slabă.
 Mâna se aplică pe reţeaua ganglionară, degetele
aşezate transversal pa vasele aferente; degetele
întinse, trag pielea şi ganglionii subiacenţi în timp
ce o presiune uşoară contribuie la evacuarea
limfei; ritmul mişcărilor este de 2. 3 la fiecare 10
secunde deoarece „punga” de limfă se goleşte
foarte lent; mişcarea se repetă de 10 ori pe
fiecare reţea ganglionară. desen
 Drenajul de apel

 Colectorii limfatici însoţesc reţeaua

venoasă. Ei au rolul de a drena limfa,
recoltată în prealabil de capilare. Colectorii
limfatici ai membrelor îşi varsă conţinutul
în reţeaua ganglionară.
 Drenajul de apel este aplicat asupra
colectorilor de evacuare, mai jos de
regiunea pe care dorim să o drenăm,
având ca scop golirea colectorilor.
 Tehnica de lucru
 mâinile relaxate; presiunea uşoară la
început, creşte, apoi se diminuează, iar în
final este anulată; contactul manual cu
corpul pacientului începe din partea
proximală a edemului terminându-se
distal;
 degetele sunt aşezate transversal pe
vasele limfatice, mâinile fiind plasate pe
zona de drenat cu partea radială,
executând o mişcare de rulare şi
terminând cu partea cubitală;
 Tehnica de lucru
 presiunea stimulează limfaticele
superficiale. Ea trebuie să fie resimţită la
nivel subcutanat, deci trebuie să fie foarte
mică;
 mişcările se execută lent, aproximativ
3 mişcări la 10 secunde şi se efectuează
de ,ai multe ori pe loc înainte de a deplasa
mâinile (4-5 ori);
 stimularea colectorilor începe de la
rădăcina membrelor, mâinile deplasându-
se progresiv spre regiunea de drenat.
 Drenajul de „resorbţie”

 Se foloseşte când este un edem

care a invadat ţesuturile situate
între derm şi fascia musculară
superficială.
 Lichidul este împins progresiv din
spaţiul interstiţial spre capilare
limfatice.
 Tehnica de lucru
 mâinile relaxate execută o mişcare
de rulare la nivelul segmentului sau
zonei de drenat începând cu partea
cubitală şi terminând cu partea radială
a mâinii;
 presiunea începe distal şi se termină
proximal;
 mâinile trebuie să cuprindă întreaga
suprafaţă cu edem sau măcar o
porţiune asupra căreia se acţionează în
acel moment;
 dacă edemul este mare se va acţiona
progresiv din aproape în aproape,
deci edemul va fi fragmentat astfel:
BA, apoi CB etc până la drenarea
completă a lui;
 mişcarile sunt lente; cea mai
importantă fază fiind relaxarea când
capilarele revin la calibrul lor iniţial şi
permite reumplerea capilarelo
 Indicaţii ale drenajului limfatic manual

 în faza incipientă a tuturor formelor

de edem de origine venoasă,
cardiacă sau limfatică;
 în tratamentul proceselor
inflamatorii cu un mare conţinut de
proteine;
 în perioada pre- şi postoperatorie, în
cazurile de grefă cutanată;
 întratamentul leziunilor cutanate
(drenajul limfatic accelerează
procesele de regenerare;
 în tratamentul tulburărilor trofice
distale ale membrelor, consecutive
insuficienţelor arteriale sau venoase;
 în scopul relaxării psihice şi fizice a
pacienţilor datorită ritmului lent şi
blândeţii cu care se execută
mişcările.
 Contraindicaţii

 procese inflamatorii grave;

 recidive metastatice.
 REFLEXOLOGIA - REFLEXOTERAPIA

This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
 REFLEXOLOGIA
Repere istorice

