Meditația Zen - Tradiția Coreeana (Jogye Order)

Tradiţional, în China şi Coreea doar călugării practicau Zen-ul.

Zen ul. Însă cum învăţăturile au ajuns
în vest, şi laicii se alăturau călugărilor şi călugăriţelor. Acest proces a schimbat caracterul zenului.
Acum învăţăturile Zen sunt despre viaţa de zi cu zi şi meditaţia Zen respectiv practica practica(,) conştiinţei
stabile fac parte din viaţa de zi cu zi. Dar cum putem practica această
această minte stabilă? Pune
Pune-ţi la o parte
în fiecare moment opinia ta, transcende-ţi
transcende experienţele ţele şi nu lăsa ca situaţiile exterioare să te
domine. Menţine-ţi ţi conştiinţa clară şi directă, când faci ceva doar fă-o.
o. Asta este ZZenul de zi cu zi.
Pentru cei ce practică este foarte important să înţeleagă învăţăturile despre Marea IIubire,
Marea Compasiune une şi Marea Cale Bodhisatva.
Bodhisatva. Le putem menţine doar dacă nu pierdem claritatea
conştiinţei asemenea unei oglinzi. Aşa putem trăi cu situaţii corecte, relaţii corecte şi acţiuni corecte
care ne ajută să devenim una cu lumea.
Avem tendinţa să privim corpul,
corpul respiraţia şi conştiinţa separat dar de-aa lungul meditaţiei ele
devin una.

Corp - respiraţie - conștiință

Chiar dacă în timpul meditaţiei starea conştiinţei este cea mai importantă, totuşi începem cu
poziţia corporală. Poziţia lotus este perfectă care
car de-aa lungul secolelor a fost îmbunătăţită. Aceasta
este poziţia lui Buddha şezând. Să ne ţinem spatele drept şi genunchii pe cât posibil să atingă
salteaua.. Când şezutul nostru este pe pernă şi genunchii sunt pe saltea putem avea o poziţie foarte
stabilă.
Mai răspândită şi tot o poziţie eficientă este cea de semilotus când laba piciorului se
odihneşte pe gambă. La început este o senzaţie asimetrică şi de multe ori avem nevoia să schimbăm
poziţia picioarelor sau să menţinem echilibrul cu trunchiul. Cu toate
toate acestea merită efortul pentru că
corpul poate avea o stare independentă fără musculatură încordată. Dintre toate poziţiile, cea mai
stabilă şi totodată care necesită cel mai mult exerciţiu este lotus complet. Atunci ambele labe ale
picioarelor se odihnesc
esc pe gambe care ne oferă o poziţie foarte stabilă şezutului. Puţini oameni pot
să stea în această poziţie, corpul se acomodează foarte greu dacă nu am început de tineri să exersăm.
În timpul exerciţiului lotusului complet trebuie să acordăm o atenţie deo deosebită ligamentelor
genunchilor şi menţinerea lor într-o
într stare bună.

Sunt alte multe poziții, putem să alegem care este pentru noi cea mai potrivită. Prima şi
poate cea mai simplă alternativă este a sta turceşte când picioarele sunt încrucişate unul sub celălalt.
În această poziţie spatele şi zona lombară obosesc mai repede. O altă posibilitate este şezutul
burmez când
ând picioarele tot sunt încrucișate
încruci te dar aproape paralel şi cu genunchii atingem salteaua. Aici
zona lombară rezistă mai bine dar spatele nu are
a prea mult suport.

Este indicat să nu uităm că poziţia picioarelor au funcţie doar de stabilitate şi fiziologică. În