 In cultura Occidentală prima carte scrisă care face referire la reflexologie a fost
publicată în 1582 de către doi eminenţi medici ai vremii: Dr. Adamus şi Dr.
A'tatis. O a doua carte a fost publicată în aceeaşi perioadă la Leipzig de un
anume Dr.Bell.
 Dr Fitzgerald se dedica dezvoltării unui nou sistem de reflexologie bazat pe
zece zone distincte de impărţire a corpului de la creştet la tălpi în baza cărora
erau identificate punctele reflexe de pe mâini şi picioare. Dr. Edwin Bowers,
scriitor şi critic de literatură medicală depăşeşte limitele propriului scepticism şi
publică alături de Dr. Fitzgerald cartea “Zone Therapy” (Terapia pe Zone)
nume sub care a fost cunoscută de altfel reflexokogia până la începutul anilor
1960.
 In zilele noastre, în Nord America, Barbara and Kevin Kunz sunt aceia care
aduc o mare contribuţie la recunoaşterea reflexologiei ca valoroasă terapie,
prin practica lor şi cercetarea stiinţifică pe tărâmul acestei minunate metode de
vindecare.
 Reflexologia – este ştiinţa zonelor reflexogene ale organismului, situate pe
suprafaţa corpului, la distanţă de organele corespondente. Organele interne au
legătură vasculară şi energetică cu zone de proiecţie la nivelul picioarelor,
mâinilor, coloanei vertebrale, limbii, urechii.
 Din punctul de vedere al mediciniii alopate, reflexul este activitatea
fundamentală a sistemului nervos, cu ajutorul căruia se reglează relaţiile dintre
organe şi se stabilesc relaţiile dintre organism şi mediul înconjurător.
 Componentele principale ale reflexologiei sunt
:
Reflexodiagnosticul;
Reflexoterapia.
Reflexodiagnosticul
presupune reperarea punctelor sensibile sau dureroase la
palpare din anumite zone reflexogene (vezi anexele)
putându-se astfel descoperi o suferinţă morfofuncţională a
organului corespondent;
în cazul unor afecţiuni sau dereglări ale organelor, punctele
reflexogene devin dureroase la palpare, durerea fiind direct
proporţională cu gravitatea şi vechimea afecţiunii organului
respectiv;
examinarea trebuie să fie foarte amănunţită deoarece
unele puncte pot fi dureroase şi datorită existenţei unor
afecţiuni locale (bătături, tumori, traumatisme, malformaţii,
afecţiuni dermatologice etc.);
diagnosticarea după punctele reflexe din palmă se face în
special la persoanele cu membre inferioare amputate;
 datorită perioadei mare de timp pe care oamenii o
petrec în picioare sau şezând, toxinele migrează către
părţile inferioare ale corpului localizându-se în punctele
reflexogene din tălpi;
 diagnosticarea corectă poate fi făcută de un specialist
cu o vastă experienţă în domeniu, care poate face distincţie
între intensităţile şi amploarea durerilor produse prin
palparea zonelor reflexe, sensibilitatea proprie permiţându-i
să simtă la palpare depunerile toxice în punctele reflexe
(oxalatul de calciu, acizii de proteine, grăsimi toxice etc), le
poate diferenţia de afecţiuni locale şi poate aprecia starea
de sănătate a diferitelor organe , cu conexiunile aferente;
 există persoane care acuză durere peste tot în aria
plantară la palpare, acestea fiind hipersensibile,
recomandându-se în acest caz, fricţionarea tălpilor pe toată
suprafaţa, până când devin calde, după care, cu apăsări
uşoare, se caută punctele reflexe.
 Examinarea pacientului
 • în prima şedinţă, zonele corespondente vor fi
doar palpate pentru a descoperi semnele
anormale; astfel se exercită o presiune uniformă
asupra tuturor zonelor, urmărindu-se reacţiile
pacientului şi în funcţie de sensibilitatea acestuia se
pot descoperi zonele cu probleme;
 • se va efectua şi o examinare vizuală, urmărind
obţinerea unor informaţii asupra structurii osoase
(de ex. un halux valgus semnalează probleme la
nivelul gâtului şi a coloanei cervicale), stării
ţesuturilor (blocaje limfatice la nivelul gleznei
semnalează probleme genitale), stări ale pielii
(vergeturi, descuamaţii, varice, cicatrici etc)
 • terapeutul trebuie să discute permanent cu
pacientul pentru a afla cât mai multe informaţii
despre boală, ajutându-l în acelaşi timp să se
relaxeze
 Reflexoterapia
este componenta reflexologiei şi îşi propune
tratarea prin masaj a punctelor reflexe
diagnosticate ca fiind sensibile la palpare.
masajul se execută cu vârful policelui sau cu
articulaţiile interfalangiene într-o anumită
ordine;
masajul reflex are ca scop îmbunătăţirea
circulaţiei sangvine, prin accelerarea
transportului toxinelor spre organele de
eliminare sau detoxifiere şi preluarea
materialului nutritiv şi plastic necesar unei bune
funcţionări a fiecărui organ.
 Cauzele depunerilor toxice în zonele
reflexe
 :
 • modul de viaţă (alimentaţie, starea psihică şi
starea mentală;
 • bătăturile de la mâini şi de la picioare care
determină stază circulatorie;
 • fracturi consolidate greşit sau calusul vicios
la mâini, picioare sau coloană vertebrală care
antrenează presiuni anormale pe vase şi nervi,
determinând perturbări circulatorii zonale care
în timp afectează organele corespondente prin
insuficienţă circulatorie sau nervoasă;
 • încălţămintea neadecvată care stânjeneşte
circulaţia.
 Tehnica de execuţie a masajului reflex.

 Poziţia terapeutului şi a pacientului

 ambii trebuie să adopte poziţii confortabile, relaxante,
specifice punctelor aflate în tratament;
 se va folosi o banchetă confortabilă cu suport reglabil;
 pacientul va fi aşezat în decubit dorsal, relaxat,
genunchii extinşi;
 piciorul pe care aplică tratamentul se aşază pe
genunchiul terapeutului, care este aşezat pe un scăunel,
plasat mai jos decât patul pe care se află pacientul;
 din această poziţie se lucrează la majoritatea punctelor
plantare: rinichi, ficat, splină, stomac, plămâni, ochi,
sinusuri, urechi, cap, intestine, umeri, sâni, limfe etc.
 pentru masarea punctelor laterale solicită ca pacientul
să întoarcă picorul pe o parte sau alta.
 Modul de lucru

 se începe printr-o scurtă masare a tălpilor;

 cu vârful policelui se reperează punctul şi se continuă cu
presiuni uşoare asociate cu mişcări circulare, care vor
creşte în intensitate până la limita suportată de pacient,
urmărindu-i reacţiile.
 se va evita folosirea unguentelor;
 sensul de lucru va fi dinspre călcâi spre degete când
zonele sunt întinse, şi nu invers pentru a nu frâna curentul
limfatic
 colonul se va masa în sensul de evacuare.
 punctele reflexe masate trebuie să fie sănătoase, fără
traumatisme sau afecţiuni dermatologice.
 Modul de lucru

 nu este indicat să se disloce mai multe toxine decât poate

elimina rinichiul, sau detoxifia ficatul, splina şi sistemul
limfatic;
 durata şedinţei este de aproximativ 30 min. în afecţiunile
acute dar durata poate ajunge până la – 40 min .;
 în afecţiunile acute se pot efectua şi 2, 3 şedinţe pe zi;
 dacă pacientul nu suferă de tulburări acute, se aplică 2
tratamente anual numărul de şedinţe stabilindu-se în funcţie
de evoluţia bolii, vârstă, reactivitatea organismului, modul
de viaţă, atitudinea faţă de tratament;
 un tratament cuprinde 10 – 12 şedinţe sau 15 – 20 în
funcţie de afecţiune şi de fiecare organism;
 prima şedinţă va dura de două ori mai mult decât
următoarele.
 Contraindicaţii
 boli infecţioase;
 febră;
 inflamaţii;
 stări necesitând intervenţie chirurgicală;
 sarcini cu risc;
 stări depresive cronice sau dependenţă de
medicamente;
 afecţiuni ale piciorului care fac imposibilă aplicarea
tratamentului.
 Ordinea abordării punctelor reflexe