rest nu au niciun fel de sens ezoteric sau spiritual. Cei care au probleme la picioare, pot medita şi pe
scaun. În timpul meditaţiei, nu poziţia picioarelor este
este importantă ci poziţia conştiinţei.
 În timpul meditaţiei în şezând pe cât posibil genunchii noştri să fie pe pământ. La început
acest lucru nu va fi uşor însă exerciţiul va aduce beneficii. După o anumită perioadă muşchii şi
ligamentele se vor acomoda şi vom reuşi să luăm această poziţie fără niciun efort. Atunci când
medităm mult este important ca atât ligamentele şi muşchii din jurul lor să fie antrenate. În acest fel
şi relaxarea va avea nişte limite naturale.
Este indicat să stăm pe marginea pernei sau pe prima parte a pernei. Ca şi cum am rezema
coloana şi fesele. După care cu creştetul capului să ne întindem spre cer pe cât putem, prin asta să ne
îndreptăm coloana, apoi să ne relaxăm musculatura. Dacă vârful capului este ca un punct de agăţare
atunci e ca şi cum am atârnă în jos şi mușchii din jurul coloanei se vor relaxa. Şoldurile să le înclinăm
spre înainte un pic să ne relaxăm burta şi muchia palmelor să ne atingă abdomenul. Nasul să fie cam
pe aceeaşi linie cu buricul şi partea de sus a corpului să nu se încline nici înainte nici înapoi. Vârful
bărbiei să fie un pic tras spre interior fără a ne apleca(,) capul. aşa curbura cefei va fi mai mică şi
muşchii gâtului nu vor înţepeni repede. În această poziţiei putem să ne menţinem drepţi şi să
asigurăm un flux energetic uniform.

Mâinile să le punem în mudra cosmică (mahamudra) asta seamăn acu un cuib de pasăre.
Piciorul care este deasupra în semilotus acea mâna să fie dedesubt în mudra. De deasupra să aşezăm
cealaltă mâna în aşa fel încât degetele din mijloc să se întâlnească prima dată restul degetelor le
urmeze. după care degetele mari, orizontal se ating uşor.

Mudra să o menținem in fața chakrei ombilicale (tantien) muladhara chakra. care se află
aproximativ la două degete sub buric.

După ce ne-am aşezat mai sunt câteva lucruri la care merită să fim atenţi. Să ne ţinem gura
închisă şi dacă starea sănătăţii noastre ne permite, să respirăm pe nas. Să ne lipim limba pe cerul
gurii prin asta se va rari nevoia de a înghiţi. Să ne uităm în jos la aproximativ 45 de grade, ochii să ne
menținem semideschiși, aşa diminuăm nevoia de a clipi. Să nu ne concentrăm pe un punct. Să ne
menţinem privirea în spaţiu relaxat. Prin asta evităm mişcările oculare respectiv concentrarea pe un
punct fix. Concentrarea pe un punct fix poate genera o multitudine de iluzii pe podeaua de altfel
lipsită de evenimente.

Respiraţia

Cel mai simplu exerciţiu de meditaţie este observarea respiraţiei. Cât trăim respiraţia este cu
noi, aşa că tot timpul avem posibilitatea să ne concentrăm pe ea. Respiraţia este energia de viaţă şi
totodată procesul central al organismului. Conştiinţa şi respiraţia sunt una. Când conştiinţa noastră
este excitată, respiraţia este excitată şi ea. Când suntem nervoşi, respiraţia noastră este rapidă şi
superficială, când conştiinţa noastră este relaxată, respiraţia noastră este profundă şi lentă.

Conştiinţa

Este foarte important ca în timpul exerciţiului să ne concentrăm atenţia pe tantien sau hara
adică pe centrul energetic. Acesta este centrul fizic şi spiritual sub ombilic aprox. la două degete
distanţă. În timpul meditaţiei şezând, cum reuşim să menţinem atenţia tot mai mult pe tantien
devenim zi de zi mai maturi şi mai intuitivi. Învăţătura Zen spune: acesta este centrul "minţii care nu
ştie". Deoarece conştiinţa ajunge într-o stare de dinaintea gândirii prin practica focusării pe tantien.

Exerciţiul conştiinţei clare, momentului clar poate fi realizat prin mai multe moduri.

1. Percepţia sunetelor: în această formă de meditaţie în timpul şezutului percepem doar

sunetele din jurul nostru. Auzim cântatul păsărilor, cum o maşină trece în faţa uşii, cum un avion
zboară deasupra oraşului sau cum copiii se joacă pe stradă. Atunci când auzim toate acestea să fim
atenţi la cel ce le percepe. O să observăm că gândirea întrerupe atenţia şi e nevoie să începem din
nou percepţia sunetelor. Din momentul prezent, gândirea ne duce în trecut sau viitor. Atunci când
observăm că am început să ne gândim, să ne întoarcem gentil în momentul prezent şi să continuam
fără să fim impacientaţi şi să punem eticheta de meditaţie reuşită sau nereuşită. Dacă avem o karma
puternică şi această metodă nu este suficientă să rămânem în prezent, putem să alegem din
următoarele două metode.

2. Marea întrebare: acea întrebare care precede gândirea şi toate celelalte întrebări au
denumirea de Hwadu. Aceasta este rădăcina tuturor gândurilor şi fenomenelor care apar în
conştiinţă. Cele mai răspândire întrebări sunt Ce este asta? sau Cine sunt eu? La fiecare inspiraţie
putem să punem această întrebare fără să dăm importanță răspunsurilor care apar. Răspunsurile din
gândire relative apar şi dispar acolo de unde au venit şi dacă nu le agăţăm prin dubiile noastre,
insatisfacţia noastră sau încăpăţânarea noastră sau alte unelte ale ego-ului atunci vor sări tot mai rar
din locul lor natural. După care se liniştesc, nu se mai mişcă şi dispar. Orice s-ar întâmpla să
menţinem întrebarea până când conştiinţa noastră devine atât de curată ca şi oglinda care nu dispare
şi nu apare.

3. Mantra: în cazul în care gândirea noastră este foarte activă putem recită o mantră pe care
o primim ori de la învăţător ori ne alegem noi una. Şi această metodă este nevoie să exersăm destul
de mult pentru că dacă nu suntem treji, atunci o parte din conştiinţa noastră murmură mantră şi
restul face de mâncare sau pune rufele la uscat etc. Dacă acest lucru se întâmplă, pur şi simplu ne
reîntoarcem la mantră fără să ne judecăm gândirea. Să continuăm recitarea mantrei treji fără să
continuăm şirul gândirii sau să depunem alte eforturi cognitive.

Dacă(,) conştiinţa noastră începe să facă orice activităţi adiacente, atunci cu oricare din
metodele mai sus amintite, simpatică nouă, putem să readucem în starea frumoasă, trează, non-
activă a prezentului. Dacă alegem o tehnică meditativă, este indicat să o aplicăm pe o perioada mai
lungă înainte să alegem alta ca să avem o experienţă cu ea. dacă apare ceva în câmpul conştiinţei să
nu luptăm împotriva ei şi să nu încercăm să o suprimăm. Pur şi simplu să ne reîntoarcem la exerciţiu.

Dacă reuşim să menţinem corpul nemişcat, vorbirea nemişcată şi conştiinţa nemişcată ca un

tot unitar, atunci zgomotul conştiinţei noastre care durează de nenumărate renaşteri, se linişteşte
treptat. Karma noastră reminiscenta se atrofiază devenind o pitică albă (n.n. analogie din astrologie)
după care conştiinţa cu ultima explozie de supernova ne mai spune "eu totuşi am dreptate" după
care poate dispărea fără urmă sau o readucem noi din nostalgia faţă de vechea noastră identitate.
Dacă facem acest lucru dintr-un gând de mărimea unui quark putem să recreăm tot universul ego-
ului. Deci să nu dorim să obţinem niciun fel de experienţă, doar să folosim conştiinţa care e goală ca
spaţiul şi curată ca oglinda şi devine tot mai curată şi prin aceasta înţelepciunea şi compasiunea
noastră dincolo de dualitate pentru ajutorarea noastră şi a tuturor.

Cele mai sus amintite au apărut din dorinţa spre perfecţiune dar fără a crede că este
perfectă. Să nu crezi că prin interpretarea, disecarea, gustarea sau critica sau murmurul mantrei aduc
ceva rezultate. Pentru practică avem nevoie de un mentor spiritual de un învăţător care ne ajută
când deraiem de la calea curată a practicii. Un învăţător şi o comunitate, ne ajută în mare parte să
menţinem direcţia practicii şi efortul corect prin asta evitând multele accidente Dharma, care răsar
din iluzia egou-lui iluminat.

Unii doresc să se simtă mai bine de la practică, poate să se liniştească sau să devină fericiţi.
Aceste scopuri nu sunt nici bune nici rele dar în sinea lor sunt complicat de realizat şi mai complicat
de menţinut. Este important să ne amintim că esenţă practicii este exerciţiul conştiinţei
transcendentale, lipsită de fenomene, clar ca spaţiul,clar ca oglinda.

Interesant este, ca un efect secundar al eforului depus, mult râvnitele efecte cum sunt
îmbunătăţirea calităţii vieţii (bucurie, iubire, acceptare, simplitate, recunoaştere şi adaptare) apar
doar atunci când nu asta e scopul principal. Ci pur şi simplu când lăsăm ca prin efortul nostru spre
transcendenţă de multe ori este nereuşit, să apară.