 În cazul afecţiunilor cronice, se impune respectarea următoarei ordini:
 1. Stimularea organelor de eliminare(rinichi, uretere, vezică urinară,
uretră)pentru a le pregăti în vederea eliminării toxinelor eliberate prin masaj, fără
a supraîncărca circulaţia sangvină; 5-7 min. fiecare traseu renal.
 2. Zona capului – 3 min pentru fiecare emisferă, - va determina o adaptarea a
organismului la tratament.
 3. Zonele corespondente organelor metabolice şi detoxifiere (stomac, vezică
biliară, colon) 5-10 min.
 4. Zonele corespondente limfelor pentru stimularea producerii agenţilor
imunitari;
 5. Zonele reflexe corespondente afecţiunilor care urmează a fi tratate
 Punctele reflexe ale ficatului şi coloanei vertebrale vor fi masate pe durate mai
mici pentru a evita perturbarea circulaţiei ce poate determina apariţia unor reacţii
neplăcute prin supraîncărcarea circulaţiei sangvine în organul bolnav.
 Masajul trebuie efectuat cu 1-2 ore înainte de masă sau la cel puţin 2 ore după
masă pentru a putea dirija sângele spre organele afectate. Fiecare punct se va
masa între 3-5 min.
 Reacţii posibile

 • creşterea în volum a varicelor deja existente

 • inflamaţii articulare datorate stazelor limfatice;
 • dureri vii în organele corespondente datorită creşterii
rapide a volumului sângelui la acest nivel;
 • ameţeală, somnolenţă, cefalee, greţuri, vărsături;
 • febră, dacă în corp există o infecţie latentă şi se
stimulează formaţiunile limfatice;
 • apariţia unor pete albăstriu dacă există un dezechilibru
în asimilarea de calciu
 Aceste reacţii sunt normale şi nu prezintă contraindicaţii în
aplicarea masajului reflex, ci impun reglarea intensităţii şi a
duratei până la adaptarea organismului la tratament prin
dispariţia tulburărilor
 Exemple de scheme reflexe
 1. Varice
 Obiective de tratament
 • eliminarea toxinelor din corp;
 • eliminarea surplusului de apă din organism
decicombaterea edemului şi îmbunătăţirea circulaţiei
venoase;
 Schema de masaj
 zonă reflexă traseu renal - 10 min la fiecare picior;
 Segmentul corespondent celui bolnav – 10 min. la fiecare
picior;
 zonă reflexă limfatică corp inferior – 5 min. la fiecare picior
 Dozare: 1 şedinţă/zi, - 20- 30 zile.
 Constipaţie
 Obiective de tratament
 • dezvoltarea unei bune circulaţii în zona intestinală;
 • creşterea tonusului intestinal;
 • dispariţia inflamaţiilor locale;
 • ameliorarea sau tratarea hemoroizilor;
 • stimularea glandei tiroide când cauza este de natură endocrină.
 Schema de tratament
 • zonă traseu renal – 10 min. la fiecare picior;
 • zone limfatice – 3 min. la fiecare punct;
 • zonă intestin gros – 10 min. (colon ascendent, transvers,
descendent, sigmoid);
 • zona reflexă anus, rect, hemoroizi – 5-8 min;
 • zona reflexă a organului care cauzează boala
 Modalitățile de lucru în reflexoterapie
 Cand punctele reflexe sunt stimulate, energia electrică naturală proprie
sistemului nervos lucrează spre a elimina blocajele ce au apărut în
anumite zone ale corpului. O sesiune de reflexologie înlatura cristalele
(identificate ca depozite de toxine) şi care pot interfera cu fluxul de
energie din sistemul nervos.
 Prin manipularea unor anumite puncte reflexe, activând răspunsul
parasimpatic al sistemului nervos, blocajele pot fi înlăturate prin
schimbări fiziologice ale diferitelor sisteme ale organismului. Prin
inlăturarea stresului şi îmbunătăţirea circulaţiei permitem corpului să se
reîntoarcă la starea de homeosatazie (proprietate a organismului de a
menţine, în limite foarte apropiate, constantele mediului intern) care
reprezintă mecanismul nostru de autovindecare
 Modalitățile de lucru în reflexoterapie

 În mod tradiţional se crede că energia (Qi) circulă prin intermediul

meridianeleor corpului. Când energia este blocată într-o anumită parte a
corpului acea parte a corpului nu mai este alimentată optim cu energie şi
se îmbolnăveşte.
 O teorie mai modernă spune ca în talpă există peste 70000 de terminaţii
nervoase conectate prin maduva spinarii cu toate parţile corpului (după
cum stiti, cand staţi cu picioarele în apă rece sau vă e frig, stranutaţi sau
va curge nasul). Lucrând pe aceste terminaţiile nervoase reflexoterapia
stimulează sistemul nervos spre a călăuzi corpul spre o funcţionare
normală. Alte teorii menţionează interacţiunea dintre câmpul
electromagnetic al mâinilor terapeutului (bioenergia a cărui prezenţă este
de altfel confirmată ştiintific) cu corpul celui care este tratat.
 Terapeutul lucrează astfel cu sistemul bioenergetic propriu şi cu abilităţile
de a vindeca deblocând toxinele acumulate în tălpile picioarelor ca
urmare a stresului, bolii sau lipsa de exerciţiu.
ZONELE REFLEXOGENE DIN
TĂLPI
Zone reflexogene picior drept
1. Creier, emisfera stângă
2. Sinusuri frontaIe (stânga)
3. Cerebel (creier mic) 22. Plex solar
23. Glande suprarenale
4. Hipofiză
(dreapta)
5. Nerv trigemen (dreapta) 24. Rinichi drept
6. Nas (narina dreaptă) 25. Ureter drept
7. Ceafă 26. Vezică urinară
8. Ochi stâng 27. Apendice
28. Valvă ileocecală
9. Ureche stângă
29. Colon ascendent
10. Muşchi trapez (dreapta) 30. Colon transvers
11. Glanda tiroidă (lob drept)
12. Plămân drept 34. Intestin subţire
13. Glande paratiroide 35. Genunchi drept
(dreapta) 36. Ovar sau testicul drept
14. Umăr drept
15. Ficat
16. Vezică biliară
17. Stomac
18. Pancreas
19. Duoden
ZONELE REFLEXOGENE DIN
TĂLPI
Zone reflexogene picior stâng
1. Creier, emisfera dreaptă
2. Sinusuri frontaIe (dreapta)
3. Cerebel (creier mic) 22. Plex solar
23. Glande suprarenale
4. Hipofiză
(stanga)
5. Nerv trigemen (stanga) 24. Rinichi stang
6. Nas (narina stanga) 25. Ureter stang
7. Ceafă 26. Vezică urinară
8. Ochi drept
30. Colon transvers
9. Ureche drept
31. Colon descendent
10. Muşchi trapez (stanga) 32. Colon sigmoid
11. Glanda tiroidă (lob stang) 33. Anus
12. Plămân stang 34. Intestin subţire
13. Glande paratiroide (stanga) 35. Genunchi stang
36. Ovar sau testicul stang
14. Umăr stang

17. Stomac
18. Pancreas
19. Duoden
20. Splina
21. Inima
5. Nerv trigemen
14. Umăr
35. Genunchi
36. Ovar sau testicu1
37. Dureri menstruale
38. Articulaţia şoldului
39. Glande limfatice (corp superior)
41. Centrul echilibrului
42. Sânii
43. Muşchi diafragmatic
 6. Nas
13. Paratiroidă
26. Vezică urinară
38. Articulaţie şold
40. Glande limfatice (corp inferior)
50. Prostată, uter
51. Penis, vagin (uretră)
52. Rect, hemoroizi
53. Coloana cervicală
54. Coloana dorsală
55. Coloana lombară
56. Coloana sacrală şi coccigiană
ZONELE REFLEXOGENE ALE PĂRŢII
DORSALE A PICIOARELOR